Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...

















































Ce este filosofia

Filozofie












ALTE DOCUMENTE

VREAU SA FIU PESCAR DE NORI
Immanuel Kant
VALOAREA VIETII
JOHN LOCKE - ESEU ASUPRA INTELECTULUI OMENESC
Cephalos (328b-331d)
"MEDITATII DESPRE IUBIREA PRIMA"
Aforisme asupra intelepciunii in viata
Sensul temporal al cotidianitatii Dasein-ului
Situarea afectiva fundamentala a angoasei ca o stare de deschidere privilegiata a Dasein-ului
DE CE DEVINE CUNOASTEREA TEMA FILOSOFIEI MODERNE

Ce este filosofia ?

Cea mai simpla cale pentru o definitie prealabila a filosofiei, asa cum cere aceasta întrebare, este sa admitem evidenta ca filosofia este o forma a culturii occidentale. A culturii occidentale în primul rând, daca nu chiar si exclusiv, pentru ca termenul respectiv, în etimologia lui, apartine substratului grec al acestei culturi. In toate celelalte culturi, filosofia are numele pe care i l-au dat grecii si care înseamna "iubire de întelepciune". Pentru a putea raspunde la întrebarea ce este filosofia trebuie sa examinam conditile aparitiei sale în lumea greaca care i-a dat nastere. In aceasta lume greaca filosofia apare într-un context de criza a traditiei si valorilor, atunci când în urma calatoriilor si contactului cu atitudini si norme diferite, omul grec a avut ezitari în deciziile asupra propriei existente si propriului comportament. Religia încetase sa mai aiba forta de a prescrie cu rigurozitate atitudini, norme 23523v211x si conduite. Filosofia a aparut ca o succesoare a religiei în asumarea de catre om a propriei existente, a destinului.



Dar momentul din dialectica sacrului si profanului care a permis si a facut necesara aparitia filosofiei în Grecia este acelasi cu cel care indica aparitia culturii. Poate nu atât filosofia este succesoarea si alternativa religiei, cât cultura în totalitate. Abia în aceasta totalitate a culturii este filosofia prima succesoare si alternativa la religie. Genul proxim al filosofiei ramâne cultura. In cultura, filosofia se afla în principal alaturi de stiinta si literatura ori arta, cu care a putut fi uneori confundata. Impartind cunoasterea cu stiinta, filosofia a fost considerata destul de adesea o stiinta. In formula deplina a filosofiei germane moderne, filosofia a fost considerata stiinta absoluta a absolutului. Intr-o formula ponderata si logica, ea a fost considerata o stiinta a totalitatii existentei si a celor mai generale legi care pot fi formulate asupra acesteia. In schimb stiinta, cel putin cunoasterea stiintifica moderna, avea o atitudine opusa fata de obiectul ei. Ea cauta sa delimiteze cât mai precis cu putinta obiectul si aspectele vizate. Stiinta moderna este prin excelenta domeniul unei cunoasteri parcelare, fragmentate chiar la extrem. Diferenta specifica dintre filosofie si stiinta ar fi ca diferenta dintre domenii, legi si notiuni situate la nivelul generalului si la cel al particularului. Acest gen de definitie a produs afirmatia ironica potrivit careia, daca omul de stiinta este acel om care stie aproape totul despre aproape nimic, filosoful este acel om care stie aproape nimic despre aproape totul.

Dar astazi aceasta diferenta se dovedeste a fi superficiala, pentru ca stiinta emite pretentii la adevarurile totalizatoare. De la sfârsitul filosofiei germane, odata cu Hegel, filosofia a renuntat sa construiasca sisteme totalizatoare. În schimb, o stiinta cum este cosmologia se pretinde explicit o "stiinta a totalitatii" legând spatiul si timpul de fizica microparticulelor si câmpului. Totodata stiinta pretinde ca stapâneste singura adevarul de vreme ce îl poate verifica sau experimenta. Filosofiei nu-i ramâne decât tema adevarului ca valore culturala si nimic altceva.

Desigur, si aceasta diferenta specifica dintre filosofie si stiinta a fost anticipata. Din a doua jumatate a secolului trecut s-a afirmat ca diferenta dintre filosofie si stiinta este diferenta dintre judecata de valoare si judecata de fapt, diferenta dintre formularea scopurilor si formularea mijloacelor. Filosofia face judecati de valoare asupra realitatii, judecati de la care nu putem pretinde decât o motivare rationala, prin criterii, care nu reprezinta totusi decât o cunoastere la nivelul semnificatiilor. Pe când stiintei îi revin judecatile de fapt, verificabile, testabile experimental si, prin urmare, adevarata cunoastere care este cea operationala, adica la nivelul procedeelor prin care se pot obtine efecte precise. Din acest punct se deschide, probabil, cea mai larga, rezumativa si actuala formula a diferentei specifice dintre filosofie si stiinta. Ea este diferenta dintre o cunoastere semnificativa si o cunoastere operationala. stiinta actuala este mai mult ceva de facut decât ceva de spus. De aceea ea prefera limbajul matematic, care este cel mai transparent, care poate cel mai bine trimite în afara sa. Pe când filosofia este rostire, este ceva ce se petrece în discurs; ea este demersul unui discurs.

Comparata cu cunoasterea stiintifica actuala, filosofia este cunoastere numai în masura în care astrologia sau alchimia sunt cunoasteri. Din aceasta perspectiva comparatia favorabila este cu arta în general, dar în particular si precis cu literatura, care si ea se preocupa de semnificatii si valori. Dar daca filosofia nu poate fi cunoastere în sensul în care operationala cunoastere stiintifica actuala este cunoastere, ea nu este nici numai literatura, daca prin literatura se întelege jocul gratuit cu semnificatiile. Într-adevar, daca arta este iminenta unei revelatii care nu se produce, filosofia nu poate fi numai arta a discursului. Filosofia nu ne trimite imediat la ceva de facut, sau nu ne instruieste numai asupra a ceva de facut, dar nici nu se etaleaza pe sine ca un obiect real, asa cum face arta, care este autoreferentiala.

Caracteristic filosofiei este ca ea încearca sa spuna ceva cu sens despre om si lume. stiinta ne spune cu mare precizie ce este de facut pentru a obtine un efect anume sau un anume aspect al realitatii. În esenta ei, stiinta actuala este o corelatie între algoritmii unor experimente. La rândul ei, arta actuala seamana cu visurile noastre frumoase sau cu cosmarurile noastre. Ea este un joc cu semnificatiile, care încearca sa atraga atentia asupra ei. De partea stiintei se afla logica, cu transparenta monosemiei, de partea artei se afla semnificarea, cu obscuritatea polisemiei . In discursul filosofiei sunt prezente atât logica, cât si semnificarea, atât polisemia, cât si monosemia. Din împreuna lucrare a semnificatiilor si logicii rezulta ceva diferit atât de notiunile stiintei, cât si de metaforele si metonimiile artei: sensul.



Intrucât vizeaza sensul, filosofia este ceva diferit atât de cunoasterea stiintifica, cât si de semnificarea artistica. Interpretarea semnificatiilor, cautarea sensurilor lumii si omului, a sensurilor existentei, face din filosofie o forma de hermeneutica . Filosofia este o hermeneutica existentiala, o interpretare a existentei, a lumii si omului, o interpretare care se poarta asupra omului si valorilor sale pentru a le anticipa destinul. Dar filosofia nu este numai o interpretare erudita. Ea produce prin interpretare o întelegere profunda a lumii si omului. Iar aceasta întelegere modifica existenta celui care o atinge. In esenta ei cea mai profunda si constanta asta este filosofia: o interpretare care ne schimba existenta. Si ne-o schimba nu reducând-o, nu scazând-o, ci îmbogatind-o si extinzând-o.

In discursul filosofic, rostirea rezulta din travaliul logicii asupra semnificatiilor. In stadiul sau auroral, discursul filosofic occidental îsi are originea în stratul semnificatiilor mitologiei grecesti. Filosofii presocratici si-au exercitat logica asupra unor semnificatii religioase. Dealtfel si logica, cea de a doua instanta a rostirii filosofice, provine tot dintr-o sursa religioasa - ritualul. Logica este limbajul algoritmic al ritualurilor care au evoluat mai rapid spre profan decât miturile. Cu acest punct de plecare, filosofia nu poate fi, cu toate temele si formele ei atât de diferite de religie, decât o gnoza. Filosofia occidentala este una din gnozele superioare ale occidentului, întrucât supraevalueaza cunoasterea si omul. Filosofia, ca si gnoza în general, considera cunoasterea - pe care trebuie sa o întelegem ca o cunoastere a sensului, ca rezultatul unei interpretari, unei hermeneutici - o cale de salvare mai buna decât mântuirea pe care o aduc religiile. In al doilea rând, filosofia, tot la fel ca si gnoza, supraevalueaza omul împingând umanismul pâna la extrema de a face din om o fiinta suprema pentru om.

Putem spune ca, întotdeauna, marea filosofie a fost o religie ratata. Ea a fost o religie pentru elitele rationaliste, pentru cei initiati. Ca dovada: putini ramân în istoria filosofiei occidentale gânditorii care sa fi scapat complet diferitelor ezoterisme si ocultisme, macar celor camuflate social-politic si milenarist, daca nu celor de-a dreptul religioase. Pe de alta parte parte, Divinitatea este mereu co-prezenta fata de principiile si temeiurile filosofice ale existentei care, si ele, nu sunt, dupa Eliade, decât niste hierofanii. Emergenta filosofiei din religie, detasarea definitiva a discursului generat de discursul generator este numai relativa pentru o lunga perioada din istoria culturii occidentale si se dovedeste a fi reversibila. De la momentul auroral al filosofiei grecesti, pâna în contemporaneitate, Divinitatea nu a lipsit decât exceptional din sistemele filosofice occidentale. si, rasturnând lucrurile asa cum face filosofia când muta sensul problemelor, am fi tentati sa spunem ca, la acest ceas al dialecticii sacrului si profanului, în acest moment al retragerii Divinului din lume, în contextul occidental filosofia ramâne, prin opere de metateologie, cum sunt cele ale lui Heidegger, locul celui mai bun raport al omului cu sacrul.

Ca filosofia este o alternativa pentru religie si succesoarea ei în culturile seculare se vadeste si în finalitatea lor paralela: amândoua sunt demersuri initiatice. Diferenta ramâne totusi imensa: initierea filosofica ramâne o initiere profana si accesul omului la principiul "sacru" este mediata de cunoastere. Cel care initiaza si initiatul sunt oameni obisnuiti, lipsiti de har, iar initierea, efectuându-se în limitele si în numele normalitatii, nu conduce la extaz. Omul este, dupa antropologia primei jumatati a secolului nostru, un foetus de primate nascut prematur. Adica fara garnitura de instincte gata formata astfel încât sa-i îngaduie sa traiasca, sa existe. Filosofia este între acele forme culturale care repara aceasta carenta fiintiala a omului, înlocuind lipsa de maturitate a instinctelor cu ceva de ordinul semnificatiilor. Aceasta este dovada faptului ca formele culturale nu sunt ceva gratuit: omul este imposibil sa existe ca om în absenta acestui supliment cultural. Filosofia este un supliment cultural care face accesibila existenta unor oameni prea rationali, respectiv nedaruiti cu darul credintei. Ceea ce este important este ca filosofia sa fie constienta de rolul sau de succesoare a religiei si sa poata functiona ca estetica superioara a singurei arte care merita interesul nostru total: al unei arte existentiale, a vietii noastre ca opera de arta.




Sumar:

Filosofia a aparut odata cu cultura occidentala ca o succesoare a religiei în asumarea de catre om a propriei existente, a destinului. Diferita de religie prin apartenenta ei la cultura, ea difera de data aceasta în interiorul sferei culturii, de cunoasterea stiintifica moderna, care este operationala, prin aceea ca se intereseaza de semnificatii, iar de arta, care si ea se joaca cu semnificatiile, prin aceea ca le trateaza logic .Filosofia interpreteaza semnificatiile pentru a întelege lumea; ea este o initiere profana.

Probleme:

  1. Ce este filosofia ? a) stiinta; b) arta; c) nici arta, nici stiinta.


Cele mai tari definitii logice sunt cele prin gen proxim si diferenta specifica. Genul proxim este notiunea imediat superioara si înglobanta pentru notiunea de definit. Diferenta specifica o constituie ansamblul trasaturilor care diferentiaza notiunea de definit de celelalte notiuni subsumate aceluiasi gen proxim.

Monosemic este cuvântul care are o singura semnificatie, polisemic este cuvântul care are mai multe semnificatii. De obicei, în limba orice cuvânt are mai multe semnificatii. De aceea stiinta prefera limbajul matematic sau limbajurile artificiale, care au termeni monosemici, cu semnificatii riguroase. Atunci când semnele sunt monosemice, discursul este transparent si ne conduce mai direct spre realitate. Atunci cind semnele sunt polisemice, jocul posibil al semnificatiilor atrage mai întâi atentia asupra discursului, pentru ca mai întâi trebuie sa stabilim ce vrea sa spuna.

Hermeneutica denumeste arta interpretarii textelor obscure, mesajelor care si-au pierdut sensul deplin etc. Hermeneutica se poate aplica si comportamentului uman sau evenimentelor lumii. Acelasi nume îl poarta si teoria generala a interpretarii ca disciplina.



loading...











Document Info


Accesari: 14389
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )