Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































ISTORIA RROMILOR

sociologie












ALTE DOCUMENTE

DESPRE DROGURI
Iubirea
Mesaje dragoste
NOTIUNI INTRODUCTIVE DESPRE NEVOILE FUNDAMENTALE
Exista doua categorii de oameni: cei care impart oamenii in categorii si cei care nu impart oamenii in categorii.
ADOLESCENTA
FAMILIA
Maxime despre Iubire
Minoritatea
FOBIA SOCIALA

ISTORIA RROMILOR

A. ORIGINEA RROMILOR

Istoria poporului rrom, a fost comparata, de multe ori cu cea a poporului evreu, in ceea ce priveste , vicisitudinile pe care aceste popoare



le-au cunoscut de-a lungul timpului.

Pentru evrei, popor al cartii, este usor de realizat un traseu istoric. In ceea ce ii priveste pe rromi, situatia este total diferita, deoarece pentru aproximativ jumatate din istoria lor exista putine marturii scrise care sa ateste un trecut sigur milenar.

Absenta izvoarelor istorice scrise, a dat nastere unor legende care incearca sa explice originea rromilor. Astfel, unii istorici i-au considerat egipteni, sau urmasii vechilor egipteni, a caror ratacire si nenorociri au fost prezise de catre profeti. Prin anii '60, Donald Kenrick a cules o legenda, de la un rrom bulgar, despre dispersarea rromilor in trei parti ale lumii, inainte ca acestia sa fi ajuns in Imperiul Bizantin.

Sirul iopotezelor, sau legendelor despre originea rromilor, poate continua, dar, asa cum arata Rajko Djuric, " acestea sunt izvoare carturaresti care, oricat de pretioase ar fi nu pot fi utilizate ca atare".

"Adevarata istorie a rasei tiganesti se afla in studiul propriei lor limbi", declara Alexandre Paspati, un mare lingvist din secolul al XIX- lea. In mod incontestabil, studiul limbii rromani poate dezvalui foarte multe informatii despre orifinea limbii rrome si a poporului rrom.

Limba rromani este o limba indoeuropeana, fiind una din principalele 27 de limbi neo-indo-ariene. Mentinerea in limba rromani a unora dintre trasaturile arhaice, sintetice, din limbile indiene vechi ( mil. II i.Hr.- sec.V i.Hr) si medii ( sec.V i.Hr- a doua jumatate a mil.I d.Hr)ne indreptateste sa admitem ca plecarea rromilor din India s-a produs in mil. I d.Hr. Argumentul principal invocat de lingvisti, il constituie caracterul detasat sintetic al limbii rromani, spre deosebire de analitismul pregnant al celorlalte limbi neo- indiene. Asadar, lingvistica a elucidat originea indiana a limbii rromani si a poporului rrom, a stabilit intervalul de timp aproximativ cand s-a produs exodul rromilordin India, a reconstituit drumul parcurs de stramosii rromilor din India spre Europa. Analiza lexicului rrom, releva existenta  unor cuvinte vechi afgane, persane, turcesti, grecesti, sud-slave, romanesti, fapt ce reflecta spatiile geografice strabatute de stramosii rromilor. Diversi autori sunt de parere ca dupa parasirea Indiei de catre protorromi, spatiile geografice strabatute au fost cele corespunzatoare teriotoriilor actuale ale Pakistanului, Afganistanului si Iranului, apoi nordul Mesopotamiei. Trebuie sa aratam, ca in vecinatatea estica a Imperiului Bizantin, s-a inregistrat un moment- cheie, si anume, s-a produs o trifurcatie:

Ramura " lom" sau de nord- reprezinta valul migrator care a strabatut teritoriile de azi ale republicilor Azera, Armeana, Gruzina. Unii cercetatori se arata circumspecti fata de aceasta teorie;

Ramura "dom" sau de sud- vest- a avut ca directii Siria, Palestina, Egiptul, Africa de Nord de unde, probabil, grupuri de rromi si-au continuat drumul traversand Marea Mediterana in Spania;

Ramura "rrom" sau de vest, cea mai numeroasa, este reprezentata de rromii care si-au continuat drumul spre Imperiul Bizantin.

Marcel Courthiade invocand absenta unei documentatii serioase, aduce in atentie observatia facuta de lingvistul american Jan Hancock, anume ca aceste grupuri lingvistice s-au separate inainte de a fi patruns pe teritoriile iranofone, " desi toate trei prezinta aceste imprumuturi iraniene, totusi, aceste imprumuturi, aproape in totalitate, nu corespund intre ele".

Acelasi cercetator, leaga plecarea rromilor din India de navalirea razboinicului afgan Mahmud Ghazni, turc selgiucid. Turcii selgiucizi, au reusit intr-un timp foarte scurt sa cucereasca spatii intise, provocand dislocari masive de populatii.

La 21 decembrie 1018, orasul Kannauj, cel mai populat si mai bogat oras din nordul Indiei, a fost cucerit de Mahmud din Ghazna. In "Cartea Yaminilor", scrisa de cronicarul arab Al Utbi, se spune ca razboinicul afgan, cucerind orasul, a luat intreaga populatie in robie.

            Aparitia rromilor in Imperiul Bizantin a fost pusa in legatura si cu raidurile turcilor selgiucizi in Armenia. In 1071, la Mantzikert, langa lacul Van in Armenia,Imperiul Bizantin suferea o grea infrangere din partea selgiucizilor.

Prima referire la prezenta rromilor in Imperiul Bizantin, provine cel mai probabil, dintr-un text hagiografic georgian "Viata Sfantului Gheorghe Atonitul" compus in jurul anului 1068, in manastirea Iberon de pe muntele Athos. Documentul, mentioneaza o intamplare petrecuta in timpul imparatului Constantin al IX-lea Monomahul, in jurul anului 1050. Aflam, ca imparatul,sacait de fiarele care ii devorau vanatul din parcul sau, a cerut ajutorul unei "populatii de samariteni, descendenti ai lui Simon Magul, pe nume adsincani, binecunoscuti pentru arta lor de a ghici si da a face farmece". Acestia, au dat carne vrajita animalelor si acestea au murit. Impresionat de priceperile lor, imparatul i-a rugat sa repete vrajitoria pe cainele lui, insa Sf. Gheorghe a trecut crucea pe deasupra carnii vrajite si cainele a ramas in viata.

Denumirea adsincani utilizata in manuscris este forma Georgiana a grecescului athinganoi. Nemtescul Zigeuner, frantuzescul tsiganes, italienescul zingari, maghiarul ciganyioc, la fel ca si alte forme similare, toate au derivat din denumirea greceasca mentionata. In limba rromani, cuvantul "tigan" nu exista. In contextul deschiderii europene actuale, acest etnonim este perceput, tot mai mult, ca fiind peiorativ.

            Din Asia Mica, rromii au patruns in Peninsula Balcanica, de aici raspandindu- se in toate directiile.

Urmatoarea referire la athinganoi provine din secolul al XII-lea si se gaseste intr-un comentariu facut de Teodor Balsamon. Astfel, credinciosii erau avertizati ca sunt pasibili cu excomunicarea daca exploatau publicul prin expunerea de ursi sau alte animale pentru amuzament sau daca ghiceau viitorul.

Alte referiri despre rromi apar atat in unele documente din sec. al XIV-lea, cat si in versuri populare.

 Cea mai veche mentiune a prezentei rromilor in tarile de limba slava, dateaza din anul 1348, in Serbia lui Stefan Dusan. Sunt amintiti in Bulgaria lui Ivan Sisman, ultimul tar bulgar. Din Balcani, o parte a rromilor a trecut la nordul Dunarii, in tarile romane. Probabil ca migratia rromilor in Europa centrala si de vest a fost in legatura cu avansul turcesc in sud-estul continentului.

Un factor determinant in migratia rromilor l-au avut evenimentele militare. Migratia s-a produs in vremuri de mari bulversari in Orient si in Europa de sud-est.

Dezradacinati din India, nevoiti sa duca o existenta mobila, identitatea instabila a devenit un mod de viata. Specificul migratiei rromilor este ca ea nu a avut un caracter militar.

In secolele XIV-XV, rromii sunt prezenti in toata Europa.

B. ROBIA RROMILOR IN TARILE ROMANE

Prima atestare documentara despre prezenta rromilor in spatiul romanesc, o reprezinta consacrarea statutului de robi pe care rromii l-au avut in Tarile Romane, timp de aproape 500 de ani.

Printr-un act emis in anul 1385, domnul Tarii Romanesti, Dan I daruia manastirii Tismana 40 de salase de atigani care apartinusera initial manastirii Vodita.

Ulterior, informatiile despre atigani, in Tara Romaneasca, devin tot mai numeroase. In anul 1388, domnitorul Mircea cel Batran, dona manastirii Cozia, ctitoria sa , 300 de salase de atigani. Din secolul XV, toate manastirile si marii boieri poseda robi rromi.

In Moldova, rromii sunt amintiti prima data in anul 1428, cand domnitorul Alexandru cel Bun daruia manastirii Bistrita, 31 de salase de atigani. Ulterior, informatiile sunt mai numeroase.

In Transilvania, prima informatie despre prezenta rromilor se refera la Tara Fagarasului. Mircea cel Batran, dona boierului Costea, 17 "ciganus tentoriatus"- tigani de cort. Putem presupune, ca in jurul anului 1400, rromii erau prezenti in Transilvania.

In istoria rromilor, Tara Romaneasca si Moldova, ocupa un loc special, putem sspune de trista faima, deoarece aici rromii au avut statut de robi. Se pare ca la inceput, a fost vorba de exploatare fiscala. Cu trecerea timpului insa, acest statut s-a inasprit, dreptul de a reclama tributul, transformandu- se in drepturi asupra persoanei platitoare de tribute. Rolul robilor in istoria robiei, in spatiul romanesc, consta in faptul ca, datorita numarului mare de rromi stabilite in statele medievale romanesti, robia a devenit un fenomen de amploare, rromii monopolizand aceasta institutie, etnonimul "tigan", devenind sinonim cu cel de "rob", reflectand de fapt, o stare sociala. Mentionam ca, acest statut social, nu implica in mod obligatoriu legarea de o mosie, ci legarea de un proprietar anume. In functie de proprietar, distingem urmatoarele categorii de robi:  domnesti; manastiresti sau preotesti; boieresti ( "particulari", "casasi", "de ogor"). Domul tarii, in calitate de stapan absolute al tarii, daruia manastirilor sau boierilor, printre altele si robi rromi.

Aceasta institutie, a fost o componenta a sistemului de organizare in Tarile Romane, pana la jumatatea sec. al XIX-lea. In toate componentele sale, aceasta institutie tinea de dreptul consuetudinary, mult timp neexistand legi scrise cu privire la robi. Cand in Muntenia si Moldova, a inceput sa se faca apel la legiuirile bizantine, au fost preluate si dispozitii privitoare la robi. La mijlocul sec. al XVII- lea, primele legi tiparite in limba romana- Pravila de la Govora, Indreptarea legii, in Tara Romaneasca si Cartea romaneasca de invatatura din Moldova lui Vasile Lupu- cuprind norme de drept in privinta robilor, de provenienta bizantina. Robii aveau un statut juridic particular, diferit de cel al populatiei romanesti. Dreptul robilor consta intr-un numar de norme care se refereau in primul rand la obligatiile pe care le aveau robii fata de stapani si stat.

Importanta economica, i-a facut pe domnitori sa acorde un interes deosebit fata de robii rromi. Autorul uni studiu, P.N. Panaitescu, aprecia ca "istoria tiganilor in Tara Romaneasca si Moldova apartine istoriei economice a acestor doua tari". Invazia otomana, ocuparea de catre acestia a porturilor romanesti de la Dunare si Marea Neagra, marile descoperiri geografice, au anulat pozitia ca tari de tranzit, la marele comert care lega Europa de Orient.

Marile proprietati , aveau nevoie de mestesugari. Un observator al realitatilor din cele doua tari romane, I.St.Raicewich, remarca faptul ca aici "toate artele mecanici sunt in mainile tiganilor sau ale strainilor din tarile apropiate". Societatea romaneasca, agricola prin excelenta avea nevoie de mestesugari straini.

            In legatura cu statutul social- juridic pe care rromii l-au avut in Transilvania, remarcam ca aici nu au fost robi, ci erau organizati, dupa model romanesc intr-un voievodat. Voievodul, numit din cadrul nobilimii maghiare, avea atributii exclusive fiscale. Rromii nu se aflau sub jurisdictia autoritatilor administrative, ci se aflau sub jurisdictia exclusiva a sefilor lor.

Actele care au fost eliberate, arata o situatie de exceptie: libertatea de a umbla prin toata tara, autonomie interna a cetei de rromi, obligatii fata de stat mai mici decat ale celorlalte categorii sociale, absenta obligatiilor militare, toleranta religioasa. A doua jumatate a sec. al XVIII- lea a fost pentru rromii din Transilvania epoca de sedentarizare si asimilare, masuri initiate in spiritual reformismului luminat habsburgic. Domniile imparatesei Maria Tereza (1740- 1790) sia fiului sau Iosif al II- lea ( 1780- 1790) au insemnat o interventie importanta a statului in organizarea sociala.Cu masurile terezieni si iosefine incepe procesul de asimilare a rromilor din Transilvania. De la sfarsitul sec. al XVIII- lea rromii nomazi devin minoritari. Multi rromi devin locuitori ai tarii cu un statut social si fiscal identic cu al celorlalti oameni, dar se pastreaza ca indivizi sau ca subgroup avand anumite trasaturi proprii.

 In aceeasi perioada, in Muntenia si Moldova, asistam la aparitia unor elemente de noutate juridical in ceea ce priveste statutul robilor. Astfel, se interzic casatoriile mixte, preotii fiind opriti sa mai oficieze astfel de cununii. "Sobornicescul hrisov" emis in anul 1785, interzice cu desavarsire casatoriile intre oamenii liberi sir obi, in Moldova, iar in Muntenia, "Pravilniceasca condica" din 1780 stabilea desfacerea casatoriilor mixte, iar daca se nasteau copii dintr-o astfel de legatura, acestia deveneau oameni liberi.

Sfarsitul sec. al VIII- lea, a insemnat si aparitia curentului abolitionist, in contextual marilor miscari politice si ideologice care aveau loc in Europa. Asistam la aparitia unor initiative particulare in ceea ce  priveste necesitatea dezrobirii. Aparitia unei generatii de intelectuali tineri care si-au facut studiile in Apus, cuceriti de idealurile liberale ale Apusului, a avut un rol major in procesul de modernizare institutionala, culturala si politica a principatelor romane, in secolul al XIX- lea.

C. SCLAVIE, ABOLITIONISM SI POSTABOLITIONISM

Inceputurile statelor medievale romanesti coincid cu sosirea rromilor si activarea sclaviei etnice la scara statala.

Sclavia este o institutie dinamica, ea evolueaza si se transforma pe masura ce se insereaza in dezvoltarea schimburilor economice, inscriind pentru prima data aceasta marfa abstracta care este munca in procesul de circulatie a marfurilor. Existenta sclaviei si a sclavilor in Evul Mediu este bogat atestata in lumea musulmana si crestina, in mediul laic si ecleziastic fara deosebire. Justificarile sunt de ordin religios (pagani, necredinciosi sau schismatici) insa, nici castigul financiar nu trebuie trecut cu vederea.

La venirea lor in nordul Dunarii rromii erau liberi dar, incetul cu incetul, clasa dominanta i-a inrobit cu forta. Vechimea sclaviei rromilor in Tarile Romane coboara documentar pana la momentul atestarii lor in Tara Romaneasca si in Moldova, documentul din 1385 al domnului muntean Dan I si cel din 1428 al domnului moldovean Alexandru cel Bun amintindu-i in postura de supusi ai domnului tarii, urmare a daniei, ei devenind sclavi ai manastirilor.

In Tara Romaneasca si in Moldova, sclavia a atribuit nerromilor dreptul de proprietate asupra rromilor, dublat de un ansamblu de practici ce puneau la dispozitia stapanului lucrul si persoana celui ce lucra. Exploatarea muncii sclavilor rromi s-a facut diferit, in functie de specificul acestora. In dreptul nomazilor, a fost vorba despre o dependenta si un control mai curand indirect, exprimate in principal printr-o dare anuala catre stapan, ocazie in care se treceau in registre decedatii si nou nascutii din grup. In restul timpului nomazii circulau pe diverse trasee ce se schimbau doar in functie de modificarile economice sau declansarea vreunui razboi. Nomazii sunt numiti in documentele epocii drept laiesi dar apar si diferentiati sub numele de caldarari, ursari, spoitori etc. Sclavii sedentari cunosc impuneri lucrative diferite, superioare cantitativ si insotite de un control crescut al vietii de familie si comunitar.

Domnul tarii este principalul actor in piata interna de sclavi, el impartind familii si indi 323f58d vizi celorlalti doi mari proprietari, biserica si boierii. Incepand cu secolul al XVI-lea, acumularile masive de sclavi realizate de catre boieri, in urma inzestrarilor domnesti si a achizitiilor de pe piata, le permit acestora danii importante catre biserica in ideea obtinerii gratiei divine.

Statutul juridic

Rromii, pe parcursul intregii perioade de sclavie, nu au beneficiat de un statut juridic care sa le ofere drepturi minime si sa-i apere in judecati. "Sclavul nu este subiect de drepturi", el fiind asimilat proprietatilor stapanului. Sclavul nu este raspunzator pentru actele sale, acestea privindu-l pe stapan, dar in cazuri mai grave (furt de cai, ucidere etc.) stapanul poate renunta la sclav si nu mai acorda despagubiri sau nu mai plateste desegubina, sclavului urmand a-i fi aplicata pedeapsa care poate fi si cea capitala.

Sclavul era parte din averea stapanului si nu conta ca individ. Ei erau deosebit de valorosi pentru stapani, fapt ce reiese din interesul acestora din urma pentru a nu-i pierde. Cand un sclav fugea de pe mosie in "Tara Ungureasca" sau in principatul romanesc vecin, erau depuse toate eforturile pentru a-l aduce inapoi. Urmarea actului lor era intarirea supravegherii si inasprirea modului de viata. O alta destinatie pentru fugari o reprezenta Imperiul Otoman unde, odata ajunsi, se intampla uneori sa se turceasca si astfel nu mai puteau fi facuti sclavi. Importanta economica a sclavilor reiese din numeroasele documente care atesta vanzari-cumparari ale acestora, donatii, litigii pentru stabilirea apartenentei lor la un stapan sau altul etc.

Considerata drept celula de baza a societatii romanesti, familia este tratata sensibil diferit in dreptul sclavilor. Datorita lipsei de orice valoare atribuita de catre ceilalti actori sociali, casatoria si, implicit, familia sclavilor nu ajung sa constituie un element solid in relatiile stapan - sclav si determina o instabilitate crescuta in interiorul tiganiei si in relatiile dintre acestea. In urma exceselor si a ingradirilor de tot felul manifestate de catre proprietari, cazurile de casatorie nelegitime erau frecvent intalnite. Acestea implicau sclavi ai aceluiasi stapan sau a doi stapani diferiti. Tot atat de frecvente vor fi si despartirile fortate, fiecare incercand sa-si recupereze sclavul. Astfel, casatoria si familia sunt vazute ca mijloace de crestere a numarului de sclavi si implicit a avutiei proprietarului. Eliberarea din sclavie se produce in putine cazuri, documentele consemnand  cel mai adesea testamente cu astfel de dispozitii dar, exista si procedeul rascumpararii.

Abolirea sclaviei

Schimbarile ce se fac simtite in Europa intreaga si miscarile abolitioniste din Statele Unite ale Americii si din colonii vor atinge spatiul romanesc prin intermediul tinerilor boieri ce aveau relatii stranse cu Occidentul.

Prima lege care a desfiintat dependenta unei categorii de sclavi a fost adoptata, in Tara Romaneasca, la 22 martie 1843. Cativa ani mai tarziu, la 11 februarie 1847, la propunerea domnitorului Gheorghe Bibescu, se voteaza o lege prin care sunt eliberati toti sclavii mitropoliei, ai episcopiilor, ai manastirilor si metocurilor, ai bisericilor si ai oricarui alt asezamant public. Legea nu prevede nici o despagubire. Impozitul pe care statul urma sa il incaseze de la persoanele eliberate urma sa serveasca la rascumpararea sclavilor pe care boierii ii vor vinde.

In Moldova, la 31 ianuarie 1844, la propunerea domnitorului Mihail Sturza, a fost adoptata legea care ii elibera pe sclavii apartinand bisericii si manastirilor. Impozitele adunate de la ei formau un fond special destinat rascumpararii sclavilor pe care particularii ii scoteau la vanzare. La 14 februarie 1844, a fost votata legea prin care sclavii statului, atat cei asezati in localitati cat si cei nomazi, deveneau liberi, dobandind aceleasi drepturi ca si ceilalti locuitori ai tarii.

Revolutia de la 1848 a vrut ducerea la capat a reformei prin eliberarea sclavilor particulari dar rezistenta interna acerba dublata de interventia otomana vor amana desfiintarea completa a ceea ce era numita in epoca drept "plaga a societatii".

Impotrivirea boierilor a putut fi infranta abia la 20 februarie 1856, in Tara Romaneasca si la 22 decembrie 1855 in Moldova. "Abolirea sclaviei", definitiva de aceasta data, va marca pentru restul istoriei rromilor si al istoriei Romaniei un punct de cotitura unic prin amploarea si prin semnificatia sa. 

"Emancipatii" au invatat insa repede ca libertatea poate fi ciuntita de interpretari felurite ale legilor, dupa interesul celor puternici. Lipsiti de pamant, dati afara din case si din locurile unde munceau, obligati de autoritati sa se stabileasca in localitati cel mai adesea neprimitoare, rromii sunt nevoiti sa gaseasca solutii rapide si de multe ori disperate pentru a supravietui. O mare parte a nomazilor se gasesc, odata iesiti din tara, in imposibilitatea de a revenii datorita lipsei pasapoartelor individuale sau a sumei minime cerute de autoritati. Neputand dovedi cetatenia romana pentru a putea trece frontiera, nomazii vor schimba rutele de circulatie, ajungand pana in Europa de Vest si chiar dincolo de Atlantic. Cei ramasi in tara vor incerca pe cat posibil ca, aidoma celor stabiliti in sate si orase, sa incerce trecerea in invizibilitate pentru a scapa de expulzarile succesive ce nu faceau altceva decat sa amane momentul asezarii lor definitive in vreo localitate.

In concluzie putem aminti cele cinci secole de sclavie ce au implicat degradarea institutionalizata a unor fiinte umane si o eliberare tardiva, lipsita de masuri reparatorii si care nu a insemnat modificarea considerabila a perceptiei generale cu privire la noii cetateni ai Romaniei.

D. ASPECTE PRIVIND ISTORIA MODERNA A RROMILOR

Autor: prof. insp. Master Ionel Sandu - ISJ Ialomita

a. RROMII (DIN PERIOADA ISTORIEI MODERNE A ROMANIEI PANA LA PRIMUL RAZBOI MONDIAL)

Secolul al XIX-lea, sau secolul natiunilor s-a caracterizat, la nivel european printr-un proces de formare a constiintei nationale si de constituire a statelor nationale. In aceasta perioada, de profunde transformari la nivelul constiintei popoarelor si politice Principatele Romane supravietuiau intre trei mari imperii: otoman, rus si austriac.

Un nou spirit, european se impunea si in Tarile Romane inca din secolul al XVIII-lea datorita aparitiei iluminismului, care a stat la baza fundamentarii unei noi filozofii despre drepturile omului. Si in Tarile Romane au circulat operele unor ganditori ca Voltaire, Montesquieu, Rousseau, opere cum au fost "Contractul social", "Declaratia de independenta", "Declaratia drepturilor omului si cetateanului". De asemenea, erau cunoscute evenimente ca Revolutia americana sau Revolutia franceza, propagandu-se astfel, idei noi democratice despre om si societate. Intr-un context de presiune economica si politica a puterilor vecine, in Principate se remarca un inceput lent, timid,  de "europenizare", de raportare la principiile epocii luminilor, cu efecte benefice in procesul de formare a unei culturi si societati romanesti moderne. Studiile sau calatoriile de studii ale tinerilor romani, in Occident au favorizat acest proces.

O conditie indispensabila modernizarii societatii romanesti devenea abolirea institutiei robiei. Aparitia si existenta acestei institutii apartine istoriei Tarilor Romane, pana tarziu fiind considerata o componenta absolut fireasca a sistemului social juridic romanesc. Se poate afirma ca existenta acestei institutii, timp de secole, a creat o anumita particularitate istoriei romanesti, fata de restul Europei.

Cu toate transformarile care au avut loc in Moldova si Tara Romaneasca, in perioada fanariota, reformismul domnitorilor greci era departe de politica iluminista a imparatilor habsburgi. Daca in aceasta perioada s-au produs schimbari in ceea ce priveste statutul taranilor, in privinta rromilor, situatia a ramas aproape neschimbata, robia constituind o clasa sociala cu functii economice si sociale clare.

 Cu toate aceste in Principate, ca si in America s-a evoluat de la acceptarea institutiei robiei, respectiv sclaviei, pana la recunoasterea necesitatii abolirii ei- " Un om stapanit de un altul! Un om drept proprietar! Un chip al lui Dumnezeu pus la jug ca un animal!' [1]. Argumentele aduse in sprijinul abolirii robiei erau de ordin umanitar, crestin- se invoca Biblia- dar si de ordin economic, fiind considerata nerentabila pentru o economie moderna. Promotori ai dezrobirii au fost: Vasile Alecsandri- "Nimic nu-i mai scump si mai slavit decat libertatea, odorul cel mai nepretuit ce l-a dat Dumnezeu oamenilor"-, Mihail Kogalniceanu, care facea o paralela intre sclavia negrilor americani si robia rromilor " toti oamenii se nasc si sant slobozi"[2],   Ion Campineanu (primul boier al tarii care si-a eliberat robii- 1834) Alecu Russo care arata ca robia este nerentabila din punct de vedere economic, Cezar Bolliac, care, in anul 1843 publica poeziile "Fata de boier si fata de tigan", "Tiganul vandut", in anul 1848, anul revolutiei, publica "O tiganca cu pruncul sau la statua Libertatii", Ion Heliade Radulescu, publica in anul 1844 "Jupan Ion"- " Domnilor poeti cu ideile veacului, jupan Ion va poate inspira mai mult decat un rege, fapta lui trebuie sa sloboaza pe fratii lui din robie, trebuie s-o vedeti ca o aurora a zilei cei mari si crestine in care pamantul romanesc nu va mai cunoaste numele de rob, daca e Dumezeu in cer"[3], fratii Golescu, Costache Negri, Dimitrie Filipescu, care cerea desfiintarea "leprei sociale" pe care o reprezenta robia, facand apel la opera lui Henri Storch, [4] si multi altii.

Idei noi, abolitioniste promovate prin presa timpului si prin fapte pe masura.

Modernizarea soial-economica a Tarilor Romane a fost profund influentata de transformarile politice care au avut loc incepand cu Revolutia lui Tudor Vladimirescu- 1821. Dezrobirea, nu era considerata, inca, o prioritate a modernizarii.

Procesul de emancipare s-a desfasurat aproape simultan in Moldova si Tara Romaneasca. Un prim moment de referinta il reprezinta, Regulamentele Organice, acte care au insemnat primele documente cu caracter de constitutie in Tarile Romane. Au fost adoptate de Adunarile Obstesti Extraordinare ale Munteniei si Moldovei, in 1831, in timpul ocupatiei rusesti.

Reglementarile care priveau robia rromilor ii aveau in vedere doar pe robii statului. Asfel, in Muntenia, prin art. 67 si 95, iar in Moldova prin art. 79, robii statului erau impusi la aceleasi obligatii fiscale ca si oamenii liberi, fiind obligati la plata capitatiei- 30 lei de familie. Aurarii trebuiau sa platesca 50 de lei. Rromii mestesugari care locuiau in orase si targuri, trebuiau sa se inscrie in corporatii mestesugaresti ca toti ceilalti mestesugari ai tarii. Robii manastiresti si boieresti continuau sa aiba acelasi statut fiscal. Art. 95 in muntenia si art. 86 din Moldova, aveau in vedere identificarea unor modalitati prin care sa se poata realiza lichidarea nomadismului si statornicirea rromilor. [5]

Obsteasca Adunare a Munteniei adopta in 1831, « Regulamentul pentru imbunatatirea soartei tiganilor statului », care urmarea lichidarea nomadismului. La fel se proceda si in Moldova, unde se adopta " Regulamentul pentru statornicirea tiganilor". Aceste regulamente cuprindeau masuri pentru stimularea asezarii rromilor statului pe mosiile boierilor, cei care se statorniceau fiind scutiti de taxe.

Prima lege a dezrobirii a fost adoptata in Muntenia la 22 martie 1843- " Legea pentru desfiintarea dajnicilor de sub adminstratia Vorniciei temnitelor si trecerea lor sub adminstratia ocarmuirilor de judete". Din acest moment, fostii robi ai statului deveneau cetateni care trebuiau sa platesca impozit (capitatia).In august 1843, Departamentul Trebilor Dinauntru al Valahiei, da o dispozitie prin care toti proprietarii de robi erau obligati sa se ingrijeasca de statornicirea tiganilor lor nomazi.

In Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, propunea eliberarea robilor care apartineau bisericilor. Astfel, la 31 ianuarie 1844, a fost adoptata "Legea pentru regularisirea tiganilor mitropoliei, a episcopiilor si manastirilor in deobste". Darile care au fost adunate de la acesti rromi, au format un fond special destinat rascumpararii robilor pe care particularii ii scoteau la vanzare. La 14 februarie 1844 se vota o lege prin care robii statului, deveneau liberi dobandind aceleasi drepturi si responsabiltati ca toti ceilalti cetateni ai tarii.

In Muntenia procesul dezrobirii, continua cu legea din 11 februarie 1847, prin care sunt eliberati robii mitropoliei, ai episcopiilor, ai manastirilor si metocurilor, ai bisericilor si ai oricarui alt asezamant public. Legea nu prevedea nici o despagubire.[6]

Anul 1848, anul revolutiei europene, a insemnat si pentru Tarile Romane un moment de referinta in procesul de formare a statului roman modern. In cadrul unor Mari Adunari Nationale s-au adoptat programe care trasau principalele obiective de dezvoltare a societatii romanesti. Programele revolutionare aveau inscrise si necesitatea dezrobirii tuturor robilor. Proclamatia de la Izlaz (9 iunie 1848) avea inscris la pct. 14 "dezrobirea tiganilor prin despagubire". Fuga domnitorului Gheorghe Bibescu si constituirea unui guvern revolutionar, in cadrul caruia activau si militanti ai dezrobirii, avea sa determine si infiintarea, alaturi de alte Comisii si a Comisiei pentru liberarea robilor.[7]Comisia era formata din Ioasaf Znagoveanu, Cezar Bolliac si Petrache Poenaru. Aceasta si-a inceput activitatea prin eliberarea pentru cei dezrobiti a unor bilete de slobozenie. Fostii proprietari urmau sa fie despagubiti de catre stat.

Desfiintarea robiei figura si in programul "Dorintele Partidei Nationale " din Moldova elaborat sub coordonarea lui Mihail Kogalniceanu, in august 1848, in Bucovina. Infrangerea revolutiei romane insemna anularea tuturor masurilor democratice initiate si implicit revenirea la starea de robie a rromilor care apartineau boierilor.Emanciparea societatii romanesti se afla intr-un stadiu inaintat in ceea ce priveste abolirea robiei. Acum, aceasta institutie era identificata cu barbaria.

Domnitorii care s-au succedat la conducerea Tarilor Romane, pana la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza (ianuarie 1859), au fost promotori ai modernizarii.

In Tara Romaneasca, domnitorul Barbu Stirbei (1849-1856), emitea un ordin, la 22 noiembrie 1850, prin care interzicea ca familiile de rromi robi sa mai fie despartite. Un an mai tarziu, se stabilea ca statul sa rascumpere pe robii care sufereau maltratari sau alte neajunsuri din partea stapanilor.[8] In corespondenta sa, publicata de Nicolae Iorga, in anul 1904, se poate constata atitudinea profund critica a acestui domnito fata de robie, pe care o considera "o monstruozitate". La 8/20 februarie 1856, in Tara Romaneasca a fost adoptata "Legiuire pentru emancipatia tuturor tiganilor din Printipatul Romanesc". Aceasta lege desfiinta robia rromilor care se aflau in proprietatea particularilor. Eliberarea se realiza prin despagubire, proprietarii primind cate 10 galbeni pentru fiecare individ eliberat.Despagubirea urma sa fie platita esalonat pe mai multi ani de Casa Fondului de Despagubire. Legea stabilea si obligatia rromilor de a se statornici.

In Moldova, in urma legilor din 1844 mai ramasesera in starea de robie tot rromii care apartineau particularilor. Domnitorul Grigore Alexandru Ghica (1849-1856) se adresa, la 28 noiembrie 1855, Sfatului Administrativ, propunand adoptarea unei legi a dezrobirii rromilor.Se propune sa se elaboreze un proiect de lege in acest sens. Proiectul a fost elaborat de Mihail Kogalniceanu si Petre Mavrogheni. La 10/22 decembrie 1855, Divanul Obstesc al Moldovei, vota " Legiuirea pentru desfiintarea sclaviei, regularea despagubirei si trecerea emancipatilor la dare[9].  Proprietarii urmau sa primeasca o despagubire de 8 galbeni pentru lingurari si vatrasi si 4 galbeni pentru laiesi.

De remarcat ca unii boieri si-au eliberat robii in mod gratuit.

Abolirea robiei rromilor, proces inceput in prima jumatate a sec. XIX, a durat cca trei decenii. Societatea romaneasca era insa departe de a rezolva problemele sociale economice ale acestui popor. Pentru cei mai multi dintre rromi, dezrobirea a devenit o povara. Conditia de clacas presupunea mult mai multe obligatii fata de stat decat avusesera robii inainte.Aceasta explica de ce, odata cu obtinerea libertatii juridice, multi rromi au parasit locurile unde fusesera stabiliti. De asemenea au fost situatii in care au fost alungati de pe mosiile boieresti, sau li s-a interzis sa se stabileasca in preajma unor localitati (sate sau orase). Ca atare, multi rromi au redevenit nomazi si au plecat peste granita, Europa confruntandu-se cu o adevarata migratie a rromilor din Principate Romane.

Infaptuirea unirii prin dubla alegere a lui Alex. Ioan Cuza, epoca reformelor care a urmat nu putea sa nu aiba in vedere si situatia celor dezrobiti. Asfel, Legea Rurala din 14 august 1864, cu care se instituia proprietatea funciara de tip capitalist, a contribuit la transformarea clacasilor in proprietari de pamant.  Textul legii nu face referiri la rromi, dar exista dovezi ca intre cei improprietariti s-au aflat si fosti robi.

Printr-un Jurnal al Consiliului de Ministri, s-a dispus ca fostilor robi care aveau doar locuinta, nu si teren agricol sa li se dea in proprietate numai locul de casa si gradina. 

Reforma agrara a contribuit semnificativ la legarea de ocupatia agricola a rromilor. Este greu de estimat un numar cert al rromilor care s-au incadrat vietii agricole. Rromii nomazi au gasit in continuare nise in economia rurala romaneasca. Satul romanesc trebuia sa apeleze in continuare la rromii mestesugari. Cu toate acestea, locul lor in economie este unul periferic, la fel ca si locul pe care il ocupa in societate, marginalizati si la periferiile localitatilor.

Aceasta realitate a creat un decalaj intre populatia majoritara si rromi, fiind de natura sa influenteze evolutia viitoare a acestui grup etnic.

Concluzionand, abolirea robiei s-a limitat de regula la aspecte juridice, fiind neglijate problemele economice si sociale, fapt cu repercusiuni negative, avand in vedere ca incepea o epoca in care incepea sa se afirme teoria determinismului biologic.

 

b. RROMII IN PERIOADA INTERBELICA

     Anul 1918,  marca sfarsitul primului razboi mondial cu victoria Antantei. Prabusirea Imperiilor multinationale (Austro-Ungaria si Rusia) a favorizat si procesul de formare a statelor nationale.

Provinciile istorice romanesti, Basarabia, Bucovina si Transilvania

(cu Banatul, Crisana, si Maramuresul) se uneau cu Romania, in anul 1918. In urma acestor evenimente, cea mai mare parte a romanilor traiau intre granitele aceleiasi tari- Romania Mare.

      Inevitabil, dupa 1918, a crescut simtitor si numarul populatiilor minoritare. Astfel, la recensamantul din 1930, romanii reprezentau 71,9% (12 981 324) din totalul populatiei, in timp ce maghiarii formau 7,2% (1 415 507, iar celelalte minoritati ( germani, evrei, ucraineni, rromi) restul de procent.

La acest recensamant s-au declarat rromi 262 501 persoane, adica 1,5% din totalul populatiei. Este insa foarte clar ca acest recensamant, la fel ca si altele care au urmat, nu reflecta o situatie statistica clara a numarului de rromi.

Procentul stabilit in 1930 era inferior celui de la sfarsitul secolului al XIX-lea, ori intr-un interval de timp atat de scurt nu putem vorbi de asimilare, ci mai degraba de o problema pe care din pacate o intalnim si astazi, asumarea identitatii. Identitatea rromilor s-a structurat pe baza unei istorii de excludere sociala si rasism, cosecintele fiind vizibile si astazi in mentalul colectiv dar si minoritar.

Ion Chelcea, in lucrarea sa "Tiganii din Romania. Monografie etnica"- cap. "Cati tigani sunt in Romania?" aprecia numarul rromilor din Romania ca fiind aproximativ 525 000.

      In urma ratificarii actelor unirii, in 1918, toti locuitorii Romaniei beneficiau de aceleasi drepturi si responsabilitati ca si restul populatiei majoritara. De altfel in documentele unirii, se stipula acest fapt. Acesta a fost si motivul, pentru care guvernul roman condus de I.I.C. Bratianu s-a opus semnarii, in 1919, a unui Tratat al minoritatilor dorit de Marile Puteri, considerat un act prin care se incalca suveranitatea nationala.

      De remarcat, ca rromii s-au incadrat in spiritul acelei perioade, fiind solidari cu actul unirii. La 27 aprilie 1919, o Adunare a reprezentantilor tiganilor din Romania, intrunita la Tarnaveni, saluta decizia Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 de unire a Transilvaniei cu Romania. Rromii isi exprimau angajamentul fata de noua patrie si speranta egalitatii in drepturi cu ceilalti cetateni ai Romaniei.

      Perioada interbelica a reprezentat pentru populatia de rromi o epoca de transformari importante. Reforma agrara infaptuita dupa primul razboi mondial, a transformat in mici proprietari agricoli si o parte din rromii care locuiau in mediul rural. Locul rromilor, in economia tarii, ramane unul periferic, marginal. In lumea satului romanesc nu se poate vorbi despre agricultura fara a analiza rolul economic pe care il aveau rromii. Repararea utilajului agricol, fieraria si alte mestesuguri, continuau a fi practicate exclusiv de catre rromi.

      Ca o caracteristica generala, ramane aceea ca rromii erau o categorie sociala saraca, reprezentand o forta de munca ieftina. Se poate vorbi de o clasa sociala aparte, reprezentata de rromi. Migratia de la sat la oras se accentueaza, aparand probleme in gasirea unui loc de munca. In viata urbana, rromii acopera nise economice care reflecta de fapt situatia de marginalizati social si economic. Rromii care raman in afara acestor influente social- economice, raman nomazii, care se deplasau sezonier pentru a-si practica mestesugurile. Erau vazuti ca o plaga a unor vremuri de mult apuse, care nu se raporta deloc la realitatile timpului. Statul s-a implicat prea putin in aceasta chestiune, lasata in grija autoritatilor locale. In aceasta perioada, organizatiile rromilor cereau ca acestor semeni, statul sa le puna la dispozitie locuri de casa si pamant.

      Perioada interbelica se remarca prin directia modernizarii pe care o cunoaste populatia rroma din regat. Apare o elita rroma formata din intelectuali,artisti, publicisti, comercianti, lautari care nu-si tradeaza originea si care incep  miscarea de emancipare a poporului rrom.

      Dupa modelul celorlalte populatii din regat, rromii infiinteaza organizatii cu caracter social, profesional, cultural si chiar politic. Lautarii pun bazele unor societati cu caracter profesional, in mai multe localitati ale tarii.

      La Bucuresti functiona, "Junimea Muzicala", unul dintre fruntasii sai fiind Grigoras Dinicu, cunoscut si ca militant pentru emanciparea culturala a rromilor. In anul 1926, la Calbor, in jud. Fagaras, lua fiinta, "Infratirea Neorustica", din initiativa lui Lazar Naftanaila. Obiectivul principal al acestei asociatii, era ridicarea nivelului economic si cultural al rromilor. Asociatia reusea sa scoata si  publicatia "Neamul tiganesc".

      Interesant este ca asistam la aparitia unei tendinte de centralizare a miscarii rromilor intr-o organizatie unica si reprezentativa. Promotor, a fost Calinic I. Popp- Serboianu, licentiat in teologie, care a pus bazele unei Asociatii Generale a Tiganilor din Romania, in martie 1933. Programul acestei organizatii denota o preocupare deosebita pentru problematica rroma din acea perioada. Astfel, se avea in vedere: alfabetizarea, publicarea de carti privind istoria rromilor, infiintarea unei universitati a rromilor, a unui muzeu "tiganesc", infiintarea de ateliere potrivit "firii neamului nostru" organizarea in bresle a rromilor care practica un anumit mestesug, infiintarea de "sfaturi judetene" si a unui "sfat al batranilor" pentru rezolvarea litigiilor dintre rromi, ca mijloc de raportare a societatii la specificul cultural rrom, premisa favorabila in procesul de integrare a rromilor.Obiectivele programului reflecta dorinta de a promova integrarea sociala si educationala a rromilor, de a imbunatati imaginea etniei rrome in societatea romaneasca.

      Tot in anul 1933, apare o alta organizatie reprezentativa a rromilor, "Uniunea Generala a Rromilor din Romania". La Congresul national care s-a desfasurat, in luna octombrie 1933, a fost ales un comitet de conducere care avea ca presedinte pe G.A.Lazareanu Lazurica, scriitor si gazetar. Presedinte onorific, a fost numit Grigoras Dinicu. In cadrul acestei organizatii, apar frictiuni, in urma carora, Lazurica este inlaturat, presedinte devenind Gheorghe Niculescu, negustor de flori.Sub conducerea sa Uniunea, a obtinut statut juridic si s-a dovedit cea mai importanta organizatie a rromilor, singura care activa la nivel national. Activa in relatiile cu autoritatile a avut si organe de presa proprii: "O, Rom", care aparea la Craiova si "Glasul Romilor", la Bucuresti. Organizatia, avea 40 de filiale in toata tara si 784 793 de membrii. Programul organizatiei, relua de fapt ideile asociatiei anterioare, scopul principal fiind de a actiona "pentru ca soarta neamului nostru rrom sa se imbunatateasca, ca sa putem sta alaturi de conationalii nostri fara sa ne fie rusine".

      Semnificativ pentru procesul de emancipare a rromilor, este si aparitia unor miscari regionale. In Oltenia un grup de intelectuali rromi, au pus bazele unei miscari deosebit de activa. Mentionam pe Aurel Manolescu- Dolj, ziarist de profesie, Marin Simion, poet, N.St. Ionescu, avocat, C.S.Nicolaescu Plopsor profesor, care a si publicat doua carti de folclor: "Cantece tiganesti" si "Povesti tiganesti".

      Cei care, in perioada interbelica si-au asumat rolul de lideri ai poporului rrom, au militat pentru formarea constiintei identitatii etnice a rromilor. Procesul nu a fost specific doar rromilor din Romania, il intalnim in toata Europa. Semnificativ este ca in anul 1933, la Bucuresti se organiza prima reuniune internationala a rromilor, in cadrul careia s-a pus in discutie consolidarea identitatii etnice a rromilor.

      Daca in decursul istorie rromilor in spatiul romanesc au fost supusi unui proces de marginalizare si periferializare, in perioada interbelica, asistam la aparitia unui interes deosebit din partea stiintei fata de rromi. Romania nu avea sa fie straina de idologia rasista care are la baza teoria determinismului biologic. Secolul XX a debutat si in Romania, cu ideologia conform careia  Statul modern, in loc sa acorde protectie celor slabi, ar face mai bine sa isi indrepte atentia spre incurajarea elementelor biologice valoroase, utilitatea sociala sau insusirile biologice ale individului devenind astfel unitatea de masura a valorii sociale a acestuia.



      Ascensiunea Germaniei naziste, dupa anul 1933, cu doctrina ei despre puritatea raselor, foarte clar exprimata in lucrarea lui Adolf Hitler, "Mein Kampf", au determinat aparitia unui curent de gandire autohton care sustinea necesitatea pastrarii puritatii rasiale a poporului roman.

      In perioada interbelica si in Romania se dezvolta un nationalism specific, strain insa de atitudini antirrome. Exemplu, il constituie si activitatea organizatiei care se afla la extrema dreapta a vietii politice romanesti- Legiunea Arhanghelul Mihail ( Garda de Fier- mai tarziu), care se rezuma la antisemitism, mai tarziu punand problema adoptarii unei politici rasiste fata de rromi. Activitatea guvernului Goga- Cuza, perioada dictaturii regale (1938- 1940) nu i-a vizat pe rromi. De fapt, pana la regimul Antonescu, preocuparile unor reprezentanti ai biopoliticii nu au fost transpuse in practica. Biopolitica are ca fondator, in Romania, pe prof. Iuliu Moldovan de la Cluj.

      In deceniul 4, apar concepte noi ca: puritate etnica, etnii inferioare, primejdie bioetnica, minoritati balast. Se poate constata, influenta ideilor lui Robert Ritter, psihologul si psihiatrul care conducea in Germania, Centrul de Cercetare pentru Igiena Rasiala si Biologia Populatiei si care avea ca scop principal, combaterea "flagelului tiganesc".

       Datorita modului de viata, In Romania, rromii incep sa fie considerati ca o "plaga" a societatii. Ioan Facaoaru, teoretician al cercetarilor rasiale, considera ca asimilarea anumitor grupuri etnice, ar putea determina "instrainarea si pauperizarea insusirilor noastre etnice". Asimilarea rromilor era considerata un mare pericol pentru integritatea rasei romanesti. "Marea problema rasiala a romanilor este problema tiganilor. Ei constituiesc cel mai numeros grup etnic, dupa romani. Si in acelasi timp ei sunt elementul de promiscuitate si disgenie din tara noastra. Nu s-a facut nimic pentru rezolvarea problemei tiganesti", sustinea Sabin Manuila, directorul Institutului Central de Statistica.

      Schimbarile politice survenite in Romania, in anul 1940, anularea regimului democratic consacrat de Constitutia din 1923, in urma preluarii puterii politice de catre legionari, apoi de catre generalul Antonescu, aveau sa determine si in Romania adoptarea "solutiei finale"- exterminarea rromilor.

Bibliografie

Viorel Achim, Tiganii in istoria Romanie, Edit. Enciclopedica Bucuresti, 1998

Angus Fraser, Tiganii, 2008, reeditare.

S. Manuila, D.C.Georgescu, Populatia Romaniei, Bucuresti, 1938;

Mihai Barbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Serban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria Romanie, ed. Corint, Bucurest 2002, capit.III- Romania moderna la zenit;

c. ZIUA DE 8 APRILIE

Discriminarea rromilor a fost si din pacate mai este o realitate chiar daca foarte greu recunoscuta. Stereotipurile si prejudecatile perpetuate de veacuri au contribuit la promovarea unor idei care au apropiat poporul rrom de portile infernului.

Secolul XX a debutat cu politici represive care aveau un sprijin in ideologia cu caracter rasist- determinismul biologic- Statul modern, in loc sa acorde protectie celor slabi, ar face mai bine sa isi indrepte atentia spre incurajarea elementelor biologice valoroase, utilitatea sociala sau insusirile biologice ale individului devenind astfel unitatea de masura a valorii sociale a acestuia. Al doilea razboi mondial, a insemnat momentul favorabil, punerii in aplicare a acestor idei. Soarta rromilor era pecetluita. Este greu de evaluat numarul rromilor care traiau in Europa interbalica, si numarul victimelor. Unii istorici estimeaza numarul de rromi la 5 mil. sau chiar mai mult.

Au fost supusi «solutiei finale» si copii - Omul era ucis nu pentru  ceea ce a facut ci pentru ceea ce este.

In Romania, conform datelor Comisiei romane pentru crime de razboi, Deportarea, o alta forma a holocaustului, a provocat moartea a peste 36.000 de rromi.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, rromii incep sa infiinteze pe plan local si national organizatii cu caracter religios si cultural. In 1965, la Paris lua fiinta Comitetul International al Tiganilor, care promova infiintarea de filiale in mai multe tari, in vederea promovarii drepturilor legitime la existenta a poporului rrom si recunoasterea nedreptatilor facute rromilor  in anii celui de-al doilea razboi mondial (1939-1945), ani ai holocaustului si pentru poporul nostru.

In aprilie 1971, C.I.T.(Comitetul International al Rromilor) organizeaza la Londra primul Congres Mondial al Tiganilor unde delegatii din cca. 14  tari vor adopta denumirea de rrom, drapelul organizatiei si deviza "Opre Roma"(Sculati rromi).

La lucrarile celui de-al doilea Congres Mondial al Tiganilor, tinut la Geneva in aprilie 1978, vor participa 120 de delegati si observatori din 26 de tari. India, tara mama, a fost reprezentata de o delegatie numeroasa. S-au ales delegatii pentru O.N.U. pentru Comisia pentru  Drepturile Omului si pentru UNESCO.

Soarta pe care rromii au avut in anii razboiului va domina discutiile celui de-al treilea congres, tinut la Gottingen, in mai 1981.  

            In prezent drepturile rromilor sunt recunoscute prin programe active de consultare si asistenta, in cadrul celor mai importante organizatii europene, regionale si nationale.

Cand sarbatorim aceasta zi, de fapt evocam o istorie de stigmatizare, de excludere sociala si exterminare. Asadar, trebuie sa fie si un moment de comemorare a stramosilor nostri care au cazut victime ale pogromurilor, din momentul prezentei lor in Europa si ale holocaustului celui de-al doilea razboi mondial.

E. RROMII IN TIMPUL REGIMULUI COMUNIST (1945 - 1989)

In lupta pentru putere politica, Partidului Comunist a atras in randurile sale si multi rromi. "Originea sanatoasa" ii recomanda «in aparatul de partid, in militie, armata si organele de securitate»[10] Deosebita atentie li s-a acordat in campania electorala din 1946, cand Blocul Partidelor Democratice (BPD), din care facea parte si PCR, a adresat rromilor manifeste cu apelativul "Frati romi si surori  romite"[11]. Ulterior, documentele PCR nu mai pomenesc de rromi, trecandu-i la alte minoritati. Ba impotriva rromilor au fost si represalii pentru a se confisca aurul, pe care o parte dintre acestia il detineau de veacuri, sau pentru a-i forta sa renunte la modul de viata specific pentru incadrarea lor marginala in sistemul economiei socialiste. "Economic, profesional si social, romii au primit in acest regim sansa de a se integra in modul de viata modern, chiar daca adesea in mod fortat".[12]

Politica comunista fata de minoritati era una asimilationista[13] menita sa asigure formarea "poporului unic comunist". Aceasta, vis-á-vis de rromi, a insemnat:

1. sedentarizarea fortata a neamurilor nomade, in perioada 1958-1965, cand "toti au fost fixati in asezari si case »[14] "neacordandu-li-se insa si dreptul de a reprezenta o minoritate etnica, libera sa-si promoveze propriile traditii culturale."[15]

2. politica educationala: "familiile rrome fiind obligate sa-si trimita copiii la scoala"[16]. Acesta din urma a oferit copiilor rromi aceleasi sanse ca si celorlalti, dar daca pentru unii a insemnat acces la scoli profesionale si tehnice, licee, facultati, pentru altii (oportunisti) a insemnat negarea apartenentei etnice pentru obtinerea unor pozitii destinate majoritarilor. S-au gasit si registre matricole, in unele scoli, in care, in dreptul elevilor rromi, era inscrisa etnia - tigan. Multi elevi, datorita activitatilor sezoniere in care erau prinsi parintii, la mari distante de casa, abandonau scoala pentru a-i urma si ajuta pe parinti, abandon nerecunoscut de autoritati.

Rromii care nu au putut lucra in agricultura de stat sau cooperatista «ca urmare a dezvoltarii industriei, au navalit in orase; unii s-au calificat pe baza cerintelor de atunci, din lautari au devenit muncitori, altii au aglomerat orasele »[17] in sectorul salubritatii sau resurselor refolosibile. Bunii mestesugari au fost recrutati in cooperativele mestesugaresti din rural sau urban. « Socialismul a distrus in mare masura profesiile traditionale ale romilor  si prin aceasta multe dintre componentele vietii lor traditionale».[18] De asemenea « comertul ambulant a fost practicat de anumite categorii de tigani fie in baza unor autorizatii, fie ilicit »[19]

Pentru a invinge traditionalismul rromilor, a existat si un PROGRAM DE INTEGRARE SOCIALA A RROMILOR  care a functionat in perioada 1977 - 1983, fara a da rezultate spectaculoase datorita crizei sociale si economice in care Romania se adancea cu fiecare zi. Programul de integrare sociala avea la baza "incercarea de incadrare in munca a romilor-problema", adica a celor care isi paraseau locurile de munca prost platite si datorita inadaptarii, uneori lipsei calificarii, atitudinii ostile a autoritatilor si chiar a populatiei. Conform Raportului « intocmit in anul 1983 de Sectia de Propaganda a CC al PCR , acest program  cuprindea o  "Platforma de masuri cu privire la incadrarea in munca si integrarea sociala a tiganilor" si era derulat prin Ministerul Afacerilor Interne". [20] Raportul din 1983, singurul publicat in legatura cu acest program, arata ca "masurile de integrare a tiganilor nu au dat rezultatele scontate. In 1977, 32,7% din populatia tiganeasca apta de munca nu era angajata; in cazul femeilor procentul era de 48%. In 1983 (datorita restructurarilor din unitatile falimentare) situatia era si mai grava[21], in conditiile in care un raport al Ministerului Afacerilor Interne apreciaza ca in 1977 in Romania traiau 540.000 de rromi.[22] Concluziile raportului au fost ca romii nu sunt integrati social, au mentalitati retrograde, au atitudine negativa fata de munca si fata de viata sociala [23].

Datorita faptului ca, la mijlocul anilor '80, situatia economica si sociala a Romaniei friza dezastrul, s-a renuntat la programul a carui aplicare nu adusese mari schimbari, deoarece autoritatile depasite trebuiau sa-si concentreze atentia spre problemele grave ale natiunii.

Politica de sistematizare din anii '70-'80 a insemnat desfiintarea "tiganiilor" traditionale, a neamurilor de rromi si asezarea multor rromi in blocuri de locuinte[24], unde se adaptau greu noilor conditii de viata, in apartamentele neincapatoare. Deci vrand-nevrand, rromii au fost integrati modului de viata romanesc fiind siliti sa-si abandoneze  propriul mod de viata, comportamentul social, comunitatea. Consecinta a fost pierderea limbii si culturii, spre a nu fi "perceputi ca elemente straine ce trebuiau integrate in noua societate romaneasca"[25] . 

In aceste conditii, doi sociologi din grupul celor 6-7 persoane rrome[26] care se straduiau sa organizeze dizidenta rroma, inca din anul 1976 (Nicolae Gheorghe si Vasile Burtea),  pe langa demersurile de atentionare catre autoritati, au procedat, sub pseudonim (Alexandru Danciu si Cosmina Cosmin), la sensibilizarea opiniei publice si institutiilor vestice (prin intermediul postului de radio Europa Libera si publicatiile pariziene L'Alternative si Le Matin[27]) fata de situatia tot mai degradata a rromilor din Romania

In raspunsul de solidarizare cu Alexandru Danciu, Cosmina Cosmin, la 16 mai 1982, aprecia ca "mai tarziu, cand, "partidul maselor populare si al dreptatii" s-a vazut inzestrat cu proprietatile si functiile ravnite, a constatat ca nu mai avea nevoie de tiganii, pe care-i impinsese spre tot felul de potlogarii revolutionare, si trebia sa se descotoroseasca de ei, trimitandu-i in inchisori pentru excese sau excluzandu-i din partid, pentru a nu strica imaginea partidului imaculat. Odata cu raspandirea nationalismului promovat de partid si cu extinderea rolului sau conducator, o intreaga serie de oameni capabili si bine pregatiti au fost rand pe rand  scosi din functii pentru simplul motiv ca erau tigani."[28]

BIBLIOGRAFIE

Achim Viorel, Tiganii in istoria Romaniei, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1998

Blaga Ion, Populatia Romaniei: un eseu demografic, economic si social -politic, Bucuresti, 1972

Burtea Vasile, Romii intre diacronia si sincronia populatiilor de contact, Bucuresti, 2001

Burtea Vasile, Neamurile de romi si modul lor de viata, in "Sociologie Romaneasca" 1994, nr. 2-3

Cartner Holly,  Destroying Ethnic Identity, The persecution of Gypsies in Romania. A Helsinki Watch Report, New Zork, Washington DC, 1991

Cherata Lucian, Istoria Tiganilor, Ed. Z, Bucuresti, 1993

Crowe David, The Gypsy Historical Experience in Romania, London, 1991

Etves Filip, Romiii, un neam indian, Deva 2000

Gilles Ferreol, Dictionar de Sociologie, Bucuresti, 1995

Ligeois Jean Pierre, Roma, Tsiganes, Voyageurs, Strasbourg, 1994

Merfea Mihai, Cultura si Civilizatie Romani, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998

Nastasa Lucian, Varga Andreea, Minoritati etnoculturale.Marturii Documentare. Tiganii din Romania 1919-1944, Cluj 2001,

Pons Emmanuelle, Tiganii din Romania, o minoritate intranzitie, Ed. Compania, 1999

Zamfir Elena, Zamfir Catalin, Tiganii intre ignorare si ingrijorare, Ed. Alternative, Bucuresti, 1993

Zamfir Catalin, Marian Preda, Romii in Romania, Bucuresti, 2002

  1. PERSONALITATI RROME DIN SPATIUL GEOGRAFIC ROMANESC

Autor: conf. dr. Gheorghe Sarau (Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Limbi si Literaturi Straine)

In diferite lucrari din strainatate, sunt mentionate mai multe personalitati ca facand parte din etnia rromilor, precum: actorii Charlie Chaplin, Michael Caine, Bob Hoskins si Yul Brinner, actritele Rita Hayworth si Ava Gardner, sportivul Eric Cantona, interpret de jazz Jean - Baptiste Reinhardt "Django", dansatorul si coregraful Joaquin Cortes, Gipsy Kings s.a.

Dupa cum se stie, de-a lungul vremii, au activat in context romanesc, o serie de personalitati ale vietii istorice, sociale, stiintifice, culturale si artistice din randul rromilor, ca de pilda: domnitorul Stefan Razvan, carturarii Ion Budai Deleanu, Petru Maior, Anton Pann, dr. Victor Babes, scriitorul Gheorghe Lazurica-Lazureanu, actorul Stefan Banica, violonistii Grigoras Dinicu, Ion Voicu, Stefan Ruha, vestiti lautari si instrumentisti, ca Barbu Lautaru [Vasile Barbu], Petre Cretul Solcan, Cristache Ciolac, George Boulanger [Vasile Pantazi], Sava Padureanu, Anghelus Dinicu, Fanica Luca, Damian Luca, Florea Cioaca, Toni Iordache, Faramita Lambru, Ilie Udila, Marcel Budala, Ion Onoriu, Ionel Budisteanu, Ion Dragoi, Nicusor si Victor Predescu, Nicu Stanescu, Alexandru Titrus, Ion Albesteanu, Fratii Gore s.a., straluciti solisti vocali precum Zavaidoc (Marin Teodorescu), Cristian Vasile, Dona Dumitru Siminica, Florica Rosioru, Romica Puceanu, Gheorghe Lambru s.a. Dintre liderii si militantii rromilor din perioada interbelica ii citam pe Gheorghe Niculescu, Marin I. Simion, Naftanaila Lazar s.a., iar dintre cei care s-au remarcat in perioada comunista ii mentionam pe Ion Cioaba, cercet. Gheorghe Nicolae, prof. Petre Radita, scriitorul Valerica Stanescu, sociologul si economistul Vasile Burtea, muncitorul Buceanu - ultimii doi fiind si arestati cu prilejul demonstratiei de la Brasov din 15 nov. 1987, iar Buceanu stramutat cu domiciliul fortat in Ialomita s.a.).     

Exista dovezi referitoare la etnicitatea rroma si in privinta altor personalitati istorice sau contemporane, dar le mentionam doar pe acelea care si-au asumat public si isi sustin apartenenta la identitatea rroma, caci, din pacate, unele personalitati contemporane rrome (paradoxal, cu parinti care, in mod public, au facut referire la apartenta lor rroma), se recunosc doar confidential ca rromi, privand generatiile actuale si viitoare de copii si tineri rromi de modelele de care au atata nevoie.    

            In perioada contemporana, dupa anul 1989, si-au continuat activitatea ori s-au remarcat o serie de personalitati in diferite domenii, dupa cum urmeaza:

Prozatori: Valerica Stanescu, Gheorghe Paun-Ialomiteanu, Irina Gabor-Zrinyi, Alexandru Ruja  Gribussy s.a. 

Poeti: Stefan Fuli, Luminita Mihai Cioaba (si prozatoare), Gelu Magureanu, Marius Lakatos s.a.

Actori si regizori: Moca Rudi, Mihai Raducu, Vera Lingurar, Zita Moldovan, Sorin Sandu Aurel, Madalin Mandin, Vali Rupita (regizor) s.a.   

Artisti plastici: Eugen Raportoru (pictor, al carui unchi a fost literatul Mircea Ciobanu), Ion Micuta (grafician, dar si poet, saxofonist), Petre Marian (sculptor), artistii - fotografi Rupa Marconi si Mihaela Cimpeanu (si sculptor), Octavian Bonculescu (grafician) etc.

Muzicieni: Johnny Raducanu, Florin Niculescu (violonist), Madalin Voicu, Marin Petrache Pechea, Marius Mihalache, Damian Dr aghici s.a.

Interpreti de muzica lautareasca: Gabi Lunca, Valentina Mocanu, Mioara si Paula Lincan, Cornelia Catanga-Padureanu, Panseluta Fieraru, Elena Pascu, Nelu Ploiesteanu, Dan Armeanca, Nicolae Guta, Sandu Ciorba, Viorica de la Clejani s.a.

Solisti de muzica usoara, de petrecere si de manele, precum: Pepe, Aurel Padureanu, Constantin Angheluta, Adrian de Vito, Nicolae Guta, Nicu Paleru, Sorinel Copilul de Aur [Alexandru Sorinel], Elvis al Rromilor (Tudor Lakatos), Arun Durancea s.a., ori solisti de opera, ca Lavinia Raducanu si Costel Busuioc. 

Solisti-instrumentisti: George Udila, Ion Miu si fiul sau George, Mieluta Bibescu, Leonard Iordache, Marian Mexicanu, Marin Alexandru, Ionita de la Clejani, Serban Izidor (violonist din Stana, Satu Mare, a jucat in filmul "Gadjo dilo"), instrumentistii din Taraful Clejani si Zece Prajini, Ansamblul "Ghi Romano" s.a. 

Specialisti si cercetatori in domeniul stiintelor sociale, al antropologiei si folclorului: Gheorghe Nicolae, Vasile Burtea, Mihai Surdu, Delia Grigore, Costica Batalan s.a.

Istorici: Petre Petcut, Ion Sandu, Mariana Sandu, Florin Manole s.a.

Publicisti, ziaristi, editori: Vasile Ionescu, Gheorghe Paun-Ialomiteanu, George Lacatus s.a. In radiovizual: Carmen State,  Carmen Marcu, Loredana Ciuraru, Valentin Pepenel, Cristinela Ionescu, Ciprian Necula, Zoltan Petru s.a.   

Teologi: Gheorghe Velcu (Tr. Severin), Pr. Dumitrescu (Mures), Pr. Nicolae (Raea Nuta din Brasov), Florin Nasture, Silviu Dulceanu, Boris Caraion s.a.

Deputati: Gheorghe Raducanu, Nicolae Paun, Madalin Voicu.

Demnitari: Ivan Gheorghe, Ilie Dinca, Mariea Ionescu, Gruia Bumbu.

Functionari rromi in structuri internationale: Gheorghe Nicolae, Valeriu Nicolae, Julius Rostas, Dan Doghi, Isabela Mihalache, Cristi Mihalache, Iulian Stoian, Cerasela Banica, Marius Taba, Florin Nasture, Costel Bercus, David Mark, Lavinia Olmazu s. a. 

Functionari rromi in structuri guvernamentale sau locale: Dezideriu Gergely, Daniel Vasile, Salomeea Romanescu, Claudia Bercus, Grigore Mihai, Maria Ursu, Viorica Gotu, Grosu Sandel, Wili Oaie, Mariana Buceanu, Mariana Sandu, Dana Rozalia Varga, Gabriel Stoica s.a.

Militari / Politisti rromi: col. Bitu, amiralul Ragalie s.a.

Medici: Aurel Stanciu (Braila), Virginia Pastaca (Bucuresti),

Lideri si militanti rromi: Ion Onoriu, Gabi Lunca, Ivan Gheorghe, Ion Cioaba, Rudi Varga, Nicolae Bologa, Viorel Bumbu, Octavian Stoica, Dumitru Ion Bidia, avocatul Nicolae Bobu, Florin Cioaba, Constantin Padureanu, Ioni Geza, Florin Motoi s.a.               

Activisti rromi din organizatii neguvernamentale: Emilian Niculae, Vasile Ionescu, Costel Bercus, Mariana Buceanu, Nicoleta Bitu, Letitia Mark, Valentin Pepenel, Dan Doghi, Gelu Duminica, Ötvös Geza, Vazsi Robert, Magda Matache, Marian Mandache, Adi Vasile, Mihai Neacsu, Delia Grigore, Mihaela Zatreanu etc. 

Cadre didactice universitare, precum prof. dr. Florea Chiriac (constructii), lect. dr. Delia Grigore, conf. dr. Vasile Burtea, lect. drd. Letitia Mark, sau profesori in licee si scoli, ca: Petre Radita, Ion Radulescu, Mirena Iovan-Cionca, Mihaela Zartreanu, Dan Mihoc, Ionel Cordovan, Nicolae Pandelica, Rodica Batrana, Loredana Mihaly, Gina Anton, Jupter Borcoi, Scripcariu Petronia, Danciu Elisabeta, Marin Cretu, Victor Gheorghe (si primar la Cojasca - DB) s.a. 

Inspectori scolari si profesori: Ina Radu, Ilie Pipoi, Salomeea Romanescu, Dan Mihoc, Anghel Nastase, Iorga Nicolae, Stefan Roman, Costica Batalan, Paulina Mihai, Costica Alexe, Stefana Feraru, Gheorghe Fieraru, Ghita Tudorita, Olga Markus, Ion Ionel, Sandu Ion, Angela Tica, Alexandru Graur, Elena Motas, Nadia Gazsi, Gelu Neagu, Anca Negrea, Silviu Dulceanu, Mihaela Zatreanu, Florin Fleican s.a. 

Sportivi: boxerii Ilie Dragomir, Gheorghe Stefan, Gheorghe Simion si fii, Marian Negoescu (lupte greco - romane, Pitesti), fotbalistul Banel Nicolita, antrenorul de fotbal Banica Oprea (Mangalia) s.a.

Oameni de afaceri: Vasile Baiculescu (om de afaceri si primar la Toflea), Ninel Potirca (presedintele Patronatului Oamenilor de Afaceri Rromi din Romania), Florin Motoi s.a.

Revolutionari rromi: Dumitru Dinca, Nucu Serafim, Martir Janos Paris, Gheorghe Nicolae, Emilian Niculae, Vasile Burtea, Septeleanu si Lache Cercel din Constanta, Costica Eftimie (Brasov) s.a.

Judecatori de pace: Marin Constantin "Suta", Ion Lazarica din Dambovita s.a.

G. Incursiune in istoria rromilor. Rromii - Istorie si traditii

 (Lucian Cherata)

In mod traditional, rromii  au fost priviti ca reprezentanti ai unei lumi misterioase, exotice, vagabondand prin lume fara un scop anume decat acela, poate, de a avea de unde pleca. Calul, caruta, cortul, drumul, libertatea de nimic ingradita au fost mereu simbolurile dar si concretul vietii acestor asiatici ratacitori mai multe secole prin lumea europeana care se edifica  intru alte valori. Astazi ei sunt "mostenitorii" acestui ciudat stil de viata, anacronic prin toate coordonatele lui.

In perioada medievala nomadismul acestor etnici  prin toate tarile Europei de Apus era privit cu ostilitate si reticenta, rromii fiind considerati pagani si deci in legatura cu spirite necurate, iar in tarile Europei Centrale si de Rasarit, nomadismul lor era limitat in buna masura de riscul de a fi transformati in robi si de fiscalitatea la care erau supusi cei ramasi nomazi. Dar si in aceasta parte a Europei, contactul rromilor cu autohtonii a fost multa vreme limitat, ei constituind o lume aparte, greu compatibila cu cea traditionala. Nomazi sau sedentari, rromii au devenit cu timpul o componenta atipica a umanitatii continentului european.

Masurile de sedentarizare si integrare sociala a lor, incepute inca din secolul al XVIII-lea, demonstreaza faptul ca prezenta acestei etnii era perceputa ca ceva special care solicita masuri in consecinta. Treptat, societatile moderne  au devenit din ce in ce mai constiente de necesitatea reglementarii acestei probleme in spiritul Europei.

Aici se inscriu  deciziile de desfiintare a robiei  ce marcheaza mijlocul secolului al XIX-lea in tarile Europei de Rasarit si legislatia de reglementare a statutului rromilor din Imperiul Austro-Ungar si din Imperiul Tarist Rus.




Chiar daca aceste preocupari politico-sociale au dus la o rezolvare partiala a problemelor ridicate de comunitatile de rromi, integrarea lor in societatea Europei moderne a ramas un deziderat greu de atins inclusiv si in secolul nostru. Daca "rezolvarea" radicala propusa de nazisti pentru rromi si evrei a fost o aberatie, trebuie sa retinem realitatea pe care s-a putut broda o asemenea solutie. Lumea rromilor in Europa primei jumatati a secolului al XX-lea era perceputa ca "altceva" care, in consecinta, trebuie sa fie eliminat pentru a nu  ridica probleme.

Pentru mine este evident un lucru: cautarea unei solutii nu se poate confunda cu gasirea acesteia si, de aceea, pot spune ca, astazi, problema este la fel de nerezolvata ca si acum doua sute de ani. Din pacate sau, din fericire, problema trebuie si poate fi rezolvata acum. Orice amanare poate aduce Europei dificultati inimaginabile.

Daca masacrele, deportarile, lagarele si crematoriile, ca solutie, sunt astazi unanim dezavuate de lumea civilizata, de intreaga Europa crestina, negarea unei solutii aberante si nerealiste nu duce, de fel, la rezolvarea problemei de la care s-a plecat.

Astazi, la inceputul secolului al XXI-lea, lumea civilizata a Europei se afla din nou in fata acestei importante probleme, din ce in ce mai complexa si mai amenintatoare. Prin gravele implicatii pe care le presupune neintegrarea etniei  rromilor in contextul valorilor atat de greu castigate intr-o istorie zbuciumata de peste doua milenii, Europa s-ar expune unor riscuri esentiale pe termen lung. Este vorba de o provocare de anvergura in care nu sunt admise solutii de compromis si nici tergiversari.

Chiar daca in zilele noastre rasismul se mai manifesta rareori in formele din perioadele anterioare (persecutii, expulzari, tracasari, segregatie, etc.), el se face totusi simtit sub forma unor reactii fata de toate populatiile subdezvoltate care, intr-un fel sau altul, ingreuneaza mersul unei societati dinamice.

Aici nu este vorba de o justificare ci de o logica a celor intamplate, de o realitate data, ceea ce este cu totul altceva. Tocmai pentru ca nu s-a tinut cont niciodata de aceasta realitate s-a ajuns la aceasta situatie delicata care nu mai suporta nici o amanare. Urmare a unei structuri sociale aparte si a unui mod de viata marcat de sclavie sau nomadism, de-a lungul mai multor secole, rromii si-au format si o morala  diferita, in comparatie cu cea a populatiilor cu care au venit in contact.

Exista si o dificultate in a-i intelege pe rromi in ceea ce priveste credintele si superstitiile lor, deoarece acestia, umbland sute de ani prin lume, au imprumutat, in aceasta privinta, cate ceva de la populatiile cu care au venit in contact. Se intalnesc in credintele lor atat influente eclectice, de sorginte asiatica, cat si crestine, specifice populatiilor europene. La fel, in universul lor cultural se intalnesc puternice influente pagane, superstitii si mituri de cea mai diversa provenienta, un amalgam de credinte heteroclite, in aparenta fara o semnificatie religioasa reala. In realitate, sunt doar imprumuturi ce pot fi incorporate in universul mitic-mental al rromilor. La toate acestea se adauga particularitatile ce tin de evolutia actuala a lumii rromilor, care prin contactul lor din ce in ce mai direct cu civilizatia, isi pierd treptat specificul, atat in privinta traditiilor si legilor nescrise ale comunitatilor de rromi, cat si in privinta nomadismului traditional, care a disparut treptat.

Toate acestea complica intelegerea lumii ciudate si neadaptate a rromilor. Daca Europa are astazi de rezolvat problema integrarii culturale si sociale a rromilor, implicit, si Romania o are si trebuie sa-i dea un raspuns. In rezumat, putem spune ca evolutia lumii rromilor in contextul istoriei europene este atipica si legata tot timpul de probleme speciale. De unde vin acestea?  In primul rand din faptul ca rromii sunt singura populatie din Europa de alta rasa, dintr-o zona foarte particularizata a altui continent, cu un specific lingvistic si cultural total diferit de cel european. Deci, rromii sunt "altceva"  fata de europeni, in primul rand din punct de vedere rasial, apoi cultural.

Aceste premise ale istoriei lor  au dus la o evolutie si la o adaptare cu totul particulare in contextul civilizatiei europene. Toate aceste cauze, la care se adauga robia si nomadismul, au determinat, in timp, izolarea si marginalizarea rromilor in relatia cu celelalte etnii ale Europei. De aceea, problema integrarii lor in lumea actuala a continentului, are trei coordonate esentiale: rasiala, culturala si sociala.

 Este evident faptul ca rezolvarea integrarii lor rasiala si culturala, probleme initiale ale lumii  rromilor, reprezinta o premisa obligatorie pentru integrarea sociala a acestei etnii. Problemele rasiale ale Europei sunt departe de a se fi epuizat in lumea de astazi, ele avand radacini adanci in istoria si constiinta colectiva a acestui  spatiu istoric.

 Din punct de vedere cultural, constatam ca rromii vorbesc astazi o varianta necultivata a limbii sanskrite, incompatibila lingvistic cu atat de evoluatele si cultivatele limbi europene, iar cultura lor exista doar sub forma orala dupa aproximativ 800 de ani de prezenta in Europa.

 Pentru aceste doua trepte ale integrarii rromilor in lumea civilizata exista o singura varianta sigura de rezolvare: educarea  acestei etnii, respectandu-i-se specificul cultural si traditia dar prin racordarea acestui sistem educational la valorile  culturii si civilizatiei europene.

 Necesitatea unei reformari educationale si, implicit, morale a etniei rromilor, ca treapta obligatorie spre integrarea lor rasiala si culturala in spatiul european, este resimtita stringent de toate tarile continentului puse in fata acestei problematici dificile ce poate perturba grav dinamica unei lumi a carei optiune esentiala este civilizatia.

In ceea ce priveste originea acestei populatii, putem spune ca mereu acest subiect a fost invaluit in mister desi, din punct de vedere informational, nu ar fi fost  justificata aceasta situatie. Dar aspectul fizic, diferit la majoritatea rromilor de cel al europenilor, moravurile lor, precum si libertatea de nimic ingradita a acestor oameni au constituit poate suportul celor mai fanteziste ipoteze privind originea si felul lor de a gandi.

In literatura si istoriografia europeana nu au intarziat abordarile acestei teme pe un puternic fond romantic si deseori pasional. In acelasi timp, rromii au acreditat, din anumite interese, variantele unei origini misterioase, in stransa legatura cu ceea ce ar fi putut impresiona populatiile cu care veneau in legatura, pentru obtinerea unor avantaje sau privilegii. Poate asa se explica faptul ca rromii au fost mereu insotiti de informatii extravagante si teorii bizare, in special in privinta originii, obiceiurilor si crezului lor de viata. Astfel, dupa Renastere, unii cercetatori au vehiculat mai multe ipoteze privind originea lor biblica, incepand cu aceea care ii considera ca descendenti din Chur, fiul lui Cham, sau ai unui alt fiu al lui Cham, Canaan; altii au vazut in rromi descendentii unuia dintre triburile din Israel, care, dupa robia babiloniana, nu s-au mai intors in Tara Sfanta.

O legenda ii prezenta pe rromi drept urmasii insotirii lui Adam cu o prima femeie, anterioara Evei. Prin aceasta ultima ipoteza biblica rromii apareau ca nefiind vizati de pacatul originar si, deci, neavand obligatia de a-si castiga painea cu sudoarea fruntii lor, asa cum trebuie sa o faca urmasii lui Adam si ai Evei, conform genezei biblice. Toate aceste ipoteze s-au dovedit a fi ulterior fanteziste, ca si cele privind originea egipteana a rromilor, chiar daca o asemenea ipoteza a fost sustinuta la un moment dat si de Voltaire, care vedea in rromi pe descendentii vechilor preoti ai zeitei Isis. Alti rromologi au vazut in rromi fie  descendentii druizilor celtici, fie  urmasii primilor prelucratori ai metalelor, fie  reprezentantii unui popor misterios ce a fost la originea civilizatiilor orientale si europene, ba chiar pe urmasii locuitorilor misteriosului continent Atlantida.

B. P. Hasdeu ii numea pe rromi 'poporul enigmatic', denumire pe deplin justificata, daca ne gandim ca putine sunt populatiile a caror istorie este inconjurata de atata mister si enigma, precum aceea a rromilor. La aceasta situatie au concurat, deopotriva, originea, statutul de nomazi, precum si foarte ciudata filozofie de viata a acestora. Generate de misterul ce inconjura comunitatile lor, legendele nu au intarziat sa apara.

Originea rromilor a fost una dintre cele mai controversate probleme de istorie a unei etnii. In preocuparile de lamurire a istoriei lor s-au conturat de la inceput doua mari orientari. Exista si ipoteze privind o asa zisa origine biblica a rromilor; astfel, ei ar fi unul dintre triburile Israelului care, dupa robia babiloniana, nu au revenit in Tara Sfanta etc.

Aceste ipoteze nu au nici un fundament istoric dovedit asa cum a aratat si Francoise Cozannet  in Mythes et coutumes des tsiganes. In disputa au ramas doar doua importante ipoteze, exprimate de tot atatea grupuri de sustinatori ai ideii originii egiptene si, respectiv, indiene a rromilor. Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, a avut intaietate ipoteza originii egiptene a rromilor si aceasta, se pare, datorita atat culorii inchise a pielii, cat si a faptului ca multi dintre ei se ocupau cu vrajitoria, faima de 'vrajitori' avand-o in Evul Mediu, in special, egiptenii. Datorita particularitatilor de viata, de limba si  a nomadismului, rromii au putut fi mai putin cunoscuti, informatiile  razbatute din interiorul comunitatilor lor fiind mereu alterate de aura de mister ce le insotea. George Potra, in Contributiuni la istoricul tiganilor din Romania,  sustine ca renumele de vrajitori le putea veni si din aceea ca erau pagani, putand fi astfel considerati dintre cei ce erau in legatura cu duhuri necurate.

Rromologii moderni, in majoritatea lor, au infirmat ipoteza originii egiptene, ea dovedindu-se a nu avea nici un fundament stiintific. In acest sens, istoricul german Grellmann, bazandu-se pe observatia ca nici o migratie de popoare nu a parcurs spatii geografice cu munti, intinderi mari de ape etc., a scris, in 1873, un studiu prin care incerca sa dovedeasca originea indiana a rromilor, folosindu-se de o paralela intre cuvinte tiganesti si unele cuvinte hinduse intre care exista o asemanare demna de luat in seama.  La teoria originii indiene a rromilor au aderat si rromologii: Miklosich, Poissonier, Bataillard, Ascoli, Kogalniceanu, Barbu Constantinescu, I. H. Schwicher si altii. Majoritatea istoricilor sunt de parere ca denumirea de rrom provine de la numele unei populatii ce exista si astazi in India, si anume cingar sau cengar. Despre aceasta populatie istoricul austriac I. H. Schwicker, sper sa citez cat mai exact, scria in Die Zigeuner in Ungarn und Siebenburgen ca: se situeaza putin mai sus decat paria si fara lege danseaza si canta, fura si inseala si tara cutreiera semanand atat de mult rromilor nostri.

 In secolul al XI-lea rromii sunt desemnati in Imperiul Bizantin cu denumirea greceasca athinganos sau atsiganos sau atsincani ( dupa un text georgian din anul 1068). Istoricul roman Viorel Achim spune in Rromii in istoria Romaniei, ca in anul 1348, in Serbia, ei sunt deja denumiti cingarije.

 In perioada moderna s-a impus aproape unanim ideea ca locul de origine a rromilor este nordul Indiei, mai exact zona Marele Punjab. Personal cred ca este posibila migratia si din zonele adiacente: Kashmir, Rajestan, Pakistan, foste teritorii ale Imperiului Persan, de unde, datorita expansiunii Islamului si invaziei acestuia, rromii ar fi migrat spre Europa si nordul Africii. Cele mai concludente argumente in demonstrarea originii indiene a rromilor sunt, insa, cele de ordin lingvistic. Dintre invatatii romani, cel mai documentat in demonstrarea originii sanscrite a limbii rromilor si a faptului ca acestia sunt veniti din India este Barbu Constantinescu.

Inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, I. H. Schwicker, studiind lucrarile de lingvistica comparata spunea, in cartea deja citata, ca nu mai incape nici o indoiala asupra patrunderii rromilor din India sau dintr-o alta tara  in care se vorbeste limba hindusa.

In mod convingator, pana in prezent, s-a impus ideea originii rromilor din zona Punjab a Indiei.

In multe lucrari, intalnim opinia ca  o alta navalire silentioasa si persistenta, produsa de-a lungul secolelor prin infiltratii lente, o reprezinta triburile de indieni originari din Punjab, mai bine cunoscuti sub numele de Tzigani sau Gitani, nume derivat din Egiptiani. Eu, cel putin, sunt convins de pertinenta acestei ipoteze, mai putin de faptul ca Tzigan sau Gitan ar proveni din Egiptian deoarece am avut prilejul sa dialoghez in limba tiganeasca cu cetateni din Bangladesh. Spre surprinderea mea, ei isi manifestau uimirea ca eu cunosc limba bengali, oficiala in aceasta tara din nordul Indiei. De aici am dedus ca limba tiganeasca actuala difera foarte putin de limba bengali, una dintre limbile desprinse din sanskrita, ca si tiganeasca, in jurul anului 1000 d. H. Asemanarile sunt frapante si pot fi verificate de orice curios cunoscator al limbii rromani.

Daca originea rromilor este astazi mai putin controversata, acceptandu-se ideea venirii lor din India, ipotezele referitoare la cauzele migrarii lor spre Europa si alte zone au ramas inca neelucidate. O referire la aceasta face Dimitrie Dan, in lucrarea Rromii din Bucovina, care considera plecarea rromilor din India ca fiind datorata legilor lui Manu prin care: se degrada conditia omului sub cea a dobitoacelor.

Este posibil un asemenea exod, iar daca acesta s-a produs, credem ca este vorba doar de o migrare de mai mica amploare si doar spre zonele invecinate ce nu erau sub incidenta legilor lui Manu. O posibila confuzie in stabilirea locului si datei migratiei rromilor poate veni si din faptul ca ascensiunea Islamului a produs dislocari de populatii cu caracteristici somatice asemanatoare si vorbitoare a unor limbi inrudite cu limba tiganeasca, cum ar fi populatii din Afganistan sau Iranul de Rasarit. Cei care s-au ocupat de istoria rromilor au facut tot felul de supozitii referitoare la exodul acestora. S-a dovedit, insa, ca este foarte dificil sa se precizeze data exacta si motivele emigrarii in masa din tara de origine. In 1875, istoricul francez Bataillard a rezumat tot ce s-a scris despre rromi pana la acea data si a ajuns la concluzia ca acestia si-au inceput emigrarea intre secolele al VII-lea si al VIII-lea d.H. Bazandu-se in mare parte pe studiile renumitului rromolog Miklosich si ale invatatului olandez Gweie, Schwicker combate, in 1883, teoriile lui Grellmann si ale succesorilor sai privind migrarea rromilor spre Europa. Amintim ca rromologii Grellmann, Fessler si Mate Brun fixeaza plecarea rromilor intre 1398 si 1399 si dau drept cauza a emigrarii invadarea Indiei de catre Tamerlan, a carui cruzime a fortat un mare numar de locuitori sa-si paraseasca locul de origine. Aceasta idee este sustinuta si de catre M. Kogalniceanu in lucrarea Esquisse sur l'histoire, le moeurs et la langue des Cigains.

Istoricul A. F. Pott afirma ca rromii existau in Imperiul de Rasarit de prin secolul al XI-lea, cand bizantinii au adus mai multe mii de robi din Siria. De la austriacul Schwicker aflam ca la rezultate asemanatoare in ce priveste localizarea in timp ajunge si invatatul olandez M. F. D. Gweie care ii considera pe rromi identici cu tribul de popor Djatt din Asia de Est si pe care ii presupune adusi din India de catre cuceritorii arabi intre secolele VI - IX e.n. in Asia de Vest. Dintre acestia, cateva mii, se pare ca au fost transpusi, de catre bizantini in 855 in Siria.

In legatura cu migratia cred ca este bine, pentru moment, sa reproduc  opinia istoricului I. H. Schwicker, aceasta fiind o sinteza a teoriilor formulate in acest sens, pana in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Acesta sustine ca trebuie tinut cont de faptul ca limbajul rromilor, in special gramatica, se aseamana foarte mult cu limbile actuale ariene ale Indiei, incat se poate presupune ca toate aceste  limbi, in numar de opt, s-au format in aceleasi conditii si in acelasi spatiu. Din motive lingvistice, acelasi savant sustine ca emigrarea rromilor din India a avut loc doar atunci cand limbile noi indiene au fost deja formate, intr-o perioada cand, datorita destramarii limbii sanskrite, vechea declinare indiana disparuse deja in jurul anului 1000 d.H. Aceasta presupunere pare mult mai aproape de realitate decat ipoteza lui Grellmann si a succesorilor sai, conform careia emigrarea rromilor din India ar fi o urmare a cuceririlor mongolului Tamerlan. Trebuie recunoscut astazi faptul ca, datorita studiilor filologilor, se poate trasa, in linii mari, drumul parcurs de rromi din India spre Europa. Cu ajutorul filologiei comparate, s-au gasit in limba rromilor cuvinte persane, armenesti, turcesti, grecesti, slave, romanice. Pe baza observatiilor privind influenta diferitelor limbi asupra limbii rromani, s-au putut face referiri interesante privind itinerariul rromilor spre Europa. Astfel, Miklosich este de parere ca rromii au trebuit sa fi stat mai mult in imperiul bizantin, deoarece au in limba lor multe cuvinte din limba greaca. Ideea ca rromii au stat mult in imperiul bizantin o intalnim si la Dimitrie Cantemir in Descriptio Moldaviae.

C. Popp-Serboianu considera ca rromii au parasit India in doua mari grupuri, unul avansand in interiorul uscatului, iar celalalt urmand tarmurile. Asadar, primii au parcurs succesiv Belucistanul, Persia, desertul Arabiei si, traversand desertul Siriei, s-au stabilit un timp in Armenia. Aici, rromii ar fi influentat limba armeana,  in opinia istoricului amintit, dupa care s-ar fi indreptat spre Marea Egee si arhipelagul grecesc. Ceilalti, urmand tarmul, ar fi traversat Marea Rosie, trecand in nordul Africii si, dupa aceea, prin Gibraltar, in Spania. Acestei grupe i-ar apartine rromii egipteni si nubieni. Prima grupa s-ar fi divizat in doua mari ramuri una, probabil cea care a stat in Armenia, s-a indreptat spre Caucaz, iar cealalta a parcurs Grecia, Turcia balcanica si Romania.

Istoricul Miklosich presupune ca in Spania rromii provin dintr-o singura grupa, din care o parte ar fi  trecut muntii Pirinei si nu a venit din Africa prin Gibraltar. Aceasta ipoteza a fost combatuta ulterior, in mod categoric, de catre istoricul Bataillard. In acelasi timp, toate documentele existente privitoare la aparitia rromilor in Europa, au condus la ideea ca acestia s-au ivit o data cu ultimele invazii mongole. Acest fapt este in concordanta cu ipoteza existentei unor grupari tiganesti in Caucaz si Crimeea. George Potra sustine ca rromii care pornisera spre nord au fost supusi fara dificultate de catre tatari.  Acest fapt este plauzibil deoarece aparitia rromilor in tarile romane corespunde cu drumul si epoca navalirilor tatare spre mijlocul secolului al XIII-lea.

In studiul sau despre rromi, Esquisse sur l'histoire, les moeurs et la langue des Cigains connus en France sous le nom de Bohemiens, Mihail Kogalniceanu consemneaza existenta in Ungaria, in anul 1260, in timpul regelui Bela al IV-lea, a unui popor pe nume Ghingari sau Cingari. Aceeasi informatie este furnizata si de istoricul Schwicker. La noi, Nicolae Iorga a emis ipoteza aparitiei rromilor ca populatie adusa de valurile de migratori mongoli spre Europa pentru a putea fi folositi ca buni mestesugari. Se poate, insa, tot atat de bine, ca nu toti rromii sa fi fost transformati in robi si, astfel, o parte dintre ei sa fi putut duce o viata nomada, putand sa apara in tarile romane si independent de navalirile tatare. Astazi, rezumand ideile istoricilor, putem concluziona faptul ca migratia rromilor din India spre Europa a fost un fenomen complex ce a presupus mai multe faze derulate spatial si temporal avand ca certitudini:

- originea din India de Nord (Punjab) sau teritoriile adiacente;

- migrarea spre vest determinata mai totdeauna de deplasarile altor  populatii;

- deplasarea cu escale in diverse zone asiatice (Siria, Crimeea etc.);

- aparitia in Europa pe trei cai:

- din Turcia si Arhipelagul grecesc in Peninsula

  Balcanica;

- din nordul Africii prin Gibraltar in Spania;

- din Crimeea spre Europa Centrala.

  In ceea ce priveste limba tiganeasca putem spune, fara ezitare, in urma unor cercetari personale recente, ca exista foarte multe cuvinte de origine sanskrita in lexicul acestei limbi,  despre care s-a presupus ca provin din alte limbi. In acelasi timp, am constatat, fara echivoc, faptul ca structurile gramaticale ale  limbii tiganesti sunt aceleasi cu cele ale limbii sanskrite, intre aceste limbi existand o relatie foarte stransa, comparabila cu cea dintre limba romana si cea latina. De fapt, rezultatele acestor cercetari urmeaza sa vada lumina tiparului prin lucrarea Limba sanskrita si limba rromani, existenta deja in manuscris. Din acest unghi, pe viitor sunt asteptate clarificari care, vor pune intr-o alta perspectiva datele detinute acum de catre istorici si lingvisti.

Incercari de stabilire a datei exacte a aparitiei rromilor pe continentul nostru au facut rromologii Bataillard, Borow, Cora Guido, Miklosich, Kogalniceanu, Schwicker si altii. Diverse cronici ii consemneaza aproape simultan pe rromi la inceputul secolului al XV-lea pe tot cuprinsul Europei. Ca si Kogalniceanu, C. Popp-Serboianu arata ca primele consemnari privind existenta rromilor in Europa dateaza din anul 1260 si sunt legate de informatiile continute in scrisoarea lui Ottocar II, regele Boemiei, catre Papa Alexandru IV, in care se arata ca in armata regelui Ungariei existau si cete dintr-o populatie pe nume Cingari. Consemnarea rromilor pe tot cuprinsul Europei arata ca ei se raspandisera, pe nesimtite, pe intreg continentul. Reactia locuitorilor in locurile unde au ajuns rromii a fost extrem de ostila, deoarece nimeni nu putea intelege felul lor de viata, existenta lor nomada, intr-un contact permanent cu natura. Regii tarilor in care au ajuns au fost aproape unanimi in a-i alunga de pe teritoriile proprii, considerandu-i exponenti ai unei mentalitati straine, distructive, acuzandu-i mereu de inselatorie, vrajitorii, hotii etc.

Cu felul lor de viata si in ciuda persecutiilor, rromii au 'cucerit', fara lupta si fara varsare de sange, teritoriul Europei si al altor continente, inscriindu-se in istoria si constiinta celorlalti oameni ca o prezenta ciudata si straina, dar de netagaduit. Ei au gasit mereu solutii pentru supravietuire,cu o tenacitate incredibila. Acest fapt este usor de remarcat chiar daca, uneori, datele referitoare la evenimentele legate de viata acestei etnii sunt insuficiente sau chiar contradictorii. Voi sustine aceasta idee in cele ce urmeaza.

Astfel, desi istoricul Eccard sustine ca Polonia a fost primul azil al rromilor, savantul Bataillard este de parere ca rromii au venit mai tarziu in Polonia si ca poporul considerat a fi fost cel al rromilor si consemnat in 1256 era, de fapt, un trib de tatari. In Cronica di Bologna, Muratori sustine ca primii egipteni sau zingari care au sosit in oras au fost inregistrati la 1422. Apoi Borow avanseaza ideea ca primii rromi, atestati  documentar, ar fi fost o ceata de 3000, care au aparut in anul 1417 langa Suceava, cu permisiunea voievodului Alexandru I. In anii urmatori, alte cete de rromi ar fi patruns in Tara Romaneasca, Transilvania si Ungaria. Astfel, un grup de rromi condusi de voievodul Laslo s-a stabilit la Ziss si a obtinut de la regele Sigismund autorizatia de a locui in apropierea oraselor libere si a oraselor regale. In Ungaria rromii aveau statutul de peculium regis (domeniul regelui n.n), privilegiu ce ii punea automat sub protectia acestuia. Mihail Kogalniceanu arata ca prima consemnare demna de luat in seama este cea referitoare la aparitia rromilor in Moldova, sub domnia lui Alexandru cel Bun, in 1417. Acelasi istoric considera ca celelalte consemnari si ipoteze sunt insuficiente pentru stabilirea datei aparitiei rromilor in sud-estul Europei.

In realitate, primele atestari documentare referitoare la rromii din teritoriile romanesti sunt constituite de: un document din 1385 al lui Dan Voda si un hrisov din 1388 al lui Mircea cel Batran. Nu este gresit sa presupunem faptul ca rromii existau de mai mult timp in tarile romane, fata de  referirile documentare. Este oricand posibila descoperirea unor noi hrisoave care sa confirme acest fapt. Cu cat inaintam in timp, datele devin mai clare, mai abundente, permitand elaborarea unor ipoteze mai pertinente. Astfel, datele ulterioare anului 1417 sunt mai greu de contestat, ele fiind destul de unitare ca inteles, desi apartin unor izvoare diferite. In acest mod, aflam ca in 1417 rromii au urcat spre Germania, in imprejurimile Marii Nordului, iar in 1418 au patruns in Elvetia ca o mare hoarda a unei natii necunoscute, bruna la culoare, cu o figura straina, prost imbracata, inarmata cu pasapoarte ale oficialitatilor bisericesti si obstesti.  Acestia se numeau Cingari sau Rromi iar seful se chema Mihai. Patru ani mai tarziu, in 1422, zicand ca vin din Egipt, condusi de un anume Andrei, rromii apar in Bologna si Bale. Intre 1430 si 1440 rromii au aparut in Anglia, iar in 1458, este data deja o ordonanta a guvernului acestei tari avand caracter ostil rromilor. Putkanov ii mentioneaza pe rromi in Rusia, in jurul anului 1500.

Dupa anul 1500, primele mentiuni referitoare la rromi sunt inregistrate in anul 1501, in Polonia si Lituania, iar in Suedia, in 1513. Frank Sebastian scrie, in secolul al XVI-lea, ca rromii sunt raspanditi in Europa astfel: o parte in Lombardia, o parte in insula Creta si o alta parte in insula Candia. O subdiviziune a rromilor din Ungaria, dupa ce a trecut prin Germania, a ajuns in Franta, Anglia si Spania. In 1561, Francisc I a dat primele ordine de persecutie a rromilor, iar  in 1612, in Franta este consemnata a doua persecutie oficiala. Desi ostilitatea manifestata fata de rromi a fost unanima in tarile Europei in perioada medievala, intalnim si preocupari serioase de civilizare si integrare sociala a lor. Astfel, Maria Tereza a dispus emanciparea rromilor din Imperiul Austriac si, in consecinta, a emis, in aceasta directie, ordine in 1768 si 1773. Iosif al II-lea a reluat aceasta actiune printr-o circulara datata 1782. In conditiile in care referirile la rromi sunt rare, iar unele contradictorii, o problema mult disputata a fost si aceea a numarului acestei populatii in tarile Europei. Pana in secolul al XIX-lea nu a fost posibila intocmirea unor statistici credibile, date fiind informatiile total insuficiente pentru realizarea acestui lucru. Trebuie facuta precizarea ca, intre secolele XVI-XVIII, rromii din Europa au avut acelasi statut ca si pana la anul 1500. Mai precis, in rasaritul Europei, se intalnesc rromii robi, adusi si vanduti de tatari in Moldova, Tara Romaneasca, Transilvania, Bulgaria, Serbia, Polonia si Rusia. Dar tot in rasaritul Europei este intalnita si categoria rromilor nomazi, care, ca si in apusul continentului, pentru o taxa anuala platita domnitorului, aveau dreptul la libera circulatie in tara respectiva. O a treia categorie de rromi, intalniti in rasaritul continentului, desi mult mai putin numeroasa, este aceea a rromilor liberi, de obicei, meseriasi, muzicanti, aurari etc. Daca, in aceasta perioada, situatia rromilor din rasarit, putem considera ca a ramas relativ stabila, in apusul Europei, rromii nomazi au fost tinta unor persecutii si prigoane oficiale atat pe linie administrativa cat si religioasa. Dupa cum am mai spus, rromii aveau faima de vrajitori, deci aflati in legatura cu duhuri necurate, ceea ce impunea o eliminare a lor din comunitatile umane sau, in cel mai bun caz, o limitare stricta a contactului lor cu celelalte  populatii.

S-a  vehiculat uneori cu inconstienta, chiar de intelectuali romani, sigur, in necunostinta de cauza ideea ca romanii i-au transformat pe rromi in robi. Ideea nu are nici o justificare reala sau stiintifica. Dupa cum am vazut, pe teritoriul tarilor romane erau atat rromi nomazi, rromi liberi cat si rromi robi. Rromii robi proveneau prin cumparare  de la tatari sau turci, de la stapanii pamanteni de robi sau se nasteau cu acest statut in familiile deja inregistrate cu acest statut. Exista destule situatii de rromi dezrobiti, deci procesul invers celui pus in discutie, dar nici un exemplu consemnat de transformare silita a unui rrom liber sau nomad in rob. Cred ca acest exemplu de distorsionare a informatiei demonstreaza, inca o data, necesitatea unei informari cat mai corecte in tot ce tine de istoria rromilor.

 Primele statistici din secolul al XIX-lea indica un numar destul de important de rromi in Europa si in lume. Semnalam doua dintre cele mai reprezentative statistici din secolul al XIX-lea referitoare la rromii inregistrati in Europa si in intreaga lume. Statistica rromologului Cora Guido, din lucrarea Die Zigeuner, consemneaza in Europa, la 1890, cifra de 779.000 de rromi, ponderea principala fiind inregistrata in zona Balcanilor si cea a Europei Centrale.

Pentru  intreaga  lume  aceeasi  statistica  avanseaza  cifra de 2 000 000 de rromi.

O foarte interesanta statistica similara, apartinand istoricului M. Kogalniceanu, consemneaza pentru aceeasi zona numarul de 600.000.  Numarul destul de mare al rromilor in Europa a dus, mai ales dupa primul razboi mondial, la o mai mare preocupare a oficialitatilor din diverse tari privind integrarea lor in societate. Informatiile referitoare la aceasta etnie devin din ce in ce mai numeroase, dar inca nu suficiente  pentru a inlatura suspiciunile, prejudecatile si legendele deja create in ceea ce-i priveste. Iata cateva dintre initiativele cele mai interesante intreprinse in tarile europene in secolul XX. Astfel, in Cehoslovacia anilor 1930, Antoche Slatin, profesor la o catedra de filosofie, a scos un ziar intitulat Propasirea noastra, redactat in limba tiganeasca. Tot in aceasta tara, consiliile municipale ale oraselor Uzhorod si Berehovo au construit scoli speciale pentru copiii de rromi, cu un program similar celorlalte scoli existente, dar cu accentul pus pe educatia muzicala.

In Uniunea Sovietica problema rromilor ca minoritate etnica, probabil si din motive propagandistice, a fost tratata cu atentie deosebita. La Moscova, printre alte teatre pentru minoritati, a fost infiintat si un teatru tiganesc cu reprezentatii in limba tiganeasca. Tot aici a luat fiinta si un vestit ansamblu tiganesc. In Siberia, in localitatea Velikie Haiduki, a fost proclamat un 'rege' al rromilor pentru a carui incoronare au trimis delegati rromii din intreaga lume.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, informatiile despre rromi devin din nou foarte sarace, mai ales in rasaritul si centrul Europei, unde numarul lor era considerabil. Cu mici exceptii, tarile comuniste au evitat o abordare de esenta a acestei probleme. O abordare, totusi, a problemelor etniei tiganesti a existat in Ungaria, incepand cu anii '70, prin emisiuni la radio, dezbateri in presa si in parlamentul tarii.

In Iugoslavia anilor '80 a aparut un dictionar al limbii rromilor iar in cateva localitati din Kosovo au fost infiintate scoli primare cu predare in limba tiganeasca.

In Polonia, din initiativa autoritatilor, pentru atragerea rromilor in viata tarii, in unele localitati au fost ridicate biserici in care slujbele religioase se tin in limba tiganeasca.

Exista particularitati care trebuie sa fie evidentiate pentru ca ele sunt cheia viitoarei intelegeri a lumii rromilor. Daca in cele mai multe tari europene aparitia rromilor este consemnata in general dupa anul 1417, in sudul Dunarii ei sunt atestati documentar inca din anul 1248 printr-un hrisov de donatie dat de tarul Dusan al sarbilor. Din acest act rezulta ca rromii traiau in aceasta zona din primele decenii ale secolului al XIII-lea. Aceasta informatie provine de la Nicolae Iorga, din Anciens documents de droit roumain. Devine astfel fireasca presupunerea existentei rromilor si in tarile romane in aceasta perioada de indata ce ei deja constituiau in Serbia  obiectul unor donatii.

Bazandu-se pe informatiile furnizate de B. P. Hasdeu in  Arhiva istorica a Romaniei (1867), N. Iorga sustine ca rromii au fost adusi in tarile romane de invazia mongola (tatara) la jumatatea secolului al XIII-lea. Tot in aceasta perioada este de presupus si fenomenul aparitiei lor in Tara Romaneasca din sudul Dunarii.

Date fiind cele mentionate mai sus, credem firesc sa presupunem aparitia rromilor in tarile romane atat prin partea de rasarit a tarii (adusi de migratia tatarilor), cat si din sudul Dunarii, prin nomadism, justificandu-se astfel si atestarea documentara a rromilor in aceasta perioada.

In acest sens, se poate mentiona ca in tarile romane, existenta rromilor este pentru prima data atestata intr-un document de la Dan Voda (1384-1386), emis in anul 1385. Prin acest act, domnitorul dona manastirii Vodita patruzeci salase de rromi (salas - grup de rromi format dintr-o familie sau un singur individ-n.n.), care treceau, astfel, sub jurisdictia noului stapan. In 1388, Mircea cel Batran daruia manastirii Cozia, 300 salase de rromi, fapt ce demonstreaza inca o data ca rromii erau numerosi in Tara Romaneasca, din acel moment. Reamintim si consemnarile despre rromi facute in 1417 sub domnia lui Alexandru cel Bun, prin care era precizata existenta unei grupari de 3000 de rromi langa Suceava. In hrisoavele secolelor XIII-XIX este evidenta existenta unei stapaniri domnesti asupra rromilor cu statut de robi. In multe situatii domnia ii transforma pe rromi in obiectul unor danii catre manastiri sau boieri.

Iata, din aceasta perioada, continutul mai multor documente ale Sihastriei Manastirii Putna, acte de danie, din vremea lui Stefan cel Mare si de mai tarziu, puse in lumina de istoricul Dimitrie Dan in lucrarea Manastirea si comuna Putna. Dintre acestea cele mai cunoscute sunt:

 Uricul din 1490, dat la Suceava, prin care Stefan cel Mare daruieste manastirii Putna unsprezece salase de rromi cu mai multe suflete, ca robi, pe care ii avea din Basarabia; uricul din 1503, prin care Stefan cel Mare confirma Manastirii Putna stapanirea pentru patru salase de rromi, cu 13 suflete; uricul din 1581 prin care Iancu Voda a daruit si intarit Manastirii Putna 53 salase de rromi, cu 184 de suflete, cu femeile si copiii lor; hrisovul din 1627, prin care Miron Barnovski a daruit Manastirii Putna 17 salase de rromi, cu 34 de suflete. La acestea se poate adauga hrisovul din 1736 prin care se consemna ca Manastirea Putna poseda 174 de suflete de robi manastiresti. Toate aceste danii au fost intarite de Grigore Ghica Voda la 1688.

 Dimitrie Dan este de parere ca cele mai multe familii ale robilor de odinioara s-au stins, iar cele care au mai ramas s-au amalgamat cu bastinasii locuitori romani.

 Tot din aceasta perioada, din documentele Manastirii Sucevita, aflam ca, in 1559, Alexandru Voda confirma logofatului Movila satele Overcauti si Lencicova de langa Nistru 'si cateva fete de rromi" cumparate de la un anume Petrascu Gorescul cu 30 aspri. Prin aceste danii si mosteniri a aparut categoria rromilor 'vatrasi' (stabiliti la o anumita vatra).

Din perioada 1350 - 1850 ne-au ramas foarte multe documente, cea mai valoroasa culegere de asemenea acte fiind realizata de George Potra, in cartea sa Contributiuni la istoricul rromilor din Romania,  privitoare la conditia sociala a rromilor din Moldova si Tara Romaneasca. Numarul mare al robilor, din aceasta perioada, a determinat reglementarea prin legi a drepturilor si indatoririlor lor. In documentele medievale existente, referitoare la rromii domnesti, exista o serie de amanunte concrete privind obligatiile si viata lor Astfel, aflam ca in tarile romane, marele armas era insarcinat cu adunatul tributului tuturor categoriilor de rromi (vatrasii, muzicantii, aurarii, laietii etc.) pentru domnitor. Se pare ca mai 'favorizati' in privinta darilor erau rromii manastiresti, care plateau dari numai egumenului. Scutit de dari era bulibasa care se ocupa, de fapt, cu stransul banilor. In anumite locuri rromii aveau cneji si juzi, functii si denumiri imprumutate de la populatiile inconjuratoare. Abaterile obisnuite din cadrul comunitatilor (adulterele, inselaciunile, bataile) erau judecate de bulibasa, iar la neintelegeri grave era cerut ajutorul sfatului batranilor care se bucura, la rromi, de un respect foarte mare (in unele comunitati tiganesti din Romania se pastreaza si astazi aceste legi nescrise).

Legi speciale care sa vizeze exclusiv drepturile si indatoririle rromilor nu au existat vreodata. Se aminteste, doar, prin hrisoave, ici si colo, ce se cuvine robului rrom si ce nu. Unele dintre aceste legi erau destul de crude si de arbitrare, fiind o oglinda a mentalitatii vremurilor respective:

-  robul rrom putea, astfel, sa fie batut, dar nu omorat;

- rromii puteau fi vanduti fara insa a fi despartiti de sot (sotie) sau copii;

- casatoriile dintre romani si rromi au fost interzise multa vreme, iar cand au fost acceptate, cei casatoriti cu robi rromi, ca si urmasii lor, erau considerati rromi.

Despre drepturile juridice ale rromilor din tarile romane in perioada medievala avem informatii fragmentare, dar concludente, tot din hrisoavele vremii. Au ramas asemenea documente referitoare la robii fugiti, eliberarea acestora sau judecati intre ei. Sunt semnificative, in acest sens, hrisoavele lui Ilias Voda din 1669, Antioh Cantemir din 1706 si Grigore Ghica din 1741.

De la Nicolae Iorga avem informatii interesante despre schimburile de rromi cum ar fi vanzarea unei "jumatati de rrom" (in cazul in care acesta apartinea unor soti, jumatate sotului si jumatate sotiei) si chiar vanzarea unui rrom de catre el insusi. Dintr-un astfel de act rezulta si faptul ca nu toti rromii erau robi, dar ca uneori, pentru obtinerea unor avantaje materiale si a unei protectii sociale, renuntau la statutul de oameni liberi. Alteori, din cauza lipsurilor, rromii liberi ajungeau sa-si vanda proprii copii. Un asemenea caz este aflat intr-un hrisov din anul 1718, care atesta vanzarea de catre o mama a propriului  copil. Intr-un alt document, din1621, ramas de la Radu Voda,  aflam ca fiul unui rrom si al unei romance este considerat rrom. Uneori documentele surprind si evenimente inedite, cum ar fi un hrisov din 1821 in care se vorbeste de eliberarea unei tiganci, care, incalcand drepturile ce le avea ca roaba, s-a cununat pe ascuns cu un rrom al Manastirii Dobrusa. Stapanul tigancii s-a induiosat si a eliberat-o.

Despre rromii transilvaneni si in special despre cei banateni aflam amanunte interesante de la Francisc Griselini in Istoria Banatului Timisan. Ele se refera in special la masurile de integrare sociala initiate in aceasta parte a tarii in perioada medievala.

Termenul rrom a devenit, cu timpul, in tarile romane, echivalent cu cel de rob. Pentru evidentierea acestui fapt, amintim cateva dintre capitolele Codului civil al Moldovei din 1833, in care erau stipulate interdictii care legiferau clar statutul de rob ca pe o echivalenta cu cel de rrom. Astfel, casatoriile mixte erau interzise si chiar casatoriile intre robi nu se puteau incheia decat cu consimtamantul stapanilor.

In Tara Romaneasca, rromii isi derulau viata dupa aproape aceleasi legi. Se remarca, totusi, o oarecare imbunatatire a acestor legi fata de cele din secolele anterioare (amintim ca, dupa legile acelor timpuri, cine se casatorea cu un rob devenea automat rob,  ca si copiii rezultati din aceasta casatorie). O concluzie este aceea ca in veacul al XIX-lea situatia rromilor din tarile romane a continuat sa fie precara, chiar daca nu se poate nega o imbunatatire in acest sens. Cu toate acestea, nu de putine ori rromii s-au plans ocarmuirii de abuzurile facute de boieri sau egumeni. Din documentele vremii rezulta si faptul ca acesti etnici nu aveau dreptul sa-si inmormanteze mortii in acelasi cimitir cu crestinii.

Inainte de revolutia de la 1821, dupa relatarile consulului prusian la Iasi si Bucuresti, Kreuchely, ocupatiile rromilor din tarile romane erau urmatoarele:

- aurarii sau rudarii, care in loc de contributiuni, dari, culegeau aurul din nisipurile raurilor Olt, Topolog, Arges si Dambovita: 700 salase;

- baiesii sau aurarii care scoteau aurul din mine: 100 salase; (termenii rudari, baiesi si aurari sunt sinonimi, denumind aceeasi categorie de rromi care scoteau sau culegeau aurul din mine sau din nisipul raurilor de munte): 1000 salase;

- lingurarii :800 salase;

- laiesii: 700 salase;

Total: 3300 salase

Se pare ca statistica nu este completa, fiind uitate alte categorii de rromi existente in acea vreme in Moldova si Tara Romaneasca. Mihail Kogalniceanu furnizeaza informatii mai complete despre categoriile de rromi din tarile romane la inceputul veacului al XIX-lea.

Nici una dintre categoriile de rromi descrise de Kogalniceanu nu avea locuinte fixe. Vara locuiau in corturi, iar iarna in bordeie pe care le sapau la marginea padurilor in apropierea unor sate, unde isi puteau pune in valoare talentul de mestesugari si in acelasi timp puteau sa fure. Zece pana la cincisprezece familii (salase) erau sub conducerea unui barbat ales de catre acestia.

In Moldova si Tara Romaneasca, acesti conducatori se numeau juzi; in Transilavania si Ungaria,  juzii se subordonau unui bulibasa sau unui voievod.  Bulibasii sau voievozii erau alesi din familii care dadusera deja asemenea conducatori, erau mai inaintati in varsta, mai bine imbracati si mai impunatori. Alegerea se facea in prezenta tuturor, iar cel ales era aruncat de trei ori in sus. Juzii si bulibasii erau confirmati de catre conducatorul militar al principatului (marele armas). Lui i se platea de catre juzi tributul stabilit; el fixa aceasta taxa si le comunica rromilor hotararile domnitorului. In cazuri de conflict tot el ii judeca. Pentru a se distinge din multime, bulibasii purtau barba si umblau calare, cu o mantie de purpura, ciubote rosii sau galbene, cu o caciula din piele  si un bici de trei curele cu care pedepseau rromii care savarseau abateri.



Vatras inseamna rrom legat strict de o anumita vatra, in sensul de proprietate, perimetru stabil; laietele era rromul de laie sau satra. Robii apartinatori boierilor si manastirilor erau de doua feluri: laieti sau vatrasi. Ca drepturi si indatoriri, laietii erau ca si ceilalti rromi, numai ca plateau  tribut stapanului si nu domnitorului. Cand stapanul construia ceva, ei aveau obligatia sa participe ca si constructori, dar primeau pentru hrana lor zilnica o anumita suma de bani.

Vatrasii erau cei ce aveau locuinte fixe si nimic altceva decat numele de rrom, caci ei au uitat definitiv limba, au pierdut obiceiurile confratilor nomazi intr-atat incat nu puteau fi diferentiati, in aceasta privinta, de moldoveni si valahi. O parte dintre vatrasi locuiau in sate, unde se ocupau de agricultura, erau frizeri, croitori, cizmari, fierari. Majoritatea vatrasilor locuiau in orase, in casele boieresti si practicau diverse meserii (croitori, zidari, cosari), iar femeile se ocupau cu curatenia si aranjatul caselor, spalatul rufelor, tesutul rochiilor, brodatul argintului si aurului.

Pentru robii din casele boieresti, in cazul in care acestia se faceau vinovati de ceva, exista prevazuta pedeapsa cu bataia la talpi. Aceasta pedeapsa a fost pastrata si in urma Regulamentului organic. Ca pedepse erau prevazute, de asemenea, bataia cu biciul si inchisoarea pentru catva timp. In cazul in care recidiva, rromul era pedepsit prin aplicarea unui 'colier' nituit in jurul gatului pentru a-l jena in timpul somnului. Din categoria vatrasilor s-au ridicat, atat in Moldova cat si in Tara Romaneasca, cei mai talentati muzicanti. Kogalniceanu ii descrie pe rromii vatrasi contemporani lui ca avand o fizionomie nobila, de statura inalta, bine claditi fizic. Tigancile erau frumoase, cu ochi mari si negri. Istoricul ii considera pe rromii vatrasi mai civilizati decat taranii si considera ca acestia merita ca guvernele principatelor sa le redea libertatea. Se estimeaza, pentru aceasta perioada, in ambele principate romane, un numar de 35000 de familii. Cu exceptia vatrasilor si a unei parti dintre lingurari, toti ceilalti rromi erau nomazi, avand aceeasi limba si aceleasi obiceiuri.

Existau in perioada medievala si moderna teritorii romanesti aflate sub ocupatie straina. Soarta rromilor din aceste teritorii prezinta multe elemente similare cu cea a rromilor din Moldova si Tara Romaneasca dar si particularitati care trebuie sa fie mentionate. O prima abordare ii priveste pe rromii din Basarabia. Se stie ca in urma razboiului ruso-turc, 1806-1812, Moldova dintre Prut si Nistru a fost incorporata Imperiului tarist. In principal s-au mentinut relatiile sociale existente inainte de instrainarea acestui teritoriu, rromii ramanand in continuare robi ai statului sau robi particulari. Din 1829 s-a incercat o colonizare fortata in judetele din sudul Basarabiei: Tighina (Bender) si Cetatea Alba (Akerman) unde li s-a dat pamant si au fost scutiti patru ani de impozite. Aceasta incercare ca si altele ulterioare, precum cea de a-i ingloba pe rromi in oastea cazaceasca a guberniei, au esuat lamentabil datorita impotrivirii acestora. In 1861, rromii din Basarabia au fost dezrobiti, o parte fiind inproprietariti si devenind tarani, iar alta parte au ingrosat randurile rromilor nomazi. O mica parte au ramas sedentari ca mestesugari si lautari astfel ca anul 1918 gaseste Basarabia cu cel mai mic numar de rromi din toate provinciile romanesti.

Dupa 1785, Bucovina a intrat in componenta imperiului habsburgic. Odata cu teritoriul s-au preluat si comunitatile de rromi, cu robia lor, ca realitate sociala si etnica. Astfel, manastirile din aceasta zona a tarii,  aveau in proprietate foarte multi robi rromi pe care ii gestionau dupa modalitatea deja evidentiata. Austriecii au impus obligativitatea impozitelor si pentru rromi ca si pentru celelalte categorii sociale incercand sa puna capat practicilor de evaziune fiscala prin declararea ca 'rromi' a unor insemnate mase de tarani romani. In aceasta provincie, robia a fost desfiintata in anul 1783 printr-un ordin al imparatului Iosif al II-lea. Un timp, boierii locului au opus o rezistenta indarjita acestei reforme. In aceasta perioada, rromii nomazi au fost si ei impusi la dari speciale. In 1802 s-a interzis intrarea in provincie a rromilor straini iar rromii nomazi au fost obligati la sedentarizare si, incepand cu anul 1803, la darile specifice tuturor cetatenilor. In timp, autoritatile austriece au reusit, pana la 1878, prin masuri energice de eliminare a nomadismului, sa sedentarizeze toti rromii nomazi din guberniul Galitiei, de care tinea si Bucovina. Singurii rromi nomazi, consemnati la sfarsitul secolului al XIX-lea in aceasta zona, erau cei veniti din Ungaria sau Romania. Iata de ce, in Bucovina situatia rromilor era, in mare masura, diferita de alte tinuturi romanesti.

Credem ca si rromii din Transilvania necesita o atentie speciala cel putin pentru cateva elemente care le-au determinat o evolutie speciala in acest spatiu. Prin decretul din 1782 dat de imparatul Iosif al II-lea s-a inceput in Transilvania un foarte intens proces de sedentarizare si maghiarizare a rromilor. Ei erau obligati sa mearga la scoala, sa invete ungureste, sa satisfaca stagiul militar si sa se integreze in viata sociala printr-o meserie oarecare. Aceasta sedentarizare dirijata de autoritatile habsburgice a dus cu timpul la integrarea sociala a multor comunitati tiganesti si la o asimilare ce a sters orice identitate a acestora. Dupa 1794, autoritatile Transilvaniei nu au  mai permis gruparea rromilor in numar mare intr-un loc, ei fiind obligati sa stea dispersati si sa-si stabileasca locuintele la marginea localitatilor. Tot ca masuri speciale, trebuie sa amintim faptul ca, intre 1841 - 1844, Dieta Transilvaniei a incercat o reglementare juridica a situatiei rromilor iar intre 1850 - 1860 s-au revigorat o serie de masuri politienesti indreptate in special impotriva nomazilor. In epoca dualismului austro-ungar s-a incercat o eradicare a vagabondajului, cersitului si a delictelor de tot felul care ii aveau ca autori in special pe rromi; politica autoritatilor a fost, in aceasta perioada, preponderent represiva si a coincis cu o pauperizare accentuata a populatiei tiganesti din Transilvania datorita industrializarii care a afectat direct meseriile traditionale ale acestora. Din datele unei conscriptii din anul 1893 aflam despre ocupatiile rromilor si raspandirea lor. Astfel, cei mai multi erau mestesugari in cadrul comunitatilor agricole; aici cele mai raspandite categorii de meseriasi erau: fierarii, caldararii, confectionerii de cuie, linguri si vase din lemn, caramidarii, bidinarii si muzicantii. Faptul ca autoritatile austro-ungare au dus o politica dura, de asimilare a rromilor din Transilvania, nu inseamna ca s-a si reusit in totalitate asimilarea lingvistica si culturala a acestora, asa cum se intentiona.

In perioada de emancipare a spiritului national al romanilor se plaseaza si marele act umanitar de dezrobire a rromilor. Premise ale acestui eveniment au aparut inca din secolul al XVIII-lea. Astfel, in timpul domniei lui Constantin Mavrocordat (1730-1769), printr-o anafora domneasca (1766), robii rromi au capatat dreptul de a nu  mai fi despartiti intre ei, adica de a nu mai fi vanduti copiii separat de parinti sau sotul de sotie. Ideile de libertate si de avant revolutionar ce i-au animat pe romani in secolul al XIX-lea au dus si la recunoasterea anacronismului robiei rromilor si in consecinta la recunoasterea necesitatii dezrobirii acestora. Astfel, in Moldova, in 1835, a fost retiparit hrisovul lui Mavrocordat referitor la danii, schimburi si vanzari de rromi. In 1837 apare un studiu al lui M. Kogalniceanu despre rromi, in scopul de 'a sluji pentru moment acelor voci care s-au ridicat pentru rromi'. In 1839, in Moldova, s-a dat rromilor dreptul la rascumparare. La 31 ianuarie 1844, printul Mihail Sturza a prezentat Adunarii Moldovei un proiect de abolire a robiei, pe mosiile manastiresti. In Tara Romaneasca, in 1847, Gheorghe Bibescu a legiferat dezrobirea tuturor rromilor robi ai manastirilor si asezamintelor politice. In programul Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca, articolul 14, a fost prevazuta dezrobirea tuturor rromilor prin despagubire, astfel:

'Poporul roman leapada de pe sine neomenia si rusinea de a tinea robi si declara libertatea rromilor particulari. Cei ce au suferit pana acum rusinea pacatului de a avea robi sunt iertati  de  poporul  roman,  iar  patria,  ca  o muma buna, din visteria sa, va despagubi pe oricine va reclama ca a avut paguba din aceasta fapta crestineasca".

La 11 decembrie 1855, printul Grigore A. Ghica a abolit pentru totdeauna robia rromilor in toata intinderea principatului Moldova. Abia in 1856, sub domnia lui Barbu Stirbei, a fost abolita robia tuturor categoriilor de rromi din Tara Romaneasca. Ultimele vestigii ale acestei degradante situatii pentru conditia rromilor din Principatele romane au disparut pentru totdeauna in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

Este interesanta reactia rromilor in urma marelui eveniment al Dezrobirii, atat de important pentru soarta lor. La inceput, se pare ca au fost dezorientati si nu au stiut ce sa faca cu libertatea pe care au primit-o neasteptat. Aceasta reactie era normala, daca ne gandim la starea de robie cu care erau obisnuiti. Dar, dezorientarea rromilor dezrobiti nu putea sa dureze  prea mult. Si dupa anul 1860, rromii din Romania au ramas diferentiati  in doua mari categorii: rromii sedentari si rromii nomazi. O parte dintre rromii dezrobiti au primit pamant iar cei ce cunosteau diferite meserii s-au asezat la marginea targurilor si satelor. Acestia au fost destul de numerosi si au constituit categoria rromilor sedentari din Romania. Dar nu toti rromii s-au hotarat sa treaca la viata sedentara si, de aceea, o alta parte dintre ei a continuat sa colinde tara. Ii regasim pe rromi consemnati in diverse scrieri la inceputul secolului al XX-lea. Din lucrarile lui G. Potra, C. Popp-Serboianu si I. H. Schwicker, aflam date interesante in legatura cu aceasta populatie. In jurul anilor 1930, C. Popp-Serboianu mentioneaza existenta in Romania a  laiesilor si vatrasilor.

In functie de meseria exercitata, laiesii se grupau in urmatoarele categorii:

 - ursarii (dansatorii ursului). Acestia se intalneau inca in sate. Ei au inceput totusi sa abandoneze aceasta ocupatie si s-au orientat spre fabricarea de piepteni de os, crosete, andrele, foarfeci etc.;

 - ciurarii. Acestia se ocupau de confectionatul ciururilor, sitelor, pieptenelor, periilor etc.;

 - caldararii faceau caldari de arama, tingiri si oale;

 - fierarii, care construiau sarete si in general orice obiecte de fier; ei erau stabiliti in orase dar si in sate;

 - costorarii (spoitorii) veniti din Turcia, spoiau vasele de bucatarie cu cositor;

 - rudarii (blidarii sau lingurarii) se ocupau cu fabricarea de jgheaburi, furci pentru camp (din lemn), furci de tors si fuse, talere din lemn, linguri, maturi;

 - potcovarii stabiliti la orase si sate, potcoveau caii si executau si alte lucrari din fier;

 - chivutele erau stabilite numai in orase unde se ocupau cu varuitul caselor;

 - mesterii - lacatusi, stabiliti in orase, vindeau bare pentru garduri, reparau incuietorile de usi si faceau chei;

 - lautarii (muzicantii) locuiau atat in orase cat si in sate;

 - vanzatoarele de flori si floricele, se gaseau numai in orase;

 - ghicitoarele, descantatoarele sau prevestitoarele viitorului se gaseau in orase, sate si erau nomade;

 - vacsuitorii de ghete - se intalneau numai in orase;

 - salahorii - muncitori necalificati in domeniul constructiilor de locuinte;

Vatrasii traiau, in mare parte, in sate unde, incepand cu 1924, data la care au primit in posesie pamant, se ocupau cu agricultura. O parte dintre acestia erau cantareti, croitori, potcovari, servitori la curtile boieresti, bucatari etc. Femeile acestora lucrau la particulari (spalau, coseau, brodau etc.). Vatrasii au inceput sa-si uite limba, aproape in totalitate, iar copiii lor mergeau la scoala. C. Popp-Serboianu precizeaza ca nu existau alte categorii de rromi in Romania in anul 1930.

In anul 1934, in Craiova au aparut doua numere ale ziarului O rom (Rromul), in care erau prezentati conducatorii Uniunii Generale a Romilor din Romania si problemele de viitor ale acestei organizatii si ale vietii rromilor in general. Dintre propuneri mentionam: casa rromilor, care ar fi urmat sa fie o cladire-muzeu in care sa se adune toate documentele importante privind istoria acestei etnii. Ziarul era condus de doi directori: N. St. Ionescu din Bucuresti  si Marin I. Simion din Curteanca.

Credem ca merita mentionata deviza acestui ziar in care era exprimata cu patetism increderea in viitorul etniei tiganesti:

'Rromilor, uniti-va ! Prin voi si pentru voi, Uniunea noastra pregateste viitorul demn de sufletul si simtirea voastra. Nu zaboviti o clipa. Fiti increzatori in destinele neamului vostru, unindu-va !'

  Tot despre aceasta perioada avem informatii si de la istoricul George Potra. Ni se spune ca, in jurul anului 1935, numai Bucurestiul adapostea 30.000 rromi din care o treime o reprezentau lautarii. Acestia erau cel mai bine organizati din toti meseriasii rromi fiind grupati intr-o uniune a lautarilor condusi de un presedinte titrat al Academiei de Muzica, in a carui sarcina era si solutionarea neintelegerilor si litigiilor profesionale. In perioada dintre cele doua razboaie mondiale a existat in Romania organizatia intitulata Uniunea Generala a Romilor din Romania, organizatie a rromilor din care faceau parte, in 1939, 784.793 membri. Ne indoim de veridicitatea acestei cifre ea nefiind sustinuta de o statistica corespunzatoare credibila. Cifra este contrazisa si de rezultatele recensamantului din anul 1930 care consemneaza in Romania 242.656 rromi.

Intre anii 1940 - 1944 existenta rromilor din Romania este marcata de episodul deportarii acestora dincolo de Nistru, in teritoriul ocupat de armatele germana si romana. Justificarea acestui act al regimului Antonescu este si astazi controversata si ramane in continuare o datorie a specialistilor sa stabileasca esenta celor petrecute. Din arhive, rezulta faptul ca intre anii 1940 si 1944 aproximativ 35.000 de rromi, in mare parte nomazi costorari au fost deportati in Transnistria sub motivul oficial al nerespectarii de catre acestia a regimului camuflajului deci punand in pericol siguranta teritoriului national. (Este vorba de crimele si furturile, puse in seama rromilor,  care  se comiteau in timpul camuflajelor terorizand populatia oraselor). Dintre rromii deportati circa 12.000 nu s-au mai intors.

O alta motivatie a deportarii, sustinuta de unii istorici, poate fi faptul ca maresalul Antonescu a intentionat sa-i salveze pe rromi de lagarele naziste, loc unde au ajuns confratii acestora  din alte tari europene. In acelasi timp, s-a colonizat teritoriul de pe Bug cu o populatie vorbitoare de limba romana (in zona Bugului exista si astazi familii de rromi, ramase din acea perioada, care vorbesc limba romana). Datorita iernilor foarte grele din zona Transnistriei si lipsurilor inerente perioadei de razboi o parte dintre cei deportati au pierit in perioada respectiva. Comisia romana pentru victimele ultimului razboi arata ca numarul rromilor din teritoriile romanesti victime ale deportarii este de 35 - 36.000 (In acest numar, nu sunt inclusi rromii deportati de maghiari din Ardealul de Nord in lagarele din Auschwitz, Treblinka, Maidanek si Birkenau.). Numarul exact al rromilor victime ale deportarii din Transnistria urmeaza a fi stabilit de istorici din arhivele acelei perioade la fel si in ce masura deportarea rromilor a corespuns unor interese ale statului roman aflat atunci in plin conflict militar. In ceea ce priveste deportarile naziste ale populatiei tiganesti din tarile Europei in lagarele de exterminare, special create in acea perioada, s-au pastrat informatii importante.  

Dupa 1944, in documentele P.C.R. privitoare la problema nationala, incepand cu Rezolutia Biroului Politic din decembrie 1948 si continuand cu celelalte documente de partid (inclusiv Programul Partidului) nu se vorbeste de existenta rromilor in Romania. O singura data, sub aspect politic, s-a acordat atentie rromilor si anume in campania electorala din 1946, cand Blocul Partidelor Democratice (B.P.D.), din care facea parte si P.C.R., a adresat manifeste speciale rromilor folosind apelativul: 'Frati romi si surori romite'.

In anul 1962, s-a luat masura sedentarizarii rromilor nomazi, incercandu-se astfel atragerea lor in societate. Necunoscandu-se insa specificul lor si nefiind tratata cu suficienta atentie aceasta problema, nici rezultatele nu au fost semnificative. La vechile motive de izolare fata de societate s-a mai adaugat unul si anume acela generat de drama celui care a fost nomad si liber , iar acum este fortat la un fel de viata pe care-l intelege greu. Rromii nomazi si-au construit case, dar nostalgia libertatii pierdute si modului de viata  inradacinat in obisnuinta lor le vedem, poate, in cortul pe care acestia nu uita sa-l ridice in spatele casei si pe care, cu toate oprelistele, il folosesc in deplasarile lor prin tara. Dupa razboi, tinand cont de sporul de natalitate al acestei populatii, cifra reala a numarului rromilor din Romania trebuie sa fie astazi semnificativa. In urma recensamantului populatiei din 1977, a rezultat faptul ca in Romania exista circa 240.000 de rromi. Aceasta cifra nu poate fi insa corespunzatoare realitatii deoarece, in majoritatea lor, in speranta obtinerii unor avantaje sociale, rromii s-au declarat romani sau au fost inregistrati de recenzori ca atare. O evaluare exacta a numarului de rromi din Romania va putea fi facuta doar in momentul in care se va tine cont de stadiile de romanizare a tuturor categoriilor de rromi existente astazi in tara;

Toate perioadele istoriei rromilor, de aici sau aiurea, au fost sigur nefaste. Problema ce se pune este cat de nefasta a fost si cu ce specific. Ce se poate spune astazi cu certitudine este faptul ca, excluzand decretul sedentarizarii rromilor, celelalte masuri luate in perioada comunista pot fi caracterizate prin: ascunderea realitatii existentei masive a acestei etnii, lipsa unei cunoasteri reale a lumii lor si tendinta de asimilare fortata a acestora. Toate acestea tin de o neabordare frontala, institutionala a problemei. Sub comunism problemele oricarei minoritati erau un subiect tabu pentru toata lumea, acestea facand, din cand in cand, obiectul preocuparii "celui din tablou" care, singur, decidea ce este bine si ce este rau in aceasta privinta. Stim ce inseamna acest lucru intr-un regim totalitar si mai stim ca asemenea regimuri se edifica tocmai pe faptul ca doar un singur individ decide in toate domeniile vietii unei societati.

Bibliografie

 

Achim, Viorel. (1998). Tiganii in istoria Romaniei. Bucuresti: Editura Enciclopedica.

Avram, Andrei. (1960). Cercetari lingvistice la o familie de tigani.

 Fonetica si dialectologie. Bucuresti: Editura Academiei R.P.R..

Bacanu, Mihai. (1996). Tiganii - minoritate nationala sau majoritate infractionala?. Bucuresti: Bravo-Press.

Cantemir, Dimitrie. (1976). Descriptio Moldaviae. Bucuresti:  Minerva.

Chelariu, V. Grigore. (1937). Din limbajul mhalalelor, Buletinul Institutului de filologie romana "Al. Philippide", IV. Bucuresti.

Chelcea, Ion. (1939). Paramisa romanes. Bucuresti.

Chelcea, Ion. (1962). Rudarii din Valea Dunarii. Craiova.

Cherata, Lucian. (1993). Istoria Tiganilor. Bucuresti: Editura Z.

Cherata, Lucian. (1999). Tiganii. Istoric, specific, integrare sociala.  Craiova: Sibila.

Cherata, Lucian. (2001). Gramatica limbii rromani. Morfologie,  alfabet, transcriere fonetica. Craiova: Sitech.

Constantinescu, Barbu. (1878). Probe de limba si literatura tiganilor  din Romania. Bucuresti.

Cozannet, Françoise. (1973). Mythes et coutumes des tsiganes. Paris:   Payot.

Dan, Dimitrie. (1892). Tiganii din Bucovina. Cernauti.

Dan, Dimitrie. (1905). Manastirea si comuna Putna. Bucuresti.

Dan, Dimitrie. (1923). Manastirea Sucevita. Bucuresti.

Griselini, Francisc. (1926). Istoria Banatului Timisan. Bucuresti.

Iorga, Nicolae. (1931). Anciens documents de droit roumain.   Bucuresti.

Kogalniceanu, Mihail. (1976). Esquisse sur l'histoire, les moeurs et la  langue des Cigains, Opere vol II. Bucuresti : Editura  Academiei.

Kogalniceanu, Mihail. (1976). Dezrobirea rromilor, Opere vol II.  Bucuresti : Editura Academiei.

Merfea, Mihai. (1991). Rromii - Integrarea sociala a rromilor.   Brasov: Editura Barsa.

Miklosich, Francisc. (1872-1890). Uber die Mundarten und die  Wanderungen der Zigeuner, vol. 1-12.  Wien: Europa.

Pons, Emmanuelle. (1999). Tiganii din Romania-o minoritate in  tranzitie. Bucuresti : Compania.

Popp-Serboianu, C.J. (1930). Les Tsiganes. Paris : Payot.

Potra, George. (1939). Contributiuni la istoricul tiganilor din  Romania. Bucuresti : Fundatia Regala.

Sarau, Gheorghe (1998), Rromii, India si Limba Rromani, Bucuresti: Kriterion.

Schwicker, I.H. (1883). Die Zigeuner in Ungarn und Siebenburgen.   Wien.



[1] Constantin Bu;e "De la Bolivar la Cardenas", Buc. 1984, p.47

[2] M. Kogalniceanu "Propasirea", Desrobirea tiganilor, nr.5,6 februarie 1844

[3] "Curierul romanesc", nr. 13, 14 februarie 1844

[4] Henri Storch, Cours d, economie politique ou Expositionj des principes qui determinent la prosperite des nations

[5] Regulamentele Organice ale Valahiei si Moldovei, Bucuresti, 1944

[6] Analele Parlamentare ale Romaniei

[7] Anul 1848 in Principatele Romane. Acte si documente, I, II, Bucuresti, 1902

[8] Buletin Oficial al Printipatului Tarii Romanesti, nr. 102, nov. 1850

[9] Buletin Oficial ,dec. 1856

[10] Achim Viorel, Tiganii in istoria Romaniei, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1998, p.154

[11] Lucian Cherata, Istoria Tiganilor, Ed. Z, Bucuresti, 1993, p. 48

[12] Zamfir Elena, Zamfir Catalin, Tiganii intre ignorare si ingrijorare, Ed. Alternative,  Bucuresti, 1993, p.157

[13] Ibidem, p.157

[14]Achim Viorel, op. Cit, p. 157

[15] Zamfir Elena, Zamfir Catalin, op.cit., p.157

[16] Ibidem

[17] Merfea Mihai, Cultura si Civilizatie romani, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998, p. 187

[18] Zamfir Elena, Zamfir Catalin, op. Cit,  p.157

[19] Achim Viorel, op. Cit, p. 157

[20] http://www.romanothan.ro/romana/istorie/breviar.htm

[21]  Achim Viorel, op. Cit, p. 159

[22] Fostul ministru al M.I. Mihai Chitac, in 1990, a facut public faptul ca, in 1977, fusesera 'recenzati' 1.800.000 de rromi (intre care 65.000 de nomazi: 5.600 cu ocupatii utile, 900 - calificati), iar in 1983, 2.300.000. http://www.romanothan.ro/romana/istorie/breviar.htm

[23] Achim Viorel, op. Cit , p.160

[24] Ibidem, p. 156

[25] Emmanuelle Pons, Tiganii din Romania, o minoritate intranzitie, Ed. Compania, 1999,  p. 29

[26] Sociologul rrom  Nicolae Gheorghe si bulibasul Ion Cioaba, fondatorii grupului in 1975-1976, sociologul rrom Vasile Burtea s-a alaturat in 1977, profesoara rroma Ina Radu si muncitorul rrom Valerica Stanescu au fost cooptati in 1978, caldararul Mihai Ilie (Gogu Gusatu) s-a alaturat in 1980 si de la Timisoara instructorul rrom de dans Ion Mirescu

[27] Roumanie : crise et represion, in L' Alternative nr. 20, ianuarie 1983

[28]Emmanuelle Pons,  Tiganii din Romania, o minoritate intranzitie, Ed. Compania, 1999, p. 26-27












Document Info


Accesari: 15976
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )