Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Tacimuri inutile. O scrisoare

Filozofie


Tacīmuri inutile. O scrisoare

Grele cortine de ceturi fosforescente lucesc peste istoriile si geografiile noastre imaginare, amagin-du-ne cu spectrul hipnotic, vadit arar, al salvarii intelectuale. Ne grabim sa vedem, cu o trista frenezie abia strivita sub balastul inertiei si prejudecatilor, cīte o certitudine īn fiece noua imagine divulgata de hazard, cinicul regizor al revelatiilor noastre. Cautam si sīntem fericiti sa gasim cioburi razlete din oglinda magica īn care banuim, providential īntru­pat, absolutul. Ochii nostri, fixati īntr-un orizont instabil, arsi de febra disperarii, afla metonimii trucate, altele pentru fiecare privitor, ale unui īntreg care n-a existat niciodata, care nu trebuia sa existe decīt ca paravan ocrotindu-ne (privīndu-ne ?) de splendoarea magnetica a neantului. O gravura cu iole traversīnd laguna onirica a Vene# 20220h711u 5;iei, un condei cromat la Paris, o carte iesita de sub teascurile Albionului: grauntii de nisip care isca perla meca­nicului nostru delir compensator. Minunile de aiurea, cliseu al gīndirii nomazilor īnghesuindu-se spre Apus, tot ne mai fascineaza dupa lungi secole de sedentarism, dupa exercitiul sistematic al circum­spectiei si xenofobiei. Nimic nu pare sa poata reprima aceasta sete de a traversa un "continent de abulici", istovit īntre doua isterii devastatoare, cea mai rea ramīnīnd īntotdeauna la urma, excedīnd orice pesimism. Partea atlanta a Occidentului, izbavita prin submersiune si impusa prin subver­siune, continua sa traiasca; īnconjurate de haloul misterios  al  dezastrului  purificator,  spiritele  si obiectele se īntretes, īsi transmuta esentele, compunīnd un puzzle fascinant si provocator, dincolo de care ne īncapatīnam a nu zari vidul sau substi-tutele sale - identitatea, monotonia.



E de ajuns capatul unui fir - aici crezi mereu ca Ariadna coopereaza, ca angajarea īn labirint e o datorie, iar iesirea din el un capriciu, tinta contīnd mai mult decīt ratacirile catre ea - pentru a īncepe, cu laborioasa cecitate, sa cauti ghemul. Condamnat la conditia de intelectual, te prabusesti īn abisurile sperantei, visīnd la formula care sa-ti deschisa portile ce pastreaza īnca ecoul bataii popoarelor hirsute alungate īn istorie. Graba ta este aceea de a parasi intemporalul mascat īn continuu prezent, ambitia ta e aceea de a evada din mineral, din imuabil. Ţi se pare ca dincolo de ceturi te asteapta actiunea, te-ai saturat de regimul marginalizator al purelor virtualitati, al proiectelor de īnfrīngeri. Ce paradoxala atractie pentru rezistenta ta la schim­bare, pentru refugiul tau īn fatalism si pasivitate ! Dintr-o data arzi de nerabdare sa capeti o calitate -cīt de incerta - pe care s-o īmparti cu putine modele prestigioase, pe care le admiri chiar si atunci cīnd le ferastruiesti neiertator soclurile. Caricatura sinistra a vocatiei lor naturale de carturari, viata ta e o nesfīrsita agonie, īn care platesti orice cuvīnt cu un spasm, orice gīnd cu o cazna, neputincios īn fata a ceea ce nu te poti īmpaca sa numesti destin. Rīsul tau tulbura, cu hohote nebunesti, calmul tranchi­lizant al pustiului, zīmbetul tau nu e altceva decīt rictus, strigatul tau se stinge īn vana bolboroseala iute canalizabila, mīna īti cade inerta, grohaitul gloatelor si cīntecul otravitor al pastorului se conto­pesc īn teribil si scīrbavnic prohod. stii bine : "quand les débiles sont légion, ils vous charment, ils vous écrasent...".

Exista un pionier al elanului nostru īnspre istorie, daca stim sa vedem īn aceasta "nostalgie de l'espace et horreur du chez soi, reve vagabond et besoin de mourir au loin...". Am sa-ti spun povestea esecului sau, de care vom fi rīs amīndoi vreodata. Ia aminte:

In ziua de 8 ianuarie 1543, Conradus Goclenius īi scria din Louvain lui Nicolaus Olahus, printre altele: "Cei buni ajung mai degraba la ospetele celor buni... " (citez, ca si mai īncolo, dupa Nicolaus Olahus, Cores­pondenta cu umanisti batavi si flamanzi, Minerva, 1974). Nici nu stia umanistul din Ţarile de Jos ce bine nimerea - īn plin! - cu aceasta remarca, rasucind īn inima confratelui sau de la Portile Orientului (te īntreb : la ele nu bate nimeni ?) un pumnal mai vechi : trecusera cam patru ani de cīnd Olahus se pregatea pentru un asemenea ospat. Ba chiar, lucru cu adevarat foarte trist, banchetul/ symposion-ul avea loc seara de seara, cīnd mai aproape, cīnd mai departe - dupa cum calatorea invitatul -, fata morgana agitata ispititor de prea-īnteleptul Erasmus (azi īn Rotterdam, mīine si poimīine īn Freiburgul din Breisgau pe unde avea a haladui, dupa amar de ani, Heidegger). Tacīmurile de aur asteptau neatinse, jiltul scapa de apasarea ungro-vlahului, iar ceilalti meseni īsi vedeau cu seninatate de ale lor, desertīnd cupele cu vin de Burgundia, īnfulecīnd avan bucatele īmbelsugate si, ceea ce era mai frustrant pentru (ghici) cine ( ?) nu venea la cina, se īmpartaseau din īnvatatura fara margini a falsului encomiast al nebuniei. Prapastia culturala culpabilizatoare, decalajul īn curs de dezvoltare? Se adīnceau.

Olahus īi scrisese absolut din senin lui Erasmus, clamīndu-si - nu fara o patetica eticheta maguli­toare, dorinta de a fi acceptat de acesta printre prietenii sai - chiar gajul, chiar īncredintarea com­plice de care spuneam ca intelectualul valah are nevoie pentru a exista. Ciudata - mai ales astazi, cīnd generozitatea s-a perimat pe deplin īn contextul relatiilor est-vestice - corespondenta nu s-a oprit aici, fiindca Erasmus a raspuns favorabil, "a venit īn īntīmpinarea" visului candid plamadit īn pusta. Pe data, regina Maria a Ungariei īi trimite īn dar un pocal de aur, semn de pretuire si de subtil mecenat -observ īn treacat ca iar īncep sa-ti vorbesc de lucruri "care nu sīnt" -, dupa care, prin curierul Quirinus, proaspatul amic de la Soare-Rasare adauga o lingura si o furculita : "ca sa-ti amintesti de mine ori de cīte ori prīnzesti si cinezi" - cum scrie Olahus din Augsburg la 21 septembrie 1530 (op. cit., p. 94). Replica lui Erasmus (din Freiburg, la 9 octombrie 1539) e īncurajatoare : "...mi-au facut placere lingura si furculita, pe care le-ai trimis, desigur, cu gīndul ca-l voi avea astfel comesean pe dragul meu Nicolaus si ca voi putea spune totdeauna dragilor mei prie­teni : acesta este iubitul meu Olahus, cīta vreme soarta ne va refuza bucuria de a convietui" (op. cit., p. 95). Deci Erasmus nu se serveste personal de tacī-murile primite, ci, ca unul care tinea la mare pret prietenia, īncropeste un altar - laicizat - al subli­mului sentiment. Ceea ce era desigur mai mult decīt ar fi putut spera Olahus, atīt de abil - scopul nobil scuza mijloacele ! - insinuat īn refectoriul erasmian si īn reflectorul european ("Spune-mi cu cine te īnso­testi, ca sa-ti spun cine esti", proverb descoperit si īn alte limbi). De la distanta, cu manusi pe mīinile curate, fara a se erija/deghiza - pe temeiul crearii de avantaje materiale - īn comanditar, muza inspira­toare, cenzura transcendenta, īnger gardian sau C.T.C.-ist de cooperativa, Olahus īsi facea simtita prezenta - prin absenta ! - īntr-o elita a spiritelor europene.




Zadarnic as īncerca eu, lecturīnd parabolic propria-mi istorisire, sa desprind oarece concluzii optimist pilduitoare: "iata-ne, putem zice, sincroni­zati cu Oropa eucronica, daca nu, judecīnd dupa unele indicii, chiar īnaintea ei !" e o lunga si patrio­tica exclamatie, dar ce putem face daca e falsa ? Nu


schimbul de scrisori si trimiterea tacīmurilor importa, ci eventualul complex Olahus care s-ar putea īntrezari: absenta valaha de la cina initiatica (totemica?) nu s-a transformat cu vremea īntr-o inhi­bitie esentiala a dialogului cu alteritatea apuseana? Nu cumva gasim urmele acestei inhibitii īn chiar zilele noastre, cīnd cei mai norocosi rascolesc rui-nurile ospatului de la care am absentat (motivat?), dar nu pot spune cu toata gura urmasilor gurman­zilor filozofi: "mon semblable, mon frčre"? (Cīt despre aceia...). "Ce-au voit acel Apus?" nu e numai o īntrebare conjuncturala. S-ar putea sa tradeze si o vinovata invaliditate, cu atīt mai penibil dezvelita cu cīt īncercam sa tragem peste ea ceturile tremura­toare ale izolarii, ale fatalei noastre intolerante.

Povestea īmi pare ca se mai aude si azi, īngīnata confuz de valurile refluxului care te poarta si pe tine spre afara istoriei, īntr-un univers paralel si remine-ralizat; fii fara grija, nu poti lasa urme: faleza e joasa, digurile sīnt slabe. Mīinile īti sīnt goale. Atīrna, rezumat al evolutiei, pe līnga trup. Nu-ti ramīne decīt decenta tacerii, curajul de a nu-ti degonfla - grafoman irosind viciul īn fleacuri si ocolisuri - ce ti-a ramas neatins de cancerul supra­vietuirii prin regresiune īn animalitate (zoon politikon, deci: albina, termita, utopian). Deriva te duce cu sine, dupa stiutul lavaj, pentru multi si de multa vreme superfluu, īnapoi īn apatica hoarda care somnoleaza īn lesa.

Sub arcadele precare ale refectoriului sapat de crivatul demolator al timpurilor viitoare ce ne agre­seaza deja, tacīmurile de aur lumineaza desertul. Bucatele s-au sfīrsit, vinurile sīnt stricate de ama­raciune, convivii au dezertat. E timpul sa-mi īnchei si eu scrisoarea... S-a facut prea tīrziu.













Document Info


Accesari: 1130
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )