Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































PRECURSORI, IZVOARE, ELEMENTE DE SOCIOLOGIE SI GANDIRE SOCIOLOGICA IN FILOSOFIA SOCIALA SI FILOSOFIA ISTORIEI DIN ANTICHITATE PANA IN MOMENTUL CONSTITUIRII SOCIOLOGIEI CA DISCIPLINA AUTONOMA

sociologie












ALTE DOCUMENTE

Vorbe celebre
SOCIOLOGIE PSIHOLOGIE Sociologie generala
MoTTo : Daca nu-I crazy, nu-I Razvy
Aproape axiome
Incluziunea inseamnǎ sǎ faci lucrurile in mod diferit pentru a rǎspunde nevoilor individului
MANIPULAREA
Organizarea sociala si evolutia sistemelor politice. Societati descentralizate politic: ceata, tribul. Societati centralizate politic: statul
Efectele globalizarii
Clasificarea comunitatilor
METODA TIPOLOGIEI CALITATIVE SI COMPREHENSIUNEA INTERPRETATIVA IN SOCIOLOGIA LUI MAX WEBER

PRECURSORI, IZVOARE, ELEMENTE DE SOCIOLOGIE SI GANDIRE SOCIOLOGICA IN FILOSOFIA SOCIALA SI FILOSOFIA ISTORIEI DIN ANTICHITATE PANA IN MOMENTUL CONSTITUIRII SOCIOLOGIEI CA DISCIPLINA AUTONOMA




Stiintele - atat ale naturii, cat si cele ale societatii s-au constituit si exista, ca atare, in calitate de laturi functionale ale cunoasterii. Acumularea de informatie a determinat, progresiv, largirea sferei de cuprindere a programelor analitice cu noi discipline de studiu, diversificarea limbajelor reflectandu-se intr-o diversificare epistemologica, corespunzatoare. Totusi, nivelul stiintific al cunoasterii este o faza relativ recenta in evolutia spiritualitatii, multa vreme cunoasterea fiind grevata de cunoasterea comuna, adica tributara speculatiilor, subiectivitatii si spontaneitatii.

In aceste circumstante, decantarea teoretica a cunoasterii sociale a cumulat o particularitate foarte importanta: problematica umana a fost preluata de catre alte stiinte, datorita lipsei de maturitate categoriala, conceptuala si metodologica a stiintelor social-umaniste.

Istoria sociologiei este, de fapt, istoria acestei relatii in spatiul careia filosofia sociala si filosofia istoriei constituie zonele in care pot fi descoperiti precursorii cei mai importanti ai sociologiei.

In ceea ce ne priveste, ne propunem sa prezentam succesiunea principale 919i88j lor curente si doctrine sociologice care au fost validate de gandirea si practica cercetarii sociologice de la aparitia sociologiei pana in cel mai imediat prezent. Accentele, uneori polemice, trebuie intelese ca tot atatea incercari de a sugera campuri problematice de reflexie pentru viitorii sociologi.

Filosofia istoriei, ca ramura relativ specializata a reflexiei filosofice a tuturor marilor ganditori de la care au ramas doctrine inchegate, sau numai teme cu incarcatura umana, respectiv seturi de idei vizand conditia umana privita la confluenta dintre natura si cultura. Diversitatea doctrinara are, totusi, multe aspecte similare: aprecieri privind economia, raporturile dintre individ si societate, geneza puterii si metodele de guvernare, rolul idealului in viata practica a individului, morala. In ordine cronologica, citam lucrarile "Statul si legile" si "Republica" apartinand lui Platon (427-347 i.e.n) si "Etica Nicomahica" a lui Aristotel (385-322 i.e.n) in care se definesc pentru prima data caracteristicile omului ca fiinta sociala. In lucrarea "Constitutia atenienilor" Aristotel merge si mai departe cu analiza, propunandu-si sa explice "natura" sau esenta vietii sociale reale. La capatul acestui demers explicativ, in care foloseste si date concrete prin care cauta sa probeze aprecierile speculative, propune notiunea de "entelehie", care ar constitui esenta socialului si care ar conferi acestuia distinctie fata de celelalte domenii ale realitatii.

La Aristotel realitatea sociala reprezinta patru niveluri de structurare:

1)      Philia: corespunde sociabilitatii din sociologia contemporana si definea modul in care individul facea uz in comportamentul sau de valorile polisului;

2)      Coinoma: cuprindea raza de actiune si arealul valoric pe care il ocupau grupurile particulare;

3)      Politeia: denumita si coinoma politike, definea domeniul de institutionalizare a valorilor care vertebrau grupurile particulare in cadrul comunitatii etnice-sociale globale. In acest sens statul era identificat cu societatea globala care cuprindea pe toti indivizii, fie ei cetateni sau nu;

4)      Nomos: era conceptul cu care Aristotel definea ansamblul regulilor de conduita, adica echivalentul a ceea ce sociologia moderna numeste "modele de comportament" legitimate la nivelul unui spatiu social concret determinat. Tot in spatiul semantic al acestui concept mai intrau si obiceiurile, practicile, moravurile, dreptul, morala - respectiv, echivalentul "controlurilor sociale" din societatea contemporana. Nomosul era, asadar, legea care trasa cadrul normativ propriu polisului garantand coerenta civismului si calitatea acestuia. Intuitiile sociologice ale lui Aristotel demonstreaza si deschiderile acesteia la nivelul spatiului social global.

Hobbes, Thomas (1588 - 1679), tributar gandirii mecaniciste specifice vremii sale, a elaborat o conceptie despre viata sociala prin prisma metodelor geometriei si matematicii. In filosofia sociala, Thomas Hobbes a plecat de la ipoteza conform careia "starea naturala" a societatii (anterioara statului) este marcata de anarhie, concurenta, agresiune si individualism (homo homini lupus). Statul este rezultat al contractului social pe care oamenii il realizeaza ca instrument de instituire si promovare a pacii sociale, care pune capat "razboiului tuturor contra tuturor" (bellum omnium contra omnes). Indiferent sub ce forma s-ar institutionaliza, statul ramane o putere totalitara care impune pacea sociala prin limitarea formelor de exprimare civica a individului: integrarea sociala necesita renuntari individuale.

Spinoza (Benedict) Baruch (1632 - 1677) poate fi considerat ca precursor al sociologiei indeosebi prin lucrarea "Etica demonstrata in mod geometric", centrata pe notiunea de libertate. Ca fidel continuator al rationalismului cartezian, Spinoza considera ca libertatea consta in intelegerea necesitatii: intelegand interdependenta universala a lucrurilor si fenomenelor, omul poate sa stapaneasca eficient in egala masura natura exterioara, materiala, cat si natura interioara, morala. Regasindu-si echilibrul interior prin ecranarea pasiunilor, omul urca, progresiv, cate o treapta a libertatii (prin intelegere), treapta suprema a libertatii fiind intelegerea faptului ca omul este o parte comuna cu natura si eternitatea, etapa denumita "amor Dei intellectualis" (iubirea intelectuala a lui Dumnezeu).

Secolul al XVII-lea a marcat contributii numeroase si valoroase in sfera "sugestiilor tematice" cu continut sociologic. Cristoph Cellarius (1634 - 1707), de exemplu, periodizand istoria omenirii in: historia antiqua, historia medii aevi, historia nova, a contribuit la acreditarea ideii de rationalitate aferenta evolutiei omenirii: dincolo de fruntariile cronologice ale generatiilor, societatea se indreapta in sensul unui plus de rationalitate si ordine. Ideea aceasta va fi relevata in 1681 de Bossuet in "Discours sur l'Histoire universelle" in care este definit pentru prima data progresul ca sens al tuturor transformarilor ce au loc in spatiul social. Acest sens al progresului excede, insa, optiunile valorice ale oamenilor: el este controlat de "Dumnezeu insusi" ca autor al Creatiei, cu care se identifica Umanitatea.

Giovanni Battista (Giambattista) Vico (1668 - 1784), unul din intemeietorii istoriei, in lucrarea "Principi d'una scienza nuova", considerand istoria ca rezultat al activitatii oamenilor, a descoperit legile care guverneaza dezvoltarea istorica. Ca fondator al teoriei "ciclul istoric", Vico a argumentat evolutia "naturala" (fara interventia Divinitatii) a societatii pe baza unei legi universale in conformitate cu care toate popoarele lumii trec, periodic, prin trei (cicluri) stadii de dezvoltare: 1) "varsta zeilor", in care puterea o detin preotii si se manifesta concret, in mentalul colectiv de tip religios; 2) "varsta eroilor" caracteristica aparitiei statului prin laicizarea esalonului decizional ca urmare a institutionalizarii unor proiecte de dezvoltare in functie de interesele aristocratiei; este vorba de statul aristocratic; 3) "varsta oamenilor" defineste stadiul maturitatii civice caracteristice statului democratic care deschide era ratiunii. Dupa parcurgerea integrala a acestui stadiu, urmeaza o faza de decadenta, la capatul careia ciclul se reia.




Secolul al XVIII-lea aduce inca o contributie importanta la multiplicarea izvoarelor sociologiei prin "L'Esprit de lois" (1748), lucrare care l-a afirmat in circuitul stiintific al vremii sale pe Montesquieu, Charles Louis de Secondat (1689 - 1755). Convins ca forta motrice a dezvoltarii sociale ar fi legislatia a preconizat separarea puterilor in stat ca premisa pentru rationalizarea relatiilor sociale prin asigurarea egalitatii tuturor cetatenilor in fata legii. Inlocuirea domniei oamenilor cu domnia impartiala a legii este singura solutie pentru cultivarea bunelor moravuri in toate segmentele societatii. In conceptia sa, moravurile si legislatia fiecarui popor sunt determinate de factori geografici (clima, sol, pozitie geografica, etc.); aceasta idee argumentata din perspectiva juridica si etica il plaseaza pe Montesquieu printre fondatorii determinismului geografic si poate fi considerat, in acelasi timp, si ca un precursor al temei lui Georg Simmel referitoare la spatiul social.

Idei deosebit de valoroase a avansat Montesquieu in ceea ce priveste natura guvernarii si a genezei sociale a legilor. Ca instrumente ale guvernarii, legile exprima raporturi necesare care deriva din natura lucrurilor. Ca manifestare practica a unor necesitati obiective de viata comunitara, legile reprezinta tendinte generale, nu se limiteaza la situatii particulare, dar le asigura acestora protectia normativa corespunzatoare. Cu Montesquieu se incheie seria precursorilor gandirii sociologice doctrinare, dar "spiritul general" poate fi considerat ca o contributie nemijlocit sociologica, deoarece el reprezinta, in ordine istorica, prima contributie la interpretarea societatii intr-o viziune integratoare.

Turget, Anne Robert Jaques (1727 - 1781) desi economist prin formatie, ca om politic si-a facut cunoscute ideile referitoare la progresul mondial in mediile intelectuale ale Sorbonei. In lucrarea "Reflectii asupra formarii si distributiei bogatiilor" este dezvoltata teza progresului istoric neintrerupt al tuturor domeniilor societatii, ca urmare a unei relatii de conditionare stransa intre viata materiala si viata stiintifica, artistica, morala a intregii societati.

Voltaire (Francois-Marie Arouet), (1694 - 1778) este revendicat ca sursa de constituire (si) a sociologiei, pentru conceptia despre "filosofia istoriei" bazata pe ideea dezvoltarii progresive a societatii. Disociindu-se de dualismul cartezian si de teoria ideilor inascute, Voltaire a adus cele mai convingatoare argumente din secolul sau in scopul cercetarii naturii cu mijloace experimentale. Aceeasi deschidere catre real a inregistrat-o si in negarea fanatismului, a prejudecatilor, a privilegiilor, considerate surse inertiale in dezvoltarea libera a personalitatii umane ca premisa pentru cresterea moralitatii in viata intregii societati.

Leibniz, Gottfried Wilhelm (1646 - 1716) intemeiator al iluminismului german, ca savant cu preocupari enciplopedice, are un valoros aport si la aparitia sociologiei prin definirea societatii ca un macrocosmos cu grupari multiple, unele echivalente intre ele, dar dispuse in spatiul social in ierarhii variabile. In controversele care se vehiculau in epoca, Leibniz a intervenit pentru a inlatura prejudecata conform careia societatea globala ar fi identica cu statul. De altfel, Nettelbladt cel mai fidel discipol al sau a opus regimen societatis (totalitatea activitatilor sociale, in primul rand activitatile cu continut economic) si regimen civitattis (totalitatea grupurilor "de baza" care se ierarhizeaza, progresiv, culminand cu statul). Lui ii datoram distinctia, inca insuficient explicata, dintre societatea civila (burgerliche Gesellscahft) si stat. Primul care a definit, in termeni care rezista si astazi, specificul dintre societatea civila si stat, acea prima distinctie a fost facuta de A.I.Schlozer.

Pe baza acestei distinctii, Fichte, Johann Gotlieb (1762 - 1814) a avansat ideea posibilitatii disparitiei statului dizolvat in societate ca urmare a generalizarii, la nivelul tuturor segmentelor de opinie, a normelor morale promovate de cultura si civilizatia specifice paturilor sociale superioare. Krause (1781 - 1842) a completat aceasta distinctie facuta de Sclotzer cu diferenta dintre grupurile de fond si grupurile cu scopuri limitate, din care face parte si statul.

Hegel, Georg Wilhelm Friedrich (1770 - 1831), cel mai important reprezentant al filosofiei clasice germane, in sfera preocuparilor sale enciclopedice a formulat aprecieri cu incidenta sociologica prin aplicarea sistemului complex al categoriilor logico-filosofice la studiul vietii sociale. In acest sens este recunoscut ca fondator al dialecticii conceputa de Hengel ca "paradigma" in explicarea dezvoltarii intregii lumi spirituale, materiale si sociale. In conceptia sa actul dialectic incepe de la o abstractie nedeterminata (teza) care prin alteritate se transforma in natura (antiteza) si se incheie cu depasirea contradictiei dintre natura si ideie (sinteza) la nivelul abstractiei finale imbogatita cu incarcatura umana acumulata de parcurgerea celor trei stadii. Pe aceste repere explicative, Hegel a descoperit si formulat principiile dialecticii: unitatea si lupta contrariilor, trecerea cantitatii in calitate si negarea ca sens al dezvoltarii si ca semn al progresului. Istoria universala apare, in opera lui Hegel, ca un proces logic si progresiv rezultat al autodezvoltarii. In plan logic toate sistemele de gandire se succed urmand, implacabil, in sens progresiv, aducand un plus de progres si adevar. Comparandu-si sistemul cu toate care l-au precedat, Hegel ajunge la concluzia ca sistemul sau, ca "depasire a contradictiilor", este intruchiparea "adevarului absolut". Pe plan social, aceasta "depasire a contradictiei" ar corespunde, dupa Hegel, aparitiei monarhice prusace ca realizare practica a "spiritului absolut". Procesul dezvoltarii istorice se implineste, de fiecare data, cu "impacarea contrariilor", iar antiteza dintre familie si societatea civila este "depasita" prin aparitia statului. Explicatiile pertinente privind rolul muncii in geneza spatiului social, a raportului dintre cunoastere si practica, intregesc setul de contributii hegeliene la crearea climatului spiritual care va favoriza aparitia sociologiei. Desi de mai mica importanta, mai semnalam prezenta in operele fiziocratilor1 a ideilor privind preponderenta societatii economice asupra statului, iar in ceea ce priveste filosofia sociala, ea contine aprecieri cu privire la economie, la raporturile dintre individ si societate, morala, valori, regimuri politice, idealuri, natura societatii si specificul metodelor de guvernare.

Tot in Europa, in Anglia, A. Ferguson (1732 - 1816) a lansat in circuitul stiintific o istorie a societatii civile, lucrare aparuta in 1767.

Contextul social are o anumita semnificatie indeosebi in ceea ce priveste "vocatia" initiala care i-a fost arondata sociologiei.

Constituindu-se ca stiinta in spatiul socio-cultural al Frantei, este firesc sa relevam cateva repere ale transformarilor social-politice cu impact asupra mentalului colectiv si asupra miscarii de idei anterioare lui A. Comte, Ctitorul unanim acceptat al fundamentelor sociologiei, careia i-a atribuit acest nume individualizand-o in contextul stiintelor existente in vremea sa. Bineinteles, nu putem face abstractie de faptul ca Franta cumula, pe atunci, prerogativele unui adevarat "laborator" al transformarilor pentru intreaga Europa. Remarcam, in acest context, faptul ca aplicarea in practica a rezultatelorprimei revolutii stiintifico-tehnice a antrenat o modificare a rangului de prestigiu a celor doua clase social rivale: nobilimea feudala, detinatoare a tuturor parghiilor puterii, dar in declin economic ireversibil, si burghezia, noua clasa sociala in irezistibila ascensiune economica, dar nedetinand, inca, nici o pozitie in esalonul puterii. Aspiratia, nedisimulata, a burgheziei, de a modifica raportul de forte, dincolo de obisnuita retorica reformista avea nevoie si de o platforma teoretica suficient de matura si coerenta elaborata care sa confirme legitimitatea reformarii structurilor sociale. Nevoia unui echilibru social intre atatea tendinte divergente care traversau secolul al XIX - lea, bulversat de "industrialism" si optiuni valorice exclusiviste, era obiectiva la scara societatii, dar tot asa resimtita si la nivelul subiectivitatii reflexive a intelectualitatii. De aceea, este eminamente falsa ipoteza aparitiei sociologiei ca rezultat al 'devotamentului" fata de stiinta a unor personalitati. In replica, suntem convinsi ca ne aflam in aria adevarului, in acelasi timp stiintific si logic (la scara evolutiei ireversibile a societatii umane) afirmand ca daca A. Comte nu ar fi redactat proiectul epistemologic al sociologiei, aceasta "fiica spirituala a Frantei" s-ar fi nascut, poate, sub autoritatea altei paternitati; Europa avea nevoie de sociologie in aceeasi masura in care are nevoie comunitatea mondiala de sociologie ca principal instrument de diagnostic al controversabilelor transformari care anticipeaza profilul societal si structural al mileniului al III-lea. Prin reintoarcerea Bourbonilor pe tronul Frantei (21 martie 1814), ca urmare a victoriei celei de a sasea coalitii impotriva lui Napoleon, tensiunile sociale din interior s-au amplificat intrucat momentul era resimtit ca tentativa de restaurare a opresiunii politice si clericale. Asa se explica posibilitatea de revenire a lui Napoleon (21 martie 1815) sustinuta de francezi (cu exceptia aristocratiei si a clerului) incheiata, totusi, cu cea de a saptea coalitie internationala impotriva sa, care-i va grabi sfarsitul prin infrangerea de la Waterloo (18 iunie 1815), fapt care a avut drept urmare propagarea tensiunilor sociale din interiorul Frantei, dincolo de fruntarii, in intreaga Europa. Restauratia, prin discriminarea economica generata de "repunerea in drepturi" a vechii nobilimi revenite in tara, si prin discriminarea politica exercitata sub forma privarii de dreptul la vot al burgheziei, au creat o criza de incredere fata de restauratie materializata intr-o criza de autoritate a vechilor structuri sociale ale aristocratiei. Incercarile teoretice, de factura metafizica (filosofia sociala, filosofia istoriei), intrate, deja, intr-un "crach" explicativ impuneau si ele un nou corpus de principii teoretico-metodologice in masura sa puna un "diagnostic" realist problemelor multiplu conditionate ale vietii comunitare atat la nivel national, cat si la nivel continental. Noul porpus de principii trabuia sa asigure nu numai cadrul conceptual corespunzator explicarii cauzelor, ci si metodele eficiente necesare realizarii practice a scopurilor de emancipare sociala si nationala, tot mai intens nutrite in spatiul social francez. In aceste conditii, sociologia nici nu putea sa nu fie o expresie teoretica a necesitatii obiective de reforma sociala. Vocatia reformatoare si critica a sociologiei nu a fost, de aceea, o expresie programatica a unei individualitati, fie ea chiar si A. Comte, ci decantarea teoretica a unei necesitati obiective inerente miscarii istorice ireversibile. Ca seismograf al tendintelor latente si manifeste ale spatiului social sociologia va cumula si alte valente, pe care vom incerca sa le descifram in succinta retrospectiva pe care si-o propune istoria gandirii sociologice de la inceputuri pana in cel mai imediat prezent.





Bibliografie:

1.        Aristotel: Metafizica, Fizica, Despre suflet, Organon, Politica, Poetica, Etica Nicomatica;

2.        Platon: Republica;

3.        Hobbes, Thomas: Leviathan sau materia, forma si puterea unui stat eclesiastic si civil (1650);

4.        Spinoza, Baruch (Benedict): Etica demonstrata in mod geometric (finalizata in 1675, dar publicata postum, iar in traducere romaneasca in 1929);

5.        Vico, Giovanni Battista (Giambatista): Principiile unei stiinte noi despre natura comuna a natiunilor (1725);

6.        Montesquieu, Charles Louis de Secondat: Consideratii asupra cauzelor grandorii si decadentei romanilor (1734, traducere in romaneste 1830); Spiritul legilor (1748, traducere in romaneste 1858, 1970);

Aparitii mai recente:

          Oeuvres Completes, ed. Par Edouard Laboulaxe, Paris, Garnier Freres, 7 vol. 1875-1879

          Oeuvres Completes, texte presente et adnote par Roger Caillois, Biblioteque de la Pleiade, Paris, Gallimard, t.I, 1949;

          J.Starobinski: Montesqieu par lui-meme, Paris, Le Seuille, 1957;



          L'Esprit des lois, texte establi et presente par Jean Brethe de la Gressaye, Paris, Les Belles-Lettres, 4 tomes, 1950-1961;

          Congres Montesquieu de Bordeaux, 1955, actes du Congres Montesquieu, reuni a Bordeaux du 23 aug - 26 mai 1955 pour commemoree la mort de Montesquieu, Bordeaux, Delmes, 1956;

Despre Montesquieu:

          J.H.Laski: The rise of European Liberalism, An Essay in Interpretation, London, Allen&Umwin, 1936;

          Leroy, Maxime: Histoire des idees sociales en France, I. De Montesquieu a Robespierre, Paris, Gallimard, 1946;

          Kingsley, Martin: French Liberal Thought in the Eighteenth Century, London, Turnstile Press, 1954;

          Meinecke, Friedrich: Die Enstehung des Historismus, Munchen, Berlin, R. Oldemburg, 2 vol, 1936;

          C.E. Vangham: Studies in the History of Political Philosophy before and after Rousseau, ed. By A.G. Little, Manchester University Press, 2 vol, 1939

          L.Althousser: Montesquieu, la politique et l'histoire, Paris, PUF, 1959;

          P.Barriere: Un grand provincial: Charles-Louis de Secondat, baron de la Brede e de Montesquieu, Bordeaux, Delmas, 1946;

          J.Dedieu: Montesquieu, l'homme et l'oeuvre, Paris, Boivin, 1943;

          E.Durkheim: Montesquieu et Rousseau precurseurs de la sociologie, Paris, M.Riviere, 1953;

          Ch.Eisermann: L'Esprit des lois et la separation des pouvoires, in Melanges Carre de Malberg, Paris, 1933;

          Sorrel: Montesquieu, Paris, Hachette, 1887;

7.        Turget, Anne Robert Jaques: Reflectii asupra formarii si distributiei bogatiilor (1766);

1.        8 .Voltaire, Francois-Marie Arouet: Scrisori filosofice (1734); Tratat despre toleranta (1763); Dictionar filosofic (1764);

8.        Leibnitz, Gotfried Wilhelm: De arte combinatoria (1666); Noi eseuri asupra intelectului uman (1704, editata in 1765); Teodiceea (1710)Monadologia (1714, editata postum in 1720);

9.        Fichte, Johann Gottlieb: Bazele teoriei stiintei (1794); Despre menirea omului (1800); Cuvantari catre natiunea germana (1807-1808);

10.   Hegel, Georg Wilhelm Friederich: Fenomenologia spiritului (1807, traducere in romaneste 1965); Stiinta logicii (1812-1816, traducere in romaneste 1966); Enciclopedia stiintelor filosofice (1817, traducere in romaneste 1962); Principiile filosofiei dreptului sau elemente de drept natural si de stiinta a statului (1821, traducere in romaneste 1969); Prelegeri de istorie a filosofiei (1805-1830, traducere in romaneste 1963-1964); Filosofia istoriei (1822-1831 traducere in romaneste 1969); Prelegeri de filosofia religiei (1832, traducere in romaneste 1969).













Document Info


Accesari: 1927
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )