Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































SOCIOBIOLOGIA - ASPECTE DOCTRINARE SI METODOLOGICE

sociologie












ALTE DOCUMENTE

A te indragosti
Viata ar trebui inceputa cu moartea
STRATEGIA GUVERNAMENTALA DE REFORMA A CADRULUI LEGISLATIV SI A STRUCTURILOR IMPLICATE IN PROTECTIA COPILULUI
Echipamente individuale de supravietuire
Galaxia stelelor- echipa mea!
ESDP - APLICAREA SI PROGRAMELE SELECTATE
Cat costa viata ta?
Organizarea sociala si evolutia sistemelor politice. Societati descentralizate politic: ceata, tribul. Societati centralizate politic: statul
CENTRUL DE ZI
COPII REFUGIATI

SOCIOBIOLOGIA - ASPECTE DOCTRINARE SI METODOLOGICE

Dupa epuizarea potentialului explicativ al evolutionismului si biologismului clasic, prin afirmarea, progresiva, a altor doctrine mai putin dependente de rezultatele stiintelor naturii, biologismul inregistreaza o relansare, relevanta pentru istoria sociologiei, prin anii '70 ca urmare a incercarilor de valorificare a descoperirilor din genetica. In mod concret, este vorba de rezultatele cercetarilor stiintifice incepute inca in anii '30 de geneticienii E. Mayr, J. Huxley, T. Dobzhanski. Acestia au descoperit raportul dintre comportament si constitutia genetica, orientand conceptia evolutionista traditionala spre un evolutionism genetic in cadrul caruia, nu specia, ci avantajul reproductiv individual este considerat a fi elementul central al transformarilor: biologice, sociale, culturale si politice.




Plecand de la cele mai importante achizitii ale geneticii, coroborate cu cele din etologie si cele oferite de studiul cantitativ-matematic al populatiilor, zoologul E.O.Wilson166 a intemeiat sociobiologia care a devenit deja, disciplina noua in programul universitatilor Harvard, Chicago si Michigan precum si tema de interes academic in seminariile de profil, larg dezbatuta si in publicatii de mare prestigiu ca: "New York Times" sau "Chicago Tribune".

Intentionand o "fundamentare biologica a stiintelor sociale" sociobiologii isi propun o "noua sinteza" a cunoasterii sociale in masura sa integreze stiintele socio-umane intr-un orizont de consistenta epistemologica unitara.

Luand atitudine fata de orientarile sociologiste carora le reproseaza absolutizarea rolului factorilor socio-economici in determinarea comportamentului uman, precum si fata de modelele taxonomice frecvente in cercetarile empirice, autori ca: E. O. Wilson, R.Alexander, W. D. Hamilton167 si M.West-Eberhard considera ca singura sansa de emancipare stiintifica a cunoasterii sociale o reprezinta intoarcerea la fundamentele biologice ale existentei umane. Biologicul poate oferi perspectiva unei cunoasteri obiective, absolvita de tarele aprecierilor conjuncturale, intrucat facand parte din lumea biologica, omul trebuie sa se supuna intai legilor acesteia. Toata evolutia sa ulterioara, in spatiul social si cultural, este o prezenta de ordin secund si profund marcata de incarcatura genetica pe care o mosteneste prin ereditate.

De altfel, "cultura este, indiferent ce criteriu alegem pentru a o judeca, forma cea mai elevata a traditiei. Dar cultura, lasand la o parte asocierea ei cu limbajul care este intr-adevar unica, nu difera de traditia animala decat in grad"168.

In conformitate cu principiile evolutionismului, genetic, pe care sociobiologia si le asociaza metodologic, potentialul genetic initialpoate fi "maximizat" si diversificat doar sub aspectul formelor de manifestare, iar aceasta "maximizare a profitului genetic" constituie punctul de geneza al oricarei actiuni. La baza intregii societati sta aptitudinea de cooperare, comuna tuturor vietuitoarelor, studiul organizarii sociale ilustrand alocarea doar formala, a unor dispozitii (caractere) naturale in continutul lor. Un studiu, comparativ, al coloniilor de microorganisme, insecte, pasari, vertebrate, mamifere, cu comunitatile umane demonstreaza prevalentaw, in prezent, a conflictului fata de cooperare.

Aceasta deplasare de accent are ca sursa modificarea fondului genetic si selectia naturala: competitia dintre gene contribuie la selectarea celor care se dovedesc a fi mai apte in transmiterea ereditara a insusirilor.

"Populatia umana" este "obligata" genetic sa actioneze altruist si cooperator, fiindca selectia naturala va favoriza pe cei care se ajuta intre ei si coopereaza, si nu pe cei care refuza cooperarea. "Beneficiul" defineste "cresterea sanselor generale relevante de a se propaga in cadrul unei populatii"169.

Indivizii care se conformeaza altruismului reciproc sunt selectati socialmente; in acest mod selectia genetica devine tot mai puternica pe masura ce este socialmente conditionata.

Varietatea comportamentelor comunitare, reflectand variabilitatea morfologica a organismelor, demon 353i83d streaza faptul ca "potentialul biologic al oamenilor este inegal, ca unii dispun de gene superioare, iar altii de gene inferioare, o serie de trasaturi psihice ca: inteligenta, agresivitatea, inferioritatea etc., ar fi inscrise in gene"170. In acest context "egoismul" si "altruismul" se dovedesc a fi "programate genetic", cu o reprezentare inegala in spatiul social si totdeauna defavorizand indivizii care nu au aptitudinea de a coopera. Comportamentele sociale specifice oamenilor isi au origine in similaritatea genelor care le singularizeaza fata de alte specii prin urmatoarele trasaturi: a) cooperarea - pe baza de proiecte existentiale motivate axiologic; b) teritorialitatea - conditiile de mediu contribuie nu numai la selectarea fondului genetic, ci la formarea unei modalitati relativ echivalente, in profil zonal, de raportare la mediul social (environment); c) agresiunea - raportarea tensionala la mediu ca urmare a capacitatii diferentiate de invatare sociala, capacitate care este predeterminata genetic; d) religiozitatea - defineste nevoia autentic umana de a se lansa in actiuni sociale numai pe baza unui ghid normativ. Criza acestui model normativ reflecta criza valorilor lumii contemporane antrenata de declinul modelelor de gandire propuse atat de religia traditionala, cat si de "religia marxista" care a esuat in realizarea practica a noului mesianism programatic sub care a aparut si s-a afirmat.

In prezent, sociobiologia propune un nou mit, cel al lui Prometeu care "recunoaste deschis lenturile genetic-biologice", propunand, de aceea nu utopii, ci o "noua filosofie a dezvoltarii umane". "La nivelul erei moderne, Prometeu construieste mitologia materialismului stiintific ghidat de cerintele coercitive ale metodei stiintifice si adresat, cu precizie si apel efectiv deliberat, celor mai adanci nevoi ale naturii umane, si sustinut de sperantele ca drumul pe care am pornit va merge mai departe si mai bine decat cel pe care tocmai l-am terminat"171;

e) conformitatea - vizeaza faptul ca raporturile sociale institutionalizeaza, prin cadrele normative specifice, inclinatii fiziologice de interactiune, reglate biologic. Aceasta biologica de prederminare, codificata genetic, explica toate aspectele aferente corespondentelor dintre caracteristicile biologice si proprietatile sistemelor sociale: "organizarea sociala", oprationalizaza institutional, la nivelul structurilor sociale un sistem de statute marcate de instinctul de conservare prin tendinta individului de a-si valorifica potentialul genetic in spatiul izomorfismului dintre proprietatile biologice si cele sociale ale spatiului existential. Comportamentul social se conformeaza pricipiului de automatizare a fiecarui genotip in functie de logica fundamentala a selectiei biologice care conditioneaza, natural, reproducerea diferentiala a indivizilor apartinand unei specii sau populatii. In acest sens, coceptul de "rudenie" este definit ca "taxa de reproducere asigurata individului", iar "selectia de rudenie" (consanguine) o sursa de "avantaj reproductiv pentru individ". In conformitate cu acesta selectie "de rudenie", comportamentul social al omului este "determinat de un calcul al sanselor de reproducere a individului" in functie de tendinta interna a materialului genetic de a se maximiza de-a lungul timpului;

f) dominatia - este controlata genetic prin tendinta de intarire egoista a aptitudinii genetice pe baza "selectiei naturale". Proiectul subiectiv al maximizarii genetice a individului, face din selectie un mijloc in serviciul obiectivelor organismului.

Datorita acestor trasaturi fundamentale ale umanului, oamenii nu-si pot alege liberi tipul de societate pe care si-o doresc. Registrul alegerilor posibile este limitat de determinismul genetic reprezentat de resursele biologice ale individului si de capacitatea de invatare sociala a acestuia. Structurile biologice sunt resursele potentiale prioritare care-si subordoneaza sensul si logica socialului, iar societatile nu fac altceva decat sa institutionalizeze diferentele dintre potentialul genetic al indivizilor. Acest adevar explica varitatea de forme de societati si unicitatea mentalului colectiv.

Imposibilitatea integrarii indivizilor in alte societati decat cele din care provin este un argument care demonstreaza imposibilitatea asimilarii individului intr-un mental alogen in care ramane marginal, in cel mai bun caz. De obicei, acest proces se incheie cu alienarea sau respingerea, depersonalizarea fiind faza extrema a patologiei comportamentale.

Cat priveste cauza crizei morale a epocii noastre, aceasta isi afla sursa in interiorizarea eronata, prin intermediul cadrelor artificiale ale culturii, ale naturii umane.

Rezolvarea acestei crize, in viziunea lui E. O. Wilson, este posibila prin reconsiderarea structurilor bazale biologice ale omului, el fiind adevaratul creator al socialului. Prin emergenta potentialului actionat al individului, socialul inregistreaza o crestere endogena, preintampinand promovarea unor structuri sociale artificiale croite dupa norme de randament impersonale, de natura administrativa. Limiatrea ariilor prezentei crize morele mai este posibila si prin depasirea decalajului dintre cultura tehnica si cea umanista in sensul formarii unui climat ideatic unitar integral umanizat: "Sociobiologia generala care este pur si simplu extensia bilogiei popultiilor si teoriei evolutioniste la organizarea sociala, este instrumentul adecvat pentru acesta depasire"172.

Un prim continuator al fondului de idei specific sociobiologiei pe plan european este Gallino Lucciano, care considera aceasta doctrina hotaratoare pentru viitorul tuturor stiintelor social umaniste. In acest sens Gallino Lucciano afirma ca "noutatea unei abordari sociologice consta in aplicarea sistematica a acestei teorii a evolutiei prin selectie naturala la nivelul comportamentului tutror speciilor animale, deoarece corelatia genotip-comportament determina diversitatea comportamentelor in cadrul aceleiasi specii"173.

Actiunea conjugata a determinarii genotipice a comportamentului si a mecanismului selectiei naturale a contribuit la cristalizarea a trei modele comportamentale:

1) comportamentul bazat pe maximizarea puterii de reproducere a indivizilor unei specii fie prin actiuni de tip cooperativ, defensiv sau ofensiv;

2) modelul strategiei evolutive conform caruia relatiile de adversitate trebuie sa imbine, foarte flexibil, apararea cu cedarea si atacul, in functie de proiectul subiectiv al maximizarii genetice;

3) modelul bazat pe zestrea biologica transmisa ereditar care explica diferentele comportamentului in cadrul aceleiasi specii: parinti / copii, femele / masculi etc.

Referindu-se la analiza comparativa prin care E. O. Wilson, valorificand cercetarile antropologului englez Murdoc, a explicat constanta in timp si spatiu a unor trasaturi culturale, formuleaza concluzia ca acest lucru este posibil "numai in perspectiva interconditionarii reciproce a factorului biologic cu cel social". "Sociobiologia", in acest context, cumuleaza prerogativele studierii mecanismelor de adaptare din perspectiva evolutiei si variabilitatii genotipurilor, a populatiilor si a ambiantei.

H. Dawkins, continuand cercetarile lui E. O. Wilson, releva "mecanismele de transmisie culturala" intre generatii. Prin analogie cu genele (ca unitati biologice), unitatile de transmisie culturala numite mneme se reproduc si se "transmit de la o inteligenta la alta, furnizand instructiunile necesare pentru rezolvarea instructiunilor de viata".

In procesul transmiterii acestea devin trasee ale memoriei, circuite interneuronale, "amintiri" intiparite in scoarta cerebrala prin mecanisme asociative.

In ceea ce priveste procesul de conducere, la nivel societal, H. Dawkins il considera un rezultat cumulat a trei tipuri de "creere" pe care le-a produs si perfectionat necontenit evolutia biologica: 1) paleoncefal, datand din epoca reptilelor, programat filogenetic - controleaza comportamentele primitive; 2) calota corticala - controleaza emotiile mai complexe si comportamentele cu incarcatura afectiva; 3) neocortexul - a doua calota, controleaza procesele complexe de perceptie si reglare servomotorie, actiunile asociative care contribuie la modelarea ambiantei, la dezvoltarea constiintei si a proceselor rationale.

Consecinta practica a coexistentei celor "trei creiere" o constituie dezechilibrul emitional si comportamentul materializat in imposibilitatea societatii de a se guverna eficient, ceea ce adanceste criza morala si o criza economica si social politica. Solutia nu poate fi de natura administrativa prin modificari institutionale, noi orientari in sfera prodictiei, organizarii, a politicului, culturii si comunicatiilor.

O studiere a capacitatii creierului de a raspunde multiplelor solicitari integrative ale contemporanitatii, poate oferii repere benefice privind directia in care trebuie actionat pe coordonatele unui comportament de tip cooperativ. Sociobiologia isi releva, in acest context, aportul in controlarea raportului dintre natura umana si conducerea societatii, in calitatea sa de "noua sinteza" a conoasterii sociale. Pentru a se ridica la acesta exigenta praxiologica sociobiologia trebuie, pe moment, sa elaboreze un "model unitar al comportamentului" uman si al motivarilor sale, care sa poata fi folosit atat de stiintele social-economice, cat si de antropologia sociala si culturala sau de psihologia sociala.




Plecand de la convingerea ca "se stie acum despre inovatie si inculturatie, tot atat cat stia Ch. Darwin despre ereditate si variatie, despre lupta pentru intarire (reinforcement), tot atat cat stia Darwin despre lupta pentru existenta"174, John Langton propune o reexaminare paralela a modelului darwinist aplicat la cercetarea evolutiei speciilor si a modelului analitic aplicat la cercetarea evolutiei socio-culturale.

Primul nivel comporta redefinirea conceptelor corelaticve: ereditate-variatie in modelul biologic, "utilizand principiile psihologiei comportamentaliste a invatarii sociale (modelarea, intarirea diferentiala etc.) putem explica de ce si cum unele trasaturi socio-culturale au fost mostenite"175.

Al doilea nivel comporta abordarea comparativa a "luptei pentru existenta" din modelul biologic, si a "luptei pentru intarire (reinforcement)" din modelul sociologic, care "subsumeaza toate variabilele responsabile pentru selectia unor trasaturi socio-culturale particulare".

"Ceea ce Darwin a facut pentru biologie, au realizat Thorndike, Watson, Bandura in explicarea evolutiei socio-culturale. Ei au confirmat experimental ca recurenta, proliferarea sau stingerea unui model de comportament particular sau de cunoastere este determinata de consecintele sale . Aceasta este legea efectului care va fi punctul central intr-o teorie a luptei pentru intarire ca parte componenta a modelului analitic al evolutiei socio-culturale"176.

Al treilea nivel analitic, compara teza selectiei naturale cu teza selectiei socio-culturale, avansand concluzia ca stadiul actual al cercetarilor si stiintele socio-culturale permite constructia unei teorii a evolutiei socio-culturale.

Inteleasa ca stiinta de intesectie intre biologie si sociologie, sociobiologia promite sa se constituie ca o posibila platforma metodologica de abordare interdisciplinara a sensului evolutiei spatiului social contemoran. Aceasta promisiune (inca neonorata) se asociaza sperantei cu care tezele sociobiologiei polarizeaza segmente de opinie cu mult mia numeroase decat cercul cercetarilor de profil.

IBLIOGRAFIE

1.      E. O. Wilson: Sociobiology. The New Synthesis, Cambridge, London, The Belknop Press of Harvard Univ. Press, 1976:

2.      E. O. Wilson: On Human Nature, Camridge, Harvard Univ. Press, 1979;

3.      E. Allan and coll: Sociobiology another bilogical determinism, in "Bio Science", 26, 3, 1976;

4. M. Sahlins: Critique de la sociobiology, Paris, Gallimard, 1980

5. P. L. van den Berge: Man in Society. A Biosocial View, New York, Elsevier, 1975;

6. L. van den Berge: Human Family Systems. An Evolutionary View, New York, Elsevier;

7.A. W. Gouldner: For Sociology, New York, The Free, 1973;

1.      H. M. Blalock jr.: Basic Dilemas in the Social Sciences, London, Sage Publication, 1984;

2.      T. Noble: Recent Sociology. Capitalism and the Coming Crisis, in "The British Journal of Sociology",nr. 33, no. 2, 1982;

3.      P. L. Berger; H. Kellner: SociobiologyReinterpreted. An Essay in Method and Vection, London, Penguin, Books, 1982;

4.      A. McClung Lee: Toward Humanist Sociology, New Jersey, Prentice-Hall, inc., 1976;

5.      A. McClung Lee: Sociology for whom ?, New York, Oxford, Univ. Press, 1978;

6.      C. C. Lemert: Sociology and the Twilight of Man. Homocentrism and Discours in Sociological Theory, Camondale and Edwardsville, South Illinois Univ. Press, 1979;

7.      E. Etzioni-Halevy: Social Change. The Advent and Maturation of Modern Society, London, Routledge and Kegan Paul, 1981;

8.      Datculescu, Petre: Convorbire cu Robert L. Kahn despre responsabilitatea sociologului si eficienta cercetarii stiintifice, Sociologia in actiune, Iasi, 1973;

9.      Skinner, B. F.: Science and human behavior, New York, 1953;

10.  Ion Ungureanu: Relevanta sociologica a sociobiologiei in "Viitorul social", ianuarie-februarie 1982;

11.  R. Trivers: Sociobiology and Politics in E. White (ed.) Sociobiology and Human Politics, Massachusetts-Toronto, D. C.Heath and Company, 1981;

12.  A. W. Gouldner; H. P. Gouldner: Modern Sociology. An Introduction to the Study of Human Interaction, New York, Harcourt, Brace & World Inc., 1963;

13.  C. J. Lumsden; A. C. Gushurst: Gene-culture coevolution. Human kind in the Making, in J. H. Fetzer (ed.) Sociobiology and Epistomology, Dordrecht-Boston-Lancester, L. Reidl Publishing Co., 1985;




14.  A. Etzioni; E. Etzioni (eds.): Social Change, Source, Patterns and Consequences, New York, Basic Books Inc. Publisher, 1964;

15.  J. H. Steward: Theory of Culture Change, The Metodology of multimilenar evolution, Urbana-Chicago-London, Univ. of Illinois Press, 1976;

16.  E. R. Service: Cultural Evolution. Theory in Practice New York, Holt, Rinehart and Winston, 1971;

17.  E. O. Wilson: Sociobiology, Cambridge and London, The Belknap Press oh Harvard Univ. Press, 1980;

18.  Gallino Luciano: A chi serve la sociobiologia ?, 1980;

19.  John Langton: Darwinism and the behevioral theory of sociocultural: an analisys, 1979;

20.  Winner, A.: Magnificent myth. Patterns of control in post-industrial society, Oxford, New York, Toronto, Pergamon Press, 1978;

21.  Human evolution. Biosocial perspectives. Menlo Park (California). The Benjamin, Cummings Publishing Company, 1978;

Chorover, Stephen L.: From Genesis to genocide: the meaning of human nature and the power of behavior control, Cambridge, Mass, MTT, Press, 1979.

Studiu de autor

TEORIA SOCIOBIOLOGICA

I. MODELUL LUI HAMILTON

Geneticianul J. B. S. HALDANE zicea intr-o zi , glumind , ca s-ar arunca voluntar in apa pentru a salva de la inec 3 frati sau 9 veri primari .

Aceasta scara de caritate foarte ordonata tinea cond de faptul ca numarul genelor pe care fiecare fiinta umana le imparte cu fratii sai (1/2) si cu verii primari nu este comparabil si , ceea ce nu stim , in termenii selectiei naturale , risca sa schimbe viata in aceeasi maniera atat la unii cat si la altii . In anii 1930 , logica formala a geneticienilor parea sa legitimeze ideea pe care W. HAMILTON o va face in 1964 ca paradigma sociobiologiei .

1. Mostenirea genetica

Este necesar aici sa reamintim care sunt mecanismele mostenirii in genetica mendeleniana ; o metafora ne va ajuta sa intelegem .

Presupunem ca bagajul genetic al unei specii poate fi comparabil cu o enciclopedie culinara in mai multe volume . Fiecare tom va numi un "cromozom" ; fiecare pagina , un "locus" , detaliind la modul de preparare a unui platou sau "gena" ; si asa cum aceluiasi platou ii pot corespunde mai multe retete , o gena poate exista sub mai multe forme alternative .

Pe baza acestei inlocuiri de imagini intre tomuri (cromozomi ), pagini (locus) , platouri (gene) si retete ( ) , introducem mecanismul transmisiei biologice .

Fiecare fiinta poseda doua enciclopedii : una primita de la mama sa si alta primita de la tataul sau (organismul este zis "diploid" , caz prezent la aproape toate animalele si la majoritatea speciilor vegetale ) .

Pentru a se reproduce , el transmite fiecarui descendent al sau o enciclopedie in unic exemplar (un lot numit "aploid") abtinut intr-un mod foarte special : acesta ar fi o refacere , compusa prin reinnodarea cap la cap a unor parti intregi de pagini recopiate , cand mostenirea materna , cand mostenirea paterna , dar respectand intotdeauna ordinea paginatiei (acesta este fenomenul "recombinarii genetice") . Lotul aploid furnizat de un mascul si acela furnizat de o femela se unesc pentru a reconstitui o noua fiinta diploida . Estimam la cateva milioane de numere de locus poliforme la un mamifer . Rezulta ca recombinarea genetica produce un numar nelimitat de genotipuri , facand din fiecare o fiinta unica . Exceptand cazul gemenilor identici , un individ nu este si nu va fi , din punct de vedere genetic , asemanator cu vreun alt membru al speciei sale .

Detailiem acum legaturile inrudirii genetice . Deoarece fiecare fiinta nu transmite fcaruia dintre descendentii sai decat jumatate din genele sale , mostenirea , evaluata in proportie de gene identice impartite intre doi indivizi (1) , se diminueaza la jumatate in valoare absoluta la fiecare generatie . Fiecare va imparti deci jumatate din genele sale cu rudele directe (tata , mama , copii) , un sfert cu parintii imediat mai indepartati (bunici , nepoti ) o optime cu urmatorii (strabunicii , stranepotii) etc .

In cazul colateralilor , mostenirea devine probabila , deoarece un tata , de exemplu , poate sa transmita aceeasi gena sau doua gene neomoloage la doi copii succesivi . Singurul care decide este hazardul . Evaluat totusi in termeni statistici , coeficientul de mostenire se diminueaza aproape la jumatate cu fiecare eveniment de transmitere . Calculam atunci ca fiecare va imparti jumatate din genele sale cu fratii si surorile sale (avand aceeasi mama si tata ) , un sfert cu rudele imediat apropiate (frati si surori vitrege , unchi , matusi ) , o optime cu verisori primari , etc .

2. Valoarea selectiva neta

Aceste consideratii asupra inrudirii genetice vor fi utilizate de catre sociobiologie pentru a inbunatatii selectia naturala data de catre geneticienii populatiei . Cu acestea din urma , adptarea darwineana avea sa fulmineze in evidentierea a trei categorii distincte si ierarhizate :

-succesul reproductiv al fiecarui individ , egal cu numarul descendentilor prveniti in timpul varstei adulte :

-valoarea selectiva a fiecarui genotip , egala cu succesul reproductiv mediu al indivizilor purtatori ai acestui genotip ;

-valoarea selectiva a alesilor , egala cu media geometrica a valorilor selective a genotipurilor unde acest ales este prezent .

Din aceasta serie de etape logice decurge faptul ca reproductia diferentiala a indivizilor in imprejurari naturale modifica insensibil frecventa genelor in populatie , proces elementar in transformarea speciilor .

Fara a deforma fundamental aceasta schema , sociobiologia imagineaza ca , in plus , animalele ar putea sa intervina activ in succesul reproductiv al speciei lor : comportamentul lor permite sa se arate rau intentionat cu privire la unii si altruism cu privre la altii . Aceleasi trasaturi caracteristice vor fi retinute prin selectie naturala daca ele beneficiaza , per global , de aceiasi indivizi impartind determinarile genetice de cele comportamentale , fiind vorba de aparentele actorilor .

Desigur , animalele ignora legile geneticii mendeleniene si identitatea infatisarii lor . Dar geneticienii nu au avut dreptate spunand ca sociobiologia , defineste aici "populatia" ca pe o comunitate reproducatoare de indivizi avand sanse aproximativ egale de a se intalni si de a procrea urmasi . In aceste populatii reale , migratiile sunt uneori lente , si un animal are reale sanse sa ramana in contact cu infatisarile lui . In apropiere , la tinerii nascuti din aceeasi trupa sau cuib , semnele olfactive sau morfologice servesc la marcarea individului . Va fi suficient ca indivizii sa reactioneze de o maniera diferita la stimuli , fara ca vreun act constient sa intervina pentru ca un comportament realizat la capatul calculului sa favorizeze o aparenta care merita epitetul de "altruism genetic" .

O astfel de trasatura se propaga din generatie in generatie daca bilantul dintre "cheltuieli" si "beneficii" , exprimat in probabilitatea genelor transmise este pozitiv . Aceasta investitie prinde forme de cheltuiala de energie , de timp pierdut sa savarseasca o actiune . In toate cazurile , un individ va sacrifica un pic din speranta sa de reproductie (costul) in beneficiul alteia (profitul) . Fie "C" costul , "B" beneficiul si "r" coeficientul de inrudire al indivizilor , HAMILTON va stabili ca operatia este pozitiva daca :



Atunci cand individul diminueaza speranta sa de reproducere direct cu un coeficient C , el sporeste simultan transmiterea genelor sale pe cale colaterala cu un coeficent r.B. Rezulta ca valoarea selectiva a unui genotip , cea calculata de geneticienii populatiei , trebuie sa fie crescuta cu o valoare marginala , din ceea ce HAMILTON numea (valoarea selectiva neta).

Inconvenientul modelului este ca "r" ia valori adesea asa de slabe incat productivitatea unei catiuni altruiste trebuie sa fie extrem de ridicata pentru a fi rentabila. Tinand ca etalon de masura ceea ce o fiinta consacra pentru supravietuirea sa , antajul aceleiasi cheltuieli trebuie sa fie de doua ori mai ridicat intr-un caz de altruis intre frati si surori , de patru ori daca este vorba despre frati sau surori vitrege , de opt ori daca este vorba despre veri primari , etc . Altruismul devine un lux rar, formula lui HAMILTON se reduce , in cea mai mare parte din cazuri , la acel enunt trivial ca cea mai buna maniera de reproducere a genelor este de a vaghea la propria descendenta . In efect , coeficientul de inrudire a unei fiinte cu progenitura sa (1/2) nu este egal cu acela al parintilor sau al fratilor si surorilor sale . Dar parintii apartinand unei alte generatii , si valoarea lor reproductiva (probabilitatea de procreare calculata la un moment dat) este mai slaba ca acea a fiintei considerate . Cand avem frati si surori , ei nu sunt cunoscuti decat prin legaturi corelate de apartenenta (cum ar fi impartirea aceluiasi cuib) . In imprejurari naturale , aceasta incertitudine este si mai mare intre o fiinta si colateralii sai care descind din aceeasi familie . Regula lui HAMILTON PARE deci sa se reduca la o vulgara teorie a comportamentului de inmultire .

Exista totusi o exceptie remarcabila de la aceasta concluzie , asupra careia HAMILTON a insistat : cazul himenopterelor sociale .

II. ALTRUISMUL HIMENOPTERELOR SOCIALE

Daca himenopterele sunt o exceptie in etologie , in fapt remarcabilele lor societati de femele , sunt de asemenea o exceptie in genetica . Ei poseda de fapt un mecanism de determinare a sexului singular , care bulverseaza teoriile de inrudire genetica .

1. Determinismul sexului

Modalitatile individuale ale sexualitatii sunt extrem de diversificate in regnul animal . Exista specii hermafrodite , in care membrii sunt de ambele sexe , existand simultan in etape diferite ale existentei .

Alte specii au sexe separate : in acest caz , achizitia unei morfologii msculine sau feminine poate depinde de mediul inconjurator , de genele dispersate , sau de cromozomii particulari denumiti "cromozomii sexuali" , ca la numeroase vertebrate , crustacee sau insecte

In acest din urma caz , cromozomii sexuali joaca un rol esential intr-un joc de loterie , doar hazardul determinand sexul viitorului embrion la fiecare conceptie . Cromozomii nesexuali sau "autogenetici" sunt deci in dublu exemplar in toate speciile diploide . Rezulta ca , oricare ar fi modul de sexualitate al unei specii diploide , regulile de inrudire sunt invariabile : fiecare individ imparte jumatate din genele sale cu ascendentii si escendentii sai directi .

Nu se va intampla la fel la himenoptere , care asculta de o genetica "aplo-diploida": femelele sunt diploide , dar masculii sunt aploizi . Ouale fecundate au un bagaj genetic diploid , avand o mama si un tata . Celelalte , nu poseda decat genele aploide primite de la mama .

2. Apartenenta genetica la himenoptere

Rezulta din sistemul unei mari diferente in transmiterea genelor , intre liniile materne si paterne In linie materna , nimic nu se schimba : o femela cu doi parinti , imparte jumatate din genele sale cu fiecare dintre ei . Va face la fel si u copiii sai . De exemplu , recombinarea genetica atrage intotdeauna o probabilitate de 1/2 de transmitere a unei gene omoloage , la unui locus dat , la doi descendenti diferiti .

Linia paterna nu este decat o derivatie temporara a acestui sistem . Masculul nu ese deci decat suportul temporar a unei combinatii genotipice aploide , invariabile , determinata de nasterea sa si ansmisibila la toti urmasii sai .

Originalitatea sistemului este aceea ca mostenirea genetica intre doi indivizi de sexe diferite nu este reciproca , din moment ce ei nu au acelasi numar de cromozomi . Un mscul imparte toate genele sale cu fiica sa , care nu imparte decat jumatate din ale sale cu el . Un frate imparte jumatate din genele sale cu sora sa , care nu are decat o patrime in comun cu el .

3. Sociobiologia himenopterelor

Interpretarea sociobiologica a socialitatii himenopterelor ramane in intregime sub cnstatarea ca o femela imparte mai multe gene cu surorile ei decat cu proprii descendenti . Daca toate surorile ar naste simultan , n-ar rezulta nimic particular .

Sociobiologia explica pe aceasta baza punctul de vedere original care a determinat evolutia sociala a speciilor . Determinanta genetica a comportamentelor altruiste , transmisa pe linie colaterala prin surori , arata o transmitere biologica mai eficace decat cea transmisa pe linie directa . Rezulta aceste ciudate societati de femele in cre primul nascut pierde toate capacitatile reproductive , consacrandu-si toate energiile in scopul apararii grupului , cresterii larvelor si provizionarii , acesti "muncitori" fiind in serviciul surorilor lor .

Aceasta reproducere prin surori poate dura cateva cicluri de existenta .

Societatile himenopterelor sunt bine ilustrate de modelul lui HAMILTON . Mecanismul aplo-diploid de determinare a sexelor explica de fapt trasaturile cele mai remarcabile ale acestei grupe : convergenta mai multor linii catre socialitate ; existenta castelor sterile ; limitarea comportamentului social la femele .

Deoarece exista totusi multe contraexemple la aceasta teorie , sociobiologii sunt determinati sa asocieze si te ipoteze : independent de regula de inrudire , munca auxiliarilor produce, intr-un mod sau altul , mai multi descendenti intr-un cadru cooperativ decat ar fi putut sa obtina fiind izolati . Ca urmare , formula , C =r.B va fi reechilibrata , aceasta fiind problema general pusa de catre sociobiologie in ansamblul speciilor animale .

Retinem deci ca "altruismul genetic" ar fi un cadru apropiat pentru studiul societatilor himenopterelor , celelalte mecanisme fiind in mod sigur implicate in evolutia lor .

Bibliografie

Michel , Venille - La sociobiologie



166 E. O. Wilson: Sociobiology. The New Synthesis, Cambridge, London, The Belknop Press of Harward

Univ. Press, 1971

167 genetician; a formulat intre anii 1964 - 1972, ipoteza potentialului inclusiv , prin care demonstreaza ca

potentialul de suprazietuire a unui individ poate creste chiar atunci cand nu are urmasi directi. El are pertinenta explicativa numai in spatiul relatiilor sociale altruiste dintre consangvini, in timp ce socialitatea cuprinde si relatii sociale dintre oameni intre care nu exista nici o legatura de rudenie. Altruismul reciproc este o forma de adaptare colectiva cu importanta hotaratoare in stabilirea marimii optime a grupurilor in care are loc adevarata socializare.

168 E. O. Wilson: Op. cit., p. 168

169 E. O. Wilson: Op. cit.

170 Mielu. Z. : Omul fata in fata cu lumea, Editura Albatros Bucuresti, 1988, p. 89

171 E. O. Wilson: On human nature, Cambridge, Uni. Press, 1979, p. 209

172 E. O. Wilson: Op. cit., p. X

173 Gallino Lucciano: A chi serve la sociobiologia ?, In Mondoperario, Roma, 33, nr. 3, marzo, 1980,

p. 97-103

174 John Langton: Darwinism and the behavioral theory of social-cultural: an analysis. In: American

Journal of sociology, Chicago, 85, nr.2, September, 1979, p. 288

175 John Langton: Op. cit., p. 295

176 Sociologia contemporana, studiu documentar, Bucuresti, 1980, p. 104












Document Info


Accesari: 1227
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )