MOBILITATEA SOCIALĂ

Definiție și clasificare

Mișcarea indivizilor în cadrul unei structuri sociale și accesul la ocuparea unor poziții corespunzătoare calităților și mijloacelor de care dispun (studii, cometență, bunuri materiale, putere politică etc.) reprezintă procesul de mobilitate socială (concept introdus de P.SOROKIN, 1927).

Există mai multe tipuri de mobilitate socială, corespunzătoare criteriilor utilizate pentru clasificare și polimorfismului fenomenului.

Astfel, în funcție de sensul mișcării, distingem mobilitatea orizontală, adică deplasarea de la un status (poziție) la un alt status, de același nivel (salarial, de prestigiu etc.) și mobilitatea verticală - trecerea indivizilor de la un status social la altul, în sens ascendent sau descendent.

Mobilitatea verticală poate să apară sub două forme speciale: ca schimbare de status în raport cu cel al părinților, denumită mobilitate intergenerațională și ca schimbare de status în raport cu pozițiile anterioare ocupate de aceeași persoană, vizând cariera unui individ, denumită mobilitate intragenerațională sau de carieră.

Cu cât evoluția sistemului social determină extensia unor statusuri, apariția altora noi și cu cât facultățile indivizilor sau sistemul de promovare socială contribuie la ridicarea, stagnarea sau decăderea în status, cu atât mobilitatea inter și intragenerațională este mai puternică și exercită efecte sociale favorabile sau nefavorabile asupra indivizilor și societății, ceea ce capătă o importanță deosebită în procesul schimbării generale, în progresul social.

Aspirațiile indivizilor spre poziții sociale superioare sau spre noi locuri în ierarhia socială sunt stimulate cu atât mai mult cu cât societatea realizează o evoluție globală, continuă, determinând trecerea de la un sistem de poziții sociale - având un anumit nivel de eficiență - la un sistem îmbunătățit, care intră în consonanță cu noi căi de perfecționare și de eficientizare a statusurilor, de creare a unor statusuri superioare.

La scara societății globale, acest proces de mobilitate ascendentă duce - în timp - la diminuarea straturilor inferioare (sub aspect social-economic) în favoarea unor straturi medii, clase medii și chiar superioare - din punct de vedere al veniturilor, prestigiului, nivelului de viață, poziției în viața socială etc. Ca exemplu poate fi dat procesul de mobilitate care s-a produs în SUA după anii '40 ai secolului nostru și care a avut ca rezultat sporirea "gulerelor albe" și formarea claselor mijlocii, fapt care a contrazis teoria marxistă a claselor.

Un loc important îl ocupă în cadrul procesului de mobilitate socială și mobilitatea ocupațională, deoarece prin trecerea la profesii de calificare tot mai înaltă, cu importanță socială, se realizează ascensiunea pe plan social. Se obțin salarii mai mari, prestanță și prestigiu mai înalte, apreciere socială și economică deosebite. Este calea prin care se realizează o schimbare importantă în stratificarea socială în societățile avansate.

Înțelegerea acestui proces este importantă atât pentru cunoașterea factorilor care pot influența mobilitatea socială, cât și pentru realizarea unor modele care să faciliteze producerea sa în sensul în care poate fi util progresului social.

Desfășurarea mobilității implică însă și fenomene care preced procesul în sine, cum ar fi: mobilitatea spațială, geografică sau teritorială - cuprinzând migrația cu obiectiv profesional - de la sat la oraș sau invers, cu schimbarea profesiei și a altor condiții de viață, cu acces la valori sociale noi etc. De asemenea, avem în vedere chiar și mișcarea navetistă ca preludiu al mobilității sociale și chiar alte fenomene care îi premerg și o favorizează.

În economia contemporană, un factor important este apariția de noi sectoare și domenii de activitate, care impun formarea unor contingente de specialiști cu pregătire adecvată noilor cerințe și care - datorită competitivității lor - pot obține poziții noi în structurile profesionale și sociale.

Instrumente de măsură a mobilității

Instrumentele de măsură a mobilității își au prototipul în tabelul de mobilitate socială. Acesta este un tabel cu dublă intrare în care pe linii sunt trecute categoriile de origine (recrutare) iar pe coloane - categoriile de destinație ale indivizilor.

De exemplu, pentru mobilitatea intergenerațională, categoriile de plecare sunt profesiunile taților, iar categoriile de destinație - categoriile socioprofesionale ale fiilor.

Într-un tablou generic:

FIU

C₁, C₂, C₃ - categorii socioprofesionale în ordine descendentă

n = număr de indivizi

N = numărul total de indivizi din cele nouă căsuțe

n₁₁, n₂₂, n₃₃ - imobili

n₁₂, n₁₃, n₂₃ - mobili descendenți

n₂₁, n₃₁, n₃₂ - mobili asecendenți

Astfel, rata de imobilitate se poate calcula cu formula:

.

Similar se calculează rata de mobilitate ascendentă și rata de mobilitate descendentă.

Factori ai mobilității

a)  Factori structurali sau de macronivel:

dezvoltarea economică

diversificarea structurilor ocupaționale în societate (vezi exemplul de mai jos, cu referire la SUA).

b)  Factori de micronivel

voința indivizilor, aspirații Dezvoltarea economică, diversificarea structurilor ocupaționale, precum și alți factori determină schimbări și la nivel psihoindividual. Sistemele motivaționale ale indivizilor sunt condiționate social-istoric, după cum procesele de dezvoltare economică/tehnologică sunt și procese de creare a unor noi aptitudini. În consecință, și nivelele aspiraționale ale indivizilor se schimbă. Prezentăm în continuare o astfel de schimbare (cazul Middletown).

un alt factor de micronivel: poziția familiei în ierarhiile de prestigiu/sociale. Acest factor se află într-o strânsă legătură cu:

educația. Opiniile specialiștilor sunt împărțite:

școala (educația) reprezintă un instrument de reproducție socială, de perpetuare a structurilor existente;

în acest sens, paradoxul lui Anderson arată faptul că a transmite fiului o diplomă mai ridicată nu îi asigură acestuia o poziție superioară în societate, după cum obținerea unei diplome inferioare nu conduce automat la o poziție inferioară;

o condiție necesară - deși nu suficientă - pentru mobilitatea ascendentă rezidă însă în nivelul de instruire.

Evoluția mobilității

Analiza studiilor privind mobilitatea duce la câteva concluzii interesante:

există o foarte puternică mobilitate de la o generație la alta;

mobilitatea ascendentă este mai puternică decât cea descendentă;

totuși, mobilitatea ascendentă are o evoluție curbilinie: marchează o creștere în perioada 1930-1955, după care o scădere semnificativă;

există o corelație medie între originea socială și destinul fiului:

a crescut mobilitatea la agricultori și la nivelele superioare ale salariaților;

ereditatea meseriei rămâne puternică la funcționari și muncitori;

mobilitatea descendentă este mai accentuată la comercianți etc.

Efectele sociale ale mobilității

efect pozitiv: încadrarea pozițiilor din societate cu oameni valoroși;

efctele negative:

creșterea așteptărilor de ascensiune peste nivelul posibilităților și, consecutiv, apariția unor stări de frustrație, deziluzie, înstrăinare;

la cei cu mobilitate descendentă: panică, umilință etc.