Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































INCONSTIENTUL CA IPOSTAZA A PSIHICULUI

Psihiatrie












ALTE DOCUMENTE

SOMNAMBULISMELE SPONTANE
TRASATURI DE CARACTER DE NATURA NEAGRESIVA
INSENSIBILITATEA ISTERICILOR (URMARE). ACTELE SUBCONSTIENTE DE ADAPTARE
ARGUMENTE NEUROBIOLOGICE ALE COMPORTAMENTULUI SUICIDAR
Alcoolismul - abuzul de alcool sau dependenta
COPILUL SI SOCIETATEA
ALGORITM DE DIAGNOSTIC DIFERENTIAL PSIHOZE-NEVROZE-TULBURARI DE PERSONALITATE (\"PSIHOPATII\')
Totul despre depresie
ReacTii psihice patologice
INCONSTIENTUL CA IPOSTAZA A PSIHICULUI

INCONSTIENTUL CA IPOSTAZA A PSIHICULUI



1. Negarea si afirmarea inconstientului. "Impunerea" inconstientului in psihologie

2. Definirea inconstientului

3. Natura si rolurile inconstientului

4. Tipuri de inconstient

Inconstientul constituie cel mai controversat nivel de organizare al vietii psihice, in legatura cu care abunda pozitiile de negare sau de afirmare in literatura de specialitate.

Discutiile cu privire la acceptiunile notiunii, la natura psihica a inconstientului, la rolurile lui in existenta umana, sunt atat de numeroase, (prea)complicate si contradictorii, incat creeaza un tablou aproape deconcertant cu privire la inconstient.

Controversele au dus chiar la concluzia, exagerata dupa parerea noastra, ca psihologia a renuntat sa mai plaseze in centrul preocuparilor sale (teoretice si practice) notiunea de constiinta, in favoarea celei de inconstient.

"Fie ca este vorba de curentul cognitiv sau psihanalitic - pentru ratiuni de altfel foarte diferite -

reflectia se orienteaza spre alte notiuni : cognitie, inconstient..." ( Pedigneli J. L., "Conscience et inconstient", 1998 )

Dupa Mielu Zlate ( "Introducere in psihologie", 2000 ), chiar daca inconstientul a captat intr-o mai mare masura, in ultima vreme, atentia psihologilor, nu se poate sustine (fara a gresi ) ca ei au incetat sa se mai p 14414j914o reocupe de studiul constiintei.

1. NEGAREA SI AFIRMAREA INCONSTIENTULUI. "IMPUNEREA"

INCONSTIENTULUI IN PSIHOLOGIE

Negarea inconstientului s-a facut pe baza considerarii transparentei totale a obiectului, a inteligibilitatii si a adecvarii absolute a cunoasterii la obiectul sau.

Psihologia academica, traditionala credea ca intre constient si psihic exista a priori sinonimie, identitate.

Psihologia germana admitea ca, din moment ce un fenomen inconstient nu poate nici sa fie trecut, nici sa treaca prin constiinta, el nu exista.

In psihologia franceza, Sartre afirma ca tot ceea ce se intampla in individ este constient, dar nu si in mod necesar cunoscut.

Astfel, el desprindea doua niveluri ale constiintei : nivelul constiintei reflexive si cel al constiintei nereflexive, acesta din urma ingloband experienta traita.

Dupa opinia lui, psihanaliza nu face altceva decat sa faca trecerea de la un nivel la altul.

Psihologul japonez Tanenari Chiba (1884 - 1972) sustinea, de asemenea, ca functiile constiente si inconstiente ale vietii psihice nu difera fundamental, ele fiind guvernate de legi de aceeasi natura.

Identificarea celor doua niveluri de organizare ale vietii psihice echivaleaza practic cu negarea specificului ambelor.

Aceste obstacole epistemologice au franat constituirea si evolutia conceptiilor asupra inconstientului.

Expresia "procese psihice inconstiente" devenea, in aceste conditii, o absurditate, o contradictie in termeni.

Numai ca, asa cum sublinia Jean- Claude Filloux, identitatea presupusa intre viata psihica si constiinta pare a nu rezista probei faptelor, a rezultatelor experimentale si a observatiilor minutioase ale psihologilor.

"Existenta reprezentarilor inconstiente apare obiectiv chiar in actiunea lor, iar veritabila demonstrare a inconstientului rezida in faptul real si observabil ca starile psihologice neconstiente au efecte constiente si invers, ca starile psihologice constiente pot fi inexplicabile daca nu se face apel la cauzele psihice inconstiente. " ( J. C. Filloux, "L'inconscient", 1984).

Afirmarea inconstientului se sprijina, in principal, pe conceptia lui Freud, care, desi nu a introdus notiunea respectiva in psihologie, a elaborat o conceptie structurata cu privire la continutul si rolul inconstientului in viata psihica a individului, furnizand chiar si o metoda de sondare si asanare a lui.

Dar poate ca exemplul cel mai sugestiv al afirmarii inconstientului il constituie patrunderea lui in psihologia cognitiva.

Lansarea conceptului de "inconstient cognitiv" este, credem, una din "sfidarile" cele mai incitante ale psihologiei.

Dupa cum nota H. Hunt, " Redescoperirea unei "cognitii constiente" este o parte a celei de-a doua revolutii in cadrul psihologiei cognitive, care se afla intr-o competitie potentiala cu renascuta fascinatie a constiintei. Astfel, orice psihologie a sinelui ar fi reziduala daca nu ar fi caracterizata si din punctul de vedere al unor functii care pot fi inconstiente" ( H. Hunt, " Despre natura inconstientului", 1995).

Iar dupa W. Hirst, " chiar daca inconstientul freudian este "fierbinte si umed", in mod cert el este capabil de analize profunde " ( W. Hirst, " Aspecte cognitive ale inconstientului", 1995).

Consecintele acestor atitudini fata de inconstient sunt diferite:

- negarea inconstientului echivaleaza cu uniformizarea, omogenizarea vietii psihice, ea nedispunand astfel de structuri si organizari calitativ diferite;

- afirmarea inconstientului presupune, dimpotriva, o structura compusa si complexa a vietii psihice, ca si unitatea in multiplicitatea ei.

Fireste ca, dintre cele doua tendinte, ultima este cea care s-a impus in cele din urma, dar aceasta dupa un drum lung si anevoios.

" Impunerea" inconstientului in psihologie

Investigatiile si cercetarile directe asupra inconstientului au fost precedate de "lansarea" filosofica a notiunii de catre marii metafizicieni germani din epoca post-kantiana ( Schopenhauer, Hegel, Schelling, Hartman ), care au creat o ambianta favorabila recunoasterii inconstientului in psihologie.

De asemenea, cercetarile medicale efectuate dupa 1880 au constituit solul fertil in care si-a infipt radacinile, mai tarziu, psihanaliza centrata pe "psihologia profunzimilor" si pe gasirea unui continut specific specific notiunii de inconstient.

In "filosofia inconstientului" se remarca doua idei : prima considera ca inconstientul este prin natura sa irational, cealalta vede in inconstient o adevarata forta ce guverneaza intreaga viata a individului.

Prima idee se contureaza cel mai bine in conceptia lui Arthur Schopenhauer, pentru care vointa reprezinta o forta irationala si activa, omul insusi fiind o vointa fara constiinta.

Pentru filosoful german intelectul uman se afla in serviciul vointei: "Vointa este profesorul, iar intelectul servitorul" ( A. Schopenhauer, "Lumea ca vointa si reprezentare", 1819).

Cea de-a doua idee este sustinuta de catre E. von Hartman, care considera ca atat viata organica, cat si cea spirituala (psihica) sunt dominate de inconstient.

Dupa opinia lui Hartman, inconstientul este prezent in perceptii, in formularea conceptelor, in rationamente; el guverneaza sentimentele si el este sursa pentru descoperirile geniale.

Multi alti filosofi au avut contributii remarcabile la fundamentarea teoretica a inconstientului :

Kant folosea expresia de "reprezentari intunecate" pentru a desemna manifestarile inconstientului, Schelling vorbea despre "inconstientul etern" ca temei absolut al constiintei, iar Nietzche despre "impuritatile spiritului".

Primele rezultate ale cercetarilor medicale facute in a doua jumatate a secolului al XIX-lea asupra isteriei, hipnotismului, somnambulismului si disocierii personalitatii au adus probe experimentale sau cuasiexperimentale in sprijinul existentei inconstientului.

Psihologi si psihiatri ca Alfred Binet, Pierre Janet sau Morton Prince vedeau in inconstient reversul constiintei care, incapabila de a sintetiza ansamblul vietii psihice, scapa anumite fenomene psihice din focarul analizei sale.

Inconstientul, in viziunea acestor autori, aparea ca o slabiciune a Eului si a constiintei, ca o deficienta psihologica sau un automatism psihic.

Fundamentarea stiintifica a inconstientului este insa data de catre Sigmund Freud.

Inspirat si influentat de ideile filosofilor, psihologilor si psihopatologilor dinaintea lui, Freud a propus o asemenea conceptie despre inconstient, incat, desi nu el a introdus notiunea respectiva in psihologie, contributia sa este considerata capitala.

Principalele merite ale lui Freud in investigarea inconstientului sunt considerate a fi :

- descoperirea unui inconstient dinamic, conflictual si tensional, corelativ procesului refularii ;

- trecerea de la interpretarea inconstientului ca substantiv ce desemneaza faptele mintale refulate la interpretarea lui ca adjectiv, ca o calitate psihica, ceea ce inseamna ca proprietatea, "calitatea"de a fi inconstiente o au nu numai amintirile, ci si mecanismele de refulare sau ceea ce porneste de la Supraeu ;

- multiplicarea zonelor care se sustrag constiintei, Freud vorbind, practic, despre existenta a trei tipuri de inconstient: Sinele sau inconstientul propriu-zis, Eul ( printr-o parte a lui) si Supereul - primul ca inconstient refulat, celelalte doua, reprezentand inconstientul nerefulat ;

- considerarea inconstientului ca fiind profund, abisal, si nu doar un simplu "automatism psihic".

Dupa un timp de tacere ce a urmat teoriei lui Freud, in 1910 lua fiinta Asociatia Psihanalitica Internationala, care il avea ca presedinte pe Carl Gustav Jung, si printre membrii sai, ca primii freudieni, il numara pe Alfred Adler.




Pentru Adler, psihismul inconstient este determinat de vointa de putere si de sentimentul de inferioritate, acestea fiind mecanismele compensatoare fie ale unor deficiente fizice, fie ale inferioritatii reale sau presupuse ale Eului.

Aceasta pentru ca omul dispune de o importanta tendinta de superioritate, datorita careia dezvoltarea sa psihica se datoreaza luptei ce are loc la nivel inconstient intre o tendinta negativa (sentimentul de inferioritate) si o tendinta pozitiva (sentimentul de superioritate), acesta din urma fiind orientata spre compensare.

In conceptia lui Adler, compensarea are acelasi rol pe care il avea refularea la Freud, el chiar face aceeasi greseala ca si Freud : absolutizarea acestui mecanism.

In realitate, consideram ca ambele mecanisme pot fi la fel de utile pentru viata psihica a individului.

Jung, influentat de Adler, largeste sfera notiunii de inconstient individual, considerand libidoul ca fiind, pe de o parte, constituit din ansamblul instinctelor dominante (inclusiv cel de putere), iar, pe de alta parte, ca fiind orientat in doua directii opuse, centripet si centrifug, spre sine si spre lume, conform celor doua orientari ale personalitatii - intraversiunea si extraversiunea.

Totodata, Jung introduce conceptul de inconstient colectiv, interpretat ca o zona profunda, nu individuala, ci supraindividuala a psihicului.

Astfel, inconstientul colectiv contine imagini ancestrale care somnoleaza in zonele profunde ale inconstientului - numite de Jung "arhetipuri" - , si care face posibil accesul individului la "sufletul istoriei colective", la Dumnezeu sau la Diavol.

Astfel, la Jung inconstientul colectiv este preexistent individului, acesta din urma nascandu-se din el, in timp ce Freud, atunci cand vorbea de inconstientul colectiv, avea in vedere existenta in inconstientul fiecarui individ a unor elemente care se regasesc in orice inconstient (de exemplu, complexul lui Oedip).

Multi alti autori au adus contributii importante la teoria inconstientului, facand din psihanaliza un umanism care a pus bazele unei morale si a unui comportament nou.

Didier Anzieu ( 1966 ) a introdus conceptul de inconstient de grup, dupa opinia lui grupul dand ocazia membrilor sai de a trai inconstient realizarea proiectelor refulate. Dupa Anzieu, grupul este analog pentru oameni cu visul, oamenii vazand in grup un fel de "intrare in vis".

In mod asemanator, multi alti psihologi considera ca grupul nu este doar suma membrilor sai, ci o constructie comuna si inconstienta realizata din elementele partiale ale structurilor si functionalitatii psihice a fiecarui membru al grupului.

Unii psihologi extind chiar ideea de "afecte inconstiente" sau "conflicte colective inconstiente" nu numai la grupuri, ci si al organizatii, iar altii promoveaza o psihologie sociala clinica de inspiratie psihanalitica, considerand ca inconstientul, fantasmele, comportamentele defensive, ca si cele ofensive se gasesc pe un taram comun.

Totusi, prin diversitatea lor, cercetarile psihanalitice exprima dificultatea conceperii intr-o maniera unitara a inconstientului.

Linia de fractura se situeaza nu intre stiinta si psihanaliza, ci intre cele doua tipuri de abordari stiintifice : una care construieste teorii pornind de la real, largind acestuia campul de aplicatie, alta care privilegiaza datele experimentale sau clinice.

Desi scurta incursiune istorica in evolutia ideilor si conceptiilor referitoare la inconstient furnizeaza si elemente privind definirea acestuia, consideram ca este necesar sa revenim asupra ei dintr-o perspectiva sintetica.

2. DEFINIREA INCONSTIENTULUI

Unii autori, printre care se numara insusi Freud, au definit inconstientul intr-o maniera restrictiva si exclusivista, considerandu-l doar rezervorul tendintelor infranate, inabusite, refulate, al frustrarilor. Dupa acesti autori, inconstientul este cel care explica lapsusurile, (pseudo)amneziile, actele ratate, visele, etc.

In definitiile mai vechi ale inconstientului accentuarea unui element se asociaza cu ignorarea altuia. Conform acestor definitii, un act inconstient lasa pe din afara fenomenele psihice aflate in acelasi stadiu, insa in stare latenta, virtuala ( deprinderile, faptele de memorie, tendintele).

Alti autori definesc inconstientul intr-o maniera negativa, insistand mai mult asupra rolului sau in ansamblul vietii psihice. In viziunea acestor autori inconstientul apare ca irational, un haos, o involburare de pulsiuni oarbe care nu cunosc nici o organizare, cu efecte deorganizatoare si inhibitive asupra vietii psihice, care tin de patologia mintala.

Asa cum spunea Mihai Ralea ( in M. Ralea, " Ipoteze si precizari in stiinta sufletului", 1926 ), inconstientul este "renasterea unor stari sufletesti primitive si antisociale, provocate de oboseala nervoasa si aducand ca urmare o dezactualizare a constiintei. Astfel formulata, definitia apasa pe elementul ancestral, pe cel antisocial, si in fine pe cel cvasipatologic cauzat de oboseala zilnica".

Psihologia contemporana defineste inconstientul intr-o maniera extensiva si pozitiva, ca fiind o formatiune psihica ce cuprinde tendintele ascunse, conflictele emotionale generate de resorturile intime ale personalitatii.

Dupa "Dictionnaire encyclopedique de psychologie" (N. Sillamy, 1980) "inconstientul nu trebuie conceput ca un receptacul de amintiri, ca un refulat oarecare, ci ca o structura asimilatoare, o schema dinamica deschisa lumii, organizand elementele primite (biologice, sociale, culturale), modelandu-le, integrandu-le in psihic si dand un sens fiintelor si lucrurilor".

Avand in vedere multitudinea si diversitatea acestor moduri de definire a inconstientului, dupa Mielu Zlate ( M. Zlate, "Introducere in psihologie", 2000 ) sunt importante cateva observatii, si anume :

1) Din faptul ca inconstientul are o functionalitate mai putin previzibila, si in consecinta o desfasurare aproape haotica, nu rezulta ca el este complet lipsit de ordine, ci doar ca dispune de o organizare proprie.

Astfel, ca un alter ego al constiintei, el neaga ordinea impusa de aceasta, si impune ordinea propriei sale identitati.

2) Din faptul ca inconstientul se manifesta impulsiv sau spontan nu rezulta ca structurile sale nu sunt suficient de bine conturate.

Henry Ey, de exemplu, considera ca principalele "structuri" ale inconstientului sunt :

- sistemul neurovegetativ sau autonom cu functiile sale (respiratie, circulatie, digestie, etc.) ;

- automatismele psihologice sau "inconstientul subliminal" exprimat de organizarea normala a campului constiintei ; 

- baza inconstienta a persoanei, care contine stadii arhaice.

Asadar, experienta psihomatica inconstienta, infrastructura campului constiintei si formele primitive ale existentei persoanei sunt sisteme de forte care formeaza inconstientul.

3) Din faptul ca inconstientul este considerat deseori o infrastructura marginala si confuza a vietii psihice nu trebuie sa deducem ca el ar avea numai un rol negativ.

Desi structurile sale sunt mai simple decat ale constiintei, inconstientul indeplineste urmatoarele roluri :

- rol de energizare si de dinamizare a intregii vieti psihice ;

- rol de facilitare a procesului creator, contribuind la realizarea unor combinari si recombinari spontane ;

- rol de asigurare a unitatii Eului, ca fiind principalul depozitar al programelor informationale si al tensiunilor motivationale pe baza carora, prin organizare specifica, se emancipeaza constiinta.

Astfel, insusi Mihai Ralea, care a dat o definitie negativista inconstientului, remarca nevoia interpretarii acestuia ca "rezervor nesecat, care insufla constiintei fragede si intermitente seva de care are nevoie, acordandu-i momente de repaus si de reorganizare" (M. Ralea, "Ipoteze si precizari in stiinta sufletului", 1926).

Inconstientul face parte din fiinta umana, nelasand-o neinfluentata in nici una din ipostazele existentei sale normale sau patologice.

De aceea, daca in trecut inconstientul era considerat un domeniu obscur si haotic, iar explorarea sa era considerata una din sarcinile viitorului, astazi inconstientul suscita, in preocuparile oamenilor de stiinta, abordari aprofundate si noi piste de investigare.

3. NATURA SI ROLURILE INCONSTIENTULUI

Natura inconstientului

Cei mai multi autori, printre care si Freud, au considerat inconstientul de natura pur afectiva.

La aceeasi concluzie au ajuns si analizele comparative facute intre constiinta si inconstient, care au dezvaluit o constiinta reflexiva, critica, rationala, si un inconstient afectiv, spontan, si invaluit in mit, legenda, vis.

Consideram ca, asa cum constiinta nu este exclusiv rationala, nici inconstientul nu poate fi exclusiv afectiv, ci el trebuie considerat preponderent afectiv.

Acest fapt a fost sustinut si de catre Jung, care considera ca arhetipurile, ca imagini condensate si colective, desi instinctive, sunt deopotriva apropiate de sentiment si de idee.

Desi inconstientul cuprinde si elemente de natura cognitiva, o alta intrebare ar fi : inconstientul este constituit din imagini sau cuvinte ?

Henry Ey arata ca la aceasta intrebare au fost formulate doua raspusuri divergente.

Primul reflecta gandirea lui Freud din etapa sa initiala (sau "eroica", asa cum a mai fost ea numita), in care inconstientul era considerat autonom, scapand oricaror formulari care au loc in constiinta sau in preconstient si, prin urmare, aparand ca fiind format exclusiv din imagini (investite libidinal), din perceptii interne sau fantasme, din evenimente cristalizate ale preistoriei individului.

A doua teza este mai sensibila la tranzitiile si la medierile introduse de catre limbaj intre sistemul pulsional si constiinta. Astfel, inconstientul este structurat ca un limbaj, si prin urmare, "se poate comunica cu el, insa cu conditia de a-l auzi " ( Henry Ey, " Constiinta", 1983).

Conform acestei opinii, preluata si de alti psihologi, inconstientul, structurat ca un (sau prin) limbaj, poate "vorbi" prin intermediul metaforelor si al metanimiilor ; acestea, fiind folosite pentru a dezvalui sau a ascunde inconstientul, pot fi considerate ca simptome care, corect descifrate, arata structura unui limbaj al inconstientului.

Astfel, inconstientul, ca o respingere, ca o negare sau chiar o condamnare a unui trecut care nu poate fi depasit, devine o incarcerare intr-un mod de a vorbi fara a spune nimic, care cuprinde tot ceea ce nu poate sau nu trebuie sa fie sa fie spus.




Cum insa tocmai dezvaluirea lui prin metoda asociatiilor verbale este singura cale de "eliberare" si insanatosire, inseamna ca interactiunea dintre imagine si cuvant, "verbalizarea " imaginilor, a fantasmelor profunde, abisale sau refulate reprezinta esenta inconstientului.

Rolurile inconstientului

Foarte multi autori considera ca inconstientul, fiind amorf si fara organizare, are un rol pur negativ sau turbulent in raport cu raport cu conduitele si comportamentele individului.

Printre aceia care sustin insa rolul sau pozitiv se numara nume ca Gustav Jung, de exemplu, care considera ca inconstientul este chiar superior constientului, deoarece el contine in sine experienta a nenumarate mii de ani. Astfel, inconstientul poate servi omului drept "ghid fara seaman", deoarece el "creeaza combinatii subliminale" care sunt superioare combinatiilor constiente prin "finetea si importanta lor".

Pentru Maurice Pradines inconstientul este "germenul vietii mintale", conditia si elementul sau fundamental. Functiile esentiale ale inconstientului constau in prepararea si sustinerea operatiilor spiritului si in eliberarea gandirii pentru a deveni apta pentru rezolvarea de noi sarcini si probleme.

In psihologia contemporana parerea despre rolul negativ al inconstientului a inceput sa dispara, in timp ce implicarea acestuia in procesarea informatiilor, in solutionarea problemelor, si chiar in actele de creatie este tot mai mult recunoscuta.

Una dintre cele mai noi orientari psihologice, si anume psihologia transpersonala, acorda inconstientului un loc si un rol de prim ordin. Dupa adeptii sai, inconstientul este implicat in cele mai neobisnuite experiente transpersonale ( embrionare si fetale; ancestrale; colective si rasiale; filogenetice, etc.)

Frances E. Vaugham considera ca inconstientul este elementul central al intuitiei si al imaginatiei, pentru ca "imaginarea este limbajul universal al inconstientului" ( F. E. Vaugham, "L'eveil de l'intuition", 1984).

4. TIPURILE DE INCONSTIENT

Faptul ca inconstientul este diferit in manifestarile sale a dus la considerarea mai multor tipuri (sau moduri) de inconstient.

Insusi Freud deosebea trei tipuri de inconstient :

- inconstientul latent sau preconstient, care cuprinde starile psihice susceptibile de a deveni constiente;

- inconstientul format din faptele psihice refulate;

- inconstientul ca cea mai importanta parte a eului ideal.

Mihai Ralea ( M. Ralea, "Ipoteze si precizari in stiinta sufletului", 1926) a redus tipurile de inconstient la doua forme fundamentale:

- inconstientul functional (care cuprinde inconstientul fiziologic si pe cel psihic);

- inconstientul adaptativ (cu subdiviziunea in inconstientul automatic si afectiv).

Vasile Pavelcu ( V. Pavelcu, "Cunoasterea de sine si cunoasterea personalitatii", 1982), utilizand criteriul dimensiunilor vietii sufletesti (verticala, orizontala, longitudinala), deosebea trei forme ale inconstientului : inconstientul abisal, periferic si temporal.

Observam, desigur, ca diferentierile intre tipurile de inconstient sunt direct legate de opiniile privind natura inconstientului si rolul acestuia in viata psihica. De exemplu, in clasificarea facuta de M. Ralea, tipurile de inconstient deriva din functiile indeplinite de acesta in raport cu lumea interna (inconstientul functional), si cu cea externa (inconstientul adaptativ).

Din paleta extinsa a tipurilor de inconstient vom prezenta in continuare doar trei dintre acestea, care fie au aparut sub impulsul noilor orientari psihologice, fie au revenit in actualitate: inconstientul cerebral, inconstientul colectiv si inconstientul cognitiv.

INCONSTIENTUL CEREBRAL

Inconstientul cerebral este important mai ales prin ceea ce a insemnat pentru evolutia gandirii psihologice.

Astfel, filosofia, prin ganditori ca Schopenhauer, Hartmann si Nietsche, a propus modelul inconstientului filosofic, psihopatologia pe cel al inconstientului ereditar, iar neurofiziologia, modelul inconstientului cerebral.

Daca primul s-a bucurat de o atentie iesita din comun, ocupand o pozitie importanta in mai toate genealogiile gandirii psihanalitice, iar al doilea, cu un prestigiu cultural ceva mai mic,a inceput sa revina in speculatiile teoretice ale socio-biologilor si ale neo-evolutionistilor, cel de-al treilea a fost in mare masura ignorat.

Aceasta a dus la trunchierea imaginii asupra vietii psihice si la crearea unor bariere epistemologice si practic-actionale in intelegerea vietii psihice umane. Faptul ca vointa si constiinta erau considerate facultati superioare, cu rol esential in functionarea subiectiva, nu permitea explicarea cazurilor patologice, ale nevrozatilor, psihopatilor, degeneratilor.

In aceste conditii, introducerea de catre neurofiziologie a inconstientului cerebral alaturi de constient in explicarea proceselor psihice a schimbat cursul gandirii stiintifice.

In esenta, inconstientul cerebral este inconstientul fiziologic, inconstientul reflex, automat, care intra in functiune fara ca individul sa isi dea seama, dar care afecteaza viata psihica constienta.

Notiunea a fost impusa de unificarea functionala a axei cerebro-spinale, ca si extinderea de la maduva spinarii la creier a proceselor reflexe. Prin intermediul acestor argumente, cercetatorii vietii psihice, normale sau patologice, au avansat ideea ca o mare parte a cerebratiei este de fapt automata si inconstienta.

Ideea continuitatii functionale a sistemului nervos de la maduva spinarii la emisferele cerebrale a fost exprimata prin modalitati diferite, dar in esenta concordante, de catre diferiti autori, printre care amintim:

- Thomas Laycock, medic englez, vorbea inca din 1840 despre creier care, considera el, desi organ al constiintei, este supus "legilor actiunilor reflexe" si, din acest punct de vedere, nu difera de ceilalti centri ai sistemului nervos.

Ideea va fi dusa mai departe de Jackson, unul din elevii sai, care va explica bolile mintale prin disolutia cerebrala, inteleasa in termenii opusi evolutiei.

Multi alti specialisti sustin aceeasi idee:

- William Carpenter a introdus, in 1853, notiunea de "cerebratie inconstienta".

- I. M. Secenov, in "Reflexele creierului" (1863) face o extindere a reflexelor in explicarea celor mai complexe fenomene psihice. Dupa acesta, exista trei categorii de miscari involuntare:

1. pur spinale (care se produc in timpul somnului, atunci cand creierul nu actioneaza);

2. slabite sau oprite ( este cazul gandirii, care dispune de capacitatea de a infrange ultima veriga a unui reflex);

3. consolidate (ca in cazul pasiunilor).

Momentele importante din istoria notiunii de inconstient cerebral au fost surprinse de catre mai multi autori, care s-au referit la radacinile moderne ale psihiatriei, la descoperirea inconstientului, la inconstientul dinaintea lui Freud.

Cel care a dedicat o intreaga lucrare acestei teme este istoricul si filosoful francez Marcel Gauchet care, in "Inconstientul cerebral" (1997) a alcatuit o ampla incursiune in istoria notiunii, insotita permanent de evaluari proprii.

Dupa Gauchet, conceptiile cu privire la inconstientul cerebral sunt cand naive, cand nesabuite, ele nu au dau o reprezentare consistenta a partii inconstiente din fiinta omeneasca si nu spun nimic despre continutul inconstientului pe care ne obliga sa-l postulam; in schimb, importanta lor in evolutia gandirii psihologice deriva din urmatoarele aspecte:

- ele au repus in cauza si au subminat rolul de cheie de bolta atribuit in mod traditional vointei in economia functionarii subiective;

- au subminat eficace bazele reprezentarii clasice a subiectului constient si a puterii sale voluntare;

- au pus bazele diferentierii interne a vietii psihice

- ele "decentreaza arhitectura conduitelor si deschid astfel posibilitatea de principiu a unei alte interpretari a inlantuirii lor".

In concluzie, exprimarea si argumentarea teoretica sau chiar experimentala a existentei inconstientului cerebral a condus la redimensionarea viziunii asupra vietii psihice a individului, constiinta, prezenta intotdeauna si oriunde, lasand prin acesta "loc" si "timp" si pentru manifestarile inconstiente.

INCONSTIENTUL COLECTIV

Introducerea notiunii de inconstient colectiv reprezinta un salt calitativ din domeniul neurofiziologiei in cel al psihologiei. Astfel, daca inconstientul cerebral era de natura fiziologica, materiala, inconstientul colectiv este de natura pur psihica, spirituala.

Acceptiunile notiunii variaza de la un autor la altul.

Pentru Gustave Le Bon, inconstientul colectiv (al multimilor) este caracterizat prin inhibitia colectiva a functionalitatii intelectuale, prin exagerarea rolului afectivitatii, prin reducerea acestuia la viata psihica a primitivilor sau a copiilor.

In lucrarea sa " Psihologia multimilor" ( aparuta in 1895 ), Le Bon sustine ideea ca "multimea este intotdeauna dominata de inconstient", caracterizand inconstientul colectiv prin:

- impulsivitate, mobilitate, iritabilitate, sugestibilitate si credulitate;

- exagerare si simplism in sentimente;

- intoleranta, autoritarism si conservatorism;

- moralitate joasa;

- disparitia vietii cerebrale si preponderenta celei medulare;

- disparitia personalitatii indivizilor.

Pentru Freud, inconstientul colectiv cuprinde elementele ce se regasesc in orice inconstient individual, ele fiind deci comune mai multor indivizi ( complexul lui Oedip, de pilda, care este prezent in inconstientul tuturor indivizilor).



Carl Gustav Jung considera inconstientul colectiv ca fiind elementul esential al structurii si functionalitatii psihicului.

Dupa unul dintre comentatorii sai, A. Stevens, ipoteza sa privind inconstientul colectiv reprezinta " abaterea sa cea mai semnificativa de la freudism si totodata contributia lui personala cea mai importanta in domeniul psihologiei" ( A. Stevens, "Jung", 1996).

Jung a avansat pentru prima data ideea inconstientului colectiv in cartea sa "Metamorfoze si simboluri ale libidoului", aparuta in doua parti, in 1911 si 1912, dar conceptia lui s-a structurat si clarificat treptat, o data cu publicarea altor lucrari, ca: "Psihologie analitica si Weltanschauung" (1931), "Structura psihicului" (1927), "Aion" (1951), etc.

Dupa Jung, psihicul se compune din trei niveluri: constientul, inconstientul personal si inconstientul colectiv.

Constientul este reprezentat de Eu, format din ganduri, sentimente, perceptii, amintiri.

Inconstientul personal, alcatuit din complexe, este format din :

- continuturile care au devenit inconstiente, fie pentru ca si-au pierdut intensitatea si au cazut in uitare, fie pentru ca li s-a retras constienta prin refulare ;

- perceptii senzoriale care, nefiind suficient de intense, au patruns in psihic dar nu au ajuns niciodata in constient.

Inconstientul colectiv, care contine arhetipurile si Sinele, este o inzestrare ereditara cu posibilitati de reprezentare, care tine chiar de lumea animala in general (nefiind nici individual, nici general uman), si care constituie, de fapt, substratul oricarui psihism individual.

Intre Eu si Sine exista legaturi prin Axa eului, iar fiecare complex este legat de un arhetip, deoarece complexele sunt, dupa Jung, personificari ale arhetipurilor, modalitati in care arhetipurile se manifesta in psihicul fiecarei persoane.

Teoria lui Jung privind inconstientul colectiv mai raspunde la trei intrebari fundamentale, si anume: Ce este ? Ce contine ? Ce rol indeplineste ?

La intrebarea Ce este ?, Jung formuleaza mai multe raspunsuri, toate insa concordante si complementare: "sfera mostenirilor psihice", "sediment al istoriei lumii", "suflet atemporal si general", sau "acea imensa zestre spirituala ereditara, rezultata din evolutia omenirii, care renaste mereu, in fiecare structura cerebrala individuala".

Asadar, inconstientul colectiv este un strat abisal al structurii psihice, o alta lume, o lume care se contrapune imaginii noastre constiente, momentane, despre lume.

De asemenea, inconstientul colectiv este o reprezentare atemporala, eterna, spre deosebire de constient, care apare ca un fenomen efemer deoarece produce toate adaptarile si orientarile momentane.

Raspunsul dat de Jung la intrebarea Ce contine ? este ceva mai complex.

El considera ca continuturile autentice ale inconstientului colectiv sunt ceea ce a numit la inceput "imagini primordiale" si mai tarziu arhetipuri.

Arhetipurile sunt "structuri psihice identice, comune tuturor", constituind "mostenirea arhaica a umanitatii". Ele rezulta din functionarea psihica de-a lungul intregii vieti ancestrale, si ca urmare constituie o imagine a lumii naturale, nascuta la confluenta si din condensarea unor experiente milenare.

Aceste imagini sunt mitice, simbolice, deoarece exprima consonanta subiectului care traieste o experienta cu obiectul care ii prijeluieste experienta.

Astfel, arhetipurile nu sunt structuri pur psihice, ci structuri functionale duale: structuri psihice si structuri nervoase.

Cele mai cunoscute arhetipuri sunt, dupa Jung:

- umbra, partea diabolica sau sadica a personalitatii, formata ca urmare a atrocitatilor savarsite de oameni de-a lungul timpului;

- anima, imaginea colectiva a femeii in psihologia barbatilor;

- animus, imaginea colectiva a barbatului in psihologia femeilor.

Anima si animus apar in conceptia lui Jung ca mijlocitori intre constient si inconstient, si daca sunt personificate in vise sau viziuni, constituie o ocazie de a intelege ceea ce inainte a fost in inconstient.

Interesanta este distinctia facuta de Jung intre arhetipul in sine si imaginile arhetipale, care sunt ideile si comportamentele pe care le genereaza arhetipul in sine.

Arhetipala si mostenita este doar predispozitia de a avea anumite experiente, si nu experienta in sine. Chiar daca arhetipul este codificat in inconstientul colectiv, realizarea lui se produce de-a lungul vietii individului doar ca raspuns la evenimentele externe sau interne,

La intrebarea Ce rol are ?, Jung considera ca rolul inconstientului colectiv este chiar mai mare decat al constientului.

Inconstientul colectiv initiaza, controleaza si mijloceste trairile si manifestarile comportamentale tipice tuturor oamenilor, indiferent de epoca istorica, localizare geografica, clasa sociala, nationalitate, etc.

Imaginea inconstienta (arhetipul) dispune de o energie proprie, datorita careia poate exercita puternice influente psihice ; acestea nu se manifesta deschis, la suprafata, dar actioneaza puternic din interior, din intuneric, asupra noastra, "fiind invizibile pentru cel care nu supune indeajuns criticii imaginea sa momentana asupra lumii, ramanandu-si astfel chiar siesi, ascuns".

Inconstientul colectiv mijloceste realizarea "lumii unitare" a psihicului uman si, prin faptul ca este depozitarul experientei cumulate a stramosilor nostri, actioneaza ca un ghid si etse esential pentru supravietuire.

Prin accentul pus pe inconstientul colectiv ca element esential al structurii si functionalitatii psihicului, Jung s-a ridicat impotriva "exacerbarii rationalitatii constientului care il izoleaza pe om de natura", si a oferit "o punte intre stiinta comportamentului si cea a mintii". "Conceptia referitoare la arhetipuri ca origine comuna a evenimentelor comportamentale si psihice ne da posibilitatea sa trecem dincolo de mlastina intelectuala a vitalismului care a stat pana acum in calea celor porniti sa cerceteze relatia misterioasa intre trup si minte" (S. Stevens, "Jung", 1996).

INCONSTIENTUL COGNITIV

Notiunea de inconstient cognitiv a fost lansata de catre psihologia cognitiva.

Studiind "procesarea" si "prelucrarea informatiilor", cognitivistii au ajuns la concluzia ca oamenii constientizeaza continutul si produsele prelucrarilor informationale, si nu procesele propriu-zise sau operatiile care conduc spre o anumita finalitate.

Astfel, exista o serie de procese implicite, inconstiente, care se produc pe durata prelucrarilor si care se convertesc in produse constiente, influentand comportamentele si conduitele constiente ale oamenilor.

 

Contextul (problematic si experimental) in care a aparut notiunea de inconstient cerebral (nepulsional, deci nefreudian) a fost legat de mai multe intrebari formulate de cognitivisti, ca de pilda: in timpul prelucrarii informatiilor oamenii constientizeaza doar produsele prelucrarii sau si procesele care au condus la ele (perceptia, limbajul, recunoasterea semantica) ?; daca ei nu constientizeaza procesele de prelucrare, inseamna ca acestea nu exista ?; procesele necesare prelucrarii informatiilor sunt capabile de exprimare independenta in oricare dintre sistemele constiintei ?

Una dintre primele intrebari la care cognitivistii au trebuit sa gaseasca un raspuns a fost formulata de Harry Hunt : "Inconstientul cognitiv este sistem separat sau protoconstiinta?" (H.T. Hunt, "Despre natura inconstientului", 1995).

Hunt considera ca orice psihologie a sinelui ar fi reziduala daca nu ar fi caracterizata si din punctul de vedere al unor functii care pot fi si inconstiente.

Astfel, dupa el, inconstientul cognitiv este nu un domeniu separat sau un sistem inchis in el insusi, ci un proces pe cale de constientizare si care, in anumite conditii, este capabil de o anumita forma de reflectie in interiorul constiintei in desfasurare. El este o parte a unei tendinte inerente de a deveni constiente sau un aspect al unei preconstiinte care se va dezvalui intr-o constiinta implicita.

Daca admitem suprematia constiintei ca principiu al organizarii mintale, "inconstientul devine astfel o consecinta, cu importanta functionala foarte mare, a automatizarii proceselor care erau la inceput reflectate in constiinta".

O serie de constatari obtinute in cercetarile experimentale sunt aduse ca argumente in favoarea considerarii inconstientului cognitiv ca fiind consubstantial cu constiinta (recunoasterea postoperatorie a unor cuvinte citite pacientului in timpul anesteziei chirurgicale; asigurarea focalizarii constiente, ca urmare a simplei repetari a procesualitatii inconstiente; realizarea simultana a procesarilor inconstiente ale asociatiilor semantice si a focalizarii secventiale, controlata de context, a constiintei).

Inconstientul cognitiv apare, asadar, ca facand parte dintr-un continuum al devenirii constiente, si mai ales ca fiind inseparabil de acesta. El este un fel de protoconstiinta subterana care sta chiar la baza initierii unor decizii si actiuni voluntare.

"Constiinta si inconstientul cognitiv apar ca doua fete ale unei dimensiuni comune a devenirii constiente [.]. S-ar putea sa nu existe nici o capacitate cognitiva inconstienta care sa nu fie pe cale de a deveni constienta si nici o constiinta care sa nu emearga din stadii preliminare, in mod normal inaccesibile total unei constientizari autoreferentiale".

Concluzia lui Hunt este interesanta, numai ca ea sugereaza existenta doar a unor diferentieri minimale, de grad, intre constient si inconstient.

Totusi, intre cele doua formatiuni psihice exista si diferente mai profunde, calitative.

Astfel, dupa W. Hirst, "Procesarile inconstiente apar fara dubiu, totusi, ele analizeaza informatiile primite la un nivel superficial, exceptand cazurile cand produsele procesului emerg cel putin la periferia constiintei" (W. Hirst, "Aspecte cognitive ale inconstientului", 1995).

Analizand rezultatele investigatiilor experimentale efectuate de unii cognitivisti, Hirst a ajuns la concluzia ca nivelurile analizelor care au loc in inconstient sunt superficiale.

Atunci cand se defineste inconstientul cognitiv utilizand drept prag (criteriu) obiectiv valoarea minima pe care trebuie sa o aiba un stimul pentru a fi receptionat, nivelul analizelor este limitat la activarea trasaturilor fizice ( forma literelor dintr-un cuvant, dar nu si intelesul cuvantului, trasaturile unei figuri umane - ochi, par, nas, dar nu si identificarea persoanei). Procesele inteligibile incep a fi posibile doar pe masura ce oamenii incep sa fie constienti, in masura in care pragul o permite.

In concluzie, psihologia cognitiva vede constiinta ca pe unul din principiile sale fundamentale, iar inconstientul cognitiv ca pe o ramura automatizata a acesteia, fara insa a fi subordonata ei.












Document Info


Accesari: 21459
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )