Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































LOGICISMUL - ETAPA ACTUALA DE RECONSTRUCTIE CATEGORIALA SI METODOLOGICA A SOCIOLOGIEI

sociologie












ALTE DOCUMENTE

SPECIFICUL EDUCATIEI ADULTILOR
ACCEDER - Lupta impotriva discriminarii comunitatii romane
Influenta sociala
CHESTIONAR SOCIOLOGIE URBANA
12 ANI DE FEEDBACK
SA PUNEM CAPAT ACESTUI SCANDAL
Anul 2012 si schimbarile majore prin care trecem
CUM PRODUCI SCHIMBARI SEMNIFICATIE IN VIATA TA IN 30 DE ZILE
SARCINI SPECIFICE IN CAZ DE INCENDIU
Cum sa spui adevarul si numai adevarul

LOGICISMUL - ETAPA ACTUALA DE RECONSTRUCTIE CATEGORIALA SI METODOLOGICA A SOCIOLOGIEI




            Ca imagine epistemica a unei realitati in permanenta dezvoltare, sociologia si-a castigat statutul de stiinta in continua elaborare atat sub raportul incarcaturii semantice a conceptelor si categoriilor, cat si sub raportul deschiderilor praxiologice ale metodologiei. Pe aceste coordonate, schimbarile periodice de paradigma fac parte din normalitatea sociologiei, declinul si avatarurile unor orientari facand si ele parte din reconstructia periodica a cadrelor sale teoretice pentru a se sincroniza, ca instanta epistemica, fata de ritmurile si propotiile efective ale dezvoltarii realitatii sociale nemijlocite.

            Cea mai recenta reusita in reconstructia paradigmei sociologice poarta numele de: orientare "logicista" si este un rezultat al aceluiasi "laborator" de gandire novatoare pe care l-a reprezentat, dintotdeauna, Franta - a carei "fiica spirituala" este sociologia.

            Preocupat de finalitatea cercetarilor socilogice de teren, Pierre Naville s-a afirmat in comunitatea stiintifica de profil prin contributia adusa la definirea unei "logici a sociologiei", care sa clarifice raportul optim dintre datele empirice si conceptele sociologice utilizate, in mod curent, in diagnoza socilogica. Audienta sa poate fi un rezultat al numarului mare de lucrari publicate (aproape 35 volume), dar ea se bazeaza in primul rand pe maniera polemica de abordare a problematicii sociologice de la sfarsitul anilor '70 si inceputul anilor '80. Este vorba de tendinta de abordare a modelului pozitivist si neopozitivist ca urmare a esecului matematizarii cunoasterii sociale, in favoarea viziunii istorice si critice asupra socialului, precum si a recurgerii mai frecvente la sinteza teoretica, la interpretarea teoretica sau la incercarea de repolitizare a stiintelor sociale.

            In replica fata de tendintele enumerate P. Naville194 argumenteaza in favoarea formalizarii teoriei sociale ca singura modalitate de a depasi intuitionismul, descriptivismul si aproximatia in cunoasterea stiintifica a societatii195. In acest context, pledand pentru preluarea selectiva a ceea ce s-a dovedit a fi valid in principiile neopozitivismului (tehnicile de cuantificare si metodele de calcul) P. Naville propune o reconstructie logica a sociologiei pornind de la urmatoarea ipoteza: "Populatiile, productiile, consumurile, s-au multiplicat in ultimele doua secole intr-un ritm care face necesara reexaminarea economiei si ca un cadru aproape imuabil de analiza a lor. Ele cer depasirea metodelor si tehnicilor matematice carora li s-au adaptat. Pe scurt, ar trebui, trebuie sa propunem un nou mod de a rationa si calcula, cel care este al logicii. Iata ce-I va invata secolul al XXI-lea pe analistii sociali, si chiar si pe altii"196.

            Din punct de vedere istoric, cercetarile sociologice pot fi clasificate in doua mari tipuri:

            a) cercetarile clasice de tip "identificare", prin care comportamentele, relatiile, faptele,etc. sunt transpuse in "date empirice" pe baza carora, prin intermediul conceptelor sociologice se elaboreaza un diagnostic fiecarui fenomen sau proces social studiat. Respectiv, putem formula rezerva conform careia intre datele rezultate in urma cercetarii de teren si spatiul semantic al conceptelor nu a existat intotdeauna o relatie de corespondenta, fapt care apermis ingerinta, nu tocmai legitima sub raport stiintific, a subiectivitatii cercetatorului sau a beneficiarilor cercetarii de teren respective;

            b) cercetarea semnificatiei numerice a seriilor de date prin recursul la aparatul conceptual si metodologic al matematicii. "Frecventele statistice" pe care-si intemeiaza acest tip de cercetari presupusa lor obiectivitate sunt si ele vulneranbile deoarece modelul de investigare nu poate surprinde ceea ce este nerepetitiv: cazul clinic, adica fie un fenomen necunoscut inainte, fie unul izolat, fie forma nestandardizabila a unui fenomen complex, dar perceput statistic. Modelul, desi se bazeaza pe frecvente relative si are, deci, relevanta statistica, ramine destul de aproximativ fata de complexitatea reala a spatiului social. Pe de alta parte, utilizarea schemelor ramane si ea deschisa controverselor deoarece in scheme frecventele fiind absolute, nu mai au semnificatie statistica si nu pot nici ele surprinde aspectele nealgoritmizabile ale umanului. Constienti de aceste limite, cercetatorii sociali recurg, in prezent, la modele sistemice descriptive de analiza, care, prin faptul ca si ele "recurg la o logica ce nu este cea care are curs in viata reala"197 pun mereu in discutie caracterul stiintific al diagnozelor.

            Transgresarea tuturor impedimentelor enumerate s-ar putea realiza, in conceptia lui P. Naville, printr-o reconstructie logica a fundamentelor teoretico-metodologice ale sociologiei. Noua logica a sociologiei ar trebui sa se bazeze pe urmatoarele principii:

            1) ca stiinta social-umanista, sociologia este o stiinta deductiv-formalizata, neutra axiologic si neimplicata efectiv in istoria reala a societatii;

            2) gruparile umane pe care le cerceteaza trebuie sa fie abordate ca "retele abstracte", nu in calitatea lor de "ansambluri umane concrete", aceasta perspectiva conferind echivalenta "obiectului de studiu" al sociologiei, cu obiectele de studiu din fizica sau matematica;

            3) relatiile si actiunile sociale prezinta interes pentru sociologie numai in calitatea lor de "operatori specifici si formalizati" care confera caracter deductiv investigatiei sociologice si sociologiei ca stiinta;

4) logica sociologiei urmeaza logica genezei si dinamicii structurilor sociale existente in spatiul social, iar "operatorii formali ai sociologiei deriva din structurile societatilor, cel putin in masura in care operatorii logicii matematice sunt elaborati pornind de la dezvoltarea reala a comportamentului uman, colectiv sau nu";

5) conjuncturile reale si istoria evenimentiala nu trebuie sa fie prezente in raza de actiune a operatorilor decat ca "referenti antecedenti". Concret: logica cercetarii sociale nu trebuie sa fie influentata de continutul proceselor sociale, ci doar de sensul si semnificatia comunitara a lor, raportate la cadrele obiective ale spatiului social;

6) diagnoza sociala nu se substituie an nici un moment deciziei, ci ofera doar sugestii calificate pentru alternative decizionale realiste;

7) sociologia "ia pulsul" evolutiei sociale reale, in timp ce politica intervine in mod nemijlocit asupra structurilor sociale antrenand oamenii in "crearea unor civilizatii experimentale". Acuratetea interventiei si eficienta preliminata a "experimentului social" depind, insa, de pertinenta diagnozei sociologice care s-a dovedit a fi indispensabila pentru societatile moderne;

8) diviziunea muncii din societatile scientist-thnocratice impune trecerea de la logica rationalista generata de structurile sociale "binare" (de clasa, ale capitalismului clasic), la o logica pluralista, de tip dialectic, construita pe structura sociala polivalenta a realitatii contemporane. Domeniul logico-matematic trebuie extins si asupra contradictiilor in care "logica matematica a dechis caile, poate cele mai interesante ale analizei sociale"198.

Aceasta "extensie" este imperios necesara in primul rand pentru ca realitatea sociala careia ii ssunt imanente contradictiile, nu poate fi cunoscuta prin enunturi al caror criteriu de adevar este non-contradictia. Adevarul logic trebuie sa fie pus in concordanta cu adevarul social mai intai prin acceptarea faptului conform caruia logica rationalista occidentala, nu este decat o forma posibila, de structurare a gandirii umane, care a mai cunoscut si logica asiatica, de exemplu, chineza si indiana, care a supravietuit fenomenelor de mondializare pe care le-a promovat industrializarea. Acceptarea, si sub aspectul logicii, a pluralismului lumii contemporane este o necesitate obiectiva mai ales acum cand incercarile de formalizare a logicii hegeliene au esuat prin opera lui P.Dubarle (tentativa de reducere a logicii lui Hegel la algebra lui B. Boole), a lui J. Gorren (tentativa de reducere a sistemismului lui G Boole la un caz limita al triadei hegeliene prin recurgerea la empirismul logic), a lui L. Apostel (care a dovedit incompatibilitatea principiilor hegeliene cu principiile ciberneticii). Cat il priveste pe K. Marx, acesta, considera P. Naville, prin ignorarea calculului probabilitatilor si a statisticii matematice a ramas la nivelul unei "algebre generale a raporturilor de productie. care nu este destinata decat formalizarii unei serii de raporturi, nu si calcularii ei; este vorba, mai curand de aritmetica decat de algebra sau logica, deoarece se refera la raporturi intre marimi numerice"199.

In prezent, insa, societatea scientist-tehnocratica este profund diferita de cea a lui Marx si se caracterizeaza prin faptul ca "raporturile sociale de azi s-au generalizat si diversificat intr-o asemenea maniera, incat mijloacele matematice ale masurarii lor, valide catre anul 1850, trebuie sa fie astazi dezvoltate prin instrumentele de azi, inca si mai puternice. Altfel spus, extensia domeniului matematico-logic la structuri inca neidentificate in epoca lui Marx si Engels (si, uneori existente deja, dar ignorate de ei), devine singura capabila sa analizeze structurile economico-sociale, si mai mult chiar, sa le poata anticipa evolutia. Si tocmai in domeniul contradictiilor se pare ca logica matematica a deschis caile cele mai interesante ale analizei sociale"200.

Contradictiile sociale, care particularizeaza inconfundabil spatiul social, au relevanta la nivelul claselor sociale. De aceea, pentru a ajunge la semnificatia autentic sociologica a contradictiilor, trebuie mai intai sa consideram clasa (sociala) ca fiind in aceeasi masura si obiect al logicii claselor ca o logica a relatiilor: "clasele (multimile)sunt relatii, pentru ca ele isi datoreaza particularitatea unui tip determinat de relatia ierarhica sau de ordine, tip indicat prin functiile predicationale"201.

O astfel de acceptiune a clasei permite depasirea irelevantei clasificarilor numerice prin clasificari logice de relatii, respectiv tratarea lor drept"clase de relatii care pot fi aplicate oricarei structuri sociale ce comporta aceste relatii"202. Sociologia viitorului va fi o "logica a relatiilor sociale, fie nu va fi de loc !".

Ca logica a relatiilor, sociologia permite atat "indepartarea dilemei in care ne inchid formalistii si empiristii, dilema alegerii antre adevarul formal si haos"203, cat si abordarea, cu pertinenta stiintifica a claselor sociale ca "simultan reale si formale, gratie transformarilor succesive ce respecta o structura de relatii invariante, modificand doar expresia acestor relatii"204.

In acest context, se impune urmatoarea concluzie: sociologia nu poate ajunge sla adevarul social decat daca se sprijina pe o teorie stiintifica a claselor sociale. O astfel de teorie nu este posibila decit prin formalizarea logica a intregului spatiu social, fapt care nu se poate realiza decat prin reconstructia sociologiei ca stiinta sociala cu aportul descoperirilor din matematica si logica moderna. Disociinu-se de confuziile generate deesecurile amintite anterior, P. Naville face cateva precizari de fond: "noua sociologie fructifica doar aplicarea matematicii la studiul fenomenelor sociale; nu de matematici aplicate stiintelor sociale este vorba, ci de matematici care se aplica acestora"205, iar masurarea are sens, numai cand se aplica relatiilor,  acestea fiind, comportamentele reperabile ale multimilor sociale concrete.

Privite in structura lor binara, relatiile isi releva caracteristicile de reflexivitate tranzitivitate si reciprocitate,  permitand renuntarea la cauzalitatea traditionala (determinista) in favoarea unei cauzalitati intemeiate pe  implicatia logica, aceasta fiind forma de cauzalitate sociala prin care complexitatea contradictiei sociale poate fi redusa la opozitii simple, la diferente si "alternative sociale complementare". In acest scop P. Naville propune "o algebra productivista, o inlantuire de cresteri care comnina aleatorul cu determinatul"206.

Din punct de vedere practic, "este mai productiv pentru cercetarea concreta sa abordam complexiatea spatiului social pe baza principiului realismului claselor sociale" conform caruia clasele sociale, in calitatea lor de sisteme de relatii se gasesc ierarhizate pe trei niveluri:

1) realismul naiv sau empiric, care defineste acceptiunea calsei sociale in cadrul cunoasterii spontane;

2) realismul de ordinul al doilea reflecta sistematizarea componentelor prin intermediul distributiilor statistice, al sociogramelor,  al modelelor functionale;

3) realismul  superior vizeaza  identificarea structurilor in care opereaza gruparile sociale.

Prin intermediul "algebrei productiviste", contradictiile pot fi localizate pe o scala care relativizeza antagonismele, multiplu conditionate, facandu-le comparabile si comensurabile ca intensitate si ca areal.

Modelul reductiei contradictiei il ofera logica "unde aceste implicatii slabe reduc contradictoriul la situatii in care el dispare in avantajul variatiilor proportionale imprecise"207. In cadrele operationale ale logicii, contradictia antagonista de tipul A U A se transforma intr-o opozitie simpla de tipul A U  B. consolidarea statutului  stiintific al sociologiei se va putea face conjugand atat realitatea contradictorie a faptelor sociale cat si necesitatea non-contradictorie a enunturilor in acele logici care:

a) limiteaza calculul logic la ceea ce poate inregistra limbajul;

b) privesc forme particulare de enunturi sau procedee empirice precum: logicile neclasice, polivalente, modale, logica conversatiei (Wittgenstein), logicile actiunii, indeosebi praxiolgia.

In concluzie, P. Naville distinge trei tipuri de sociologii care coexista in lumea contemporana:

1) sociologiile formale in care sistemele si modelele se bazeaza pe analize intreprinse cu aportul limbajelor strict formale derivate din cel al logicilor modale. Acest tip de logici au drept limite faptul ca nu trateaza decat situatiile generale, susceptibil de a fi formalizate, fiind inoperabile in cazurile particulare ale contradictiilor si opozitiile dintre diferitele componente ale sistemullui social global.

2) Sociologia practica, ca sociologie a structurii sociale concrete, cuprinde trei ramuri: a) informatia, datele, anchetele, ipotezele; b) planuri, proiecte, experimente si perspectivele executarii acestora; c) moduri de raelizare practica a acestor planuri, metodologia elaborarii si aplicarii lor;

3) Sociografia isi restringe aria de investigatie la culegerea de date brute, descrieri, masuratori si statistici elementare.aportul conjugat al sociologiei practice si al sociografiei poate conduce catre surprinderea contradictiilor sociale reale, dar  nu aceasta este realitatea care ar trebui sa polarizeze 'sociologia stiintifica'. Sociologia stiintifica este, inca, un deziderat care poate devenu realizabil prin reconstructia logica propusa de P. Naville care avertizeaza ca aceasta nu se confunda cu logica socialului. De aceasta s-a ocupat R.Boudon.

Apreciat indeosebi pentru originalitatea cu care a particularizat in sociologia cantitativa franceza metodologia empirismului american, Raymond Boudon208 s-a impus in sociologia contemporana prin lucrarile privind logica socialului.

Valorificand eforturile lui P.Naville de a  reconstrui fundamentele logice ale sociologiei, R. Boudon este cel ami important sociolog contemporan care a reusit sa elaboreze o perspectiva sociologica asupra logicii socialului, respectiv o imagine coerenta a articularii tuturor componentelor spatiului social in geneza si functionalitatea lor naturala. Acceptand definirea societatii ca sistem de interactiune209, R.Boudon face distinctia intre analiza functionala, prin care intelegem investigarea unor subsisteme ale spatiului social, si analiza functionalista care defineste funcsionalitatea intregului sistem social.

            In acest context, opereaza o alta distinctie: aceea dintre interactiune si interdependenta. Prima este caracteristica formelor sociale organizationale, la nivelul carora sistemele functionale de interactiuni se concretizeaza sub forma structurilor de rol. 'Atomul logic' al acestora este 'actorul' individual care genereaza, practic, toate sistemele de interdependenta. Prin sistem de inerdependensa se inselege aceea componenta a spatiului social care produce 'un efect care nu este explicit cautat de agentii sistemului, si care rezulta din situatia lor de interdependenta'210.

Interdependenta este caracteristica 'sistemelor de interdependenta' din spatiul preorganizational unde genereaza comportamente colective sub forma 'efectelor de agregare sau de emergenta'. La nivelul acestora 'atomul logic' este 'agentul' individual. Interdependenta se manifesta practic sub forma unei interactiuni transfunctionale care poate avea trei tipuri de efecte:

1)      de intarire a interactiunii prin consolidarea relatiilor functionale;

2)      de stabilire s interactiunii;

3)      de inovatie ca urmare a trecerii la o noua calitate a relatiilor functionale.

Aceste efecte antreneaza si contradictia sociala ca rezultat al opozitiilor multiplu conditionate intre subsisteme si intre agenti.

Prezenta contradictiilor indica faptul ca s-a ajuns la un punct al evolutiei in care schimbarea este iminenta. In locul unei teorii generale a schimbarii sociale, R.Boudon propune o teorie analitica a schimbarii considerata a fi singura care poate fi asociata cercetarii sociologice.

Potivit acestei teorii analitice a schimbarii sociale procesele de schimbare din interiorul sistemului pot fi clasificate in functie de : a) relatiile cu mediul inconjurator; b) de sistemul de referinta; c) 'iesirile' sistemului. Analiza schimbarilor din interiorul sistemului mentine in orizontul de competenta al sociologiei posibilitatea unui diagnostic precis sau, in cele mai rele cazuri, foarte putin controversabil.

Aspiratia de abordare a schimbarii sistemului excede compententa sociologiei, si puterea aparatului sau conceptual si metodologic. Avand, insa, in vedere 'iesirile' sociologia poate contribui laq clasificarea proceselor de schimbare in trei categorii:

1)      proces de schimbare repetitiva atunci cand retroactiunile dintre 'iesirile ' spre sistem sunt blocate complet sau obturate;

2)      schimbarea cumulativa in situatia in care 'iesirile' reactioneaza fata de sistem, sistemul percepe aria efectelor si-si consolideaza capacitatea de reactie;

3)      transformarea sociala defineste situatia cu totul speciala in care retroactiunea afecteaza si mediul inconjurator, nu numai sistemul insusi. Transformarea sociala, la randul sau, se manifesta in practica prin doua categorii de mecanisme: a) 'apelul la mediul inconjurator' prin care 'avocatii' agentilor sistemului de interactiune (partide politice, grupuri de initiativa, presa) transforma sistemul in functie de cerintele mediului; b) mecanisme conflictuale intergrupuri. Acestea devin manifeste atunci cand sistemul de interactiune a comis agresiuni substantiale fata de mediu, iar acestea trebuie sa fie sanctionate de agentii care au functia de aproteja mediul.

Pentru ca o transformare sociala sa fie eficienta, ea trebuie sa respecte normele logicii transformarii prin intermediul careia 'echilibrul invizibil' confera sens si stabilitate dinamicii sociale reale. Logica socialului pe care o construieste un model 'ideal' de societae comporta, deci, urmatoarele secvente: agentul, prin interactiunile sale produce efecte de agregare sau de emergenta, care se concretizeaza in aparitia structurilor sociale ca sistem de interactiuni. In cadrul acestor sisteme apar diferentierile de rol si structurile de rol, care confera agentului calitate de 'actor' direct implicat in generarea si orientarea ionterdependentelor functionale dintre subsistemele sistemului social global.

Implicat in mentinerea potentialului functional al sistemului, actorul cumuleaza in egela masura prerogative praxiologice in realizarea transformarilor sociale pe baza unei 'logici imanente' care asigura echilibrul 'invizibil al spatiului social'.Rationalitatea sociala, atat de des invocata, este mai degraba imposibila, deoarece in practica sociologii intalnesc doar incercari de rationalizare prin intermediul traditiei, a obiceiurilor, sau a autoritatilor. Acesti factori sociali sunt, in realitate, nu forme ale rationalitatii sociale, intrucat  nu se pot supune criteriilor obiective ale rationalitatii, ci formelor de mentinere a irationalitatii. Ele trebuie considerate numai 'umane', nu si performante, deoarece sistemele de interactiune sunt singurele produse sociale 'logice'. Totusi, si acestea, in practica sociala antreneaza, uneori, efecte emergente (non-logice) pe care R. Boudon le numeste 'efecte perverse'211.

Logicitatea sau rationalitatea sitemelor de interactiune este conferita de gradul lor de organizare. Disputa dintre optiunile pentru aspectele cxantitative sau calitative ale cercetarii socilogice, dintre obiectivismul sau subiectivismul cercetarii reprezinta, in mod real,  false probleme de importanta doar teoretica, deaorece actiunile oamenilor au loc in conditii de incertitudine. Or, 'incertitudinea explica de ce deciziile pe .termen lung pot fi rareori considerate ca rationale.Structura situatiei il incita  pe agent sa le determine in functie de gusturile sale actuale si nu atat in functie de consecintele indepartate ale deciziei sale'212.

Avand in vedere aceste aspecte, logica calsica de tipul  'daca A atunci B' va trebui inlocuita in sociologie print-o 'teorie a implicatiilor slabe, bazata pe calculu propozitiilo de tipul 'daca A, atunci adesea B'213 care permite operarea cu termeni 'frecvent' si 'rar'. Masurarea frecventei permite realizarea unei 'scalari a intensitatii' relatiilor dintre fenomenele sociale pornind de la independenta lor absoluta, trecand prin implicatiile slabe si terminand cu relatiile cauzale'. 'analiza cauzala nu poate fi altceva decat analiza de implicatii'214.

In acest context, este mult mai normal sa consideram ca observatorul social trebuie sa se raporteze la obiectul sau de cercetare in aceeasi maniera cu observatorul din stiintele naturii, adica nu plecand de la teorii generale despre natura, ci plecand de la explorarea analitica a componentelor, trecand prin intelegerea locului si rolului fiecaruia in ansamblu, pentru a se ridica la orizontl de cuprindere a explicatiei. Sociografia nu poatew fi exclusa ca faza a cunoasterii sociologice, dar nici nu trebuie considerata ca suficinta in economia demersului sociologic. Ea este o secventa necesara in descrierea ariilor de functionalitate a fenomenului supus studiului, si in evaluarea efectelor. La adevaratele cauze  se ajunge numai prin explicatia sociologica.

Inlaturarea confuziilor dintre descriere si explicarea fenomenelor sociale este posibila prin parasirea  holismului metodologic215 si trecerea la individualismul metodologic deoarece dezvoltarea metodelor 'nucleare' de investigare si perfectionarea  tehnicilor sociologice contemporane a demonstrat o relevanta mai mare la nivelul aspectelor microsociale: 'Astazi ambitiile sociologilor sunt, in general, mai modeste.' Date fiind posibilitatile instrumentelor de care sociologul dispune, analiza sociologica moderna vizeaza mai degraba sa repereze logica shimbarii in sistemul de interactiune de dimensiuni suficient de restanse pentru a putea fi abordabile, decat sa prezica schimbarea societatilor pe termen lung'216.

Individualismul metodologic 'este un principiu al cercetarii sociale care stipuleaza ca faptele, fenomenele, procesele sociale trebuie sa fie explicate in termenii datelor des 434h74e pre persoanele umane individuale. Indivizii sau actorii individuali implicati in sitatiile interactionale sunt 'atomi' logici ai analizei sociologice, referintele prime si ultime ale oricarei cercetari sociale. Sociologul nu analizeaza 'agregatele' sociale, adica, totalitati postlate care sunt insuficient delimitate in timpul si spasiul social sau care nu dispun de organe reprezentative. De exemplu, propozitia 'tara X nu respecta normele de drept international si se deda la actiuni razboinice' are, din punct de vedere al individualismului metodologic, sens teoretic, intrucat subiectul propozitiei desemneaza un 'actor policefal' (guvrnul) implicat in mecanismul deciziei colective.

Adica, in acest caz, se face referinta la o 'totalitate' sociala bine determinata care dispune de reprezentativitate definita social.

In schimb propozitia 'clasa muncitoare din tara X este impotriva angajarii in actiuni razboinice', nu are sens, intrucat nu se refera la un 'agregat' sau 'conglomerat' de persoane fara reprezentativitate si nedelimitat social si spatio-temporal'218.

Premisele teoretice ale individualismului metodologic au fost rezumate219 astfel:

1)      constituenti primari ai lumii sociale sunt persoanele individuale;

2)      indivizii umani se manifesta prin actiuni si interactiuni sociale;

3)      actiunile sunt purtatoare de semnificatii, iar in interactiuni au loc negocieri intre indivizi privind schimburile de semnificatii pentru a ajunge la statuarea si urmarea unor reguli sau norme;

4)      actiunile individuale sunt mai mult sau mai putin conforme cu dispozitiile (motivele, asteptarile, anticiparile) si intelegera particulara a situatiilor sociale;

5)      situatiile sociale complexe rezulta dintr-o configurare particulara a indivizilor lor, a interactiunilor, negocierilor si regulilor instituite si se constituie in anumite conditii de mediu social;

6)      fenomenele sociale transindividuale, organizarea institutionala a societatii nu pot fi explicate decat dupa ce am ajuns la o intelegere, descriere, definire adecvata a fenomenelor sociale generate individual.

In rezumat, preciza W. Weaver, 'individualismul metodologic orienteaza cercetarea catre 'complexitatile dezorganizate', in timp ce holismul metodologic postuleaza necesitatea investigarii 'complexitatii organizate' adica a relatiilor multiple dintre obiectele sistemelor structurate sau structurabile'.

            In timp ce primul a fost utilizat in cercetari la nivel microsocial, cel din urma a fost utilizat pentru orientarea cercetarilor la nivel macrosocial (p.155).

            Cu aceste precizari de ordinteoretico-metodologic, R.Boudon, atasat din convingere ideii conform careia valabilitatea principiilor sociologice nu poate fi evaluata decat 'in act', ofera un exemplu de operationalizare matematica a 'logicii socialului' prin studiul  referitor la egalitatea 'sanselor sociale'prin raportare la mobilitatea sociala.

            Ca ipoteza de lucru s-a avut in vedere verificarea faptului daca se poate sau nu vorbi de o mobilitate sociala reala in conditiile mentinerii unor structuri economice si educationale inegalitare.

            Intraga litaratura dedicata acestei probleme a supraapreciat importanta factorului 'mostenire culturala' considerand ca diminuarea acestuia prin cresterea ratei de scolarizare va atenua inegalitatea educationala, iar aceasta, la randul sau, va contribui la diminuarea inegalitatii sociale. In concluzie, o mobilitate educationala conjugata cu o mobilitate sociala poate contribui la egaliatea efectiva a sanselor.

            Abordand aceeasi problema prin circumscrierea ei realitatilor societatii post-industriale, R. Boudon se delimiteaza de concluziile teoriilor deja existente pe acesta problema pe motivul ca 'toate teoriile mobilitatii educationale presupun comportamentele indivizilor ca fiind determinate de functia de reproducere a sistemul social' dar aceste aspecte nu pot fi verificate empiric. De aceea, R. Boudon construieste un 'model sintetic', aplicat la 'tipul ideal de societate' (societatea industriala dezvoltata) poate verifica prin simulare (cvasiexperimentare) influenta tuturor factorilor care au impact asupra inegalitatii sociale.

            Spre deosebire de importanta factorului 'mostenire culturala', supraevaluat in cercetarile empirice, prin simulare la nivelul modelului sintetic se observa ca 'pozitia sociala' este aceea care produce inegalitatea.

BIBLIOGRAFIE

1).  R.Boudon: La inegalite des chances. La mobilite sociale dans les societes industrieles, Parsi, Armand Colin, 1973

2).  M. Young: The rise of meritocracz (1870-2033), London, Penguin Gooks,1979

3). R.Boudon: La logique du social. Introduction a l'analyse sociologique, Paris, Hachette,1979.

Studiu de autor

SOCIOLOGIA EUROPEANA aI MODERNITATEA JAPONIEI

Ken'ichi Tominaga-

1.INTRODUCERE

            Conceptul de "modernitate" s-a conturat prin miscarea spirituala a Iluminismului din secolele XVII si XVIII. In multe privinte , sociologia , precum stiintele politice si economice inaintea sa ,a devenit mostenitoarea Iluminismului ."Modernitatea" este astfel un concept in primul rand european , iar accesul Japoniei la aceasta s-a produs prin intermediul sociologiei europene.

            Telul prezentului eseu este acela de a descrie receptarea in Japonia a gandirii sociologice europene. Sociologia europeana a avut o influenta  considerabila asupra dezvoltarii sociologiei japoneze , iar reversul, n-a fost cazul . O explicatie pentru aceasta este faptul ca impulsul moder- nizarii in Japonia a venit intotdeauna dinspre vest (Tominaga 1990:39) si a fost considerat ostil fata de infranarea culturii traditionale japoneze.  Aceasta miscare dinspre vest a dobandit un caracter oficial in 1855, cand guvernul Tokugawa a infiintat Institutul pentru Cercetarii Externe care a devenit Universitatea din Tokyo in 1877. Printre studentii expediatii in  Europa s-a aflat Amane Nishi , care l-a introdus ulterior pe Auguste Comte in Japonia.

            Ideile care au stat la baza sociologiei cultivate mai intai de Saint- Simon si Comte, si mai apoi de Durkheim in Franta si Herbert Spencer in  Anglia , sunt rezumate in fraza "auto-cunoasterea societatii civile" (Shinmei 1554:49). In Germania , unde idealismul a fost substituit Ilumini- smului , traditia sociologica a fost oarecum diferita. Trebuie doar sa  comparam lucrarile lui Georg Simmel si Max Weber ,cu cele ale lui Durkheim.Cu toate acestea , pot fi identificate urme ale Iluminismului in lucarile lui Simmel si Weber. Cartea lui Simmel"Uber sociale Differenzierung"si conceptul lui Weber de "rationalizare"sunt exemple elocvente in acest sens. Invatatii japonezii s-au indreptat catre sociologie  pentru a arunca putina lumina asupra conceptului de "modernitate".

            "Modernizarea" este un concept multi -dimensional. El poate fi impartit in patru elemente distincte:

1.modernizarea economica (industrializarea);

2.modernizarea politica (democratizarea);

3.modernizarea sociala (infaptuirea libertatii si egalitatii); si

4.modernizarea culturala (orientarea catre rationalism).

Ariile care sunt de cel mai mare interes in sociologie sunt 3 si 4, 1si 2 fiind doar de un interes periferic.

            Ne vom incumeta sa schitam procesul modernizarii in Japonia si sa determinam impactul sociologiei europene asupra situatiei din acea tara.

2.MODERNIZAREA TIMPURIE IN JAPONIA 

            Europa secolului al XV-lea si al XVI-lea a fost marcata de epoca descoperirilor. Treptat, Europa a inceput sa fie deschisa la influente  noi si sa se indrepte catre era moderna. Reforma din secolul al XVI-lea si revolutia din secolul al XVII-lea, au eliberat Europa de sub dominatia bisericii catolice. S-a netezit astfel calea spre revolutiile democratice,  Iluminism si Revolutie Industriala.

            Dar ce se petrecea in Japonia in aceasta perioada ? Dupa cum a aratat Tetsuro Watsuji , epoca razboaielor civile din Japonia dintre 1467 si 1573 au marcat perioada tranzitiei catre epoca moderna.(Watsuji-(1950)  1963). Aceasta perioada de istorie japoneza a fost in prealabil descrisa in termeni extrem de negativi, drept o epoca neagra, in care oamenii de rand erau supusi unor suferinte excesive. Recent a fost recunoscut totusi ca,de fapt, tocmai in acea perioada incepuse adevaratul impuls si modernizarea.  Daimyos a incurajat cultivarea de noi suprafete cu orez si dezvoltarea unor noi sisteme  de irigatii, mine si industrii. Puterea productiva a crescut si s-a inregistrat o crestere considerabila a activitatii comerciale. Aceasta a condus    la dezvaltarea oraselor negustoresti. Aceasta a fost perioada in care Daimyos a inventat orasul -castel in care s-au mutat de la tara multi razboinici, dar si  negustori.

            Legaturi comerciale au fost stabilite in acea perioada intre  Japonia si Ryukyu, Coreea, China si Asia de sud-est. Au fost stabilite legaturi cu negustorii si misionarii din Spania si Portugalia. Drept urmare, Francis Xavier a venit la Kagoshima in 1549 si si-a inceput activitatea de misionar crestin, pentru prima data in Japonia.Pe la inceputul secolului  al XVII-lea, vase comerciale japoneze au inceput sa viziteze Thailanda, Vietnam, Cambogia, Malayezia, Java, Filipine si Macao si asezari japoneze au luat fiinta in Thailanda, Vietnam, Cambogia si Filipine.

            Toate acestea au luat fiinta atunci cand guvernul Tokugawa a ajuns la putere in 1603.Japonia a fost de-a dreptul zavorata in 1653 spre a nu permite patrunderea influentelor straine, si toate orientarile catre modernizare au fost in mod brusc oprite. Activitatea misionara crestina a fost ingaduita sub lorzii feudali Kagoshima (Shimazu). Yamaguchi (Ouchi) si Bungo (Ohtomo) i-au permis lui Xavier sa se angajeze in activitatea de misionar intre anii 1549 si 1551. Iar cand Luis Frois a vizitat Nobunaga Oda in Kyoto, Nobunaga i-a acordat o autorizatie de a conduce activitatea sa misionara in Japonia. Hideyoshi Toyotomi a acceptat ,de asemenea, crestinismul, desi mai mult in interesul mentinerii legaturilor comerciale vitale.

            In anul 1611 el a exilat misionarii din toate orasele aflate sub controlul guvernului Tokugawa si a distrus bisericile din acest oras. Dupa moartea lui, cel de-al treilea Shogun Jemitsu a inchis efectiv tara in anul 1653, impiedicand patrunderea vaselor straine in Nagasaki si interzicand calatoriile si corespondenta cu strainatatea. Drept urmare, Japonia a fost retezata de la influentele Occidentului pentru aproape doua sute de ani.

            Sub regimul Tokugawa, Japonia a fost efectiv indepartata de la evolutiile din Apus in toate ramurile stiintei naturale si sociale, cu exceptia medicinei si astronomiei. Confucianismul a devenit invatatura oficiala. Intrucat elementul moral al confucianismului a fost cladit pe mentinerea sistemului traditional al familiei patriarhale, si pe ierarhia status-ului feudal, abia daca acesta (elementul moral) a reprezentat o forta pentru o schimbare sociala si politica, dinamice. Situatia s-a schimbat din nou, dupa Restauratia Meiji, cand Japonia s-a deschis din nou influentelor occidentale.

            Dupa Restauratia Meiji, intelectualii japonezi au evitat Confucianismul si s-au intors cu fata catre Vest. Ei au descoperit faptul ca Revolutia atiintifica, Iluminismul si Revolutia Industriala au produs mari schimbari in Europa, si ca aceasta se afla mult mai inainte pe drumul modernizarii decat Japonia. Japonezii au decis sa recupereze ramanerea in urma. Yukichi Fukuzawa, parintele Iluminismului in Japonia a pledat pentru "tintirea catre civilizatia occidentala". El a facut distinctia intre "civilizatia exterioara" (alimente, imbracaminte, locuinte, tehnologie si lege) si "civilizatia interioara" (dezvoltare intelectuala si spirituala). Prima era usor de dobandit, sustinea el, pe cand cea de-a doua se arata a fi mai mult decat o provocare (Fukuzawa 1959b:16-22).

            Sociologia europeana a furnizat o cheie pentru "civilizatia interioara" occidentala. Ceea ce descrisesera Comte, John Stuart Mill, Spencer, Tonnies, Durkheim, Simmel si Weber,era felul in care societatea si cultura moderna se diferentiau de societatea si cultura premoderna. Aceasta a oferit ganditorilor  Iluminismului Meiji ,ceea ce ei au nevoie, iar introducerea sociologiei europene in Japonia, era o modalitate de capturare a "civilizatiei interioare" exclusive a Occidentului.

            Dupa cum arata deja, Amane Nishi a fost cel care l-a introdus pe Comte in Japonia. Este interesant de observat totusi, ca Spencer s-a dovedit mai popular, si ca de fapt a fost introdus inaintea lui Comte. Operele fundamentale ale lui Spencer au fost repede traduse in limba japoneza, deoarece ele s-au identificat cu doleantele Miscarii Democratice Liberale intr-o perioada Meiji timpurie. Lucrarea lui J.S.Mill despre libertate si egalitate, a fost de un covarsitor interes in aceasta perioada. Comte, desi (el) a precedat pe altii, a patruns in forma sa originala in Japonia, atunci cand guvernul Meiji isi consolida puterea si cand a fost stabilita Dieta Nationala. Compatibilitatea "ordinii si progresului", ideea de baza a majoritatii lucrarilor lui Comte, a devenit in modul cel mai evident, o problematica din aceasta perioada. Cartea lui Lorenz Von Stein a prezentat interes birocratilor Meiji, deoarece ea se referea la organizarea privita "de sus".

            Este interesant de remarcat faptul ca un alt conteporan al lui Comte, Mill si Spencer, pe nume Karl Marx, nu a fost introdus in Japonia de catre ganditorii iluministi. Aceasta se poate explica partial, prin faptul ca el era considerat drept subversiv. Probabil ca acest fapt are mai mult de-a face cu interesul mai acut al intelectualilor Meiji fata de procesul de modernizare in sine, decat de consecintele sale.

            Prima generatie de sociologi europeni care ii include pe Saint-Simon, Comte, Mill, Spencer, Stein si Marx, a fost in mod ferm situata in afara cercurilor academice. In contrast cu acestia, cei care au sintetizat ceea ce vom numi "a doua generatie", respectiv Durkheim in Franta, Tonnies, Simmel si Weber in Germania, si Small si Giddings in Statele Unite ale Americii, au atras sociologia in sistemul universitar in perioada tarzie a secolului XIX, si cea timpurie a secolului XX. Ei au depus eforturi pentru a largi nivelul invataturii specializate si pentru a stabili o metodologie sociologica. In acasta faza, sociologia germana a fost cea care a avut cea mai mare influenta in Japonia. Inainte de toate, adresarea lui Simmel cu termenii de "sociologie formala" a fost cea care a marcat despartirea dintre primele doua generatii. Parerile erau impartite intre sociologia "specializata" a lui Simmel si sociologia "sintetica" apartinind lui Comte si Spemcer, Simmel devansindu-i pe adeptii sociologiei "sintetice". Max Weber a devenit pentru prima data cunoscut in Japonia in anii 1920, mai intai prin intermediul tezei sale despre "spiritul capitalismului" iar mai tarziu prin concepte precum "tipul ideal" si "sociologia interpretativa". Abia dupa cel de-al doilea razboi mondial, contributia adusa de Weber sociologiei a inceput sa fie cunoscuta in toata complexitatea sa. Teoria actiunii sociale emise de Weber, contributia sa la sociologia economica, la sociologia dominatiei, sociologia religiei si dreptului, n-au incetat a avea o larga raspandire in Japonia nici in perioada postbelica.              Interesul pentru Durkheim dateaza, de asemenea, din anii 1920. Primul subiect de interes pentru opera lui Durkheim a fost cel al ideii despre modernizare ("de la solidaritatea mecanica la solidaritatea organica") si despre regulile metodologiei sociale. Dupa razboi, lucrarile sale despre morala, despre sacru versus profan si studiul sau asupra sociologismului au inceput sa atraga atentia.           Comparativ, a existat putin interes fata de mostenitorii lui Spencer , precum Bagehot si Hobhouse , si contemporanii lor in sociologia britanica. Sociologistii americanii precum Summer, Ward, Small si Giddings, au atras un oarecare interes in Japonia antebelica.

            Dupa cel de-al doilea razboi mondial, dezvoltarea sociologiei in Japonia a fost in mare masura influentata de ceea ce se petrece in America. Pentru un timp, numele lui Talcott Parsons a fost aproape sinonim cu sociologia americana. Mostenirea lui Parsons a fost explorata in mai mare profunzime in Europa decat America, rezultatul fiind faptul ca sociologia japoneza s-a intors inca o data catre Europa in anii optzeci (1980). Sociologisti precum Jurgen Habermas si Niklas Luhman atrag interesul in Japonia contemporana. Traditia europeana a pastrat o urma pe fata americanizarii coplesitoare , in aceea ca sociologia stiintei si ideologiei lui Karl Manheim a continuat sa atraga interesul sociologilor din Japonia postbelica. Situatia se schimba din nou, acum cand "sfarsitul ideologiei" este asupra noastra in perioada de declin a marxismului si a revolutilor democratice din Europa de Est.

            In sectiunile urmatoare, vom examina mai in detaliu impactul acestor trei generatii de sociologisti europeni asupra dezvoltarii acestei discipline in Japonia.

            3.SOCIOLOGIA EUROPEANA A PRIMEI GENERATII  

            3.1.John Stuart Mill si Herbert Spencer

            Publicarea in perioada 1872-1876 a lucrarii "Un indemn la Invatare" apartinand lui Yukichi Fukuzawa a marcat inceputul Iluminismului in Japonia. Desi ea nu s-a referit in mod explicit la Montesquieu, Rousseau, J.S.Mill sau Spencer, gandirea sociala a lui Fukuzawa a reprezentat o radicala distantare de ideile Confucianismului. Fukuzawa considera fiintele umane egale prin natura lor: ele toate dispuneau de drepturi civile, iar legile erau alcatuite de poporul insusi sub conducerea unui guvern democratic. Fukuzawa a insistat cu tarie asupra mai putin reunitei teorii apartinand de American Wayland a drepturilor naturale din Europa secolului al XVIII-lea (Fukuzawa 1959a).In conceptia lui Fukuzawa, guvernarea Meiji a fost despotica si majoritatea poporului japonez a fost infometata de stiinta. El a pornit sa remedieze aceasta lipsa de iluminare si sa dezvolte ideea drepturilor naturale. In 1874, Taisuke Itagaki, liderul Miscarii Liberal -Democratice, a revendicat crearea unei Diete Nationale. Aceasta a alimentat interesul pentru libertate, egalitate si drepturile naturale printre intelectualii perioadei. Publicarea traducerii lucrarilor "On Liberty " ("Despre Libertate") de J.S.Mill si "Social Statics" ("Statisticile Sociale") de Spencer, fructe ale contactelor anterioare cu Europa, a contat foarte mult pentru sprijinirea acestor evolutii.

            Spencer a fost tradus si citit in mai mare masura decat Mill, in principal din cauza intereselor de cercetare ale primului profesor de sociologie la Universitatea din Tokyo, Shoichi Toyama. Cartea lui Spencer -"StatisticileSociale", pentru prima data publicatain traducere in perioada 1881-1884, a fost prezentata ca "manualul Miscarii Liberal-Democratice", atat de mareera importanta ei pentru dezvoltarea democratiei in Japonia. Mare parte din succesul cartii poate fi atribuit criticii formulate de Spencer la adresa lui Bentham, ceea ce a fost intr-o mare masura pe placul cititorilor sai japonezi. Capitolul intitulat "Dreptul de a ignora Statul" a captat imaginatia poporului oprimat. Spencer insusi a fost consultat intr-o serie de ocazii cu privire la proiectul Constitutiei Japoneze . Spencer si-a exprimat indoiala fata de abilitatea japonezilor de a se elibera de jugul despotismului.

            Este interesant de observat ca Spencer a fost in egala masura pretuit de guvernul Meiji insusi, si de oponentii sai democratici. Sociologul japonez Ikutaro Shimizu a facut aprecierea ca aceasta se datora faptului ca Spencer avea "doua suflete" (Shimizu 1936:64). Aceasta apreciere era poate mai aproape de adevar pentru a spune ca japonezii au avut unul. Dupa promulgarea Constitutiei Meiji din 1889 si infiintarea Dietei in 1890, radicalismul Miscarii Liberal -Democratice a scazut. Itagaki, fostul lider, a devenit Viceprim-ministru in 1898, insa Spencer a fost dat uitarii. 

3.2. Saint Simon si Auguste Comte 

            Daca Spencer a fost urmasul Iluminismului in Marea Britanie, Saint-Simon si Comte au fost urmasii sai in Franta. Saint-Simon  si Comte au fost primiti totusi, foarte diferit in Japonia. Saint-Simon, precum Robert Owen si Francois Fourier, a fost pentru mult timp indepartat, fiind considerat un socialist "utopic".Aceasta nu a durat doar pana cand sociologistii japonezii Hisatoshi Tanabe si Keiichi Sakamoto au preluat ideea lui de progres si conceptiile sale despre "industrialism", respectiv pana cand (el) a inceput sa creasca in popularitate. Traducerea recenta semnata de Hiroshi Mori, a scrierilor complete ale lui Saint-Simon, au dat un plus deimpuls discipolilor lui Saint-Simon in Japonia. (Mori 1987-1988).

            Tanabe a inceput de la studierea lui Durkheim, si din acest punct a pornit inapoi catre Comte, de la Comte la Saint-Simon. De la Saint-Simon a trecut la Condorcet si la Enciclopedisti, si de aici la Montesquieu, Pascal si Descartes. Din punctul sau de vedere, individualismul agresiv al Enciclopedistilor a fost cel care a subminat solidaritatea sociala a societatii franceze,desi a reusit sa demonteze puterea regimului stravechi. Dupa parerea lui Tanabe, Saint-Simon si Comte au furnizat un contur ideal acestei tendinte, prin scoaterea la iveala a unor cai de reconstructie a ordinii sociale.

            Sakamoto a vazut in Saint-Simon forta conducatoare din spatele Revolutiei Industriale din Franta. El a dejudecat elementul social din conceptia lui Saint-Simon. Dupa Sakamoto, principala riposta a argumentului lui Saint-Simon a fost aceea ca industrializarea rezultase din transferul puterii politice de la aristocratia latifundiara si proprietarii de capital, la oameni de stiinta si industrialistii. Sakamoto a subliniat legatura esentiala dintre activitatea lui Saint-Simon si Comte (Sakamoto 1961:61-180).

            Asa cum am evidentiat intr-un punct al lucrarii de fata (Tominaga 1965 b:16-66), multi teoreticieni americani preocupati de industrializare si modernizare au facut trimiteri directe la Saint-Simon, desi ei nu au constientizat intodeauna indatorarea lor fata de omul care a sustinut industrializarea in Franta cu o suta cinzeci de ani in urma.

            Lui Tongo Takabe I se datoreaza in cea mai mare masura introducerea lucrarilor lui Auguste Comte in Japonia. El a scos in evidenta paralelismele dintre conceptia lui Comte si regimul imperial al Japoniei (Takebe 1904-1918). Este interesant de comparat abordarea lui Takabe cu cea a predecesorului sau la Universitatea din Tokyo, Shoichi Toyama. Dizertatiile lui Toyama despre Spencer au dovedit influenta Iluminismului european asupra vietii intelectuale japoneze in perioada timpurie a erei Meiji. Abordarea lui Takebe, pe de o parte, a reflectat influenta crescanda a nationalismului care se dezvoltase in urma conflictelor Sino-Japoneze si Ruso-Japoneze de la mijlocul deceniului 1890, pana in jurul anilor 1910.

            Adesea a fost sustinut faptul, desi lipsit de fundament, ca, coservatorismul lui Takebe l-a reflectat pe cel al lui Comte (Saitoh 1976:222). Totusi, nu despre acesta este vorba, Saint-Simon si Comte erau in mod cert conservatori prin aceea ca ei cautau sa restaureze ordinea dupa tulburarile produse de Revolutia Franceza. Dar viziunea lor a fost republicana mai degraba, decat regalista. Takabe, pe de alta parte, cauta intoarcerea la status quo, stravechiul regim al Japoniei Traditionale.

            Exista trei studii renumite ale lui Comte in japoneza: Shinmei (1935); Honda (1935); Shimizu (1978). Ma voi referi aici doar la cel mai recent. Shimizu contra-argumenteaza faptul ca intentia intelectualilor japonezi de a moderniza Japonia considera Revolutia franceza si Iluminismul ca furnizori ai unui real imbold pentru schimbare in tara lor. Mai tarziu, in zorii Revolutiei Ruse din 1917, conceptia marxista prevalat, si ambele revolutii erau vazute ca expresii ale luptei de clasa. Dupa opinia lui Shimizu, intelectualii japonezii ai anilor 1920 si 1930, au fost puternic influentati de Comintern pentru faptul ca l-au respins pe Comte, care criticase Revolutia Franceza si se distantase de Iluminism. Shimizu nu este de acord cu faptul ca Comte, si astfel sociologia ca intreg erau considerati antagonici marxismului (Shimizu 1978:53-70, 107-119).  

            3.3. Lorenz von Stein si Karl Marx in Japonia 

            Sociologia germana a fost prima introdusa in Japonia prin  lucrarea lui Lorenz von Stein. Guvernul Meiji a cautat la Stein o cale de institutionalizare a puterii statale in Japonia. Birocratii guvernamentali erau trimisi la Viena spre a urma cursurile lui Stein, ale caror traduceri fusesera publicate de catre Nagao Aruga in 1889. Elementul din lucrarea lui Stein care a atras cel mai mult atentia in Japonia a fost distinctia dintre stat si societate. Statul era privit ca un organism considerandu-l pe Rege ca pe "eul propriu", Dieta ca "vointa" si guvernul ca "actiune".

            Marx a inceput sa fie cunoscut in Japonia doar la cotitura secolului, cu mult timp dupa Mill, Spencer, Comte si Stein. Primul partid socialist in Japonia, Partidul Social-Democrat, a fost fondat in 1901, dupa modelul SPD-ului german al anilor 1890. In foarte scurt timp el a fost interzis de guvernul din acea vreme. Deoarece scrierile lui Marx si Engels nu erau inca accesibile in traducere, studiile de socialism ale lui Kohtoku, publicate in 1901si 1903, au reprezentat o introducere la lucrarile lor.

            Scrierile lui  Marx si Engels nu au fost introduse in Japonia de catre sociologi. Aceasta nu inseamna, totusi, ca sociologii nu s-au angrenat in teoria socialista. Kohtoku explicase dezvoltarea socialismului in termenii legii evolutiei sociale, cu care japonezii se familiarizasera prin intermediul lucrarilor lui Spencer si Nagao Aruga. Intr-adevar, sociologul japonez Kishimoto insistase ca aspiratiile si valorile socialismului sa fie studiate ca parte a sociologiei. Sociologia, socialismului si problemele sociale erau inextricabil legate intre ele in Japonia de sub guvernarea Meiji, la sfarsitul secolului XX. Sociologia era considerata teoria evolutiei sociale, iar evolutia sociala era perceputa drept o cale de rezolvare a problemelor sociale provocate de dezvoltarea capitalista. (Kawamura 1973-1975,I:185-199;Akimoto 1979:97-99).

            Succesul Revolutiei Ruse in 1917 a insemnat faptul ca leninismul devenise ortodoxia Miscarii Comuniste Internationale. Socialismul non-revolutionar si reformismul social fusesera excluse din acel ortodoxism. Intrucat centrul dezbaterii s-a deplasat catre economa marxista, sociologia a inceput sa fie considerata ca un domeniu periferic in Japonia din timpul guvernarii Meiji.              In pofida acestei schimbari de accent, sociologia japoneza inca si-a   mentinut legaturile cu marxismul. In 1929 a aparut o traducere in japoneza a lucrarii lui Bucharin "Materialismul istoric" devenind o carte foarte citita. Legaturile dintre materialismul istoric si "Sociologia Marxista" au fost restabilite, desi aceasta conexiune a fost fierbinte disputata printre sociologii japonezii in anii 1930. Shimizu a fost de parere ca cele doua erau fundamental incompatibile, pronuntandu-se ferm in favoarea materialismului istoric (Shimizu 1933). Este interesant de observat ca Shimizu nu a incetat niciodata sa se considere un sociolog. El si-a schimbat pozitia in anii 1950, admitand faptul ca relatia cu psihologia sociala americana i-a modificat atitudinea fata de marxism (Shimizu 1950).

            Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, sociologia si marxismul au incetat de a mai fi considerate fundamental antagonice. Multi sociologi japonezi au inceput sase prezinte ca fiind marxisti. A existat chiar o tentativa de a formula teoria lui Marx ca pe "teorie sociala" (Hosoya 1979).Totusi, sociologii marxistii din Japonia au avut tendinta de a se devota mai degraba exegezelor critice,decat studiilor empirice ale societatilor socialiste. Consecvent, influenta sociologiei a inceput sa se estompeze in zorii introducerii in Uniunea Sovietica a perestroicii si a reformelor democratice care au maturat Europa de Est in 1989. 

4. SOCIOLOGIA EUROPEANA A CELEI DE-A DOUA GENERATII IN JAPONIA 

4.1. Influenta lui Emile Durkheim in Japonia 

            Emile Durkheim, ca si Marx Weber, s-a bucurat de o mare reputatie printre sociologii japonezi. Deoarece interesele sale erau in mare masura teoretice, el nu a devenit niciodata precum Spencer, un simbol al miscarii, democratizarii, sau al conservatorismului politic, precum Comte. Durkheim a fost considerat drept reprezentantul "gandirii sociologice" in Japonia. Scrierile sale au fost introduse in Japonia de catre Tanabe (1979) si Kurauchi ( 1978). Tanabe a trasat originile gandirii lui Durkheim inapoi la lucrarile lui Comte, Saint-Simon, Condorcet, Pascal si Descartes. Spre deosebire de Shimizu, care a subliniat antagonismul lui Comte fata de Iluminismul Francez,Tanabe a vazut o linie de continuare intre Iluminism si Durkheim, direct prin Comte. El a sustinut faptul ca, caracterul rationalist al pozitivismului a asezat in spatele amandurora, Revolutia Franceza si sustinerea lui Saint-Simon si a lui Comte in reorganizarea societatii post-revolutionare. Durkheim a fost considerat ca mostenitor natural al acestei traditii. Aceasta inseamna ca Tanabe, spre deosebire de Shimizu, a acceptat strabaterea de catre elementul comun al conservatorismului a scrierilor lui Saint-Simon, Comte sau Durkheim.  Dupa Kurauchi, mentalitatea de grup a japonezilor a insemnat ca,  cultura japoneza era in mod special receptiva la ideile lui Durkheim. In conceptia lui, cheia stabilitatii psihologice in cultura japoneza sta in viata grupului, care transcede individul. Schema individuala a valorilor morale era conditionata de atitudinea grupului de care apartinea individul. Karauchi considera ca actiunile sociale ale japonezilor pot fi in mod adecvat explicate prin aplicarea modelelor lui Durkheim (Karauchi 1978:385-386).

            Lucrarea lui Edituro Suzuki este un alt exemplu al influentei lui  Durkheim asupra sociologiei japoneze. Suzuki a sustinut faptul ca norma sociala a "satului natural" feudal reprezenta "spiritul" fermierilor japonezi. El a condus studii empirice asupra ostracizarii, forma traditionala a sanctunii individuale in localitatile rurale japoneze ale anilor 1930, si le-a explicat in termenii conceptului lui Durkheim de "constiinta colectiva".(Suzuki 1968:118-126, 445-453).

            "Conceptia sociologica a istoriei" apartinand lui Yasuma Takata  reprezenta o dezvoltare a ideilor lui Durkheim de morfologie sociologica. In lucrarea sa intitulata "De la division du travail social", Durkheim a sustinut faptul ca diviziunea muncii era rezultatul prabusirii din ordinea sociala produsa de cresterea si concentrarea populatiei. In conceptia lui Takata, existau doua tipuri de explicatii ale patrunderii modernizarii. Primul, dezvoltat de Mill si Comte, era in termeni ai spiritului uman. Cel de-al doilea, bazat pe puterea productiva materiala, fusese dezvoltat de Marx. Takata a considerat ca nici una dintre cele doua teorii nu putea furniza suficienta explicatie pentru dinamica istoriei. In viziunea sa, spiritul uman sau constiinta era un produs al societatii, individul fiind supus socializarii. Dezvoltarea puterii productive, pe de alta parte, urma sa fie explicata in termenii incercarii de a prevenii presiunea cresterii populatiei. Takata a fost astfel, de acord cu Durkheim ca cresterea numarului populatiei si concentrarea ei erau cele care au furnizat forta necesara dezvoltarii (Takata 1950:315-22; 1925:157-267).

            Durkheim a continuat sa starneasca interes in Japonia, iar recent, discipolii sai au reusit sa faca importanti pasi inainte. (vezi, de exemplu, Miyajima 1977; Naka 1979). 

4.2. Georg Simmel si Max Weber in Japonia

            In timpul Iluminismului Meiji, cu precadere gandirea sociala britanica si franceza a fost introdusa in japonia. Teoreticienii germani erau mai putin cunoscuti. Aceasta poate fi partial explicata prin faptul ca procesul industrializarii  a inceput relativ tarziu in Germania, nu inainte de mijlocul secolului  al XIX-lea. Teoria sociala, de asemenea, era relativ subdezvoltata. Publicarea in 1887 a lucrarii lui Ferdinand Tonnies "Gemeinschaft und Geseltshaft " , a reprezentat o piatra de hotar in dezvoltarea sociologiei germane, iar Tonnies a fost repede urmat de Simmel, Weber, Sombart,Vierkandt si von Wiese. Sociologia japoneza a fost puternic influentata de sociologia germana in perioada antebelica, asa cum este demonstrat de publicarea scrierilor lui Takata (1926) si Shinmei ( 1979; 1979).

            Georg Simmel a fost cel care a starnit cel mai mult interesul printre sociologii japonezi ai anilor 1920. Concentrarea sa asupra interactiunii umane la nivelul indivizilor ("seelische Wechselwirkungen") a fost cea care a atras cel mai mult atentia. Takata a condus o aparare energetica a abordarii micro-sociologice a lui Simmel impotriva atacurilor realismului social, prin sustinerea ideii ca interactiunile psihice transced nivelul individualului. Acestea sunt sociale in sensul ca sunt, de asemenea, fenomene individuale. Takata a respins notiunea lui Simmel de sociologie "formala". El nu a acceptat distinctia afirmata pe baza de argumente dintre interactiune ca "forma" si economie, religie si arta, ca "continut". El a preferat termenul de "sociologie relationala" (Takata 1926:7-28, 240-256).

            Shinmei a salutat, de asemenea, accentul pus de Simmel pe interactiunile psihice, dar s-a indoit de puterea lor de a explica functionarea societatii la nivel macro. In conceptia sa, analiza structurala sociala bazata pe sociologie formala, nu putea fi altceva decat un mozaic (Shinmei 1979).

            Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, teoria interactiunii simbolice a  inceput sa inlocuiasca in Japonia, interesul pentru micro-sociologie. Scrierile lui Simmel inca au continuat sa starneasca ceva interes, dar acesta a fost cu precadere restrans la studiul grupurilor mici, la teoria conflictului, analiza dominatiei si la observatiile lui Simmel asupra culturii, orasului si banilor.(Atoji 1979, 1985).

            Max Weber a fost o personalitate importanta in dezvoltarea sociologiei in Japonia, desi acesta s-a aflat mai mult printre economisti decat printre sociologisti carora le-a starnit prima data interesul. Economistii din Japonia antebelica au fost puternic influentati de scoala istorica germana al carei reprezentant era Weber. Tot influentei economistilor se datoreaza faptul ca numele lui Weber este mai des legat de cel al lui Marx, decat de cel al lui Durkheim. (vezi, de exemplu, Uchida 1972; Takashima 1975). Influenta lui Weber a fost mult mai mare decat cea a lui Durkheim, iar scrierile sale au atras atentia economistilor, juristilor, oamenilor de stiinta politici si istoricilor, cat si a sociologistilor. Cresterea interesului pentru Weber a coincis cu crearea economiei marxiste in Japonia in timpul deceniilor 1920 si 1930. Max Weber al eticii protestante  era considerat de unii, un critic al unilateralitatii materialismului istoric. Weber, ca si Ludwig von Mises al scolii neo-clasice austriece, a contrazis faptul ca economia socialista putea functiona, deoarece ii lipsea libertatea de piata. Totusi, dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, Marx si Weber au inceput sa fie consideratii ca reciproc acceptabili. Punctul de contact era conceptul de "societate civila" pastrat cu sfintenie in scrierile ambilor ganditori. (Uchida 1965:112). "Societatea civila" este ceva la care japonezii au  aspirat in timpul perioadei Constitutiei Meiji. Structurile familiei patriarhale si feudalismul au blocat efectiv toate miscarile catre o societate industriala moderna. Economia marxista si sociologia weberiana erau considerate ca asigura calea intoarsa.

            Invatatura lui Weber a luat elan in Japonia dupa cel de-al doilea  Razboi Mondial. Centrul interesului lui Aoyama pentru Weber s-a axat pe problema structurii societatii moderne in relatie cu economia capitalista moderna (Aoyama 1950). Alti sociologisti japonezi si-au exprimat interesul pentru tipul ideal, sociologia interpretativa (verstechende Soziologie ) si judecata libera de valoare (Fukutake 1949; Odaka 1950). Kaneko s-a axat pe metodologia lui Weber in relatia cu logica competentei cauzal-istorice (Kaneko 1957).

            Scrierile lui Weber asupra metodologiei marcheaza tranzitia sa de la  stiintele economice ale scolii istorice germane, la sociologie. (Ohtsuka et al. 1965; Hayashi 1970 :Atoji 1976; Kohtoh 1977; Orihana 1988). In conceptia lui Atoji, cartea lui Weber "Wietschaft und Gesellschaft" incepe de la formularea teoriei actiunii sociale si continua dupa aceea, spre analiza sociologica a domenilor particulare, precum: economia, dominatia politica, stratificarea sociala, familia traditionala si inrudirea, etnicitatea, religia si legea. Tipul ideal  era necesar in viziunea lui Weber, astfel incat sa se poata atribui relatia cauzala. In acest sens, sociologia, ca stiinta empirica ce investigheaza regulile generale ale actiunii umane, trebuie sa fie departajata de "stiintele dogmatice" precum  jurisprudenta, etica si estetica care sunt preocupate cu intelesul "drept" si "valid". Totusi, trebuie, de asemenea, facuta distinctie de istorie, care cauta legaturile cauzale dintre fenomenele culturale particulare. In viziunea lui Atoji, lucrarea lui Weber "Wirtschaft und Gesellschaft" reprezinta o incercare de a apuca diverse sfere culturale in mod sistematic si integrativ, din punctul de vedere al sociologiei interpretative (Atoji 1976:1-42).

            Weber se deosebeste de Durkheim prin aceea ca se concentreaza pe aspecte ale subiectului, precum ethosul si motivul, aspecte care pot fi,totusi, recunoscute de altii si care astfel, transced individualul. Spre deosebire de Simmel, care a fost initial interesat de "societal", unicitatea lui Weber sta in atentia acordata interpretarii intelesului subiectiv. Atat Simmel cat si Weber se deosebesc de Comte si de Spencer prin aceea ca ei se axeaza pe individual. Contributia specifica a lui Weber, a reprezentat-o teoria asupra actiunii. Atat Durkheim cat si Weber au dezvoltat cadrul teoretic pentru integrarea domeniilor specializate precum sociologia economica, sociologia politica, sociologia dreptului, sociologia religiei, si asa mai departe. Desi toti acesti teoreticieni au exercitat o influenta considerabila in Japonia, poate ca Weber este cel care s-a dovedit a fi cea mai influenta personalitate din cursul vremurilor. 

            5. SOCIOLOGIA AMERICANA TIMPURIE IN JAPONIA 

            Inainte de cel de-al doilea Razboi Mondial, sociologia americana a avut un mai putin impact in Japonia, decat l-a avut corespondentul sau european. Totusi, chiar dupa aceea, sociologii japonezi au fost constienti de diferenta aflata in focarul atentiei, si de accentul american pus pe psihologia sociala. 

            Shokichi Endoh a fost cel raspunzator, in mare masura, pentru introducerea psihologiei sociale americane in Japonia. Endoh a tradus lucrarea lui Giddings "Principiile Sociologiei" in japoneza si a introdus teoria fortelor sociale ale lui Ward si Ross. Endoh a sustinut faptul ca fortele sociale nu erau produsul unui organism societal care a depasit individualul, ci a nevoilor si intereselor individuale. (Akimo 1979:123-129).

            Critica lui Shinmei la adresa lui Simmel a pavat calea catre cea de-a doua faza a acceptarii sociologiei americane in Japonia. Dupa viziune lui Shinmei, subiectivitatea umana era redusa la Simmel, la relatiile sociale. In conceptia sa, sociologia lui Simmel a relatiilor sociale trebuie sa inainteze catre "sociologia actiunii sociale". Aceasta a condus la un interes pentru sociologia psihologica sau "behaviorista" a lui Ward, Small,Giddings, Fark, Burgess, Thomas, Mead si Ross. Totusi, Shimizua a fost prea putrnic influentat de gandirea neo-kantiana germana de a accepta din toata inima sociologia behaviorista, americana. (Shinmei (1939) 1976, (1942) 1976).

            Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, Shimizu a demonstrat un interes reinnoit pentru sociologie, abandonand-o in anii 1930, pentru a continua interesul pentru marxism. Shimizu a atribuit nestatornicia sa, influentei sociologiei americane. Shimizu a comparat sociologia americana si cea europeana si a rezumat diferentele, dupa cum urmeaza (Shimizu 1950:122-174 ):

            1. Sociologii din America, care erau mult mai multi decat sociologii europeni, s-au bucurat de o considerabila influenta. Numarul publicatiilor sociologice a fost, de asemenea, mult mai numeros, iar statutul sociologilor mult mai inalt. Guvernul si administratia de afaceri a Statelor Unite au fost mult mai dispusi sa preia descoperirile sociologice, decat omologii lor europeni.

            2. In timp ce gandirea istorica a dominat in sociologia europeana, sociologia americana a fost dominata de gandirea psihologica. Teoria naturii umane, care a inflorit in secolul al XVIII-lea dar a disparut in secolul al XIX-lea in Europa, a supravietuit in Statele Unite, in secolul XX. Spre deosebire de teoria simtului natural, dominatia behaviorismului a avut tendinta sa accentueze existenta societatii, deoarece aceasta a recunoscut importanta formarii personalitatii prin invatare.

            3. Spre deosebire de Europa, in Statele Unite cercetarea sociala era in mare masura practicata. Acesta a fost rezultatul traditiei empiriste si a dezvoltarii tehnicilor statistice. Faptul ca acolo exista aproape acelasi interes pentru cercetarea sociala ca si pentru sociologie, poate fi considerat drept o realizare a idealului de pozitivism al lui Auguste Comte.

            4. Dezvotarea sociologiei in Statele Unite a fost strans legata de dezvoltarea democratiei in acea tara. Aceasta era in contraditie cu situatia din Germania de dinainte de cel de-al doilea Razboi Mondial, cand democratia nu fusese inca institutionalizata. In acea vreme a fost posibil pentru Max Weber sa descrie politica ca pe un domeniu al irationalitatii. In Statele Unite, politica se baza pe opinia publica, si de aceea, era redusa la cercetarea sociala. Pragmatismul american a conferit sociologiei un inalt statut, cel al unui domeniu de stiinta util pentru politica.

            Shimizu a legat psihologia sociala americana de teoria europeana clasica a modernizarii (Shimizu 1951). El a vazut consecintele modernizarii in termeni ai 1. diferentierii; 2. expansiunii; 3.mecanizarii. El a schematizat tipurile fenomenelor social-psihologice corespunzatoare acestor trei aspecte precum:

a)      indivizi neajutorati sub o stare de anarhie;

b)      "narcotismul social" sub "violenta" comunicatiei de masa si

c)      "noua aglomeratie" din organizatiile birocratizate, precum masinariile uriase. Diagnosticul dat de Shimizu privind declinul culturii americane ca rezultat al modernizarii, a fost puternic axat pe tehnicile psihologiei sociale. Influenta gandirii sociologice europene poate fi, totusi, simtita in planul secundar.

6. SOCIOLOGIA EUROPEANA A GENERATIEI DE AZI IN JAPONIA

6.1. Americanizarea sociologiei japoneze postbelice 

            Cultura japoneza a devenit extrem de influenta in Japonia dupa capitularea neconditionata de la sfarsitul razboiului din Pacific. Engleza americana a devenit dominanta in scoli si in viata cotidiana. Sociologia era privita ca o "stiinta americana", iar Homans l-a inlocuit pe Durkheim, Simmel si Weber pe listele lecturilor studentilor. Mai presus de toate se aflau lucrarile lui Talcott Parsons si Robert R.Merton, care erau citite cu mult entuziasm in anii 1950 si 1960. Acesti autori au prezentat un foarte diferit tablou al sociologiei americane, de cel infatisat de catre Shinmei si Shimizu in anii 1930 si 1940. Ei au prezentat America ca pe o tara a behaviorismului, a pragmatismului. Ceea ce Parsons si Merton au dus in Japonia, pe de alta parte, erau conceptele de "sistem social" si vocabularul analizei functionale.

            Sociologistii germani ai generatiei postbelice au fost, de asemenea, in mare masura influentati de evolutiile din sociologia americana si au fost lasate spre a-i redescoperi pe Tonnies, Simmel si Weber, la o data ulterioara. Interesul  pentru acesti autori nu a scazut niciodata in Japonia, asa cum cercetarea sociologica nu a fost niciodata intrerupta in timpul razboiului, precum in Germania. Scrierile lui Karl Mannheim si Theodor Greiger, care fusesera fortati sa emigreze in perioada nazista, erau cunoscuti si cititi in Japonia postbelica. In contrast, lucrari precum cele ale lui Helmut Schelsky si Otto Stammer, care au iesit in fata dupa razboi si au ajutat sa puna inapoi pe traiectorie, sociologia germana, erau comparativ mai putin cunoscuti in Japonia. Tendinta americana a insemnat, totodata, ca Heinrich Popitz si M.Rainer Lepsius nu au devenit cunoscuti in Japonia pana in anii 1960.

            In conceptia lui Kunio Odaka, sociologia ca disciplina in anii 1940 si 1950, a fost caracterizata de urmatorii sase factorii: internationalizare, intregare, diversificare, sistematizare, o tendinta catre utilitatea practica si o tendinta catre precizie. In viziunea sa, diferentele individuale dintre abordarile adoptate in diferite tari au inceput sa dispara. Odaka (1958) a atribuit acestea difuzarii sociologiei americane. Aceasta a fost considerata ca o reflectare a faptului ca Japonia era foarte mult orientata catre Statele Unite, atat cat priveau relatiile internationale.

            In perioada tarzie a anilor 1960 si a anilor 1970, totusi influenta Americii a inceput sa cunoasca un declin. Acest fapt s-a datorat, in parte distructivului conflict rasial care diviza America, ascensiunii noii miscari studentesti de stanga si impasului razboiului din Vietnam. Lumea s-a indreptat catre o era a multipolaritatii, iar aceasta schimbare in politica internationala a avut o influenta asupra sociologiei japoneze.

            In cele ce urmeaza, ne vom incumenta sa mergem pe urmele impactului mediului international in schimbare, asupra sociologiei japoneze, prin intermediul a doua cazuri. Primul este acceptul in Japonia al sociologiei lui Talcott  Parsons si fuziunea ei cu sociologia europeana. Cel de-al doilea caz este cel al pozitiei ocupate in Japonia de teoria ideologiei elaborate de Karl Mannheim.

            6.2. Talcott Parsons si Japonia

            Cand a aparut in 1937 cartea lui Parsons intitulata "Structura Actiunii Sociale", ea a atras relativ putin atentia in Japonia, intrucat putini sociologi japonezi erau familiari cu lucrarile lui Parsons. Totusi, scrieri precum "Sistemul Social" si "Catre o Teorie Generala a Actiunii" au starnit un mare interes si au condus la o re-evaluare a importantei "Structurii Actiunii Sociale".

            Faptul ca "Structura Actiunii Sociale" s-a concentrat asupra activitatii lui Marshall, Pareto, Durkheim si Weber, a stat drept marturie a orientarii europene a scrierilor lui Parsons. Parsons, care elabora propria sa teorie voluntarista  a actiunii, a pornit sa compare utilitarismul ca si curent cental al Iluminismului Britanic in secolul al XVII-lea pana in secolul al XIX-lea, cu filosofia neo-kantiana a valorii ca succesor al idealismului German. Proiectul a fost primit  aprobativ de catre intelectualii japonezi. Teoria actiunii elaborata de Parsons a respins behaviorismul american. Categoriile sale de baza au fost derivate de la Weber. Categoria dihotomica a orientarii actiunii "motivationale" versus "valoare" pe care Parsons a dezvoltat-o in "Sistemul Social" si-a avut originile in conceptele gemene ale lui Weber de "Interese" si "Idee" prezente in introducerea la "Wirtschaftsethik der Weltreligion" (Weber 1971). Mai mult decat atat, conceptualizarea de catre Parsons a "afectivitatii" versus "neutralitate afectiva", in cadrul primei perechi de "modele variabile", este derivata din conceptul lui Weber de "affektuelles Handeln " ca cea de-a treia categorie din clasificarea tipurilor de actiune. Elementele weberiene din teoria actiunii apartinand lui Parsons, au fost in totalitate favorabil primite in Japonia.

            Nu acesta a fost totusi, cazul cu teoria lui Parsons privind sistemul social. Parsons a definit sistemul social ca pe un sistem pastrator de granite, compus din actiuni umane. In conceptia sa, socializarea si controlul social functioneaza ca mecanism al integrarii in sistemul social. Multi sociologi japonezi au criticat asertiunea lui Parsons dupa care comportamentul deviant generat in sistemul social este indepartat de aceste mecanisme care il redau starii sale initiale de echilibru. Dupa parerea criticilor sai, in mod sigur din cauza acestor motive, teoria lui Parsons a functionalismului structural nu a putut explica schimbarea sociala. 

Pentru Nishimura, teoria lui Parsons era in esenta o teorie a ordinii si armoniei care nu putea fi raspunzatoare pentru antagonism si conflict. Aceasta era din cauza ca s-a ocupat doar de acele cazuri in care este stabilita o norma institutionalizata. Chiar daca echilibru este perturbat de un comportament deviant, acest comportament va fi mai devreme sau mai tarziu, inlaturat (Nishimura 1957). Critica lui Nishimura la adresa lui Parsons a fost in multe privinte similara celei apartinand lui Dahrendaf, desi cele doua lucrari critice fusesera scrise independent. Inadecvarile din teoria structural-functionala a lui Parsons ca explicatie a schimbarii sociale, erau astfel bine stabilite atat in Japonia, cat si peste hotare.

            Eu am sustinut faptul ca o asemenea critica este bazata pe o intelegere gresita a teoriei structural-functionale, pentru care Parsons insusi este partial raspunzator. Dupa cum vom vedea, o teprie structural-functionala formulata corespunzator, poate furniza o explicatie pentru schimbarea sociala (Tominaga 1965 a, 1976, 1986).     Schimbarea sociala este luata, in general, spre a se face referire la o schimbare in structura sociala. Spre deosebire de structurile psihice care tind sa ramana stabile dupa completare, structurile sociale sunt supuse unei constante modificari de catre actorii umani din cadrul unui set de reguli structurale. De exemplu, structura organizatorica a unei companii poate fi modificata spre a se adapta la schimbarile din mediul inconjurator intern sau extern. In mod similar, in timpul Restauratiei Meiji, structura institutionala a feudalismului, care a precumpanit in Japonia - Tokugawa, a fost modificata pentru a fi mai in masura a tine pasul cu cerintele unei societati industriale moderne. Chiar daca aceste schimbari structurale se succed sau nu, depinde de limita pana la care sistemul este mai in masura sa atinga cerintele functionale sub nou-creata structura sociala, decat sub predecesorul sau. Ascensiunea comportamentului deviant este masura insatisfactiei oamenilor fata de vechea structura sociala.        In teoria deviantei elaborata de Parsons, accentul este pus pe socializare si control ca mecanism de reglare a comportamentului deviant. Totusi, deviatia poate fi absorbita doar pe aceasta cale, atunci cand structura institutionala existenta ramane stabila. Cand aceasta nu mai este capabila a garanta stabilitatea sistemului in fata presiunii externe sau interne pentru schimbare, schimbarea structurala devine o necesitate. Un punct ireversibil este atins atunci cand devine imposibil ca aceasta sa revina la structura initiala. Teoria lui Parsons asupra deviatiei si  controlului social nu a explicat in suficienta masura procesul atingerii unui nou echilibru prin intermediul schimbarii structurale. Totusi, analiza schimbarii sociale in termenii relatiei dintre structura si functie, a furnizat o interesanta cale de explicare a schimbarii sociale. 



            In pofida originii americane a lui Parsons, gandirea sa a fost profund inradacinata in traditia europeana, un factor care explica larga sa receptivitate in Japonia. Dupa moartea sa in 1979, teoriile lui Parsons au fost mai departe dezvoltate de sociologii europeni precum Habermas si Luhmann. In lucrarea sa "Theorie des kommunikativen Handelns" (1981), Habermas a prezentat propria sa viziune asupra lui Parsons sub aliniatul "competitia paradigmatica dintre teoria actiunii si teoria sistemului" (1981:303). Dupa Habermas, tendinta de a desparti teoria actiunii de teoria sistemelor si-a aflat originea in Europa, dupa Hegel si Marx. Dilthey, Husserl si Weber erau asociati cu teoria actiunii, pe cand analiza mecanismului pietei in economie tinea de domeniul teoriei sistemelor. Pentru Habermas, Parsons a reprezentat punctul de mijloc intre acesti doi poli, traditia idealista, pe de o parte, si cea pozitivista, pe de alta parte. Pentru Habermas, sistemul social era un subsistem al sistemului de actiune (Habermas 1981:299).

            Niklas Luhmann a examinat, de asemenea, relatia dintre teoria actiunii si teoria sistemelor in lucrarea sa "Soziologische Aufklarung III". Din punctul de vedere al lui Luhmann, teoria actiunii si teoria sistemelor erau inca distincte in era lui Durkheim si Weber. Pe timpul lui Parsons, totusi, nu mai era posibil sa se faca distinctia intre ele. Pornind mai departe de la Parsons, Luhmann conceptualizeaza actiunea si sistemul in "Konstitutionszusammenhang" (Luhmann 1981:50-66).

            Sociologia fenomenologica este un alt domeniu in care fuziunea teoriei lui Parsons cu sociologia europeana este aparenta. Exponentul sau de baza in Japonia a fost Kazuta Karauchi. Interesul pentru sociologia fenomenologica are o istorie indelungata in Japonia. Desi Vierkandt si Geiger, iar mai tarziu George Guvitch, au fost foarte cititi, Alfred Schutz a fost poate cel care s-a dovedit a fi cea mai influenta personalitate. Schutz a fost redescoperit in anii 1970, cu mult timp dupa publicarea influentei sale carti "Der sinnhafte Aufbau der sozialen Welt" (1932). In anii 1980, sintagma "teoria actiunii" care fusese pana acum utilizata in relatia cu Parsons, a inceput sa fie folosita pentru a descrie activitatea lui Schutz. Efectul gandirii fenomenologice se extinde catre Habermas si Luhmann. Este astfel posibil sa se considere activitatea lui Parsons, Schutz, Habermas si Luhmann ca fiind strans legate intre ele. Este totodata, adevarat de aratat ca similitudinile dintre teoria fenomenologica a actiunii si teoria voluntarista a actiunii promoveaza schimbul de idei dintre sociologia europeana si americana.

7. DE LA "TEORIA IDEOLOGIEI " A  LUI  KARL  MANNHEIM LA "SFARªITUL IDEOLOGIEI " LUI  BELL

            Interesul continuu pentru Karl Mannheim in sociologia japoneza postbelica este o buna ilustrare a influentei patrunzatoare a celui mai "european" element in sociologia europeana, si anume in sociologia cunoasterii. Interesul japonez pentru Mannheim dateaza din 1932, de la publicarea lucrarii lui Shinmei "Fazele Sociologiei Stiintei" (Shinmei (1932) 1977). Au existat o serie de traduceri ale cartii lui Mannheim intitulata "Ideologie si Utopie ". Intr-adevar, Mannheim se afla printre putinii sociologi occidentali ale carui scrieri complete sunt publicate in Japonia.

            Ce explica popularitatea lui Mannheim in Japonia? Se pare a fi evident faptul ca initial interesul pentru istoricism si marxism, in mod special pentru cel de-al doilea, a fost cel care  a atras interesul cititorilor. In timp ce au existat o serie de carti care interpretau continutul marxismului, "Ideologie si Utopie" a fost singura care a conceptualizat functia marxismului ca pe o gandire in intregul sau, si la analizat ca pe o "ideologie". Suporterii acestuia au fost de acord cu Mannheim in aceea ca caracterul unei ideologii "particulare" era ridicat la nivelul unei ideologii "totale" de catre marxism. Criticii acestuia, pe de alta parte, au fost de parere ca marxismul, ca o ideologie totala, a atacat conceptia de ideologie a oponentilor sai, dar au refuzat sa recunoasca marxismul insusi drept o ideologie. Ei au refuzat, totodata, sa accepte ca sociologia cunoasterii devenea posibila doar atunci cand se accepta necesitatea de a adopta o perspectiva relativista. 

            Intelectualii japonezi in anii 1950 si 1960 au fost profund ambivalenti fata de marxism. In timpul Razboiului Rece, a existat o polarizare intre ideologiile pro- si anti- americane in Japonia. Ca rezultat, interesul s-a focalizat pe analiza functionala a rolului intelectualilor. (Hidaka 1960).

            Mannheim  nu a dus lipsa de critici in Japonia. Critica a fost in mare parte indreptata impotriva supozitiei sale ca "intelligentsia" era purtatoarea a ceea ce el a calificat drept ideologie "generala" ca opus ideologiei "speciale", sau sociologia cunoasterii. Criticii sai au discutat in contradictoriu faptul ca "intellgentsia" era doar un element al clasei mijlocii, si astfel nu putea fi o clasa transcendentala "liber plutitoare", dupa cum presupusese Mannheim . Considerand "intelligentsia" in acest fel, se putea, afirmau ei, ajunge la fascism.Shinmei a fost primul dintre multí critici in Japonia, care l-a criticat pe Mannheim in acest fel, desi mai tarziu si-a retras critica in prefata cartii "Scrieri Complete" (1976). Este de interesant de observat, totusi, ca atat marxistii, cat si criticii acestora au manifestat interes pentru Mannheim si ca exista un sprijin considerabil pentru teoriile lui, in Japonia.          Totusi, cursul istoriei a fost ca lucrurile sa ia o intorsatura imprevizibila, pe care Daniel Bell a descris-o ca "Sfarsitul Ideologiei" (1969). De fapt, declinul de dupa publicarea cartii lui Bell a fost marcat de un avant al ideologiei, decat de o prabusire. Sentimentul belicos inpotriva Vietnamului s-a ridicat cu repeziciune, iar nelinistea a fost raspandita. Bell a fost desigur, luat in deradere de catre japonezii angajati ai Noii Stangi. Totusi, adevarul teoriei lui Bell a fost in curand amplu demonstrat in contextul japonez. Armata Rosie japoneza, una dintre factiunile Noii Stangi in Japonia, a piedut complet sprijinul ca rezultat al nelegiuirilor din 1972 si a multor altor incidente violente, devenind complet dezorganizata. Din ce in ce mai putini studenti il citeau pe Marx, in mod special dupa ce Gorbaciov a introdus perestroicka in Uniunea Sovietica in anul 1985 si dupa revolutiile democratice din Europa Rasariteana. Sfirsitul Razboiului Rece a fost, de fapt, cel care a adus sfirsitul ideologiei. Dupa cum indica Shimizu (1966:258-259), utilizarea de catre Bell a ideologiei cuvantului nu are conotatii negative. Cand Mannheim a vorbit despre "ideologia particulara", aceasta a insemnat drept un atac la adresa asertiunii oponentului sau. Nu acesta este cazul lui Bell, care spune ca "ceea ce preotul este pentru religie, este intelectualul pentru ideologie" (Bell 1960:394). Daca asa stau lucrurile, atunci sfarsitul ideologiei inseamna ca nu mai exista nici un fel de nevoie de intelectuali, exact asa cum sfarsitul religiei inseamna ca nu mai este nevoie de preoti.

            Aceasta ne duce inapoi la punctul de la care am pornit .Teza noastra initiala a fost ca Japonia a privit catre stiinta sociala europeana ca la un ajutor pentru procesul modernizarii. Intelectualii japonezii au jucat un rol cheie in aceasta, introducand idei noi in Japonia si interpretandu-le. Liderii Miscarii Liberal-Democratice in Era Meiji  au tradus lucrarile lui Spencer si Mill. Tezele lui Bell referitoare la sfarsitul ideologiei au avut, de asemenea, interpreti in Japonia. Asa cum gandirea lui Mannheim era o forma de ideologie , tot astfel erau si ideile Miscarii Liberal-Democratice, Democratia Taisho, spiritul capitalismului, notiunile "comunitate" si "societate" si "industrialism". Noua ideologie europeana a modernizarii a fost importanta in Japonia in diferite etape. Primii raspunzatori au fost Nishi si Fukuzawa in epoca Meiji, Takata, Shinmei si Tanabe in epocile Taisho si Showa, ºi Shimizu ºi Kurauchi in anii postbelici. ªI, in pofida mult anunsatului sfarsit al ideologiei, se pare ca intelectualii inca mai au un rol important de jucat in Japonia.     

8.REZUMAT ªI CONCLUZIE

            Dupa cum am vazut, exista patru dimensiuni ale procesului de modernizare:economicul, politicul, socialul si culturalul. Nici unul dintre aceste aspecte nu s-a asemanat cu gandirea traditionala a Japoniei Tokugawa. Abia atunci cand Japonia a devenit implicata intr-o criza internationala la sfarsitul Erei Tokugawa, se luase o decizie spre a deschide calea spre influentele occidentale ale modernizarii.

            Sociologia a fost in principal preocupata de aspectul social. Pentru liderii Miscarii Liberal-Democratice, principiile societatii moderne, precum libertatea si egalitatea, au fost pastrate cu sfintenie in lucrarile lui J.S.Mill si Spencer . Miscarea Liberal-Democrata s-a indreptat spre Saint-Simon si Comte atunci cand naturalismul a devenit problematica dominanta. Intelectualii japonezi au facut uz intr-un mod selectiv de ganditorii occidentali, pentru a veni in intampinarea nacesitatilor evolutiei gandirii sociale din propia lor tara. Mai tarziu apoi, tipul de analiza empirica urmarit de Tonnies, Durkheim, Simmel si Weber urma sa inlocuiasca scrierile mult mai abstracte ale lui Comte si Spencer. Distinctia facuta de Tonnies intre  "comunitate" si "societate", teoria diviziunii muncii a lui Durkheim, teoria diferentierii sociale a lui Simmel si teoria spiritului capitalismului elaborata de Weber, toate s-au potrivit cu cerintele crescande ale societatii japoneze pentru modernizarea sociala si culturala. Marxismul de asemenea, s-a lovit de o cerinta similara.

            Interesul japonez pentru psihologia sociala a fost, de asemenea, legat de procesul  modernizarii si industrializarii in Japonia si, mai mult decat atat, de problema capitalismului versus socialism. Aceasta este lumina in care trebuie interpretat interesul japonez pentru activitatea lui Talcott Parsons. Interesul pentru sociologia cunoasterii apartinand lui Mannheim a fost starnit de implicatiile elevatiei abordarii structural-functionale a lui Parsons, la nivelul ideologiei.

            Acum cand Japonia a ajuns din urma natiunile avansate ale Occidentului, ar putea fi rezonabil sa ne asteptam la un schimb bi-directional intre Japonia si Europa. Ar putea fi discutabil daca interesul deosebit manifestat de sociologii japonezi pentru miscarile intelectuale occidentale, a fost pe socoteala dezvoltarii teoriei sociologice autohtone. Neindoielnic exista ceva adevar intr-un asemenea punct de vedere. Ar trebui totusi, scos in evidenta faptul ca intelectualii japonezi  au vazut-o ca pe o prima responsabilitate de a-si ajuta tara, spre o modernizare societala si cuturala. Ei au privit catre Vest pentru a asigura mijloacele de realizare a acestei modernizari.

              Calea este acum clara pentru dezvoltarea bi-directionalei comunicari dintre sociologii japonezi si omologii lor occidentali. Este momentul ca invatati japonezi sa joace un rol mai activ in sfera internationala decat a fost pana acum posibil s-o faca, din motive pe care le-am prezentat mai sus. Aceasta nu inseamna sa afirmam ca sarcina introducerii ideilor occidentale in Japonia s-a incheiat. Este doar o chestiune de re-evaluare a prioritatilor, pe masura ce Japonia patrunde din ce in ce mai mult in era moderna.  

 


Studiu de autor

Sociologia chineza

Primele influente

Studiul societatii a cunoscut o accelerare si o intensificare considerabila in China la sfarsitul secolului al XIX - lea. Datorita dinamismului si liberalismului universitatilor private americane instalate pe pamantul chinezesc inca de la inceputul secolului, acest interes pentru studiul problemelor sociale s-a specializat progresiv, pentru a da in sfarsit nastere unei scoli chinezesti de sociologie.

            Anii teribili si discursurile sociale

            Nasterea sociologiei chineze, ca si a sociologiei europene este contemporana cu bulversarile societatii, comparabile in intensitate celor asupra carora, in Franta, reflecta parintele disciplinei, Auguste Comte. Socologia chineza s-a nascut intr-o societate trecand de la un vechi la un nou regim (1911), trecere precedata si urmata de tulburari ca Razboiul opiumului si deschiderea concesiumilor straine (inca din 1842), primul razboi chino - japonez (1894-1895), Miscarea din 4 mai (1919), descoperirea marxismului si fondarea Partidului Comunist Chinez (1921), marea invazie japoneza, inca din iulie 1937. Toate aceste evenimente impreuna au fost numite de catre Jacques Gernet " anii teribili " si fac parte din ceea ce istoricul american John King Fairbank desemneaza sub numele de " marea revolutie chineza".[1]

            Aceste tulburari au hranit timp de decenii o efervescenta a discursului asupra societatii. Numele de Kang Youwei, Liang Qichao, Liang Shuming, Tan Sitong si Yan Fu, la fel ca si cele ale lui Hu Shi, Cai Yuanpei, Guo Moruo si altii, marcheaza marile etape ale acestor discutii sociale inca de la mijlocul secolului al X-lea. Cu titlu informativ, iata cateva informatii asupra acestor primi ganditori sociali ai Chinei contemporane (vezi Anexa- tabel 7).

            Pentru unii, societatea trebuie inainte de toate sa fie observata, descrisa si inteleasa; pentru altii, ea trebuie schimbata. Ca si in Europa, intr-o maniera mai radicala inca, aceste discutii au dat curs in secolul XX la doua curente opuse ale sociologiei, o sociologie de la catedra si una militanta. Una a avut perioada sa de glorie in timpul primei jumatati a secolului; ea a fost serios zdruncinata de replica spre interiorul Chinei data in timpul razboiului de rezistenta contra Japoniei (inca din 1937), si a fost practic aneantizata  de catre razboiul civil din 1945. In 1952, pe continent ea a fost pur si simplu radiata din programele de invatamant si de cercetare. A doua, sociologia marxista, ramasa marginala inainte de 1949[2], ocupa in R.P.Chineza, primul plan dupa disparitia sociologiei universitare.

Sociologia nu s-a nascut in China de pe o zi pe alta, ea rezulta dintr-un lung sir de intrebari asupra devenirii societatii, un parcurs care incepe in ultimii 30 de ani ai secolului al XIX-lea.

            Trebuie evocat aici marele traducator al sociologiei, Yan Fu, care, traducand cuvantul sociologie prin " qunxue " (stiinta grupurilor) a definit ce este sociologia (universitara) chineza . Dupa cum vom vedea, definitia sa pare pertinenta, nu numai in contextul abordarii chinezesti a sociologiei, ci si al sociologiei in intregime, atat occidentala cat si chineza, atat universitara cat si marxista.

            Din perioada studiilor sale in Anglia, Yan Fu a importat convingeri legate de ideea de progres.[3] In 1895, el a fost primul in China care vorbea despre " lupta pentru existenta " si "selectie naturala", pe care le-a tradus prin "wujing" (lucrurile lupta pentru a se mentine) si "tianze"(cerul[naturat alege).[4] Yan Fu a folosit aceiasi expresie ca si Kang Youwei pentru a vorbi de " sociologie ", cuvant pe care el l-a redat prin " qunxue ". Dupa J.R.Pusey (1940) "qunxue" vrea sa spuna pentru Yan Fu " stiinta fortei grupurilor " sau inca " studiul despre cum o rasa este puternica si despre cum un grup se poate ridica " (Pusey;76) . El voia sa introduca opera lui Darwin in China cu scopuri reformiste, acreditand ideea ca ameliorarile graduale (schimbari treptate) erau perfect convenabile, si ca asta nu implica  nici respingerea traditiei, nici condamnarea radicala a Imperiului. El apara aceste teze utilizand limbajul si obisnuitele rationamente sociale ale filozofilor  clasic, a celor care erau puternic preocupati "de principe", "de cel mai valoros".[5]

            Zan Fu era un darwinist social care gandea China in termenii supravietuirii rasei chinezesti. Pentru aceste motive, el a ales sa-l introduca pe Darwin nu prin traducerea operelor sale, ci printr-o carte mica a lui T.H.Huxley (1825-1895), care facea distinctie intre lupta pentru existenta inteleasa in termeni individualisti si lupta pentru existenta inteleasa in termeni sociali. In 1898 Yan Fu a publicat traducerea cartii ' Evoloutie si etica ' de T.H.Huxley, pe care a intitulat-o ' Tianyan lun ' (Teoria evolutiei).

Aceasta mica carte insista asupra eticii evolutiei, pe necesitatea de a subordona interesele individiale intereselor sociale. Aceste conferinte de Thomas Henry Huxley, traduse si adnotate de Yan Fu, au dat nastere uneia din cartile cele mai faimoase la schimbarea secolului, care a influentat toata intelectualitatea chineza. Schwartz (1964) si Pusey (1983) citeaza amandoi si comenteaza aceasta formula a lui Yan Fu, rezumand pozitiile lui asupra evolutiei, progresului si sociologiei.

            ' Se poate discuta astfel teoria conservarii (bao) grupului a lui Huxley: daca ceea ce el numeste etica sociala (qundao) ' provine din faptul ca oamenii exceleza (shan) in a intretine sentimente de simpatie (xianggan) atunci el comite o eroare ce nu poate fi ignorata, aceea de a lua rezultatul(jie) drept cauza(yin). Este interesul pentru securitate cel care face ca primii oameni sa abandoneze starea lor de raspandire (dispersare) si sa intre in societate; la inceput omul este la fel, in intregime ca si pasarile, animalele sasbatice si alte forme inferioare; din asta nu rezulta o schimbare de sentimente (gantong). Faptul de a se grupa in scopul securitatii face ca, in cursul evolutiei, (tianyan), cei care se aduna impreuna sa se mentina (cun), cei care nu se aduna sa dispara; cei care exceleaza (shan) in a forma grupuri(qun) se mentin, cei care nu sunt capabili, dispar. Ce inseamna a excela in a forma grupuri? A excela in a schimba sentimente de simpatie (xuang gantong). Daca este astfel, atunci aceasta capacitate (shan) de a face schimb de sentimente de simpatie este o problema de selectie naturala, si nu un bun existent acolo de la inceput'. Tianyan lun (Beijing:CP, 1981), partea intai, cap.13, 'zhisi' [ A limita egoismul t, p.32 Pusey p.162, Schwartz pp. 107-108[6].

            In aceasta citare, Yan Fu leaga evalutia de instinctul de asociere, progresul de gradul si calitatea acestui instinct. Sociologia serveste la a arata care sunt mijloacele de a stabili importanta si de a dezvolta asocierile cele mai eficace. Asta confirma definitia pe care o da Pusey pentru  qunxue.

            Aceasta definitie a sociologiei generale a fost taxata  ( de catre Schwartz, Pusey) ca pur chinezeasca, deformata de o traditie a preocuparii exclusive pentru interesele princepelui pe spinarea indivizilor. Istoricii sociologiei, de exemplu Gouldner, nu ignora ca sociologia (occidentala) nu este in mod unic orientata catre apararea intereselor tuturor indivizilor sau de cautarea adevarului.

            Ea serveste de asemenea interesele 'suveranilor'. In societatea occidentala, acest suveran nu este un principe, ci din clasa mijlocie. De aceea noi putem spune ca definitia chineza dezvaluie, in propriul sau context, caracterul utilitar si pragmatic al sociologiei. Aceasta prima sociologie chineza nu este total originala in raport cu sociologia in general. Ea este nascuta in conditii tulburi, ca si in Europa in secolele XVIII si XIX, si ea serveste intereselor vitale ale societatii, cum este si in cazul sociologiei occidentale.

            Rolul misiunilor

            Sociologia chineza s-a inscris in suita sociologiei europene a Chinei pe care am evocat-o in prima parte.

            Aplicand metoda 'epocilor de referinta', am redus prima sociologie europeana a Chinei la cinci autori din secolele XVIII si XIX. Lucrarile lor pareau atunci ca se concentrau asupra tuturor cercetarilor sociologice si sinologice importante din Europa. Faptul de a fi fost precursorii acestei discipline confera celor cinci autori o pozitie preponderenta in istoria sociologiei, si in mod particular in cea a sociologiei Chinei. Dar ea nu se reduce la ei singuri. Ea prosperat in alte tari, si inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, ea si-a facut aparitia in Statele Unite. Statele Unite nu reprezentau la sfarsitul secolului trecut, nici chiar la inceputul secolului al XX-lea, centrul mondial incontestabil al sociologiei sau al sinologiei. Intre timp, studentii chinezi care se interesau de sociologie, daca nu mergeau in Japonia, plecau de preferinta sa studieze in Statele Unite. De ce nu mai curand in Europa 'dominanta' ? Pentru a raspunde, trebuie considerata  metoda de transfer a cunostintelor intre Europa si China, in care oamenii religiosi (preotii) au jucat intodeauna un rol determinant.

            O scurta evocare a implementarii misionare ne va permite sa evidentiem contextul intelectual din care a iesit sociologia chineza.

            Dupa secolul al XVIII-lea s-a produs in China o constanta reinnoire a miscarii misionare. Dupa iezuitii din secolul XVII si XVIII, in secolul al XIX-lea ajung misionarii anglicani, apoi in secolul al XX-lea, misionarii protestanti americani (cf. capitolul doisprezece). Acettia din urma practicau metode de evanghelizare foarte diferite de cele ale iezuitilor. Ei isi puneau mai putin sperante in convertirea membrilor elitei sau in studiul filozofiei chineze, cat in serviciul claselor mijlocii ale oaselor. De altfel, ei erau trimisi in China de ansamblul credinciosilor unei natiuni, care se considera prietena a Chinei, ostila atitudinii imperialiste a puterilor europene. Investitiile lor in crearea de spitale, de centre de asistenta si de scoli sau universitati, le-au asigurat inca din primii ani ai ai secolului, o priza solida in China si in mod special la studenti.

            Stabilirea scolilor misionare explica dirijarea a aproape tuturor candiatilor la o educatie superioara in stiintele sociale in Statele Unite. In China, sociologia a fost mai intai predata in universitatile misionare. Acestea ofereu in plus, burse de studii pentru Statele Unite. Majoritatea sociologilor chinezi importanti pe care ii mentionam au studiat in Statele Unite.

           

            Influente europene

            Ne-am indeparta prea mult de subiect, daca n-am prezenta, chiar si pe scurt, o panorama a sociologiei americane la inceputul secolului. Sa remarcam ca ea nu era inca independenta de sociologia europeana, cu atat mai mult cu c1t sociologii americani care serveau de conferentiari studentilor chinezi, mergeau ei insisi sa studieze in Europa.

            Sa vedem cazul principalilor profesori si maestri de filozofie ai lui Sun Benwen si ai lui Fei Xiaotong.

Se stie ca Franklin Henry Giddings (1855-1931) a studiat mult timp filozofia si sociologia europeana (Comte si Spencer, de Greef, Tarde, Durkheim, Quetelet, Galton) inainte de a deveni primul profesor acreditat de sociologie din Statele Unite, in 1894. Ale sale ' Principii ale sociologiei ' dateaza din 1896. Sub acelasi titlu, Sun Benwen a publicat in 1934 a publicat opera sa cea mai celebra. William F. Ogburn  (1886-1959), profesor la columbia si la Chicago, a fost student al lui Giddings. William I. Thomas (1865-1947) a studiat la Berlin si la Göttigen (1888-89) unde s-a interesat, printre altele, de operele lui W. Wundt (1832-1920), apoi de cele ale lui Herbert Spencer. Robert E. Park (1864-1944) si-a facut doctoratul la Heideberg si stdiase la Berlin si Strassbourg cu Simmel. El a fost chemat la Chicago de catre Thomas. Robert Redfield (1897-1958), elev si ginere al lui Park, fusese si el direct influentat de operele lui Maine, Durkheim si Tönnies. Pe de alta parte, Radcliffe-Brown si Malinovski fusesera chemati sa predea la Chicago in ani patruzeci, unde inspiratia functionalista (engeza) era bine achizitionata (Boudon si Bourricaud,1982). Influenta europeana se exercita deci bine din partea acestor autori pe care sociologii chinezi ii prezentau drept maestrii lor si se poate admite ca exista o continuitate intre sociologii europeni ai secolului al XIX-lea si sociologii chinezi formati in Statele Unite sau in Europa in prima jumatate a secolului al XX-lea. Vom vedea ca aceasta filiatie este in mod particular marcata, daca se ia in considerare vocatia conservatoare a sociologiei, asa cum a fost ea discutata de-a lungul discutarii problemelor legate de ordinea sociala, de morala sau controlul social, de comunitatea familiala si de schimbarea in limitele traditiei.

Studii stiintifice

Cu ganditorii sociali ai secoului al XIX-lea, venim sa evocam originile sociologiei in China. Unii dintre precursori vor deveni revolutionari, altii se vor indrepta catre studiile academice. Acestia din urma vor fi fondatorii sociologiei chineze pe care o consideram aici, sociologia de la catedra (universitara). Dupa o prezentare a principalilor sociologi chinezi in timpul primei jumatati a acestui secol, vom trece in revista studiile consacrate sociologiei chineze, pentru a ne face o idee despre intinderea si actualitatea sa. Vom discuta, in fine, despre sociologia chineza propriu-zisa, despre ramurile sale principale, despre sociologia de la catedra si sociologia marxista.

Scurta istorie a sociologiei chineze 1895-1989

China primei jumatati a secolului al XX-lea numara o cincime din sociologii universitari importanti. De fapt, numarul sociologilor recunoscuti, asa cum o arata o ancheta detailata din 1948 (Sun Benwen), se ridica la 130. Dar numai jumatate au lasat publicatii. Cei mai importanti dintre ei, cu care am intocmit o lista, au scris numeroase lucrari: unele din publicatiile lor sunt cunoscute si disponibile in afara Chinei, pentru ca ele au fost scrise in engleza, sau pentru ca ele marcheaza trecerea prin Statele Unite sau Europa a autorului lor, majoritatea sociologilor chinezi facandu-si doctoratul in strainatate. (vezi anexa tabel 8 )

Publicatiile dinainte de 1949 ale celor saptezeci de sociologi chinezi constituie ceea ce Fei Xiaotong numeste in 1988, Scoala chineza de sociologie. Importanta sa este inca putin cunoscuta, in ciuda publicatiilor care i-au fost deja consacrate.

Istoria sociologiei chineze a facut obiectul mai multor articole si lucrari. Lista urmatoare permite sa se aprecieze impotanta crescanda a cercetarilor in acest domeniu (vezi anexa -  tabel 9).

Aceasta lista, departe de a fi completa, dar facand un inventar al operelor cel mai usor accesibile, arata ca interesul pentru sociologia chineza s-a manifestat mai ale in anii optzeci, data a renasterii acestei discipline in China continentala. Inca din 1980, n-au fost numai articole publicate asupra subiectului, ci opere intregi (memorii, teze de doctorat, istorie, dictionare). Se va nota ca aceasta lista lasa de o parte sociologia care s-a dezvoltat in Taiwan inca din 1950. Aceasta a cunoscut de asemenea o noua perioada de prosperitate dupa debutul anilor optzeci.[7]

Cele doua curente ale sociologiei chineze

           

            Sociologia de la catedra chineza este divizata in doua curente ale influentelor intelectuale, pe care le vom ilustra cu cei doi autori alesi in capitolele 9 si 10:

            Un prim curent este asociat antropologiei sociale britanice care a influentat un mic grup de cercetatori de la Universitatea Yanjing. Sprijiniti puternic pe numeroasele lor relatii  in Europa si Statele Unite de mari nume ale sociologiei si antropologiei (Malinowski, Radclife-Brown, Park, Redfield), ei au aparat metoda care privilegia anchetele asupra micilor comunitati. Acest curent este reprezentat de Universitatea misionara privata Yanjing, al carei departament de sociologie a editat timp de zece ani celebra ' Lume sociologica ' (1927-1936). Mai multi dintre cei mai celebri sociologi chinezi sunt asociati acestei institutii, dintre care cel mai cunoscut este fara indoiala Fei Xiaotong.

            Al doilea curent al sociologiei chineze este indeosebi influentat de sociologia americana, si in particular de catre Scoala New York a Lucratorilor Sociali, departamentele de sociologie ale Universitatilor Columbia si Chicago. Este curentul anchetelor sociale, in general urbane, apropiate de politicile sociale aplicate. Acest curent este marcat de catre psihologia sociala si de catre reformism. Acest tip de studii au fost posibile la Chicago gratie donatiilor fundatiei Rockefeller. Douazeci de ani mai tarziu, chinezii vor beneficia de acelasi finantator, pentru a intreprinde cercetari de acest tip, dar in zonele rurale ( Gransow1988 ).Pentru a ilustra acest al doilea curent, noi l-am ales pe Sun Benwen, profesor la Universitatea nationala din Nankin, editor al organului Societatii chineze de sociologie, Jurnalul de sociologie si autor al unei lucrari in patru tomuri consacrate problemelor sociale in China. Aceasta impartire nu trebuie sa fie luata intr-un sens foarte strict, caci existau legaturi personale intre cele doua grupuri. Park, reprezentant al scolii din Chicago, a predat primele rudimente ale metodei etnologice lui Fei Xiaotong. Invers, Wu Wenzao, director al departamentului de sociologie la Yanjing si purtatorul de cuvant al lui Radcliffe-Brown, n-a fost niciodata prea indepartat de Sun Benwen, in particular in ceea ce priveste miscarea de sinizare si publicarea manualului de sociologie Principii de sociologie.

            De aceea nu trebuie sa ne mire ca, in ciuda influentelor diverse, un anumit numar de teme, caracteristice societatii chineze, apar in toate aceste anchete: rolul familiei in organizarea economica, politica si sociala, si rolul cultului stramosilor. In plus, aproape toate studiile despre societatea chineza inca din 1927, indiferent ca sunt opera sociologilor de la catedra, marxisti, activisti sau reformatori sociali, toate acorda 'ruralitatii' un loc privilegiat.

            Dupa Chiang Yung-chen, sociologia chineza s-a dezvoltat dupa modelul sociologiei americane, cu zece ani decalaj. Influenta scolii din New York, apoi a celei din Chicago se fac resimtite in aceasta ordine. Sociologii chinezi se pasionau pentru chestiunile dezbatute in sociologia americana si incepeau sa se intereseze de studiul oraselor. Ori, in China, sociologia era sustinuta nu de catre Guvern, ci de colegiile misionare americane si de fundatiile americane, in principal cea a lui Rockeffeler. Aceasta din urma finata trei institutii de invatamant si de cercetare: Princeton in Pekin ( antena Universitatii Princeton la Pekin ), Institutul Pacificului si consiliul Chinei de Nord pentru Constructie Rurala. Fundatia a fost administrata de catre diverse personalitati care au avut influenta lor asupra orientarii si utilizarii fondurilor. Tendinta pare sa fi fost, inca din 1931, de a incuraja marile studii rurale. Astfel ca, an de an, multi sociologi chinezi si departamente de sociologie isi axeaza cercetarile asupra anchetelor rurale, mari sau mici.[8]

            Incepand cu 1985-1986, data a lucrarilor pe care le vom rezuma, mai multe opere importante au fost terminate despre sociologia chineza. Unele teze prezinta cu multe detalii stabilirea sa institutionala, cum este in particular teza lui Chung-hsing (1987) si cea a lui Bettina Gransow (1992). Alaturi de ei, autori chinezi de pe continent publica istorii ale sociologiei chineze (Yang Yabin 1987, Han Mingmo 1987).

            Deceniul 1979-1989 este celebrat ca deceniul reconstructiei sociologiei chineze dupa treizeci de ani de 'suspendare'[9]

            Acesti ultimi zece ani au avut in vedere reabilitarea organelor sociologiei universitare. Dar, pentru moment, toata aceasta sociologie reabilitata este sub fermul control al pedagogiei materialismului istoric.[10]

            Vom vorbi in principal de sociologia universitara (sau de la catedra), deoarece, in perioada mentionata, prima jumatate a secolului al XX-lea, ea era nu numai dominanta, dar ea ocupa singura scena institutionala. Ca era in universitati private sau universitati nationale, sociologia marxista nu avea pur si simplu trecere. Toate catedrele universitare, toate revistele sociologice, asociatiile profesionale, publicatiile specializate se refereau numai la sociologia universitara. Au fost doua sau trei exceptii de autori apropiati marxismului, care au avut totusi contact cu institutia: Chen Hansheng[11], Li Da (1980 -) si Xu Deheng.[12]

            Prin originile si functionarea sa intre 1920 si 1950, sociologia chinezaface parte integranta din sociologia mondiala. Ea este in principal influentata de teoriile aparute Europa, apoi raspandite in Statele Unite. Se poate deci astepta sa gasim la ea aceleasi preocupari teoretice ca si in Occident. In ceea ce priveste studiul Chinei, sociologii chinezi au in mod normal avantajul de a cunoaste subiectul din interior. Vom vedea ce elemente noi aduc ei. Pentru fiecare autor, vom analiza in detaliu un text reprezentativ, caci scopul acestei a douasprezecea parti nu este de a face istoria sociologiei chineze din 1895 pana in zilele noastre, ci de a face cunostinta cu doi dintre cei mai celebri sociologi chinezi. Unul este legat sociologilor cei mai apropiati de universitatile misionare americane, al caror centru de influenta era Pekin, celalalt a predat timp de douzeci de ani la Universitatea centrala din Nankin, capitala nationala.

            Vom vedea ca sociologii chinezi nu se opuneau teoriilor pe care le importau, ci din contra le aplicau scrupulos, imbunatatind chiar teoria originala in mai multe puncte. Aceasta aprofundare teoretica s-a tradus printr-o definire mai bogata a trasaturilor sociologice fundamentale pe care noi le-am relevat.

RITUALISMUL SI CHINA CONTEMPORANA

Viata urbana in China contemporana

            Oare constatarile lui VFCC sunt aplicabile oraselor? Pentru a sti trebuie reclasate datele, alese si contabilizat tot ceea ce priveste viata citadina, trebuie produse noi scale de masurare si interpretare dupa variabile apropiate. Ceea ce a fost indeplinit de Martin Whyte si William Parish din 1977 pana in 1984, data la care ei produc 'Viata urbana in China contemporana'.[13]

            Utilizand aceeasi metoda de cuantificare si interpretare a informatiilor culese prin interviuri, Martin Whyte[14] isi propune sa vada daca orasele chinezesti, in timpul Revolutiei revolutiei culturale si exact dupa, in cea mai puternica perioada a maoismului (1966-1976), sunt radical diferite de orasele din alte tari ale lumii.

            El ne da o informatie cel putin surprinzatoare. Formidabila birocratizare a raporturilor sociale la care orasele chineze au fost supuse in timpul si dupa primii ani ai Revolutiei culturale, n-a distrus rolul familiei chineze, ea dimpotriva l-a intarit. Familia s-a constituit ca un zid de aparare contra tracasarilor birocratice ale vietii cotidiene, ea a devenit centrul unei retele de relatii care amesteca reflexele familiale cu activitatile sociale, profesionale si politice. Acesta largire a logicii raporturilor familiale in afara cercului strans al legaturilor de rudenie genereaza un sistem ritualizat de relatii.

Martin K. Whyte, nota biografica

            Martin King Whyte, fiul celebrului sociolog William Foote Whyte (1914-), a studiat mai int1I fizica la Cornell (licenta), apoi rusa la Harvard, pentru ca in final sa obtina, in 1971, un doctorat in sociologie la aceiasi universitate. Din 1969 el preda sociologia la Universitatea din Michigan la Ann Arbor, unde este numit profesor in 1976.

Dupa informatiile culese printr-un interviu in timpul verii lui1986, Martin K. White isi concepe lucrarile sale asupra Chinei ca mijloace necesare dezbaterilor disciplinei sale. De exemplu el era interesat de discutiile asupra modelelor societatilor industriale si socialiste. Lucrarile asupra Chinei i-au furnizat elemente concrete pentru a interveni in aceste dezbateri.

Invers, sociologia i-a servit sa verifice si sa puna in dicutie, in mod incontestabil a priori, curentele la specialistii americani ai studiilor chineze. Ambitia sa, spune el, se rezuma la a produce minutioase descrieri sociologice ale vietii cotidiene chineze. Pentru el China face parte dintr-un mare puzzle social al lumii pe care trebuie fara incetare sa contribui la al descifra. Principalii sai maestri sunt sociologul american William Good si, intr-o masura mai mica, istoricul si sociolog al Chinei, Franz Schurman.

In numele perceptelor sale, Martin Whyte este un specialist al sociologiei urbane, pe

care o practica impreuna cu studentii sai de multi ani in cadrul 'Proiectului Detroit[15] '. Recent el a incercat o cercetare asupra orasului asupra orasului Chengdu la Sichuan, utolizand in parte metoda acestui proiect.

Metodologie

Ceea ce am spus in precedentul capitol despre William Parish si orientarea sa metodologica este evident valabil pentru Martin Whyte deoarece VfCC si ULCC sunt rezultatul muncii lor comune.

Un cuvant despre William Good, pe care Whyte l-a ales cu placere ca pe unul din maestrii sai in sociologie. Good si-a orientat munca sa spre probleme de metoda, spre o sociologie universala interesata de revolutie, de modernizare, de transformarea familiei, spre probleme de prestigiu si de ritual[16]. Martin Whyte a publicat lucrari remarcate care releva aceeasi orientare[17].

Societatea citadina spre 1975

            In ULCC gasim informatii ilustrand soarta contemporana a ceea ce am numit ' cultul stramosilor'. Plecand de la luarea in considerare a structurilor subadiacente ale vietii cotidiene, de la inlantuirea ierarhica a oraselor pe esicherul national, Whyte lamureste relatiile dintre indivizi al caror caracter ritualizat rezulta dintr-o intersectie de aranjamente ierarhice, depreocupari morale si de persistenta a strategiilor familiale.

Contextul ierarhic

            ULCC pleaca de la elementul cel mai cuprinzator, esicherul national pe care fiecare oras chinez ocupa o pozitie mai mult sau mai putin prestigioasa.

            In partea de sus a piramidei se gasesc orasele capitale cu varful la Pekin, Shanghai si Tianjin. Urmeaza mai apoi orasele provinciale mai putin importante, apoi orasele fara rol administrativ, in fine targusoarele si la urma de tot orasele izolate. ULCC descrie politica sociala care, pentru fiecare oras, rezulta din aceasta inlantuire, ceea ce inseamna capacitatea mai mare sau mai mica a fiecarui oras de a oferi un cadru material satisfacator in termeni de servicii sociale, scolare si medicale. Marile orase ca Pekin sau Shanghai nu au avut a se teme niciodata de grave retrictii in materie de distributie a produselor de prima necesitate, produse alimentare si de imbracaminte, asta chiar si in cele mai grele momente ale Marelui Bond inainte de 1957-1960 sau a Revolutiei culturale (1966-1968). In alte mari orase, distribuirea este in general mai buna dec1t in orasele mici (1984-91) si asa mai departe pana la regiunile campenesti sau de munte. Inlantuirea de orase in China nu este fixata de singura activitatea economica, cum este cazul in societatile comerciale sau in vechile colonii. Orasele actuale reinnoada traditia cu trecutul imperial. In mod traditional, orasele erau repartizate pe teritoriul Imperiului in functie de imperative politice. Un oras tinea loc de centru administrativ, unde semnele puterii se etalau cu fastul corespunzator pozitiei sale. O logica asemanatoare ordoneaza orasele comuniste. Dupa 1958, limitari foarte stricte ale alegerii rezidentei sunt impuse populatiei. (1984:17). Aceste restrictii  privesc atat exodul rural despre care am vorbit, cat si mutarile dintr-un oras intr-altul. Orasele sunt clasificate si reglementarile nu autorizeaza familiile sa schinbe domiciliul pentru a merge sa se instaleze intr-un oras cu un statut mai ridicat. Singurele deplasari de luat in seama sunt deplasarile ierarhic descendente, care, bineanteles nu intereseaza pe nimeni. Guvernul mentine o ' rigida ierarhie urbana a accesului limitat'. (1984:18) Se spune, de exemplu, exager1nd un pic, dar asta rezuma bine situatia, ca e preferabil ' sa fii mai bine maturator de strada la Shanghai, dec1t un doctor intr-un targusor ca Xinjiang'.

            Ca majoritatea altor tari, fiecare oras este supus unor instante administrative de importanta descrescatoare, capitale ale oraselor rurale. In RPC, aceasta piramida administrativa coboara pana la unitati administrative numite sectoare (paichu suo), comitete (jiedao) si asociatii de cartier (juwei). Acestea din urma grupeaza de la cincisprezece la patruzeci de familii (1984: 22,282) si sunt dotate cu puteri consierabile asupra membrilor lor: ele controleaza accesul la locuinte, distribuirea cupoanelor de ratii si chiar autorizatiile de casatorii si nasteri.[18] In afara de structura de organizare administrativa referitoare la locuitori , exista inca o structura profesionala, legand fiecare om al muncii de unitatea sa de munca(danwei). Acestea sunt de trei tipuri: intreprinderi de stat, cele mai prestigioase, apoi intreprinderi colective si, in fine, intreprinderile independente. Aceste diferente sunt intretinute de o politica economica care favorizeaza anumite sectoare(industrie grea, constructii, sanatate, educatie) si neglijeaza altele (servicii publice, transporturi, posta, restaurante, banci).(1984:35)

            Viata cotidiana nu scapa consecintelor acestor inegalitati de tratament, de ordin structural: ea se refera la nivelul raporturilor socialecele mai simple, stratificate si birocrartizate la extrem.

Cele mai importante marci care disting individul sunt 'etichetele' de statut de care depind toate aspectele vietii cotidiene si profesionale, ca educatia, posibilitatea de a gasi o slujba buna si de a primi numiri in slujba, salariu, prestigiu social, cautarea unui partener conjugal(1984:46). Aceste etichete au variat dupa bunul plac al campaniilor politice, cele mai frecvente avand ca nume: capitalist, comerciant, vanzator, muncitor, sarac, taran, functionar, cadru revolutionar, contra - revolutionar (1984:46).

Trebuie sa se insiste asupra faptului ca aceste imbinari diferentiate in RPC nu sunt simple variatii asa cum se intalnesc peste tot in marile si micile orase, intre sectoare primare, secundare si tertiare sau intre cartiere rezidentiale si cele populare.

Ceea ce caracterizeaza societatea chineza descrisa de ULCC, este prezenta unei singure ierarhii de statusuri, aplicandu-se ansamblului societatii, incepand de la capitala pana la micile targusoare, influentand cele mai putin importante aspecte ale vietii cotidiene ale fiecarei persoane:

' Exista doar o singura ierarhie a statusului[.t. Pe aceasta ierarhie, venit, consum, status, putere, toate sunt coerente.' (1984:363)

Este, de asemenea, important sa nu se reduca aceasta ierarhie la dimensiunea sa pur materiala a aparatului birocratic apasand in mod uniform asupra tuturor cetatenilor (1984:299). Este vorba de fapt de o oranduire sociala, facand apel la toate celelalte elemente esntiale ale societatii, in primul rand locul familiei.

Martin Whyte, dupa ce, ca si William Parish a redefinit cadrul ierarhic ca punct de plecare, abordeaza subiectul sau principal - relatiile sociale inspirate de logica de familie, dar etalate in afara acesteia. Rezultatul nu este dezvoltarea 'principiului de constiinta' (cf. lui  Adam Smith conceptualizand ideologia moderna), ci o sofisticare a comportamentelor care aminteste in plus ritualismul lui Herbert Spencer.

Viata ritualizata

Datele pe care Martin Whyte a putut sa le culeaga despre cultul stramosilor sunt practic inexistente. Problema nu este tratata decat intr-o maniera indirecta. Datele sale provin din interviuri facute la Hong Kong, unde majoritatea informatorilor au recunoscut ca nu dau importanta acestei practici. Fidel metodei si datelor sale, MartinWhyte a ajuns la concluzia 'distrugerii vechilor credinte cu privire la stramosi si la obligatiile datorate familiei' (tradus din 1984:328):

' Pentru majoritatea populatie in marile orase , si in special pentru tineret, ruptura cu 3000 de ani de traditie este dramatica' (1984:316)

Trebuie deci gasite informatii in alta parte, ceea ce facem intorcandu-ne spre prezentarea controlului social. Se gasesc, in mod indirect, indicatii de prima importanta asupra ritualismului in societatea comunista.

Inaintarea instalarii complete asistemului comunist, fiecare cartier, ghilda, (asociatie de negustori) si alte grupuri aveau propria lor divinitate protectoare, templul lor si grupul lor de personalitti responsabile. Din 1970 nu mai ramane aproape nimic din aceste multiple activitati religioase in orase (1984:308). Semnele exterioare ale cultului stramosilor si ale religie populare au disparut in totalitate.[19]

Sub presiunea noilor reglementari  si prin forta dificultatilor materiale (incinerare obligatorie, funeralii somptuoase, imposibile dpv. financiar) nu se mai gasesc urme ale religiei familiale. Facand parte din cele 'Patru Idei Invechite' (si jiu) simple ceremonii in fata tablitelor de lemn purtand numele stramosilor au fost si ele de asemenea intr-atat simplificate pana la a trece neobservate de catre strainii fata de familie. Manifestarile si sentimentele religioase au devenit extrem de rare in marile orase chineze in timpul perioadei maoiste.

Dar alte instante au vazut lumina zilei. Asociatiile de cartier si micile grupuri organizate la locurile de munca au ca scop ' resocializarea' populatiei la nivelul noilor valori (1984:305). Unitatile de munca si asociatiile de cartier au ca sarcina sa asigure conformarea la la normele oficiale de comportament.

Aceasta sarcina devine posibila prin extinderea puterilor lor birocratice, intelegand intre altele, tinerea unui dosar personal (dang`an) al fiecarui individ si dreptul de al da pe mana justitiei (1984:241) decizand, dincolo de simplele penalizari referitoare la accesul in noile locuinte sau la cupoanele suplimentare de ratii, sentinte de aplicat (expulzarea afara din oras, trimiterea intr-un lagar de reforma prin munca sau de reeducare prin munca). Astfel, ceea ce s-a schimbat, nu este controlul insusi, cat forma sasi faptul ca noile norme sunt comandate, transmise si impuse intregii tari prin intermediul unei organizatii unice si ierarhizate. Se pare deci ca in RPC, in epoca descrisa de Martin Whyte, vechea religie populara practic a disparut, inlocuita de o incadrare politica foarte densa, intervenind larg in viata cotidiana.

Martin Whyte crede ca principalul element responsabil de acest abandon al religiosului nu este schimbarea ritualului (ritualul politic inlocuind vechile practici religioase) ci , mai mult, eroziunea unei motivatii esentiale in societatea chineza: tinerii, in intregime sau in parte socializati sub RPC, au castigat convingerea inutitlitatii de a face eforturi de a-si ameliora propria lor soarta. Ei au pierdut astfel ambitia care se nastea din obligatia de a-si onora stramosii. (1984:316)

Descrierea lui Whyte sugereaza constatarea urmatoare: societatea maoista, intr-o grava criza economica, este o societate care a incercat sa renunte la cultul strabunilor in ceea ce are el esential, conservand insa anumite mecanisme de control social care ii sunt atasate.

Din punctul de vedere al istoriei analizei sociologice a Chinei, este interesant de a face legatura intre scrierile lui Martin Whyte si cele ale lui Sun Benwen si fei Xiaotong. Sun Benwen a concluzionat analiza sa asupra familiei spunand ca forma traditionala a ramas pe loc, ca ea trebuia partial mentinuta pentru ca avea avantajele sale. In contextul cu totul nou al Chinei maoiste, in principiu mostenitoare a lui 'Patru Mai' de critica radicala a cutunelor familiale (1984-108), aceste reflexe conservatoare gasesc o verificare neasteptata. Relatiile sociale in noua China urbana combina birocratismul vietii cotidiene si reflexele de comportament traditional, dand nastere unei noi ritualizari a coportamentelor.

Sa luam cateva exemple: fiecare pretendent la casatorie, in RPC, trebuie sa se supuna autoritatii birocratice a asociatiei de cartier sau a unitatii de munca. Responsabilii acestor grupuri decid daca partenerul ales este acceptabil in raport cu clasa sa sociala, familia sa si varsta sa. Potrivit cu climatul politic al momentului, asociatia de cartier sau 'danwei' putea sa tina la distanta aliantele care I-ar fi adus critici, acele relatii cu persoanele etichetate contra-revolutionare sau capitaliste, cu cele care au familia in strainatate sau care sunt prea tinere sau pre batrane. (1984:114).

Aceste exemple trebuie sa ne permita sa intelegem miezul problemei: aceste reglementari nu sunt birocratice in sensul modern al termenului. Ele sunt rezultatul unei distributii particulare a puterii celor care sunt insarcinati sa controleze un asemenea mic sector al vietii cotidiene. Pentru a se obtine ceea ce se vrea intr-o asemenea societate trebuie sa stii sa faci toate micile gesturi de recunostinta, in stare sa convinga responsabilii; trebuie sa le dai dovada ca iti cunosti locul si-l recunosti pe al lor. In aceasta maniera, viata sociala in China contemporana este ritualizata, in loc sa fie rationalizata.

Alte particularitati ale vietii familiale confirma tendinta catre persistenta aranjamentelor traditionale.

Alegerea unui partener este tributara constrangerilor materiale, slabei mobilitati a persoanelor, absentei unei culturi a timpului liber, interdictiei de a lega relatii amoroase in scoala sau in universitate. Aceste constrangeri au facut indispensabila recurgerea la un intermediar. Acest intermediar se preocupa inainte de toate sa reuneasca doua familii (si nu doi indivizi) de nivele compatibile.

Familiile intinse (vaste), cand ele exista, sunt cel mai adesea conduse de persoane avand un statut profesional sau politic ridicat (cadru, membru de partid, barbat, bun statut de clasa, fara greseli politice) (1984:159).

Educatia copiilor urmeaza indeaproape modelele traditionale de invatare a obedientei, de supunere parintilor, de respect a valorilor familiale (1984: 192). Ideea unei superioritati relative a barbatilor fata de femei este inculcata in cursul socializarii si este aprobata de catre administratiile birocratice care prevad intodeauna apartamente pentru barbati, care sa le permita sa-si primeasca sotiile, restituind astfel quasi-automat cutuma casatoriilor patrilocale.

Femeile lucreaza tot atatea ore ca si barbatii, dar in sectoare mai ingrate, mai putin remunerate si unde avansarea este atat rara, cat si lenta (1984:202-212). Acasa, femeile nu fac totalitatea sarcinilor menajere, dar ele fac intodeauna mai mult decat barbatii, in conditii materiale care au devenit extrem de precare. (1984:216-220) Astfel, cu toate ca statutul femeii a fost in mod considerabil ridicat in RPC, situatia lor reala ramane inegala.

Persoanele in varsta de care vorbea de asemenea Sun Benwen raman in procent de 80% din cazuri in familiile lor dupa varsta de pensionare si pana la moarte. (1984: 173). In oras exista camine si sevicii sociale pentru batrani, dar familiile chineze prefera mereu sa evite sa depinda de stat sau de ingrijirile profesionale (1984:76).

ULCC a conchis ca, in orasele chineze, in perioada cea mai puternica a maoismului ' cu o mare putere de influenta, accentuarea pare sa duca spre continuarea cu trecutul' (tradus din 1984: 173):

' In concluzie, schimbari sociale majore s-au petrecut in orasele chineze incepand din 1984 fara a destabiliza relatiile intre generatii in  sensuri majore. Putere celor mai in varsta in mod clar s-a cam diminuat[20], dar puternicile sentimente de respect si obligatiile si obligatie mutuala raman sa lege generatiile impreuna'. In timp ce observatorii straini se temeau ca partidul a incercat sa-I intoarca pe copii impotriva parintilor lor, o puternica argumentare poate fi facuta in sens contrar, ca tipul politicilor de distributie socialista urmat in China, incluzand cheltuielile sociale pentru batrani si pensiile, investitiile minimale in locuinte, nivelul scazut al prevederilor pentru solicitari, cereri si servicii si alti factori, ajuta sa se mentina importanta rolurilor pe care le joaca varstnicii in familii si sa se mentina puterea in legaturile intergeneratii[21] (1984:175).

Relatiile sociale in China comunista amesteca practici noi si comportamente mai vechi. Esenta institutiei este pierduta, chiar daca semnele exterioare au fost mentinute ca mijloc de control social, acesta este cazul cultului stramosilor.

Concluzie

Cu ' Cantonul sub comunism ' avem o radiografie a principalei schimbari care afecteaza societatea comunista, modernizarea ierarhiei. Martin Whyte. Si William Parish, in lucrarile lor scrise in colaborare, incearca sa masoare schimbarile intervenite in viata cotidiana a chinezilor, la oras si la tara (la sat). Ce gasesc ei interesant pentru noicare facem istoria analizei sociologice a Chinei? Martin Whyte si William Perish nu considera ierarhia, cultul stramosilor, familia si continuitatea ca pe niste variabile printre altele. Lucrarile lor nu sunt in mod explicit consacrate acestor dimensiuni. Ei furnizeaza, cu toate acestea, o suma de informatii care ilustreaza ceea ce noi putem considera ca o modernizare a acestor trasaturi. VFCC arata ca familia in RPC nu si-a pierdut importanta sa, ba chiar ca, logica comportamentelor sale s-a extins in societate. ULCC prelugeste aceasta reflectie, descriind noii factori de control asupra individului. Se pare ca inlocuirea cultului stramosilor prin alte tehnici de control social a produs rezultate amestecate.

            Aceste ' masuri de schimbari ' se inscriu in mod natural in problemele de baza ale acestor autori. In timpul anilor `50-`80 teoria modernizarii s-a confundat adesea cu sociologia americana, mai ales cand aceasta se apleca asupra societatilor non occidentale. contributia sociologiei la cunoasterea Chinei trece pe acolo. Cum vom vedea, aceasta etapa n-a intrat intr-un impas, ci, dimpotriva, a pregatit terenul pentru noi si bogate teorii despre China.

NEO - TRADITIONALISMUL COMUNIST

A treia faza a sociologiei sinologice

Ultimul sociolog caruia ii studiem opera ofera ocazia de a rezuma si de a completa istoria noastra asupra analitei sociologice a Chinei.

            Andrew Walder reprezinta a trei faza a sociologiei sinologice. Aceasta parte a disciplinei, simultan fondata pe cuceririle anterioare si, mult mai ingrijorator, pe viziunea sintetica, propune o noua teorie generala a Chinei, centrata pe a patra dimensiune sociologica: continuitatea. Pe parcursul analizei sale, Anrew Walder pune la punct teoria neotraditionalismului. Ea se aplica chinei in doua moduri: ca explica, in context contemporan, trasatura de continuitate si ca lamureste (lumineaza) in societatea chineza a ultimilor doua decenii, fenomenele de intensificare a altor trasaturi.

            Printre toti sociologii americani care au publicat lucrari despre societatea chineza, noi am pus de o parte ceea ce ne pare noua sa constituie grupul de referinta, cel al sociologiei sinologice. Am divizat-o in trei faze si pentru fiecare parte am retinut un autor-sau un grup de autori in cazul lui Parish si Whyte, pe care noi ii consideram reprezentativi.

            Anrew Walder reprezinta a treia faza a acestei sociologii, bogat influentata de cele doua faze precedente, dar cu orientre mai teoretica. Datele lui walder sunt de acelasi tip cu cele ale lui Martin Whyte si William Parish, sunt interviuri, singurele surse pentru a studia societatea chineza inaintea anilor `80. Dar aceste date, Anrew Walder nu le destineaza numai verificarii catorva ipoteze. Este de fapt baza unei veritabile munci de reflexie teoretica, comparativa si epistemologica. El se confrunta cu ' marile intrebari ' ale sociologiei, cum o faceau primii sociologi europeni. Pentru toate aceste ratiuni, Anrew Walder cadreaza de o maniera exemplara cu aceasta a treia orientare a sociologiei sinologice.[22]

Anrew Walder, nota biografica

            Walder este cel mai tanar sociolog american al Chinei pe care-l trecem in revista. De zece ani el face cercetari si publica rapoatre despre sociologia muncii in China.

            Relatiile de munca sunt din plin studiate de catre specialisti, deoarece ele coincid cu organizarea economicp si politica, doua sectoare vitale pentru a intelege aceasta tara. Printre specialistii americani ai Chinei, politologii si economistii confundati, reprzinta probabil doua treimi ai cercetatorilor. Acest domeniu este deci bine cunoscut in 'Studiile Chineze.'

            Totusi, aspectul sociologic al acestor relatii afost putin studiat.[23]

Walder este singurul sociolog care a consacrat toate studiile sale, de mai mult de zece ani, acestui domeniu[24]. Acestea au fost incoronate ,  in 1986, prin aparitia operei pe care noi o analizam, ' Neotraditionalismul comunist '.[25]

            Walder, fost student al lui Martin King Whyte la Universitatea Michigan unde si-a obtinut doctoratul in 1986, preda actualmente sociologia la Columbia si la Harvard, cu specializarile in macrosociologie si sociologie comparata.

            Daca se incearca o clasificare a acestui autor pe esicherul sociologiei americane, putem sa-l apropiem sa-l apropiem de cercetarile asupra marilor miscari de traditii si de schimbari in Asia, dintre care William de Bary(1918-) si K.A.Wittfogel sunt reprzentantii cei mai celebri.[26] Aceasta apropiere de il distinge pe Anrew Walder de Vogel, Parish si Whyte, a caror ambitie teoretica nu a fost at1t de ampla. Aceasta ambitie a lui Walderse confirma inca daca ne aplecam spre perspectiva sa sociologica.

Metodologie

            Studiile facute la Hong-Kong, plecand de la interviurile refugiatilor sunt introduse sau completate de un apendice metodologic justificand aceasta metoda. Walder, care este probabil unul din ultimii care o utilizeaza, pentru ca de acum inainte este posibil sa faci anchete direct in China continentala, depaseste simpla justificare pentru a face din etnologia la distanta o metoda atat de performanta, daca nu superioara etnologiei clasice: el pretinde chiar ca metoda sa ii permite sa aprecieze mai bine structura generala si comportamentele sociale. Informatorii fiind proveniti dintr-un mare numar de situatii si locuri diferite dar comparabile rezultatele se preteaza mai usor la generalizare (1986:257).

            Aceasta pretentie ii va face sa surada pe cei care pot sa practice la etnologia de teren. Poate ca ea releva de fapt justificarea a posteriori, a apararii disciplinei.[27]

Dar sa recunoastem totusi ca sociologia sinologica cunoaste o situatie particulara, aceea de a trata o mare civilizatie. Rezultatele anchetelor sale vor avea mereu tendinta de sa fie extrapolate la ansamblul Chinei. In acest caz, poate n-ar fi nerezonabil sa se utilizeze date mai generale.

SPECIALIZARE SI UNITATE

Sociologia sinologica ca si disciplina

Apartenenta si conformitatea la normele metodologice ale sociologie americane definesc sociologia sinologica. Ori, sub acest raport, ea este cu totul originala. Scrierile americane deschid noi orizonturi pentru ca China este noua si pentru ca meseria de sociolog s-a transformat. Pe de o parte, cere o rigoare severa in utilizarea in utilizarea datelor culese si cuantifcarea lor, pe de alta, accesul la datele de baza este inchis cercetatorilor americani. Atfel sociologia sinologica s-a sprijinit pe o metodologie care ii este proprie, numita de Andrew Walder etnologie la distanta.

Specializare si unitate

Ezra Vogel, descriind instalarea puterii la Canon si derularea reformelor, parea atasat unei perspective exclusiv politice, apoi in 'Guangdong si reforma', la o perspectiva exclusiv economica; el da totusi o reprezentare completa a stabilirii structurilor de autoriate, apoi a transformarilor economiei in RPC, ceea ce nici o alta lucrare nu a facut atat de complet inainte lui. William Parish si Martin Whyte se intreaba asupra puterii transformatoare a acestor structuri masur1nd influenta lor asupra familiei si vietii rituale. In fine, Andrew Walder arata functionarea structurilor, a aparatului politic descris de Vogel. Urmand imperativele cercetarii empirice impuse de disciplina, sociologia sinologica a trecut de la politica la sociologie si de la sociologie la analiza sociologica. Facand astfel, ea a ilustrat aspecte ale societatii chineze care, am vazut ca au ocupat inca de la iceput centrul analizelor.

Trasaturi sinologice fundamentale si intensificare

In mod progresiv, am venit sa afirmam ca cele patru trasaturi sociologice fundamentale constituie o teorie despre China. De unde provine aceasta teorie pe care istoria analizei sociologice ne-a facut sa o descoperim? Am spus-o, din sociologia insasi, adica din ansamblul eforturilor, dupa secolul al XVIII-lea, pentru a elabora conceptul structurii sociale si din cele doua-ceea ce revine la acelasi lucru- destinate sa defineasca societatea moderna. Aceste eforturi apartin unei epoci in decursul careia 'sociologia' este sinonim[ sociologiei generale. Aceasta traditie s-a transmis primilor sociologi pe care ii putem admite ca specialisti ai Chinei, sociologii chinezi. De ce se dovedesc atat de apropiati, prin teoria asupra Chinei, de parintii nosti fondatori? Pentru ca toata sociologia chinei este confundata cu un al doilea obstacol: ignoranta. China, si vedem ca asta nu se schimba mult in epoca actuala, este o societate protejata de un discurs. Astfe, toti sociologii isi stabilesc explicatiile nu atat prin raportare la faptele observate, cat prin rapoarte la discursuri, cel al sociologiei si cel al marii traditii, a carui versiune contemporana ar fi propaganda comunista chineza.

La sfarsitul partii a doua, am emis ipoteza ca sociolgii americani ar fi singurii care s- ar elibera de aceasta demarcatie a universului semantic. Sa fie justa?

Gratie metodei lor (specializarea empirismul, cuantificarea) si pentru ca ei cumuleaza trei calitati importante (faptul de a fi specialisti ai Chinei, specialisti ai stiintelor sociale si cercetatori pragmatici) ei fac un pas inainte. Ei ne aduc distinctia intre o trasatura redusa la dimensiunea ei mecanica, utilitara si o trasatura sociologica si fundamentala, adica fondata pe un principiu si corespunzand unei ideologii.

Vogel nu ne prezinta atat rolul partidului in transformarea comunista, ceea ce ar fi banal, cat efectul Partid. Dominatia sa nu este atat materiala, cat ideologica. Ea functioneaza mai ales ca si principiu. El arata ca schimbarile, in 1950 si 1980, in mod concret provin adesea din initiative izolate chiar daca se exprima printr-un discurs de comanda de sus in jos. El descrie principiul autoritar atat de raspandit in societatile asiatice, un principiu care s-a dovedit si in lumea moderna. RPC reprezenta o variatie de nuanta marxista a acestui autoritarism. Daca RPC a cunoscut disfunctii, ele provin din tendinta pe care o au conducatorii de a crede ca marxismul este capabil sa inlocuiasca principiul ierarhiei prin mecanismul sau.

Daca societatea chineza a fost radical transformata de catre comunism, aceasta transformare trebuie sa poata fi masurata comparand ceea ce se stie in 1970 cu ceea ce descriu sociologii anilor treizeci. Masura va fi cu atat mai usoara cu cat ea va duce spre ceea ce ar fi trebuit schimbat cel mai mult: familia si formele de consens social. Ce scot Parish si Whyte din masuratorile lor? Un lucru esential, care a fost recunoscut ca atare de sinologii americani: Parish si Whyte ne smulg din teoriile generale si ne branseaza la realitate. Aceasta nu este 'socialista', nici 'moderna', nici 'confucianista'. Societatea chineza este diversa, marcata de nenumarate inegalitati (intre sectoare ale societatii, intre oras si sat, intre sate, intre familii), mereu foarte atasata la tot ceea ce ii este util, de exemplu anumite celebrari traditionale legate de familie si foarte capabila sa se adapteze conditiilor noi. Ceea ce ne arata ei este o societate chineza foarte reala, foarte vie , capabila sa afiseze o identitate proprie fata de maoism si fata de propriul sau trecut traditional.

Whyte vorbeste de ceea ce noi am numit cultul stramosilor. El noteaza a propos de asta o ruptura cu trei mii de ani de istorie. Am vazut ca acest cult corespunde pe de o parte la obligatii de familie si pe de alta parte ca , ca modeleaza un comportament de supunere indispensabil societatii. El descrie o modernizare a acestui principiu de supunere, care nu este provenit din tiparul familial ci din ideologia Partidului si noile sale institutii de control, unitatile de munca, asociatiile de cartier.

Bucla este inchisa de catre Walder care se straduie sa produca o teorie despre China, reinnodand toata traditia sociologica cu incepere de la Montesquieu si Max Weber.

China contemporana este chiar o societate noua, comunista, moderna, dar devenita astfel prin intensificarea comportamentelor traditionale. Nu rezulta o perfectionare de inovatii sau de trasaturi traditionale - de exemplu un totalitarism modern sau un mai mare traditionalism,  - ci alte combinatii - dependenta, stilul de mobilizare al maselor, modelul familial utilizat pentru reforma economica, etc.

Toate aceste observatii sugereaza ca, comunismul s-a impus unei societati extrem de diverse si complexe, despre care se cunoaste putin. Mai mult, se pare ca, in mod traditional, se gasesc aici dispozitii particulare pe care le-am numit ierarhie, cultul stramosilor, familie si continuitate. Sistemul comunist, vrand sa videze de substanta lor ideologica aceste trasaturi, le inlocuit prin mecanisme de control care, in multe moduri, s-au dovedit putin functionale.

Aceste constante ale societatii chineze, stabilite de sociologi pentru China imperiala, China republicana si China comunista produc ecou la fenomene de intensificare similare in alte societati chineze contemporane. Pentru a nu cita decat doua exemple, sa relevam rolul intensificat al familiei chineze in procesul de modernizare al Taiwanului; chiar o intensificare a cultului sramosilor si a religiei populare, in care sacrul se amesteca cu cautarea beneficiilor materiale.

Table 7

Critiques et penseurs sociaux en Chine au tournant du siècle

Cai Yuanpei (Ts`ai Yü an-p`ei) (Région de Shanghai 1863 ou 1868 - Hong Kong 1940), ministre de l`Education sous Sun Yat-sen (1912), directeur de l`Université de Pékin, laquelle joua un rôle central durant le Mouvement du 4 Mai (1919). Fondateur en 1929 et premier président de l`Academica Sinica

Tan Sitong ou Dai Sitong (1865-1898), l`associé le plus brillant de Kang Youwei. Participa à la Réforme des cent jours et fut executé par le gouvernement impérial

Guo Moruo (Kuo Mo-jo, Kuo K`ai-chen)(Sichuan 1892-1978), traducteur de Werther de Goethe et d`Organisation sociale et révolution sociale de l`économiste marxiste japonais Kawakami, Hajime (1879-1946). En 1938, son Zhongguo gudai shehui yanjiu (Recherches sur la société chinoise ancienne)(1930), était considéré 'even by those who condemn its methodology as the most brillant book published in China during the past rwenty years' (Becker et Barnes 1961)

Hu Shi (Shanghai 1891-Taipei 1962), important maitre à penser, aida à l`établissement de la langue vernaculaire comme langue officielle(1922). Premier des libéraux politiques en chine républicaine. Avocat de la construction d`une nation nouvelle fondée non sur la révolution mais sur l`éducation de masse.

Kang Youwei (K`ang Yu-wei) (Canton 1858-1927), un des chefs du Mouvement de Réforme de 1898.

Liang Qichao (Liang Ch`i-ch`ao) (Canton 1873-1929), disciple de Kang Youwei le plus importany chef intellectuel chinois durant les deux premières décenies du XXe siècle. Participa aussi à la Réforme des Cent Jours durant l`été 1898.

Liang Shuming (Liang Shu-ming)(Guilin, près de Canton 1893-1988), actifdans le mouvement d`organisation des paysans, Institut de recherche sur la reconstruction rurale, Shandong. Membre, avec Fei Xiaotong, de la Ligue démocratique.

Yan Fu (Yen Fu) (Fukien 1854-1921), le grand traducteur de la sociologie, entr autre de l`Esprit des lois, de la Richesse des nations et de l`Etude de la sociologie d`Herbert Spencer.

Table 8

Principaux sociologues universitaires chinois[28]




            Chen Da (Ch`en Ta ou Chen Ta) (1892-1975), étudia aux Etats-Unias, célèbre démographe, spécialiste des questions du travail, codirecteur de la Societé chinoise de sociologie

Chen Dinghong*(Jiangsu 1912-), specialiste de l`histoire de la pensée sociale chinoise

Chen Hanseng* (Ch`ên Han-shêng) (1987-), étudia aux Etats-Unis, spécialiste d`histoire économique, partisan du matérialisme historique, chercheur à l`Institut des relations pacifiques (Institute of Pacific Relations), directeur de l`Institut des sciences sociales, Academia Sinica (avant 1945); vit à Pékin(1985)

Chen Xujing (Ch`en Hsü-ching


Studiu de autor

ELIZABETH ANN WEINBERG

 'The Development of Sociology in the Soviet Union'

Pana la inceputul secolului al xx-lea, sociologia nu a fost predatain Rusia ca disciplinaindependenta, ci ca un aspect al unor diferite domenii intelectuale, cum ar fi 'filozofia istoriei' sau, 'aspecte sociale ale economiei', 'psihologie sociala', etc. In perioada 1906-7, de exemplu, Maxim Kowalevskii scria: 'avem un singur departament de sociologie in tot Imperiul de 160 de milioane de locuitori si acela la o universitate privata, Institutul de Psiho-Neurologie (in St. Petersburg)'. Kowalevskii, cel care se ocupa de acest departament, specializat in psihiatrie, neurologi si psihologie experimentalacontinua: 'As fi mai putin surprins, dacaas auzi caun departament de sociologie a fost creat in Nanking sau in Peking, decat saaud faptul cadomnul Kasso (Ministrul educatiei) a demarat o asemenea reformain Moscova sau in St. Petersburg'. Totusi, panain 1917, unele universitati au oferit cursuri in sociologie.

Desi, stiinta sociologiei a fost putin predatain universitatile rusesti, rusii nu erau nici ignoranti nici neinteresati de problemele si ideile sociale, ba dimpotriva. Este departe intentia acestui studiu de a discuta activitatea sociologilor rusi care au inceput studiile sociologice, sau de a le evalua contributiile in acest domeniu, este clar faptul caintrebari cu privire la istoria civilizatiei, la dezvoltarea ideilor sociale si a celor referitoare la progres, natura statului, la stabilirea sociologiei ca stiintasocialadistincta- ca si unele investigatii cu privire la familie, intelectuali, rolul femeilor in societate, etc. - au fost dezbatute ardent in Rusia premergatoare evenimentelor din octombrie.

Legaturi puternice au existat intre cei care erau preocupati de asemenea idei si ganditorii europeni. Pe langapuntile de legaturamentinute intre clasa intelectualilor si Europa prin intermediul limbilor si culturilor europene, multi profesori rusi au emigrat in Europa la inceputul secolului XX. In 1901, un asemenea grup, in Paris (Kowalevskii, de Roberty, Kareev) au pus bazele unei sectii rusesti la Inalta Scoalaa Studiilor Sociologice atasatacelei de la Sorbonnna aceasta devenind Inalta ScoalaRuseascade Studii Sociale. Traditia Inaltei Scoli de la Paris a fost continuatain 1905, cand o asemenea scoala(The Higher Free School) a fost inauguratala St. Petersburg. Acesta a fost primul centru in care sociologia a fost predataca obiect obligatoriu.

In general, rusii au crezut caau experimentat aceleasi influente intelectuale ca cele care au afectat restul Europei, desi datoritaprocesului de adaptare, ideile erau oarecum diferite. In mod particular, in domeniul sociologiei, existau numeroase traduceri din opere ale unor sociologi germani, francezi, englezi, americani. Unii sociologi rusi s-au plans chiar caexistau mai multe traduceri decat lucrari rusesti in domeniul sociologiei.

Impresia generalacare se desprinde din numeroasele sondaje de opinie cu privire la gandirea socialaruseascain aceastaperioadaeste ca exista o diversitate de puncte de vedere a caror clasificare este nu doar dificilaci si, chiar, imposibil de realizat. Tendintele principale din cadrul acestor scoli gandiriste sunt: subiectivistii, ca Lavrov, Mikhailovsky si Iuzhakov, care au acceptat filosofia pozitivistaempiricasi resping astfel scoala mecanicistasi biologic-organica, reprezentate de Voronov si Spektorsky, care au interpretat fenomenele sociale din punctul de vedere al mecanismelor sociale sau al , 'fizicii sociale' , behaviouristii, cum sunt Bekhterev si Pavlov, care au inceput saanalizeze procesele psihologice, si materialistii economici, cum sunt Plekhanov, Tugan-Baranovsky si Struve, care sustineau cala baza tuturor fenomenelor sociale stau cele economice.

Articole privitoare la sociologie si la problemele sociologice au aparut in numeroase publicatii lunare si saptamanale: 'foarte rar se putea intampla ca o revistasanu continaarticole referitoare la probleme sociologice'.3 In 1913, Maxim Kovalevskii a coeditat impreunacu E. V. de Roberty si P.A. Sorokin primele serii ale unor publicatii anuale sociologice intitulate 'Idei noi in sociologie'. Aceastapublicatie a luat locul unui jurnal sociologic si au contribuit la dobandirea unei recunoasteri internationale a sociologiei rusesti. Prima Societate SociologicaRuseascaa fost stabilitain 1916, 1a Petrograd (in onoarea lui Kovalevskii).

Situatia post-revolutionara

Situatia generaladin Rusia, duparevolutia din anii 1920 si de la inceputul anilor 1930 este asemanatoare procesului lent de redecorare a unei camere. Mobila veche trebuia inlocuitacu una nouasi pentru un timp cea veche si cea nouaau coexistat. Cu timpul insacamera a luat o nouainfatisare , duparedecorare.

Acelasi proces a avut loc in domeniul sociologiei. Vechea filisofie a fost izgonitadin vechea pozitie, atat in jurnale cat si in universitati. Publicatiile private care erau purtatoare ale opiniilor burgheziei au fost eliminate total panain 1922. De asemenea Departamentul de Studii Sociale de la Moscova, de la Universitatea de Stat, a fost inchis dupa5 ani de existenta, in 1924. Catedrele de sociologie au devenit catedre de istoria gandirii sociale, teoria marxistadevenind obiect de studiu obligatoriu.

Gandirea veche idealistatrebuia inlocuitacu una materialista; noua structuratrebuia bazatape Weltanschauung al lui Marx. Aceastatransformare a implicat o luptaintre ideologia proletarasi idealism-filosofie, istoriografie si sociologie, cea din urmafiind acuzatacaa raspandit ideea absentei unui punct de vedere sociologic in marxism. In atacul indreptat impotriva socioliogiei burgheze, conceptele de 'narod'(natiune, nationalitate, popor), stratificare, clasa, si progres erau tintele principale. Sociologia marxistaaplica metoda materialismului dialectic si istoric in cadrul relatiilor sociale si dezvolta materialismul istoric. In acelasi timp, i-a fost atribuitasi popularizarea si propaganda ideilor de materialism istoric si invatarea maselor in constructia socialismului.

Cei mai puternici oponenti ai acestor schimbari erau in Petrograd, orasul care a gazduit prima universitate care oferea ca obiect de studiu sociologia si acolo unde s-a infiintat prima Societate Sociologica. Aici aceastadisciplinaa fost intaritaincainainte de revolutie. Imediat dupaRevolutie, Universitatea Petrograd a deschis un departament de sociologie si ulterior a creat un institut de studii bio-sociologice, analizand relatiile existente intre fortele organice si cele sociale. Facultatea de studii sociale de la Universitate oferea urmatoarele tipuri de cursuri: sistemul sociologiei, genetica sociologica, istoria studiilor sociologice, istoria socialismului si criminologie (in anii 1920-l). In plus a fost creatao societate care studia miscarea revolutionarasi de eliberare din Rusia. In acelasi timp, Societatea SociologicaKovalevskii a fost reactivatain 1920 - ea a fost inchisadatoritamortii presedintelui sau, A. S. Lappo-Danilevskii. Conform unui raport retrospectiv al lui V. I. Klushin, directia sa antimarxistaa fost indelung datapublicitatii de Pitirim Sorokin.

Sorokin insusi a activat la catedra Institului PsihoNeurologic din Petrograd panala sfarsitul anului 1918. Scriind din perspectiva anului 1925, el isi descria astfel activitatea de sociolog la Petrograd: 'Cursurile mele de sociologie de la Universitate au fost cele mai frecventate cursuri din intreg institutul si asta nu pentru caeram eu un lector deosebit de talentat, ci pentru casociologia a devenit un subiect de importantavitala. Nu doar studentii, ci si personalul universitatii si un numeros public din afara imi frecventau cursurile. Nu mi-ar fi parut rau ca datele mele stiintifice safavorizeze Guvernul, asta m-ar fi facut mult mai fericit, dar era de datoria mea saprezint lucrurile asa cum erau. Safi un sociolog in asemenea conditii era o sarcinadificila, dar trebuia safi sincer. Cu greu as putea descrie conditiile dificile in care mi-am continuat munca, stiind cain fiecare zi as putea fi arestat'.

Lui Sorokin i-a fost interzis samai predea in toamna anului 1921, dar el si-a continuat activitatea ca cercetator la Institutul de Cercetare din Brain (unde 'nu ar mai putea safacarau studentilor') si la Institutul de Istorie si Sociologie al Universitatii. In septembrie 1922, el impreunacu alti ganditori burghezi a fost surghiunit din Uniunea Sovietica. Colegul lui Sorokin de la Petrograd, K.M. Takhtarev, scria in Octombrie 1923 ca: 'in momentul de fata catedra de sociologie generalade la Universitate nu exista. Sociologia a fost inlocuita de istoria dezvoltarii formelor sociale (obshchestvennye)'10. Panala jumatatea anului 1923, departamentul de sociologie generalade la universitate a incetat sa mai existe, desi cursurile cu denumirea de materialism istoric (sociologie) au continuat panala jumatatea anului 1930. In locul departamentului de sociolo-gie generalaa fost organizat un departament de studiu a dezvoltarii formelor sociale.

Descrieri cu privire la atmosfera sumbrain care se afla sociologia in Petrograd in anii 1920 au fost oferite de un sociolog de la Leningrad, V.I. Klushin, intr-o analizacontemporana. El a afirmat cauna dintre dificultatile majore intampinate de cei care au incercat saschimbe sistemul a fost faptul ca'asa numita sociologie oficialade la universitate era reprezentatade profesori care fie canu isi ascundeau animozitatea impotiva Marxismului, sau fie case declarau a fi marxisti, dar nu erau astfel si nici macar nu erau in stare sadevinamarxisti. '11 Non-Marxistii erau impartiti in douascoli: 1. pozitivistii (Sorokin si Takhtarev) care, in ciuda unor diferente majore, erau apropiati prin abordarea generalaa sociologiei ca o stiintaempiricasi ca apropiataa stiintelor naturale, in special a biologiei si 2. 'Ultimii Mohicani', asa cum Klushin ii numea, un grup de filosofi speculanti ai istoriei de tip non-Marxist, (Frank si N. Karsavin). Disputele cu privire la obiectul si continutul sociologiei in ceea ce priveste punctele comune dar si diferite dintre aceste douatipuri de scoli erau la ordinea zilei. 12

Marxistii din Petrograd, majoritatea erau foarte tineri, au petrecut mult timp in primii ani de dupaRevolutie, popularizand ideile marxism-leninismului. Deoarece erau doar cativa marxisti in cadrul personalului Universitatii, acestia erau concentrati asupra economiei politice, istoriei si intelegerea materialistaa istoriei, aparandu-le pe acestia de atacurile ideologistilor burghezi. Panala jumatatea anilor 1920, Societatea Stiintificaa Marxistilor (Nauchnoe Obshchestvo Marksistov:NOM), care a fost formatain Facultatea Muncitoreasca(rabfak) la sfarsitul lui 1919, a fost unanim recunoscutaca centru al gandirii filosofice si sociologice marxiste in Petrograd. Jurnalul NOM 'tranzactii ale Societatii Stiintifice a Marxistilor' a contribuit la raspandirea ideilor in societate.

Inlocuirea idealismului de materialism a fost de asemenea desavarsitade crearea unor institute stiintifice (majoritatea in Moscova) in care erau predate cursuri dar se si desfasurau activitati de cercetare in stiintele sociale. In 1918, Academia Socialistaa fost proclamataca centru al cercetarii maxiste. In sectiunea socio-istorica, cursurile generale introductive cuprindeau sociologie geneticasi sociologie generala(materialism istoric); in cadrul sectiunii politico-juridice, existau cursuri de sociologie a crimei. Institutul Marx-Engels, a carui bibliotecafilosoficaa fost aranjatasa ofere informatii despre materialismul sociologic si istoric, a fost infiintat in 1920. Un an mai tarziu, Institutul Profesorilor Rosii a fost instruit saformeze profesori pentru invatamantul superior. Pregatirea profesorilor universitari in spirit marxist a fost preluatade asemenea de Universitatea ComunistaSverdlov, de Asociatia Ruseascaa Institutelor de Cercetare Stiintificaa Stiintelor Sociale (RANIO N) si altele.

Impactul noului regim nu a fost simtit doar in institutii dar si in publicatii. In anul 1922, primul jurnal lunar de filosofie si socio-economie ('Sub stindardul Marxismului') a fost publicat, urmat apoi de alte jurnale care tratau probleme teoretice ale societatii si intrebari generale cu privire la filosofia sociala. Colaboratorii la majoritatea acestor jurnale, ca si profesorii universitari erau specialisti in materialism dialectic si in istoria filosofiei, acest fapt resimtindu-se prin aceea caaceste domenii erau mult mai reprezentate in publicatii decat problemele de sociologie marxista. Un alt motiv ar fi acela caliteratura anti-marxistaera mai degrabafilosoficadecat sociologicain caracter si astfel totul se incadra in limitele primei categorii.

In toti acesti ani cateva intrebari importante cu privire la marxism s-au ridicat. Acestea se legau in special de relatia metoda-teorie in materialismul dialectic, relatia dintre legile particulare si cele generale, fortele productive si relatiile productive si teoria cu privire la lupta de clasa. Diferite interpretari legate de materialismul istoric au fost exprimate. Un tratament al materialismului istoric derivadin mecanismul a caror surse teoretice erau 'vederile subiectiv-idealiste ale lui Bogdanov, pozitivismul filosofiei burgheze precum si tendintele mecaniciste din cadrul stiintelor naturale'13. Nikolai Bukharin apare ca reprezantant principal al acestui domeniu in contextul sociologiei; el a prezentat o conceptie integral mecanicistaasupra sociologiei, apropiate de vederile lui Bogdanov in privinta metodologiei, ca si in alte probleme cum ar fi originea clasei, a statului si a ideologiei. Panala inceputul anilor 1930, cartea lui Bukharin , 'Teorie a Materialismului Istoric: Culegere Popularaa Sociologiei Marxiste', a constituit punctul forte pe care s-au intemeiat majoritatea discutiilor verbale si scrise asupra materialismului istoric si sociologiei marxiste, intrucat in aceasta catre el avanseazaideea camaterialismul istoric este sociologie marxista. In timpul acestei perioade de discutii si critici (Conceptele lui Bukharin erau 'neistorice', 'abstracte', 'scolastice', si/sau 'revizioniste') filosofii marxisti sovietici au dezvoltat continutul si structura materialismului istoric ca fiind o disciplinaacademica. 14

A.M. Deborin si studentii sai erau critici, iar in cele din urma, succesori al mecanicistilor in anii 1920. Intrebarile referitoare la materialismul istoric pareau saaibao importantalimitatasi erau chiar ignorate de adeptii lui Deborin, deoarece acestia se concentrau asupra problemelor materialismului dialectic, mai degrabadecat asupra materialismului istoric. In Istoria Filosofiei VI se mentiona: 15

Deborin si grupul sau au subapreciat materialismul istoric si au refuzat sarezolve problemele actuale ale dezvoltarii sociale ei nu se aflau in masurasapunain discutie conceptele sociologice mecaniciste ale lui Bukharin si ale altora pentru canu aveau un punct de vedere corect dar nici nu si-au asumat o cercetare stiintificaconcretain problemele legate de dezvoltare sociala.

Deborin si studentii sai vedeau materialismul istoric nu ca pe o sociologie ci ca pe o metodologie sociala, ca pe o totalitate de categorii abstracte, logice cu ajutorul carora marxistii se apropiau doar de studuil legilor diferitelor formatii sociale, sau altfel spus, materialismul istoric a furnizat un 'domeniu al presupunerilor' pentru analiza socialaMarxista. 16 Luand in considerare aceste puncte de vedere,  sociologia este nu sarcina filosofilor ci a specialistilor. Prin urmare, sociologia a FOST SCOAS~ DIN LIMITELE FILOSOFIEI. 17

Astfel la sfarsitul lui 1920 erau douapuncte de vedere in legaturacu materialismul istoric (asta panala inceputul lui 1930): Identificarea istoriei materialiste cu sociologia in general, dupaBukharin, (si  materialismul istoric este sociologie marxista), si identificarea materialismului istoric cu metodologia sociala, dupaDeborin. La conferinta All-Union a istoricilor marxisti din februarie 1929 (care a avut loc chiar inainte de aprilie 1929, la al 16-lea Congres al Partidului de la care adeptii lui Deborin au iesit victoriosi), discutia referitoare la intelegerea marxistaa sociologiei a aratat clar casociologia marxistanu era incaoficial bine definita: intrebari cum ar fi, dacaaceasta era o teorie, sau o metodologie, sau amandoua- si relatia acesteia cu materialismul istoric - reflectau vadit atat tendintele mecaniciste cat si pe cele deborinitiene.

La inceputul anilor 1930, dezbaterile referitoare la relatia dintre materialismul istoric si sociologia marxistaau continuat. Acestea erau in mare o continuare a argumentelor dinainte dar cu anumite adaugiri. Unii teoreticieni au subliniat aspectul principal filosofic al materialismului istoric, altii au afirmat casociologia este de fapt materialism istoric, in timp ce un al treilea grup considera camaterialismul istoric este atat parte inseparabilaa filosofiei marxiste dar si o teorie a dezvoltarii sociale. 19 In qeneral, in comparatie cu anii 1920 s-a inregistrat un progres scazut in legaturacu dezvoltarea teoriei materialismului istoric. Unele analize teoretice au abordat unele probleme mai putin generale referitoare la tranzitia catre si construirea unei societati socialiste. Progrese au fost facute in patru domenii in mod deosebit: opere care se ocupau de problemele teoretice ale constructiei socialiste au fost publicate, s-a stabilit caLeninismul reprezenta o contributie la analiza problemelor sociologiei marxiste; s-au pus intrebari importante referitoare la cultura si revolutia culturala, un numar de texte si colectii legate de materialismul istoric au aparut, acestea tratau rolul ideilor si dezvoltarea societatii , rolul maselor si intrebari de aceeasi natura. 20 In acelasi timp cu aceste referinte la contextul institutional, un pas inainte s-a facut prin dezvoltarea grupurilor sociale din cadrul Institului Profesorilor Rosii din Moscova, cu filiala sa din Leningrad, dar si a ramurii filosofice de la Academia Comunista.

Inaintea revenirii la discutarea sociologiei din perioada aderarii la linia de partid, trebuie saexaminam starea in care se afla cercetarea empiricade la victoria bolsevica. 21 Incadin 1918, Lenin, in definirea programului Academiei Socialiste a Stiintelor Sociale, a trasat sarcina dezvoltarii cercetarii sociale. La sugestia sa un larg program de cercetare socialaa fost initiat. Domeniile erau: 1. munca, in special conditiile si organizarea muncii precum si influenta factorilor socio-psihologici, educationali si culturali generali in procesul muncii si al productiei; 2. nivelul economic si veniturile diferitelor categorii ale societatii (taranimea); 3. relatiile dintre clase si probleme teoretice referitoare la clase; 4. cultura; 5. religia; 6. datele socio-economice si socio-demografice - adunarea si procesarea lor; 7. metodele si tehnicile cercetarii sociale. S-a sugerat cacercetarea nu era atat sociologicain caracter cat socio-economicasi sociala. Aprecierea unei asemenea afirmatii depindea de o anumitaatitudine teoreticadar cu sigurantacercetarea avea un caracter corespunzator si conducea la cumularea unor date statistice si la utilizarea unor chestionare simple si a interviurilor. Dintre toti ale caror nume sunt mentionate in procesul cercetarii noilor procese sociale, cele mai frecvente sunt : S. Strumilin - cercetare referitoare la bugetul muncitorilor, taranilor si angajatilor, L. Kritsman -  diferentierea (pe clase) a taranilor si economia satului, si S. Volfson - casatoria si familia.

Amintind aceastaperioada, V. Kantorovich a afirmat casociologii 'erau in stare sase bazeze pe date obiective la originea lor , considerand castatisticile sunt numeroase si accesibile si cacercetatorii trebuiau doar sale prelucreze'.22 Cu toate acestea Klushin este critic cu cercetarile din aceastaperioada: 'nu era timp pentru o cercetare completasi concretafapt care cerea o procesare si o intelegere a principiilor metodologiei generale si a metodelor la nivel inalt', deoarece datoritapregatirii lor teoretice inadecvate, putinii marxisti din domeniul sociologiei s-au consacrat intelegerii problemelor obscure ale intelegerii materialiste a istoriei.23

Anii 1930 au cunoscut o intensificare a influentei puterii politice ca oponentaa influentei politicii sociale. Asa cum mecanicistii au fost eclipsati de adeptii lui Deborin in 1929, 1a fel acestia din urmaau fost eclipsati de bolsevici in 1930-l. Filosofia si sociologia trebuiau saserveascapartidul: disciplinele trebuiau politizate, bolsevicizate si in ultimainstantastalinizate.24 Nu exista si nu poate exista o filosofie (sociologie) care vrea safie consideratamarxist-leninistadacaea neaganecesitatea conducerii ideologico-politice si teoretice de catre Partidul Comunist si comitetul sau de conducere.

De la mijlocul anilor 1930 panain 1950, sociologia ca disciplina academicaindependentaa disparut pur si simplu din Uniunea Sovietica. Sociologia nu mai avea loc in sistemul marxist, deoarece era considerataca fiind burghezasi, prin urmare, un obiect de studiu non-marxist. Marxism-leninism-Stalinismul i-a luat locul.

Numarul cursurilor de filosofie si sociologie din edificiile educationale a fost diminuat. Predarea filosofiei marxiste a fost incredintatanoilor departamnete ale marxism-Leninismului. Departamentele de materialism dialectic si istoric au ramas doar in universitatile si institutele unde unde existau facultati de filosofie, istorie si litere. Multi termeni si concepte sociologice elaborate de Marx, Engels, si Lenin nu au mai fost folosite: chiar cuvantul 'sociologie' a fost interzis. 25 Doar acei termeni si concepte sociale care puteau fi gasite in lucrarile lui Stalin erau recunoscute. Bazele comentariilor sociologice si filosofice erau intitulate 'Materialism Dialectic si Istoric' in 'Istoria lui CPSU(B): Scurt Curs', 1938. 'Atunci cand doar unui singur om  i se recunoaste dreptul de creativitate stiintifica, celorlalti nu le mai ramane decat sacomenteze, popularizeze si saadmire'. 26 Comentariilor asupra declaratiilor lui Stalin le pot fi adaugate si cele ale altor clasici Marxist-Leninisti. Au avut loc numeroase discutii formale privind subiecte precum structura de clasa, casatoria si familia, religia si ateismul, etica si morala, arta si estetica, esenta si suprastructura. In plus au fost si alte discutii generale asupra legilor si dezvoltarii sociale si a tranzitiei de la socialism la comunism. Rezultatul final a fost acela cateoria era total despartitade practica. Exista o prevalentaa scolasticismului (acel fenomen care descrie detasarea de viata), si anume 'deducerea' vietii din teorie, ca si 'potrivirea' unor fapte noi si fenomene cu scheme si constructii cunoscute deja.

Cercetarea sociologicacare a avut loc in aceasta perioadaa luat numele unor alte discipline. Etnografii si antropologistii de exemplu, faceau investigatii cu privire la comportamentul religios si tiparele familiale a numeroaselor si diverselor grupuri minoritare pe teritoriul Uniunii Sovietice: unii au facut cercetari ale colhozurilor. Desi era de naturadescriptiva, aceasta culegere de date a constituit o sursade informatii despre impactul socialismului si industrializarii. Este, desigur, posibil (desi nu si probabil) ca munca in sociologie ca si in alte domenii ale psihologiei sase fi continuat chiar dacanu a aparut in publicatii.27

Deosebit de putine articole sociologice au aparut in publicatii, care inainte aveau acest profil. DacaChagin a sugerat catreptat unele astfel de articole au fost publicate incepand cu anii 1939-40, in publicatia 'Pod znamanem marksizma', in care s-a facut o incercare de a trece peste canoanele operelor lui Stalin, ziarul insusi a fost intrerupt incepand cu 1944. 28 Panain 1947, cand publicatia  'Probleme de Filosofie' a fost inaugurata, nu a mai existat nici un alt jurnal filosofic in tara. Totusi Bolsevic, organul CPSU , a depasit cumva aceastafaza. In aceastaperioadaa inceput al doilea curent de scriere in timpul lui Stalin  - si anume critica sociologiei burgheze - care a inceput la mijlocul anilor 1940. Articole de acest gen au fost publicate intai in 'Bolsevic', apoi in 'Probleme de Filosofie'. De ce era necesaraacritica sociologiei burgheze? G. Aleksandrov, scria in , 'Bolsevic',  in 1945, sugerand un raspuns: 29

'Filosofii sovietici sunt obligati sa-si continue munca de  criticasubstantialala adresa teoriilor burgheziei contemporane reactionare referitoare la sociologie si la filosofie. 30

Echipa noastrastiintificasi universitaraa avut putine informatii referitoare la gandirea filosoficasi sociologicadin strainatate in ultimii ani. Totusi, lupta impotriva ideologiei reactiei burgheze in ceea ce priveste cele mai reale probleme politice este imposibilafaraexpunerea teoriilor filosofice si sociologice ale burgheziei reactionare contemporane.'

Desi aceste articole erau mai putin subtile si mai mult polemice fatade cele din anii 1950 si 1960, reprosurile, care se faceau erau aceleasi. 30 In intregime, sociologia burghezaera incontinuu reprezentataca o apropiere metafizicaabstractafatade  studiul societatii, in timp ce luataseparat , materialismul istoric (sociologia Marxistaa) era prezentataca fiind singura abordare stiintifica. Marxismul, asa cum spunea Lenin, a fost cel care a ridicat intaia datasociologia la rangul de stiinta. Si toria materialismului istoric a fost si este incastiinta marxistaasupra societatii.

 Cu exceptiile mentionate, perioada de panala mijlocul anilor 1950 reprezintanadirul sociologiei sovietice. Doar odatacu al 20-lea Congres al Partidului in 1956 s-a experimentat un alt tip de renastere. Asa cum Chagin a spus:

'Congresul al 20-lea a initiat eliminarea treptataa dogmatismului si subiectivismului din sfera teoriei marxiste ca si lichidarea consecintelor ce decurg din cultul personalitatii in sfera sociologiei marxiste. Acesta a fost punctul de cotitura. Anii 1950 reprezintaperioada cand au fost reabilitate multe pozitii pierdute, renuntand la ideile dogmatice ale perioadei cultului peresonalitatii lui Stalin si cand s-a incercat ca sociologia safie transformataintr-o autenticastiintade cercetare, bazandu-se practica constructiei comuniste si a legislatiilor teoretice a Marxism-Leninismului. Acesta a fost un proces contradictoriu si complicat. Canoanele si dogmele nu au disparut dintr-o datadin contextul materialismului istoric. Nivelele sociologilor nu au fost reconstruite dintr-o data. Multi incase bazeazape practicile vechi. Dar spiritul creativ al cercetarii a continuat in ciuda conglomeratiilor dogmatice. Sociologia sovietica, la fel ca intreaga filosofie, si-a aparat dreptul de a deveni o stiintacreativa(1950).'

Ce a dus la acest fenomen in 1950? Asa cum s-a repetat mereu: dupadeciziile celui de-al 20-lea Congres al Partidului (ca si urmatoarele 4 Congrese), partidul a definit rolul si sarcinile stiintelor sociale, aratand directiile principale ale muncii de cercetare si indreptand studiul concret al procesului de constructie comunista. In Pravda si Kommunist, orientarea partidului catre solutia problemelor teoretice a aparut ca o linie definitorie pentru dezvoltarea in continuare a filosofiei si sociologiei.

 Partidul si 'practica' sa au produs in cele din urmao cerere in vederea cautarii unor solutii la multe din problemele ridicate in timpul erei staliniste, si astfel primii pasi in renasterea sociologiei au fost luati. Dar in timp ce partidul a deschis in cele din urmaportile pentru sociologie, abia cu cel de-al 23-lea Congres al Partidului in martie-aprilie 1966 sociologia a fost recunoscutaoficial ca o disciplinade sine statatoare cu functii ditincte. In decada precedenta, a fost dusao luptateoretica, fapt ce a reprezentat la nivelul fortelor sociale o luptapentru legitimarea sociologiei. La aceastadezbatere ne intoarcem acum.

Tabelul 7

FILOSOFIE, TEORIE

Filosofie Marxista                                                                                 15                    3+

Moderatori moderni                                                                              2         

Intrebari de nationalitate (incluzand

conceptii de suveranitate nationala,

patriotism si rasa)                                                                                  6                      +

Relatii internationale (incluzand istorie

militara, co-existenta, conflicte)                                                 3

Revolutie socialista                                                                                2                      2+

SOCIOLOGIE, TEORIE SI CERCETARE

Teoreticieni sociali                                                                                3                      +

Teorie si metode de cercetare empiricaburgheza                        3                      +

Cercetare comparativasocialista                                                3                      +

Metode si modelare                                                                              6                      4+

DOMENII DE CERCETARE SOCIAL~ CONCRET~ 

Munca                                                                                                  11                    5+

Structurasociala                                                                                    7                      4+

Casatoria si familia                                                                                1

Sociologie urbana                                                                                 1                      +

Criminologie                                                                                         1

Drept                                                                                                   1

Religie, etica, morala, valori                                                       4                      +

Artasi comunicarea in masa                                                       2

Cercetarea opiniei publice                                                         1

Cercetarea bugetului la timp                                                      1

DOMENII PERIFERICE

Comunicarea in masasi timpul liber                                            1

Politica nationalaleninista                                                           1

Sociologia si alte stiinte                                                             1

In tabelul 7, oamenii clasati sub denumirea 'Filosofie marxista' ii includ pe cei care lucrau in domeniile materialismului dialectic si istoric, comunismul stiintific, economie politica, istoria filosofiei si culturii si istoria CPSU-ului. Zece din acesti oameni erau conducatori de departamente. Cel putin opt dintre ei - sunt cu sigurantamembrii ai Partidului Comunist si cel putin 11 dintre  ei sunt peste 45. O combinatie similarade varsta, apartenentala un partid sau cu functia de directori este reprezentatade subiectii listati sub numele de 'intrebari legate de nationalitate', 'relatii internationale' si 'revolutie sociala'. Astfel se pare caoamenii din categoria 'teoriei filosofiei' sunt cei mai curajosi. O imagine cu totul diferitaeste redatapentru cei angajati in activitatea de cercetare. In mare, acesti oameni au varste cuprinse intre 35 si 45 de ani: desi unii din acest grup sunt mai in varstasau mai tineri, cea mai dinamicaactivitate se pare careiese din categoria din mijloc. Mai mult, in comparatie cu grupul mai in varsta, acesti sociologi sunt imprastiati prin tara: concentratia este mai scazutain zona Moscovei. In ceea ce priveste educatia lor, acesti sociologi sunt egali impartiti inter doctoranzi si doctori, desi cativa dintre primii si-au obtinut deja doctoratul. Doar o treime dintre ei sunt activi in departamentele lor, dar varsta lor este factorul crucial aici. Din acest profil rezultacasociologii rusi cu greu pot fi categorisiti in doua. In mare cei care sunt angajati efectiv in cercetare tind saofere regula, mai degrabadecat exceptia.

 Jurnale

Sociologii nu aveau propriile lor periodice. Acest fapt a dus la aparitia unor articole  de specialitate in alte publicatii, in special in cele care se ocupau de filosofie, dar si  de economie, istorie,  politica, etnografie, drept si antropologie, ca si in presa  obisnuita.

Douajurnale au dat semne de aparitie regulata. Primul,  'Cercetare Sociala'  a aparut de 6 ori: prima aparitie fiind in 1965, apoi una in 1968, apoi patru in 1970. Acest  jurnal este sponzorizat de Academia de Stiinte si de Institutul de Cercetare  Sociala, precum si de Asociatia SociologicaSovietica. Publicaarticole legate de probleme  generale de sociologie ca si alte articole care dezbat anumite probleme, cum ar fi  familia, casatoria, si bugetul de cercetare. Celalalt jurnal, 'Omul si Societatea' a fost  publicat intaia datain 1966. A avut cate o aparitie in 1967, apoi in 1968, trei in  1969, douain 1970, si douain 1971. Este sponzorizat de Institutul de Cercetare Sociala Complexade la Universitatea de Stat din Leningrad si reflectainteresele Institutultui  in probleme de sociologie, psihologie, economie si drept. De exemplu au aparut articole  despre planningul si managementul social,  despre individ si alte aspecte ale  muncii, tinerilor si socializarii.

Totusi, douajurnale filosofice au fost publicate. Ele s-au ocupat de articole  de sociologie. ('Voprosy filosofii',  'Filosofski nauki'). Prima dintre publicatiile  mentionate mai sus are de douaori mai multe articole de sociologie decat cea de-a doua  si articolele sale acoperaun domeniu deosebit de larg. In afarade faptul acesta isi informeaza cititorii in legaturacu trecutul, prezentul si viitorul in cercetare, ce alte functii  mai indeplinesc aceste publicatii. 

Incadin 1960 jurnalele contineau in mod regulat analize, rezumate si/sau  incursiuni din alte jurnale filosofie si sociologie din alte tari socialiste. 'Voprosy  filosofii' a incercat sacumuleze informatii dintr-un numar de jurnale din alte tari comuniste deodata, in timp ce 'Filosofskie nauki' a incercat sainvestigheze articole din  diferite reviste axate pe anumite probleme (asa cum este materialismul dialectic) sau  concentra articole dintr-o singuratara: aceastaalegere nu era totusi nici grea dar nici  rapida. Intalnirile reprezentantilor din consiliile de conducere ale editorialelor  filosofice si sociologice din tarile comuniste erau raportate in acest jurnal incadin  1962. De asemenea cartile de sociologie si filosofie au recenzii aici. De exemplu in  1965, 'Voprosy filosofii' a revazut publicatiile cehe din 1960 si panain 1963, iar in 1966  pe cele polone din anii 1960-1964.

Jurnalele raportau de asemenea schimburile de experienta si conferintele dintre sociologii sovietici si ceilalti.  In noiembrie 1962, de exemplu, un  schimb intre o universitate de stat (din Leningrad), si unele universitati poloneze au  fost redate, urmarindu-se problemele generale de metodasi tehnicain cercetarea  sociologica,  ca si un studiu al activitatii de productie.  Conferintele sponzorizate de o  tarasocialistasi la care participau delegati sovietici erau redate in reportaje. O  astfel de conferintaa fost una tinutade Institutul de Sociologie de la Academia de  Stiinte Sociale Slovace, societate de sociologie si  Institutul  Marxist-Leninist. Jurnalele redau asemenea conferinte inter-socialiste la care, de  exemplu,  se discutau probleme ale structurii sociale din societatile socialiste si  probleme teoretice in legaturacu profitul in procesul de productie. In fine erau discutate intalnirile internationale, dintre care cele mai importante erau  conferintele internationale, sociologice.

La aceste jurnale colaborau de asemenea unii sociologi sovietici care  scriau despre conferintele tinute in Uniunea Sovietica. Conferintele constituiau un  prilej de intalnire intre indivizi dar si intre institutii, pentru sociologi si de  asemenea ele puteau servi ca  platformapentru disciplinaca intreg. Daca aceste  jurnale nu pot acoperi toate conferintele tinute, ele oferao imagine atat a  conferintelor cat si a lucrarilor prezentate.

Aceste conferinte nu includ intalniri sau seminare care au loc de  obicei (de douaori pe an, sau anual). Asemenea intalniri, raportate de asemenea in  jurnale, pot discuta operele unor vuzy, rezultatele si problemele activitatii de  coordonare si cercetare ca si munca unor seminare speciale tinute de numeroase corpuri  de conducere care se ocupau de probleme ale stiintelor sociale.

Jurnalele insusi tineau intruniri cu cititorii. Cititorii erau cei care  aprobau  sau dezaprobau subiectele variate, care constituiau continutul publicatiilor. De  exemplu in 1965 la Cherepovets, directorul Institutultui Peadgogic de la Cherepovets  (director al Departamentului Marxist-Leninist a pus sub semnul indoielii numeroase  articole de cercetare concretasociologica, afirmand caau aparut doar 5 asemenea  articole in 1964. Un punct de vedere diferit a fost exprimat la conferinta de la Tbilisi  unde  doar un singur om s-a plans de numeroasele teme nonfilosofice din  jurnnale, incluzand aici si cercetarea concretasociologica.  I-a fost dat un raspuns de  catre secretarul corespondent din consiliul de conducere al editorialului 'Voprosy  filosofii', I. V. Blauberg, care a afirmat cadin moment ce nu sunt publicatii periodice  de specialitate, 'Voprosy filosofii' trebuie sase ocupe serios de aceste probleme. In  general, toate aceste conferinte cu cititorii aveau la ordinea zilei sociologia ca  subiect si, de obicei,  se cereau mai multe articole in aceastaprivinta. 

Totusi sarcina cea mai importantaa acestor publicatii era satina cititorii la curent cu evenimentele din cercetarea sociologica. Descriind aceasta activitate, ele dadeau informatii valoroase in legatura cu cine si ce face. In absenta  unui periodic profesionist, aceste jurnale au fost transformate in substitute, tinand la  curent sociologii cu propria lor profesie, cu proportiile disciplinei si operele  colegilor lor. Astfel, ele au jucat un rol semnificativ in procesul institutionalizarii  sociologiei in Uniunea Sovietica.

Concluzie

Incade al 20-lea Congres al Partidului, sociologia a luptat pentru  legitimarea sa in cadrul sistemului sovietic de cunoastere cautand sprijin in trei sfere  distincte -comunitatea academica, populatie, si oficialitati.

Lupta pentru dreptul de existentaca disciplinaacademicaindependentaa  avut loc pe mai multe nivele. Astfel, sociologia a trebuit sademonstreze necesitatea  unei stiinte in afara materialismului istoric. La urma urmelor, nu era materialismul  istoric o sociologie marxista? Apoi, sociologia a trebuit sascoatain evidentacanu  este o consecintaa sociologiei burgheze. Deci,  radacinile sale in trecutul sovietic  trebuiau subliniate. Aici aparatorii sociologiei nu se puteau baza doar pe citate din  opere ale lui Marx si Lenin, dar si pe opera unor sociologi din alte tari socialiste.

Dacadiscutiile care au inceput in 1950 cu privire la dreptul de  existentaal sociologiei s-au diminuat, ele nu au incetat cu totul. Desi relatia dintre  materialismul istoric si sociologie nu a fost rezolvatadefinitiv, in celelate scopuri  practice sociologia si-a castigat recunoasterea ca stiintaindependenta.  Pasul urmator a  fost acela de a fi permis profesorilor sapredea aceastadisciplinasi safacamuncade  cercetare. Cu toate acestea gradatii in sociologie nu au fost acordate.

Dorind o acceptare din partea publicului, acesta a fost invitat sa colaboreze in cercetare, atunci cand ziarul pentru tineret , 'Komsomol skaia pravda' a  deschis Institutul de Opinie Publicain 1960. Institutul si-a inceput activitatea prin  consultarea publicului in subiecte generale, cum ar fi razboiul,  (dar, recent s-a  concentrat pe probleme mult mai putin abstracte si tot mai practice, asa cum este  industria de servicii. Aceste sondaje de opinie au ajutat la acomodarea publicului cu  metodele sociologice specifice, cu chestionarele. De fapt este aproximativ corect sase  afirme caintre sociologie si chestionare se poate pune semnul egal in mintea  publicului larg. 

In ceea ce priveste lumea oficiala, dacarecunoasterea si sprijinul sunt  greu de obtinut , este totusi clar faptul caoperele in ultragiatul domeniu al sociologie  sunt permise din nou incepand cu sfarsitul anilor 1950; Congresul al 20-lea al Partidului  din 1956 si dezghetul care i-a urmat au permis sociologiei safacaprimii pasi. Programul  Partidului din 1960 a anuntat constructia comunismului cerand ajutorul sociologilor in  acest proces. Congresul al 23-lea din 1966 a recunoscut in mod deosebit sociologia ca  stiintaindependenta. Sociologia este vazutaca instrument care, oferind atat informatie  cat si analiza, ajutaca regimul sanu piardacontactul cu realitatea si, care poate ajuta  la planificarea si controlul societatii, ca si la intelegerea acesteia.

Atmosfera generalain care sociologia sovieticaopereazapoate fi cel  mai bine descrisaca una care e menitasarezolve problemele. Astfel se explica de ce  anumite domenii au fost studiate in timp ce altele nu. Trebuie, prin urmare recunoscutanatura dualaa acestei orientari care oferasolutii unor probleme sociale. Pe de o  parte,  cercetarea non-concretului, a domeniilor non-utilitare este rareori asumata:  cercetarea incearcasaraspundaunor probleme actuale in termeni concreti. Este de  asemenea adevarat ca, totusi,  incurajand preocuparea empiricacare izola problemele ce  aveau o oarecare importanta, aceastaorientare impiedicadezvoltarea teoriei si  cercetarii privind dinamica sociala. Abordarea din punctul de vedere al rezolvarii  problemelor impiedica studiile care erau preocupate de distributia puterilor in  Uniunea Sovieticasi a altor factori cum ar fi distributia de putere si ideologie ca determinanti sau tipare ale industrializarii si schimbarii  sociale. Aceastaperspectivade abordare apare mult mai legatade mediul inconjurator in  care a avut loc renasterea sociologiei incepand cu anii 1950. O disciplinacare scotea in  evidentanevoia adunarii de date si a interpretarii putea saaibapropriile doleante  chiar intr-un climat de reorientare politica in care regimul cauta sasublinieze  ruptura dintre dogmele trecutului si sastabileascasi samentina contactul cu  realitatea sociala. ''Cercetarea ConcretaSociologica' este un titlu apt pentru sociologia  din Uniunea Sovietica.

Desi, in linii mari, legitimarea sociologiei a avut loc,  sociologii sovietici  au continuat saintampine numeroase obstacole. Panain 1968, cand i s-a pus la dispozitie  primul Institut din cadrul Academiei de Stiinte, sociologia a ramas odrasla nelegitimaa  filosofiei. Nu existanici o indoialaca unele dintre cererile continue pentru  stabilimentul Institutului aveau legaturacu beneficiile directe ale sitemului  monetar: plangeri in legaturacu finantarea inadecvatasi uneori inexistentasunt mereu  aduse in discutie. Institutia unui Institut ar trebui saafecteze cooperarea si/sau  coordonarea dintre sociologi sau dintre ei si alti oameni de stiinta. Sociologii  sovietici au nevoie de acest lucru, fapt ce implicacacooperarea poate aduce facilitati  de cercetare impreunacu o bunaimpartire a datelor si tehnicilor. O altaproblemapentru  viitor este aceea cain momentul de fatanu existanici un periodic care saserveascain  mod deosebit nevoile sociologilor , fapt ce a dus la aparitia de articole de sociologie  intr-o mare varietate de jurnale ca si in presa cotidiana. Mai existasi problema  obtinerii materialelor statistice: fie statisticile in anumite zone  'nesigure' sunt  adunate si tinute secrete,  sau nu sunt adunate deloc. In ambele cazuri munca  sociologilor cunoaste numeroase piedici.

S-ar putea argumenta cain comparatie cu limitele pe care guvernul  Sovietic le impusese,  aceste neajunsuri sunt minore. Poate, in fond, sociologia sa evolueze in asemenea conditii? Faraindoialao evolutie vaditas-a inregistrat de la  Revolutia din 1917. Acest studiu a schitat progresul inregistrat. Dar, care  sunt  factorii specifici ai sistemului care limiteazasociologia?

Intr-o oarecare masura, sistemul poate impune ceea ce trebuie  cercetat, ceea ce trebuie investigat. Sociologistii sovietici studiazaanumite arii ale  societatii, in timp ce cei mai grijulii evitaalte arii. De exemplu, perioada cultului  personalitatii - 20 sau mai multi ani de istorie sovietica-este in mod expres  ignorat. Alte subiecte - in arii care nu impun probleme - trebuie safie abordate pe cai  indirecte. Astfel rolul sexualitatii este doar partial luat in considerare in studiul  familiei. Dar, in intregime,  cercetarea care are implicatii critice in sistemul social  existent sau care tinde saimplice o schimbare in directii care scapade sub control. Daca este posibil ca cercetarile care analizeazaariile mai sensibile nu sunt  publicate, numarul acestora este probabil foarte mic. Nu acelasi lucru este valabil pentru  cercetarile care intr-un fel sau altul diferade anticipatii.

In acelasi timp este aproape imposibil de corelat ceea ce sociologii  studiazasau nu, cu ceea ce li se permite sainvestigheze sau nu. Dar odatace au stabilit  aria de cercetare, acest fapt este fie datorita- 1. sunt directionati sau incurajati sa studieze subiectul; 2. stiau cadomeniul a fost inainte studiat si caeste deci  acceptabil; 3. cavor fi finantati in munca lor de cercetare;  4. cavor putea saobtinaalte  gradatii;  5. sau cagasesc subiectul in sine interesant etc. - cercetatorii trebuie apoi  safacafataunor probleme privind modul de investigare al problemei. Dacaanumite metode  sau abordari sunt considerate neacceptabile fie din motive empirice, fie din motive  ideologice, atunci cercetatorul trebuie saurmeze un plan de actiune prescris. Dar acest tip de restrangere devine  incetul cu incetul inoperant. Doar la nivelul editorial atat al jurnalelor cat si al  redactiilor opera sociologului poate fi restransa. Dar este totusi dificil sase  depisteze ce a fost lasat afarasau ce a fost adaugat si pe ce considerente au aparut  omisiunile sau adaugirile. Mai mult, nu se poate  sti ce tip de material nu poate fi  publicat si mai ales din ce cauza. Un alt tip de constrangere este accesul sau lipsa  accesului la operele  'burgheze' din biblioteci. In fine, dacacercetatorului ii poate fi  limitataalegerea materialului, abordarea metodologicasi caile de publicare, influenta  acestora asupra lucrarii sale poate fi inconsecventa. Anumite gaselnite in cercetare nu  vor fi implementate deoarece, intre alte motive, ele ar afecta investitii financlare.

O altaconstrangere intangibilaasupra sociologului sovietic o poate  constitui trecutul. Cultul personalitatii a avut urmarile sale. 'Teama de raspundere, o  teamacare supravietuieste din perioada cand anumite citate stupide erau servite ca  cercetare   stiintificaserioasa, incapersista. ' Acest fapt poate servi ca explicatie  pentru numeroasele lucrari care se presupun a fi de naturasociologica, dar nu sunt  decat niste scrieri lipsite de valoare - 'adunaturi puse cap la cap', sau citate din surse  clasice. Rolul istoriei sovietice in conturarea sociologiei contemporane nu poate fi  ignorat.

Ce rol a avut Marxism-Leninismul in conturarea cercetarii  sociologice? Teoreticienii sociali sovietici sunt primii care scot in evidentafaptul  castiinta sociala- sociologia - nu este o valoare libera. Cercetatorul este un membru al  societatii si prin urmare reflectanormele si valorile societatii. Rezultatul e ca 'sociologia Marxistasi ideologia Marxistasunt indisolubil si organic legate' si ca 'sociologia este o stiintade partid.  Conceptia generaladespre sociolog, simpatiile lui  sociale si politice, pozitia lui socialaafecteazametodologia si chiar metoda de  cercetare si, prin urmare, rezultatele. 'Dar, asa este? Acest argument pare sase ridice  putin mai mult decat la ariile determinate de sistem, care pun problema abordarii  sociologice. Orice vedere alternativaeste dependentade faptul caexistao sociologie  sovieticaspecificasi identificabila. Putine dovezi pot fi aduse pentru a sprijini  aceastaafirmatie. Astfel,  sociologia sovieticaeste distinctamai mult din punct de  vedere national decat intelectual.

Sociologii rusi nu au ajuns la punctul in care sapunasub semnul  intrebarii sau sacritice marxismul direct, in scrierile lor. De fapt pozitia trasatade  N. Preobrazhenskii in 1922,  este incavalida:

'Marxistii se pot contrazice in parte, in privinta teoriei metodelor, si inca mai mult de mijloacele sale de aplicare; operele lor concrete putand fi complet diferite  ca si continut , dar ei nu se contrazic si nu concureazaunii cu altii in privinta  pozitiei fatade Marxism.'

Momentul in care ei se vor contrazice in privinta pozitiei fatade  Marxism este o problemadiscutabila. Posibilitatea ca marxismul intr-o abordare criticasa fie institutionalizat in Uniunea Sovieticaeste incaindepartata. Este posibil, totusi, ca  datoritaunei tot mai intense cercetari empirice , anumite aspecte ale  Marxism-Leninismului pot fi puse sub semnul intrebarii - acceptate, ignorate sau  modificate - si avansate noi teorii. Inceputurile acestui fenomen  se aflain discutia asupra stratificarii sociale. Curentul empiric prezent in sociologia societicapoate  duce la o orientare teoreticaasupra disciplinei, sau mai probabil,  accentul empiric de  astazi poate continua sase extinda. 

Intr-un sens larg, viitorul acestei discipline este legat de atmosfera  din interiorul Uniunii Sovietice. Ca un barometru practica sociologiei indicagradul in  care Uniunea Sovieticava permite examinarea conditiilor sociale existente. Daca,  in  viitor, toate domeniile intelectuale vor fi restranse - daca, spre exemplu o politicastalinizatava fi reintrodusa- atunci nu mai este nici o indoialaca sociologia va fi in  aceeasi masuralimitata. De fapt, in perioada incordatade panala 1967, cercetarea condusa de Komsomolskaia pravdas de la Institutul Opiniei Publice apare ca fiind  neglijabila. Avand in vedere faptul casociologia a fost una dintre ultimele discipline  care au fost recunoscute dupamai mult de 20 de ani de tacere, nu ar fi surprinzator ca  aceasta safie una dintre primele respinse.

Sociologia sovieticaeste o disciplinacare incearcasase dezvolte in  contextul particular al societatii sovietice. Orientarea ideologicaa regimului sovietic  a produs un set de probleme specifice pentru dezvoltarea unei sociologii  independente. In sens larg, aceste probleme s-au manifestat in 2 moduri: sub forma unor  intrebari legate de relatia dintre o bazaideologicaexistentasi o sociologie  posibila, dar si in forma unei amenintari fatade regim din partea unei discipline  deosebit de evoluate. Din discutia de mai sus, cu privire la factorii sociali si  stucturali si ideologici, este clar caacestia din urmaau o semnificatie mult mai mare  pentru continua dezvoltare a sociologiei. Totusi acest fapt nu trebuie saintunece  faptul casociologia sovieticaindeplineste anumite functii, intampinaobstacole si intampina probleme comune tuturor sociologiilor din lume.


Studiu de autor

CHARLES WRIGHT MILLS

1916-1962

Introducere

            C.Wright Mills s-a nascut pe 23 august 1916, in Waco, Texas. El provenea dintr-o familie obisnuita apartinand clasei de mijloc "traditionale" a societatii americane: tatal sau era agent de bursa iar mama sa era casnica. In 1939 a obtinut diploma de licentiat si de specialist in sociologie la Universitatea din Texas. Nu se poate spune despre el ca a fost un student obisnuit, caci in timpul studiilor a publicat cu regularitate articole in doua mari reviste de sociologie din America. Mills a lucrat, si si-a luat doctoratul la Universitatea din Winsconsin. Prima slujba a avut-o la Universitatea din Maryland, iar din 1954 la Universitatea din Columbia.

            Unul dintre cele mai sigure lucruri care se pot spune despre el ca om este faptul ca era mereu in alerta, ca si cum ar fi fost intr-un permanent razboi. De altfel, a avut o viata personala tumultoasa, caracterizata de o multime de afaceri, trei casatorii, cate un copil din fiecare casatorie, pe langa cele patru atacuri de cord (ultimul punand capat scurtei sale vieti). In viata profesionala Mills nu era altfel :parea ca se afla intr-o permanenta lupta cu toti si toate. aI-a criticat virulent superiorii de la Universitate si chiar pe propiul sau editor. Ca profesor la Universitatea din Columbia, a fost izolat de catre colegii sai. Desigur Mills nu a fost "bland" cu oamenii; de altfel el nu a fost bland nici cu societatea americana, atacand-o pe multiple fronturi.

            Locul lui Mills in evolutia ideilor sociologice este greu de stabillit. Poate doar influentele care i-au marcat conceptia sociologica ar putea sa-i releve locul, dar operele sale nu pot fi explicate complet de aceste inflente. Incepand cu Thorsten Veblen autorul  "Teoriei clasei de ragaz", care critica elita americana a acelei epoci, continuand cu influenta functionalismului lui Malinowski si a scolii intemeiate de acesta, si cu influentele teoriei marxiste (dupa al doilea razboi mondial) cu teoria si metoda tipului ideal a lui Weber (fapt evident in "Gulerele Albe") si in sfarsit cu influentele de factura empirista din "Imaginatia Sociologica".

            Mills a publicat cel putin doua carti care reflecta politica sa radicala mult mai bine decat apropierea de teoria marxista: in 1951 "Gurele albe" ("Whrite Collar") si in 1956 "Elita puterii" ("The Power Elite") . Intre acestea doua, a scris cea mai teoretica si mai sofisticata lucrare a lui "Caracter si Structura sociala" in 1953 ("Character and Social Structure ") in colaborare cu Hans Gerth. In mod paradoxal, desi rolul sau major a fost in sustinerea teoriei sociologice fundamentate pe doctrina marxista, cele mai "puternice" carti ale lui au fost din perspectiva teoriei lui Weber (1951) si  a lui Freud (1953).

            Dupa mijlocul deceniului al cincilea (1955) interesul lui Mills s-a mutat in directia marxismului si a problemelor lumii a III-a. Rezultatele intereselor sale s-au concretizat in "Asculta yankeule:Revolutia din Cuba" (1960) (Listen,yanku:Revolution in Cuba)-o analiza a revolutiei comuniste din Cuba si in "Marxistii" (1962) ("The Marxists"). Radicalismul pe care l-a afirmat permanent l-a pozitionat pe Mills in "periferia" sociologiei americane, deoarece a fost obiectul multor critici , ca raspuns la criticismul lui , uneori vehement. Atitudinea critica a lui Mills a culminat in "Imaginatia Sociologica" (1959) ("The Sociological Imagination"). O nota particulara a criticismului sever al lui Mills este critica lui Talcott Parsons si a practicarii "marii" sale teorii. De fapt, multi sociologi americani sunt mai familiarizati cu critica lui Mills decat cu detaliile sistemului lui Parsons .(cf. Ritzer)

            In "Elita puterii" Mills demonstreaza cum un grup restrans de mari proprietari, lideri politici si militari , detin si "administreaza" puterea pentru realizarea propriilor interese. "Aparitia elitei puterii este intr-o anumita masura o parte a transformarii publicurilor americane intr-o societate de masa".

            In acceptiunea lui Mills , continutul propriu-zis al politicului consta in putere. Puterea determina prestigiul si ierarhizarea sociala a oamenilor si a grupurilor sociale. Pe langa putere ,  Mills introduce al doilea concept central al teoriei sale politice, conceptul de elita, iar prin asocierea acestuia cu puterea, analiza pe care o face se structureaza pe ceea ce el numeste "Elita puterii". Introducerea conceptului de elita a puterii in demersul logico-conceptual intreprins de Mills, s-a dorit a fi o inlocuire a celui de "clasa dominanta" sau "clasa guvernata", dar in continuare avem de-a face cu un demers istorico-explicativ, comparativ si empiric.

Elita puterii nu este un fenomen caracteristic doar societatii americane din vremea lui Mills. Doar ca in ultima perioada (cotemporana) se caracterizeaza printr-o schimbare structurala majora, datorita patrunderii clicii militare in centrul acestei structuri si coalizarii stratului politic al elitei cu cel militar si economic-corporatist. Acest tip de elita a puterii se bazeaza pe unitatea intereselor politice , militare si economice spre deosebire de elitele care au functionat anterior , predominant politice sau predominant economice.

            Elita puterii este un rezultat al orientarii politice a societatii americane mai mult spre conflicte si probleme internationale decat spre cele interne. In acelasi timp, elita puterii este un "organism social" relativ autonom , cu mecanisme proprii de functionare si autoreproducere . Membrii acestei elite au o origine sociala comuna : ei provin din randurile clasei bogate, iar educatia, instructia si credintele lor religioase sunt surprinzator de asemanatoare. Ei nu sunt simpli  functionari carora altii le stabilesc modul de lucru si sistemul de valori. Dimpotriva , ei sunt cei care elaboreaza valorile , normele si strategiile de actiune, si care urmaresc apoi ca acestea sa fie  respectate de catre toti ceilalti.

            Mecanismele sociale care stau la baza actiunilor elitei duc la o indepartare definitiva a acesteia de mase si la transformarea intregii societatii intr-un sistem prin care propriile interese de clasa-economice, politice si militare-sunt legitimate ca interese sociale generale. Schema de functionare a elitei se bazeaza pe racolarea clientelara si are ca valoare morala suprema banii.

            "O societate in care este larg raspandita , atat la nivelul elitei , cat si al masei , ideea ca ea reprezinta o retea de grupuri care se inseala unele pe celelalte, este o societate care nu poate produce oameni cu simt moral interior; o societate a descurcaretilor nu produce oameni cu constiinta morala; o societate care asocieaza succesul cu a avea cat mai multi bani si condamna esecul ca cel mai mare viciu , ridicand banii la rangul de valoare absoluta, va produce un agent ingust , dar precis si un mod suspect si necinstit de a fi. "

       

"Gulerele albe " sau "Noua clasa de mijloc"

            Odata cu publicarea lucrarii sale "White Collar" in 1951, Mills paraseste definitiv perspectiva teoretico-metodologica a sociologiei structural-functionaliste si neopozitiviste. In aceasta lucrare Mills arata ca in societatea americana contemporana lui, mai mult de jumatate din proprietatea privata este detinuta de doar 2-3% din cetateni, restul populatiei constituind o "noua clasa de mijloc" , oamenii "gulerelor albe" care se supun direct proprietatilor si care considera America ca fiind o societate de functionari. Pentru "gulerele albe" rangul social este independent de proprietate si este dependent doar de castigurile obtinute prin munca.

            Noua clasa de mijloc a aparut in conditiile in care majoritatea micilor proprietari au devenit non-proprietari, producandu-se astfel un nou criteriu de stratificare sociala:ocupatia. Daca vechea clasa de mijloc era alcatuita din fermieri , oameni de afaceri si profesionisti independenti (ingineri, medici, juristi, profesori), noua clasa de mijloc este alcatuita din functionari si vanatori, manageri si specialisti cu studii superioare , experti care practica profesiuni birocratizate. Acestia au fost plasati pe treapta de mijloc a piramidei societatii americane de schimbarile socioprofesionale (prin tehnicizarea industriei) de expansiunea birocratiei si a coordonarii (atat a lucrurilor si obiectelor cat si a simbolurilor si oamenilor).

            Gulerele albe exercita ocupatii care pe de o parte implica o ierarhizare a celorlalti oameni , a valorilor si simbolurilor corespunzatoare lor, iar pe de alta parte propria lor ierarhizare sociala, prin ocuparea unor status-uri sociale aflate intr-o dezvoltare expansiva. Caracteristica principala a noii clase de mijloc este indiferenta politica. Acest lucru generaza o detasare de simbolurile politice dominante, dar nu are rezultat fiind o atasare la un sistem de contrasimboluri prin care sa preseze politicul. Mills considera ca pana la urma , intr-un viitor nedeterminat , noua clasa de mijloc se va atasa la blocul politic care va castiga definitiv puterea politica.

            [}"ea nu va alege decat atunci cand partidul alegerii ei va fi castigat. Gulerele albe formeaza ariergarda. In viitorul imediat          (alegerii) ele se vor supune cursei pentru prestigiu, in viitorul mai             indepartat vor urma caile puterii , caci, in final puterea este cea care determina prestigiul. Asteptand pe piata politica americana, noile clase de mijloc sunt de vanzare; cine va avea un aer suficient de respectabil, de puternic, va putea , probabil , sa le cumpere. Dar pana in prezent nimeni nu a facut o oferta serioasa."

Aparitia si indiferenta politica a gulerelor albe este un rezultat al de-cristalizarii si al scaderii puterii de atractie a simbolurilor politice, printr-o birocratizare excesiva, si prin controlarea , de catre elite, a mijloacelor mass-media. Trasaturile dominante ale noii clase de mijloc (din punct de vedere psihosocial) sunt machiavelismul, panica de status si rutinizarea comportamentului.

            Machiavelismul se manifesta prin faptul ca gulerele albe sunt interesate sa gaseasca cele mai adecvate mijloace pentru atingerea unui scop pe care nu ei si le-au ales si stabilit , ci societatea , prin clasorul gigant al pozitiilor in ierarhia sociala. Panica de status este generata de teama permanenta ca pozitia sociala ocupata nu este indeajuns de onorabila, sau ca poate fi prea usor pierduta. Rutinizarea comportamentelor este caracteristica prototipului de om nou-robotul jovial, care stie ca in "clasorul gigant" nu conteaza "ce esti" ci doar "cine esti" , iar pentru aceasta trebuie sa arati mereu ca stapanesti precis (robotul) mijloacele ascensiunii sociale si ca accepti bucuros (jovial) prescriptiile pozitiei sociale ocupate.

            Pentru a-si justifica afirmatiile Mills apeleaza la o bogata gama de date, culese prin cercetari de factura empirica, practica.

            Astfel, Mills ajunge sa descrie biroul contemporan (pentru a sublinia efectele birocratizarii muncii la nivelul personalizarii individului).

            Biroul modern, arata Mills, cu suprafata sa de mai multi metri patrati, si cu un flux de munca asemanator celui din fabrica, nu este un loc favorabil nici inchegarii prietenilor, dar nici desfasurarii conflictelor. Ritmul muncii, sistemul unificat al productiei, raspunderea pentru timpul consacrat fiecarui lucru impiedica astfel de lucruri.(Mills, incearca sa sublinieze preponderenta caracterului formal al muncii organizate. Dar in munca dintr-un birou, individul ajunge sa se depersonalizeze, datorita hiperformalizarii raporturilor sociale.

            Astazi, directorul , pentru a trimite o scrisoare, telefoneaza unui serviciu central , specializat, de secretare , dotat cu dactilofoane, secretare pe care nu le-a vazut niciodata, si care nu cunosc din el decat vocea. Pana de curand dictarea unei scrisori era (echivala cu) o intalnire particulara intre director si secretara. Astfel , categorii mai vechi de muncitori au devenit          intr-un fel sau altul , operatori , si tot mai multi functionari doresc sa devina operatori. (apare astfel ideea omagenizarii relative a noii clase de mijloc).

            Avansarea ca sef de birou implica faptul de a deveni un cadru responsabil, care primeste ordine de la trezorier sau de la vicepresedinte. Cresterea numarului de sefi de birou este un indicator evident al maririi suprafetei birourilor si al transformarii lor intr-un serviciu asemanator unui stat-major, comun intregii intreprinderi. Toate acestea, pot explica de ce biroul s-a transformat in uzina. Specialist fiind in organizarea rationala si eficienta a functiilor administrative, seful de birou poate obtine rezultate mult mai bune decat orice subaltern,  care nu se afla in legatura cu autoritatea centrala.

            In masura in care biroul se mareste si devine mai costisitor , el devine autonom, seful de birou incepand sa-si "traiasca" functia, percepandu-se ca fiind persoana cea mai importanta. El trebuie sa cunoasca munca si ordinea evolutiei diferitelor departamente. El trebuie sa formeze noi functionari si sa repuna functionarii mai vechi in circuit. El trebuie sa imagineze noi sisteme administrative si sa se adapteze la evolutia intregii intreprinderi. Actiunile ei largesc campul activitatii sale, ajungand sa fie una dintre cele mai importante persoane din intreprindere; marindu-si prestigiul, I se va permite sa discute de la egal la egal cu alti sefi de servicii ("birouri").

            Daca in 1928 majoritatea sefilor de birou nu erau specializati dinainte intr-o astfel de munca, ei ocupand in general alte posturi, in 1929 lucrurile se schimba, prin aparitia unui grup diferit de sefi de birou. Astfel jumatate dintre ei isi incepusera cariera intr-un birou al intreprinderii, iar alti 17% muncisera in birouri . Se poate spune deci ca postul beneficia de un prestigiu recunoscut de toata lumea.

            Introducerea masinilor de calcul in birouri au generat cresterea numarului de sarcini rutiere, si au desfintat acele posturi care puneau exigente de ordin calitativ muncii birocratilor. In timp, a avut loc o uniformizare a biroului , in sensul ca noii veniti deja nu trebuiau sa-si puna in valoare abilitatile intelectuale ci mai mult pe acelea manuale. ()

            Biroul modern genereaza o ierarhie la toate nivelele personalului. De fapt ierahia repune in functionare criteriul puterii cadrelor si nu acela al diferentierii calitative a capacitatilor personale, atunci cand se pune problema urcarii sau avansarii.

            Individul ajunge sa fie doar o simpla unitate intr-un sistem ierarhic al autoritatii si disciplinei , si ajunge sa aiba atitudini si comportamente similare cu ale altor indivizi care ocupa aceeasi pozitie casi el. In interiorul sistemului el se claseaza dupa functia pe care o ocupa, si mai mult dupa distinctiile artificiale de prestigiu antrenate de respectivul post. Aceste diferente de prestigiu intre diferitele posturi sunt rezultatul crearii unui domeniu personal (redus) si are ca efect ameliorarea moralului si intarirea solidaritatii.

            Aceste mici ierarhi sunt inglobate de "marele clasor" , fiind legate intre ele de raporturi oficiale formalizate. In orice organizatie oficiala (implicit birocratizata) coloana de sustinere a ierarhiei este incadrarea pe un post a indivizilor. Fiecare post are rangul sau de prestigiu, iar acest rang nu corespunde intodeauna cu nivelul capacitatilor sau a remunerarii. De obicei , rangul fiecarui post reprezinta drepturile de a da ordine. Astfel rangul depinde in primul rand de pozitia in sistemul autoritatii, si abia in al II-lea rand de relatiile si raporturile sociale  pe care le presupune respectivul post.

            Astfel , de exemplu, secretara directorului general , are un post cu un rang mai inalt decat cel detinut de un conducator de departament.  

           

            BIBLIOGRAFIE:

            1 ***        - La Sociologie  (Wright Mills pag 627-643

                                                            -Les cols blancs-)

            2. Ungureanu Ion -"Paradigme ale cunoasterii societatii"

                                                            Humanitas Bucuresti 1990

            3.C.W.Mills -"The power elite", Oxford 1957

                                                New York University Press               


Studiu de autor

Nasterea  si  primele  dezvoltari  ale  sociologiei in  Belgia

dupa  Pierre  de Bie ,Editura  CIACO ,1988

ADOLPHE   QUETELET(1796-1874)

Opera lui A. Quetelet (1796-1874) domina in sec. al 19-lea in mai multe domenii stiintifice. Omul A.Quetelet este exceptional la numai 19 ani este deja profesor de matematica la colegiul municipal din Gand si este numit membru al Academiei la 24 de ani.

Daca aportul lui la sociologie nu are aceeasi greutate ca si contributiile la demografie ,la statistica sau la astronomie ,el nu este totusi neglijat.Quetelet nu a creat cuvantul dar a contribuit cu siguranta la acest lucru.Fara indoiala,operasoci-

ologica nu are nici anvergura,nici pretentiile celei a fondatorului pozitivismului dar ea nu se incheie ca aceea printr-un imn inchinat religiei umanitatii.Exista in opera   sa   anumite  conceptii  putin  simpliste , pacatuind  prin   exces  de mecanicism , ca  faimoasa  teorie  a  omului  mediu  , dar  este  lipsita  de emfaza(umplutura) teoretica.

Tezele lui Quetelet se resimt fara indoiala  de exignicitatea metodologica a observatiilor pe care ele se fondeaza,datele statistice jucand in acest caz un rol exclusiv.Dar daca,din timp in timp,tonul se ridica si constatarile depasesc ceea ce doar experienta autorizeaza,spiritul general dovedeste un profund simt critic si un sentiment foarte net (clar)al caracterului partial al rezultatelor obtinute.

            Ideea care domina este grija de a face stiintele morale si politice justitiabile fata de observatie si de experienta. Din 1823, Quetelet noteaza etapa parcursa in acest domeniu de la nasterea statisticii  si a ecomomiei politice :"In locul cuvintelor  am vrut  fapte  si observatii  intelepte  in loc de vagi ipoteze si sisteme fara fundament". Studiul pozitiv al omului , membru al corpului social , il conduce la  observatia colectivitatii ." Studiul corpului  social pe care il avem in vedere are ca obiect sa nu mai abandoneze unui fel de empirism acest subiect important , ci sa ofere mijloacele de a recunoaste direct cauzele care influenteaza societatea"este obiectul"Eseului de fizica sociala"  pe care il prezinta publicului ca rezumat al tuturor lucrarilor sale anterioare asupra statisticii.



            Deci prin statistica  Quetelet ajunge la sociologie.Ea este  METODA unei stiinte a fenomenelor proprii grupului.

            Quetelet recurge la ea din 1825 :este dorinta  de  a  vedea  constituirea societatilor de asigurari pe viata ceea ce il atrage spre aceasta statistica morala al carei creator este .Cercetarile sale demografice il vor conduce curand la studiul criminalitatii pe care il studiaza in special din 1829 in 1832  int-un "memoriu catre Academie",determina influenta pe care o exercita asupra inclinatiei catre crima ,virsta,sexul,profesia,instruirea,climatul si anotimpurile.

            El este primul care releva cu putin inainte de Guerry faptul crucial al constantei crimelor ,fapt ce serveste ca punct de plecare pentru primele concluzii ale sociologiei criminale : invariabilitatea legilor ce regizeaza faptele de ordin moral intr-un cadru social determinant si rolul liberului arbitru asupra acestei stari sociale.El a pus ,fara indoiala , bazele sociologiei criminale .

Trebuie amintite inceputurile drumului parcurs? Inainte de a fi statistician,Quetelet este astrolog si meteorolog.Documentele statistice au de jucat in opinia lui , un rol in filozofia sociala si politica paralel celui al datelor astronomice si al registrelor meteorologice in prevederea miscarilor planetare si a fenomenelor atmosferice.Dar este constient de la inceput de caracterul limitat al rezultatelor lor si are sentimentul complicatiei esentiale a fenomenelor sociale.

            Inceputurile sociologiei sunt foarte lente.Istoria lor difera in functie de ceea ce ne intereseaza : aparitia si folosirea termenului de "socoilogie" sau studiul fenomenelor sociale in ele insele,fie cuvintul,fie lucrul in sine.

            Este sigur ca din prima juatate a secolului al 19-lea studiul pozitiv al socialului este stimulat in campul disciplinelor conexe si activat de caracterul de urgenta al problemelor sociale.

            ªocul initial l-a dat A.Quetelet.Acest statistician are, pe de o parte, grija unei cunoasteri obiective a faptelor sociale si , pe de alta parte , aceea de a le interpreta,de a da socoteala prin contextul social.El ignora cuvantul sociologie ,                                                       lucru in sine putin important;el nu face parte de asemenea din grupul celor care ,in srtainatate (v.Saint-Simon siCompte),se preocupa de o "filozofie sociala", de o "fizica sociala" sau de o "sociologie".Are citiva discipoli , nu prea numerosi.In lucrarile demografice si ale ststisticienilor cere ii succed ;rezonanta sociologica scade.

            Aceasta nevoie de cunoastere a faptelor sociale se regaseste in studiile unor medici igienisti si ale unor economisti.Etiologia deceselor si a bolilor ii conduce pe primii la analize stiintifice ,citeodata ajunse prea departe , ale contextului social.Urmatorii se caracterizeaza prin cercetarea legilor ce guverneaza actiunile umane , obisnuinta de a arata nu doar indivizi ci si grupuri sociale. Glumpowicz sublinia, la sfirsitul secolului trecut, ca "exclusivitatea economistilor nu inseamna pentru noi a face sa nu se recunoasca marele rol pe care stiinta lor l-a avut in comparatie cu sociologia , al carei premergator a fost". Dar , in ceea ce priveste largimea perspectivelor in cimpul mai curat social, acest lucru se datoreaza mai ales economistilor sociali.Dorinta unei cunoasteri mai obiective a faptelor apare la toti cei care vor sa ghideze actiunea sociala tratind plagile sociale existente. Se organizeaza anchete , se realizeaza monografii , se intinde cimpul de recensaminte : cercetarea joaca rolul de "iluminator".Dar ea se cantoneaza in anumite sectoare bine determinate ale socialului si in principal , ale sectorului economic . Atentia ramine fixata  pe  expansiunea economica  si  pe chestiunile sociale.

            Aceasta tendinta se va intari in cursul celui de-al 19-lea secol si inflorirea sociologiei va fi favorizata.Dar nu este stiinta pentru stiinta.Preocuparea dezinte-

resata de o stiinta obiectiva nu apare decit uneori.

            Pe de alta parte , se va naste un echivoc din acest raport dintre cercetare si actiune si va persista mult timp in mediile nespecializate.Deoarece stiinta sociala trebuie sa limpezeasca actiunea , ea trebuie sa aiba , in aceeasi masura , functia de a furniza principii .Aceasta confuzie a fost cu siguranta favorizata de catre  celebrele"Uniuni ale Pacii sociale" fondate de Le Play;ea este clara in spiritul lui Victor Brants , ea apare chiar pe plan oficial.

            Introducerea cuvantului "sociologie" a avut loc prin anii  '80.Ea nu este rezultanta influientelor indigene ci a exemplelor straine si , de la abordarea ei , conceptiile fundamentale ale lui Compte si Srencer i-au definit campul.Aceasta sociologie a studiilor are ambitii nemasurate.Conceptiile lui Compte si Spencer orienteaza opera lui Guillaume de Gruf unde transpozitiile biologice abunda .Cind a fost creat Institutul de Sociologie ; aceleasi conceptii prevaleaza ; in aceeasi masura sub influenta conceptiilor personale ale lui Emst Solvay cit si a celor ale ideilor in curs .Acest Institut de sociologie  se afla in apropiere de Institutul de fiziologie Solvay pentru ca lucrarile sale trebuiau sa se inspire din metodele si progresele stiintelor vietii si , avind drept scop "avansarea stiintelor sociologice", va regrupa de fapt un intreg ansamblu de stiinte sociale.

            Un examen atent al literaturii sociologice de la sfirsitul secolului 19-lea arata in ce masura acelasi cuvant este luat cu sensuri diferite .Alaturi de ambiguitatea termenului de "stiinta sociala", desemnand cand sociologia ,cand filozofia sociala pozitiva ,cand ,in sfarsit ,economia politica ,exista ambiguitatea cuvantului "sociologie"  impodobit cu toate formele noutatii si acelea ale pecetei stiintei.Cuvantul se bucura de la inceput de o popularitate crescanda , dar aceasta este de prost gust : fiecare pune stapanire pe cuvant ,fixandu-i sensul dupa  practica si scopurile proprii.

            Aceste confuzii apasa greu asupra inceputurilor sociologiei.Domeniul sau propriu nu este clar inteles.Este considerata ca o intrusa in academica ordonanta a disciplinelor sociale existente .Cu atat mai mult cu cat constructiile emfatice ale primilor teoreticieni contrasteaza cu lucrarile celor care au adunat deja materiale pozitive si care au pregatit empiric terenul social .De atunci i se atribuie acestei sociologii mii de intentii ca acelea de a regiza diferitele stiinte sociale si de a le domina inglobandu-le.

       De  aici  rezulta  o  neincredere  generala  , in  special  marcata  in  mediile invatamantului superior.Trasenster,rectorul Universitatii din Liége compara ,vionic sociologia cu meteorologia ;Van der Rest , rectorul Universitatii  din Bruxelles , indeparteaza deliberat proiectul de fondare a unei cetedre speciale de sociologie si critica vehement pretentiile presupuse de aceasta de a include toata stiinta sociala.

       In Franta si an Anglia situatia an mediile academice nu este mult diferita.Gumplowicz citeaza din Letourneau :"Noi avem cuvantul , dar nu avem lucrul" si remarca faptul ca in Germania sociologia patrunde cu greu"in sferele stiintifice si in universitati , pana atunci inaccesibile acestei parvenite printre stiinte , in fata careia careia profesorii germani inchid portile sanctuarelor.Inalte-                 lor  studii si careia nu se pot resemna sa-i scrii numele fara ironice ghilimele"

       Inceputurile sociologiel sunt primele sale " balbaieli".Primele opere sunt subiecte a numeroase critici : conceptiile anitiale ne apar false si imperfecte .

Dar tocmai aici este opera pionerilor , functia mentalitatii epocii lor si a stadiului de avansare a ideilor.Judecand dupa operele lor la lumina conceptiilor noastre , gresim perspectiva .Nu le putem justifica cu ochii nostri care cunosc dezvoltarile ulterioare ale sociologiei , situand eforturile primilor sociologi la inceputul unei evolutii pe care ei nu puteau sa o prevada .

       Orice ar fi din intrebuintarile abuzive care au mascat , in fata mai multor contemporani , vocatia reala a sociologiei , avand timp cat cuvantul nu aparuse , cat ca si cum un obstacol ar impiedica dezvoltarea lui .Inaintea aparitiei sale , se putea releva existenta unei tendinte de a examina realul social  in sine intr-o maniera pozitiva ; dar campul restrans, delimitata de preocuparile sau metodele de colectare a datelor. Cand cuvantul se rasrandeste, el joaca un rol de stindard: reuneste oameni de stiinsa si dezvolta progresiv un nou camp de stiinta.

INSTITUTUL  ªTIINTELOR  SOCIALE  ªI  FONDAREA INSTITUTULUI  DE  SOCIOLOGIE  SOLVAY 

       Crearea unui institut destinat in intregime sociologiei , la chiar inceputul secolului al 19-lea, este un lucru precoce si extraordinar in acea epoca, institutia este unica in Europa .Orientarea ideilor si a preocuparilor sociale la sfirsitul secolului al XX-lea nu este straina de acest fapt, in acest context ea este rezultatul dat de un om doritor de un progres social luminat de cercetarea stiintifica :Ernest Solvay.

       Acest institut , inaugurat in 16 noiembrie 1902 si numit aproape o jumatate de secol, Institutul de sociologie Solvay, a fost precedat de un altul , Institutul stiintelor sociale.Acesta nu a cunoscut decat cativa ani de activitate

(1894-1900) dar aceasta prima academie de cercetari , desi efemera, poate fi considerata ca primul institut de sociologie Solvay.

       A.   FONDATORUL: ERNEST  SOLVAY

       Din anii 1894-1895, Ernest Solvay se impune in atentia tuturor celor care sunt interesati de dezvoltarea stiintelor sociale.

       Industrias, ale carui tenacitate si inventie au avut succes, omul de actiune E.Solvay favorizeaza intr-un mod concret tot ceea ce este in armonie cu ideile sale si conform vederilor sale . ªtie -calitate rara - sa domine bogatia si sa faca  ca colectivitateasa beneficieze de ea sub forme diverse.Universitatea din Bruxelles a avut un loc privilegiat pentru favorurile sale .Dezvoltarea ªcolii stiintelor politice si sociale este puternic legata de libertatile , generozitatile lui Sovay: in 1897 interventia sa generoasa permite organiuarea mai completa a celor doua licente si crearea a doua noi doctorate.Solvay asigura timp de trei ani  realizarea acestui program .In 1897 , scoala cuprindea doua sectii , sectia stiintelor politice si ceaa astiintelor economice, 15 cursuri si 10 titulari .In 1900, o noua generozitate din partea lui Solvay : ªcoala va cuprinde 3 sectiuni, 29 de cursuri si 14 titulari. Se organizeaza o noua sectie a stiintelor sociale.E.Solvay vrea sa asigure pentru 25 de ani viitorul ªcolii ªtiintelor politice si sociale.

       Acest ocrotitor al stiintelor nu se limiteaza la a ajusta institutiile existente .Pentru urmarea si aprofundarea diverselor campuri de studii, el fondeaza mai multe institute:la originea unui institut numit"Institutul Solvay"

functiona deja in 1889, apoi un Institut de fiziologie apare in 1892:o conventie aprobata de Consiliul comunal al orasului Bruxelles prevedea, pe 27 iunie 1892, pentru aceste institute doua cladiri distincte formand un ansamblu arhitectual in Parcul Leopold: unul din scopurile principale era cercetarea legilor fizico-chimice dominand fenomenele vietii. In Parcul Leopold , de asamenea ,Intr.o apropriere voita , va crea in 1901, Institutul de sociologie precedat in 1894 de Institutul stiintrlor sociale situat in hotelul Ravenstein.In 1903 , fondeaya ªcoala de comert ale carie cladiri alaturate celei a Institutului de Sociologie pe de o parte  ai invecinata pe de alta parte , cu Institutul de Fiziologie , este inaugurata  in anul 1904 ; scoala de comert vegheaza la formarea supirioara a unei elite apte de a conduce importante intreprinderi comerciale ;cu acest scop se instituie un nou grad , cel de inginer comercial .In sfatsit , pentru a desavarsi opera , Splvay infiinteaza , citiva ani mai tirziu doua institute consacrate pentru 2 stiinte fundamentale :fizica si chimia .Institutul International de Fizica Solvay tine prima sa reuniune in octombrie -noiembrie 1911 sub presedentia fizicianului H.A.Lorentz de Leyde; al doilea , sub presedentia lui Sir Wiliam Ramsay , este Intitutul International de Chimie Solvay fiintat in 1913.

       Fondate pentru o perioada de 30 de ani , prorogate de atunci ,aceste doua institute adunau somitati stiintifice in consilii periodice si le asociau ca urmare a lucrarilor comune . Erau prevazute subventii pentru savanti , burse pentru tinerii belgieni.

       Multiplelor institute infiinsate de Solvay se atribuiau ca sarcina precisa cercetarii vizand donfirmarea sua informarea ideilor sale , dar aseasta dorinta era mereu incarcata de o dorinta mai larga de a contribui prin aceasta creaaie la progresul stiintei prin formarea centrelor active de cercetare.

       B. INSTITUTUL ªTIINTELOR  SOCIALE

       1.  Infiintarea

      

       Un institut consacrat stiintelor sociale face parte de multi ani din proiectele lui.E.Solvay. Problema sociala careia marele industrias ii face fata i-a aparut ca prima problema din care trebuia sa faca un studiu stiintific si rational.

       In anul 1892 , Solvay este ales senator ; are 54 de ani .Incepand cu aceasta intrare in politica activa, publicasiile privind chestiunile  sociale se multiplica .In mai 1894, intr-un discurs in senat, Solvay preconizeaza cu insis-

tenta crearea de cercuri de studenti pentru ezamenul metodic si aprofundat al chestiunilor economice si sociale.Putin timp dupa aceasta , infiinteaza el insusi la hotelul Ravenstein, Institutul stiintelor sociale.

       Lucrurile avanseaza foarte rapid .In aceeasi luna Solvay , il cunoaste pe Guillaume de Greef ccare il pune la curent cu lucrarile seminarului sau de sociologie ;ei apeleaza la Hector Denis si Emile Vandervelde pentru a constitui un Comitete de studii sociale .Solvay pune la dispozitia lor o suma de 50.000 Fr. pentru o perioada de 3 ani .Fiecare dintre ei are dreptul la o totala independenta ;cei partu constituie comitetul de directie a noului institut. Din iunie 1894 apare primul numar al revistei Institutului , " Analele Institutului de ªtiinte Sociale"

       In sanul echipei de directie , ai carui membrii sunt asociati cu aceleasi drepturi la o opera comuna , Vandervelde este de departe cel mai tanar : are abia 28 de ani .Ceilalti 3 au aproape dublul varstei lui.Cei 3 colaboratori ai lui Solvay fac  parte din galeria marilor  figuri ale  socialismului belgian.  La  inceputul lui 1894 , Vandervelde  este  in  ajunul  numirii  sale  in  functia  de  deputat  al aerondismentului Charleroi .Teoretician al partidului muncitoresc belgian, Denis este unul dintre oratorii cei mai ascultati .De Greef adera in 1864 la prima Intrna-

tionala si urma, dupa incidentul Reclus, sa profeseze in cadrul Universitatii noi.

Vandervelde trebuia sa predea si el . Toti 3 vin de la Universitatea libera din Bruxelles. In corpul profesoral al acestei Universitati si in special in sanul ªcolii de ªtiinte politice si sociale se afla, in afara de De Greef si Denis, mai multi colaboratori ai Institutului de Sociologie Solvay.

       In "Cuvant inainte" al primului numar al revistei , Solvay expune scopul noului Institut.

       "Transformarea societatilor moderne in sensul celei mai mari egalitati este consecinta necesara, inevitabila a progreselir realizate in domeniul stiintific si indusrtial. Aplicand  metodele oamenilor  de stiinta. Degajand din ce in ce mai bine legile transformarii mimismului social, se va putea merge spre egalitate, fara sa i se sacrifice libertatea si sa  se  realizeze  progresiv  ceea ce trebuie sa fie telul tuturor  proiectelor  de  reforma,  " sa se  realizeze , obtina  in  profitul  tuturor randamentul  maxim  al  energiei umane ". Trebuie  de  asemenea  sa  dispara inegalitatea din chiar punctul de plecare .Asteptand o interventie a statului pentru a ajuta cercetarile sociale in acest domeniu am crezut ca trebuie sa pun primele temelii ale unui Institut de stiinte sociale. Independent de cercetari mai generale ce  se  intind  asupra ansamblului sociologiei , acest  Institut  va  urmari , prin observarea si studiul faptelor, examenul impartial si aprofundat al conceptiilor a priori pe care am crezut de cuviinta sa le formuleze, supunandu-le controlului metodei instructive."

       In fine, dincolo de examenul (examinarea) conceptiilor proprii ale lui

E.Solvay, Institutul va avea ca sarcina sa determine "reforme politice, economice sau altele care ar trebui sa preceada , sa insoteasca sau sa urmeze transformarile preconizate."

       Intr-un articol urmator referitor la scopurile Institutului contrasteaza putin cu ideile obitnuite ale lui Solvay: in cercetarule sale, Institutul va recurge la

 istorie, "va participa in parte la lucrurile scolii sociologiei moderne, care tind sa determine prin faptele trecutului conditiile normale de existenta a societatilor si a legilor lor ". Dar Solvay se grabeste sa adauge ca cele mai fructuoase rezultate sunt  asteptate din partea stiintelor pozitive si a progreselir industriei :prezentul va indica in principal calea de urmat.

       O problema care priveste independenta Institutului stiintelor sociale in raport cu alte institutii merita sa fie discutata foarte atent .

       Dupa o scriere din epoca, avand ca obiect descrierea in 1896 a ceea ce era institutul , acesta ar fi operat , realizat in profitul sau un fel de sincretism si ar fi  regrupat  initiative  diferite . Doua  mici  camere  din  palatul  Ravenstein  din Bruxelles ar fi reunit un ansamblu de incercari sub numirea oficiala de" Institutul ªtiintelor  sociale ". Institutul ar fi cuprins " o  academie  de  cercetari , un  oficiu bibliografic , o  biblioteca , anale , repertorii , un buletin  sub  forme  de  sumare metodice ".In aceasta ipoteza ,Institutul ªtiintelor sociale ar fi urmarit opera unor institutii deja existente carora le-ar fi luat succesiunea abstractia facuta de impulsul original pe care il dadea Ernest Solvay, ar fi putut urmari o opera ince-uta.

Totusi , Analele , organul oficial al Institutului de ªtiinte sociale nu fac nici o mentiune privind mai multe incercari pe care Institutul le-ar fi regrupat.De  altfel, informatiile pe care ni le-a furnizat un contemporan , Paul Otlet, ne invita in egala masura , sa reconsideram lucrurile de mai aproape.

Printre institutiile anterioare , se numara doua care se impun in mod deosebit atentiei.Pe de o parte Societatea de studii sociale si politice, iar pe de alta Oficiul international pentru bibliografie sociologica.

       Societatea de studii sociale si politice avea ca obiectiv aprofundarea cunoasterii vietii sociale prin observarea obiectiva a faptelor , neinfluentata de prejudecati , sau preferinte.Vadervelde si Denis sunt doi dintre membrii acestei societati . Henri Lafontaine este secretar.Mijloacele de activitate sunt publicarea lucrarilor unor membrii , sedinte avand ca subiecte discutii dintre membrii , un serviciu bibliografic, o biblioteca. Societatea organizeaza concursuri, acorda premii sau subventii.

       Oficiul International pentru bibliografie sociologica a fost fondat la Bruxelles in 1893 , de catre Paul Otlet si Henri Lafontaine . El avea drept scop precis compararea si clasarea materialelor referitoare la stiintele sociale : legislatie, statistica, economie politica si sociala.Oficiul avea doua publicatii strict bibliografice: Sumare metodice la tratatele si revistele de sociologie si drept.

Un intai numar aparuse deja la sfarsitul anului 1891 sub numele de Sumar periodic al revistelor de drept .Sumarele de sociologie apareau din ianuarie 1894.

In 1895 cele doua publicatii au fuzionat sub numele comun de Bibliographia soci-

ologica , care facea referire la sociologie si drept. Paul Otlet este sufletul acestui Oficiu international.

       In anul care a urmat mortii lui Auguste Convreur din 1895 , revista Sociala si Politica apare pentru o ultima data intr-un volum mai redus, sub auspi-

cii de Oficiu international de bibliografie sociologica.De altfel , in concordanta cu scopurile urmarite si in stransa legatura  cu factorul uman a avut loc absorbtia ulterioara a serviciului de bibliografie al Societatii de studii de catre Oficiul internatiol pentru bibliografie pe care Lafontaine si Otlet l-au fondat impreuna.

       Articolul lui Dick May , ca martor contemporan ne uimeste intru totul

Dupa acesta , se pare ca ar fi avut loc absorbtia , de catre Institut, a tuturor organismelor descrise pe scurt mai sus :"Societatea de studii sociale si politice a facut  Institutului de cercetari  o primire incurajatoare care a devenit foarte repede o colaborare, apoi o stransa asociere si o adoptare, pentru ca mai apoi sa aiba loc un fel de absorbtie a Societatii de catre Institut"

       Aceasta ..aplicare ce era mai bun in ceea ce facea in organizarea unei biblioteci deosebite si a unei bibliografii internationale in vederea studiilor sociale si economice.Imbogatirea ciudatei si rarei biblioteci de brosuri renumite so clasate de catre Societate, ramane una dintre principalele preocupari  ale Institutului, transformat in Oficiu pentru bibliografie printr.o atribuire neprevazuta a datarii 

afectate criticii Contabilismului (141).Oficiul binliografic ar fi devenit cea mai importanta sectie a Institutultui de stiinte sociale . Acesta din urma ar fi preluat

suscesiunea Societatii de studii sociale si politice si a Oficiului international pentru bibliografie sociologica.

       Analele Institutului de stiinte sociale si Sumarele metodice de sociologie isi au sediul redactiei la hotelul Ravenstein.Academia de cercetari si Analele sunt aspectul cel mai important al activitatii institutului fondat de Solvay.

Analele, determina descoperirea lucrarilor membrilor Academiei de cercetari , nementionand nimic despre alte activitati (142) .

       Asertiunile lui Paul Otlet le infirma pe cele ale lui May si ne permit sa

tragem concluzii.Nu a existat fuziune sau sincronism in avantajul Institutului Solvay (143).A fost doar o justapunere materiala de diferite eseuri ,o reuniune, in localuri  comune  a  grupurilor  independente. Oficiul  international  pentru bibliografie a preluat colectiile, biblioteca si serviciul de bibliografie al Societatii de studii sociale si politice Solvay, fondand in 1894 Institutul  de  stiinte  sociale , s-a instalat precum Otlet si Lafontaine la hotelul Raventein impartind cu acestia din urma doua incaperi stramte ."Tinem reuniuni in fiecare zi", ne-a spus Paul Otlel, "iar ei tot la doua saptamani.Le-am pus la dispozitie binlioteca noasrta (mostenita de  la  Societatea  de  studii  sociale si politice), precum si fisierele .

Solvay asigura  impozitul  pe  localuri. Un functionar presta  servicii  celor  doua  institutii fiindu-le apropiat.Capatand un viu interes fata de lucrarile Institutului asistam personal la sedintele acestuia:chestiunea pe ordinea de zi era Contabilismul(144).    

       Afirmatiile lui Dick May despre sincretismul manifestat in favoarea Institutului Sovay pot fi puse in mod serios sub semnul indoielii. Oficiul pentru bibliografie nu constituie o sectie a acestuia ,ci doua institutii independente, tind sa recunoasca pure contingente locale(145).

       Institutiile invecinate cu hotelul Ravenstein dovedesc un interes tot mai mare ,la acest sfarsit de secol, pentru problemele sociale,manifestand o dorinta sistematica de a cunoaste.Cuvantul sociologie este luat in acceotiunea sa cea mai larga.Aceasta ramura a stiintei apare ca o sinteza a stiintelor sociale,regrupand un ansamblu eterogen de cunostinte ce se leaga de societate,sau de problemele caracteristice societatilor umane(146).      

       Care au fost activitatile Institutului de stiinte sociale?

       Analele sunt , din cate cunoastem , singura sursa de informatii in privinta vietii Institutului .Primul numar a aparut in iunie 1894.

       Periodicitatea aparitiei este neregulata .Cinci fascicole au fost publicate in anii 1894-1895, durata ce reprezinta intaiul an de viata al revistei.In 1896 , ajungem la 5-6 fascicole pe an .Revista creste an importanta materiala:reunirea fascicolelor din 1899 formeaza un volum de aproape 100 de pagini. In anul urmator productia scade .Analele revin la proportii aproximative din intaiul an de publicare : doar patru fascicole apar , si acestea sunt ultimele(147).

       Care sunt scopurile acestei academii de cercetare unde lucreaza Solvay,Denis, De Greef siVandervelde? "Cuvantul-inainte" al lui Solvay , care serveste drept introducere la primul numar al revistei este un discurs program.

Desi Solvay vorbeste de cercetari ale intregului camp sociologic, pare mai preocupat sa delimitezr un sector ce corespunde investigatiei propriilor conceptii.

Inca de la primul sau articol , imediat dupa "cuvantul inainte", el precizeaza ca vorbeste despre propriul contabilism si insista sa fie examinate valoarea si procedurile de realizare (148).Vine apoi o expunere a lui Hector Denis, intitulata

"Plan de cercetare in sociologia economica asociat ipotezei lui E.Solvay".Cercetarile indicate de Denis constituie un vast program (149), strans legat de eventuala stabilire a regimului contabilist: cercetari referitoare la instrumentul de schimb si la unitatea de masura a valorii corelate cu impozitul unic, a carui instaurare este permisa de regimul contabilist , metode generale de  evaluare a patrimoniilor si veniturilor ; in  sfarsit , o schita  generala a sistemului de reforma a circulatiei si impozitelor.

       Acest prim numar pare sa indice ca singura economie va fi socotita in cadrul stiintelor sociale .Totusi de la al 2-lea numar al Analelor, in noiembrie 1894, se remarca un alt semnal de alarma .Guillaume de Greef elaboreaza un amplu "plan de studii pentru sectia de sociologie a Institutului de stiintr sociale". (150).

Acest plan graviteaza in jurul notiunii de transformism sau de evolutie a  formelor  sociale  sau  a  altor  forme de-a  lungul  timpului , una  dintre notiunile esentiale ale gandirii lui De Greef: conceptele ce servesc precizarii notiunii isi  au sens si interpretarea  in biologie.dupa istoria si cercetarea  legilor generale ale transformismului  social , programul  lucrarilor sectiei  de sociologie  prevede studiul factorilor transformismului: valabilitatea, ereditatea, selectia  naturala si artificiala. In  studiul  variabilitatii va  trebui  sa  se precizeze raporturile  dintre organisme  si  societati. De Greef pune " Identitatea fundamentala a srtucturii la toate fiintele organizate , plante si animale. Aplicarea acestei legi la sociologie si transformismelor societatilor " (151).

       In cele ce urmeaza  De Greef preconizeaza studierea limitelor si evolutiei sociale , a progresului , afenomenelor de regresie  si  atrofiere  a  organelor sociale, examinarea cauzelor de reviviscenta si supravietuire a formelor sociale.

       Acest plan de cercetare sociologica trimite la transcrierea unei viziuni despre viata si organismele vii . Ca si la organistii germani, Schaffle si von Libienfeld, cadrul gandirii vine din biologie.De Greef preconizeaza unitatea de metoda in diferite stiinte.Sociologia este aici dupa cum afirma Comte, remorca stiintelor care o preced in scara stiintei iar daca, in clasificarea stiintelor, ea este deasupra biologiei, se inspira totusi pertinent din aceasta din urma.

       Insa campul de cercetare indicat De Greef nu pare sa fi fost vreodata defrisat in cadrul lucrarilor academiei. 

C. A DOUA SOCIETATE BELGIANA DE SOCIOLOGIE

       Caci a fost a doua societate belgiana de sociologie, fara raport cu prima.Slabiciune a memoriei? Ignoranta? In acea perioada ,fondatorii nu au facut nici o aluzie la dea dintai astfel de societate.

       Nu intra in ceea ce ne-am propus istorisirea activitatilor acestei a doua societiti belgiene de sociologie.Ne vom limita in a aminti cate ceva despre inceputurile ei.

       Inca de la finele lui 1947, au loc contacte intre profesorii de sociologie ai celor 4 universitati belgiene , pentru unele lucrari comune.Acest obiectiv dobandeste o forma concreta in discutarea si pregatirea cercetarilor interuniversitare, proiecte care vor sfarsi prin constituirea unui Centru Interuniversitar de sociologie In 1948 , in cadrul  primelor reuniuni , se are  in vedere  crearea  unei  societati belgiene de sociologie.

       Demararea concreta a acesteia este reprezentata de o scrisoare a lui Georges Smets, Director al Institutului de sociologie libera din Bruxelles:in 2 noiembrie 1948, el propune ,intr-o scrisoare adresata mai multor colegi, sa constituie o "Societate belgiana de sociologie".Aceasta scrisoare incepe astfel: "Din informatiile pe care le-am cules recent rezulta ca ar exista un mare interes in constituirea unei societati belgiene de sociologie.Existenta acestei societati ar face posibila materializarea relatiei ti executarea lucrarilor care cer resurse de care nu dispunem".Scrisoarea propune un prim nucleu de membrii, ce urmeaza a fi copletat si care ii numara pe:Eugéne Duprel, Jacques Leclerc, Pierre de Bie, Réne Clemens.

       In acea perioada de Bie era in contact cu Unesco, al carei Depatament de ªtiinte sociale indemna la crearea unor asociatii internationale in domeniul stiintelor sociale. Mai multe dintre aceste asociatii prevedeau in statut afilierea societatilor sau a organizatiilor nationale, mai degraba decat cea a indivizilor. Iata un exemplu interesant de activitate internationala suscitand si favorizand dezvoltarea asociativa pe plan national : de Bie il informase deja despre asta pe Georges Smets si pe colegii de la celelalte universitati.

       Din februarie 1949, se reia problema aceasta in cadrul Centrului interuniversitar de sociologie , din punctul de vedere al compozitiei viitoarei societasi .Au existat peuniuni ale societatii belgiene de sociologie in 1949?Dosarele nu pastreaza nici o urma. Dar J.Haesaert trimite, pentru comentarii,la sfarsitul lui decembrie 1949, proiecte de statut. Erau scurte, neavand decat 8 articole si nesuportand decat amendamente minore anainte de a fi adoptate, in 1950.

primele 3 articole sunt cele mai interesante:       

       1.  Societatea belgiana de sociologie are ca obiect studiul stiintific al fenomenelor din sfera de interes a sociologiei;

       2.  Sunt admisi sa faca parte din Societatea sociologiei de la cele 4 universitati nationale si de la Fondul national de cercetare stiintifica.Ei isi com-pleteaza asociatia prin cooperarea , la votul a 2/3 din membrii Societatii, a personalitatilor ce s.au distins in sociologie;

       3.  Comitetul director este format dintr-un presedinte si 4 membri , alesi pe 1 an. Mandatul de presedinte nu poate fi reinoit ;cele 4 universitati trebuie sa fie reprezentate de un comitet. Presedentia le revine pe rand.Al cincilea loc ii revine unuia dintre membrii cooperati.

       Multi ani, 4 titulari ai catedrelor de sociologie au facut patre din comitetul director, unul dintre ei asumandu-si rolul de presedinte.

       Prima reuniune, in cadrul careia au fost aprobate statutele, a avut loc in 14 ianuarie 1950.

       Eugéne Dupreél, decanul de varsta si maestrul mai multor ganditori bruxeleni, a fost cel dintai care si-a asumat presedentia Societatii pana in octombrie 1951, cand J.Haesaert a fost chemat sa-i urmeze.Pana in octombrie 1958,reuniunile au avut loc la Institutul de sociologie Solvay, apoi la Fundatia universitara. Punctele cele mai des prezente pe ordinea de zi erau raporturile cu institutiile internationale, mai ales cu Asociatia internationala de sociologie , precum si expunerile despre lucrarile in curs in universitatile din tara.

       In martie 1950, Societatea avea deja 17 membri .Iata lista lor.(p128)

       Societatea belgiana de sociologie s-a aratat relativ activa pana catre finele anilor 1960, dar dupa cateva modificari de statut , in 1971 este  propusa o reorganizare mai temeinica.Flamanzi si francofoni , fiecare si-ar fi dorit propria lor societate ai carei reprezentanti sa-si aiba locul in sanul societatii belgiene de sociologie , aceasta neavand decat o functie de legatura cu Asociatia internationala de sociologie.De fapt, din 1979, Societatea belgiana de sociologie nu mai exista decat pe hartie, singurele asociatii inca vii fiind asociatiile constituite de partea francofona si olandofona.

D.  CENTRUL INTERUNIVERSITAR DE SOCIOLOGIE

       Aproape un an inaintea tratativelor ce au precedat crearea societatii belgiene de sociologie, proiecte de cercetare interuniversitare s-au concretizat, prin constituirea unui Centru intreuniversitar de sociologie.Aceasta s-a datorat , in toamna anului 1947, unei comunicari a Ministerului Instructiei publice, anuntand ca un credit  de 5 milioane de franci figura in bugetul Departamentului pentru exercitiul 1947, in vederea constituirii de centre nationale de cercetare . Aceste centre trebuiau sa fie interuniversitare, iar propunerile de creare sa porneasca de la un grup de cercetatori venind de la universitati diferite  (cel putin 2 ). Raspunsurile trebuiau sa ajunga la Minister in maxim 30 de zile.

       Dupa ce a luat legatura cu René Clémens, profesor la Universitatea din  Liege, de Bie  il  contacteaza  pe  L. Haesaert  si  G. Smets, profesori  de  la Universitatea  din  Sand  si  Bruxelles . De la  finele  lui noiembrie  1947 , a fost redactata  o  nota  propunand crearea unui  Centru  interuniversitar  de  cercetari sociologice, care  ar  fi  avut  drept prim obiectiv cercetarea conditiilor de viata si adaptarea strainilor in Belgia.

       Nici o  subventie nu  a  putut fi  acordata  pentru exercitiul 1947, dar a fost pentru prima  data  stabilit  contactul  intre  profesorii de sociologie din cele 4 universitati din tara. De aceea au avut loc mai multe sedinte de lucru incepand din martie 1948, intr-un  cadru  ce  a  fost numit de atunci " Centru interuniversitar de sociologie  ". Reuniunile  s-au desfasurat in biroul lui J. Haesaert, secretar permanent  la  Koninlyke  vlaamse  Academie.(p 129). Au participat Clémens, de Bie, Haesaert (129) si Smets.

       In  februarie 1949 , Haesaert  ii  anunta pe  membrii prezenti ca va fi alocata o subventie de  500.000  franci , de catre  Ministerul  Instructiei  publice , pentru studiile  imigrantilor . S-a  hotarat  ca  Centrul Interuniversitar va fi format din .(129) si ca " acestia pot apela la colaboratori atunci cand considera necesar.

Ei  au  responsabilitatea comanditatelor ". Obiectul  cercetarii  este  la  scurt timp determinat : doua grupuri de muncitori emigranti : italieni si polonezi ce muncesc in numar mare in 3 sectoare miniere: Liege, Limbourg si Hainant.

       Delimitarea exacta a campului de cercetare, stabilirea esantionului, punerea la punct a instrumentelor de ancheta si de analiza, precum si elaborarea raporturilor au determinat 61 de reuniuni de lucru, din 1949 pana in 1952.

       Doi membri ai personalului stiintific , Claire Leplae de la Universitatea din Louvain si Genevieve Pichault de la Universitatea din Liege au asigurat centrului o colaborare atenta si indispensabila

       In lipsa unor anchete anterioare despre asimilarea strainilor in Belgia, centrul si-a  propus  realizarea unei  anchete preliminare aprofundate  in grupurile restrinse . Pentru  a  demara un  studiu  comparativ  relevand incidenta relativa  a nationalitatii si a duratei de sedere in Belgia au  fost  alese  pentru  interviu 3 grupuri:

       1. un grup de mineri italieni emigranti de mult timp;

       2. un grup de mineri polonezi emigranti de mult timp;

       3. un grup de mineri italieni emigranti recent.

       Indivizii din aceste grupuri au fost alesi prin esantionare, extragand nume diferite din liste, la intervale regulate. Listele contineau toate numele de mineri straini .Inlocuitorii ce urmau a fi interogati daca era cazul erau indicati inainte, dupa aceeasi procedura.

       Ancheta isi propunea sa se refere la:

       1. starea si conditiile de viata ale minerului inainte de a veni in Belgia

       2. o cunoastere detaliata a starii sale, a conditiilor sale de viata in momentul anchetei;

       3. o cunoastere amanuntita a relatiilor sale sociale si a relatiilor sale psihologice.

       Ancheta a fost efectuata prin chestionar , cu ajutorul a 8 colaboratori , dintre care 3 italieni si 2 polonezi. Chestionarele de ancheta se refereau la :familie profesii , starea  economica  si  fizica , starea  culturala , socialitate , probleme de schimbare de mediu, situatie anteroiara venirii in Belgia.

       Data fiind lungimea chestionarului si caracterul delicat al mai multor intrebari, Centrul a acordat o atentie deosebita aptitudinilor.Durata interviurilor a variat intre 2-4 ore.

       Au fost redactate in 4 exemplare 3 volume dactilografice, de 383, 196  respectiv 209 pagini; fiecare universitate a primit un exemplar. Desi terminate in 1953 , aceste volume au date de executie a anchetelor : 1950, 1950-1951 si 1951.

Era in pregatire un al 4-lea volum. El cuprindea o expunere metodologica si o analiza cantitativa si comparativa a rezultatelor. Mijloace financiare pentru publicare au lipsit din Centru.

       De altfel, in cadrul reuniunii Societatii belgiene de sociologie , la 25 iulie 1951, P. de Bie explica stadiul studiilor comparative de stratificare sociala, intreprinsa pe plan international, insistand asupra interesului unei participari belgiene. In urma schimburilor epistolare diverse si a unei reuniunu de dezbateri, a fost trimisa a scrisoare la Ministerul Instructiei publice, pentru constituirea oficiala a unui  Centru interuniversitar, "avand drept obiect de studiu stratificarea si mobilitatea sociala in Belgia, mai ales in ceea ce priveste functionarii ".

       Scrisoarea este trimisa pe numele de Jacquement si Smets(U.L.B.),

Haesaert si Mart (Gand), Buttchenbach si Clémens (Liege), de Bie si Visschere (Tourain).La 20 decembrie 1952, o scrisoare de la Andre Molitor, sef de cabinet, anunta concesionarea unei subventii de 400.000 FF.

       La inceputul lui 1953 se constituie ceea ce se va numi oficial"Centru interuniversitar de studiu al stratificarii si mobilitatii sociale" . Henri Janne este invitatsa se alature grupului.

       De atunci au avut loc mai multe sedinte de lucru pentru punerea la punct a unei cercetari asupra functionarilor de la Ministerul de Finante. Mai putin frecvente decat cele ce avem ca subiect muncitorii emigranti, reuniunile de lucru au avut loc mai ales in 1953 si 1954 , iar membrii cei mai activi au fost Clémens, de Bie ti Haesaert, asistati de Geneviéve Pichault, iar la redactarea finala de Claire Leplae. De aceasta data, centrul interuniversitar de sociologie a putut realiza publicarea rezultetelor sub titlul de Studiu analitic de stratificare sociala (279).

       Societatea belgiana de sociologie, creata in 1950 , reprezenta inca unul dintre cele mai rare locuri in care profesorii si cercetatorii din universitatile din tara se puteau intalni, discuta si informa mutual despre studiile intreprinse si despte cercetarile lor.Centrul universitar de sociologie a reunit pentru intia oara, din 1947 incoace, profesori apartinand a 4 universitati, cele mai vechi-singurele care existau in acea vreme , pentru a realiza un proiect comun de cercetare .

       Aceste experiente si realizari constituie etape importante in dezvoltarea sociologiei in Belgia. Ele merita sa fie amintite tuturor celor ce manifesta un oarecare interes fata de istoria disciplinei lor si fata de calea urmata de predecesori. 



194 P. Naville: Sociologie et logique. Esquisse d'une theorie des relations, Paris, Press Universitaires de

 France, 1982

195 U. Ion: introducere in sociologia contemporana, Bucuresti, 1985, p. 155

196 P. Naville: Op. cit., p. 8

197 P. Naville: Op. cit., p.39

198 P. Naville: Op. cit., p.104

199 P. Naville: Op. cit., p.104

200 P. Naville: Op. cit., p.109

201 P. Naville: Op. cit., p.118

202 P. Naville: Op. cit., p.126

203 P. Naville: Op. cit., p.165

204 P. Naville: Op. cit., p.149

205 P. Naville: Op. cit., p.196-196

206 P. Naville: Op. cit., p.205

207 P. Naville: Op. cit., p.211

208 Nascut la Paris, anul 1934; in prezent profesor universitar de sociologie la Sorbona. Impreuna cu Paul

                Lazarsfeld conduce cateva publicatii de sociologie

209 - abordarea finctionala (T.Parson, P.Sorokin)

210 R. Boudon:La logique du social. Introduction a l'analyse sociologique, Paris, Hachette, 1979

211 R.Boudon: Effets pervers et ordre social,  Paris , PUF, 1977, p.11-17

212 R.Boudon: La logique du social. Introduction a l'analyse sociologique, Paris, Hachette,1979, p.229

213 R.Boudon: Les matematique en socilogie, Paris, PUF, 1971, p.6

214 R.Boudon: Op.cit.,p.36

215- un principiu al practicii de cercetare care orienteaza investigatia spre analiza 'totalitatilor care dispun

 de propietati de integralitate ireductibile la componentele lor'. Acest principiu a stat la baza

teoriilor socilogice din secolul XVIII si XIX si a celor din secolul al XX-lea care si-au centrat

demrsul pe aspectele globale ale sistemului social: intelegerea si explicarea ordinii sociale,

definirea cauzelor schimbarii sociale globale, problematica legitimitatii structurilor sitemului

social global. Admitand ca 'legile sociale sunt structrale si statistice, ireductibile la factorii

psihologici',acest principiu se reflecta in practica cercetarii prin metodele de stimulare a

comportamentelor sistemelor reale, in functie de variatia unor indicatori. I s-a reprosat acestui

principiu faptul ca a condus la un 'globalism sociologic', la 'o sociologie fara subiecti umani', si

la 'obiectivism analitic'

216 R.Boudon: La logique du social. Introduction a l'analyse sociologique, Paris, Hachette,1979, p.136

218 L.Vlasceanu: Metodologia cercetarii socilogice, Editura Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti,1982,

                p. 151-152

219 R.Boudon: Op.cit.,p. 152

[1] Jacques Gernet, " China crucifcata. Inceputul anilor teribili ", cartea X in Lumea chineza, Paris: A. Collin, 1980, p. 519 Fairbank John King, Marea Revolutie Chineza, 1800-1985, New York: Harper&Row, 1986

[2] Sun Chung - Hsing (Sun Zhongxing), ' The Marxist Under currents in the Development of Society in China before 1949 ', Chinise Journal of Sociology, No10, sept.1986, 61-88.

[3] Aceasta parte se bazeaza pe opere bine cunoscute, Pusey James, ' China and Charles Darwin ', Cambridge (Mass):HUP, 1983[1984t.

[4] 'Things contend means that things struggle to preserve themselves'. 'Heaven chooses' means that only the fit races are preserved. Yan Fu , 'Yuanqiang', p.25, citat in Pusey, 1983:61.

[5] ' Intelectualii chinezi ' se preocupau mai degraba de practica decat de teorie: cum sa suscite armonia celesta si sociala, cum sa guverneze Statul, cum sa asigure recoltele, etc. A se vedea M.Garnet, ' Gandirea chineza ', ' Secte si scoli ', pp.349-481. In timp de criza acesti intelectuali propuneau mijloace de imbogatire a statului si de intprire a armatei. Primii sociologi nu fac decat sa reia acesta traditie de inspiratie in parte juridica, interventionista si pragmatica

[6] Pusey a tradus partea centrala dupa cum urmeaza: ' Evolution has brought it about that those who are able to group shall survive; and those who are not able to group shall perish. Those who are good at grouping shall survive and those who are not good at grouping shall perish. What does it mean to be good at grouping? Tobe good at mutual sympathy'. Schwartz a tradus aceiasi parte dupa cum urmeaza:' The process of evolution determines that those who can form social groups survive, those who cannot shall perish. Those who form effective social groups survive, those who do not disapear. What makes them effective? The ability to develop a sense of mutual sympathy '.

[7] Un asterix la sfarsitul unei citari indica faptul ca noi n-am vazut documentul citat.

[8] Comunicat la o conferinta la Nankang in 1989. Detalii ale acestei parti de istorie a sociologiei chineze sunt reluate in Gransow 1992.

[9] Yan Ming, ' Sociologia in China: trecutul, prezentul si viitorul ', Chinese Sociolgy and Anthropology, declin 1989, 3-29. Este introducerea la doua volume ale revistei Chinese Sociology and Anthropology, consacrate acestei aniversari. Yang Ming imparte istoria sociologiei chineze in cinci faze: adoptia (1895-1913), stabilirea academica (1913-1930), expansiunea (1930-1948), suspendarea (1949-1979), reconstructia (1979-). Asupra aceluiasi subiect, in chineza: Academia Nationala de Stiinte Sociale (ed.1989)

[10] Gipoulux François, ' Sociologie si reforma: rena;terea sociologiei in Republica Populara Chineza ', REES, XXVII, 87, 1989,pp.51-68.

[11] Schmutz 1985 : 69. Chen Hansheng (1987-) este autorul a numeroase opere in engleza, Landlord and Peasant in China (1936), Industrial Capital and Chinise Peasants (1937). Cf. notitei biografice despre Chen Hansheng in H.R.Isaacs, Re-encontres in China: Notes of a Journey to a time capsule, Armonk, NZ.: M.E. Sharpe, 1985

[12] Han Mingmo 1987: 113. Li Da (1980 - ) cofondator al PCC in 1921, primul responsabil cu propaganda. Unul din acuzatorii lui Fei Xiaotong in timpul campaniei impotriva dreptei in 1985, imediat dupa O Suta de Flori. Xu Deheng a fost mai intai durkheimist.

[13] Chicago: UofC Press, 1984. Aceasta dupa ULCC.

[14] Pentru folosirea numelor autorilor in acest capitol si precedentul, cf. Capitolul XIV, nota 1.

[15] Se gasesc informatii despre acest mare proiect legat de invatamant in Horward Schuman, 'The Detroit Area Study After Twenty - five Years' , The American Sociologist, august 1977, 12, pp. 130-137.

[16] Titlurile publicatiilor lui Good reflecta  aceste orientari: Methodes in Social research (cu Paul K. Hatt), New York: McGraw Hill, 1952; World Revolution and Family Patterns, New York: Free Press, 1963; the celebration of Heroes: Prestige as a Social Control System, Berkeley: UCP, 1978

[17] Small Groups and Political Rituals in China and The Status of Women in Preindustrial Societies ( respectiv Berkeley: UCP, 1974  si Princeton: PUP, 1978

[18] Aceasta putere are de fapt limite cum o sugereaza aceasta cifra: in orase traiesc mii de tineri trimisi la tara dar, de fapt, in mod ilegal reintorsi la oras(1984:260). Este adevarat ca acesti indivizi ilegali nu au nici un drept, drepturi pe care in mod precis le genereaza (in parte) asociatiile de cartier. Intr-o societate de penurie generalizata, aceste drepturi sunt singurele valori capitalizate.

[19] Cf. Isabelle Thireau, ' Rezistenta fata de politica copilului unic' RESS, XXVII, 84,1989, pp. 227-239; S.Feuehtwang, ' Studiul religiei populare chineze', id., pp.69.

[20] Este exact ceea ce spunea Sun Benwen pentru familie in China republicana

[21] Whyte si Parish adauga aici o nota spunand ca teza sociologului american Davis Friedman din 1979 ajunge la aceleasi concluzii

[22] Un alt autor ar fi putut sa ia loc alaturi de Anrew Walder deoarece el raspunde acelorasi criterii, este Richard Madsen pentru carte sa ' Moralitate si putere in statul chinez ' care a primit premiul C.Wright Mills, (Berkely: UCP, 1984)

[23] Printre rarii sociologi ai Chinei contemporane, semnalam autorul lucrarii-francezul Gipoulux François, ' Les Cent fleurs à l`usine: agitation ouvriere et crise du modele sovietique in Chine', 1956-1975, Paris: Editions de L`EHSS, 1986, 373 p.

[24] Unele din publicatiile sale:' Refacerea clasei muncitoare chineye, 1949-1981', Modern China; ' Marxism, maoism si schimbare sociala', Modern China, vol.3, No 1, ian 101-118, 1977; ' Chang Ch`un-ch-iao si Shanghai, revolutia din ianuarie', Michigan Paper in Chinese Studies, No 32, 1978; ' Munca si autoritatea in industria chineza; Statul socialist si cultura institutionala a dependentei', PhD, Universitatea Michigan, 1981; ' Dependenta organigata si cultura autoritatii in industria chineza', JAS, XLIII, No 1, nov.1983; 'Reforma salariului si reteaua intereselor fabricii' , China Quarterly, 109, martie 1987, pp. 22-41, ' Schimbare sociala in China postrevolutionara' , Annual Review of Sociology, august 1989.

[25] Anrew G. Walder, ' Neo-Traditionalism Comunist:munca si autoritate in industria chineza ', Berkeley:UCP, 1986, 302 p. Dare de seama de Daniel Chirot in martie 1988, pp. 171-2. Aceasta lucrare a primit recent premiul ' Distinguished Scholary Publication Award ' din partea Asociatiei Americane de Sociologie. Darile de seama si premiul subliniaza importanta cartii dincolo de domeniul limitat al sociologiei Chinei. Cartea aduce contributii la sociologia generala, la sociologia comparata, la studiul societatii comuniste si la studiile de dezvoltare.

[26] William Theodore de Bary, ' Apropieri de civilizatia asiatica ', New York: Columbia UP, 1964; ' Traditia liberaa in China ', id. 1983. A propos de Wittfogel, conform capitolelor precedente.

[27] Jan Myrdal, in prefata lucrarii sale 'Un sat al Chinei populare' (Gallimard,1972) afirma ca interviurile cu interpretii, ceea ce el a trebuit sa faca in timpul lunii pe care el a petrecut-o intr-un sat din nordul Chinei, sunt preferabile interviurilor directe. De fapt noi credem ca fiecare cercetator este capabil sa extraga informatia optimala adaptata conditiilor sale de munca. Semnalam ca aceasta carte, la fel ca si cea a lui Faushen: ' Un documentar despre Revolutie tntr-un sat chinez', contin informatii despre care azi se ttie ca sunt depasite. Conform darii de seama facuta de Prasenjit Duara (JAS, 51,1 , febr. 92, pp. 143-5) consacrata lucrarii lui Mark selden si altii, ' Satul chinez, statul socialist', New Haven: YUP, 1991.

[28] Sources: la préface de PSCC, Sun Benwen 1942 et 1982; Han Mingmo 1987:107 et 123; Becker et barnes 1961(1938): 1154; Schmutz 1985,1987 et 1989; sun Chung-hsing 1987, Gransow 1990. Liste complétée avec la Moderne Chinese Society, An Analytical Bibliogarphy de William G. Skinner(ed), 1973, l`internationales Soziologenlexikon, 1980 et le china Year Book of Sociology 1979-1989, Pékin ,1989. Un astérisque à la suite d`un nom désigne un sociologue toujours actif à la fin des années quatre-vingt, comme enseignant ou comme chercheur; deux astérisques signalent ce que china Year Book appelle un shehuixuejia, terme reservé aux grands sociologues déja disparus.












Document Info


Accesari: 2360
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )