Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Determinismul sociologic al lui Marx

Filozofie












ALTE DOCUMENTE

Thales din Milet
A.D. XENOPOL
Consideratii asupra ipotezelor negative ale dialogului \"Parmenide\"
FILOZOFIA ĪN SECOLUL AL XIII-LEA
Viata si opera lui Aristotel
FORMELE LUDICE ALE FILOZOFIEI
CINE SUNT
SALTUL
STAPINUL CASEI

Determinismul sociologic al lui Marx

Revolta īmpotriva libertatii a avut īntotdeauna drept strategie "sa profite de sentimente, neirosindu-si energiile īn eforturi zadarnice de a le nimici"1. Ideile cele mai dragi ale gīnditorilor de factura umanitara au fost deseori zgomotos aclamate de catre unii dintre cei.mai aprigi dusmani ai lor, care īn felul acesta patrundeau īn tabara umanitara deghizati īn aliati, provocīnd īn ea dezbinare si deruta totala. Aceasta strategie a izbutit adesea din plin, dupa cum o arata faptul ca multi umanitaristi autentici respecta īnca ideea de "dreptate" a lui Platon, ideea medievala a autoritarismului "crestin", ideea rousseauista de, vointa generala", sau ideile de "libertate nationala" ale lui Fichte si Hegel2. Aceasta metoda de a patrunde īn tabara umanitara pentru a produce īn ea dezbinare si deruta, de a alcatui o coloana a cincea intelectuala īn mare parte nepremeditata si de aceea īndoit de eficienta, a obtinut cel mai mare succes numai dupa ce hegelianismul s-a constituit īn temelie a unei miscari autentic umanitare: marxismul - pīna īn prezent forma cea mai pura, mai evoluata si mai periculoasa a istoricismului.



E ispititor sa zabovesti asupra asemanarilor dintre marxism, care reprezinta stīnga hegeliana, si pandantu 12212p157m l sau fascist. Ar fi īnsa total

CAPITOLUL 13:  DETERMINISMUL SOCIOLOGIC AL LUI MARX        93

neloial sa fie trecuta cu vederea deosebirea dintre ele. Desi originea lor intelectuala este aproape identica, nu īncape nici o īndoiala īn privinta impulsului umanitar al marxismului. Mai mult decīt atīt: prin contrast cu hegelienii de dreapta, Marx a facut o īncercare onesta de a aplica metode rationale la cele mai presante probleme ale vietii sociale. Valoarea acestei īncercari ramīne nestirbita de faptul ca ea a fost, dupa cum voi īncerca sa arat, īn mare parte nereusita. stiinta progreseaza prin īncercari si erori. Marx a īncercat, si cu toate ca īn principalele sale doctrine a gresit, īncercarea sa n-a fost zadarnica. El ne-a deschis ochii si ne-a ascutit privirea īn multiple moduri. O revenire la stiinta sociala dinaintea lui Marx este de neconceput. Toti autorii moderni īi sīnt īndatorati lui Marx, chiar daca nu-si dau seama de acest lucru. Afirmatia e valabila īn mod special pentru cei aflati īn dezacord cu doctrinele sale, cum este cazul cu mine; nu preget sa recunosc ca modul īn care eu scriu despre Platon3 si Hegel poarta amprenta influentei sale.

Nu poti vorbi cu dreptate despre Marx fara a-i recunoaste since­ritatea. Spiritul sau deschis, simtul sau pentru fapte, neīncrederea sa īn verbiaj, cu deosebire īn verbiajul moralizator, au facut din el unul din luptatorii cei mai influenti ai lumii īmpotriva ipocriziei si fari­seismului. A dorit cu ardoare sa-i ajute pe cei asupriti si a fost pe deplin constient de nevoia de a arata cine este prin fapte, nu numai prin vorbe. Cum principalul sau talent era cel teoretic, a depus o munca uriasa pentru faurirea a ceea ce el a socotit a fi arme stiin­tifice destinate luptei pentru ameliorarea soartei marii majoritati a oamenilor. Cred ca sinceritatea sa īn cautarea adevarului si onesti­tatea sa intelectuala īl deosebesc pe Marx de multi dintre urmasii sai (desi, din nefericire, nici el n-a scapat cu totul de influenta corupatoare a unei educatii dobīndite īn atmosfera dialecticii hege­liene, descrisa de Schopenhauer ca "distrugatoare a oricarei inte­ligente"4). Interesul lui Marx pentru stiinta sociala si filozofia sociala a fost īn principal unul practic; el vedea īn cunoastere un mijloc de a promova progresul omului5.

Atunci, de ce sa-l atacam pe Marx? īn ciuda meritelor sale, Marx a fost, dupa credinta mea, un fals profet. El a fost un profet al cursului istoriei, iar profetiile sale nu s-au adeverit. Dar acuzatia mea principala nu este aceasta. Mult mai important este ca a indus īn eroare o multime de oameni inteligenti, facīndu-i sa creada ca profetia istorica este modul stiintific de abordare a problemelor

94

METODA LUI MARX

sociale. Marx e raspunzator pentru influenta devastatoare a metodei istoriciste de gīndire īn rīndurile celor dornici sa promoveze cauza societatii deschise.

Dar este oare adevarat ca marxismul e un istoricism de esenta pura? Nu exista īn el si anumite elemente de tehnologie sociala? Faptul ca Rusia face experiente īndraznete si adesea reusite de inginerie sociala i-a determinat pe multi sa traga concluzia ca marxismul, ca stiinta sau crez aflat la baza experimentului rusesc, trebuie sa fie un gen de tehnologie sociala, sau ca este, cel putin, favorabil acesteia. O asemenea greseala nu o poate face īnsa nimeni care cunoaste cīt de cīt istoria marxismului. Marxismul e o teorie pur istorica, o teorie ce urmareste prezicerea evolutiilor viitoare pe plan economic si pe planul puterii politice, mai cu seama a revo­lutiilor. Asa fiind, el n-avea cum sa ofere baza politicii Partidului Comunist din Rusia dupa preluarea de catre acesta a puterii politice. Intrucīt Marx interzisese practic orice tehnologie sociala, pe care o denuntase ca fiind utopica6, discipolii sai rusi s-au gasit total nepregatiti pentru marea lor sarcina īn domeniul ingineriei sociale. Lenin si-a dat repede seama ca marxismul nu putea fi de nici un ajutor īn chestiuni de economie practica. "Nu cunosc nici un socialist care sa se fi ocupat de aceste probleme" a spus el7 dupa ce a ajuns la putere; "despre aceste lucruri nu s-a scris nimic īn manualele bolsevicilor si nici īn cele ale mensevicilor." Dupa o perioada de experimentari neizbutite, asa-numita "perioada a comu­nismului de razboi", Lenin a decis sa adopte masuri care īnsemnau īn fapt o revenire limitata si temporara la economia privata. Acesta a fost asa-numita NEP (noua politica economica), iar experimentele de mai tīrziu - planurile cincinale etc. -- n-au nimic de-a face cu teoriile "socialismului stiintific" avansate odinioara de catre Marx si Engels. Nici situatia speciala īn care s-a gasit Lenin īnainte de a fi introdus NEP-ul, nici īnfaptuirile lui nu pot fi īntelese corect daca nu se acorda acestui fapt atentia cuvenita. Amplele cercetari economice ale lui Marx n-au abordat nici macar tangential proble­matica politicii economice constructive, de exemplu problema planificarii economice. Dupa cum recunoaste Lenin, īn opera lui Marx nu se poate gasi aproape nici un cuvīnt despre economia socialismului, īn afara de slogane inutilizabile8 de felul "de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa nevoi". Explicatia sta īn faptul ca cercetarile economice ale lui Marx sīnt total subordonate



CAPITOLUL 13:  DETERMINISMUL SOCIOLOGIC AL LUI MARX        95

profetiei sale istorice. Trebuie sa spunem chiar mai mult de atīt. Marx a subliniat puternic opozitia dintre metoda sa pur istoricista si orice īncercare de a face o analiza economica īn scop de plani­ficare rationala. El denunta astfel de īncercari drept utopice si nele­gitime. In consecinta, marxistii nici n-au studiat macar ceea ce asa-numitii "economisti burghezi" realizasera īn acest domeniu. Prin formatia lor, ei erau chiar mai putin pregatiti pentru munca con­structiva decīt unii dintre "economistii burghezi".

Marx vedea misiunea sa specifica īn eliberarea miscarii socia­liste de haloul ei sentimental, moralizator si vizionar. Socialismul trebuia ridicat de la stadiul sau utopic la stadiul stiintific9; el trebuia bazat pe metoda stiintifica de analiza a cauzelor si efectelor si pe predictia stiintifica. si cum Marx socotea ca predictia īn domeniul social e acelasi lucru cu profetia istorica, socialismul stiintific urma sa se bazeze pe studiul cauzelor si efectelor istorice si finalmente pe profetia propriei sale īnfaptuiri.

Marxistii, atunci cīnd īsi vad atacate teoriile, se repliaza adesea pe pozitia ca marxismul este nu atīt o doctrina, cīt mai ales o metoda. Dupa parerea lor, chiar daca o anumita parte a doctrinelor lui Marx, sau ale unora din discipolii sai, ar fi abandonata, metoda sa ar ramīne totusi inatacabila. Personal cred ca e cu totul īndreptatit sa se insiste ca marxismule, īn principal, o metoda. Este īnsa gresit sa se creada ca, īn calitate de metoda, el e invulnerabil. Ceea ce trebuie spus este, pur si simplu, ca oricine doreste sa judece marxismul trebuie sa-l examineze si sa-l critice īn calitate de metoda, adica sa-l masoare cu standarde metodologice. El trebuie sa se īntrebe daca marxismul este o metoda rodnica sau una precara, cu alte cuvinte daca este sau nu capabil sa promoveze obiectivele stiintei. Standardele prin care trebuie sa judecam metoda marxista sīnt, asadar, de natura practica. Descriind marxismul ca pe cel mai pur istoricism, am dat de īnteles ca apreciez metoda marxista drept o metoda īntr-adevar foarte precara.10

Marx īnsusi ar fi fost de acord cu o asemenea abordare practica a criticii metodei sale, pentru ca el a fost unul din primii filozofi care au dezvoltat ideile care mai tīrziu aveau sa fie numite "prag­matism". La aceasta pozitie cred ca l-a condus convingerea sa ca politicianul practic, ceea ce, fireste, īnsemna politicianul socialist, avea urgent nevoie de un fundament stiintific. stiinta, afirma el, trebuie sa dea rezultate practice. Priviti īntotdeauna roadele, consecintele practice ale unei teorii! Ele spun ceva pīna si despre structura ei

96

METODA LUI MARX

stiintifica. O filozofie sau stiinta care nu da rezultate practice nu face decīt sa interpreteze lumea īn care traim; or, ea trebuie si poate sa faca mai mult - trebuie sa schimbe lumea. "Filozofii - scria Marx11 īn tineretea sa - nu au facut decīt sa interpreteze lumea īn diferite moduri; important este īnsa de a o schimba." Pesemne ca aceasta atitudine pragmatica l-a facut sa anticipeze importanta doc­trina metodologica a pragmatistilor de mai tīrziu, dupa care sarcina cea mai caracteristica a stiintei nu este de a dobīndi cunoastere despre fapte din trecut, ci de a prezice viitorul.

Acest accent pus pe predictia stiintifica, accent ce prin el īnsusi constituie o descoperire metodologica importanta si progresista, l-a īmpins, din pacate, pe Marx pe o cale gresita. Argumentul plauzibil ca stiinta poate sa prezica viitorul numai daca acesta este predeter­minat - daca, asa-zicīnd, viitorul este prezent īn trecut, prefigurat īn acesta - l-a facut sa adere la convingerea eronata ca o metoda riguros stiintifica trebuie sa se bazeze pe un determinism rigid. "Legile inexorabile" ale naturii si ale dezvoltarii istorice, despre care vorbeste Marx, arata clar influenta atmosferei laplaceene si a materialistilor francezi. Dar, despre credinta ca termenii ..stiintific" si "determinist" sīnt, daca nu sinonimi, cel putin legati inseparabil, se poate spune astazi ca se numara printre superstitiile unei epoci īnca nu pe deplin revolute.12 Cum pe mine ma preocupa īn prin­cipal problema metodei, sīnt bucuros ca īn discutarea aspectului metodologic al determinismului nu e defel necesar sa intru īntr-o disputa privitoare la problema metafizica a acestuia. Caci indiferent de rezultatul posibil al unor controverse metafizice cum ar fi, bunaoara, cea a implicatiilor teoriei cuantice asupra "liberului arbitru", un lucru este, as spune, limpede. Nici un fel de deter­minism, fie el exprimat ca principiu al uniformitatii naturii sau ca lege a cauzarii universale, nu mai poate fi considerat drept o presupozitie necesara a metodei stiintifice; deoarece fizica, cea mai avansata dintre toate stiintele, a aratat nu numai ca se poate dispensa de atare presupozitii, dar ca le si contrazice īntr-o anumita masura. Determinismul nu este o preconditie necesara a unei stiinte capabile sa faca predictii. Nu se poate spune, deci, ca metoda stiintifica ar favoriza adoptarea determinismului strict. stiinta poate fi riguros stiintifica si fara aceasta presupozitie. Lui Marx, fireste, nu i se poate face o vina din faptul ca a īmpartasit punctul de vedere opus, fiindca cei mai buni oameni de stiinta din epoca sa au gīndit la fel.




CAPITOLUL 13:  DETERMINISMUL SOCIOLOGIC AL LUI MARX        97

Trebuie remarcat ca nu atīt doctrina abstracta, teoretica a deter­minismului l-a condus pe Marx pe un drum gresit, cīt influenta practica a acestei doctrine asupra conceptiei sale despre metoda stiintifica, asupra conceptiei sale despre scopurile si posibilitatile unei stiinte sociale. Ideea abstracta a "cauzelor" ce "determina" evolutiile sociale este ca atare total inofensiva cīta vreme nu duce la istoricism. īntr-adevar, nu exista nici un motiv ca aceasta idee sa ne conduca la adoptarea unei atitudini istoriciste fata de institutiile sociale, īn straniu contrast cu atitudinea evident tehnologica pe care o adopta toata lumea, si īn special deterministii, fata de instalatiile mecanice sau electrice. Nu-i nici un motiv sa credem ca, dintre toate stiintele, stiinta sociala ar fi capabila sa īnfaptuiasca visul secular de a dezvalui ce ne va aduce viitorul. Aceasta credinta īn ghicitul stiintific nu se bazeaza numai pe determinism; ea se datoreste si confuziei care se face īntre predictia stiintifica asa cum ne este cunoscuta aceasta din fizica sau astronomie, si profetia istorica de mare anvergura, care anticipeaza īn linii mari principalele tendinte ale dezvoltarii viitoare a societatii. Aceste doua feluri de predictie sīnt foarte diferite (dupa cum am īncercat sa arat īn alta parte13), iar caracterul stiintific al celei dintīi nu poate fi un argument īn favoarea caracterului stiintific al celei de a doua.

Viziunea istoricista a lui Marx asupra scopurilor stiintei sociale a subminat considerabil pragmatismul ce-l facuse initial sa puna accentul pe functia predictiva a stiintei. Ea l-a silit sa-si modifice conceptia mai timpurie, dupa care stiinta ar trebui.si ar putea sa schimbe lumea, si sa adopte ideea ca pentru a exista o stiinta sociala si, īn consecinta, profetia istorica, cursul principal al istoriei trebuie sa fie predeterminat, astfel ca nici bunele intentii si nici ratiunea nu au puterea sa-l modifice. Tot ce ne-ar ramīne de facut īn chip de interventie rezonabila ar fi sa ne edificam, prin intermediul profetiei istorice, asupra cursului inexorabil al dezvoltarii si sa īnlaturam cele mai stīnjenitoare obstacole din calea ei. "Chiar daca o societate a des­coperit - scrie Marx īn Capitalul14 - legea naturala a dezvoltarii sale,..., ea nu poate nici sa sara peste anumite faze naturale ale dez­voltarii, nici sa le desfiinteze prin decrete. Dar ea poate sa scurteze si sa usureze durerile facerii." Acestea sīnt ideile care l-au condus pe Marx sa-i denunte ca "utopisti" pe toti cei care priveau institutiile sociale cu ochii inginerului social, considerīndu-le supuse ratiunii §i vointei umane si ca un cīmp posibil de planificare rationala. Lui i se parea ca acesti "utopisti" īncearca, cu slabele mīini omenesti,

98

METODA LUI MARX

sa piloteze uriasa corabie a societatii īmpotriva curentilor si furtu­nilor naturale ale istoriei. Tot ce poate face un om de stiinta, gīndea el, este sa prevada vijeliile si vīrtejurile ce se vor ivi īn cale. Folosul practic pe care l-ar putea aduce ar fi, astfel, limitat la emiterea de avertismente cu privire la furtuna urmatoare ce ameninta sa abata corabia de la linia dreapta (aceasta linie dreapta era, fireste, stīnga!), sau sa sfatuiasca pe pasageri de care parte a corabiei este mai bine sa se adune. Marx vedea sarcina reala a socialismului stiintific īn vestirea iminentei mileniului socialist. Numai aducīnd aceasta veste, credea el, doctrina socialist-stiintifica poate sa contribuie la instau­rarea lumii socialiste, a carei aparitie o poate grabi facīndu-i pe oameni constienti de schimbarea ce urmeaza sa se produca si de rolurile ce le-au fost atribuite īn drama istoriei. Astfel, socialismul stiintific nu este o tehnologie sociala; el nu-i īnvata pe oameni caile si mijloacele de construire a institutiilor socialiste. Viziunea lui Marx despre relatia dintre teoria socialista si practica arata puri­tatea conceptiei sale istoriciste.

Gīndirea lui Marx a fost īn multe privinte un produs al epocii sale, cīnd amintirea marelui seism istoric care fusese Revolutia franceza era īnca proaspata. (O īmprospatase revolutia de la 1848.) El a simtit ca o asemenea revolutie n-a putut fi planificata si pusa īn scena de ratiunea umana. Dar ar fi putut sa fie anticipata de catre stiinta sociala istoricista; o patrundere suficient de adīnca īn situatia sociala ar fi dat īn vileag cauzele ei. Ca aceasta atitudine istoricista era destul de tipica pentru acea perioada se vede din strīnsa simili­tudine ce exista īntre istoricismul lui Marx si cel al lui J. S. Mill. (Similitudine analoaga celei dintre filozofiile predecesorilor lor, Hegel si Comte.) Marx nu avea o parere prea buna despre "econo­mistii burghezi ca... J. S. Mill"15, īn care vedea reprezentantul tipic al unui "sincretism searbad". Desi e adevarat ca īn unele locuri Marx arata un anumit respect pentru "tendintele moderne" ale "eco­nomistului filantrop" Mill, mie mi se pare ca se pot invoca multe argumente īmpotriva conjecturii ca Marx ar fi fost influentat direct de ideile lui Mill (sau mai curīnd ale lui Comte) despre metodele stiintei sociale. Cu atīt mai izbitor este acordul dintre ideile lui Marx si cele ale lui Mill. Astfel, cīnd Marx scrie īn prefata la Capitalul ca "scopul final al operei mele este de a dezvalui legea economica a dezvoltarii societatii moderne"16, s-ar putea spune ca el executa programul lui Mill: "Problema fundamentala... a stiintei sociale este



CAPITOLUL 13:  DETERMINISMUL SOCIOLOGIC AL LUI MARX        99

de a gasi legea conform careia orice stare a societatii produce starea care īi succede si īi ia locul." Mill a deosebit cīt se poate de clar posibilitatea a ceea ce el numea "doua feluri de cercetare socio­logica", prima corespunzīnd īndeaproape cu ceea ce eu numesc tehnologie sociala, iar cea de a doua cu profetia istoricista, si a optat pentru aceasta din urma, caracterizīnd-o drept "stiinta generala a societatii prin care trebuie controlate si limitate concluziile celor­lalte genuri de cercetare, mai speciale". īn conformitate cu viziunea lui Mill despre metoda stiintifica, aceasta stiinta generala a societatii se bazeaza pe principiul cauzalitatii; si el descrie aceasta analiza cauzala a societatii drept "metoda istorica". "Starile societatii"17 despre care vorbeste Mill, cu "proprietati... schimbatoare... de la o epoca la alta" corespund īntocmai "perioadelor istorice" marxiste, iar credinta optimista a lui Mill īn progres seamana cu cea a lui Marx, desi, fireste, este mult mai naiva decīt pandantul ei dialectic. (Mill considera ca tipul de miscare "caruia trebuie sa i se con­formeze lucrurile omenesti... nu poate fi decīt una sau alta" din cele doua miscari astronomice posibile - "o orbita" sau "o traiec­torie". Dialectica marxista este mai putin sigura de simplitatea legilor dezvoltarii istorice; ea adopta un fel de combinatie a celor doua miscari ale lui Mill - ceva de genul unei unde sau al unei miscari īn spirala.)

Exista si alte similitudini īntre Marx si Mill; de exemplu, ambii erau nemultumiti de liberalismul de tip laissez-faire si ambii au īncercat sa ofere temeiuri mai bune pentru realizarea īn practica a ideii fundamentale de libertate. Dar īntre viziunile lor asupra metodei exista o importanta deosebire. Mill credea ca studiul societatii trebuia sa fie reductibil, īn ultima analiza, la psihologie; ca legile dezvoltarii istorice trebuie sa fie explicabile cu ajutorul naturii umane, al "legilor spiritului", īn particular al caracterului progresiv al acestuia. "Progresivitatea spetei umane - spune Mill - este temelia pe care a fost īnaltata o metoda a... stiintei sociale net superioara... modelelor... ce au precumpanit... pīna acum..."18 Teoria potrivit careia sociologia trebuie sa fie īn principiu reduc­tibila la psihologia sociala, oricīt de dificila ar putea fi aceasta reductie din pricina complicatiilor pe care le genereaza interactiunea a nenumarati indivizi, a fost īmpartasita de multi gīnditori; de fapt, este una din teoriile ce sīnt adesea socotite un lucru de la sine īnteles. Voi numi acest mod de abordare a sociologiei psihologism*9

100

METODA LUI MARX

(metodologic). Putem -spirite, asadar, ca Mill a fost un adept al psiho­logismului. Marx a atacat psihologismul. "Relatiile juridice - scrie el20 - ca si formele de stat, nu pot... fi īntelese... nici din asa-numita dezvoltare generala a spiritufunamenesc." Contestarea psihologis­mului reprezinta, poate, cel mai mare merit al lui Marx ca sociolog. Prin""aceasta el a deschis calea spre o conceptie mai patrunzatoare despre un tarīm specific al legilor sociologice si despre o sociologie care ar fi cel putin īn parte autonoma.

īn capitolele urmatoare voi explica unele elemente ale metodei lui Marx, īncercīnd, de fiecare data, sa subliniez īn mod deosebit acelea dintre ideile sale care cred ca poseda o valoare durabila. Astfel, ma voi ocupa īntīi de atacul lui Marx īmpotriva psihologis­mului, adica de argumentele sale īn favoarea unei stiinte sociale autonome, ireductibila la psihologie. Abia ceva mai īncolo voi īncerca sa arat debilitatea fatala si consecintele destructive ale isto-ricismului sau.













Document Info


Accesari: 2602
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )