Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload






























Psihopedagogia dreptatii sociale si democratia paideica

Filozofie


Psihopedagogia dreptatii sociale si democratia paideica

Prin subiectivitate, Kierkegaard intelege ceea ce reprezinta realitatea structurii umane ca dezvoltare a libertatii in lumina ale- gerii sensului existentei. "Subiectivitatea realitatii este subiectivi- tatea la puterea a doua, aceea a alegerii depline a Absolutului, care devine apoi subiectivitate (sau dialectica) la puterea a treia, daca fiecare individ nu-l poate ignora pe Hristos si trebuie sa se pronunte asupra Dumnezeului-Om"1. Conceptul de "subiectivitate" la Kierkegaard este inteles cu privire la subiectivitatea infinita; nerecunoscand subiectivitatii valoarea de referire la realitatea ab- soluta a existentei, dialectica kierkegaardiana se circumscrie in imanentism. Pentru Schopenhauer, omul moral este in esenta pa- siv (realizarea lui morala consta in stapanirea pornirilor sale instin- ctuale); "moralitatea compasiunii" se sprijina pe o reprezentare asupra fratiei dintre oameni, fiind un concept integral social (un om este bun din perspectiva morala doar atunci cand ia asupra sa su- ferinta celuilalt). Dimpotriva, Kierkegaard sustine ca adevarata mo- ralitate este in principal asociala, intrucat ar consta intr-o relatie absoluta si nemijlocita a fiecarui om cu Dumnezeu: telul omului este "saltul in absurd" al credintei prin care personalitatea finita se daruie neconditionat si pe deplin nemarginitului (in aceasta relatie, prietenul sau semenul devine un Altul de prisos).



Morala triumfa cand pretinde universalizarea unei pers- pective particulare: spre a impune celor puternici comandamente valabile pentru cei slabi, ea proclama obiectivitatea valorilor; or, Nietzsche denunta aceasta pretentie de a supune realul unei norme absolute, intrucat cel slab, considerand ca poate impune tuturor viata umila pe care o duce, se convinge de atotputernicia sa. Morala este si simptom al unei slabiciuni in fata vietii, si sub- minarea transanta a acestei slabiciuni. Sub masca umilintei si supunerii la reguli universale se exprima vointa de dominare a celui slab asupra celui puternic. Idealurile pe care le avem sunt expresia necesara a determinarilor fiziologice, iar fictiunile lui trebuie sunt reflexele a ceea ce este: nu facem decat sa proiec- tam ceea ce suntem in ceea ce am vrea sa fim2. Notiunea de in- divid nu valoreaza mai mult decat cea de specie, ambele fiind la fel de false si de superficiale; valoarea individului variaza dupa cum acesta reprezinta fie "linia ascendenta a vietii", fie "evolutia descendenta, degradarea, degenerescenta cronica, boala". Ca atare, nici ontologic, nici axiologic individul nu poate fi considerat in el insusi, nu exista in mod izolat si nu are valoare independent de procesul care se implineste in el. Individul este valorizat, cand reprezinta momentul unui proces d 838h79i e crestere a vointei de putere, si devalorizat, cand apare ca fiind momentul unui proces d 838h79i e con- sumare a vietii. Abordand notiunea de individ, Nietzsche vizeaza in nuce transfigurarea metafizica a acestuia, centrata pe valorile unitatii si autonomiei: in fiecare individ activeaza mai multi centri de forte care se combina si se infrunta in permanenta; vointa este termenul ultim al unui conflict necontrolabil intre acesti centri de forte, si nu un liber arbitru impunand propriile sale legi. In- dividualismul modern, spune Nietzsche, valorifica egalitatea, in- rudindu-se cu crestinismul si cu democratia, reprezentand "cel mai modest grad al vointei de putere", fiindca individul nu se va- lorizeaza in acesta decat daca se considera egalul celorlalti, si nu urmarind sa-i domine afirmandu-si superioritatea sau distanta. Individualismul modern nu este atat interesat de revendicarea afirmarii individualitatii in lumina diferentei sale fata de orice alta individualitate, cat de obtinerea independentei fiecaruia fata de tot, emanciparea de colectiv, fiind totodata si un "egoism indi- vidual", prin care fiecare intelege sa se considere izolat fata de societate sau de umanitate in ansamblu. Considerand ca sunt identic cu ceilalti si vazandu-i pe acestia drept egalii mei contribui la intemeierea unei societati (democratia) in care prin garantarea drepturilor individuale este asigurat acest grad minimal de inde- pendenta, prin care vointa de putere obtine o expresie modesta: deosebirea de tot prin egalizarea tuturor. Astfel, individualismul modern dovedeste o diminuare a vointei de putere, fiind un sim- ptom al decadentei. Dimpotriva, dupa Nietzsche, individul trebuie mai putin sa se afirme ca atare impotriva totului, cat sa se evi- dentieze ca persoana in lumina diferentierii sale de toti ceilalti; un asemenea individualism nu ar mai corespunde idealului demo- cratic al egalitatii, ci celui aristocratic, valorizand distanta sau ie- rarhia: valoarea suprema nu mai este cea a autonomiei indivi- duale fata de tot, ci aceea a afirmarii infinite a sinelui ca indepen- denta fata de ceilalti3.

Schimbarile locale in privinta identitatii sunt tot atat o parte a "noilor procese culturale" ca orice extensie laterala a organi- zatiilor si societatilor in spatiu si timp; aceste procese pot slabi he- gemonia culturala a statelor-natiuni si pot restimula grupurile et- nice si culturale care le compun, si in vreme ce statele-natiuni sunt slabite, nu poate fi ignorata o presiune crescanda asupra auto- nomiei locale si regionale: astfel, vechi identitati politico-culturale ar putea fi contestate in intreaga lume. Totusi, in vreme ce o dis- junctie crescanda poate fi observata intre influenta identitatilor nationale si diversele orientari ale sistemelor de comunicatie cul- turale contemporane, nu este clar care va fi rezultatul exact al a- cestui set de presiuni eterogene. Inca persista modele de schim- buri culturale inegale, dar renasterea identitatilor etnice si natio- nale in ultima perioada (in si dincolo de Occident) sta marturie a consecintelor inca ambigue ale fluxurilor globale masive ce afec- teaza unele culturi nationale; deplasarile importante de oameni de la "periferii" catre "centru" in ultimele decenii au exacerbat aceasta ambiguitate4. Totusi, natura controlului asupra acestor fluxuri cul- turale si de comunicare ramane o problema presanta: in ce ma- sura si cum sunt oamenii capabili sa-si hotarasca propria iden- titate, propria cultura si propriile valori, confruntati cu retelele de media internationale si transnationale, sunt probleme cruciale la inceputul acestui mileniu.

O teorie normativa a dreptatii "trebuie verificata de cores- pondenta cu dovezile noastre in privinta opiniilor cotidiene despre dreptate. Vazuta astfel, o teorie a dreptatii evidentiaza structura de adancime a ansamblului de opinii curente care sunt aparent am- bigue, confuze si contradictorii. [] Aceasta abordare este vulne- rabila in fata obiectiei ca a intelege astfel dreptatea inseamna a abandona functia ei critica primordiala; teoria noastra nu poate judeca o intreaga societate, inclusiv opiniile ei, considerand-o ra- dical nedreapta"5.

Idealul liberal al legitimitatii politice solicita ca exercitarea puterii politice sa fie compatibila cu respectarea Constitutiei, pe care toti cetatenii rationali ar putea sa o apere pe baza unei con- ceptii acceptabile in lipsa coercitiei. Este necesara o teorie a drep- tatii democratice, intrucat opiniile democratilor sunt ezitante: chiar daca in particular sunt interesati de repartizarea egala a libertatilor fundamentale, ei manifesta incertitudine fata de distribuirea avan- tajelor economice si sociale; de unde relevanta unei teorii a drep- tatii care sa poata confirma validitatea convingerilor lor liberale, ajutandu-i simultan sa enunte un principiu de dreptate economica si sociala compatibila cu liberalismul. Political Liberalism incearca sa reafirme teoria dreptatii ca echitate, astfel incat sa nu faca apel la o descriere metafizica a binelui, ci sa implice principii compa- tibile cu variate teorii asupra binelui . Analizand pluralismul ireduc- tibil al conceptiilor despre bine, Rawls construieste o conceptie politica ce urmareste sa articuleze structura de baza a societatii si nu viata in ansamblu, fiind compatibila cu un numar extins de vi- ziuni asupra binelui, astfel incat a ajuns spatiul unui "consens prin recuperare" a majoritatii perspectivelor morale pe care democratia liberala le vede aparand in cadrul sau. Rawls vizeaza articularea unui program care sa confere o baza morala societatii demo- cratice; o teorie ce justifica drepturile cetatenilor liberi si egali are ca rezultat un mod inedit de a concepe legitimitatea politica. Intr-o democratie liberala, puterea publica, coercitiva, este impartita in mod egal intre cetateni .

Un acord public pe temeiuri metafizice este imposibil, din pricina existentei pluralismului si prezentei unor opinii incomen- surabile asupra binelui uman in societatile liberale moderne; ca atare, doctrinele universale ar trebui excluse de la dezbaterile pu- blice vizand dreptatea, fiind centrale identitatii personale a ceta- tenilor, insa nu si sferei publice, ca arena in care se construiesc obiectivele politice. Rawls abandoneaza standardul legitimitatii pentru o societate bine organizata in favoarea unui "minimum so- cial", care s-ar putea sa nu maximizeze asteptarile pe termen lung ale celor mai dezavantajati membri ai societatii si, ca atare, sa nu urmeze acest standard de legitimitate. Rawls infatiseaza ideea unui consens intercorelat ca o alta expresie a specificului politic al proiectului sau si ca dovada a faptului ca este fezabil: ideile in- tuitive subiacente principiilor de dreptate sunt strict politice, adica independente de doctrinele filosofice sau religioase universale. Liberalismul politic rawlsian reprezinta un demers teoretic ce in- cearca sa ofere o tranzitie suportabila de la pozitia initiala la con- textul concret al politicii democratice, trecand de la principiile drep- tatii la motivele pe care cetatenii le-ar avea sa le sustina, si do- vedindu-se o paradigma teoretica flexibila. Exponentii tuturor doc- trinelor rationale universale dintr-o societate democratica ar putea fi de acord asupra unei viziuni politice despre dreptate, obiectiv imposibil daca fiecare ar insista sa-si foloseasca premisele meta- fizice ca fundamente ale unui acord public privitor la dreptate8.

Mitchell subliniaza ca acelasi limbaj a dominat discursurile lui Cicero pe cand acesta era consul, indeosebi in timpul primului sau mare conflict cu reformatorii populari asupra legii rullane a pamantului. Cicero i-a prezentat pe populares ca razvratiti ce sub- minau consensul politic si social, amenintand drepturile individuale si subminand pacea si stabilitatea. Cicero si republicanismul tra- ditional au oferit liniste si armonie, precum si un consens social revitalizat. Cuvintele pe care Cicero le intrebuinteaza sunt otium, pax, concordia, tranquillitas, salus ca opuse lui seditio si tumultus. Cicero insista asupra unui set de drepturi personale, incluzand cautarea fericirii, si articuleaza o expunere impresionanta asupra egalitatii intre cerintele de baza ale tuturor cetatenilor fata de stat.



Cicero a considerat ca fiind cea mai negativa dintre doc- trinele sociale, similara intrucatva cu inselarea cuiva, ideea ca statul ar trebui sa urmareasca egalizarea bunastarii sau sa ajute pana la un anumit nivel pe cei nevoiasi luand de la cei avuti. S-a produs o incalcare a legilor naturale si ale popoarelor, si un atac asupra principalelor legaturi ale societatii - concordia, care nu poate exista cand statul ia de la unul si da altuia, si aequitas, care este afectata radical oricand unei persoane nu i se permite sa-si detina ceea ce ii apartine.

Aceste credinte l-au determinat pe Cicero sa se opuna nu doar mult doritelor proiecte de recolonizare in Italia ce au afectat terenurile particulare, dar si altor proiecte, precum anularea sau reducerea datoriilor legale ce au afectat proprietatea privata, insa si programe ce puteau cumva influenta defavorabil un anumit segment din societate, prin, de pilda, modificarea conditiilor de cumparare si vanzare, sau secarea vistieriei, si conducand astfel la impozite mai mari asupra celor bogati. Asemenea masuri au incalcat justitia economica, precum altele au subminat mai direct proprietatea privata, intrucat au avantajat un grup in detrimentul altuia.

Pozitia publica a lui Cicero fata de ceea ce echivala cu o doctrina de laissez-faire extrem s-a declansat pe cand era consul si a continuat de-a lungul intregii sale vieti. Cicero nu s-a aratat nepasator la chestiunile economice ale timpului sau sau la peri- colele clivajului extins dintre bogati si saraci ce rezulta din re- partizarea inegala a castigurilor si responsabilitatilor in Imperiu. Dar Cicero a cautat indeosebi un remediu fata de toleranta si protejarea celui bogat, remediu pe care il prezinta ca o alta o- bligatie a justitiei, dar una care, paradoxal, Cicero n-a crezut ca statul ar putea-o infaptui prin lege.

Multi dintre noi avem convingerea ca evenimentele con- stiente sunt diferite de relatiile neurale intr-un mod dat, intrucat apropierea de natura constiintei celorlalti se face prin amintirea insuficient conceptualizata a evenimentelor constiintei proprii. In particular, nu putem face nimic pentru a observa gandirea sau simtirea in act, ci doar obiectele acestora, ne reamintim de na- tura gandirii si simtirii imediat dupa ce actul s-a produs. Insu- ficienta conceptualizare a acestei amintiri este analoaga cu o- bisnuita constientizare dupa nuanta a culorii. Interpretarile natu- raliste fac loc unei idei de subiect si unei idei de privat, armo- nizandu-se, in felul lor, cu ideea ca ceea ce se gaseste in cam- pul constiintei perceptive nu exista daca nu este perceput. Dintr-un anumit motiv, aceste contributii ne determina pe cei mai multi sa nu fim multumiti de pozitiile naturaliste. In principal, este vorba de faptul ca ideile sunt aplicate unui anumit subiect de discutie, de pilda, evenimentele care au doar proprietati neurale, ceea ce face ca ideile respective sa fie neconvingatoare si nesustenabile; altfel spus, ele satisfac prea putin un alt impuls filosofic inra- dacinat.

Definirea sinelui ca rezervor al pulsiunilor nu implica nici o predeterminare; pulsiunile sunt intr-adevar motorul actiunilor noastre, dar satisfacerea lor este libera. Fireste, societatea pro- moveaza anumite obiecte in detrimentul altora (tabuuri, condam- narea homosexualitatii s.a.), insa aceste determinari culturale, contrar necesitatii universale, nu sunt universale si absolute. In cautarea obiectului sau, pulsiunea sexuala cunoaste experiente variate de satisfactie care vor marca in mod durabil subiectul, influentand forma definitiva a sexualitatii. Plasticitatea pulsiunii face posibila, pentru fiecare, existenta unei istorii individuale. Freud ne ofera o noua tehnica de a ne apleca urechea, plini de intelegere, la tendintele noastre spre instabilitate, prin tratarea lor ca modalitati alternative de a atribui un sens trecutului, modalitati care merita la fel de mult atentia noastra ca si credintele si do- rintele familiare disponibile introspectiei. Conceptia sa mecani- cista despre eu ne furnizeaza un vocabular care ne permite sa descriem diferitele parti ale sufletului, atat pe cele constiente, cat si pe cele inconstiente, in termeni omogeni: drept candidati egal plauzibili pentru "eul adevarat", dar a spune ca toate partile su- fletului sunt candidati la fel de plauzibili inseamna a discredita atat ideea de "eu adevarat", cat si ideea "adevaratei povestiri despre cum sunt lucrurile", inseamna ca eul iluminat, eliberat (care finalmente a reusit sa se modeleze) a renuntat la nevoia de "a considera lucrurile constante si complete", de a patrunde din- colo de aparentele schimbatoare, intr-o realitate constanta. Ma- turitatea ar consta mai curand intr-o abilitate de a descoperi noi redescrieri ale trecutului nostru, o abilitate de a accepta o ima- gine-de-sine nominalista, ironica. Transformand partile platonice ale sufletului in parteneri conversationali unul pentru celalalt, Fre- ud face pentru varietatea interpretarilor trecutului fiecarei per- soane ceea ce a facut abordarea baconiana a stiintei si filosofiei pentru varietatea descrierilor universului ca intreg. Freud ne per- mite sa intelegem povestirile alternative si vocabulare alterna- native drept instrumente in vederea schimbarii si nu drept can- didati la o descriere corecta a modului in care sunt lucrurile in ele insele9.

Cercetarea genetica a lui Piaget arata ca inteligenta sen- zo-motorie este dominata integral de organizarea progresiva a miscarilor, care tind spre o structura de grup. "Dar, contrar opiniei lui Poincaré cu privire la caracterul aprioric al grupului de de- plasari, acestea se elaboreaza treptat, ca forma de echilibru al acestei organizari motorii: tocmai coordonarile succesive (com- punerea), revenirile (reversibilitatea), ocolurile (asociativitatea) si conservarile pozitiilor (identitatea) sunt acelea care, putin cate putin, genereaza grupul, cu titlul de echilibru necesar al acti- unilor"10. Acesta este un echilibru mobil, aflat intr-o evolutie mar- cata de salturi: in etapa senzo-motorie a dezvoltarii copilului (pa- na la aparitia gandirii si limbajului) este vorba de simple scheme de coordonare a actiunilor reale. Etapa intuitiva, preoperatorie (pana la aproximativ 7 ani) e caracterizata prin coordonarea ac- tiunilor interiorizate, a imaginilor si reprezentarilor; schema de grup nu este constituita, lipsind reversibilitatea in forma ei com- pleta. In medie, la 7-8 ani iau nastere operatiile logico-mate- matice care marcheaza inceputul etapei operatorii logico-ma- tematice care marcheaza inceputul etapei operatorii a dezvoltarii inteligentei; pana spre 12 ani insa, aceste operatii (cu structuri de grup) nu sunt realizabile decat in raport cu obiecte concrete. Du- pa aceasta etapa a gandirii concrete, urmeaza gandirea formala, capabila sa solutioneze probleme fara referinte la stari si operatii reale. Desi jocul consolideaza prin repetare deprinderile recent insusite de copil, afirma Piaget, el nu are un rol activ in insusirea acestor deprinderi si, ca atare, are doar un rol secundar in pro- cesul de cunoastere. Atat jocul, cat si imitatia se cer disociate de inteligenta, care este rezultatul echilibrarii acomodarii cu asimi- larea; jocul si imitatia sunt deformari antitetice ale acestor pro- cese adaptive. Totusi, Piaget pare sa incline spre imitatie in da- una jocului, incredintandu-i un rol mai activ in geneza reprezen- tarii: "In comportamentele amanate si interiorizate care apar in primele stadii ale reprezentarii, imitatia, care in acest caz extinde acomodarea atat la obiectele prezente, cat si la cele absente, capata o functie care produce "semnificanti" corelati "semnifica- tului", acestia putand fi adaptivi sau ludici, dupa cum provin din asimilarea acomodata sau din cea deformanta; prima este spe- cifica inteligentei, iar cea de-a doua, jocului"11.

Viziunea lui Dewey asupra pedagogiei are in vedere or- ganizarea societatii si, in cadrul acesteia scopul educatiei si ceea ce au de facut scoala si dascalul. Astfel, "individul care urmeaza a fi educat este un individ social, iar societatea este o uniune organica a indivizilor". Educatia este cea care socializeaza tot mai mult individul si ridica tot mai mult nivelul de viata al co- munitatii, trebuind sa adapteze individul la mediul social "prin punerea lui in posesia completa a tuturor puterilor sale". Dewey crede ca singura educatie adevarata se face "prin stimularea pu- terilor copilului de catre solicitarile situatiilor sociale in care a- cesta se gaseste"12. Judecatile morale poseda valente norma- tive; prin intermediul lor sfatuim, pledam, convingem, introducem reguli imperative actelor individuale; ele sunt cerinte referitoare la ceea ce trebuie urmat, dorit in actiunile prezente si viitoare, con- ferind unui act intreprins autoritate si dreptul de a exista in- tocmai. Aceste valente normative, imperative sunt acordate ju- decatilor de valoare de situatia problematica existenta, au im- plicat un "trebuie" (sa faci astfel) care le expliciteaza si continutul: fac asa intrucat trebuie sa procedeze astfel, si procedez astfel deoarece situatia ma obliga. Asadar, Dewey este constient ca in morala sunt prezente principii, valori, idealuri, dar apreciaza ca toate acestea pot fi epuizate in acelasi fel in care se raporteaza la obiectul lor stiintele naturii.



Pe teren moral, "omul poate refuza sa faca legi pentru oricine altcineva decat el insusi. Un erou precum capitanul Oates este cel care face mai mult decat ii cer indatoririle. In sensul ge- neralizabil al lui "a trebui", nu are sens sa se afirme ca Oates a facut ceea ce trebuia. A spune despre cineva ca si-a facut datoria dovedind exces de zel inseamna a te contrazice. Totusi, cineva isi poate propune sa dea dovada de exces de zel si sa se dedice acetui lucru incat sa se invinovateasca daca da gres, fara a con- sidera esecul condamnabil in cazul altora"13. Fragmentarea apare "in cazul unor atitudini morale divizate, inconsistenta principiilor politice si etice, toleranta fata de diverse moduri ale rationalitatii si de variate organizari sociale, izolarea protectiva a sinelui si in- trebuintarea unui limbaj ce trece de la fragmente ale limbajului uzual prin idiomuri ale modernitatii internationalizate, spre a a- junge finalmente la segmente ale unui alt limbaj, reprezentand o expresie a acestui fapt. Iata cel mai simplu test al adevarului a- cestor afirmatii: luati aproape orice principiu acceptat de majori- tatea membrilor unei comunitati. Ceea ce se va intampla este ca o parte a aceluiasi grup va subscrie simultan la un principiu incom- patibil cu primul, acesta folosind adesea un idiom diferit de cel initial acceptat"14. Societatea contemporana ar trebui sa se rapor- teze la un asemenea sistem complex si coerent, pentru ca, astfel, sa se poata realiza o ordonare a activitatilor umane. "Omul uni- versal", redus la esenta "naturii umane", este un "eu liber", ne- afectat obligatoriu de particularismele de inspiratie colectiva, totusi capabil sa se elibereze de radacinile si fidelitatile de grup, sa treaca la un plan superior, de unde sa privesca, detasat si critic, cerintele si presiunile colective. "Orice polis isi separa, distinge si "individualizeaza" membrii fata de cei ai altor comunitati, in a- ceeasi masura in care uneste si ii uniformizeaza intre propriile granite. Eul "localizat" (dupa MacIntyre, contrariul "eului liber") e opus unui eu diferit localizat, inradacinat in alt polis. Astfel, pre- tentia de universalitate tinde sa se intoarca impotriva polis-ului, care a dorit s-o impamanteneasca si s-o intrebuinteze in disputa cu propriii rebeli; in limitele sale logice, aceasta cerinta nu poate decat dezvolta necontenit opozitia fata de toate dictatele morale si astfel sa determine o atitudine radical individualista"15. Societatea liberala moderna se caracterizeaza printr-o dezbinare iremedia- bila, intrucat s-a pierdut semnificatia unui bun comun, unicul cri- teriu dupa care se pot evalua diferitele consideratii morale. "Insa cultura noastra pluralista nu dispune de vreo metoda pentru a analiza si de nici un criteriu spre a alege intre exigente intemeiate pe pretentii legitime si existente intemeiate pe nevoi. Filosofia mo- rala analitica actuala aspira sa furnizeze principii rationale la care sa poata apela acele grupuri ce prezinta interese contradictorii"16. Filosofi diferiti urmeaza principii rationale variate, astfel ca nu e- xista posibilitatea luarii unei decizii unanim acceptate.

Anomia este o stare caracterizata prin absenta normei ca- re apare probabil in vremuri de schimbare sociala rapida, indicand o slabire sau o prabusire in cadrul ordinii si structurii sociale; acest concept schimba orientarea de la deviantul ca tip de persoana catre sugestia ca devianta ar fi o trasatura a unor tipuri de struc- tura sociala. Anomia apare ca urmare a tranzitiei societatii de la solidaritate mecanica la solidaritate organica; in mod normal, cres- terea diviziunii muncii determina integrarea sociala prin solidaritate organica, inca unde schimbarea economica este prea rapida pen- tru ca sporirea controlului moral sa tina pasul cu diferentierea si specializarea in crestere se produce o diviziune a muncii pato- logica, anormala sau anomica. Durkheim precizeaza ca delictul este ceva normal, fiindca o societate in care lipseste este practic imposibila. Devianta este inseparabil relationata de conditiile so- cietatii, nefiind anormala sau patologica in sine, ci ceva necesar fiecarei societati. Durkheim furnizeaza un argument statistic mai extins: din perspectiva empirica, toate societatile cunoscute au propria lor devianta, rata acesteia ramanand relativ stabila de-a lungul timpului (desi Durkheim admite ca pot exista rate anormale ce trebuie cercetate). Dupa Durkheim, deosebirea dintre dorinta umana si instinctele animalice consta in faptul ca prima nu cu- prinde un mecanism de autoingradire, si in consecinta poate fi limitata doar printr-o reglementare sociala, ceea ce este compatibil cu a spune ca starea psihologica coreleaza cu caracteristica struc- turala, fiind conceptual distincta de ea.

Nagel conchide ca intrebarea principala vizand inegalitatile este care cauze anume ale inegalitatilor sunt nedrepte, iar in le- gatura cu solutiile posibile trebuie sa ne intrebam, mai intai, ce metode de a actiona asupra inegalitatilor sunt juste. In cazul dis- criminarii rasiale sau sexuale deliberate, raspunsurile pot fi furni- zate de oricine: cauza unei asemenea inegalitati este nedreapta, fiindca a practica o astfel de discriminare inseamna a face un lu- cru nedrept, iar remediul este, pur si simplu, sa zadarnicesti po- sibilitatea unei astfel de practici. Daca proprietarul unui imobil re- fuza sa inchirieze camere unor persoane de culoare trebuie atunci sa raspunda in fata legii.

Intrebarile se complica insa in alte situatii: inegalitati care par nedrepte pot fi determinate de cauze in care sunt implicati indivizi care nu fac ceva rau; pare nedrept ca indivizi mult mai sa- raci din nastere decat altii sunt dezavantajati fata de acestia, si nu din vina lor. Dar asemenea inegalitati exista deoarece unii oameni au reusit sa castige mai multi bani decat altii si s-au straduit sa-si sprijine copiii pe cat posibil de mult; totodata, intrucat tendinta oamenilor este de a-si uni destinele cu persoane apartinand a- celeiasi clase sociale si economice, iar averea si privilegiile sociale se acumuleaza si se transmit de-a lungul generatiilor. Actiunile care laolalta determina aceste cauze (optiuni profesionale, achi- zitii, casatorii, mosteniri si stradanii pentru asigurarea educatiei si starii materiale a urmasilor) nu par nedrepte in sine; ce poate fi considerat nedrept e rezultatul final: unii oameni pornesc in viata cu un handicap nemeritat.

Daca un astfel de ghinion ni se pare nedrept, este posibil fiindca ni se pare nedrept ca oamenii sa sufere urmarile unor dez- avantaje pentru care n-au vreo vina si ce reprezinta doar con- secinta functionarii normale a sistemului socio-economic in care s-au nascut. Unii dintre noi vor opina ca orice nesansa de care in- dividul nu este vinovat, precum, de pilda, cea de a te fi nascut cu un handicap fizic, ar trebui compensata, daca e posibil. Dar, in discutia de fata, sa lasam deoparte asemenea cazuri, si sa ana- lizam inegalitatile nemeritate desprinse din functionarea societatii si a economiei, indeosebi intr-o economie competitiva.

Majoritatea impozitelor sunt cheltuite in scopuri ce ii a- vantajeaza mai curand pe cei avuti, decat pe cei nevoiasi. Nagel pune accentul pe impozitarea redistributiva, ce implica intrebu- intarea autoritatii guvernamentale spre a interveni in activitatile oamenilor, dar nu fiindca aceste activitati ar fi nedrepte in sine, ca furtul sau discriminarea, ci deoarece genereaza efecte ce par nedrepte. La nivel mondial, problema dreptatii sociale se com- plica, atat fiindca inegalitatile sunt absolut evidente, cat si deoa- rece e dificil de spus ce solutii s-ar putea adopta in lipsa unui guvern international care ar putea percepe impozite la nivel mon- dial si care ar supraveghea eficienta utilizarii lor. Chestiunea infiintarii unui guvern la scara internationala nu intra in discutie, intrucat acesta ar fi detestabil din multe unghiuri; problema drep- tatii la nivel global ramane insa, desi e greu de stabilit cum ar putea fi solutionata in sistemul actual de state suverane inde- pendente. Masurile adecvate pentru diminuarea inegalitatilor ne- meritate care apar ca urmare a originii sociale diferite a indivizilor si a insusirilor lor native diferite implica ingerinta in activitatile economice ale oamenilor, mai intai prin intermediul sistemului de impozite: guvernul ia bani de la unii spre a-i sprijini pe altii. A- ceasta nu este unica destinatie a impozitelor si nici macar des- tinatia principala. Chiar daca sansele sunt egale si orice individ cu pregatire adecvata poate fi admis intr-o universitate, poate ocupa un post, poate cumpara o casa sau poate candida la o functie anume (indiferent de rasa, religie, sex sau origine etnica) vor mai ramane totusi multe inegalitati. Importanta ar fi folosirea resurselor publice obtinute de pe urma impozitelor pentru com- pensarea partiala a dezavantajelor legate de absenta conditiilor materiale si a accesului la educatie, cu care se confrunta copiii familiilor ce nu pot face fata acestor dezavantaje prin forte pro- prii. Asta incearca sa intreprinda programele de asistenta so- ciala, intrebuintand sumele rezultate din impozite spre a oferi un minim necesar de asistenta medicala, educatie, hrana si conditii de locuit. Astfel, inegalitatile sunt direct combatute. In unele tari, mari sectoare ale populatiei vietuiesc in saracie, de la o gene- ratie la alta, insa chiar si intr-o tara prospera ca Statele Unite, multi oameni pornesc in viata cu un dublu handicap, economic si educational; unii sunt capabili sa surmonteze aceste dezavan- taje, insa e mai dificil decat atunci cand incepi de pe o pozitie avantajata. Cauzele propriu-zise constau in alegeri relativ in- ofensive pe care multi oameni le fac in relatie cu modul in care vor sa-si petreaca timpul si sa-si cheltuiasca banii, si modul in care urmaresc sa-si traiasca viata. Sa te implici in hotararile oa- menilor privitor la ce produse vor cumpara, ce vor face pentru copiii lor sau ce salariu anume vor plati angajatilor lor este alt- ceva decat sa te amesteci in deciziile lor atunci cand vor sa jefuiasca o banca sau refuza anumite drepturi persoanelor de culoare sau femeilor.



REFERINTE BIBLIOGRAFICE

1.Fabro, C., "Kierkegaard critico di Hegel", in Incidenza di Hegel, Morano, Napoli, 1970, p. 509.

2. Graf, A., Les grands philosophes contemporains, Seuil, Paris, 1997, pp. 24-25.

3. Renaut, A., L'ère de l'individu, Gallimard, Paris, 1989, pp. 217-222.

4. King, R., "Migrations, Globalization and Place", in A Place in the World? Culture, Places and Globalization, Oxford University Press, 1995.

5. Miller, D., Principles of Social Justice, Cambridge, MA, 1999, pp. 51, 279.

6. Callinicos, A., Equality, Polity Press, Cambridge, 2001, p. 64.

7. Pisier, É., (ed.), Histoire des idées politiques, PUF, Paris, 1998, pp. 503−505.

8. Gutmann, A. Alejandro, R., "John Rawls", in Dictionary of Twentieth-Century Political Thinkers, Routledge, Londra, 1998, p. 263.

9. Rorty, R., Essays on Heidegger and Others, Cambridge University Press, 1991, pp. 238-239.

10. Piaget, J., Psihologia inteligentei, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1965, p. 157.

11. Piaget, J., Play, Dreams and Imitation in Childhood, New York Uni- versity Press, 1962, p. 104.

12. Dewey, J., "My Pedagogical Creed", in Early Works, vol. 5, Southern Illinois University Press, Carbondale, 1969, pp. 84-86.

13. MacIntyre, A., "What Morality Is Not", in Philosophy, 1957, p. 325.

14. MacIntyre. A., Whose Justice? Which Rationality? University of Notre Dame Press, 1988, p. 397.

15. Bauman, Z., Postmodern Ethics, Blackwell, Londra, 1995, p. 46.

16. MacIntyre, A., After Virtue, University of Notre Dame Press, 1984, p. 251.





Document Info


Accesari: 2066
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )