Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































LOGICISMUL - ETAPA ACTUALA DE RECONSTRUCTIE CATEGORIALA SI METODOLOGICA A SOCIOLOGIEI

sociologie












ALTE DOCUMENTE

IN CASA
Love SMS
Legea Dovezii Sociale
Adolescentii din ziua de azi
PATOLOGII SI TERAPII COMUNICATIONALE Manipularea
Relatiile interculturale din Romania - o perspectiva psihosociologica
CEI CARE FOLOSESC LIMBAJUL POZITIVProiecteaza asteptari pozitive
LUCRARE DE CERCETARE Relatia dintre atribuirea interna - externa, autoeficienta si stima de sine
RELIGIA SI CAPITALISMUL OCCIDENTAL. ANTINOMIILE SPIRITULUI MODERN
Orientari contemporane in sociologia franceza

LOGICISMUL - ETAPĂ ACTUALĂ DE RECONSTRUCŢIE CATEGORIALĂ sI METODOLOGICĂ A SOCIOLOGIEI



            Ca imagine epistemica a unei realitati în permanenta dezvoltare, sociologia si-a câstigat statutul de stiinta în continua elaborare atât sub raportul încarcaturii semantice a conceptelor si categoriilor, cât si sub raportul deschiderilor praxiologice ale metodologiei. Pe aceste coordonate, schimbarile periodice de paradigma fac parte din normalitatea sociologiei, declinul si avatarurile unor orientari facând si ele parte din reconstructia periodica a cadrelor sale teoretice pentru a se sincroniza, ca instanta epistemica, fata de ritmurile si propotiile efective ale dezvoltarii realitatii sociale nemijlocite.

            Cea mai recenta reusita în reconstructia paradigmei sociologice poarta numele de: orientare "logicista" si este un rezultat al aceluiasi "laborator" de gândire novatoare pe care l-a reprezentat, dintotdeauna, Franta - a carei "fiica spirituala" este sociologia.

            Preocupat de finalitatea cercetarilor socilogice de teren, Pierre Naville s-a afirmat în comunitatea stiintifica de profil prin contributia adusa la definirea unei "logici a sociologiei", care sa clarifice raportul optim dintre datele empirice si conceptele sociologice utilizate, în mod curent, în diagnoza socilogica. Audienta sa poate fi un rezultat al numarului mare de lucrari publicate (aproape 35 volume), dar ea se bazeaza în primul rând pe maniera polemica de abordare a problematicii sociologice de la sfârsitul anilor '70 si începutul anilor '80. Este vorba de tendinta de abordare a modelului pozitivist si neopozitivist ca urmare a esecului matematizarii cunoasterii sociale, în favoarea viziunii istorice si critice asupra socialului, precum si a recurgerii mai frecvente la sinteza teoretica, la interpretarea teoretica sau la încercarea de repolitizare a stiintelor sociale.

            În replica fata de tendintele enumerate P. Naville194 argumenteaza în favoarea formalizarii teoriei sociale ca singura modalitate de a depasi intuitionismul, descriptivismul si aproximatia în cunoasterea stiintifica a societatii195. În acest context, pledând pentru preluarea selectiva a ceea ce s-a dovedit a fi valid în principiile neopozitivismului (tehnicile de cuantificare si metodele de calcul) P. Naville propune o reconstructie logica a sociologiei pornind de la urmatoarea ipoteza: "Populatiile, productiile, consumurile, s-au multiplicat în ultimele doua secole într-un ritm care face necesara reexaminarea economiei si ca un cadru aproape imuabil de analiza a lor. Ele cer depasirea metodelor si tehnicilor matematice carora li s-au adaptat. Pe scurt, ar trebui, trebuie sa propunem un nou mod de a rationa si calcula, cel care este al logicii. Iata ce-I va învata secolul al XXI-lea pe analistii sociali, si chiar si pe altii"196.

            Din punct de vedere istoric, cercetarile sociologice pot fi clasificate în doua mari tipuri:

            a) cercetarile clasice de tip "identificare", prin care comportamentele, relatiile, faptele,etc. sunt transpuse în "date empirice" pe baza carora, prin intermediul conceptelor sociologice se elaboreaza un diagnostic fiecarui fenomen sau proces social studiat. Respectiv, putem formula rezerva conform careia între datele rezultate în urma cercetarii de teren si spatiul semantic al conceptelor nu a existat întotdeauna o relatie de corespondenta, fapt care apermis ingerinta, nu tocmai legitima sub raport stiintific, a subiectivitatii cercetatorului sau a beneficiarilor cercetarii de teren respective;

            b) cercetarea semnificatiei numerice a seriilor de date prin recursul la aparatul conceptual si metodologic al matematicii. "Frecventele statistice" pe care-si întemeiaza acest tip de cercetari presupusa lor obiectivitate sunt si ele vulneranbile deoarece modelul de investigare nu poate surprinde ceea ce este nerepetitiv: cazul clinic, adica fie un fenomen necunoscut înainte, fie unul izolat, fie forma nestandardizabila a unui fenomen complex, dar perceput statistic. Modelul, desi se bazeaza pe frecvente relative si are, deci, relevanta statistica, ra 232f57c mîne destul de aproximativ fata de complexitatea reala a spatiului social. Pe de alta parte, utilizarea schemelor ramâne si ea deschisa controverselor deoarece în scheme frecventele fiind absolute, nu mai au semnificatie statistica si nu pot nici ele surprinde aspectele nealgoritmizabile ale umanului. Constienti de aceste limite, cercetatorii sociali recurg, în prezent, la modele sistemice descriptive de analiza, care, prin faptul ca si ele "recurg la o logica ce nu este cea care are curs în viata reala"197 pun mereu în discutie caracterul stiintific al diagnozelor.

            Transgresarea tuturor impedimentelor enumerate s-ar putea realiza, în conceptia lui P. Naville, printr-o reconstructie logica a fundamentelor teoretico-metodologice ale sociologiei. Noua logica a sociologiei ar trebui sa se bazeze pe urmatoarele principii:

            1) ca stiinta social-umanista, sociologia este o stiinta deductiv-formalizata, neutra axiologic si neimplicata efectiv în istoria reala a societatii;

            2) gruparile umane pe care le cerceteaza trebuie sa fie abordate ca "retele abstracte", nu în calitatea lor de "ansambluri umane concrete", aceasta perspectiva conferind echivalenta "obiectului de studiu" al sociologiei, cu obiectele de studiu din fizica sau matematica;

            3) relatiile si actiunile sociale prezinta interes pentru sociologie numai în calitatea lor de "operatori specifici si formalizati" care confera caracter deductiv investigatiei sociologice si sociologiei ca stiinta;

4) logica sociologiei urmeaza logica genezei si dinamicii structurilor sociale existente în spatiul social, iar "operatorii formali ai sociologiei deriva din structurile societatilor, cel putin în masura în care operatorii logicii matematice sunt elaborati pornind de la dezvoltarea reala a comportamentului uman, colectiv sau nu";

5) conjuncturile reale si istoria evenimentiala nu trebuie sa fie prezente în raza de actiune a operatorilor decât ca "referenti antecedenti". Concret: logica cercetarii sociale nu trebuie sa fie influentata de continutul proceselor sociale, ci doar de sensul si semnificatia comunitara a lor, raportate la cadrele obiective ale spatiului social;

6) diagnoza sociala nu se substituie an nici un moment deciziei, ci ofera doar sugestii calificate pentru alternative decizionale realiste;

7) sociologia "ia pulsul" evolutiei sociale reale, în timp ce politica intervine în mod nemijlocit asupra structurilor sociale antrenând oamenii în "crearea unor civilizatii experimentale". Acuratetea interventiei si eficienta preliminata a "experimentului social" depind, însa, de pertinenta diagnozei sociologice care s-a dovedit a fi indispensabila pentru societatile moderne;

8) diviziunea muncii din societatile scientist-thnocratice impune trecerea de la logica rationalista generata de structurile sociale "binare" (de clasa, ale capitalismului clasic), la o logica pluralista, de tip dialectic, construita pe structura sociala polivalenta a realitatii contemporane. Domeniul logico-matematic trebuie extins si asupra contradictiilor în care "logica matematica a dechis caile, poate cele mai interesante ale analizei sociale"198.

Aceasta "extensie" este imperios necesara în primul rând pentru ca realitatea sociala careia îi ssunt imanente contradictiile, nu poate fi cunoscuta prin enunturi al caror criteriu de adevar este non-contradictia. Adevarul logic trebuie sa fie pus în concordanta cu adevarul social mai întâi prin acceptarea faptului conform caruia logica rationalista occidentala, nu este decât o forma posibila, de structurare a gândirii umane, care a mai cunoscut si logica asiatica, de exemplu, chineza si indiana, care a supravietuit fenomenelor de mondializare pe care le-a promovat industrializarea. Acceptarea, si sub aspectul logicii, a pluralismului lumii contemporane este o necesitate obiectiva mai ales acum când încercarile de formalizare a logicii hegeliene au esuat prin opera lui P.Dubarle (tentativa de reducere a logicii lui Hegel la algebra lui B. Boole), a lui J. Gorren (tentativa de reducere a sistemismului lui G Boole la un caz limita al triadei hegeliene prin recurgerea la empirismul logic), a lui L. Apostel (care a dovedit incompatibilitatea principiilor hegeliene cu principiile ciberneticii). Cât îl priveste pe K. Marx, acesta, considera P. Naville, prin ignorarea calculului probabilitatilor si a statisticii matematice a ramas la nivelul unei "algebre generale a raporturilor de productie. care nu este destinata decât formalizarii unei serii de raporturi, nu si calcularii ei; este vorba, mai curând de aritmetica decat de algebra sau logica, deoarece se refera la raporturi între marimi numerice"199.

În prezent, însa, societatea scientist-tehnocratica este profund diferita de cea a lui Marx si se caracterizeaza prin faptul ca "raporturile sociale de azi s-au generalizat si diversificat într-o asemenea maniera, încât mijloacele matematice ale masurarii lor, valide catre anul 1850, trebuie sa fie astazi dezvoltate prin instrumentele de azi, înca si mai puternice. Altfel spus, extensia domeniului matematico-logic la structuri înca neidentificate în epoca lui Marx si Engels (si, uneori existente deja, dar ignorate de ei), devine singura capabila sa analizeze structurile economico-sociale, si mai mult chiar, sa le poata anticipa evolutia. si tocmai în domeniul contradictiilor se pare ca logica matematica a deschis caile cele mai interesante ale analizei sociale"200.

Contradictiile sociale, care particularizeaza inconfundabil spatiul social, au relevanta la nivelul claselor sociale. De aceea, pentru a ajunge la semnificatia autentic sociologica a contradictiilor, trebuie mai întâi sa consideram clasa (sociala) ca fiind în aceeasi masura si obiect al logicii claselor ca o logica a relatiilor: "clasele (multimile)sunt relatii, pentru ca ele îsi datoreaza particularitatea unui tip determinat de relatia ierarhica sau de ordine, tip indicat prin functiile predicationale"201.

O astfel de acceptiune a clasei permite depasirea irelevantei clasificarilor numerice prin clasificari logice de relatii, respectiv tratarea lor drept"clase de relatii care pot fi aplicate oricarei structuri sociale ce comporta aceste relatii"202. Sociologia viitorului va fi o "logica a relatiilor sociale, fie nu va fi de loc !".

Ca logica a relatiilor, sociologia permite atât "îndepartarea dilemei în care ne închid formalistii si empiristii, dilema alegerii antre adevarul formal si haos"203, cât si abordarea, cu pertinenta stiintifica a claselor sociale ca "simultan reale si formale, gratie transformarilor succesive ce respecta o structura de relatii invariante, modificând doar expresia acestor relatii"204.

În acest context, se impune urmatoarea concluzie: sociologia nu poate ajunge sla adevarul social decât daca se sprijina pe o teorie stiintifica a claselor sociale. O astfel de teorie nu este posibila decît prin formalizarea logica a întregului spatiu social, fapt care nu se poate realiza decât prin reconstructia sociologiei ca stiinta sociala cu aportul descoperirilor din matematica si logica moderna. Disociinu-se de confuziile generate deesecurile amintite anterior, P. Naville face câteva precizari de fond: "noua sociologie fructifica doar aplicarea matematicii la studiul fenomenelor sociale; nu de matematici aplicate stiintelor sociale este vorba, ci de matematici care se aplica acestora"205, iar masurarea are sens, numai când se aplica relatiilor,  acestea fiind, comportamentele reperabile ale multimilor sociale concrete.

Privite în structura lor binara, relatiile îsi releva caracteristicile de reflexivitate tranzitivitate si reciprocitate,  permitând renuntarea la cauzalitatea traditionala (determinista) în favoarea unei cauzalitati întemeiate pe  implicatia logica, aceasta fiind forma de cauzalitate sociala prin care complexitatea contradictiei sociale poate fi redusa la opozitii simple, la diferente si "alternative sociale complementare". În acest scop P. Naville propune "o algebra productivista, o înlantuire de cresteri care comnina aleatorul cu determinatul"206.

Din punct de vedere practic, "este mai productiv pentru cercetarea concreta sa abordam complexiatea spatiului social pe baza principiului realismului claselor sociale" conform caruia clasele sociale, în calitatea lor de sisteme de relatii se gasesc ierarhizate pe trei niveluri:

1) realismul naiv sau empiric, care defineste acceptiunea calsei sociale în cadrul cunoasterii spontane;

2) realismul de ordinul al doilea reflecta sistematizarea componentelor prin intermediul distributiilor statistice, al sociogramelor,  al modelelor functionale;

3) realismul  superior vizeaza  identificarea structurilor în care opereaza gruparile sociale.

Prin intermediul "algebrei productiviste", contradictiile pot fi localizate pe o scala care relativizeza antagonismele, multiplu conditionate, facându-le comparabile si comensurabile ca intensitate si ca areal.

Modelul reductiei contradictiei îl ofera logica "unde aceste implicatii slabe reduc contradictoriul la situatii în care el dispare în avantajul variatiilor proportionale imprecise"207. În cadrele operationale ale logicii, contradictia antagonista de tipul A U A se transforma într-o opozitie simpla de tipul A U  B. consolidarea statutului  stiintific al sociologiei se va putea face conjugând atât realitatea contradictorie a faptelor sociale cât si necesitatea non-contradictorie a enunturilor în acele logici care:

a) limiteaza calculul logic la ceea ce poate înregistra limbajul;

b) privesc forme particulare de enunturi sau procedee empirice precum: logicile neclasice, polivalente, modale, logica conversatiei (Wittgenstein), logicile actiunii, îndeosebi praxiolgia.

În concluzie, P. Naville distinge trei tipuri de sociologii care coexista în lumea contemporana:

1) sociologiile formale în care sistemele si modelele se bazeaza pe analize întreprinse cu aportul limbajelor strict formale derivate din cel al logicilor modale. Acest tip de logici au drept limite faptul ca nu trateaza decât situatiile generale, susceptibil de a fi formalizate, fiind inoperabile în cazurile particulare ale contradictiilor si opozitiile dintre diferitele componente ale sistemullui social global.

2) Sociologia practica, ca sociologie a structurii sociale concrete, cuprinde trei ramuri: a) informatia, datele, anchetele, ipotezele; b) planuri, proiecte, experimente si perspectivele executarii acestora; c) moduri de raelizare practica a acestor planuri, metodologia elaborarii si aplicarii lor;

3) Sociografia îsi restrînge aria de investigatie la culegerea de date brute, descrieri, masuratori si statistici elementare.aportul conjugat al sociologiei practice si al sociografiei poate conduce catre surprinderea contradictiilor sociale reale, dar  nu aceasta este realitatea care ar trebui sa polarizeze "sociologia stiintifica". Sociologia stiintifica este, înca, un deziderat care poate devenu realizabil prin reconstructia logica propusa de P. Naville care avertizeaza ca aceasta nu se confunda cu logica socialului. De aceasta s-a ocupat R.Boudon.

Apreciat îndeosebi pentru originalitatea cu care a particularizat în sociologia cantitativa franceza metodologia empirismului american, Raymond Boudon208 s-a impus în sociologia contemporana prin lucrarile privind logica socialului.

Valorificând eforturile lui P.Naville de a  reconstrui fundamentele logice ale sociologiei, R. Boudon este cel ami important sociolog contemporan care a reusit sa elaboreze o perspectiva sociologica asupra logicii socialului, respectiv o imagine coerenta a articularii tuturor componentelor spatiului social în geneza si functionalitatea lor naturala. Acceptând definirea societatii ca sistem de interactiune209, R.Boudon face distinctia între analiza functionala, prin care întelegem investigarea unor subsisteme ale spatiului social, si analiza functionalista care defineste funcsionalitatea întregului sistem social.

            În acest context, opereaza o alta distinctie: aceea dintre interactiune si interdependenta. Prima este caracteristica formelor sociale organizationale, la nivelul carora sistemele functionale de interactiuni se concretizeaza sub forma structurilor de rol. "Atomul logic" al acestora este "actorul" individual care genereaza, practic, toate sistemele de interdependenta. Prin sistem de inerdependensa se înselege aceea componenta a spatiului social care produce "un efect care nu este explicit cautat de agentii sistemului, si care rezulta din situatia lor de interdependenta"210.

Interdependenta este caracteristica "sistemelor de interdependenta" din spatiul preorganizational unde genereaza comportamente colective sub forma "efectelor de agregare sau de emergenta". La nivelul acestora "atomul logic" este "agentul" individual. Interdependenta se manifesta practic sub forma unei interactiuni transfunctionale care poate avea trei tipuri de efecte:

1)      de întarire a interactiunii prin consolidarea relatiilor functionale;

2)      de stabilire s interactiunii;

3)      de inovatie ca urmare a trecerii la o noua calitate a relatiilor functionale.

Aceste efecte antreneaza si contradictia sociala ca rezultat al opozitiilor multiplu conditionate între subsisteme si între agenti.

Prezenta contradictiilor indica faptul ca s-a ajuns la un punct al evolutiei în care schimbarea este iminenta. În locul unei teorii generale a schimbarii sociale, R.Boudon propune o teorie analitica a schimbarii considerata a fi singura care poate fi asociata cercetarii sociologice.

Potivit acestei teorii analitice a schimbarii sociale procesele de schimbare din interiorul sistemului pot fi clasificate în functie de : a) relatiile cu mediul înconjurator; b) de sistemul de referinta; c) "iesirile" sistemului. Analiza schimbarilor din interiorul sistemului mentine în orizontul de competenta al sociologiei posibilitatea unui diagnostic precis sau, în cele mai rele cazuri, foarte putin controversabil.

Aspiratia de abordare a schimbarii sistemului excede compententa sociologiei, si puterea aparatului sau conceptual si metodologic. Avand, însa, în vedere "iesirile" sociologia poate contribui laq clasificarea proceselor de schimbare în trei categorii:

1)      proces de schimbare repetitiva atunci când retroactiunile dintre "iesirile " spre sistem sunt blocate complet sau obturate;

2)      schimbarea cumulativa în situatia in care "iesirile" reactioneaza fata de sistem, sistemul percepe aria efectelor si-si consolideaza capacitatea de reactie;

3)      transformarea sociala defineste situatia cu totul speciala în care retroactiunea afecteaza si mediul înconjurator, nu numai sistemul însusi. Transformarea sociala, la rândul sau, se manifesta în practica prin doua categorii de mecanisme: a) "apelul la mediul înconjurator" prin care "avocatii" agentilor sistemului de interactiune (partide politice, grupuri de initiativa, presa) transforma sistemul în functie de cerintele mediului; b) mecanisme conflictuale intergrupuri. Acestea devin manifeste atunci când sistemul de interactiune a comis agresiuni substantiale fata de mediu, iar acestea trebuie sa fie sanctionate de agentii care au functia de aproteja mediul.

Pentru ca o transformare sociala sa fie eficienta, ea trebuie sa respecte normele logicii transformarii prin intermediul careia "echilibrul invizibil" confera sens si stabilitate dinamicii sociale reale. Logica socialului pe care o construieste un model "ideal" de societae comporta, deci, urmatoarele secvente: agentul, prin interactiunile sale produce efecte de agregare sau de emergenta, care se concretizeaza în aparitia structurilor sociale ca sistem de interactiuni. În cadrul acestor sisteme apar diferentierile de rol si structurile de rol, care confera agentului calitate de "actor" direct implicat în generarea si orientarea ionterdependentelor functionale dintre subsistemele sistemului social global.

Implicat în mentinerea potentialului functional al sistemului, actorul cumuleaza în egela masura prerogative praxiologice în realizarea transformarilor sociale pe baza unei "logici imanente" care asigura echilibrul "invizibil al spatiului social".Rationalitatea sociala, atât de des invocata, este mai degraba imposibila, deoarece în practica sociologii întâlnesc doar încercari de rationalizare prin intermediul traditiei, a obiceiurilor, sau a autoritatilor. Acesti factori sociali sunt, în realitate, nu forme ale rationalitatii sociale, întrucât  nu se pot supune criteriilor obiective ale rationalitatii, ci formelor de mentinere a irationalitatii. Ele trebuie considerate numai "umane", nu si performante, deoarece sistemele de interactiune sunt singurele produse sociale "logice". Totusi, si acestea, în practica sociala antreneaza, uneori, efecte emergente (non-logice) pe care R. Boudon le numeste "efecte perverse"211.

Logicitatea sau rationalitatea sitemelor de interactiune este conferita de gradul lor de organizare. Disputa dintre optiunile pentru aspectele cxantitative sau calitative ale cercetarii socilogice, dintre obiectivismul sau subiectivismul cercetarii reprezinta, în mod real,  false probleme de importanta doar teoretica, deaorece actiunile oamenilor au loc în conditii de incertitudine. Or, "incertitudinea explica de ce deciziile pe .termen lung pot fi rareori considerate ca rationale.Structura situatiei îl incita  pe agent sa le determine în functie de gusturile sale actuale si nu atât în functie de consecintele îndepartate ale deciziei sale"212.

Având în vedere aceste aspecte, logica calsica de tipul  "daca A atunci B" va trebui înlocuita în sociologie print-o "teorie a implicatiilor slabe, bazata pe calculu propozitiilo de tipul "daca A, atunci adesea B"213 care permite operarea cu termeni "frecvent" si "rar". Masurarea frecventei permite realizarea unei "scalari a intensitatii" relatiilor dintre fenomenele sociale pornind de la independenta lor absoluta, trecând prin implicatiile slabe si terminând cu relatiile cauzale". "analiza cauzala nu poate fi altceva decât analiza de implicatii"214.

În acest context, este mult mai normal sa consideram ca observatorul social trebuie sa se raporteze la obiectul sau de cercetare în aceeasi maniera cu observatorul din stiintele naturii, adica nu plecând de la teorii generale despre natura, ci plecând de la explorarea analitica a componentelor, trecând prin întelegerea locului si rolului fiecaruia în ansamblu, pentru a se ridica la orizontl de cuprindere a explicatiei. Sociografia nu poatew fi exclusa ca faza a cunoasterii sociologice, dar nici nu trebuie considerata ca suficinta în economia demersului sociologic. Ea este o secventa necesara în descrierea ariilor de functionalitate a fenomenului supus studiului, si în evaluarea efectelor. La adevaratele cauze  se ajunge numai prin explicatia sociologica.

Înlaturarea confuziilor dintre descriere si explicarea fenomenelor sociale este posibila prin parasirea  holismului metodologic215 si trecerea la individualismul metodologic deoarece dezvoltarea metodelor "nucleare" de investigare si perfectionarea  tehnicilor sociologice contemporane a demonstrat o relevanta mai mare la nivelul aspectelor microsociale: "Astazi ambitiile sociologilor sunt, în general, mai modeste." Date fiind posibilitatile instrumentelor de care sociologul dispune, analiza sociologica moderna vizeaza mai degraba sa repereze logica shimbarii în sistemul de interactiune de dimensiuni suficient de restânse pentru a putea fi abordabile, decât sa prezica schimbarea societatilor pe termen lung"216.

Individualismul metodologic "este un principiu al cercetarii sociale care stipuleaza ca faptele, fenomenele, procesele sociale trebuie sa fie explicate în termenii datelor despre persoanele umane individuale. Indivizii sau actorii individuali implicati în sitatiile interactionale sunt "atomi" logici ai analizei sociologice, referintele prime si ultime ale oricarei cercetari sociale. Sociologul nu analizeaza "agregatele" sociale, adica, totalitati postlate care sunt insuficient delimitate în timpul si spasiul social sau care nu dispun de organe reprezentative. De exemplu, propozitia "tara X nu respecta normele de drept international si se deda la actiuni razboinice" are, din punct de vedere al individualismului metodologic, sens teoretic, întrucât subiectul propozitiei desemneaza un "actor policefal" (guvrnul) implicat în mecanismul deciziei colective.

Adica, în acest caz, se face referinta la o "totalitate" sociala bine determinata care dispune de reprezentativitate definita social.

În schimb propozitia "clasa muncitoare din tara X este împotriva angajarii în actiuni razboinice", nu are sens, întrucât nu se refera la un "agregat" sau "conglomerat" de persoane fara reprezentativitate si nedelimitat social si spatio-temporal"218.

Premisele teoretice ale individualismului metodologic au fost rezumate219 astfel:

1)      constituenti primari ai lumii sociale sunt persoanele individuale;

2)      indivizii umani se manifesta prin actiuni si interactiuni sociale;

3)      actiunile sunt purtatoare de semnificatii, iar în interactiuni au loc negocieri între indivizi privind schimburile de semnificatii pentru a ajunge la statuarea si urmarea unor reguli sau norme;

4)      actiunile individuale sunt mai mult sau mai putin conforme cu dispozitiile (motivele, asteptarile, anticiparile) si întelegera particulara a situatiilor sociale;

5)      situatiile sociale complexe rezulta dintr-o configurare particulara a indivizilor lor, a interactiunilor, negocierilor si regulilor instituite si se constituie în anumite conditii de mediu social;

6)      fenomenele sociale transindividuale, organizarea institutionala a societatii nu pot fi explicate decât dupa ce am ajuns la o întelegere, descriere, definire adecvata a fenomenelor sociale generate individual.

În rezumat, preciza W. Weaver, "individualismul metodologic orienteaza cercetarea catre "complexitatile dezorganizate", în timp ce holismul metodologic postuleaza necesitatea investigarii "complexitatii organizate" adica a relatiilor multiple dintre obiectele sistemelor structurate sau structurabile".

            În timp ce primul a fost utilizat în cercetari la nivel microsocial, cel din urma a fost utilizat pentru orientarea cercetarilor la nivel macrosocial (p.155).

            Cu aceste precizari de ordinteoretico-metodologic, R.Boudon, atasat din convingere ideii conform careia valabilitatea principiilor sociologice nu poate fi evaluata decât "în act", ofera un exemplu de operationalizare matematica a "logicii socialului" prin studiul  referitor la egalitatea "sanselor sociale"prin raportare la mobilitatea sociala.

            Ca ipoteza de lucru s-a avut în vedere verificarea faptului daca se poate sau nu vorbi de o mobilitate sociala reala în conditiile mentinerii unor structuri economice si educationale inegalitare.

            Întraga litaratura dedicata acestei probleme a supraapreciat importanta factorului "mostenire culturala" considerând ca diminuarea acestuia prin cresterea ratei de scolarizare va atenua inegalitatea educationala, iar aceasta, la rândul sau, va contribui la diminuarea inegalitatii sociale. În concluzie, o mobilitate educationala conjugata cu o mobilitate sociala poate contribui la egaliatea efectiva a sanselor.

            Abordând aceeasi problema prin circumscrierea ei realitatilor societatii post-industriale, R. Boudon se delimiteaza de concluziile teoriilor deja existente pe acesta problema pe motivul ca "toate teoriile mobilitatii educationale presupun comportamentele indivizilor ca fiind determinate de functia de reproducere a sistemul social" dar aceste aspecte nu pot fi verificate empiric. De aceea, R. Boudon construieste un "model sintetic", aplicat la "tipul ideal de societate" (societatea industriala dezvoltata) poate verifica prin simulare (cvasiexperimentare) influenta tuturor factorilor care au impact asupra inegalitatii sociale.

            Spre deosebire de importanta factorului "mostenire culturala", supraevaluat în cercetarile empirice, prin simulare la nivelul modelului sintetic se observa ca "pozitia sociala" este aceea care produce inegalitatea.

BIBLIOGRAFIE

1).  R.Boudon: La inegalite des chances. La mobilite sociale dans les societes industrieles, Parsi, Armand Colin, 1973

2).  M. Young: The rise of meritocracz (1870-2033), London, Penguin Gooks,1979

3). R.Boudon: La logique du social. Introduction a l'analyse sociologique, Paris, Hachette,1979.

Studiu de autor

SOCIOLOGIA EUROPEANĂ aI MODERNITATEA JAPONIEI

Ken'ichi Tominaga-

1.INTRODUCERE

            Conceptul de "modernitate" s-a conturat prin miscarea spirituala a Iluminismului din secolele XVII si XVIII. În multe privinte , sociologia , precum stiintele politice si economice înaintea sa ,a devenit mostenitoarea Iluminismului ."Modernitatea" este astfel un concept în primul rând european , iar accesul Japoniei la aceasta s-a produs prin intermediul sociologiei europene.

            Ţelul prezentului eseu este acela de a descrie receptarea în Japonia a gândirii sociologice europene. Sociologia europeana a avut o influenta  considerabila asupra dezvoltarii sociologiei japoneze , iar reversul, n-a fost cazul . O explicatie pentru aceasta este faptul ca impulsul moder- nizarii în Japonia a venit întotdeauna dinspre vest (Tominaga 1990:39) si a fost considerat ostil fata de înfrânarea culturii traditionale japoneze.  Aceasta miscare dinspre vest a dobândit un caracter oficial în 1855, când guvernul Tokugawa a înfiintat Institutul pentru Cercetarii Externe care a devenit Universitatea din Tokyo în 1877. Printre studentii expediatii în  Europa s-a aflat Amane Nishi , care l-a introdus ulterior pe Auguste Comte în Japonia.

            Ideile care au stat la baza sociologiei cultivate mai întâi de Saint- Simon si Comte, si mai apoi de Durkheim în Franta si Herbert Spencer în  Anglia , sunt rezumate în fraza "auto-cunoasterea societatii civile" (Shinmei 1554:49). În Germania , unde idealismul a fost substituit Ilumini- smului , traditia sociologica a fost oarecum diferita. Trebuie doar sa  comparam lucrarile lui Georg Simmel si Max Weber ,cu cele ale lui Durkheim.Cu toate acestea , pot fi identificate urme ale Iluminismului în lucarile lui Simmel si Weber. Cartea lui Simmel"Uber sociale Differenzierung"si conceptul lui Weber de "rationalizare"sunt exemple elocvente în acest sens. Învatatii japonezii s-au îndreptat catre sociologie  pentru a arunca putina lumina asupra conceptului de "modernitate".

            "Modernizarea" este un concept multi -dimensional. El poate fi împartit în patru elemente distincte:

1.modernizarea economica (industrializarea);

2.modernizarea politica (democratizarea);

3.modernizarea sociala (înfaptuirea libertatii si egalitatii); si

4.modernizarea culturala (orientarea catre rationalism).

Ariile care sunt de cel mai mare interes în sociologie sunt 3 si 4, 1si 2 fiind doar de un interes periferic.

            Ne vom încumeta sa schitam procesul modernizarii în Japonia si sa determinam impactul sociologiei europene asupra situatiei din acea tara.

2.MODERNIZAREA TIMPURIE ÎN JAPONIA 

            Europa secolului al XV-lea si al XVI-lea a fost marcata de epoca descoperirilor. Treptat, Europa a început sa fie deschisa la influente  noi si sa se îndrepte catre era moderna. Reforma din secolul al XVI-lea si revolutia din secolul al XVII-lea, au eliberat Europa de sub dominatia bisericii catolice. S-a netezit astfel calea spre revolutiile democratice,  Iluminism si Revolutie Industriala.

            Dar ce se petrecea în Japonia în aceasta perioada ? Dupa cum a aratat Tetsuro Watsuji , epoca razboaielor civile din Japonia dintre 1467 si 1573 au marcat perioada tranzitiei catre epoca moderna.(Watsuji-(1950)  1963). Aceasta perioada de istorie japoneza a fost în prealabil descrisa în termeni extrem de negativi, drept o epoca neagra, în care oamenii de rând erau supusi unor suferinte excesive. Recent a fost recunoscut totusi ca,de fapt, tocmai în acea perioada începuse adevaratul impuls si modernizarea.  Daimyos a încurajat cultivarea de noi suprafete cu orez si dezvoltarea unor noi sisteme  de irigatii, mine si industrii. Puterea productiva a crescut si s-a înregistrat o crestere considerabila a activitatii comerciale. Aceasta a condus    la dezvaltarea oraselor negustoresti. Aceasta a fost perioada în care Daimyos a inventat orasul -castel în care s-au mutat de la tara multi razboinici, dar si  negustori.

            Legaturi comerciale au fost stabilite în acea perioada între  Japonia si Ryukyu, Coreea, China si Asia de sud-est. Au fost stabilite legaturi cu negustorii si misionarii din Spania si Portugalia. Drept urmare, Francis Xavier a venit la Kagoshima în 1549 si si-a început activitatea de misionar crestin, pentru prima data în Japonia.Pe la începutul secolului  al XVII-lea, vase comerciale japoneze au început sa viziteze Thailanda, Vietnam, Cambogia, Malayezia, Java, Filipine si Macao si asezari japoneze au luat fiinta în Thailanda, Vietnam, Cambogia si Filipine.

            Toate acestea au luat fiinta atunci când guvernul Tokugawa a ajuns la putere în 1603.Japonia a fost de-a dreptul zavorâta în 1653 spre a nu permite patrunderea influentelor straine, si toate orientarile catre modernizare au fost în mod brusc oprite. Activitatea misionara crestina a fost îngaduita sub lorzii feudali Kagoshima (Shimazu). Yamaguchi (Ouchi) si Bungo (Ohtomo) i-au permis lui Xavier sa se angajeze în activitatea de misionar între anii 1549 si 1551. Iar când Luis Frois a vizitat Nobunaga Oda în Kyoto, Nobunaga i-a acordat o autorizatie de a conduce activitatea sa misionara în Japonia. Hideyoshi Toyotomi a acceptat ,de asemenea, crestinismul, desi mai mult în interesul mentinerii legaturilor comerciale vitale.

            În anul 1611 el a exilat misionarii din toate orasele aflate sub controlul guvernului Tokugawa si a distrus bisericile din acest oras. Dupa moartea lui, cel de-al treilea Shogun Jemitsu a închis efectiv tara în anul 1653, împiedicând patrunderea vaselor straine în Nagasaki si interzicând calatoriile si corespondenta cu strainatatea. Drept urmare, Japonia a fost retezata de la influentele Occidentului pentru aproape doua sute de ani.

            Sub regimul Tokugawa, Japonia a fost efectiv îndepartata de la evolutiile din Apus în toate ramurile stiintei naturale si sociale, cu exceptia medicinei si astronomiei. Confucianismul a devenit învatatura oficiala. Întrucât elementul moral al confucianismului a fost cladit pe mentinerea sistemului traditional al familiei patriarhale, si pe ierarhia status-ului feudal, abia daca acesta (elementul moral) a reprezentat o forta pentru o schimbare sociala si politica, dinamice. Situatia s-a schimbat din nou, dupa Restauratia Meiji, când Japonia s-a deschis din nou influentelor occidentale.

            Dupa Restauratia Meiji, intelectualii japonezi au evitat Confucianismul si s-au întors cu fata catre Vest. Ei au descoperit faptul ca Revolutia atiintifica, Iluminismul si Revolutia Industriala au produs mari schimbari în Europa, si ca aceasta se afla mult mai înainte pe drumul modernizarii decât Japonia. Japonezii au decis sa recupereze ramânerea în urma. Yukichi Fukuzawa, parintele Iluminismului în Japonia a pledat pentru "tintirea catre civilizatia occidentala". El a facut distinctia între "civilizatia exterioara" (alimente, îmbracaminte, locuinte, tehnologie si lege) si "civilizatia interioara" (dezvoltare intelectuala si spirituala). Prima era usor de dobândit, sustinea el, pe când cea de-a doua se arata a fi mai mult decât o provocare (Fukuzawa 1959b:16-22).

            Sociologia europeana a furnizat o cheie pentru "civilizatia interioara" occidentala. Ceea ce descrisesera Comte, John Stuart Mill, Spencer, Tonnies, Durkheim, Simmel si Weber,era felul în care societatea si cultura moderna se diferentiau de societatea si cultura premoderna. Aceasta a oferit gânditorilor  Iluminismului Meiji ,ceea ce ei au nevoie, iar introducerea sociologiei europene în Japonia, era o modalitate de capturare a "civilizatiei interioare" exclusive a Occidentului.

            Dupa cum arata deja, Amane Nishi a fost cel care l-a introdus pe Comte în Japonia. Este interesant de observat totusi, ca Spencer s-a dovedit mai popular, si ca de fapt a fost introdus înaintea lui Comte. Operele fundamentale ale lui Spencer au fost repede traduse în limba japoneza, deoarece ele s-au identificat cu doleantele Miscarii Democratice Liberale într-o perioada Meiji timpurie. Lucrarea lui J.S.Mill despre libertate si egalitate, a fost de un covârsitor interes în aceasta perioada. Comte, desi (el) a precedat pe altii, a patruns în forma sa originala în Japonia, atunci când guvernul Meiji îsi consolida puterea si când a fost stabilita Dieta Nationala. Compatibilitatea "ordinii si progresului", ideea de baza a majoritatii lucrarilor lui Comte, a devenit în modul cel mai evident, o problematica din aceasta perioada. Cartea lui Lorenz Von Stein a prezentat interes birocratilor Meiji, deoarece ea se referea la organizarea privita "de sus".

            Este interesant de remarcat faptul ca un alt conteporan al lui Comte, Mill si Spencer, pe nume Karl Marx, nu a fost introdus în Japonia de catre gânditorii iluministi. Aceasta se poate explica partial, prin faptul ca el era considerat drept subversiv. Probabil ca acest fapt are mai mult de-a face cu interesul mai acut al intelectualilor Meiji fata de procesul de modernizare în sine, decât de consecintele sale.

            Prima generatie de sociologi europeni care îi include pe Saint-Simon, Comte, Mill, Spencer, Stein si Marx, a fost în mod ferm situata în afara cercurilor academice. În contrast cu acestia, cei care au sintetizat ceea ce vom numi "a doua generatie", respectiv Durkheim în Franta, Tonnies, Simmel si Weber în Germania, si Small si Giddings în Statele Unite ale Americii, au atras sociologia în sistemul universitar în perioada târzie a secolului XIX, si cea timpurie a secolului XX. Ei au depus eforturi pentru a largi nivelul învataturii specializate si pentru a stabili o metodologie sociologica. În acasta faza, sociologia germana a fost cea care a avut cea mai mare influenta în Japonia. Înainte de toate, adresarea lui Simmel cu termenii de "sociologie formala" a fost cea care a marcat despartirea dintre primele doua generatii. Parerile erau împartite între sociologia "specializata" a lui Simmel si sociologia "sintetica" apartinînd lui Comte si Spemcer, Simmel devansîndu-i pe adeptii sociologiei "sintetice". Max Weber a devenit pentru prima data cunoscut în Japonia în anii 1920, mai întâi prin intermediul tezei sale despre "spiritul capitalismului" iar mai târziu prin concepte precum "tipul ideal" si "sociologia interpretativa". Abia dupa cel de-al doilea razboi mondial, contributia adusa de Weber sociologiei a început sa fie cunoscuta în toata complexitatea sa. Teoria actiunii sociale emise de Weber, contributia sa la sociologia economica, la sociologia dominatiei, sociologia religiei si dreptului, n-au încetat a avea o larga raspândire în Japonia nici în perioada postbelica.              Interesul pentru Durkheim dateaza, de asemenea, din anii 1920. Primul subiect de interes pentru opera lui Durkheim a fost cel al ideii despre modernizare ("de la solidaritatea mecanica la solidaritatea organica") si despre regulile metodologiei sociale. Dupa razboi, lucrarile sale despre morala, despre sacru versus profan si studiul sau asupra sociologismului au început sa atraga atentia.           Comparativ, a existat putin interes fata de mostenitorii lui Spencer , precum Bagehot si Hobhouse , si contemporanii lor în sociologia britanica. Sociologistii americanii precum Summer, Ward, Small si Giddings, au atras un oarecare interes în Japonia antebelica.

            Dupa cel de-al doilea razboi mondial, dezvoltarea sociologiei în Japonia a fost în mare masura influentata de ceea ce se petrece în America. Pentru un timp, numele lui Talcott Parsons a fost aproape sinonim cu sociologia americana. Mostenirea lui Parsons a fost explorata în mai mare profunzime în Europa decât America, rezultatul fiind faptul ca sociologia japoneza s-a întors înca o data catre Europa în anii optzeci (1980). Sociologisti precum Jurgen Habermas si Niklas Luhman atrag interesul în Japonia contemporana. Traditia europeana a pastrat o urma pe fata americanizarii coplesitoare , în aceea ca sociologia stiintei si ideologiei lui Karl Manheim a continuat sa atraga interesul sociologilor din Japonia postbelica. Situatia se schimba din nou, acum când "sfârsitul ideologiei" este asupra noastra în perioada de declin a marxismului si a revolutilor democratice din Europa de Est.

            În sectiunile urmatoare, vom examina mai în detaliu impactul acestor trei generatii de sociologisti europeni asupra dezvoltarii acestei discipline în Japonia.

            3.SOCIOLOGIA EUROPEANĂ A PRIMEI GENERAŢII  

            3.1.John Stuart Mill si Herbert Spencer

            Publicarea în perioada 1872-1876 a lucrarii "Un îndemn la Învatare" apartinând lui Yukichi Fukuzawa a marcat începutul Iluminismului în Japonia. Desi ea nu s-a referit în mod explicit la Montesquieu, Rousseau, J.S.Mill sau Spencer, gândirea sociala a lui Fukuzawa a reprezentat o radicala distantare de ideile Confucianismului. Fukuzawa considera fiintele umane egale prin natura lor: ele toate dispuneau de drepturi civile, iar legile erau alcatuite de poporul însusi sub conducerea unui guvern democratic. Fukuzawa a insistat cu tarie asupra mai putin reunitei teorii apartinând de American Wayland a drepturilor naturale din Europa secolului al XVIII-lea (Fukuzawa 1959a).În conceptia lui Fukuzawa, guvernarea Meiji a fost despotica si majoritatea poporului japonez a fost înfometata de stiinta. El a pornit sa remedieze aceasta lipsa de iluminare si sa dezvolte ideea drepturilor naturale. În 1874, Taisuke Itagaki, liderul Miscarii Liberal -Democratice, a revendicat crearea unei Diete Nationale. Aceasta a alimentat interesul pentru libertate, egalitate si drepturile naturale printre intelectualii perioadei. Publicarea traducerii lucrarilor "On Liberty " ("Despre Libertate") de J.S.Mill si "Social Statics" ("Statisticile Sociale") de Spencer, fructe ale contactelor anterioare cu Europa, a contat foarte mult pentru sprijinirea acestor evolutii.

            Spencer a fost tradus si citit în mai mare masura decât Mill, în principal din cauza intereselor de cercetare ale primului profesor de sociologie la Universitatea din Tokyo, Shoichi Toyama. Cartea lui Spencer -"StatisticileSociale", pentru prima data publicataîn traducere în perioada 1881-1884, a fost prezentata ca "manualul Miscarii Liberal-Democratice", atât de mareera importanta ei pentru dezvoltarea democratiei în Japonia. Mare parte din succesul cartii poate fi atribuit criticii formulate de Spencer la adresa lui Bentham, ceea ce a fost într-o mare masura pe placul cititorilor sai japonezi. Capitolul intitulat "Dreptul de a ignora Statul" a captat imaginatia poporului oprimat. Spencer însusi a fost consultat într-o serie de ocazii cu privire la proiectul Constitutiei Japoneze . Spencer si-a exprimat îndoiala fata de abilitatea japonezilor de a se elibera de jugul despotismului.

            Este interesant de observat ca Spencer a fost în egala masura pretuit de guvernul Meiji însusi, si de oponentii sai democratici. Sociologul japonez Ikutaro Shimizu a facut aprecierea ca aceasta se datora faptului ca Spencer avea "doua suflete" (Shimizu 1936:64). Aceasta apreciere era poate mai aproape de adevar pentru a spune ca japonezii au avut unul. Dupa promulgarea Constitutiei Meiji din 1889 si înfiintarea Dietei în 1890, radicalismul Miscarii Liberal -Democratice a scazut. Itagaki, fostul lider, a devenit Viceprim-ministru în 1898, însa Spencer a fost dat uitarii. 

3.2. Saint Simon si Auguste Comte 

            Daca Spencer a fost urmasul Iluminismului în Marea Britanie, Saint-Simon si Comte au fost urmasii sai în Franta. Saint-Simon  si Comte au fost primiti totusi, foarte diferit în Japonia. Saint-Simon, precum Robert Owen si Francois Fourier, a fost pentru mult timp îndepartat, fiind considerat un socialist "utopic".Aceasta nu a durat doar pâna când sociologistii japonezii Hisatoshi Tanabe si Keiichi Sakamoto au preluat ideea lui de progres si conceptiile sale despre "industrialism", respectiv pâna când (el) a început sa creasca în popularitate. Traducerea recenta semnata de Hiroshi Mori, a scrierilor complete ale lui Saint-Simon, au dat un plus deimpuls discipolilor lui Saint-Simon în Japonia. (Mori 1987-1988).

            Tanabe a început de la studierea lui Durkheim, si din acest punct a pornit înapoi catre Comte, de la Comte la Saint-Simon. De la Saint-Simon a trecut la Condorcet si la Enciclopedisti, si de aici la Montesquieu, Pascal si Descartes. Din punctul sau de vedere, individualismul agresiv al Enciclopedistilor a fost cel care a subminat solidaritatea sociala a societatii franceze,desi a reusit sa demonteze puterea regimului stravechi. Dupa parerea lui Tanabe, Saint-Simon si Comte au furnizat un contur ideal acestei tendinte, prin scoaterea la iveala a unor cai de reconstructie a ordinii sociale.

            Sakamoto a vazut în Saint-Simon forta conducatoare din spatele Revolutiei Industriale din Franta. El a dejudecat elementul social din conceptia lui Saint-Simon. Dupa Sakamoto, principala riposta a argumentului lui Saint-Simon a fost aceea ca industrializarea rezultase din transferul puterii politice de la aristocratia latifundiara si proprietarii de capital, la oameni de stiinta si industrialistii. Sakamoto a subliniat legatura esentiala dintre activitatea lui Saint-Simon si Comte (Sakamoto 1961:61-180).

            Asa cum am evidentiat într-un punct al lucrarii de fata (Tominaga 1965 b:16-66), multi teoreticieni americani preocupati de industrializare si modernizare au facut trimiteri directe la Saint-Simon, desi ei nu au constientizat întodeauna îndatorarea lor fata de omul care a sustinut industrializarea în Franta cu o suta cinzeci de ani în urma.

            Lui Tongo Takabe I se datoreaza în cea mai mare masura introducerea lucrarilor lui Auguste Comte în Japonia. El a scos în evidenta paralelismele dintre conceptia lui Comte si regimul imperial al Japoniei (Takebe 1904-1918). Este interesant de comparat abordarea lui Takabe cu cea a predecesorului sau la Universitatea din Tokyo, Shoichi Toyama. Dizertatiile lui Toyama despre Spencer au dovedit influenta Iluminismului european asupra vietii intelectuale japoneze în perioada timpurie a erei Meiji. Abordarea lui Takebe, pe de o parte, a reflectat influenta crescânda a nationalismului care se dezvoltase în urma conflictelor Sino-Japoneze si Ruso-Japoneze de la mijlocul deceniului 1890, pâna în jurul anilor 1910.

            Adesea a fost sustinut faptul, desi lipsit de fundament, ca, coservatorismul lui Takebe l-a reflectat pe cel al lui Comte (Saitoh 1976:222). Totusi, nu despre acesta este vorba, Saint-Simon si Comte erau în mod cert conservatori prin aceea ca ei cautau sa restaureze ordinea dupa tulburarile produse de Revolutia Franceza. Dar viziunea lor a fost republicana mai degraba, decât regalista. Takabe, pe de alta parte, cauta întoarcerea la status quo, stravechiul regim al Japoniei Traditionale.

            Exista trei studii renumite ale lui Comte în japoneza: Shinmei (1935); Honda (1935); Shimizu (1978). Ma voi referi aici doar la cel mai recent. Shimizu contra-argumenteaza faptul ca intentia intelectualilor japonezi de a moderniza Japonia considera Revolutia franceza si Iluminismul ca furnizori ai unui real imbold pentru schimbare în tara lor. Mai târziu, în zorii Revolutiei Ruse din 1917, conceptia marxista prevalat, si ambele revolutii erau vazute ca expresii ale luptei de clasa. Dupa opinia lui Shimizu, intelectualii japonezii ai anilor 1920 si 1930, au fost puternic influentati de Comintern pentru faptul ca l-au respins pe Comte, care criticase Revolutia Franceza si se distantase de Iluminism. Shimizu nu este de acord cu faptul ca Comte, si astfel sociologia ca întreg erau considerati antagonici marxismului (Shimizu 1978:53-70, 107-119).  

            3.3. Lorenz von Stein si Karl Marx în Japonia 

            Sociologia germana a fost prima introdusa în Japonia prin  lucrarea lui Lorenz von Stein. Guvernul Meiji a cautat la Stein o cale de institutionalizare a puterii statale în Japonia. Birocratii guvernamentali erau trimisi la Viena spre a urma cursurile lui Stein, ale caror traduceri fusesera publicate de catre Nagao Aruga în 1889. Elementul din lucrarea lui Stein care a atras cel mai mult atentia în Japonia a fost distinctia dintre stat si societate. Statul era privit ca un organism considerându-l pe Rege ca pe "eul propriu", Dieta ca "vointa" si guvernul ca "actiune".

            Marx a început sa fie cunoscut în Japonia doar la cotitura secolului, cu mult timp dupa Mill, Spencer, Comte si Stein. Primul partid socialist în Japonia, Partidul Social-Democrat, a fost fondat în 1901, dupa modelul SPD-ului german al anilor 1890. În foarte scurt timp el a fost interzis de guvernul din acea vreme. Deoarece scrierile lui Marx si Engels nu erau înca accesibile în traducere, studiile de socialism ale lui Kohtoku, publicate în 1901si 1903, au reprezentat o introducere la lucrarile lor.

            Scrierile lui  Marx si Engels nu au fost introduse în Japonia de catre sociologi. Aceasta nu înseamna, totusi, ca sociologii nu s-au angrenat în teoria socialista. Kohtoku explicase dezvoltarea socialismului în termenii legii evolutiei sociale, cu care japonezii se familiarizasera prin intermediul lucrarilor lui Spencer si Nagao Aruga. Într-adevar, sociologul japonez Kishimoto insistase ca aspiratiile si valorile socialismului sa fie studiate ca parte a sociologiei. Sociologia, socialismului si problemele sociale erau inextricabil legate între ele în Japonia de sub guvernarea Meiji, la sfârsitul secolului XX. Sociologia era considerata teoria evolutiei sociale, iar evolutia sociala era perceputa drept o cale de rezolvare a problemelor sociale provocate de dezvoltarea capitalista. (Kawamura 1973-1975,I:185-199;Akimoto 1979:97-99).

            Succesul Revolutiei Ruse în 1917 a însemnat faptul ca leninismul devenise ortodoxia Miscarii Comuniste Internationale. Socialismul non-revolutionar si reformismul social fusesera excluse din acel ortodoxism. Întrucât centrul dezbaterii s-a deplasat catre economa marxista, sociologia a început sa fie considerata ca un domeniu periferic în Japonia din timpul guvernarii Meiji.              În pofida acestei schimbari de accent, sociologia japoneza înca si-a   mentinut legaturile cu marxismul. În 1929 a aparut o traducere în japoneza a lucrarii lui Bucharin "Materialismul istoric" devenind o carte foarte citita. Legaturile dintre materialismul istoric si "Sociologia Marxista" au fost restabilite, desi aceasta conexiune a fost fierbinte disputata printre sociologii japonezii în anii 1930. Shimizu a fost de parere ca cele doua erau fundamental incompatibile, pronuntându-se ferm în favoarea materialismului istoric (Shimizu 1933). Este interesant de observat ca Shimizu nu a încetat niciodata sa se considere un sociolog. El si-a schimbat pozitia în anii 1950, admitând faptul ca relatia cu psihologia sociala americana i-a modificat atitudinea fata de marxism (Shimizu 1950).

            Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, sociologia si marxismul au încetat de a mai fi considerate fundamental antagonice. Multi sociologi japonezi au început sase prezinte ca fiind marxisti. A existat chiar o tentativa de a formula teoria lui Marx ca pe "teorie sociala" (Hosoya 1979).Totusi, sociologii marxistii din Japonia au avut tendinta de a se devota mai degraba exegezelor critice,decât studiilor empirice ale societatilor socialiste. Consecvent, influenta sociologiei a început sa se estompeze în zorii introducerii în Uniunea Sovietica a perestroicii si a reformelor democratice care au maturat Europa de Est în 1989. 

4. SOCIOLOGIA EUROPEANĂ A CELEI DE-A DOUA GENERAŢII ÎN JAPONIA 

4.1. Influenta lui Emile Durkheim în Japonia 

            Emile Durkheim, ca si Marx Weber, s-a bucurat de o mare reputatie printre sociologii japonezi. Deoarece interesele sale erau în mare masura teoretice, el nu a devenit niciodata precum Spencer, un simbol al miscarii, democratizarii, sau al conservatorismului politic, precum Comte. Durkheim a fost considerat drept reprezentantul "gândirii sociologice" în Japonia. Scrierile sale au fost introduse în Japonia de catre Tanabe (1979) si Kurauchi ( 1978). Tanabe a trasat originile gândirii lui Durkheim înapoi la lucrarile lui Comte, Saint-Simon, Condorcet, Pascal si Descartes. Spre deosebire de Shimizu, care a subliniat antagonismul lui Comte fata de Iluminismul Francez,Tanabe a vazut o linie de continuare între Iluminism si Durkheim, direct prin Comte. El a sustinut faptul ca, caracterul rationalist al pozitivismului a asezat în spatele amândurora, Revolutia Franceza si sustinerea lui Saint-Simon si a lui Comte în reorganizarea societatii post-revolutionare. Durkheim a fost considerat ca mostenitor natural al acestei traditii. Aceasta înseamna ca Tanabe, spre deosebire de Shimizu, a acceptat strabaterea de catre elementul comun al conservatorismului a scrierilor lui Saint-Simon, Comte sau Durkheim.  Dupa Kurauchi, mentalitatea de grup a japonezilor a însemnat ca,  cultura japoneza era în mod special receptiva la ideile lui Durkheim. În conceptia lui, cheia stabilitatii psihologice în cultura japoneza sta în viata grupului, care transcede individul. Schema individuala a valorilor morale era conditionata de atitudinea grupului de care apartinea individul. Karauchi considera ca actiunile sociale ale japonezilor pot fi în mod adecvat explicate prin aplicarea modelelor lui Durkheim (Karauchi 1978:385-386).

            Lucrarea lui Edituro Suzuki este un alt exemplu al influentei lui  Durkheim asupra sociologiei japoneze. Suzuki a sustinut faptul ca norma sociala a "satului natural" feudal reprezenta "spiritul" fermierilor japonezi. El a condus studii empirice asupra ostracizarii, forma traditionala a sanctunii individuale în localitatile rurale japoneze ale anilor 1930, si le-a explicat în termenii conceptului lui Durkheim de "constiinta colectiva".(Suzuki 1968:118-126, 445-453).

            "Conceptia sociologica a istoriei" apartinând lui Yasuma Takata  reprezenta o dezvoltare a ideilor lui Durkheim de morfologie sociologica. În lucrarea sa intitulata "De la division du travail social", Durkheim a sustinut faptul ca diviziunea muncii era rezultatul prabusirii din ordinea sociala produsa de cresterea si concentrarea populatiei. În conceptia lui Takata, existau doua tipuri de explicatii ale patrunderii modernizarii. Primul, dezvoltat de Mill si Comte, era în termeni ai spiritului uman. Cel de-al doilea, bazat pe puterea productiva materiala, fusese dezvoltat de Marx. Takata a considerat ca nici una dintre cele doua teorii nu putea furniza suficienta explicatie pentru dinamica istoriei. În viziunea sa, spiritul uman sau constiinta era un produs al societatii, individul fiind supus socializarii. Dezvoltarea puterii productive, pe de alta parte, urma sa fie explicata în termenii încercarii de a prevenii presiunea cresterii populatiei. Takata a fost astfel, de acord cu Durkheim ca cresterea numarului populatiei si concentrarea ei erau cele care au furnizat forta necesara dezvoltarii (Takata 1950:315-22; 1925:157-267).

            Durkheim a continuat sa stârneasca interes în Japonia, iar recent, discipolii sai au reusit sa faca importanti pasi înainte. (vezi, de exemplu, Miyajima 1977; Naka 1979). 

4.2. Georg Simmel si Max Weber în Japonia

            În timpul Iluminismului Meiji, cu precadere gândirea sociala britanica si franceza a fost introdusa în japonia. Teoreticienii germani erau mai putin cunoscuti. Aceasta poate fi partial explicata prin faptul ca procesul industrializarii  a început relativ târziu în Germania, nu înainte de mijlocul secolului  al XIX-lea. Teoria sociala, de asemenea, era relativ subdezvoltata. Publicarea în 1887 a lucrarii lui Ferdinand Tonnies "Gemeinschaft und Geseltshaft " , a reprezentat o piatra de hotar în dezvoltarea sociologiei germane, iar Tonnies a fost repede urmat de Simmel, Weber, Sombart,Vierkandt si von Wiese. Sociologia japoneza a fost puternic influentata de sociologia germana în perioada antebelica, asa cum este demonstrat de publicarea scrierilor lui Takata (1926) si Shinmei ( 1979; 1979).

            Georg Simmel a fost cel care a stârnit cel mai mult interesul printre sociologii japonezi ai anilor 1920. Concentrarea sa asupra interactiunii umane la nivelul indivizilor ("seelische Wechselwirkungen") a fost cea care a atras cel mai mult atentia. Takata a condus o aparare energetica a abordarii micro-sociologice a lui Simmel împotriva atacurilor realismului social, prin sustinerea ideii ca interactiunile psihice transced nivelul individualului. Acestea sunt sociale în sensul ca sunt, de asemenea, fenomene individuale. Takata a respins notiunea lui Simmel de sociologie "formala". El nu a acceptat distinctia afirmata pe baza de argumente dintre interactiune ca "forma" si economie, religie si arta, ca "continut". El a preferat termenul de "sociologie relationala" (Takata 1926:7-28, 240-256).

            Shinmei a salutat, de asemenea, accentul pus de Simmel pe interactiunile psihice, dar s-a îndoit de puterea lor de a explica functionarea societatii la nivel macro. În conceptia sa, analiza structurala sociala bazata pe sociologie formala, nu putea fi altceva decât un mozaic (Shinmei 1979).

            Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, teoria interactiunii simbolice a  început sa înlocuiasca în Japonia, interesul pentru micro-sociologie. Scrierile lui Simmel înca au continuat sa stârneasca ceva interes, dar acesta a fost cu precadere restrâns la studiul grupurilor mici, la teoria conflictului, analiza dominatiei si la observatiile lui Simmel asupra culturii, orasului si banilor.(Atoji 1979, 1985).

            Max Weber a fost o personalitate importanta în dezvoltarea sociologiei în Japonia, desi acesta s-a aflat mai mult printre economisti decât printre sociologisti carora le-a stârnit prima data interesul. Economistii din Japonia antebelica au fost puternic influentati de scoala istorica germana al carei reprezentant era Weber. Tot influentei economistilor se datoreaza faptul ca numele lui Weber este mai des legat de cel al lui Marx, decât de cel al lui Durkheim. (vezi, de exemplu, Uchida 1972; Takashima 1975). Influenta lui Weber a fost mult mai mare decât cea a lui Durkheim, iar scrierile sale au atras atentia economistilor, juristilor, oamenilor de stiinta politici si istoricilor, cât si a sociologistilor. Cresterea interesului pentru Weber a coincis cu crearea economiei marxiste în Japonia în timpul deceniilor 1920 si 1930. Max Weber al eticii protestante  era considerat de unii, un critic al unilateralitatii materialismului istoric. Weber, ca si Ludwig von Mises al scolii neo-clasice austriece, a contrazis faptul ca economia socialista putea functiona, deoarece îi lipsea libertatea de piata. Totusi, dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, Marx si Weber au început sa fie consideratii ca reciproc acceptabili. Punctul de contact era conceptul de "societate civila" pastrat cu sfintenie în scrierile ambilor gânditori. (Uchida 1965:112). "Societatea civila" este ceva la care japonezii au  aspirat în timpul perioadei Constitutiei Meiji. Structurile familiei patriarhale si feudalismul au blocat efectiv toate miscarile catre o societate industriala moderna. Economia marxista si sociologia weberiana erau considerate ca asigura calea întoarsa.

            Învatatura lui Weber a luat elan în Japonia dupa cel de-al doilea  Razboi Mondial. Centrul interesului lui Aoyama pentru Weber s-a axat pe problema structurii societatii moderne în relatie cu economia capitalista moderna (Aoyama 1950). Alti sociologisti japonezi si-au exprimat interesul pentru tipul ideal, sociologia interpretativa (verstechende Soziologie ) si judecata libera de valoare (Fukutake 1949; Odaka 1950). Kaneko s-a axat pe metodologia lui Weber în relatia cu logica competentei cauzal-istorice (Kaneko 1957).

            Scrierile lui Weber asupra metodologiei marcheaza tranzitia sa de la  stiintele economice ale scolii istorice germane, la sociologie. (Ohtsuka et al. 1965; Hayashi 1970 :Atoji 1976; Kohtoh 1977; Orihana 1988). În conceptia lui Atoji, cartea lui Weber "Wietschaft und Gesellschaft" începe de la formularea teoriei actiunii sociale si continua dupa aceea, spre analiza sociologica a domenilor particulare, precum: economia, dominatia politica, stratificarea sociala, familia traditionala si înrudirea, etnicitatea, religia si legea. Tipul ideal  era necesar în viziunea lui Weber, astfel încât sa se poata atribui relatia cauzala. În acest sens, sociologia, ca stiinta empirica ce investigheaza regulile generale ale actiunii umane, trebuie sa fie departajata de "stiintele dogmatice" precum  jurisprudenta, etica si estetica care sunt preocupate cu întelesul "drept" si "valid". Totusi, trebuie, de asemenea, facuta distinctie de istorie, care cauta legaturile cauzale dintre fenomenele culturale particulare. În viziunea lui Atoji, lucrarea lui Weber "Wirtschaft und Gesellschaft" reprezinta o încercare de a apuca diverse sfere culturale în mod sistematic si integrativ, din punctul de vedere al sociologiei interpretative (Atoji 1976:1-42).

            Weber se deosebeste de Durkheim prin aceea ca se concentreaza pe aspecte ale subiectului, precum ethosul si motivul, aspecte care pot fi,totusi, recunoscute de altii si care astfel, transced individualul. Spre deosebire de Simmel, care a fost initial interesat de "societal", unicitatea lui Weber sta în atentia acordata interpretarii întelesului subiectiv. Atât Simmel cât si Weber se deosebesc de Comte si de Spencer prin aceea ca ei se axeaza pe individual. Contributia specifica a lui Weber, a reprezentat-o teoria asupra actiunii. Atât Durkheim cât si Weber au dezvoltat cadrul teoretic pentru integrarea domeniilor specializate precum sociologia economica, sociologia politica, sociologia dreptului, sociologia religiei, si asa mai departe. Desi toti acesti teoreticieni au exercitat o influenta considerabila în Japonia, poate ca Weber este cel care s-a dovedit a fi cea mai influenta personalitate din cursul vremurilor. 

            5. SOCIOLOGIA AMERICANĂ TIMPURIE ÎN JAPONIA 

            Înainte de cel de-al doilea Razboi Mondial, sociologia americana a avut un mai putin impact în Japonia, decât l-a avut corespondentul sau european. Totusi, chiar dupa aceea, sociologii japonezi au fost constienti de diferenta aflata în focarul atentiei, si de accentul american pus pe psihologia sociala. 

            Shokichi Endoh a fost cel raspunzator, în mare masura, pentru introducerea psihologiei sociale americane în Japonia. Endoh a tradus lucrarea lui Giddings "Principiile Sociologiei" în japoneza si a introdus teoria fortelor sociale ale lui Ward si Ross. Endoh a sustinut faptul ca fortele sociale nu erau produsul unui organism societal care a depasit individualul, ci a nevoilor si intereselor individuale. (Akimo 1979:123-129).

            Critica lui Shinmei la adresa lui Simmel a pavat calea catre cea de-a doua faza a acceptarii sociologiei americane în Japonia. Dupa viziune lui Shinmei, subiectivitatea umana era redusa la Simmel, la relatiile sociale. În conceptia sa, sociologia lui Simmel a relatiilor sociale trebuie sa înainteze catre "sociologia actiunii sociale". Aceasta a condus la un interes pentru sociologia psihologica sau "behaviorista" a lui Ward, Small,Giddings, Fark, Burgess, Thomas, Mead si Ross. Totusi, Shimizua a fost prea putrnic influentat de gândirea neo-kantiana germana de a accepta din toata inima sociologia behaviorista, americana. (Shinmei (1939) 1976, (1942) 1976).

            Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, Shimizu a demonstrat un interes reînnoit pentru sociologie, abandonând-o în anii 1930, pentru a continua interesul pentru marxism. Shimizu a atribuit nestatornicia sa, influentei sociologiei americane. Shimizu a comparat sociologia americana si cea europeana si a rezumat diferentele, dupa cum urmeaza (Shimizu 1950:122-174 ):

            1. Sociologii din America, care erau mult mai multi decât sociologii europeni, s-au bucurat de o considerabila influenta. Numarul publicatiilor sociologice a fost, de asemenea, mult mai numeros, iar statutul sociologilor mult mai înalt. Guvernul si administratia de afaceri a Statelor Unite au fost mult mai dispusi sa preia descoperirile sociologice, decât omologii lor europeni.

            2. În timp ce gândirea istorica a dominat în sociologia europeana, sociologia americana a fost dominata de gândirea psihologica. Teoria naturii umane, care a înflorit în secolul al XVIII-lea dar a disparut în secolul al XIX-lea în Europa, a supravietuit în Statele Unite, în secolul XX. Spre deosebire de teoria simtului natural, dominatia behaviorismului a avut tendinta sa accentueze existenta societatii, deoarece aceasta a recunoscut importanta formarii personalitatii prin învatare.

            3. Spre deosebire de Europa, în Statele Unite cercetarea sociala era în mare masura practicata. Acesta a fost rezultatul traditiei empiriste si a dezvoltarii tehnicilor statistice. Faptul ca acolo exista aproape acelasi interes pentru cercetarea sociala ca si pentru sociologie, poate fi considerat drept o realizare a idealului de pozitivism al lui Auguste Comte.

            4. Dezvotarea sociologiei în Statele Unite a fost strâns legata de dezvoltarea democratiei în acea tara. Aceasta era în contraditie cu situatia din Germania de dinainte de cel de-al doilea Razboi Mondial, când democratia nu fusese înca institutionalizata. În acea vreme a fost posibil pentru Max Weber sa descrie politica ca pe un domeniu al irationalitatii. În Statele Unite, politica se baza pe opinia publica, si de aceea, era redusa la cercetarea sociala. Pragmatismul american a conferit sociologiei un înalt statut, cel al unui domeniu de stiinta util pentru politica.

            Shimizu a legat psihologia sociala americana de teoria europeana clasica a modernizarii (Shimizu 1951). El a vazut consecintele modernizarii în termeni ai 1. diferentierii; 2. expansiunii; 3.mecanizarii. El a schematizat tipurile fenomenelor social-psihologice corespunzatoare acestor trei aspecte precum:

a)      indivizi neajutorati sub o stare de anarhie;

b)      "narcotismul social" sub "violenta" comunicatiei de masa si

c)      "noua aglomeratie" din organizatiile birocratizate, precum masinariile uriase. Diagnosticul dat de Shimizu privind declinul culturii americane ca rezultat al modernizarii, a fost puternic axat pe tehnicile psihologiei sociale. Influenta gândirii sociologice europene poate fi, totusi, simtita în planul secundar.

6. SOCIOLOGIA EUROPEANĂ A GENERAŢIEI DE AZI ÎN JAPONIA

6.1. Americanizarea sociologiei japoneze postbelice 

            Cultura japoneza a devenit extrem de influenta în Japonia dupa capitularea neconditionata de la sfârsitul razboiului din Pacific. Engleza americana a devenit dominanta în scoli si în viata cotidiana. Sociologia era privita ca o "stiinta americana", iar Homans l-a înlocuit pe Durkheim, Simmel si Weber pe listele lecturilor studentilor. Mai presus de toate se aflau lucrarile lui Talcott Parsons si Robert R.Merton, care erau citite cu mult entuziasm în anii 1950 si 1960. Acesti autori au prezentat un foarte diferit tablou al sociologiei americane, de cel înfatisat de catre Shinmei si Shimizu în anii 1930 si 1940. Ei au prezentat America ca pe o tara a behaviorismului, a pragmatismului. Ceea ce Parsons si Merton au dus în Japonia, pe de alta parte, erau conceptele de "sistem social" si vocabularul analizei functionale.

            Sociologistii germani ai generatiei postbelice au fost, de asemenea, în mare masura influentati de evolutiile din sociologia americana si au fost lasate spre a-i redescoperi pe Tonnies, Simmel si Weber, la o data ulterioara. Interesul  pentru acesti autori nu a scazut niciodata în Japonia, asa cum cercetarea sociologica nu a fost niciodata întrerupta în timpul razboiului, precum în Germania. Scrierile lui Karl Mannheim si Theodor Greiger, care fusesera fortati sa emigreze în perioada nazista, erau cunoscuti si cititi în Japonia postbelica. În contrast, lucrari precum cele ale lui Helmut Schelsky si Otto Stammer, care au iesit în fata dupa razboi si au ajutat sa puna înapoi pe traiectorie, sociologia germana, erau comparativ mai putin cunoscuti în Japonia. Tendinta americana a însemnat, totodata, ca Heinrich Popitz si M.Rainer Lepsius nu au devenit cunoscuti în Japonia pâna în anii 1960.

            În conceptia lui Kunio Odaka, sociologia ca disciplina în anii 1940 si 1950, a fost caracterizata de urmatorii sase factorii: internationalizare, intregare, diversificare, sistematizare, o tendinta catre utilitatea practica si o tendinta catre precizie. În viziunea sa, diferentele individuale dintre abordarile adoptate în diferite tari au început sa dispara. Odaka (1958) a atribuit acestea difuzarii sociologiei americane. Aceasta a fost considerata ca o reflectare a faptului ca Japonia era foarte mult orientata catre Statele Unite, atât cât priveau relatiile internationale.

            În perioada târzie a anilor 1960 si a anilor 1970, totusi influenta Americii a început sa cunoasca un declin. Acest fapt s-a datorat, în parte distructivului conflict rasial care diviza America, ascensiunii noii miscari studentesti de stânga si impasului razboiului din Vietnam. Lumea s-a îndreptat catre o era a multipolaritatii, iar aceasta schimbare în politica internationala a avut o influenta asupra sociologiei japoneze.

            În cele ce urmeaza, ne vom încumenta sa mergem pe urmele impactului mediului international în schimbare, asupra sociologiei japoneze, prin intermediul a doua cazuri. Primul este acceptul în Japonia al sociologiei lui Talcott  Parsons si fuziunea ei cu sociologia europeana. Cel de-al doilea caz este cel al pozitiei ocupate în Japonia de teoria ideologiei elaborate de Karl Mannheim.

            6.2. Talcott Parsons si Japonia

            Când a aparut în 1937 cartea lui Parsons intitulata "Structura Actiunii Sociale", ea a atras relativ putin atentia în Japonia, întrucât putini sociologi japonezi erau familiari cu lucrarile lui Parsons. Totusi, scrieri precum "Sistemul Social" si "Catre o Teorie Generala a Actiunii" au stârnit un mare interes si au condus la o re-evaluare a importantei "Structurii Actiunii Sociale".

            Faptul ca "Structura Actiunii Sociale" s-a concentrat asupra activitatii lui Marshall, Pareto, Durkheim si Weber, a stat drept marturie a orientarii europene a scrierilor lui Parsons. Parsons, care elabora propria sa teorie voluntarista  a actiunii, a pornit sa compare utilitarismul ca si curent cental al Iluminismului Britanic în secolul al XVII-lea pâna în secolul al XIX-lea, cu filosofia neo-kantiana a valorii ca succesor al idealismului German. Proiectul a fost primit  aprobativ de catre intelectualii japonezi. Teoria actiunii elaborata de Parsons a respins behaviorismul american. Categoriile sale de baza au fost derivate de la Weber. Categoria dihotomica a orientarii actiunii "motivationale" versus "valoare" pe care Parsons a dezvoltat-o în "Sistemul Social" si-a avut originile în conceptele gemene ale lui Weber de "Interese" si "Idee" prezente în introducerea la "Wirtschaftsethik der Weltreligion" (Weber 1971). Mai mult decât atât, conceptualizarea de catre Parsons a "afectivitatii" versus "neutralitate afectiva", în cadrul primei perechi de "modele variabile", este derivata din conceptul lui Weber de "affektuelles Handeln " ca cea de-a treia categorie din clasificarea tipurilor de actiune. Elementele weberiene din teoria actiunii apartinând lui Parsons, au fost în totalitate favorabil primite în Japonia.

            Nu acesta a fost totusi, cazul cu teoria lui Parsons privind sistemul social. Parsons a definit sistemul social ca pe un sistem pastrator de granite, compus din actiuni umane. În conceptia sa, socializarea si controlul social functioneaza ca mecanism al integrarii în sistemul social. Multi sociologi japonezi au criticat asertiunea lui Parsons dupa care comportamentul deviant generat în sistemul social este îndepartat de aceste mecanisme care îl redau starii sale initiale de echilibru. Dupa parerea criticilor sai, în mod sigur din cauza acestor motive, teoria lui Parsons a functionalismului structural nu a putut explica schimbarea sociala. 

Pentru Nishimura, teoria lui Parsons era în esenta o teorie a ordinii si armoniei care nu putea fi raspunzatoare pentru antagonism si conflict. Aceasta era din cauza ca s-a ocupat doar de acele cazuri în care este stabilita o norma institutionalizata. Chiar daca echilibru este perturbat de un comportament deviant, acest comportament va fi mai devreme sau mai târziu, înlaturat (Nishimura 1957). Critica lui Nishimura la adresa lui Parsons a fost în multe privinte similara celei apartinând lui Dahrendaf, desi cele doua lucrari critice fusesera scrise independent. Inadecvarile din teoria structural-functionala a lui Parsons ca explicatie a schimbarii sociale, erau astfel bine stabilite atât în Japonia, cât si peste hotare.

            Eu am sustinut faptul ca o asemenea critica este bazata pe o întelegere gresita a teoriei structural-functionale, pentru care Parsons însusi este partial raspunzator. Dupa cum vom vedea, o teprie structural-functionala formulata corespunzator, poate furniza o explicatie pentru schimbarea sociala (Tominaga 1965 a, 1976, 1986).     Schimbarea sociala este luata, în general, spre a se face referire la o schimbare în structura sociala. Spre deosebire de structurile psihice care tind sa ramâna stabile dupa completare, structurile sociale sunt supuse unei constante modificari de catre actorii umani din cadrul unui set de reguli structurale. De exemplu, structura organizatorica a unei companii poate fi modificata spre a se adapta la schimbarile din mediul înconjurator intern sau extern. În mod similar, în timpul Restauratiei Meiji, structura institutionala a feudalismului, care a precumpanit în Japonia - Tokugawa, a fost modificata pentru a fi mai în masura a tine pasul cu cerintele unei societati industriale moderne. Chiar daca aceste schimbari structurale se succed sau nu, depinde de limita pâna la care sistemul este mai în masura sa atinga cerintele functionale sub nou-creata structura sociala, decât sub predecesorul sau. Ascensiunea comportamentului deviant este masura insatisfactiei oamenilor fata de vechea structura sociala.        În teoria deviantei elaborata de Parsons, accentul este pus pe socializare si control ca mecanism de reglare a comportamentului deviant. Totusi, deviatia poate fi absorbita doar pe aceasta cale, atunci când structura institutionala existenta ramâne stabila. Când aceasta nu mai este capabila a garanta stabilitatea sistemului în fata presiunii externe sau interne pentru schimbare, schimbarea structurala devine o necesitate. Un punct ireversibil este atins atunci când devine imposibil ca aceasta sa revina la structura initiala. Teoria lui Parsons asupra deviatiei si  controlului social nu a explicat în suficienta masura procesul atingerii unui nou echilibru prin intermediul schimbarii structurale. Totusi, analiza schimbarii sociale în termenii relatiei dintre structura si functie, a furnizat o interesanta cale de explicare a schimbarii sociale. 




            În pofida originii americane a lui Parsons, gândirea sa a fost profund înradacinata în traditia europeana, un factor care explica larga sa receptivitate în Japonia. Dupa moartea sa în 1979, teoriile lui Parsons au fost mai departe dezvoltate de sociologii europeni precum Habermas si Luhmann. În lucrarea sa "Theorie des kommunikativen Handelns" (1981), Habermas a prezentat propria sa viziune asupra lui Parsons sub aliniatul "competitia paradigmatica dintre teoria actiunii si teoria sistemului" (1981:303). Dupa Habermas, tendinta de a desparti teoria actiunii de teoria sistemelor si-a aflat originea în Europa, dupa Hegel si Marx. Dilthey, Husserl si Weber erau asociati cu teoria actiunii, pe când analiza mecanismului pietei în economie tinea de domeniul teoriei sistemelor. Pentru Habermas, Parsons a reprezentat punctul de mijloc între acesti doi poli, traditia idealista, pe de o parte, si cea pozitivista, pe de alta parte. Pentru Habermas, sistemul social era un subsistem al sistemului de actiune (Habermas 1981:299).

            Niklas Luhmann a examinat, de asemenea, relatia dintre teoria actiunii si teoria sistemelor în lucrarea sa "Soziologische Aufklarung III". Din punctul de vedere al lui Luhmann, teoria actiunii si teoria sistemelor erau înca distincte în era lui Durkheim si Weber. Pe timpul lui Parsons, totusi, nu mai era posibil sa se faca distinctia între ele. Pornind mai departe de la Parsons, Luhmann conceptualizeaza actiunea si sistemul în "Konstitutionszusammenhang" (Luhmann 1981:50-66).

            Sociologia fenomenologica este un alt domeniu în care fuziunea teoriei lui Parsons cu sociologia europeana este aparenta. Exponentul sau de baza în Japonia a fost Kazuta Karauchi. Interesul pentru sociologia fenomenologica are o istorie îndelungata în Japonia. Desi Vierkandt si Geiger, iar mai târziu George Guvitch, au fost foarte cititi, Alfred Schutz a fost poate cel care s-a dovedit a fi cea mai influenta personalitate. Schutz a fost redescoperit în anii 1970, cu mult timp dupa publicarea influentei sale carti "Der sinnhafte Aufbau der sozialen Welt" (1932). În anii 1980, sintagma "teoria actiunii" care fusese pâna acum utilizata în relatia cu Parsons, a început sa fie folosita pentru a descrie activitatea lui Schutz. Efectul gândirii fenomenologice se extinde catre Habermas si Luhmann. Este astfel posibil sa se considere activitatea lui Parsons, Schutz, Habermas si Luhmann ca fiind strâns legate între ele. Este totodata, adevarat de aratat ca similitudinile dintre teoria fenomenologica a actiunii si teoria voluntarista a actiunii promoveaza schimbul de idei dintre sociologia europeana si americana.

7. DE LA "TEORIA IDEOLOGIEI " A  LUI  KARL  MANNHEIM LA "SFÂRȘITUL IDEOLOGIEI " LUI  BELL

            Interesul continuu pentru Karl Mannheim în sociologia japoneza postbelica este o buna ilustrare a influentei patrunzatoare a celui mai "european" element în sociologia europeana, si anume în sociologia cunoasterii. Interesul japonez pentru Mannheim dateaza din 1932, de la publicarea lucrarii lui Shinmei "Fazele Sociologiei Stiintei" (Shinmei (1932) 1977). Au existat o serie de traduceri ale cartii lui Mannheim intitulata "Ideologie si Utopie ". Într-adevar, Mannheim se afla printre putinii sociologi occidentali ale carui scrieri complete sunt publicate în Japonia.

            Ce explica popularitatea lui Mannheim în Japonia? Se pare a fi evident faptul ca initial interesul pentru istoricism si marxism, în mod special pentru cel de-al doilea, a fost cel care  a atras interesul cititorilor. În timp ce au existat o serie de carti care interpretau continutul marxismului, "Ideologie si Utopie" a fost singura care a conceptualizat functia marxismului ca pe o gândire în întregul sau, si la analizat ca pe o "ideologie". Suporterii acestuia au fost de acord cu Mannheim în aceea ca caracterul unei ideologii "particulare" era ridicat la nivelul unei ideologii "totale" de catre marxism. Criticii acestuia, pe de alta parte, au fost de parere ca marxismul, ca o ideologie totala, a atacat conceptia de ideologie a oponentilor sai, dar au refuzat sa recunoasca marxismul însusi drept o ideologie. Ei au refuzat, totodata, sa accepte ca sociologia cunoasterii devenea posibila doar atunci când se accepta necesitatea de a adopta o perspectiva relativista. 

            Intelectualii japonezi în anii 1950 si 1960 au fost profund ambivalenti fata de marxism. În timpul Razboiului Rece, a existat o polarizare între ideologiile pro- si anti- americane în Japonia. Ca rezultat, interesul s-a focalizat pe analiza functionala a rolului intelectualilor. (Hidaka 1960).

            Mannheim  nu a dus lipsa de critici în Japonia. Critica a fost în mare parte îndreptata împotriva supozitiei sale ca "intelligentsia" era purtatoarea a ceea ce el a calificat drept ideologie "generala" ca opus ideologiei "speciale", sau sociologia cunoasterii. Criticii sai au discutat în contradictoriu faptul ca "intellgentsia" era doar un element al clasei mijlocii, si astfel nu putea fi o clasa transcendentala "liber plutitoare", dupa cum presupusese Mannheim . Considerând "intelligentsia" în acest fel, se putea, afirmau ei, ajunge la fascism.Shinmei a fost primul dintre multí critici în Japonia, care l-a criticat pe Mannheim în acest fel, desi mai târziu si-a retras critica în prefata cartii "Scrieri Complete" (1976). Este de interesant de observat, totusi, ca atât marxistii, cât si criticii acestora au manifestat interes pentru Mannheim si ca exista un sprijin considerabil pentru teoriile lui, în Japonia.          Totusi, cursul istoriei a fost ca lucrurile sa ia o intorsatura imprevizibila, pe care Daniel Bell a descris-o ca "Sfârsitul Ideologiei" (1969). De fapt, declinul de dupa publicarea cartii lui Bell a fost marcat de un avânt al ideologiei, decât de o prabusire. Sentimentul belicos înpotriva Vietnamului s-a ridicat cu repeziciune, iar nelinistea a fost raspândita. Bell a fost desigur, luat în derâdere de catre japonezii angajati ai Noii Stângi. Totusi, adevarul teoriei lui Bell a fost în curând amplu demonstrat în contextul japonez. Armata Rosie japoneza, una dintre factiunile Noii Stângi în Japonia, a piedut complet sprijinul ca rezultat al nelegiuirilor din 1972 si a multor altor incidente violente, devenind complet dezorganizata. Din ce în ce mai putini studenti îl citeau pe Marx, în mod special dupa ce Gorbaciov a introdus perestroicka în Uniunea Sovietica în anul 1985 si dupa revolutiile democratice din Europa Rasariteana. Sfîrsitul Razboiului Rece a fost, de fapt, cel care a adus sfîrsitul ideologiei. Dupa cum indica Shimizu (1966:258-259), utilizarea de catre Bell a ideologiei cuvântului nu are conotatii negative. Când Mannheim a vorbit despre "ideologia particulara", aceasta a însemnat drept un atac la adresa asertiunii oponentului sau. Nu acesta este cazul lui Bell, care spune ca "ceea ce preotul este pentru religie, este intelectualul pentru ideologie" (Bell 1960:394). Daca asa stau lucrurile, atunci sfârsitul ideologiei înseamna ca nu mai exista nici un fel de nevoie de intelectuali, exact asa cum sfârsitul religiei înseamna ca nu mai este nevoie de preoti.

            Aceasta ne duce înapoi la punctul de la care am pornit .Teza noastra initiala a fost ca Japonia a privit catre stiinta sociala europeana ca la un ajutor pentru procesul modernizarii. Intelectualii japonezii au jucat un rol cheie în aceasta, introducând idei noi în Japonia si interpretându-le. Liderii Miscarii Liberal-Democratice în Era Meiji  au tradus lucrarile lui Spencer si Mill. Tezele lui Bell referitoare la sfârsitul ideologiei au avut, de asemenea, interpreti în Japonia. Asa cum gândirea lui Mannheim era o forma de ideologie , tot astfel erau si ideile Miscarii Liberal-Democratice, Democratia Taisho, spiritul capitalismului, notiunile "comunitate" si "societate" si "industrialism". Noua ideologie europeana a modernizarii a fost importanta în Japonia în diferite etape. Primii raspunzatori au fost Nishi si Fukuzawa în epoca Meiji, Takata, Shinmei si Tanabe în epocile Taisho si Showa, și Shimizu și Kurauchi în anii postbelici. ȘI, în pofida mult anunsatului sfârsit al ideologiei, se pare ca intelectualii înca mai au un rol important de jucat în Japonia.     

8.REZUMAT ȘI CONCLUZIE

            Dupa cum am vazut, exista patru dimensiuni ale procesului de modernizare:economicul, politicul, socialul si culturalul. Nici unul dintre aceste aspecte nu s-a asemanat cu gândirea traditionala a Japoniei Tokugawa. Abia atunci când Japonia a devenit implicata într-o criza internationala la sfârsitul Erei Tokugawa, se luase o decizie spre a deschide calea spre influentele occidentale ale modernizarii.

            Sociologia a fost în principal preocupata de aspectul social. Pentru liderii Miscarii Liberal-Democratice, principiile societatii moderne, precum libertatea si egalitatea, au fost pastrate cu sfintenie în lucrarile lui J.S.Mill si Spencer . Miscarea Liberal-Democrata s-a îndreptat spre Saint-Simon si Comte atunci când naturalismul a devenit problematica dominanta. Intelectualii japonezi au facut uz într-un mod selectiv de gânditorii occidentali, pentru a veni în întâmpinarea nacesitatilor evolutiei gândirii sociale din propia lor tara. Mai târziu apoi, tipul de analiza empirica urmarit de Tonnies, Durkheim, Simmel si Weber urma sa înlocuiasca scrierile mult mai abstracte ale lui Comte si Spencer. Distinctia facuta de Tonnies între  "comunitate" si "societate", teoria diviziunii muncii a lui Durkheim, teoria diferentierii sociale a lui Simmel si teoria spiritului capitalismului elaborata de Weber, toate s-au potrivit cu cerintele crescânde ale societatii japoneze pentru modernizarea sociala si culturala. Marxismul de asemenea, s-a lovit de o cerinta similara.

            Interesul japonez pentru psihologia sociala a fost, de asemenea, legat de procesul  modernizarii si industrializarii în Japonia si, mai mult decât atât, de problema capitalismului versus socialism. Aceasta este lumina în care trebuie interpretat interesul japonez pentru activitatea lui Talcott Parsons. Interesul pentru sociologia cunoasterii apartinând lui Mannheim a fost stârnit de implicatiile elevatiei abordarii structural-functionale a lui Parsons, la nivelul ideologiei.

            Acum când Japonia a ajuns din urma natiunile avansate ale Occidentului, ar putea fi rezonabil sa ne asteptam la un schimb bi-directional între Japonia si Europa. Ar putea fi discutabil daca interesul deosebit manifestat de sociologii japonezi pentru miscarile intelectuale occidentale, a fost pe socoteala dezvoltarii teoriei sociologice autohtone. Neîndoielnic exista ceva adevar într-un asemenea punct de vedere. Ar trebui totusi, scos în evidenta faptul ca intelectualii japonezi  au vazut-o ca pe o prima responsabilitate de a-si ajuta tara, spre o modernizare societala si cuturala. Ei au privit catre Vest pentru a asigura mijloacele de realizare a acestei modernizari.

              Calea este acum clara pentru dezvoltarea bi-directionalei comunicari dintre sociologii japonezi si omologii lor occidentali. Este momentul ca învatati japonezi sa joace un rol mai activ în sfera internationala decât a fost pâna acum posibil s-o faca, din motive pe care le-am prezentat mai sus. Aceasta nu înseamna sa afirmam ca sarcina introducerii ideilor occidentale în Japonia s-a încheiat. Este doar o chestiune de re-evaluare a prioritatilor, pe masura ce Japonia patrunde din ce în ce mai mult în era moderna.  

 


Studiu de autor

Sociologia chineza

Primele influente

Studiul societatii a cunoscut o accelerare si o intensificare considerabila in China la sfârsitul secolului al XIX - lea. Datorita dinamismului si liberalismului universitatilor private americane instalate pe pamântul chinezesc înca de la începutul secolului, acest interes pentru studiul problemelor sociale s-a specializat progresiv, pentru a da în sfârsit nastere unei scoli chinezesti de sociologie.

            Anii teribili si discursurile sociale

            Nasterea sociologiei chineze, ca si a sociologiei europene este contemporană cu bulversările societătii, comparabile în intensitate celor asupra carora, în Franta, reflecta părintele disciplinei, Auguste Comte. Socologia chineza s-a născut într-o societate trecând de la un vechi la un nou regim (1911), trecere precedată si urmată de tulburări ca Războiul opiumului si deschiderea concesiumilor străine (înca din 1842), primul război chino - japonez (1894-1895), Miscarea din 4 mai (1919), descoperirea marxismului si fondarea Partidului Comunist Chinez (1921), marea invazie japoneza, înca din iulie 1937. Toate aceste evenimente împreuna au fost numite de către Jacques Gernet " anii teribili " si fac parte din ceea ce istoricul american John King Fairbank desemneaza sub numele de " marea revolutie chineza".[1]

            Aceste tulburări au hrănit timp de decenii o efervescentă a discursului asupra societătii. Numele de Kang Youwei, Liang Qichao, Liang Shuming, Tan Sitong si Yan Fu, la fel ca si cele ale lui Hu Shi, Cai Yuanpei, Guo Moruo si altii, marchează marile etape ale acestor discutii sociale înca de la mijlocul secolului al X-lea. Cu titlu informativ, iată câteva informatii asupra acestor primi gânditori sociali ai Chinei contemporane (vezi Anexa- tabel 7).

            Pentru unii, societatea trebuie inainte de toate să fie observată, descrisă si inteleasă; pentru altii, ea trebuie schimbată. Ca si în Europa, într-o manieră mai radicală încă, aceste discutii au dat curs în secolul XX la două curente opuse ale sociologiei, o sociologie de la catedră si una militantă. Una a avut perioada sa de glorie în timpul primei jumătăti a secolului; ea a fost serios zdruncinată de replica spre interiorul Chinei dată în timpul războiului de rezistentă contra Japoniei (încă din 1937), si a fost practic aneantizată  de către războiul civil din 1945. În 1952, pe continent ea a fost pur si simplu radiată din programele de învătământ si de cercetare. A doua, sociologia marxistă, rămasă marginală înainte de 1949[2], ocupă în R.P.Chineză, primul plan după disparitia sociologiei universitare.

Sociologia nu s-a născut în China de pe o zi pe alta, ea rezultă dintr-un lung sir de întrebări asupra devenirii societătii, un parcurs care începe în ultimii 30 de ani ai secolului al XIX-lea.

            Trebuie evocat aici marele traducător al sociologiei, Yan Fu, care, traducănd cuvântul sociologie prin " qunxue " (stiinta grupurilor) a definit ce este sociologia (universitară) chineză . După cum vom vedea, definitia sa pare pertinentă, nu numai în contextul abordării chinezesti a sociologiei, ci si al sociologiei în întregime, atât occidentală cât si chineză, atât universitară cât si marxistă.

            Din perioada studiilor sale în Anglia, Yan Fu a importat convingeri legate de ideea de progres.[3] În 1895, el a fost primul în China care vorbea despre " lupta pentru existentă " si "selectie naturală", pe care le-a tradus prin "wujing" (lucrurile lupta pentru a se mentine) si "tianze"(cerul[naturat alege).[4] Yan Fu a folosit aceiasi expresie ca si Kang Youwei pentru a vorbi de " sociologie ", cuvânt pe care el l-a redat prin " qunxue ". După J.R.Pusey (1940) "qunxue" vrea să spuna pentru Yan Fu " stiinta fortei grupurilor " sau încă " studiul despre cum o rasă este puternică si despre cum un grup se poate ridica " (Pusey;76) . El voia sa introduca opera lui Darwin în China cu scopuri reformiste, acreditând ideea ca ameliorarile graduale (schimbari treptate) erau perfect convenabile, si ca asta nu implica  nici respingerea traditiei, nici condamnarea radicala a Imperiului. El apara aceste teze utilizând limbajul si obisnuitele rationamente sociale ale filozofilor  clasic, a celor care erau puternic preocupati "de principe", "de cel mai valoros".[5]

            Zan Fu era un darwinist social care gândea China în termenii supravietuirii rasei chinezesti. Pentru aceste motive, el a ales sa-l introduca pe Darwin nu prin traducerea operelor sale, ci printr-o carte mica a lui T.H.Huxley (1825-1895), care facea distinctie între lupta pentru existenta înteleasa în termeni individualisti si lupta pentru existenta înteleasa în termeni sociali. În 1898 Yan Fu a publicat traducerea cartii " Evoloutie si etica " de T.H.Huxley, pe care a intitulat-o " Tianyan lun " (Teoria evolutiei).

Aceasta mica carte insista asupra eticii evolutiei, pe necesitatea de a subordona interesele individiale intereselor sociale. Aceste conferinte de Thomas Henry Huxley, traduse si adnotate de Yan Fu, au dat nastere uneia din cartile cele mai faimoase la schimbarea secolului, care a influentat toata intelectualitatea chineza. Schwartz (1964) si Pusey (1983) citeaza amândoi si comenteaza aceasta formula a lui Yan Fu, rezumând pozitiile lui asupra evolutiei, progresului si sociologiei.

            " Se poate discuta astfel teoria conservarii (bao) grupului a lui Huxley: daca ceea ce el numeste etica sociala (qundao) " provine din faptul ca oamenii exceleza (shan) în a intretine sentimente de simpatie (xianggan) atunci el comite o eroare ce nu poate fi ignorata, aceea de a lua rezultatul(jie) drept cauza(yin). Este interesul pentru securitate cel care face ca primii oameni sa abandoneze starea lor de raspândire (dispersare) si sa intre în societate; la început omul este la fel, în întregime ca si pasarile, animalele sasbatice si alte forme inferioare; din asta nu rezulta o schimbare de sentimente (gantong). Faptul de a se grupa în scopul securitatii face ca, în cursul evolutiei, (tianyan), cei care se aduna împreuna sa se mentina (cun), cei care nu se aduna sa dispara; cei care exceleaza (shan) în a forma grupuri(qun) se mentin, cei care nu sunt capabili, dispar. Ce înseamna a excela în a forma grupuri? A excela în a schimba sentimente de simpatie (xuang gantong). Daca este astfel, atunci aceasta capacitate (shan) de a face schimb de sentimente de simpatie este o problema de selectie naturala, si nu un bun existent acolo de la început". Tianyan lun (Beijing:CP, 1981), partea întâi, cap.13, "zhisi" [ A limita egoismul t, p.32 Pusey p.162, Schwartz pp. 107-108[6].

            În aceasta citare, Yan Fu leaga evalutia de instinctul de asociere, progresul de gradul si calitatea acestui instinct. Sociologia serveste la a arata care sunt mijloacele de a stabili importanta si de a dezvolta asocierile cele mai eficace. Asta confirma definitia pe care o da Pusey pentru  qunxue.

            Aceasta definitie a sociologiei generale a fost taxata  ( de catre Schwartz, Pusey) ca pur chinezeasca, deformata de o traditie a preocuparii exclusive pentru interesele princepelui pe spinarea indivizilor. Istoricii sociologiei, de exemplu Gouldner, nu ignora ca sociologia (occidentala) nu este în mod unic orientata catre apararea intereselor tuturor indivizilor sau de cautarea adevarului.

            Ea serveste de asemenea interesele "suveranilor". În societatea occidentala, acest suveran nu este un principe, ci din clasa mijlocie. De aceea noi putem spune ca definitia chineza dezvaluie, în propriul sau context, caracterul utilitar si pragmatic al sociologiei. Aceasta prima sociologie chineza nu este total originala în raport cu sociologia în general. Ea este nascuta în conditii tulburi, ca si în Europa în secolele XVIII si XIX, si ea serveste intereselor vitale ale societatii, cum este si în cazul sociologiei occidentale.

            Rolul misiunilor

            Sociologia chineza s-a înscris în suita sociologiei europene a Chinei pe care am evocat-o în prima parte.

            Aplicând metoda "epocilor de referinta", am redus prima sociologie europeana a Chinei la cinci autori din secolele XVIII si XIX. Lucrarile lor pareau atunci ca se concentrau asupra tuturor cercetarilor sociologice si sinologice importante din Europa. Faptul de a fi fost precursorii acestei discipline confera celor cinci autori o pozitie preponderenta în istoria sociologiei, si în mod particular în cea a sociologiei Chinei. Dar ea nu se reduce la ei singuri. Ea prosperat în alte tari, si înca de la sfârsitul secolului al XIX-lea, ea si-a facut aparitia în Statele Unite. Statele Unite nu reprezentau la sfârsitul secolului trecut, nici chiar la începutul secolului al XX-lea, centrul mondial incontestabil al sociologiei sau al sinologiei. Între timp, studentii chinezi care se interesau de sociologie, daca nu mergeau în Japonia, plecau de preferinta sa studieze în Statele Unite. De ce nu mai curând în Europa "dominanta" ? Pentru a raspunde, trebuie considerata  metoda de transfer a cunostintelor între Europa si China, în care oamenii religiosi (preotii) au jucat întodeauna un rol determinant.

            O scurta evocare a implementarii misionare ne va permite sa evidentiem contextul intelectual din care a iesit sociologia chineza.

            Dupa secolul al XVIII-lea s-a produs în China o constanta reînnoire a miscarii misionare. Dupa iezuitii din secolul XVII si XVIII, în secolul al XIX-lea ajung misionarii anglicani, apoi în secolul al XX-lea, misionarii protestanti americani (cf. capitolul doisprezece). Acettia din urma practicau metode de evanghelizare foarte diferite de cele ale iezuitilor. Ei îsi puneau mai putin sperante în convertirea membrilor elitei sau în studiul filozofiei chineze, cât în serviciul claselor mijlocii ale oaselor. De altfel, ei erau trimisi în China de ansamblul credinciosilor unei natiuni, care se considera prietena a Chinei, ostila atitudinii imperialiste a puterilor europene. Investitiile lor in crearea de spitale, de centre de asistenta si de scoli sau universitati, le-au asigurat înca din primii ani ai ai secolului, o priza solida în China si în mod special la studenti.

            Stabilirea scolilor misionare explica dirijarea a aproape tuturor candiatilor la o educatie superioara în stiintele sociale în Statele Unite. În China, sociologia a fost mai întâi predata în universitatile misionare. Acestea ofereu în plus, burse de studii pentru Statele Unite. Majoritatea sociologilor chinezi importanti pe care îi mentionam au studiat în Statele Unite.

           

            Influente europene

            Ne-am îndeparta prea mult de subiect, daca n-am prezenta, chiar si pe scurt, o panorama a sociologiei americane la începutul secolului. Sa remarcam ca ea nu era înca independenta de sociologia europeana, cu atât mai mult cu c1t sociologii americani care serveau de conferentiari studentilor chinezi, mergeau ei însisi sa studieze în Europa.

            Sa vedem cazul principalilor profesori si maestri de filozofie ai lui Sun Benwen si ai lui Fei Xiaotong.

Se stie ca Franklin Henry Giddings (1855-1931) a studiat mult timp filozofia si sociologia europeana (Comte si Spencer, de Greef, Tarde, Durkheim, Quetelet, Galton) înainte de a deveni primul profesor acreditat de sociologie din Statele Unite, în 1894. Ale sale " Principii ale sociologiei " dateaza din 1896. Sub acelasi titlu, Sun Benwen a publicat în 1934 a publicat opera sa cea mai celebra. William F. Ogburn  (1886-1959), profesor la columbia si la Chicago, a fost student al lui Giddings. William I. Thomas (1865-1947) a studiat la Berlin si la Göttigen (1888-89) unde s-a interesat, printre altele, de operele lui W. Wundt (1832-1920), apoi de cele ale lui Herbert Spencer. Robert E. Park (1864-1944) si-a facut doctoratul la Heideberg si stdiase la Berlin si Strassbourg cu Simmel. El a fost chemat la Chicago de catre Thomas. Robert Redfield (1897-1958), elev si ginere al lui Park, fusese si el direct influentat de operele lui Maine, Durkheim si Tönnies. Pe de alta parte, Radcliffe-Brown si Malinovski fusesera chemati sa predea la Chicago în ani patruzeci, unde inspiratia functionalista (engeza) era bine achizitionata (Boudon si Bourricaud,1982). Influenta europeana se exercita deci bine din partea acestor autori pe care sociologii chinezi îi prezentau drept maestrii lor si se poate admite ca exista o continuitate între sociologii europeni ai secolului al XIX-lea si sociologii chinezi formati în Statele Unite sau în Europa în prima jumatate a secolului al XX-lea. Vom vedea ca aceasta filiatie este în mod particular marcata, daca se ia în considerare vocatia conservatoare a sociologiei, asa cum a fost ea discutata de-a lungul discutarii problemelor legate de ordinea sociala, de morala sau controlul social, de comunitatea familiala si de schimbarea în limitele traditiei.

Studii stiintifice

Cu gânditorii sociali ai secoului al XIX-lea, venim sa evocam originile sociologiei în China. Unii dintre precursori vor deveni revolutionari, altii se vor îndrepta catre studiile academice. Acestia din urma vor fi fondatorii sociologiei chineze pe care o consideram aici, sociologia de la catedra (universitara). Dupa o prezentare a principalilor sociologi chinezi în timpul primei jumatati a acestui secol, vom trece în revista studiile consacrate sociologiei chineze, pentru a ne face o idee despre întinderea si actualitatea sa. Vom discuta, în fine, despre sociologia chineza propriu-zisa, despre ramurile sale principale, despre sociologia de la catedra si sociologia marxista.

Scurta istorie a sociologiei chineze 1895-1989

China primei jumatati a secolului al XX-lea numara o cincime din sociologii universitari importanti. De fapt, numarul sociologilor recunoscuti, asa cum o arata o ancheta detailata din 1948 (Sun Benwen), se ridica la 130. Dar numai jumatate au lasat publicatii. Cei mai importanti dintre ei, cu care am întocmit o lista, au scris numeroase lucrari: unele din publicatiile lor sunt cunoscute si disponibile în afara Chinei, pentru ca ele au fost scrise în engleza, sau pentru ca ele marcheaza trecerea prin Statele Unite sau Europa a autorului lor, majoritatea sociologilor chinezi facându-si doctoratul în strainatate. (vezi anexa tabel 8 )

Publicatiile dinainte de 1949 ale celor saptezeci de sociologi chinezi constituie ceea ce Fei Xiaotong numeste în 1988, scoala chineza de sociologie. Importanta sa este înca putin cunoscuta, in ciuda publicatiilor care i-au fost deja consacrate.

Istoria sociologiei chineze a facut obiectul mai multor articole si lucrari. Lista urmatoare permite sa se aprecieze impotanta crescânda a cercetarilor în acest domeniu (vezi anexa -  tabel 9).

Aceasta lista, departe de a fi completa, dar facând un inventar al operelor cel mai usor accesibile, arata ca interesul pentru sociologia chineza s-a manifestat mai ale în anii optzeci, data a renasterii acestei discipline în China continentala. Înca din 1980, n-au fost numai articole publicate asupra subiectului, ci opere întregi (memorii, teze de doctorat, istorie, dictionare). Se va nota ca aceasta lista lasa de o parte sociologia care s-a dezvoltat în Taiwan înca din 1950. Aceasta a cunoscut de asemenea o noua perioada de prosperitate dupa debutul anilor optzeci.[7]

Cele doua curente ale sociologiei chineze

           

            Sociologia de la catedra chineza este divizata în doua curente ale influentelor intelectuale, pe care le vom ilustra cu cei doi autori alesi în capitolele 9 si 10:

            Un prim curent este asociat antropologiei sociale britanice care a influentat un mic grup de cercetatori de la Universitatea Yanjing. Sprijiniti puternic pe numeroasele lor relatii  în Europa si Statele Unite de mari nume ale sociologiei si antropologiei (Malinowski, Radclife-Brown, Park, Redfield), ei au aparat metoda care privilegia anchetele asupra micilor comunitati. Acest curent este reprezentat de Universitatea misionara privata Yanjing, al carei departament de sociologie a editat timp de zece ani celebra " Lume sociologica " (1927-1936). Mai multi dintre cei mai celebri sociologi chinezi sunt asociati acestei institutii, dintre care cel mai cunoscut este fara îndoiala Fei Xiaotong.

            Al doilea curent al sociologiei chineze este îndeosebi influentat de sociologia americana, si în particular de catre scoala New York a Lucratorilor Sociali, departamentele de sociologie ale Universitatilor Columbia si Chicago. Este curentul anchetelor sociale, în general urbane, apropiate de politicile sociale aplicate. Acest curent este marcat de catre psihologia sociala si de catre reformism. Acest tip de studii au fost posibile la Chicago gratie donatiilor fundatiei Rockefeller. Douazeci de ani mai târziu, chinezii vor beneficia de acelasi finantator, pentru a întreprinde cercetari de acest tip, dar în zonele rurale ( Gransow1988 ).Pentru a ilustra acest al doilea curent, noi l-am ales pe Sun Benwen, profesor la Universitatea nationala din Nankin, editor al organului Societatii chineze de sociologie, Jurnalul de sociologie si autor al unei lucrari în patru tomuri consacrate problemelor sociale în China. Aceasta împartire nu trebuie sa fie luata într-un sens foarte strict, caci existau legaturi personale între cele doua grupuri. Park, reprezentant al scolii din Chicago, a predat primele rudimente ale metodei etnologice lui Fei Xiaotong. Invers, Wu Wenzao, director al departamentului de sociologie la Yanjing si purtatorul de cuvânt al lui Radcliffe-Brown, n-a fost niciodata prea îndepartat de Sun Benwen, în particular în ceea ce priveste miscarea de sinizare si publicarea manualului de sociologie Principii de sociologie.

            De aceea nu trebuie sa ne mire ca, în ciuda influentelor diverse, un anumit numar de teme, caracteristice societatii chineze, apar în toate aceste anchete: rolul familiei în organizarea economica, politica si sociala, si rolul cultului stramosilor. În plus, aproape toate studiile despre societatea chineza înca din 1927, indiferent ca sunt opera sociologilor de la catedra, marxisti, activisti sau reformatori sociali, toate acorda "ruralitatii" un loc privilegiat.

            Dupa Chiang Yung-chen, sociologia chineza s-a dezvoltat dupa modelul sociologiei americane, cu zece ani decalaj. Influenta scolii din New York, apoi a celei din Chicago se fac resimtite în aceasta ordine. Sociologii chinezi se pasionau pentru chestiunile dezbatute în sociologia americana si începeau sa se intereseze de studiul oraselor. Ori, în China, sociologia era sustinuta nu de catre Guvern, ci de colegiile misionare americane si de fundatiile americane, în principal cea a lui Rockeffeler. Aceasta din urma finata trei institutii de învatamânt si de cercetare: Princeton în Pekin ( antena Universitatii Princeton la Pekin ), Institutul Pacificului si consiliul Chinei de Nord pentru Constructie Rurala. Fundatia a fost administrata de catre diverse personalitati care au avut influenta lor asupra orientarii si utilizarii fondurilor. Tendinta pare sa fi fost, înca din 1931, de a încuraja marile studii rurale. Astfel ca, an de an, multi sociologi chinezi si departamente de sociologie îsi axeaza cercetarile asupra anchetelor rurale, mari sau mici.[8]

            Incepând cu 1985-1986, data a lucrarilor pe care le vom rezuma, mai multe opere importante au fost terminate despre sociologia chineza. Unele teze prezinta cu multe detalii stabilirea sa institutionala, cum este în particular teza lui Chung-hsing (1987) si cea a lui Bettina Gransow (1992). Alaturi de ei, autori chinezi de pe continent publica istorii ale sociologiei chineze (Yang Yabin 1987, Han Mingmo 1987).

            Deceniul 1979-1989 este celebrat ca deceniul reconstructiei sociologiei chineze dupa treizeci de ani de "suspendare"[9]

            Acesti ultimi zece ani au avut în vedere reabilitarea organelor sociologiei universitare. Dar, pentru moment, toata aceasta sociologie reabilitata este sub fermul control al pedagogiei materialismului istoric.[10]

            Vom vorbi în principal de sociologia universitara (sau de la catedra), deoarece, în perioada mentionata, prima jumatate a secolului al XX-lea, ea era nu numai dominanta, dar ea ocupa singura scena institutionala. Ca era în universitati private sau universitati nationale, sociologia marxista nu avea pur si simplu trecere. Toate catedrele universitare, toate revistele sociologice, asociatiile profesionale, publicatiile specializate se refereau numai la sociologia universitara. Au fost doua sau trei exceptii de autori apropiati marxismului, care au avut totusi contact cu institutia: Chen Hansheng[11], Li Da (1980 -) si Xu Deheng.[12]

            Prin originile si functionarea sa între 1920 si 1950, sociologia chinezaface parte integranta din sociologia mondiala. Ea este în principal influentata de teoriile aparute Europa, apoi raspândite în Statele Unite. Se poate deci astepta sa gasim la ea aceleasi preocupari teoretice ca si în Occident. În ceea ce priveste studiul Chinei, sociologii chinezi au în mod normal avantajul de a cunoaste subiectul din interior. Vom vedea ce elemente noi aduc ei. Pentru fiecare autor, vom analiza în detaliu un text reprezentativ, caci scopul acestei a douasprezecea parti nu este de a face istoria sociologiei chineze din 1895 pâna în zilele noastre, ci de a face cunostinta cu doi dintre cei mai celebri sociologi chinezi. Unul este legat sociologilor cei mai apropiati de universitatile misionare americane, al caror centru de influenta era Pekin, celalalt a predat timp de douzeci de ani la Universitatea centrala din Nankin, capitala nationala.

            Vom vedea ca sociologii chinezi nu se opuneau teoriilor pe care le importau, ci din contra le aplicau scrupulos, îmbunatatind chiar teoria originala în mai multe puncte. Aceasta aprofundare teoretica s-a tradus printr-o definire mai bogata a trasaturilor sociologice fundamentale pe care noi le-am relevat.

RITUALISMUL sI CHINA CONTEMPORANĂ

Viata urbana în China contemporana

            Oare constatarile lui VFCC sunt aplicabile oraselor? Pentru a sti trebuie reclasate datele, alese si contabilizat tot ceea ce priveste viata citadina, trebuie produse noi scale de masurare si interpretare dupa variabile apropiate. Ceea ce a fost îndeplinit de Martin Whyte si William Parish din 1977 pâna în 1984, data la care ei produc "Viata urbana în China contemporana".[13]

            Utilizând aceeasi metoda de cuantificare si interpretare a informatiilor culese prin interviuri, Martin Whyte[14] îsi propune sa vada daca orasele chinezesti, în timpul Revolutiei revolutiei culturale si exact dupa, în cea mai puternica perioada a maoismului (1966-1976), sunt radical diferite de orasele din alte tari ale lumii.

            El ne da o informatie cel putin surprinzatoare. Formidabila birocratizare a raporturilor sociale la care orasele chineze au fost supuse în timpul si dupa primii ani ai Revolutiei culturale, n-a distrus rolul familiei chineze, ea dimpotriva l-a întarit. Familia s-a constituit ca un zid de aparare contra tracasarilor birocratice ale vietii cotidiene, ea a devenit centrul unei retele de relatii care amesteca reflexele familiale cu activitatile sociale, profesionale si politice. Acesta largire a logicii raporturilor familiale în afara cercului strâns al legaturilor de rudenie genereaza un sistem ritualizat de relatii.

Martin K. Whyte, nota biografica

            Martin King Whyte, fiul celebrului sociolog William Foote Whyte (1914-), a studiat mai înt1I fizica la Cornell (licenta), apoi rusa la Harvard, pentru ca în final sa obtina, în 1971, un doctorat în sociologie la aceiasi universitate. Din 1969 el preda sociologia la Universitatea din Michigan la Ann Arbor, unde este numit profesor în 1976.

Dupa informatiile culese printr-un interviu în timpul verii lui1986, Martin K. White îsi concepe lucrarile sale asupra Chinei ca mijloace necesare dezbaterilor disciplinei sale. De exemplu el era interesat de discutiile asupra modelelor societatilor industriale si socialiste. Lucrarile asupra Chinei i-au furnizat elemente concrete pentru a interveni în aceste dezbateri.

Invers, sociologia i-a servit sa verifice si sa puna în dicutie, în mod incontestabil a priori, curentele la specialistii americani ai studiilor chineze. Ambitia sa, spune el, se rezuma la a produce minutioase descrieri sociologice ale vietii cotidiene chineze. Pentru el China face parte dintr-un mare puzzle social al lumii pe care trebuie fara încetare sa contribui la al descifra. Principalii sai maestri sunt sociologul american William Good si, într-o masura mai mica, istoricul si sociolog al Chinei, Franz Schurman.

În numele perceptelor sale, Martin Whyte este un specialist al sociologiei urbane, pe

care o practica împreuna cu studentii sai de multi ani în cadrul "Proiectului Detroit[15] ". Recent el a încercat o cercetare asupra orasului asupra orasului Chengdu la Sichuan, utolizând în parte metoda acestui proiect.

Metodologie

Ceea ce am spus în precedentul capitol despre William Parish si orientarea sa metodologica este evident valabil pentru Martin Whyte deoarece VfCC si ULCC sunt rezultatul muncii lor comune.

Un cuvânt despre William Good, pe care Whyte l-a ales cu placere ca pe unul din maestrii sai în sociologie. Good si-a orientat munca sa spre probleme de metoda, spre o sociologie universala interesata de revolutie, de modernizare, de transformarea familiei, spre probleme de prestigiu si de ritual[16]. Martin Whyte a publicat lucrari remarcate care releva aceeasi orientare[17].

Societatea citadina spre 1975

            În ULCC gasim informatii ilustrând soarta contemporana a ceea ce am numit " cultul stramosilor". Plecând de la luarea în considerare a structurilor subadiacente ale vietii cotidiene, de la înlantuirea ierarhica a oraselor pe esicherul national, Whyte lamureste relatiile dintre indivizi al caror caracter ritualizat rezulta dintr-o intersectie de aranjamente ierarhice, depreocupari morale si de persistenta a strategiilor familiale.

Contextul ierarhic

            ULCC pleaca de la elementul cel mai cuprinzator, esicherul national pe care fiecare oras chinez ocupa o pozitie mai mult sau mai putin prestigioasa.

            În partea de sus a piramidei se gasesc orasele capitale cu vârful la Pekin, Shanghai si Tianjin. Urmeaza mai apoi orasele provinciale mai putin importante, apoi orasele fara rol administrativ, în fine târgusoarele si la urma de tot orasele izolate. ULCC descrie politica sociala care, pentru fiecare oras, rezulta din aceasta înlantuire, ceea ce înseamna capacitatea mai mare sau mai mica a fiecarui oras de a oferi un cadru material satisfacator în termeni de servicii sociale, scolare si medicale. Marile orase ca Pekin sau Shanghai nu au avut a se teme niciodata de grave retrictii în materie de distributie a produselor de prima necesitate, produse alimentare si de îmbracaminte, asta chiar si în cele mai grele momente ale Marelui Bond înainte de 1957-1960 sau a Revolutiei culturale (1966-1968). În alte mari orase, distribuirea este în general mai buna dec1t în orasele mici (1984-91) si asa mai departe pâna la regiunile câmpenesti sau de munte. Înlantuirea de orase în China nu este fixata de singura activitatea economica, cum este cazul în societatile comerciale sau în vechile colonii. Orasele actuale reînnoada traditia cu trecutul imperial. În mod traditional, orasele erau repartizate pe teritoriul Imperiului în functie de imperative politice. Un oras tinea loc de centru administrativ, unde semnele puterii se etalau cu fastul corespunzator pozitiei sale. O logica asemanatoare ordoneaza orasele comuniste. Dupa 1958, limitari foarte stricte ale alegerii rezidentei sunt impuse populatiei. (1984:17). Aceste restrictii  privesc atât exodul rural despre care am vorbit, cât si mutarile dintr-un oras într-altul. Orasele sunt clasificate si reglementarile nu autorizeaza familiile sa schinbe domiciliul pentru a merge sa se instaleze într-un oras cu un statut mai ridicat. Singurele deplasari de luat în seama sunt deplasarile ierarhic descendente, care, bineânteles nu intereseaza pe nimeni. Guvernul mentine o " rigida ierarhie urbana a accesului limitat". (1984:18) Se spune, de exemplu, exager1nd un pic, dar asta rezuma bine situatia, ca e preferabil " sa fii mai bine maturator de strada la Shanghai, dec1t un doctor într-un târgusor ca Xinjiang".

            Ca majoritatea altor tari, fiecare oras este supus unor instante administrative de importanta descrescatoare, capitale ale oraselor rurale. În RPC, aceasta piramida administrativa coboara pâna la unitati administrative numite sectoare (paichu suo), comitete (jiedao) si asociatii de cartier (juwei). Acestea din urma grupeaza de la cincisprezece la patruzeci de familii (1984: 22,282) si sunt dotate cu puteri consierabile asupra membrilor lor: ele controleaza accesul la locuinte, distribuirea cupoanelor de ratii si chiar autorizatiile de casatorii si nasteri.[18] În afara de structura de organizare administrativa referitoare la locuitori , exista înca o structura profesionala, legând fiecare om al muncii de unitatea sa de munca(danwei). Acestea sunt de trei tipuri: întreprinderi de stat, cele mai prestigioase, apoi întreprinderi colective si, în fine, întreprinderile independente. Aceste diferente sunt întretinute de o politica economica care favorizeaza anumite sectoare(industrie grea, constructii, sanatate, educatie) si neglijeaza altele (servicii publice, transporturi, posta, restaurante, banci).(1984:35)

            Viata cotidiana nu scapa consecintelor acestor inegalitati de tratament, de ordin structural: ea se refera la nivelul raporturilor socialecele mai simple, stratificate si birocrartizate la extrem.

Cele mai importante marci care disting individul sunt "etichetele" de statut de care depind toate aspectele vietii cotidiene si profesionale, ca educatia, posibilitatea de a gasi o slujba buna si de a primi numiri în slujba, salariu, prestigiu social, cautarea unui partener conjugal(1984:46). Aceste etichete au variat dupa bunul plac al campaniilor politice, cele mai frecvente având ca nume: capitalist, comerciant, vânzator, muncitor, sarac, taran, functionar, cadru revolutionar, contra - revolutionar (1984:46).

Trebuie sa se insiste asupra faptului ca aceste îmbinari diferentiate în RPC nu sunt simple variatii asa cum se întâlnesc peste tot în marile si micile orase, între sectoare primare, secundare si tertiare sau între cartiere rezidentiale si cele populare.

Ceea ce caracterizeaza societatea chineza descrisa de ULCC, este prezenta unei singure ierarhii de statusuri, aplicându-se ansamblului societatii, începând de la capitala pâna la micile târgusoare, influentând cele mai putin importante aspecte ale vietii cotidiene ale fiecarei persoane:

" Exista doar o singura ierarhie a statusului[.t. Pe aceasta ierarhie, venit, consum, status, putere, toate sunt coerente." (1984:363)

Este, de asemenea, important sa nu se reduca aceasta ierarhie la dimensiunea sa pur materiala a aparatului birocratic apasând în mod uniform asupra tuturor cetatenilor (1984:299). Este vorba de fapt de o orânduire sociala, facând apel la toate celelalte elemente esntiale ale societatii, în primul rând locul familiei.

Martin Whyte, dupa ce, ca si William Parish a redefinit cadrul ierarhic ca punct de plecare, abordeaza subiectul sau principal - relatiile sociale inspirate de logica de familie, dar etalate în afara acesteia. Rezultatul nu este dezvoltarea "principiului de constiinta" (cf. lui  Adam Smith conceptualizând ideologia moderna), ci o sofisticare a comportamentelor care aminteste în plus ritualismul lui Herbert Spencer.

Viata ritualizata

Datele pe care Martin Whyte a putut sa le culeaga despre cultul stramosilor sunt practic inexistente. Problema nu este tratata decât într-o maniera indirecta. Datele sale provin din interviuri facute la Hong Kong, unde majoritatea informatorilor au recunoscut ca nu dau importanta acestei practici. Fidel metodei si datelor sale, MartinWhyte a ajuns la concluzia "distrugerii vechilor credinte cu privire la stramosi si la obligatiile datorate familiei" (tradus din 1984:328):

" Pentru majoritatea populatie în marile orase , si în special pentru tineret, ruptura cu 3000 de ani de traditie este dramatica" (1984:316)

Trebuie deci gasite informatii în alta parte, ceea ce facem întorcându-ne spre prezentarea controlului social. Se gasesc, în mod indirect, indicatii de prima importanta asupra ritualismului în societatea comunista.

Înaintarea instalarii complete asistemului comunist, fiecare cartier, ghilda, (asociatie de negustori) si alte grupuri aveau propria lor divinitate protectoare, templul lor si grupul lor de personalitti responsabile. Din 1970 nu mai ramâne aproape nimic din aceste multiple activitati religioase în orase (1984:308). Semnele exterioare ale cultului stramosilor si ale religie populare au disparut în totalitate.[19]

Sub presiunea noilor reglementari  si prin forta dificultatilor materiale (incinerare obligatorie, funeralii somptuoase, imposibile dpv. financiar) nu se mai gasesc urme ale religiei familiale. Facând parte din cele "Patru Idei Învechite" (si jiu) simple ceremonii în fata tablitelor de lemn purtând numele stramosilor au fost si ele de asemenea într-atât simplificate pâna la a trece neobservate de catre strainii fata de familie. Manifestarile si sentimentele religioase au devenit extrem de rare în marile orase chineze în timpul perioadei maoiste.

Dar alte instante au vazut lumina zilei. Asociatiile de cartier si micile grupuri organizate la locurile de munca au ca scop " resocializarea" populatiei la nivelul noilor valori (1984:305). Unitatile de munca si asociatiile de cartier au ca sarcina sa asigure conformarea la la normele oficiale de comportament.

Aceasta sarcina devine posibila prin extinderea puterilor lor birocratice, întelegând între altele, tinerea unui dosar personal (dang`an) al fiecarui individ si dreptul de al da pe mâna justitiei (1984:241) decizând, dincolo de simplele penalizari referitoare la accesul în noile locuinte sau la cupoanele suplimentare de ratii, sentinte de aplicat (expulzarea afara din oras, trimiterea într-un lagar de reforma prin munca sau de reeducare prin munca). Astfel, ceea ce s-a schimbat, nu este controlul însusi, cât forma sasi faptul ca noile norme sunt comandate, transmise si impuse întregii tari prin intermediul unei organizatii unice si ierarhizate. Se pare deci ca în RPC, în epoca descrisa de Martin Whyte, vechea religie populara practic a disparut, înlocuita de o încadrare politica foarte densa, intervenind larg în viata cotidiana.

Martin Whyte crede ca principalul element responsabil de acest abandon al religiosului nu este schimbarea ritualului (ritualul politic înlocuind vechile practici religioase) ci , mai mult, eroziunea unei motivatii esentiale în societatea chineza: tinerii, în întregime sau în parte socializati sub RPC, au câstigat convingerea inutitlitatii de a face eforturi de a-si ameliora propria lor soarta. Ei au pierdut astfel ambitia care se nastea din obligatia de a-si onora stramosii. (1984:316)

Descrierea lui Whyte sugereaza constatarea urmatoare: societatea maoista, într-o grava criza economica, este o societate care a încercat sa renunte la cultul strabunilor în ceea ce are el esential, conservând însa anumite mecanisme de control social care îi sunt atasate.

Din punctul de vedere al istoriei analizei sociologice a Chinei, este interesant de a face legatura între scrierile lui Martin Whyte si cele ale lui Sun Benwen si fei Xiaotong. Sun Benwen a concluzionat analiza sa asupra familiei spunând ca forma traditionala a ramas pe loc, ca ea trebuia partial mentinuta pentru ca avea avantajele sale. În contextul cu totul nou al Chinei maoiste, în principiu mostenitoare a lui "Patru Mai" de critica radicala a cutunelor familiale (1984-108), aceste reflexe conservatoare gasesc o verificare neasteptata. Relatiile sociale în noua China urbana combina birocratismul vietii cotidiene si reflexele de comportament traditional, dând nastere unei noi ritualizari a coportamentelor.

Sa luam câteva exemple: fiecare pretendent la casatorie, în RPC, trebuie sa se supuna autoritatii birocratice a asociatiei de cartier sau a unitatii de munca. Responsabilii acestor grupuri decid daca partenerul ales este acceptabil în raport cu clasa sa sociala, familia sa si vârsta sa. Potrivit cu climatul politic al momentului, asociatia de cartier sau "danwei" putea sa tina la distanta aliantele care I-ar fi adus critici, acele relatii cu persoanele etichetate contra-revolutionare sau capitaliste, cu cele care au familia în strainatate sau care sunt prea tinere sau pre batrâne. (1984:114).

Aceste exemple trebuie sa ne permita sa întelegem miezul problemei: aceste reglementari nu sunt birocratice în sensul modern al termenului. Ele sunt rezultatul unei distributii particulare a puterii celor care sunt însarcinati sa controleze un asemenea mic sector al vietii cotidiene. Pentru a se obtine ceea ce se vrea într-o asemenea societate trebuie sa stii sa faci toate micile gesturi de recunostinta, în stare sa convinga responsabilii; trebuie sa le dai dovada ca îti cunosti locul si-l recunosti pe al lor. În aceasta maniera, viata sociala în China contemporana este ritualizata, în loc sa fie rationalizata.

Alte particularitati ale vietii familiale confirma tendinta catre persistenta aranjamentelor traditionale.

Alegerea unui partener este tributara constrângerilor materiale, slabei mobilitati a persoanelor, absentei unei culturi a timpului liber, interdictiei de a lega relatii amoroase în scoala sau în universitate. Aceste constrângeri au facut indispensabila recurgerea la un intermediar. Acest intermediar se preocupa înainte de toate sa reuneasca doua familii (si nu doi indivizi) de nivele compatibile.

Familiile întinse (vaste), când ele exista, sunt cel mai adesea conduse de persoane având un statut profesional sau politic ridicat (cadru, membru de partid, barbat, bun statut de clasa, fara greseli politice) (1984:159).

Educatia copiilor urmeaza îndeaproape modelele traditionale de învatare a obedientei, de supunere parintilor, de respect a valorilor familiale (1984: 192). Ideea unei superioritati relative a barbatilor fata de femei este inculcata în cursul socializarii si este aprobata de catre administratiile birocratice care prevad întodeauna apartamente pentru barbati, care sa le permita sa-si primeasca sotiile, restituind astfel quasi-automat cutuma casatoriilor patrilocale.

Femeile lucreaza tot atâtea ore ca si barbatii, dar în sectoare mai ingrate, mai putin remunerate si unde avansarea este atât rara, cât si lenta (1984:202-212). Acasa, femeile nu fac totalitatea sarcinilor menajere, dar ele fac întodeauna mai mult decât barbatii, în conditii materiale care au devenit extrem de precare. (1984:216-220) Astfel, cu toate ca statutul femeii a fost în mod considerabil ridicat în RPC, situatia lor reala ramâne inegala.

Persoanele în vârsta de care vorbea de asemenea Sun Benwen ramân în procent de 80% din cazuri în familiile lor dupa vârsta de pensionare si pâna la moarte. (1984: 173). În oras exista camine si sevicii sociale pentru batrâni, dar familiile chineze prefera mereu sa evite sa depinda de stat sau de îngrijirile profesionale (1984:76).

ULCC a conchis ca, în orasele chineze, în perioada cea mai puternica a maoismului " cu o mare putere de influenta, accentuarea pare sa duca spre continuarea cu trecutul" (tradus din 1984: 173):

" În concluzie, schimbari sociale majore s-au petrecut în orasele chineze începând din 1984 fara a destabiliza relatiile între generatii în  sensuri majore. Putere celor mai în vârsta în mod clar s-a cam diminuat[20], dar puternicile sentimente de respect si obligatiile si obligatie mutuala ramân sa lege generatiile împreuna". În timp ce observatorii straini se temeau ca partidul a încercat sa-I întoarca pe copii împotriva parintilor lor, o puternica argumentare poate fi facuta în sens contrar, ca tipul politicilor de distributie socialista urmat în China, incluzând cheltuielile sociale pentru batrâni si pensiile, investitiile minimale în locuinte, nivelul scazut al prevederilor pentru solicitari, cereri si servicii si alti factori, ajuta sa se mentina importanta rolurilor pe care le joaca vârstnicii în familii si sa se mentina puterea în legaturile intergeneratii[21] (1984:175).

Relatiile sociale în China comunista amesteca practici noi si comportamente mai vechi. Esenta institutiei este pierduta, chiar daca semnele exterioare au fost mentinute ca mijloc de control social, acesta este cazul cultului stramosilor.

Concluzie

Cu " Cantonul sub comunism " avem o radiografie a principalei schimbari care afecteaza societatea comunista, modernizarea ierarhiei. Martin Whyte. si William Parish, în lucrarile lor scrise în colaborare, încearca sa masoare schimbarile intervenite în viata cotidiana a chinezilor, la oras si la tara (la sat). Ce gasesc ei interesant pentru noicare facem istoria analizei sociologice a Chinei? Martin Whyte si William Perish nu considera ierarhia, cultul stramosilor, familia si continuitatea ca pe niste variabile printre altele. Lucrarile lor nu sunt în mod explicit consacrate acestor dimensiuni. Ei furnizeaza, cu toate acestea, o suma de informatii care ilustreaza ceea ce noi putem considera ca o modernizare a acestor trasaturi. VFCC arata ca familia în RPC nu si-a pierdut importanta sa, ba chiar ca, logica comportamentelor sale s-a extins în societate. ULCC prelugeste aceasta reflectie, descriind noii factori de control asupra individului. Se pare ca înlocuirea cultului stramosilor prin alte tehnici de control social a produs rezultate amestecate.

            Aceste " masuri de schimbari " se înscriu în mod natural în problemele de baza ale acestor autori. În timpul anilor `50-`80 teoria modernizarii s-a confundat adesea cu sociologia americana, mai ales când aceasta se apleca asupra societatilor non occidentale. contributia sociologiei la cunoasterea Chinei trece pe acolo. Cum vom vedea, aceasta etapa n-a intrat într-un impas, ci, dimpotriva, a pregatit terenul pentru noi si bogate teorii despre China.

NEO - TRADIŢIONALISMUL COMUNIST

A treia faza a sociologiei sinologice

Ultimul sociolog caruia îi studiem opera ofera ocazia de a rezuma si de a completa istoria noastra asupra analitei sociologice a Chinei.

            Andrew Walder reprezinta a trei faza a sociologiei sinologice. Aceasta parte a disciplinei, simultan fondata pe cuceririle anterioare si, mult mai îngrijorator, pe viziunea sintetica, propune o noua teorie generala a Chinei, centrata pe a patra dimensiune sociologica: continuitatea. Pe parcursul analizei sale, Anrew Walder pune la punct teoria neotraditionalismului. Ea se aplica chinei în doua moduri: ca explica, în context contemporan, trasatura de continuitate si ca lamureste (lumineaza) în societatea chineza a ultimilor doua decenii, fenomenele de intensificare a altor trasaturi.

            Printre toti sociologii americani care au publicat lucrari despre societatea chineza, noi am pus de o parte ceea ce ne pare noua sa constituie grupul de referinta, cel al sociologiei sinologice. Am divizat-o în trei faze si pentru fiecare parte am retinut un autor-sau un grup de autori în cazul lui Parish si Whyte, pe care noi îi consideram reprezentativi.

            Anrew Walder reprezinta a treia faza a acestei sociologii, bogat influentata de cele doua faze precedente, dar cu orientre mai teoretica. Datele lui walder sunt de acelasi tip cu cele ale lui Martin Whyte si William Parish, sunt interviuri, singurele surse pentru a studia societatea chineza înaintea anilor `80. Dar aceste date, Anrew Walder nu le destineaza numai verificarii câtorva ipoteze. Este de fapt baza unei veritabile munci de reflexie teoretica, comparativa si epistemologica. El se confrunta cu " marile întrebari " ale sociologiei, cum o faceau primii sociologi europeni. Pentru toate aceste ratiuni, Anrew Walder cadreaza de o maniera exemplara cu aceasta a treia orientare a sociologiei sinologice.[22]

Anrew Walder, nota biografica

            Walder este cel mai tânar sociolog american al Chinei pe care-l trecem în revista. De zece ani el face cercetari si publica rapoatre despre sociologia muncii în China.

            Relatiile de munca sunt din plin studiate de catre specialisti, deoarece ele coincid cu organizarea economicp si politica, doua sectoare vitale pentru a întelege aceasta tara. Printre specialistii americani ai Chinei, politologii si economistii confundati, reprzinta probabil doua treimi ai cercetatorilor. Acest domeniu este deci bine cunoscut în "Studiile Chineze."

            Totusi, aspectul sociologic al acestor relatii afost putin studiat.[23]

Walder este singurul sociolog care a consacrat toate studiile sale, de mai mult de zece ani, acestui domeniu[24]. Acestea au fost încoronate ,  în 1986, prin aparitia operei pe care noi o analizam, " Neotraditionalismul comunist ".[25]

            Walder, fost student al lui Martin King Whyte la Universitatea Michigan unde si-a obtinut doctoratul în 1986, preda actualmente sociologia la Columbia si la Harvard, cu specializarile în macrosociologie si sociologie comparata.

            Daca se încearca o clasificare a acestui autor pe esicherul sociologiei americane, putem sa-l apropiem sa-l apropiem de cercetarile asupra marilor miscari de traditii si de schimbari în Asia, dintre care William de Bary(1918-) si K.A.Wittfogel sunt reprzentantii cei mai celebri.[26] Aceasta apropiere de îl distinge pe Anrew Walder de Vogel, Parish si Whyte, a caror ambitie teoretica nu a fost at1t de ampla. Aceasta ambitie a lui Walderse confirma înca daca ne aplecam spre perspectiva sa sociologica.

Metodologie

            Studiile facute la Hong-Kong, plecând de la interviurile refugiatilor sunt introduse sau completate de un apendice metodologic justificând aceasta metoda. Walder, care este probabil unul din ultimii care o utilizeaza, pentru ca de acum înainte este posibil sa faci anchete direct în China continentala, depaseste simpla justificare pentru a face din etnologia la distanta o metoda atât de performanta, daca nu superioara etnologiei clasice: el pretinde chiar ca metoda sa îi permite sa aprecieze mai bine structura generala si comportamentele sociale. Informatorii fiind proveniti dintr-un mare numar de situatii si locuri diferite dar comparabile rezultatele se preteaza mai usor la generalizare (1986:257).

            Aceasta pretentie îi va face sa surâda pe cei care pot sa practice la etnologia de teren. Poate ca ea releva de fapt justificarea a posteriori, a apararii disciplinei.[27]

Dar sa recunoastem totusi ca sociologia sinologica cunoaste o situatie particulara, aceea de a trata o mare civilizatie. Rezultatele anchetelor sale vor avea mereu tendinta de sa fie extrapolate la ansamblul Chinei. În acest caz, poate n-ar fi nerezonabil sa se utilizeze date mai generale.

SPECIALIZARE sI UNITATE

Sociologia sinologica ca si disciplina

Apartenenta si conformitatea la normele metodologice ale sociologie americane definesc sociologia sinologica. Ori, sub acest raport, ea este cu totul originala. Scrierile americane deschid noi orizonturi pentru ca China este noua si pentru ca meseria de sociolog s-a transformat. Pe de o parte, cere o rigoare severa în utilizarea în utilizarea datelor culese si cuantifcarea lor, pe de alta, accesul la datele de baza este închis cercetatorilor americani. Atfel sociologia sinologica s-a sprijinit pe o metodologie care îi este proprie, numita de Andrew Walder etnologie la distanta.

Specializare si unitate

Ezra Vogel, descriind instalarea puterii la Canon si derularea reformelor, parea atasat unei perspective exclusiv politice, apoi în "Guangdong si reforma", la o perspectiva exclusiv economica; el da totusi o reprezentare completa a stabilirii structurilor de autoriate, apoi a transformarilor economiei în RPC, ceea ce nici o alta lucrare nu a facut atât de complet înainte lui. William Parish si Martin Whyte se întreaba asupra puterii transformatoare a acestor structuri masur1nd influenta lor asupra familiei si vietii rituale. În fine, Andrew Walder arata functionarea structurilor, a aparatului politic descris de Vogel. Urmând imperativele cercetarii empirice impuse de disciplina, sociologia sinologica a trecut de la politica la sociologie si de la sociologie la analiza sociologica. Facând astfel, ea a ilustrat aspecte ale societatii chineze care, am vazut ca au ocupat înca de la îceput centrul analizelor.

Trasaturi sinologice fundamentale si intensificare

În mod progresiv, am venit sa afirmam ca cele patru trasaturi sociologice fundamentale constituie o teorie despre China. De unde provine aceasta teorie pe care istoria analizei sociologice ne-a facut sa o descoperim? Am spus-o, din sociologia însasi, adica din ansamblul eforturilor, dupa secolul al XVIII-lea, pentru a elabora conceptul structurii sociale si din cele doua-ceea ce revine la acelasi lucru- destinate sa defineasca societatea moderna. Aceste eforturi apartin unei epoci în decursul careia "sociologia" este sinonim[ sociologiei generale. Aceasta traditie s-a transmis primilor sociologi pe care îi putem admite ca specialisti ai Chinei, sociologii chinezi. De ce se dovedesc atât de apropiati, prin teoria asupra Chinei, de parintii nosti fondatori? Pentru ca toata sociologia chinei este confundata cu un al doilea obstacol: ignoranta. China, si vedem ca asta nu se schimba mult în epoca actuala, este o societate protejata de un discurs. Astfe, toti sociologii îsi stabilesc explicatiile nu atât prin raportare la faptele observate, cât prin rapoarte la discursuri, cel al sociologiei si cel al marii traditii, a carui versiune contemporana ar fi propaganda comunista chineza.

La sfârsitul partii a doua, am emis ipoteza ca sociolgii americani ar fi singurii care s- ar elibera de aceasta demarcatie a universului semantic. Sa fie justa?

Gratie metodei lor (specializarea empirismul, cuantificarea) si pentru ca ei cumuleaza trei calitati importante (faptul de a fi specialisti ai Chinei, specialisti ai stiintelor sociale si cercetatori pragmatici) ei fac un pas înainte. Ei ne aduc distinctia între o trasatura redusa la dimensiunea ei mecanica, utilitara si o trasatura sociologica si fundamentala, adica fondata pe un principiu si corespunzând unei ideologii.

Vogel nu ne prezinta atât rolul partidului în transformarea comunista, ceea ce ar fi banal, cât efectul Partid. Dominatia sa nu este atât materiala, cât ideologica. Ea functioneaza mai ales ca si principiu. El arata ca schimbarile, în 1950 si 1980, în mod concret provin adesea din initiative izolate chiar daca se exprima printr-un discurs de comanda de sus în jos. El descrie principiul autoritar atât de raspândit în societatile asiatice, un principiu care s-a dovedit si în lumea moderna. RPC reprezenta o variatie de nuanta marxista a acestui autoritarism. Daca RPC a cunoscut disfunctii, ele provin din tendinta pe care o au conducatorii de a crede ca marxismul este capabil sa înlocuiasca principiul ierarhiei prin mecanismul sau.

Daca societatea chineza a fost radical transformata de catre comunism, aceasta transformare trebuie sa poata fi masurata comparând ceea ce se stie în 1970 cu ceea ce descriu sociologii anilor treizeci. Masura va fi cu atât mai usoara cu cât ea va duce spre ceea ce ar fi trebuit schimbat cel mai mult: familia si formele de consens social. Ce scot Parish si Whyte din masuratorile lor? Un lucru esential, care a fost recunoscut ca atare de sinologii americani: Parish si Whyte ne smulg din teoriile generale si ne branseaza la realitate. Aceasta nu este "socialista", nici "moderna", nici "confucianista". Societatea chineza este diversa, marcata de nenumarate inegalitati (între sectoare ale societatii, între oras si sat, între sate, între familii), mereu foarte atasata la tot ceea ce îi este util, de exemplu anumite celebrari traditionale legate de familie si foarte capabila sa se adapteze conditiilor noi. Ceea ce ne arata ei este o societate chineza foarte reala, foarte vie , capabila sa afiseze o identitate proprie fata de maoism si fata de propriul sau trecut traditional.

Whyte vorbeste de ceea ce noi am numit cultul stramosilor. El noteaza a propos de asta o ruptura cu trei mii de ani de istorie. Am vazut ca acest cult corespunde pe de o parte la obligatii de familie si pe de alta parte ca , ca modeleaza un comportament de supunere indispensabil societatii. El descrie o modernizare a acestui principiu de supunere, care nu este provenit din tiparul familial ci din ideologia Partidului si noile sale institutii de control, unitatile de munca, asociatiile de cartier.

Bucla este închisa de catre Walder care se straduie sa produca o teorie despre China, reînnodând toata traditia sociologica cu începere de la Montesquieu si Max Weber.

China contemporana este chiar o societate noua, comunista, moderna, dar devenita astfel prin intensificarea comportamentelor traditionale. Nu rezulta o perfectionare de inovatii sau de trasaturi traditionale - de exemplu un totalitarism modern sau un mai mare traditionalism,  - ci alte combinatii - dependenta, stilul de mobilizare al maselor, modelul familial utilizat pentru reforma economica, etc.

Toate aceste observatii sugereaza ca, comunismul s-a impus unei societati extrem de diverse si complexe, despre care se cunoaste putin. Mai mult, se pare ca, în mod traditional, se gasesc aici dispozitii particulare pe care le-am numit ierarhie, cultul stramosilor, familie si continuitate. Sistemul comunist, vrând sa videze de substanta lor ideologica aceste trasaturi, le înlocuit prin mecanisme de control care, în multe moduri, s-au dovedit putin functionale.

Aceste constante ale societatii chineze, stabilite de sociologi pentru China imperiala, China republicana si China comunista produc ecou la fenomene de intensificare similare în alte societati chineze contemporane. Pentru a nu cita decât doua exemple, sa relevam rolul intensificat al familiei chineze în procesul de modernizare al Taiwanului; chiar o intensificare a cultului sramosilor si a religiei populare, în care sacrul se amesteca cu cautarea beneficiilor materiale.

Table 7

Critiques et penseurs sociaux en Chine au tournant du siècle

Cai Yuanpei (Ts`ai Yü an-p`ei) (Région de Shanghai 1863 ou 1868 - Hong Kong 1940), ministre de l`Education sous Sun Yat-sen (1912), directeur de l`Université de Pékin, laquelle joua un rôle central durant le Mouvement du 4 Mai (1919). Fondateur en 1929 et premier président de l`Academica Sinica

Tan Sitong ou Dai Sitong (1865-1898), l`associé le plus brillant de Kang Youwei. Participa à la Réforme des cent jours et fut executé par le gouvernement impérial

Guo Moruo (Kuo Mo-jo, Kuo K`ai-chen)(Sichuan 1892-1978), traducteur de Werther de Goethe et d`Organisation sociale et révolution sociale de l`économiste marxiste japonais Kawakami, Hajime (1879-1946). En 1938, son Zhongguo gudai shehui yanjiu (Recherches sur la société chinoise ancienne)(1930), était considéré "even by those who condemn its methodology as the most brillant book published in China during the past rwenty years" (Becker et Barnes 1961)

Hu Shi (Shanghai 1891-Taipei 1962), important maître à penser, aida à l`établissement de la langue vernaculaire comme langue officielle(1922). Premier des libéraux politiques en chine républicaine. Avocat de la construction d`une nation nouvelle fondée non sur la révolution mais sur l`éducation de masse.

Kang Youwei (K`ang Yu-wei) (Canton 1858-1927), un des chefs du Mouvement de Réforme de 1898.

Liang Qichao (Liang Ch`i-ch`ao) (Canton 1873-1929), disciple de Kang Youwei le plus importany chef intellectuel chinois durant les deux premières décenies du XXe siècle. Participa aussi à la Réforme des Cent Jours durant l`été 1898.

Liang Shuming (Liang Shu-ming)(Guilin, près de Canton 1893-1988), actifdans le mouvement d`organisation des paysans, Institut de recherche sur la reconstruction rurale, Shandong. Membre, avec Fei Xiaotong, de la Ligue démocratique.




Yan Fu (Yen Fu) (Fukien 1854-1921), le grand traducteur de la sociologie, entr autre de l`Esprit des lois, de la Richesse des nations et de l`Etude de la sociologie d`Herbert Spencer.

Table 8

Principaux sociologues universitaires chinois[28]

            Chen Da (Ch`en Ta ou Chen Ta) (1892-1975), étudia aux Etats-Unias, célèbre démographe, spécialiste des questions du travail, codirecteur de la Societé chinoise de sociologie

Chen Dinghong*(Jiangsu 1912-), specialiste de l`histoire de la pensée sociale chinoise

Chen Hanseng* (Ch`ên Han-shêng) (1987-), étudia aux Etats-Unis, spécialiste d`histoire économique, partisan du matérialisme historique, chercheur à l`Institut des relations pacifiques (Institute of Pacific Relations), directeur de l`Institut des sciences sociales, Academia Sinica (avant 1945); vit à Pékin(1985)

Chen Xujing (Ch`en Hsü-ching


Studiu de autor

ELIZABETH ANN WEINBERG

 "The Development of Sociology in the Soviet Union"

Pâna la începutul secolului al xx-lea, sociologia nu a fost predataîn Rusia ca disciplinaindependenta, ci ca un aspect al unor diferite domenii intelectuale, cum ar fi "filozofia istoriei" sau, "aspecte sociale ale economiei", "psihologie sociala", etc. În perioada 1906-7, de exemplu, Maxim Kowalevskii scria: "avem un singur departament de sociologie în tot Imperiul de 160 de milioane de locuitori si acela la o universitate privata, Institutul de Psiho-Neurologie (în St. Petersburg)". Kowalevskii, cel care se ocupa de acest departament, specializat în psihiatrie, neurologi si psihologie experimentalacontinua: "As fi mai putin surprins, dacaas auzi caun departament de sociologie a fost creat în Nanking sau în Peking, decât saaud faptul cadomnul Kasso (Ministrul educatiei) a demarat o asemenea reformaîn Moscova sau în St. Petersburg". Totusi, pânaîn 1917, unele universitati au oferit cursuri în sociologie.

Desi, stiinta sociologiei a fost putin predataîn universitatile rusesti, rusii nu erau nici ignoranti nici neinteresati de problemele si ideile sociale, ba dimpotriva. Este departe intentia acestui studiu de a discuta activitatea sociologilor rusi care au început studiile sociologice, sau de a le evalua contributiile în acest domeniu, este clar faptul caîntrebari cu privire la istoria civilizatiei, la dezvoltarea ideilor sociale si a celor referitoare la progres, natura statului, la stabilirea sociologiei ca stiintasocialadistincta- ca si unele investigatii cu privire la familie, intelectuali, rolul femeilor în societate, etc. - au fost dezbatute ardent în Rusia premergatoare evenimentelor din octombrie.

Legaturi puternice au existat între cei care erau preocupati de asemenea idei si gânditorii europeni. Pe lângapuntile de legaturamentinute între clasa intelectualilor si Europa prin intermediul limbilor si culturilor europene, multi profesori rusi au emigrat în Europa la începutul secolului XX. În 1901, un asemenea grup, în Paris (Kowalevskii, de Roberty, Kareev) au pus bazele unei sectii rusesti la Înalta scoalaa Studiilor Sociologice atasatacelei de la Sorbonnna aceasta devenind Înalta scoalaRuseascade Studii Sociale. Traditia Înaltei Scoli de la Paris a fost continuataîn 1905, când o asemenea scoala(The Higher Free School) a fost inauguratala St. Petersburg. Acesta a fost primul centru în care sociologia a fost predataca obiect obligatoriu.

În general, rusii au crezut caau experimentat aceleasi influente intelectuale ca cele care au afectat restul Europei, desi datoritaprocesului de adaptare, ideile erau oarecum diferite. În mod particular, în domeniul sociologiei, existau numeroase traduceri din opere ale unor sociologi germani, francezi, englezi, americani. Unii sociologi rusi s-au plâns chiar caexistau mai multe traduceri decât lucrari rusesti în domeniul sociologiei.

Impresia generalacare se desprinde din numeroasele sondaje de opinie cu privire la gândirea socialaruseascaîn aceastaperioadaeste ca exista o diversitate de puncte de vedere a caror clasificare este nu doar dificilaci si, chiar, imposibil de realizat. Tendintele principale din cadrul acestor scoli gândiriste sunt: subiectivistii, ca Lavrov, Mikhailovsky si Iuzhakov, care au acceptat filosofia pozitivistaempiricasi resping astfel scoala mecanicistasi biologic-organica, reprezentate de Voronov si Spektorsky, care au interpretat fenomenele sociale din punctul de vedere al mecanismelor sociale sau al , "fizicii sociale" , behaviouristii, cum sunt Bekhterev si Pavlov, care au început saanalizeze procesele psihologice, si materialistii economici, cum sunt Plekhanov, Tugan-Baranovsky si Struve, care sustineau cala baza tuturor fenomenelor sociale stau cele economice.

Articole privitoare la sociologie si la problemele sociologice au aparut în numeroase publicatii lunare si saptamânale: "foarte rar se putea întâmpla ca o revistasanu continaarticole referitoare la probleme sociologice".3 În 1913, Maxim Kovalevskii a coeditat împreunacu E. V. de Roberty si P.A. Sorokin primele serii ale unor publicatii anuale sociologice intitulate "Idei noi în sociologie". Aceastapublicatie a luat locul unui jurnal sociologic si au contribuit la dobândirea unei recunoasteri internationale a sociologiei rusesti. Prima Societate SociologicaRuseascaa fost stabilitaîn 1916, 1a Petrograd (în onoarea lui Kovalevskii).

Situatia post-revolutionara

Situatia generaladin Rusia, duparevolutia din anii 1920 si de la începutul anilor 1930 este asemanatoare procesului lent de redecorare a unei camere. Mobila veche trebuia înlocuitacu una nouasi pentru un timp cea veche si cea nouaau coexistat. Cu timpul însacamera a luat o nouaînfatisare , duparedecorare.

Acelasi proces a avut loc în domeniul sociologiei. Vechea filisofie a fost izgonitadin vechea pozitie, atât în jurnale cât si în universitati. Publicatiile private care erau purtatoare ale opiniilor burgheziei au fost eliminate total pânaîn 1922. De asemenea Departamentul de Studii Sociale de la Moscova, de la Universitatea de Stat, a fost închis dupa5 ani de existenta, în 1924. Catedrele de sociologie au devenit catedre de istoria gândirii sociale, teoria marxistadevenind obiect de studiu obligatoriu.

Gândirea veche idealistatrebuia înlocuitacu una materialista; noua structuratrebuia bazatape Weltanschauung al lui Marx. Aceastatransformare a implicat o luptaîntre ideologia proletarasi idealism-filosofie, istoriografie si sociologie, cea din urmafiind acuzatacaa raspândit ideea absentei unui punct de vedere sociologic în marxism. În atacul îndreptat împotriva socioliogiei burgheze, conceptele de "narod"(natiune, nationalitate, popor), stratificare, clasa, si progres erau tintele principale. Sociologia marxistaaplica metoda materialismului dialectic si istoric în cadrul relatiilor sociale si dezvolta materialismul istoric. În acelasi timp, i-a fost atribuitasi popularizarea si propaganda ideilor de materialism istoric si învatarea maselor în constructia socialismului.

Cei mai puternici oponenti ai acestor schimbari erau în Petrograd, orasul care a gazduit prima universitate care oferea ca obiect de studiu sociologia si acolo unde s-a înfiintat prima Societate Sociologica. Aici aceastadisciplinaa fost întaritaîncaînainte de revolutie. Imediat dupaRevolutie, Universitatea Petrograd a deschis un departament de sociologie si ulterior a creat un institut de studii bio-sociologice, analizând relatiile existente între fortele organice si cele sociale. Facultatea de studii sociale de la Universitate oferea urmatoarele tipuri de cursuri: sistemul sociologiei, genetica sociologica, istoria studiilor sociologice, istoria socialismului si criminologie (în anii 1920-l). În plus a fost creatao societate care studia miscarea revolutionarasi de eliberare din Rusia. În acelasi timp, Societatea SociologicaKovalevskii a fost reactivataîn 1920 - ea a fost închisadatoritamortii presedintelui sau, A. S. Lappo-Danilevskii. Conform unui raport retrospectiv al lui V. I. Klushin, directia sa antimarxistaa fost îndelung datapublicitatii de Pitirim Sorokin.

Sorokin însusi a activat la catedra Institului PsihoNeurologic din Petrograd pânala sfârsitul anului 1918. Scriind din perspectiva anului 1925, el îsi descria astfel activitatea de sociolog la Petrograd: "Cursurile mele de sociologie de la Universitate au fost cele mai frecventate cursuri din întreg institutul si asta nu pentru caeram eu un lector deosebit de talentat, ci pentru casociologia a devenit un subiect de importantavitala. Nu doar studentii, ci si personalul universitatii si un numeros public din afara îmi frecventau cursurile. Nu mi-ar fi parut rau ca datele mele stiintifice safavorizeze Guvernul, asta m-ar fi facut mult mai fericit, dar era de datoria mea saprezint lucrurile asa cum erau. Safi un sociolog în asemenea conditii era o sarcinadificila, dar trebuia safi sincer. Cu greu as putea descrie conditiile dificile în care mi-am continuat munca, stiind caîn fiecare zi as putea fi arestat".

Lui Sorokin i-a fost interzis samai predea în toamna anului 1921, dar el si-a continuat activitatea ca cercetator la Institutul de Cercetare din Brain (unde "nu ar mai putea safacarau studentilor") si la Institutul de Istorie si Sociologie al Universitatii. În septembrie 1922, el împreunacu alti gânditori burghezi a fost surghiunit din Uniunea Sovietica. Colegul lui Sorokin de la Petrograd, K.M. Takhtarev, scria în Octombrie 1923 ca: "în momentul de fata catedra de sociologie generalade la Universitate nu exista. Sociologia a fost înlocuita de istoria dezvoltarii formelor sociale (obshchestvennye)"10. Pânala jumatatea anului 1923, departamentul de sociologie generalade la universitate a încetat sa mai existe, desi cursurile cu denumirea de materialism istoric (sociologie) au continuat pânala jumatatea anului 1930. În locul departamentului de sociolo-gie generalaa fost organizat un departament de studiu a dezvoltarii formelor sociale.

Descrieri cu privire la atmosfera sumbraîn care se afla sociologia în Petrograd în anii 1920 au fost oferite de un sociolog de la Leningrad, V.I. Klushin, într-o analizacontemporana. El a afirmat cauna dintre dificultatile majore întâmpinate de cei care au încercat saschimbe sistemul a fost faptul ca"asa numita sociologie oficialade la universitate era reprezentatade profesori care fie canu îsi ascundeau animozitatea împotiva Marxismului, sau fie case declarau a fi marxisti, dar nu erau astfel si nici macar nu erau în stare sadevinamarxisti. "11 Non-Marxistii erau împartiti în douascoli: 1. pozitivistii (Sorokin si Takhtarev) care, în ciuda unor diferente majore, erau apropiati prin abordarea generalaa sociologiei ca o stiintaempiricasi ca apropiataa stiintelor naturale, în special a biologiei si 2. "Ultimii Mohicani", asa cum Klushin îi numea, un grup de filosofi speculanti ai istoriei de tip non-Marxist, (Frank si N. Karsavin). Disputele cu privire la obiectul si continutul sociologiei în ceea ce priveste punctele comune dar si diferite dintre aceste douatipuri de scoli erau la ordinea zilei. 12

Marxistii din Petrograd, majoritatea erau foarte tineri, au petrecut mult timp în primii ani de dupaRevolutie, popularizând ideile marxism-leninismului. Deoarece erau doar câtiva marxisti în cadrul personalului Universitatii, acestia erau concentrati asupra economiei politice, istoriei si întelegerea materialistaa istoriei, aparându-le pe acestia de atacurile ideologistilor burghezi. Pânala jumatatea anilor 1920, Societatea stiintificaa Marxistilor (Nauchnoe Obshchestvo Marksistov:NOM), care a fost formataîn Facultatea Muncitoreasca(rabfak) la sfârsitul lui 1919, a fost unanim recunoscutaca centru al gândirii filosofice si sociologice marxiste în Petrograd. Jurnalul NOM "tranzactii ale Societatii stiintifice a Marxistilor" a contribuit la raspândirea ideilor în societate.

Înlocuirea idealismului de materialism a fost de asemenea desavârsitade crearea unor institute stiintifice (majoritatea în Moscova) în care erau predate cursuri dar se si desfasurau activitati de cercetare în stiintele sociale. În 1918, Academia Socialistaa fost proclamataca centru al cercetarii maxiste. În sectiunea socio-istorica, cursurile generale introductive cuprindeau sociologie geneticasi sociologie generala(materialism istoric); în cadrul sectiunii politico-juridice, existau cursuri de sociologie a crimei. Institutul Marx-Engels, a carui bibliotecafilosoficaa fost aranjatasa ofere informatii despre materialismul sociologic si istoric, a fost înfiintat în 1920. Un an mai târziu, Institutul Profesorilor Rosii a fost instruit saformeze profesori pentru învatamântul superior. Pregatirea profesorilor universitari în spirit marxist a fost preluatade asemenea de Universitatea ComunistaSverdlov, de Asociatia Ruseascaa Institutelor de Cercetare stiintificaa stiintelor Sociale (RANIO N) si altele.

Impactul noului regim nu a fost simtit doar în institutii dar si în publicatii. În anul 1922, primul jurnal lunar de filosofie si socio-economie ("Sub stindardul Marxismului") a fost publicat, urmat apoi de alte jurnale care tratau probleme teoretice ale societatii si întrebari generale cu privire la filosofia sociala. Colaboratorii la majoritatea acestor jurnale, ca si profesorii universitari erau specialisti în materialism dialectic si în istoria filosofiei, acest fapt resimtindu-se prin aceea caaceste domenii erau mult mai reprezentate în publicatii decât problemele de sociologie marxista. Un alt motiv ar fi acela caliteratura anti-marxistaera mai degrabafilosoficadecât sociologicaîn caracter si astfel totul se încadra în limitele primei categorii.

În toti acesti ani câteva întrebari importante cu privire la marxism s-au ridicat. Acestea se legau în special de relatia metoda-teorie în materialismul dialectic, relatia dintre legile particulare si cele generale, fortele productive si relatiile productive si teoria cu privire la lupta de clasa. Diferite interpretari legate de materialismul istoric au fost exprimate. Un tratament al materialismului istoric derivadin mecanismul a caror surse teoretice erau "vederile subiectiv-idealiste ale lui Bogdanov, pozitivismul filosofiei burgheze precum si tendintele mecaniciste din cadrul stiintelor naturale"13. Nikolai Bukharin apare ca reprezantant principal al acestui domeniu în contextul sociologiei; el a prezentat o conceptie integral mecanicistaasupra sociologiei, apropiate de vederile lui Bogdanov în privinta metodologiei, ca si în alte probleme cum ar fi originea clasei, a statului si a ideologiei. Pânala începutul anilor 1930, cartea lui Bukharin , "Teorie a Materialismului Istoric: Culegere Popularaa Sociologiei Marxiste", a constituit punctul forte pe care s-au întemeiat majoritatea discutiilor verbale si scrise asupra materialismului istoric si sociologiei marxiste, întrucât în aceasta catre el avanseazaideea camaterialismul istoric este sociologie marxista. În timpul acestei perioade de discutii si critici (Conceptele lui Bukharin erau "neistorice", "abstracte", "scolastice", si/sau "revizioniste") filosofii marxisti sovietici au dezvoltat continutul si structura materialismului istoric ca fiind o disciplinaacademica. 14

A.M. Deborin si studentii sai erau critici, iar în cele din urma, succesori al mecanicistilor în anii 1920. Întrebarile referitoare la materialismul istoric pareau saaibao importantalimitatasi erau chiar ignorate de adeptii lui Deborin, deoarece acestia se concentrau asupra problemelor materialismului dialectic, mai degrabadecât asupra materialismului istoric. În Istoria Filosofiei VI se mentiona: 15

Deborin si grupul sau au subapreciat materialismul istoric si au refuzat sarezolve problemele actuale ale dezvoltarii sociale ei nu se aflau în masurasapunaîn discutie conceptele sociologice mecaniciste ale lui Bukharin si ale altora pentru canu aveau un punct de vedere corect dar nici nu si-au asumat o cercetare stiintificaconcretaîn problemele legate de dezvoltare sociala.

Deborin si studentii sai vedeau materialismul istoric nu ca pe o sociologie ci ca pe o metodologie sociala, ca pe o totalitate de categorii abstracte, logice cu ajutorul carora marxistii se apropiau doar de studuil legilor diferitelor formatii sociale, sau altfel spus, materialismul istoric a furnizat un "domeniu al presupunerilor" pentru analiza socialaMarxista. 16 Luând în considerare aceste puncte de vedere,  sociologia este nu sarcina filosofilor ci a specialistilor. Prin urmare, sociologia a FOST SCOAS~ DIN LIMITELE FILOSOFIEI. 17

Astfel la sfârsitul lui 1920 erau douapuncte de vedere în legaturacu materialismul istoric (asta pânala inceputul lui 1930): Identificarea istoriei materialiste cu sociologia în general, dupaBukharin, (si  materialismul istoric este sociologie marxista), si identificarea materialismului istoric cu metodologia sociala, dupaDeborin. La conferinta All-Union a istoricilor marxisti din februarie 1929 (care a avut loc chiar înainte de aprilie 1929, la al 16-lea Congres al Partidului de la care adeptii lui Deborin au iesit victoriosi), discutia referitoare la întelegerea marxistaa sociologiei a aratat clar casociologia marxistanu era încaoficial bine definita: întrebari cum ar fi, dacaaceasta era o teorie, sau o metodologie, sau amândoua- si relatia acesteia cu materialismul istoric - reflectau vadit atât tendintele mecaniciste cât si pe cele deborinitiene.

La începutul anilor 1930, dezbaterile referitoare la relatia dintre materialismul istoric si sociologia marxistaau continuat. Acestea erau în mare o continuare a argumentelor dinainte dar cu anumite adaugiri. Unii teoreticieni au subliniat aspectul principal filosofic al materialismului istoric, altii au afirmat casociologia este de fapt materialism istoric, în timp ce un al treilea grup considera camaterialismul istoric este atât parte inseparabilaa filosofiei marxiste dar si o teorie a dezvoltarii sociale. 19 În qeneral, în comparatie cu anii 1920 s-a înregistrat un progres scazut în legaturacu dezvoltarea teoriei materialismului istoric. Unele analize teoretice au abordat unele probleme mai putin generale referitoare la tranzitia catre si construirea unei societati socialiste. Progrese au fost facute în patru domenii în mod deosebit: opere care se ocupau de problemele teoretice ale constructiei socialiste au fost publicate, s-a stabilit caLeninismul reprezenta o contributie la analiza problemelor sociologiei marxiste; s-au pus întrebari importante referitoare la cultura si revolutia culturala, un numar de texte si colectii legate de materialismul istoric au aparut, acestea tratau rolul ideilor si dezvoltarea societatii , rolul maselor si întrebari de aceeasi natura. 20 În acelasi timp cu aceste referinte la contextul institutional, un pas înainte s-a facut prin dezvoltarea grupurilor sociale din cadrul Institului Profesorilor Rosii din Moscova, cu filiala sa din Leningrad, dar si a ramurii filosofice de la Academia Comunista.

Înaintea revenirii la discutarea sociologiei din perioada aderarii la linia de partid, trebuie saexaminam starea în care se afla cercetarea empiricade la victoria bolsevica. 21 Încadin 1918, Lenin, în definirea programului Academiei Socialiste a stiintelor Sociale, a trasat sarcina dezvoltarii cercetarii sociale. La sugestia sa un larg program de cercetare socialaa fost initiat. Domeniile erau: 1. munca, în special conditiile si organizarea muncii precum si influenta factorilor socio-psihologici, educationali si culturali generali în procesul muncii si al productiei; 2. nivelul economic si veniturile diferitelor categorii ale societatii (taranimea); 3. relatiile dintre clase si probleme teoretice referitoare la clase; 4. cultura; 5. religia; 6. datele socio-economice si socio-demografice - adunarea si procesarea lor; 7. metodele si tehnicile cercetarii sociale. S-a sugerat cacercetarea nu era atât sociologicaîn caracter cât socio-economicasi sociala. Aprecierea unei asemenea afirmatii depindea de o anumitaatitudine teoreticadar cu sigurantacercetarea avea un caracter corespunzator si conducea la cumularea unor date statistice si la utilizarea unor chestionare simple si a interviurilor. Dintre toti ale caror nume sunt mentionate în procesul cercetarii noilor procese sociale, cele mai frecvente sunt : S. Strumilin - cercetare referitoare la bugetul muncitorilor, taranilor si angajatilor, L. Kritsman -  diferentierea (pe clase) a taranilor si economia satului, si S. Volfson - casatoria si familia.

Amintind aceastaperioada, V. Kantorovich a afirmat casociologii "erau în stare sase bazeze pe date obiective la originea lor , considerând castatisticile sunt numeroase si accesibile si cacercetatorii trebuiau doar sale prelucreze".22 Cu toate acestea Klushin este critic cu cercetarile din aceastaperioada: "nu era timp pentru o cercetare completasi concretafapt care cerea o procesare si o întelegere a principiilor metodologiei generale si a metodelor la nivel inalt...", deoarece datoritapregatirii lor teoretice inadecvate, putinii marxisti din domeniul sociologiei s-au consacrat întelegerii problemelor obscure ale întelegerii materialiste a istoriei.23

Anii 1930 au cunoscut o intensificare a influentei puterii politice ca oponentaa influentei politicii sociale. Asa cum mecanicistii au fost eclipsati de adeptii lui Deborin în 1929, 1a fel acestia din urmaau fost eclipsati de bolsevici în 1930-l. Filosofia si sociologia trebuiau saserveascapartidul: disciplinele trebuiau politizate, bolsevicizate si în ultimainstantastalinizate.24 Nu exista si nu poate exista o filosofie (sociologie) care vrea safie consideratamarxist-leninistadacaea neaganecesitatea conducerii ideologico-politice si teoretice de catre Partidul Comunist si comitetul sau de conducere.

De la mijlocul anilor 1930 pânaîn 1950, sociologia ca disciplina academicaindependentaa disparut pur si simplu din Uniunea Sovietica. Sociologia nu mai avea loc în sistemul marxist, deoarece era considerataca fiind burghezasi, prin urmare, un obiect de studiu non-marxist. Marxism-leninism-Stalinismul i-a luat locul.

Numarul cursurilor de filosofie si sociologie din edificiile educationale a fost diminuat. Predarea filosofiei marxiste a fost încredintatanoilor departamnete ale marxism-Leninismului. Departamentele de materialism dialectic si istoric au ramas doar în universitatile si institutele unde unde existau facultati de filosofie, istorie si litere. Multi termeni si concepte sociologice elaborate de Marx, Engels, si Lenin nu au mai fost folosite: chiar cuvântul "sociologie" a fost interzis. 25 Doar acei termeni si concepte sociale care puteau fi gasite în lucrarile lui Stalin erau recunoscute. Bazele comentariilor sociologice si filosofice erau intitulate "Materialism Dialectic si Istoric" în "Istoria lui CPSU(B): Scurt Curs", 1938. "Atunci când doar unui singur om  i se recunoaste dreptul de creativitate stiintifica, celorlalti nu le mai ramâne decât sacomenteze, popularizeze si saadmire". 26 Comentariilor asupra declaratiilor lui Stalin le pot fi adaugate si cele ale altor clasici Marxist-Leninisti. Au avut loc numeroase discutii formale privind subiecte precum structura de clasa, casatoria si familia, religia si ateismul, etica si morala, arta si estetica, esenta si suprastructura. În plus au fost si alte discutii generale asupra legilor si dezvoltarii sociale si a tranzitiei de la socialism la comunism. Rezultatul final a fost acela cateoria era total despartitade practica. Exista o prevalentaa scolasticismului (acel fenomen care descrie detasarea de viata), si anume "deducerea" vietii din teorie, ca si "potrivirea" unor fapte noi si fenomene cu scheme si constructii cunoscute deja.

Cercetarea sociologicacare a avut loc în aceasta perioadaa luat numele unor alte discipline. Etnografii si antropologistii de exemplu, faceau investigatii cu privire la comportamentul religios si tiparele familiale a numeroaselor si diverselor grupuri minoritare pe teritoriul Uniunii Sovietice: unii au facut cercetari ale colhozurilor. Desi era de naturadescriptiva, aceasta culegere de date a constituit o sursade informatii despre impactul socialismului si industrializarii. Este, desigur, posibil (desi nu si probabil) ca munca în sociologie ca si în alte domenii ale psihologiei sase fi continuat chiar dacanu a aparut în publicatii.27

Deosebit de putine articole sociologice au aparut în publicatii, care înainte aveau acest profil. DacaChagin a sugerat catreptat unele astfel de articole au fost publicate începând cu anii 1939-40, în publicatia "Pod znamanem marksizma", în care s-a facut o încercare de a trece peste canoanele operelor lui Stalin, ziarul însusi a fost întrerupt începând cu 1944. 28 Pânaîn 1947, cand publicatia  "Probleme de Filosofie" a fost inaugurata, nu a mai existat nici un alt jurnal filosofic în tara. Totusi Bolsevic, organul CPSU , a depasit cumva aceastafaza. În aceastaperioadaa început al doilea curent de scriere în timpul lui Stalin  - si anume critica sociologiei burgheze - care a început la mijlocul anilor 1940. Articole de acest gen au fost publicate întâi în "Bolsevic", apoi în "Probleme de Filosofie". De ce era necesaraacritica sociologiei burgheze? G. Aleksandrov, scria în , "Bolsevic",  în 1945, sugerand un raspuns: 29

"Filosofii sovietici sunt obligati sa-si continue munca de  criticasubstantialala adresa teoriilor burgheziei contemporane reactionare referitoare la sociologie si la filosofie. 30

Echipa noastrastiintificasi universitaraa avut putine informatii referitoare la gândirea filosoficasi sociologicadin strainatate în ultimii ani. Totusi, lupta împotriva ideologiei reactiei burgheze în ceea ce priveste cele mai reale probleme politice este imposibilafaraexpunerea teoriilor filosofice si sociologice ale burgheziei reactionare contemporane."

Desi aceste articole erau mai putin subtile si mai mult polemice fatade cele din anii 1950 si 1960, reprosurile, care se faceau erau aceleasi. 30 În întregime, sociologia burghezaera încontinuu reprezentataca o apropiere metafizicaabstractafatade  studiul societatii, în timp ce luataseparat , materialismul istoric (sociologia Marxistaa) era prezentataca fiind singura abordare stiintifica. Marxismul, asa cum spunea Lenin, a fost cel care a ridicat întâia datasociologia la rangul de stiinta. si toria materialismului istoric a fost si este încastiinta marxistaasupra societatii.

 Cu exceptiile mentionate, perioada de pânala mijlocul anilor 1950 reprezintanadirul sociologiei sovietice. Doar odatacu al 20-lea Congres al Partidului în 1956 s-a experimentat un alt tip de renastere. Asa cum Chagin a spus:

"Congresul al 20-lea a initiat eliminarea treptataa dogmatismului si subiectivismului din sfera teoriei marxiste ca si lichidarea consecintelor ce decurg din cultul personalitatii în sfera sociologiei marxiste. Acesta a fost punctul de cotitura. Anii 1950 reprezintaperioada când au fost reabilitate multe pozitii pierdute, renuntând la ideile dogmatice ale perioadei cultului peresonalitatii lui Stalin si când s-a încercat ca sociologia safie transformataîntr-o autenticastiintade cercetare, bazându-se practica constructiei comuniste si a legislatiilor teoretice a Marxism-Leninismului. Acesta a fost un proces contradictoriu si complicat. Canoanele si dogmele nu au disparut dintr-o datadin contextul materialismului istoric. Nivelele sociologilor nu au fost reconstruite dintr-o data. Multi încase bazeazape practicile vechi. Dar spiritul creativ al cercetarii a continuat în ciuda conglomeratiilor dogmatice. Sociologia sovietica, la fel ca întreaga filosofie, si-a aparat dreptul de a deveni o stiintacreativa(1950)."

Ce a dus la acest fenomen în 1950? Asa cum s-a repetat mereu: dupadeciziile celui de-al 20-lea Congres al Partidului (ca si urmatoarele 4 Congrese), partidul a definit rolul si sarcinile stiintelor sociale, aratând directiile principale ale muncii de cercetare si îndreptând studiul concret al procesului de constructie comunista. În Pravda si Kommunist, orientarea partidului catre solutia problemelor teoretice a aparut ca o linie definitorie pentru dezvoltarea în continuare a filosofiei si sociologiei.

 Partidul si "practica" sa au produs în cele din urmao cerere în vederea cautarii unor solutii la multe din problemele ridicate în timpul erei staliniste, si astfel primii pasi în renasterea sociologiei au fost luati. Dar în timp ce partidul a deschis în cele din urmaportile pentru sociologie, abia cu cel de-al 23-lea Congres al Partidului în martie-aprilie 1966 sociologia a fost recunoscutaoficial ca o disciplinade sine statatoare cu functii ditincte. În decada precedenta, a fost dusao luptateoretica, fapt ce a reprezentat la nivelul fortelor sociale o luptapentru legitimarea sociologiei. La aceastadezbatere ne întoarcem acum.

Tabelul 7

FILOSOFIE, TEORIE

Filosofie Marxista                                                                                 15                    3+

Moderatori moderni                                                                              2         

Întrebari de nationalitate (incluzând

conceptii de suveranitate nationala,

patriotism si rasa)                                                                                  6                      +

Relatii internationale (incluzând istorie

militara, co-existenta, conflicte)                                                 3

Revolutie socialista                                                                                2                      2+

SOCIOLOGIE, TEORIE sI CERCETARE

Teoreticieni sociali                                                                                3                      +

Teorie si metode de cercetare empiricaburgheza                        3                      +

Cercetare comparativasocialista                                                3                      +

Metode si modelare                                                                              6                      4+

DOMENII DE CERCETARE SOCIAL~ CONCRET~ 

Munca                                                                                                  11                    5+

Structurasociala                                                                                    7                      4+

Casatoria si familia                                                                                1

Sociologie urbana                                                                                 1                      +

Criminologie                                                                                         1

Drept                                                                                                   1

Religie, etica, morala, valori                                                       4                      +

Artasi comunicarea în masa                                                       2

Cercetarea opiniei publice                                                         1

Cercetarea bugetului la timp                                                      1

DOMENII PERIFERICE

Comunicarea în masasi timpul liber                                            1

Politica nationalaleninista                                                           1

Sociologia si alte stiinte                                                             1

În tabelul 7, oamenii clasati sub denumirea "Filosofie marxista" îi includ pe cei care lucrau în domeniile materialismului dialectic si istoric, comunismul stiintific, economie politica, istoria filosofiei si culturii si istoria CPSU-ului. Zece din acesti oameni erau conducatori de departamente. Cel putin opt dintre ei - sunt cu sigurantamembrii ai Partidului Comunist si cel putin 11 dintre  ei sunt peste 45. O combinatie similarade vârsta, apartenentala un partid sau cu functia de directori este reprezentatade subiectii listati sub numele de "întrebari legate de nationalitate", "relatii internationale" si "revolutie sociala". Astfel se pare caoamenii din categoria "teoriei filosofiei" sunt cei mai curajosi. O imagine cu totul diferitaeste redatapentru cei angajati în activitatea de cercetare. În mare, acesti oameni au vârste cuprinse între 35 si 45 de ani: desi unii din acest grup sunt mai în vârstasau mai tineri, cea mai dinamicaactivitate se pare careiese din categoria din mijloc. Mai mult, în comparatie cu grupul mai în vârsta, acesti sociologi sunt împrastiati prin tara: concentratia este mai scazutaîn zona Moscovei. În ceea ce priveste educatia lor, acesti sociologi sunt egali împartiti inter doctoranzi si doctori, desi câtiva dintre primii si-au obtinut deja doctoratul. Doar o treime dintre ei sunt activi în departamentele lor, dar vârsta lor este factorul crucial aici. Din acest profil rezultacasociologii rusi cu greu pot fi categorisiti în doua. În mare cei care sunt angajati efectiv în cercetare tind saofere regula, mai degrabadecât exceptia.

 Jurnale

Sociologii nu aveau propriile lor periodice. Acest fapt a dus la aparitia unor articole  de specialitate în alte publicatii, în special în cele care se ocupau de filosofie, dar si  de economie, istorie,  politica, etnografie, drept si antropologie, ca si în presa  obisnuita.

Douajurnale au dat semne de aparitie regulata. Primul,  "Cercetare Sociala"  a aparut de 6 ori: prima aparitie fiind în 1965, apoi una în 1968, apoi patru în 1970. Acest  jurnal este sponzorizat de Academia de stiinte si de Institutul de Cercetare  Sociala, precum si de Asociatia SociologicaSovietica. Publicaarticole legate de probleme  generale de sociologie ca si alte articole care dezbat anumite probleme, cum ar fi  familia, casatoria, si bugetul de cercetare. Celalalt jurnal, "Omul si Societatea" a fost  publicat întâia dataîn 1966. A avut câte o aparitie în 1967, apoi în 1968, trei în  1969, douaîn 1970, si douaîn 1971. Este sponzorizat de Institutul de Cercetare Sociala Complexade la Universitatea de Stat din Leningrad si reflectainteresele Institutultui  în probleme de sociologie, psihologie, economie si drept. De exemplu au aparut articole  despre planningul si managementul social,  despre individ si alte aspecte ale  muncii, tinerilor si socializarii.

Totusi, douajurnale filosofice au fost publicate. Ele s-au ocupat de articole  de sociologie. ("Voprosy filosofii",  "Filosofski nauki"). Prima dintre publicatiile  mentionate mai sus are de douaori mai multe articole de sociologie decât cea de-a doua  si articolele sale acoperaun domeniu deosebit de larg. În afarade faptul acesta îsi informeaza cititorii în legaturacu trecutul, prezentul si viitorul în cercetare, ce alte functii  mai îndeplinesc aceste publicatii. 

Încadin 1960 jurnalele contineau în mod regulat analize, rezumate si/sau  incursiuni din alte jurnale filosofie si sociologie din alte tari socialiste. "Voprosy  filosofii" a încercat sacumuleze informatii dintr-un numar de jurnale din alte tari comuniste deodata, în timp ce "Filosofskie nauki" a încercat sainvestigheze articole din  diferite reviste axate pe anumite probleme (asa cum este materialismul dialectic) sau  concentra articole dintr-o singuratara: aceastaalegere nu era totusi nici grea dar nici  rapida. Întâlnirile reprezentantilor din consiliile de conducere ale editorialelor  filosofice si sociologice din tarile comuniste erau raportate în acest jurnal încadin  1962. De asemenea cartile de sociologie si filosofie au recenzii aici. De exemplu în  1965, "Voprosy filosofii" a revazut publicatiile cehe din 1960 si pânaîn 1963, iar în 1966  pe cele polone din anii 1960-1964.

Jurnalele raportau de asemenea schimburile de experienta si conferintele dintre sociologii sovietici si ceilalti.  În noiembrie 1962, de exemplu, un  schimb între o universitate de stat (din Leningrad), si unele universitati poloneze au  fost redate, urmarindu-se problemele generale de metodasi tehnicaîn cercetarea  sociologica,  ca si un studiu al activitatii de productie.  Conferintele sponzorizate de o  tarasocialistasi la care participau delegati sovietici erau redate în reportaje. O  astfel de conferintaa fost una tinutade Institutul de Sociologie de la Academia de  stiinte Sociale Slovace, societate de sociologie si  Institutul  Marxist-Leninist. Jurnalele redau asemenea conferinte inter-socialiste la care, de  exemplu,  se discutau probleme ale structurii sociale din societatile socialiste si  probleme teoretice în legaturacu profitul în procesul de productie. În fine erau discutate întâlnirile internationale, dintre care cele mai importante erau  conferintele internationale, sociologice.

La aceste jurnale colaborau de asemenea unii sociologi sovietici care  scriau despre conferintele tinute în Uniunea Sovietica. Conferintele constituiau un  prilej de întâlnire între indivizi dar si între institutii, pentru sociologi si de  asemenea ele puteau servi ca  platformapentru disciplinaca întreg. Daca aceste  jurnale nu pot acoperi toate conferintele tinute, ele oferao imagine atât a  conferintelor cât si a lucrarilor prezentate.

Aceste conferinte nu includ întâlniri sau seminare care au loc de  obicei (de douaori pe an, sau anual). Asemenea întâlniri, raportate de asemenea în  jurnale, pot discuta operele unor vuzy, rezultatele si problemele activitatii de  coordonare si cercetare ca si munca unor seminare speciale tinute de numeroase corpuri  de conducere care se ocupau de probleme ale stiintelor sociale.

Jurnalele însusi tineau întruniri cu cititorii. Cititorii erau cei care  aprobau  sau dezaprobau subiectele variate, care constituiau continutul publicatiilor. De  exemplu în 1965 la Cherepovets, directorul Institutultui Peadgogic de la Cherepovets  (director al Departamentului Marxist-Leninist a pus sub semnul îndoielii numeroase  articole de cercetare concretasociologica, afirmând caau aparut doar 5 asemenea  articole în 1964. Un punct de vedere diferit a fost exprimat la conferinta de la Tbilisi  unde  doar un singur om s-a plâns de numeroasele teme nonfilosofice din  jurnnale, incluzând aici si cercetarea concretasociologica.  I-a fost dat un raspuns de  catre secretarul corespondent din consiliul de conducere al editorialului "Voprosy  filosofii", I. V. Blauberg, care a afirmat cadin moment ce nu sunt publicatii periodice  de specialitate, "Voprosy filosofii" trebuie sase ocupe serios de aceste probleme. În  general, toate aceste conferinte cu cititorii aveau la ordinea zilei sociologia ca  subiect si, de obicei,  se cereau mai multe articole în aceastaprivinta. 

Totusi sarcina cea mai importantaa acestor publicatii era satina cititorii la curent cu evenimentele din cercetarea sociologica. Descriind aceasta activitate, ele dadeau informatii valoroase în legatura cu cine si ce face. În absenta  unui periodic profesionist, aceste jurnale au fost transformate în substitute, tinând la  curent sociologii cu propria lor profesie, cu proportiile disciplinei si operele  colegilor lor. Astfel, ele au jucat un rol semnificativ în procesul institutionalizarii  sociologiei în Uniunea Sovietica.

Concluzie

Încade al 20-lea Congres al Partidului, sociologia a luptat pentru  legitimarea sa în cadrul sistemului sovietic de cunoastere cautând sprijin în trei sfere  distincte -comunitatea academica, populatie, si oficialitati.

Lupta pentru dreptul de existentaca disciplinaacademicaindependentaa  avut loc pe mai multe nivele. Astfel, sociologia a trebuit sademonstreze necesitatea  unei stiinte în afara materialismului istoric. La urma urmelor, nu era materialismul  istoric o sociologie marxista? Apoi, sociologia a trebuit sascoataîn evidentacanu  este o consecintaa sociologiei burgheze. Deci,  radacinile sale în trecutul sovietic  trebuiau subliniate. Aici aparatorii sociologiei nu se puteau baza doar pe citate din  opere ale lui Marx si Lenin, dar si pe opera unor sociologi din alte tari socialiste.

Dacadiscutiile care au început în 1950 cu privire la dreptul de  existentaal sociologiei s-au diminuat, ele nu au încetat cu totul. Desi relatia dintre  materialismul istoric si sociologie nu a fost rezolvatadefinitiv, în celelate scopuri  practice sociologia si-a câstigat recunoasterea ca stiintaindependenta.  Pasul urmator a  fost acela de a fi permis profesorilor sapredea aceastadisciplinasi safacamuncade  cercetare. Cu toate acestea gradatii în sociologie nu au fost acordate.

Dorind o acceptare din partea publicului, acesta a fost invitat sa colaboreze in cercetare, atunci când ziarul pentru tineret , "Komsomol skaia pravda" a  deschis Institutul de Opinie Publicaîn 1960. Institutul si-a început activitatea prin  consultarea publicului în subiecte generale, cum ar fi razboiul,  (dar, recent s-a  concentrat pe probleme mult mai putin abstracte si tot mai practice, asa cum este  industria de servicii. Aceste sondaje de opinie au ajutat la acomodarea publicului cu  metodele sociologice specifice, cu chestionarele. De fapt este aproximativ corect sase  afirme caîntre sociologie si chestionare se poate pune semnul egal în mintea  publicului larg. 

În ceea ce priveste lumea oficiala, dacarecunoasterea si sprijinul sunt  greu de obtinut , este totusi clar faptul caoperele în ultragiatul domeniu al sociologie  sunt permise din nou începând cu sfârsitul anilor 1950; Congresul al 20-lea al Partidului  din 1956 si dezghetul care i-a urmat au permis sociologiei safacaprimii pasi. Programul  Partidului din 1960 a anuntat constructia comunismului cerând ajutorul sociologilor în  acest proces. Congresul al 23-lea din 1966 a recunoscut în mod deosebit sociologia ca  stiintaindependenta. Sociologia este vazutaca instrument care, oferind atât informatie  cât si analiza, ajutaca regimul sanu piardacontactul cu realitatea si, care poate ajuta  la planificarea si controlul societatii, ca si la întelegerea acesteia.

Atmosfera generalaîn care sociologia sovieticaopereazapoate fi cel  mai bine descrisaca una care e menitasarezolve problemele. Astfel se explica de ce  anumite domenii au fost studiate în timp ce altele nu. Trebuie, prin urmare recunoscutanatura dualaa acestei orientari care oferasolutii unor probleme sociale. Pe de o  parte,  cercetarea non-concretului, a domeniilor non-utilitare este rareori asumata:  cercetarea încearcasaraspundaunor probleme actuale în termeni concreti. Este de  asemenea adevarat ca, totusi,  încurajând preocuparea empiricacare izola problemele ce  aveau o oarecare importanta, aceastaorientare împiedicadezvoltarea teoriei si  cercetarii privind dinamica sociala. Abordarea din punctul de vedere al rezolvarii  problemelor împiedica studiile care erau preocupate de distributia puterilor în  Uniunea Sovieticasi a altor factori cum ar fi distributia de putere si ideologie ca determinanti sau tipare ale industrializarii si schimbarii  sociale. Aceastaperspectivade abordare apare mult mai legatade mediul înconjurator în  care a avut loc renasterea sociologiei începând cu anii 1950. O disciplinacare scotea în  evidentanevoia adunarii de date si a interpretarii putea saaibapropriile doleante  chiar într-un climat de reorientare politica în care regimul cauta sasublinieze  ruptura dintre dogmele trecutului si sastabileascasi samentina contactul cu  realitatea sociala. ''Cercetarea ConcretaSociologica" este un titlu apt pentru sociologia  din Uniunea Sovietica.

Desi, în linii mari, legitimarea sociologiei a avut loc,  sociologii sovietici  au continuat saîntâmpine numeroase obstacole. Pânaîn 1968, când i s-a pus la dispozitie  primul Institut din cadrul Academiei de stiinte, sociologia a ramas odrasla nelegitimaa  filosofiei. Nu existanici o îndoialaca unele dintre cererile continue pentru  stabilimentul Institutului aveau legaturacu beneficiile directe ale sitemului  monetar: plângeri în legaturacu finantarea inadecvatasi uneori inexistentasunt mereu  aduse în discutie. Institutia unui Institut ar trebui saafecteze cooperarea si/sau  coordonarea dintre sociologi sau dintre ei si alti oameni de stiinta. Sociologii  sovietici au nevoie de acest lucru, fapt ce implicacacooperarea poate aduce facilitati  de cercetare împreunacu o bunaîmpartire a datelor si tehnicilor. O altaproblemapentru  viitor este aceea caîn momentul de fatanu existanici un periodic care saserveascaîn  mod deosebit nevoile sociologilor , fapt ce a dus la aparitia de articole de sociologie  într-o mare varietate de jurnale ca si în presa cotidiana. Mai existasi problema  obtinerii materialelor statistice: fie statisticile în anumite zone  "nesigure" sunt  adunate si tinute secrete,  sau nu sunt adunate deloc. În ambele cazuri munca  sociologilor cunoaste numeroase piedici.

S-ar putea argumenta caîn comparatie cu limitele pe care guvernul  Sovietic le impusese,  aceste neajunsuri sunt minore. Poate, în fond, sociologia sa evolueze în asemenea conditii? Faraîndoialao evolutie vaditas-a înregistrat de la  Revolutia din 1917. Acest studiu a schitat progresul înregistrat. Dar, care  sunt  factorii specifici ai sistemului care limiteazasociologia?

Într-o oarecare masura, sistemul poate impune ceea ce trebuie  cercetat, ceea ce trebuie investigat. Sociologistii sovietici studiazaanumite arii ale  societatii, în timp ce cei mai grijulii evitaalte arii. De exemplu, perioada cultului  personalitatii - 20 sau mai multi ani de istorie sovietica-este în mod expres  ignorat. Alte subiecte - în arii care nu impun probleme - trebuie safie abordate pe cai  indirecte. Astfel rolul sexualitatii este doar partial luat în considerare în studiul  familiei. Dar, în întregime,  cercetarea care are implicatii critice în sistemul social  existent sau care tinde saimplice o schimbare în directii care scapade sub control. Daca este posibil ca cercetarile care analizeazaariile mai sensibile nu sunt  publicate, numarul acestora este probabil foarte mic. Nu acelasi lucru este valabil pentru  cercetarile care într-un fel sau altul diferade anticipatii.

În acelasi timp este aproape imposibil de corelat ceea ce sociologii  studiazasau nu, cu ceea ce li se permite sainvestigheze sau nu. Dar odatace au stabilit  aria de cercetare, acest fapt este fie datorita- 1. sunt directionati sau încurajati sa studieze subiectul; 2. stiau cadomeniul a fost înainte studiat si caeste deci  acceptabil; 3. cavor fi finantati în munca lor de cercetare;  4. cavor putea saobtinaalte  gradatii;  5. sau cagasesc subiectul în sine interesant etc. - cercetatorii trebuie apoi  safacafataunor probleme privind modul de investigare al problemei. Dacaanumite metode  sau abordari sunt considerate neacceptabile fie din motive empirice, fie din motive  ideologice, atunci cercetatorul trebuie saurmeze un plan de actiune prescris. Dar acest tip de restrângere devine  încetul cu încetul inoperant. Doar la nivelul editorial atât al jurnalelor cât si al  redactiilor opera sociologului poate fi restrânsa. Dar este totusi dificil sase  depisteze ce a fost lasat afarasau ce a fost adaugat si pe ce considerente au aparut  omisiunile sau adaugirile. Mai mult, nu se poate  sti ce tip de material nu poate fi  publicat si mai ales din ce cauza. Un alt tip de constrângere este accesul sau lipsa  accesului la operele  'burgheze" din biblioteci. În fine, dacacercetatorului îi poate fi  limitataalegerea materialului, abordarea metodologicasi caile de publicare, influenta  acestora asupra lucrarii sale poate fi inconsecventa. Anumite gaselnite în cercetare nu  vor fi implementate deoarece, între alte motive, ele ar afecta investitii financlare.

O altaconstrângere intangibilaasupra sociologului sovietic o poate  constitui trecutul. Cultul personalitatii a avut urmarile sale. "Teama de raspundere, o  teamacare supravietuieste din perioada când anumite citate stupide erau servite ca  cercetare   stiintificaserioasa, încapersista. " Acest fapt poate servi ca explicatie  pentru numeroasele lucrari care se presupun a fi de naturasociologica, dar nu sunt  decât niste scrieri lipsite de valoare - "adunaturi puse cap la cap", sau citate din surse  clasice. Rolul istoriei sovietice în conturarea sociologiei contemporane nu poate fi  ignorat.

Ce rol a avut Marxism-Leninismul în conturarea cercetarii  sociologice? Teoreticienii sociali sovietici sunt primii care scot în evidentafaptul  castiinta sociala- sociologia - nu este o valoare libera. Cercetatorul este un membru al  societatii si prin urmare reflectanormele si valorile societatii. Rezultatul e ca "sociologia Marxistasi ideologia Marxistasunt indisolubil si organic legate" si ca "sociologia este o stiintade partid.  Conceptia generaladespre sociolog, simpatiile lui  sociale si politice, pozitia lui socialaafecteazametodologia si chiar metoda de  cercetare si, prin urmare, rezultatele. "Dar, asa este? Acest argument pare sase ridice  putin mai mult decât la ariile determinate de sistem, care pun problema abordarii  sociologice. Orice vedere alternativaeste dependentade faptul caexistao sociologie  sovieticaspecificasi identificabila. Putine dovezi pot fi aduse pentru a sprijini  aceastaafirmatie. Astfel,  sociologia sovieticaeste distinctamai mult din punct de  vedere national decât intelectual.

Sociologii rusi nu au ajuns la punctul în care sapunasub semnul  întrebarii sau sacritice marxismul direct, în scrierile lor. De fapt pozitia trasatade  N. Preobrazhenskii în 1922,  este încavalida:

"Marxistii se pot contrazice în parte, în privinta teoriei metodelor, si înca mai mult de mijloacele sale de aplicare; operele lor concrete putând fi complet diferite  ca si continut ..., dar ei nu se contrazic si nu concureazaunii cu altii în privinta  pozitiei fatade Marxism."

Momentul în care ei se vor contrazice în privinta pozitiei fatade  Marxism este o problemadiscutabila. Posibilitatea ca marxismul într-o abordare criticasa fie institutionalizat în Uniunea Sovieticaeste încaîndepartata. Este posibil, totusi, ca  datoritaunei tot mai intense cercetari empirice , anumite aspecte ale  Marxism-Leninismului pot fi puse sub semnul întrebarii - acceptate, ignorate sau  modificate - si avansate noi teorii. Începuturile acestui fenomen  se aflaîn discutia asupra stratificarii sociale. Curentul empiric prezent în sociologia societicapoate  duce la o orientare teoreticaasupra disciplinei, sau mai probabil,  accentul empiric de  astazi poate continua sase extinda. 

Într-un sens larg, viitorul acestei discipline este legat de atmosfera  din interiorul Uniunii Sovietice. Ca un barometru practica sociologiei indicagradul în  care Uniunea Sovieticava permite examinarea conditiilor sociale existente. Daca,  în  viitor, toate domeniile intelectuale vor fi restrânse - daca, spre exemplu o politicastalinizatava fi reintrodusa- atunci nu mai este nici o îndoialaca sociologia va fi în  aceeasi masuralimitata. De fapt, în perioada încordatade pânala 1967, cercetarea condusa de Komsomolskaia pravdas de la Institutul Opiniei Publice apare ca fiind  neglijabila. Având în vedere faptul casociologia a fost una dintre ultimele discipline  care au fost recunoscute dupamai mult de 20 de ani de tacere, nu ar fi surprinzator ca  aceasta safie una dintre primele respinse.

Sociologia sovieticaeste o disciplinacare încearcasase dezvolte în  contextul particular al societatii sovietice. Orientarea ideologicaa regimului sovietic  a produs un set de probleme specifice pentru dezvoltarea unei sociologii  independente. În sens larg, aceste probleme s-au manifestat în 2 moduri: sub forma unor  întrebari legate de relatia dintre o bazaideologicaexistentasi o sociologie  posibila, dar si în forma unei amenintari fatade regim din partea unei discipline  deosebit de evoluate. Din discutia de mai sus, cu privire la factorii sociali si  stucturali si ideologici, este clar caacestia din urmaau o semnificatie mult mai mare  pentru continua dezvoltare a sociologiei. Totusi acest fapt nu trebuie saîntunece  faptul casociologia sovieticaîndeplineste anumite functii, întâmpinaobstacole si întâmpina probleme comune tuturor sociologiilor din lume.


Studiu de autor

CHARLES WRIGHT MILLS

1916-1962

Introducere

            C.Wright Mills s-a nascut pe 23 august 1916, în Waco, Texas. El provenea dintr-o familie obisnuita apartinând clasei de mijloc "traditionale" a societatii americane: tatal sau era agent de bursa iar mama sa era casnica. În 1939 a obtinut diploma de licentiat si de specialist în sociologie la Universitatea din Texas. Nu se poate spune despre el ca a fost un student obisnuit, caci în timpul studiilor a publicat cu regularitate articole în doua mari reviste de sociologie din America. Mills a lucrat, si si-a luat doctoratul la Universitatea din Winsconsin. Prima slujba a avut-o la Universitatea din Maryland, iar din 1954 la Universitatea din Columbia.

            Unul dintre cele mai sigure lucruri care se pot spune despre el ca om este faptul ca era mereu în alerta, ca si cum ar fi fost într-un permanent razboi. De altfel, a avut o viata personala tumultoasa, caracterizata de o multime de afaceri, trei casatorii, câte un copil din fiecare casatorie, pe lânga cele patru atacuri de cord (ultimul punând capat scurtei sale vieti). În viata profesionala Mills nu era altfel :parea ca se afla într-o permanenta lupta cu toti si toate. aI-a criticat virulent superiorii de la Universitate si chiar pe propiul sau editor. Ca profesor la Universitatea din Columbia, a fost izolat de catre colegii sai. Desigur Mills nu a fost "blând" cu oamenii; de altfel el nu a fost blând nici cu societatea americana, atacând-o pe multiple fronturi.

            Locul lui Mills în evolutia ideilor sociologice este greu de stabillit. Poate doar influentele care i-au marcat conceptia sociologica ar putea sa-i releve locul, dar operele sale nu pot fi explicate complet de aceste inflente. Începând cu Thorsten Veblen autorul  "Teoriei clasei de ragaz", care critica elita americana a acelei epoci, continuând cu influenta functionalismului lui Malinowski si a scolii întemeiate de acesta, si cu influentele teoriei marxiste (dupa al doilea razboi mondial) cu teoria si metoda tipului ideal a lui Weber (fapt evident în "Gulerele Albe") si în sfârsit cu influentele de factura empirista din "Imaginatia Sociologica".

            Mills a publicat cel putin doua carti care reflecta politica sa radicala mult mai bine decât apropierea de teoria marxista: în 1951 "Gurele albe" ("Whrite Collar") si în 1956 "Elita puterii" ("The Power Elite") . Între acestea doua, a scris cea mai teoretica si mai sofisticata lucrare a lui "Caracter si Structura sociala" în 1953 ("Character and Social Structure ") în colaborare cu Hans Gerth. În mod paradoxal, desi rolul sau major a fost în sustinerea teoriei sociologice fundamentate pe doctrina marxista, cele mai "puternice" carti ale lui au fost din perspectiva teoriei lui Weber (1951) si  a lui Freud (1953).

            Dupa mijlocul deceniului al cincilea (1955) interesul lui Mills s-a mutat în directia marxismului si a problemelor lumii a III-a. Rezultatele intereselor sale s-au concretizat în "Asculta yankeule:Revolutia din Cuba" (1960) (Listen,yanku:Revolution in Cuba)-o analiza a revolutiei comuniste din Cuba si în "Marxistii" (1962) ("The Marxists"). Radicalismul pe care l-a afirmat permanent l-a pozitionat pe Mills în "periferia" sociologiei americane, deoarece a fost obiectul multor critici , ca raspuns la criticismul lui , uneori vehement. Atitudinea critica a lui Mills a culminat în "Imaginatia Sociologica" (1959) ("The Sociological Imagination"). O nota particulara a criticismului sever al lui Mills este critica lui Talcott Parsons si a practicarii "marii" sale teorii. De fapt, multi sociologi americani sunt mai familiarizati cu critica lui Mills decât cu detaliile sistemului lui Parsons .(cf. Ritzer)

            În "Elita puterii" Mills demonstreaza cum un grup restrâns de mari proprietari, lideri politici si militari , detin si "administreaza" puterea pentru realizarea propriilor interese. "Aparitia elitei puterii este într-o anumita masura o parte a transformarii publicurilor americane într-o societate de masa".

            În acceptiunea lui Mills , continutul propriu-zis al politicului consta în putere. Puterea determina prestigiul si ierarhizarea sociala a oamenilor si a grupurilor sociale. Pe lânga putere ,  Mills introduce al doilea concept central al teoriei sale politice, conceptul de elita, iar prin asocierea acestuia cu puterea, analiza pe care o face se structureaza pe ceea ce el numeste "Elita puterii". Introducerea conceptului de elita a puterii în demersul logico-conceptual întreprins de Mills, s-a dorit a fi o înlocuire a celui de "clasa dominanta" sau "clasa guvernata", dar în continuare avem de-a face cu un demers istorico-explicativ, comparativ si empiric.

Elita puterii nu este un fenomen caracteristic doar societatii americane din vremea lui Mills. Doar ca în ultima perioada (cotemporana) se caracterizeaza printr-o schimbare structurala majora, datorita patrunderii clicii militare în centrul acestei structuri si coalizarii stratului politic al elitei cu cel militar si economic-corporatist. Acest tip de elita a puterii se bazeaza pe unitatea intereselor politice , militare si economice spre deosebire de elitele care au functionat anterior , predominant politice sau predominant economice.

            Elita puterii este un rezultat al orientarii politice a societatii americane mai mult spre conflicte si probleme internationale decât spre cele interne. În acelasi timp, elita puterii este un "organism social" relativ autonom , cu mecanisme proprii de functionare si autoreproducere . Membrii acestei elite au o origine sociala comuna : ei provin din rândurile clasei bogate, iar educatia, instructia si credintele lor religioase sunt surprinzator de asemanatoare. Ei nu sunt simpli  functionari carora altii le stabilesc modul de lucru si sistemul de valori. Dimpotriva , ei sunt cei care elaboreaza valorile , normele si strategiile de actiune, si care urmaresc apoi ca acestea sa fie  respectate de catre toti ceilalti.

            Mecanismele sociale care stau la baza actiunilor elitei duc la o îndepartare definitiva a acesteia de mase si la transformarea întregii societatii într-un sistem prin care propriile interese de clasa-economice, politice si militare-sunt legitimate ca interese sociale generale. Schema de functionare a elitei se bazeaza pe racolarea clientelara si are ca valoare morala suprema banii.

            "O societate în care este larg raspândita , atât la nivelul elitei , cât si al masei , ideea ca ea reprezinta o retea de grupuri care se înseala unele pe celelalte, este o societate care nu poate produce oameni cu simt moral interior; o societate a descurcaretilor nu produce oameni cu constiinta morala; o societate care asocieaza succesul cu a avea cât mai multi bani si condamna esecul ca cel mai mare viciu , ridicând banii la rangul de valoare absoluta, va produce un agent îngust , dar precis si un mod suspect si necinstit de a fi. "

       

"Gulerele albe " sau "Noua clasa de mijloc"

            Odata cu publicarea lucrarii sale "White Collar" în 1951, Mills paraseste definitiv perspectiva teoretico-metodologica a sociologiei structural-functionaliste si neopozitiviste. În aceasta lucrare Mills arata ca în societatea americana contemporana lui, mai mult de jumatate din proprietatea privata este detinuta de doar 2-3% din cetateni, restul populatiei constituind o "noua clasa de mijloc" , oamenii "gulerelor albe" care se supun direct proprietatilor si care considera America ca fiind o societate de functionari. Pentru "gulerele albe" rangul social este independent de proprietate si este dependent doar de câstigurile obtinute prin munca.

            Noua clasa de mijloc a aparut în conditiile în care majoritatea micilor proprietari au devenit non-proprietari, producându-se astfel un nou criteriu de stratificare sociala:ocupatia. Daca vechea clasa de mijloc era alcatuita din fermieri , oameni de afaceri si profesionisti independenti (ingineri, medici, juristi, profesori), noua clasa de mijloc este alcatuita din functionari si vânatori, manageri si specialisti cu studii superioare , experti care practica profesiuni birocratizate. Acestia au fost plasati pe treapta de mijloc a piramidei societatii americane de schimbarile socioprofesionale (prin tehnicizarea industriei) de expansiunea birocratiei si a coordonarii (atât a lucrurilor si obiectelor cât si a simbolurilor si oamenilor).

            Gulerele albe exercita ocupatii care pe de o parte implica o ierarhizare a celorlalti oameni , a valorilor si simbolurilor corespunzatoare lor, iar pe de alta parte propria lor ierarhizare sociala, prin ocuparea unor status-uri sociale aflate într-o dezvoltare expansiva. Caracteristica principala a noii clase de mijloc este indiferenta politica. Acest lucru generaza o detasare de simbolurile politice dominante, dar nu are rezultat fiind o atasare la un sistem de contrasimboluri prin care sa preseze politicul. Mills considera ca pâna la urma , într-un viitor nedeterminat , noua clasa de mijloc se va atasa la blocul politic care va câstiga definitiv puterea politica.

            [...}"...ea nu va alege decât atunci când partidul alegerii ei va fi câstigat. Gulerele albe formeaza ariergarda. În viitorul imediat          (alegerii) ele se vor supune cursei pentru prestigiu, în viitorul mai             îndepartat vor urma caile puterii , caci, în final puterea este cea care determina prestigiul. Asteptând pe piata politica americana, noile clase de mijloc sunt de vânzare; cine va avea un aer suficient de respectabil, de puternic, va putea , probabil , sa le cumpere. Dar pâna în prezent nimeni nu a facut o oferta serioasa."

Aparitia si indiferenta politica a gulerelor albe este un rezultat al de-cristalizarii si al scaderii puterii de atractie a simbolurilor politice, printr-o birocratizare excesiva, si prin controlarea , de catre elite, a mijloacelor mass-media. Trasaturile dominante ale noii clase de mijloc (din punct de vedere psihosocial) sunt machiavelismul, panica de status si rutinizarea comportamentului.

            Machiavelismul se manifesta prin faptul ca gulerele albe sunt interesate sa gaseasca cele mai adecvate mijloace pentru atingerea unui scop pe care nu ei si le-au ales si stabilit , ci societatea , prin clasorul gigant al pozitiilor în ierarhia sociala. Panica de status este generata de teama permanenta ca pozitia sociala ocupata nu este îndeajuns de onorabila, sau ca poate fi prea usor pierduta. Rutinizarea comportamentelor este caracteristica prototipului de om nou-robotul jovial, care stie ca în "clasorul gigant" nu conteaza "ce esti" ci doar "cine esti" , iar pentru aceasta trebuie sa arati mereu ca stapânesti precis (robotul) mijloacele ascensiunii sociale si ca accepti bucuros (jovial) prescriptiile pozitiei sociale ocupate.

            Pentru a-si justifica afirmatiile Mills apeleaza la o bogata gama de date, culese prin cercetari de factura empirica, practica.

            Astfel, Mills ajunge sa descrie biroul contemporan (pentru a sublinia efectele birocratizarii muncii la nivelul personalizarii individului).

            Biroul modern, arata Mills, cu suprafata sa de mai multi metri patrati, si cu un flux de munca asemanator celui din fabrica, nu este un loc favorabil nici închegarii prietenilor, dar nici desfasurarii conflictelor. Ritmul muncii, sistemul unificat al productiei, raspunderea pentru timpul consacrat fiecarui lucru împiedica astfel de lucruri.(Mills, încearca sa sublinieze preponderenta caracterului formal al muncii organizate. Dar în munca dintr-un birou, individul ajunge sa se depersonalizeze, datorita hiperformalizarii raporturilor sociale.

            Astazi, directorul , pentru a trimite o scrisoare, telefoneaza unui serviciu central , specializat, de secretare , dotat cu dactilofoane, secretare pe care nu le-a vazut niciodata, si care nu cunosc din el decât vocea. Pâna de curând dictarea unei scrisori era (echivala cu) o întâlnire particulara între director si secretara. Astfel , categorii mai vechi de muncitori au devenit          într-un fel sau altul , operatori , si tot mai multi functionari doresc sa devina operatori. (apare astfel ideea omagenizarii relative a noii clase de mijloc).

            Avansarea ca sef de birou implica faptul de a deveni un cadru responsabil, care primeste ordine de la trezorier sau de la vicepresedinte. Cresterea numarului de sefi de birou este un indicator evident al maririi suprafetei birourilor si al transformarii lor într-un serviciu asemanator unui stat-major, comun întregii întreprinderi. Toate acestea, pot explica de ce biroul s-a transformat în uzina. Specialist fiind în organizarea rationala si eficienta a functiilor administrative, seful de birou poate obtine rezultate mult mai bune decât orice subaltern,  care nu se afla în legatura cu autoritatea centrala.

            În masura în care biroul se mareste si devine mai costisitor , el devine autonom, seful de birou începând sa-si "traiasca" functia, percepându-se ca fiind persoana cea mai importanta. El trebuie sa cunoasca munca si ordinea evolutiei diferitelor departamente. El trebuie sa formeze noi functionari si sa repuna functionarii mai vechi în circuit. El trebuie sa imagineze noi sisteme administrative si sa se adapteze la evolutia întregii întreprinderi. Actiunile ei largesc câmpul activitatii sale, ajungând sa fie una dintre cele mai importante persoane din întreprindere; marindu-si prestigiul, I se va permite sa discute de la egal la egal cu alti sefi de servicii ("birouri").

            Daca în 1928 majoritatea sefilor de birou nu erau specializati dinainte într-o astfel de munca, ei ocupând în general alte posturi, în 1929 lucrurile se schimba, prin aparitia unui grup diferit de sefi de birou. Astfel jumatate dintre ei îsi începusera cariera într-un birou al întreprinderii, iar alti 17% muncisera în birouri . Se poate spune deci ca postul beneficia de un prestigiu recunoscut de toata lumea.

            Introducerea masinilor de calcul în birouri au generat cresterea numarului de sarcini rutiere, si au desfintat acele posturi care puneau exigente de ordin calitativ muncii birocratilor. În timp, a avut loc o uniformizare a biroului , în sensul ca noii veniti deja nu trebuiau sa-si puna în valoare abilitatile intelectuale ci mai mult pe acelea manuale. (...)

            Biroul modern genereaza o ierarhie la toate nivelele personalului. De fapt ierahia repune în functionare criteriul puterii cadrelor si nu acela al diferentierii calitative a capacitatilor personale, atunci când se pune problema urcarii sau avansarii.

            Individul ajunge sa fie doar o simpla unitate într-un sistem ierarhic al autoritatii si disciplinei , si ajunge sa aiba atitudini si comportamente similare cu ale altor indivizi care ocupa aceeasi pozitie casi el. În interiorul sistemului el se claseaza dupa functia pe care o ocupa, si mai mult dupa distinctiile artificiale de prestigiu antrenate de respectivul post. Aceste diferente de prestigiu între diferitele posturi sunt rezultatul crearii unui domeniu personal (redus) si are ca efect ameliorarea moralului si întarirea solidaritatii.

            Aceste mici ierarhi sunt înglobate de "marele clasor" , fiind legate între ele de raporturi oficiale formalizate. În orice organizatie oficiala (implicit birocratizata) coloana de sustinere a ierarhiei este încadrarea pe un post a indivizilor. Fiecare post are rangul sau de prestigiu, iar acest rang nu corespunde întodeauna cu nivelul capacitatilor sau a remunerarii. De obicei , rangul fiecarui post reprezinta drepturile de a da ordine. Astfel rangul depinde în primul rând de pozitia în sistemul autoritatii, si abia în al II-lea rând de relatiile si raporturile sociale  pe care le presupune respectivul post.

            Astfel , de exemplu, secretara directorului general , are un post cu un rang mai înalt decât cel detinut de un conducator de departament.  

           

            BIBLIOGRAFIE:

            1 ***        - La Sociologie  (Wright Mills pag 627-643

                                                            -Les cols blancs-)

            2. Ungureanu Ion -"Paradigme ale cunoasterii societatii"

                                                            Humanitas Bucuresti 1990

            3.C.W.Mills -"The power elite", Oxford 1957

                                                New York University Press               


Studiu de autor

Nasterea  si  primele  dezvoltari  ale  sociologiei în  Belgia

dupa  Pierre  de Bie ,Editura  CIACO ,1988

ADOLPHE   QUETELET(1796-1874)

Opera lui A. Quetelet (1796-1874) domina în sec. al 19-lea în mai multe domenii stiintifice. Omul A.Quetelet este exceptional la numai 19 ani este deja profesor de matematica la colegiul municipal din Gand si este numit membru al Academiei la 24 de ani.

Daca aportul lui la sociologie nu are aceeasi greutate ca si contributiile la demografie ,la statistica sau la astronomie ,el nu este totusi neglijat.Quetelet nu a creat cuvântul dar a contribuit cu siguranta la acest lucru.Fara îndoiala,operasoci-

ologica nu are nici anvergura,nici pretentiile celei a fondatorului pozitivismului dar ea nu se încheie ca aceea printr-un imn închinat religiei umanitatii.Exista în opera   sa   anumite  conceptii  putin  simpliste , pacatuind  prin   exces  de mecanicism , ca  faimoasa  teorie  a  omului  mediu  , dar  este  lipsita  de emfaza(umplutura) teoretica.

Tezele lui Quetelet se resimt fara îndoiala  de exignicitatea metodologica a observatiilor pe care ele se fondeaza,datele statistice jucând în acest caz un rol exclusiv.Dar daca,din timp în timp,tonul se ridica si constatarile depasesc ceea ce doar experienta autorizeaza,spiritul general dovedeste un profund simt critic si un sentiment foarte net (clar)al caracterului partial al rezultatelor obtinute.

            Ideea care domina este grija de a face stiintele morale si politice justitiabile fata de observatie si de experienta. Din 1823, Quetelet noteaza etapa parcursa în acest domeniu de la nasterea statisticii  si a ecomomiei politice :"În locul cuvintelor  am vrut  fapte  si observatii  întelepte  în loc de vagi ipoteze si sisteme fara fundament". Studiul pozitiv al omului , membru al corpului social , îl conduce la  observatia colectivitatii ." Studiul corpului  social pe care îl avem în vedere are ca obiect sa nu mai abandoneze unui fel de empirism acest subiect important , ci sa ofere mijloacele de a recunoaste direct cauzele care influenteaza societatea..."este obiectul"Eseului de fizica sociala"  pe care îl prezinta publicului ca rezumat al tuturor lucrarilor sale anterioare asupra statisticii.

            Deci prin statistica  Quetelet ajunge la sociologie.Ea este  METODA unei stiinte a fenomenelor proprii grupului.



            Quetelet recurge la ea din 1825 :este dorinta  de  a  vedea  constituirea societatilor de asigurari pe viata ceea ce îl atrage spre aceasta statistica morala al carei creator este .Cercetarile sale demografice îl vor conduce curând la studiul criminalitatii pe care îl studiaza în special din 1829 în 1832  înt-un "memoriu catre Academie",determina influenta pe care o exercita asupra înclinatiei catre crima ,vîrsta,sexul,profesia,instruirea,climatul si anotimpurile.

            El este primul care releva cu putin înainte de Guerry faptul crucial al constantei crimelor ,fapt ce serveste ca punct de plecare pentru primele concluzii ale sociologiei criminale : invariabilitatea legilor ce regizeaza faptele de ordin moral într-un cadru social determinant si rolul liberului arbitru asupra acestei stari sociale.El a pus ,fara indoiala , bazele sociologiei criminale .

Trebuie amintite începuturile drumului parcurs? Înainte de a fi statistician,Quetelet este astrolog si meteorolog.Documentele statistice au de jucat în opinia lui , un rol în filozofia sociala si politica paralel celui al datelor astronomice si al registrelor meteorologice în prevederea miscarilor planetare si a fenomenelor atmosferice.Dar este constient de la început de caracterul limitat al rezultatelor lor si are sentimentul complicatiei esentiale a fenomenelor sociale.

            Începuturile sociologiei sunt foarte lente.Istoria lor difera în functie de ceea ce ne intereseaza : aparitia si folosirea termenului de "socoilogie" sau studiul fenomenelor sociale în ele însele,fie cuvîntul,fie lucrul în sine.

            Este sigur ca din prima juatate a secolului al 19-lea studiul pozitiv al socialului este stimulat în câmpul disciplinelor conexe si activat de caracterul de urgenta al problemelor sociale.

            Șocul initial l-a dat A.Quetelet.Acest statistician are, pe de o parte, grija unei cunoasteri obiective a faptelor sociale si , pe de alta parte , aceea de a le interpreta,de a da socoteala prin contextul social.El ignora cuvântul sociologie ,                                                       lucru în sine putin important;el nu face parte de asemenea din grupul celor care ,în srtainatate (v.Saint-Simon siCompte),se preocupa de o "filozofie sociala", de o "fizica sociala" sau de o "sociologie".Are cîtiva discipoli , nu prea numerosi.În lucrarile demografice si ale ststisticienilor cere îi succed ;rezonanta sociologica scade.

            Aceasta nevoie de cunoastere a faptelor sociale se regaseste în studiile unor medici igienisti si ale unor economisti.Etiologia deceselor si a bolilor îi conduce pe primii la analize stiintifice ,cîteodata ajunse prea departe , ale contextului social.Urmatorii se caracterizeaza prin cercetarea legilor ce guverneaza actiunile umane , obisnuinta de a arata nu doar indivizi ci si grupuri sociale. Glumpowicz sublinia, la sfîrsitul secolului trecut, ca "exclusivitatea economistilor nu înseamna pentru noi a face sa nu se recunoasca marele rol pe care stiinta lor l-a avut în comparatie cu sociologia , al carei premergator a fost". Dar , în ceea ce priveste largimea perspectivelor în cîmpul mai curat social, acest lucru se datoreaza mai ales economistilor sociali.Dorinta unei cunoasteri mai obiective a faptelor apare la toti cei care vor sa ghideze actiunea sociala tratînd plagile sociale existente. Se organizeaza anchete , se realizeaza monografii , se întinde cîmpul de recensaminte : cercetarea joaca rolul de "iluminator".Dar ea se cantoneaza în anumite sectoare bine determinate ale socialului si în principal , ale sectorului economic . Atentia ramîne fixata  pe  expansiunea economica  si  pe chestiunile sociale.

            Aceasta tendinta se va întari în cursul celui de-al 19-lea secol si înflorirea sociologiei va fi favorizata.Dar nu este stiinta pentru stiinta.Preocuparea dezinte-

resata de o stiinta obiectiva nu apare decît uneori.

            Pe de alta parte , se va naste un echivoc din acest raport dintre cercetare si actiune si va persista mult timp în mediile nespecializate.Deoarece stiinta sociala trebuie sa limpezeasca actiunea , ea trebuie sa aiba , în aceeasi masura , functia de a furniza principii .Aceasta confuzie a fost cu siguranta favorizata de catre  celebrele"Uniuni ale Pacii sociale" fondate de Le Play;ea este clara în spiritul lui Victor Brants , ea apare chiar pe plan oficial.

            Introducerea cuvântului "sociologie" a avut loc prin anii  '80.Ea nu este rezultanta influientelor indigene ci a exemplelor straine si , de la abordarea ei , conceptiile fundamentale ale lui Compte si Srencer i-au definit câmpul.Aceasta sociologie a studiilor are ambitii nemasurate.Conceptiile lui Compte si Spencer orienteaza opera lui Guillaume de Gruf unde transpozitiile biologice abunda .Cînd a fost creat Institutul de Sociologie ; aceleasi conceptii prevaleaza ; în aceeasi masura sub influenta conceptiilor personale ale lui Emst Solvay cît si a celor ale ideilor în curs .Acest Institut de sociologie  se afla în apropiere de Institutul de fiziologie Solvay pentru ca lucrarile sale trebuiau sa se inspire din metodele si progresele stiintelor vietii si , avînd drept scop "avansarea stiintelor sociologice", va regrupa de fapt un întreg ansamblu de stiinte sociale.

            Un examen atent al literaturii sociologice de la sfîrsitul secolului 19-lea arata în ce masura acelasi cuvânt este luat cu sensuri diferite .Alaturi de ambiguitatea termenului de "stiinta sociala", desemnând când sociologia ,când filozofia sociala pozitiva ,când ,în sfârsit ,economia politica ,exista ambiguitatea cuvântului "sociologie"  împodobit cu toate formele noutatii si acelea ale pecetei stiintei.Cuvântul se bucura de la început de o popularitate crescânda , dar aceasta este de prost gust : fiecare pune stapânire pe cuvânt ,fixându-i sensul dupa  practica si scopurile proprii.

            Aceste confuzii apasa greu asupra începuturilor sociologiei.Domeniul sau propriu nu este clar înteles.Este considerata ca o intrusa în academica ordonanta a disciplinelor sociale existente .Cu atât mai mult cu cât constructiile emfatice ale primilor teoreticieni contrasteaza cu lucrarile celor care au adunat deja materiale pozitive si care au pregatit empiric terenul social .De atunci i se atribuie acestei sociologii mii de intentii ca acelea de a regiza diferitele stiinte sociale si de a le domina înglobându-le.

       De  aici  rezulta  o  neîncredere  generala  , în  special  marcata  în  mediile învatamântului superior.Trasenster,rectorul Universitatii din Liége compara ,vionic sociologia cu meteorologia ;Van der Rest , rectorul Universitatii  din Bruxelles , îndeparteaza deliberat proiectul de fondare a unei cetedre speciale de sociologie si critica vehement pretentiile presupuse de aceasta de a include toata stiinta sociala.

       În Franta si an Anglia situatia an mediile academice nu este mult diferita.Gumplowicz citeaza din Letourneau :"Noi avem cuvântul , dar nu avem lucrul" si remarca faptul ca în Germania sociologia patrunde cu greu"în sferele stiintifice si în universitati , pâna atunci inaccesibile acestei parvenite printre stiinte , în fata careia careia profesorii germani închid portile sanctuarelor.Înalte-                 lor  studii si careia nu se pot resemna sa-i scrii numele fara ironice ghilimele"

       Începuturile sociologiel sunt primele sale " bâlbâieli".Primele opere sunt subiecte a numeroase critici : conceptiile anitiale ne apar false si imperfecte .

Dar tocmai aici este opera pionerilor , functia mentalitatii epocii lor si a stadiului de avansare a ideilor.Judecând dupa operele lor la lumina conceptiilor noastre , gresim perspectiva .Nu le putem justifica cu ochii nostri care cunosc dezvoltarile ulterioare ale sociologiei , situând eforturile primilor sociologi la începutul unei evolutii pe care ei nu puteau sa o prevada .

       Orice ar fi din întrebuintarile abuzive care au mascat , în fata mai multor contemporani , vocatia reala a sociologiei , având timp cât cuvântul nu aparuse , cât ca si cum un obstacol ar împiedica dezvoltarea lui .Înaintea aparitiei sale , se putea releva existenta unei tendinte de a examina realul social  în sine într-o maniera pozitiva ; dar câmpul restrâns, delimitata de preocuparile sau metodele de colectare a datelor. Când cuvântul se rasrandeste, el joaca un rol de stindard: reuneste oameni de stiinsa si dezvolta progresiv un nou câmp de stiinta.

INSTITUTUL  ȘTIINŢELOR  SOCIALE  ȘI  FONDAREA INSTITUTULUI  DE  SOCIOLOGIE  SOLVAY 

       Crearea unui institut destinat în întregime sociologiei , la chiar începutul secolului al 19-lea, este un lucru precoce si extraordinar în acea epoca, institutia este unica în Europa .Orientarea ideilor si a preocuparilor sociale la sfîrsitul secolului al XX-lea nu este straina de acest fapt, în acest context ea este rezultatul dat de un om doritor de un progres social luminat de cercetarea stiintifica :Ernest Solvay.

       Acest institut , inaugurat în 16 noiembrie 1902 si numit aproape o jumatate de secol, Institutul de sociologie Solvay, a fost precedat de un altul , Institutul stiintelor sociale.Acesta nu a cunoscut decât câtiva ani de activitate

(1894-1900) dar aceasta prima academie de cercetari , desi efemera, poate fi considerata ca primul institut de sociologie Solvay.

       A.   FONDATORUL: ERNEST  SOLVAY

       Din anii 1894-1895, Ernest Solvay se impune în atentia tuturor celor care sunt interesati de dezvoltarea stiintelor sociale.

       Industrias, ale carui tenacitate si inventie au avut succes, omul de actiune E.Solvay favorizeaza într-un mod concret tot ceea ce este în armonie cu ideile sale si conform vederilor sale . Știe -calitate rara - sa domine bogatia si sa faca  ca colectivitateasa beneficieze de ea sub forme diverse.Universitatea din Bruxelles a avut un loc privilegiat pentru favorurile sale .Dezvoltarea Școlii stiintelor politice si sociale este puternic legata de libertatile , generozitatile lui Sovay: în 1897 interventia sa generoasa permite organiuarea mai completa a celor doua licente si crearea a doua noi doctorate.Solvay asigura timp de trei ani  realizarea acestui program .În 1897 , scoala cuprindea doua sectii , sectia stiintelor politice si ceaa astiintelor economice, 15 cursuri si 10 titulari .În 1900, o noua generozitate din partea lui Solvay : Școala va cuprinde 3 sectiuni, 29 de cursuri si 14 titulari. Se organizeaza o noua sectie a stiintelor sociale.E.Solvay vrea sa asigure pentru 25 de ani viitorul Școlii Știintelor politice si sociale.

       Acest ocrotitor al stiintelor nu se limiteaza la a ajusta institutiile existente .Pentru urmarea si aprofundarea diverselor câmpuri de studii, el fondeaza mai multe institute:la originea unui institut numit"Institutul Solvay"

functiona deja în 1889, apoi un Institut de fiziologie apare în 1892:o conventie aprobata de Consiliul comunal al orasului Bruxelles prevedea, pe 27 iunie 1892, pentru aceste institute doua cladiri distincte formând un ansamblu arhitectual în Parcul Leopold: unul din scopurile principale era cercetarea legilor fizico-chimice dominând fenomenele vietii. În Parcul Leopold , de asamenea ,Într.o apropriere voita , va crea în 1901, Institutul de sociologie precedat în 1894 de Institutul stiintrlor sociale situat în hotelul Ravenstein.În 1903 , fondeaya Școala de comert ale carie cladiri alaturate celei a Institutului de Sociologie pe de o parte  ai învecinata pe de alta parte , cu Institutul de Fiziologie , este inaugurata  în anul 1904 ; scoala de comert vegheaza la formarea supirioara a unei elite apte de a conduce importante intreprinderi comerciale ;cu acest scop se instituie un nou grad , cel de inginer comercial .În sfâtsit , pentru a desavârsi opera , Splvay înfiinteaza , cîtiva ani mai tîrziu doua institute consacrate pentru 2 stiinte fundamentale :fizica si chimia .Institutul International de Fizica Solvay tine prima sa reuniune în octombrie -noiembrie 1911 sub presedentia fizicianului H.A.Lorentz de Leyde; al doilea , sub presedentia lui Sir Wiliam Ramsay , este Intitutul International de Chimie Solvay fiintat în 1913.

       Fondate pentru o perioada de 30 de ani , prorogate de atunci ,aceste doua institute adunau somitati stiintifice în consilii periodice si le asociau ca urmare a lucrarilor comune . Erau prevazute subventii pentru savanti , burse pentru tinerii belgieni.

       Multiplelor institute înfiinsate de Solvay se atribuiau ca sarcina precisa cercetarii vizand donfirmarea sua informarea ideilor sale , dar aseasta dorinta era mereu încarcata de o dorinta mai larga de a contribui prin aceasta creaaie la progresul stiintei prin formarea centrelor active de cercetare.

       B. INSTITUTUL ȘTIINŢELOR  SOCIALE

       1.  Înfiintarea

      

       Un institut consacrat stiintelor sociale face parte de multi ani din proiectele lui.E.Solvay. Problema sociala careia marele industrias îi face fata i-a aparut ca prima problema din care trebuia sa faca un studiu stiintific si rational.

       În anul 1892 , Solvay este ales senator ; are 54 de ani .Începând cu aceasta intrare în politica activa, publicasiile privind chestiunile  sociale se multiplica .În mai 1894, într-un discurs în senat, Solvay preconizeaza cu insis-

tenta crearea de cercuri de studenti pentru ezamenul metodic si aprofundat al chestiunilor economice si sociale.Putin timp dupa aceasta , înfiinteaza el însusi la hotelul Ravenstein, Institutul stiintelor sociale.

       Lucrurile avanseaza foarte rapid .În aceeasi luna Solvay , îl cunoaste pe Guillaume de Greef ccare îl pune la curent cu lucrarile seminarului sau de sociologie ;ei apeleaza la Hector Denis si Emile Vandervelde pentru a constitui un Comitete de studii sociale .Solvay pune la dispozitia lor o suma de 50.000 Fr. pentru o perioada de 3 ani .Fiecare dintre ei are dreptul la o totala independenta ;cei partu constituie comitetul de directie a noului institut. Din iunie 1894 apare primul numar al revistei Institutului , " Analele Institutului de Știinte Sociale"

       În sânul echipei de directie , ai carui membrii sunt asociati cu aceleasi drepturi la o opera comuna , Vandervelde este de departe cel mai tânar : are abia 28 de ani .Ceilalti 3 au aproape dublul vârstei lui.Cei 3 colaboratori ai lui Solvay fac  parte din galeria marilor  figuri ale  socialismului belgian.  La  începutul lui 1894 , Vandervelde  este  în  ajunul  numirii  sale  în  functia  de  deputat  al aerondismentului Charleroi .Teoretician al partidului muncitoresc belgian, Denis este unul dintre oratorii cei mai ascultati .De Greef adera în 1864 la prima Intrna-

tionala si urma, dupa incidentul Reclus, sa profeseze în cadrul Universitatii noi.

Vandervelde trebuia sa predea si el . Toti 3 vin de la Universitatea libera din Bruxelles. În corpul profesoral al acestei Universitati si în special în sânul Școlii de Știinte politice si sociale se afla, în afara de De Greef si Denis, mai multi colaboratori ai Institutului de Sociologie Solvay.

       În "Cuvânt înainte" al primului numar al revistei , Solvay expune scopul noului Institut.

       "Transformarea societatilor moderne în sensul celei mai mari egalitati este consecinta necesara, inevitabila a progreselir realizate în domeniul stiintific si indusrtial. Aplicând  metodele oamenilor  de stiinta.... Degajând din ce în ce mai bine legile transformarii mimismului social, se va putea merge spre egalitate, fara sa i se sacrifice libertatea si sa  se  realizeze  progresiv  ceea ce trebuie sa fie telul tuturor  proiectelor  de  reforma,  " sa se  realizeze , obtina  în  profitul  tuturor randamentul  maxim  al  energiei umane ". Trebuie  de  asemenea  sa  dispara inegalitatea din chiar punctul de plecare .Asteptând o interventie a statului pentru a ajuta cercetarile sociale în acest domeniu ... am crezut ca trebuie sa pun primele temelii ale unui Institut de stiinte sociale. Independent de cercetari mai generale ce  se  întind  asupra ansamblului sociologiei , acest  Institut  va  urmari , prin observarea si studiul faptelor, examenul impartial si aprofundat al conceptiilor a priori pe care am crezut de cuviinta sa le formuleze, supunându-le controlului metodei instructive."

       În fine, dincolo de examenul (examinarea) conceptiilor proprii ale lui

E.Solvay, Institutul va avea ca sarcina sa determine "reforme politice, economice sau altele care ar trebui sa preceada , sa însoteasca sau sa urmeze transformarile preconizate."

       Într-un articol urmator referitor la scopurile Institutului contrasteaza putin cu ideile obitnuite ale lui Solvay: în cercetarule sale, Institutul va recurge la

 istorie, "va participa în parte la lucrurile scolii sociologiei moderne, care tind sa determine prin faptele trecutului conditiile normale de existenta a societatilor si a legilor lor ". Dar Solvay se grabeste sa adauge ca cele mai fructuoase rezultate sunt  asteptate din partea stiintelor pozitive si a progreselir industriei :prezentul va indica în principal calea de urmat.

       O problema care priveste independenta Institutului stiintelor sociale în raport cu alte institutii merita sa fie discutata foarte atent .

       Dupa o scriere din epoca, având ca obiect descrierea în 1896 a ceea ce era institutul , acesta ar fi operat , realizat în profitul sau un fel de sincretism si ar fi  regrupat  initiative  diferite . Doua  mici  camere  din  palatul  Ravenstein  din Bruxelles ar fi reunit un ansamblu de încercari sub numirea oficiala de" Institutul Știintelor  sociale ". Institutul ar fi cuprins " o  academie  de  cercetari , un  oficiu bibliografic , o  biblioteca , anale , repertorii , un buletin  sub  forme  de  sumare metodice ".În aceasta ipoteza ,Institutul Știintelor sociale ar fi urmarit opera unor institutii deja existente carora le-ar fi luat succesiunea abstractia facuta de impulsul original pe care îl dadea Ernest Solvay, ar fi putut urmari o opera înce-uta.

Totusi , Analele , organul oficial al Institutului de Știinte sociale nu fac nici o mentiune privind mai multe încercari pe care Institutul le-ar fi regrupat.De  altfel, informatiile pe care ni le-a furnizat un contemporan , Paul Otlet, ne invita în egala masura , sa reconsideram lucrurile de mai aproape.

Printre institutiile anterioare , se numara doua care se impun în mod deosebit atentiei.Pe de o parte Societatea de studii sociale si politice, iar pe de alta Oficiul international pentru bibliografie sociologica.

       Societatea de studii sociale si politice avea ca obiectiv aprofundarea cunoasterii vietii sociale prin observarea obiectiva a faptelor , neinfluentata de prejudecati , sau preferinte.Vadervelde si Denis sunt doi dintre membrii acestei societati . Henri Lafontaine este secretar.Mijloacele de activitate sunt publicarea lucrarilor unor membrii , sedinte având ca subiecte discutii dintre membrii , un serviciu bibliografic, o biblioteca. Societatea organizeaza concursuri, acorda premii sau subventii.

       Oficiul International pentru bibliografie sociologica a fost fondat la Bruxelles în 1893 , de catre Paul Otlet si Henri Lafontaine . El avea drept scop precis compararea si clasarea materialelor referitoare la stiintele sociale : legislatie, statistica, economie politica si sociala.Oficiul avea doua publicatii strict bibliografice: Sumare metodice la tratatele si revistele de sociologie si drept.

Un întâi numar aparuse deja la sfârsitul anului 1891 sub numele de Sumar periodic al revistelor de drept .Sumarele de sociologie apareau din ianuarie 1894.

În 1895 cele doua publicatii au fuzionat sub numele comun de Bibliographia soci-

ologica , care facea referire la sociologie si drept. Paul Otlet este sufletul acestui Oficiu international.

       În anul care a urmat mortii lui Auguste Convreur din 1895 , revista Sociala si Politica apare pentru o ultima data într-un volum mai redus, sub auspi-

cii de Oficiu international de bibliografie sociologica.De altfel , în concordanta cu scopurile urmarite si în strânsa legatura  cu factorul uman a avut loc absorbtia ulterioara a serviciului de bibliografie al Societatii de studii de catre Oficiul internatiol pentru bibliografie pe care Lafontaine si Otlet l-au fondat împreuna.

       Articolul lui Dick May , ca martor contemporan ne uimeste întru totul

Dupa acesta , se pare ca ar fi avut loc absorbtia , de catre Institut, a tuturor organismelor descrise pe scurt mai sus :"Societatea de studii sociale si politice a facut  Institutului de cercetari  o primire încurajatoare care a devenit foarte repede o colaborare, apoi o strânsa asociere si o adoptare, pentru ca mai apoi sa aiba loc un fel de absorbtie a Societatii de catre Institut"

       Aceasta ..aplicare ce era mai bun în ceea ce facea în organizarea unei biblioteci deosebite si a unei bibliografii internationale în vederea studiilor sociale si economice.Îmbogatirea ciudatei si rarei biblioteci de brosuri renumite so clasate de catre Societate, ramâne una dintre principalele preocupari  ale Institutului, transformat în Oficiu pentru bibliografie printr.o atribuire neprevazuta a datarii 

afectate criticii Contabilismului (141).Oficiul binliografic ar fi devenit cea mai importanta sectie a Institutultui de stiinte sociale . Acesta din urma ar fi preluat

suscesiunea Societatii de studii sociale si politice si a Oficiului international pentru bibliografie sociologica.

       Analele Institutului de stiinte sociale si Sumarele metodice de sociologie îsi au sediul redactiei la hotelul Ravenstein.Academia de cercetari si Analele sunt aspectul cel mai important al activitatii institutului fondat de Solvay.

Analele, determina descoperirea lucrarilor membrilor Academiei de cercetari , nementionând nimic despre alte activitati (142) .

       Asertiunile lui Paul Otlet le infirma pe cele ale lui May si ne permit sa

tragem concluzii.Nu a existat fuziune sau sincronism în avantajul Institutului Solvay (143).A fost doar o justapunere materiala de diferite eseuri ,o reuniune, în localuri  comune  a  grupurilor  independente. Oficiul  international  pentru bibliografie a preluat colectiile, biblioteca si serviciul de bibliografie al Societatii de studii sociale si politice Solvay, fondând în 1894 Institutul  de  stiinte  sociale , s-a instalat precum Otlet si Lafontaine la hotelul Raventein împartind cu acestia din urma doua încaperi strâmte ."Ţinem reuniuni în fiecare zi", ne-a spus Paul Otlel, "iar ei tot la doua saptamâni.Le-am pus la dispozitie binlioteca noasrta (mostenita de  la  Societatea  de  studii  sociale si politice), precum si fisierele .

Solvay asigura  impozitul  pe  localuri. Un functionar presta  servicii  celor  doua  institutii fiindu-le apropiat.Capatând un viu interes fata de lucrarile Institutului asistam personal la sedintele acestuia:chestiunea pe ordinea de zi era Contabilismul(144).    

       Afirmatiile lui Dick May despre sincretismul manifestat în favoarea Institutului Sovay pot fi puse în mod serios sub semnul îndoielii. Oficiul pentru bibliografie nu constituie o sectie a acestuia ,ci doua institutii independente, tind sa recunoasca pure contingente locale(145).

       Institutiile învecinate cu hotelul Ravenstein dovedesc un interes tot mai mare ,la acest sfârsit de secol, pentru problemele sociale,manifestând o dorinta sistematica de a cunoaste.Cuvântul sociologie este luat în acceotiunea sa cea mai larga.Aceasta ramura a stiintei apare ca o sinteza a stiintelor sociale,regrupând un ansamblu eterogen de cunostinte ce se leaga de societate,sau de problemele caracteristice societatilor umane(146).      

       Care au fost activitatile Institutului de stiinte sociale?

       Analele sunt , din câte cunoastem , singura sursa de informatii în privinta vietii Institutului .Primul numar a aparut în iunie 1894.

       Periodicitatea aparitiei este neregulata .Cinci fascicole au fost publicate în anii 1894-1895, durata ce reprezinta întâiul an de viata al revistei.În 1896 , ajungem la 5-6 fascicole pe an .Revista creste an importanta materiala:reunirea fascicolelor din 1899 formeaza un volum de aproape 100 de pagini. În anul urmator productia scade .Analele revin la proportii aproximative din întâiul an de publicare : doar patru fascicole apar , si acestea sunt ultimele(147).

       Care sunt scopurile acestei academii de cercetare unde lucreaza Solvay,Denis, De Greef siVandervelde? "Cuvântul-înainte" al lui Solvay , care serveste drept introducere la primul numar al revistei este un discurs program.

Desi Solvay vorbeste de cercetari ale întregului câmp sociologic, pare mai preocupat sa delimitezr un sector ce corespunde investigatiei propriilor conceptii.

Înca de la primul sau articol , imediat dupa "cuvântul înainte", el precizeaza ca vorbeste despre propriul contabilism si insista sa fie examinate valoarea si procedurile de realizare (148).Vine apoi o expunere a lui Hector Denis, intitulata

"Plan de cercetare în sociologia economica asociat ipotezei lui E.Solvay".Cercetarile indicate de Denis constituie un vast program (149), strâns legat de eventuala stabilire a regimului contabilist: cercetari referitoare la instrumentul de schimb si la unitatea de masura a valorii corelate cu impozitul unic, a carui instaurare este permisa de regimul contabilist , metode generale de  evaluare a patrimoniilor si veniturilor ; în  sfârsit , o schita  generala a sistemului de reforma a circulatiei si impozitelor.

       Acest prim numar pare sa indice ca singura economie va fi socotita în cadrul stiintelor sociale .Totusi de la al 2-lea numar al Analelor, în noiembrie 1894, se remarca un alt semnal de alarma .Guillaume de Greef elaboreaza un amplu "plan de studii pentru sectia de sociologie a Institutului de stiintr sociale". (150).

Acest plan graviteaza în jurul notiunii de transformism sau de evolutie a  formelor  sociale  sau  a  altor  forme de-a  lungul  timpului , una  dintre notiunile esentiale ale gândirii lui De Greef: conceptele ce servesc precizarii notiunii îsi  au sens si interpretarea  în biologie.dupa istoria si cercetarea  legilor generale ale transformismului  social , programul  lucrarilor sectiei  de sociologie  prevede studiul factorilor transformismului: valabilitatea, ereditatea, selectia  naturala si artificiala. În  studiul  variabilitatii va  trebui  sa  se precizeze raporturile  dintre organisme  si  societati. De Greef pune " Identitatea fundamentala a srtucturii la toate fiintele organizate , plante si animale. Aplicarea acestei legi la sociologie si transformismelor societatilor " (151).

       În cele ce urmeaza  De Greef preconizeaza studierea limitelor si evolutiei sociale , a progresului , afenomenelor de regresie  si  atrofiere  a  organelor sociale, examinarea cauzelor de reviviscenta si supravietuire a formelor sociale.

       Acest plan de cercetare sociologica trimite la transcrierea unei viziuni despre viata si organismele vii . Ca si la organistii germani, Schaffle si von Libienfeld, cadrul gândirii vine din biologie.De Greef preconizeaza unitatea de metoda în diferite stiinte.Sociologia este aici dupa cum afirma Comte, remorca stiintelor care o preced în scara stiintei iar daca, în clasificarea stiintelor, ea este deasupra biologiei, se inspira totusi pertinent din aceasta din urma.

       Însa câmpul de cercetare indicat De Greef nu pare sa fi fost vreodata defrisat în cadrul lucrarilor academiei. 

C. A DOUA SOCIETATE BELGIANĂ DE SOCIOLOGIE

       Caci a fost a doua societate belgiana de sociologie, fara raport cu prima.Slabiciune a memoriei? Ignoranta? În acea perioada ,fondatorii nu au facut nici o aluzie la dea dintâi astfel de societate.

       Nu intra în ceea ce ne-am propus istorisirea activitatilor acestei a doua societîti belgiene de sociologie.Ne vom limita în a aminti câte ceva despre începuturile ei.

       Înca de la finele lui 1947, au loc contacte între profesorii de sociologie ai celor 4 universitati belgiene , pentru unele lucrari comune.Acest obiectiv dobândeste o forma concreta în discutarea si pregatirea cercetarilor interuniversitare, proiecte care vor sfârsi prin constituirea unui Centru Interuniversitar de sociologie În 1948 , în cadrul  primelor reuniuni , se are  în vedere  crearea  unei  societati belgiene de sociologie.

       Demararea concreta a acesteia este reprezentata de o scrisoare a lui Georges Smets, Director al Institutului de sociologie libera din Bruxelles:în 2 noiembrie 1948, el propune ,într-o scrisoare adresata mai multor colegi, sa constituie o "Societate belgiana de sociologie".Aceasta scrisoare începe astfel: "Din informatiile pe care le-am cules recent rezulta ca ar exista un mare interes în constituirea unei societati belgiene de sociologie.Existenta acestei societati ar face posibila materializarea relatiei ti executarea lucrarilor care cer resurse de care nu dispunem".Scrisoarea propune un prim nucleu de membrii, ce urmeaza a fi copletat si care îi numara pe:Eugéne Duprel, Jacques Leclerc, Pierre de Bie, Réne Clemens.

       În acea perioada de Bie era în contact cu Unesco, al carei Depatament de Știinte sociale îndemna la crearea unor asociatii internationale în domeniul stiintelor sociale. Mai multe dintre aceste asociatii prevedeau în statut afilierea societatilor sau a organizatiilor nationale, mai degraba decât cea a indivizilor. Iata un exemplu interesant de activitate internationala suscitând si favorizând dezvoltarea asociativa pe plan national : de Bie îl informase deja despre asta pe Georges Smets si pe colegii de la celelalte universitati.

       Din februarie 1949, se reia problema aceasta în cadrul Centrului interuniversitar de sociologie , din punctul de vedere al compozitiei viitoarei societasi .Au existat peuniuni ale societatii belgiene de sociologie în 1949?Dosarele nu pastreaza nici o urma. Dar J.Haesaert trimite, pentru comentarii,la sfârsitul lui decembrie 1949, proiecte de statut. Erau scurte, neavând decât 8 articole si nesuportând decât amendamente minore anainte de a fi adoptate, în 1950.

primele 3 articole sunt cele mai interesante:       

       1.  Societatea belgiana de sociologie are ca obiect studiul stiintific al fenomenelor din sfera de interes a sociologiei;

       2.  Sunt admisi sa faca parte din Societatea sociologiei de la cele 4 universitati nationale si de la Fondul national de cercetare stiintifica.Ei îsi com-pleteaza asociatia prin cooperarea , la votul a 2/3 din membrii Societatii, a personalitatilor ce s.au distins în sociologie;

       3.  Comitetul director este format dintr-un presedinte si 4 membri , alesi pe 1 an. Mandatul de presedinte nu poate fi reînoit ;cele 4 universitati trebuie sa fie reprezentate de un comitet. Presedentia le revine pe rând.Al cincilea loc îi revine unuia dintre membrii cooperati.

       Multi ani, 4 titulari ai catedrelor de sociologie au facut patre din comitetul director, unul dintre ei asumându-si rolul de presedinte.

       Prima reuniune, în cadrul careia au fost aprobate statutele, a avut loc în 14 ianuarie 1950.

       Eugéne Dupreél, decanul de vârsta si maestrul mai multor gânditori bruxeleni, a fost cel dintâi care si-a asumat presedentia Societatii pâna în octombrie 1951, când J.Haesaert a fost chemat sa-i urmeze.Pâna în octombrie 1958,reuniunile au avut loc la Institutul de sociologie Solvay, apoi la Fundatia universitara. Punctele cele mai des prezente pe ordinea de zi erau raporturile cu institutiile internationale, mai ales cu Asociatia internationala de sociologie , precum si expunerile despre lucrarile în curs în universitatile din tara.

       În martie 1950, Societatea avea deja 17 membri .Iata lista lor....(p128)

       Societatea belgiana de sociologie s-a aratat relativ activa pâna catre finele anilor 1960, dar dupa câteva modificari de statut , în 1971 este  propusa o reorganizare mai temeinica.Flamanzi si francofoni , fiecare si-ar fi dorit propria lor societate ai carei reprezentanti sa-si aiba locul în sânul societatii belgiene de sociologie , aceasta neavând decât o functie de legatura cu Asociatia internationala de sociologie.De fapt, din 1979, Societatea belgiana de sociologie nu mai exista decât pe hârtie, singurele asociatii înca vii fiind asociatiile constituite de partea francofona si olandofona.

D.  CENTRUL INTERUNIVERSITAR DE SOCIOLOGIE

       Aproape un an înaintea tratativelor ce au precedat crearea societatii belgiene de sociologie, proiecte de cercetare interuniversitare s-au concretizat, prin constituirea unui Centru intreuniversitar de sociologie.Aceasta s-a datorat , în toamna anului 1947, unei comunicari a Ministerului Instructiei publice, anuntând ca un credit  de 5 milioane de franci figura în bugetul Departamentului pentru exercitiul 1947, în vederea constituirii de centre nationale de cercetare . Aceste centre trebuiau sa fie interuniversitare, iar propunerile de creare sa porneasca de la un grup de cercetatori venind de la universitati diferite  (cel putin 2 ). Raspunsurile trebuiau sa ajunga la Minister în maxim 30 de zile.

       Dupa ce a luat legatura cu René Clémens, profesor la Universitatea din  Liege, de Bie  îl  contacteaza  pe  L. Haesaert  si  G. Smets, profesori  de  la Universitatea  din  Sand  si  Bruxelles . De la  finele  lui noiembrie  1947 , a fost redactata  o  nota  propunând crearea unui  Centru  interuniversitar  de  cercetari sociologice, care  ar  fi  avut  drept prim obiectiv cercetarea conditiilor de viata si adaptarea strainilor în Belgia.

       Nici o  subventie nu  a  putut fi  acordata  pentru exercitiul 1947, dar a fost pentru prima  data  stabilit  contactul  între  profesorii de sociologie din cele 4 universitati din tara. De aceea au avut loc mai multe sedinte de lucru începând din martie 1948, într-un  cadru  ce  a  fost numit de atunci " Centru interuniversitar de sociologie  ". Reuniunile  s-au desfasurat în biroul lui J. Haesaert, secretar permanent  la  Koninlyke  vlaamse  Academie....(p 129). Au participat Clémens, de Bie, Haesaert (129) si Smets.

       În  februarie 1949 , Haesaert  îi  anunta pe  membrii prezenti ca va fi alocata o subventie de  500.000  franci , de catre  Ministerul  Instructiei  publice , pentru studiile  imigrantilor . S-a  hotarât  ca  Centrul Interuniversitar va fi format din ....(129) si ca " acestia pot apela la colaboratori atunci când considera necesar.

Ei  au  responsabilitatea comanditatelor ". Obiectul  cercetarii  este  la  scurt timp determinat : doua grupuri de muncitori emigranti : italieni si polonezi ce muncesc în numar mare în 3 sectoare miniere: Liege, Limbourg si Hainant.

       Delimitarea exacta a câmpului de cercetare, stabilirea esantionului, punerea la punct a instrumentelor de ancheta si de analiza, precum si elaborarea raporturilor au determinat 61 de reuniuni de lucru, din 1949 pâna în 1952.

       Doi membri ai personalului stiintific , Claire Leplae de la Universitatea din Louvain si Genevieve Pichault de la Universitatea din Liege au asigurat centrului o colaborare atenta si indispensabila

       În lipsa unor anchete anterioare despre asimilarea strainilor în Belgia, centrul si-a  propus  realizarea unei  anchete preliminare aprofundate  în grupurile restrînse . Pentru  a  demara un  studiu  comparativ  relevând incidenta relativa  a nationalitatii si a duratei de sedere în Belgia au  fost  alese  pentru  interviu 3 grupuri:

       1. un grup de mineri italieni emigranti de mult timp;

       2. un grup de mineri polonezi emigranti de mult timp;

       3. un grup de mineri italieni emigranti recent.

       Indivizii din aceste grupuri au fost alesi prin esantionare, extragând nume diferite din liste, la intervale regulate. Listele contineau toate numele de mineri straini .Înlocuitorii ce urmau a fi interogati daca era cazul erau indicati înainte, dupa aceeasi procedura.

       Ancheta îsi propunea sa se refere la:

       1. starea si conditiile de viata ale minerului înainte de a veni în Belgia

       2. o cunoastere detaliata a starii sale, a conditiilor sale de viata în momentul anchetei;

       3. o cunoastere amanuntita a relatiilor sale sociale si a relatiilor sale psihologice.

       Ancheta a fost efectuata prin chestionar , cu ajutorul a 8 colaboratori , dintre care 3 italieni si 2 polonezi. Chestionarele de ancheta se refereau la :familie profesii , starea  economica  si  fizica , starea  culturala , socialitate , probleme de schimbare de mediu, situatie anteroiara venirii în Belgia.

       Data fiind lungimea chestionarului si caracterul delicat al mai multor întrebari, Centrul a acordat o atentie deosebita aptitudinilor.Durata interviurilor a variat între 2-4 ore.

       Au fost redactate în 4 exemplare 3 volume dactilografice, de 383, 196  respectiv 209 pagini; fiecare universitate a primit un exemplar. Desi terminate în 1953 , aceste volume au date de executie a anchetelor : 1950, 1950-1951 si 1951.

Era în pregatire un al 4-lea volum. El cuprindea o expunere metodologica si o analiza cantitativa si comparativa a rezultatelor. Mijloace financiare pentru publicare au lipsit din Centru.

       De altfel, în cadrul reuniunii Societatii belgiene de sociologie , la 25 iulie 1951, P. de Bie explica stadiul studiilor comparative de stratificare sociala, întreprinsa pe plan international, insistând asupra interesului unei participari belgiene. În urma schimburilor epistolare diverse si a unei reuniunu de dezbateri, a fost trimisa a scrisoare la Ministerul Instructiei publice, pentru constituirea oficiala a unui  Centru interuniversitar, "având drept obiect de studiu stratificarea si mobilitatea sociala în Belgia, mai ales în ceea ce priveste functionarii ".

       Scrisoarea este trimisa pe numele de Jacquement si Smets(U.L.B.),

Haesaert si Mart (Gand), Buttchenbach si Clémens (Liege), de Bie si Visschere (Tourain).La 20 decembrie 1952, o scrisoare de la Andre Molitor, sef de cabinet, anunta concesionarea unei subventii de 400.000 FF.

       La începutul lui 1953 se constituie ceea ce se va numi oficial"Centru interuniversitar de studiu al stratificarii si mobilitatii sociale" . Henri Janne este invitatsa se alature grupului.

       De atunci au avut loc mai multe sedinte de lucru pentru punerea la punct a unei cercetari asupra functionarilor de la Ministerul de Finante. Mai putin frecvente decât cele ce avem ca subiect muncitorii emigranti, reuniunile de lucru au avut loc mai ales în 1953 si 1954 , iar membrii cei mai activi au fost Clémens, de Bie ti Haesaert, asistati de Geneviéve Pichault, iar la redactarea finala de Claire Leplae. De aceasta data, centrul interuniversitar de sociologie a putut realiza publicarea rezultetelor sub titlul de Studiu analitic de stratificare sociala (279).

       Societatea belgiana de sociologie, creata în 1950 , reprezenta înca unul dintre cele mai rare locuri în care profesorii si cercetatorii din universitatile din tara se puteau întâlni, discuta si informa mutual despre studiile întreprinse si despte cercetarile lor.Centrul universitar de sociologie a reunit pentru întia oara, din 1947 încoace, profesori apartinând a 4 universitati, cele mai vechi-singurele care existau în acea vreme , pentru a realiza un proiect comun de cercetare .

       Aceste experiente si realizari constituie etape importante în dezvoltarea sociologiei în Belgia. Ele merita sa fie amintite tuturor celor ce manifesta un oarecare interes fata de istoria disciplinei lor si fata de calea urmata de predecesori. 



194 P. Naville: Sociologie et logique. Esquisse d'une theorie des relations, Paris, Press Universitaires de

 France, 1982

195 U. Ion: introducere în sociologia contemporana, Bucuresti, 1985, p. 155

196 P. Naville: Op. cit., p. 8

197 P. Naville: Op. cit., p.39

198 P. Naville: Op. cit., p.104

199 P. Naville: Op. cit., p.104

200 P. Naville: Op. cit., p.109

201 P. Naville: Op. cit., p.118

202 P. Naville: Op. cit., p.126

203 P. Naville: Op. cit., p.165

204 P. Naville: Op. cit., p.149

205 P. Naville: Op. cit., p.196-196

206 P. Naville: Op. cit., p.205

207 P. Naville: Op. cit., p.211

208 Nascut la Paris, anul 1934; în prezent profesor universitar de sociologie la Sorbona. Împreuna cu Paul

                Lazarsfeld conduce câteva publicatii de sociologie

209 - abordarea finctionala (T.Parson, P.Sorokin)

210 R. Boudon:La logique du social. Introduction a l'analyse sociologique, Paris, Hachette, 1979

211 R.Boudon: Effets pervers et ordre social,  Paris , PUF, 1977, p.11-17

212 R.Boudon: La logique du social. Introduction a l'analyse sociologique, Paris, Hachette,1979, p.229

213 R.Boudon: Les matematique en socilogie, Paris, PUF, 1971, p.6

214 R.Boudon: Op.cit.,p.36

215- un principiu al practicii de cercetare care orienteaza investigatia spre analiza "totalitatilor care dispun

 de propietati de integralitate ireductibile la componentele lor". Acest principiu a stat la baza

teoriilor socilogice din secolul XVIII si XIX si a celor din secolul al XX-lea care si-au centrat

demrsul pe aspectele globale ale sistemului social: întelegerea si explicarea ordinii sociale,

definirea cauzelor schimbarii sociale globale, problematica legitimitatii structurilor sitemului

social global. Admitând ca "legile sociale sunt structrale si statistice, ireductibile la factorii

psihologici",acest principiu se reflecta în practica cercetarii prin metodele de stimulare a

comportamentelor sistemelor reale, în functie de variatia unor indicatori. I s-a reprosat acestui

principiu faptul ca a condus la un "globalism sociologic", la "o sociologie fara subiecti umani", si

la "obiectivism analitic"

216 R.Boudon: La logique du social. Introduction a l'analyse sociologique, Paris, Hachette,1979, p.136

218 L.Vlasceanu: Metodologia cercetarii socilogice, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti,1982,

                p. 151-152

219 R.Boudon: Op.cit.,p. 152

[1] Jacques Gernet, " China crucifcată. Începutul anilor teribili ", cartea X în Lumea chineză, Paris: A. Collin, 1980, p. 519 Fairbank John King, Marea Revolutie Chineza, 1800-1985, New York: Harper&Row, 1986

[2] Sun Chung - Hsing (Sun Zhongxing), " The Marxist Under currents in the Development of Society in China before 1949 ", Chinise Journal of Sociology, No10, sept.1986, 61-88.

[3] Aceasta parte se bazeaza pe opere bine cunoscute, Pusey James, " China and Charles Darwin ", Cambridge (Mass):HUP, 1983[1984t.

[4] "Things contend means that things struggle to preserve themselves". "Heaven chooses" means that only the fit races are preserved. Yan Fu , "Yuanqiang", p.25, citat în Pusey, 1983:61.

[5] " Intelectualii chinezi " se preocupau mai degraba de practica decât de teorie: cum sa suscite armonia celesta si sociala, cum sa guverneze Statul, cum sa asigure recoltele, etc. A se vedea M.Garnet, " Gândirea chineza ", " Secte si scoli ", pp.349-481. În timp de criza acesti intelectuali propuneau mijloace de îmbogatire a statului si de întprire a armatei. Primii sociologi nu fac decât sa reia acesta traditie de inspiratie în parte juridica, interventionista si pragmatica

[6] Pusey a tradus partea centrala dupa cum urmeaza: " Evolution has brought it about that those who are able to group shall survive; and those who are not able to group shall perish. Those who are good at grouping shall survive and those who are not good at grouping shall perish. What does it mean to be good at grouping? Tobe good at mutual sympathy". Schwartz a tradus aceiasi parte dupa cum urmeaza:" The process of evolution determines that those who can form social groups survive, those who cannot shall perish. Those who form effective social groups survive, those who do not disapear. What makes them effective? The ability to develop a sense of mutual sympathy ".

[7] Un asterix la sfârsitul unei citari indica faptul ca noi n-am vazut documentul citat.

[8] Comunicat la o conferinta la Nankang în 1989. Detalii ale acestei parti de istorie a sociologiei chineze sunt reluate în Gransow 1992.

[9] Yan Ming, " Sociologia în China: trecutul, prezentul si viitorul ", Chinese Sociolgy and Anthropology, declin 1989, 3-29. Este introducerea la doua volume ale revistei Chinese Sociology and Anthropology, consacrate acestei aniversari. Yang Ming împarte istoria sociologiei chineze în cinci faze: adoptia (1895-1913), stabilirea academica (1913-1930), expansiunea (1930-1948), suspendarea (1949-1979), reconstructia (1979-). Asupra aceluiasi subiect, în chineza: Academia Nationala de stiinte Sociale (ed.1989)

[10] Gipoulux François, " Sociologie si reforma: rena;terea sociologiei în Republica Populara Chineza ", REES, XXVII, 87, 1989,pp.51-68.

[11] Schmutz 1985 : 69. Chen Hansheng (1987-) este autorul a numeroase opere în engleza, Landlord and Peasant in China (1936), Industrial Capital and Chinise Peasants (1937). Cf. notitei biografice despre Chen Hansheng în H.R.Isaacs, Re-encontres in China: Notes of a Journey to a time capsule, Armonk, NZ.: M.E. Sharpe, 1985

[12] Han Mingmo 1987: 113. Li Da (1980 - ) cofondator al PCC în 1921, primul responsabil cu propaganda. Unul din acuzatorii lui Fei Xiaotong în timpul campaniei împotriva dreptei în 1985, imediat dupa O Suta de Flori. Xu Deheng a fost mai întâi durkheimist.

[13] Chicago: UofC Press, 1984. Aceasta dupa ULCC.

[14] Pentru folosirea numelor autorilor în acest capitol si precedentul, cf. Capitolul XIV, nota 1.

[15] Se gasesc informatii despre acest mare proiect legat de învatamânt în Horward Schuman, "The Detroit Area Study After Twenty - five Years" , The American Sociologist, august 1977, 12, pp. 130-137.

[16] Titlurile publicatiilor lui Good reflecta  aceste orientari: Methodes in Social research (cu Paul K. Hatt), New York: McGraw Hill, 1952; World Revolution and Family Patterns, New York: Free Press, 1963; the celebration of Heroes: Prestige as a Social Control System, Berkeley: UCP, 1978

[17] Small Groups and Political Rituals in China and The Status of Women in Preindustrial Societies ( respectiv Berkeley: UCP, 1974  si Princeton: PUP, 1978

[18] Aceasta putere are de fapt limite cum o sugereaza aceasta cifra: în orase traiesc mii de tineri trimisi la tara dar, de fapt, în mod ilegal reîntorsi la oras(1984:260). Este adevarat ca acesti indivizi ilegali nu au nici un drept, drepturi pe care în mod precis le genereaza (în parte) asociatiile de cartier. Într-o societate de penurie generalizata, aceste drepturi sunt singurele valori capitalizate.

[19] Cf. Isabelle Thireau, " Rezistenta fata de politica copilului unic" RESS, XXVII, 84,1989, pp. 227-239; S.Feuehtwang, " Studiul religiei populare chineze", id., pp.69.

[20] Este exact ceea ce spunea Sun Benwen pentru familie în China republicana

[21] Whyte si Parish adauga aici o nota spunând ca teza sociologului american Davis Friedman din 1979 ajunge la aceleasi concluzii

[22] Un alt autor ar fi putut sa ia loc alaturi de Anrew Walder deoarece el raspunde acelorasi criterii, este Richard Madsen pentru carte sa " Moralitate si putere în statul chinez " care a primit premiul C.Wright Mills, (Berkely: UCP, 1984)

[23] Printre rarii sociologi ai Chinei contemporane, semnalam autorul lucrarii-francezul Gipoulux François, " Les Cent fleurs à l`usine: agitation ouvriere et crise du modele sovietique in Chine", 1956-1975, Paris: Editions de L`EHSS, 1986, 373 p.

[24] Unele din publicatiile sale:" Refacerea clasei muncitoare chineye, 1949-1981", Modern China; " Marxism, maoism si schimbare sociala", Modern China, vol.3, No 1, ian 101-118, 1977; " Chang Ch`un-ch-iao si Shanghai, revolutia din ianuarie", Michigan Paper in Chinese Studies, No 32, 1978; " Munca si autoritatea în industria chineza; Statul socialist si cultura institutionala a dependentei", PhD, Universitatea Michigan, 1981; " Dependenta organigata si cultura autoritatii în industria chineza", JAS, XLIII, No 1, nov.1983; "Reforma salariului si reteaua intereselor fabricii" , China Quarterly, 109, martie 1987, pp. 22-41, " Schimbare sociala în China postrevolutionara" , Annual Review of Sociology, august 1989.

[25] Anrew G. Walder, " Neo-Traditionalism Comunist:munca si autoritate în industria chineza ", Berkeley:UCP, 1986, 302 p. Dare de seama de Daniel Chirot în martie 1988, pp. 171-2. Aceasta lucrare a primit recent premiul " Distinguished Scholary Publication Award " din partea Asociatiei Americane de Sociologie. Darile de seama si premiul subliniaza importanta cartii dincolo de domeniul limitat al sociologiei Chinei. Cartea aduce contributii la sociologia generala, la sociologia comparata, la studiul societatii comuniste si la studiile de dezvoltare.

[26] William Theodore de Bary, " Apropieri de civilizatia asiatica ", New York: Columbia UP, 1964; " Traditia liberaa în China ", id. 1983. A propos de Wittfogel, conform capitolelor precedente.

[27] Jan Myrdal, în prefata lucrarii sale "Un sat al Chinei populare" (Gallimard,1972) afirma ca interviurile cu interpretii, ceea ce el a trebuit sa faca în timpul lunii pe care el a petrecut-o într-un sat din nordul Chinei, sunt preferabile interviurilor directe. De fapt noi credem ca fiecare cercetator este capabil sa extraga informatia optimala adaptata conditiilor sale de munca. Semnalam ca aceasta carte, la fel ca si cea a lui Faushen: " Un documentar despre Revolutie tntr-un sat chinez", contin informatii despre care azi se ttie ca sunt depasite. Conform darii de seama facuta de Prasenjit Duara (JAS, 51,1 , febr. 92, pp. 143-5) consacrata lucrarii lui Mark selden si altii, " Satul chinez, statul socialist", New Haven: YUP, 1991.

[28] Sources: la préface de PSCC, Sun Benwen 1942 et 1982; Han Mingmo 1987:107 et 123; Becker et barnes 1961(1938): 1154; Schmutz 1985,1987 et 1989; sun Chung-hsing 1987, Gransow 1990. Liste complétée avec la Moderne Chinese Society, An Analytical Bibliogarphy de William G. Skinner(ed), 1973, l`internationales Soziologenlexikon, 1980 et le china Year Book of Sociology 1979-1989, Pékin ,1989. Un astérisque à la suite d`un nom désigne un sociologue toujours actif à la fin des années quatre-vingt, comme enseignant ou comme chercheur; deux astérisques signalent ce que china Year Book appelle un shehuixuejia, terme reservé aux grands sociologues déja disparus.












Document Info


Accesari: 2346
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )