Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload







ORIENTARI CONTEMPORANE IN SOCIOLOGIA FRANCEZA

sociologie






loading...




ALTE DOCUMENTE

Sociologie rurală
Legea Dovezii Sociale
ECKHART TOLLE 5
Conflictele si natura lor
TINERII SI CRIMINALITATEA
Scopul acestui exercitiu : reusita la interviul de emigrare
CIRCULATIA ELITELOR
SOCIETATEA IN NUME COLECTIV
ASPECTE CONEXE SI ALTE OBSERVATII PE MARGINEA TREBUINTELOR FUNDAMENTALE

ORIENTARI CONTEMPORANE IN SOCIOLOGIA FRANCEZA

In conditiile reconstruirii pe o noua platforma valorica a intregii societati franceze, dupa ultimul razboi mondial sociologia si-a consolidat statutul de 'fiica spirituala a Frantei'[1], confirmand aprecierile lui E.Durkheim:'a determina partea care revine Frantei in constituirea si dezvoltarea sociologiei inseamna a face aproape istoria ei: deoarece ea e nascuta la noi si, cu toate ca azi nu exista popor care sa n-o cultive, ea a ramas o stiinta esentialmente franceza'[2].Totusi, ansamblul conditiilor materiale, sociale si spirituale postbelice constituie un referential fundamental schimbat fata de cel care a generat sociologismul durkheimist, reflectandu-se in evolutii si echivalente ale obiectului epistemic al sociologiei. Acestea au fost sintetizate in:

1)      s-a desprins progresiv de discipline inrudite cu istoria sociala si geografia umana;

2)      s-a interesat in mod deosebit de cercetarea empirica, ceea ce adus la o dezvoltare importanta a metodologiei;

3)      s-a distantat tot mai mult de filosofie si mai ales de filosofia istoriei;

4)      s-a orientat catre studii empirice raspunzand cerintelor societatii, mai precis cerintelor planificarii'[3].

Orientarea programatica spre practica, prin explorarea posibilitatilor de optimizare a structurilor sociale generate de neincetata diviziune a muncii a determinat o diviziune profesionala interna a sociologiei, legitimand procesul ireversibil de diferentiere a ei pe ramuri de cercetare sociologica pe teren. Ca rezultat, profesionalizarea activitatilor cu caracter sociologic a marcat 'reconcilierea cercetarii empirice si reflectiei teoretice ' (P.Bourdieu), prin institutionalizarea cercetarii concrete. Institutul francez de sociologie, infiintat in 1924 din ratiuni pur academice, este astazi completat cu o vasta retea de institutii cu profil partial sau integral sociologic, dar cu toate mijloacele necesare acoperirii nevoii de cercetare sociologica a intregului spatiu social francez. Societatea franceza de sociologie infiintata in 1965, este doar un exemplu care certifica existenta celor 65 de structuri institutionale de cercetare sociologica din Franta contemporana.

Daca primul deceniu de dupa razboi a fost considerat 'perioada empirismului' ca urmare a completarii traditiilor puse de Fr.Le Play cu cele mai noi achizitii metodologice americane, ulterior, sub imperiul controverselor filosofice, a inceput o miscare de recuperare a subiectivitatii umane ca obiect de studiu al sociologiei. 'Criza explicatiei sociologice' a polarizat eforturi substantiale in vederea clarificarii naturii cunoasterii sociologice a finalitatilor sociale si antropologice ale acesteia. Orientarea teoretica unitara a practicii cercetarii sociologice a favorizat constituirea unei pozitii metodologice noi reprezentate de P.Bourdieu, Jean-Claude Passeron, Jean Claude Chamboredon. Conform acestora obiectul de cercetare al sociologiei nu-l constituie realitatea nemijlocita, ci doar acele segmente care prezinta 'efecte epistemice' (P.Bourdieu) pozitive. Prezenta si in sociologia americana, sub numele de 'constructie a teoriei', orientarea aceasta care recomanda 'transfigurarea epistemica' a realului prin utilizarea numai a acelor scheme, modele si supozitii capabile sa descifreze complexitatea spatiului social s-a dovedit a fi foarte productiva atat pentru cercetatorii sociali, pentru teoreticieni cat si pentru cei implicati direct in viata publica.

A. Touraine, de exemplu, ca fondator al 'conceptiei actionaliste' in cercetarea de teren, considera ca studiile de cercetare concreta apartin sociologiei numai in masura in care folosesc datele culese ca puncte de plecare pentru construirea unor diagnoze reprezentative fata de fenomenul investigat. Reconstruirea imaginii sociomorfe a realitatii cercetate nu e o simpla reflectare teoretica a faptelor concrete, ci un rezultat al combinarii metodologiei cercetarii cu exigentele logicii actiunii sociale, respectiv raportarea diagnozei la scopurile si valorile unui sistem teoretic general compatibil cu sistemul social global.

In acest sens, R. Aron considera ca un demers logic este valid sub raport stiintific atunci cand 'descopera in faptele' cercetate conexiunile in numele carora formuleaza inferente. Pentru a le si explica, deci pentru a oferi o intelegere sociologica a ansamblurilor sociale, nu trebuie inventate alte articulatii teoretice, ci urmate cu strictete toate rigorile epistemologiei cunoasterii. In acest mod, rezultatele cercetarii sociologice devin compatibile cu cercetarile stiintifice din toate celelalte domenii ale cunoasterii conferind o demnitate indiscutabila sociologiei ca stiinta, institutie si profesie.

Intrucat panorama sociologiei franceze contemporane este diversa, ne propunem, in final, sa realizam o prezentare bibliografica si tematica, succinta, a ramurilor celor mai bine reprezentate prin autori care au depasit spatiul francez prin opere de patrimoniu in domeniile in care s-au afirmat.

SOCIOLOGIA RURALA

1)      Friedman, G.: Villes et compagnes, civilisation urbain et civilisation rurale en France, Paris, Armand Colin, 1953;

2)      Jollivet, M.; Mendras ,H.: Collectivites rurales franaises, tom I, Etude comparative de changement sociale, Paris, A. Colin, 1971;

3)      Jollivet, M.: Tom II, Societes paysannes ou lutte de classe au village, Paris, Armand Colin, 1974;

4)      Rambaud, P.: Societe rurale et urbanisation, Paris, Le Seuil, 1973;

5)      Mendras, H.: La fin des paysans avec une reflection, de vingt ans apres, Paris, Actes Sud, 1984;

6)      Mendras, H.: Societes paisannes, elements pour une theorie de la paysannerie, Paris, Ar. Colin, 1976;

7)      Eizner, N.: Paradoxes de l'agriculture, Paris, Nathan, 1985;

8)      Boudhon, Raymond: Individualism au holism: un debat methodologique fondamental;

9)      M. Verret, H. Mendras: Les champs de sociologie franaise, Paris, Ar. Colin, 1988.

URBANIZARE SI SCHIMBARE SOCIALA

1)      Barbichon, G.(et. coll): L'etre dans la ville, migrants d'origine rurale, migrants d'origine citadine, Paris, Cordes, 1974;

2)      Bleitrach, D. (et. coll): Les modes du vie des ouvriers des zones industrielles de Fos et vitrolles, Aix en Provence, Cret, 1977;

3)      Burgel, G.: Problemes de methodes et geographie urbaine comparative, Laboratoires de geographie urbaine, Universite de Paris, X, Nanterree;

4)      Careux, J.: Evolution des millieux ouvrieres et habitat, Paris, Centre d'ethonogie et psychologie, 1975;

5)      Castells, M.: Y-a-t-il une sociologie urbaine?, in Revue de sociologie du travaill, Paris, 1968;

6)      Castells, M.: La question urbaine, Paris, Maspero, 1973;

7)      Choay, F.: Les sens de la ville, Paris, Le Seuil, 1972;

8)      Chombart de Lauwe, P.H. : Des hommes et des villes, Paris, Payot, 1968;

9)      Clerc,P.: Grands ensembles, balieues nouvelles, Paris, INED-PUF, 1967;

10)  Coing, H.: Renovation urbaine et changement social, Paris, Ed. Ouvrieres, 1966;

11)  Dagmond, M.: Enquete sur l'ideologie urbaine de l'elite technotronique et politique (1945 - 1975), Paris, Mouton, 1978;

12)  Friedman, G.: Villes et compaignes, Paris, CNRS, 1953;

13)  Guerrand, R.H.: Les origines du logement social en France, Paris,Ed.Ouvrieres, 1966;

14)  Huet, A.; Peron.R.: Urbanisation capitaliste et pouvoir local, Paris, Delaye,1977;

15)  Lefebre, H.: Critique de la vie quotidiene, Paris, L'Arche, 1961;

16)  Lefebre, H.: Vers le Cybernathrope, Paris, Gauthier collection 'Meditations', 1971;

17)  Levy, F. P.; Segaud, M.: Anthropologie de l'espace, Paris,Collection 'Alors', 1984;

18)  Petonnet, G.: Espaces habites, Paris, Galilee, 1982;

19)  Raymond, A.: L'Architecture. Les aventures spatiales de la raison,Paris, CCI, 1984;

20)  Raymond, A.; Giacimetes, V.: Technostructure et architecture,Paris, 1984;

21)  Raymond, A.; Haumont, N.: L'Habitat pavillionaire, CRU, 1966;

22)  Thoenig, J.C.; Dupuys,V.: L'Ere des techocrates, les cas des Ponts et chaussee, Edition d'organisations, 1979;

23)  Touraine, A.: La societe post-industrielle,Paris,Gouthier,Collection 'Meditations', 1964;

24)  Verret, M.: L'Ouvriere franais: l'espace ouvrier, Paris, Armand Colin,1979.

SOCIOLOGIA ORGANIZATILOR

1)      Bernoux Ph.: La sociologie des organisations, Paris, Le Seuil collection,'points', 1985;

2)      Crozier,M.: Le phenomene bureaucratique, Paris, Le Seuil, 1964;

3)      Crozier,M.: Le monde des eployes de bureau, Paris, Le Seuil, 1965;

4)      Crozier,M.: L'Acteur et le systeme (col.E.Frieburg), Paris,Le Seuil, 1977;

5)      Crozier, M.: Etat modeste, Etat moderne, Paris, Fayrad, 1987;

6)      Gremion, P.: Le pouvoir peripherique: bureacrates et notables dans le systeme politique franais, Paris, Le Seuil,1976;

7)      Maurice, M.;Sellier, F.; Silvestre, J.J.: Politique d'education et organisation industrielle en France et en Allemagne, Paris, PUF,1982;

8)      Marin,P.: Le Developpement des organisations, Paris, Dunod, 1971;

9)      Padioleau, J.G.: Quand la France s'enfrerre, Paris, Dunod,1981;

10)  Pages, M.: La vie affective des groupes. Esquiesse d'une theorie de la relation humaine, Paris,Dunod,1968;

11)  Raymond, J.D.;Adam, G.: Conflicts du travail et changement social, Paris, PUF; 1978;

12)  Sainsaulieu, R.: L'Identite du travail, Paris, Press de la Fondation Nationale des sciences politiques, 1977.

STRATIFICARE SI MOBILITATE SOCIALA

1)      Baudelot, C.: Salaries III. Les profils de carriere, Paris, INSEE, 1981;

2)      Betraux, D.: Destins personnels et structure de classe, Paris, PUF, 1977;

3)      Bouden, R.: L'inegalite des chances, Paris, PUF, 1979;

4)      Bouvier-Ajm M.; Mury, G.: Les clases sociales en France, Paris, Editions sociales, 1963;

5)      Golac, M.: La mobilite sociale, transmission du statut social, Economie et statistique, no. 199 - 200, mai - juin 1987;

6)      Labbens, J.:Sociologie de la pauverte, Paris, Gallimard, 1978;

7)      Singly, F. de: Etudes de styles de vie, Paris, Encyclopedie Universalis, 1987;

8)      Singly, F. de: Fortune et infortune de la femme mariee, Paris, PUF, 1987;

9)      Thelott, C.: Tel pere, tel fils?, Paris, Dunod, 1982;

10)  Ysmail, C.: Le comportament electoral des Franais, Paris, La decouverte, 1986 .

SOCIOLOGIA OPINIEI PUBLICE

1)      Cazeneuve, J.: Sociologie de la radio - television, Paris, PUF, 1962;

2)      Cazeneuve, J.: Les pouvoirs de la televisions, Paris, Gallimard, 1970;

3)      Goguel, F.; Dupeux, G.: Sociologie electorale. Esquise d'un bilan, Guide de recherche, Paris, Armand Colin, 1951;

4)      Lagneau, G.: La sociologie de la publicite, Paris, PUF, 1977;

5)      Sofres, I.: L'Opinion publique, Paris, Gallimard, 1984;

6)      Stotzel, J.: Theorie des opinions, Paris, 1947 - 1948;

7)      Stoetzel, J.: L'Etude experimentale des opinions, Paris, PUF, 1943;

8)      Stoetzel, J.: L'Opinion publique et la presse, Paris, Les cours de droit, 1947-1948;

9)      Stoetzel, J.: Les sondages d'opinion publique, Paris, Editions du Scarabee, 1948;

10)  Stoetzel, J.: Les valeurs des temps presents. Une enquete europeenne, Paris, PUF, 1983;

11)  Stoetzel, J.; Giragd, A.: Les sondages d'opinion publique, Paris, PUF, 1970;

12)  Victoroff, D.: Psyhosociologie de la publicite, Paris, PUF, 1970;

13)  Voyenne, B.: La presse dans la societe contemporaine, Paris, Armand Colin, 1962.

INSTITUTIILE

1)      Barthez, A.: Famille, travail et agriculture, Paris, Economica, 1982;

2)      Chalvan-Demersay, S.: Concubin, concubine, Paris, Le Seuile, 1983;

3)      Commaille, J.: Le divorce en France, De la loi de 1875 à lq sociologie du divorce, Paris, La documentation franaise, 1980;

4)      Commaille, J.: Familles sans justice?, Paris, Le centurion, 1982;

5)      Gokalp, C.: Quand vient l'age des choix, Paris, PUF, Travaux et documents, no. 95, 1918;

6)      Kessler, D.; Mason, A.: Cycles de vie et generations, Paris, Economica, 1985;

7)      Pitron, A.(et coll.): Vivre sance famille? Les solidarites familiares dans le monde d'aujord'hui, Toulouse, Privat, 1978;

8)      Segalen, M.: Sociologie de la famillie, Paris, Armand Colin, Collection, U., 1981;

9)      Singly, F. de; Thelot, C.: Ascendences et formes de vie, Paris, INSEE, Archives et documents, no. 115, 1984;

SOCIOLOGIA FAMILIEI - DEMOGRAFIE

1)      Burguiere, A.; Klapisch-Zuber, Ch.; Segalen, M.; Zonadend, F.: Histoire de la famille, 2 vol., Paris, Armand Colin, 1986;

2)      Chesnais, J. C.: La transition demographique. Etapes, formes implications economiques, Paris, INED, 1986;

3)      Dupaquier, J.; Dupaquier, M.: Histoire de la demographie, Paris, Libraire academique Perrin, 1985;

4)      Landry, A.: La revolution demographique. Etudes et essai sur les problemes de population, Paris, Sirrey, 1942, reedition INED; 1982;

5)      Reinhold, M.; Armengaud, A.; Dupaquier, J.: Histoire generale de la population mondiale, Paris, Montchretien, 1968;

6)      Sauvy, A.: Theorie generale de la population, 2 vol., Paris, PUF, 1959;

7)      Tapines, G.: Elements de demographie, Paris, Armand Colin, 1985;

8)      Vallin, J.: La population mondiale, Paris, La decouverte, 1986;

9)      Levi-Strauss, Cl.: Les structures elementaires de la parente, Paris, PUF, 1947;

10)  Foucault, M.: Histoire de la sexualite, Paris, 1976 - 1984;

11)  Foucault, M.: L'Archeologie du savoir, Paris, Gallimard, 1969.

SOCIOLOGIA SCOLII SI A INVATAMANTULUI

1)      Boudelot,C.;Cukrowicz,H.;Establet,R.: Les etudiants, l'emploi, la crise, Paris, Maspero, 1981;

2)      Berthelot, J.M.: La piege scolaire, Paris, PUF, 1983;

3)      Boudon, R.: L'Inegalit des chances : la mobilite sociale dans les societes industriales, Paris, Armand Colin, 1973;

4)      Boudon, R.: Effets pervers et ordre social, Paris, PUF, 1983;

5)      Bourdieu, P.: La distinction: critique sociale du judgement, Paris, Ed. de Minuit, 1979;

6)      Bourdieu, P.; Passeron, J.C.: Les herities: les etudiants et la culture, Ed. de Minuit, 1964;

7)      Bourdieu, P.; Passeron, J.C.: La reproduction: elements pour une theorie du systeme d'enseigment, Paris, Editions de Minuit, 1970;

8)      Chapoulie, J.M.: Les professeurs du secondaire, Paris, Monton-MSH, 1986;

9)      Cherkaoni, M.: Les paradoxes de la reussite scolaire, Paris, PUF, 1979;

10)  Grignon, C.: L'Ordre des chosses: les fonctions sociales de l'enseignement technique, Paris, Ed. de Minuit, 1971;

11)  Halsey, A.M.(et coll.): Aptitude intelectuelle et education, Paris, OCDE, 1961;

12)  Naville, P.: Theorie de l'orientations scolaire et professionelle, Paris, Gallimard, 1945, p.137 - 138;

13)  Naville, P.: Ecole et societe. Introduction. Recherches de sociologie du travail, Paris, 1959;

14)  Norvez, A.: Les corps enseignement et l'evolution demographique, Paris, INED-PUF, 1977;

15)  Prost, A.: L'Histoire de l'enseignement en France: 1800-1967, Paris, Armand Colin, 1968;

16)  Prost, A.:La democratisation de l'enseignement secondaire a-t-elle en lieu?, Paris, PUF, 1986;

17)  SEIS: L'Enseignement superieur en France. Etude statistique et evolution, 1959-1977, Paris, SEIS, 1980;

18)  Verret, M.: Le temp des etudes, Lille, PUF, 1978;

19)  Guillaume, M.: L'Etat des sciences sociales en France, Paris, La Decouverte, 1986.

SOCIOLOGIA RELATIILOR PROFESIONALE

1)      Adam, G.: Le pouvoir syndical, Paris, Dunod, 1983;

2)      Adam, G.; Reynaurd,J.D.: Confits du travail et changement social, Paris, PUF, 1978;

3)      Bornoux, Ph.: Un travail a soi, Toulouse, Privat, 1981;

4)      Boltanski, L.: Les cadres, la formation d'un groupe social, Paris, Ed. de Minuit, 1982;

5)      Bunel, J.; Saglio, J.: L'Action patronel, Paris, PUF, 1979;

6)      Delamotte, J.: Recherche en vue d'une organisation plus humaine du travail industrial, Paris, La documentation franaise, 1972;

7)      Dofny, J.; Durard, C.; Reynaud, J.D.; Touraine, A.: Les ouvrieres et le progres technique, Paris, Armand Colin, 1966;

8)      Dommergens, P.; Grouy, G.; Molson, J.: Les syndicats franais et americans face aux mutations techonologiques, Paris, Anthropos, 1984;

9)      Dubois, P.: Les ouvrieres divise, Paris, FNSP, 1981;

10)  Durand, Cl.: Chomage et violence, Paris, Galileem, 1981;

11)  Durand, Cl.; Dubois, P.: La greve, Paris, Armand Colin, 1975;

12)  Erbes-Seguin, S.: Syndicats et relations de travail dans la vie economique franaise, Lille, PUF, 1983;

13)  Kergoat, D.: Les ouvriers, Paris, Le Sycomore, 1982;

14)  Liu, M.: Approche socio-technique de l'organisation, Paris, Ed. d'organisation, 1983;

15)  Lucas, Y.: L'Automatisation, Paris, PUF, 1982;

16)  Maruani, M.: Mais qui a peur du travail des femmes?, Paris, Syros, 1985;

17)  Montmoullin, M. de: Le taylorisme a visage humain, Paris, PUF, 1981;

18)  Segrestin, D.: Le phenomene corporatiste. Essai sur l'avenir des systeme professionels formes en France, Paris, Fayard, 1985;

19)  Sellier, F.: La confrontation sociale, Paris, PUF, 1984;

20)  Wisner, A.: Contributions a une prospective du travail, Paris, La Documentation franaise, 1978;

21)  Wisner, A.: Le sexe du travail, structures familiales et systeme productif, Grenoble, PUG, 1984.

PROBLEMATICA SOCIALA A MISCARII MUNCITORESTI

1)      Aglietta, M.: Regulation et crises du capitalisme l'espace des Etats-Units, Paris, Calmann Levy, 1976;

2)      Andrieux, A.; Ligmon, J.: L'Ouvrier aujourd'hui, Paris, Gouthier, 1966;

3)      Boyadjian, Ch.: La nuit des machines, Paris, Les presses d'aujourd'hui, 1978;

4)      Durand, Cl.: Chomage et violence, Paris, Galille, 1981;

5)      Friedmann, G.; Naville, P.: Traite de sociologie du travail, Paris, Armand Colin, 1961;

6)      Gorz, A.: Adieux au proletariat, Paris, Galille, 1980;

7)      Malett, R.: La nouvelle classe ouvriere, Paris, Le Seuil, 1963;

8)      Perrot, M.: Les ouvriers en greve, 2 vol., Paris, Monton, 1973;

9)      Ranciere, J.: La nuit de proletaires, Paris, Fayard, 1981;

10)  Touraine, A.: Sociologie de l'àction, Paris, Le Seuile, 1965;

11)  Touraine, A.: La conscience ouvrier, Paris, Fayard, 1984.

SOCIOLOGIA RELIGIEI

1)      Boulard, F.: Materiaux pour l'histoire religieuse du peuple franaise XIX-eme et XX-eme siecle, Paris, CNRS, tom I, 1982;

2)      Boulard, F.: Practique religieuse urbaine et region culturelles, Paris, Ed. de Minuit, 1968;

3)      Sedplaud, M.: La religion en Occident, Evolution des idees et de vecu, Paris, Edition du Cerf, Ed. Fides, 1979;

4)      Desroche, H.: Sociologies religieuses, Paris, PUF, 1968;

5)      Hervien-Leger, D.; Champion, F.: Vers un nouveau christianisme? Introduction à la sociologie du christianisme occidental, Paris, Ed. du Cerf, 1986;

6)      Isambert, F.A.; Terrenaire, J.P.: Atlas de la practique religieuse des catoliques en France, Paris, CNRS, 1980;

7)      Mayer, J.F.: Sectes nouvelles, Paris, Ed. du Cerf, 1985, Preface d'Emile Poulat;

8)      Poulat, E.: Eglise contre bourgeoisie. Introduction au devenir du catholicisme actuel, Paris, Castermann, 1977;

9)      Poulat, E.: L'Eglise c'est un monde, Paris, Ed. du Cerf, 1986;

10)  Segui, J.: Christianisme et societe, Paris, Ed. du Cerf, 1980;

11)  Sutter, J.: La vie religieuse des Franais a traverse les sondages d'opinion publique, 1944-1976, Paris, CNRS, 2vol., 1984.


SOCIOLOGIA VARSTEI A III-A

1)      Cribier, F.: Suivi longitudinal d'une cohorte de retraites parisiens: premiers resultats (1972-1982), Revue de geriatrie, mai 1984;

2)      Darie, J.: Vieillessment des populations et prolongation de la duree de vie, INED, Paris, PUF, 1948;

3)      Donfut, C.: Loisir et retraite, Congres mondial de Sociologie, Toronto, aout, 1974;

4)      Gaullier, X.: L'avenir a reculons. Chomage et retraite, Paris, Ed. Ouvriers, 1982;

5)      Guillemard, A.M.: La retraite, une morte sociale. Sociologie des conduites en situation de retraite, Paris, Mouton, 1972;

6)      Guillemard, A.M.: Retraite et echange social. Tentative d'explication des systeme de relations sociales en situation de retraite, en colaboration avec R. Lenoir, Paris, Centre d'etude des mouvements sociaux, 1974;

7)      Guillemard, A.M.: La veillese et l'Etat, Paris, PUF, 1980;

8)      Guillemard, A.M.: Old Age and the Welfare State, London, Sage, 1983;

9)      Guillemard, A.M.: Le declin du social, Paris, PUF, collection 'Sociologie', 1986;

10)  Phitaud, Ph.: La retraite au feminin, Paris, Ed. Pierre Horay, 1983;

11)  Pitrou, A.: Vivre sans famille, Toulouse, Privat, 1978.

SOCIOLOGIA ARTEI

1)      Agulhom, M.: Marriane au combat: l'imagerie et la symbolique republicane, de 1789 à 1880, Paris, Flammarion, 1979;

2)      Bourdieu, P.: Le sens practique, Paris, Ed. de Minuit, 1980;

3)      Bourdieu, P.: Questions de sociologie, Paris, Ed. de Minuit, 1980;




4)      Bourdieu, P.: Leon inauguralle, College de France, 1982;

5)      Chartier, R.: Practiques de la lecture, Paris, Rivages, 1985;

6)      Chartier, R.; Martin, H.J.: Histoire de l'evolution franaise, Paris, Promodis, 1983-1986, tom.I;

7)      Chartier, R.: Le livre conquerant, 1983, tom.II;

8)      Chartier, R.: Le livre triumphant, 1984, tom. III;

9)      Chartier, R.: Le temps des editeurs: du Romantisme à la Belle Epoque, 1985, tom. IV;

10)  Chartier R.: La livre concurence, 1986;

11)  Escarpit, Robert: Sociologie de la literature, Paris, PUF, 1958;

12)  Escarpit, Robert: L'Ecrit sur la communication, Paris, PUF, 1973;

13)  Francastel, P.: Peinture et societe, Lyon, Andin, 1951;

14)  Francastel, P.: Art et technique aux XIX-eme et XX-eme siecle, Paris, Ed. de Minuit, 1956;

15)  Goldman, L.: Pour une sociologie du roman, Paris, Gallimard, 1964;

16)  Hennion, A.: Les professionnels du disque. Un sociologie des varietes, Paris, Metailie, 1981;

17)  Menger, P.M.: La paradox du musicien. Le compositeur, le melomane et l'Etat dans la societe contemporaine, Paris, Flammarion, 1983;

18)  Moulin, R.: Le marche de la peinture en France, Paris, Ed. de Minuit, 1967;

19)  Moulin, R. (et coll.): Les artistes, essai de morphologie sociale, Paris, La documentation franaise, 1985;

20)  Naffrechoux, M.: Lire, enquete sur la pluralite des modes de la lecture, Paris, VIII, 1987;

21)  Thiesse, A.M.: Le roman du quotidien. Lecteurs et lectures populaires à la Belle Epoque, Paris, Le Chemin vert, 1984.

SOCIOLOGIA TIMPULUI LIBER

1)      Busch, Ch.: La sociologie du temps libre existe-t-elle?, Paris, Mouton, 1975;

2)      Dumazedier, J.: Vers une civilisation du loisir?, Paris, Le Seuile, 1962;

3)      Dumazedier, J.: Sociologie empirique du loisir, Paris, Le Seuile, 1974;

4)      Dumazedier, J.: Revolution culturelle du temps libre, Paris, Lib. Des Meridiens, Klincksiek et C-ie, 1988;

5)      Dumazedier, J.; Samule, N.: Societe, education et pouvoir culturel, Paris, Le Seuile, 1976;

6)      Guilaumme, M.: L'Etat des sciences sociales en France, 1986;

7)      Lalive D'Epinay, Ch.: Temps libre, culture de masse et cultures de classes aujourd'hui, Lausane, Edition Favre, 1982;

8)      Lanfant M.F.: Les theories du loisir, Paris, PUF, 1972;

9)      Mafesoli, M.: La conquete du present, Paris, PUF, 1979;

10)  Mendras, H.: Voyage au pays de l'utopie rustique, Arles Axres Sud, 1979;

11)  Pronovost, G.: Temps, culture et societe, Montreal, Press universitaires du Quebec, 1983;

12)  Samuel, N.; Romer, M.: Le temps libre: un temps social, Paris, 1984;

13)  Sue, R.: Vers une societe du temps libre, Paris, PUF, 1982;

14)  Verret, M.: La culture ouvriere, Saint Sebastien, ACL- Edition, 1987;

15)  Yomet, P.: Jeux, modes et masses, 1945-1985, Paris, Gallimard, 1985.


Studiu de autor

Orientari contemporane in sociologia franceza

Pierre Bordieu

In conditiile reconstruirii pe o noua platforma valorica a intregii societati franceze, dupa ultimul razboi mondial sociologia si-a consolidat statutul de "fiica spirituala a Frantei, confirmand aprecierile lui E. Durkheim:"a determina partea care revine Frantei in constituirea si dezvoltarea sociologiei inseamna a face aproape istoria ei : deoarece ea e nascuta la noi si, cu toate ca azi nu exista popor care sa n-o cultive, ea a ramas o stiinta esentialmente franceza".

Orientarea programatica spre practica, prin exploatarea posibilitatilor de optimizare a structurilor sociale generate de neancetata diviziune a muncii a determinat o diviziune profesionala interna a sociologiei,legitimind procesul ireversibil de diferentiere a ei pe ramuri de cercetare sociologica pe teren.Ca rezultat , profesionalizarea activitatilor cu caracter sociologic a marcat "reconcilierea cercetarii empirice si reflectiei teoretice"(P.Bourdieu), prin institutionalizarea cercetarii concrete.Institutul francez de sociologie , infiintat in 1924 din ratiuni pur academice, este astazi completat cu o vasta retea de institutii cu profil partial sau integral sociologic, dar cu toate mijloacele necesare acoperirii nevoii de cercetare sociologica a intregului spatiu social francez, Societatea Franceza de Sociologie,infiintata in 1965,este doar un exemplu care certifica existenta celor 65 de structuri institutionale de cercetare sociologica din Franta contemporana.

Orientarea teoretica unitara a practicii cercetarii sociologice a favorizat constituirea unei pozitii metodologice noi reprezentate de Pierre Bourdieu, Jean-Claude Passeron, Jean- Claude Chambordeon.Conform acestora, obiectul de cercetare al sociologiei nu-l constituie realitatea nemijlocita, ci doar acele segmente care prezinta "efecte epistemice"pozitive(P. Bourdieu).Prezenta si in sociologia americana, sub numele de "constructie a teoriei", orientarea aceasta care recomanda "transfigurarea epistemica" a realului prin utilizarea numai a acelor scheme, modele si supozitii capabile sa descifreze complexitatea spatiului social s-a dovedit a fi foarte productiva atat pentru cercetatorii sociali,pentru teoreticieni, cat si pentru cei implicati direct in viata publica.

Reconstituirea imaginii sociomorfe a realitatii cercetate nu e o simpla reflectare teoretica a faptelor concrete, ci un rezultat al combinarii metodologiei cercetarii cu exigentele logicii actiunii sociale; respectiv raportarea diagnozei la scopurile si valorile unui sistem teoretic general compatibil cu sistemul social global.

Pierre Bourdieu, sociolog francez contemporan, s-a nascut in anul 1930.Este cunoscut datorita muncii sale in domeniul sociologiei culturii si educatiei .In conceptia sa , succesul in sistemul educational este dictat in mare parte de masura in care indivizii sunt absorbiti de cultura dominanta, sau cat capital cultural au adunat.El sustine ca acei ce detin puterea controleaza forma pe care o ia cultura si sunt astfel capabili sa-si sustina pozitia.

Potrivit acestei conceptii, Pierre Bourdieu introduce in anul 1973 termenul : "capital ultural ".

Absolvent al uneia din cele mai prestigioase institutii de invatamant superior din Franta , l Ecole Normale Superieure , profesor la nu mai putin prestigiosul College de France, director al revistei Actes de la recherce en sciences sociales , coordonator al colectiei " Les sens commun " la Les Editions de Minuit.Cartea de vizita institutionala a lui Pierre Bourdieu este impresionanta.Nu mai putin impresionante sunt evantaiul preocuparilor sale stiintifice (de la etnologie si cercetare sociologicade teren -in sociologia artei , a familiei, a educatiei-la epistemologie si teorie a socialului ) si activitatea sa publicistica.Reactiile pe care le-au provocat teoriile sale merg de la o extrema la cealalta; elogiile sau criticile , uneori radicale ,dovedesc , insa ca teoriile sale nu pot , in nici un caz , trece neobservate.

Dupa aparitia lucrarii La reproduction .Elements pour une theorie du systeme d enseignement [Bourdieu si Passeron , 1970 [, conceptia lui Pierre Bourdieu a fost etichetata ca structuralista. In opinia sociologului francez , insa , modelul teoretic pe care il propune valorifica modul de a gandi realitatea sociala in termeni relationali , care constitue esenta"revolutiei structuraliste", dar depaseste antiumanismul si anistorismul structuralismului prin: a) revalorizarea agentului pe care Levi -Strauss si mai ales Althusser aveau tendinta de a-l marginaliza , facand din el un "epi-fenomen al structurii "; b)afirmarea caracterului genetic , a istoricitatii structurilor si agentilor.Acest model teoretic valorifica in egala masura postulatul interpretarii subiective si constructiei intersubiective a lumii sociale dintre care interactionismul , fenomenologia si etnometodologia au facut , continuand gandirea weberiana, fundamentul cunoasterii stiintifice a socialului . Constructivismul avansat de Bourdieu este, insa , in intentia autorului sau , radical diferit de cel sustinut de curentele de gandire mentionate : punctele de vedere ale actorilor sunt raportate la pozitiile pe care acestia le ocupa in structura sociala si , in consecinta , este sustinuta teza potrivit careia categoriile pe care actorii le utilizeaza in constructia realitatii sociale sunt rezultatul unui indelung proces de incorporare a structurilor obiective.

Rezulta o conceptie pe care autorul sau o eticheteaza drept structuralism

constructivist(genetic) sau constructivism structuralist si care are ca obiect in egala masura structurile obiective profunde ale lumii sociale si structurile mentale , mai exact raporturile lor de generare reciproca, de autonomie relativa si interdependenta:

"Daca as caracteriza conceptia mea in doua cuvinte , altfel spus daca , asa cum se procedeaza adesea in zilele noastre , I-as aplica o eticheta , as vorbi despre structuralism constructivist sau despre constructivism structuralist , utilizand termenul structuralism intr-un sens foarte diferit de cel pe care I-l confera traditia saussuriana sau levi-straussiana.Prin structuralism sau structuralist vreau sa spun ca exista , in lumea sociala insasi , si nu doar in sistemele simbolice , limbaj , mit , e.t.c. , structuri obiective , independente de constiinta si vointa agentilor , care sunt capabile sa orienteze si sa constranga practicile si reprezentarile acestora. Prin constructivism , vreau sa spun ca exista o geneza sociala , pe de o parte , a schemelor de perceptie , gandire si actiune , care constitue ceea ce eu numesc habitus, iar pe de alta parte , a structurilor sociale si in particular a ceea ce numesc campuri si grupuri , mai ales a ceea ce este numit in mod obisnuit clase sociale "[Bourdieu, 1987 :147[.

Realitatea sociala obiectiva despre care vorbea Durkheim este un ansamblu de relatii invizibile ce se constituie intr-un spatiu de pozitii ale caror proprietati pot fi analizate independent de caracteristicile personale ale celor care le ocupa, exterioare una celeilalte , dar definite unele in raport cu celelalte prin apropiere sau prin distanta, prin situareadeasupra sau dedesubt, intre,la periferie sau in centru. Spatiul social poate fi comparat cu spatiul geografic.Conceptul "spatiul social"este, insa, o constructie teoretica, un spatiu "pe hirtie", si nu unul real. El este construit in asa fel incat agentii, individuali sau colectivi, poseda cu atit mai multe proprietati comune, cu cat sunt situati mai aproape unii de ceilalti si cu atat mai putine , cu cat sunt situati la distante mai mari." Pe hartie" distantele spatiale coincid totdeauna cu distantele sociale,ceea ce nu se intampla in spatiul fizico-geografic,chiar daca o tendinta de segregare se poate observa si aici.

Un camp social -care este, ca si spatiul, un camp"pe hartie"-este o regiune relativ autonoma a spatiului social istoric, constituita din relatii specifice a caror existenta este corelativa unor interese si mize specifice.Orice camp se caracterizeaza printr-un interes generic (dobindirea bunurilor rare specifice campului) in jurul caruia se concentreaza actiunile agentilor si care modeleaza raporturile lor.Exista atatea forme de interes cate campuri exista. Notiunea "interes" -precizeaza Bourdieu -a fost creata pentru a evidentia faptul ca nici un camp(nici cele ale activitatilor artistice, religioase, filosofice s.a.m.d.) nu scapa determinarilor de acest tip:interesul este cel care stimuleaza investitia de capitaluri si psihologica intr-un spatiu de joc oarecare, investitie care reprezinta conditia intrarii in joc si care este , in acelasi timp, creata si intarita de joc.

Distributia agentilor in spatiul social conduce la clasarea lor.Sunt, astfel,delimitate clase sociale, ansambluri de agenti care poseda o serie de proprietati comune. Clasele nu sunt unitati care pot fi identificate in spatiul fizic, ca realitati compacte, ele nu exista ca atare decat pe hirtie, clasele nu trebuie intelese ca grupuri neschimbatoare, ci, dimpotriva, ca unitati aflate intr-o dinamica permanenta.In consecinta, apartenenta la clasa a unui individ oarecare nu trebuie inteleasa in termenii "statisticii sociale", ci in cei ai "dinamicii sociale", mai exact in termenii traiectoriei sociale asociate unei biografii individuale.

Relatiile intre diferitele pozitii pot fi puse in evidenta prin intermediul distributiei resurselor care pot fi mobilizate in calitate de capitaluri in competitia pentru dobandirea bunurilor rare (interesul generic al campului),deci in calitate de surse ale puterii. Principalele surse ale puterii in spatiul social sunt:capitalul economic, sub diferitele sale forme (terenuri, bunuri, bani sau alte hirtii de valoare etc.); capitalul cultural, a carui proprietate comuna este aceea de a exista atat intr-o forma obiectivata (in diplomele obtinute sau in obiecte cu specificatie culturala : carti, tablouri etc.)cat si in stare incorporata (in structuri mentale, scheme de perceptie, gandire si actiune); capitalul social (relational),ca ansamblu al relatiilor de rudenie, de vecinatateetc.

In spatiul social global, agentii sunt distribuiti intr-un camp social si pe o pozitie, determinate mai intai de volumul global al capitalului pe care ei il poseda (in diferitele sale forme), iar apoi de structura capitalului, respectiv de ponderea difreitelor specii de capital global.Intrucat capitalurile sunt inegal distribuite, orice camp social este un spatiu al tensiunilor intre pozitii complementare . Raporturile agentilor sunt raporturi de forta (dominatie-supunere) si de lupta pentru ocuparea pozitiilor superioare (pentru interesul generic al campului).Prin aceasta, orice camp social este omolog campului puterii: dominatia/supunerea reprezinta un tip universal de raporturi sociale.

In fiecare camp social sunt investite toate speciile de capital, dar exista pentru fiecare camp o forma legitima a capitalului care poate fi valorificata cu profituri maxime.Agentii procedeaza sistematic la convertirea diferitelor specii de capital pe care le poseda in capitalul cerut de "legile" interne ale campului dat.

O forma particulara pe care resursele economice, culturale si sociale mobilizate in orice camp o imbraca, atunci cand sunt cunoscute si recunoscute ca legitime, conferind pose sorului putere mai mare, este capitalul simbolic(onoarea, in sensul prestigiului,al reputatiei).

Luptele pentru dobindirea capitalului simbolic si convertirea diferitelor tipuri de capital in capital simbolic conduc la transformarea raporturilor de forta in raporturi de semnificatie si, prin aceasta, la mistificarea esentei lor atat in ochii dominatilor, cat si in cei al dominantilor ; si unii si altii sunt victimele unui "iluzionism social"[Accardo,1983].

De fapt, toate formele de clasificare sunt forme de dominatie, iar teoria critica a culturii conduce in mod "natural" la o teorie politica.

Puterea este impusa , inainte de toate, nu prin violenta materiala(expropiere, exploatare, privare de libertate etc.) si constienta, ci prin violenta simbolica: obiectul impunerii este constituit nu din sistemele materiale, ci din sistemele de semnificatie, iar procesul impunerii ramane, in general, neconstientizat de agenti, indiferent daca este vorba despre dominati sau despre dominanti ; impunerea prin violenta simbolica reuseste nu numai sa conserve raporturile de forta care au generat-o, ci si sa le intareasca.Violenta simbolica are ca fundament un efect al teoriei: structurile simbolice influenteaza structurile sociale prin reprezentarile pe care le produc .In acest proces de impunere simbolica a puterii, limbajul,in special limbajul sociologic,are o importanta notabila.

Ca transpunere a realitatii sociale intr-o forma simbolica specifica, limbajul sociologic este, in mod necesar,complex, deoarece o realitate complexa nu poate fi exprimata lingvistic decat intr-o forma complexa. Discursul sociologic are forta transformatoare si creatoare, el genereaza reprezentari care pot fi obiectivate si transformate in "lucruri" sociale:

"Cind este vorba despre lumea sociala , a spune cu autoritate inseamna a face.Asadar cuvintele sociologului contribuie la facerea lucrurilor sociale.Lumea sociala este din ce in ce mai locuita de sociologia reificata.Sociologii viitorului(dar este deja cazul nostru)vor descoperi din ce in ce mai mult in realitatea pe care o vor studia produsele sedimentate ale inaintasilor lor."[Bourdieu,1987:69]

Bourdieu observa ca violenta simbolica este intim legata de raporturile de dominatie si, in consecinta,este constitutiva socialului (este universala) ; in acelasi timp,el subliniaza faptul ca impunerea simbolica nu presupune cu necesitate o intentie in acest sens si ca nici un sistem ideologic sau de propaganda nu poate impune agentilor semnificatii , daca acestea nu gasesc in agentii insisi, in dispozitiile personalitatii lor o orientare catre ele.Rezulta ca, pentru a fi eficienta , orice violenta simbolica incepe prin a construi in agent aceasta orientare (un habitus).

Habitus reprezinta traducerea latina a termenului grec hexis,utilizat de Aristotel pentru a desemna "dispozitiile dobandite ale corpului si sufletului".Prezent in diferite conceptii filozofice(d Aquino , Hegel,Husserl), conceptul acesta este adus in sociologie de E.Durkheim si M.Mauss care il utilizeaza in scopul explicarii caracterului sistematic, coerent, continuu al actiunilor individului socializat .

Le sens practique[Bourdieu,1980] defineste conceptul habitus pornind de la notele de continut sezizate de Durkheim si Mauss; "habitus" indica structuri subiective profunde, durabile , inconstiente , cu caracter dobandit si care au rol generator si unificator in raport cu viziunea asupra lumii si cu manifestarile concrete ale personalitatii. Bourdieu plaseaza habitusul in contextul actiunii practice (caracterizate prinr-o dimensiune corporala si o finalitate transformatoare) si evidentiaza : (a)caracterul structurat al dispozitiilor subiective, rezultat din faptul ca (b) ele isi au sursa in structurile obiective ale experientei ; (c) rolul generator si structurat nu numai in raport cu manifestarile particulare ale personalitatii, ci si in raport cu practicile agentilor.

Conceptul "habitus" este inrudit evident cu concepte cum sunt "tipificatie","categorizare", "cadre ale experientei ", "procedee interpretative".Ca si acestea , el desemneaza scheme cognitive pe baza carora individul interpreteaza realitatea si sunt dobandite in experienta sa sociala . Originalitatea conceptului utilizat de Bourdieu deriva din modul de intelegere a naturii sale cognitiv practice .El reprezinta unitatea unei dimensiuni cognitive ,constand in principii clasificatoare (categorii ale perceptiei si evaluarii), si unei dimensiuni practice , care vizeaza un ansamblu de principii organizatoare ale actiunii (hexis corporal , scheme si automatisme corporale , deplasari printre ele ), cu limbajul (vocabular , sintaxa , intonatie , ritm al vorbirii), cu timpul (continutul ,lungimea si succesiunea duratelor),cu valorile.

Habitusul de clasa(sau de grup ) poate fi definit ca sistem subiectiv , dar nu individual, al structurilor interiorizate, scheme ale perceptiei, ale gindirii si ale actiunii comune membrilor unei clase. Fiecare habitus individual , ca sistem de dispozitii individuale care exprima sau reflecta clasa sociala (sau grupul) , este o varianta structurala a celorlalte ;"stilul personal" nu este nimic altceva decat o indepartare , mai mica sau mai mare , de stilul clasei.Principiul diferentelor intre habitusurilor individuale rezida in singularitatea traiectoriilor sociale, carora le corespund serii de determinari ordonate cronologic si ireductibile unele la altele. Habitusul de grup (clasa) exprima o relatie de omogenie , respectiv de diversitate in omogenitate intre indivizi , si reprezinta fundamentul cel mai sigur, dar si cel mai ascuns, al integrarii grupurilor si claselor. El constituie conditiile oricarei obictivari al caracterului impersonal si substituibil al practicilor individuale, a constituirii unei viziuni unitare despre lume si a actiunii concertate. Habitusul (simtul practic) functioneaza ca mijloc al consacrarii indivizilor in campul corespunzator si ca instrument de conservare si reproducere a acestui camp, intrucat el consta, inainte de toate, intr-o credinta practica, o stare a corpului care antreneaza siritul, fara a implica dimensiunea constienta, si care asigura adeziunea imediata si totala la principiile profunde, adesea ocultate, ale organizarii campului. El se constituie , pe de o parte, in principiu al identitatii sociale determinate, ale apartenentei la un camp , la o clasa etc . Habitusul de clasa reprezinta, de asemenea, principiul transformarii raporturilor de forta in raporturi de semnificatie (legitimarii) si al reproductiei dominatiei in diferitele campuri ale spatiului social (omologiei campurilor) si in timp. Conceptul habitus permite punerea in discutie a problemei rationalitatii actiunii. Actiunea umana are, in general,din punct de vedere al unui observator impartial , toate aparentele unei actiuni"rationalitate in finalitate" : agentul actioneaza ca si cum ar urmari constient un scop si ar alege la fel de constient anumite mijloace pentru a-l atinge. Se poate spune ca el are o strategie de actiune. Si totusi, actiunea este "de bun simt"(sensee),dar nu are ratiunea ca principiu :in timpul jocului, jucatorul de tenis nu dispune nici de timp si nici de informatia necesara pentru a elabora o strategie rationala din care sa rezulte miscarea sa urmatoare ;aceasta este produsul unui "program"pe care experimentarea repetata a conditiilor similare celor in care se desfasoara jocul l-a construit si fixat in jucator.Rationalitatea rezulta dintr-o relatie intre,pe de o parte, structurile profunde,interiorizate ale subiectivitatii desfasoara actiunea actuala cu cele in care aceste structuri au fost produse.Este o rationalitate de tip practic,bazata pe un principiu al "economiei intentionale",al informatiei si logicii minimale pentru nevoile practicii.

Conceptul "habitus" subliniaza primatul ratiunii practice (ratiune necesara si suficienta in raport cu nevoile practicii) si defineste agentul nu numai prin capacitatea de a cunoaste si recunoaste obiectele sociale, ci prin capacitatea sa esentiala de a le construi ca relatii obiective.

Durkheim,Mead,Parsons au insistat asupra interiorizarii structurilor obiective in structuri de personalitate ,operand o distinctie neta intre obiectiv si subiectiv("existenta sociala" si "constiinta sociala", "fapt social" si "constiinta","sistem social"si "sistem al dispozitiilor-necessitati ale personalitatii").Bourdieu afirma ,dimpotriva ,obiectivitatea subiectivului :structurile incorporate (hexis corporal) nu sunt structuri subiective pur si simplu ,ci un subiectiv obiectivat intr-un corp.Teoria habitusului opune atat explicatiei deterministe a faptelor sociale,cat si explicatiei prin cauze finale teza potrivit careia logica reala a actiunii impleteste doua tipuri de obiectivari ale istoriei ,o obiectivare in institutii si una in corpuri , sau ,altfel spus, doua stari ale capitalurilor, obiectiva si incorporata.

Obiectivarea in corpuri (hexis corporal) reprezinta principiul constituirii sensului comun al actiunii ,inteles ca sens (simt) practic ,analog "simtului jocului " pe care il poseda sportivii , iar prin aceasta ea reactiveaza (conserva si intareste ) si realizeaza continuu sensul obiectivat in institutii:

"Simtul practic, necesitate sociala devenita natura ,convertita in scheme motorii si in automatisme corporale, este cel care face ca practicile sa fie ,in si prin ceea ce ramane in ele obscur pentru ochii producatorilor lor si tradeaza principiile transsubiective ale producerii lor,de bun simt [sensee] ,cu alte cuvinte caracterizate de un sens comun .Tocmai pentru ca agentii nu stiu niciodata complet ce fac ,ceea ce fac are mai mult sens decat stiu ei ."[Bourdieu, 1980:116].

Conceptele "habitus" , "sens practic", "strategie" indica o lume sociala care este in esenta o lume a practicilor care se auto-genereaza :dispozitiile subiective practicii sunt produse ale practicii care se "fixeaza" in indivizi in stare practica (fara a exclude, totusi, starea discursiv reflexiva) si care sunt actualizate in practici.Coerenta actiunii sociale (ordinea sociala) este , astfel , o coerenta(ordine) practica rezultata din coerenta dispozitiilor subiective, ea insasi produs al coerentei conditiilor obiective in care aceste dispozitii s-au constituit.

Actualizarea practica a structurilor incorporate nu este constienta, dar nici mecanica:habitusul orienteaza catre actiune in calitate de istorie incorporata si uitata ca atare , in calitate de istorie devenita natura . Actualizarea este dependenta de raportul existent intre situatia actuala in care se afla agentul si conditiile experientei trecute incorporate :daca situatia actuala este identica sau similara celei in care structurile subiective s-au format, schemele de perceptie , gindire si actiune invatate

invatate vor intra in functiune de indata ce agentul a recunoscut conditiile ; daca, dimpotriva, conditiile actuale sunt diferite de cele ale producerii sale , habitusul genereaza o conduita inovatoare de raspuns care se inscrie , totusi in limitele unui pricipiu general. Conduita este, astfel, pe de o parte, determinata, recursiva, previzibila, iar pe de alta parte, nedeterminata, singulara,imprevizibila.

I se atribuie lui P. Bourdieu teza unui determinism cvasi-absolut al actiunii , avand ca principiu habitusul , si in consecinta,teza reproductiei cvasi-absolute a structurilor sociale: acesta e continutul principal al criticilor care i se adreseaza .Sociologul francez este departe de a sustine vreuna dintre aceste teze : ipoteza habitusului permite intelegerea actiunii ca actiune determinata si, in acelasi timp,libera, reproductiva si, in acelasi timp inovatoare. Este, insa, adevarat ca sociologul francez nu dezvolta tema mecanismelor prin care habitusul conduce la schimbare.

Structurile profunde ale subiectivitatii (habitusul) sunt produsul unei actiuni pedagogice de inculcare efectuata de colectivitate si actiuni corespunzatoare de invatare desfasurate de individ (cu alte cuvinte al unui proces de socializare/educatie).Actiunea pedagogica, care nu poate avea loc decat intr-un proces de comunicare, poate imbraca forma:a)unei actiuni anonime si difuze,exercitate de un grup si un mediu simbolic, structurat,in intregul lor(pedagogie implicita);b)unei munci pedagogice desfasurate de catre agenti specializati, ca practica specifica si autonoma, in momente si imprejurari determinate(pedagogie explicita).Ceea ce se deosebeste in mod esential pedagogia explicita de pedagogia implicita este faptul ca prima produce scheme clasificatorii si corporale apeland la un discurs simbolic , cu alte cuvinte la expresia verbala si la constiinta, in timp ce cea de-a doua inculca un modus operandi specific unei practici determinate prin chiar exercitiul practicii respective. Totusi, invatarea nu se realizeaza niciodata mecanic, prin mecanismul imitatei sau cel al incercarii si erorii, deoarece, indiferent ca este vorba despre un discurs sau despre obiecte si practici experimentale, materialul care trebuie invatat este, ca produs al aplicarii sistematice a unui numar oarecare de principii practice coerente, totdeauna structurat. In consecinta, orice proces de invatare, indiferent de mecanismul sau(simpla manifestare sau transmiterea explicita), consta in interiorizarea ratiunii unei serii de fapte concrete, a principiului de organizare a acestei serii care va functiona ulterior ca principiu de organizare a practicii agentului. In plus, orice societate prevede unele exercitii structurale(ritualuri, jocuri etc),prin care transmite acest principiu. De fapt, toate actiunile infaptuite intr-un spatiu si timp structurate sunt evaluate simbolic si functioneaza ca exercitii structurale prin care societatea construieste in indivizi capacitatea de operare cu schemele fundamentale ale practicii .In acest fel actiunea pedagogica se dovedeste a fi constitutiva oricarei structuri(ordini)sociale.

Rezulta ca actunea pedagogica nu consta in transmiterea neutra a unei culturi neutre (modele de comportament impartasite de membrii unei colectivitati) de la o generatie la alta , ci intr-un proces de "impunere si inculcare a unui arbitrar cultural dupa un mod arbitrar de impunere si inculcare (educatie).[Bourdieu si Passeron,1970,trad. rom.,1977:187].Cultura care face obiectul actiunii pedagogice este necesara, in sensul ca este inextricabil legata de un anumit tip de conditii sociale , coerenta si functionalitatea structurilor de semnificatii care o alcatuiesc conferindu-i inteligibilitate, dar este,in acelasi timp, arbitrara, intrucat nu decurge din nici un principiu universal (fizic, biologic ori spiritual),nu face parte din "natura lucrurilor"si nici nu este expresia unei naturi umane universale,ci decurge, dimpotriva, dintr-un raport obiectiv de forta.Ceea ce este transmis in calitate de cultura legitima nu este decat arbitrariul cultural care exprima interesele obiective (materiale si simbolice) ale grupului sau clasei dominante.Actiunea pedagogica legitimeaza acest arbitrar prin insusi faptul ca , selectand si transmitind un model cultural ca pe singurul demn de a fi transmis, il aduce in opozitie cu celelalte , ascuzand adevarul despre caracterul sau arbitrar. La fel de arbitrar este si modul de impunere a culturii "legitime"(metode si mijloace de inculcare, determinate istoric). Orice instanta (agent sau institutie ) care exercita o actiune educativa dispune de autoritate pedagogica in calitate de mandatar al unor grupuri sau clase ( si nu al societatii in ansamblul ei , asa cum sugera Durkheim si Parsons ), in calitate de detinator prin delegatie ( o delegatie limitata )al dreptului de exercitare a violentei simbolice .

Raporturile de forta dintre grupurile sau clasele sociale se manifesta ca raporturi intre diferite instante educative . Instantele care sunt mandatate sa transmita arbitrariul cultural al grupurilor si claselor dominante sunt cele care exercita actiunea pedagogica dominanta .

Actiunea pedagogica implica munca pedagogica definita ca munca prelungita de inculcare , care are ca finalitate producerea,prin interiorizarea principiilor unui arbitrar cultural,unei structuri interne durabile (habitus) care sa persiste si dupa incetarea muncii pedagogice si sa produca la randul sau practici conforme cu aceste principii, reproducand astfel arbitrariul cultural care i-a dat nastere. Munca pedagogica se clasifica in munca pedagogica primara,desfasurata de familia de origine si care inculca un habitus pe o baza exclusiv biologica,si munca pedagogica secundara, desfasurata de orice instanta educativa care construieste un "habitus" pornind nu de la un fundament biologic , ci de la structuri subiective produse de o munca pedagogica anterioara.

Familia reprezinta agentul unei actiuni pedagogice primare care "fixeaza"in individ habitusul primar de clasa, primele scheme de perceptie , de gandire si de actiune care vor functiona ca fundament si principiu de selectie in procesul incorporarii tuturor experientelor ulterioare , astfel incat experientele diferite traite de un individ "se integreaza in unitatea unei biografii sistematice care se organizeaza pornind de la situatia originara de clasa , experimentata intr-un tip determinat de structura familiala."[Bourdieu,1972:188].

Bourdieu subliniaza , in acord cu Berger si Luckmann, importanta fara egal pentru orice tip de societate, a achizitiilor primare dobindite in familie (fiind transmis in calitate de model fara concurent , arbitrariul cultural pe care familia il inculca creeaza iluzia totala a legitimitatii) si , mai mult , imposibilitatea de a neutraliza printr-o munca pedagogica secundara clasamentele care rezulta din apartenenta (munca pedagogica) familiala . Munca pedagogica primara (educatia familiala) este in ceea mai mare parte difuza si practica, familia utilizind mai ales o pedagogie implicita constand in producerea unui habitus prin inculcarea non-discursiva, a principiilor care nu se manifesta decat in stare practica.

Continuturile pe care le inculca sunt deosebit de durabile si se constituie in baza de pornire pentru continuturile pe care le inculca orice munca pedagogica secundara ulterioara .

Nu este deloc greu de sesizat faptul ca teoria actiunii pedagogice (educatiei) elaborata de Bourdieu este o tentativa de sinteza a celor mai importante din teoriile precedente :conceptii foarte diferite cum sunt cele ale lui Durkheim , Weber , Piaget ,Mead ,Parsons ,Schutz, Goffman ,Berger si Luckman,Garfinkel ,Cicoure sunt citite una prin cealalta , reinterpretate si "exploatate ".Cuplul de concepte habitus -camp social permite o serie de "punctari " teoretice importante :

1) intelegerea actiunii pedagogice (educatiei) ca element constitutiv al oricarei structuri (organizari )sociale,ca raspuns la nevoia de legitimare /conservare structurala ;

2) sublinierea rolului esential al actiunii pedagogice primare (educatiei familiale )in societatile moderne ;

3) intelegerea persoanelor care suporta o actiune pedagogica (educati)nu doar ca destinatari ai actiunii unor agenti ai socializarii(educatori ) si nici doar ca subiecti capabili sa interpreteze lumea ,ci ca agenti ai actiunii practice ,inzestrati cu structuri subiective (habitusuri ) generatoare de practici organizate si capabili de conduite simultan reproductive si inovatoare ;ideea copilului -agentr este inglobata intr-una a copilului-agent al practicii educationale ;

4) intelegerea personalitatii nu ca ansamblu de structuri subiective ,ci ca ansamblu de structuri incorporate simultan subiective si obiective , si a educatiei nu numai ca proces de subietivare (individualizare) a obiectivului (socialului),ci si ca proces de obiectivare a subiectului ;in consecinta educatia nu este numai un proces de (auto)constructie a structuri ale personalitatii ,ci si unul in care sunt produse continuu structuri practice(obiecttive)

Bourdieu se indeparteaza de structuralism (Althusser) situand explicit analiza institutiei scolare ,si ,in general ,analiza actiunii pedagogice ,intr-o problematica teoretica ireductibila la factori politici sau conjuncturali ,si insistand asupra faptului ca in structura scolara (structura actiunii pedagogice) este prezenta ,mergand din aproape in aproape ,intreaga structura socciala .Rezulta ca o sociologie a actiunii pedagogice (educatiei) este indispensabila pentru elaborarea unei teorii sociologice generale :

"Astfel sociologia educatiei este un capitol ,si nu dintre cele mai putin importante ,al sociologiei cunoasterii si,de asemenea ,al sociologiei puterii-fara a mai vorbi despre sociologia filosofiilor puterii.Departe de a fi genul de stiinta aplicata,deci inferioara si buna doar pentru pedagogi, pe care lumea s-a obisnuit sa o vada in ea ,[sociologia educatiei] se constituie in fundament al unei antropologii generale a puterii si a legitimitatii :ea conduce , intr-adevar , la principiul "mecanismelor" responsabile de reproductia structurilor sociale si de reproductia structurilor mentale care, intrucat sunt genetic si structural corelate, favorizeaza necunoasterea adevarului cu privire la aceste structuri obiective, iar prin aceasta, recunoasterea legitimitatii lor . Datorita faptului ca, asa cum am aratat in alta parte [v. Bourdieu , 1979] structura spatiului social, asa cum se observa in societatile diferentiate, este produsul a doua principii de diferentiere fundamentale, capitalul economic si capitalul cultural ,institutia scolara care joaca un rol determinant in reproductia capitalului cultural, iar prin aceasta in reproductia structurii spatiului social, a devenit o miza centrala a luptelor pentru monopolul pozitiilor dominante."[Bourdieu , 1989:13].

Bibliografie:

1.Bourdieu P. , Economia bunurilor simbolice, Editura Meridian, Bucuresti, 1986.

2.Bourdieu P. , Passeron J.C.,Les Heritiers.Les etudians et la culture,Les Editions de Minuit, Paris , 1964.Un fragment este reprodus in Aluas Ion si Dragan Ion , Sociologia franceza contemporana. Teorie-Metodologie-Tehnici-Ramuri, Editura Politica , Bucuresti, 1971, p.619-625.

3.Bourdieu P., Passeron J.C.,La reproduction.Elements pour une theorie du system d enseignement, Les Edition de Minuit, Paris, 1970. Un fragment este reprodus in Mahler Fred, Sociologia educatiei si invatamantului . Antologie de texte contemporane de peste hotare, Editura Didactica si Pedagogica , Bucuresti ,1977,p. 187-205.

4. Stanciulescu Elisabeta, Sociologia educatiei familiale, Editura Polirom, Iasi,1997.

SOCIOLOGIA INDUSTRIALA

Vocabularul stiintelor sociale -Paul Lazarsfeld

VOCABULAR DE STIINTE SOCIALE

Concepte de indici empirici

Nici-o stiinta nu vizeaza obiectul sau in plenitudinea sa concreta .Ea alege anumite proprietati si incearca sa forteze relatii intre ele.Descoperirea de legi reprezinta sfarsitul tuturor cercetarilor stiintifice. Astfel , in stiintele sociale , alegerea proprietatilor strategice constituie un fel de problema esentiala. Nu s-a creat inca terminologia riguroasa in acest sens. Se numesc deseori aceste proprietati atribuite sau aspecte si deseori se imprumuta termenul de variabila din matematici.

Se numeste descriere, clasificare sau masurare,actul de a atribui proprietati obiectului.

Sociologia foloseste termenul de masura intr-un sens mai larg decat fizicienii sau biologii. Cand se constata ca in sanul unei organizari , un anume serviciu manifesta un grad mai mare de satisfactii decat un altul, se spune ca s-a operat o masura(desi nu se exprima printr-un numar) .Totusi exista tendinta de a folosi masura in sensul traditional al cuvintului , prin constructia de matrici precise.

Se observa deja progrese in acest sens, dar noi nu ne gasim , decat in faza initiala de cercetari formale, care nu corespund ele insele decat la o parte limitata de ansamble de operatii de masura utilizate in practica.

Vom examina aici, intr-o maniera foarte generala, demersul sociologului pentru a caracteriza obiectul sau studiu:vom vedea ca, atunci cand vrem determinarea de "variabile" susceptibile de a masura obiecte complexe, se aduce spre cercetare un proces mai mult sau mai putin tipic.

"Procesul" permite exprimarea "conceptelor"in termeni de indici empirici si contine patru faze majore:

1)reprezentarea sub forma de imagine a conceptului

2)specificarea dimensiunilor

3)alegerea indicatorilor observabili

4)sinteza indicatorilor care constituie indicii

1.Reprezentarea in imagini a conceptului

Gindirea si analiza care stabile un instrument de masura dau nastere, in general, la o reprezentare in imagini. Cercetatorul, in actiunea de analiza a detaliilor unei probleme teoretice, schiteaza mai intii o constructie abstracta, o imagine.Aspectul creator al muncii sale incepe probabil in momentul cand , percepand termene disparate, el descopera in ele o trasatura caracteristica fundamentala si incearca sa explice regularitatea care o observa. Conceptul, in momentul in care prinde contur, nu este decat o entitate cunoscuta in termeni vagi, care da un sens relatiilor observate intre fenomene.

O problema clasica a sociologiei industriale este analiza si masura notiunii de "gestiune".Dar ce se intelege exact prin notiunea de "gestiune", "directiune", "administratie".Notiunea de "gestiune" a aparut in ziua cand s-a remarcat ca doua uzine , plasate in conditii identice, pot fi dirijate mai bine sau mai rau. Acest factor complex , care favorizeaza randamentul oamenilor si productivitatea echipei, a primit numele "gestiune". Apoi , sociologii organizarilor s-au fortat sa precizeze aceasta notiune si de a-I da un continut mai concret .

Aceasi evolutie s-a manifestat si in alte domenii . Astfel notiunea de "inteligenta"corespunde , la origine , unei impresii complexe si concrete de vivacitate sau amortire mentala.

Deseori , probleme generale de acest tip care suscita curiozitatea cercetatorului si-l orienteaza pe o cale care duce in final la o problema de masura.

2. Specificarea conceptului

Faza urmatoare consta din analiza "componentelor" acestei prime notiuni, pe care noi le apelam inca , dupa caz , "aspecte " sau "dimensiuni ".Putem deduce analitic sau empiric conceptul general care le inglobeaza structura intercolerarii lor.Oricum un concept corespunde in general la un complex de fenomene mai degraba decat la un fenomen simplu si direct observabil.

Sa consideram ca dorim sa aflam daca randamentul unei echipe de muncitori este satisfacator.Neavand la inceput decat o notiune destul de vaga de ceea ce este un randament satisfacator se va pune intrebarea , fara indoiala , ce implica o asemenea expresie , care tip de randament trebuie preferat : a celui unui muncitor care lucreaza repede si strica multe piese , sau a celui unui muncitor lent dar serios in munca lui .

In anumite cazuri , in functie de natura fabricatiei , se poate admite un randament mediocru asociat cu o tara mica de deseuri , pare deci putin probabil ca , se accepta eliminarea completa a riscurilor de erori adoptand o cadenta scazuta.

In final se va analiza notiunea de randament si de a se determina diferitele ei componente : viteza de lucru , calitatea produsului , rentabilitatea echipei.

Teoria masurarii da acestor factori numele de dimensiuni , a caror analiza este deseori o problema complexa , cum se poate vedea intr-un studiu al unei uzine de constructii aeronautice unde se pot distinge 19 componente ale notiunii de gestiune .Iata cateva exemple :absenta de disensiuni in sanul unui grup , bune comunicatii ierarhice,supletea autoritatii , politica rationala a directiei , importanta relativa a efectivelor de cadre .Se poate evident duce foarte departe analiza conceptului.Un exemplu la fel de bogat ca cel de sus este rar .Deci , ca regula generala , complexitatea conceptelor folosite in sociologie este acea ca traducerea lor operationala necesita o pluralitate de dimensiuni.

3. Alegerea indicatorilor

A treia problema consta in a gasi indicatorii pentru dimensiunile retinute .Nu va fi fara dificultate .Prima poate fi formulata :ce este exact un indicator ?W.James scria in "Rolul adevarului ":cand se spune despre un om ca este prudent , inseamna ca el adopta un anume numar de caracteristici de comportament de prudenta :cere mereu asigurari , nu pariaza totul pe acelasi cal , nu se lasa pupat.Termenul "prudent "este astfel o maniera practica de exprimare a unei trasaturi comune a actelor obisnuite.Sunt in sistemul sau psihofizic caractere distincte care -l fac sa fie prudent .

Aici,interventia lui James arata imaginea unui ansamblu de indicatori , direct sugerata de experienta din viata cotidiana . Azi exista tendinta de a specifica relatia dintre acesti indicatori si calitatea fundamentala : nu se pretinde un om prudent , acela care-si imparte suma de pariat cu grija sau care se asigura impotriva tuturor virusilor. Se spune numai ca este probabil ca el indeplineste anumite acte specifice prudentei. Noi stim de asemenea ca indicatori utilizabili variaza mult in cadrul social al individului: nu se pariaza si nu se intocmesc polite de asigurare intr-o manastire, de exemplu. Este deci posibil de a elabora o masura a prudentei care tine cont de cadrul particular .

Relatia dintre fiecare indicator si conceptul fundamental fiind definit in termenii de probabilitate si nu de certitudine , este indispensabil de a folosi un numar cit mai mare de indicatori .Studiile de de teste de inteligenta , de ex. , a permis de a descompune aceasta notiune in mai multe dimensiuni : inteligenta manuala , verbala . Dar aceste dimensiuni ele insele nu pot fi masurate decit pentru un ansamblu de masuratori.

Rare sint faptele observate care nu pot servi intr-o zi sau alta ca indicatori in studiul si masurarea unui fenomen . Revenirile sint deseori considerate ca un indicator al competentei : chiar daca tinem cont de acest indicator numai, cei mai multi oameni de afaceri vor putea aparea mai competenti decit cei mai eminenti savanti. La fel numarul de bolnavi insanatositi de un doctor , indica , fara indoiala valoarea sa , dar trebuie tinut cont ca numarul de insanatosiri variaza functie de specialitatile medicale , in fine , daca numarul de carti intr-o biblioteca publica indica intr-un sens ,nivelul cultural al unui ansamblu de lectori , este evident ca calitatea lucrarilor este cel putin la fel de revelatoare ca si cantitatea.

Determinarea criteriilor care limiteaza alegerea unei baterii de indicatori este o problema delicata. Le consideram ca facind parte dintr-un concept sau, din contra , ca independenta sau exterioare lui?

Daca parcurgem lista indicatorilor de integrare intr-o comunitate , criminalitatea este continuta in conceptul de integrare , care reprezinta un factor exterior determinabil plecind de la masura integrarii?Aici , pentru ca este vorba de indici proiectivi , cunoasterea legilor care guverneaza relatiile dintre indicatori este foarte importanta. Daca excludem tarele criminalitatiidin reprezentarea unui centru urban "integrat" , se poate ca experienta releva o relatie slaba intre aceste tare si gradul de integrare :se pot deci utiliza ca masuri de integrare in cazul in care datele relative ale indicatorilor corespund conceptului ,in mod implicit. De asemenea trebuie sa se determine alti factori eventual susceptibili de a influienta tarele criminalitatii si prin urmare, de a invalida masurile; deci se pot controla acesti factori sau se utilizeaza un numar de indicatori suficienti pentru a compensa efectele lor.

4.Formarea de indici

A patra faza consta din a face sinteza datelor elementare obtinute in cursul etapelor obtinute in cursul etapelor precedente.Avind de compus randamentul unei echipe de muncitori sau inteligenta unui copil in 6 dimensiuni si alegerea a 10 indicatori pentru fiecare dimensiune, este vorba acum de a construi o masura unica plecind de la aceste informatii elementare.

Citeodata, vom fi obligati sa stabilim un indice general care acopera un ansamblu de date.Deliberarile unui juriu care trebuie sa atribuie o bursa de studii, de exemplu , au drept scop de a aprecia un ansamblu de date referitoare fiecarui candidat.In alte ocazii , interesul va fi indreptat asupra relatiilor fiecarei dimensiuni cu variabilele exterioare .Dar aici va trebui sa facem sinteza diferitilor indicatori , a caror legaturi cu variabilele exterioare sunt in general prea slabe si prea instabile pentru tratarea caracteristicilor fundamentale care se propun a fi supuse masurarii .

Formal ,se considera ca fiecare indicator intretine o relatie de probabilitate cu variabila pe care o studiem .

Pozitia fundamentala a unui individ nu se va modifica ,chiar daca se inregistreaza o variatie accidentala a unui indicator particular ;se poate ca pozitia fundamentala sa evolueze fara ca un indicator particular sa traduca aceasta schimbare .Dar daca un indice contine un ansamblu larg de utilizatori , este putin probabil ca un numar mare dintre acestia sa se modifice in aceeasi directie , daca pozitia fundamentala a individului ramane nemodificata .

Cunoasterea unei "atitudini",a unei "pozitii" comporta numeroase puncte de sondaje.Aceasta nu va fi fara dificultati.Daca dintre indicatorii alesi,anumiti indicatori nu se comporta ca altii,cum le includem intr-un indice?Intereseaza posibilitatile de a construi o teorie privind asemanarile unui ansamblu eterogen de indicatori .Subiectul este vast si nu-l vom aborda aici in toata complexitatea sa.Dar ideea generala este de a studia relatiile dintre indicatori si de a ataca anumite principii matematice generale care permit sa se defineasca ceea ce poate numi puterea relativa a unui indicator in raport cu altul, pentru a determina greutatea sa in masura specifica care se propune sa se efectueze.

Cand se construiesc indicii privitor la conceptele psihologice sau sociologice complexe , se vor alege intotdeauna item-i(entitati) relativ limitate printre cele care sugereaza conceptul si reprezentarea sa in imagine .Una din trasaturile cele mai remarcabile a acestor indici este fara indoiala faptul ca corelatia lor cu variabilele exterioare este in general stabila ,fiind"esantion"intre itemurile alese.Acest fenomen se numeste "interschimbabilitatea indicilor".

5.Interschimbabilitatea indicilor .

Pentru ailustra interschimbabilitatea indicilor ,noi am ales indicele de "conservatorism"utilizat intr-un studiu asupra atitudinilor membrilor din invatamintul superior din SUA in timpul perioadei macartiste ,cand universitari si profesori au fost adusi in fata comisiilor de ancheta.

Una din problemele care au fost puse in cursul cercetarilor a fost de a determina grupa de cadre didactice a caror convingeri au pus la adapost pe urmariti ,cei care,evident se considerau conservatori.S-a elaborat o metoda specifica pentru a situa cu exactitate grupa conservatoare.In cursul unei scurte intrevederi ,s-au cules printr-un joc de intrebari esentiale asupra conservatorilor,elementele necesare pentru a construi o "masura".Adica o problema de clasificare generala care se regaseste in toate cercetarile de opinie.

Prima etapa a constat din alegerea indicatorilor :au fost intrebati daca aproba continutul unor scrieri tipic conservatoare,s-au stabilit liste cu organizatiile de care au apartinut revistele care le-au citit si de a utiliza aceste date ca indicatori.Dar experienta pe care noi am avut-o in acest domeniu ne-a condus sa preferam indicatorii legati de fondul problemei .Astfel ,noi am numarat un numar de principii ,de drepturi si interdictii din universitate pentru care noi am cules opinia persoanelor interogate.Pornind de la aceste date s-a construit indicele de conservatorism .Alegand date diferite ,noi am comparat cu titlu experimental acest indice cu un ansamblu de alte masuri disponibile in aceeasi masura .

Doua chestiuni s-au pus vis-a-vis de atitudinea celor interogati cu privire la activitatile studentilor :"Credeti ca s-ar putea permite formarea unui grup de tineri socialisti in aceasta universitate ,daca anumiti studenti si-ar exprima aceasta dorinta ?"Atitudinea profesorilor cu privire la elementele socialiste pare sa constituie un indice de conservatorism valabil.Exista toate sansele ,de fapt ,pentru ca se constata divergente dintre conservatori si liberali si ca primii au tendinta mai marcata sa asimileze socialistii cu comunistii.40%dintre subiecti ,adica 355 profesori s-au aratat ferm impotriva unei astfel de autorizatii . Este semnificativ ca la a doua chestiune ,atingand la fel activitatile studentilor, s-au inregistrat un numar de raspunsuri aproape identice :este vorba de a sti daca cel care raspunde ,plasat intr-o situatie de responsabilitate fictiva ,autoriza studentii sa invite un eminent specialist in probleme ale Extremului Orient (Owen Lattimore ).Se observa din nou 40% de raspunsuri negative .(342).

Obtinand practic de fiecare data acelasi numar de raspunsuri non-liberale ,342 respectiv 355 ,era natural sa ne asteptam la cele doua intrebari sa raspunda negativ aceleasi persoane .Tabelul 1 infirma aceasta ipoteza:

Tabel 1. Repartizarea raspunsurilor la aceste doua chestiuni referitoare la autorizarile care se acorda studentilor

Formarea unui cerc socialist Invitatia lui Lattimore

Pentru Abtineri Impotriva TOTAL

Pentru 1686 95 124 1905

Abtineri 118 27 46 191

Impotriva 152 31 172 355

TOTAL 1956 153 342 2451

Se vede ca cele doua chestiuni au o repartitie asemanatoare de raspunsuri ,in afara de o mare rotatie a acestei ultime : 124 subiecti clasati ca si conservatori la prima chestiune -Lattimore-sunt clasati ca liberali la a doua ,in timp ce 152 de cazuri raspund invers la cele doua intrebari .Acest fenomen nu trebuie nici sa ne surprinda ,nici sa ne jeneze .Fiecare indicator poseda un caracter specific ti nu trebuie niciodata considerat foarte reprezentativ pentru clasificarea cautata.

In cazul de fata ,numerosi subiecti acompaniaza raspunsurile lor cu comentarii calitative,si asta mai ales cand opinia lor la un punct particular este in dezacord cu atitudinea generala .Aceasta a permis intr-o oarecare masura sa se explice contradictiile aparente a raspunsurilor lor .Anumiti profesori ,care s-au opus la a-l invita pe Lattimore ,exprima de fapt un resentiment personal .Altii cred ca aceasta chestiune trebuie transata pe plan legal :oricarei persoane inculpate i se refuza dreptul la cuvant in incinta universitatii.Semnalam de asemenea si cazul invers ,cei care accepta venirea lui Lattimore, dar sunt impotriva creerii unui cerc de tineri socialisti ,pentru ca se opun la dezvoltarea de organizatii politice in sanul universitatii sau cred ca existenta unui grup socialist favorizeaza infiltrarea elementelor subversive in invatamantul superior.

Notiunea de formula -mama

Al doilea text de Lazarfeld constituie al 23-lea capitol al "Vocabularului de Stiinte sociale " . Spre deosebire de procedura descrisa in textul precedent , care conduce notiunile la variabile,in practica, acest drum este parcurs in sensul opus: plecind de la textele empirice, un sociolog poate cerceta o conceptualizare care permite sa se stabileasca legaturi cu un cadru de referinta mai larg.

Conceptul de "formula-mama" desemneaza o expresie capabila sa rezume intr-un concept descriptiv unic un ansamblu de observatii particulare. Acest text este o tentativa de a formaliza acest demers , de a trece de la datele empirice catre conceptualism.

In analiza observatiilor calitative sunt cateodata o asemenea diversitati de fapte particulare incat este imposibil de a le considera individual sau de a analiza relatiile lor mutual specifice .In acest caz ,se face deseori apel la un concept descriptiv de un nivel superior ,care permite de a imbratisa si de a rezuma intr-o singura formula o suma importanta de observatii particulare.Astfel in descrierea indienilor Zunis ,Ruth Benedict noteaza sobrietatea lor in utilizarea drogurilor si al alcoolului ,apatia imaginativa ,liberalismul in fata divortului ,raporturile "anodine si ceremonioase" pe care le intretin cuplurile ,etc .Ea spune :cultura Zuniz este "apolloniana"tema centrala fiind in a evita toate excesele de emotii.Acest model sau aceasta tema apare traversand toate aspectele vietii Zunis.

O astfel de formula capabila sa rezume intr-un concept descriptiv unic un ansamblu de observatii particulare ,constituie ceea ce se numeste o formula-mama.

Formulele -mama pot varia in functie de raporturile dintre elemente.Elementele care compun "cultura apolloniana "de Ruth Benedict sunt identice din punct de vedere al unei variabile particulare:ele corespund ,in orice caz ,la o slaba desfasurare emotionala .Se pot reuni in grup de regiuni izotermice sau de subiecte hipertensive.

Filozofia stiintelor sociale

Acest al treilea text al lui Latarsfeld este capitolul II al Filozofiei Stiintelor Sociale. Constituie o prezentare generala a problemelor metodologiei sociologice ti unul din cele mai importante introduceri in metodologie si in particular al conceptului de metodologie. Cu stilul sau obisnuit , Lazarsfeld cauta sa faca ssa se inteleaga aceasta notiune relativ delicata plecand de la un ansamblu de exemple clasate in categorii mari.

Probleme de metodologie

De fapt, ce a adus sociologia nou in ultimii cincizeci de ani ? Care sunt sarcinile sociologiei noderne? Cu ajutorul unei teorii sistematice, sa dezvolte metode empirice pentru a masura gradul de regularitate al universului social si de a explica conditiile de valabilitate a tuturor proverbelor, dictonurilor si cunostiintelor spuse intuitive. Daca coerenta si precizia sunt oricum primele obiective ale sociologiei contemporane ea sa acorde cea mai mare atentie la directionarea eforturilor, la alegerea obiectivelor si la valoarea metodelor. Sociologia observa schimbarile relatiilor sociale, o transpozitie intr-un sistem inteligibil posibil de cunoscut. Sociologia studiaza omul in societate, metodologul studiaza sociologia muncii.A descrie cu precizie obiectivele metodologiei este imposibil caci depinde de dezvoltarea stiintelor sociale insusi . Se poate deci cita sase teme majore care sunt in centrul preocuparilor metodologiei de astazi.

Delimitarea obiectivelor

Autorii au tendinta de a trata aspectele particulare a unei probleme fara a specifica cum au fost ele decupate dintr-un vast ansamblu.

Clarificarea termenilor

Clarificarea termenilor este probabil sarcina cea mai veche a metodologiei si de asemenea, din pacate, inca nu a luat sfirsit. Zeteberg a aratat cite termene sociologice sunt care definesc descrierea si este posibil de a preciza regulile de utilizare.

Explicarea tehnicilor de cercetare

Construirea scarilor, esantionarea, eliminarea distorsiunilor provocate de interview-uri nu releva metodologia.Se foloseste o tehnica particulara. Este o analiza de tipul celei folosite de Lindzey care expune 10 postulate care conditioneaza utilizarea adecvata a T.A.T.(Thematic Aperceptive Test).

Cateva functii de analiza calitativa in sociologie

Acest al patrulea text de Lazarsfeld este cap.6 din Filozofia stiintelor sociale.Plecand de la dezvoltarea conceptului de formula -mama, Lazarsfeld dezvolta o teorie a conceptiei in stiintele sociale,si de asemenea o teorie structurala a limbajului stiintelor sociale, abordind problema fundamentala a raportului dintre cercetarile cantitative si calitative, plecand de la analiza sistematica a unui ansamblu de texte.

Problema metodologica

Progresul metodologic in sociologie ca in toate disciplinele pune in explicarea procedurilor utilizate in cercetare in lumina logicii si cunoasterilor empirice .Chestiunea fundamentala este urmatoarea:"Cum se exploateaza un ansamblu de date calitative(descrieri concrete,detaliate,necalificabile de persoane sau evenimente derivind din observatiile la cald,de intretinere,studii de caz,de texte istorice sau de dovezi?" Prima sarcina a metodologiei care pretinde sa aduca un raspuns general la aceasta chestiune este de a studia cum astfel de date au fost exploatate . Asta pentru ca noi am stabilit o colectie de cercetari calitative, incercand a le repartiza in tipuri caracteristici.

Acest ghid de cercetari calitative pleaca de la simplu la complex. Noi incepem sa analizam ce aduc observatiile simple. Ne vom intoarce catre studiile centrale pe problemele de ordine si de clarificare avand de examinat problema relatiilor dintre variabile in analiza calitativa.

Verificarea calitativa a teoriilor sociologice

Noi am vazut pana aici cum observatiile calitative pot contribui la formularea de probleme si de ipoteze ca si la constructia de clarificari. Datele calitative prin bogatia descriptiva , joaca un rol capital in fazele de exploatareale cercetarii.Din contra, se noteazaca daca experimentarea este, logic, modul de verificare ideal, aplicatia sa este limitata in domeniul stiintelor sociale.

Problema probei calitative

Termenul "teorie" are de fapt sensuri diferite , desemnand orientari foarete generale si un ansamblu de propozitii precise.




[1] G.Davy: Sociologues d'hier et d'aujourd'hui, PUF,Paris,1950,p.1

[2] A.Cuvillier: On va la sociologie franaise, Paris, Marcel Riviere, 1953,p.1

[3] Jean Viet: Les sciences de l'homme en France, Paris, Mouton, 1960, p.46-47




Document Info


Accesari: 1473
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2017 )