Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































TEHNICI DE UTILIZARE A CREATIVITĂŢII GRUPULUI

sociologie












ALTE DOCUMENTE

VEZI CĂ ACEST ELEMENT NU ESTE NUMAI UNUL DE MENTALITATE, CI UNUL FUNCTIONAL, DE PROTECŢIE
Observatia sociologica
Sisteme conceptuale si operationale in sociologie
CPI 260
Cele 10 nevoi nevrotice care raman in structura de personalitate a adultului
SOCIOLOGIE PSIHOLOGIE
Prezentarea criteriilor pe baza caruia se realizeaza studiul comparativ
Anul 2012
20 DE REGULI DE VIATA
Munca

3. Tehnici de utilizare a creativitatii grupului




3.1. Tehnici de comunicare în grup

O informatie dirijata în mod intentionat devine mesaj. Aceasta presupune existenta unui destinatar sau acceptor si nu numai a unui receptor sau captator. De asemenea, este implicata existenta unui emitator, a unui codificator sau a unei instante de decodare.

Comunicarea presupune reversibilitatea mesajelor în cadrul relatiei care uneste doua entitati, chiar daca mesajele nu sunt de aceleasi ordin. Omul poate comunica astfel cu animalele, cu natura, dar cea mai elaborata, evoluata si bineînteles, analizata este comunicare în cadrul grupurilor de oameni. Aceasta presupune existenta unor structuri naturale sau culturale si a unor tehnici care sa impuna instructiuni de organizare si reglementare.

Comunicarea presupune existenta unor obiective individuale corelate cu a altor indivizi sau obiective ale grupurilor si subgrupurilor. În cadrul unui grup se pot contura subgrupuri în functie de obiective, aptitudini, disponibilitati si situatii care provoaca structurarea.

Comunicarea în cadrul grupului implica tehnici sp 121h722b ecifice si exercitii în functie de :

-         organizarea în subgrupuri;

-         interactiunea în situatia de grup complet;

-         raportarea la real;

-         creativitatea si stimularea acesteia.

Structural, constrângerile reglementate de instructiuni se refera la repartitia:

1.      în subgrupuri de functii egale sau diferentiate;

2.      între indivizi cu roluri egale sau diferite;

3.      cu mijloace proiective, identice sau distincte.

Instructiunile pot îndeplini functii identice în subgrupuri în care indivizii îndeplinesc roluri egale, iar tehnicile folosite în acest caz pot fi: a) sarcini si teme în elaborare progresiva sau regresiva (se lucreaza cu grupuri mici care se reunesc treptat sau cu grupuri mai mari care se divid treptat); b) îndeplinirea de sarcini sau teme cu consultare pe loc (de exemplu: Phillips 6 x 6 = 6 persoane lucreaza 6 minute); c) fiecare individ trateaza un minicaz, urmând apoi analiza cu restul grupului, schimb de materiale pentru analiza sau minicazurile sunt produse de un subgrup si analizate de altul, etc; d) elaborarea de sarcini în intergrupuri, fiecare subgrup având un reprezentant care comunica cu celelalte subgrupuri; e) interviuri pe subgrupuri care îsi marcheaza cu cartonase de culori diferite raspunsurile date de indivizii chestionati. Cartonasele se reunesc dupa culoare (verde = asteptari; galben = temeri, etc.) si raspunsurile sunt analizate la nivelul grupului complet.

În subgrupuri, indivizii pot îndeplini roluri diferentiate, iar tehnicile aplicate pot fi:

 a) comunicarea rotativa cu mesageri succesivi din subgrupuri sau cu pivoti mobili care trec de la un subgrup la altul;

b) triadele dau tetradele cuprinzând un intervievator, un intervievat, un observator, etc. rezolva sarcini în grupul restrâns, apoi rolurile se schimba si analiza generala a rezultatelor se face în grupul reunit;

c) tehnica învecinarii presupune îndeplinirea de sarcini în cadrul unui grup în urma unor discutii cu persoanele alaturate;

d) "Broasca testoasa" este o tehnica de lucru presupunând comunicare între subgrupuri prin intermediul unor purtatori de cuvânt, iar restul persoanelor stau "în carapace" ca observatori;

e) Tehnica interpretarii gestuale se poate folosi între subgrupuri sau pentru determinarea divizarii grupului complet.

Tehnici actuale ale comunicarii mai pot fi: foto-limbajul, studiile de caz, tehnica "blazonului", etc.

Instructiunile cu functii diferentiate permit folosirea unor tehnici care permit îndeplinirea de roluri identice în grup sau subgrup: a) observarea reciproca; b) argumentarea; c) votul; d) reuniunea de tip panel; e) metoda Delphi; f) comenzi reciproce între subgrupuri.

Pentru cazul unor roluri diferentiate în grup exista tehnici ca: a) studiul riscurilor (obstacole, dificultati); b) studiul  incidentelor; c) chemarea pe banca acuzatilor; d) grupurile de aprofundare profesionala; e) brainstorming; f) exercitii de prospectare a viitorului; g) jocuri de transpunere, inovare, comunicare si evaluare, etc.

3.2. Tehnici de comunicare utile procesului managerial

3.2.1. Tehnici de brainstorming

Origine

Inventata în 1939 de catre Alex F. Osborn brainstorming-ul este frecvent utilizat în domeniile tehnice, comerciale si publicitare; într-un mod mai general, el poate fi aplicat oriunde se cauta descoperirea unor idei noi (A. Perreti, J.-A. Legnand, J. Boniface, 2001, p. 107-109).

O scurta descriere

Brainstorming-ul (literal: "furtuna în creier") este o metoda colectiva de cautare a unor idei noi, prin care participantii expun, într-un mod cât mai rapid si cât mai putin critic posibil, toate ideile inspirate de o problema.

Numarul de participanti: grupul optim, între sase si douasprezece persoane (eventual, mai multe).

Durata: de la patruzeci minute pâna la doua ore sau mai mult.

Obiective

1.      Analizarea problemei avansate, sub o infinitate de aspecte: producerea cât mai multor idei.

2.      Preluarea ideilor în stare lor incipienta, asa cum se formeaza, înainte de a fi canalizate de gândirea logica.

3.      Explorarea potentialului intuitiv, asociativ si conceptual al unui grup de persoane.

4.      Reperarea obstacolelor din calea creativitatii, a elementelor apriorice, a obisnuintelor, constrângerilor, închiderilor.

3.2.1.1. Organizarea reuniunii

Nenumarate sunt conditiile care contribuie la cresterea productivitatii brainstorming-ului.

Momentul cel mai favorabil, în care participantii sunt extrem de destinsi si disponibili, este, de cele mai multe ori, dimineata.

Spatiile trebuie sa fie linistite si confortabile, pentru a favoriza concentrarea: o mare suplete în aranjarea lor stimuleaza mobilitatea celor prezenti, largind gama de posibilitati.

Echipamentul material pus la dispozitia participantilor trebuie sa fie variat si usor de manevrat: table, foi mari pentru scrierea ideilor pe masura ce sunt exprimate, eventual un magnetofon sau un magnetoscop.

Grupul de brainstorming are o functionare optima atunci când în componenta sa intra între sase si douasprezece persoane; daca numarul lor e mai mare, se recomanda constituirea unuia sau a mai multor grupuri paralele.

Eterogenitatea grupului (diferente de vârsta, de sex, de competenta, de nivel ierarhic etc.) favorizeaza asociatiile de idei, îmbogatind întregul proces.

Prima faza: analiza problemei

Participantii încearca sa analizeze problema, descompunând-o în atâtea parti, aspecte sau fatete, câte sunt necesare. Ei elimina elementele de constrângere, care nu ofera posibilitatea unor modificari.

Animatorul poate participa si el la aceasta analiza, adresând întrebari într-un mod cât mai deschis si având grija sa se abordeze cât mai multe subiecte simultan.

A doua faza: cautarea colectiva de idei

Prima instructiune

Toate ideile sugerate de problema trebuie sa fie exprimate prin fraze simple sau prin cuvinte scurte si exacte. Cu alte cuvinte: "spuneti tot ce va trece prin cap".

A doua instructiune

Trebuie sa se evite orice atitudine critica care ar putea conduce la formularea unei judecati sau la o selectarea a ideilor: "Nu judecati, nu alegeti".

A treia instructiune

Nu trebuie sa se caute idei de calitate, ci sa se pastreze, înainte de toate, obiectivul cantitatii, cu acumularea tuturor ideilor, inclusiv a celor mai ciudate: "Dati maximul de idei posibile, chiar si pe cele nebunesti".

Dupa enuntarea acestor instructiuni, se impune fixarea cu exactitate a duratei exercitiului: de la zece minute pâna la doua ore, în functie de natura problemei si de numarul de persoane prezente.

A treia faza: recoltarea si exploatarea ideilor

1.      Clasarea ideilor

Participantii încearca, cu ajutorul animatorului, sa claseze pe categorii, pe ordine, ansambluri semantice sau tematice.

2.      Selectarea ideilor



Pe marginea clasamentului, participantii opereaza o selectie pe doua niveluri: mai întâi ideile bune, apoi cele stralucite.

Alegerea ideilor bune se poate face conform unui anumit numar de criterii: posibilitati de aplicare, compatibilitatea cu alte idei deja adoptate, înscrierea într-un anumit cadru de referinta etc.

Selectarea ideilor stralucite se poate realiza printr-o metoda de comparare pe perechi, printr-o evaluare dependenta de unele criterii ce vizeaza calitati cerute sau în functie de o apreciere operationala, privind eficacitatea pe termen scurt, mediu si lung.

3.2.1.2. Semnificatia ansamblului produs si meditatia asupra acestuia

La sfârsitul sedintei, animatorul poate ajuta grupul sa degajeze semnificatiile, supozitiile si simbolismele cuprinse în ansamblul ideilor exprimate, dupa care, într-o a doua etapa, poate facilita emergenta unei expresii sau a unei reflectii, dincolo de obstacolele si stimularile întâlnite pe parcursul producerii de idei.

Organizarea grupului de-a lungul celor trei faze

Grupul se poate organiza în mai multe feluri:

Primul exemplu: acelasi grup, acelasi animator, pe tot parcursul celor trei faze.

Al doilea exemplu: doua subgrupuri, G1 si G2, si un animator.

Prima faza: G1 analizeaza problema, G2 îl supune observarii pe G1.

A doua faza; G1 produce idei, G2 îl observa pe G1.

A treia faza: G2 aduna si selecteaza ideile lui G1.

Al treilea exemplu: doua subgrupuri, doi animatori.

Prima faza; G1 analizeaza problema cu animatorul A1, G2 analizeaza problema cu animatorul A2.

A doua faza; G1 produce idei împreuna cu animatorul A1, G2 face acelasi lucru cu A2.

A treia faza; G1 aduna si selecteaza ideile lui G2 cu animatorul A2, G2 aduna si selecteaza ideile lui G1 cu A1.

3.2.2. Dispozitivul Phillips 6 x 6 sau pm

Aceasta tehnica (Phillips 6 x 6 sau p persoane, timp de m minute) permite fractionarea rapida a unui grup mare în subgrupuri eterogene, pentru consultarea privind unele dispozitii sau pentru discutarea pe scurt a unui subiect dat (A. Perreti, J.-A. Legnand, J. Boniface, 2001, p. 60-62).

Ulterior, în sedinta generala, purtatorii de cuvânt ai acestor subgrupuri comunica, în mod succint, opiniile sau propunerile emise în fiecare dintre ele.

Numarul de participanti: câte sase persoane în fiecare subgrup (pentru grupuri de aproximativ treizeci pâna la o suta cincizeci de persoane, în total).

Durata: patru minute de organizare, sase minute în subgrupuri, doua minute pentru darea de seama a purtatorului de cuvânt al fiecarui subgrup, în total - jumatate de ora pentru saizeci de persoane.

Acest dispozitiv se poate extinde si la grupuri mai mari.

Adesea, exista interesul de a reitera aceasta tehnica, asa cum vom arata imediat.

Obiective

1.      Anularea incertitudinilor reciproce ale indivizilor si a inertiilor grupale.

2.      Abordarea mai multor aspecte ale unei întrebari, într-un timp limitat, prin participarea naturala a reflectiilor spontane schimbate între subgrupuri.

3.      Facilitarea exprimarii si a comunicarii între mai mult de cincisprezece persoane în acelasi timp.

4.      Favorizarea unui mod de a lua decizii reprezentativ pentru diversele tendinte care apar în interiorul unui ansamblu, într-un interval minim de timp.

5.      Favorizarea confruntarii perceptiilor individuale si a creativitatii, proprii activitatii în grup, cu asumarea complementaritatii acestor perceptii.

3.2.2.1. Organizarea exercitiului

Animatorul explica, în mod concis, oportunitatea, sensul si modul de desfasurare a exercitiului, dupa care expune sau reaminteste, cu multa claritate, subiectul care a fost stabilit si care, în functie de obiective si de fazele stagiului, poate viza:

-         repartizarea pozitiilor pentru persoanele unui grup mare, prin raportarea la un studiu sau la o discutie aflate în desfasurare;

-         organizarea programului de lucru al unui grup;

-         alegerea unor teme de studiu;

-         liniile de forta ale unei probleme;

-         bilantul unui stagiu sau al unei activitati mai limitate etc.

Acest dispozitiv poate fi utilizat atât pentru a suscita unele întrebari în urma unui expozeu, cât si pentru a relansa o discutie care stagneaza etc.

3.2.2.2. Discutiile din interiorul grupurilor mici

Participantii se constituie, pe loc si repede, în subgrupuri de câte sase, care pot fi eterogene.

Fiecare subgrup numeste un coordonator care sa controleze repartitia timpilor de interventie, sa permita exprimarea fiecarui membru al subgrupului si, de asemenea, sa numeasca un purtator de cuvânt.

Timp de sase minute, între subgrupuri se produc schimburi, prin care participantii îsi pot exprima liber sentimentele sau ideile privind tema propusa. Spectacolul întregului grup, cu diversele sale subgrupuri în plina activitate, este extrem de dinamic.

3.2.2.3. Prezentarea rapoartelor

La apelul animatorului (care poate interveni atunci când ramâne un minut), subgrupurile se aduna pentru sedinta generala. Purtatorii de cuvânt pot ramâne în subgrupurile lor sau pot fi invitati sa se reuneasca în jurul unei mese de discutie, restul participantilor instalându-se în semicerc, în jurul lor ( a se vedea dispozitivul de discutie-panel).

Fiecare purtator de cuvânt explica succint punctele abordate în subgrupul sau, intervenind cât mai putin posibil în organizarea expunerii sale. El reia elementele cele mai semnificative din ceea ce s-a spus. Când fiecare purtator de cuvânt si-a încheiat expunerea, animatorul întreaba daca vreo persoana a subgrupului respectiv are ceva de rectificat sau de adaugat.

3.2.2.4. Sinteza darilor de seama

În functie de modul în care a fost utilizat exercitiul, sinteza se poate face sub diverse forme.

·                    Discutia purtatorilor de cuvânt

În aceasta varianta, purtatorii de cuvânt discuta între ei, valorizând elementele de care toata lumea dispune în acel moment, având în vedere, daca e nevoie, solutiile posibile.

Pe parcursul acestei discutii, ceilalti participanti pot transmite mesaje scrise diferitilor purtatori de cuvânt.

Întreaga asistenta tine cont de elaborarea finala, fixata de catre purtatorii de cuvânt, cu luarea în considerare a opiniei majoritatii.

Discutia poate fi condusa conform modelului de dispozitiv de tip "broasca-testoasa".

·                    Sinteza realizata de animator

În alte cazuri, animatorul se va limita sa faca unui rezumat sau o clasificare a diferitelor propuneri sau reflectii.

Daca exercitiul a fost adoptat în urma un expozeu, aceasta metoda permite vorbitorului sa raspunda în mod ordonat, dupa un ragaz de meditatie, diferitelor întrebari si dileme ridicate de catre auditoriu.

3.2.2.5. Variante

·                    Dispozitivul 6 x 6 poate fi transformat în dispozitiv pm

Timp de m minute, p persoane dintr-un grup mare lucreaza în subgrupuri. De exemplu, 4 - 15 înseamna ca vom cere unui grup sa se scindeze în subgrupuri de câte patru persoane, pentru o durata de studiu de câte cincisprezece minute. Totusi, trebuie sa mentionam: cu cât anumite subgrupuri lucreaza mai mult timp, cu atât mai mult se îndeparteaza unele de altele, în defavoarea unitatii grupului mare: de asemenea, cu atât mai dificile devin reunirile. Este preferabil deci ca p si m sa nu fie prea mari.

·        6 x 6 sau pm reiterat

Dupa o prima consultare a grupului mare (în forma de 6 x 6 sau pm) si în strânsa dependenta de informatiile sau propunerile culese si interpretate, adesea este oportun si eficace sa se provoace o a doua consultare în forma 6 x 6 sau în noi pm-uri.

3.2.3. Discutia de tip panel

            Principiul acestei tehnici consta în utilizarea unui grup restrâns de indivizi competenti si/sau reprezentativi, constituind panelul (panel = esantion), în vederea studierii unei probleme, în timp ce un auditoriu constituit intervine prin mesaje scrise (A. Perreti, J.-A. Legnand, J. Boniface, 2001, p. 64-65).




            Discutia de tip panel desemneaza exercitiul în ansamblu, iar panelul - grupul restrâns în cadrul caruia se angajeaza discutia.

            Numarul de participanti: sase persoane pentru panel; un auditoriu de marime variabila; un animator si un "injector" de mesaje.

            Durata: între o ora si jumatate si trei ore.

Obiective

1.      Organizarea unei retele de comunicare în interiorul unui grup mare, asigurând numarul maxim de interventii si implicarea tuturor participantilor.

2.      Substituirea discursurilor sau monologurilor persoanelor cu o discutie mai putin formala, chiar mai dramatizata, permitând studierea unei teme prin schimbul de informatii contrastante sau prin elaborarea unor idei noi, cu regularizarea constanta a comunicarilor.

3.      Sprijinirea fiecaruia în a-si sustine mai bine punctul de vedere, în raport cu punctele de vedere ale celorlalti, mai mult sau mai putin distincte, exprimate în cadrul panelului sau al auditoriului.

4.      Provocarea aparitiei aspectelor emotionale ale unei problematici.

3.2.3.1. Faza de organizare

Cinci sau sase persoane, alese pentru competenta, pentru reprezentativitatea lor sau pentru orice alta ratiune, constituie panelul, care se instaleaza în jurul unei mese, sub conducerea unui animator.

Ceilalti participanti se plaseaza în semicerc, în jurul panelului, pentru a forma auditoriul.

Dimensiunile acestui auditoriu sunt variabile, dar limitate de conditiile materiale de ascultare si de interventie, care, cu ajutorul unor instalatii tehnice, ar putea fi ameliorate.

Membrii auditoriului primesc mici bucati de hârtie (eventual de culori diferite, o culoare pentru întrebari, o alta pentru exprimarea sentimentelor, o a treia pentru informatii suplimentare etc.) care le servesc pentru adresarea de mesaje.

Lânga animator se gaseste "injectorul" de mesaje, însarcinat în mod precis cu injectarea mesajelor auditoriului în interiorul panelului, în momente exacte (dupa fiecare jumatate de ora, de exemplu, sau la initiativa respectivului, în functie de oportunitatile ivite în dezbatere).

Animatorul îi prezinta pe membrii panelului sau îi lasa sa se prezinte singuri, pe rând, expunând pe scurt, împreuna cu ei, scopul si tema discutiei.

3.2.3.2. Faza de discutie în cadrul panelului

Membrii panelului demareaza discutia prin prezentarea punctelor de vedere privind tema respectiva, efectuând schimburi sau opunându-se.

Membrii auditoriului pot trimite mesaje scrise, în orice moment, utilizând hârtiile care le-au fost distribuite, pentru a pune întrebari, pentru a-si comunica impresiile, a emite sugestii, a furniza informatii suplimentare, a-si manifesta dezacordul etc.

Injectorul de mesaje claseaza aceste hârtii, pentru a le injecta în interiorul panelului, în momente fixate sau în functie de oportunitate.

E preferabil ca mesajele sa nu fie comunicate pe masura ce sosesc, pentru a nu bloca desfasurarea discutiei; se va rezerva un timp mai îndelungat pentru lectura, pentru a se evita manifestarea eventualelor sentimente de frustrare în cadrul auditoriului. Totusi, atunci când o interventie pare a fi deosebit de importanta, injectorul de mesaje o poate transmite animatorului, care va actiona în consecinta.

Dupa fiecare lectura, panelul reia discutia, încercând sa raspunda diferitelor interventii, timp în care auditoriul continua sa trimita mesaje.

La sfârsit, animatorul încearca sa faca o sinteza a aspectelor atinse si a preocuparilor, împreuna cu membrii panelului.

3.2.3.3. Faza de discutie generalizata

Discutia se poate generaliza ulterior, pe parcursul unei sedinte în plen, membrii auditoriului intervenind atunci direct, pe cale orala, asemenea membrilor panelului, sub conducerea animatorului.

Este posibil sa se rezerve un timp de observare, pentru a vedea cum a fost perceput exercitiul de catre cele doua grupuri si pentru a reflecta la unele aspecte metodologice.

Experienta arata ca membrii grupului de ascultatori au tendinta de a produce mesaje agresive, scrise sau orale, vizându-i pe membrii panelului. Animatorul va trebui sa analizeze frecvent aceasta situatie. El va avea posibilitatea de a distinge tensiunile reale de conflictele superficiale.

3.2.3.4. Variante

Panel pe o tema improvizata

Aceasta discutie se desfasoara normal, însa tema de meditatie este aleasa de catre participanti la începutul reuniunii, în loc sa fie premeditata.

Panelul este constituit din voluntari sau din persoane ce par a avea o oarecare competenta în domeniu.

Panel cu animatori pe post de martori

Acest tip de discutie este precedata de o discutie pe subgrupuri, în care participantii abordeaza tema propusa, sub conducerea unui animator. Constituirea acestor subgrupuri se poate face în mod eterogen (conform diferentelor de sex, de origine, de functie, de nivel ierarhic etc.), ceea ce antreneaza o confruntare a unor puncte de vedere, adesea extrem de productiva.

Subgrupurile se reunesc apoi pentru discutia de tip panel. Fiecare animator explica, în cadrul panelului, modul în care a perceput discutia, la nivelul continutului si al formei, în interiorul subgrupului, ca posesor al unei oarecare experiente. Dincolo de rolul de animator-martor, aceasta discutie se deruleaza în conditii normale.

Tehnica invocata permite favorizarea schimburilor în grupuri eterogene, observarea modului de functionare a unor grupuri cu structura si statut diferite (în trecerea spre discutia de tip panel) si reflectarea de fiecare animator-martor în raport cu discutia subgrupurilor.

Cu toate acestea, experienta arata ca deseori are loc un fenomen de oboseala în rândul auditoriului, în timpul discutiei-panel, daca animatorii subgrupurilor se limiteaza la un rol de raportori. În general, subgrupurile au ca obiectiv exploatarea diversitatii situatiilor sau a punctelor de vedere. Discutia de tip panel care urmeaza trebuie sa-si fixeze un obiectiv precis, vizând orientarea lucrarilor ulterioare sau pregatirea unor decizii, de exemplu.

3.2.4. Tehnica turului de masa

Nu trebuie confundat turul de masa cu votul. Turul de masa face parte din studiul problemei, fiind un mijloc prin care grupul se informeaza rapid despre starea dintr-un anumit moment a opiniilor din interiorul sau, pentru a putea demara studierea problemei. Prin vot, se pune punct studiului unei probleme. Se afirma ca nu se poate consacra mai mult timp cautarii celei mai bune solutii si ca trebuie luata o decizie. În turul de masa, obligatia fiecaruia consta în a-i informa pe ceilalti, pe scurt, dar complet, în legatura cu opinia sa momentana referitor la întrebarea pusa. A informa, si nu a convinge, deoarece discutia se va relua ulterior. Momentana, si nu definitiva, studiul problemei fiind în curs. Prin urmare, aceasta informare trebuie sa fie completa, indicând toate nuantele, ezitarile, incertitudinile si chiar contradictiile si sentimentele (A. Perreti, J.-A. Legnand, J. Boniface, 2001, p. 62-63).

În ceea ce priveste votul, fiecare adopta o pozitie definitiva si fara nuanta, renuntând la îndoielile, la ezitarile, la contradictiile sale. Participantii pun punct meditatiei asupra problemei, pentru a se lansa în actiune.

În turul de masa, se presupune:

1.      ca discutia poate duce la emergenta unei solutii mai bune decât celelalte;

2.      ca dorinta principala a tuturor participantilor este sa fie elaborata cea mai buna solutie;

3.      ca, în consecinta, daca fiecare este informat despre "pozitia pe care se situeaza" toti ceilalti, aceasta îl va ajuta sa continue sa reflecteze.

În legatura cu votul, se presupune:

1.      ca este inutil (sau imposibil) sa se continue discutia; ca trebuie sa se ia o decizie si sa se actioneze;

2.      ca, în virtutea hotarârii, fiecare stie ce gândeste si de ce gândeste astfel si ca, în consecinta, normal ar fi sa nu-si schimbe parerea.(Unii gândesc chiar ca a-ti schimba opinia este o dovada de slabiciune, un indiciu ca sunt influentabili!);

3.      ca, prin urmare, solutia care corespunde gândirii unui numar cât mai mare de persoane este, în mod necesar, cea mai buna. (Trebuie notat ca punctul 3 ar putea fi adevarat daca si 2 ar fi; însa 2 este presupus a fi în general fals: cea mai mare parte a oamenilor se înseala, cel mai adesea, în legatura cu ceea ce gândesc si cu motivul pentru care gândesc asa.)

Astfel definit, turul de masa, ca instrument de lucru, alimenteaza si îmbogateste reflectia grupului, unificând zonele de incertitudini asupra carora trebuie sa actioneze.

Din contra, votul, fiind un instrument de decizie, elimina incertitudinile, simplifica pozitiile si cristalizeaza opozitiile.

Exista totusi o trasatura comuna celor doua proceduri: în ambele cazuri, comentariile si reactiile la luarile de cuvânt ale fiecaruia sunt interzise.

În ambele cazuri, toata lumea asteapta ca discutia sa se încheie, pentru a interveni în legatura cu o alta modalitate de decizie.

Observatie

Plecând de la postulatele urmatoare:

1.      indivizii stiu ce gândesc;

2.      ei stiu de ce gândesc astfel;

3.      omul puternic nu îsi schimba parerea;

4.      discutiile sunt, în general, sterile; e suficient sa se voteze si sa se retina solutiile majoritare, este sigur ca se poate atinge gradul maxim de imobilitate sociala.

Într-adevar, aceste postulate sugereaza faptul ca niciodata problemele de fond nu sunt dezbatute, nici studiate: toata energia care ar putea fi consacrata acestui studiu este deviata spre cautarea sau constituirea unei majoritati conservatoare.

3.2.5. Reunirea prin metoda "percutarii"

Atunci când mai multe subgrupuri au lucrat la distanta unele fata de altele, se încearca stabilirea comunicarii dintre ele, prin intermediul unei serii de mesaje scurte, percutante (A. Perreti, J.-A. Legnand, J. Boniface, 2001, p. 63).

Obiective

1.      Incitarea fiecarui subgrup la redactarea unor mesaje precise, destinate celorlalte subgrupuri.

2.      Facilitarea reunirii, cu evitarea constrângerii prin raporturi prea strânse.

3.      Favorizarea unor propuneri concise, venind din partea subgrupurilor.

4.      Asigurarea unui anumit echilibru în exprimarea fiecarui subgrup.



5.      Dobândirea controlului asupra duratelor.

Desfasurarea

Dupa lucrarile efectuate separat, subgrupurile sunt reunite în aceeasi sala. Punerea în comun se face sub forma unor rapoarte sau dari de seama, exprimate de fiecare grup, cu luarea în considerare a trei sau patru mesaje scurte (sau chiar interviuri rapide).

Un responsabil sau un facilitator cere un prim mesaj scurt, percutant (între unu si trei minute), din partea fiecarui subgrup, în mod succesiv. Ulterior, el va reitera, de mai multe ori, aceasta cerinta.

            Sunt posibile doua proceduri:

-         "percutare" , urmata de o discutie, dupa fiecare serie (sau rafala) de mesaje scurte venind dinspre subgrupuri;

-         "percutare" continua, fara pauza între seriile de mesaje scurte, urmata de o discutie finala.

3.2.6. Cele sapte schimbari

Membrilor unui grup de lucru li se cere sa defineasca, în mod concis, forme de schimbari dezirabile sau realizabile, în vederea facilitarii discutiei sau activitatii în curs (A. Perreti, J.-A. Legnand, J. Boniface, 2001, p. 85).

Obiective

-       Dezvoltarea coerenta a facultatilor legate de imaginatie si de realism.

-       Formarea în scopul obtinerii conciziei si a deciziilor ordonate.

3.2.6.1. Desfasurarea exercitiului

Formatorul da instructiunile de pornire, oral sau în scris. Actul scrierii este individual.

1.      Imaginati-va sapte schimbari pe care doriti sa le introduceti într-o procedura, într-o organizatie, într-o institutie, într-un text sau material tiparit, într-un instrument etc., pe parcursul schimbarilor noastre.

Aceasta instructiune trebuie prezentata prin precizarea faptului ca se impune o imaginare nerestrictiva, ca sub efectul unei baghete magice. Schimbarile trebuie sa fie notate.

2.      Pe o foaie, ordonati de sus în jos schimbarile, de la cea pe care o considerati cea mai importanta (sau interesanta) pâna la cea mai putin importanta (sau interesanta).

3.      Pe o alta foaie, faceti aceeasi ordonare, însa de la cea pe care o considerati cea mai realizabila pâna la cea mai putin realizabila.

4.      Pe un panou se transcriu, pentru fiecare participant, cele doua liste astfel ordonate, plasate una lânga alta. Se afiseaza listele (propunându-se, pentru transcrierea pe panou, un mod uniform de prezentare, care sa faciliteze lectura colectiva).

Se dau cele patru instructiuni, una dupa alta, verificându-se daca fiecare a raspuns la precedenta, înainte de a trece la urmatoarea.

3.2.6.2. Exploatarea exercitiului: faza colectiva

·        În sensul analizei

Dupa ce fiecare si-a prezentat lista si ierarhizarile, schimbul colectiv se poate orienta în directii variate:

-         fixarea tipologiei schimbarilor propuse de fiecare si de catre grup, în ansamblu;

-         testarea creativitatii sau a dependentei fiecaruia si a grupului în raport cu modurile de gândire si de functionare curente dintr-o institutie;

-         reperarea a ceea ce lipseste din ansamblul listelor;

-         analizarea distantelor sau a paralelismelor dintre schimbarile propuse de unii, în raport cu altii, cu luarea în considerare a fiecarei liste.

·        În sensul pregatirii actiunii

Pentru fiecare lista, trebuie subliniata schimbarea (sau cele doua schimbari) care se situeaza cel mai sus, atât pe coloana din stânga, cât si pe cea din dreapta, adica schimbarea (-arile) cea (cele) mai importanta (-e) si cea (cele) mai realizabila (-e).

E necesara, apoi interogarea, individuala sau în cadrul unor ateliere, în legatura cu conditiile (materiale, psihologice, institutionale etc.) ale aplicarii acestor schimbari:

-    Ce obstacole stau în calea realizarii lor? Ce riscuri se asuma?

-    Prin ce mijloace se pot aplica?

-    Ce demersuri trebuie întreprinse, în câte etape?

-    Ce efecte sunt scontate? etc.

3.2.6.3. Variante

1.      Solicitarea unor schimbari care pun accent pe raportarea la trecut.

2.      Cererea unor schimbari de comportamente (sau conduite) personale.

3.      Cererea, adresata fiecaruia, de a numi doua schimbari dintre cele mai usor de realizat, conform opiniei individuale. Acestea sunt înscrise pe tabla. Fiecare are dreptul de a merge sa sublinieze, pentru evidentiere, doua propuneri de schimbare, diferite de ale sale. În final, sunt studiate propunerile cu cel mai accentuat marcaj.

3.2.7. "Broasca-testoasa"

Originalitatea acestei tehnici rezida în tipul de dispozitiv, axat pe rapoarte si pe discutie, în cadrul sedintei generale, în care fiecare subgrup ramâne, compact, în preajma unuia sau a doi purtatori de cuvânt. Purtatorul de cuvânt - sau unul dintre ei (daca sunt doi) - este determinat sa-si cedeze locul altei persoane a subgrupului respectiv, care sa exprime o opinie personala. De asemenea, el poate intra în comunicare cu membrii subgrupului sau, în anumite momente dificile (asemenea broastei-testoase, care, în caz de pericol sau de dificultate, îsi retrage capul în carapace) (A. Perreti, J.-A. Legnand, J. Boniface, 2001, p. 65-67).

Numarul de participanti: de la doua la sase subgrupuri, de la sase la douasprezece persoane, aproximativ (cu câte doi raportori pentru fiecare subgrup).

Durata: variabila dar, în general, considerabila, toate cele trei faze ocupa cel putin o jumatate de zi.

Obiective

1.      Reunirea lucrarilor efectuate de subgrupuri, care sa fie mult mai antrenanta decât audierea unor rapoarte succesive, urmata de discutii vagi.

2.      Provocarea si sustinerea unui demers de colaborare si, eventual, de negociere în fiecare subgrup, cu favorizarea mobilitatii purtatorilor de cuvânt si a consultarii de catre acestia a colegilor lor.

3.      Asigurarea, prin proximitatea subgrupului aferent, a unui climat de securitate pentru purtatorul de cuvânt.

4.      Mentinerea unui interes treaz în raport cu prezentarile sau opiniile sustinute de catre celelalte subgrupuri.

5.      Favorizarea, prin aceasta tehnica, a unui proces de aprofundare a comportamentului democratic.

3.2.7.1. Faza discutiei în cadrul subgrupurilor

Timpul: între o jumatate de ora si doua-trei ore.

Participantii sunt împartiti în doua sau mai multe (de la trei pâna la sase) subgrupuri de discutie.

Aceste subgrupuri efectueaza un studiu separat privind o tema comuna, definindu-si  pozitii de ansamblu. Ele desemneaza, din rândurile lor, unul sau doi purtatori de cuvânt, cu puncte de vedere complementare.

3.2.7.2. Faza de aplicare a procedurii de tip "broasca-testoasa"

Dupa aceasta faza de discutie, subgrupurile se reunesc, pentru a forma dispozitivul gen "broasca-testoasa" (a se vedea schema de mai jos).

Purtatorii de cuvânt se plaseaza unul câte unul sau doi câte doi, în asa fel încât sa poata participa toti la discutie, dar sa se poata adresa si subgrupurilor aferente, care se instaleaza în spatele lor, în imediata apropiere.

Daca exista doi purtatori de cuvânt, cel care nu este momentan ocupat primeste sugestiile si observatiile pe care subgrupul le elaboreaza, discret, pe parcursul schimburilor sau al darilor de seama.

În caz de incertitudine sau ambiguitate privind o anumita pozitie minoritara, purtatorul (purtatorii) de cuvânt desemnat (desemnati) poate (pot) face sa intervina, în locul lui (lor) un alt membru al subgrupului.

Atât formatorul, cât si analistul observa procesul de derulare a schimburilor, regularizând interventiile.

E posibil sa se înceapa cu unele elemente de raportari scurte, din partea fiecarui subgrup, în sensul circular al mesei, dar esentiala ramâne discutia care se initiaza ulterior între purtatorii de cuvânt, sub conducerea formatorului.

Tot atunci, fiecare subgrup îl poate chema pe unul dintre purtatorii lui de cuvânt si îl poate înlocui, daca este cazul.












Document Info


Accesari: 8085
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )