Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































VILFREDO PARETO SI TRADITIILE GANDIRII SOCIOLOGICE ITALIENE

sociologie












ALTE DOCUMENTE

Istoria FAMILIEI
RAPORT ANUAL ALDO - CET
Alte tipuri de iubire
PLAN DE ANCORARE IN STARI RESURSA
CHESTIONAR SIDA
Curriculum vitae Europass
FACTORII SUBIECTIVI AI EVALUARII SCOLARE VALORI SI LIMITE ALE INTERVENTIEI SUBIECTIVE IN EVALUARE
REGULILE CE TREBUIE RESPECTATE CA PIETON
IORDANIA si imbracamintea femeilor arabe
DE LA CONDORCET LA A. COMTE. INTELIGENTA SI SENSIBILITATE. COMUNITATE MORALA SI SOCIETATE ISTORICA.

VILFREDO PARETO sI TRADIŢIILE GĀNDIRII SOCIOLOGICE ITALIENE




Ca reprezentant al unei multimilenare traditii ale gāndirii sociale italiene, orientata preponderent spre descifrarea naturii umane, Vilfredo Pareto este īntemeietorul prime 656f51g i orientari sociologice italiene centrate pe problematica naturii socialului, a societatii.

Deplasarea de accent este datorata atāt formatiei sale stiintifice, cercetarilor īn domeniul economic, cāt si convingerilor sale privind posibilitatea construirii unei teorii globale a sistemului social pe baza rigorii conceptuale a aparatului matematic. Metodologic, Vilfredo Pareto a intentionat sa elaboreze un sistem conceptual si o proiectie praxiologica a sociologiei compatibile cu statutul epistemologic al stiintelor naturii.

Astfel ca si īn stiintele naturii, unde primul pas īl reprezinta analiza elementelor componente ale fenomenelor ce intra īn arealul obiectelor epistemice respective, si īn sociologie, analiza tuturor proprietatilor acsiunilor sociale si clasificarea lor trebuie sa fie primul pas īn reconstructia sa epistemica. Diversitatea societatilor umane si caracterul concret al actiunii sociale face dificila descrierea proprietatilor generale ale fenomenelor sociale. Din aceasta cauza, sociologul trebuie mai īntāi sa "descompuna actiunile umane si sa clasifice elementele componente ale lor".

Vilfredo Pareto propune urmatoarea structura a actiunii sociale:

1)      agentul -  purtatorul individual sau colectiv al acttiunii (umane) sociale;

2)      scopul - proiectia anticipata a motivatiei individuale sau comunicare a actiunii;

3)      mijloacele - necesare realizarii practice a scopurilor. Īn functie de raportul scop si mijloace, actiunile se pot clasifica:

a)      actiuni logice - caracterizate printr-o īnalta eficienta determinata de adecvarea dintre mijloace si scop;

Exemplu: activitatea tehnologica, economica si o parte a creatiilor cultural artistice ghidate de normele "stiintei logico-experimentale";

b)      actiuni non-logice - celelalte, ale caror rezultate n-au fost initial prevazute de catre agent, dar care au aparut ca "efecte secundare" antrenate de evenimentele exterioare cu efect perturbator;

c)      actiuni cu semnificatii multiple: care fac posibila diferentierea dintre mijloace/operatii/scop/rezultat;

d)      actiuni cu scopuri simbolice, imaginare, a caror evaluare logico-empirica nu este posibila.

Schema integrata a actiunilor umane a fost realizata dupa cum urmeaza:

AU sau NU scop logic

obiectiv

subiectiv

A. Actiuni logice

+

+

A.                   Actiuni non-logice:

1) actele din obisnuinta

-

-

2) actiunile de politete prin care oamenii invoca motive pentru a le justifica

-

+

3) tipul pur al actiunii non-logice comparativ cu actiunile din zoologie

+

-

4) actele politice care se bazeaza pe traditie

+

+




Considerānd faptele sociale ca "obiecte naturale", Vilfredo Pareto plateste un tribut conceptiei pozitiviste a lui A.Comte de care se desparte, totusi, considerāndu-o o speculatie "matafizica" deoarece a abordat generalitatile vietii sociale si nu dinamica reala a spatiului social. Īn acest context, pentru a se putea elabora o sociologie logico-experimentala, Vilfredo Pareto recomanda un dublu demers: inductiv si deductiv. Pe cale inductiva, descifrarea fenomenelor elementare ar contribui la formarea unor concepte clare, care, desi nu reflecta īntreaga complexitate sociala, sunt singurele care pot servi ca baza reala pentru constructii teoretice mai ample. Aceste "elemente simple sunt actiunea sociala si structura sa".

Pe cale deductiva: recompunerea totalitatilor sociale īn vederea ajungerii, succesive, la o teorie sintetica, generala, asupra societatii umane.

Parcurgerea drumului de la elemente ultime si cele mai simple ale vietii sociale descoperite analitic, pāna la reconstructia riguros logica a īntregului social, este denumita de autor "metoda logico-experimentala", pe baza careia sociologia poate deveni o stiinta tot atāt de exact ca si fizica. Invocarea aportului stiintei īn fundamentarea tuturor activitatilor umane īl plaseaza pe Vilfredo Pareto pe linia pozitivismului lui A. Comte: "savoir pour, prevoir, prevoir pour pouvoir", dar īl si singularizeaza prin considerarea "scientizarii" integrale a socialului ca un proces real, dar si ca un mit modern. Īn societate "cea mai mare parte a oamenilor se lasa condusi de interese si sentimente, si nu de rationamente", de aceea actioneaza non-logic, fara sa urmareasca prevederile stiintei. Indivizii sunt ghidati, īn practica, de ceva mai puternic acre se afla dincolo de ratiune, anume de reziduuri. Acestea sunt manifestari complexe ale tendintelor, sentimentelor, instinctelor care constituie o constanta a motivatiilor umane.

Dupa īnfaptuirea lor oamenii īncep sa le justifice, sa le fundamenteze logic, deci sa le interpreteze, rezultatul fiind ceea ce Vilfredo Pareto denumeste cu conceptul de derivatii. Īn esenta, reziduurile exprima structura generala a naturii umane, iar derivatiile definesc tendintele de schimbare, precum si modificarea si schimbarea reala a repartuzarii reziduurilor. Reziduurile sunt manifestari ale sentimentelor si instinctelor, asa cum ridicarea mercurului din tubul termometrului reprezinta o manifestare a unei cresteri de temperatura. Actiunea umana este determinata de starea afectiva a indivizilor, dar componentele afectivitatii īsi fac prezenta nu direct, ci imediat, ca motive ale actiunii sociale. Cu exceptia actiunilor instrumentale (tehnice, economice), actiunile sociale se deruleaza īn orizontul interactiunilor concrete dintre indivizii care coactioneaza, forma principala a interactiunii fiind comunicarea prin intermediulcareia agentii actiunii sociale "rationalizeaza" logic scopul actiunilor lor. De aceea, reziduurile reprezinta "indicatorul cel mai adecvat al relatiilor sociale", deoarece apar doar īn limitele efective ale interactiunii umane. Factorii determinanti ai societatii sunt de natura psihica, dar devin importanti doar atunci cānd se afirma ca "factori reziduali" prin protectia lor social-simboloca īn spatiul social.

Principalele tipuri de reziduuri sunt: 1) instinctul combinatiilor; 2) reziduul persistentei agregatelor; 3) reziduul sociabilitatii = īnclinatia umana spre asociere, egalitate, nevoia de aprobare, sentimentul, neifobia; 4) reziduul integritatii individului si a dependentelor sale = predispozitia spre proprietate, teritorialitate, egoismul, nevoia de restabilire a echilibrului social; 5) reziduul exteriorizarii - nevoia individului de a-si manifesta sentimentele prin actiuni exterioare: exteriorizarea religioasa, profetismul; 6) reziduul sexual: manifestare a instinctului sexual īn cadrele modelelor culturale specifice fiecarui nivel de civilizatie.

Dintre toate reziduurile, cele mai importante sunt reziduurile combinatiilor si reziduurile persistentei agregatelor.

Īn esenta, proiectia praxiologica a individului īn spatiul social, adica delimitarea status-rolurilor actorului, demonstreaza faptul ca societatea acestuia se manifesta sub doua forme: a) cele exterioare, variabile, poarta numele de "derivatii" si b) forme constante, care alcatuiesc "reziduurile". Īn conceptia lui Vilfredo Pareto, sociabilitatea este "o forma reziduala a disciplinei", disciplina fiind o particularizare sociala a "gregarismului fiintei umane", īn genere, dar si o forma de stimulare si dezvoltare a asocierii. Ca unitate de masura pentru evaluarea marimii "unei clase de sentimente", sociabilitatea cuprinde: sentimentul de "noi", nevoia de uniformitate, mila, cruzimea, altruismul, sentimentul ierarhiei, ascetismul.

Sentimentul de "noi" - este caracteristic "disciplinei orizontale" care se manifesta institutional la nivelul "asociatiilor particulare": secte, grupuri īnchise, asociatii voluntare etc., si se bazeaza pe aspiratia indivizilor spre maximizarea puterii lor personale īntr-un cadru de legitimitate colectiva. Prin intermediul acestui cadru devine posibila "expansiunea sociala a intereselor membrilor".

Nevoia de uniformitate - nu este "naturala", ci un rezultat al trecerii de la "sentimentul de noi" la o "constiinta minimala a colectivitatii", la nivelul careia se constituie un "nucleu al solutiilor" specific pentru fiecare colectivitate. Cum fiecare colectivitate īsi are "nucleul" propriu, īntre acestea se pot promova mai multe tipuri de relatii de sprijin, de complementaritate, de coordonare, de subordonare sau de opozitie. Īn cadrul disciplinei orizontale, aceste relatii iau forma raporturilor dintre colectivitati aflate pe aceeasi treapta sociala, iar īn cadrul disciplinei ierarhice īmbraca forma subordonarilor, respectiv supraordonarilor. Aceasta nevoie de uniformitate, ca o creatie preponderent sociala, īmbraca mai multe forma.

Imitatia - defineste acceptarea si obiectivarea comportamentala atāt la nivel individual, cāt si comunitar, al unui "nucleu de solutii", care, uneori, se poate īntinde la īntreaga societate. Desi reziduala prin natura sa, imitatia poate depasi starea de forma reziduala a societatii atunci cānd "solutia nucleului" este adoptata printr-un rationament logico-experimental. Aceasta este o exceptie. Īn fond, īn mod frecvent, imitatia este "reziduala" deoarece ea releva īnclinatia naturala a individului de a-si "justifica" fiecare act. Aceasta forma este forma instinctiv-afectiva (imitativa) sub care se manifesta nevoia de uniformitate.

Neofobia - este forma cea mai elevata a "nevoii de uniformitate", care se manifesta sub forma respingerii constiente a noului din teama (fobia) de a nu tulbura ordinea sociala institutionalizata prin uniformitatea raportarii la "nucleul solutiilor".

Mila si cruzimea - sunt plasate de Vilfred Pareto la nivelul reziduurilor deoarece ele se īntālnesc, cel mai adesea, nu īn stare "pura", ci sub forma unor "justificari" umanitare sau teorii, care sa permita ecranarea individualismului si a egoismului. Cei "slabi", de exemplu, cunoscāndu-si vulnerabilitatea īn raza careia li se desfasoara destinul, pledeaza patetic īmpotriva suferintelor, pentru a-si "masca" propria slabiciune; cei "tari", bazāndu-se pe dreptul restitutiv, ale carui principii le aplica sistematic, dezaproba suferinta pe motiv ca e prea "teoretica", orientati fiind de avantaje materiale.

Altruismul - este abordat ca forma concreta a fariseismului, deoarece sacrificarea "pentru celalalt" ascunde, īn fond, nu "mila" fata de altul, ci "dorinta de marire a propriului avantaj". Acesta poate fi un avantaj moral, prin realizarea confortului psihologic al celui ce asteapta sa fie ajutat, sau unul institutional, prin sacrificiul pe care īl accepta subordonatii pentru "onoarea comandantului".

Sentimentul ierarhiei - ,ca reziduu al ierarhiei, este o forma de manifestare a disciplinei "pe verticala" care constituie "fundamentul societatii umane". El reflecta fie respectul pentru superior generat de speranta īntr-o promovare posibila, fie generozitatea fata de "inferiori" (subordonati), izvorāta din speranta superiorilor īn obtinerea aprobarii subordonatilor fata de scopurile urmarite de esalonul decizional.

Ascetismul - este forma cea mai "pura" a disciplinei sociale si caracterizeaza, īn egala masura, att comportamentul credinciosilor, savantilor, militarilor, cāt si al oamenilor de afaceri care, daca doresc sa se identifice cu scopul pe care-l urmaresc, trebuie sa se conformeze neconditionat unor norme supraindividuale de raportare la "nucleul de solutii" acceptat social. Practica sociala a demonstrat ca ascetismul se sprijina, formal, pe o mare capacitate de ritualizare prin care-si realizeaza, īn egala masura, expansiunea īn spatiul social si rezistenta īn timp. Vilfredo Pareto atrage atentia asupra a ceea ce ascunde dincolo de "spectacolul" perceput direct: anume, egoismul mascat prin "ipocrizia comportamentului social".

Dincolo de aspectul "tehnic" al acestor distinctii, discutabile daca le evaluam īn afara sistemului sociologic propus de Vilfredo Pareto, ramāne valabila "invitatia" de a face deosebire īntre fenomenul social, ca atare, si modalitatile particulare de manifestare. Ca principale elemente, cu importanta semnificativa pentru istoria sociologiei, a paradigmei paretiene, remarcam:

1)      depasirea explicatiei biologiste a sociabilitatii prin demonstrarea adevarului conform caruia biologul nu se poate manifesta īn societate decāt prin intermediul unor forme acceptate social;

2)      sociabilitatea nu este rezultatul unui "contract social" acceptat rational, ci o forma de manifestare a echilibrului dinamic generat de substratul afectiv si conditionat de optiuni valorice individuale;

3)      "fenomenalitatea sociala", ca obiect al studiului sociologic, necesita o distinctie īntre imaginea indivizilor, grupurilor si societatilor despre sine, si ceea ce "fac" - respectiv prin ceea ce se afirma īn spatiul social. "Clasa reziduurilor īn raport cu sociabilitatea este constituita din reziduurile care se refera la viata sociala si cele care se refera la disciplina, fiindca sentimentele corespunzatoare disciplinei sunt īntarite de viata īn societate . Societatea este imposibila fara oarecare disciplina si, īn consecinta, īntre necesitatea sociabilitatii si cea a disciplinei exista o strānsa legatura"29. Īn concluzie: "Forma societatii este determinata de toate elementele care actioneaza asupra ei si asupra carora ea reactioneaza putānd vorbi, deci, de o dependenta mutuala (.). Numarul acestor elemente este extraordinar de mare, dar le putem lua īn calcul doar pe cele mai importante, considerānd īnsa ca dependentele lor mutuale constituie un sistem, pe care īl vom numi sistem social (.). Sistemul social este compus din anumite molecule, care contin reziduuri, interese, derivatii si anumite tendinte (.), iar dependenta mutuala a acestora se realizeaza īn patru cicluri, care rezulta din combinarea reziduurilor, intereselor, derivatiilor, eterogenitatii sociale si circulatiei elitelor"30.




Dezvoltarea sociala este un proces de succesiune al combinatiilor īntre elemente de natura tehnico-economica, socio-culturala, spirituala, combinatii pe care le face atāt omul obisnuit, cāt si omul de stiinta si omul politic. Spre deosebire de omul de stiinta care actioneaza asupra unor elemente stabile, cele asupra carora actioneaza omul politic sunt dinamice, au o existenta dinamica. De aceea, combinatiile nu trebuie evaluate numai dupa atributul logicitatii lor, ci dupa functia lor sociala. Grupul social care se specializeaza īn efectuarea acestor combinatii īl reprezinta "speculantii" care prin invocarea locului, rolul si finalitatii diferitelor elemente componente ale actiunii sociale constituie categoria inovatorilor.

Spre deosebire de acestia, o alta categorie, denumita "rentieri", promoveaza retinerea fata de schimbare definind conservatorismul social.

Structura generala a actiunii sociale este determinata, īn fiecare moment, de distribuirea celor sase categorii de derivatii; o distribuire conditionata de foarte multi alti factori. Cel economic este mai important, dar nu cauzal; deoarece toti factorii fiind de aceeasi importanta axiologica, ei difera ca prioritate functionala.

Īntre reziduuri si derivatii nu pot exista raporturi de determinare, deoarece ele sunt coprezente īn fiecare moment si pot fi relevate prin acest recurs la aparatura matematica, īndeosebi a functiilor. Factori sociali avānd aceeasi importanta īn determinarea echilibrului societatii, distribuirea reziduurilor este o forma matamatica independenta de continutul psihologic al expresiilor reziduale.

Societatea fiind un sistem complex de actiuni sociale, iar individul fiind īn acelasi timp home: economicus, socialis, ludens, religiosus si eticus, actiunea sociala este īntotdeauna o actiune concreta, care necesita "construirea unui model al interdependentelor mutuale", dintre toate elementele sale. Prin evaluarea cantitativa a acestora la nivelul unor indici si indicatori, societatea poate fi reprezentata ca un sistem de ecuatii īn masura sa reflecte echilibrul dinamic real al spatiului social global. Principala caracteristica a acestui echilibru o reprezinta ciclicitatea sa generata de redistribuirea periodica a reziduurilor īntre elite si mase.

Termenul de elita este folosit īn doua sensuri: a) īn sens larg: īi īnglobeaza pe cei mai dotati īn domeniul lor de activitate; b) īn sens restrāns: defineste clasa guvernanta, pe cei care, indiferent de performantele lor profesionale, detin puterea si-si exercita dominatia asupra masei. Legitimitatea acestora nu trebuie gasita īn profesie, ci īn raport cu masa. Dezvoltarea este asigurata de succesiunea elitelor, ca urmare a predominarii diferitelor tipuri de reziduuri. Cantitatea acestor reziduuri fiind constanta, forma de guvernamānt din fiecare moment istoric e asigurata de dominatia unei elite guvernante care ajunge sa gestioneze, episodic, puterea. Clasa guvernanta ajunge la putere fie prin violenta, impunānd elite "lei", fie prin viclenie, aducānd la putere elite "vulpi", alternanta dintre aceste doua tipuri de elite fiind īnsotita de cicluri corespunzatoare īn domeniul economic, cultural si spiritual.

Leilor le corespunde stabilitatea sociala fara prosperitate si o spiritualitate īn care predomina misticismul, iar vulpilor le este caracteristica inovatia sociala, prosperitatea economica, dar si riscul degradarii valorilor ceea ce duce, īn final la revolta maselor.

Structura reziduala confera identitate tipurilor de societate, iar schimbarea elementelor structurale nu afecteaza forma generala a societatii, ci doar tipul de echilibru social.

Scopul sociologiei (care se identifica cu obiectul ei epistemic) este: descoperirea unui optim social prin care adecvarea logica a mijloacelor la scopurile actiunii, rationalitatea paretiana a actiunii sociale fiind una instrumentala. Evolutia sociala este una ondulatorie si se realizeaza prin permanenta redistribuire a celor sase tipuri de reziduuri care fac posibila circulatia elitelor.

Masele nu pot accede la gestionarea puterii, deoarece ele au constituit īntotdeauna o sursa de irationalitate sociala.

Prin īntreaga sa opera, Vilfredo Pareto poate fi considerat un precursor al functionalismului matematic, care, alaturi de functionalismul organicist, sta la baza functionalismului sociologic contemporan. Cea mai importanta contributie la dezvoltarea sociologiei ca stiinta ramāne formalizarea matematica a fenomenelor sociale. Īn acest sens, amintim "curba lui Pareto", determinarea pozitiei sociale dupa un singur indicator: venitul supus impizitului. Distributia cvasipiramidala a veniturilor a constituit multa vreme un instrument valoros de analiza sociala si de trecere la cercetarea concreta, de teren, ca sens de evolutie si emancipare stiintifica a sociologiei.

Aspiratia sa de a construi sociologia pe principiile unei stiinte logico-experimentale pe cale inductiv-deductiva, respectiv prin inductie se descopera faptele si fenomenele simple, se construiesc concepte clare (actiunea sociala, structura actiunii sociale), iar prin deductie se reconstruieste imaginea globala a societatii, releva faptul ca sociologia paretiana s-a afirmat, mai īntāi, ca o sociologie a cunoasterii. Metodologia sa este rezultatul confluentei a doua dimensiuni: o dimensiune analitica si o dimensiune sintetica. Īn partea finala a operei sale, "schiteaza o teorie asupra mecanicii actiunii si reactiunii fortelor sociale" cu multe valente explicative valabile si azi. Distinctia īntre elite īn sens restrāns si sens larg īl apropie de Gaetano Mosca, si acesta un doctrinar care se revendica de la aceeasi traditie "machiavelica" bine cunoscuta dincolo de spatiul de cultura italian.


REPERE BIBLIOGRAFICE

VILFREDO PARETO (1848 , Paris - 1923, Celigny, Elvetia)

S-a nascut la 15 iunie 1848 la Paris, provenind dintr-o familie din Liguria care parvenise la rangurile de noblete pa care le oferea secolul al XVIII-lea prin marchizul Giovanni Benedetto Pareto, care a fost facut baron al Imperiului lui Napoleon. Dupa ce īn 1850 a facut studii politehnice la Universitatea Politehnica din Turin, īn 1869 sustine teza "Principes fondamenteaux de l'equilibre des corps solides". Īntre 1874 - 1892 se instaleaza la Florenta, timp īn care a functionat ca inginer al Cailor Ferate si apoi Director General al Cailor Ferate italiene. Īn 1893 devine profesor de Economie politica la Universitatea din Lausanne, publicānd īn 1896 - 1897 "Cours d'economie politique" urmāndu-i la catedra lui Walars. Se va departa definitiv de economia politica īn favoarea studiilor de sociologie īncepānd cu 1912. Īn 1916 īi apare "Trattato di sociologia generale" publicat la Florenta, iar īn 1917 la Universitatea din Lausanne are loc "Jubileul Pareto" ca recunoastere a valoroaselor sale contributii stiintifice īn diferite domenii. Īntre 1917 - 1919 apare īn traducere franceza "Traite de sociologie generale" la Lausanne si Paris. Īn 1923 devine senator al regatului Italiei. Se stinge din viata la Celigny, īn Elvetia.

Principalele opere īn limba franceza

·                     Oeuvres completes, 12 vol, Libraire Droz de Geneve, sous direction de G. Busino;

·                     Cours d'economie politique, 1 vol., 1964;

·                     La Marche financier italien (1891 - 1899), 1 vol., 1965;

·                     Ecrites sur la curbe de repartition de la richesse, 1 vol., 1965;

·                     Libre, echangisme, protestionism et socialisme, 1 vol., 1965;

·                     Les Systemes socialistes, 1 vol., 1965;

·                     Mythes et ideologies de la politique, 1 vol., 1965;

·                     Manuel d'economie politique, 1 vol., 1966;



·                     Statistique et economie matematique, 1 vol., 1966;

·                     Marxisme et economie pure, 1 vol., 1966;

·                     Lettres d'Italie, Croniques sociales et economiques, 1 vol., 1967;

·                     Sommaire de Cours de sociologie suivi de Mon Journal, 1 vol., 1968;

·                     Traite de sociologie generale, 1 vol., 1968;

·                    La Mzthe vertuiste et la literature immorale, Paris, Riviors, 1911;

Īn italiana:

·                     Fatti e teorie, Florence, Vallechi, 1920;

·                    Transformation della democrazia, Milano, Corbaccio, 1921;

Despre V. Pareto

1)       L. Amoroso, P. Jannaccone: Vilfredo Pareto economista e sociologo, Rome, Bardi, 1948;

2)       F. Borkeman: Pareto, Londres, Chapman & Halle, 1926;

3)       G. H. Bousquet: Precis de sociologie d'apres V. Pareto, Paris, Payot, 1925;

4)       G. H. Bousquet: Pareto (1848 - 1923). Le savant et l'homme, Laussane, Payot, 1960;

5)       L. J. Henderson: Pareto's General Sociology. A Phisiologist's Interpretation, Cambridge, Harvard University Press, 1935;

6)       James H. Moisel: Pareto and Mosca, New Jersey, Prentice Hall, 1965;

7)       Aron, Raymond: Main Currents in Sociological Thought, vol. 2, London, 1968;

8)       Aron, Raymond: Les etapes de la pensee sociologique, Paris, Gallimard, 1979;

9)       Plamenatz, John: Man and Society. A critical Examination of Some Important Social and Political Theories, vol. 1, London, Lougman, 1977;

10)   G. H. Bousquet: Precis de sociologie d'apres V. Pareto, Payot, 1925;

11)   G. H. Bousquet: V. Pareto, sa vie et son oeuvre, Pazot, 1928;

12)   James Burnham: Les Machiaveliens, Calman-Levy, 1950;

13)   Firmin Oules: L'Ecole de Laussane. Textes choisis de L. Walars et V. Pareto, Paris, Daloz, 1950;

14)   G. Perrin: Sociologie de Pareto, Paris, PUF, 1966;

15)   G. Piron: Les Theories de l'equilibre economique. Walars et Pareto, Paris, Domat-Montchrestien, 1939, 2-2 ed-;

16)  J. Schumpeter: Ten Great Economists, New York, Oxford University Press, 1965. 



29  Vilfredo Pareto: Traite de sociologie generale, Vol. 1, Paris, Laussane, Libraire Payot, 1917, p. 589

30  Vilfredo Pareto: Traite de sociologie generale, Vol 2, Paris, Laussane, Libraire Payot, 1919, p. 1306-1316












Document Info


Accesari: 2168
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )