Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































SCOALA DE LA CHICAGO

sociologie












ALTE DOCUMENTE

VEZI CĂ ACEST ELEMENT NU ESTE NUMAI UNUL DE MENTALITATE, CI UNUL FUNCTIONAL, DE PROTECŢIE
Legea Reciprocitatii
GRUPUL ETNIC
Femei vs. barbati la volan
LOGICISMUL - ETAPA ACTUALA DE RECONSTRUCTIE CATEGORIALA SI METODOLOGICA A SOCIOLOGIEI
Chestionar privind perceptia grupurilor de emigranti
Cum sa inchei un discurs
ORICE DESCRIERE ESTE, OARE, ETNOGRAFICA?
SOCIOLOGIE PSIHOLOGIE Istoria psihologiei - teste grila
METODA TIPOLOGIEI CALITATIVE SI COMPREHENSIUNEA INTERPRETATIVA IN SOCIOLOGIA LUI MAX WEBER

SCOALA DE LA CHICAGO (1)




Istoria doctrinelor sociologice a fost, in general, compartimentata pe baza a doua criterii:

1)   centrarea  demersului sociologic de creaie conceptuala si resemantizarea sociologica a categoriilor cu valente explicative pentru spatiul social;

2)  centrarea pe problematica metodologiei concreteu de teren.

Scoala de la Chicago propune un nou criteriu: cel al implicarii practice, nemijlocite, a sociologiei in proiectarea si reconstrictia structurilor sociale compatibile cu progresul social - uman.

In atmosfera general - reformatoare, specifica societatii Americane din anii '20 ai secolului nostru, a fost reevaluata conceptia lui A. Comte care conferea sociologiei statutul de instrument ligitim pentru reformarea morala  a intregii societati. Asimiland curentul reformator care polariza preocuparile diverselor segmente de opinie, Albion Small, dupa infiintare, in 1892 a departamentului de sociologie al universitatii chin Chicago, a pus bazele "Conceptiei despre evolutia societatii si reforma sociala" care a ramas in istoria Sociologiei sub numele de Scoala de la Cghicago.

Dincolo de aspectele programatice ale conceptiei despre reforma sociala, care releva implicarea directa a sociologiei in proiectarea si reformarea institutionala a societatii Americane reprezentantii :colii de la Chicago mai sunt cunoscuti si ca intemeietori ai interactionismului, curent sociologic de orientare psihlogista, interactionismul cuprinde doua etape:

1)           etapa reprezentata de C. H. Cooly si G. H. Mead, in care predomina preocuparile de a defini variabile psihosociale ce traseaza reperele teoretico - praxiologice ale evolutiei sociale;

2)           etapa inaugurata de W. I. Thomas si R.E. Park in care demersul sociologic este marcat de preocuparile relevarii interdependentelor normativ - institutionale ale reformarii spatiului social global.

Specific psihologismului american este crearea sistemelor sociologice pe baza analizarii problemelor teoretice generale ale schimbarilor sociale asa cum se rasfrang ele in plan psihologic pe de o parte, iar pe alta parte, pledoaria pentru profesionalizarea sociologiei ca stiinta si institutie. "Desigur - scria Albion Small cu aproape un secol in urma - democratia este reala atunci cand toti membri societatii au cunostintele necesare judecarii in cunostinta de cauza a oricarui fapt din societate, dar, pe de alta parte, este un afront adus democratiei sa spui ca orice om este la fel de competent ca un specialist pentru a intelege orice problema a societatii umane"128. In acest sens, ca profesie, sociologia trebuie sa-si asume toate raspunderile aferente expertizarii tuturor solutiilor care se propun in rezolvarea problemelor ridicate de schimbarea sociala permanenta si ireversibila.

Presupunand legitimarea competentei ca singura norma morala pentru munca sociologului, A. Small considera ca studierea vietii sociale trebuie sa imbine dona planuri complementare: a) cercetarea problematicii morale, care constitutie continutul vietii autentic sociale; b) coordonarea rezultatelor tuturor stiintelor sociale pentru a realiza o imagine sociala a spatiului social global.

Continutul vietii sociale constituindu-l incacatura morala a interdependentelor dintre oameni, sociologia dobandeste ratiune de a fi numai in masura in care se constitutie ca studiu al experientei sociale a oamenilor: "noi consideram experienta societatii umane ca un complex progresiv al schimbului reciproc de influnte spirituale'129. Sarcina legitima a stiintei sociale conta in interpretarea activitatii oamenilor ca expresie obiectivata a "diferitelor lor relatii spirituale'130. In aceasta acceptiune stiinta sociala a traversat, sub raport istoric, urmatoarele etape: descriptiva, analitica, apreciativa, constructiva. Faza apreciativa a marcat momentul de diversificare a modelelor de comportament prin care societatea accede la valorile civilizatiei. Perioada prezenta reprezinta, insa, etapa de generalizare practica a valorilor sociale elaborate de sociologie in vederea perfectionarii morale a societatii.  Cele mai importante valori care au prioritate neconditionata in reformarea sociala, sunt valorile care pot asigura armonia grupurilor sociale intrucat grupul social reprezinta unitatea sociologica      primara.

Valorificand sugestiile tematice si doctrinar metodologice promovate de A. SmalI, Charles Horton Colly (1864-1929) a dezvoltat noi categorii sociologice privind: natura umana, ordinea sociala, individul ca "eu", societatea si comunitatea sociala, importanta grupului social, aspectele sociologice ale libertatii umane, structura sociala si legzile dezvoltarii sociale. Plecand de la ipoteza potrivit careia: "istoria umana, spre deosebire de istoria animalelor, este o urmare fireasca a trasaturilor psihologice ale omului"131, defineste societatea  ca un rezultat al "contactului" cumulat, si al "influentei reciproce a ideilor personale". Oamenii evalueaza orice fenomen social ca simbol al propriilor reprezentari, de accea "societatea, prin ei nemijlocit, este relatia dintre ideile individuale'132.

Ridicandu-se impotriva determinismului biologic si a celui social, C. H. Cooly a lansat in circuitul stiintific teza detertminismului psihologic potrivit caruia "Experienta sociala constitute continutul imaginatiei si nu al contactelor materiale'133, intrucat orice eveniment social are o semnificatie sociala numai in sensul in care apare el omului: in acest context, este sociala numai "ideea noastra personala despre societate'134 iar obiectul de studiu al sociologiei este "in primul rand, reprezentarea sau grupul de reprezentari, continute in ratiune, despre ceea ce trebuie sa ne imaginam'135.  Interpretand toate procesele sociale prin prisma psihologista, defineste concurenta ca expresie a luptei pentru prosperitate personala, administratia ca realizare practica si institutionalizare a ideii de intaietate, iar structura sociala ca manifestare a ierarhiei psihologice. Crizele sociale, in aceasta optica, nu au cauze social-economice, ci reflecta crizele de comportament determinate de psihologia individuaIa.

Referitor Ia acest aspect, C. H. Cooly a dezvoltat o conceptie originala cunoscuta sub numele de "conceptia eu-lui in oglinda" (looking-glass-self), prin care a intentionat sa dea o replica hotarata "behaviorismului' care lua propotii in lumea stiintifica, in acea vreme. "Eul este o tendinta sociala militanta, care lucreaza  pentru a-si largi locul sau in curentul general al tendintelor'136; de accea el nu poate fl definit coret decat prin corelatie cu societatea.  Aceasta, la randul sau, in calitate de referential pentru indentitatea ontologica si axiologica a individului, ii apare "eu-lui' ca o agregare de "tu-uri', vertebrate in grupuri sociale de curente comune, interese, trairi si comportamente; " intr-un numar foarte mare de cazuri, referinta sociala a lui "Eu' ia forma unei imagini definite a felului in care persoana apare intr-o gandire particulara, iar tipul autoconstiintei este determinat printr-o atitudine care este atribuita altei gandiri. O persoana de acest fel poate fi numita reflectata sau "eu-oglinda"137. Acest "eu-oglinda" este compus din trei elemente:

1) imaginarea locului in care cure eul se reflecta in cadrele de perceptie ale celorlalti;

2) evaluarea acestor imagini, sub forma unor judecati imginate;

3) reactia personala si de grup la aceasta imagine.

In acest context, sociologia se manifesta ca stiinta prin ignorarea factorilor institutionali si sociali pentru a se orienta in exclusivitate asupra ariei de semnificatie a interactiunilor fiecarei persoane aflata in context social.

Respingand rolul instinctelor si al sentimentelor in influentarea vietii sociale (exemplu: asceza) C. H. Cooly pledeaza pentru acreditarea ideii potrivit careia la baza ordinii sociale sta "imaginea' reflectata in "oglinda' celorlalti, ea fiind singura realitate sociala creatoare de valoare si de contexte organizatorice compatibile cu rezultatele reclamate de schimbarea sociala generala.  Din opera sa, a ramas contributia la teoria grupurilor primare in care C. H. Cooly este revendicat ca un clasic at domeniului.

Reprosandu-i reminiscente behavioriste prin care C. H. Cooly reducand societatea la problematica psihologica aferenta acesteia a extrapolat concluziile valabile la nivel micro (face-to-face) la nivel macrosocial, G.H. Mead a preluat, selectiv, une elemente ale interactionismului "behaviorist" pentru a contura o noua teorie interactionista care sa includa in orizontul sau explicativ si comportamentele etichetate ca "anormale'.

Teoria sa psihologica a ramas in istoria socilogiei prin deplasarea accentului de la introspectie, la obervatie si experiment pe baza carora societatea poate fi definita ca o realitate spirituala obiectivata in cadrele normative ale institutiilor. Desi creatii rationale, institutiile ii apar individului generic exterioare si constrangatoare prin cadrele normative riguros formulate in regulamente care contin prescriptii de status-rol concret determinate.

Rezumandu-i conceptia lui G. H. Mead138, un expert roman139 ii prezinta conceptia pe urmatoarele niveluri de generalitate:

1) eu (the self) se constituie ca tensiune permanenta intre persoana ("I") si personalitate ("Me');

2) in timp ce "I' este raspunsul organismului la cerintele mediului, 'Me' este ansamblul atitudinilor celorlalti presupuse de individ;

3) desi acest ansamblu este fluid si permanent reconstruit, el este totusi ordonat la nivelul societatii in forma unui "celalalt generalizat' (the generalized other);

4) cu toate acestea, structura generalizata a "eului' este permanent si direct dependenta de comportamentul individului, inclusiv de actiunea spontana generata de "I";

5) din aceasta cauza, personalitatea umana este deschisa si dinamica, si 313i89d daca nu ar exista aceste doua faze ale lui "I' si "Me', nu ar mai exista nici responsabilitate si nici inovatie in experienta sociala;

6) indivizii reusesc numai in grade diferite sa "adopte' atitudinea "celuilalt generalizat', ceea ce face ca ordinea sociala sa se constitute intr-o ierarhie "verticala' (structura politica) si intr-o varietate de "clase' orizontale (structure socioprofesionala);

7) atat in cazul ierarhiei "verticale', cat si in cel al structurii socioprofesionale relatiile de "competitie' sau "cooperare' sunt reglementate de "atitudinile sociale organizate', in cadrul carora mai importante sunt cele bazate pe "reactii sociale comune' care definesc "continutul institutiilor";

8) societatea ideala este una in care sunt predominante aceste "reactii comune' si poate fi realizata prin generalizarea sau extinderea "universului de discurs';

9) instrumentul principal at generalizarii "universului de diseurs' este participarea democratica a indivizilor la viata societatii;

10) aceasta participare nu este reala si eficienta decat atunci cand o elita (intelectualii) provoaca "reconstructia' universului de discurs, sensul democratiei fiind acela de generalizare prin insusirea colectiva a noilor "atitudini organizate';

11) reformarea societatii americane este rezultatul conjugat al activitatii elitei in conformitate cu cadrele normative legitimate de puterea statului.

Dincolo de aceste contributii doctrinare, C. H. Mead a ramas in istoria sociologiei prin cercetarile empirice intreprinse in lumea interlope a cocioabelor, printre criminali, printre saraci, ca si problematica alienarii, a deficitului de socializare, aspecte cunoscute sub numele generic de "social problems' ale "troubles makers'.

Incercand sa raspunda intrebarilor referitoare la sensul evolutiei sociale, care facea obiectul principal al preocuparilor de reforma si reformare institutionala desfasurate de sociologii Universitatii din Chicago, W. I. Thornas s-a remarcat prin relevarea interdependentelor normativ - institutionale prin care exigentele reformei se conjuga cu cele ale progresului.

Intrucat ambele sunt rezultate ale implicarii oamenilor controlul social este singurul care confera certitudine reconstructiei structurale a spatiului social global.  Pentru o implicare eficienta, insa, oamenii trebuie sa cunoasca foarte bine sensul general al transformarilor ceea ce demonstreaza rolul deosebit al educatiei: schimbarea efectiva trebuie sa fie precedata de o abordare educationala a problematicii afarente schimbarii. I.Ungureanu si St. Costea140 sintetizeaza problematica schimbarii existente in preocuparile sociologilor de la Universitatea din Chicago, din anii '20, in urmatorele aspecte:

1) schimbarea sociala este inevitabila si provocata de industrializare, explozia urbana, interactiunea grupurilor rasiale si de profesionalizarea muncii. Schimba sociala poate fl orientata in sensul progresului numai cand comportamentul uman este orientat de norme rationale de actiune;

2) rationalitatea schimbarii este posibila numai prin rationalizarea comportamentutui individual, fapt posibil nu prin integrare normativa, ci prin stimularea creativitatii individuale. Prin cultivarea creativitatii, se asigura o participare endogena prin aspiratia individului de a-si prelungi existenta prin viata creatiilor sale;

3) institutiile, chiar societatea in ansamblul sau, fiind creatii ale indivizilor, acestea trebuie studiate - sub raport sociologic - ca institutii in general, dincolo de detaliile tehnice sau administrative;

4) esenta institutiilor o constituie calitatea asocierii indivizilor ca "mod al organizarii sociale";

5) asocierea, ca baza a integrarii este o conditie si nu un rezultat al libertatii, deoarece libertatea presupune alegerea intre alternative "organizatorice'.

Schimbarea rationala definind depasirea limitelor si constrangerilor antrenate de reformarea institutionala a spatiului social, rolul sociologiei este acela de a "descoperi scopul libertatii de actiune in promovarea schimbarii sociale, invingand limitele sociale pe care schimbarea insasi le face necesare'141.

Ca teorie integralista sociologia se constituie prin valorificarea, din perspectiva psibologica, a creativitatii si solicitarilor integrative in "vederea unui proiect al schimbarii sociale rationale unitare'.

Sub aspect metodologic, sociologia cumuleaza prerogativele unei "paradigme a cercetarii conditiilor formei si ritmurilor schimbarii sociale rationale'. Problema fundamentala ar fi dupa W. I. Thomas,  solutionarea "diferentelor dintre ratele dezvoltarii sociale', diferente care explica inertia miscarii sociale si rezistenta structurala la schimbare.  Cat priveste aceste "rate de dezvoltare sociaIa' ele sunt o resultanta a doi vectori de actiune: varietatea conditiilor sociale si varietatea "temperamentelor' personalitatilor sociale creatoare.

Interactiunea sociala dintre indivizi in dinamica reala a conditiilor sociale se materializeza in construirea unor "linii de geneza" a spatiului social care se gaseste la randul sau, intr-un proces de redimensionare permanenta in functie de schimbarea conditiilor si de continutul optiunilor valorice individuale.

Individul ramanand, in ultima analiza, principala componenta creatoare de social la nivelul intregii societati, este abordat de W. I. Thomas din perspectiva unor "tipuri', concepute ca individualitati generice.  Aceste tipuri sunt filistinul, boemul, individul creator.  Tipurile sociale propuse isi fac simtita prezenta in functie de patru "impulsuri fundamentale': curiozitate, teama, impuls creator spre noi experiente, impuls spre conservare.

Corelatia dintre "liniile de geneza", "tipuri' si "impulsuri fundamenale' alcatuiesc "scheme de organizare a vietii individuale, constituind principalul fond socializant al fiecarei societat.  De aceea orice activitate autentic umana este sociala intrucat ea este de neconceput fara conditiile si cadrele obiective ale unei situatii. Prin situatie W. I. Thomas intelege un ansamblu de valori si atitudini cu care individul este confruntat in cadrul unui proces parcurs si in functie de aceasta activitate este planificata iar rezultatele ei sunt evaluate142.

Sitatia, fiind in esenta, un ansamblu de valori si atitudini tipice fata de aceste valori, "definirea situatiei' specifice individului releva faptul ca ea este o alegere individuala intre alternative posibile de actiune.  Aceasta alegere si criteriile care stau la baza ei constituie realitatea sociala care trebuie sa faca obiectul de studiu at sociologiei.

In acest sens, plecand de la premiza conform careia ceea ce este bun pentru individ este bun si pentru grupul social din care face parte, W. I. Thomas a lansat un postulat care a ramas referential in literatura de specialitate: "o situatie sociala este reala, prin consecintele definirii ei ca fiind reala". Acest postulat a fost minutios analizat in special in legatura cu situatiile "anormale' - acesta fiind obiectul predilect de investigatie al lui W. I. Thomas si care-l individualizeaza, de altfel, in cadrul interactionalismului.

Dupa apogeul din deceniul al treilea al secolului nostru interactionalismul cedeaza prima scena a interesului in favoarea altor orientari (in special a structuralismului functionalist) care pledau nu pentru reforma, ci pentru mentinerea "ordinii', in 1966 H. Blumer reconstruieste teoria lui G. H. Mead promovand 'interactionalismul simbolic"143.

Obiectivul sau programatic era acela de a fundarnenta sociologia fara aportul cunostintelor de natura psihologica, definind miscarea sociala ca rezultat al interactiunii actorilor sociali. Valorificat indeosebi de catre instantele politico- administrative pentru declansarea unor schimbari sociale care sa tina sub control nivelurile psihosociale ale organizarii sociale, teoria interactionalismului simbolic sta la baza sociologiei experimentale care reuneste, in prezent, sociologi, psihologi si antropologi intr-un camp unitar, interdisciplinar de cercetare.

REPERE BIBLIOGRAFICE

1. Albion Small (1854-1926): intemeietor, in 1882, al Facultatii de Sociologie, a Universitatii din Chicago.  Fondator al revistei americane 'Sociologia'.

Opere principale: Introducere in Studiul societatii (1894); Sociologie Generala (1905); lmportanta stiintei sociale (1910); intre doua ere (1913)

2. Charles Horton Cooly (1846-1929): Profesor la Universitatea din Michigan de filozofie si sociologie

Opere principale: Concurenta personala (1899); Natura si Ordinea sociala (1902); Organizatia sociala (1902); Progresul social (1918)

3. Mead Georges Herbert (Hadley,1863 - Chicago,1931): Profesor la Universitatea din Chicago din 1893 pana in anul 1931

Opere principale: The Philosophy and the Present (1822); Self, Mind and Society, 1934

4. William Summer (1840 - 1910): Profesor la Catedra de Stiinte Sociale a Universitatii din Yale.

Opere principale: Probleme de economie politica (1890); Folkways, Boston, 1940.

BIBLIOGRAFIE

1. Colly Charles Horton: Human Nature and the Social Order, Fomeword by George Herbert Mead, New York, Schoken Books, 1970;

2. Small Keneth, A. Winston si Clifboard Carol A. Road Work: a new hughway pricing and investment policy, Washington, The Brookings Insitution, 1989;

3. Mead George H. Mind, Self and Society. From the Standpoint of Social Behaviorist, Edited With Introduction by Charles Morris, Chicago - London, The University of  Chicago Press, 1967;

4. Mead Margaret: Le Fosse des generations: les nouvelles relations entre les generations dans les anness, 1970, Paris, Ed.  Danoel/Guothier, 1971 - 1979;

5. Mead Margaret: Male und female. A study of the sexes in a changing world, New York, William Morrow & Company Publishers, 1970;

6. Mead Margaret and Brown Muriel: The vagon and the Star. A stady of american comunity initiative, New York Bekley Publishing Corporation,1968;

7. Mead Margaret, W. Martha: Child hood in temporary cultures,  Chicago Press, 1963;

8.Thomas Andre, Abraham Claude: Microeconomie Decision optimales dans l'enterprise et dans la nation, Paris, Dunod, 1966;

9. Park, Robert E.: On social Control and Collective Behevior.  Selected Papers, Edited and with and introduction by Ralph H. Turner, Chicago Press, 1969;

10. Znaniecki, Florian: Socia Action, New York, Russel & Russel, 1967;

11. Fischer, Gustave - Nicolas: Le dimamique du social, Violence, pouvoir, changement, Paris, Dunod,1992.


Charles Horton Cooley

Charles Hortton Cooley s-a nascut in perioada campusului Ann Ardor a Universitatii din Michigan , unde urma , de fapt, sa-si petreaca si cea mai mare parte a vietii . Famila Cooley isi are radacinile in Noua Anglie . Ei erau descendenti directi din Benjamin Cooleycare sa stabilit in apropiere de Springfield , Massachusetts inca inainte de 1640 . Carls Horton Colley s-a nascut intr-o familie numeroasa de fermieri, destul de strimtorata.

Tatal lui Coolley , Thomas McIntyreCooley , simtea ca singura sansa de a capata o educatie si de a urca pe scara sociala era sa se mute in vest.  Din acest motiv el a venit in Michigan din vestul New York-ului. Dupa ce s-a stabilit in Michigan  a avut mai multe slujbe , cele mai importante fiind cele de editor si avocat . Fiind ambitios , impetuos si un om energic , el a reusit sa progreseze de la o pozitie obscura la una prestigioasa si onorata intre elitele sociale si juridice din Michigan.El a obtinut recunoasterea inaltului sau calibru in domeniul juridic si. In anul 1859, a fost numit membru al Facultatii de Stiinte Juridice al  noii organizate  Universitati din Michigan.

In anul nasterii lui Charles,1864,tatal sau a fost ales ca membru al Curtii Supreme de Justitie din Michigan.El a ramas membru al acestei comisii si profesor de drept pentru multi ani si, pe linga acestea , a devenit  cunoscut si datorita  nenumaratelor tratate juridice scrise de-a lungul anilor, ca si pentru ca a fost primul presedinte al Comisiei Comerciale Internationale.

Charles, al 4-lea din cei sase copii ai judecatorului , s-a nascut intr-un moment in care familia sa obtinuse deja o pozitie considerabila si un mod de viata confortabil in Ann Arbor Oare cum inspaimintat de tatal sau , un dur conducator orientat spre succes, tinarul Colley s-a instrainat inca de timpuriu de lumea din jurul sau. El a manifestat o atitudine pasiva si un caracter retras care avea sai marcheze intru-totul stilul de viata.

Vreme de 15 ani el a suferit de o varietate de boli, unele dintre acestea aparent de natura psihosomatica. Timid si semi-invalid, suferind de o defectiune de vorbire, el a avut putini tovarasi de joaca, fiind tentat doar de reverie si de lectura solitara. Foarte sensibil, el a compensat aceasta insecuritate personala imaginindu-se pe sine in rolul unui mare orator de lider al oamenilor.

In lupta pentru succes - pe care tatal sau a promulgat-o ca lege  in viata reala - fiul avea sa indrazneasca sa participe la aceasta doar in imaginatia sa. Dragostea sa pentru curse hipice dificile si pentru sculptura si timplarie poate fi explicata in termeni adlerieni ca o incercare de a compensa slabiciunea  trupeasca si sociabilitatea scazuta.

Viata de colegiu a lui Cooley a durat 7 ani, ea fiind intrerupta de boala, de o calatorie prin Europa si de o scurta perioada de munca in calitate de desenator tehnic si statistician. El a absolvit ingineria ,un domeniu care nu-i placea in mod particular . Totusi, in timpul facultatii ,el a urmat citeva cursuri de istorie si cite unul de psihologie si de economie .In  timul anilor de colegiu ,dar mai ales dupa , Cooley a continuat sa citeasca ultrareceptiv .Aceste lecturi independente - mai degraba decit cursurile instructiei formale - l-au facut sa se decida asupra carierei sale .

Citind multe din lucrurile lui Darwin ,ale lui Spencer si ale sociologului organisict german Albert Schaeffle, Cooley s-a decis in 1890 sa se intoarca la Universitatea din Michigan pentru a absolvi economia politica si sociologia . Dezertatia pe care a sustinut-o la finalul facultatii purta titlul "Teoria transporturilor " si era un studiu de pionierat in ecologia umana .Din acel momant ,nu a existat o instructie formala in soaiologie la Michigan in care sa nu fi fost examinat sau intrebat .

Neobisnuit de lunga perioada de ucenicie si de pregatire a lui Cooley poate fi pusa - in parte -pe seama sanatatii lui subrede , dar si a faptului ca el era copilul unui parinte bine situat care isi permitea sa-i lase fiului sau timp sa se decida pentru o cariera .Pe deasupra , Cooley sufera datorita faptului ca statea in umbra unui tata faimos . El insusi ii scria , la un momant dat ,mamei sale ; " Ar trebui sa incerc ,ca un experiment ,sa plec undeva unde nu s-a auzit si nu se stie nimic de tata si unde tuturor le-ar pasa de mine pentru ceea ce sint eu insemi ".Se poate ca Cooley a trecut de la o dependenta emotionala de tata sau ,de care a fost practic alienat ,la constientizarea faptului ca se afla sub obligatia de a-si construi o cariera care sa onoreze familia din care facea parte .

Prima lucrare a lui Cooley ,intitulata "Semnificatia sociala a strazii Railway", pe care a citit -o la o intilnire a Asociatiei Americane de Economie in 1890 ,la fel ca si anterior -mentionata dizeratie,au fost - ambele - rezultatul a doi ani de munca in Washigton ,la inceput pentru Comisia  Comerciala Internationala si mai tirziu pentru Biroul de Recensamint .Ele au fost scrise intr-o maniera inclinati spre asprime si spre realism pe care, dupa cite se poate presupune ,tatal sau a aprobat-o .

Onoarea sa din perioada de maturitate care se caracterizeaza intru -totul printr-o inclinatie delicata si printr-o abordare introspectiva ,mult mai aproape de fundamentul naturii sale ,incepe sa se cristalizeze numai dupa ce a incaput sa predea la Universitatea din Michigan si a otinut o anume independenta fata de tatal sau.

De-a lungul intregii sale cariere profesorale de la Michigan ,care a inceput in 1892, Cooley a fost preocupat de multe probleme sociale contemporane ,dar -in mod evident -preocuparea suprema pentru el a ramas sinele ,propriul sau Eu. Reusind sa-si afirme independenta ,Cooley era decis sa puna timiditatea sa si incapacitatea de a intra in competitie cu ambitiile derectoare ale tatalui sau in slujba examinarii sinelui si a observarii comportamentelor celor de linga el, in mod particular a copiilor sai.

Casatoria lui Cooley din 1890 cu Elsie Jones, fiica unui profesor de medicina de la Universitatea din Michigan ,i-a permis sa se concentreze complet asupra muncii intelectuale si vietii contemplative . Doamna Cooley era o femeie erudita ,dar complet diferita de sotul ei prin faptul ca era energica si, prin urmare, capabila sa ordoneze viata lor comuni .Cuplul a avut 3 copii ,un baiat si doua fete , si locuiau linistiti ,si destul de retrasi intr-o casa aproape de campus .Copii i-au servit lui Cooley pe post de laborator domestic pentru studiile referitoare la geneza si cresterea sinelui .Prin urmare ,atunci cind nu era antrenat in observarea propriului Eu ,dar dorea sa-i obsertve pe cei lalti , el nu era nevoit sa paraseasca cercul domestic .

Cooley a progresat rapid in ceea ce priveste pozitiile academice .El a fost numit profesor-asistent in 1899 ,profesor -asociat in 1904 si a devenit profesor prin 3 ani mai tirziu . El nu a  avut nimic din stralucirea care genereaza atractia masei de studenti. Lucrurile pe care acest profesor fara importanta, nervos si intr-o oarecare  masura bolnavicios le-a prezentat cu o voce inalta si lipsita de rezenanta, de multe ori nu ajungeau pina la urechile studentilor. El a fost atragator doar pentru citiva absolventi care au fost inspirati de intelectul sau iscoditor.

Cooley a fost incapabil sa faca fata problemelor administrative, devenea nervos atunci cind lua parte la viata sociala si politica a facultatii si devenea deficient atunci cind se punea problema coordonarii lucrarii studentilor sau cind era vorba de a initia anumite proiecte de cercetare in numele facultatii. Totusi, dupa cum recunosc azi multi studenti care au avut privelegiul sa aiba acces la cursurile si seminariile tinute de el si au reusit sa-i inteleaga munca si modul complicat de gindire, vietile lor profesionale au fost categoric influientate de acest ciudat profesor.

Stilul de viata a lui Cooley a fost in armonie cu un model academic de un cod semi-aristocratic care azi nu mai ezista. Neavind griji financiare si traind intr-o perioada in care filosofia conform careia a publicat sau a pieri a facut doar primii pasi, Cooley isi putea permite sa-si consacre viata unei contemplari rabdatoare si unui studiu liber.

Cartile lui cresteau incet si organic din notite pe care le-a facut de-a lungul unei lungi perioade de timp. "Natura umana si ordinea sociala" a fost publicata in 1902. 'Organizarea sociala' i-a urmat 7 ani mai tirziu. A treia sa mare lucrare 'Procesul social ' apare dupa un interval de 9 ani, in 1918. Aceste trei carti, impreuna cu fragmente dintr-un jurnal pe care l-a tinut pe tot cuprinsul vietii sale si intitulat 'Viata si studentul' (1927) constituie aproape totalitatea iesirilor sale de natura intelectuala. Lucrarea sa timpurie in ecologia sociala si citeva alte contributii scrise in anii tirzii sunt disponibile intr-un volum postum, 'Teoria sociologica si cercetareasociala' (1930).

Viata lui Cooley a fost extrem de calma, de lipsita de senzatie. El a evitat controversele si lupta, orice forma de conflict care sa-l supere si sa-i  deranjeze somnul. El a participat in 1905 la lucrarile Societatii Americane de Sociologie si a mers la majoritatea  intilnirilor ulterioare, dar invalmaseala si agitatia din cadrul acestor intilniri erau cu greutate pe gustul sau. Dupa ce a devenit presedinte al Societatii in 1918, el a inceput sa savureze ceva mai mult aceste intilniri, probabil pentru ca, avind acum o recunoastere a succesului, el a fost capabil sa-si stapineasca insecuritatea anterioara atunci cind intilnea colegi.

Faptul ca operele sale se vindeau bine si el a capatat prin acestea o reputatie de invidiat atit intre colegi, cit si in cadrul tinerei generatii, probabil au sporit la cresterea increderii in sine. Biograful sau nota ca 'anii cuprinsi intre 1918 si cei foarte apropiati de moartea sa au fost, probabil, cei mai fericiti ani ai lui Cooley'.

De-a lungul tuturor anilor petrecuti la  Universitatea din Michigan Cooley a avut relativ putine contacte cu colegii sai. El a fost mult mai invirsta decit urmatorul om din departament (ca virsta), Arthur E. Wood, asa ca el gasea putina tovarasie acolo. Cooley s-a distrat rar si a mers la  putine petreceri. Prefera contactele umane simple si informale. Deseori Cooley  facea lungi plimbari in compania a citorva prieteni bine selectati si, de asemenea, a participat impreuna cu acestia la citeva calatorii cu cortul in Canada, vreme de ca

Cooley si sotia sa isi petreceau majoritatea vacantelor de vara la Lacul de Cristal in nordul Michigan-ului. Aici el a construit o cabana foarte aproape de lac si - o data pe an - venea ca sa inoate ,sa practice canotajul si sa se plimbe cu sotia si cu copii sai.

El era un bun botanist amator si un atent observator al pasarilor .In cursul acestor veri, in special de-a lingul ultimei perioade a vietii sale, Cooley pare sa fi obtinut o anumita seninatate si satisfactie care a ocolit tinarul barbat pentru o perioada destul de lunga . El scria in jurnal:' Eu sunt fericit de viata de aici, sunt fericit de aer, de mincare nsi de lac, fericit de munca miinelor mele, fericit de familia pe care o am, fericit ca voi putea veni aici probabil in fiecare vara, fericit de cartile mele, de gindurile mele, de sperantele mele'.

Cooley a primit multe solcitari de a se alatura altor departamente prestijioase de sociologie. De exemplu, Giddins l-a invitat la Universitatea din Columbia. Dar el niciodata nu a luat serios in considerare aceste oferte. El s-a simtit profund legat de Ann Arbor si de universitatea unde tatal sau si tartal sotiei sale au predat si unde el si-a petrecut toata studentia. El nu a avut emotia si competitia unei universitati mari, cum era cea din Columbia.

In ultima parte a verii sale, Cooley a devenit parte a Universitatii din Michigan. Cu toate ca el niciodata nu s-a conformat regulelor academice si a fost un slab membru de comisie si probabil un si mai rau sef de departament, el a reusit sa dea nastere unei opere care se reflecta mai mult decit favorabil asupra universitatii sale.

Cooley si-a rezumat cariera mai bine decit ar fi putut sa o faca orice analist atunci cind a scris: 'Este un succes itelectual important in universitatea noasra sa fi cunoscut ca incapabil in orice alt domeniu. Vei fi recunoscator pentru o voce scazuta si o adresare ezitanta, o dispozitie tulburatoare si retrasa, o infstisare generala care exprima ineficienta itelectuala. Iti va intirzia promovarea, dar vei are sansa sa faci ceva pe termen lung'.

Ascus in cadrul natural al universitatii care I-a trecut cu vederea lipsa simpatiei pentru regulile obisnuite care guvernau viata academica, Cooley a utilizat bunurile institutionale cu intelepciune. Protejat si practic izolat de impactul lumii nebune, Cooley a reusit de-a lungul lungii sale cariere sa schimbe slabiciunea initiala, timiditatea si sensibilitatea, natura sa ciudata si tulburatoare si egocentrismul sau intr-un atu care I-a permis sa creeze patru lucrari importante care, desi au fost lent scrise, au fost rezultatul contemplatiei tihnite si a unei atenteobservatii introspective.

In anul 1928 sanatatea sanatatii lui Cooley a inceput sa se agraveze si la inceputul lui martie problemele sale au fost diagnosticate drept cancer. El a murit in 9 mai 1929.

MUNCA

Thomas spunea ca societatea se manifesta ca ' realitate mentala', ca realitate a interactiunilor subective, ca retea de imagini reciproce despre sine ale indivizilor.

Pe aceasi idee a lui Thomas, Ccooley obisnuia sa scrie :'Sinele si societateas-au nascut ca entitati gemene'. Aceasta propozitie care sta la baza intregii opere scrise de Cooley accentuiaza legatura organica si conexiunea indisolubila intre sine si societatea si reprezinta  contributia cruciala pe care el a adus-o psihologiei sociale si sociologiei.

Conceptele centrale ale sistemului sociologic al lui Cooley sunt: 'organizare sociala','grup primar','sinele -oglinda'.

Conceptia sinelui-oglinda

In continuarea conceptiei lui William James, Cooley si-a manifestat dezacordul fata de traditia carteziana care a plasat o abrupta disjunctie intre subectul inteligent si ginditor si luarea externa. Cooley considera ca obiectul lumii sociale este constituit din parti ale spitului si sinelui uman. Cooley isi dorea sa elimine barierele conceptuale pe care cartezianul le-a pus intre individ si societatea din care acesta facea parte si sa puna in locul acestuia o teorie care se baza pe intrepatrunderea lor.

'Un individ separat' scria el ,este o abstractie necunoscuta experientei si la fel este si societatea cind este considerata ca ceva separat de indivizi. 'Societatea'si 'indivizii' nu sunt niste fenomene separate, ci ci sunt aspecte colective si distributive ale aceluiasi lucru. Cind noi vorbim de societate sau cind folosim orice termen colectiv, ne fixsam mintea asupra unei imagini generale asupra unei concentrari de oameni. Atunci cind vorbim  de indivizi, noi desconsideram aspectul general si ne gindim la ei ca si cind ar fi separati.

Societatea este acea tasatura complexa si persistenta a interactiunile dintre imaginile despre sine a feluritilor indivizi incit putem spune, ca si Cooley ,ca societatea este o 'realitate mentala' ,are, o natura 'intermentala', 'spirituala' .Pe de alta parte, dar in strinsa legatura cu natura sa interactuva, societatea are proprietatile unui oganism si, prin acesta, isi tradeaza 'natura organica' . Gratie naturii interactive a vietii, 'tot ceea ce se petrece intr-o parte afecteaza restul'. Structura societatii este o vasta tesatura de activitati reciproce, unele distincte ,altele neclar delimitate, toate interpretate intr-un asemenea grad incnt diferitele sisteme pot fi percepute numai in functie si in conformitate cu punctul de vedere pe care fiecare il adopta.

Colley a sustinut ca Eu-l unei persoane se dezvolta doar prin contacte si schimburi cu alti oameni. 'Originea sociala a vietii sale vine pe o poteca sde intercomunicare cu alte persoane ' obisnuia el sa spuna. La Cooley sinele nu este la inceput individual si apoi social;el se naste dialectic in timpul comunicarii. Constiinta propriului Eu pe care el o atribuie ator minti. Acesta este motivul pentru care individul nu poate fi izolat de celelalte Eu-ri. 'Nu ezista nici un sens al lui 'EU' fara 'NOI' -o reflectare a lui tu, el sau ei '.

In incercarea sa de a ilustra caracterul reflectat a sinelui, Cooley l-acomparat cu o oglinda (looking-glass self ). 'Fiecare pentru fiecare este o oglinda care -l reflecta pe cel care trece'.

'Asa cum noi ne vedem fata, figura, imbracamintea in oglinda si suntem interesati de acest lucru pentru ca ele sunt ale noastre si sintem incintati de acest lucru sau din contra, functie de faptul daca acest lucru corespunde sau nu corespunde cu ceea ce am dori noui sa fie, tot astfl ne privim imaginativ in mintea altora, percepem in constiinta lor, pe calea imaginatiei, reprezentari cu privira la cum aratam, la manierele, telurile, actiunile, caracterul si prietenii nostri si suntem astfel in chip variabil afectati de aceste reprezentari'.

Sentimentul de sine se dezvolta odata cu abilitatile individului de a se folosi de mediul sau fizic si social. Individul devine treptat constient de faptul ca cel ce este el reflecta ceea ce altii reprezinta ca este. Doua lucruri sunt de remarcat:

*  sinele exista in mintea membrilor unei societati ,ca realitate intermediala

*   sinele este un fapt imaginativ . Persoanele si societatea trebuie sa fie mai intii studiate in imeginasie   

In consecinta, inainte de deveni constient de sine, individul devine constient de 'sinele celorlalti'.

Sintagma 'sinelui-oglinda' este compusa din trei elemente:

*  'Imaginarea modului in care -I aparem altei persoane

*    imaginarea  judecatii sale cu privire la cum ii aparem lui

*    sentimentul de sine care rezulta astfel, de mindrie sau, dimpotriva de umilire'.

Eu-l se naste intr-un proces de interschimbare comunicativa care se reflecta in constiinta persoanei.

George H. Mead spunea intr-un discurs referitor la contributia lui Cooley: 'Prin plasarea ambelor faze ale acestui proces social in aceeasi constiinta, prin considerarea sinelui ca o idee intretinuta de sinele propriu, referitoare la sinele celorlalti devine o simpla interactiune de idei in interiorul mintii umane'.

Aceste notiuni, intru citeva abstracte, pot fi ilustrate cu un exemplu incintator pe care Cooley insusi l-a dat cind si-a imaginat o disputa intre cele doua fiice ale sale: Alice, care avea o parere noua si Angela care tocmai si-a cumparat o rochie noua. Ideile vehiculate in mintea lui Alice ar fi:

1.  Alice cea adevarata cunoscuta numai de creatorul ei

2.                  Propria ei idee despre sine (eu(Alice)arat bine cu aceasta palarie)

3.                  Ideea ei referitoare la pala ria Angelei despre ea (Angela crede ca arat bine cu aceasta' palarie)

4.                  Ideea ei referitoare la ceea ce crede Angela ca ea gindeste despre sine (Angela crede ca sunt mindra de felul in care imi sta cu aceasta palarie)

5.                  Ideea Angelei referitor la ceea ce gindeste Alice despre sine (Alice crede ca arata splendid cu aceasta palarie )

'Societatea ', adauga Coley 'este o tesetura si o opera mentala a mai multor Eu-ri. EU imi imaginezi mintea ta si in mod special ce gindeste mintea ta despre mintea mea si despre ceea ce mintea ta gindeste despre ceea  ce gindeste mintea mea despre mintea ta. Eu imi 'imbrac ' mintea in fata ta sima astept ca tu sa ti-o 'imbraci ' fata de mine. Cine nu pioate sau cine nu vrea sa realizeze astfel de actiuni, nu este primit in joc'.

Multiple perspective au fost aduse in congruenta, totusi continua multilaterale schimbari de impresii si evaluari intre mintile noastre nsi cele ale celor lalti. Societatea este interiorizata in psihicul individual ; ea a devenit parte din Eu-l individual, cu toate interactiunile dintre individualitati care-I leaga ti-I face sa fuzioneze intr-un tot organic.

Sociologia lui Coley estefara doar si poate holistica cind vorbeste despre societate ca despre un organism. El nu vrea sa faca o analogie cu biologia, in maniera lui Spencer, dar intentioneaza sa puna accentul pe interrelationarea sistemica dintre toate procesele sociale. 'Daca . noi spunem ca societatea este un organism, noi ne referim . ca este un complex de tipuri de procese fiecare taind si dezvoltindu-se in interactiunea cu ceilalti, ansamblu devenind atit de unit incit ceea ce se intimpla intr-o parte afecteaza tot restul. Este vorba de o actiune reciproca'.

Aceasta imagine oganica asupra societatii il conduce pe Cooley la ceea ce reprezinta principala sa obiectie la utilitarismul individualist si care sta si la baza economiei clasice si a sociologiei spencerine.

Grupul primar

Pornind de la doua premise (interdependentile si grupul ca intreg), Cooley a elaborat primul axial al sistemului sau de sociologie orgazitionala ,si anume conceptul de 'grupul primar'.

Accentul pus asupra integritatii sociale l-a determinat pe Cooley sa-si focalizeze cercetarea asupra acelor grupuri umane care sunt considerate a fi elementul primar care asigura legatura dintre om si societate, pe de o parte sielementul care integreaza individul in structura sociala, pe de alta parte.

Prin 'grupuri primare' , scria el, 'eu inteleg acele grupuri caracteristici prin asociere si cooperare intima, fata in fata. Ele sunt primare in mai multe sensuri, dar in primul rind prin aceea ca ele sunt fundamentate in formarea naturii sociale si a ideilor indivizilor. Rezultatul unei asocieri intime, psihologic vorbind, este anumita fuziune a unor individualitati intr-un tot comun. Probabil, cea mai simpla cale de a descrie acest ansamblu este sa spunem ca el este un 'NOI'.

'NOI' reprezinta un grup de un asemenea tip incit fiecare se identifica, in acelasi timp, nu unul cu altul dintre ceilalti, ci cu unitatea lor, cu intregul care este compus din coexistenta actualizata, fata in fata, a tuturor celorlalti, care devin astfel o realitate cointensiva, integrala. Referitor la acest intreg, oricare dintre cei care il co0mpun poate sa spuna 'noi', adica sa aiba sentimentul de 'noi' , cum precizeaza Cooley.

L-am putea denumi 'sentimentul nostratic' sau 'sentimentulnoologic primar'. Fara acest sentiment nu e posibila temelia lumii si de aceea agresorul unei societati va incepe prin a-l distruge. Cind acest sentiment este distrus este semn ca a fost afectat cher elementul nuclear al unei societati, principiul ei generic. Adica este afectata nu doar o notiune , ci insusi principiul de zidire al unei societati. De aceea, criza sentimentului de apartenensa nationala este simptomul unei crize mai adinci care afecteaza tnsusi principiul ziditor al societatii, principiul nostratic de tntemeiere al societatii.

Grupul primar este un 'microcosmos ' al societatii mai largi si o alta caracteristica a lui este 'impartasirea asteptarilor '. Grupul este primar si tntru cit  'prin el isi dezvolta indivizii primele lor contacte cu societatea mai larga'.

Cooley face precizarea ca 'simtul si senrimentul valorii 'sunt imprumutate de individ chiar de la grupul primar astfel ca agresarea acestui grup este cel mai adesea interpretata ca o agresare a sinelui .

Este cit se poate de semnificativ faptul ca sociologul american formula inca la startul secolului o idee despre cum poate fi 'desfiintata 'o societate. Omul devine fiinta sociala gratie 'grupului primar' , sentimentul noologic primar (sentimentul de noui). Acest proces conduce la cristalizarea deplina a 'sinelui social' . Fiinta sociala din om poate fi agresata si probabil suprimata daca cineva reuseste sa initieze un deconstructivism , o suprimare sau doar o deformare a legaturilor de interdependenta dintre diversi indivizi.

Deformarea acestor legaturi este posibila, ne lasa Cooley sa deducem, tocmai pentru  ca  o relatie simtita si gindita . Daca o simtim pozitiv, valoarea ei va fi pozitiva pentru noi, efectele ei vor fi pozitive pentru noi. Daca avem o simtire negativa asupra unei relatii , calitatea ei va fi afectata si efectele ei asupra noastra vor fi negative. Deformeaza sevtimentele si perceptiile cuiva asupra celor lalti si vei obtine o suprimare, o distrugere a insasi fiintei sociale din el.

Coolei nu a sustinut, asa cum se presupune uneori , ca unitatea grupului primar are la baza doar armonia si dragostea. El a accentuat ca grupul este, de obicei, o unitate competitiva care admite afirmareapersoanei si variate pasiuni. Dar el pecizeaza ca 'aceste pasiuni sunt socializate prin simpatie si sunt sau tind sa fie integrate intr-un spirit comun. Indivizii ar putea fi ambitiosi, dar obiectul principal al ambitiilor lor va fi obtinerea unui loc dorit in gindurile celorlalti'.

Cele mai importante grupuri , in care asocierile intime caracteristice grupurilor primare au sansa sa se dezvolte in totalitate, sunt familia, grupul de joaca al copiilor si vecinatatea. Acestea sunt, crede Cooley, grupuri primare universale caci ele apartin tuturor timpurilor si tuturor stadiilor de dezvoltare.

In aceste grupuri omul a abandonat tendinta individualista de a maximiza propriile sale avantaje si este permanent legat de tovarasii sai prin legaturi de simpatie si de afectiune.

Principalul proces al vietii moderne este dezagregarea intimitatii grupului de vecinatate provocata de largirea contactelor care face din noi 'straini chiar pentru cei ce traies in aceeasi casa'. Acest proces diminuiaza progresiv comunitatea economica si spirituala cu vecinii nostri.

In alte tipuri de asociere (pe care le vom numi 'grupuri secundare', un termen pe care Cooley nu a vrut nici odata sa-l foloseasca), oamenii pot fi uniti cu altul prin faptul ca fiecare obtine un avantaj personal din aceasta iteractiune sau interrelationare. In astfel de grupuri celalalt va fi evaluat doar extrinsec, ca o sursa de avantaje pentru propria persoana.

In contradictie cu aceasta legatura , relatia existenta in grupurile primare se bazeaza pe evaluarea intrinseca a celei lalte persoane si aprecierea celor lalti nu rezulta din anticiparea obtinerii unor avantaje pe care el sau ea ar putea sa le ofere. Grupul primar este construit pe o solidaritate difuza intre toti membrii lui, mai degraba decit pe un schimb special de beneficii sau de servicii. Mai mult decit atit, el este o pepineera pentru dezvoltarea caldurii si simpatiei umane , ceea ce intra in contrast cu raceala formala, impersonalitatea, emotionala care apare in alte tipuri de relatii.

Citeva exemple care ne vor sa clarificam aceasta distinctie.Un membru aa unei familii, sa spunem, mama, ar putea bucuroasa sa se angajeze intr-o munca nerasplatita in interiorul contextului familiei pentru ca ea isi cintareste munca in termenii contributiei ei de ansamblu , la acel 'NOI' al familiei. Ceea ce ea ar considera o exploare scandaloasa intr-un cadru ocupational formal, ea gaseste a fi acceptabil in interiorul familiei. Soti si sotii, rude si prieteni isi vor sacrifica cu placere interesele personale daca acestea vin in contradictie cu datoriile pe care le au fata de grupul din care fac parte. Atunci cind se vor primi unul pe altul ei vor avea la baza caracteristici intrinseci mai degraba decit in caracteristici instrumentale.

Daca  un student ar fi intrebat de ce o anumita persoana este prietenul sau si el ar raspunde:'Pentru ca el ma ajuta sa iau examenul la matematica', acest raspuns ar fi considerat in mod cel mai ne potrivit cu putinta : studentul confunda caracterul primar al unui grup de prietenie cu un scop instrumental care guverneaza alte tipuri asociative.

Grupul primar, in alte cuvinte, este domeniul in care omul hobesian nu are nici o parte, unde devotamentul fata de ansamblul si fata de ceilalti trece pe primul plan in fata maximizarii intereselor personale.

Cei doi termeni: ' sinele-oglinda' si grupul primar sunt puternic impletiti in gindirea lui Cooley. Seneibil la gindirea celorlalti, intelegator fata de atitudinea, valorile si judecatile care sunt trasaturile omului matur, Cooley considera ca acestea pot fi cultivate si dezvoltate doar in cadrul interactiunilor puternice si care au loc in cadrul grupurilor primare. De aceea, acest grup este celula in care dezvoltarea naturii specific umane are loc.

In cadrul grupului primar persoana imatura si egocentica este a lene pusa in armonie cu nevoile si dorintele celor lalti si este adusa in fata unui compromis . Astfel se pun bazele unei mature vieti sociale.

Grupul primar sprigina capacitatea fiecaruia de a se pune pe sine in locul celorlalti, socotind individul in afara izolarii egoiste prin construirea in interiorul sau a acelei sensibilitati care-l sa gaseasca cheia spre ceilalti si fara de care viata sociala ar fi imposibila. 'In cadrul lor (a grupurilor primare ) apare natura umana. Omul nu o are la nastere ; el nu o poate capata decit prin tovarasie si ea tinde sa dispara atunci cind individul se izoleaza'.

Natura umana

Prin natura umana Cooley inselege 'acele sentimente si impulsuri care sunt umane fiind superioare cele proprii animalelor inferioare si apertin umanitatii in sens larg si nu doar unei rase particulare sau unei perioade istorice'. Sociologul american ne invita sa interpretam notiunea aceasta ca acoperind simpatia si nenumaratele sentimente in a caror compozitie intra simpatia, iiubirea, resentimentul, ambitia, vanitatea, cultul eroului, sentimentul binelui si raului social.

Natura umana nu este insa un element in societate. Difirentele intre oameni nu se refera la capacitate sau la prganizare, ci la complexitatea relatiilor, in diversele expresii ale puterii si care sunt, insa esential aceleasi.




Natura umana nu este altceva care exista in mod separat in individ, ci este o natura de grup sau o faza primara a societatii, o conditie relativ simpla si generala a spiritului social.  Sociologul american destinge ceea ce este social de ce este ereditar si biologic. Nivelul social al naturii umane se dezvolta si gratie grupurilor primare. Faptul ca natura umana este si natura sociala ii confera acestea plasticitate.

Gratie acestui al trilea nivel al naturii umane, individul poate dobindi un 'sentiment al sinelui'. Plasticitatea naturii sociale este opera grupului primar. Experientele copilului in cadrul grupurilor primare mediaza devenirea lui ca fiinta morala si ii procura o dezvoltare orientata a constiintei de sine.

Modul cel mai la indemina de a descrie 'integralitatea' este sa spunem ca ea este 'noi'. Ea implica un fel de simpatie si identificare reciproca pentru care cuvintul 'noi' este expresia naturala.

Sociologul american a creat notiunea de 'grup social' pentru a putea explica atit 'natura umana',cit si 'organizarea sociala',doua concepte de baza ale sale,alaturi de cel, tot atit de important pentru modul sau de a explica societatea:'sinele-oglinda'(the looking -glass self).

Performanta cea mai mare a lui Cooley este de a fi impacat doua viziuni ce par opuse: viziunea constructivist-deconstructivista si viziunea  organicista asupra societatii.

Societatea este un intreg ale cariu elemente sunt organic integrate intr-un sistem al inerdependentelor. Pe de alta parte, aceste legaturi care formeaza 'natura imediata a societatii', exista gratie 'ideilor pe care le au indivizii unii fata de altii', astfel incit o influenta  rea poate fi atribuita chiar unui mediu bun datorita modului in care mediul este perceput de cei ce traiesc in el.

In consecinta, lumea aceasta este, in toata obiectivitatea ei, o lume subiectiva supusa unui proces de crestere, dar aflata deopotriva sub amenintarea unui proces deconstructivist, de dezagregare. In acest dinamism, grupurile primare alcatuiesc primul cerc al 'lumii subiective' sau, cu termenul lui Cooley, al 'organizatiei sociale'.

Filosofia sociala a lui Cooley a avut la baza ideea ca progresul uman include o continua expansiune a simpatiei umane asa ca grupurile primare ideale se vor raspindi de la familie, la comunitatile locale, la natiune si, in final, la comunitatea mondiala.

Optimismul sau blind,idealismul sau oarecum romanesc este probabil sa apara ca demodat observatorilor moderni care privesc lumea printr-o lentila care are la baza experienta istorica. Azi se poate spune ca, desi sunt unele parti ale operei sale ar trebui tratate cu indulgenta, marea majoritate a acesteia costituie un adevarat si solid izvor de cunoastere sociala.

Cooley considera ca societatea umana cunoaste doua rele ingemanate: formalismul si dezorganizarea. Primul este mecanicism suprem,al doilea este mecanicism din bucati.

Efectul formalismului asupra personalitatii este sa o lase prada apatiei si compatimirii de sine. Dezorganizarea,pe de alta parte, apare individului ca un creier fara putere si o credinta constanta intr-un ansamblu,dar fara a exista cele mai generale principii care sa directioneze dezvoltarea acelui ansamblu.

'Cititorul modern de sociologie ar putea cu greu sa identifice citeva pasaje in opera lui Cooley in care acesta sa fie familiar cu felul in care Durkheim trata extins si detaliat fenomenul anomic'.Dar ar fi important de mentionat ca,in ciuda acestei viziuni optimiste,Cooley a fost-cu toate acestea-sensibil la acele fenomene care anuntau inceputul unor crize si care au fost prezentate de Durkheim.

In ceea ce priveste prescrierea unei cure pentru indispozitiile omului modern, Cooley deseori scria intr-o maniera izbitor de durkheimiana: 'Idealizarea statelor,impresia unei vieti unitare care pune in legatura inimile oamenilor prin intermediul traditiei, poeziei,

muzicii, arhitecturii, sarbatorilor nationale si printr-o religie si o filosofie care-i invata pe indivizi ca el este un membru al unui ansamblu glorios caruia ii datoreaza devotament, este pe aceeasi linie cu natura umana. Oricum utilizarea in scopuri reactionare ar fi putut sa fi degradat aceasta idee'.

Renumele lui Cooley nu provine insa din faptul ca el are citeva pareri de natura psihologica paralele cu cele ale lui Durkheim,ci mai degraba datorita crucialei sale contributii referitoare la problema interiorizarii. Probabil ca Parsons a fost insa putin cam prea taios cind a scris 'Durkheim a fost teoreticianul societatii privita ca un fapt exterior lumii. Cooley a fost teoreticianul societatii ca parte a sinelui individual'. Dar Parsons este totusi corect atunci cind a accentuat ca pentru Cooley, spre deosebire de Durkheim, societatea a fost un fenomen de natura mentala. 'Ideile pe care le au indivizii unii fata de altii-scria el-sunt faptele solide care compun societatea'. 'Societatea este o relatinare intre ideile indivizilor'.                   

Criticii de mai tirziu, in mod special George H. Mead,aveau sa critice modul excesiv spiritual de construire a sinelui, dar nimeni nu a negat ca el a avut merite importante, alaturi de alte figuri ca William James, Sigmund Freud, Emile Durkheim si George H. Mead, in eliminarea separatiei carteziene dintre spirit si lumea sociala exterioara acestuia.

Cooley a elaborat in cele mai convingatoare detalii ideea conform careia omul si societatea, sinele si celalalt,sunt legati intr-o unitate indisolubila. Din acest motiv,calitatea vietii sociale a unui individ, a relatiilor unui individ cu tovarasii sai, sunt elemente constitutuve ale personalitatii sale.

Metode sociologice

In plus fata de aceste preocupari, Cooley, la fel ca si W. I. Thomas si George H. Mead, a avut o contributie cruciala in domeniul metodelor sociologice. Independent de Max Weber, dar aproximativ in acelasi timp ca si acesta, el a sustinut ca studiul acttiunilor umane ar trebui sa aiba in vedere in primul rind caracteristicle actorului uman inteles in situatia in care se gasesc sinelurile. Prin urmare, studiile ar trebui sa treaca dincolo de simpla descriere a comportamentului.

Cooley si coloabaratorii sai considera ca sociologia puilor de gaina ar putea fi bazata doar pe descrierea comportamentului puilor de gaina, atit timp cit noi nu vom putea niciodata sa intelegem care este sensul pe care puii ii ataseaza activitatilor lor. Dar sociologia existentei umane poate urma o strategie diferita de vreme ce se poate sonda-sub modul de comportament-in intelesul subiectiv al actiunii indivizilor.

Stiinta sociala, sustinea Cooley, se priveaza singura de o foarte pretioasa unealta daca se obtine de la a examina structura motivationala a actiunii umane. Chiar daca este considerat de la sine inteles ca Cooley s-a apropiat de aceasta problema din motive care pot fi puse sub semnul intrebarii,conceptia sa a urmat pista cea buna.

Cooley a  facut distinctie intre 'cunoastere spatiala' si 'cunoastere personala sau sociala'. Lucrarea sa s-a deyvoltat ca urmare  numeroaselor interactiuni cu altii, cu mintile si spiritele altor oameni, prin comunicare. Aceste interactiuni au declansat un proces spiritual prin care Cooley a fost capabil sa inteleaga pe ceilalti prin impartasirea starii lor mentale. S-ar puta deci descrie ca simpatetic, capabil sa cunoasca un om prin vizualizarea comportamentelor lui, vizualizare acompaniata de imaginea proceselor mentale corespunzatoare.

Diferenta , ar putea sustine Cooley, dintre cunostintele noastre referitoare la un cal sau la un caine si cunostintele referitoare la un om sunt inradacinate in capacitatea noastra de a avea intelegere simpatetica a motivelor ce stau la baza actiunulor umane.

Ceea ce stii despre un om, despre felul in care acesta actioneaza in situatii paticulare, despre cum arata, cum vorbeste sau cum se misca sunt rezultatul unor iluminari, funcsie de care tu judeci pe celalalt daca este sau fricos, repezit sau chibzuit, cinstit sau fals, dragut sau crud. El este, deci alcatuit din sentimente intime pe care si tu le simti atunci cind ti-l imaginezi pe el in acele situatii, atribuindu-I-le

Desi cunoasterea noastra este de tip comportamental, ea nu are o penetrare, o patrundere  psihologica de tip uman decit atunci cind devine si simpatica.

Modul propriu a lui Cooley de utilizare a metodei de intelegere simpatetica a fost intr-o oarecare masura criticat de George H. Mead in mod dur, datorita excesivei accentuari spirituale si introspective si esecului de a face necesara distinctia intre intelegerea pe care toti oamenii trebuie sa o realizeze in procesul interactiunii si caracterul disciplinat si controlat al stiintei sociale.

Cu toate acestea, Cooley trebuie sa fie inclus printre pionerii metodologiei sociologice. La fel ca Max Weber si colaboratorii lui din Germania, Cooley a accentuart ideea conform careia studierea lumii sociale umane ar trebui  centrata pe incercarea de a demonstra intelegerea subiectiva pe care actorii sociali o atribuie actiunilor lor si ca aceste intelegeri trebuie studiate in parte prin 'intelegere', mai degraba de cit pa baza unui suport exclusiv de prezentare a comportamentelor.

Procesul social

In cadrul  conceptiei sale oganiciste, Cooley a avut relativ putin de spus referitor la structura sociala. El si-a imaginat viata sociala ca o plasa fara nici o cusatura si nu a fost sensibil la schimbarile structurale. Oricum, cit priveste procesul social, el s-a dovedit a fi un fin analist si un bun observator.

Conceptia lui Cooley asupra societatii presupune o retea comunicationala intre actorii care compun societatea si subgrupurile din care fac parte.

Procesul comunicational, este - mai particular vorbind -   intruchipat in opinia publica, rolul acesteia find de cimentare a legaturilor sociale si de asigurare a consensului. Cooley vedea opinia publica ca un 'procesw organic' si nu numai ca o stare de intelegere fata de o problema la ordinea zilei. Nu este un 'simplu agregat de idei individuale, ci o organizatie, un produs cooperativ al comunicarii si influentei reciproce. S-ar putea sa fie ceva diferit fata de suma conceptiilor individuale, asa cum o barca construita de 100 de oameni este fata de 100 de barci construite fiecare de cite un om'.

Cu alte cuvinte, opinia publica nu se naste dintr-o intelegere anterioara, ci din interactiuni reciproce inter opiniilor individuale. Nu este totalmente necesar sa apara un acord. Lucrul esential este ca rezultatul acelei discutii sa fie o maturizare a celor care participa la ea si o anumita stabilitate care sa permita repetatrea discutiilor de acest gen.

'Opinia publica matura', ca o forma distincta de 'impresia publica' , ia nastere din discutii in contradictoriu. Ea nu este 'opera unei gindiri banale si obisnuite'. Nu este un fel de compromis intre inteligenta superioara si cea inferioara din grup. 'Ea este rezultatul unei interactiuni intre conceptii si tendinte opuse'. Comunicarea diferentilor este importanta in viata. Cind un individ nu are 'o inclinatie fundamentala, suficienta pentru intelegere si influenta mutuala', acesta nu poate actiona impreuna cu ceilalti. Dar opinia publica este un produs al comunicarii diferentilor care a luat nastere in cadrul unei confruntari de tip intelectual si care are la baza argumente.

Ceea ce se verifica in cazul opiniei publice se verifica si in cazul celor lalte tipuri de interactiuni.

In armonie cu conceptia asupra procesului social, Cooley a vazut conflictul ca pe ceva necesar si imposibil de eliminat.

El vedea conflictul si cooperarea ca pe niste elemente care nu pot fi separate. Ele sunt faze ale aceluiasi proces care intotdeauna le include pe ambele. Nu se poate asigura ordinea sociala intr-un numar de ansambluri de diferite tipuri pentru ca fiecare dintre aceste ansambluri cuprinde elemente conflictuale specifice care sunt imposibil de eliminat prin aplicarea unui model rezolutiv general valabil.

Conflictul, in opinia lui Cooley, este un eveniment sanatos si normal, rezultatul incercarii de a asigura consensul in chestiunile de baza.

El a fost un aparator pasionat al virtutilor democratiei tocmai pentru a vedea aceasta forma de guvernare ca pe ceva dezvoltat pe baza unei unitati de tip mortal. Nu prin inabusirea diferentilor, ci prin exteriorizrarea lor sub forma opiniei publice.

Analiza institutionala

Cooley, in continuarea lui Veblen, a sustinut ca valorile sistemului economic, in mod particular valorile banesti, au o natura institutionala si ca sursa lor imediata este unmecanism social, oricare ar fi relatia lor indirecta cu natura umana.

Piata este penru Cooley o institutie, la fel ca si scoala. De aceea el a sussinut ca este inutil sa discuti despre valori economice fara a face referiri la matricea si antecedentele lor institutionale. El a sustinut ca in studiul valorilor banesti ar fi rodnic de aratat caile in care controlul claselor dominante ia forma institutionalizata, ca de exemplu piata.

In acord cu Veblen si in contradictie cu abordarea clasica din economie, Cooley si-a indemnat studentii sa observe ca sistemul industrial nu este un mecanism auto-adaptiv, ci un complex de institutii care ia nastere din obicei, datina si lege si este 'administrat de o clasa care ii controleaza operasiile'.

Istorici timpurii ai institutiilor economice sunt tentati sa puna numele lui Cooley linga cel al lui Veblen, ca si colaboratori majori la teoria ce a stat la baza ramificarii teoriei economice. Acum insa, el nu mai este mentionat in articolul din  Enciclopedia Internationala a Stiintelor Sciale referitor la institutii economice. Motivul acestei discutii este simplu: el nu a mers mai departe decit Veblen cu analiza sa institutionala si, a folosit o terminologie institutionala si problemele de care s-a ocupat au fost doar generalitati.

Cooley va avea, probabil, poate doar de o nota de subsol in viitoarele istorii ale economiei. Dar este aproape sigur ca istoria sociologiei nu-l va ocoli pe acest om cunoscut datorita celor doua notiuni generale pe care le-a propus: sinele - oglinda (the looking-glass self) si grupulprimar.

Opera majora a lui Cooley:

·                                            1890  - ' Teoria transporturilor', dizertatia cu care a absolvit facultatea

·                                            1890  -  'semnificatia sociala a strazii Railway', un studiu prezentat in fata Asociatiei Americane de Economie

·                                            1902  -  'Natura umana si sociala'

·                                            1909  -  'Procesul social'

·                                            2927  -  'Viata si studentul: note directoare referitoare la natura umana, societate si scrisori'

·                                            1930  -  'Teoria sociologica si cercetarea sociala', o colectie a lucrarilor sale publicate dupa moartea sa.

Bibliografie:

1.   Ilie Badescu, Dan Dungaciu, Radu Baltasiu  -  'Istoria sociologiei. Teorii contemporane', Editura Eminescu, Bucuresti, 1996.

2.   Site-uri de pe Internet.

Studiu de autor

GEORGES HERBERT MEAD - L' Esprit, le soi et la societe (1934)

(1863         -         1931)

Spiritul, sinele si societatea

            Dupa ce si-a incheiat studiile la Harvard si dupa numeroase calatorii in Europa, Mead a ocupat o catedra de filosofie la Univ. din Chicago de la 1893 pana la moarte. El propaga un invatamant in care se regasesc amestecate, orientarile conceptuale ale evolutionismului, ale utilitarismului si ale behaviorismului social.

Principalele sale articole ,vor fi adunate si publicate dupa moartea sa in 1934, sub titlul Mind. Tot dupa moartea sa in 1934 vor fi publicate si cursurileIn fine, doua lucrari postume vor aparea.

Prieten al sociologului C.H.Cooley si al filozofului J. Dewey, Mead a contribuit sa fondeze, prin analiza sa a comunicarii individuale si prin teoria sa privind rolurile sociale, psihologia sociala moderna.

Pentru Mead, comportamentul individului este determinat de comunicare. Constiinta sinelui se trezeste multumita schimburilor cu un altul, multumita reciprocitatii multumita fenomenelor interactiunii,  capacitatea sa de dominatie , procesul de schimb depinde de aptitudinea de - a aresta rolul celuilalt. In aceasta perceptie, gestul, element simbolic si semnificativ de meditatie, joaca un rol major. El face posibile ajustarile indivizilor implicati in actul social prin dialog. Indivizii pot deci sa- si adapteze si sa-si regleze comportamentul in termen de anticipare si de strategie.

Vocabularul lui Mead nu este unul de acces usor pentru o modernitate susceptibila de-a fi lovita de caracterul sau spiritualist, trimiterea prea puternica la metafizica lui W. James si a lui Bergson. Trebuie sa fie tradus? Sinele este oare explorabil ? Sau poate el este prea aproape pentru un psihanalist freudian, a conceptului sinelui Jung, a unei metafizici a unitatii.

Sinele ca distanta, asezare la distanta si reluare, permite sa se inteleaga tipificarea, istoria filozofiilor care, de la cogito augustinian al lui Descartes, plaseaza reflectia in mijlocul unui raport la dublu intr-un schimb inteligent intre lume si acela care o gandeste - reflexul unei reciprocitati, esenta in felul lui "cogito". Cum sa gandesti fara a reflecta?

Jurgen Habernas (1967) intr-o critica a distinctiei intre stiinte nomologice (ale naturii) si stiinte hermeneutice (de cultura), gaseste concluzii comune la Mead si E Cassier (1874 - 1945), in doua perspective diferite, una de origine kantiana si cealalta evolutionista.

Ambele arata ca activitatea sociala presupune comunicarea prin mijloacele limbajului, mediatizarea printr-o lume traita social. Accentul pus pe mediul reprezentarii sau refuzul unei operatii intre spirit si natura au efecte identice in definirea realului. Interactiunea, independenta unei functii transcendentale a limbajului, comunica in continutul sau semantic iearhizat normele si rolurile unei activitati sociale, a unei asteptari colective exersate in ceea ce priveste comportamentul. Nu trebuie cautata o realitate sociala in afara ei insesi considerata in totalitate cu Durkheim ca o realitate sui generis, dar semnificativa si miscatoare, deci sa se recunoasca in ea pentru a accepta s-o inteleaga.

O masura a influentei lui Mead este apta de succesul conceptelor, de preluarea rolurilor in mod reciproc ºi a celuilalt generalizat. ªcoala de la Chicago, gandirea lui Mead, fenomenologia lui A. Schutz, idealul democratic ºi pragmatic a lui J. Dewey, intrebarile de ecologie urbana si interactionism simelian, visul unei inginerii sociale acest univers amestecat de ganduri si actiuni - deschid drumul interactionismului simbolic si entometodologiei contemporane la o redescoperire cu Norbert Elias de la Societatea indivizilor (1991), la ideea unei traversalitati promotoare a unei relatii variabile a individului catre lumea care-l inconjoara.

Prezentam trei texte extrase din cartea Spiritul, sinele si societatea, versiune franceza.

Cel dintai text: Psihologia sociala si behaviorismul prezinta o definire si delimitare a psihologiei sociale in raport cu sociologia si mai ales cu psihologia individuala. Aici termenul "behaviorism social" care dispare in titlul francez, vrea sa spuna (sa insemneze) "a studia experienta individuala pornind de la conduita sa", care nu poate fi inteles decat in raport cu comportamentul intregului grup din care face parte.

Psihologia sociala si behaviorismul

O delimitare riguroasa nu poate fi trasata intre psihologia sociala si psihologia individuala. Psihologia sociala are drept obiect particular influenta pe care grupul social il exercita pe functia experientei si pe conduita membrilor sai individuali. Daca abandonam conceptia sufletului considerat ca substanta care ar poseda un "sine" la nasterea individului, putem considera dezvoltarea acestui eu si al constiintei sinelui in planul experientei ca relevant pentru domeniul studiat de catre psihologul social.

Exista deci anumite aspecte ale psihologiei care studiaza relatiile organismului individual cu grupul social caruia ii apartin, ele sunt acelea care constituie psihologia sociala in calitate de ramura a psihologiei generale. Astfel, in studiul experientei si al comportamentului organismului individual sau al sinelui in masura in care el depinde de grupul social din care face parte, gasim o definitie a domeniului psihologiei sociale.

J. B. Watson ne prezinta perspectiva clasica a behaviorismului. Aici vrem sa utilizam o forma mai adecvata a behaviorismului. In sens larg, behaviorismul nu este nimic altceva decat o tentativa pentru a studia experienta individului pornind de la conduita sa: in mod special, dar nu exclusiv, conduita sa asa cum apare aceasta altora. Behaviorismul a initiat in istoria psihologiei prin calea psihologiei animale. In acest domeniu, folosirea a ceea ce numim introspectie, s-a dovedit imposibila. Cand este vorba despre un animal nu se poate face apel la introspectia lui: este bine sa fie studiat incepand cu conduita sa externa.

La inceputurile sale, psihologia animala a concluzionat printr - o serie de inductii existente constiintei si s-a insarcinat sa descopere in conduita, momentul in care apare aceasta constiinta. Aceste inductii erau poate mai mult sau mai valabile: dar in mod experimental, nu se puteau verifica. ai, din moment ce introspectia nu era necesara pentru studiul animalului, stiinta putea renunta la aceasta. Ac. p. de vedere behaviorist fiind adoptat pentru studiul altor animale, era posibil sa fie transferat la animalul uman.()

In acelasi timp ramanea campul introspectiei, a experientelor particulare apartinand numai individului, experiente numite in mod obisnuit subiective. Ce trebuie facut cu acestea? Pozitia lui Watson era aceea a reginei din Alice in tara minunilor: "Taiati-le capul!.. El le suprima. Nu erau imagini, nici constiinta. Ceea ce releva de la asa-zisa introspectie, Watson o explica prin folosirea conditiei materiale, moral care antreneaza orice crestere a simbolurilor limbajului. Aceste simboluri nu erau in mod necesar exprimate destul de tare pentru a fi auzite: adesea ele nu interesau decat muschii gatului fara sa conduca la cuvinte adevarate. Dar gandirea nu consta in nimic mai mult.

Un alt atac impotriva constiintei a fost facut de catre W. James in articolul sau din 1904 intitulat  "Exista constiinta?". J. arata ca daca cineva se gaseste intr-o incapere, acesta poate observa interiorul din doua puncte de vedere. El poate de exemplu sa considere mobilierul d. p. de vedere al celui care l-a cumparat si care s-a servit de el, sau d. p. de vedere al valorilor care i se atribuie de catre cei care-l observa: valoare estetica, valoare economica, valoare traditionala. Putem vorbi despre aceste valori in termeni de psihologie legandu-le de experienta individului. Unul ii atribuie o valoare, un al doilea ii confera o alta. Dar se poate pe de alta parte sa fie considerate aceleasi obiecte ca partile fizice ale unei piese fizice. Asupra acestui aspect insista James, cele doua cazuri nu difera decat prin dispunerea anumitor continuturi in serii diferite.

Mobilierul, peretii, casa insasi apartin unei serii istorice; spunem atunci ca, casa a fost cladita si mobilele fabricate. Dar noi aranjam casa si mobilierul intr-o alta serie cand o persoana intra acolo si evalueaza obiectele pornind de la propria experienta. Ea vorbeste despre acelasi scaun, dar scaunul reprezinta in prezent o anumita forma, anumite culori imprumutate propriei sale experiente. Aceasta angajeaza experienta acestui individ. Or, noi putem considera cele doua serii in asa fel incat ele se intalnesc intr -un anumit pct. O asemenea descriere in termeni de constiinta semnifica pur si simplu ca piesa ia loc, nu numai in seria istorica, ci si in experienta individului. S-a recunoscut recent, in filozofie, intregul accent al lui James asupra acestui punct: o buna paret din ceea ce i se confera constiintei trebuie restituit lumii numite obiective.

Pe partea sa, psihologia nu poate in nici un fel sa fie un studiu al constiintei singure, ea este in mod necesar studiul unei arii intinse.

In acelasi timp, ea este o stiinta care uneori foloseste introspectia, in sensul ca ea cauta in experienta individului ca individ, si care nu-i este accesibila decat lui insusi, este in mod sigur cuprins in campul psihologiei, fie ca aceasta comporta sau nu alte probleme. Acolo vom gasi cel mai bun criteriu pentru a izola domeniul psihologiei. Deci accesibilitatea sa este aceea care defineste datul psihologic. Ceea ce este in experienta individului nu-i este accesibil decat lui singur, iata ce este propriu-zis psihologic.

Vom remarca in acelasi timp ca si atunci cand dorim sa discutam o asemenea experienta "interioara" putem s-o abordam d. p. d. vedere behaviorist, cu conditia sa nu-l concepem pe acesta din urma intr-o maniera mult prea ingusta. Trebuie insistat pe faptul ca comportamentul observabil in mod obiectiv se exprima in interiorul individului, nu pentru ca s-ar afla acolo o alta lume, numita subiectiva, ci pentru ca ea se afla in interiorul chiar al organismului.

Or, ceva din acest comportament apare in ceea ce noi putem numi "atitudini" sau inceputuri de acte. Daca examinam aceste atitudini, vedem ca ele dau nastere la tot felul de reactii. De ex. un telescop in mainile unui profan nu este un telescop asa cum il inteleg astronomii din Monut Wilsa. Daca cautam originea reactiilor astronomului, trebuie sa ajungem pana la sistemul nervos central, la o intreaga serie de neuroni, si acolo vom gasi ceva care corespunde exact cu maniera in care acest astronom abordeaza instrumentul in conditii date. Iata inceputul actului: atitudinea este deci parte integranta din act. Actul exterior pe care-l observam este o parte dintr-un proces care a inceput in interior; valoarea telescopului se naste din relatia sa cu individul avand aceasta atitudine. Daca sistemul nervos central ar fi fost diferit, acest instrument n-ar fi avut nici o valoare, n-ar fi fost un telescop.

In cele doua versiuni ale behaviorismului, se pot considera ca evenimente din interiorul unui act, anumite caracteristici si obiecte si experiente umane. Dar o parte din act se afla in organism si nu se exprima decat mai tarziu: dupa parerea noastra acest aspect al comportamentului l-a neglijat Watson. Exista in interiorul actului un domeniu care nu este observabil din exterior, dar care apertine in acelasi timp acestui act: si sunt caracteristici ale acestei conduite organice interioare care trebuie sa fie relevate in propriile noastre atitudini, mai ales in cele care privesc limbajul. Daca behaviorismul nostru da socoteala despre atitudini el pare foarte bine sa poata imbratisa intregul camp al psihologiei.

In orice caz aceasta maniera de-a aborda problema este de-o importanta cu totul speciala pentru ca ea permite sa se trateze problema comunicarii intr-un fel care nu i se oferea nici lui Watson nici partizanilor introspectiei. Noi nu vom studia limbajul, presupunand ca exista semnificatii interioare care trebuie sa se reprime. Vrem s-o pornim de la un context mai vast, acela al cooperarii care se realizeaza intr-un grup cu mijloace de semne si de gesturi.

Semnificatia apare in interiorul acestui proces. Behaviorismul nostru este unul de tip social.

Psihologia sociala studiaza activitatea in care comportamentul individului nu poate fi inteles decat in raport cu comportamentul intregului grup din care face parte acesta, caci actele individuale sunt implicate in actele sociale mai largi care depasesc individul si care-i fac sa intervina pe ceilalti membri ai grupului.

Interactiuni, Limbaj, Simboluri si Gesturi

Cel de - al II lea text extras din cartea Spiritul, sinele si societatea priveste interactiunea sociala si rolul primordial pe care-l joaca limbajul acolo si utilizarea simbolurilor si gesturilor. Pentru autor, natura semnificatiei este de-a se cauta in structura actului social si a celor trei componente: gestul unui individ, reactia la acest gest a unui al doilea individ si incheierea actului inceput prin gestul celui dintai.

Izvoare..

Limbajul face parte din comportamentul social. Exista un numar nedefinit de semne sau simboluri care pot sa ? de limbaj. Noi descoperim sensul conduitei celorlalti atunci cand ei poate nici nu-l banuiesc inca. Putem intr-un fel ori altul sa le cunoastem intentiile, dintr-o privire sau orice alta atitudine a corpului care antreneaza o anumita reactie. Comunicarea astfel stabilita poate fi excelenta. Se poate urmari prin gesturi o conversatie care ar fi imposibil de tradus prin cuvinte articulate. Acest lucru este valabil si la animale: cainii care se apropie unul de celalalt maraind, incercand sa se muste, pe scurt, asteptand momentul opurtun ca sa atace. Iata un proces pornind de la care s-ar putea naste limbajul, o anumita atitudine la un individ care provoaca o reactie la un altul. Aceasta reactie la randul ei provoaca diferite atitudini si reactii la cel dintai si astfel mai departe fara sfarsit. In fine, precum, o vom vedea, este exact incepand cu acest proces ca incepe limbajul. Suntem in acelasi timp prea tentati sa abordam limbajul precum filozofii,  adica pornind de la simbolul pe care-l foloseste. Analizam acest simbol si descoperim intentia individului care-l utilizeaza si incercam sa aflam atunci, daca acest simbol produce aceeasi idee in spiritul altcuiva. Presupunem ca exista grupuri de idei in spiritul oamenilor si ca acestia utilizeaza anumite simboluri arbitrare corespunzand intentiilor lor. Dar daca vrem sa largim conceptul de limbaj in sensul indicat de mine, in asa fel incat el sa inteleaga atitudinile de baza, putem vedea ca numita intentie, ideea de care vorbim, face parte din gesturile si atitudinile noastre.

De exemplu sa oferi cuiva un scaun, unei persoane care soseste in incapere, este, in sine, un act de curtoazie: nu-si are locul sa presupunem ca ne spunem ca aceasta persoana are nevoie de un scaun. A oferi un scaun, pentru cineva bine crescut este un act aproape instinctiv; este atitudinea sa spontana: pentru observator este un gest. Aceste prime faze ale actelor sociale preced simbolul propriu la fel de bine ca si comunicarea deliberata. ().

Faptul prim este actul social care contine interactiunea diferitelor organisme, adica adaptarea reciproca a conduitelor lor in elaborarea procesului social. Se pot gasi in acest proces ceea ce noi numim gest, adica aceste faze ale actului social care aduc o adaptare la reactia celuilalt organism. Aceste faze ale actului includ in acelasi timp o atitudine observabila si ceea ce numim atitudine inferioara. Animalul spre exemplu poate fi furios sau ingrozit? Asemenea atitudini emotionale sunt la baza actelor sale, dar ele nu sunt decat o parte din intregul care se desfasoara: furia se exprima in atac, teama in fuga. Constatam atunci ca gesturile manifesta aceaste atitudini; ele au aceasta semnificatie pentru noi. Noi vedem ca un animal este furios si pe punctul de-a ataca.

Cunoastem atitudinea animalului  si stim ceea ce ea vrea sa spuna. Dar daca determinarea la atac este determinata de un reflex, noi nu putem vorbi de intentie. La fel un om il poate lovi pe un altul inainte de-a avea aceasta intentie; el poate s-o ia la fuga auzind  un zgomot foarte puternic inainte de-a sti ce face. Dar daca acest om are o intentie, gestul are atunci mai mult decat o simpla semnificatie pentru observator: el exprima si o idee. In cazul animalului, observatorul vede ca atitudinea cainelui semnifica ca acesta va ataca, dar el nu poate sa afirme ca aceasta vrea sa spuna ca exista o determinare constienta de atac. Din contra, daca cineva ridica pumnul in fata figurii dvs. presupuneti nu numai ca au o atitudine ostila, ci si o intentie bine definita: considerati ca gestul sau nu semnifica numai un atac posibil, ci si ca acest individ stie ceea ce vrea sa faca.

Atunci cand gestul are la baza o idee si pe care el o face sa se nasca si in altcineva, el devine atunci simbol semnificativ. In cazul luptei dintre caini, gestul ar chema numai o semnificatie adecvata, in cazul nostru avem de-a face cu un simbol care pe de-o parte corespunde unei semnificatii in experienta celui dintai individ si care, pe de alta parte, transmite aceasta semnificatie partenerului. Cand gestul ajunge in acest stadiu, el devine ceea ce noi numim "limbaj". In prezent el este un simbol semnificativ: are un sens diferit.

Gestul este partea actului individual care provoaca in interiorul procesului social, o adaptare a celuilalt. Gestul vocal devine un simbol semnificativ (si astfel fara importanta pentru afectivitate) cand produce acelasi rezultat asupra celui care-l indeplineste si asupra celui caruia ii este adresat, sau care reactioneaza explicit, el implica astfel o referinta asupra sa a celui care-l face. Gestul in general si gestul vocal in particular, desemneaza un obiect determinat intr- un camp al comportamentului. social, obiect care intereseaza in acelasi mod pe toti cei care sunt implicati in actul social vizand acest obiect. Functia gestului este de-a face posibila, printre diversii indivizi implicati in actul social, o adaptare fata de obiectul sau obiectele vizate. Simbolul sau gestul semnificativ este mult superior gestului nesemnificativ pentru- a produce o asemenea adaptare sau readaptare, in sfarsit, in actul social dat, care provoaca aceeasi reactie in acelasi timp la cel care-l face cat si la parteneri; astfel individul este constient de atitudinea la care devine o componenta a propriului sau comportament, atunci el poate adopta la al lor comportamentul sau ulterior, in lumina acestei atitudini. Intr-un cuvant, conversatia prin gesturi, constienta sau semnificativa, este un mecanism de adaptare mentala in intervalul actului social mult superior conversatiei prin gest, golit de constiinta si de semnificatie, caci prima implica faptul ca fiecare individ angajat in acest act sa adopte atitudinile celuilalt fata de sine insusi ().

Constiinta nu este necesara pentru ca semnificatia sa fie prezenta in procesul social al experientei. Un gest al unui organism, in intregul act social dat, provoaca la aceasta fiinta o reactie care este direct legata de actiunea primei si de consecintele ei, gestul este simbolul rezultatului actului social al unui organism (initiator de act) in masura in care altcineva (participand in egala masura la acest act) reactioneaza primul ceea ce prefigureaza rezultatul. Mecanismul semnificatiei este deci prezent in actul social inainte de aparitia constiintei semnificatiei. Actul sau reactia adaptativa a celui de- al II lea organism isi da semnificatia gestului celui dintai.

Simbolizarea constituie obiecte care nu existau mai inainte si care nu pot exista decat in contextul relatiei sociale in care se produce. Limbajul nu simbolizeaza numai o situatie sau un obiect care exista deja, el face posibila existenta sau aparitia lor, caci face parte din mecanismul care-l creaza. Procesul social leaga reactiile individului cu gesturile celuilalt, ale carei semnificatii ele le constituie. Astfel el face sa se nasca obiecte noi care depind de aceste semnificatii sau sunt constituite chiar de ele. Din acel moment nu mai trebuie conceputa semnificatia ca pe o stare de constiinta sau ca pe un ansamblu de relatii organizate care ? mental in afara experientei in care ele intra; trebuie, dimpotriva s-o consideri in mod obiectiv ca avand o existenta proprie in interiorul experientei insasi. (Obs. natura poseda semnificatii si implicatii dar ea nu comporta simboluri. putem distinge simbolul semnificatiei la care se refera. Semnificatiile sunt in natura, dar simbolurile sunt mostenirea omului).

Reactia unui organism la gestul unui altul in actul social este semnificatia acestui gest, ea se afla in afara cauzei aparitiei sau productiei unui nou obiect (sau a unui nou continut al unui obiect vechi) la care se refera gestul multumita rezultatului actului social a carei prima faza este aceasta. In fine, s-o repetam, obiectele sunt autentic constituite in interiorul procesului social al experientei prin comunicarea si adaptarea reciproca a comportamentului acelora care fiind angajati in acestea, il realizeaza. In scrima a para inseamna a interpreta atacul: in acelasi fel in actul social, reactia adaptativa la gestul altcuiva este chiar interpretarea acestui gest, este semnificatia acestui gest.

La nivelul constiintei sinelui, un astfel de gest devine un simbol semnificativ. Dar interpretarea gestului nu este un act de spirit pur si simplu: ea nu implica neaparat spirit, este un proces extern, obiectiv, fizic sau fiziologic care se desfasoara in adevaratul camp al experientei sociale. Se poate atunci descrie semnificatia, se poate da seama exact de acesta, facandu-se apel la simboluri sau la limbaj, in stadiul lui cel mai inalt de dezvoltare si cel mai complex, stadiu care nu este atins decat in experienta umana; dar limbajul nu face decat sa degaje din procesul social o situatie care era deja continuta in ea implicit si logic. Simbolul folosit in limbaj nu este decat un gest semnificativ sau constient.

Pana aici am subliniat doua puncte esentiale:

1) Procesul social, multumita comunicarii care-l face posibil la aceia care sunt implicati in acesta, provoaca in natura aparitia unui intreg ansamblu de noi obiecte care sunt functii ale relatiilor lor cu procesul (adica obiectele de "sens comun")

2) gestul unui organism si reactia adaptativa a altuia, in actul social, fac sa apara relatia intre gestul ca inceput al actului dat si rezultatul acestui act, la care se refera gestul.

Asa sunt cele doua aspecte fundamentale si logic complementare ale procesului social.

Rezultatul actului social oricare ar fi el, este deci distinct de gestul care-l indica, multumita reactiei altcuiva la acest gest; aceasta reactie indica rezultatul actului care incepe gestul. Aceasta situatie exista in toata complexitatea lui pe plan mental si constient. Dewey spune ca semnificatia apare gratie comunicarii. Aceasta afirmatie se raporteaza la continutul rezultand din procesul social, si nu ideilor simple sau cuvintelor exprimate ca atare, este vorba de procesul social caruia ii datoreaza cu ? existenta, mediul in care noi traim in fiecare zi, proces in care comunicarea joaca, un rol esential. Acest proces poate da nastere la obiecte noi in natura, dar numai in masura in care face posibila comunicarea intre diferiti indivizi care sunt implicati in el. El este la originea existentei lor (in realitate a oricarui univers de obiecte de "sens comun") pentru ca determina, conditioneaza si face posibila abstractiunea lor, in afara totalitatii evenimentelor, in calitate de identitati  care privesc comportamentul cotidian; astfel in acest sens si ca purtatori ai acestei semnificatii, nu exista decat in virtutea acestui comportament. In acelasi fel, intr- un stadiu mai inaintat dezvoltarii sale, comunicarea creaza toate obiectele stiintei, la fel de bine ca si identitatile care se abstrag structurii totale ale evenimentelor in scopuri stiintifice.

Trebuie cautata, am vazut, structura logica a semnificatiei in tripla relatie a gestului la reactia adaptativa si la rezultatul actului social dat. Reactia celui de-al doilea organism la gestul celui dintai da in acelasi timp aceeasi indicatie sau aceeasi semnificatie, in fine nu are spirit, nu are gandire, in asa fel incat in cazul sau nu exista semnificatie adevarata implicand constiinta sinelui. Un gest nu este semnificativ daca reactia partenerului nu-i indica celui care-o face ceea ce provoaca reactie din partea celui de-al doilea.

S-au facut eforturi de ? subtilitati pentru a se studia problema semnificatiei. Nu este necesar pentru a se putea rezolva problema aceasta, sa ai recurs la stari psihice, caci, asa cum am putut vedea trebuie cautat in natura semnificatiei, in structura actului social, implicit in relatiile cu cele trei componente individuale, adica a relatiei ? a gestului unui individ, de reactia pe care-o face la acest gest un al doilea individ si de incheierea actului inceput de gestul celui dintai. Se constata astfel ca semnificatia este implicita in structura actului social, de unde necesitatea pentru psihologia sociala de-a presupune, in punctul sau de plecare, ca exista un proces al experientei si al comportamentului care inglobeaza orice grupare umana data si conditioneaza existenta dezvoltarii spiritelor, sinelui, constiintei de sine a membrilor acestei grupari().

Exista in experienta individului o inhibitie temporara de actiune, care corespunde gandirii, sau care permite reflectia. Diferitele posibilitati de actiune viitoare oferite la alegere unui individ intr-o situatie sociala data sunt prezente dinainte in experienta sa, sunt diferite posibilitati de-a incheia un act social in care el este angajat sau pe care el insusi l-a inceput deja. Reflectia sau comportamentul reflectat nu se produce decat cand sunt reunite conditiile in care sa se afle constiinta de sine, astfel devin posibile controlul voluntar si organizarea conduitei individuale relativ la un mediu social sau fizic cu care organismul actioneaza sau la care el reactioneaza. In sfarsit, organismul sinelui nu este decat organizarea, prin individ a ansamblului atitudinilor pe care le poate lua in privinta mediului sau social si fata de el insusi din punct de vedere al acestui mediu pe care el contribuie sa-l constituie pe parcursul experientei sale si ale comportamentului sau social. Este deci esential sa fie tratata aceasta inteligenta reflectata in cadrul behaviorismului social ().

Sinele si jocul: celalalt generalizat

In cel de-al treilea text al cartii Spiritului, sinele si societatea, autorul dezvolta conceptul sinelui care este central operei sale, el insista pe caracteristica "sinele de-a fi un obiect pentru el insusi" este in mod esential o structura sociala. Rolul jocului in organizatia sinelui este subliniat si dezvoltat in detaliu.

            Izvoare

Tin sa subliniez aceasta caracteristica a sinelui de-a fi obiect pentru el insusi. Este exact ceea ce se regaseste in cuvantul SINE care este reflexiv si care indica ceea ce poate sa fie in acelasi timp subiect si obiect.

Un astfel de obiect este in mod esential diferit fata de altii si in trecut a fost recunoscut ca si constient, termen care indica experienta sinelui. Constiinta se presupune, implica puterea de-a fi un obiect pentru sine. Astfel dand o descriere behaviorista a constiintei, trebuie ca noi sa cautam un tip de experienta sau organism pentru a deveni un obiect pentru sine insusi ().

Cum sa iesi din sine in experienta pentru a putea deveni un obiect pentru sine? Este problema psihologica esentiala a ipseitatii sau constiintei sinelui, trebuie cautata solutia in conduita sau activitatile sociale in care este angajat individul. Mecanismul ratiunii n-ar fi complet daca nu s-ar include el insusi in analiza sa a experientei, sau daca individul nu s-ar introduce in acelasi camp al experientei  ca si acela al celorlalte persoane cu care actioneaza intr-o situatie sociala data. Ratiunea nu poate sa devina impersonala daca nu exista fata de sine o atituidine obiectiva si non afectiva, altfel nu avem decat constiinta si nu constiinta sinelui. Este necesara o atitudine obiectiva, impersonala la conduita rationala pe care individul sa o ia si fata de el insusi, ca el sa devina obiect pentru sine. In fine, organismul individual este evident un fapt esential, un element constitutiv al situatiei empirice in care actioneaza; daca el nu tine cont de el insusi in mod obiectiv el nu poate actiona de-o maniera inteligenta sau rationala.

Individul se incearca pe el insusi ca atare, nu in mod direct, ci numai indirect plasandu-se in diverse puncte de vedere ale celorlalti membri ai aceluiasi grup social, sau in punctul de vedere generalizat al oricarui grup social de care el apartine.

El patrunde in propria sa experienta ca un sine sau ca un individ, nu direct sau imediat, nu devenind subiect pentru el insusi, ci numai in masura in care el devine intai un obiect pentru el, in acelasi fel in care ceilalti indivizi sunt obiecte pentru el. El nu devine un asemenea obiect decat luind atitudinile altuia fata de el in interiorul unui mediu social, sau context de experienta si de comportament in care el este angajat cu ei.

Importanta a ceea ce noi numim comunicarea rezida in faptul ca ea furnizeaza o forma de comportament unde organismul, individul poate deveni un obiect pentru el insusi. Tocmai acesta este felul de comunicare pe care l-am examinat, nu comunicarea in sensul cotcodacitului clostei pentru pui, latratului lupului catre turma, sau al mugetului vacii, ci in sensul simbolurilor semnificative, al comunicarii adresate nu numai celorlalti, ci si cu sine. In masura in care acest fel de comunicare face parte din comportament, ea introduce cel putin un sine. Firesc poti auzi fara a asculta, poti vedea fara a observa, sa faci ceva fara a fi cu adevarat constient. Cand un individ reactioneaza la ceea ce spune un altul si cand aceasta reactie devine parte din conduita sa (nu numai cand se aude ci si cand ii raspunde), cand isi vorbeste si cand isi da replica ca si cand ar fi un altul, abia atunci avem de-a face cu un comportament sau individul devine un obiect pentru sine insusi (.).

Sinele in calitate de obiect pentru sine, este in mod esential o structura sociala si se naste in experienta sociala; atunci putem concepe un sine absolut solitar.

Dar nu este posibil sa concepi un sine care sa se dezvolte in afara experientei sociale; odata constituit sinele, putem sa ne imaginam un om izolat pentru tot restul vietii, el se are pentru totdeauna pe sine insusi ? tovaras; el poate comunica si gandi cu el insusi ca si cu nimeni altcineva, suntem toti familiarizati cu acest proces la care tocmai m-am referit si care consta in a reactiona cu sine insusi precum ar face-o un altul, sa fie constient de ce se spune intr-o conversatie cu altcineva si sa utilizeze aceasta constiinta pentru a determina ceea ce se va spune apoi noi intelegem in mod constant ceea ce spunem altora si utilizam aceasta intelegere pentru a dirija urmarea discursului nostru. Descoperim ceea ce o sa facem sau spunem ori sa facem, vorbind ori actionand, astfel ne controlam continuu propria noastra conduita. In conversatia prin gesturi, ceea ce rostim provoaca o anumita reactie la celalalt si aceasta reactie la randul ei ne modifica propria actiune, astfel modificam ceea ce am inceput sa facem din cauza replicii celuilalt individ. Conversatia prin gesturi este inceputul comunicarii. Individul realizeaza conversatia prin gesturi cu el insusi. El spune ceva; aceasta provoaca o anumita replica in el, si aceasta replica la randul sau face sa se modifice ceea ce era sa spuna el. Incepem sa spunem ceva, ceva rau, de exemplu, dar de la primele cuvinte, ne dam seama ca este cruzime. Efectul asupra subiectului a ceea ce va spune el il opreste; este o conversatie prin gesturi intre individ si el insusi, cand vorbim despre discursul semnificativ vrem sa spunem ca actiunea afecteaza agentul si ca acest efect asupra agentului face parte din realizarea inteligenta a conversatiei cu celalalt. Ori, noi amputam, ca sa zicem asa, aceasta faza sociala, si ne lipsim de ea temporar, in asa fel incat un individ isi vorbeste ca si cum vorbeste altcuiva ().

Aceasta experienta sociala care determina intr- o oarecare masura sinele, participa la comunicare. O mare parte a sinelui, in mod firesc, n-are nevoie sa se exprime. Tipurile de relatii pe care le intretinem variaza urmand diferiti indivizi; suntem un lucru pentru un om si altul pentru un altul. Sunt deasemenea parti din sine care nu exista decat in raport cu el insusi ne scindam in tot felul de diferite forme de sine urmandu- i pe prietenii nostri,  discutam politica cu unul si religie cu celalalt. Exista o mare diversitate de sine corespunzand diferitelor reactii sociale. Procesul social este cel care produce sinele; in afara acestei experiente el nu ar exista. 1)

O personalitate multipla este intr- un sens normala, cum tocmai am aratat- o. In mod obisnuit, organizarea sinelui total se defineste in raport cu comunitatea din care face parte si cu situatia in care se gaseste. Natura si societatea variaza, firesc cu diferiti indivizi, dupa care noi traim cu oameni realmente prezenti sau cu fiinte din propria noastra ? sau din memoria noastra. In comunitatea de care apartinem ca la un tot, se afla normal un sine unificat; dar acesta se poate dizolva. Pentru cineva cu un echilibru nervos instabil care are o linie de clivaj, anumite actiuni devin imposibile; acest ansamblu de actiuni poate sa se separe de personalitate si sa produca un alt sine.

Doua euri si doua mine separate, doua persoane separate apar, si in aceste conditii, personalitatea tinde sa se dezintegreze ().

Unitatea si structura sinelui complet reflecta cele ale procesului social ca un tot; fiecare dintre sinele elementare care-l compun reflecteaza unitatea si structura unuia dintre diferitele aspecte ale acestui proces in care individul este angajat. Altfel spus, diversele sine elementare care constituie un sine complet sau se ? in el sunt diverse aspecte ale structurii  acestui sine, la randul sau, corespunde diverselor aspecte ale structurii intregului proces social. Structura sinelui complet este astfel reflectarea acestui proces. Organizarea si unificarea unui grup social sunt identice cu ale unor sine produse in procesul social in care acest grup se angajeaza sau pe care-l realizeaza ().

Actul de-a gandi implica intotdeauna un simbol care produce aceeasi reactie la celalalt ca la acela care gandeste. Un astfel de simbol este nu universal al discursului; el este universal prin insusi caracterul simbolic. Noi presupunem mereu ca simbolul va provoca la celalalt aceeasi reactie ca sa faca parte din mecanismul de conduita. Un individ care spune ceva se spune ceea ce el spune altora (celorlalti); altfel el nu ar sti despre ce vorbeste.

Firesc, o mare parte a conversatiei intre un individ si interlocutorii sai nu provoaca in el aceeasi reactie ca si in ei. Asta este in mod particular adevarat in cazul atitudinilor emotionale.

Se incearca sa se imprime acestea auditorului sau; nu incearca sa le imprime siesi. Se afla dincolo de toate un ansamblu de valori date  in discurs care nu au caracter simbolic. Actorul este constient de valorile sale; adica el isi asuma o anumita atitudine, isi da seama, cum se spune, ca aceasta atitudine reprezinta durerea. Daca o face, el este capabil sa reactioneze ca asistenta la propril sau gest. Dar nu este acolo o atitudine naturala, nu este actor tot timpul.

In anumite momente actionam fara sa ne gandim la altceva decat la efectul atitudinii noastre si putem deliberat sa uzam de un anumit ton al vocii pentru- a obtine asemenea rezultat. Acest ton produce in noi o reactie identica cu aceea pe care-o dorim s-o provocam la altcineva, dar o mare parte din ceea ce se intampla in discurs nu are aceasta valoare simbolica(.).

Gasim la copii ceva care corespunde acestei duble, adica tovarasi invizibili, imaginari pe care majoritatea ii creaza in propria lor  experienta. Astfel ei organizeaza reactiile pe care le provoaca la altii si in ei insisi. In mod firesc, acest joc cu tovarasi imaginari nu este decat o faza deosebit de interesanta a jocului liber obisnuit. Acesta, in acest stadiu care precede jocurile organizate, inseamna sa te joci de-ceva. Un copil se joaca de-a mama, de-a profesorul, de-a politistul, adica el isi asuma, cum am mai spus-o, roluri diferite (.). Cand un copil isi asuma un rol, el poseda in el insusi stimuli care vor provoca aceasta reactie particulara sau acest grup de reactii. El poate in mod firesc sa fuga cand este urmarit, sau se poate intoarce si se poate bate exact ca si cainele in jocul sau.

Dar nu este acelasi fenomen decat atunci cand se joaca de-a ceva. Copiii se-aduna pentru ase juca de-a ?  Aceasta inseamna ca copilul poseda un anumit ansamblu de stimuli care provoaca in el aceleasi reactii ca la ceilalti si care corespunde reactiilor unui indian. In faza ludica, copilul utilizeaza propriile reactii la acesti stimuli  care-i foloseste pentru a-si construi un sine. Reactia pe care el tinde sa o faca acestor stimuli ii organizeaza. El se joaca, de exemplu, sa-si prezinte ceva si sa-l cumpere, isi da o scrisoare, o primeste; isi vorbeste ca parinte, ca dascal, si ca politist, se opreste pe sine. El poseda un ansamblu de stimuli care provoaca in el aceeasi reactie ca si la ceilalti. El ia acest grup de reactii si le organizeaza intr- un anumit tot. Aceasta este maniera cea mai simpla sa fii un altul pentru tine insuti, ea comporta o organizare temporala. Copilul rosteste un lucru intr-o personalitate si reactioneaza la aceasta intr-o alta, apoi reactia lui la cea de- a doua este un stimul pentru el in cea dintai; si astfel continua conversatia. El se dezvolta intr-o anumita atitudine organizata in el si in "celalalt" care ii reactioneaza, si ei realizeaza intre ei o conversatie prin gesturi.

Daca noi opunem jocul liber situatiei jocului reglementat, noi notam aceasta diferenta esentiala: copilul care participa la acest joc reglementat trebuie sa fie capabil sa ia atitidinea oricarui individ care participa la partida; si aceste roluri diferite trebuie sa aiba o relatie diferita a unora cu ceilalti. Sa luam jocul f. simplu de-a v-ati ascunselea, fiecare vaneaza cu exceptia celui care se ascunde. Copilul nu are nevoie decat de un vanat si un vanator. Daca un copil se joaca in cel dintai sens al cuvantului, el se multumeste sa se joace, dar el nu achizitioneaza nici o organizare de baza. In acest stadiu el trece un rol altcuiva cand capriciul ii dicteaza astfel. Dar in jocul reglementat, unde se gasesc multi indivizi, copilul care preia un rol, trebuie sa fie gata sa preia rolurile tuturor celorlalti. Daca el apartine unei echipe de base-ball, trebuie sa posede in propria sa natura reactiile fiecareia dintre cele noua pozitii. El trebuie sa stie, pentru a fi realizat propriul sau joc, ceea ce fiecare echipier trebuie sa faca. Trebuie sa preia toate rolurile. Ne este necesar sa fie toti prezenti in constiinta sa in acelasi timp, dar trebuie sa fie in anumite momente, trei sau patru indivizi prezenti in propria sa atitudine, acela care arunca mingea, cel care-o aprinde, etc. Aceste reactii trebuie sa fie, in oarecare grad, prezente in compozitia propriului sau personaj. Exista deci in jocul reglementat, un ansamblu de reactii ale altora, organizate in asa fel incat atitudinea unuia sa cheme atitudinea adaptata a celuilalt. Aceasta organizare este stabilita sub forma de reguli ale jocului. Copiii dau o mare importanta regulilor. Ei pot improviza reguli pe loc pentru a iesi din incurcatura. Sa faci aceste reguli este o placere a jocului reglementat. Or, regulile sunt ansamblul reactiilor pe care le provoaca o atitudine data. Puteti cere altora o anumita reactie daca asteptati o anumita atitudine. Aceste reactii se afla toate in dvs. insiva. Obtineti, in acest caz, un ansamblu organizat de reactii asemanatoare cu cel la care m-am referit; este ceva mai elaborat decat rolurile implicate de jocul liber.

Se afla in acesta numai un ansamblu de reactii care urmeaza ? celorlalte, in mod nedefinit. Intr-un asemenea stadiu spunem ca copilul nu are inca un sine pe deplin dezvoltat. Copilul reactioneaza intr-un fel destul de inteligent stimulilor imediati care-i parvin, dar ei nu sunt organizati. El nu-si organizeaza viata asa cum ne-ar placea noua, adica precum un intreg. Nu exista decat un anumit ansamblu de reactii corespunzand tipului acestui joc liber. Copilul reactioneaza la un anumit stimul, si reactia din el este aceea pe care el a provocat-o la ceilalti, dar nu este un sine complet. Dimpotriva, in jocul reglementat el trebuie sa posede o organizare a acestor roluri, altminteri el n-ar putea sa se joace. Jocul reglementat reprezinta in viata copilului trecerea de la afara in care iti asumi rolul celorlalti in jocul liber, la faza rolului organizat care este esential constiintei sinelui in toate acceptiile termenului (.)

Se gaseste o iluzie frapanta a diferentei dintre jocul liber si jocul reglementat in mituri si in cateva dintre piesele jucate de popoarele primitive, mai ales in spectacolele religioase. Se poate sa nu intalnim acolo atitudinea jocului liber care se regaseste la copii, caci acolo, actori sunt adultii si fara nici un fel de indoiala, insele spiritele popoarelor primitive recunosc mai mult sau mai putin legatura intre aceste procese de joc si ceea ce reprezinta in realitate piesele. In interpretarea acestor ritualuri, exista o organizare a jocului care ar putea fi comparata cu poate, cu ceea ce se petrece la scoala elementara, unde se da jocurilor de copii o regie co o structura data.

Se gaseste cel putin ceva asemanator in jocul popoarelor primitive. Evident, acest tip de activitate priveste viata cotidiana a acestor popoare si nu raporturile care exista cu obiectele care-i inconjoara (in acest din urma caz exista o constiinta de sine care s-a dezvoltat intr-o maniera determinata ),  dar in atitudinea lor fata de fortele care-i inconjoara, fata de natura de care depind. In atitudinile lor fata de aceasta natura vaga si nesigura, intalnim o reactie cu mult mai primitiva care-si gaseste expresia intr-o actiune de preluare a rolului altora, luindu-si adio de la noi si executand anumite ritualuri care reprezinta actiunile imaginare ale acestor din urma.




Acest proces se dezvolta in mod sigur, intr-o tehnica mai mult sau mai putin definita si este controlata, putem spune ca s-a produs ca urmare a situatiilor asemanatoare cu cele in care copiii se joaca de-a parintii, de-a invatatorul, personalitati la fel de vagi care se afla in cinstea lor, care-i afecteaza si de care ei depind. Sunt personalitati pe care si le asuma, roluri pe care le joaca, si care, in aceasta masura, controleaza dezvoltarea propriei personalitati. Acesta este scopul precis al scolii primare care preia caracterele acestei fiinte vagi, si-i plaseaza intr-o relatie sociala organizata pentru a constitui personalitatea copilului mic. Sa introduci o organizatie din exterior presupune precis lipsa organizarii in acest stadiu al experientei copilului. Jocul reglementat ca atare se opune acestor situatii proprii copilului mic si popoarelor primitive. Diferenta fundamentala intre jocul liber si cel reglementat este ca in acesta copilul trebuie sa aiba atitudinea tuturor celor care participa la aceasta. Atitudinile celorlalti pe care jucatorul si le asuma se organizeaza intr-o unitate; si asta-i controleaza reactia. Am luat ca exemplu jucatorul de basse-ball. Adoptand rolurile celorlalti coechipieri, el determina fiecare dintre propriile sale acte. Actiunea sa este controlata de faptul de-a fi fiecare dintre ceilalti coechipieri, cel putin in masura in care atitudinile afecteaza reactia sa speciala. Gasim atunci un "altul" care este organizarea atitudinilor celor care sunt angajati in acelasi proces.

Se poate denumi comunitatea organizata sau grupul social  care confera individului unitatea sinelui "celalalt generalizat". Atitudinea celuilalt - generalizat este aceea a intregii comunitati. Astfel in cazul unui grup social asemanator cu o echipa, echipa este aceea care-l reprezinta pe celalalt - generalizat, in masura in care ea intra (ca proces organizat sau activitate sociala) in experienta unui oarecare dintre membri sai.

Daca individul uman dat trebuie sa achizitioneze un sine in sensul cel mai larg, nu este suficient sa preia atitudinile altora fata de el si fata de ei insisi, atitudinile lor in ceea ce priveste diversele faze sau aspecte ale activitatii sociale comune sau ansamblului de interpretari sociale, in care ei sunt toti angajati ca membri ai unei societati organizate. Trebuie atunci actionat fata de diversele proiecte sociale realizate la un moment dat sau fata de diferitele faze mai mari ale procesului social general care constituie viata acestei societati, si ale carei proiecte sunt manifestatii specifice. In alti termeni, aceasta importare de activitati mai generale a unei totalitati sociale date sau societate organizata ca atare in sfera experientei oricarui individ angajat sau cuprins in acest tot constituie baza esentiala, conditia necesara a dezvoltarii celei mai largi a sinelui. Este numai in masura in care-si asuma atitudinile grupului sau social organizat fata de activitatea sociala cooperativa, sau fata de ansamblul unor asemenea activitati de care se ocupa grupul, ca el sa dezvolte un sine complet sau sa posede sinele pe care de fapt l-a realizat. La randul lor, procesele cooperative complexe, activitatile si functiile institutionale ale societatii umane organizate nu sunt posibile decat in masura in care orice individ care este cuprins in ele poate sa ia atitudinile generale ale tuturor celorlalti indivizi fata de aceste activitati, procese si functionari institutionale, si fata de intregul (totul) social organizat al relatiilor si interactiunilor de experiente astfel constituite, si in masura in care el isi poate dirija conduita in consecinta.

Sub forma celuilalt-generalizat procesul social afecteaza comportamentul indivizilor care sunt angajati in aceasta  sau aceia care-o realizeaza, adica comunitatea este aceea care exercita controlul asupra membrilor sai. In fine, in acest fel procesul social sau comunitatea devin un factor determinant al gandirii individului. In gandirea abstracta, individul adopta atitudinea pe care-o are fata de celalalt-generalizat, fara sa se refere la aceasta atitudine in masura in care ea este exprimata la un individ particular; in gandirea concreta el adopta atitudine in masura in care ea este exprimata in atitudinile pe care-o au ceilalti indivizi fata de comportamentul sau, ceilalti indivizi cu care el este angajat in situatia sau actul social dat. Dar el nu poate gandi decat luind de la una din aceste maniere, atitudinea celuilalt generalizat, caci gandirea sau conversatia prin gesturi interiorizate care o constituie, nu se pot produce altfel. Un univers de discurs, sistem de semnificatii comune sau sociale pe care gandirea o presupune ca si context, devine posibil numai pentru ca individul (indivizii) iau atitudinea sau atitudinile celuilal- generalizat fata de ei insisi.

Omul constient de sine adopta deci atitudinile sociale organizate, cele ale grupului social sau ale comunitatii date ( sau a unuia din partile ei) carora el le apartine, atitudini care privesc diferite probleme sociale care se pun acestui grup sau acestei comunitati la un moment dat. Aceste probleme se pun in raport cu proiectele sociale respectiv diferite sau in raport cu intreprinderile cooperative organizate de care se ocupa acest grup sau aceasta comunitate. In calitate de participant individual la aceste proiecte sociale sau intreprinderi cooperative, el conduce propria sa conduita in consecinta. In politica de exemplu individul se identifica cu un intreg partid si ia atitudinile organizate ale acestui partid fata de restul comunitatii sociale date si fata de problemele care se prezinta partidului in situatia sociala data; in consecinta el reactioneaza sau raspunde de atitudinile organizate ale partidului formand un tot. Astfel el intra intr-un ansamblu special de relatii sociale cu toti ceilalti indivizi ai aceluiasi partid politic. In acelasi fel, el intra in diverse alte ansambluri speciale de relatii sociale cu diverse alte clase de indivizi care sunt membri ai unuia din subgrupele particulare astfel organizate, dezvoltate si complicate (acelea ale omului cuaivilizat), se afla doua feluri de clase sociale functionale, doua feluri de subgrupe concrete, precum partidele politice, cluburile, corporatiile (care toate sunt unitati socialmente functionale) prin care membrii individuali sunt legati direct unii de ceilalti. Ceilalti sunt subgrupe abstracte, precum categoriile de debitor sau de creditor, ai caror membri nu sunt legati unii de altii decat mai mult sau mai putin indirect, dar reprezinta posibilitati nelimitate pentru a largi, a ramifica, a imbogati relatiile sociale printre toti membbrii societatii date, ca intreg organizat si unificat. Apartenenta unui individ dat la mai multe subgrupuri abstracte ii permit sa intre in relatii sociale definite (totusi indirecte) cu un numar aproape infinit de alti indivizi care si ei apartin de unul dintre aceste subgrupuri abstracte care trec linia de demarcatie functionala separand diferite comunitati sociale umane. Aceste relatii cuprind pe membrii mai multora dintre aceste comunitati si in anumite cazuri pe toate. Dintre toate clasele sociale abstracte (sau subgrupe) cea mai comprehensiva cea mai intinsa este,  natural, aceea care defineste universul discursului logic (sau sistem de simboluri universal semnificative) determinate de participarea interactiunii comunicative a indivizilor. In sfarsit, din toate clasele (sau subgrupe), aceea care defineste unitatea limbajului este tot aceea care cuprinde cel mai mare numar de membri posibili, care permite unui numar de indivizi nelimitat de-a intra intr-un fel de relatie sociala atat de indirecta sau abstracta sa fie ea. Astfel este relatia care se produce multumita functionarii universale a gesturilor ca simboluri semnificative in interiorul procesului social uman general de comunicare (.).

Jocul reglementat poseda o logica care permite organizarea sinelui: exista un scop definit de atins, actiunile diferitilor indivizi sunt legate unele de altele in raport cu acest final, in asa fel incat ele sa nu intre in conflict. Nu esti in opozitie cu tine insusi luand atitudinea celuilalt echipier: daca cineva are atitudinea de-a arunca mingea, el poate avea si reactia de-a o prinde. Cele doua atitudini sunt legate in asa fel incat ele servesc chiar scopului jocului. Ele sunt unite unele cu celelalte intr-un fel trainic si organic. O unitate diferita este deci introdusa in organizarea celuilalt sine cand ajungem la faza jocului reglementat, ca distinctie a situatiei jocului liber in care nu este decat o simpla succesiue de roluri. Aceasta din urma situatie caracterizeaza firesc personalitatea copilului . Copilul este o fiinta anumita intr-un moment dat, si alta mai tarziu: identitatea actuala nu determina ceea ce va fi peste cateva clipe. Este in acelasi timp farmecul si insuficienta copilului . Nu puteti sa contati pe copil; nu puteti presupune ca tot ceea ce face va determina ceea ce va face intr- un moment dat. El nu este organizat intr-un tot. Copilul nu are vreun caracter determinat, nici vreo personalitate diferita.

Jocul reglementat ilustreaza deci situatia care da nastere unei personalitati organizate. In masura in care copilul adopta atitudinea celuilalt care-i permite sa determine ceea ce va face in raport cu un final comun, el devine un membru organic al societatii. El adopta moravurile acestei societati permitand atitudinii celuilalt sa controleze propria sa expresie imediata. Asta implica un anumit proces organizat. Firesc, ceea ce exprima el in jocul reglementat  se manifesta fara incetare si in viata sociala a copilului, dar acest proces mai larg transcede experientaimediata a copilului insusi. Importanta jocului reglementat vine din ce se gaseste in experienta insasi a copilului si importanta educatiei moderne vine din faptul ca ea patrunde pe cat posibil in insusi acest domeniu. Diversele atitudini pe care si le asuma un copil sunt organizate in asa fel incat ele  ii controleaza reactia imediata. Intr- un fel astfel de joc de descoperire celalalt-organizat, celalalt- generalizat, care se regaseste in insasi natura copilului si care se exprima in experienta sa imediata. Aceasta activitate organizata in chiar natura copilului, controlandu-i reactia particulara, da unitatea si organizarea sinelui sau.

Ceea ce se petrece in jocul reglementat se succede fara incetare in viata copilului. El preia continuu atitudinile anturajului sau, mai ales rolurile celor care-l controleaza, cu un titlu oarecare si de care el depinde. Este intai de toate o maniera oarecum abstracta pe care o achizitioneaza in functie de proces. Aceasta functie trece apoi de la jocul liber la jocul reglementat. Acolo copilul trebuie sa se conformeze regulilor de joc si prescriptiile acestuia au mai multa influenta asupra lui decat cele ale intregii comunitati. Cand copilul trece la stadiul de joc reglementat acesta exprima o situatie sociala in care el poatepatrunde total; exigentele jocului pot avea mai multa importanta decat cele ale familiei sau ale comunitatii in care traiesti. Exista tot felul de organizatii sociale, unele destul de permanente, altele temporare, in care patrunde copilul si unde joaca un fel de joc social. Este o perioada din viata sa in care ii place sa fie "membru al" ; el se alatura organizatiilor care apar si dispar. El devine ceva care poate avea o functie intr-un tot organizat; astfel el tinde sa se determine pe sine in relatia cu grupul de care apartine. Acest proces este o faza remarcabila a dezvoltarii intelectuale a copilului, care face din el un membru al comunitatii constient de sine.

Astfel este procesul pornind de la care se naste personalitatea. Acest proces, am spus-o, este acela in care copilul preia rolul celuilalt si limbajul joaca acolo un rol esential. Limbajul se bazeaza mai ales pe gestul vocal, vehicul al activitatilor cooperative ale unei comunitati. Limbajul cu sensul lui semnificativ este gestul vocal care tinde sa provoace la individ atitudinea pe care-o cheama la celalalt; este perfectionarea sinelui prin gestul care produce activitatile sociale, care, la randul lor, conduc la asumarea unui rol al celuilalt. "A-si asuma un rol" este o locutiune un pic cam nefericita pentru ca ea evoca atitudinea unui actor, atitudine mai elaborata in realitate decat aceea care este implicata in propria noastra existenta. Din acest motiv ea nu corespunde exact la ceea ce vreau sa spun eu. Vedem cu maxima claritate acest proces sub forma elementara in situatiile in care copilul, jucandu-se isi asuma diferite roluri. Aici faptul ca el este gata sa plateasca, de exemplu, provoaca atitudinea celui care primeste banii; acest proces chiar provoaca in el activitati corespondente cu cele care sunt implicate in acesta. Individul se stimuleaza la reactia pe care-o declanseaza in celalalt; el actioneaza, intr-o oarecare masura, pentru a reactiona la aceasta situatie. In joc copilul joaca clar rolul pe care el insusi l-a provocat. este ceea ce da (din cate am spus) un caracter definit individului, caracter care corespunde stimulului care-l afecteaza pe el insusi asa cum ii afecteaza pe ceilalti. Acest caracter al celuilalt care intra intr-o personalitate este in individ, reactie pe care gestul lui il provoaca in acest altul.

Putem ilustra conceptul nostru cheie referindu-ne la notiunea de proprietate. Daca spunem: "e al meu, eu sunt stapanul lui", aceasta afirmatie declanseaza un intreg ansamblu de reactii care trebuie sa fie identice in intreaga comunitate in care exista proprietatea. Ea implica o atitudine organizata in ceea ce priveste proprietatea, atitudinea comuna tuturor membrilor grupului. In mod necesar se adopta o atitudine posesiva definita vis-a-vis de bunurile sale personale si de respect pentru acela al altora. Aceste atitudini ca si ansambluri organizate de reactii, trebuie sa existe la toti, in asa fel incat un individ, vorbind asa, sa provoace reactia a ceea ce am numit celalalt-generalizat. Ceea ce face posibila societatea, sunt asemenea reactii comune, asemenea atitudini organizate in ceea ce priveste proprietatea, religia, educatia, familia. Firesc cu cat societatea este mai larga si cu atat mai universale trebuie sa fie aceste obiecte. In toate cazurile trebuie sa fie un ansamblu definit de reactii pe care noi putem sa le consideram ca abstracte si care pot sa apartina unui grup foarte intins.

Proprietatea este, in ea insasi, un concept f. abstract: este ceea ce poate controla individul in exclusivitate. Este o atitudine diferita de aceea a unui caine fata de un os. Un caine se va bate impotriva oricarui alt caine care incearca sa-i ia osul, el nu preia atitudinea celuilalt                             


SCOALA DE LA CHICAGO (II)

In evolutia istorica a Sociologiei, implicarea nemijlocita a sociologiei in optimizarea structurilor sociale este cel de-al treilea criteriu de clasificare a doctrinelor,

care a devenit operational odata cu Scoala de la Chicago. Ca reprezentat tipic pentru aceasta ipostaza a destinului epistemic al sociologiei R.E. Park este cunoscut si ca intemeietor al unei orientari cunoscute sub numele de: "ecologie umana". Revendicata frecvent ca precursoare a sociologiei urbane, "ecologia144 umana" ea ca punct de plecare premisa, conform careia reconstructia institutionala a societatii trebuie sa fie devansata de o reconstructie morala a intregului mental colectiv.  Cum maximul de civilizatie il reprezinta orasul, efortul practic de reformare sociala nu poate avea eficienta preliminata decat prin raportare la un model al viitorului spatiu social din care an fost extirpate sursele de disfunctionalitate.

Un astfel de model al spatiului social citadin, degrevat de "noxe disfunctionale',

rezultat al procesului de adaptare a omului la mediul sau (environment) este conceput ca echilibru dinamic intre interesele concurente ale grupurilor de indivizi in lupta pentru organizarea spatiala a "environment'-ului. Similar luptei pentru existenta a organismelor vii, citadinii se gasese intr-o lupta permanenta pentru redistribuirea pozitiilor disponibile in spatiul social, progres caracterizat de "invazie', "competitie', "succesiune', "acomodare'.

Comunitatea urbana este un ecosistem care defineste "complexul ecologic' alcatuit din patru variabile: populatia, environment-ul, tehnologia si organizarea sociala.  Interrelatiile dintre aceste variabile demonstreaza faptul ca orasul este "O stare a mintii, un corp de obiceiuri si traditii, de atitudini organizate si sentimente care sunt implicate in aceste obiceiuri si sunt transmise prin traditie. Orasul nu este, cu alte cuvinte, un simplu mecanism fizic si o constructie artificiala. El este implicat in procesele vitale ale oamenilor care-l compun"145.

Identificand comunicarea urbana cu un laborator de studiere a interdependentelor functionale antrenate de reorganizarea spatiului sub impactul asimilarii noilor tehnologii, R.S. Park considera ca sociologia - denimita "ecologie umana" - are fi "stiinta care se ocupa de studierea factorilor geografico - demografici si descrierea constelatiilor tipice ale persoanelor si institutiilor pe care cooperarea acestor factori le produce"146.

Rezumativ, conceptia psihologist - interactionista care sta la baza "ecologiei umane"  dezvoltata in Scoala de la Chicago, cuprinde urmatoarele teze: Urbanismul sub aspect sociologic, este un fenomen complex care defineste totalitatea interdependetelor dintre problemelor "tehnice" ale organizarii urbane (rezidenta, planificarea urbana, administratia, transporturile, poli'ia, piata, saracia, igiena), variabilele fizice (populatia + structurile sociale) si comportamentul colectiv. Evolutia sociala este o rezultanta a competitiei dintre indivizi pentru ocuparea si gestionarea unei nise in spatiul social.  Chiar si cand competitia ia forma conflictelor, "acestea se-ncheie prin acomodarea si asimilarea grupurilor care-si disputa drepturi asupra spatiului, competitia ecologica flind inlocuita cu una economica.

Tipul calitativ distinct, de relatii sociale din mediul citadin, releva faptul ca orasul reprezinta un tip nou de solidaritate sociala bazata pe comunitatea de interese.  Acestea definesc "realul abstract', constituie "scopul' miscarii individului in spatiul social si au un rol hotarator in schimbarea sociala in timp ce sentimentele si habitudinile constituie "realuI social concret' si au rol determinant in conservarea ordinii sociale existente prin ordinea morala pe care o promoveaza ca principal cadru de socializare sub semnul traditiei. Societatea moderna desi pare stabila si confera siguranta structurilor sociale intemeiate pe interese si sustinute de o considerabila putere financiara este, in fond, puternic dependenta de mutatiile psihologice individuale si comunitare intrucat interesele an fost in totalitate subordonate speculatiilor financiare si fluctuatiilor pietei, operatii care an la baza, motivatii de ordin psihologic.

Structura morala este, in realitate, fundamentul pe care se ridica structura sociala si structura fizica a orasului, ca niveluri derivate ale adevaratei "naturi umane' proprii fenomenalitatii citadine.

Amplificarea nevoilor specific umane, antrenata de cresterea gradului de civilizatie al societatii moderne a determinat o diversificare a intereselor individuale si de grup care au la baza o dinamica fara precedent a motivatiilor. Cresterea numarului de alegeri posibile sta Ia originea mobilitatii psihologice care se rasfrange intr-o mobilitate sociala mai accentuata in mediul urban decat in rural. Toate acestea demonstreaza importanta hotaratoare a factorului psihologic in structurarea arhitecturii spatiului social global. "Momentul psihologic' isi mareste importanta in societatile caracterizate de o mare diversitate si mobilitate sociala in care categoriile sociale, fiind considerate limite ale imaginatiei individuala, au disparut, populatia vietuind difuz in starea de "multime'. Pe acest fundal crizele sociale generate de mobilitatea psihologica pot fi preantampinate doar prin studiul si aportul profilactic al rezultatelor cercetarii sociologice care contribuie astfel la instaurarea "ordinii sociale'.

Cum aspiratia societatii moderne este progresul, acesta nu e compatibil cu orice ordine sociala, ci doar cu acea de "ordine sociala" rezultata prin "ralionalizarea' interdependentelor individuale, fapt posibil prin inlaturarea barierelor comunicationale.  Acest obiectiv, la randul sau devine posibil numai prin cunoastere si prin "compasiunea' elitelor fata de grupurile sociale deprivilegiate. in acest sens, sociologia afirma in modul cel mai concret functia sociala a stiintei prin generalizarea "universului de discurs' al cunoasterii sociologice la nivelul intregului spatiu social.  Prin cunoasterea genezei si dinamicii tuturor componentelor spatiului social, oamenii pot actiona numai rational, promovand relatii mai transparente din punct de vedere psihologic intre ei. "Viata orasului' apare, astfel, un complex cultural care proceseaza interdependentele dintre: profesiile rezultate din diviziunea muncii, interese, sentimente, temperamente si controluri sociale specifice, variabilele psihologice manifestadu-se ca o "serie de atitudini si idei, si ca o constelatie de persoane incluse intr-un comportament colectiv; subiecte ale mecanismelor de control social"147. Limitarile pe care le impune viata de relatie trebuie incluse in proiectul de reforme morale ca prima etapa a reformei sociale eficiente si ca o modalitate de evitare a exceselor caracteristice doctrinelor "revolutionare'.

          Luand ca punct de plecare aspectele de ordin principal, cuprinse in lucarile lui  R.S. Park, Mckenzie si Ernest Burges au elaborat un model explicativ al ecologiei umane incare organizarea spatiala este conditionata de patter-urile de utilizare a terenului.

          Potrivit acestui model explicativ o organizare spatiala ideala a orasului cuprinde cinci zone concentrice "in centru nucleul urban" il constituie institutiile specializate in sustinere financiara a 'vietii orasului". a doua centura este alcatuita dintr-o zona de tranzitie compusa, in majoritate, din centre industriale si din institutiile aferente acestora. A treia zona este zona ocupata de muncitorii angajati si de personalul care asigura buna functionare a industriilor. Pe locul al patrulea al acestui model explicativ se gaseste zon arezidentiala in care locuieste patura cea mai instarita a populatiei. Ultima centura este zona de naveta care  nu trebuie sa fie plasata la o distanta mai mare de 30 - 60 minute de nucleul urban. O retea de transporturi articulata cu proportiile acestor zone (centuri) ar face posibila utilizarea in registrul economic al spatiului social in functie de ponderea fenomenelor de invazie, competitie, succesiune si acomodare.

          Reprosandu-i rigiditatea si dimensiunea statica, datorita carora paradigma lui Ernest Burges a fost invalidata de dezvoltarea orasului modern, gandurea ecologica afirmata dupa del de-al doilea razboi mondial a lansat in circuitul stiintific de profil un alt model bazat pe analiza interdependentelor functionale. Aceste interdependente asimileaza noile solicitari integrative generate de tehnologiile moderne, cat si exigentele cooperarii si adaptarii comunitatilor la un mediu aflat in schimbare. In sfera metodologica a aceleiasi paradigme au evoluat si G. Lenski, O. L. Duncan, L. Schnare, B. Barry, J. Carda - seful departamentului de sociologie explicativa al Universitatii Carolina de Nord in Chapell Hill.

          In particular, paradigma propusa de A. Hawley (Sociological Human Ecology) cuprinde trei componente: ecosistemul, populatia, environment-ul. La nivelul individului echilibrul social este perceput ca principala conditie pentru satisfacerea necesitatii de a mentine o relatie functionala cu structurile sociale aflate in continua diversificare. 

La nivelul comunitatii, environment-ul constituie cadrul obiectiv al adaptarii populatiei, iar ecosistemul defineste mecanismul care face posibila adaptarea prin intermediul legaturilor protejate normativ de cadrul formal existent. Competitia pentru controlul resurselor sociale si spatiale impune diferentierea functionala in randul populatiei in functie de modalitatile de asimilare a schimbarilor tehnologice.  Dezvoltarea sociala este influentata de perturbatiile environment-ale, dar se realizeaza ca echilibru dinamic intre populatie, organizare si calitatea tehnologiei. Spatiul social manifesta un adevarat tropism catre ordine, de aceea sursa schimbarilor este exterioara si de obicei de natura tehnologica.

Noile tehnologii produc "comotii structurale', acestea ridica in fata individului necesitatea adaptarii, iar in fata comunitatii necesitatea organizarii care se materializeaza, de obicei, prin reformarea spatiala si sociala a noilor componente ale spatiului social.

Schimbarea sociala, desi contribuie la o inovare functionala, nu rezolva toate aspectele inertiale, ci contribuie la redistribuirea spatiala a tuturor categoriilor de probleme.  Relatiile socio-spatiale noi se reflecta intr-o noua imagine sociomorfa care confirma faptul ca interactiunea as interdependen'ele tind totdeauna spre echilibrul dinamic.

Continuand abordarea orasului, cu precadere din perspectiva psihologic-interactionista, Louis Wirth a fundamentat o noua orientarea de cercetare a urbanismului ca mod de viata (Urbanism as a Way of Life, 1938) care grupeaza o serie de sociologi nu numai din afara Scolii de la Chicago, ci si din alte tari. Considerand ca definitorii pentru orasul modern sunt densitatea si eterogeneneitatea, L. Wirth dezvolta teza potrivit careia relatiile primare orientate de valorile traditiei au fost inlocuite de relatii orientate de interese. Cum interesele sunt foarte clar orientate de nevoi pasagere, rezulta ca sunt fragmentare si profund marcate de utilitate. Cu cat aglomemeratiile urbane cresc, cu atat personalitatea umana devine mai schematica: oamenii se intalnesc in calitate de purtatori de roluri concret determinate si comunica in limitele satisfacerii unor interese pasagere. De aceea relatiile cumuleaza o mare incacatura de artificialitate devenind impersonate.

Ca semn distinctiv al diviziunii functionale a muncii, uniforma (postasul, politistul, ospatarul etc.) particularizeaza corpurile profesionale in spatiul social favorizand depersonalizarea si anonimatul. Ca urmare, raporturile comunitare mai restranse ca arie, dar mai bogate in continut uman, sunt inlocuite cu raporturi formale mai extinse ca arie, dar mai superficiale. Cu cat densitatea este mai mare, cu atat numarul posibil de contacte creste, dar in aceeasi propoetie scade incarcatura lor umana.

In acest context, personalitatea isi manifesta segmentar deschiderile alocentrice angajand partial potentialul civic si antrenand riscul evolutiei schisoide a individului pierdut intr-o multime anonima si indiferenta. Spre deosebire de viata comunitara unde comportamentul era legitimat de normele mentalului colectiv, viata de relatie urbana este legitimata de norme impersonale marcate de relativism.  Aceasta "secularizare' a mentalului colectiv are ca efecte o multime de probleme sociale: alienarea, agresivitatea, criminalitatea, marginalizarea, coruptia, sinuciderile etc.  Atomizarea spatiului social implica un alt risc: posibilitatea manipularii prin intermediul sistemului mass-media si a miscarilor sindicale. Toate aceste elemente demonstreaza faptul ca sub raport sociologic orasul se construieste in primul rand din modele de comportament si relatii umane subordonate legilor societatii care construieste si foloseste orasul.  De accea, proiectia orasului trebuie sa operationalizeze proiectia functionala a relatiilor umane concret determinate la cotele urbanismului contemporan.

Continuator al orientarii deschise de L. Wirth, dar cu pronuntate accente antropologice, R. Redfield a dezvoltat teza orasului ca ideal de comunitate umana, afirmandu-se mai ales in domeniul perfectionarii metodologiei cercetarii empirice a "problernelor sociale'.  De altfel, Scoala de Ia Chicago a ramas in istoria sociologiei in primul rand prin cota de profesionalism la care a ridicat cercetarea sociologica empirica si prin deschiderile teoretico-metodologice, care au marcat dezvoltarea sociologiei urbane pana in cel mai imediat prezent. Un exemplu este chiar R. Redfield, care a creat teoria ce a fost validata de comunitatea stiintifica de profil si grupeaza specialistii din toata lumea dezvoltata din punct de vedere economic.

In prezent, perspectiva ecologica de abordare a orasului este continuata si dezvoltata performant, inclusiv prin creatii conceptuale (izomorfismul, functia cheie, diferentierea, dominatia) de catre Micklin si Harvey Chaldin148.

bibliografie

1.            R.E. Park; E.W. Burges; and R. D. Mckenzie (eds): The City , University of Chicago Press, Chicago 1970, 1925

2.            P.Hatt, A.J.Reiss jr.: Cities and society, The Free Press, Glencoe, 1957

3.            Mark Gottdiener: The Social Production of Urban Space, University of Texas Press, Austin, 1985

4.            Harry Gold: The Sociology of Urban Life, Printice - Hall, Inc. Egelwood Cliffs, 1982

5.            Michael Mickline; Harwey M. Chaldin: Sociological Humane Ecology (contempory issues and aplications), Westview Press, 1984

6.             Kevin Linch:The Imagy of The City, The M.I.T. Press, 1960

7.            R.L.Warren (ed.) Perspectives on The American Community, Chicago, 1970

8.            Amos H. Hawley:Urban Society. An Ecological Approach

9.            Robert Redfield: The Fork Society, in American journal of Sociology, nr.52, ianurie,1947, p.293 - 308

10.         Virgil Ioanid: Urbanism si mediu, ed. Tehnica, 1991

11.         Campbell, Carlos C.:New Towns: Another Way to Live, Restom Publishing Company, Restom Va, 1976

12.         Ficher Claude S.:The Urban Experience, Harcourt Brace Iovanovich, Inc. New York, 1975

13.         Freedman, Geonathan L.: Crowding and Behaviour, The Viking Press, Inc. New York, 1975

14.         Gorham, William: The Urban Predicament, The Urban Institute, Washington D.C., 1976

15.         John Walton; Donald E. Carns (eds): Cities in Change: Studies on the Urban Condition, Allyn and Bacon, Inc., Boston, 1977

16.         Wilson, Robert A. ; David A. Schutz: Urban Sociology , Prentice - Hall, Inc., Egelwood Cliffs, N.Y., 1978


Studiu de autor

ROBERT ERZA PARK

Orasul: propuneri de  corectare asupra  comportamentului uman in oras

Robert Erza Park

- Scoala de ecologie umana de la Chicago, din 1920 devine conducatorul ei

- face studiile universitare la Michigan

- 10 ani profeseaza meseria de ziarist

- este elevul lui William James la Harvard, apoi elevul lui S. Simmel la Berlin

- la intoarcerea in SUA participa activ la dezvoltarea relatiilor rasiale Si militeaza timp de 7 ani alaturi de liderul negru - Booker T. Washington. Astfel incat opera sa sociologica de mai tarziu va fi marcata de problema minoritatilor etnice, iar viziunea sa asupra populatiei oraselor va fi influentata de aceasta problema.

- la varsta de 49 de ani intra la universitatea din Chicago.

- acolo il intalneSte pe W. I. Thomas, considerat ca primul fondator al sociologiei empirice nord-americane. Thomas va exercita o influenta decisiva asupra lui Park, caruia ii propune o catedra precum Si o colaborare. Thomas incepe sa conduca o analiza obiectiva a realitatii sociale, in care iSi propune sa studieze:

a) faptele, valorile Si reglile exterioare ale indivizilor;

b) atitudinile personale care sunt contrapartea subiectiva a acestor valori;

c) observarea directa a situatiilor Si practicilor, studiul documentelor personale, care-i permit sa restituie sensul pe care indivizii il acorda conduitelor lor.

d) contextele sociale in care se inscriu aceste conduite

- Park este fascinat de complexitatea Si diversitatea vietii urbane, lansand un vast program de cercetare asupra oraselor incepand cu Chicago. Teme pe care colaboratorii sai sau el insuSi le abordeaza:

- traiectoriile sociale Si rezidentele emigrantilor

- relatiile de vecinatate

- viata asociativa Si formule de control social in cartierele rezidentiale

- delicventa juvenila

- organizatiile criminale

- marginalizatii Si cei fara adapost

- prostitutia

Toate acestea propun o gandire coerenta a orasului modern. scoala de la Chicago evidentiaza o parte practica centrata pe observarea directa, iar apoi un cadru conceptual (Park, Burgess, Wirth, organizat in jurul constituirii unei noi discipline - ecologie urbana.

Park considera orasul un adevarat laborator social Si obiectul de studiu principal al sociologiei.

Principiile dupa care se conduce numeSte un apropiat tip ecologic dupa modelul ecologiei naturale care studiaza relatiile intre diferitele specii animale Si vegetale prezente pe acelaSi teritoriu. Intentia lui Park este de a intelege raporturile pe care citadinii le intretin.

Park spune 'orasul este pentru un om civilizat ceea ce este casa pentru taran'. Deci, orasul trebuie studiat totodata ca un sistem de indivizi Si institutii in interdependenta, ca o configuratie spatiala Si ca o stare de spirit.

Orasul = mozaic de grupe teritoriale, avand fiecare cultura sa, istoria Si intesele sale proprii. Citadinii se distribuie in spatiul aglomerarii in functie de procesele de filtraj, de regrupare, care la randul lor se fondeaza pe diversitatea originii lor.

Orasul, insa, nu este o simpla juxtapunere de populatii mici inchise. El este facut din tensiuni permanente intre:

                        - mobilitate Si stabilitate

                        - cosmopolism Si insertia locala

                        - centralitatea Si viata de cartier

Si tinde sa plaseze relatiile sociale sub semnul mobilitatii, al rezervei Si al distantei.

Orasul este dominat de procese de dezorganizare Si reorganizare (structuri materiale, institutii, mentalitati) rezulta ca se afla intr-un echilibru instabil. devenirea orasului este caracterizata de rupturi Si crize, deci, studiul lui intra Si in patologia urbana. Astfel Park Si Thomas Si colaboratorii au fost pionierii unei sociologii a deviantei.

Articolul sau 'Orasul: Propuneri de cercetare asupra comportamentului uman in oras' publicat in 1915 este cel mai celebru Si care a constituit la extinderea conceptiei lui sociologice de mai tarziu. In acest text se gasesc expuse marile orientari teoretice care vor deveni foarte repede 'Scoala ecologiei umane sau urbane'.

Planul orasului Si organizarea locala

Ceea ce frapeaza mai intai in oras, mai ales in orasul american este, ca el pare sa fie atat de putin facut din procese naturale in creSterea Si naSterea sa, ca este dificil de vazut in el o entitate vie. Planul majoritatii oraselor americane este o tabla de Sah: unitatea de distanta este blocul. Aceasta aparenta geometrica lasa sa se creada ca orasul este o constructie pur artificiala.

Orasul este dotat cu o organizare morala Si naturala, datorita faptului ca orasul se inradacineaza in traditiile Si obiceiurile oamenilor cei locuiesc. Iar interactiunile dintre cele doua tipuri de organizare fac sa se adopte Si sa se modifice una pe alta.

Ce este caracteristic primordial unui orase este structura acestuia prin imensitatea Si complexitatea ei, aceasta avandu-Si baza in natura umana. De altfel, aceasta organizare intensa, nascuta din nevoile locuitorilor se impune la  ei odata ce ea este constituita ca un subiect brut Si exterior care le modeleaza la randul lor dupa interesele proprii.

Structura Si traditia nu sunt decat aspecte diferite ale unui complex cultural care determina specificitatea Si particularitatea orasului, prin opozitia vietii urbane cu opozitia vietii de la tara.

Planul orasului

Orasul iSi are propria viata in care exista limite in modificari arbitrare care sunt posibile sa se impuna:

                        1) structurii sale materiale

                        2) ordinii sale morale

Planul orasului stabileSte:

                        - limitele Si bornele

                        - fixeaza maniera generala Si caracterul constructiilor urbane

                        - impune o agentie destinata imobilelor fondate prin initiativa particulara, ca Si prin serviciile administrative.

De exemplu in sistemul de proprietate privata este imposibil de a determina dinainte densitatea populatiei. Orasul nu poate fixa valorile funciare Si deci, se lasa in grija particularilor determinarea limitelor urbane Si localizarea cartierelor rezidentiale Si indistriale.

Astfel repartitia populatiei in marile orase este influentata de:

                        - convenientele Si gusturile personale

                        - interesele profesionale Si economice

Da un exeplu, fundatia 'Sage' in cursul studiilor sale de planificare urbana, a cautat sa defineasca formulele matematice care permiteau sa se prevada expansiunea Si limitele viitoare cele populatiei din New York. Astfel incat aceste probleme au dus la aparitia unor categorii de experti, a caror singura menire este de a descoperi Si localiza cu precizie Stiintifica Si tinand seama de schimbarile pe care tendintele actuale par ca trebuie sa le provoace extinderea diferitelor aspecte ale orasului. Extinderea magazinelor, restaurantelor, agentiilor prin sucursale - deci, apare nevoia unei localizari spatiale.

Geografia fizica, avantajele Si inconvenientele naturale determina dinainte liniile planului urban.

Pe masura se populatia urbana creSte influentele subtile ale simpatiei, ale rivalitatii Si ale necesitatii economice tind sa controleze repartitia populatiei. Deci populatia transforma orasul dintr-o simpla expresie geografica intr-o localitate cu o sensibilitate specifica.

Organizarea orasului, caracterul urban Si disciplinele care se impun sunt determinate de concentrarea Si distribuirea populatiei. De aceea este important sa se studieze creSterea urbana.

Se ridica urmatoarele probleme:

            Care sunt sursele populatiei urbane?

            Care este norma de creStere demografica normala, adica creSterea                               demografica de naSteri asupra deceselor?

            Care este norma acestei creSteri in raport cu emigrarea nationala Si                               cea straina?

            Care sunt zonele de discriminare in oras?

            Cum este afectata distributia populatiei urbane:

                        a) de interesele economice;

                        b) de ataSamentul afectiv, de rasa, de interese profesionale?

            Care sunt sectoarele unde populatia creSte? Care sunt cele in care ea scade?

Vecinatatea (vecinii)

Contactele de vecinatate sunt baza formelor cele mai simple Si mai elementare, adica ale asociatiilor de care avem nervoie in organizarea orasului.

Interesele locale Si asociatiile intretin un ataSament local, oricum intr-un sistem care face din reSedinta baza participarii la afacerile publice, vecinatatea devine baza controlului politic. Vecinatatea este unitatea locala cea mai mica, in organizarea politica Si sociala a orasului.

Vecinatatea este o unitate sociala despre care pe drept putem spune ca functioneaza ca o stare de spirit colectiva, atat cat este clara definitia conturului sau Si coerenta sa.

Vecinatatea exista fara organizare formala. Societatea de actiune locala este o structura construita pe baza organizarii spontane a vecinilor Si care se constituie pentru a da parola sentimentului local asupra a ceea ce atinge interesele locale. Sub influentele complexe ale vietii urbane, ceea ce am putea numi sentimentul normal al aparentei vecinatatii a suferit modificari curioase Si a produs tipuri neobiSnuite de comunitati locale.

Cartierele insa tind sa se formeze sau sa se destrame. Exista cateva cartiere din New York comparate cu cele din Bronx, s-a facut ca populatia neagra are cea mai mare concentrare aici tinzand sa devina o comunitate stransa Si bine organizata.

Este foarte importanrt sa se cunoasca fortele care tind sa sparga tensiunile, interesele Si sentimentele care dau contur cartierelor. este vorba de tot ceea ce poate sa provoace instabilitatea populatiei, sa-Si imparta Si sa-Si concentreze atentiile lor asupra centrelor de interes complet diferite.

Probleme:

            Care este proportia populatiei flotante?

            Care este alcatuirea acestei populatii: rasa, clase?

            Care este numarul oamenilor ce traiesc in hoteluri, apartamente, case?

            Care este numarul proprietarilor?

            Care este proportia populatiei alcatuite din nomazi?

Incercarile de restructurare a vietii urbane prin amenajarea cartierelor marginaSe, pentru a ridica tinuta morala a populatiei marilor orase ar trebui sa ocupe un loc central in analiza oraselor. Ar trebui comparate cu cartierele generale.

Coloniile Si zonele de segregatie

Vecinatatea, in orasele actuale, tinde sa piarda o mare parte a semnificatiei pe care o avea in formatiunile sociale mai simple Si mai primitive. Mijloacele de transport Si de comunicatie accesibile tind sa perturbe permanenta Si intimitatea vecinatatii.

Insa, in coloniile de emigranti Si coloniile rasiale din ghetourile Si zonele de segregatie tind sa pastreze intimitatea Si solidaritatea gr. locale Si a gr. din vecinatate. Acolo unde oamenii de aceeaSi rasa Si aceeaSi profesie traiesc impreuna in grupuri segregate, sentimentul apartenentei vecinatatii tinde sa fuzioneze cu antagonismele rasiale Si interesele de clasa.

Astfel, distantele spatiale Si afective se imputernicesc mutual Si efectele repartizarii locale ale populatieie se combina cu efectele de clasa Si rasa in evolutia organizarii sociale (Chinatown).

In afara de astfel de colonii marile orate au cartiere ale viciului bine delimitate (Chicago).

Estul Londrei unde locuieSte o populatie de 2 milioane de muncitori Si a carei caracteristica este de a fi constituit din persoane de aceeaSi rasa sau de rase diferite, dar de aceeaSi clasa sociala.

In orasele europene vechi, procesul segregarii a mers mai departe Si limitele cartierelor sunt probabil mai marcate ca in America. Astfel in estul Londrei este orasul cu o singura clasa sociala, dar chiar in interiorul limitelor acestui oras, populatia suporta rand pe rand o segregare rasiala, culturala, profesionala. sentimentul apartenentei vecinatatii profund inradacinat in traditiile Si obiceiurile locale produc un efect selectiv asupra populatiei oraselor europene Si sfarSeSte prin a transpune net in caracteristici ale locuitorilor lor.



Pentru a cunoaSte foarte bine vecinatatile, comunitatile rasiale, zonele de segregatie trebuie sa cunoaStem grupurile sociale:

            Care este alcatuirea?

            In ce masura sunt ei rezultatul unui proces de selectie?

            Cum se introduce (iese un om in gr. astfel constituit)?

            Care este varsta, sexul, conditia sociala a oamenilor?

            Care este gradul de permanenta Si stabilitate al populatiei?

            Numarul de copii nascuti? Cati traiesc?

            Care este istoria cartierului?

            Care sunt doctrinele?

            Care este starea de spirit, spre ce se indreapta atentia in general?

            Care sunt ritualurile soc.? Care sunt liderii?

            Care sunt interesele din cartier Si prin ce tehnica iSi exercita controlul?

Organizarea industriala Si ordinul moral

Cetatea timpurilor stravechi era la inceput o fortareata, un refugiu pe timp de razboi. Orasul modern, din contra, este mai intai un loc comercial Si iSi datoreaza existenta pietii in jurul careia s-a dezvoltat. Concurenta industriala Si diviziunea muncii au fost un timp potentialitati latente in dezvoltarea oraselor, pe langa piata Si bani.

Categoriile profesionale

Un vechi proverb german spunea ca 'aerul orasului este liber'. Acesta face din oras un mijloc natural al omului liber, dar nu ramane adevarat in masura in care individul gaseSte in hazard, in diversitatea intereselor Si meseriilor Si in imensa cooperare inconStienta pe care o ofera viata urbana, ocazia de a-Si alege propria meserie Si de a-Si dezvolta talentele particulare.

In situatia competitiei intre persoane reuSita depinde de posibilitatea de a se concentra asupra unor sarcini unice Si aceasta concentrare stimuleaza nevoia de metode rationale, mijloace tehnice Si de competenta exceptionale.

Toate acestea deSi fondate pe talentul natural cer o pregatire speciala care a necesitat crearea de Scoli comerciale Si profesionale Si chiar de servicii de orientare profesionala.

Tot ce faciliteaza comertul Si indusrtria deschide calea unei mari diviziuni a muncii Si tinde astfel sa specializeze sarcinile din care oamenii fac meseriile lor. Acest proces are ca rezultat modificarea vechii organizari sociale Si economice a unei societati fondata pe legaturile familiale, asociatiile locale, cultura, statutul.

In oras, vocatia, chiar, aceea de mediator, pare ca trebuie sa afecteze caracterul unei profesiuni Si disciplina care implica bucuria de a reuSi, astfel ca asociatiile accentueaza aceasta tendinta nu numai de a se specializa, dar Si de a pune in practica o tehnica specifica Si gandita pentru a conduce mai bine.

Efectul acestei vocatii Si impartirea muncii este de a produce in primul rand nu numai grupuri sociale, dar Si tipuri profesionale, actorul, instalatorul etc. Organizatiile sindicale Si uniunile muncitoreSti, regrupand oameni de aceeaSi branSa comerciala sau de aceeaSi profesie sunt fondate pe interese comune. In acest sens ele sunt diferite de formele asociative cum este vecinatatea, fondate pe relatiile personale Si pe legaturile elementare dintre oameni. Diferitele comerturi Si profesii tind, se pare, sa regrupeze pe clase artizani, oameni de afaceri Si profesii liberale.

Produse ale vietii urbane interesante de studiat ar fi urmatoarele tipuri: vanzatorul, Soferul de taxi, gardianul Sef, muncitorul instigator, invatatorul, reporterul, agentul de schimb, Sarlatanul, barmanul.

Probleme:

            In ce masura nivelul intelectuat atribuit profesiilor comerciale Si liberale este determinat de capacitati naturale?

            In ce masura inteligenta este determinata de caracteristicile profesiei Si de conditiile in care se exercita?

            In ce masura reuSita profesionala depinde de sensul comun? In ce masura depinde de componentele tehnice?

            Talentul natural sau pregatirea specializata decid asupra reuSitei in diverse profesii?

            Care este prestigiul diferitelor profesii comerciale Si liberale. de ce?

            Alegerea profesiei este rezultatul considerentelor economice sau a temperamentului?

            Care sunt profesiile in care oamenii reuSesc cel mai bine? Care sunt cele in care femeile reuSesc cel mai bine?

            In ce masura crezul social Si politic este determinat de meseria aleasa?

            In ce masura doctrinele sociale Si idealismul social au plantat credinta religioasa in diferitele profesii?

            In ce masura copiii reproduc modelul cultural al parintilor Si de ce?

            In ce masura indivizii trec de la o clasa la alta Si cum se modifica caracterul raporturilor de clase?

stirile Si mobilitatea grupului social

Diviziunea muncii care obliga individul sa se concentreze asupra unei munci specializate, daca vrea sa reuSeasca, are ca efect creSterea interdependentei meseriilor. O organizatie sociala se constituie astfel in masura in care individul devine din ce in ce mai dependent de comunitate, a carui parte integrala este. In cazul competitiei intre persoane, interdependenta crescuta intre partile antrenate da naStere unei solidaritati bazate pe comunitate de interese Si nu pe sentimente Si obiSnuinta.

Interesele sunt orientate mai putin spre obiect Si mai ales spre finalitatile ac. obiect. Interesele implica deci existenta mijloacelor Si conStiinta distinctiei intre rezultate Si mijloace.

Banul este instrumentul fundamental de rationalizare a valorilor Si de substituire a intereselor, banul devine un mijloc pretios de schimb, fata de el nu trebuie sa incercam nici un sentiment.

Concentrarea populatiei in orase, largirea pietelor, diviziunea muncii, specilizarea indivizilor Si a grupurilor au modificat fara incetare conditiile materiale ale vietii Si tot la fel au dat tot atatea modificari indispensabile noilor conditii. Raspunzand la aceste necesitati, numeroase organizatii specializate au vazut lu­mi­na zilei, avand drept scop facilitarea acestora: piata care sta la originea orasului. Mai interesante acum sunt bursele Si camerele de comert unde  pre­turile fluctueaza in functie de schimburi sau, mai degraba, de situatia economica mondiala.

Aceste ramuri, in masura in care ele pot provoca modificari, au caracterul a ceea ce noi numim noutati. Este existenta unei situatii critice care transforma ceea ce nu era decat o informatie intr-o noutate. Un subiect interesant este o noutate: acelaSi subiect tratat 'la rece' este o simpla informatie.

Probleme:

            Care este raportul dintre mobilitate Si sugestii?

            Care sunt mijloacele concrete care cresc mobilitatea unei comunitati sau a unui individ?

            Exista conditii patologice care corespund pentru o comunitate? Cum se produc ele? Cum sunt controlate?

            In ce masura moda este un indice al mobilitatii?

            Ce este un deficit social> In ce conditii se manifesta?

            Ce anume caracterizeaza o societate progresista, una statica din punct de vedere al rezistentei sugestiilor originale?

            Care sunt caracteristicile mentale ale nomadului?

Bursa Si multimea

Prin bursa se poate urmari fluctuatia preturilor in functie de noutati ele privind situatia economica in lume Si are ceva tipic.

Exista un loc comun care determina ca factorii decisivi ai miScarii multimii Si fluctuatiei pietei sa fie psihologici. Momentele psihologice pot apare in orice situatie sociala, survenind frecvent intr-o societate ajunsa la un inalt grad de mobilitate. Ele sunt frecvente intr-o societate in care educatia se generalizeaza, in care caile ferate, telegraful, telefonul, tipografia au devenit factori indispensabili ai marilor orase. Intr-o multime Si in interiorul unui public orice moment se poate numi psihologic.

Criza este o situatie normala intr-o bursa Si determina crize Si la nivelul multimilor. In masura in care ele sunt consecinta mobilitatii comunitatilor, acestea pot fi controlate Si manipulate uSor.

Probleme:

            Care este psihologia crizei?

            In ce masura revoltele, grevele sunt rezultatul situatiei generale care provoaca pagube financiare?

            Care sunt efectele extensiei mijloacelor de comunicatie Si ale presei asupra pietei financiare Si a schimburilor comerciale?

            Articolele din ziare tind sa accelereze schimbarile sociale sau sa stabilizeze o situatie in evolutie?

            Care sunt efectele propagandei in situatiile in care sursele de informatie precise sunt taiate?

            Pana la ce punct se poate controla fluctuatia pietei financiare? In ce masura se pot compara preturile inregistrate la bursa Si opinia publica pe care o inregistreaza ziarele?

Temperamentul Si mijlocul urban

Marile orase au fost intotdeauna o diversitate de rase Si culturi. Noile tipuri sociale s-au nascut din interactiuni Si existente ale caror cetre au fost ele insele.

Mobilitatea individului

Transporturile Si comunicatiile au provocat pe langa multe transformari Si ceea ce numim 'mobilitatea individului'.

Pentru un individ sunt multiple ocaziile de contact Si relatiile cu altii, dar acestea au devenit tranzitorii. relatiile ocazionale se substituie cu relatiile stranse din micile comunitati. Realitatea din jurul nostru este determinata de semne conventionale Si toata arta de a trai se reduce la a observa stilurile Si manierele.

In afara de transporturi Si comunicatii este segregarea care tinde sa uSureze mobilitatea indivizilor. Segregatiile dau posibilitatea de a trece rapid Si uSor de la un mijloc moral la altul Si incurajeaza aceasta experienta, periculoasa, care presupune a trai in mai multe lumi diferite, contingente, dar pe undeva bine distincte.

Probleme:

            In ce masura calitatile morale ale indivizilor se bazeaza pe un caracter innascut?

            Care sunt calitatile innascute servind ca baza la ceea ce e admis sau recunoscut ca moral sau nu de grup?

            In ce masura orientarea profesionala poate ajuta individul sa gaseasca o meserie in care va putea da curs liber temperamentului    lui?

Temperament Si contaminare sociala

Promiscuitatea contagioasa care perpetueaza indivizii devianti Si delicventi. Aceasta regiune morala trebuie acceptata, deoarece face Si ea parte din viata orasului, din viata naturala, daca nu morala.

Nu este necesar sa se inteleaga prin 'regiune morala' un loc sau un mijloc criminal sau anormal. Ci o zona in care oamenii pot sa aiba alte pasiuni Si acest lucru fiind o parte caracteristica a orasului.

Interactionismul simbolic

1.1. Curentul Si originile sale: Scoala de la Chicago

Intre anii 1940-1950, Universitatea din Chicago este dominata de patru mari figuri: Herbert Blumer (1901-1987), Everett Cherrington Hughes (1897-1983), William Lloyd Warner (1898 - 1970) Si antropologul Robert Redfield (1897-1958). Preceptele lor, foarte diverse, deoarece Warner Si Redfield apartin mai curand tendintelor culturaliste, se inscriu pe linia lucrarilor lui George Herbert Mead (1863-1931) Si a primei Scoli de la Chicago, animata intre cele doua razboaie mondiale de Robert Ezra Park, Enerst E. Burgess, Roderick Mackenzie, Louis Wirth Pe acest fundament va lua naStere intre anii 1950-1960, a II-a Scoala de la Chicago cu o noua generatie de sociologi care pun bazele interactionsimului: Howard S. Becker (1928-), Erving Goffman (1922-1982), Edwin Lemert, Anselm Strauss Toti au studiat Si majoritatea au profesat la Chicago, acest loc pe care orice sociolog american il considera Mecca disciplinei sale.

«La Chicago, sociologia este nec plus ultra american - sau cel putin de asta sunt convinSi profesorii Si studentii de acolo (de Harvard Si Columbia suntem mai putin siguri din acest punct de vedere). Cand un student intra in Centrul de cercetare al Stiintelor sociale, el Stieca toate marile nume ale sociologiei americane au facut acelaSi gest, de la William Thomas la Robert Park. si, la capatul unui culoar, poate  da peste un Wirth, un Blumen, un Hughes, personalitati recunoscute               la nivel national, a caror semnatura apare regulat in Jurnalul American de Sociologie, prima revista americana de sociologie, editata odata cu crearea departamentului ().

In cadrul departamentului, in sanul corpului profesoral, atmosfera este mai putin una de intelegere reciproca, decat presupunem atunci cand auzim expresia 'scoala de la Chicago'. Acolo intalneSti varstnici Si tineri, 'cantitativi' Si 'calitativi', oameni de actiune Si oameni de idei.»

Yves Winkin, Erving Goffman: Portretul tanarului sociolog,

in E. Goffman, Momentele Si oamenii lor, Seuil, 1988, pp. 32-33

scoala interactionista e o continuare a primei Scoli de la Chicago. Ea adopta de la aceasta pragmatismul sau predilectia pentru cercetarile de teren, mai ales in cazul comunitatilor restranse (urmand astfel exemplul lui Nels Anderson sau al lui Frederick Trasher) Si folosirea metodelor non cantitative (biografii, imersiune, intalniri, observatie prin participare) Mai mult, ea reia o parte din conceptia lui G.H. Mead care in 'Spiritul, sinele Si societatea' apara ipoteza conform careia societatea se construieSte Si se constituie ca un 'efect emergent', care rezulta din ansamblul schimburilor dintre indivizi.

Denumirea curentului i-o datoram lui Herbert Blumer, psihosociolog, elev apoi succesor al lui Mead la catedra acestuia; lui ii datoram Si fundamentele teoretice ale acestei paradigme. cele trei principii fundamentale ale interactionismului simbolic sunt in conceptia lui Blumer, urmatoarele:

«1. Oamenii reactioneaza fata de lucruri in functie de valoarea pe care o au aceStia pentru ei.

2. Aceasta valoare provine din interactiunile fiecaruia cu celalalt.

3. Acest sens sau valoare poate fi manipulat Si modificat in procesul de interpretare a obiectelor intalnite de fiecare dintre noi.

Aceste principii reprezinta abordarea specific interactionista.»

J. M. de Queiroz, M. Ziolkovski; Interactionismul simbolic,

Presses Universitaires de Rennes, 1994, pp.31.

Punctele de reper propuse de H. Blumer iSi gasesc un larg ecou in cercetarile de teren intreprinse de E.C. Hughes. Sociologul Blumer, fost elev al lui R.E. Park studiaza micile comunitati profesionale urbane Si se erijeaza  in aparatorul cercetarii de teren Si a observatiei participative. Cat despre antropologul W.L. Warner, cel care a condus vasta cercetare asupra Yankee  City, el tine sa reuneasca perspectivele sociologiei, psihologiei Si ale psiha-nalizei. si el, Si Robert Redfield sunt convinSi de avantajele observatiei in situ Si incearca sa-Si convinga elevii de temeiul unei asemenea abordari.

RecunoaSterea din punct de vedere institutional a perspectivei, interactioniste s-a realizat prin crearea Societatii pentru studiul interactiunii simbolice. Interactionismul simbolic este mai apoi reinnoit de o noua generatie de cercetatori. Aceasta noua generatie ii include pe Howard S. Becker, Erving Goffman, Eliot Freidson, Edwin Lemert, David Matza, Anselm Strauss recunoaSte aceasta filiatie, aSa cum o demonstreaza Si prezentarea traiectoriei sale intelectuale facuta de catre H.S. Becker:

«Faptul de a fi studiat la Universitatea din Chicago a constituit un atu formidabil pentru mine Si a marcat fara indoiala modul in care gandesc sociologia. AS putea trasa un fel de arbore genealogic: am studiat mult cu Everett Hughes care m-a invatat tot ce Stiu cu privire la organizarea sociala. Hughes a studiat cu Robert Rark care, la randul sau, fusese elevul lui Georg Simme. Iata 'istoria familie'. cealalta ramura trece pe la Herbert Blumer, cu care am studiat psihologia sociala: daca urmarim aceasta zona a arborelui genealogic ii mai gasim pe George Herbert Mead, John Dewey Si William James.

Odata cu Lloyd Warner, ajungem la Radcliffe-Brown Si Durkheim, dar ceea ce ma interesa la antropolgia sociala nu era atat teoria, ci mai degraba latura 'romanesca' a muncii de teren. Sa studiez Si sa observ in detaliu, pe perioade lungi de timp, viata indivizilor sau a unui grup: in acest sens preferintele mele nu s-au schimbat.»

H.S. Becker, in Howard Becker: un clasic al sociologiei americane,

 Sociétés nr. 12, ianuarie-februarie 1987, p. 39

In conceptia acestor autori, interactiunea (Si a fortiori, individul), constituie atomul logic al activitatii sociale Si trebuie sa ramana obiectul principal al analizei sociologice. de aceea nu exista fapte sociale care sa fie exterioare indivizilor. Din acest punct de vedere, sustinatorii interactionismului simbolic, ca Si etnometodologii se opun conceptiei durkheimiste despre social Si actor:

«Interactionismul simbolic sustine contrariul conceptiei durkheiniste a actorului. Durkheim chiar daca recunoaSte capacitatea pe care o are actorul de a descrie faptele sociale care-l inconjoara, totuSi considera ca aceste descrieri sunt prea vagi, prea ambigue pentru ca cercetatorul sa le foloseasca in scopuri Stiintifice, aceste manifestari subiective neapartinand domeniului sociologiei. Dimpotriva, inte­ractionismul simbolic sustine ca, conceptia pe care o au actorii despre lumea sociala reprezinta in ultima instanta, obiectul esential al cercetarii sociologice.»

A. Coulon, Etnometodologia, PUF, Que Sais-je? nr. 2393,

1987, pp 10-11

Este adevarat ca bogatia interactionismului simbolic e dovedita de diversitatea temelor sale de studiu. Vom prezenta operele lui H. S. Becker Si a lui E. Goffman.

1.2. Howard S. Becker (1928-): devianta ca etichetare

H.S. Becker, nascut in 1928 iSi face studiile la Universitatea din Chicago. Pianist de jazz, se distinge prin primele sale studii asupra invatatoarelor, fumatorilor de marijuana, apoi asupra muzicienilor de jazz. De fapt aceste studii au constituit baza pe care s-a construit cea mai celebra lucrare a sa, Outsiders. In aceasta lucrare el dezvolta teoria deviantei ca etichetare ('labelling theory' cu precizarea ca Becker respinde acest apelativ) Si o viziune interactionista pe care o gasim Si in Art Worlds (1982). Din 1965 preda la Universitatea Northwestern Si este preocupat mai mult de sociologia muncii, a profesiunilor, a educatiei Si a artei (in special a artei fotografice).

In Outsiders, Becker pleaca de la o analiza critica a sociologilor care vad in devianta fie o manifestare patologica Si produsul unei boli mintale, fie un simptom al unei disfunctii sau dezorganizari sociale. In conceptia lui Becker devianta nu este o trasatura caracteristica a individului zis 'deviant', ea este mai putin o stare de fapt Si mai degraba o forma de a judeca actiunile unui individ, un 'label', un calificativ:

«Grupurile sociale creaza devianta prin instituirea unor norme a caror incalcare constituie devianta, prin aplicarea acestor norme unor anumiti indivizi Si prin etichetarea lor drept devianti. Din acest punct de vedere devianta nu este o insuSire a actului comis de o persoana ci mai degraba o consecinta a aplicarii de catre altii a normelor Si sanctiunilor asupra unor 'transgresori'. Deviantul este cel caruia i-a fost aplicata cu succes aceasta eticheta iar colectivitatea e cea care consacra termenul de comportament deviant.

AS considera devianta drept produsul unei tranzactii efectuate intre un grup social Si un individ care, in ochii grupului, a incalcat o norma. M-aS ocupa mai putin  de trasaturile personale Si sociale ale deviantilor Si aS avea in vedere mai mult motivul pentru care sunt considerati straini grupului precum Si atitudinea lor fata de aceasta catalogare.»

H.S. Becker, Outsiders, 1963, Métailié, 1985, p. 33

Aceasta definitie justifica programul de cercetare al lui Becker: nu numai studierea faptelor care tin de delicventa (a fuma marijuana de exemplu) ci Si a simplelor comportamente atipice ale celor care traiesc la limita normelor recunoscute (muzicienii de jazz de exemplu, printre care se numara Si Becker). Putem rezuma analiza sa astfel:

Rolul «antreprenorilor de morala»

Societatea instituie niSte norme prin  «antreprenorii de morala», adica cei care le elaboreaza Si care le aplica, norme pe care deviantii nu le respecta.

«Normele sunt produsul initiativei anumitor indivizi Si pe cei care iau asemenea initiative. ii putem considera antreprenori de morala. Doua tipuri de antreprenori ne trag atentia: cei care cerceteaza normele Si cei care le aplica. Prototipul creatorului de norme () este individul care intreprinde o cruciada pentru o reforma a moravurilor. Pe el il preocupa continutul legilor. Cele care exista nu-l satisfac pentru ca subsista un anume aspect al raului care-l Socheaza profund. El estimeaza ca nu poate exista o ordine in lume atata timp cat nu exista norme instaurate pentru a o imbunatati. Pe el il inspira o etica intransigenta: ceea ce descopera i se pare rau Si toate mijloacele posibile pentru a elimina acest rau i se par justificate. Un astfel de cruciat este zelos, infocat Si virtuos, adesea chiar paturns de virtutea sa. Comparatia reformatrilor moralei cu cruciatii este pertinenta caci reformatorul tipic crede ca misiunea sa este sacra.

ProhibitioniStii sunt un exemplu excelent, ca Si toti cei care vor sa suprime viciul, delicventa sexuala sau jocurile de noroc.»

H.S. Becker, Outsiders, 1963, Metailié, 1985, p. 171

Etichetarea

Orice individ este un potential deviant Si foarte multui indivizi comit acte deviante. Dar nu devenim devianti decat din momentul in care, dintr-un motiv care poate fi fortuit, suntem numiti astfel de catre ceilalti. Avem un comportament deviant in momentul in care suntem recunoscuti ca devianti.

«Caracterul deviant sau nedeviant al unui act depinde deci de felul in care ceilalti reactioneaza. Puteti comite un incest clasic Si sa nu suportati decat barfa atata timp cat nimeni nu va acuza public; dar daca sunteti acuzat, veti fi condamnat la moarte.»

H.S. Becker, Outsiders, 1963, Metailié, p. 35

De unde Si tipologia propusa de Becker:

Tipuri de comportamente deviante

Reprezentare:   maniera de a gandi Si interpreta realitatea cotidiana

Etichetare: (labeling theory) procesul prin care un individ sau un comportament este considerat ca a incalcat o norma. grupurile cu statut superior iSi consolideaza puterea pe capacitatea de a introduce noi reguli Si de a-i pedepsi pe devianti. Perspectiva constructivista este aici foarte puternica: socialul este creat de imaginea pe care Si-o fac actorii despre el.

Stigmatizare:Scoaterea in evidenta a unui individ sau grup de catre         acele institutii sau grupuri care considera anumite caracteristici sau anumite practici drept degradante (handicapatii fizic sau mintal, membrii unei comunitati minoritare etnic, social, religios, ideologic). In conceptia lui Goffman un stigmat este un caracter socotit anormal;             el poate fi efectiv diferit sau poate fi pur Si simplu considerat ca atare de catre cei 'normali'. Aceasta catalogare duce la excludere Si respingere, victimele simtindu-se frustrate Si umilite.

Izolarea de societate este reactia cea mai frecventa.

Esenta mecanismului o gasim deci in procesul de etichetare in cursul caruia vedem cum societatea pe de o parte creaza delicventul odata cu etichetarea lui, iar pe de alta parte iSi apara propria unitate, manifestandu-Si prin respingerea deviantilor adeziunea la un sistem normativ.

«Devianta in sensul adoptat aici de actiune dezavuata in mod public - este tot rezultatul initiativelor altuia (). Normele nu se nasc in mod spontan (). Fara aceste initiative au menirea de a instaura norme, devianta, care consta in incalcarea lor, n-ar exista; ea este deci rezultatul initiativelor la acest nivel.

Dar devianta mai este de asemenea Si produsul initiativelor la alt nivel. Trebuie sa descoperim delicventi, sa-i identificam, sa-i prindem Si sa le dovedim vinovatia (sau sa remarcam faptul ca sunt diferiti Si sa-i stigmatizam pentru aceasta non-conformitate, ca in cazul grupurilor deviante care raman in legalitate). Aceasta sarcina revine de obicei profesioniStilor, specialiSti in impunerea respectarii normelor: ei sunt cei care, punand in practica normele preexistente, creaza o categorie aparte de devianti, straini fata de colectiviate.

Este semnificativ faptul ca majoritatea cercetarilor Si speculatiilor Stiintifice cu privire la devianta se ocupa mai mult de indivizi care incalca normele decat de cei care le stabilesc Si care le pun in aplicare (). Noi trebuie sa consideram devianta Si pe devianti, care sunt intruchiparea acestui concept abstract, drept rezultatul procesului de interactiune dintre indivizi sau dintre grupuri; unii urmarind satisfacerea propriilor lor interese, elaboreaza Si pun in aplicare normele carora altii le cad victime iar altii, tot urmarind realizarea obiectivelor propuse, actioneaza in aSa fel incat sunt calificati drept devianti.»

H. Becker, Outsiders, A.M. Metailié (1963), 1985, pp. 186-187.

Cu ajutorul conceptelor preluate de la E.C. Hughes, Becker analizeaza care sunt pentru individ consecintele dobandirii unri identitati deviante:

«Pentru a analiza consecintele dobandirii unei identitati deviante, putem utiliza o idee prezenta la Hughes, care distinge intre trasaturi principale Si trasaturi secundare ale unui asemenea statut. Hughes remarca ca majoritatea statuturilor au o trasatura definitorie care serveSte la identificarea celor care detin acel statut Si a celor care nu-l detin. Astfel, un medic detine o diploma care atesta ca a indeplinit anumite exigente Si ca este autorizat sa practice medicina.

Dupa cum subliniaza Hughe, ne aSteptam de asemenea ca un medic sa posede de o maniera informala Si anumite trasaturi de rang secund. Majoritatea oamenilor se aSteapta ca el sa faca parte din elita clasei de mijloc, sa fie barbat, alb Si protestant. Daca nu e aSa, apare sentimentul ca intr-un fel, nu satisface toate exigentele. De asemenea, culoarea pielii este caracteristica principala care-i distinge pe Negri de Albi, dar ne putem aStepta de asemenea ca Negrii sa aiba numai anumite trasaturi de statut; oamenii gasesc surpinzator Si anormal ca un negru sa fie medic sau profesor universitar. Indivizii detin adesea trasatura principala fara a detine trasaturile secundare ().

AceeaSi evolutie se aplica Si in cazul statutului deviantului Detinerea unei anumite caracteristici deviante poate avea o valoare generala simbolica astfel incat oamenii presupun automat ca subiectul poseda Si alte caracteristici care in mod fals ii sunt asociate primeia. Pentru a fi catalogat drept delicvent, oficial este suficient sa fi comis un singur delict: termenul nu implica nimic altceva. El poate avea totuSi un anumit numar de conotatii care confera tuturor celor care au fost etichetati astfel o serie de caracteristici secundare.

Daca un om a fost gasit vinovat de furt Si din acest motiv catalogat drept delicvent, se presupune ca e susceptibil de a mai fi comis Si alte infractiuni; dupa acest principiu se conduce politia care, atunci cand ancheteaza un delict, le cerceteaza din nou pe persoanele care au mai comis infractiuni. In plus se considera ca acest om poate comite Si alte tipuri de delicte de vreme ce a dovedit ca este o persoana 'care nu respecta legea'. Astfel un individ care a fost arestat pentru un singur act deviant se expune pericolului ca din cauza acestui fapt sa fie considerat deviant Si indezirabil Si in alte privinte.»

H. Becker, Outsiders (1963), A.M. Métailié,

1985, pp. 55-56

Cariera devianta

Devianta este un proces care comporta o serie de etape. Actul delicvent in sine (de exemplu drogarea) este numai prima dintre ele Si nu garanteaza in nici un fel ca celelalte etape au fost parcurse. Becker demonstreaza folosind metoda analizei existentei deviante preluata de la Hughes, ca exista cariere delicvente a caror ultima etapa este integrarea intr-un grup de delicventi (de exemplu fumatorii de marijuana). Astfel, senzatia de 'plutire in aer' descrisa de fumator nu apare decat dupa un lung antrenament la sfarSitul caruia el adera la grup, ajungand in acelaSi timp sa realizeze ce fel de senzatii trebuie sa incerce.

«Un individ nu va putea folosi marijuana pentru propria placere decat daca parcurge un proces de invatare care sa-l convinga ca drogul este mijlocul prin care poate atinge placerea. Nimeni nu devine fumator daca n-a invatat:

1. sa fumeze drogul in aSa fel incat acesta sa-Si faca efectul

2. sa recunoasca efectele Si sa realizeze ca ele tin numai de folosirea drogului (de ex. sa simti ca zbori)

3. sa gaseasca placere in senzatiile incercate.

Un individ nu va consuma in mod regulat marijuana decat daca a invatat sa o iubeasca, dar aceasta conditie necesara nu este suficienta: el trebuie de asemenea sa domine puternicele controale sociale, care considera acest obicei imoral Si imprudent ().

Pe scurt, un individ se simte liber sa fumeze marijuana in masura in care ajunge sa se convinga ca ideile traditionale cu privire la acest obicei nu apartin decat unor persoane straine, ignorante; acestora el le substituie punctul de vedere 'din interior', dobandit in urma experientei drogului in compania altor fumatori.»

H.D. Becker, Outsiders (1963), A.M. Metailié,

1985, pp. 80-83, 102

Putem deduce de aici, plecand de la trasaturile actuale ale delicventei in zonle urbane, schema tip a unei existente sau cariere delicvente:

- mediu dezorganizat, resurse Scolare insuficiente, nici o perspectiva de integrare profesionala, densitate mare a experientelor negative de integrare (cauzate de venitul mediu, rata, Somajului Si a delicventei).

- identificarea cu un grup marginal Si asimilarea progresiva a normelor sale

- parcurgerea graduala a etapelor, care pleaca de la un act deviant izolat Si ajung la acte repetate (drogare violente verbale, agresiuni fizice, furturi, statul la panda pentru a-i proteja pe cei mai mari care fura), aceste etape reprezinta tot atatea acte cu caracter de initiere care-l atrag, prin forta simbolica a ritualului, pe tanar in reteaua delicventa;

- stigmatizare

- invatarea tehnicilor delicvente (de la o panda la furtul motocicletei, de la consum la trafic de droguri, de la furtul de pe tejghele la jaf armat;

- condamnarii pentru delicte marunte Si 'prestigiul' legat de aceste condamnari;

- izolarea in identitatea delicventa dupa experienta inchisorii care pe drept cuvant e considerata drept 'Scoala crimei', mediul de acolo il socializeaza pe ucenicul delicvent: largirea retelei, invatarea tehnicilor delictuase, interiorizarea normelor comportamentale interne (in speta violenta) Si externe (reatiile cu institutiile specializate: politiSti, avocati, magistrati, gardieni, educatori, asistenti sociali.

- intensificarea marcajului social care interzice incadrarea in munca prin alte modalitati decat institutiile de reorientare a fortei de munca (la angajare se cere cazierul juridic).

- condamnari mai mari pe masura ce se recidiveaza

Outsiders a permis in cele din urma o forma de demistificare a deviantei, aratand ca aceasta este inainte de toate o eticheta impusa de 'cruciatii' moralei. Gasim aceasta perspectiva Si in tezele lui Edwin Lemert (Social Pathology, 1951), care fac deosebirea intre deviatii primare (incalcari ale normelor) Si deviatii secundare (etichetare de catre societate) Si in cateva lucrari ale lui Erving Goffman.



128 A.W. Small: What is sociologist?, %n E.A. Tiyriakian (ed.) The Phenomen of Sociology, New York, Meredith Corporation, 1971, p.210

129 A.W. Amall: The Meaning of Social Science, Chicaho, 1910, p.88

130 A.W. Amall: Op.cit. p.88 - 89

131 C.H. Cooly: Human Nature and The Social Order, Glencob, Illionois, 1956, p.30

132 C.H. Cooly: Op.cit.p.119

133 C.H. Cooly: Op.cit.p.139

134 C.H. Cooly: Op.cit.p.119

135 C.H. Cooly: Op.cit.p.122

136 C.H. Cooly: Op.cit.p.183 - 184

137 C.H. Cooly: Op.cit.p.181 - 182

138 G.H. Mead: Mind, Self and Society, Chicago and London, The University of Chicago Press, 1967

139 Introducere ^n sociologia contemportan@, Ed. i Enciclopedic@, Bucure}ti, 1985, p.284 - 285

140 Idem: Op.cit.p.285 - 286

141 B.M.Fischer, A.L.Traus: "Interac]ionism", ^n T.B. Nottobomore and R.Nisoet (eds): A. History of Sociological, Analisysis, London, Heinemann, 1979, p.463

142 W.I. Thomas, Fl. Znaiecki: The Polish Peasant in Europa and America, Vol1. New York. A.Knoph, p.68

143 H.Blumer: Symbolic Interactionism. Perspective and Method, New Jersey, Prentice - Hall, Inc., 1969

144 Termenul "ecologie" a fost creat ^n 1866 de ecologul german Ernest Haekeel, iar ca disciplin@ }tiin]ific@ s-a construit ^n a doua jum@tate a secolului al 19-lea prin contribu]ia unor personalit@]i ca: Humbolt, Möbius, Forbes. Etimologic oikos = cas@; ecologia a luat na}tere ca }tiin]@ care studiaz@ geneza }i condi]iile de desf@}urare ale formelor biologice ^n func]ie de schimbul lor, reciproc, cu mediul ^nconjur@tor (la ele acas@, ^n mediul propriu de via]@). %n prezent ecologia se dezvolt@ ^n sou@ direc]ii:

a)       cercetarea autoecologic@ = direc]ia care studiaz@ rela]iile unei specii cu mediul

b)       sinecologia: studiul rela]iilor dintre biocenoze }i ecosisteme cu mediul. Ecologia uman@ este, azi, o ramur@ a ecologiei generale care studiaz@ rela]iile dintre oameni (ca indivizi) dintre popula]iile umane }i mediul abiotic, biotic }i social.

145 R.E. Park, E.W.Burgis and R.D.Mckenzie (eds): The City  University of Chicago, Press, Chicago, 1925, p.1

146 R.E. Park: Op.cit.p.2

147 L.Wirth: Urbanism as a Way of Life, in P.Hatt and A.J. Reiss jr. (eds): Cicies and society, the Free Press, Glencoe, 1957, p.46 - 64

148 Micklin, Harvey M. Chaldin, Sociologica Humane Ecology, Westview Press, 1984












Document Info


Accesari: 3323
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )