Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





loading...

PROBLEMATICA DISCERNAMANTULUI DIN PERSPECTIVA EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE PSIHIATRICE

Psihiatrie

loading...









ALTE DOCUMENTE

PSIHIATRIA SUB DICTATURA
ABC psihanalitic
MECANISME PSIHICE INFORMATIONAL-OPERATIONALE
Evaluare depresie si anxietate
Totul despre depresie
PSIHOGENII
PSIHOZELE. TULBURARILE DELIRANTE. SCHIZOFRENIA. TULBURARILE AFECTIVE
VALENTE FORMATIV-INFORMATIVE ALE TERAPIEI OCUPATIONALE
MUZICOTERAPIA SI REEDUCAREA
SCHIZOFRENIA - PARTCULARITATI LA COPIL SI ADOLESCSENT

PROBLEMATICA DISCERNAMANTULUI DIN PERSPECTIVA EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE PSIHIATRICE

ASISTENTA PSIHOLOGICA SI PSIHOTERAPIE
PROBLEMATICA DISCERNAMANTULUI DIN PERSPECTIVA EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE PSIHIATRICE

 

EXPERTIZA MEDICO-LEGALA PSIHIATRICA

Psihiatria medico-legala se ocupa cu precadere de comportamentul aberant al bolnavilor psihici. Ponderea faptelor de comportament aberant (delincventa patologica) in comportamentul aberant este redusa, dar cunoasterea sa in vederea aprecierii DISCERNAMANTULULUI, responsabilitatii si vinovatiei penale ca si in asigurarea protectiei comunitatii si persoanei devine absolut necesara. Delincventa patologica se decanteaza ca o delincventa remanenta ce obliga la masuri de protectie medico-sociale atat a bolnavului psihic cat si a anturajului si a societatii. Ponderea sa de 5-10% din delincventa motiveaza suficient o astfel de preocupare.

Dar, expertiza medico-legala psihiatrica studiaza si personalitatea unui subiect responsabil, in scopul de a face mai eficace masurile de reinsertie sociala prin modularea lor la personalitate. Expertiza medico-legala are in vedere urmatoarele obiective:
1. existenta sau inexistenta unei anomalii mintale (de regula, juristul solicita o expertiza psihiatrico-legala, fie daca are indoieli asupra stari psihice a subiectului, fie daca, in cazul infractiunilor bizare, cu mobil aberant sau de vatamari corporale grave comise in mod feroce, omor deosebit de grav, se face loc interpretarii interventiei unei motivatii patologice printr-o tulburare mintala).
2. relatia anomaliei mintale cu fapta imputabila (expertiza va stabili masura in care fapta incriminata este expresia unei imbolnaviri psihice - fapta ca simptom de boala cu relevanta medico-legala. Comportamentul patologic, pe langa faptul ca devine un simptom major de imbolnavire mintala, fapt ce a facut pe H. Ey sa afirme ca psihiatria medico-legala releva aspectul cel mai caracteristic al psihiatriei. Ca patologie a libertatii, boala psihica anuleaza responsabilitatea penala, acest comportament patologic devine insa si un indicator, deseori specific, pentru forma de imbolnavire - motivatia deliranta a unor fapte anti-sociale, specificul comportamentului de epilepsie, in stari confuzionale).
3. precizarea factorilor care au putut favoriza trecerea la act (printre care: factorii genetici, constitutia, consumul de alcool, grupul deviant, victima ce consimte, coopereaza sau provoaca etc.).
4. stabilirea discernamantului fata de fapta imputabila. Act de analiza intelectiv-volitiva, discernamantul presupune normalitatea psihica inteleasa, ca aptitudine si aspiratie catre realizarea binelui uman si social prin integrare bio-psiho-axiologica, adaptare prin anticipare la mediu, la norme, si ceilalti oameni. Normalitatea, nu implica numai criterii statistice, de comportare medie, ci mai ales criterii sociale de raportare a comportamentului la norma, precum si criterii axiologice de integrare a comportamentului la norme, precum si criterii axiologice de integrare a comportamentului in motivatie si idealurile sociale. Normalitatea psihica este sinonima cu sanatatea mintala care, dupa datele OMS, implica echipament genetic adecvat, dozare corecta a gratificatiilor, si frustrarilor in copilarie, mediu diversificat pentru schimburi intelectuale variate, pe masura sa duca la autonomic, atitudine spiritual -creativa si homeostazie psihica anticipativa. Normalitatea se impune ca o confruntare cu realitatea care, prin integrare progresiva, confera autonomie persoanei. (Allport - citat de Gh.Scripcarru si M.Terbancea - in 'Patologie medico-legala si psihiatrica -pag. 427 -). Gradul de adaptare la mediu de viata devine astfel primul criteriu al normalitatii. Normal este subiectul capabil sa-se autonomizeze prin adaptare si sa ramana liber. (H.Ey) Norma fiind o judecata de valoare, normal devine omul care se adapteaza la norme. Sanatatea mintala (normalitatea) devine libertatea de adaptare, conditia umana si presupune capacitatea de a indeplini roluri sociale (Fromm), de autoactualizare (Maslow), de adaptare cu eficacitate maxima (Menninger), de autonomie. In orice, definitie adaptarea homeostazica la situatii de mediu devine criteriul esential al sanatatii mintale. In aceste conditii, sanatatea trebuie privita ca valoare (ca adaptare la valori), in sensul ca omul devine creator al propriei sale sanatati si orice inadaptare devine o patologie a integrarii umane.


Discernamantul bazat pe normalitatea umana ca modalitate de adaptare la lume si realizare in lume, implica functii senzoriale si intelectuale normale, experienta anterioara suficienta, capacitate de a distinge, prevedea si concepe actele proprii, capacitate de anticipa consecintele faptelor proprii prin reprezentare si gandire logica, deci capacitatea de a actiona liber, la care trebuie adaugata aptitudinea de intelegere si respectare a esentei etice a relatiilor sociale, afectivitatea si vointa de a aspira spre nivelele culturale superioare de alegere umana.


Discernamantul exprima astfel integrarea intr-o sinteza unica a functiilor de percepere (analizatori integrii, experienta anterioara), mnezice, (conditie a invatarii si reprezentarii), de invatare si reprezentare (evocare a experientei in imagini ce favorizeaza anticiparea actelor), gnozice (de elaborare de idei care prin func 242i82c tiile lor superioare ca inteligenta, permit o adaptare supla la situatii, iar prin independenta, gandire, asigura spirtul critic, de comunicare, formulare de solutii) de relatie (de traire afectiva) precum si a functiilor caracteriale si temperamentale. A discerne o situatie si in consecinta, a avea o conduita adaptabila implica a intelege o situatie, a analiza o situatie prin analiza critica ce se interpune intre stimuli si raspuns, a compensa o situatie, prin inlocuirea unei actiuni, a inventa sau chiar a stimula o situatie prin ocolirea unei actiuni dificile. Aptitudinea de intelegere, de prevenire a consecintelor, de optiune si de stapanire ce dau continut discernamantului devine un criteriu al normalitatii si exprima o stare de constiinta. Multiple situatii de anulare a discernamantului atesta interdependenta acestor functii psihice in discernamant: surditatea duce la suspiciune, izolarea si inactivitatea la psihoze, izolarea lingvistica la delir, privarea volitiva la dezorientare si confuzie, abuzul de neuroleptice la privarea senzoriala, psihica si sociala, lipsa afinitatilor afective la lipsa remuscarilor si insensiblitatii etc. Exista astfel nivele de discernamant elementar, instinctiv, reactiv, sau de veghe, de discernamant reflectat, abstract, logic (de reflectare realista a realitatii) si de discernamant anticipativ, axiologic (de optiune pentru valori si distingere a binelui de rau). De aici, (din cele trei nivele) rezulta si criteriile de abordare a discernamantului care va fi de natura logica (capacitatea de a intelege consecintele faptelor proprii), psihologica (capacitate de anticipare a consecintelor lor), medicala (excluderea unei imbolnaviri psihice), axiologica (aptitudinea a promova si realiza binele) si juridica (capacitatea de a alege si de a fi responsabil).


Responsabilitatea devine astfel capacitatea de autonomie si alegere a actelor, 'fiind liber cel ce are puterea de a reflecta asupra propriilor acte, cel care rezistand instinctelor prevede consecintele actelor proprii si aspira la un nivel moral superior' ARISTOTEL. Din criteriul medical sanatatii psihice ca echilibru bio-psiho-social decurg, in esenta, criteriile stabilirii discernamantului (setul de criterii ce permit alegerea) ca aptitudine de a intelege, judeca si evalua adecvat o situatie din punct de vedere psihic.


5. In raport de gradul de nocivitate pentru relatiile interumane ale unui comportament aberant, se impun si masurile de predice, prevenire si protectie sociala. In general, cu cat comportamentul este mai schematic mai stereotip cu atat este mai predictibil, iar gradele de nocivitate ale acestuia scad de la halucinatiile imperative si delirul de influenta (ce fac din bolnav un robot) la individualizarea persecutorului si la acte automatice. Se releva aici rolul medico-social al psihiatriei medico-legale, rolul prin care aceasta specialitate devine o autentica ramura a psihiatriei sociale.


6. accesibilitatea subiectului la reeducare ('ingineria sociala a comportamentului') prin mijloace juridice, medico-pedagogice sau medicale.


Expertiza medico-legala psihiatrica se epuizeaza cu recomandari care vizeaza tratarea subiectului, modularea sanctiunii penale la personalitatea subiectului, sau reinsertia sa prin aplicarea mijloacelor medico-pedagogice adecvate (psihoterapie individuala, de grup etc.) - toate acestea in raport de gradul de alterare a discernamantului.


Expertiza medico-legala psihiatrica a devenit foarte frecventa in practica medico-legala in ultimii l0-15 ani, desi ea a fost prevazuta in toate codurile penale inca din secolul trecut, iar in unele legislatii chiar si mai inainte. Aceasta se explica prin dorinta organelor de justitie de a motiva stiintific, intentia, atitudinea subiectiva a infractorului si deci vinovatia. Dar aceasta cerinta este determinata, si de excesele apararii, care cauta adesea refugiu, o speranta in expertiza medico-legala.
Expertiza medico-legala psihiatrica este efectuata de catre medici legisti si medicii psihiatri si psihologi legisti, in comisiile medicale respective.


Componentele expertizei medico-legale sunt urmatoarele (in prealabil sunt valorificate diferite surse de informare ca: datele din dosarul judiciar, antecedentele infractorului etc.):
l. Preambulul - aici sunt mentionate numele expertilor, nr. adresei organului care a dispus expertizarea, obiectivele expertizei.
2. Istoricul - are o importanta majora in aceste expertize. In general, organul de justitie care solicita expertiza informeaza ca 'inculpatul se face vinovat pentru infractiunea prevazuta de art. /'. Expertii trebuie sa cunoasca amanunte despre felul cum s-a desfasurat si pentru ce s-a facut infractiunea respectiva.
De la istoric vor desprinde doua mari criterii de stabilirea a discernamantului si anume:
1. cu cat o fapta e mai complexa, cu atat in ea s-a investit discernamant mai mult. Este de altfel o relatie direct proportionala intre complexitatea faptei si discernamantul investit.
2. din fapta respectiva rezulta motivatia, mobilul, scopul infractiuni respective.
Motivatiile infractiunii pot fi foarte variate. Unele sunt evidente (furt in scop utilitar), alte motivatii sunt absurde, in aparenta fara mobil (sunt destule omucideri facute in urma unor certuri simple sau contradictii in starea de betie). In asemenea situatii, juristii analizeaza aceste motivatii minore.
Este insa foarte dificila expertizarea unui infractor care a lovit sau a ucis o persoana pe care nu a cunoscut-o si nu avut nimic de impartit cu ea. Exista totusi o motivatie cand victima a fost confundata cu alta persoana pe care ar fi dorit s-o omoare sau s-o loveasca. Cunoasterea acestei motivatii tine de juristi, dar expertul medical trebuie sa le cunoasca la randul lui pentru ca motivatia explica de asemenea cu ce discernamant s-a facut infractiunea respectiva.
Emotiile puternice sunt de scurta durata (de ordinul secundelor) si ele ingusteaza campul constiintei ajungand uneori la scurt-circuite mintale. In aceste momente, persoanele respective au discernamantul diminuat sau abolit.
Ultrajele (cu injurie, lovire) sunt produse de persoane cu temperament coleric si deseori, sub influenta bauturilor alcoolice. Desi sunt fapte putin complexe, desi domina starea afectiva (manie, iritabilitate etc.), persoanele respective au avut discernamant.
Bolile foarte grave- ca schizofrenia, paranoia, psihoza maniaco-depresiva, dementa se stabilesc usor: persoanele respective au discernamantul pierdut, ele intervin uneori in infractiuni sau in expertize in vederea stabilirii capacitatii civile sau penale.
Omuciderea se face cu actiuni mai mult sau mai putin complexe (omor cu premeditare, omor cu talharie), fata de crimele cu hotarare imediata (omor cu obiect luat la intamplare, omor la betie). Deci, cu cat o fapta e mai complexa, cu atat in ea se investeste mai mult. Rezulta deci ca exista o relatie direct proportionala intre complexitatea faptei si discernamantul investit.
Din fapta respectiva insa, in acelasi timp, rezulta motivatia, mobilul infractiunii, care reflecta de asemeni discernamantul investit.
Toate aceste date sunt culese din dosarul judiciar. Acestea permit sa se aprecieze daca o persoana simuleaza sau nu, avand in vedere complexitatea faptei si mobilul ei.
3. Antecedentele infractorului - din aceasta parte a expertizei se culeg informatii referitoare la un criteriu important, si anume cunoasterea personalitatii infractorului. In aceasta etapa se redacteaza o scurta biografie a infractorului.
Se incepe cu situatia in familie. In felul acesta se afla daca infractorul a avut o familie organizata, si pot fi cunoscute eventualele influente negative din partea familiei (alcoolism, boli psihice).
scolarizarea: ofera informatii despre cate clase a facut, din ce cauza a ramas repetent sau nu a mai urmat scoala (nu i-a placut cartea, absente multe, si vagabondaj) greutati in familie.
Perioada adolescentei furnizeaza date daca urmeaza cursuri liceale, scoala profesionala, daca este in productie, un curs de calificare, munceste ca zilier, nu s-a incadrat in munca organizata, este la scoala de reeducare, etc.
Satisfacerea serviciului militar - daca a fost inapt pentru serviciul militar, cand, pentru ce boala etc.
Incadrarea in activitatea sociala dupa majorat. Varsta la casatorie, copii, daca si cand abuzeaza de bauturi alcoolice, daca a fost internat in spital pentru boli psihice, daca are antecedente penale.
Din 'antecedente' cunoastem astfel personalitatea infractorului. Simularea apare ca fiind evidenta cand un infractor cu o anumita scoala, cu o anumita pregatire profesionala spune ca nu stie cum il cheama, ca nu stie pentru ce este judecat.
4. Examenul psihiatric
In psihiatrie, metodele de baza de examinare sunt convorbirea, si observatia in cazurile internate in spital.
In general, psihiatria are mai putine metode obiective de diagnostic.
Ca examene paraclinice, se fac in mod curent examenul, radiologic care este unul de laborator, EEG, examenul fundului de ochi etc. Totusi aceste examene nu au un rol determinant in diagnostic, ca examenele obiective din alte specilitati medicale.
Din aceste motive, pentru un bun diagnostic psihiatric sunt necesare un 'istoric' si 'antecedente' foarte amanuntite.
Prin stabilirea bolii se castiga inca un criteriu pentru stabilirea discernamantului.
5. Examenul Psihologic
Psihologul legist face parte din comisia autorizata pentru expertizarea medico-legala psihiatrica. Alaturi de psihiatru, psihologul isi aduce aportul in stabilirea existentei /nonexistentei unei tulburari psihice de natura a afecta discernamantul infractorului.
Metodele utilizate de psiholog sunt: observatia directa, convorbire libera, aplicare de teste (de la teste pentru investigarea proceselor psihice si teste de personalitate - proiective sau cuantificate).
6. Concluziile unei expertize medico - legale psihiatrice
Obiectivul principal al acestei expertize este stabilirea discernamantului.
Criteriile pentru stabilirea discernamantului se culeg din toate partile raportului medico-legal, si anume din:
-istoricul faptelor luate din dosarul judiciar;
-antecedentele infractorului;
-examenul psihiatric;
-examenul psihologic.
Discernamantul este manifestarea, efectul functiilor cognitive. El este criteriul normalitatii. In concluzie se mentioneaza, in calitate de criterii, puterea afectiva redusa (in psihopatii) sau puterea volitiva redusa (toxicomanii).
Momentele cele mai importante ale concluziei sunt:
-boala si starea discernamantului in momentul examinarii medicale;
-daca fapta pe care a facut-o infractorul s-a consumat cu discernamant;
-recomandari de tratament medical si recomandari educative in special la minori.
In momentele de mai sus discernamantul are unele schimbari curioase:
-deseori inculpatul are discernamantul integru in momentul examinarii medicale, dar nu 1-a avut in momentul savarsirii infractiunii (betie, stare confuzionala etc.);
-alteori inculpatul a avut discernamant in momentul efectuarii infractiunii, dar nu mai are discernamant integru in momentul examinarii medicale.


Acest lucru se explica uneori prin 'psihoza de detentie' care a survenit intre timp (pseudo dementa de detentie). Este trecatoare. Imediat dupa eliberarea din inchisoare, subiectul isi revine iar daca este pus in situatia de a evada, evadeaza. Aceasta situatie explica starea de prostratie pe care o au unii detinuti in timpul judecarii. De altfel mai intervin uneori si simulari. Simularea este definita ca imitarea, crearea tulburarilor (somatice si psihice) unei boli inexistente (sau artificiale) in scop utilitar si anume: eschivarea de la munca, de la armata, de la urmariri judiciare, urmarirea de beneficii materiale etc.


Simulare se rezolva prin examinarea cu tact si grija a bolnavului, utilizandu-se de obicei internarea in spital pentru stabilirea diagnosticului si concomitent sunt analizate informatiile din dosarul judiciar, antecedentele infractorului etc. (Rev. 'Probleme de medicina legala' nr. 16/1983, Bucuresti -art. 'Experienta noastra in expertiza medico-legala psihiatrica' Gh.Sima, M.Tico).


Expertiza medico-legala psihiatrica a infractorilor cu deficiente psihice- oligofrenii, imbecili, cretini, schizofrenici, dementi etc., nu ridica probleme deosebite daca exista o suficienta documentatie. Acestia fiind depistati si diagnosticati de timpuriu (gradinite, scoli, armata). Probleme mai deosebite pun cei cu forme usoare, in special cazurile limita (psihopatii, nevrotici, carateropatii) - parte din ei fiind si recuperabili prin dirijarea catre institutiile specializate.


Cunoscandu-se regimul juridic al betiei patologice cu precizarea facuta de lege, in sensul ca betia voluntara chiar daca nu este completa, nu inlatura caracterul penal al faptei precum si faptul ca la fel de frecvent este invocata aceasta stare din momentul savarsirii faptelor ca o conditie sau motiv de disculpare (prin afectarea capacitatii psihice consecutiv tulburarilor de constiinta si discernamant pe care le antreneaza), precum si realitatea ca etilismul acut si cronic constituie, la fel de frecvent cauze favorizante si circumstante declansatoare de acte antisociale, precizam ca nu trebuie sa se confunde cu betia intentionata (in scopul treceri la act sau 'anestezie morala') si nici cu cea accidentala (destul de rara de altfel).


Amplificand simptomatologia in coroborare cu continutul absurd al faptelor (lipsa de mobil evident, cantitatea mica, nesemnificativa de bauturi ingurgitata, cu reactii agresive paradoxale si amnezia totala la trezire), se invoca destul de frecvent, si mai ales ridica probleme, devine imperios necesara obiectivarea formei atipice de betie acuta numita 'patologica'- termen consacrat pentru a sublinia fondul patologic pe care se suprapune si tulburarilor de constiinta de tip crepuscular pe care le genereaza, la fel ca si in cadrul unor episoade confuzionale acute toxice.


Facem precizarea ca, lucrarea de expertiza prin investigarile din momentul examinarii, nu poate proba starea de betie din momentul faptei, insa o poate interpreta (daca este atestata prin restul probatoriului), in sensul celor sus mentionate, poate fi obiectivata destul de rar (daca s-au recoltat date biologice pentru determinarea alcoolemiei imediat sau pana in 12-24 ore de la savarsirea faptei), si o poate 'reconstitui' obiectiv numai in situatia in care se presupune o betie patologica. Investigarea cunoscuta si obligatorie se face ori de cate ori se presupune o asemenea stare, prin inregistrarea EEG inainte si dupa activarea cu alcool, recomandandu-se administrarea felului si a cantitatii de bautura alcoolica cunoscute ca au fost utilizate la data respectiva, observandu-se totodata clinic comportamentul subiectului din momentul investigarii care este obligatoriu a fi consemnat in buletinul electroencefalografic.


Desi aceasta 'reconstituire' nu poate reproduce si alte circumstante din momentul faptei (starea fiziologica sau patologica), nici conditiile de ordin socio-psihologic declansatoare, totusi aceasta investigare prin provocare sau activare la alcool este obligatorie pentru a atesta sau a exclude fondul patologic, de tipul leziunilor de microorganicitate cerebrala in coroborare cu comportamentul dupa ingerarea alcoolului si ulterior ('daca betia obisnuita este raspunsul creierului normal la o cantitate mare de alcool, betia patologica este raspunsul unui creier bolnav '.


Pentru a atesta sau a exclude acest diagnostic de 'betie patologica' cu atat mai mult in acte antisociale deosebit de grave, aceasta investigare devine obligatorie, la fel ca si examenul psihologic la minori (cu referire speciala la nivelul de dezvoltare al intelectului) (Rev 'Probleme de medicina legala nr.20/1987, art. 'Scrisoare metodologica cu privire la expertiza medico-legala psihiatrica'- M. Terbancea, V. Predescu, V. Dragomirescu, D. Prepeliceanu, C. Hanganu, Fl. Stanescu)


Precizam ca legea prevede, in cazul infractiunii de omor deosebit de grav, efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, precum si in situatia in care organul judiciar are indoieli asupra starii psihice a autorului infractiunii- art. 117, al. 1 si al. final, Codul de procedura penala. (Dr. Al. Boroi, 'Infractiuni contra vietii', Ed. National, Bucuresti, 1996, pag. 25).

PROBLEMATICA DISCERNAMANTULUI

Din punct de vedere etimologic si al continutului semantic in general, DISCERNaMANTUL este definit ca o facultate esentiala a spiritului, cu radacini adanci in intelect si in constiinta, care permite fiintei umane sa se orienteze in complexul vietii sociale pe raspundere proprie, in cadrul unei autonomii bio-psihice, conditionate de legile naturii si de comandamentele moralei si ordinii juridice pozitive, care garanteaza si ocrotesc interesele si aspiratiile personale legitime.


In caz de incalcare, sanctionata de legea penala, a comandamentelor, sub aspectul specific incidentei legii, discernamantul apare drept criteriu-cheie in aprecierea responsabilitatii penale a faptuitorului, major sau minor, in limitele responsabilitatii sale morale si ale libertatii sale de autodeterminare.


Legea penala nu defineste discernamantul si nu foloseste acest termen decat in stabilirea responsabilitatii penale a delincventilor. Inglobarea in definirea infractiunii a notiunilor de vinovatie, intentie si culpa, plaseaza conceptul infractiunii pe linia procesului psihic ce premerge si insoteste fapta incriminata. Responsabilitatea penala evidentiaza semnificatia psiho-juridica a celor trei notiuni si este privita prin prisma manifestarii libere de vointa si de constiinta a infractorului.


Ca sinteza a functiilor psihice, discernamantul reprezinta o convertire in plan psihologic si psihiatric a notiunii juridice de responsabilitate.


El reprezinta atat scopul principal al expertizei medico-legale psihiatrice cat si criteriul fundamental in functie de care se poate aprecia si deci judeca continutul responsabilitatii penale a unui infractor.


Deoarece starea de discernamant este prezumata pana la proba contrarie, in cazul oricarui individ adult aflat in conflict cu legea penala, se poate considera ca ea reprezinta o adevarata cheie de bolta a intregului sistem penal, deoarece pe ea se sprijina intreaga teorie a penalitatii.


Responsabilitatea penala este conditionata de pastrarea discernamantului in momentul comiterii faptei. La randul sau, discernamantul este conditionat atat de caracterul inteligibil al faptei cat si de starea de constiinta a infractorului in momentul comiterii faptei.
Starea de constiinta este determinata de:
- nivelul structurarii constiintei (se iau in considerare cele trei trepte de structurare ale constiintei: elementara, optional logica si axiologica);
- nivelul structurarii personalitatii (nivelul inteligentei plus treptele de destructurare psihopatogica).
Discernamantul nu se deduce automat din precizarea entitatii psihiatrice si depinde de stadiul evolutiv al bolii.


Discernamantul rezulta din urmatoarele cinci premize:
a) caracterul faptei;
b) structura personalitatii;
c) boala psihica subiacenta;
d) nivelul constiintei;
e) momentul evolutiv al bolii.


Expertiza medico-legala psihiatrica nu se rezuma la un diagnostic, fie el si complex, care sa concretizeze static un fenomen psihopatologic consecinte medico-legale. In sfera infinita a comportamentelor deviante, expertul este chemat sa aduca argumente stiintifice de natura psiho-medicala care sa ofere justitiei o interpretare dinamica a unui proces complex cauzal si sa stabileasca legatura prin metode de reconstituire a cauzei, plecand de la analizarea efectului. Necesitatea imperioasa de transpunere a determinismului fenomenelor biopsihologice si medicale pe plan social juridic devine astfel unul dintre dezideratele expertizei medico-legale.


In criteriologia medico-legala, pentru realizarea rolului de mediator metodologic specific sunt indispensabile notiuni sau concepte universal-valabile si de semnificatie recunoscuta ca valoare epistemologica pentru principalele institutii judiciare.


Metodologia expertizarii a demonstrat necesitatea utilizarii conceptului de capacitate psihica ca ansamblu al functiilor de sinteza ale vietii psihice si totodata al trasaturilor de personalitate, ceea ce reprezinta in fond o aptitudine complexa, mai cuprinzatoare, mai integratoare si mai apropiata de conceptul de responsabilitate pe care incearca sa-1 defineasca, mai ales pentru faptul ca, poate fi legat si de marile categorii ale bolilor psihice si de intensitatea tulburarilor lor.


Notiune specifica teoriei si practicii medico-legale psihiatrice, capacitatea psihica reprezinta posibilitatea sau facultatea functiilor psihice elementare si de sinteza de a actiona corect si adecvat in raport cu obiectele, fenomenele si categoriile mediului inconjurator in scopul adaptarii suple si armonioase a individului la mediu. Capacitatea psihica este o notiune abstracta ca si responsabilitatea, desemnand o proprietate a psihicului uman si caracterizand subiectul din punct de vedere al integritatii si unitatii sale cognitive, afectiv-volitive, anticipativ-acvionale, axiologice si etico-morale. Fara sa fie o functie a psihismului in sensul psihologic al cuvantului, ea exprima functionalitatea psihismului in totalitatea lui si in raporturile sale complexe cu mediul. Capacitatea psihica este, asadar, potentialitatea adaptiva implicita a psihismului normal, corespunzator dezvoltat, constituind premiza obligatorie a responsabilitati si cadrul psihologic general al discernamantului.


Capacitatea psihica determina si categoriile juridice de vinovatie, capacitate de exercitiu si capacitate de raspundere. Are o semnificatie dinamica si integratoare, operationand si specificand necesitatilor de fundamentare teoretica si acelora de aplicabilitate practica ale expertizei medico-legale psihiatrice, ea permitand implementarea in acest domeniu interdisciplinar al cuvantului global a personalitatii la nivelul cel mai general de integrare, care este adaptarea la impactul cu mediul, societatea dar si prin prisma functionarii intrinseci a personalitatii la nivelul functiilor sale fundamentale elementare si de sinteza.


Capacitatea psihica reprezinta continutul psihologic, medical al conceptului de responsabilitate si a carui conditie este.


Capacitatea psihica si responsabilitatea nu sunt concepte similare si nici echivalente, responsabilitatea fiind cuprinsa in capacitatea psihica, dar ele reprezinta doua incidente diferite, juridica si psihologica, ale unuia si aceleiasi realitati psiho-sociale psihismul si persoana umana angrenata intr-o actiune ilicita.


Capacitatea psihica confera o dimensiune explicita si un cadru concret criteriului medical al responsabilitati, discernamantul.


In cazul adultului, capacitatea psihica se va caracteriza prin normalitatea proceselor si functiilor psihice. Procesele cognitive pot fi exprimate prin concordanta varstei mintale cu cea cronologica conform baremelor admise.


Comportamental, integritatea capacitatii psihice este relevata prin absenta manifestarilor clinice de boala. Din punct de vedere cognitiv se accepta o capacitate psihica redusa sau limitata in cazul nedezvoltarilor in medii din oligofrenii (nivel reprezentat de obicei prin QI) si de asemeni, se mai accepta in situatia deteriorarilor psihice simptomatice datorate unor cauze organice (reprezentat psihometric prin indici de deteriorare organica).





Incapacitatea psihica din toate tulburarile care afecteaza nivelul de vigilitate al constiintei (toate tulburarile de tip cantitativ cat si calitativ), afectiunile psihotice care distorsioneaza perceperea si interpretarea realitatii prin modalitatea halucinator deliranta.


Putem vorbi de existenta capacitatii psihice la minorul de 14 ani, varsta admisa conventional pentru aparitia discernamantului (conform art. 99, Codul Penal). In intervalul 14-16 ani existenta discernamantului va fi afirmata doar daca se va constata prin expertiza, ceea ce inseamna ca existenta capacitatii psihice (si deci a discernamantului) nu este postulata pentru acest interval de varsta.


Justificarea stiintifica a acestui articol de lege corespunde unei realitatii biologice fundamentale, aceea a variabilitatii fenomenelor lumii vii, stabilirea unor intervale conventional admise ale domeniului medico-legal al minoratului (14-16 ani si 16-18 ani) corespunzand unei necesare individualizari a aprecierii medico-legale psihiatrice a capacitatii psihice si a discernamantului.


Conditia medico-psihologica a responsabilitatii este integritatea capacitatii psihice, ceea ce confera persoanei in stare de deplina capacitate psihica atat capacitatea de exercitiu cat si capacitatea de raspundere.


Capacitatea de raspundere reprezinta aptitudinea de a evalua corect semnificatia sanctiunilor juridice corespunzatoare faptelor ilicite si de a suporta urmarile negative ale acestor sanctiuni. (Probleme de medicina legala, nr.20/1987, art. 'Despre structura discernamantului', Fl. GALDAU)


Imputabilitatea unei fapte penale depinde de comiterea ei cu vinovatie, iar conditia existentei vinovatiei este capacitatea psihica. Vinovatia, pe de alta parte, este conform principiilor dreptului, conditia juridica a raspunderii penale.


Vinovatia consta in capacitatea psihica a faptuitorului in momentul savarsirii faptei fata de continutul si consecintele ei si presupune doi factori:
-factorul intelectiv (cunoasterea semnificatiei sociale a faptei);
-factorul volitiv (libertatea de deliberare si decizie).


Vinovatia se poate manifesta sub doua forme: intentia si culpa.
Intentia directa presupune capacitatea de a prevedea rezultatele actiunii, acceptarea consecintelor. Intentia indirecta exclude urmarirea activa a rezultatului faptei, dar presupune prevederea si acceptarea procedurii penale.


Culpa poate consta in neglijenta (absenta prevederii rezultatului actiunii, deci subiectul trebuia sa o faca) si usurinta sau imprudenta (subiectul prevede rezultatul actiunii sale, dar nu il accepta, considerand fara nici un temei ca nu se va produce). ('Probleme de medicina legala' nr.20/1987, art. 'Discernamantul si responsabilitate' - Eduard Pamfil).


Am insistat asupra determinarilor vinovatiei, responsabilitatii si capacitatii de a raspunde, intrucat dupa cum observam din definirea vinovatiei continutul ei este de natura psihica, dupa cum si continutul capacitatii de a raspunde este de natura psihica.


Rezulta astfel clar necesitatea si valoarea operarii cu notiunea de capacitate psihica necesara intelegerii continutului notiunilor juridice de responsabilitate, vinovatie, capacitatea de a raspunde.


Discernamantul, notiune de tranzitie intre limbajul psihiatric, clinico-nosologic si cel juridic, apare ca rezultat al sintezei dintre personalitate si constiinta, sinteza considerata pentru momentul comiterii unei actiuni. Discernamantul reprezinta capacitatea si calitatea unui individ de a delibera asupra unei actiuni (sau inactiuni) precum si capacitatea de a prevedea consecintele actiunii (sau inactiunii) si de a-si organiza motivat activitatea in vederea implinirii unui scop (activitati).


Discernamantul este aplicarea specifica a notiunii generale de capacitate psihica in situatia concreta a unei fapte imputabile ce face obiectul expertizei medico-legale psihiatrice.
Discernamantul este un concept general care defineste nivelul fundamental de functionare diferentiala a constiintei.


Discernamantul este o modalitate care tine de 'ordinul lui a avea' al fiintei. Limbajul si gandirea psihologilor au simtit acest caracter si 1-au 'imprumutat' si juristilor, sugerandu-le sa se 'intrebe' si sa hotarasca daca un ins are sau nu are discernamant.


(Probleme de medicina legala, nr. 20/1987 art. 'Discernamant si responsabilitate' Ed.Pamfil)
Discernamantul (capacitatea psihica raportata la faptul medico-legal) este emanatie a celor doua mari functii de sinteza ale psihismului personalitatea si constiinta, se proiecteaza in filmul existential al persoanei in concordanta cu experienta anterioara de viata, cu toate valentele ei anticipative, perceptive, motivationale, actionale si de atitudine etico-morala.


In jurul notiunii de discernamant se structureaza teoria si practica expertizei medico-legale psihiatrice, ea fiind operationala in cadrul larg al notiunii de capacitate psihica precum si numai in domeniul interdisciplinar al psihiatriei si medicinii legale (care este expertiza).


Aprecierea discernamantului este determinata de organizarea motivata a faptei, de structura si gradul de dezvoltare al personalitatii, precum si de structura si integritatea constiintei in momentul comiterii faptei.
Recunoastem constiintei urmatoarele nivele:
l. constiinta elementara - ce asigura nivelul de veghe si vigilenta si prezenta spatio-temporala (Eu-Tu-El, Aici-Acolo-Acum-Atunci);
2. constiinta operational-logica - prin care procesele intelectuale perceptuale, si de gandire au coerenta si reflecta obiectiv realitatea;
3. constiinta axiologica - de optiune a valorilor dupa criteriile sociale curente;
4. constiinta etico-morala - prin care subiectul este capabil sa discearna binele, si raul pe care actiunile sale le produc societatii.


Aprecierea discernamantului se materializeaza in expertiza prin exprimarea prezentei sau abolirii lui, ceea ce atrage dupa sine pastrarea sau pierderea responsabilitatii juridice.


Data fiind insa existenta prevederilor locale in legatura cu individualizarea pedepsei precum si a faptului ca majoritatea cazurilor expertizate se inscriu in sfera larga a psihologiei marginale, in care se constata doar o reducere a capacitatii psihice, se accepta in expertiza formularea 'discernamantului scazut' ca treapta intermediara pe scala dintre extremele prezentei si abolirii lui.


Literatura de specialitate ne arata ca in ceea ce priveste expertizarea medico-legala psihiatrica a infractorilor, cele mai importante diferentieri se refera nu la probleme de esenta ci la detalii procedurale, care decurg in mare parte din particularitatile si diferentierile stipulate in Codul de procedura penala.


Exista anumite divergente de opinie in ceea ce priveste acceptarea sau excluderea notiunii de discernamant atenuat, dar problematica discernamantului este inca o problema deschisa in care diferentierile prea transante sunt corectate intotdeauna de cerintele practicii si de diversitatea nelimitata a cazuisticii penale. ('Probleme de medicina legala' nr.20/1987 art.: 'Contributii la metodologia expertizei interdisciplinare medico-legale psihiatrice' V. Dragomirescu, art. 'Responsabilitate, capacitate si discernamant in perspectiva antropologica, juridica si psihica', M. Lazarescu art. 'Premise pentru elaborarea unei definitii legale a discernamantului').

Aspecte specifice ale aprecierii capacitatii de discernamant in raport cu tulburarile psihopatologice

Evaluarea clinica a capacitatii psihice si discernamantului comporta deosebiri semnificative in cadrul diferitelor clase de boli psihice si stari psihopatologice.


Pentru a putea stabili coordonatele specifice ale aprecierii discernamantului in contextul diversitatii tablourilor clinice cu care se confrunta expertul in activitatea sa, vom sistematiza tulburarile psihice in functie de criteriul intensitatii din perspectiva raportarii acestuia la nivelul destructurarii constiintei si, consecutiv acesteia, cu nivelul dezvoltarii patologice (inaintea aparitiei tulburarii, adica personalitatea premorbida, in timpul manifestarii clinice, dupa reducerea tulburarii).

Afectarea partiala a nivelului elementar al constiintei (prin perturbarea orientarii auto si allopsihice, cu pastrarea nivelului de vigilenta) are loc in nedezvoltarile profunde grave (oligofrenii), demente si mai rar, in destructurarile grave, predominant calitative ale constiintei.


In aceste situatii, subiectul este in incapacitate psihica, discernamantul fiind abolit.


Afectarea constiintei operational logice apare in toate starile psihopatologice de intensitate psihotica: atat in acele al carui nucleu psihopatologic este constituit de destructurarea predominant calitativa a constiintei, de intensitate si durata variabile (ca in sindroamele confuzionale de diferite etiologii, unei stari toxice medicamentoase, betia complicata, starile crepusculare epileptice, disociatiile isterice din tulburarile isterice, reactiile acute de soc) cat si in schizofreniile paranoide, bufeurile delirante, psihozele simptomatice, in care perceperea-interpretarea realitatii este distorsionata prin modalitatea halucinator-deliranta.


In asemenea situatii expertizatul se afla, de asemenea, in situatii de incapacitate psihica, cu discernamant abolit in functie de fapta comisa, dat fiind ca prin alterarea profunda sau suspendarea integrarii perceperii realitatii, reflectarii ei obiective, coerente si operarii logice ideatice, orice posibilitate adaptativa si actionala la mediu este exclusa.


In psihozele delirant-halucinatorii, dat fiind ca tulburarea nu afecteaza atat de profund si in totalitate procesele intelective, perceptuale si de gandire, subiectul mai poate pastra totusi, uneori, in afara sectorului invadat de productivitatea delirant-halucinatorie, o relativa relationare adecvata la mediul extern, dar limitata la aspectele neafectate de tematica deliranta. In mod evident si conform regulii dupa care nivelele constiintei superioare celui in principal destructurat de nucleul psihopatologic al tulburarii sunt consecutiv afectate, in toate situatiile clinice enumerate, subiectul nu mai are aparatul logic operational pe care se edifica in primul rand capacitatea anticipatorie, perturbandu-se concomitent optiunea axiologica si etico-morala.


Internalizarea valorilor etico-morale ale societatii respective si discernerea binelui de rau pe care eventual actiunile proprii il pot provoca celor din jur si societatii, presupune o interactiune complexa intre trasaturile personalitatii premorbide, mediul educational si afectiv cultural familial si din microgrupul social in care s-a dezvoltat individul.


Afectarea acestor nivele de constiinta este cel mai frecvent intalnita in grupul tulburarilor de personalitate (psihopatii, unele stari psihopatoide efectuale sau reziduale post-procesuale).


Pe grupe nosologice pot fi mentionate unele aspecte particulare ale aprecierii capacitatii de discernamant.


DEMENtELE, indiferent de etiologia lor sau de cadrul psihiatric, neurologic sau de alta natura in care evolueaza, discernamantul este abolit. Ca particularitati ale faptelor antisociale comise mai frecvent de acesti bolnavi, notam: caracterul absurd nemotivat, deseori lipsit de utilitate evidenta pentru bolnav si nu rareori nociv lui, cu absenta oricaror masuri de prevedere in comiterea actiunii, reflectand adesea dezinhibarea unor pulsiuni elementare, rareori sexuale, cu grave si paradoxale denudari etico-morale.


In cadrul SINDROAMELOR PSIHOORGANICE DETERIORATIVE (NIEDEMENTIALE), aprecierea capacitatii psihice si de discernamant va tine cont pe langa contextul clinic, de gradul deteriorarii, obiectivat prin testele psihometrice specifice coroborate cu fapta comisa care se poate inscrie intr-o arietate mult mai mare in cazul dementelor. Faptele comise pot avea un grad mai mare de complexitate si pot reflecta uneori deficitele de memorie, operational-logice, instabilitatea afectivemotionala, sugestibilitatea crescuta etc.


In grupa oligofreniilor adultului, cu cat nivelul cognitiv obiectat psihometric prin QI este coborat, cu atat se poate observa o asemanare mai mare in ceea ce priveste profilul faptelor antisociale comise, cu cel descris anterior la categoria dementelor. Controlul pulsional redus se traduce deseori prin 'furturi din necesitate', obiecte cu valoare mica dar atragatoare pentru subiectul respectiv. La oligofreni, mai frecvent ca in alte categorii nosologice, se intalneste piromania, adeseori motivata pueril, dovedind incapacitate in aprecierea consecintelor propriilor fapte. La fel ca si in dementa, oligofrenii pot comite distrugeri sau accidente prin simpla necunoastere a modului de utilizare a unor dispozitive, accidente care uneori pot avea urmari dramatice. Infractiunile contra persoanei, comise de oligofreni se bazeaza pe impulsivitatea lor crescuta, riposta exagerata la jigniri si contrarieri, reactivitate mare la alcool, sugestibilitate datorita careia sunt vehiculati, manipulati cu usurinta.


In cazul EPILEPSIEI problematica medico-legala psihiatrica compara doua aspecte principale: faptele comise in timpul unor tulburari de constiinta si cele pe fondul tulburarilor psihopatologice intercritice.


In tulburarile de constiinta de tip crepuscular se pot comite fapte deosebit de grave (omoruri caracterizate prin cruzime si atrocitati, uneori cu caracter bizar, incendieri-inclusiv a cadavrului etc.), cu amnezia perioadei de crepuscul a constiintei si a faptei comise. In starea respectiva de automatism ambulator bolnav este accesibil contactului si aparent insensibil la ceea ce se intampla in jurul sau. In crizele psihomotorii continutul faptei este influentat in buna masura de caracteristicile crizelor la bolnavul respectiv. In perioada post-critica din epilepsia de tip grand-mal, in cadrul unor stari confuzionale, se pot de asemenea produce fapte cu potential medico-legal ca in orice stare confuziva. Aceste fapte se caracterizeaza prin elementaritatea lor, lipsa de elaborare, aspectul intamplator, circumstantial, uneori absurd. In toate aceste situatii discernamantul este abolit.


In perioada intercritica precumpanitoare in aprecierea discernamantului apar trasaturile de personalitate descrise la epileptici, care pot duce la infractiuni cauzate de impulsivitate, explozivitate, tendinta la virulenta si revendicare, adezivitate si vascozitate, infractiuni produse uneori prin raptus (fapte intempestive, disproportionate fata de cauza exterioara, care pot aparea surprinzatoare pentru cei din jur). si in cazul epilepticilor, tratati sau netratati, alcoolul creste potentialul antisocial. De regula, pentru faptele antisociale comise pe fondul tulburarilor psihopatoide nedementiale intercritice epileptice, aprecierea discernamantului se face nuantat de la caz la caz.


In ALCOOLISMUL CRONIC, consecintele medico-legale psihiatrice pot implica urmatoarele situatii: 'psihopatizarea' personalitatii ca urmare a abuzului cronic de alcool, alcoolismul la un psihopat preexistent, precum si alcoolismul simptomatic in psihozele majore (schizofreniile si bolile afective).


In alcoolismul cu dependenta fizica si psihica, comportamentul antisocial are un continut foarte variat, pornind de la necesitatea continuarii abuzului de alcool, trecand prin tulburarile fazelor acute (delicte impotriva persoanelor, sau proprietatii) si sfarsind cu deteriorarea axiologica si etico-morala pana la stari impresionante de decrepitudine si mizerie fiziologica, cu pierderea demnitatii umane elementare, cu grave consecinte de statut si rol familial, social si profesional.


Ca in cazul intoxicatiilor medicamentoase, modificarile de personalitate ale alcoolicului cronic psihopatizat sunt centrate pe subordonarea totala a scopurilor existentei, nevoii imperioase de continuare a consumului de alcool (sau drog). Se ajunge astfel la un adevarat cerc vicios, cu consecinte socio-profesionale grave prin stergerea pana la disparitie a simtului etico-moral.


In cazul alcoolismului simptomatic, asociat unor psihoze endogene majore, acesta constituie de regula, din punct de vedere medico-legal, un factor agravant al statutului bolnavului din punct de vedere al capacitatii sale psihice. Discernamantul alcoolicilor cronici va fi apreciat in functie de circumstantele in care s-a comis fapta antisociala, de gradul deteriorarii personalitatii, de existenta unor perioade dipsomatice si de comiterea faptei sub influenta acuta a alcoolului sau in afara acestuia. In cazul ALCOOLISMULUI ACUT, mai mult sau mai putin intamplator, in afara unui alcoolism cronic, se pot distinge betiile simple de cele complicate si de betia patologica.


Betia acuta comuna nu indreptateste inlaturarea raspunderii, mai mult, din punct de vedere juridic, in unele cazuri, prin caracterul voluntar al ingestiei, ea poate constitui o circumstanta agravanta.
Betia complicata, poate constitui un factor de diminuare a discernamantului care va fi apreciat in contextul complex al faptei comise, cantitatii de alcool ingerate, comportamentului subiectului inainte si dupa comiterea faptei.


Betia patologica (intoxicatia alcoolica acuta idiosineratica), constituie o tulburare de tip crepuscular a constiintei cu un anunt substrat organic (sechele post-traumatice, postmeningoencefalice, hetero-toxice etc.). Tipica pentru aceasta tulburare este aparitia unui comportament extrem de violent, necaracteristic personalitatii anterioare a subiectului, de aspect automat asemanator celui din starile crepusculare epileptice, ce apare indeosebi dupa mici ingestii de alcool, si care nu ar produce in mod normal astfel de manifestari.
In cazul interferentelor confuziv-onirice si delirante, acute si subacute, (delirium si predelirium tremens), fiind vorba de tulburari majore de intensitate psihotica ale constiintei, discernamantul este abolit.


Aceeasi concluzie se impune expertizei si in cazurile de delir alcoolic de gelozie si in alte psihoze alcoolice cronice, care apar de regula, in cadrul unei organizari cerebrale semnificative a alcoolismului, precedate uneori de perioade de delirium tremens.


SCHIZOFRENIA comporta o apreciere diferentiata a discernamantului in functie de etapa evolutiva (faza acuta sau faza defectual-reziduala). In faza de stare, in functie de forma clinica, faptele antisociale comise pot fi urmarea unor mecanisme delirant halucinatorii cu caracter imperativ (delir de persecutie, urmarire, otravire, filiatie, halucinatii auditive imperative) a unor tulburari comportamentale consecutive pierderii unitatii personale sau modificarile afective de tip schizofrenic. In aceste situatii clinice, discernamantul este abolit, la fel ca si in raptusurile catatonice, sau in debuturile medico-legale ale unor forme clinice de schizofrenie (in special forma hebefrenica).


Ca forma tipologica antisociala, se impune a fi amintit omorul patologic concretizat prin absurditate, motivatie deliranta, exercitandu-se asupra unor persoane securizante din anturaj, cu absenta frapanta a oricarei tentative de disimulare.


In cadrul starilor post-procesuale distingem defectul pur si tip apato-bulic, ce poate ridica probleme medico-legale prin sugestibilitate sau inactiune si starile reziduale caracterizate prin persistenta unei productivitatii psihotice inchistate dar uneori suficient de intensa pentru a constitui motivatia patologica a unor fapte antisociale. In functie de legatura cauzala dintre tulburarile psihopatologice si fapta comisa, discernamantul poate fi apreciat abolit sau diminuat.


In cadrul BOLILOR AFECTIVE implicatiile medico-legale de fazele maniacale (in special in forma coleroasa si in furorul maniacal) si se refera la acte agresive, distructive, acte nesabuite privind bunurile proprii sau ale persoanelor apropiate sau acte riscante pentru cei din jur. Uneori astfel de acte constituie debutul medico-legal ca simptom-semnal, al fazei maniacale.


Discernamantul acestor bolnavi este abolit.
Fazele depresive psihotice ale bolii afective ridica mai rar probleme medico-legale, indeosebi sub forma sinuciderilor altruiste, a delirurilor de vinovatie cu modificarea deliranta a comportamentului cand discernamantul este de asemenea abolit. Aceeasi apreciere a discernamantului se aplica si in cazurile melancoliei de involutie sau alte forme de depresie prezente la varsta a treia.
In PSIHOZELE PARANOIDE cu delir de persecutie, de gelozie, prejudiciu moral si material, cu aspect nucromanic al delirului confera probabilitatea de comitere a unor fapte antisociale grave si de multe ori imprevizibile si in aceste situatii discernamantul este abolit.
In psihozele parafrenice si paranoice discernamantul este abolit iar actele antisociale comise - in special paranoia vera - pot avea o gravitate deosebita (persecutantul-persecutor, delirurile pasionale) putand ajunge pana la omor, uneori cu caracter de omor in masa.
PSIHOPATIILE - in cadrul acestor tipuri de tulburari se remarca decalajul dintre capacitatea cognitiva si operational-logica si scaderea capacitatilor de control volitional si de transpunere in conduita a principiilor etico-morale pe care subiectul le cunoaste dar nu le aplica, sau le aplica, dar in mod inconsecvent.


La psihopat se produce o continua confruntare a motivelor care, desfasurata pe fondul unei incapacitati de autocontrol al impulsurilor favorizeaza actele comportamentale cu beneficiul imediat, indiferent de consecintele lor asupra celor din jur sau asupra societatii, consecinte pe care subiectul le cunoaste dar nu reuseste in suficienta masura sa le moduleze volitional si adesea, prin scurt-circuitare apreciaza insuficient abaterea de la normele sociale cunoscute.


Cel mai frecvent ajung la expertiza tipurile excitabile, impulsiv, timopat, hipertim pozitiv, instabil, schizoid, paranoic si asa numita personalitate border-line (de granita). Mai rar ajung sa comita infractiuni psihopatii astenici, psihastenici, timopatii depresivi, 'inchisii in sine patologic'.


Comportamentul infractional psihopat se caracterizeaza printr-un mare polimorfism putand include practic orice tip de infractiune, de orice gravitate si complexitate.


Frecvent in geneza actului infractional este implicat alcoolul, ca factor favorizant, habitual sau intamplator.
Cu exceptia decompensarilor psihotice tranzitorii, discernamantul psihopatilor delincventi nu poate fi considerat abolit.


Starile psihopatoide implinesc conditiile a doua complexe psihopatologice: cel psihoorganic sechelar reprezentat de sindromul slabirii capacitatilor intelective si cel al destructurarii personalitatii, prin dezvoltarea lezionala sau regresiune.


In starile psihopatoide lezionale si de regresiune discernamantul este scazut prin substratul psihoorganic constant al tulburarii, in timp ce in tulburarile similare fara substrat lezional evidentiabil, afectarea discernamantului va fi apreciata in contextul cauzalitatii faptei.


DISIMULAREA, intalnita in unele sindroame paranoide si in paranoia, confera comportamentului antisocial al unora dintre acesti bolnavi, un caracter imprevizibil, cu un crescut potential medico-legal.


In cazul altor reactii de intensitate psihotica, prezinta interes, prin abolirea discernamantului, reactiile acute si subacute de soc: efectul patologic, fuga patologica, stuporul reactiv, reactiile anxioase si depresive psihotice cu sau fara agitatie motorie, care pot avea implicatii medico-legale.


Un mecanism psihopatologic aparte consta in comiterea unor acte antisociale prin reactii de scurt-circuit in cursul carora constiinta si critica asupra propriilor actiuni sunt temporar suspendate si care sunt insotite de amnezia episodului. Faptele antisociale comise pot fi uneori deosebit de grave cu discernamant abolit.


Expertizarea psihiatrica in ce priveste patologia marginala de intensitate nevrotica, este rareori necesara. Pot face exceptie unele cazuri de nevroze obsesiv-compulsive in care fenomenele compulsive mintale se exteriorizeaza ca act (fenomen posibil dar rar) si unele cazuri de atacuri de panica, in care bolnavul, aflat in plin atac de panica, poate avea un comportament cu repercusiuni de ordin medico-legal. In aceste situatii, aprecierea discernamantului se individualizeaza de la caz la caz. In concluzie, aprecierea medico-legala a discernamantului nu poate fi standardizata. Marea variabilitate a tablourilor clinice in cadrul chiar aceleiasi entitatii nosologice este dependenta de multitudinea unor factori ca: personalitate premorbida, predispozitia genetica, circumstantele de crestere si dezvoltare ale subiectului, stadiul evolutiv al afectiunii, motivatia, natura si factorii situationali ai producerii faptei criminale. ('Nu exista boala, exista bolnavi!').


Complexitatea problematicii discernamantului, determinismul psiho-medical al acestuia, impune individualizarea nuantata a aprecierii lui si nu permite elaborarea unor scheme sablon, care sa stabileasca relatii intre tipul bolii si discernamant.
 


***



BIBLIOGRAFIE


1. Scripcaru Gh., M. Terbancea - "Patologie medico legala", Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti 1983
2. Chirita V., Pirozynschi T., Boisteanu P. - "Psihiatrie clinica" - UMF Iasi 1993
3. Probleme de medicina legala, nr. 20/1987 art.:
3.1. 'Consideratii psiho-criminologice privind responsabilitatea penala' - I. Enescu
3.2. Obstacole epistemiologice ale evaluarii discernamantului in expertiza medico-legala psihiatrica' - Mircea Piticariu, S. Radulescu
3.3. 'Opinii despre expertiza medico-legala psihiatrica legalitate, practica judiciara' GM. Gh. Simionescu
3.4. 'Conduite reactive cu implicatii medico-legale' - V. Dragomirescu, V. Popa
3.5. 'Conceptul de responsabilitate penala in functie de capacitatea psihica si grupele mari de boli psihice' - V. Predescu, M. Terbancea, St. Milea, V. Dragomirescu, Gh. Litinschi, D. Prelipceanu, L. Alexandrescu, O. Hanganu, A. Niturod, Fl. Stanescu, G. Voicu
3.6. Erorile in practica medico legala (L. Cocora si colaboratorii) vol.16/1983
3.7. Interdisciplinaritatea medicinei legale si dreptul medical (Scripcaru Gh. si colaboratorii) vol. 16/1983
3.8. Corelatii intre fapta comisa, discernamant si masurile de siguranta la psihopatii cu decompensari nevrotice si psihopatologice (E. Brumaru si colaboratorii) vol. 20/1987
3.9. Premise pentru elaborarea unei definitii legale a discernamantului (I. Tenchea) vol. 20/1987


loading...


Document Info


Accesari: 14051
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2017 )