Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































POZITIVISMUL SOCIOLOGIC - DISCONTINUITATE EPISTEMICA RADICALA IN ABORDAREA FENOMENALITATII SOCIALE

sociologie












ALTE DOCUMENTE

Abuzul de droguri
Metode de cunoaştere sociologică
8 calitati pe care femeile le cauta la tine
ABUZUL DE PUTERE IN FAMILIE - VIOLENTA DOMESTICA SI MALTRATAREA COPILULUI
Aspecte ale sistemului actual de pensii
EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE SI IMBOLNǍVIRE PROFESIONALǍ PENTRU LOCUL DE MUNCA \"CONCASORIST\" DIN CADRUL HOLCIM ROMANIA SA
Adolescentul european modern
De la criza reprezentarilor la triumful prefixurilor
IORDANIA si imbracamintea femeilor arabe
CURS DE IGIENA

POZITIVISMUL SOCIOLOGIC - DISCONTINUITATE EPISTEMICA RADICALA IN ABORDAREA FENOMENALITATII SOCIALE




Ca orientare sociologica, pozitivismul sociologic se afirma in contextul aparitiei economiei de tip industrial care, valorificand rezultatele descoperirilor stiintifice si tehnice, a creat motivatii puternice pentru gandirea libera, creatoare si a promovat premise pentru o noua situare a omului in spatiul social global. Abordarea contemplativa si evaluarea abstracta a evolutiei sociale se dovedeau a fi depasite de imperativul noului tip de progres social generat de fenomenul industrial.

Saint-Simon preconizase trecerea la un nou tip de societate printr-o miscare violenta initiata de cei marginalizati; o societate in care progresul sa aiba consecinte benefice pentru toate categoriile de cetateni.

Daca in epoca industriala, ordinea se bazase pe ierarhiile impuse de religia catolica, iar progresul viza cu precadere aspectul moral, progresul rapid impus de ritmurile industrializarii cerea regandirea intregii problematici a genezei si dinamicii spatiului social global. Mobilitatea structurilor sociale moderne trebuia articulata atat cu exigentele progresului, cat si cu nevoia ordinii sociale de tip nou.

Ca raspuns la aceste exigente obiective, Auguste Comte (1798 - 1857) a creat sistemul categorial caruia i-a arondat si importante obiective de reforma sociala. In acest sens, el este fondatorul pozitivismului sociologic, dar si al sociologiei (ca stiinta), termen pe care l-a folosit pentru prima data in volumul al IV-lea al Cursului de filozofie pozitiva aparut in anul 1839-1840. In volumul al VI-lea (1842), termenul de "fizica sociala" nu mai apare, fiind integral inlocuit cu cel de sociologie considerata ca stiinta sociala generala alaturi de matematica, fizica, chimie, biologie, astronomie. Pe baza principiului generalizarii descrescande si al complexitatii crescande, A. Comte clasifica stiintele astfel: Matematica, Astronomia, Fizica, Chimia, Biologia, Sociologia. Rezulta ca sociologia este stiinta cea mai complexa, deoarece dincolo de continutul sau stiintific propriu-zis, mai contine si finalitatea umana, indica, deci, si sensul progresului pentru om a tuturor domeniilor realitatii obiective.

In conceptia sa, Umanitatea este guvernata de legea celor trei stari: starea teologica, metafizica, si starea pozitiva. Starea pozitiva presupune despartirea in egala masura de speculatiile gandirii religioase, de abstractiile metafizicii, cat si de coloratura subiectiva pe care o favorizeaza psihologia in evaluarea fenomenelor sociale. Aceasta "lichidare" a psihologiei, criticata de exegetii operei sale, avea ca scop asigurarea caracterului riguros al noii stiinte a sociologiei propusa de A. Comte ca stiinta cu cea mai mare complexitate problematica.

Obiectul sociologiei il constituie, deci, "l'être social" sau "le Grande Être" prin care A. Comte intelege Umanitatea, adica toti oamenii de la inceputul speciei umane, pana in prezent. "Individul izolat este o abstractie scolastica, numai specia este o realitate", cunoasterea individului nefiind posibila decat prin definirea cadrului general, material, spiritual si valoric in care devine posibila personalitatea individului si afirmarea sa ca individualitate creatoare.

Ca disciplina de studiu, sociologia cuprinde doua ramuri:

a)      STATICA SOCIALA: studiaza geneza societatii si structura institutionala a sa, de la familie, la biserica si stat - acestea fiind considerate principalele instante de socializare pentru individ. Prin analogie, statica sociala este un fel de anatomie a societatii. Finalizarea explicativa a acestei ramuri vizeaza descoperirea conditiilor constante ale existentei societatii, respectiv: echilibrul social, ordinea sociala. 'Statica sociala' este expusa in lectia a 50-a, din volumul VI de Filosofie pozitiva, in contextul definirii sociabilitatii fiintei umane si a modului in care este satisfacuta aceasta nevoie de sociabilitate. Dotat cu o "sociabilitate esentialmente spontana", care explica inclinatia spre viata in comun, urcand pe treptele civilizatiei omul isi afirma tot mai pregnant interese egoiste care pun in discutie "interesul general" pe care se bazeaza existenta societatii. Din acest paradox al dezvoltarii sociale izvorasc doua tendinte: una conservatoare, alimentata de egoism, si alta orientata spre legimitarea unor forme specifice de inovatie, alimentata de cresterea altruismului ca urmare a educatiei religioase si a ridicarii nivelului general de cultura prin aportul stiintelor "pozitive" (experimentale). Exemplul tipic al acestor tendinte il constituie familia, in care se reflecta toate categoriile de relatii proprii organismului social: autoritatea parintilor da putere traditiei, iar sursa principala a disciplinei sociale o constituie autoritatea paterna. In acest sens, societatea trebuie considerata ca un grup de familii, nu ca suma de indivizi,deoarece familia este cea mai stabila unitate sociala ea bazandu-se pe diviziune naturala a functiilor sociale ale oamenilor. Diviziune sociala a muncii pe care se-ntemeiaza cooperarea sociala, arata faptul ca organizarea sociala eficienta este posibila numai prin valorificarea diversitatilor individuale. Dar tocmai din aceasta cauza ordinea sociala ramane artificiala si mult mai vulnerabila decat cea familiala. Accentuarea specializarii, ca urmare a diviziunii muncii, necesita coordonarea generala a tuturor tipurilor de activitate, necesitate careia ii corespunde procesul de guvernare. Legea sociologica a guvernarii este formulata de A. Comte, astfel: 'Diversele feluri de operatiuni particulare se plaseaza in mod firesc sub conducerea neintrerupta a celor de grad de generalitate imediat superior". Inegalitatea sociala fiind generata de diversitatea gradelor de generalitate a ideilor care orienteaza activitatea sociala, evitarea conflictelor este posibila tot prin aportul ideilor, indeosebi a celor referitoare la interesul general: acestea pot reliefa diversitatea reala pe care se sprijina o unitate sociala autentica si longeviva.

b)      DINAMICA SOCIALA: are ca obiectiv de studiu evolutia spirituala a omenirii in vederea descoperirii legilor dezvoltarii sociale si a criteriilor progresului. "Legea sociala a suprematiei puterii practice este o aplicatie a celei mai generale legi a ordinii naturale: fenomenele cele mai nobile sunt subordonate fenomenelor celor mai grosolane. preponderenta sociala a fortei materiale, departe de a constitui o anomalie deplorabila, este la fel de normala ca si dominarea ordinii sociale de catre cea organica si a acesteia de catre ordinea anorganica. Cand modalitatea moderna va accepta normalitatea preponderentei sociale a fortei materiale, fatalitatea legii va putea sa devina o sursa incompatibila a dezvoltarii intelectuale si a perfectionarii morale"[1].

Spre deosebire de Saint-Simon, care considera ca orice regim social este aplicarea practica a unui sistem filosofic, A. Comte considera ca regimul social este o emergenta a conditiilor materiale si spirituale ale intregului sistem social global. Regimul de functionare a sistemului este o creatie umana, dar numai prin integrarea tuturor componentelor vietii sociale devine functional si eficient. De aceea, studierea regimurilor sociale dezvaluie dinamica reala a structurilor sociale, a intereselor si a motivatiilor individuale si comunicare. Deviza sub care trebuie explorat spatiul social este: "Iubirea ca principiu, ordinea ca baza si progresul ca tel". "Dinamica sociala" este prezenta ca "teorie generala a progresului natural al omenirii in cea de a 51-a lectie a Cursului de Filosofie pozitiva". Cauza fundamentala a progresului o constituie perfectionarea neintrerupta a fortelor intelectuale care genereaza intensificarea si amplificarea interdependentelor din spatiul social. Ca urmare, ideile sunt cele care au legimitate sa conduca societatea, iar detinatorii acestora trebuie sa fie recunoscuti ca o clasa cu autoritate si functiuni specifice celor trei "stari": "Toate feluritele noastre speculatii sunt neaparat supuse fie la individ, fie la specie, sa treaca succesiv prin trei stari diferite, pe care denumirile obisnuite de teologie, metafizica si pozitiva le vor putea indestul califica. De la inceput indispensabia, in toate privintele, cea dintai stare trebuie sa fie socotita numai ca provizorie si trecatoare; cea de a doua, care nu-i, in realitate, decat o modificare dizolvanta, nu comporta vreodata decat o destinare trecatoare, spre a se ajunge treptat la o a treia; tocmai intr-aceasta, singura deplin normala, consta sub orice raport, regimul definitiv al ratiunii umane33. In faza teologica puterea speculativa o detineau preotii, iar puterea activa militarii. In faza metafizica, filozofii aveau prerogativele culturale ale puterii speculative, in timp ce oamenii legii (magistratii) detineau puterea activa. In faza pozitiva specifica societatilor moderne, savantii se manifesta in sfera speculativa (teoretica), in timp ce adevarata putere activa o reprezinta cei care aplica stiinta in practica, denumiti de A. Comte cu numele de "industriali". Acestia, prin aportul lor la ridicarea gradului de civilizatie, contribuie la relevarea importantei educatiei intelectuale in viata societatii, ceea ce are ca efect polarizarea interesului social catre stiinta, si catre modalitatile de aplicare practica a ei. In consecinta, cooperarea tot mai accentuata in viata sociala favorizeaza afirmarea solidaritatii sociale in sensul mentinerii valorilor care orienteaza interesul general. Aplicarea valorilor stiintei la nivelul tuturor structurilor sociale constituie momentul de triumf al libertatii spirituale ca resursa nelimitata pentru progresul natural al omenirii.

In conceptia lui A. Comte, sociologia nu trebuie confundata cu un proiect al noii societati, ci trebuie inteleasa ca o platforma teoretica de investigare calificata a tendintelor de evolutie si de innoire sociala. Progresul social fiind ireversibil, cunoasterea conditiilor in care se realizeaza si accelerarea ritmurilor dezvoltarii sociale reprezinta nu o problema teoretico-filosofica, ci una practica. Implicarea sociologiei in practica de reconstructie si reforma sociala indica finalitatea spiritului pozitiv: spiritul pozitiv este o etapa distincta in evolutia umanitatii si se caracterizeaza prin orientarea gandirii spre real, spre utilitate si spre rigoare stiintifica. Distantandu-se de dogmatism, el face posibil relativismul axiologic si dezvoltarea libera, inovativa, a spatiului social, prin subordonarea afectivitatii de catre ratiune. Ratiunea este aceea care face posibila stiinta, iar prin intermediul cunoasterii stiintifice societatea poate fi organizata eficient prin folosirea metodelor pozitive: observatie, experiment, comparatie. Pe baza sintezei superioare a cunoasterii operata de sociologie oamenii pot cunoaste tendintele reale de evolutie sociala si se implica responsabil in redimensionarea structurilor sociale in functie de ritmurile cerute de modernizarea permanenta a societatii. Implicarea oamenilor, dincolo de aspectele rationale, presupune si motivatii corespunzatoare. In acest sens, daca in contextul starii teologice motivatia se realizeaza prin religie, aceasta capacitandu-i pe oameni dincolo de sensul social si uman al actiunii lor, in epoca moderna motivatia este de natura profana.

Daca acceptam faptul ca fiecarei etape de dezvoltare a societatii umane i-au corespuns "tehnici sociale" specifice de legitimare a comportamentelor, atunci apare clar ca primele structuri organizate in plan social s-au bazat pe "tehnica magiei" structurile fiind sustinute de "tehnicile sociale ale ritualurilor teologice", iar in faza industrialismului tehnicile sociale aflate in ascensiune au fost cele ale stiintei. Aceste noi tehnici sociale permit angajarea cercetarii sociale in rezolvarea problemelor, fapt care-l arata pe A. Comte ca precursor al "ingineriei sociale", profesie cunoscuta, ca atare, de abia in prezent. Cercetarea stiintifica trebuie orientata spre transformarea spatiului social prin "educatia morala", aceasta fiind prima secventa intr-un proces ce se indreapta spre o crestere economica generalizata ca urmare a asimilarii organice a rezultatelor stiintei si tehnicii. Eficienta preliminara a acestui proces nu este, insa, posibila decat prin subordonarea cresterii economice unei "sociocratii" prin care A. Comte intelegea cadrul normativ capabil sa motiveze o participare generala la viata sociala pe baza unui umanism al intrajutorarii si altruismului reciproc intre grupurile si clasele sociale. O teorie sociologica asupra finalitatii practice a stiintei poate asigura "increderea sociala" si "bunastarea colectiva" ca rezultat al corelatiei optime intre aspectele statice cu cele dinamice ale cresterii economice. Acest lucru este posibil intrucat sociologia este "stiinta dintre faptele disparate ale societatii" care construieste "unitatea limbajului claselor" si gruparilor sociale.

Cunoasterea stiintifica, proprie spiritului pozitiv, face posibila integrarea teoriei cu practica, istoria umanitatii fiind o istorie a succesiunii faptelor reale, nu a abstractiilor asociate "conditiei umane". Ca "embleme culturale ale societatii", stiintele isi pot valorifica intreaga lor forta transformatoare numai prin aportul sociologiei care confera finalitate umana si motivatie practica actiunii umane normate de ratiune, facand corectia efectelor negative ale tehnostructurii.

Discipolii lui A. Comte au constituit doua miscari diferite:



1.      miscare lui Paul Lafitte (1823 - 1893) - grupa pe cei mai consecventi adepti ai gandirii comtiste care nu admitea nici o modificare a doctrinei originale a lui A. Comte. Ei pledau pentru dezvoltare si o sistematizare a setului de idei initiale;

2.      miscarea condusa de E. Littre (1801 - 1881) - desi accepta fondul general al conceptiei comtiste, respingea premisele religioase si argumentele de natura nestiintifica in abordarea socialului. Luand atitudine fata de excluderea psihologiei din randul stiintelor socio-umane, E. Littre a creat un curent de opinie care a avut ca finalitate inceputul unei orientari psihologice care va marca dezvoltarea viitoare a sociologiei.

J. St. Mill, ca reprezentant marcant al pozitivismului sociologic, introduce, incepand cu anul 1842 termenul de sociologie in circuitul stiintific din Anglia, afirmandu-se ca un fervent propagator al ideilor comtiste, in confruntare cu doctrina organicismului promovata de H. Spencer. Premisa de la care a plecat St. Mill este urmatoarea: adevarata putere activa in societate o reprezinta ideile, in masura in care acestea se constituie in ghid al activitatii practice de generare a progresului social general. Acceptand "legea celor trei stari" si separarea obiectivului epistemic al sociologiei intr-un domeniu al staticii, respectiv al dinamicii sociale, J. St. Mill reliefeaza mai mult "legile de co-prezenta" si cele de "succesiune", disociindu-se de acceptiunea comtiana a raportului dintre acestea si comportamentul uman. Mai mult, a propus chiar o noua disciplina, numita etologie: "stiinta care determina tipul de caracter produs in conformitate cu legile psihologice generale, de catre orice set de circumstante, fizice si morale"44. In consecinta, recunoaste statutul epistemic al psihologiei - studiul "deviatiilor" comportamentului uman de la standardele universale ale "naturii umane", care nu pune in discutie (cum credea A. Comte) existenta sociologiei, careia ii rezerva prerogativele studierii indivizilor in grupuri umane prin referire la "legile generale ale societatii". Spre deosebire de psihologie care are un caracter inductiv, sociologia este o stiinta deductiva. Pentru a se supune criteriului "stiintificului", adica acela al verificabilitatii si testarii rezultatelor, ea trebuie sa aspire spre metode inductive, eventual sa adapteze metodele stiintelor naturii la stadiul societatii, si atunci va deveni stiinta comparabila ca prestigiu cu toate celelalte, recunoscute deja, ca atare.

Departandu-se critic de ipoteza lui "homo oeconomicus" (Pantaleone), considerat o simpla si irelevanta "fictiune epistemologica", J. St. Mill considera ca omul, ca obiect de studiu al sociologiei, nu poate fi redus la un "agent rational economic", intrucat actiunea specific umana comporta o determinare mult mai complexa si o conditionare multipla. Intre componentele actiunii umane exista si o conditionare multipla. Intre componentele actiunii umane o retea densa de corespondente, al caror studiu releva existenta "legilor de corespondenta" sau de "co-prezenta" din societate. Aceste legi reflecta "generalitatea naturii umane", in raport cu care actiunile umane concrete sunt "derivatii" in sensul ca ele contin si ceea ce este contingent in imprejurarile existentei nemijlocite in care identitatea de comportament este exclusa. Din aceasta cauza, legile actiunii au un caracter statistic. Pe de alta parte, existenta sociala a individului necesita studiul probabilistic, bazat pe legea numerelor mari, a actiunii, studiu care ii revine sociologiei ca stiinta sociala bazata pe o logica specifica. Aceasta logica este dezvoltata pe larg, in cartea a VII-a din SYSTEM OF LOGIC. Consecinta este urmatoarea: sociologia nu mai este o stiinta "generala", ci o stiinta sociala complementara economiei, psihologiei, politicii si etologiei, legile sale trebuind sa treaca acelasi examen de "validare logico-empirica sau inductiva". Propozitiile cu continut sociologic trebuie considerate stiintific numai dupa ce au trecut prin "canoanele procedurii dovezii" pe baza metodei "variatiilor concomitente" propuse de autor. "Logica sociologiei" propusa de J. St. Mill, chiar daca nu s-a impus in sociologie, a deschis un camp problematic care va fi atacat de reprezentantii "Cercului de la Viena" (pozitivismul logic sau empirismul logic), iar in cel mai imediat prezent de R. Boudon.

Printre alte teze care-si mentin, inca, valoarea stiintifica si azi, mai amintim: civilizatia este o realitate multiplu conditionata, in care variabila etnica este totdeauna importanta, insa odata cu cresterea nivelului de civilizatie scade, treptat, importanta individului. Totusi, numai in acest nou mediu individul poate beneficia de maximum de moralitate, bunastare si siguranta individuala. Individului ii revine sarcina de a lupta impotriva riscului de subordonare a personalitatii sale, tendintele dominatoare ale masei, consolidate ca putere de presa, reclama, mass-media si alte parghii de influentare psihologica a comportamentelor sociale ale indivizilor.

P. Barth, ca principal critic, considera ca limita principala a lui A. Comte consta in subordonarea spiritului fata de industrie, in loc sa pledeze pentru dominatia acestuia fata de social.

ELEMENTE DE METODOLOGIE

Ca metodologie, pozitivismul nu mai are un sens univoc si unitar in literatura de profil, iar in afara acestui perimetru are asociate si unele nuante peiorative. In filosofie, de exemplu, "pozitivismul logic" promovat in jurul lui Moritz Sclick, este cunoscut ca produs al Cercului de la Viena, care s-a constituit sub influenta empiro-criticismului lui E. Mach. In prezent, pozitivismul logic mai este cunoscut si sub numele de neopozitivism si cumuleaza si lucrarile lui B. Russel asupra fundamentelor logice ale matematicii, Tractatus logico-philosophicus al lui Ludwig Wittgenstein, dezvoltat ulterior de R. Carnap, C. Neurath, Ph. Frank, H. Reichenbach, s.a., prin lucrari devenite referentiale in analiza logica a limbajului; mai putin in sociologie.

Ca principal reprezentant al filosofiei neopozitiviste a stiintelor sociale, E. Nagel a impus, in anii '60 "o metodologie de origine pozitivista" in cercetarea sociala, plecand de la precizarea urmatoarelor norme pe care ar trebui sa le satisfaca cunoasterea stiintifica: 1) sa organizeze sau sa clasifice "evidentele factuale" pe baza unui set de principii explicative; 2) aceasta organizare si clasificare sa aiba un caracter sistematic si sa fie completa; 3) sa fie constanta, adica sa "evite conflictele dintre judecati. introducand o explicare sistematica a faptelor, asigurandu-se de conditiile si consecintele evenimentelor, punand in evidenta relatiile dintre propozitii; 4) sa fie precis determinata, adica sa poata permite pe de o parte predicabilitatea, iar pe de alta parte, falsificabilitatea; 5) sa neglijeze pe cat posibil "valorile imediate ale lucrurilor" pentru a putea deveni abstracta; 6) sa poata fi controlata si criticata. Dorind sa fie cat mai convingator in ceea ce priveste "demnitatea epistemica" a sociologiei, E. Nagel considera ca toate cele patru tipuri de explicatii: 1) deductiv; 2) probabilistic; 3) functional sau teleologic; 4) genetic, sunt perfect valabile si in sociologie, cu precizarea ca explicatiei sociologice ii este mai proprie explicatia teleologica sau functionala. Acestea se-ntampla deoarece in cunoasterea sociala legile ei experimentale au un caracter preponderent statistic, iar termenii pe care ii utilizeaza sunt, inca, precari sub raport semantic: "Pe scurt, termenii folositi de cercetarea sociala empirica poseda frecvent o conotatie indeterminata; ei codifica mai putine distinctii rafinate si detaliate decat o fac termenii prin care sunt exprimate legile stiintifice naturale, si itemii subsumati lor sunt, in consecinta, mult mai departe de a fi omogeni decat in stiintele naturale"5. Din aceasta cauza, generalizarile statistice raman, pe moment, principala forma de explicatie sociologica si rezerva de crestere a pertinentei stiintifice a categoriilor sociologice. Tot in aceasta directie a pledat si H. L. Zetterberg, convins ca formalizarea completa a teoriei sociologice ar permite transcrierea termenilor teoretici in "termeni pozitivi" observationali facand posibila chiar o axiomatizare a sociologiei. Acest aspect a fost amendat critic cu argumente greu de trecut cu vederea de catre un reprezentant6 actual al "reconstructiei paradigme sociologice" de care ne vom ocupa in ultima parte a cursului nostru.

Conform unor exegeti7 "regula filosofica principala a analizei desfasurate de neopozitivism este asa-numita regula a fenomenalismului, care accentueaza fundamentul experiential al oricarei cunoasteri viabile sau valide. In felul acesta, prin asertarea unicitatii experientei ca baza a oricarei cunoasteri, neopozitivismul se opune filosofiei clasice realiste (realismul: universalia sunt realia) si tuturor conceptiilor "metafizice". neopozitivismul elimina judecatile de valoare sau normative, pornind de la presupozitia ca datorita lipsei lor de continut sau de consistenta empirica nu pot deveni propozitii valide, adica supuse testarii experientiale".

Cu referire la destinul actual al pozitivismului, A. Giddins8 subliniaza faptul ca pozitivismul sociologic nu este reductibil la cel filosofic: 'unele din problemele ridicate de diferite directii concurente sau convergente ale gandirii pozitiviste din filosofie nu sunt, totusi, relevante ca atare pentru problemele puse in analiza sociologica. Daca 'pozitivismul' a insemnat ceva oarecum diferit pentru filosofi si sociologi, aceasta se datoreaza in parte faptului ca introducerea presupozitiilor pozitiviste in sociologie creaza o serie de dificultati specifice, care nu pot fi rezolvate la nivelul cercetarii filosofice generalizate".

Pozitivismul sociologic a condus la instituirea unei practici metodologice "obiective" orientate de urmatoarele principii metodologice.

1) metodele, tehnicile, procedeele care si-au dovedit valabilitatea in stiintele naturii pot fi luate "more geometrice" pentru a fi utilizate si in cercetarea sociala. Sociologia poate deveni stiinta numai urmand modelele de cercetare specifice stiintelor naturii;

2) faptele si fenomenele sociale care-si propun sa le explice, "intre experienta sociala existenta si reconstructia teoretica a acestei experiente nu exista o relatie de derivare" sau de comunicare directa, ci fiecare isi are propria existenta independenta. In calitate de analist obiectiv, cercetatorul social trebuie sa-si pastreze totala neutralitate prin neimplicarea personala in fenomenul studiat. Ipoteza de cercetare, urmeaza a fi verificata pe baza faptelor independente recoltate prin cercetarea de teren; apoi, prin generalizari empirice, cercetatorul cumuleaza prerogativele formularii "legilor sociale" care vor contribui la rationalizarea experientei sociale;

1.      metoda fiind, in viziunea pozitivismului sociologic, un instrument de explorare a spatiului social, cunoasterea sociologica are un caracter tehnic, instrumental, in sensul ca tinde sa conduca la o "inginerie sociala". Componentele sociologiei se restrang, in exclusivitate, asupra mijloacelor, sfera scopurilor ii excede prerogativele teoretice-metodologice. Rationalitatea practicii sociale pe care si-o propune sociologia vizeaza aspectul tehnic, nu pe cel normativ, deoarece cunoasterea sociologica poate deveni stiintifica numai daca ramane neutra sub aspect axiologic;

2.      in cercetarea fenomenelor sociale, dimensiunea lor istorica nu prezinta importanta, atitudinea pozitivista in cercetare presupunand abordarea sincronica, statica, a obiectelor de studiu.

Dupa deceniul al XX-lea, pozitivismul sociologic a luat forma operationismului, initiat de George A. Lundberg, care si-a propus sa ofere o explicatie pertinenta pentru necesitatea trecerii de la pozitivismul "clasic" la forma contemporana a practicii sociologice "obiective":". datorita curioaselor asociatii care se fac in legatura cu termenul de "pozitivism" am preferat intotdeauna sa caracterizez punctul meu de vedere ca fiind cel al stiintelor naturii, in loc sa risc o identificare a acestuia cu vreuna din scolile filosofice traditionale, printre care se situeaza si pozitivismul, cel putin de la A. Comte incoace9". Trebuie facuta precizarea ca G. A. Lundberg a plecat, in intemeierea operationalismului fizicist fundat de fizicianul Peroz W. Bridgman, conform caruia: "esenta unei explicatii consta in reducerea unei situatii la elementele cu care suntem atat de familiarizati intrucat le acceptam ca atare, iar curiozitatea odata cu aceasta ni se odihneste" 10.




Dincolo de imprumuturile teoretice sau metodologice, operationalismul lui G. A. Lundberg a contribuit la cristalizarea unei "probleme fundamentale pentru sociologie: formularea de propozitii testabile prin raportare la realitatea sociala empirica"11.

Spre deosebire de empirism (si el tot o varianta a pozitivismului sociologic), operationalismul promovat de G. A. Lundberg isi intemeiaza legitimitatea pe "modelul teologic de baza", specific societatii moderne in care relatiile sociale se caracterizeaza prin "instrumentalitate", fapt demonstrat in lucrarea "Poate stiinta sa ne salveze?"12: "Dezvoltarea noastra tehnologica si metodele noastre de comunicare au rezultat dintr-o interdependenta fundamentala care domina vietile noastre. Aceasta stare de lucru cere sa organizam relatiile noastre sociale in acord cu modelul tehnologic de baza, mai curand decat invers. Iar modelul tehnologic de baza se sprijina, fara indoiala, pe stiinta naturii. Pe aceasta baza mai curand decat pe vreo presupusa superioritate absoluta ori intriseca a stiintei ca o filozofie a vietii, cred ca putem trage urmatoarea concluzie: in epoca noastra si in cateva secole care vor urma de bine sau de rau, stiintele, fie ele fizice sau sociale, vor fi in tot mai mare masura punctul de referinta acceptat pentru validitatea (adevarul), tuturor formelor de cunoastere". Elaborarea instrumentelor si metodelor de observatie si masurare a socialului a contribuit la depasirea limbajului difuz prin operatii concrete de masurare a problemelor sociale, exemplu: in locul controverselor despre natura inteligentei, teste de masurarea inteligentei. Operationalizarea conceptelor, ca secventa indispensabila a cercetarii practice, de teren, impune traducerea lor in dimensiuni, variabile si indicatori, dar dobandesc valoare epistemologica numai prin elaborarea unui sistem coerent al conceptelor operationale. Pentru raelizarea acestui sistem este necesara conferirea unui caracter axiomatic intregii teorii sociologice, obiectiv care numai in viitor va fi realizat, prezentul formulandu-l ca deziderat.

In prezent, dezvoltarea analizei operationale constituie forma cea mai actuala a neopozitivismului sociologic si contribuie eficient la perfectionarea tehnicilor si a procedeelor de colectare, prelucrare si masurare a datelor cercetarii concrete, de teren. Cercetarile empirice pot beneficia de aportul operationalismului la dezvoltarea practicii sociologice.

Deschiderea pozitivismului si neopozitivismului spre cercetarea empirica nu trebuie confundata cu empirismul, care este un curent sociologic diferit si pe care-l vom analiza intr-unul din capitolele urmatoare.


REPERE BIBLIOGRAFICE

AUGUST COMTE (1798 - 1857):

Nascut la Montpellier, in 1798 unde, dupa terminarea studiilor liceale incepe Scoala Politehnica si este exclus in 1815. A inceput studii de matematica pe care nu le-a finalizat, apoi medicina la Montpellier, fara sa finalizeze nici acest tip de studii, pentru ca ulterior sa vina la Paris ca secretar al lui Saint-Simon, ce care se disociaza in 1824, pentru ca in 1826 sa inceapa redactarea doctrinei personale cunoscuta sub numele de pozitivism, activitate intrerupta temporar din motive de sanatate, pentru a fi reluata in 1828. Intre timp, incepand cu 1826, preda cursul de 'Filosofie pozitiva" la care va asista Humboldt, Hippolyte, Carnot, Charles Fourier, Esquirol (medic). Primul curs de Filosofie pozitiva apare in 1830. Intre 1831 - 1848 a predat un curs liber de astronomie. In 1848 fondeaza "Societatea pozitivista", care grupa discipolii si unde se preda si un curs de "Istoria umanitatii". Din 1845 conceptia sa releva o orientare spre misticism, vorbind de "Le Grand Etre", "religia umanitatii", prin care incearca o corectare a orientarii spre "real" prin organizarea societatii pe principiile stiintei.

Opere principale: Cours de philosophie positive (1839 - 1842); Discours sur l'esprit positif (1844); Calendrier positiviste (1849); Le Systeme de politique (1852 - 1854); Catechisme positiviste (1852); Appel aux conservateurs (1855); Synthese subjective (1856).

Bibliografie:

1.       A.Comte: Cours de philosophie positive, 5-e edition, identique al la premiere, 6 vol. Paris, Schleicher, Freres editurs, 1907/1908;

2.       A.Comte: discours sur l'esprit positiv, edite par H. Guihier, in Oeuvres chiosies, Paris, Aubier, 1943 ou cell 10/18, Paris, Union Generale d'Editions, 1963;

3.       A.Comte: Oeuvres chiosies, avec une introduction par H. Gouhier, Paris, Aubier, 1943. Ce recueil contient les deux premiers lecons du Cours de philosophie positive, la preface personnelle qui ouvre le tome IV du Cours et le Discours sur l'esprit positif;

4.       A.Comte: Sociologie, textes chiosis par J. Laubier, Paris, PUF, 1957;

5.       M.Leroy: Histoire des idees sociales en France, Paris, Gallimard, t.II, De Babeuf a Toqueville, 1950, t.III, D'Auguste Comte a P.J.Prodhon, 1954;

6.       J.Delvale: Reflexions sur la pensee comtienne, Paris, Alcan, 1932;

7.       P.Ducasse: Essai sur les origines intuitives du positivisme, Paris, Alcan, 1939;

8.       R.P.Gruber: A.Comte, fondateur du positivisme, Paris, 1892;

9.       J.Lacroix: La sociologie d'Auguste Comte, Paris, PUF, 1956;

10.    F.S. Marvin: Comte, the Fondateur of Sociology, London, Chapman&Hall, 1936;

11.    J.S. Hill: A. Comte and positivism. An arbor, University of Michigan, Press, 1961;

12.    A.Comte: Oeuvres chiosies, Paris, Aubier, 1943;



13.    A.Comte: Cours de philosophie positive et astronomique et la philosophie de la physique, Paris, Alfred Costes, 1924;

14.    A.Comte: Cours de philosophie positive, Paris, 1908, VIII, La partie dogmatique de la philosophie sociale;

15.    A.Comte: Cours de philosophie positive, Tom V-eme, Paris, 1908, La partie historique de la philosophie sociale;

16.    O.Neurath: Empiricism and Sociology, edited by M.Neurath and R.S.Cohen, Dordrecht - Boston, D.Reidel Publishing Company, 1973;

17.    A.Giddens: Pozitivism and Its Critics, in T.Bottmore and R.Nisbet (ed) A.History of Sociological Analysis, London, Henemenn, 1979;

18.    A.Comte: La philosophie positive, Resume par E.Rigolage, I, Paris, Ernest Flamarion, XVII, 193 pagini;

19.    A.Comte: La philosophie positive, tom 3, Sociologie, Paris, Ernest Flamarion, XIII, 305 pagini;

20.    A.Comte: Sociologie, Tom4, Temps modernes, PUF;

21.    A.Comte: Plan der Wissenschaftlichten Arbaiten, die fur eine Reform der Gesellschaft, notwending sind, Munchen, C.Hauser, Verlag, 1973;

22.    A.Comte: La science sociale, Paris, Gallimard, 1972;

23.    Claudian Alexandru: Originea sociala a filosofiei lui A. Comte, Bucuresti, 1936;

24.    Sudeteanu, Constantin: Inttroducere in sociologia lui A. Comte, Arad, 1925;

25.    Uta, Mihail: La lois de trois etats dans la philosophie d'Auguste Comte, Paris, 1928;

26.    J.Galtung: Methodology and Ideology. Essays, in Methodology vol.1. Copenhagen, C.Eylers, 1977;

27.  P.Lazarsfeld: Philosophie des scenoes sociales, Paris, Gallimard, 1970.




2 A. Comte: Systeme de politique positive on traite de sociologie instituant la religion de l'humanite vol.2, Paris, Libraires des corps des Pent et chausses et de Mines, 1852, p. 274 - 275

3 A. Comte: Discurs asupra spiritului pozitiv. Ordine si progres, Iasi, 1913, p. 28

4 J. St. Mill: A System of Logic, Rationative and Inductive, vol. 2, London, Longmans, 1856, p. 452

5 E. Nagel: The Structure of Science. Problems in the Logicof Scientific Explanation, London, Routledge and K. Paul, 1961, p. 506

6 P. Naville: Notes sur O. Neurath, H. Zettergerg et L'empirisme proposionel, in "Epistemologie sociologique", nr. 15-16, 1973, p. 4

7 Vlasceanu, L.: Metodologia cercetarii sociologice, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1982, p. 43

8 A. Giddins (ed): Pozitivism and sociology, london, Heinemann, 1974, 9.3.

9 G. A. Lundberg: The natural science trend in sociology, in "The American Journal of Sociology", vol. LXI, 3, 1955, p. 191

10 P. W. Bridgman: The logic of modern physics, New-York, Mac Millan, 1927, p. 37

11 Vlasceanu, L: Op. Cit., p. 49

12 G. A. Lundberg: Can Science Save Us?, in Reading in General Sociology, Boston, H. Miflin Companz, 1964, p. 12












Document Info


Accesari: 3878
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )