Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































PRECIZARI PRIVIND INTELEGEREA TEMEI LIMBAJUL TRUPULUI

sociologie


PRECIZĂRI PRIVIND ÎNŢELEGEREA TEMEI

Apropiindu-ne de sfârsitul secolului XX, suntem martorii aparitiei unui nou tip de om de stiinta, cel din domeniul comunicarilor non-verbale. Tot asa cum ornitologul se delecteaza observând pasarile si comportamentul lor, specialistul în comunicari non-verbale urmareste cu pasiune semnele si semnalele non-verbale ale fiintelor umane. El le supune observatiei peste tot unde indivizi intra în interrelatii - în timpul îndeplinirii îndatoririlor sociale, pe plaja, la televizor, în birouri. El este un cercetator al comportamentului uman si doreste sa cunoasca modul cum procedeaza ceilalti oameni, pentru a afla astfel cât mai multe despre el însusi si despre posibilitatile îmbunatatirii relatiilor sale cu ceilalti oameni.



Este aproape incredibil ca în decursul evolutiei umane de mai bine de un milion de ani, aspectele non-verbale ale comunicarii au început sa fie studiate mai intens abia în anii '60, iar publicul a luat cunostintă 16316c29q ; de existenta acestora numai în 1970, o data cu aparitia cartii lui Julius Fast despre limbajul trupului. Ea a fost un rezumat al muncii depuse pâna atunci de savantii behavioristi în domeniul comunicarii non-verbale, dar multi dintre semenii nostri nu au aflat nici astazi de existenta limbajului trupului si cu atât mai putin de importanta acestuia în viata lor.

Charlie Chaplin si multi alti actori ai filmului mut au fost pionierii folosirii cu îndemânare a comunicarii non-verbale; aceasta a fost pe atunci singura metoda disponibila a ecranului. Fiecare actor era considerat bun sau rau în masura în care izbutea sa utilizeze gesturile si alte semnale ale trupului pentru a comunica eficient. Când filmul vorbit a devenit popular, iar aspectelor non-verbale ale jocului li s-a acordat mai putina atentie, multi actori ai filmului mut au intrat în anonimat, triumfând cei cu mai bune disponibilitati verbale.

în domeniul studiului de specialitate al limbajului trupului, cea mai importanta lucrare aparuta înainte de secolul XX a fost cartea lui Charles Darwin, tiparita în 1872, The Expression of the Emotions in Man and Animals (Exprimarea emotiilor la om si la animale). Ea a avut un rol fecund asupra studiilor moderne consacrate expresiilor faciale si limbajului trupului în general, multe din ideile si observatiile lui Darwin fiind validate de catre cercetatorii moderni din întreaga lume. De atunci, cercetatorii au observat si înregistrat aproape un milion de semne si semnale non-verbale. Dupa constatarea lui Albert Mehrabian, din totalul mesajelor, aproximativ 7 la suta sunt verbale (numai cuvinte), 38 la suta sunt vocale (incluzând tonalitatea vocii, inflexiunea si alte sunete guturale), iar 55 la suta sunt mesaje non-verbale. Profesorul Ray Birdwhistell a facut estimari similare în privinta cantitatii comunicatiilor non-verbale între oameni. Dupa aprecierile sale, o persoana obisnuita, de-a lungul unei zile, vorbeste efectiv timp de zece sau unsprezece minute, iar o propozitie obisnuita dureaza în jur de doua secunde si jumatate. Ca si Mehrabian, el considera ca, în conversatiile în doi, componentul verbal este   sub  35   la   suta, comunicarile   non-verbale reprezentând peste 65 la suta.

Majoritatea cercetatorilor sunt în general de acord cu constatarea potrivit careia comunicarea verbala este utilizata cu precadere pentru transmiterea informatiilor, în timp ce canalul non-verbal este folosit pentru exprimarea atitudinii interpersonale, iar, în anumite cazuri, pentru a înlocui mesajele verbale. De exemplu, o femeie poate arunca o privire "ucigasa" unui barbat, comunicând în felul acesta un mesaj cât se poate de clar, fara a deschide gura.

Indiferent de nivelul cultural, cuvintele si miscarile se leaga între ele cu atâta previzibilitate, încât, dupa opinia lui Birdwhistell, un om bine antrenat poate preciza ce miscare face o anumita persoana prin simpla ascultare a vocii acesteia, în mod similar, Birdwhistell explica în ce fel se poate stabili care este limba materna a unei persoane, observând doar gesturile sale.

Multi accepta cu greu faptul ca, din punct de vedere biologic, omul este totusi un animal. Homo sapiens este o specie a primatelor, o maimuta cu corpul neacoperit de par, care a deprins mersul pe doua picioare si are un creier dezvoltat, capabil de gândire. Ca si alte specii, si noi suntem dominati de legi biologice, care ne contro­leaza actiunile si reactiile, limbajul trupului si gesturile. Dar, uimitor, omul este rareori constient de faptul ca miscarile si gesturile sale pot transmite o anumita poveste, în timp ce vocea sa poate spune cu totul altceva.

PERSPICACITATE, INTUIŢIE sI PRESIMŢIRE

Din punct de vedere practic, de fiecare data când spunem despre cineva ca este "perspicace" sau are "intuitie" ne referim la capacitatea sa de a citi semnalele non-verbale ale altor persoane si de a le compara cu cele verbale. Cu alte cuvinte, când spunem ca "presimtim" sau "simtim" ca cineva ne-a mintit, de fapt remarcam ca limbajul trupului sau si cuvintele rostite de acel ins nu sunt în concordanta. Este ceea ce oratorii numesc simtul auditoriului sau raportul cu un grup de oameni. De exemplu, daca publicul începe sa stea cu spatele rezemat de scaun, cu barbia în piept si mâinile încrucisate, un orator "perspicace" va simti sau presimti ca spusele sale nu au efectul scontat. El va deveni constient ca trebuie sa abordeze altfel tema daca doreste sa capteze auditoriul. Dimpotriva, cel care este lipsit de aceasta "perspicacitate" va gafa în continuare, mentinându-se în indiferenta publicului.

Femeile sunt în general mai perspicace decât barbatii, si acest fapt justifica ceea ce de obicei numim "intuitie feminina". Femeile au abilitatea înnascuta de a colectiona si descifra semnalele non-verbale si de a observa cu un ochi atent detaliile marunte. De aceea, putini soti îsi pot minti nevestele, fara sa fie descoperiti, în timp ce majoritatea femeilor pot cu usurinta trage pe sfoara barbatii, fara ca acestia sa realizeze ce s-a întâmplat.

Aceasta intuitie devine deosebit de evidenta la femeile care au crescut copii, în primii ani, mama realizeaza comunicarea cu copilul mai ales pe cale non-verbala; aceasta este cauza pentru care de cele mai multe ori femeile devin negociatoare mai perspicace decât barbatii.

SEMNALE ÎNNĂSCUTE, GENETICE, DEPRINSE sI SPECIFICE UNOR CULTURI

Nenumarate cercetari si discutii au loc pentru a stabili daca semnalele non-verbale sunt înnascute, însusite, transferate genetic sau dobândite pe alta cale. S-au adunat dovezi din observarea nevazatorilor si/sau a surzilor, care nu pot deprinde semnalele non-verbale pe cale vizuala sau auditiva, din analiza comportamentului gestic propriu diferitelor culturi, precum si din studierea comportamentului maimutelor - rudele noastre cele mai apropriate din punct de vedere antropologic.

Rezultatele acestor cercetari arata ca anumite gesturi apartin fiecareia din aceste categorii. De exemplu, puii celor mai multe primate se nasc cu capacitatea imediata de a suge, semnalând, oarecum, ca ea este înnascuta sau genetica. Savantul german Eibl-Eibesfeldt a constatat ca expresia zâmbitoare a copiilor nascuti orbi si surzi este independenta de orice învatare sau copiere, ceea ce înseamna ca este un gest înnascut. Studiind expresiile faciale ale unor indivizi din cinci culturi foarte diferite, Ekman, Fricsen si Sorenson au adus argumente în sprijinul anumitor idei ale lui Darwin despre gesturile înnascute. Ei  au constatat ca, pentru exprimarea emotiilor, în cadrul fiecarei culturi este folosita aceeasi mimica de baza, ceea ce i-a dus la concluzia ca aceste gesturi sunt, în mod cert, înnascute.

Atunci când încrucisam bratele pe piept, care din cele doua brate îl asezam deasupra, cel drept sau cel stâng? Majoritatea oamenilor nu pot raspunde la aceasta întrebare înainte de a încerca practic acest gest. în timp ce una din miscari o simte confortabila, cealalta i se pare complet nepotrivita. Este limpede ca aici avem de a face cu un gest genetic care nu poate fi schimbat.

Despre unele gesturi se discuta înca, daca sunt însusite cultural, devenind astfel obisnuinte, sau sunt mostenite. De exemplu, majoritatea barbatilor îsi îmbraca haina bagând mâna dreapta în mâneca; or, cele mai multe l rinei procedeaza invers. Când un barbat trece pe lânga o femeie pe o strada aglomerata, de regula se întoarce cu lot trupul spre ea; femeia, în aceeasi situatie, îsi întoarce trupul de la el. Face aceasta instinctiv pentru a-si proteja sânii? Este aceasta o reactie feminina înnascuta sau a fost însusita în mod constient, observând cum procedeaza alte femei?



Multe din comportamentele noastre non-verbale de baza le-am deprins si întelesul multor miscari si gesturi este determinat din punct de vedere cultural. Sa aruncam acum o privire asupra acestor aspecte ale limbajului trupului.

CÂTEVA GESTURI DE BAZĂ sI ORIGINEA LOR

Majoritatea gesturilor de baza ale comunicarii sunt aceleasi în întreaga lume. Când oamenii sunt fericiti, zâmbesc; când sunt tristi sau suparati, se încrunta sau devin posaci. A încuviinta dând din cap înseamna, aproape în mod universal, "da" sau o aprobare. Este una din formele înclinarii capului si pare a fi un gest înnascut, utilizat si de oamenii nevazatori si surzi. Clatinatul capului într-o parte si alta pentru a indica un "nu" sau o negare este, de asemenea, universal si se prea poate sa fie un gest deprins imediat dupa nastere. Când sugarul se satura de lapte începe sa-si clatine capul la stânga si la dreapta pentru a îndeparta sânii mamei. Când copilasul a mâncat deja suficient, întoarce capul într-o parte si alta pentru a-si împiedica parintii sa-i mai dea de mâncare si, astfel, învata repede sa utilizeze gestul clatinatului capului pentru exprimarea dezaprobarii sau a atitudinii sale negative.

Originea evolutiva a unor gesturi poate fi urmarita pâna în trecutul nostru animal, primitiv. Scrâsnetul dintilor provine din actul atacului si este folosit si astazi de omul modern, sub forma rânjetului sau a altor gesturi ostile, chiar daca acesta nu mai ataca cu dintii. Zâmbetul a fost initial un gest de avertizare, în timp ce astazi este asociat unor gesturi de exprimare a bucuriei.

Ridicatul din umeri este, de asemenea, un bun exemplu de gest universal, care se utilizeaza pentru a semnala ca o persoana nu stie sau nu întelege despre ce se vorbeste. Este un gest compus, alcatuit din trei parti principale: palmele deschise, umerii ridicati si sprâncenele înaltate.

Figura 1. Gestul ridicarii din umeri

Tot asa cum limbajul verbal difera de la o cultura la alta, si limbajul non-verbal poate fi diferit în diferite culturi, în timp ce un gest poate fi raspândit într-o cultura data însotit de o interpretare clara, într-o alta cultura acelasi gest poate fi lipsit de sens sau poate avea un înteles total opus. Sa luam, de exemplu, interpretarile culturale si implicatiile a trei gesturi manuale larg raspândite - gestul "inel", gestul degetului mare si gestul semnului "V".

Gestul "inel" sau "OK"

Acest gest a fost popularizat, în Statele Unite ale Americii, la începutul secolului al XlX-lea, probabil de ziarele care în acea vreme au facut o moda din a utiliza initiale pentru prescurtarea frazelor uzuale. Exista multe pareri diferite privind semnificatia initialelor "OK". Dupa unii, ele înlocuiesc expresia "all correct (totul este în ordine), care putea fi scrisa în mod gresit "oll korrect"; dupa altii, ele ar marca opusul lui "knock-out", adica K. O. Mentionam si o alta teorie care sustine ca aceste

initiale sunt abreviatia locului de nastere 'Old Kinderhook" al unui presedinte american din secolul al XlX-lea, care a utilizat aceste initiale ca slogan în campa­nia sa electorala. Nu vom afla probabil niciodata care din aceste explicatii este corecta, dar cert este ca "inelul" reprezinta litera "O" în semnul

Figura 2. "Totul este OK"        "OK".

Sensul lui "OK" este identic în toate tarile vorbitoare de limba engleza, si, desi acest sens s-a raspândit în întreaga Europa si Asie, în anumite locuri originea si sensul gestului sunt diferite, în Franta, de exemplu, gestul "inelului" semnifica si "zero" sau "nimic"; în Japonia poate însemna "bani"; în unele tari mediteraneene este un semn pentru gaura si adesea se utilizeaza pentru indicarea homosexualitatii.

Pentru cei care calatoresc în strainatate regula cea mai sigura este sa se supuna principiului: "Când te afli la Roma, comporta-te asa cum se comporta cei din Roma". în felul acesta vom putea evita posibile situatii neplacute.

Gestul degetului mare ridicat

Text Box:  
Figura 3. Gestul degetului mare ridicat
În Marea Britanie, Australia si Noua Zeelanda gestul degetului mare ridicat are trei întelesuri: îl folosesc, de obicei, autostopistii când doresc sa fie primiti într-un vehicul; este un semn de OK; iar atunci când degetul marc este ridicat brusc, el devine un semn de insulta, având un sens ordinar, obscen.

în unele tari, cum este Grecia, acest gest înseamna ceva trivial si ne putem închipui dilema unui auto­stopist australian utilizând acest semn printre greci. Când un italian numara de la unu la cinci, el foloseste acest gest pentru "unu", iar degetul aratator va fi "doi", în timp ce majoritatea australienilor, americanilor si englezilor indica numarul "unu" cu degetul aratator si numarul "doi" cu cel de mijloc, în acest caz degetul mare va reprezenta numarul "cinci".

Degetul    mare    este utilizat, în combinatie cu alte gesturi, si ca semn a! puterii si superioritatii sau în situatiile când cineva vrea sa ne îmbrobodeasca, într-un alt capitol vom relua analiza utilizarii degetului mare în aceste contexte specifice.

Seninul "V"

Figura 4. "Ţi-o bag... "

Acest semn este raspândit în întreaga Australie, Noua Zeelanda si Marea Britanie si semnifica ceva trivial.

Winston Churchill l-a popularizat ca semn al victoriei în timpul celui de-al doilea razboi mondial, numai ca, în versiunea sa, palma arata spre înafara, pe când palma întoarsa spre vorbitor reprezinta varianta insultatoare, obscena    Totusi, în cea mai mare parte a Europei si versiunea cu palma spre interior înseamna 'Victorie", asa ca un englez care utilizeaza acest semn în sens de "Ţi-o bag..." îl va ului, probabil, pe interlocutorul sau, care se va întreba la ce victorie s-a gândit oare englezul. Acest semnal înseamna si numarul "doi" în multe locuri din Europa; daca europeanul insultat este barman, drept raspuns el poate oferi englezului sau australianului doua halbe de bere.

Text Box:  
Figura 5. Gesturi indicând o evaluare critica
Aceste exemple arata ca interpretarea gresita a gesturilor poate provoca consecinte neplacute si ca întotdeauna trebuie luat în consideratie mediul cultural al oamenilor înainte de a trage concluzii pripite din limbajul trupului sau din gesturile lor. De aceea, în afara unor exemple specifice, analiza noastra va avea în vedere, cu prioritate, o anumita zona culturala si se va referi, în general, la oameni albi adulti, din clasa mijlocie, crescuti în Australia, Noua - Zeelanda, Marea Britanie, America de Nord si în alte locuri unde engleza este principala limba vorbita.




GRUPURI DE GESTURI

Una din cele mai serioase greseli pe care un începator în ale limbajului trupului o poate comite este aceea de a interpreta un anumit gest izolându-l de alte gesturi sau circumstante. Scarpinatul capului, de exemplu, poale însemna multe: matreata, paduchi, sudoare, incertitudine, memorie proasta sau minciuna, în functie de alte gesturi facute concomitent. De aceea, pentru a le citi corect, gesturile trebuie privite întotdeauna în ansam­blul lor.

Limbajul trupului, asemenea oricarui alt limbaj, consta din cuvinte, propozitii si o anumita punctuatie. Fiecare gest este asemenea unui cuvânt, iar un cuvânt poate avea mai multe întelesuri. Numai analizat într-o propozitie, alaturi de alte cuvinte, putem întelege pe deplin sensul unui cuvânt. Gesturile sosesc grupate în "propozitii" si transmit neîncetat adevarul despre sentimentele si atitudinile persoanei în cauza. "Perspicace" este acel om care poate citi "propozitiile" non-verbale si le poate confrunta cu precizie cu propozitiile verbale.

Figura 5 arata grupul de gesturi comune indicând o evaluare critica. Cel mai important   este   gestul mâinii sprijinite pe obraz, cu degetul aratator ridicat, în timp ce un alt deget acopera buzele, iar degetul mare   sprijina   barbia. Dovezi în plus ca acest ascultator îl priveste în mod critic pe vorbitor sunt picioarele asezate strâns unul peste altul si celalalt brat pus de-a curmezisul pe piept (pozitie defensi­va), precum si capul si barbia lasate usor în jos (ostilitate). Aceasta "pro­pozitie" non-verbala afir­ma ceva de genul urmator: "Nu-mi place ce spuneti si nu sunt de acord cu dv. ".daca ar spune ca a fost încântat de ceea ce dvs. ati afirmat, el ar minti, deoarece cuvintele si gesturile sale ar fi în discordanta. Cercetarea arata ca semnalele non-verbale au o importanta de cinci ori mai mare decât cele verbale, iar când cele doua sunt în discordanta oamenii se bizuie pe mesajul non-verbal, continutul verbal putând sa nu fie luat în consideratie.

Vedem adesea politicieni de rang înalt stând la pupitrul vorbitorilor, cu bratele strâns încrucisate pe piept (pozitie defensiva) si cu barbia lasata în jos (pozitie critica sau ostila), în timp ce încearca sa impresioneze auditoriul spunând cât de receptivi si deschisi sunt ei fata de ideile tinerilor. Se straduiesc sa convinga publicul de generozitatea lor, de conceptia lor umanista si, în acelasi timp, aplica lovituri aspre si rapide de carate pupitrului. Sigmund Freud a observat o data ca, în timp ce o pacienta vorbea elogios despre mariajul ei, în mod inconstient tot tragea în sus si în jos verigheta de pe deget. Freud cunostea semnificatia acestui gest inconstient si nu s-a lasat surprins atunci când problemele de mariaj au aparut la suprafata.

Observarea grupurilor de gesturi si a concordantei sau discordantei dintre aspectele verbale si cele non-verbale ale comunicarii reprezinta cheia interpretarii corecte a limbajului trupului.

Concordanta

Daca dvs., în calitate de orator, l-ati întreba pe ascultatorul înfatisat în Figura 5 ce parere are despre cele rostite de dvs. si el ar raspunde ca nu este de acord cu ele, atunci  semnalele  sale  non-verbale  ar fi  în concordanta cu propozitiile sale verbale. Dimpotriva

Gesturi în context

Pe lânga observarea grupurilor de gesturi si a concordantei dintre vorbire si miscarile trupului, toate gesturile vor fi considerate în contextul în care apar. Daca, de exemplu, cineva sta asezat la un capat de linie de autobuz cu mâinile si picioarele tinute strâns unele peste altele si cu barbia lasata în jos, într-o zi friguroasa de iarna, dupa toate probabilitatile el nu a luat aceasta pozitie din defensiva, ci pentru ca îi este frig. Dar daca respectivul ar adopta aceleasi gesturi în timp ce un altul aflat în fata lui ar încerca sa-i vânda un produs sau sa-i ofere un serviciu, interpretarea corecta ar fi ca cel în cauza se manifesta în mod negativ sau defensiv fata de situatie.

În tot cuprinsul acestei carti, gesturile vor fi luate în consideratie în contextul lor, iar acolo unde va fi posibil, vor fi examinate grupuri de gesturi.

Alti factori care influenteaza interpretarea

Un om care practica o strângere de mâna numita "peste mort" probabil va fi acuzat ca are un caracter slab; ratiunea acestei opinii raspândite va fi analizata în capitolul referitor la tehnicile strângerilor de mâna. în schimb, daca acel om sufera de artrita la mâini, cu siguranta ca va întinde mâna în maniera "peste mort", pentru a evita durerea cauzata de o strângere puternica de mâna. De asemenea, artistii, muzicienii, chirurgii si toti cei care efectueaza munci delicate cu mâinile lor, prefera în general sa nu întinda mâna, iar daca totusi sunt obligati sa o faca, vor folosi metoda "pestelui mort" pentru a-si proteja mâinile.

Daca cineva poarta o haina nepotrivita sau prea strâmta, se poate întâmpla sa nu fie în stare sa faca unele gesturi si aceasta situatie poate afecta utilizarea limbajului trupului. Aceste cazuri se refera la o mica parte dintre oameni, dar este important de luat în considerare ce anume efecte pot avea unele restrictii fizice sau diferite incapacitati asupra miscarilor noastre.

Rang si autoritate

Cercetarile efectuate în domeniul lingvisticii au aratat ca exista o legatura directa între gradul de statut social, de instruire si prestigiu ale unei persoane si bogatia vocabularului sau. Cu alte cuvinte, cu cât mai sus se afla o persoana pe scara vietii sociale sau de management, cu atât mai bine reuseste sa comunice prin cuvinte si fraze. Cercetarile referitoare la comunicarile non-verbale au evidentiat existenta unei corelatii între disponibilitatea de vorbire (bagajul de cuvinte detinut) al unei persoane si numarul de gesturi pe care îl utilizeaza pentru a transmite mesajul sau. Aceasta înseamna ca rangul social, instru­irea si prestigiul unei persoane au influenta directa asupra numarului de gesturi sau de miscari ale trupului utilizate. Persoana aflata pe treapta cea mai de sus a ierarhiei sociale sau de conducere se bazeaza, în principal, pe vocabularul sau bogat, în timp ce una mai putin educata sau necalificata se va sprijini, pentru transmiterea intentiilor sale, mai mult pe gesturi decât pe cuvinte.

Majoritatea exemplelor din aceasta carte se refera la albii din clasa mijlocie, dar ramâne ca o regula generala constatarea potrivit careia cu cât ajunge cineva mai sus pe scara social-economica, cu atât va utiliza mai putine gesturi si miscari ale trupului.

Rapiditatea unor gesturi si evidenta lor în ochii altora este în legatura si cu vârsta individului. De exemplu, daca un copil de cinci ani spune o minciuna parintilor, el îsi acopera de îndata gura cu o mâna sau cu amândoua (Figura 6). Gestul acoperirii gurii alerteaza parintii în privinta comiterii minciunii. Acest gest va fi utilizat si în continuare, în decursul întregii vieti, modificându-se doar viteza aplicarii lui. Când minte, un adolescent îsi ridica si el mâna la gura ca si copilul de cinci ani, dar, în loc de acoperirea brusca a gurii, degetele vor mângâia usor buzele (Figura 7).



Gestul acoperirii gurii devine si mai rafinat la adulti. Când adultul minte, creierul sau da ordin mâinii sa acopere gura pentru a stopa cuvintele mincinoase, ca si în cazul copilului si al adolescentului, dar, în ultima clipa, mâna sa va aluneca mai departe pe fata si va atinge nasul (Figura 8). Acest gest nu este altceva decât varianta rafinata a gestului de acoperire a gurii folosit în copilarie si exemplifica faptul ca, o data cu îmbatrânirea omului, multe din gesturile sale devin mai rafinate si mai putin vizibile. Aceasta înseamna ca este mult mai dificil sa citesti gesturile unui om de cincizeci de ani, decât ale unuia mult mai tânar.

FALSIFICAREA LIMBAJULUI TRUPULUI

Se pune adesea întrebarea: "Este posibila falsificarea limbajului trupului nostru?" Raspunsul la aceasta întrebare este, în general, "nu", datorita lipsei de concordanta, care probabil apare între utilizarea principa­lelor gesturi, a microsemnalelor trupului si cuvintele rostite. Palma deschisa, de exemplu, este asociata cinstei, dar atunci când escrocul îsi tine palmele deschise si zâmbeste în timp ce spune o minciuna, microgesturile sale îl tradeaza. Pupilele sale se contracteaza, una din sprâncene se ridica sau coltul gurii se smuceste si aceste semnale contrazic gestul palmei deschise si zâmbetul sincer. Drept urmare, cel care recepteaza toate aceste semnale e tentat sa nu dea crezare celor auzite.

Se pare ca mintea umana poseda un mecanism de semnalizare a erorii, care indica "avarie" atunci când pri­meste o serie de mesaje non-verbale neconcordante. Ne întâlnim însa si cu cazuri când, în speranta obtinerii unor avantaje, se falsifica cu buna stiinta limbajul trupului. Sa luam, de exemplu, concursurile Miss World sau Miss Univers, la care fiecare concurenta utilizeaza miscari corporale grijuliu însusite pentru a crea impresia de cordialitate si sinceritate. Ele sunt punctate de catre juriu dupa gradul în care pot transmite aceste semnale. Dar chiar si cei mai priceputi dintre noi îsi pot falsifica lim­bajul trupului numai pentru o scurta perioada de timp; în cele din urma trupul va emite acele semnale care sunt in­dependente de actiunile constiente. Multi politicieni sunt experti în falsificarea limbajului trupului, folosindu-se de acesta pentru a face pe alegatori sa dea crezare afirma­tiilor lor; despre cel care procedeaza astfel, cu succes, se spune ca are farmec personal, ca este "harismatic".

Fata este folosita mai des decât orice alta parte a trupului pentru a camufla minciuna. Noi utilizam zâmbetul, încuviintarea din cap si clipitul în încercarea de a masca minciuna, dar, din nefericire pentru noi, semnalele trupului spun adevarul, lipseste deci concordanta dintre gesturile trupului si semnalele noastre faciale. Studierea semnalelor faciale este în sine o arta. în aceasta carte i-am dedicat putin spatiu; pentru informatii suplimentare recomand cartea lui Robert L. Whiteside, intitulata Face Language (Limbajul fetei).

În concluzie, falsificarea limbajului trupului, pentru o perioada mai lunga de timp, este dificila. Asa cum vom vedea mai departe, pentru a putea comunica cu altii si elimina gesturile care transmit semnale negative, menta sa ne însusim si sa utilizam gesturi deschise, pozitive, în felul acesta, convietuirea cu ceilalti va fi mult mai placuta, iar noi mult mai simpatici în ochii lor.

Cum se minte cu succes?

În legatura cu minciuna, dificultatea consta în aceea ca actiunile subconstiente ale creierului sunt involuntare si independente de minciunile verbale, asa ca limbajul trupului ne da de gol. Acesta e motivul pentru care cei ce mint rar sunt descoperiti  cu  usurinta, oricât de convingator ar suna cuvintele lor. în clipa în care încep sa minta, trupul lor emile semnale contradictorii si de aici ni se creeaza senzatia ca ei nu spun adevarul, în timpul emiterii  minciunii, creierul difuzeaza subconstient energie nervoasa si aceasta apare sub forma unui gest care contrazice cele spuse de individ. Anumiti oameni, ale caror activitati implica minciuna, ca de pilda politicieni, avocati, actori  si  crainici   TV, si-au perfectionat într-atât gesturile trupului, încât este dificil de "vazut" minciuna, oamenii cad în plasa si înghit tot ceea ce acestia debiteaza.

Ei îsi rafineaza gesturile pun mu din urmatoarele doua cai. Prima dintre ele consta din exersarea acelor gesturi care creeaza "senzatia" ca spun adevarul, în timp ce ei mint; dar reusita în acest caz e legata de un antrenament îndelungat. A doua cale consta în înlaturarea majoritatii gesturilor, astfel încât, în timp ce mint, sa nu utilizeze nici gesturi pozitive, nici gesturi negative, ceea ce, de asemenea, este foarte greu de realizat.

Daca se iveste ocazia, sa experimentam urmatorul test simplu. Sa spunem intentionat o minciuna unei cunostinte apropiate, în timp ce ea ne priveste cu atentie, din cap pâna în picioare, iar noi, printr-un efort constient, ne stapânim toate gesturile corporale. Chiar când principalele noastre gesturi sunt suprimate în mod voit, numeroase microgesturi ne scapa. De pilda, contractia muschiului facial, dilatarea si contractia pupilei, transpiratia fruntii, îmbujorarea obrajilor, clipitul grabit al pleoapelor si multe alte gesturi marunte care semnalizeaza prefacatoria. Cercetari efectuate prin filmari cu încetinitorul arata ca aceste microgesturi dureaza doar câteva fractiuni de secunda si ele pot fi sesizate în mod constient în decursul discutiilor sau negocierilor numai de anumiti oameni, cum sunt anchetatorii profesionisti, comis-voiajorii si cei pe care îi numim oameni per­spicace. Cei mai buni reporteri si agenti comerciali sunt cei care si-au dezvoltat capacitatea subconstienta de a citi microgesturile cu prilejul întâlnirilor lor directe.

Este evident ca atunci când cineva doreste sa minta cu succes trebuie sa-si ascunda trupul sau sa-l faca neobser­vat. Iata de ce, la interogatoriile de la politie, suspectul este asezat pe un scaun într-un loc deschis al camerei sau sub o lumina puternica, unde trupul lui poate fi observat în întregime de cel care îl ancheteaza. Minciunile suspec­tului transpar mult mai usor în asemenea împrejurare. Desigur, este mai usor de spus o minciuna daca stam asezati la o masa, unde trupul ne este partial acoperit sau daca vorbim peste un gard sau din dosul unei porti închi­se. Dar cea mai buna cale de a minti este prin telefon.

CUM SE POATE ÎNVĂŢA LIMBAJUL TRUPULUI

Sa acordam zilnic cel putin cincisprezece minute studierii si interpretarii gesturilor altora si, totodata, sa ne straduim sa ne cunoastem îndeaproape gesturile proprii. Pentru un asemenea studiu este adecvat orice loc unde diferiti oameni se întâlnesc si intra în legaturi reciproce. Astfel, un aeroport este un loc deosebit de propice pentru observarea întregului spectru al gesturilor umane, întrucât acolo oamenii îsi exprima liber, prin gesturi, râvna, furia, supararea, fericirea, nerabdarea si multe alte stari sufletesti. Ceremoniile sociale, întâlnirile de afaceri si petrecerile sunt, de asemenea, prilejuri excelente. Daca ati început deja sa studiati arta limbajului trupului, mergeti la o petrecere, stati toata seara singur într-un colt ca o fata cu care nu danseaza nimeni, si veti vedea cât de emotionant este sa urmaresti ritualul limbajului trupului folosit de ceilalti. Televiziunea ofera si ea un prilej excelent pentru studierea comunicarii non-verbale. Sa deconectam sunetul si sa încercam sa întelegem ce se întâmpla doar prin observarea imaginii. Dând drumul din cinci în cinci minute la sunet, vom putea afla cât de exacte sunt interpretarile noastre în privinta gesturilor non-verbale. Nu peste mult timp vom putea urmari un program întreg fara sunet, întelegând actiunea ca si un om surd.













Document Info


Accesari: 10332
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )