Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































SOCIOLOGISMUL - CONTRIBUTIE ESENTIALALA CONSTITUIREA OBIECTULUI EPISTEMIC AL SOCIOLOGIEI

sociologie












ALTE DOCUMENTE

12 ANI DE FEEDBACK
Evaluarea performantei, nu a personalitatii
GHID DE ACTIVITATI PENTRU VOLUNTARI ZI ANTIFUMAT
ADOLESCENTA
Etiologia specifica diferitelor tipuri de deficiente
Metode, strategii si tehnici de crestere a increderii intre colegi/subalterni
Idei pentru o viata corecta
SOCIOLOGISMUL - CONTRIBUTIE ESENTIALA LA CONSTITUIREA OBIECTULUI EPISTEMIC AL SOCIOLOGIEI
Cum sa ti exprimi clar punctul de vedere
Grupurile sociale

SOCIOLOGISMUL - CONTRIBUTIE ESENTIALALA CONSTITUIREA OBIECTULUI EPISTEMIC AL SOCIOLOGIEI




Incercarile, repetate, de individualizare a sociologiei ca stiinta pe fundalul diversificarilor epistemologice caracteristice secolului al XIX-lea, marcheaza o prima reusita remarcabila prin opera lui E. Durkheim. Revendicat frecvent ca fondator al scolii sociologice franceze, E. Durkheim este in egala masura fondatorul orientarii sociologiste care a inraurit teoria si practica sociologica universala de la sfarsitul secolului al XIX-lea si prima jumatate a secolului al XX-lea. Intrucat pana in prezent aceasta orientare a parcurs mai multe faze cuprinzand cercetatori si teoreticieni si din afara Europei, ne vom rezuma la prezentarea principiilor fundamentale ale gandirii lui E. Durkheim.

Intentionand o detasare definitiva de maniera speculativa si respingand descriptivismul caracteristic stiintelor sociale din vremea sa,

E. Durkheim este primul creator de sistem sociologic in care spiritul teoretic se imbina benefic cu metodologia studierii concrete a realitatii sociale. Ipoteza de la care pleaca este urmatoarea: pentru a putea fi recunoscuta ca stiinta (similar stiintelor naturii) sociologia trebuie sa aiba un obiect de studiu care sa se impuna in mod obiectiv cercetarii stiintifice prin intermediul unei metode specifice de investigare si evaluare a complexitatii sociale pe cale empirica.

Dintre toate componentele societatii, faptul social reprezinta elementul primordial care, fiind o 'cristalizare a existentei obiective', este anterior individului si i se impune acestuia cu forta evidentei. Diferenta dintre faptul social si celelalte elemente care alcatuiesc cadrul existentei sociale a individului consta in aceea ca faptul social reflecta nu o existenta organica, ci un 'mod colectiv de gandire concretizat intr-o reprezentare colectiva. Este fapt social orice fel de a face, fixat sau nu, capabil sa exercite asupra individului o constrangere exterioara, sau care este general in intinderea unei societati date, avand totusi o existenta proprie, independenta de manifestarile sale individuale'31[1]. In aceasta acceptiune, faptul social devine categoria sociologica generica pentru desemnarea tuturor componentelor constiintei colective care exercita constrangere morala asupra individului, impunandu-se in acest mod, ca semn si criteriu al socialului. Prin caracterul sau obiectiv (fiind exterior constiintelor individuale) si prin ireductibilitatea sa la orice alta realitate, faptul social constituie sursa de evolutie a societatii definite ca 'realitate sui-generis'. Desi imposibila fara aportul indivizilor, societatea ca rezultat al asocierii acestora este o experienta calitativ diferita de simpla insumare a lor, intrucat raporturile de interdependenta creeaza fenomene noi, care nu mai pot fi explicate prin natura elementelor componente (de factura subiectiva). De aceea, natura socialului nu trebuie cautata in psihologia indivizilor (ca formalistii, relationistii sau fenomenologii), ci in fortele specifice pe care le dezvolta asocierea lor, societatea devenind o realitate exterioara in care se proiecteaza norme, valori, idealuri si modele de comportament care fac posibila socializarea individului. Aceasta zona a socialului constituie 'constiinta colectiva', care cuprinde: 'totalul de credinte si de sentimente comune 'mediei ' membrilor unei aceleiasi societati' si care 'formeaza un sistem determinat care are viata sa proprie' si viata, in genere tot ce apare individului ca 'institutie'. Prin institutie E. Durkheim intelege: 'orice credinta si orice mod de conduita instituit de colectivitate'; sociologia este o 'stiinta a institutiilor, a genezei si functionarii lor'. 'Esenta societatii' o constituie deci, modalitatile practice de institutionalizare a 'constiintei colective' in care se exprima si constiinta de sine a intregii comunitati etnico-sociale considerate. Ca unitate functionala a indivizilor diferentiati, societatea este rezultatul unui consens care se poate explica prin conditiile materiale ale existentei lor deoarece viata economica este 'prea exclusiv calauzita de egoisme individuale si prea putin guvernata de spiritul de solidaritate'[2]. Consensul isi gaseste sursa de legitimitate in constiinta colectiva anterioara si exterioara existentelor individuale, fata de care se impune ca sistem coerent de norme si se instituie in calitate de sursa trascendenta a coeziunii sociale. Libertatea insasi nu este un rezultat al alegerilor individuale intre alternative, ci decurge dintr-un cod social de reglementari impersonale cu prescriptii imperative pentru fiecare individ.

In structura constiintei colective un nivel calitativ superior il reprezinta cel al conceptelor cu continut ideal prin intermediul carora individul contribuie la crearea idealului societatii din care face parte. Ca purtator de ideal, individul contribuie, practic, la corijarea structurilor realitatii sociale nemijlocite relevand rolul transformator al spiritualitatii fata de materialitatea statica a vietii economice, vegetative, care tocmai de aceea nu poate fi cauza dezvoltarii sociale. In aceasta perspectiva se releva specificitatea societatii: ea nu exista decat in masura in care creeaza permanent idealuri in spatiul carora indivizii sa poata identifica adevarate 'rezervoare de energie colectiva'. Idealul reprezinta, in fond, o imagine perfectibila a 'totalitatii sociale', conceptul de totalitate, de societate si cel de divinitate nu sunt, dupa toate aparentele, decat aspectele diferite ale uneia si aceleiasi notiuni[3]. Omul este un produs social si devine personalitate numai prin interiorizarea novatoare a valorilor sociale specifice gradului de civilizatie atins de societatea globala.

Referitor la acest aspect, E. Durkheim propune mai multe criterii de evaluare a structuralitatii sociale, din care am retinut, pentru relevanta lor analitica, doua:

1.                              Dupa gradul de complexitate;

2.                              Dupa functiile pe care le indeplinesc in societate

Din punctul de vedere al complexitatii, nivelurile de complexitate structurala ale societatii, denumite si 'paliere de profunzime', sunt generate de structura constiintei colective exprimata, practic, in formele calitativ diferite de solidaritate sociala.

Astfel, in lucrarea 'De la division du travail social' (1893), E. Durkheim face o distinctie neta intre : solidaritate mecanica si solidaritate organica.

a)      Solidaritatea mecanica rezulta din asocierea indivizilor aflati pe o treapta arhaica de dezvoltare a societatii cand predomina asemanarea dintre indivizi care adera la aceleasi valori. Exemple tipice de solidaritate mecanica sunt tribul si clanul, care reflecta o 'structura segmentara' a societatii arhaice, nefiind entitati care sa o reflecte in integralitatea sa. Aceste segmente se juxtapun in spatiul social global, repetand structurile anterioare lor; nu sunt capabile de inovatie structurala. 'Se intelege ca nu poate sa existe o societate mai simpla' este protoplasma regnului social si, prin urmare, 'baza naturala a oricarei clasificari'[4].

La acest nivel, ca sistem de norme juridice, se impune dreptul represiv, care exprima forta sentimentelor comune. Solidaritatea 'provine din faptul ca un anumit numar de stari de constiinta sunt comune tuturor membrilor societatii'.

b)      Solidaritatea organica este caracteristica etapei de maturizare a raporturilor interpersonale, cand are loc trecerea de la stadiul de individ la cel de personalitate ca urmare a depasirii motivatiilor primare pe care se baza agregarea mecanica a indivizilor. Diversificarea trebuintelor, generata de diversificarea corespunzatoare a vietii economice, a antrenat necesitatea obiectiva a diviziunii sociale a muncii. In acest context, coerenta sociala este asigurata de necesitatea obiectiva a cooperarii lucratorilor specializati pe baza unui contract social global care nu este determinat de vointe individuale, ci de complexitatea societatii moderne. In acest fapt rezida prioritatea structurii sociale fata de structura conduitelor particulare reglementate de normele dreptului restitutiv.

In ceea ce priveste raportul dintre institutii, conduite, reprezentari si mentalitati colective, E. Durkheim si scoala sa au lansat in circuitul stiintific de profil problema 'palierelor de profunzime' ale socialului. Acestea se prezinta dupa cum urmeaza:

1)      Baza morfologica cuprinde totalitatea starilor sau modurilor de a fi ale socialului. Acestea cuprind baza geografica in care devine posibila o anumita forma de organizare a grupurilor sociale, partecularitatile antropologice ale populatiei, natura partilor elementare din care este compusa societatea, felul in care sunt asezate, distributia populatiei si suprafata teritoriului, numarul si calitatea cailor de comunicatie, forma locuintelor. 'Tipul de locuinte care ni s-a impus nu e decat modul in care cei dimprejurul nostru si, in parte, generatiile anterioare s-au deprins a-si cladi locuintele. Caile de comunicatie nu sunt decat albia pe care singur si-a spalat-o curgand in acelasi sens curentul regulat de schimburi si migratiuni. Dupa cum organismele vii, functionand, isi creeaza forma anatomica a organelor, tot astfel societatea, functionand, isi fixeaza aspectele si isi configureaza organele care astfel sunt tot viata sociala, mai mult ori mai putin cristalizata'. Cercetarile sociologice (modalitati de existenta), de obicei, trebuie completate cu cercetari de fiziologie sociala prin care, sub raport sociologic, se releva modurile de actiune specifice pentru un mediu social concret determinat: 'dupa cum la un individ viata psihica variaza dupa compozitia anatomica a creierului pe care se reazima, la fel fenomenele colective variaza dupa constitutia substratului social'. Fiziologia sociala studiaza, deci, totalitatea 'manifestarilorvitale ale societatilor', pluralitatea acestora reflectandu-se intr-o pluralitate corespunzatoare de 'stiinte particulare'.

2)      Institutii sau conduite colective, care exercita presiuni prin intermediul unor practici obisnuite sau constrangeri prin intermediul organizatilor.




3)      Simboluri: corespunzatore practicilor institutionalizate. Acestea pot fi: simboluri cu incarcatura religioasa, embleme, drapele, rituri, dogme, sau pot exprima norme juridice: proceduri, legi, sanctiuni.

4)      Valori, idei, idealuri colective, care se afirma ca principalele surse de producere a vietii sociale si de inovare a modelelor de comportament.

5)      Starile constiintei colective reprezinta treapta cea mai profunda a constiintei colective si cuprind: reprezentarile colective, memoria colectiva, sentimentele colective, tendinte si aspiratii colective, vointa colectiva. Riturile religiei, de exemplu, exprima realitati colective prin starile mentale ale grupurilor care le practica in virtutea reprezentarilor aferente.

Reprezentarile colective sunt un rezultat al tipizarii raporturilor dintre indivizi si societate, dar prin cristalizare devin un instrument de dominare a indivizilor impartiti in grupuri cu optiuni valorice si ideologice diferite. In aceste aspecte gaseste E. Durkheim cauza esentiala a impartirii societatii in clase sociale a caror structura superioara reflecta regresiunea traditiei, in favoarea rationalizarii progresive a spatiului social. Accentuarea acestei rationalizari, prin specializarea tot mai accentuata a tipurilor de activitati generate de imperativele tehnologice ale modernizarii sistemului social, contribuie la dezintegrarea ireversibila a solidaritatii mecanice, fenomen care ii prilejuieste lui E. Durkheim operarea distinctiei dintre 'fiziologia' si 'patologia sociala'. Reorganizarea societatii trebuie sa porneasca nu de la principii teoretice abstracte, ci de la studierea temeinica a ceea ce este anormal si trebuie eliminat. 'Pentru ca sociologia sa fie cu adevarat o stiinta a lucrurilor, trebuie ca generalitatea fenomenelor sa fie luata drept criteriu al normalitatii lor'.

Tendinta producerii unui fenomen indica, deci, nevoia pe care o resimte stadiul determinat de dezvoltare a societatii pentru respectivul fenomen considerat ca normal prin firescul sau. Mentinerea conditiilor care au facut posibila aparitia sa ii justifica si ii face normala persistenta. 'Exista o lege generala care arata ca agregatele partiale care fac parte dintr-unul mai vast pot sa-si distinga din ce in ce mai slab propria lor individualitate. Cu cat este mai extinsa diviziunea muncii, cu atat partile societatii sunt mai distincte. Diviziunea muncii este, deci, cu atat mai mare cu cat este mai mare numarul indivizilor care se afla in contact suficient de puternic incat sa reactioneze unii fata de altii. Daca vom numi contactul activ al indivizilor, putem spune ca diviziunea muncii se extinde direct proportional cu densitatea morala sau dinamica a societatii'[5].

In lucrarea 'Le suicide'36[6] foloseste prima data termenul de 'anomie' pentru a da o mai mare proprietate stiintifica analizei sociologice a raportului dintre normal si anormal in societatea industrializata. Astfel, pe baza unor exemple cu mare relevanta empirica, se constata ca societatea moderna aflata sub impactul industrializarii a accentuat formele si intensitatea revendicarilor pe care le formuleaza individul fata de colectivitate. Violenta revendicarilor creste si datorita faptului ca societatea nu este pregatita sa satisfaca trebuintele individului. Societatea moderna, stimuland deteriorarea treptata a regulilor acceptate de grup, restrange posibilitatile de integrare sociala a individului, care se simte tot mai dominat de instantele supraindividuale ale spatiului social global. De aici decurg tulburari grave care conduc spre anomii, una dintre ele fiind sinuciderea.

E. Durkheim descrie trei tipuri de sinucideri:

a)      Sinucidere egoista, cauzata de deteriorarea ireversibila a raportului dintre valorile individuale si sistemul de valori existente in spatiul social global;

b)      Sinucidere altruista, este o expresie a degenerarii raporturilor interindividuale si grupale, la nivelul carora nu mai poate fi perceput nici un centru de autoritate in masura sa asigure echilibrul psihologic si coerenta actiunii sociale;

c)      Sinucidere anomica, generata de dereglarea structurii morale a intregii societati datorata declinului religiilor pe care se baza morala traditionala si in egala masura datorita anarhiei vietii economice sustrase controlului organizat si constient. Dispersarea valorilor morale unitare, care functionau ca instante de socializare pentru individ, il conduce pe E. Durkheim spre concluzia ca singurul factor care mai poate asigura coeziunea sociala vietii moderne este factorul profesional.

In acest sens, propune corporatia ca sursa de integrare sociala eficienta a individului, modelul corporatist fiind considerat (sub raportul calitatii relatiilor sociale) un model de familie la scara extinsa. In acest sens dezvoltarea si consolidarea familiei constituie singura certitudine pentru cresterea coeziunii sociale si integrarea optima a individului in societate prin cadrele normative ale corporatiei.

In lucrarea 'Les formes elementaires de la vie religieuse' se aduc noi argumente pentru a demonstra faptul ca unitatea sociala este, in esenta, un ordin spiritual. Ca modalitate de dedublare a lumii in sacru si profan, fenomenul religios, polarizand manifestarile spirituale ale unei comunitati, se dovedeste a fi un fapt social si o creatie colectiva. Spiritualitatea individului reflecta, astfel, prin intermediul credintelor si reprezentarilor religioase, complexitatea societatii reale dovedindu-se o sursa de coeziune sociala. Ritualurile, dincolo de continutul lor spiritual intrinsec, indeplinesc si o functie profana: aceea de a-l integra pe individ in societate si de a-i insufla o teama fata de sanctiunile ei. Pe o treapta mai putin evoluata a societatii, teama fata de sanctiunile tribului le transforma pe acestea (de ordin profan) in lucruri transcendente si se constituie, treptat, in religie. Cea mai simpla forma de religie este totemismul care legitimeaza existenta sociala a clanului.Unitatea clanului in jurul totemului explica faptul ca prin credinta oamenii se asociaza comunitatii intruchipate in forta colectiva si impersonala a credintei practicate prin ritual. Sistemul solidar, de credinte, practici si comportamentele tipice ramane definitoriu si pentru religiile moderne demonstrand ca societatea este creatoare de divin pe toate treptele sale de evolutie.

In istoria gandirii sociologice E. Durkheim detine prioritatea definirii raportului dintre sociologia generala si sociologiile de ramura.

1.    Sociologia generala este 'stiinta sintetica ce se straduieste sa adune concluziile generale care se degaja din toate stiintele particulare. Oricat de deosebite ar fi unele de altele, diversele clase de fapte sociale nu sunt, totusi, decat speciile unui aceluiasi gen: este deci locul sa cautam prin ce se face unitatea genului, prin ce se caracterizeaza faptul social in abstracto si daca exista cumva legi cu totul generale, carora diferitele legi stabilite de ramurile sociale nu le-ar fi decat forme particulare'.

2.    Sociologia religiei are ca obiect de studiu totalitatea fenomenelor sociale cu continut religios: ritualurile, credintele, practicile si consecintele sociale ale acestora. Tot in sfera de competenta a acestei sociologii 'de ramura' intra si investigarea genezei, evolutiei si functionarii institutiilor religioase privite pe fundalul transformarilor structurale ale societatii globale.

3.    Sociologia moralei studiaza natura si evolutia criteriilor pe baza carora societatea isi stabileste normele de comportament. Diferenta dintre normele morale si celelalte tipuri de norme (religioase, profesionale, juridice) consta in caracterul imperativ al normei morale in raport cu societatea si in faptul ca scopul moral apare ca valoare dezirabila social. Societatea fiind 'pentru constiintele individuale un obiect transcendent' se constituie ca sursa a oricarei autoritati morale, toate normele prescrise de ea fiind obligatorii.

4.          Sociologia juridica isi rezerva ca obiect epistemic 'viata juridica' in care coeziunea o asigura norma dreptului definita 'regula de conduita, sanctionata'. 'Viata generala a societatii nu se poate extinde asupra unui punct fara ca viata juridica sa se extinda si ea, in acelasi timp si in acelasi raport. Putem fi siguri deci ca vom gasi reflectate in drept toate varietatile esentiale ale solidaritatii sociale'. Faptele sociale studiate de sociologia juridica se clasifica dupa tipurile de sanctiuni astfel:

a)      Sanctiunile represive, cuprinse in dreptul penal, caracteristice formelor initiale de viata sociala in care unitatea sociala o reprezinta solidaritatea mecanica;

b)      Sanctiunile restitutive, cuprinse in dreptul privat, dreptul procedural, dreptul administrativ si dreptul constitutional, caracteristice diversificarii functiilor sociale ca urmare a diviziunii muncii. Pe aceasta treapta de evolutie sociala functia fundamentala a dreptului o constituie trasarea cadrului normativ al cooperarii sociale organizate. Normele juridice legitimeaza, in acest caz, un tip calitativ nou de solidaritate: solidaritatea organica.




5). Sociologia economica: desi nedefinita explicit a fost conturata ca obiect de studiu in contextul analizarii influentelor vietii economice asupra morfologiei sociale: 'anumiti factori economici inrauresc adanc modul in care e distribuita populatia, densitatea ei, forma gruparilor omenesti si, pe aceasta cale, exercita adeseori o influenta profunda asupra diferitelor stari de opinie'. Teza de baza a sociologiei economice o constituie reflectarea determinismului social imanent in interdependenta dintre valoarea lucrurilor si evolutia opiniilor ce se vehiculeaza in spatiul social. 'Valoarea lucrurilor nu depinde numai de proprietatile lor obiective, dar si de parerea pe care ne-o facem. Si, fara indoiala, aceasta parere este, in parte, determinata de proprietatile obiective, dar ea e supusa si multor alte influente'. Modernizarea neincetata a societatii antreneaza doua procese contradictorii: nevoia de cooperare pentru a produce competitiv, pe de o parte, si nevoia de specializare a individului care risca sa piarda simtul perspectivei si al apartenentei la o structura organizata. Refacerea coeziunii este posibila prin reinstitutionalizarea spiritului de solidaritate prin intermediul corporatiilor atat la nivel national, cat si international. Ideile privitoare la aspectele economice E. Durkheim si le-a expus in cadrul 'Societatii de economie politica' din Paris, dar au fost redactate in 'Journal des economistes' in 1908.

6). Sociologia lingvistica a fost doar amintita, lui E. Durkheim recunoscandu-i-se rolul de precursor al acestei discipline. Din ea s-a desprins si exista in prezent sociologia literaturii.

7). Sociologia pedagogiei: desi n-a denumit-o asa, a constituit o preocupare constanta pentru E. Durkheim, deoarece a facut parte din norma de predare a catedrei sale universitare. Scrierile sale pedagogice sunt cuprinse in volumul 'Education et Sociologie' aparut postum. Personalitatea individului se formeaza prin educatie, proces care presupune transmiterea unor practici si moduri de gandire de la o generatie la alta. In acest mod, educatia se institutionalizeaza ca un fapt social generic, care transforma societatea intr-o personalitate morala capabila sa se ridice deasupra limitelor inerente generatiilor, asigurand perenitate valorilor care fac posibila socializarea. 'Suntem scufundati intr-o atmosfera de idei si sentimente colective pe care nu le putem modifica dupa vrere; iar pe ele se sprijina practicile educative'.

8)      Sociologia familiei, ca disciplina sociologica, este un rezultat al studiilor intreprinse asupra rudeniei totemice a familiilor patriarhale (intemeiate pe autoritatea tatalui ) si asupra familiei conjugale (intemeiate pe raporturile contractuale dintre soti) caracteristice societatilor evoluate moderne. Dincolo de formele sale diferite, familia dezvaluie existenta unor valori supraindividuale la care se raporteaza toti membrii si pe care le respecta neconditionat. Aceste valori demonstreaza faptul ca societatea este aceea care traseaza cadrele normative ale familiei si face din ea o institutie capabila sa asigure perenitatea valorilor si sa preserve mentalul colectiv specific fiecarui spatiu social.

9)      Sociologia politica studiaza aparitia si cristalizarea puterii ca fenomen social, precum si diferitele forme de institutionalizare a ei. Dintre toate aceste forme, cea mai importanta este, in conceptia lui E. Durkheim, suveranitatea, aceasta reprezentand modul concret de functionare a sistemului social in interconditionarea dintre componentele sale interne si externe.

10)  Sociologia tehnologica a fost numai schitata in lucrarea 'De la methode les sciences', fiindu-i rezervata studierea tehnicii ca fapt social. Avem in vedere intelegerea tehnicii in sens larg, etimologic : tehne = a face ; in consecinta, totalitatea mijloacelor prin raportare la gradul de adecvare fata de scopuri intra tot in raza de abordare epistemica a Sociologiei tehnologice. Ca fapt social tehnica este o derivatie a ritualurilor magico-religioase prin care s-a mijlocit comunicarea cu 'constiinta colectiva' care, in ultima instanta, este tocmai capacitatea creatoare a societatii : capacitatea colectivitatii de a rezolva eficient si in timp util problemele propriei dezvoltari.

11)  Sociologia cunoasterii abordeaza conditiile sociale ale aparitiei conceptelor, categoriilor si conceptiilor prin prisma carora parvenim la o explicatie globala a fenomenalitatii sociale. Nu aspectul logic al teoriilor, ci proiectia sociala a acestora in calitatea lor de creatii umane si de 'fapte' sociale face din ele obiect de studiu pentru aceasta ramura a sociologiei.


REPERE BIOBIBLIOGRAFICE

E. Durkheim (15 aprilie 1858, Epinal - 1917, Paris)

A absolvit Scoala Normala si si-a sustinut doctoratul in filosofie. Intre 1885-1886 studiaza stiintele sociale in Paris, apoi in Germania sub conducerea lui Wundt. Dupa intoarcerea din Germania publica in 'Revista Filosofica' trei articole despre 'Studii recente asupra stiintelor sociale' ; 'Stiinta pozitiva si morala in Germania' ; 'Filosofia in universitatile germane'. In 1887 este numit profesor de pedagogie si stiinte sociale la Facultatea de litere a Universitatii din Bordeaux. Acest curs este primul curs de sociologie care a fost predat intr-o universitate. La Bordeaux, E. Durkheim a avut ca si colegi pe : Espinas, Hamelin si Rodier. In 1888 a publicat in 'Revue philosophique' articolul 'Suicide et natalite'. In 1893 sustine teza de doctorat cu titlul 'Diviziunea sociala a muncii', acompaniata, in stilul vremii, de o teza in latina asupra 'Contributiei lui Montesquieu la constituirea stiintei sociale'. In 1895 publica 'Regulile metodei sociologice'. In 1896 cursul sau de sociologie este transformat in curs obligatoriu. In acelasi an fondeaza 'L'annee sociologique' in care publica 'La prohibition de l'Inceste et ses origines' si 'La definition des phrnomenes religieux'. In 1902 este numit profesor titular, succedandu-i lui F. Buisson la catedra de pedagogie de la Sorbona. Fiind cel dintai care a introdus sociologia in invatamantul francez, el detine aceeasi prioritate si la scara istoriei sociologiei. In anul 1906 este titularizat la Catedra de pedagogie a Facultatii de litere din Paris. El preda simultan si sociologie si pedagogie. Comunicarea 'Determinarea faptului moral' ii aduce o consacrare de care avea nevoie. In 1911 la Congresul de filosofie de la Bologna isi face cunoscuta comunicarea stiintifica referitoare la 'Judecatile de realitate si judecatile de valoare'. In 1912 publica 'Formele elementare ale vietii religioase'. Incepand cu 1913 catedra primeste numele de 'Chaire de sociologie' de la Sorbona. Comunica 'Problema religioasa si dualitatea naturii umane'. In 1915, impresionat de pierderea fiului sau, publica 'L'Allemagne audessus de tout'; 'La mentalite allemande et la guerre'; 'Qui a voulu la guerre?'; 'Les origines de la guerre d'apres les documents diplomatiques'. Anul 1971, la 15 nov., prin disparitia sa, marcheaza incheierea, temporara, a unui capitol referential al evolutiei sociologiei.

Principalele opere: De la division du travail social (1893); Les regles de la methode sociologique (1895); Le suicide (1897); Les formes elementaires de la vie religieuse (1912); L'Education morale (1923); Sociologie et philosophie (1925); Le socialisme (1928); L'evolution pedagogique en France, I: Des origines a la Renaisance; II: De la Renaisance a nos jours, an 1938. Poate fi considerat un adevarat moment cartesian al sociologiei franceze si universale.

BIBLIOGRAFIE

1.                   E. Durkheim: De la division du travail social, Paris, Libraire Alcan, 1932;

2.                   E. Durkheim: Educatie si sociologie, Bucuresti, E.D.P., 1980;

3.                   E. Durkheim: L'education morale, Paris, Libraire FelixAlcan, 1934;

4.                   E. Durkheim: Les formes elementaires de la vie religieuse. Le systeme totemique en Australia, Paris, Felix Alcan, 1937;

5.                   E. Durkheim: Journal sociologique, Paris, PUF, 1969;

6.                   E. Durkheim: Lecons de sociologie, Paris, PUF, 1969;



7.                   E. Durkheim: Les regles de la methode sociologique, Paris, PUF, 1973;

8.                   E. Durkheim: Regulile metodei sociologice, Bucuresti, Ed. stiintifica, 1974;

9.                   E. Durkheim: La science sociale et l'action, Paris, PUF, 1970;

10.                E. Durkheim: Le socialisme.Sa definition, ses debuts.Paris,FelixAlcan,1928;

11.                E. Durkheim:Sociologie et philosophie, Paris, PUF, 1967;

12.                E. Durkheim: Le suicide. Etude de sociologie, Paris, PUF, 1973;

Despre E. Durkheim

1.                    Davy Georges: Emile Durkheim: Chois de textes avec etude du systeme sociologique, Paris, 1927;

2.                    Stelian Stoica: Etica Durkheimista, Bucuresti, Ed. stiintifica, 1969;

3.                    Blasche, Margarete: Gesellschaftsbegriff und Sozialisationprozess in den Theorien von Emile Durkheim und T. Parsons, Erlangen, 1973;

4.                    G. Davy: Sociologiques d'hier et d'aujourd'hui, Alcan, 1931;

5.                    J. Vialateux: De Durkheim a Besgson, Blond et Gay, 1939;

6.                    Scotson, John: Introducting society: a basic introduction to sociology, London, 1975;

7.                    Talks with Social Scientists, London and Amsterdam, 1968;

8.                    Perroux Francois: Alienation et societe industrielle, Paris, 192 pagini;

9.                    Buckley Walter:Sociology and modern systems theory, N.Y.Pretince-Hall,1967;

10.                 Collier K. G.:The Science of Humanity, London, N.Y., 1950;

11.                 Cuvillier Armand: Manuel de sociologie, Tom. 1, Paris, PUF,1967 (trei volume);

12.                 ***An Introduction to the History of Sociology, Chicago-London, Chicago Press, 1966;

13.                 Cohen Parcy, S.: Modern Social Theory, London, Heineman, 1968;

14.                 Gurvitch, Georges: La vocation actuelle de la sociologie, Tom. 2, Paris, PUF, 1969;

15.                 T. Parsons: Theories of Society, N.Y., London, 1965;

16.                 Dahrendorf, Ralf: Class and Class conflict in industrial society, Stanford University Press, 1969;

17.                 Blan, Peter M.: Bureacracy in modern society, N.Y. Random House, 1971;

18.                 Gladwin, Thomas: Poverty USA, Toronto, 1967;

19.OUY Achille: L'avenir de la sociologie, Paris, 1940.




. E Durkheim: Sociologie. Regulile metodei sociologice, trad. C. Sudeteanu, Bucuresti, Editura Cultura Nationala, 1924, p.54[1]

[2] T. Sperantia: Introducere in sociologie, tom. II, p. 432

[3] T. Sperantia: Op. cit., p. 441

[4] E. Durkheim: Regulile metodei sociologice, op. cit., p.109

[5] E. Durkheim: Sociologia. Regulile metodei sociologice, trad., 1924, p. 102

[6] Considerata a fi prima cercetare empirica in care a fost utilizata analiza cauzala multivarianta si analiza factoriala a fenomenului sinuciderii; metodele sale vor fi folosite si incluse in toate tratatele de metode si tehnici de cercetare din Anglia si S.U.A.












Document Info


Accesari: 1972
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )