|
|
|
|
LOCUL DESCRIERII IN ISTORIA ANTROPOLOGIEI
"Sa calatoresti! Sa-ti lasi tara! Sa devii mereu altul, Pentru suflet, nici un alt temei Decit sa vezi, sa vezi fara oprire."
(Fernando Pessoa)
"Cind vrem sa studiem oamenii, trebuie sa privim aproape de noi, insa pentru a studia omul, trebuie sa invatam sa ne indreptam privirea departe."
(Jean-Jacques Rousseau)
1. Secolul al XVI-lea: Jean de Lery
Geneza descrierii etnografice este contemporana cu descoperirea Lumii Noi. Renasterea exploreaza spatii pina atunci necunoscute si incepe sa elaboreze discursuri despre locuitorii care populeaza aceste zone. Marea intrebare care s-a pus atunci - si care s-a nascut din aceasta prima confruntare vizuala cu alteritatea - era urmatoarea: ceea ce tocmai am descoperit apartine, oare, umanitatii? Salbaticii au si ei un "suflet"? intrebare capitala pentru misionari, pentru ca in functie de raspuns vor sti daca este posibil sa ii faca sa beneficieze de Revelatie.
incepind din secolul al XVI-lea, principalele doua criterii utilizate de europeni pentru a hotari daca li se poate conferi un statut uman indienilor sint vizuale: infatisarea fizica - sint goi sau "imbracati cu piei de animale" - si conduitele alimentare - "maninca carne cruda" si "carne de om", iar pornindu-se de aici va fi elaborat tot imaginarul legat de canibalism. in aceasta perioada incep sa se contureze doua ideologii concurente, fiecare reprezentind simetricul inversat al celeilalte: (1) refuzul strainilor vazuti din perspectiva unor insusiri care le lipsesc, un refuz al carui corolar il constituie multumirea de sine si de propria societate; (2) fascinatia fata de ceea ce este strain si fata de straini, al carei corolar este nemultumirea.
Pentru ca nu crede in Dumnezeu, nu are suflet, nu stie sa vorbeasca, este infricosator de urit si se hraneste ca un animal, salbaticul este vazut sub semnul bestialitatii. Iar discursul despre alteritate, care recurge la metafora zoologica, deruleaza lunga litanie a insusirilor absente: fara morala, fara religie, fara lege, fara scriere, fara stat, fara constiinta, fara trecut, 646i86g fara viitor. in secolul al XVII-lea, Cornelius de Paw va adauga chiar "fara barba", "fara par", "fara gindire", "fara pasiune pentru femela sa".
Imaginea salbaticului abrutizat care vegeteaza intr-o natura ostila se poate usor transforma in contrariul sau: imaginea unei naturi generoase, care ii daruieste toate binefacerile sale unui salbatic fericit. Termenii de referinta ramin riguros identici; ca si cuplul constituit de subiectul discursului (civilizatul) si obiectul sau ("naturalul"). Dar, de aceasta data, se procedeaza la o inversiune: ceea ce fusese vazut ca un vid devine un plin (sau o plenitudine), iar ceea ce fusese interpretat ca un minus devine un plus. incepind din secolul al XVI-lea sint prezentati prin tirguri adevarati salbatici1, iar in secolul al XVII-lea lumea se inghesuie sa vada Les Indes galantes a lui Rameau. Toate aceste manifestari sustin superioritatea salbaticilor si constituie un adevarat rechizitoriu impotriva civilizatiei. Din secolul al XVIII-lea, admiratiei inflacarate pentru indian i se vor substitui treptat incintarea si placerea idilica provocate de intilnirea cu peisajele si locuitorii din marile sudului, indeosebi din arhipelagurile polineziene: Samoa, Insulele Marchize, Insula Pastelui, dar mai ales Tahiti1. Probabil ca etnologia isi datoreaza mare parte din succesul la public acestei nostalgii a neoliticului despre care vobeste Alfred Metraux (si care s-a aflat la originea propriei sale vocatii de etnolog), acestui imaginar al calatoriei si acestei dorinte de a da viata intr-un text unui "in alta parte", unei societati a placerii si bunatatii, pe scurt unei omeniri conviviale ale carei virtuti se prelungesc in splendoarea faunei si florei. Trebuie insa sa revenim la secolul al XVI-lea pentru a intelege cum anume se va elabora aceasta stiinta a privirii, element constitutiv al disciplinei.
La inceput, celalalt nu este privit cu adevarat, ci visat si imaginat pe baza a ceea ce se stie deja. Descrierea reduce vederea la deja vu, obiectul vazut este, ca sa spunem asa, numai intrevazut, pornindu-se de la o cunoastere prealabila la care este imediat raportat. Acosta descrie lama drept "oaie din Peru", Oviedo numeste sopirlele "dragoni", Pierre Martyr d'Angleria confunda lamantinii cu sirenele. Cristofor Columb crede ca a acostat in Japonia, atunci cind ajunge in locul care va fi numit Haiti. Tot el numeste insula Cubei China. si totul este descris astfel. Pentru cea mai mare parte a calatorilor, procesul de transformare a vederii in scriere este declansat de o adevarata incetosare a naturii si a "naturalilor". Iar aceasta vedere prin ceata ii va conduce, printr-un joc subtil de raporturi intre a vedea si a crede, la introducerea jubilarii in text. De exemplu, Cristofor Columb scrie in Premier voyage : "Sint atit de naivi si de generosi, incit trebuie sa vezi acest lucru pentru a-l crede". Sau: "Arborii sint atit de inalti, ca par sa atinga cerul; si, daca am inteles eu bine, nu isi pierd niciodata frunzele: caci i-am vazut in noiembrie la fel de verzi si de proaspeti cum sint in Spania in luna mai". La rindul sau, Las Casas scrie in Tras Breve Relation sur la destruction des Indes: "Am vazut acolo cruzimi cum nu au mai vazut oamenii vreodata st am vazut multi indieni aruncati la ciini. Am vazut si atitea case arzind st. Vorbesc despre acestea in deplina cunostinta de cauza, pe baza a ceea ce stiu si a ceea ce am vazut st. Sint indreptatit sa cred aceasta, caci am vazut cu proprii mei ochi".
Daca lucrarea lui Jean de Lery, Histoire d'un voyage fait en la terre du Bresil este diferita de toate povestirile de calatorie publicate in aceasta perioada, diferenta se datoreaza grijii pentru o observatie mult mai rafinata si mai riguroasa care, pentru prima oara, nu mai privilegiaza globalul si generalul in fata localului si particularului1. si mai ales faptului ca autorul renunta la punctul de vedere normativ (de exemplu, nu isi manifesta in nici un fel indignarea fata de tratamentul la care sint supuse victimele) in favoarea unui punct de vedere descriptiv (ne ofera mai ales observatii asupra felului in care prizonierii sint doboriti, taiati, fierti, asezonati si apoi degustati). Lery nu cauta sa ii transforme pe indigenii Tupinambas, ci mai curind sa isi transforme el privirea la contactul cu ei. El dovedeste astfel posibila explozie a gindirii occidentale, nu atit condamnind civilizatia, cit apreciind ca "salbaticia" nu este nici inferioara, nici superioara, ci diferita.
Desi foarte timid, este adevarat, si doar prin citiva dintre ginditorii sai cel mai putin ortodocsi, aceasta epoca permite - pornind de la observarea directa a unui obiect indepartat (Lery) si de la reflectia de la distanta asupra acestui obiect (Montaigne) - formarea progresiva a ceea ce va deveni, mult mai tirziu insa, antropologie.
2. Secolul al XVIII-lea: De Gerando si "Societe des Observateurs de l'Homme"
Abia in secolul al XVIII-lea incepe sa se constituie proiectul antropologic propriu-zis. El presupune:
elaborarea unui anumit numar de concepte si in primul rind a conceptului de om, nu numai ca subiect, ci si ca obiect al cunoas-terii, demers cu totul inedit, pentru ca introduce dualitatea caracteristica stiintelor exacte (subiectul observator si obiectul observat) in studiul omului insusi;
producerea unei cunoasteri nu numai reflexive, ci si observa-tionale, cu alte cuvinte a unui nou mod de acces la fiinta umana care este studiata in existenta sa concreta, luind in considerare determinarile organismului sau, raporturile sale de productie, limbajul sau, institutiile sale, comportarile sale; in acest fel, isi face loc treptat pozitivismul unei cunoasteri empirice (si nu trans-cedentale ca pina acum) a omului ca fiinta vie (biologie), care munceste (economie), care gindeste (psihologie), care vorbeste (lingvistica);
o metoda de observatie si analiza: metoda inductiva; grupurile sociale (care incep sa fie comparate cu organismele vii) pot fi considerate ca ansambluri "naturale" care trebuie studiate empiric, pornindu-se de la observarea faptelor, cu scopul de a descoperi legi.
Acest proiect al unei cunoasteri pozitive a omului reprezinta un eveniment important in istoria umanitatii. Un eveniment care s-a produs in Occident in secolul al XVIII-lea, care, desigur, nu s-a declansat de la o zi la alta, insa a sflrsit prin a se impune, devenind, indiscutabil, o componenta a modernitatii in care am intrat din aceasta epoca. Pentru a evalua mai bine natura acestei adevarate revolutii a gindirii - ce instaureaza o ruptura atit cu umanismul Renasterii, cit si cu "rationalismul" secolului clasic, care excludea din cunoastere cele patru ipostaze ale irationalitatii (nebunul, copilul, femeia si salbaticul), si care a consacrat suprematia "ratiunii" asupra viziunii - sa analizam mai indeaproape ce anume s-a schimbat ireversibil incepind cu secolul al XVIII-lea.
Mai intii, se schimba natura obiectelor observate. Povestirile calatorilor din secolul al XVI-lea erau mai mult o cautare cosmo-grafica decit o ancheta etnografica. Faceau obiectul observatiei mai mult cerul, pamintul, fauna si flora decit omul ca atare, iar cind era vorba despre acesta, era luat in considerare in principal omul fizic. Or, secolul al XVIII-lea traseaza primele contururi a ceea ce va deveni o antropologie sociala si culturala.
Simultan, accentul se deplaseaza incetul cu incetul de la obiectul de studiu la activitatea epistemologica insasi. Calatorii din secolele al XVI-lea si al XVII-lea adunau "curiozitati". Spiritele curioase faceau colectii care urmau sa constituie renumitele "cabinete de curiozitati", stramosi ai muzeelor contemporane. in secolul al XVIII-lea, oamenii se intreaba: cum colectam? si cum sa controlam pe urma ceea ce am colectat? O data cu Histoire generale des voyages a abatelui Prevost (1746), se trece de la colectarea unor materiale la organizarea/clasificarea obiectelor colectate. Nu mai este suficient sa observi, trebuie trecut la observarea a ceea ce observi. Nu mai este suficient sa interpretezi ceea ce observi, trebuie sa interpretezi interpretarile. Iar din aceasta dublare, cu alte cuvinte din acest discurs despre discurs, va tisni o activitate de organizare si de elaborare. in 1789, de Chavanne va fi cel dintii care va da un nume acestei activitati. El o va numi etnologie.
3. in sfirsit, in secolul al XVIII-lea, apare cuplul format din
calator si filosof: calatorul (Bougainville, Maupertuis, la Condamine, Cook, La Perouse) intreprinde "calatorii filosofice", precursoare ale misiunilor stiintifice contemporane; filosoful (Buffon, Voltaire, Rousseau, Diderot) "lumineaza" prin reflectiile sale observatiile raportate de calator. Acest cuplu nu are insa nimic idilic. Ce pacat, isi spune Rousseau, ca acesti calatori nu sint filosofi! La care Bougainville replica prompt: ce pacat ca filosofii nu sint cala-tori! Pentru cel dintii, ca pentru toti filosofii naturalisti din secolul Luminilor, daca este capital sa observi, este tot atit de necesar ca observatia sa fie luminata. Prin aceasta este adus in prim plan observatorul, care, pentru a intelege corect obiectul observat, trebuie sa posede unele calitati.
in acest fel, se ajunge ca la turnanta secolelor al XVIII-lea si alXIX-lea sa se constituie Societe des observateurs de l'homme (Societatea Observatorilor Omului, 1799-1805), asociatie formata din filosofi, naturalisti, medici - numiti toti pe atunci "ideologi" -care a definit foarte clar obiectul noului domeniu al cunoasterii (omul in aspectele sale fizice, psihice, sociale, culturale), precum si exigentele epistemologice ale acestei cunoasteri. Considerations sur les diverses methodes a suivre dans l'observation des peuples sauvages ale lui De Gerando (1800) sint exemplare in aceasta privinta. Prima metodologie a calatoriei, destinata cercetatorilor angajati intr-o misiune pe "Paminturile australe", acest text este o critica adusa observarii salbatice a salbaticului, urmarind sa ghideze privirea observatorului. Savantul naturalist trebuie sa fie el insusi martor ocular la ceea ce observa, caci noua stiinta - calificata ca "stiinta a omului" sau "stiinta naturala" - este o "stiinta de observatie".
Dar proiectul lui De Gerando, care consta in a pune bazele unei stiinte a privirii nu numai a omului fizic, ci si a omului social si cultural, nu a fost pus in practica. Sfirsitul secolului al XVIII-lea avea sa joace un rol capital in pregatirea unei etnografii si a unei antropologii stiintifice, dar epoca nu era inca suficient de coapta pentru a merge mai departe.
3. Boas si Malinowski
Revolutia care se va produce in disciplina noastra in primele trei decenii ale secolului al XIX-lea pune capat distributiei sarcinilor, de obicei impartite pina atunci intre observatorul (calator, misionar, administrator) consacrat intr-un rol subaltern de furnizor de informatii si cercetatorul erudit care, ramas in metropola, primeste, analizeaza si interpreteaza - activitate nobila! - aceste informatii. Cercetatorul intelege de aici inainte ca trebuie sa iasa din cabinetul de lucru. El isi da seama ca trebuie sa efectueze el insusi propria-i cercetare pe teren si ca munca de observare directa face parte integranta din aceasta cercetare. Pentru prima oara, teoreticianul si observatorul sint, in sfirsit, impreuna. Asistam la crearea unei adevarate etnografii profesioniste, care nu se mai multumeste sa adune materiale, ci incearca sa inteleaga ce anume constituie specificul unei culturi date.
Franz Boas (1858-1942)
Boas este, fara indoiala, unul dintre autorii care au contribuit cel mai mult la aceasta mutatie. in lucrarile sale despre populatiile Kwakiutl si Chinook din Canada, el ne arata ca pe teren totul trebuie consemnat: incepind de la materialele din care sint construite casele, pina la notele melodiilor cintate de eschimosi, si toate acestea in cele mai mici detalii. El considera ca nu exista in stiinta obiect nobil si obiect nedemn si ca, de exemplu, glumele unui povestitor sint la fel de demne de interes ca si mitologia care exprima patrimoniul metafizic al grupului. Trebuie luata in considerare in mod special maniera in care societatile traditionale - prin glasul celor mai modesti membri ai lor - isi clasifica activitatile mentale si sociale. Boas anunta astfel constituirea a ceea ce astazi numim "etnostiinte". in sfirsit, el a fost unul dintre primii care ne-au aratat ca este nu numai important, dar si necesar ca etnologul sa aiba acces la limba culturii in care lucreaza. Traditiile pe care le studiaza nu i s-ar putea traduce. Trebuie ca el insusi sa le culeaga in limba interlocutorilor sai.
Bronislaw Malinowski (1884-1942)
Boas intentiona sa elaboreze repertoare exhaustive si multi dintre succesorii sai din Statele Unite (Kroeber, Murdock) vor incerca sa stabileasca corelatii intre cit mai multe variabile cu putinta. Malinowski gaseste absolut aberant acest demers. in opinia sa, este nevoie, dimpotriva, sa aratam - dupa exemplul pe care il da el insusi - ca, pornind de la un singur obicei, ori de la un singur obiect (de exemplu, canoea trobrianda) aparent foarte simplu, putem contura profilul unei intregi societati. Marcind o ruptura cu istoria conjecturala (reconstituirea speculativa a stadiilor) si in acelasi timp cu geografia speculativa (la inceputul secolului, teoria difuzionista tinde sa preia stafeta evolutionismului si postuleaza existenta unor centre de propagare a culturii care s-ar transmite prin imprumuturi), Malinowski considera ca o societate trebuie studiata ca intreg, asa cum functioneaza ea in momentul in care o observam. Putem aprecia drumul lung parcurs de la Frazer, care a fost totusi maestrul lui Malinowski. intrebat de ce nu a mers el insusi sa observe societatile pornind de la care si-a scris opera, cel dintii exclamase: "Sa ma fereasca Dumnezeu!". Argonautii Pacificului Occidental - publicata de Malinowski la doar citiva ani de la aparitia lucrarii Creanga de aur1 a lui Frazer si prefatata chiar de Frazer - procedeaza exact invers. Pe de o parte, etnologia devine o activitate in "aer liber", desfasurata am putea spune in direct "intr-o natura vasta, virgina si deschisa", Malinowski numarindu-se printre pionierii acestui demers. Pe de alta parte, ea consta in analiza intensiva si continua a unei microsocietati, fara a se lua in consideratie istoria sa.
Chiar daca opera (si chiar personalitatea) sa a fost, fara indoiala, cea mai controversata2 din toata istoria antropologiei, ceea ce ii datoram lui Malinowski ramine si astazi de o importanta considerabila.
intelegind ca singurul mod de a-i cunoaste in profunzime pe ceilalti este participarea la existenta lor, el inventeaza literalmente si este primul care pune in practica observatia participativa, oferindu-ne un exemplu de ceea ce ar trebui sa fie studiul intensiv al unei societati care ne este straina. Faptul de a efectua un sejur de lunga durata, de a ne impregna cu mentalitatea gazdelor noastre si a ne stradui sa gindim in limba lor poate parea astazi ceva banal. Nu era insa acelasi lucru in anii 1914-1920 in Anglia si cu atit mai putin in Franta. Malinowski ne-a invatat sa privim. Ne-a dat un exemplu de ceea ce ar trebui sa fie o cercetare pe teren, aratindu-ne ca aceasta nu mai are nimic de-a face cu activitatea "anchetatorului" care chestioneaza "informatorii".
in sfirsit, una dintre marile calitati ale lui Malinowski este capacitatea de a reconstitui existenta unor barbati concreti si unor femei concrete, care nu pot fi cunoscuti decit printr-o relatie si o experienta personale. Chiar si atunci cind studiaza institutii, pentru el acestea nu sint niciodata abstractiuni care reglementeaza viata unor actori anonimi. in Argonauts of the Western Pacific, precum si in Coral Gardens and their Magic1, el readuce la viata pentru noi acest popor trobriand pe care nu il vom mai putea confunda niciodata cu alte populatii. Or, tocmai aceasta cerinta de a realiza un proiect stiintific fara a renunta la sensibilitatea artistica constituie, poate, specificul antropologiei. Malinowski nu ne-a invatat doar sa vedem, ci si sa descriem ceea ce vedem: scenele de viata cotidiana in relieful si culoarea lor. in acest sens, Argonauts imi pare a fi cu totul exemplara. Este o carte scrisa intr-un stil magnific, stil care il apropie pe autorul sau de un alt polonez care, ca si el, a trait in Anglia si s-a exprimat in engleza - Joseph Conrad -, stil care anunta cele mai frumoase pagini din Tristes Tropiques a lui Levi-Strauss.
4. Claude Levi-Strauss
Reflectia asupra privirii si limbajului se afla in centrul operei lui Levi-Strauss. Daca originalitatea privirii antropologice pe parcursul istoriei sale a constat intr-o continua miscare de du-te vino intre inauntru si in afara, apropiat si indepartat, fondatorul antropologiei structurale a privilegiat clar distanta: pentru a observa stiintific un fenomen, trebuie sa te situezi in exterior; pentru a intelege cu adevarat o societate, este de preferat sa nu faci parte din ea1.
Citind lucrari ca Le regard eloigne (1983), ori - si mai indicat -conversatiile cu Didier Eribon intitulate De pres et de loin (1988), putem aprecia in ce masura are Levi-Strauss o privire de hipermetrop, cum s-a spus despre Stendhal, dar mai ales o privire sceptica si demistificatoare in special in ceea ce priveste Occidentul, aflata la polul opus fata de privirea lui Quattrocento, fata de acest "ochi moral si spiritual" despre care vorbeste Pierre de Limoges in De oculo morali et spirituali. Trebuie sa revenim aici la fraza lui Rousseau, deseori citata de Levi-Strauss, fraza sub semnul careia se afla acest capitol: "Cind vrem sa studiem oamenii, trebuie sa privim aproape de noi, insa pentru a studia omul trebuie sa invatam sa ne indreptam privirea departe". "Studierea oamenilor" este sarcina etnologiei si, de asemenea, a etnografiei, in timp ce "studierea omului" formeaza proiectul antropologiei. Levi-Strauss este, in mod deliberat, antropolog. Atunci cind se refera la acelasi Rousseau, calificindu-l drept "observator dotat cu o sensibilitate vie", o face mai ales pentru a arata ca modul de rationalitate pe care el insusi incearca sa il construiasca, departe de a viza separarea sensibilului de inteligibil, trebuie, din contra, sa le reconcilieze in ceea ce el numeste o "stiinta a concretului". Daca ambii autori sint animati de aceeasi dorinta de a reconcilia sensibilul si inteligibilul, Levi-Strauss sesizeaza si ce anume il desparte de autorul Confesiunilor. Reconcilierea pe care Rousseau o intreprinde pornind de la afectivitate este condusa de autorul lucrarii La Pensee Sauvage pornind de la intelect, luind drept model studiul analitic al structurilor limbajului.
Totusi, ni se pare ca ar fi absolut derizoriu sa reducem aportul unei opere de talia aceleia din care am retinut aici numai ceea ce are legatura cu obiectul acestei carti la imaginea cit se poate de stearsa sau caricaturala pe care o putem avea astazi despre "structuralism". Ultima lucrare a lui Levi-Strauss, Saudades do Brasil (1994), este fara indoiala textul cel mai descriptiv din toata literatura antropologica. Ea este totodata un text care, revenind la punctul de plecare al unei vocatii si al unei experiente, ne da tuturor o lectie unica de modestie. in Brazilia, intre 1935 si 1938, Levi-Strauss fotografiaza cu minutiozitate populatiile Bororo si Nambikwara. El aduce 3000 de fotografii si, aproape 60 de ani mai tirziu, alege dintre acestea 180 pe care le insoteste de scurte descrieri.
Aceste imagini si descrierile precise care trimit unele la altele arata, mai bine decit textele explicative, toata tandretea pe care savantul o manifesta fata de aceste culturi amerindiene, care nu mai sint acum ce erau la vremea la care au fost facute fotografiile. Sec, intelectualist, om al abstractiei si al gindirii conceptuale, acestia sint termenii in care este prezentat cel mai adesea teoreticianul "structuralismului" contemporan. Ultima sa carte exprima uimitoarea sensibilitate a scriitorului, etnografului si fotografului Levi-Strauss.
|
