Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Coabitatea

Psihologie










ALTE DOCUMENTE

AVEŢI DREPTUL SĂ VĂ BUCURAŢI DE PROSPERITATE
Cât de optimist sunteti?
SECRETELE MEMORIEI
Puterea mintii
Despre modalitatile fundamentale ale gândirii
Yoritomo Tashi-Puterea calmului
Razboiul psihologic
SUBCONsTIENTUL TINDE CĂTRE VIAŢĂ
Coabitatea

Introducere

Problemele sociale existente azi nu au existat la aceeasi intensitate cu un secol în urma. Societatea a suferit mult schimbari de la crearea ei, mai ales din punct de vedere moral si relational. Nu toate schimbarile societatii au avut un efect benefic asupra acesteia si asupra indivizilor ce o compun. Cele mai multe schimbari produse la începutul anilor '50 au adus societatii în general o stare de neîncredere în factorii de conducere a societatii. Aceasta neîncredere în fortele care trebuie sa ajute la dezvoltarea societatii se datoreaza înlocuirii valorilor crestine cu relativismul etic individual, care promoveaza ceea ce se considera în mod curent a fi "corect din punct de vedere politic" si schimbarile din structura si integritatea familiei, rolul religiei, relatia dintre sexe si violenta tot mai crescânda.



          Cele mai multe actiuni pe care le va face un tânar, sau chiar un adult sunt consecintele mediului si a felului în care a fost crescut si educat. De aceea viata si dezvoltarea psihica a unui copil este importanta. Care sunt nevoile copilului pentru o crestere normala din punct de vedre fizic si psihic? Care este influenta       parintiilor în viata copiilor lor? Conteaza daca parintii sunt casatoriti sau nu? Cât de mare este influenta relatiilor dintre parinti si copiii? Care este mediul potrivit ca un copil sa creasca sau de ce este un mediu mai bun decât celalalt? În ce fel de medii cresc copiii? Unii cresc de la vârste fragede în centre de plasament, altii cresc în familiile în care se nasc. Dintre cei care cresc în familiile care i-au nascut se disting cei din familiile dezorganizate sau cu un singur parinte.

Odata cu schimbarile prin care a trecut societatea, a aparut un nou mediu de viata în care poate creste un copil, o alta alternativa la familie. Familia în general a avut mereu alternative. Una din alternative a  fost si este cea a celibatului. Alternativa pe care o vom prezenta în aceasta lucrare este cea mai larg raspândita în societatile democratice de astazi. Coabitarea are tot mai multa sustinere în tarile europene sau de factura europeana.

            În unele tari coabitarea este recunoscuta drept familie si este legalizata, în alte tari este interzisa aceasta forma de convietuire. La ce ne gândim când spunem ca doua persoane traiesc în concubinaj? Ce presupune o relatie de concubinaj sau coabitare? Care este recunoasterea si satutul celor ce au ales aceasta alternativa de convietuire în România? Care sunt diferentele între un cuplu de concubini si un cuplu de casatoriti? Cine poate intra într-o relatie de coabitare? Care sunt drepturile si îndatoririle concubinilor? Cum defineste legea suprema a tarii familia? Dar sociologii? Raspunsuri la aceste întrebari pot fi gasite în primul capitol al lucrarii intitulat "Cadrul legal al coabitarii".

Coabitarea nu a fost dintotdeauna în atentia societatii. Dar odata cu cresterea numarului celor care au ales aceasta forma de convietuire, coabitarea a intrat în atentia opiniei publice si a devenit tolerata în multe societati. Cât de toleranta este societatea cu acest fenomen social? Dar biserica? Cât de raspândita este coabitarea în Romania? Cine si unde coabiteaza? Ce statut au cei care coabiteaza? Cel de al doilea capitol al lucrarii numit "Atitudini fata de concubinaj. Raspândirea fenomenului coabitarii în România" prezinta ceea ce cred majoritatea sociologilor, psihologilor si alti autori mai mult sau mai putin antrenati în cercetarea fe 23223i816x nomenului coabitarii. Al doilea capitol prezinta si date de la ultimul recensamânt efectuat în România privind numarul celor ce coabiteaza.

Ca sa gasesti solutii la problemele si nevoile oamenilor trebuie sa cunosti care este problema sau nevoia, cum reactioneaza altii la problema sociala aparuta, ce se face în privinta situatiei create si nu în ultimul rând ce cauze au produs evenimentul din care a rezultat problema vreunui individ. si pentru a cunoaste toate aceste lucruri trebuiesc puse întrebari referitoare la situatia problematica aparuta în viata unui individ sau a unei societati. Daca uniunea consensuala (coabitarea) este un eveniment problematic în dezvoltarea copilului atunci acesta trebuie rezolvat. Iar ca sa fie gasite solutii la aceasta alternativa a vietii de familie trebuiesc gasite cauzele acesteia. Care sunt factorii care favorizeaza coabitarea sau care sunt motivele invocate în favoarea coabitarii. Se poate vorbi în realitate despre alegera celor doi de a sta în concubinaj sau cei doi ajung atât de intimi încât fara sa-si dea seama ajung sa locuiasca împreuna? Al treilea capitol al lucrarii cuprinde câteva cauze si câtiva factori ce favorizeaza coabitarea.

O alta serie de întrebari este legata de cresterea copiilor care sunt nascuti si crescuti în cuplurile de concubini. Ce poate face familia pentru un copil si ce pot face doi concubini pentru cresterea si dezvoltarea armonioasa a propriul copil? Conteaza cum e crescut copilul? Conteaza de cine e crescut? Cum îsi gaseste copilul identitatea psihica? Care si cum îi sunt legaturile afective cu parintii si cu societatea? Capitolul intitulat "Dezvoltarea copilului. Efecte ale coabitarii asupra cuplului si copiilor" prezinta dezvoltarea normala a psihicului unui copil.

Partea practica a acestei lucrari prezinta studii de caz ce raspund la urmatoarea problema din mintea unui copil care observa ca majoritatea au unmele de familie identic cu al ambilor parinti, in timp ce el poarta doar numele mamei sau al tatalui: "Eu de cine apartin?"  Cum raspund copiii, în special adolescentii crescuti de cupluri de concubini la întrebarea "Cine sunt eu?" Raspunsul pe care îl dau ei la asceasta întrebare dezvaluie identitatea pe care si-au format-o ei din interactiunea cu parintii lor si cu societatea. De asemenea partea de practica mai contine interviul si chestionarul ca metoda de cercetare stiintifica.

            I.      Cadrul legal al coabitarii

 

1.   Definitii

Atât specialistii în drept si cei din sociologie folosesc anumiti termeni cu privire la concubinaj. Astfel termenul "concubinaj" gaseste sinonime în termenii: "uniune consensuala" si "coabitare" sau "coabitare consensuala". Definitiile date concubinajului sunt multe si majoritatea sunt identice. Astfel unii autori înteleg coabitarea consensuala ca uniune heterosexuala fara casatorie legala1. Coabitarea este definita si ca un aranjament prin care cuplurile necasatorite legal traiesc împreuna ca sot si sotie.2 Concubinajul este o relatie între un barbat si o femeie, asemanatoare cu relatia matrimoniala sub anumite aspecte, dar fara ocrotirea legala, întrucât nu s-a încheiat cu respectarea dispozitiilor legale privitoare la casatorie. Concubinajul între doua persoane, necasatorite sau casatorite, constituie o stare de fapt, fara ca ele sa fie obligate sa respecte dispozitiile codului familiei, nici în ceea ce priveste raporturile personale dintre ei si nici în ceea ce priveste raporturile lor patrimoniale.3 Din punct de vedere lingvistic termenul de coabitare vine de la latinescul cohabitare ceea ce înseamna a convietui (despre specii diferite) a popula acelasi habitat. Potrivit dictionarului explicativ al limbii romane concubinajul este o convietuire a unui bărbat si a unei femei, nefiind căsătoriti legal; căsătorie nelegitimă; convietuire nelegitimă între două persoane de sex opus. A coabita înseamna a locui impreună; a convietui; a conlocui.4

Potrivit definitiei date de Iolanda Mitrofan, în concubinaj se pot gasi doua persoane necasatorite sau cel putin una sa fie casatorita, dar sa nu locuiasca cu concubinul. Chipea Florica dezvolta aceasta idee conform careia concubinajele se pot constitui intre: doua persoane necasatorite; o persoana casatorita si una necasatorita; sau intre doua persoane casatorite.5 Aceasta stare se poate în cazul în care o persoana este casatorita intr-o localitate si lucreaza în alta localitate unde si locuieste cu concubinul. Dar ramâne problema daca se poate numi concubinaj  si relatia fara coabitare.

Concubinajul este un fenomen social în crestere. Acesta este raspândit cel mai mult între tineri. În multe cazuri coabitarea este doar o faza premergatoare casatoriei.6 În vremea noastra institutia casatoriei este desconsiderata de catre tineri, de aceea cei mai multi tineri considera ca e mai convenabila coabitarea. Cei mai multi tineri au o parere gresita despre ce înseamna casatoria. Iar cei care vad concubinajul ca ceva bun spun ca poti locui împreuna cu cineva si fara forme legale si fara ceremonia cununiei religioase.7 În cuplurile de concubini rolurile nu sunt atât de bine stabilite ca si în cuplurile casatorite si totusi nu exista multe deosebiri între acestea. O alta caracteristica a coabitarii este ca în aceasta forma de convietuire si se acorda atentie mai mare experientei sexuale si se observa mai putin respectarea prescriptiilor religioase.8 O deosebire a acestui gen de relatie fata de cel legal, este ca relatia concubinilor este mai orientata spre directia satisfacerii unor trebuinte personale cu precadere cele de natura sexuala.9 Coabitarea consensuala nu difera mult de modelul cuplurilor casatorite, dar ridica o serie de probleme de natura psihologica, morala si educativa. Problemele de natura psihologica pe care le ridica coabitarea în viata concubinilor sunt legate de afectivitatea lor. Unul ofera mereu mai multa afectiune si celalalt mai putina, astfel apar sentimente de frustrare si neîntelegere. Auspra copilului, problemele psihologice care apar din relatia parintilor concubini sunt legate de gasirea identitatii copilului. Problema morala care o ridica coabitarea este ca uniunea consensuala nu este acceptata de biserica. Acest tip de relatie este considerata de fiecare biserica recunoscuta de stat ca fiind un pacat. Problemele de natura educationala vin în urma faptului ca aceasta educatie poate fi precara si poate contradictorie datorata relatiei instabile dintre parintii copilului. Dar aceasta se poate întâmpla si într-o famile dezorganizata Relatia dintre concubini este mai instabila si mai putin durabila decât relatia conjugala, întrucât  fiecare dintre ei, constient sau inconstient, are sentimentul unei mai mari independente în raport cu celalalt.10

Din perspectiva sociologiei, familia este definita ca si grup social al carui membrii sunt legati prin raporturi de vârsta, casatorie sau adoptiune si care traiesc împreuna, coopereaza sub aspect economic si au grija de copii. În sens restrâns familia este un grup social format dintr-un cuplu căsătorit si copii acestuia.11 Conform acestei definitii coabitarea nu este inclusa în notiunea de familie, ea fiind o forma alternativa de familie fara relatii de casatorie. Din punct de vedere functional nu se deosebeste mult de familia nucleara, pentru ca se realizeaza majoritatea functiilor ce se realizeaza si în familia nucleara si se confrunta cu aceleasi probleme cu care se confrunta si cuplurile căsătorite.12

2.   Norme legislative

Concubinajul nu a fost dintotdeauna recunoscut ca o forma normala de convietuire. Nici in prezent aceasta forma de convietuire nu este acceptata de toti oamenii. Concubinajul a cunoscut o explozie in anii '60 în Statele Unite ale Americii si în Marea Britanie. Înainte de ani '60 acest stil de viata era considerat un comportament deviant. In ultimele decenii coabitarea este recunoscuta în diverse tari europene sau de cultura europeana ca fiind o alternativa la casatorie, si a crescut permisivitatea sociala precum si recunoasterea legala în unele tari fata de aceasta alternativa la familie.13 La începuturile sale, concubinajul era mai frecvent în mediile defavorizate din punct de vedere economic si social. Desi îsi mentine în continuare aceeasi pozitie în aceste medii, coabitarea tinde sa devina pentru anumite categorii sociale o alternativa preferabila si practicata de un numar tot mai mare de persoane cu un status economic si social mediu sau superior (tinerii intelectuali si studentii).14

În România au existat câteva încercari de legiferare a coabitarii, dar în nici un document oficial, aceasta forma nu apare ca fiind un tip de familie, ci mai degraba o alternativa a vietii de familie. Constitutia României afirma ca Statul Român ocroteste familia si casatoria. Articolul 48 din constitutia României, la aliniatul 1, sustine ca familia se întemeiaza pe baza casatoriei liber consimtite între soti, pe egalitatea acestora si pe dreptul si îndatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor.15 În Codul Familiei, sunt recunoscute ca familie doar cuplurile casatorite legal (civil). Potrivit acestui cod, familia are urmatoarele caracteristici: casatorie liber consimtita, egalitate între soti, relatiile de familie bazându-se pe prietenie si afectiune reciproca între membrii ei. Membrii familiei sunt obligati si prin lege sa-si acorde sprijin moral si material în cadrul familiei. Codul familiei nu are efecte juridice decât pentru cei casatoriti.16 Prin urmare, din punct de vedere legal în casatorie este mai multa responsabilitate si aceasta e împartita între parteneri. Avantajul major al cuplurilor casatorite legal îl constituie ocrotirea acestora de catre lege.

În 2002, un proiect de lege a fost votat favorabil de Comisia pentru Drepturile Omului din camera deputatilor. Acest proiect de lege reglementeaza relatiile liber consimtite fara forme de casatorie, între un barbat si o femeie pentru a proteja drepturile celor doi. În sensul acesta, cei doi concubini (baiatul de minim18 ani si fata de 16 ani) vor semna un contract de uniune consensuala în fata unui notar public, urmând a fi înregistrati în Registrul pentru evidenta persoanelor aflate în concubinaj. Iar dupa 10 ani de coabitare le sunt aplicabile prevederile dreptului familiei prin asimilare cu institutia familiei.17 Acest proiect însa nu a fost adoptat ca lege. Pe de o parte adoptarea sau neadoptarea legii nu este o piedica celor care vor sa aleaga aceasta forma de convietuire. Pe de alta parte votul contra legii concubinajului reprezinta lipsa de sprijin din partea statului român fata de cuplurile de concubini.

"Aplicarea prin analogie a dispozitiilor legislatiei familiei privitoare la raporturile dintre soti la relatiile dintre concubini nu este admisibila din punct de vedere legal la noi în tara. Astfel, prezumtia de comunitate instituita de art. 30 Codul Familiei ("bunurile dobândite în timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale sotilor") în favoarea sotilor nu functioneaza si în cazul concubinilor, bunurile dobândite în timpul concubinajului devenind proprietatea fiecaruia dintre concubini potrivit contributiei aduse la achizitionarea lor. Bunurile acumulate de acestia devin proprietate comuna pe cote-parti pentru fiecare, în functie de gradul de contributie la achizitionarea lor indiferent pe numele caruia dintre ei s-a facut actul de cumparare. Asadar, în cazul unei eventuale despartiri, va trebui ca persoana interesata sa dovedeasca cu acte si martori tot ceea ce pretinde. De asemenea, concubinajul nu ofera celor doi soti o serie de drepturi si obligatii precum obligatia de fidelitate, sprijin reciproc precum si dreptul de a purta un nume".18

Aspecte deosebite apar si în ceea ce priveste copilul nascut în urma unei relatii de concubinaj. În primul rând trebuie stabilita filiatia copilului din cuplul de concubini, iar mai apoi trebuie stabilit numele carui parinte îl va purta. Cel mai usor se poate dovedi filiatia copilului de mama. În cazul tatalui, acesta îsi poate recunoaste paternitatea (printr-o declaratie la serviciul starii civile, sau printr-un înscris autentic în fata notarului public ori la judecatorie) sau o poate tagadui. Copilul nascut din parinti necasatoriti poate purta numele de familie a parintelui fata de care s-a stabilit filiatia mai întâi sau parintii vor fi cei care vor decide daca va lua numele unuia dintre ei sau numele lor reunite.19 Copiii nascuti în timpul concubinajului sunt egali în drepturi cu copiii nascuti în timpul casatoriei. În aceasta privinta, legea prevede asimilarea copilului din afara casatoriei cu cel din casatorie (art. 48/pct. 3 din Constitutie si art. 63 din Codul familiei). Copilul din afara casatoriei a carei filiatie a fost stabilita prin recunoastere sau prin hotarâre judecatoreasca are aceeasi situatie legala ca si copilul din casatorie, bucurându-se de aceleasi drepturi legale ca un copil din casatorie.20

            Coabitarea a devenit în ultimii ani o alternativa la familie. Coabitarea este un mod de a trai cu o alta persoana de sex opus, o convietuire fara multe responsabilitati din partea celor care accepta o astfel de traire. Coabitarea este recunoscuta ca si familie în cele mai multe tari europene sau de factura europeana, dar în România aceasta forma de convietuire nu are nici un fel de suport legal. Cu sau fara o lege care sa autorizeze concubinajul, cei care traiesc în concubinaj sunt tineri si batrâni; persoane care au mai fost sau nu casatorite si persoane care sunt legate prin casatorie fata de o alta persoana. Legea României sustine familia formata prin hotarârea luata de un barbat si o femeie în fata ofiterului de stare civila. Sociologii descriu familia ca fiind un grup social al carui membrii sunt legati prin raporturi de vârsta, casatorie sau adoptiune si care traiesc împreuna, coopereaza sub aspect economic si au grija de copii. În urmatorul capitol vom analiza atitudinea societatii si a bisericii vis a vis de fenomenul coabitarii. De asemenea vom prezenta raspândirea fenomenului coabitarii în România.

NOTE:

 

  1Catalin Zamfir, Dictionar de sociologie, ed. Babel, Bucuresti 1993, pag. 112

  2 *** Dictionar de sociologie, Oxford, ed. Univers Enciclopedic

  3 Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Familia de la A . . . la Z, Ed. stiintifica, Bucuresti 1991 pag. 83

  4***Academia Româna, Institutul de Lingvistica "Iorga Iordan" Dictionarul Explicativ al Limbii Române, ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti 1996, p

  5 Florica Chipea, Familia Contemporana - tendinte globale si configuratii locale, ed. Expert, Bucuresti, 2001, p.305

  6 Catalin Zamfir, , Dictionar de sociologie, ed. Babel, Bucuresti 1993, pag. 112

  7 Dana Lazar,  Este coabitarea o solutie?, www.ele.ro/articol_659.html

  8 Zamfir,Catalin, Dictionar de sociologie, ed. Babel, Bucuresti 1993, pag. 112

  9 Mitrofan, Iolanda; Mitrofan Nicolae, Familia de la A . . . la Z, ed. stiintifica, Bucuresti 1991 pag. 84

10 Mitrofan, Iolanda; Mitrofan Nicolae, Familia de la A . . . la Z, ed. stiintifica, Bucuresti 1991 pag. 84

11 Zamfir, Catalin, Dictionar de sociologie, ed. Babel, Bucuresti 1993,pag. 238

12 Zamfir, Catalin, Dictionar de sociologie, ed. Babel, Bucuresti 1993,pag. 242

13 Zamfir,Catalin, Dictionar de sociologie, ed. Babel, Bucuresti 1993, pag. 112

14 Zamfir,Catalin, Dictionar de sociologie, ed. Babel, Bucuresti 1993, pag. 112 (vezi Bonchis Elena, Dezvoltarea umana - aspecte psio-sociale, ed. Imprimeriei de Vest, Oradea 2000, pag. 237)

15 Constitutia României, 2003

16 Codul Familiei

17 Hibran, Anca, Aviz pentru concubinaj, ziarul Ziua 2002/05/16/ (vezi si ziarul Cuvântul Liber Deva 2002)

18 Mona Codreanu, Concubinajul privit juridic, www.ele.ro/articol_2038.html

19 Neacsu Costi, Concubinajul, www.avocatultau.ro/articole.asp?s=detaliu&aid=14

20 Constitutia României, Bucuresti 2003

         II.      Atitudini fata de concubinaj. Raspândirea fenomenului coabitarii in România

1.   Atitudinea societatii fata de coabitare

Coabitarea sau uniunea consensuala este un fenomen care potrivit unor autori are avantaje si dezavantaje. Potrivit acestor autori, dezavantajele coabitarii constau în: limitarea prematura uneori, a întâlnirilor (unele persoane coabiteaza dupa ce în prealabil au avut un numar restrâns de relatii cu potentiali parteneri); perturbarea rolului traditional al femeii, constând în atribuirea sarcinilor domestice, cu repercusiuni negative asupra instruirii si formarii pentru viitoarea cariera; investire emotionala inegala, unul dintre parteneri fiind implicat în mai mare masura în relatie decât a intentionat initial, si complicatii legale.21 Sustinatori ai coabitarii sunt în marea majoritate cei care traiesc în acest mod. În revista Eva sunt comparate avantajele si dezavantajele casatoriei cu cele ale coabitarii. Printre avantajele casatoriei se înscriu evitarea multor traumatisme si protectie continua. Dezavantajele casatoriei descrise în revista sus amintita sunt oboseala, delasare si plafonare. Avantajele coabitarii ar putea fi: schimbarea partenerului (din ce în ce mai bun), multiplicarea întâlnirilor amoroase, descoperirea fatetelor personalitatii si satisfactia cunoasterii propriei valori, vei putea sa daruiesti mult mai mult decât se asteapta de la tine. Între dezavantajele afirmate de revista Eva sunt oboseala, insatisfactia; si inevitabila întrebare: la ce a folosit aceasta alergatura dupa barbati.22

Scrise din perspectiva femeii si de autori care nu au studiat psihologia sau sociologia, avantajele coabitarii par a fi mai numeroase decât cele ale casatoriei, dar dezavantajele coabitarii infirma avantajele deoarece schimbarea partenerului, multiplicarea întâlnirilor amoroase, descoperirea fatetelor personalitatii si satisfactia cunoasterii propriei valori, daruirea intima mai multor barbati duc la oboseala si insatisfactie. Potrivit autoarelor Elena Bonchis si Florica Chipea, coabitarea aduce chiar limitarea întâlnirilor (nu multiplicarea lor), investire emotionala inegala si complicatii legale. În schimb, avantajele casatoriei sunt puternice deoarece casatoria implica evitarea traumatismelor si o protectie continua. Oboseala, delasarea si plafonarea poate avea loc în orice relatie, nu doar în relatia de familie. Când concubinii se schimba unul pe altul o fac pentru ca s-au obosit unul de altul.

2.   Pozitia Bisericii fata de coabitare

Daca societatea este permisiva în privinta coabitarii, biserica (ortodoxa, catolica si protestanta) este total împotriva acestui fenomen. Fiecare biserica, care face parte din religia crestina, recunoscuta de statul român îsi dau toata sustinerea pentru casatorie, acceptând ca alternativa la familie doar celibatul, celelalte neavând acoperire morala si biblica. Biserica majoritara, ortodoxa, sustine casatoria ca fiind singurul fundament al familiei. Când biserica dezbate subiectul coabitarii, ea aduce în discutie toate celelalte fenomene sociale asociate cu concubinajul si le condamna privind la avantajele casatoriei si la dezavantajele acestor fenomene.

Potrivit bisericilor traditionale si a celor evanghelice, doar în cadrul casatoriei doua persoane libere se pot darui reciproc si fara teama sau egoism. Actul conjugal scos de sub aceasta umbrela protectoare, a angajarii oficiale si în fata lui Dumnezeu, risca sa devina un simplu instrument de atingere a placerii si astfel "iubirea" se rezuma doar la folosirea celuilalt în interes personal. Actul sexual nu este nici o joaca, nici ceva inutil, nici rau în sine si nici un bine indiscutabil. Întelegerea sa conform scopurilor reale nu poate aduce decât fericire si întarirea unei relatii de iubire. Un moment de placere obtinut în afara regulilor dupa care Dumnezeu ne-a creat poate costa fie sanatatea (SIDA, boli venerice, avort), fie ranirea sentimentelor, fie complicarea vietii la o vârsta neadecvata (sarcini în adolescenta), pierderea sensului existentei sau chiar ruperea relatiei cu Dumnezeu.23

În articolul "Liturghia vietii în doi" publicat în revista "Vestitorul", preotul ortodox Ioan Erdeli sustine ca: "Viata crestinului se desfasoara în trei societati: familia, biserica si statul. Baza este familia. Familia, la rândul ei, se întemeiaza prin casatorie. La temelia casatoriei sta iubirea dintre un barbat si o femeie, iubirea voita de Dumnezeu."24 Pentru a-si sustine afirmatia si crezul bisericii ortodoxe, preotul Ioan Erdeli se foloseste de Sfânta Scriptura si de diverse învataturi date de primii crestini. Principalul text biblic adus în favoarea casatoriei este cel din cartea Geneza unde Dumnezeu întemeiaza familia. Aceeasi tema din prima carte a Bibliei este gasita pe tot cuprinsul ei: "De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama-sa, si se va lipi de nevasta-sa, si cei doi vor fi un singur trup". (Geneza 2:24; Efeseni 5:31). Casatoria, din punctul de vedere al bisericii catolice este o alegere personala, reciproca si totala ceea ce presupune ca fiecare individ alege pentru sine pe celalalt si fiecare alege sa se daruiasca total fara a pune conditii. Casatoria are o dimensiune personala si o alta sociala: "Casatoria este, în primul rând, ceva personal între doi oameni. Totusi exista, în mod necesar, o dimensiune sociala. Alegerea trebuie cunoscuta, respectata, protejata, chiar favorizata de catre societate."25

În marturisirile de credinta ale neoprotestantilor casatoria este instituita de Dumnezeu si ea este legamântul între un barbat si o femeie. Fiecare, dupa Cuvântul lui Dumnezeu, este liber sa decida cine sa-i fie partenerul de viata, cu o singura conditie: ca acesta "sa fie în Domnul" (1 Corinteni 7:38-39) - adica credincios devotat lui Dumnezeu. Prin casatorie, cei doi devin un singur trup. Ei au datoria de a se ajuta si iubi reciproc. Casatoria se administreaza în biserica numai dupa oficierea celei civile. Nu sunt admise casatoria unui credincios cu un necredincios (2 Corinteni 6:14), concubinajul, desfrâul, avorturile sau prostitutia.26 Pentru biserica indiferent de denumirea ce o are, concubinajul nu este o alternativa viabila la casatorie si totodata nu este acceptat de Dumnezeu si prin urmare între cei credinciosi nu trebuie sa existe relatii de concubinaj.

3.   Raspândirea fenomenului coabitarii în România27    

La recensamântul avut loc în 2002, printre itemii de cercetare unul dintre fenomenele cercetate a fost starea civila de fapt. Starea civila de fapt evidentiaza daca persoana traia sau nu în uniune consensuala. S-a considerat ca traiesc în uniune consensuala, persoanele care au declarat ca locuiesc, traiesc (convietuiesc) cu un/o partener/partenera, fara forme legale de casatorie, având o resedinta comuna cu partenerul/partenera, indiferent de starea civila legala declarata de acestia. Indiferent de sex, stare civila, cariera, indiferent de clasa sociala sau de mediul în care locuiesc cei care coabiteaza în România ating un numar de 828122 de persoane. Majoritatea celor care traiesc în concubinaj sunt cei care nu au fost casatoriti niciodata, în numar de 609121 de persoane; urmati de cei care sunt divortati care ating numarul de 148182, vaduvi 59062 si apoi de cei casatoriti 11757. Potrivit acestor statistici definitia conform careia concubinajul poate fi format dintre doua persoane casatorite cu alti parteneri decât cu concubinii este validata.

 Figura 1.  Starea civila legala si starea civila de fapt

Din statisticile preluate de la ultimul recensamânt, coabitarea este mai mare în comune si la satele românesti. Astfel coabitarea cunoaste o acceptare mai mare la comune decât la orase. În comune si sate coabiteaza un numar de 466454 dintre locuitorii tarii.

Figura 2.  Coabitarea în mediul  urban si  rural 

Din populatia masculina inactiva 62607 sunt concubini, iar din barbatii activi 170620 coabiteaza. Din populatia feminina activa 86032 coabiteaza, iar din partea inactiva a populatiei feminine coabiteaza 147195. În municipii si orase locuiesc 361668 concubini si concubine dintre care barbati activi: 123433, inactivi 57401; femei active 88157, femei inactive 92677.28

Figura 3. Relatiile de concubinaj pe sexe si munca

Potrivit unor autori, coabitarea a devenit mai frecventa ca si model relational între anii '60 - 80. Astfel în anii '80 în Statele Unite ale Americii existau 1,8 milioane de cupluri care coabitau. În aceeasi ani rata coabitarii în Suedia era de 12%.29 În procente România mileniului III are 3,8% coabitanti, peste jumatate dintre acestia regasindu-se în mediul rural. La recensamântul din 2002 s-a înregistrat pentru prima data uniunea consensuala ca tip de aranjament marital neconventional. Un numar de 828 mii persoane au declarat ca traiesc în uniune consensuala. Dintre persoanele care au declarat ca traiesc în uniune consensuala, 73,6% erau necasatorite, 17,9% divortate, 7,1% vaduve si 1,4% casatorite. Pe grupe de vârsta, aproape jumatate dintre cei care traiesc în uniune consensuala au vârste între 20 si 34 de ani, grupa de vârsta în care predomina cei necasatoriti. Repartizarea persoanelor care traiesc în uniune consensuala, pe medii, releva faptul ca 56,3% dintre acestea se afla în mediul rural. Majoritatea persoanelor necasatorite, casatorite sau vaduve care au declarat ca au un astfel de aranjament marital se concentreaza în mediul rural. Trei cincimi din persoanele divortate aflate în uniune consensuala au fost înregistrate în mediul urban.30

NOTE:

21 Elena Bonchis, Dezvoltarea umana - aspecte psihosociale, ed. Imprimeriei de Vest, Oradea 2000, p. 237 ( vezi Chipea Florica, Familia Contemporana - tendinte globale si configuratii locale, ed. Expert, Bucuresti, martie 2001, p.307 - 308)

22 Dana Musceleanu, Casatorie sau concubinaj? Vei fi o mama de familie grava si impozanta sau o cuceritoare de cursa lunga? Revista Eva, 30 noiembrie 2004

23 Dana Musceleanu, Casatorie sau concubinaj? Vei fi o mama de familie grava si impozanta sau o cuceritoare de cursa lunga? Revista Eva, 30 noiembrie 2004

24 Ioan Erdeli, Liturghia vietii în doi, în Vestitorul, nr. 11, Bucuresti, noiembrie 2001

25 Jean Yves Brachet, Casatorie si Familie, Casa de Editura Viata Crestina, Cluj 1997, pg. 35

26 ***Marturisirea de credinta a cultului penticostal, Marturisirea de credinta, pg. 22;

27 Institutul National de Statistica, http://www.insse.ro/rpl2002rezgen/rg2002.htm

28 Institutul National de Statistica, Populatia dupa starea civila legala si de fapt, pe sexe si grupe de vârsta, http://www.insse.ro/rpl2002rezgen/rg2002.htm

29 Elena Bonchis, Dezvoltarea umana - aspecte psihosociale, ed. Imprimeriei de Vest, Oradea 2000, p. 236

30 ***Recensamântul populatiei si al locuintelor 2002, la 18 martie 2002

     III.      Cauze ale concubinajului

Se poate vorbi de cauze ale coabitarii si în acelasi timp de motive ale coabitarii. Dar se poate vorbi si de un sir de evenimente sau factori determinanti pentru acest tip de convietuire. Totul începe cu prima noapte petrecuta la el sau la ea. Apoi a doua seara petrecuta la partener impune din partea celuilalt aducerea câtorva lucruri personale pentru a doua zi dimineata. Putin cate putin ajungi sa locuiesti cu partenerul tau si asa se ia decizia de a sta in concubinaj, pentru stand mai tot timpul împreuna nu mai are rost sa se plateasca doua chirii când se poate plati doar una. Coabitarea ia imaginea unui proces de migrare in care cuplurile ajung fara a fi constiente la acest mod de convietuire.31 Cauzele sau motivele coabitarii sunt diverse si diferite de la cuplu la cuplu.

Un prim motiv care poate duce la coabitare este faptul ca aceasta forma de convietuire este considerata mai convenabila din punct de vedere financiar. Multi tineri (în mod special studentii) care traiesc în concubinaj ajung la aceasta forma de convietuire din motive economice. Daca cei doi prieteni studiaza în alta localitate decât în cea natala atunci cei doi vor vrea sa locuiasca împreuna pentru a împarti cheltuielile. Tot legat de motivul economic este si faptul ca oficierea unei casatorii ajunge la 50 milioane de lei (aici incluzându-se banii pentru cununia civila si religioasa, precum si petrecerea dupa actul casatoriei), iar unii dintre cei mai necajiti prefera sa "ocoleasca" taxele si sa traiasca în concubinaj pâna când vor avea destui bani pentru întemeierea unei casnicii "în regula".32 Dar nu doar tinerii traiesc in concubinaj, asa dupa cum scrie Bonchis Elena în "Dezvoltarea umana - aspecte psihosociale". Cei care coabiteaza apartin tuturor claselor socio - economice si grupelor de vârsta.33 Asadar se poate vorbi despre coabitare la cei saraci, la cei din clasa mijlocie si la cei mai înalti oameni pe treptele sociale si se poate vorbi despre concubinaj la tineri si la vârstnici care ramasi vaduvi nu se mai casatoresc, dar accepta o relatie concubinaj fara a oficializa aceasta relatie. Cei care aleg coabitarea nu fac parte doar din categoria oamenilor de rând, ci cupluri de concubini se gasesc si între oamenii cu stare financiara foarte buna; ceea ce face ca acest motiv sa nu fie singurul motiv pentru a alege aceasta forma de convietuire. Cei care aleg coabitarea din cauza financiara trebuie sa se gândeasca bine ce vor avea de cheltuit pentru copii pe care îi vor avea. Viata nu e mai buna si de probleme financiare nu scapi daca sari peste casatorie, crezând astfel ca faci o economie de 50 milioane ROL.

Un alt motiv al coabitarii este cel al compatibilitatii. Este des întâlnita ideea ca nu poti afla cât esti de compatibil cu o persoana decât în urma locuirii împreuna. Acesta pare sa fie la baza coabitarii ca si casatorie de proba, sau ca si un pas necesar înaintea casatoriei. Sunt oameni care coabiteaza pentru a testa relatia. Ei sunt hotarâti sa se casatoreasca si locuiesc împreuna pentru a vedea cât de bine se înteleg. Marea majoritate nu reuseste însa sa depaseasca o perioada mare de coabitare si se despart. In alte situatii coabitarea dureaza chiar o viata întreaga si la vârsta batrânetii cei doi se hotarasc sa-si legalizeze relatia prin casatorie. Nu trebuie sa stai o viata întreaga cu cineva ca sa iti dai seama ca acea persoana merita sa-i faci juramântul casatoriei. Acest motiv ca si celelalte este o fuga de responsabilitatea care o implica juramântul casatoriei. Când un om ia hotarârea ca vrea sa se casatoreasca, el ia hotarârea sa fie lânga acea persoana toata viata la bine si la rau (adica sa fie alaturi de sotie si atunci când o întelege si atunci când nu o întelege).

 

O alta cauza a coabitarii ar fi faptul ca multe casnicii se termina prin divort de unde s-a si format aceasta parere gresita despre casatorie. Pentru unii coabitarea este doar din dorinta de a nu fi singuri sau singure si din cauza ca dorinta lor de a fi iubiti este atât de mare încât accepta si acest compromis. Nu este vorba neaparat de o preferinta a lor. Acesti oameni cedeaza automat, atât de mare este frica de a nu ramâne singuri. Rata mare a divorturilor face ca institutia casatoriei sa nu mai fie atât de dorita si practicata. De aceea relatia de concubinaj pare o alegere mai buna. Dar necazurile care sunt între cuplurile de casatoriti exista si în cuplurile de concubini. De aceea trairea în concubinaj din cauza ratei divorturilor nu este o solutie pentru o viata mai buna.

Un factor favorizant pentru coabitare îl constituie relatiile sexuale. Barbatii sunt cei care vad coabitarea ca pe un mod de a obtine sex cu usurinta.34 Pentru cei care aleg aceasta forma de convietuire acesta este un lucru important si de multe ori doar relatiile sexuale îi leaga pe cei doi.35 Coabitarea poate avea loc si din dorinta de a avea o relatie emancipata. Iar coabitarea da acest sentiment ca ai o relatie emancipata, ea nefiind acceptata foarte mult în unele societati. Cei care aleg coabitarea din acest motiv sunt oameni care se considera capabili sa ia propriile decizii si vor sa arate celor din jur ca nu vor sa respecte restrictii general acceptate. Dar o astfel de relatie nu este una care sa încurajeze maturizarea, nu pune accent pe comunicare si rezolvarea conflictelor.36

De aceeasi parere este si Florica Chipea cu privire la motivele alegerii unei astfel de relatii. Pe lânga motivele enumerate mai sus ea mai adauga faptul ca este mai placuta o astfel de relatie, este mai confortabil de a trai împreuna. Relatia de coabitare este o relatie mai confortabila deoarece dintr-o astfel de relatie poti iesi mai usor decât dintr-o casatorie. La casatorie depui un juramânt sa traiesti si sa iubesti pe cealalta persoana pâna când moartea va desparte. Juramântul depus la casatorie în cele mai multe cazuri are si martori. si un eventual divort nu este bine vazut de catre anumite comunitati, astfel de rusine încerci sa mentii relatia cu persoana care ai ales-o sa iti fie alaturi. În concubinaj nu urmaresti binele celuilalt, ci binele tau, astfel când cel de lânga tine nu te mai împlineste îl poti lasa fara sa te gândesti ce vor spune ceilalti sau la alte complicatii legale. La alegerea concubinajului ca mod de convietuire poate fi dorinta unei relatii intime bazata pe implicare plenara, pe libertatea de manifestare, pe satisfactii mutuale depline fara a fi subordonate vreunui contract legal.37

Coabitarea este o alegere de a trai împreuna fara forme legale, dar este si un sir de evenimente si factori care îi aduc pe cei doi sa traiasca împreuna. Dar când doi oameni aleg sa traiasca împreuna trebuie sa se gândeasca la toate implicatiile acestei alegeri. Motivele sau cauzele care duc la alegerea concubinajului ca forma de traire sunt dintre cele mai diverse. Una din implicatiile concubinajului este nasterea copiilor si cresterea acestora. Nici o familie nu este completa daca nu exista acest rod al relatiei de dragoste dintre barbat si femeie. Dar sa ai un copil nu e o treaba usoara si nici o joaca. Rolul parintilor în formarea copiilor este foarte importanta. Modul în care se dezvolta un copil în mod normal îl vom prezenta în urmatorul capitol.

NOTE:

31 Lazar Dana, Sa locuiesc împreuna cu prietenul meu?, www.ele.ro/articol_658.html

32 Popa Madalina, Concubinajul ia locul traditionalei casatorii,  ziarul Evenimentul, 21.08.2003

33 Bonchis Elena, Dezvoltarea umana - aspecte psihosociale, ed. Imprimeriei de Vest, Oradea 2000, p. 236

34 Bogdan Catalina, Cine si de ce coabiteaza, www.ele.ro/articol_657_p1.html

35 Lazar, Dana, Este coabitarea o solutie?, .www.ele.ro/articol_659.html (vezi Lazar Dana, Sa locuiesc împreuna cu prietenul meu?, www.ele.ro/articol_658.html)

36 Bogdan Catalina, Cine si de ce coabiteaza, www.ele.ro/articol_657_p1.html

37 Chipea Florica, Familia Contemporana - tendinte globale si configuratii locale, ed. Expert, Bucuresti, martie 2001, pag.306



      IV.      Dezvoltarea copilului. Efecte ale coabitarii asupra copiilor

1.        Delimitari conceptuale

A.   Imaginea de sine

Imaginea de sine joaca un rol important în viata copilului si în viata adultului de mai târziu. Conduita pe care o are cineva este direct proportionala cu imaginea de sine. De cele mai multe ori omul se identifica cu aceasta imagine. Se poate afirma ca la un moment dat imaginea de sine a unui om devine identitatea acestuia. Dar de multe ori individul îsi creeaza o imagine pozitiva, care poate fi falsa în fata celorlalti oameni. Imaginea de sine este de obicei impalpabila, greu de conturat si de definit.

Conform definitiei data de Bonchis Elena, imaginea de sine, impresiile, aprecierile despre altii au la baza lor fenomenul perceptiei sociale."Imaginea de sine se constituie treptat în procesul de socializare a individului prin raportare la sistemul de valori si norme socio-culturale dominante în grup, ea reflectând statuturile familiale, profesionale, civice si rolurile persoanei în decursul vietii exprimate în respectul fata de sine, atitudini, opinii, comportamente."38 O alta definitie data imaginii de sine este cea a lui I. Radu care afirma ca imaginea de sine rezulta din "interiorizarea schemei unui semen de al nostru, de pilda copilul percepe propriile atribute mai întâi la altul si dupa aceea le recunoaste la el însusi".39 Imaginea de sine duce la dezvoltarea identitatii persoanei. Uneori poti sa îti faci o identitate falsa, deci o imagine de sine falsa. Dar orice imagine de sine sau orice identitate falsa creata este descoperita de vorbele si comportamentul persoanei care si-a creat identitatea si imaginea de sine falsa. Identitatea reala a unei persoane poate fi descoperita prin diferite mijloace si teste din domeniul psihologiei.

În dictionarul de psihologie, imaginea de sine apare ca "expresia concretizata a modului în care se vede o persoana oarecare sau se reprezinta pe sine, ca trairea aspectului unificator de coeziune a personalitatii'. Imaginea de sine este contaminata de dorinte dar si de modul în care evalueaza ceilalti persoana respectiva si de identitatea traita. Este vorba cu alte cuvinte de 'felul cum se percepe individul, ce crede el despre sine, ce loc îsi atribuie în raporturile cu ceilalti". Imaginea de sine este rezultatul unui proces de autoevaluare a personalitatii si reprezinta "totalitatea cerintelor, reprezentarilor, ideilor individului despre propria sa personalitate"40

Imaginea de sine se formeaza pe baza unor anumiti factori: raportarea persoanei la anumite grupuri sociale precum familia si cercul de prieteni apropiati sau grupul de munca, religios sau alte grupuri in care un individ poate fi implicat. Factorii unei imagini sanatoase despre sine sunt foarte diversi: astfel pentru crearea unei imagini de sine pozitive este nevoie de un mediu în care copilul sa primeasca dragoste si caldura necesara nu doar pentru perioada cât cei doi concubini au de gând sa o traiasca împreuna. Felul în care copilul se vede pe sine depinde si de modul în care este pretuit în ochii celorlalti. Cel mic se va defini mai ales dupa cum este vazut de parinti. Coabitarea este o relatie în care nu primeaza dragostea adevarata, ci doar o dragoste pasionala care trece repede. Un copil are nevoie de doi parinti care sa se iubeasca între ei si care sa îl iubeasca. Mediul potrivit pentru o dezvoltare buna a imaginii de sine pentru copil este un mediu de iubire, caldura constanta. În majoritatea cazurilor coabitarea nu este o relatie care ofera aceasta constanta. Imaginea de sine e cladita pe baza a ceea ce spun ceilalti despre tine. Printre celelalte aspecte negative ale coabitarii, cel mai dureros este faptul ca relatia de concubinaj nu este tolerata de societate în general, ceea ce poate duce la marginalizarea copiilor proveniti din astfel de relatii de catre copii proveniti din cupluri de casatoriti.

B.   Dezvoltarea copilului

Modul si mediul în care se dezvolta un copil este mai mult decât important. Mai mult decât dezvoltarea fizica a copilului, ne intereseaza dezvoltarea intelectuala si psihologica. Dezvoltarea psihologica a copilului se exprima într-o evolutie progresiva a tonusului, miscarii, a afectivitatii, a inteligentei, a limbajului. Aceste niveluri interactioneaza strâns între ele. Orice anomalie a unuia se reflecta asupra celorlalte. Un exemplu în acest sens este aratat de dificultatile de învatare sau întârzierile în dezvoltarea în înaltime sau în greutate a copiilor privati de afectiune. Potrivit dr. Pauline Morand de Jouffrey, "dezvoltarea copilului este rezultanta predispozitiilor genetice, maturizarii fiziologice si contextul familial, cultural, social si economic. Influenta stimulativa a celor din jur este foarte importanta pentru dezvoltarea copilului si pentru a învata sa-si foloseasca propriile capacitati."41 Copilul învata în mod spontan. Mediul în care traieste îi ofera ocazii de învatare, parintii îl învata tot timpul ce nume au lucrurile si fiintele, la ce sunt folositoare, cum trebuie desfasurate diferite activitati. Nu toti copii învata sau se dezvolta la fel. Exista o mare diversitate de copii si diferentele fata de medie nu sunt neaparat anormale. Pauline Morand de Jouffrey sustine ca este deplorabil ca un copil sa fie codificat si ca toti copii sa trebuiasca sa faca acelasi lucru, în acelasi mod si în acelasi moment.42 Copii, la fel ca si celelalte fiinte umane sunt unice si dezvoltarea fiecaruia este unica la fel ca si actiunile lor. Nu poti cere de la un copil sa creasca si sa actioneze cum a actionat sau crescut un alt copil. Prin copil codificat se întelege copilul la a carui crestere sta un singur model de crestere si educare a sa. Jouffrey sustine ca dezvoltarea unui copil nu trebuie sa urmeze îndeaproape modul în care s-a dezvoltat un alt copil. Fiecare e un caz unic si fiecare copil îsi urmeaza propriul drum al dezvoltarii.

Cu toate ca dezvoltarea copilului este dificil de împartit pe stadii de dezvoltare din motivul ca fiecare copil se dezvolta mai repede sau mai târziu, se pot delimita totusi câteva perioade cu caracteristici diferite de celelalte vârste anterioare sau viitoare. Unii psihologi precum Claparede, citat de Emil Verza, în cartea sa despre psihologia vârstelor, considera ca pot fi delimitate trei stadii: stadiul de achizitionare si experimentare (3-12); stadiul de organizare si evaluare (12-18 si ulterior) si, în final, stadiul de productie specific vârstei adulte.43 Alti autori prezinta mai multe stadii ale dezvoltarii. Astfel stadiile dezvoltarii dupa Freud sunt în numar de cinci (numite si stadii psihosociale): oral (stadiu dominat de placerea activitatii de suptiune), anal (caracterizat de placerea atingerii organelor sexuale), falic (caracterizat de o scurta pauza a dezvoltarii sexuale) si genital (stadiu coincident cu adolescenta).

O alta teorie prezentata de Emil Verza este cea  a lui A. N. Leontiev care apreciaza "dezvoltarea psihica prin prisma modificarilor de la comportamente simple primare cu o motivatie redusa, la comportamente complexe întretinute de o motivatie coerenta socializata."44 Potrivit împartirii pe care o face Leontiev se desprind urmatoarele perioade de crestere: perioada copilului mic, caracterizata ca o perioada de însusire a deprinderilor elementare de autoservire; apoi urmeaza perioada prescolara; scolara mica; perioada scolara mijlocie si ultima este perioada adolescentei caracterizata prin dezvoltarea psihica si orientarea socio-profesionala. Din perspectiva lui Erick Erickson stadiile dezvoltarii sunt împartite pe opt cicluri ale vietii omului: primele 18 luni (perioada intrauterina si nasterea); 0-3 ani (prima copilarie sau perioada anteprescolara); perioada prescolara (3-6 ani); perioada scolarului mic sau a treia copilarie (6-12 ani); perioada adolescentei; perioada tineretii; perioada adulta si în final perioada vârstei a treia, sau a batrânetii.45

2.        Perioada nasterii si anteprescolara (prima copilarie)

Copilaria a primit o mare atentie din partea psihanalistilor condusi de Sigmund Freud. Conform teoriei psihanalitice, personalitatea este modelata progresiv pe masura ce trece prin stadiile dezvoltarii prezentate de S. Freud. Conform teoriei psihanalitice asupra dezvoltarii, aceasta dezvoltare poate ramâne fixata la un anumit stadiu daca nu sunt rezolvate în mod corect nevoile respectivului stadiu. Pentru Freud, anii de început al vietii au o importanta covârsitoare în ceea ce priveste viata de adult. Copilaria face viata adultului si modul în care copilul îsi rezolva problemele din fiecare stadiu prin care trece în primi ani de viata, are efect asupra vietii sale de mai târziu. Preocuparea principala a lui Erikson a fost dezvoltarea psiho-sociala a individului, motiv pentru care vom merge mai departe în descrierea dezvoltarii copilului pe stadiile pe care le-a descris Erikson. Erick Erikson a formulat opt stadii de dezvoltare, fiecare stadiu având o sarcina unica de dezvoltare si simultan, fiecare stadiu îi confrunta pe oameni cu câte-o criza pe care acestia trebuie sa o rezolve. Aceasta criza reprezinta un punct de cotitura de vulnerabilitate crescuta si potential ridicat.

Astfel în primele doua cicluri ale vietii copilul trebuie sa câstige lupta dintre încredere si neîncredere, respectiv dintre autonomie si îndoiala - rusine. În perioada debutului vietii copilul îsi petrece marea majoritate a timpului în familie, iar evolutia favorabila a copilului în primele etape ale vietii sunt legate de dezvoltarea încrederii în sine, în parinti; dezvoltarea simtului de autocontrol si mentinerea stimei de sine. Acestea datorita împlinirii nevoilor copilului de catre familie si a încurajarilor în dobândirea competentei. Îngrijirea haotica a copilului, imprevizibila si represiva duce la dezvoltarea neîncrederii în copil care v-a purta cu el aceasta frica mai departe în viata. Privarea unei cote de libertate va întari neîncrederea si copilul v-a deveni excesiv de rusinos.46 Tot în primii ani de viata a copilului este important atasamentul care se creeaza între copil si parinte. Calitatea relatiilor parinte - copil este extrem de importanta  pentru succesul sau dezvoltarea sociala si psihologica a copilului.

Relatia a doi concubini este în cel mai bun caz o relatie de durata si în cadrul careia copilul sa primeasca ceea ce are nevoie pentru a avea o copilarie fericita. Dar motivele si cauzele coabitarii fac din aceasta relatie una trecatoare în majoritatea cazurilor. Coabitarea este caracterizata de egoismul fiecaruia de a reduce din cheltuielile personale, sau din interesul de a avea o noua aventura, interes egoist in satisfacerea personala prin sex. În schimb familia este caracterizata de responsabilitate întâi pentru partener si apoi pentru copii lor. Calitatea relatiei parinti - copii, si calitatea vietii unui copil este determinata de calitatea relatiei dintre parintii lui. Daca cei doi parinti sunt agresivi unul cu celalalt vor fi si cu copilul.

3.        Perioada prescolara (a doua copilarie)

Perioada prescolara cunoscuta ca si a doua copilarie, cuprinde vârstele de 3 - 6 ani si potrivit teoriei psiho-sociale prescolarul trebuie sa câstige lupta dintre initiativa si vina. În acest stadiu, mediul predominant de unde copilul primeste educatia si puterea de a lua intiativa în multe lucruri este tot familia. Activitatea predominanta a copilului în acest stadiu este joaca, iar acordarea de libertate în jocuri îl învata pe copil sa dobândeasca directionare si scop în actiuni. Îngradirea libertatii unui copil îl fac pe acesta un intrus în lumea adultilor si creeaza în copil un sentiment de vina si devine pasiv la orice vine de afara.47 Pâna la vârsta de 7 ani copilul fabuleaza fara a se putea spune ca minte. Imaginatia este deseori realitatea pentru copii de aceasta vârsta, acesta neputând distinge realul si falsul. Joaca la copilul de acesta vârsta este cea mai importanta activitate si acestea îi permite stimularea facultatilor sale intelectuale si motrice. În joaca sa copilul de obicei îsi imita parintii, fratii sau chiar alte persoane din jur. De multe ori în urma unor situatii neplacute, se razbuna jucându-se cu papusa sau cu ursuletul în mod agresiv.48

"Perioada prescolara este caracterizata printr-o dezvoltare complexa cu influente asupra evolutiei biopsihice ulterioare. Aceasta perioada este una de intensa dezvoltare psihica. Dezvoltarea are loc sub presiunea structurilor sociale, culturale, prin influentele mass-mediei si frecventarea institutiilor prescolare. În multe situatii apar diferente de cerinte în gradinita comparativ cu cele din familie ceea ce presupune o varietate mai mare de conduite. Aceste contradictii stimuleaza dezvoltarea exploziva a comportamentelor, a conduitelor sociale diferentiate, a formarii unor strategii diverse de activitati intelective."49

Copilului care traverseaza aceasta perioada îi cresc interesele, aspiratiile si dorintele. Desi îi place sa explore mediul, integrarea la vârsta de 3 ani în gradinita se face cu o oarecare dificultate data fiind dependenta mare a prescolarului mic de adult. Prescolarul mic este instabil, foarte impresionabil, plânge râzând si trece usor de la o stare emotionala la alta traind explosiv si total evenimentele care îl impresioneaza. Copilul de 4 ani face progrese evidente pe linia motricitatii si pe cea a functiilor cognitive si a însusirilor de personalitate. Acum copilul devine mai sensibil la evenimentele din jurul lui si este capabil sa faca aprecieri, relativ corecte, fata de comportamentul altora. La 5 - 6 ani deja prescolarul manifesta o mai mare adaptare si inteligenta. Capacitatea de învatare devine activa si este dublata de interese de cunoastere. Prescolarul este preocupat de cunoasterea interiorului si exteriorului locuintei. Se intereseaza de cunoasterea naturii, a plantelor si a animalelor. Memoria copilului este activa si primeste caracteristici psihice si sociale importante datorate vorbirii, dar uita repede deoarece fixarea este fluctuanta si adeseori superficiala. Concentrarea atentiei creste de la 5 - 7 minute la 20 - 25 minute în situatii obisnuite si 40 - 45 in joc. Întrebarile frecvente sunt întrebarile "de ce" si sunt destinate cunoasterii si sesizarii relatiilor dintre obiecte si situatii.50

Verza Emil este de parere ca dezvoltarea afectivitatii trebuie raportata la procesul identificarii care trece prin doua faze: la trei ani identificarea se manifesta prin cresterea starilor afective difuze în care copilul plânge cu lacrimi si râde cu hohote, iar la 5 ani identificarea devine mai avansata. Identificarea se realizeaza cu modelele umane cele mai apropiate, modelele parentale. Conditia de identificare parcurge patru cai:51 prima se realizeaza pe seama perceperii unor similitudini de înfatisare cu modelele parentale (ochii, parul); a doua pe seama perceperii de unor similitudini de caracteristici psihice (este tot atât de inteligent ca tata sau tot atât de bun ca mama); a treia cale se realizeaza prin adoptarea de conduite, atribute si gesturi ale modelelor, iar ultima este realizata prin însusirea de conduite, gesturi si atribute din ceea ce spun altii. Identificarea cu parintii începe din perioada anteprescolara pe calea a treia si  patra, iar în perioada prescolara sunt mai active caile 1 si 2. Dupa 5 ani identificarea se largeste datorita contactelor sociale si culturale.

Identificarea cu modelele parentale are doua efecte: dezvoltarea de conduite considerate ca apartin aceluiasi sex ca si copilul, iar al doilea efect consta în formarea constiintei (a supra-egoului).52 În contextul identificarii prezinta importanta deosebita triunghiul afectiv: mama - tata - copil. Copilul interiorizeaza din viata de familie sau gradinita si interiorizeaza recompensele ori pedepsele, iar parintii si educatoarea au întotdeauna dreptate. La copii care frecventeaza gradinita se dezvolta un atasament fata de educatoare (afectiune admirativa), iar colectivul în care este încadrat genereaza  securitate, situatii de emotii comune de veselie, încântare, entuziasm, mândrie (dilatarea identitatii), stari de vinovatie (rezonante de culpabilitate prin încalcarea reguli), crize de prestigiu, de pudoare, etc. În copilaria timpurie si în perioada prescolara are loc cea mai importanta achizitie de experienta adaptativa si atitudinala. Pentru un copil este foarte importanta identificarea cu parintii sai, deoarece pe baza acestei identificari pe care o face îsi creeaza imaginea despre sine. Baza imaginii de sine la copil este familia si cadrul familial este interiorizat de copilul prescolar, iar actiunile sale din adolescenta si din viata de adult vor fi consecintele copilariei si consecintele imaginii de sine care începe sa se formeze din prima copilarie. Daca un copil are ambele modele pozitive si se va identifica cu acestea, el va avea o imagine pozitiva despre sine.

4.        Perioada scolara mica (a treia copilarie)

Perioada scolara mica începe la 6/7 ani si se încheie la 10, si anume de la intrarea copilului în scoala pâna la terminarea ciclului elementar. În aceasta perioada activitatea fundamentala devine învatarea, scoala solicitându-i intens intelectul si are un loc proces gradat de achizitii de cunostinte prevazute în programele scolii. În comparatie cu celelalte perioade transformarile psihice se fac lent si nespectacular, dar sunt fundamentale pentru evolutia ulterioara a copilului. scolarul mic da impresia ca este mai putin spontan în realizarea produselor sale. Dupa 9 ani începe sa fie interesat de cartile cu povestiri si cu actiuni palpitante si dezvolta un viu interes pentru colectionare, exprimând cerinta interna de reunire si clasificare. Întreaga dezvoltare psihica priveste problematica adaptarii care se realizeaza prin adoptarea unor forme noi de echilibru. De exemplu copilul prezinta o adaptare mai dificila manifestata prin cresterea nervozitatii atunci când învatatorul insista exagerat pe disciplina. Spre sfârsitul perioadei dezvoltarea intelectuala este evidenta si autoevaluarea capacitatilor sale sunt tot mai realiste deoarece spiritul critic realizeaza un progres continuu.53

"În viata scolara a copilului se formeaza stari afective numeroase legate de activitatile specifice. Viata scolara si sociala îl dezvolta pe copil pentru adaptare si integrare eficienta în mediul ambiant. Dependenta copilului de familie si scoala este mai redusa la sfârsitul perioadei, efect al faptului ca el începe sa fie preocupat tot mai mult de a efectua activitati care vin în sprijinul adultilor. Mersul la cumparaturi pentru familie sau pentru el însusi îl introduc pe copil în viata de zi cu zi. Intensa dezvoltare a personalitatii si a sociabilitatii îsi pune amprenta nu doar asupra activitatilor de învatare, dar si asupra activitatilor de joaca. La vârsta de 7 - 8 ani jocul scolarilor mici se aseamana mult cu jocurile prescolarilor, dar devin tot mai organizate si mai prelungite ca timp, adoptând conduite complexe. Jocurile detin un rol important în dezvoltarea scolarului mic. La scolarul mic jocurile prin imitatie nu se rezuma la o singura reproducere a modelelor umane, ci se transpun pe un plan mai complex. La aceasta vârsta se manifesta tot mai pronuntat spiritul competitiv dintre parteneri sau dintre grupurile de joaca."54

scoala si învatarea determina modificari în planul personalitatii, astfel remarcându-se o structurare a trebuintelor, intereselor, preferintelor si a aptitudinilor. si în aceasta etapa a vietii un rol important în evolutia copilului îl au dezvoltarea inter-relatiilor sociale, cu caracteristicile lor si receptia rezonantelor în structura personalitatii a noii experiente si îmbogatirea cunostintelor. Relatiile copilului cu familia sa sunt constientizate si raportate la alte cazuri care sunt colegii sai. Semnificative pentru copil sunt atât relatiile afective de caldura si de acceptanta ale parintilor, cât si atitudinea de rejectie manifestata prin ostilitate si autoritate brutala. Potrivit opiniei exprimate de Emil Verza, relatiile afectuoase dintre copil si parinti ca si relatiile dintre acestia duc la efecte relativ pozitive asupra copilului.55

Copii pot deveni dezordonati, necompetitivi, inadaptati daca cresc în familiile în care acceptanta si caldura sunt asociate cu un control lejer sau cu neglijenta. Parintii ostili pot determina la copii conformism, încredere redusa în fortele proprii, teama, timiditate, sentimente profunde de culpabilitate si o revolta de sine cu o incidenta mare a reactiilor nevrotice. Efectele negative care se produc în personalitatea copilului au loc si din cauza indiferentei pe care o manifesta parintele fata de copil sau când un copil este crescut doar de un singur parinte. De  exemplu la baieti lipsa tatalui duce la eufemizarea conduitei, iar pentru fetite o oarecare nesiguranta. Lipsa mamei din viata baiatului duce la nesiguranta, manifesta conduite antisociale si prezinta tendinte delicvente. Lipsa mamei sau a tatalui din viata copilului poate fi si în faptul ca din punct de vedere afectiv mam sau tatal nu se implica afectiv în cresterea copilului. În opinia lui Verza formele relatiilor de familie au efecte asupra formarii constiintei de sine a copilului. Astfel situatiile de tensiune si autoritarism excesiv si brutal îi fac pe copii sa se simta inferiori si au dificultati în a primi si da afectiune altora, se simt izolati si nefericiti, vinovati si depresivi, au reactii de aparare. Iar situatiile de acceptanta si caldura se manifesta o estimatie înalta de sine, încredere, echilibru si adaptare.56

Înca de la vârsta scolara mica, copilul îsi creeaza o anumita imagine despre relatia dintre el si parintii lui si chiar o imagine despre relatia care îi leaga pe parintii lui unu de celalalt. Aceste imagini pe care si le construieste copilul la vârsta scolara mica le analizeaza comparându-le cu relatiile familiilor din care provin prietenii lui de joaca. Daca copilul nu gaseste prin aceste comparatii similitudini între familia lui si familia prietenilor lui, va cauta sa afle de ce familia lui nu seamana cu celelalte. În cazul în care familia (inclusiv cuplul de concubini) din care provine copilul are caracteristici negative în comparatie cu familiile celorlalti prieteni de joaca, copilul va fi fustrat în cautarea îmbunatatirii starii din familia sa. Relatia cuplului de concubini nu este la fel ca o relatie dintre un cuplu de casatoriti desi sunt asemanari între aceste doua feluri de relatii. Baza relatiei dintre cuplurile casatorite e un legamânt pe care cei doi care au format initial cuplul si l-au spus unul altuia înaintea oamenilor care au fost martori la cununia civila sau religioasa. Mai mult casatoria este sau ar trebui sa fie bazata pe dorinta de a-ti împlini partenerul. Un copil va observa daca parintii lui se iubesc, daca parintii îl iubeste sau care dintre parinti îl iubeste mai mult sau mai putin. O relatie de concubinaj se bazeaza pe dorinte de satisfactie personala, nu pe dorinta de a împlini pe partenerul de viata. Copilul chiar daca e într-un cuplu de concubini sau într-un cuplu de casatoriti, simte când este iubit si când i se ofera caldura si acceptanta. Dar în primul rând iubirea, caldura si acceptanta trebuie sa se regaseasca între parintii lui si apoi acestia sa i-o ofere lui în aceeasi masura.

5.        Perioada pubertatii

                                  

Perioada pubertatii mai este cunoscuta si ca perioada scolaritatii mijlocii, cuprinde vârsta de 10  - 14 ani si parcurge cel de-al doilea ciclu elementar: gimnaziul.57 Copilul în perioada pubertatii este solicitat mai intens la stilul diferit al profesorilor si la cerinte care presupun întelegere si elaborarea de comportamente variate. În aceasta perioada este dominanta maturizarea biologica, dar si dezvoltarea intensa a personalitatii. Tot acum la copil se remarca interese si aptitudini bine conturate bazate pe învatatura speciala diferentiata si pe autoînvatare. Aceste doua elemente contribuie la dezvoltarea psihica în ansamblu si motiveaza suplimentarea instruirii suplimentare cu diverse programe de orientare scolara si profesionala. Tipurile de relatii se complica si ele în mod progresiv, facilitând integrarea copilului în generatia sa prin exprimarea identitatii proprii si prin exprimarea identitatii fata de adulti.58 Structurarea personalitatii în perioada pubertatii se dimensioneaza relativ seismic si dramatic datorita contradictiilor dintre comportamentele impregnate de atitudini copilaresti, cerintele de protectie, anxietate specifica vârstelor mici în fata unor situatii mai deosebite si atitudini sau conduite preluate sub impulsul cerintelor interne de autonomie sau impuse de societate.

Preferinta pentru unele obiecte din învatamânt se accentueaza în aceasta perioada, facând astfel posibila achizitia de cunostinte directionate din care se contureaza o anumita orientare scolara si profesionala. Învatarea primeste un caracter tot mai organizat cu mare încarcatura emotionala, dar si psiho-culturala. La puberi cu fragilitate psihica si cu o întârziere în maturizarea biologica pot sa se manifeste fenomenele de inadaptare sociala si scolara. Fenomenul care retine atentia si care modifica planul comportamental este acela al erotizarii vietii si al visarii imaginative pe fondul dezvoltarii sexuale si al expansiunii virilitatii. Relatiile dintre fete si baieti sunt distantate si în general fetele traiesc primele dezamagiri în raport cu lipsa de atentie a baietilor. În schimb în relatiile de acelasi sex baietii, mai ales fetele manifesta atitudini afectuoase, tandre si strânse, dar frecvent opozante fata de adulti. Evolutia senzorial - perceptiva parcurge un traseu semnificativ pentru planul dezvoltarii psihice si la adaptarii la activitate.59

Problema principala atât a pubertatii cât si a adolescentei este aceea a identificarii de sine sau a dezvoltarii constiintei de sine. Dezvoltarea constiintei de sine este prezenta si în perioada scolara mica si se contureaza pe baza rezultatelor activitatii, a compensatiei si raportarii acesteia la ceilalti si la cerintele lor. În perioada pubertatii dezvoltarea constiintei de sine se complica, intensificându-se perceptia de sine care are câteva aspecte: propria-i imagine corporala, identificarea si constiinta egoului si identificarea sensului sau a rolului.60 Perceptia de sine si imaginea corporala devin critice, datorita schimbarilor de fizionomie, de tinuta si de silueta. Identificarea nu este un proces simplu si direct, dupa cum sustine Ursula schiopu, copilul construindu-si între timp o imagine de sine din experienta sa generala conturata prin ochii celorlalti. El se considera puternic sau slab, cu trasaturi placute sau nu. Acelasi autor spune ca experienta sa generala conturata prin ochii celorlalti influenteaza imaginea de sine din timpul puseului de crestere si din finalul acestuia.61 Puberul se îndoieste de sine, se crede mai putin inteligent, aratos si respectat, pentru ca se percepe pe sine cu nemultumire. La aceasta vârsta perceptia de sine se manifesta ca fiind negativa si în cazul progresului scolar slab sau a inadaptarii scolare. Puberii cu estimatie de sine joasa nu manifesta initiativa, nu vor sa se exprime ca sa nu greseasca sau sa supere pe altii.62

Potrivit lui Emil Verza în relatiile cu parintii starile afective ale puberului pot fi tensionate ca urmare a opozitiei si culpabilitatii, dar se mentine dorinta de a gasi disponibilitatea atitudinala pozitiva.63 Asteptarea parintilor fata de rezultatele copiilor la scoala are si ea un rol important în dezvoltarea constiintei de sine. Puberii cu o perceptie buna despre sine vor lua note mari fiind apreciati în acest fel de parintii, care vor tine totusi reguli severe din teama ca acestia sa nu scada atentia fata de obtinerea de rezultate scolare bune. Parinti puberului cu expectatie joasa au tendinta de a subevalua capacitatile acestora si îi trateaza de multe ori ca pe o povara, ceea ce duce la erodarea dezvoltarii constiintei de sine a acestora. Maturizarea psihica, în general si a personalitatii, în special, creeaza puberilor preocupari legate de viitorul lor.

6.        Perioada adolescentei 

În perioada adolescentei dilema psihologica a viitorului adult este legata de identitate.64 Identitatea are un început în copilarie, dar individul acum începe sa îsi contureze pentru el identitatea si sa-si clarifice rolurile în viata. Mediul principal nu mai este atât de mult familia, vecinatatea sau scoala, ci grupul de prieteni fie de aceeasi vârsta sau alte grupuri în care se simt valorosi. De la adolescenta nu se mai poate vorbi de copil, deoarece acum îsi dezvolta identitatea, si actioneaza tot mai mult ca un adult. Evolutia favorabila a acestei vârste este dezvoltarea coerenta a sinelui, dezvoltare posibila daca este ajutat si daca se ajuta în a-si raspunde la întrebarea "cine sunt eu?", dar daca mediul îl stimuleaza spre confuzie, dezvoltarea identitatii sale devine una negativa. În aceasta perioada a vieti se produce o dezvoltare psihica intensa si se stabilesc structurile de personalitate.65

Verza sustine ca în perioada adolescentei dezvoltarea biologica a întregului organism tinde la aceasta spre un anumit echilibru si stabilizare, iar în acest timp evolutia psihica se realizeaza, prin tensiuni si conflicte, cu salturi calitative si constitutive de la o functie la alta, de la un proces la altul. Chiar daca dezvoltarea biologica a adolescentului intra într-o perioada de stabilizare Emil Verza sustine ca se constata un paralelism între dezvoltarea fizica si psihica.66 Perioada adolescentei este împartita de cei mai multi autori în trei subperioade, fiecare subperioada având caracteristici diferite privind dezvoltarea individului. Subperioada preadolescentei este cea care face trecerea între pubertate si adolescenta, se caracterizeaza prin stabilizarea maturizarii biologice, dezvoltarea constiintei în general si a constiintei de sine în special. În aceasta perioada adolescentul începe sa îsi creeze o imagine despre sine. Dezvoltarea psihica e intensa si încarcata de conflicte interioare. Subperioada adolescentei propriu zise este centrata pe o intelectualizare intensa, pe îmbogatirea experientei afective si structurarea conduitelor ca însemn al personalitatii complexe. În aceasta subperioada, autori precum Verza Emil sustin ca din punct de vedere psihologic adolescentul este pregatit pentru a raspunde dificultatilor ivite. Cea de a treia subperioada a adolescentei este caracterizata de independenta dobândita  în buna masura sau pe cale de a fi dobândita. Aceasta independenta ce si-o câstiga adolescentul duce la dezvoltarea personalitatii si afirmarea acestuia prin stiluri personale.

În toata aceasta perioada adolescentul este confruntat obiectiv si subiectiv  cu schimbari multiple legate de maturizarea sexuala si de descoperirea dimensiunilor realitati sociale. Adolescentul aspira la demnitate si onoare si acestea sunt influentate de catre experientele personale. Apartenenta sa la o familie sau la un grup de persoane presupune adaptarea si depasirea situatiilor infantile, frustrante, de nesiguranta si de dependenta. La dezvoltarea constiintei de sine a adolescentului contribuie si imaginea corporala, astfel adolescentul îsi creeaza identitatea si dupa felul cum arata din punct de vedere fizic. Imaginea de sine e data si de alti factori precum esecurile sau victoriile în adaptarea scolara sau profesionala. Astfel când esecurile sau estimatia de sine a adolescentului este joasa, acesta se subestimeaza, nu are încredere în fortele proprii, nu manifesta initiativa si perseverenta în activitate. Însa  pe fondul succeselor si pe estimarea de sine înalta, manifesta încredere, putere de actiune, dorinta de a învinge dificultatile.67

Familia reprezinta pentru adolescent prima influenta, pozitiva sau negativa, asupra cresterii psihice ale adolescentului. Relatia parinti - copii detine un rol important în fixarea deprinderilor adecvate pentru fiecare vârsta si în asigurarea unei conditii psihologice normale.68 Iubirea oferita de parinti copiilor lor este una necesara la vârsta adolescentei, iar lipsa afectiunii si a dragostei parintesti este resimtita în viata adolescentului. Modul în care îsi traieste copilul adolescenta este datorata în primul rând educatiei pe care o primeste sau nu acasa. Tot cauza unor adolescenti cu imagine de sine scazuta se datoreaza lipsei de caldura si acceptanta din partea ambilor parinti. Copilul începe din perioada scolaritati mici sa îsi caute identitatea, dar numai în adolescenta  si-o formuleaza pentru el si tot în adolescenta si-o afirma fie ca are o imagine pozitiva despre sine sau nu. Coabitarea parintilor nu îl ajuta pe copil sa îsi dezvolte identitatea de sine pozitiva atât din cauza a ceea ce spune societatea despre acest stil de viata al parintilor lui, cât si din cauza ca o întrebare care îi va suna în mintea lui va fi: "Eu de cine apartin?" sau chiar întrebarea: "Cine sunt eu?" Copilul încearca sa îsi gaseasca identitatea în cei din jur si în principal în parintii sai.  Adolescentul provenit dintr-un cuplu de concubini va sti ca toti colegii lui sau prieteni sai au parinti cu acelasi nume de familie si asa se mai naste o serie de  întrebari: "eu apartin numai mamei?" sau "eu apartin doar tatalui?";  "de ce parintii mei nu au acelasi nume?" sau "cine este cel care sta cu mama/tata?".

NOTE:

38 Bonchis Elena, Studierea imaginii de sine în copilarie si în  preadolescenta, ed. Imprimeriei de Vest, Oradea 1997, p. 14

39 Radu I. (coord.), Introducere în psihologia contemporana, ed. Sincron, Cluj - Napoca, p.35

40 Doron, R. si Parot, F., Dictionar de psihologie, Bucuresti, Editura Humanitas, 1999, pg. 53

41 Dr. Morand de Jouffrey Pauline, Psihologia copilului, ed Teora, Bucuresti 2004, p.13

42 Dr. Morand de Jouffrey Pauline, Psihologia copilului, ed Teora, Bucuresti 2004, p.13

43 Verza Emil, Psihologia vârstelor, ed. Hyperion XXI, Bucuresti 2000, p.14

44 Verza Emil, Psihologia vârstelor, ed. Hyperion XXI, Bucuresti 2000, p.16

45 Bonchis Elena, Copilul si copilaria, ed. Imprimeriei de Vest, Oradea 1998, pp.20-21

46 schiopu Ursula, Psihologia vârstelor, ciclurile vietii, ed Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1997,  pp.40-41

47 schiopu Ursula, Psihologia vârstelor, ciclurile vietii, ed Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1997, p. 41

48 Dr. Morand de Jouffrey Pauline, Psihologia copilului, ed Teora, Bucuresti 2004, pp.38-39

49 Bonchis Elena, Dezvoltarea umana - aspecte psiho-sociale, ed. Imprimeriei de Vest, Oradea 2000

50 Bonchis Elena, Dezvoltarea umana - aspecte psiho-sociale, ed. Imprimeriei de Vest, Oradea 2000

51 Verza Emil, Psihologia vârstelor, ed. Hyperion XXI, Bucuresti 2000, p. 55

52 Verza Emil, Psihologia vârstelor, ed. Hyperion XXI, Bucuresti 2000, p. 56

52 schiopu Ursula, Psihologia vârstelor, ciclurile vietii, ed Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1997, pp.166-167

53 schiopu Ursula, Psihologia vârstelor, ciclurile vietii, ed Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1997, pp.166-167

54 Verza Emil, Psihologia vârstelor, ed. Hyperion XXI, Bucuresti 2000, p. 85

55 Verza Emil, Psihologia vârstelor, ed. Hyperion XXI, Bucuresti 2000, p. 86

56 Verza Emil, Psihologia vârstelor, ed. Hyperion XXI, Bucuresti 2000, p. 86

57 schiopu Ursula, Psihologia vârstelor, ciclurile vietii, ed Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1997, p.205

58 Verza Emil, Psihologia vârstelor, ed. Hyperion XXI, Bucuresti 2000, p. 93

59 schiopu Ursula, Psihologia vârstelor, ciclurile vietii, ed Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1997, p.219

60 schiopu Ursula, Psihologia vârstelor, ciclurile vietii, ed Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1997, p.219

61 schiopu Ursula, Psihologia vârstelor, ciclurile vietii, ed Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1997, p.220

62 Verza Emil, Psihologia vârstelor, ed. Hyperion XXI, Bucuresti 2000, p. 98

63 schiopu Ursula, Psihologia vârstelor, ciclurile vietii, ed Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1997, p.41(vezi si Bonchis Elena, Copilul si copilaria, ed. Imprimeriei de Vest, Oradea 1998, pp.20-21)

64 Verza Emil, Psihologia vârstelor, ed. Hyperion XXI, Bucuresti 2000, p. 103

65 Verza Emil, Psihologia vârstelor, ed. Hyperion XXI, Bucuresti 2000, p. 104

66 Verza Emil, Psihologia vârstelor, ed. Hyperion XXI, Bucuresti 2000, p. 104

67 Banciu Dan, Radulescu Sorin M., Voicu Marin, Adolescentii si familia, ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1987

         V.      Cercetare

1.Ipoteza

Starea de echilibru din cuplul în care se naste si în care este crescut copilul influenteaza starea de echilibru psihic si comportamental al copilului.

Majoritatea copiilor proveniti din cupluri de concubini au o imagine de sine scazuta, îsi pierd încrederea în ei însisi si în adulti.

Modul de convietuire al parintilor are impact în viata copilului pe plan psihologic, educational, social.

2.Obiective

Realizarea corelatiei dintre identitatea copilului si cuplul de concubini din care acesta provine.

Realizarea unei corelatii între cuplu casatorit si identitatea copilului provenit dintr-un asemenea cuplu.

Studierea cauzelor si a consecintelor coabitarii asupra copilului provenit dintr-o astfel de relatie.

3.Metodologia

Pentru realizarea cercetarii, s-au folosit urmatoarele metode de cercetare: studiul de caz interviul si chestionarul.

A.   Studiul de caz

Studiul de caz este o metoda utilizata în psihologie si poate fi definita ca "cercetare empirica care analizeaza un fenomen contemporan în contextul vietii reale, granita dintre fenomen si context nefiind definite si în care sunt utilizate surse multiple de date."68 Alte metode de cercetare, cum sunt anchetele sau experimentele, se realizeaza prin esantionarea populatiei cercetata. Studiul de caz însa nu se foloseste operatia de esantionare si nu poate fi realizata inferenta statistica. Dar acest model de analiza cuprinde posibilitatea de generaliza. Studiul de caz porneste de la o ipoteza derivata dintr-un cadru teoretic. Studiul de caz este o descriere a unei situatii reale, concrete care implica persoane, întâmplari, atitudini si opinii concepute si aranjate pentru a da nastere unei probleme care se cere a fi diagnosticata, analizata si rezolvata. Ca si proces studiul de caz cuprinde câteva etape: se începe cu elaborarea ipotezei; apoi selectarea cazurilor, apoi se stabileste unitatea de analiza si schitarea protocolului de culegere a datelor (individul sau o situatie data); culegerea datelor pentru fiecare caz în parte si în final se întocmesc rapoarte separate pentru fiecare caz în parte.

Cuvântul caz indica de cele mai multe ori o persoana, un individ care exemplifica o situatie. Cazul trebuie conceptualizat nu doar ca o unitate empirica, ci si ca un construct teoretic. Studiul de caz poate fi definit ca descriptia si analiza mijloacelor prin care persoana se prezinta pe sine ca un exemplu al categoriei din care face parte.69 În studiul de caz unitatea luata spre analiza este individul. Întrebarile la care raspunde studiul de caz sunt: cum si de ce a avut loc un anume fapt, comportament sau decizie.

Se disting mai multe tipuri de studii de caz:70 studiu de caz intrinsec, generat de interesul specific pentru un caz particular; studiu de caz instrumental, utilizat pentru a aprofunda o problema specifica sau pentru a redefini o problema, interesul fiind mai mult pentru întelegerea fenomenului; studiu de caz multiplu, în care se investigheaza mai multe cazuri individuale cu aceeasi problema; studiu de caz educativ, utilizat în predare; studiu de caz holistic, care prezinta persoana în complexitatea dimensiunilor psihosociale si bio-comportamentale precum si interactiunea dintre acestea; studiu de caz componential, care vizeaza întelegerea unor dimensiuni specifice.

Metoda de lucru folosita în lucrare este chestionarul de personalitate "Who are you", proba "Cine sunt eu" în forma propusa de  Mielu Zlate.71 Proba urmareste sa-l determine pe subiect sa-si defineasca identitatea, statutul social si principalele caracteristici fizice sau psihice. Fiecare din cei cuprinsi în cercetare au fost rugati sa elaboreze o compunere cu titlul "Cine sunt eu?" Instructia data acestora a avut urmatoarele caracteristici: inducerea sentimentului ca întrebarea "Cine sunt eu?" nu vine din exteriorul, ci din interiorul lor; încurajarea sa raspunda în scris la aceasta întrebare si sa relateze cât mai multe despre ei, asa cum se stiu ei; apoi lucrarile nu trebuiau semnate decât cu vârsta si initialele numelui. Compunerile facute de preadolescenti si adolescenti justifica în parte specificul identitatii lor.

B.   Interviul

Din punct de vedere etimologic interviul înseamna întâlnirea si conversatia a doua sau mai multe persoane. Septimiu Chelcea sustine ca termenul de "interviu" reprezinta un neologism provenit din limba engleza: "interview" care înseamna: întrevedere, întâlnire, si care este utilizat deopotriva în jurnalistica si în stiintele socioumane.72 Interviul este definit în general o conversatie în care o persoana obtine informatii de la o alta persoana. Interviul de cercetare este universal în stiintele sociale. Elementul fundamental al interviului este convorbirea, întrevederea constituind doar o conditie facilitatoare pentru transmiterea informatiilor în mod unidirectional: intervievat - operatorul de interviu. Interviul de cercetare este tehnica prin care se obtine prin întrebari si raspunsuri informatiile verbale de la individ si/sau grupuri umane în vederea verificarii ipotezelor sau pentru descrierea stiintifica a fenomenelor sociale.

"Interviul reprezinta o actiune planificata cu un scop stiintific (profesional) bine definit, în cadrul careia intervievatul prin întrebari este încurajat, solicitat sa ofere informatii. În cazul interviului asociat muncii de asistenta sociala, scopul urmarit îl constituie schimbul de informatii facut într-un mod sistematic în vederea clarificarii si/sau rezolvarii nevoilor, problemelor sociale ale persoanelor asistate sau în vederea realizarii acelor actiuni care au ca efect îmbunatatirea calitatii vietii acestora, sporirea bunastarii lor."73 Realizarea interviului în domeniul asistentei sociale, se va face tinând cont de  particularitatile fiecarui client, a fiecarei situatii dar si de caracteristicile si scopul fiecarei etape din procesul de asistenta sociala. Nu se poate da o reteta de interviu universal valabila si vesnic utilizabila.

Cu toate acestea realizarea unui interviu presupune profesionalism, acesta cerând respectarea unor cerinte clare, a unor principii fundamentale si a unor reguli de baza fara de care interviul îsi pierde caracterul stiintific. Interviul începe înca din momentul în care asistentul social se pregateste pentru realizarea lui efectiva. Aceasta pregatire presupune asigurarea cadrului potrivit derularii interviului: spatiu suficient, luminat corespunzator (moderat), discret mobilat, aer curat în camera, scaune asezate la o lungime de brat ca sa respecte bariera perceptiva de intimitate si stimuleaza astfel comunicarea. Pe tot timpul desfasurarii interviului se evita prezenta altor persoane în afara clientului.74

Interviul presupune:75 o relatie duala de comunicare între asistentul social si client. Fiecare intra în comunicare cu experienta, valorile, convingerile, atitudinile si sentimentele sale. Comunicarea este asimetrica deoarece întrebarile sunt puse în mare parte de catre asistentul social, iar clientul îsi exprima opiniile asupra subiectului abordat; un obiectiv explicit mentionat. Interviul poate avea loc doar daca exista acordul persoanei intervievate privind tema ce urmeaza a fi abordata; un context specific - birou, domiciliul clientului, spital si alte tipuri de institutii. Interviul nu trebuie sa depaseasca 60-90 de minute; un schimb structurat de informatii, în care obiectivul cercetatorului este acela de a stimula persoana intervievata sa îsi verbalizeze convingerile, perceptiile, cunostintele, emotiile. Cu alte cuvinte interviul presupune o formare temeinica a cercetatorului, respectiv a asistentului social, la nivelul emotional: autocontrolul anxietatii, ostilitatii si iritarii, nerabdarii; la nivelul atitudinal; respectiv: eliminarea prejudecatilor, educarea flexibilitatii si a tolerantei si la nivel comportamental privind: relationarea, adaptarea si observarea. Asistentul social trebuie sa fie atent si la adresarea întrebarilor, la voce, tonul si ritmul vorbirii, la ascultarea activa si comunicarea nonverbala: distanta, postura, gesturi, contact vizual.




Stilul interviului poate varia de la o conversatie informala la forme foarte structurate, astfel încât Grbich (1999) propune trei mari categorii de interviuri.76 Prima categorie a interviului este cel ghidat sau semi-structurat. Acest interviu cuprinde un set de întrebari care sa ofere o directie minima de discutie. A doua categorie a interviului o constituie interviul structurat. Acest tip de interviu presupune un set bine stabilit de întrebari, aceleasi pentru toti cei intervievati. În ultima categorie de interviuri este inclus interviul informal sau nestructurat. În acest tip de interviu cercetatorul trebuie "sa ia note mentale" si sa transcrie ce a retinut cât mai repede cu putinta. Interviul nestructurat are un grad crescut de validitate în comparatie cu cele structurate, permitând exprimarea personalitatii si oferind libertatea asocierii de idei. Interviul liber se centreaza pe calitatea datelor, Ilut Petru sustine ca în interviul liber "ne intereseaza nu câti oameni spun un anumit lucru, ci ce anume spun acei oameni."77 Metoda interviului este una avantajoasa în obtinerea datelor dar succesul depinde de: continutul întrebarilor utilizate, abilitatile de ascultare si intervievare ale cercetatorului si atitudinea adoptata de cercetator în timpul procesului de intervievare.

C.   Chestionarul

Chestionarul de cercetare reprezinta o tehnica si un instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebari scrise sau chiar imagini grafice, ordonate logic si psihologic, care prin administrarea de catre operatorii de ancheta sau prin autoadministrare, determina din partea persoanelor anchetate raspunsuri ce urmeaza a fi înregistrate în scris. Chestionarul are valoare doar în interiorul testarii anumitor ipoteze; de asemenea se impune o selectie a stimulilor în raport cu ipotezele cercetarii. Chestionarele pot fi categorizate dupa continutul informatiilor adunate, dupa forma întrebarilor si dupa modul de aplicare.

Dupa continutul informatiilor adunate chestionarele pot fi de date factuale, de opinie, speciale si omnibus. Chestionarele de date factuale prezinta date de tip administrativ referitoare la fapte, obiective, susceptibile de a fi observate direct si verificate si de alte persoane. Acestea vizeaza în mod special vârsta, sexul, locul de nastere, starea civila, domiciliul, profesiunea, studiile, nationalitatea, religia dar acestea apar în toate cercetarile stiintifice. Chestionarele de opinie se refera la date imposibil de observat direct. Cu ajutorul lor se studiaza atitudinile, motivatia si interesele, dispozitiile si înclinatiile, tot ceea ce reprezinta psihologia persoanei, trairile ei subiective. Cu ajutorul chestionarelor de opinie se urmareste cunoasterea nu numai a opiniilor, dar si intensitatea acestora, de aceea formularea întrebarilor reprezinta o problema centrala si impune standardizarea acestora. Chestionarele speciale au o singura tema si se aplica mai mult în studierea pietei sau a comportamentului electoral, situatii în care importanta este viteza obtinerii si prelucrarii informatiei. Acestea sunt destinate pentru a pune în evidenta anumite fenomene. Chestionarele omnibus au mai multe teme si sunt specifice cercetarii fundamentale în sociologie.

Dupa forma întrebarilor chestionarele pot fi cu întrebari închise sau deschise. Chestionarelor sau precodificate nu permit decât alegerea raspunsurilor dinainte fixate în chestionare, iar gradul de libertate ale subiectului este redus. Acest lucru presupune din partea subiectului existenta unor opinii si cunostinte bine cristalizate, iar din partea cercetatorului o buna cunoastere a realitatii. Exista posibilitatea ca raspunsurile la chestionarele închise sa fie incluse chiar în întrebari; se vorbeste atunci despre întrebari alternative (dihotomice) sau selective (precodificate multiplu). Acestea din urma presupune o buna cunoastere prealabila a realitatii, în chestionare trebuie sa apara precodificate, pe cât posibil, toate variantele de raspuns. Chestionarele cu întrebari închise prezinta câteva avantaje: faciliteaza analiza statistica a raspunsurilor, sprijina memoria celui anchetat, permit aplicarea unor chestionare cu multi "itemi", servesc ca "filtru" pentru întrebarile urmatoare, sporesc anonimatul si securitatea celui anchetat, înlesnesc "angajarea" în raspunsul la chestionar a persoanelor. Chestionarele cu întrebari deschise (libere, post-codificate), lasa persoanelor anchetate libertatea unei exprimari individualizate a raspunsurilor. Vor aparea variatii în ceea ce priveste forma si lungimea raspunsurilor, fapt ce îngreuneaza codificarea, dar care aduce un plus de cunoastere particularitatilor unei populatii. Acest tip de chestionare permit culegerea unor informatii bogate asupra tuturor temelor, fara riscul sugestibilitatii.

Dupa modul de aplicare chestionarele pot fi autoadministrate; autoadministrate colectiv si administrate de operatorii de ancheta. Chestionarele autoadministrate presupun înregistrarea raspunsurilor de catre însesi persoanele incluse în esantionul investigat. Acestea pot fi la rândul lor: chestionare postale sau publicate in ziare. Chestionarele postale reprezinta o modalitate mai rapida si mai ieftina de recoltare a informatiilor. Destinatarului i se ofera o data cu chestionarul si un al doilea plic timbrat, cu adresa tiparita a institutului care lanseaza cercetarea. Dezavantajul acestora este ca, de regula, sosirea raspunsurilor depaseste limita de timp fixata pentru înapoierea lor, iar multe raspunsuri nu mai vin niciodata. Chestionare publicate în ziare si reviste sau ca anexe la diferite marfuri vândute releva cel mai mult limitele chestionarelor autoadministrate. Nonraspunsurile fac ca aceste chestionare sa fie dificil de utilizat în scopuri stiintifice; cel mult acestea pot sa duca la adunarea unor raspunsuri-ilustatii, fara a avea pretentia ca sunt concludente. Chestionarele autoadministrate colectiv îmbina avantajele chestionarelor autoadministrate cu avantajele celor administrate de catre operatorii de ancheta. Informatia se recolteaza rapid, costul este scazut, nonraspunsurile sunt mai reduse, subiectii pot fi lamuriti suplimentar asupra modului de completare a chestionarelor. Prin tehnica "extemporalului", autoadministrarea colectiva a chestionarului poate cuprinde 30-50 de subiecti deodata. Chestionarele administrate de operatorii de ancheta constituie modalitatea cea mai des utilizata de culegere a informatiilor. Folosirea operatorilor de ancheta, chiar daca ridica costul investigatiei, asigura reprezentativitatea esantionului, poate lamuri întelesul întrebarilor, permit sa raspunda la chestionar si persoanele cu un nivel scazut de scolarizare, însoteste întotdeauna aplicarea chestionarului cu înregistrarea unor date de observatie privind conditiile ambientale în care s-a raspuns întrebarilor, reactiile spontane ale subiectului.78

4.Rezultatele cercetarii si interpretarea rezultatelor

În realizarea cercetarii, s-au folosit instrumentele: studiul de caz, interviul si chestionarul ca metode de cercetare.

A.   Studiile de caz

Proba folosita în studiul de caz a fost aplicata la un numar de trei elevi adolescenti si la trei preadolescenti din cadrul Liceului teoretic "O. G." din Oradea, toti proveniti din cupluri casatorite. Aceeasi proba a fost data si elevilor (in numar de sase) de aceeasi vârsta (11 - 17 ani) a caror parinti nu sunt casatoriti legal.

  1. Copiii a caror parinti sunt casatoriti

Cazul 1: L. R. - 11 ani

"Sunt o eleva în clasa a V - a  si am 11 ani. La scoala am rezultate bune si câteva materii preferate. Îmi place sa ma joc pe calculator si am ca hobbyuri volleyul, tenisul si înotul pe care le practic împreuna cu prietenii mei. La fel ca toti oamenii am calitati si defecte sunt darnica si sar în ajutorul colegilor mei, dar sunt cam obraznica si dezordonata. Sunt un copil ca oricare altul cu defectele si calitatile, cu impresiile si opiniile mele."

Cazul 2: S. A. R. - 12 ani

"'Cine sunt eu?' o întrebare pe care nu mi-am pus-o înca. Sunt o fetita satena cu ochii albastrii-verzui, destul de înalta pentru vârsta mea. Învatând am descoperit ca atât eu, cât si ceilalti oameni suntem fiecare niste "minuni vii" care ne bucuram, ne întristam; suntem fricosi sau curajosi, suntem fiecare în parte un mic univers. Eu sunt universul meu. În el sunt multe galaxii: a fericirii sau a tristetii si planete ca planeta îndraznelii, a curiozitatii, dar si a minciuni si a egoismului. În centrul universului meu este sufletul.  Aceasta sunt eu!"

Cazul 3: L. M. I. - 11 ani

"Buna! Sunt L. M. I. Am o viata total normala. Locuiesc în orasul O. Îmi place aici, am prieteni buni cu care ma înteleg destul de bine. Vreau sa îmi fac prieteni noi. Vremea aici e destul de frumoasa, asa ca stau mult pe afara. Nu îmi plac regulile, decât daca nu sunt obligat sa le respect. Desi probabil nu voi face pace mondiala sau nu voi opri foametea si bolile, îmi place sa fiu eu!"

Cazul 4: P. D. F. -  16 ani

"De multe ori ma întreb si eu cine sunt. De cele mai multe ori societatea tine sa te caracterizeze asa cum pari. Eu sunt o persoana careia îi place viata asa cum este, desi este grea. Principiile care îmi dicteaza viata sunt acelea de a respecta pe cel de lânga mine si sa lupt ca sa obtin ceea ce vreau cu adevarat. Pot sa mai spun despre mine ca sunt o persoana onesta, putin mai modesta decât ceilalti. Îmi place sa vad lucrurile dintr-o perspectiva diferita decât majoritatea din jurul meu. Nu-mi place sa fiu contrazisa, vorbita pe la spate si nu în ultimul rând îmi place sa spun lucrurilor pe nume. Familia si prietenii ma cred o fire zburdalnica, careia îi place mereu sa zâmbeasca, dar care se si enerveaza foarte repede."

Cazul. 5:  A. C. - 17 ani

"Dupa parerea mea, eu sunt o persoana normala (simpla), cu o personalitate puternica, care a trecut prin multe la anii mei si ma consider destul de matura. Familia constituie si ea un factor care m-a ajutat la maturizarea mea atât de repede, deoarece am comunicat mereu si nu am avut retineri fata de ei si mi-au deschis întotdeauna ochii spre calea cea buna. Mereu m-au învatat ca nu v-a exista un prieten mai bun decât proprii parinti. Sunt o persoana fericita din acest punct de vedere, deoarece am niste parinti adevarati care ma iubesc mult. Prietenii pe care îi am sunt foarte bine alesi deoarece nu as vrea ca din cauza unui anturaj sa dau cu piciorul în educatia primita în familie si la scoala în toti acesti ani."

Cazul 6:G. L. - 16 ani

"Dupa parerea mea, eu ma consider o persoana comunicativa, deschisa la tot felul de subiecte, îndrazneata si cu un simt al umorului bine dezvoltat. Relatia mea cu familia nu e tocmai buna, deoarece nu ma înteleg totdeauna si în loc sa îmi dea un sfat bun, ma critica. Cu cei doi fratiori ai mei am o relatie de prietenie, solidaritate. Cu colegii de clasa, prietenii apropriati ma înteleg relativ bine, având mici conflicte fara importanta. Eu cred despre mine ca sunt o fire sensibila, sentimentala, emotiva, dar în acelasi timp puternica, deoarece trecând prin multe, puterile nu m-au lasat. Câteodata sunt naiv când vine vorba despre problemele celor dragi dar, si a celor necunoscuti pentru ca sunt o persoana careia îi place sa ajute la nevoie. Sunt rareori enervanta atunci când ma supara un lucru cu care nu sunt de acord. În concluzie, eu am o parere buna despre mine si nu as schimba nimic la mine pentru ca îmi place asa cum sunt."

  1. Copii a caror parinti traiesc în relatie de concubinaj

Cazul 1: C. A. - 16 ani

"Cine sunt eu? Eu sunt un baiat sangvinic cu mult simt al umorului si caruia îi place sa-si faca multi prieteni. Chiar daca ma stradui sa fiu un bun prieten, nu stiu care e problema din cauza careia ma cert cu prieteni destul de multe ori. În relatie cu fetele merge bine, chiar daca sunt pretentios. În familie, daca pot sa o numesc asa, merge destul de prost, dar mai este când ne întelegem si bine. Cu scoala nu ma prea omor, pentru ca nu am chef sa învat, dar navighez pe internet si mai îmi place sa joc fotbal si sa fac sala."

Cazul 2: D. B. I. - 14 ani

"Cred despre mine, ca sunt un baiat descurcaret si destul de destept. Îmi place sa vorbesc cu oamenii într-un mod placut si nu ma implic doar la suprafata, dorind sa am relatii de prietenie foarte apropiata. Îmi place sa mi se spuna toate lucrurile pe fata. Când ma enerveaza cineva nu suport si încep sa ma exprim prin fapte urâte. Ma integrez greu in societate."

Pare sa aiba o imagine potrivita despre sine, desi în final neaga tot ce a spus la început. Crede doar ceva despre sine si nu stie cine este decât în relatii profunde, dar în acelasi timp se integreaza greu în societate.

Cazul 3: B. E.  - 16 ani

"Ma consider un baiat la locul meu. Nu vorbesc mult si prieteni am putini. De cele mai multe ori îmi place sa nu deranjez si sa nu fiu deranjat. Nu îmi place sa vorbesc despre familia mea, de fapt nu comunic usor în general. Nu îmi place ce sunt si pentru aceasta ma lupt sa nu fiu cum am fost crescut. Încerc sa fiu printre cei mai buni din clasa mea la învatatura si la comportament. Îmi place sa învat si sa fac sport."

Identitatea acestui elev nu este legata de familia lui, displacându-i sa vorbeasca despre relatiile cu parintii lui sau despre relatiile celor doi parinti. Îsi focalizeaza atentia nu spre familia sa, ci spre învatatura. Prezinta o anumita rezerva fata de oameni, dar lupta sa se autodepaseasca si sa fie fruntas în clasa, ceea ce îi produce o satisfactie benefica.

Cazul 4: M. A. - 16 ani

"Sunt o persoana sociabila si sunt deschis spre multe lucruri. Unii îmi spun ca sunt inteligent, dar delasator. Când sunt suparat, si de cele mai multe ori ma supar repede, si când ma supar ma port deosebit de rau cu ceilalti. Îmi iubesc tatal, chiar daca nu este alaturi de mine, deoarece sunt nevoit sa stau la mama care locuieste cu altul. În rest nu îmi plac mari lucruri si în mod special scoala ma plictiseste."

Încearca sa-si creeze o imagine de sine prin agresivitate. În exterior arata puternic, dar este asa pentru a-si ascunde suferintele cauzate de lipsa tatalui natural.

Cazul 5: M. P. - 11 ani

"Sunt un copil mai retras. Sunt într-un grup mai retras. Sunt un mincinos. Un lenes si nu îmi place sa învat. Nu ma mai crede nimeni. Faptul ca am mintit, a avut influente asupra notelor, asupra profesorilor, asupra parintilor si asupra prietenilor mei. Chiar daca nu sunt bun eu vreau sa ma schimb: sa învat si sa nu mai mint atât."

Se poate observa aici o imagine de sine scazuta. Pot fi multe cauze care au dezvoltat la un copil de 11 ani o imagine negativa despre sine. Întrebarea care se poate pune este de ce acest copil minte atât de mult încât nu îl mai crede nimeni?

B.   Interviurile

Modelul de interviu folosit în cercetare a fost cel semi - structurat continând doua întrebari. Cele doua întrebari se gasesc în anexa 3 si au fost aplicate unei diriginte si psihologului scolii din cadrul Liceului Teoretic O. G.

  1. Raspunsul dirigintei la clasa a X - a D din Liceul Teoretic "O. G.":

La întrebarea: "Cu referire la copii din scoala unde va desfasurati activitatea, ce imagine de sine credeti ca au copii proveniti din cuplurile de concubini?", doamna profesoara si diriginta a clasei a X - a D din Liceul Teoretic "O. G. îsi sustine afirmatiile pe putina experienta pe care o are ca diriginta. De precizat ca este în învatamânt de 20 de ani, dar ca diriginta este doar de doi ani, ceea ce o face ca sa afirme ca experienta ei putina nu îi permite sa faca formulari generale. Cu toate ca, potrivit spuselor dumneaei nu poate face formulari generale, povesteste câte putin despre cei doi baieti pe care îi are în clasa la care este diriginta si a caror parinti traiesc în concubinaj. Potrivit informatiilor primite de la doamna profesoara si potrivit concluziilor date tot de dânsa la vietile celor doi elevi din clasa la care este diriginta, reiese ca exista o oarecare corelatie cauza - efect între comportamentul deviant si relatia de coabitare a parintilor. Despre parintii elevului B. S., profesoara a tinut sa precizeze ca desi sunt ambii cei naturali, nu si-au legalizat relatia, având numele diferit, lucru care îl jeneaza pe copil când spune ca parintii lui sunt în concubinaj. Celalalt caz adus în discutie de doamna profesoara prezinta caracteristici aparte si mai dureroase. Astfel parintii naturali au divortat, tatal a intrat în închisoare din cauza unei vatamari corporale. Dupa divort mama a trait în concubinaj cu doi barbati, succesiv. Actualmente tatal lui M.A. este înca în închisoare, iar mama este în concubinaj cu al doilea barbat. Potrivit concluziilor date de doamna profesoara la comportamentul celor doi elevi, relatia de concubinaj dintre parinti afecteaza dezvoltarea emotionala a adolescentilor.

La întrebarea: "Ce se poate face în sensul dezvoltarii unei imagini sanatoase a copiilor proveniti dintr-o relatie de concubinaj?", doamna profesoara sustine ca acesti copii trebuiesc tratati diferit si cu mai mult tact. Din experienta sa cu acesti copii doamna profesoara sustine ca ar fi folositoare dezbaterea unor subiecte legate de viata de familie în orele de dirigentie, iar aceste subiecte sa fie abordate cu asistenti sociali sau psihologi. În cazul în care elevul ar vrea sa lamureasca mai multe sa discute în particular cu asistentul social sau cu psihologul pe temele care îl frustreaza. Cu alte cuvinte, dupa parerea doamnei profesoare, interventia în asemenea cazuri se face doar la initiativa copilului sau a adolescentului provenit din cupluri de concubinaj.

Raspunsul psihologului din Liceul Teoretic "O. G."

La întrebarea: "Cu referire la copii din scoala unde va desfasurati activitatea, ce imagine de sine credeti ca au copii proveniti din cuplurile de concubini?", psihologul scolii a afirmat ca nu doar acesti copii au o imagine negativa sau scazuta despre sine, ci se întâmpla ca cei care provin din cuplurile casatorite pot avea o imagine slaba despre sine. Psihologul a mai afirmat ca totul depinde în mare masura de modul în care cei doi parinti prezinta relatia lor si daca copilul este înconjurat de afectiune, acesta va creste si se va dezvolta ca orice alt copil provenit dintr-o familie normala. În conceptia domnului psiholog, copiii care au nevoie de o asistenta specializata si cei care sufera din cauza imaginii de sine sunt copii din familiile dezorganizate, indiferent de statutul legal al familiei respective. Potrivit raspunsului dat de psiholog, legalizarea sau nu a relatiei parintilor nu va afecta in mod negativ copilul. Din perspectiva psihologului sunt cazuri si cazuri, iar fiecare trebuie luat si tratat separat.

La întrebarea: "Ce se poate face în sensul dezvoltarii unei imagini sanatoase a copiilor proveniti dintr-o relatie de concubinaj?", psihologul scolii s-a pronuntat asupra necesitatii de ajutorare a copiilor care sufera de o imagine scazuta despre sine, indiferent din ce medii provin acestia. Totodata el a mai sustinut ca e important cum intri în contact cu familiile sau cuplurile din care fac parte copii cu o imagine scazuta de sine. Prin urmare, nu doar si nu toti copii proveniti din cupluri de concubini trebuiesc ajutati, ci ajutati în gasirea identitatii lor si în formarea unei imagini corecte despre sine trebuiesc sa fie si acei copii care provin din familii dezorganizate sau monoparentale. În comparatie cu doamna profesoara, psihologul scolii nu propune nimic concret ce s-ar putea face în sensul dezvoltarii unei imagini sanatoase a copiilor proveniti din cuplurile de concubini.

C.   Chestionarul

Chestionarul folosit în cercetarea de fata este un chestionar care priveste autoaprecierea imaginii de sine. Continutul chestionarului se gaseste în anexa IV a prezentei lucrari. Pentru a afla scorul la autoevaluarea imaginii de sine, se acorda un punct pentru fiecare adjectiv - item notat în ambele coloane, cu X, respectiv O, ca si pentru cele care în ambele coloane nu au primit nici un semn. Daca un adjectiv este notat doar în una din coloane, el nu primeste nici un punct. Pentru obtinerea notei totale se face suma punctelor. Existenta unui acord de cel putin 75% (un punctaj de cel putin 24) sugereaza un nivel rezonabil al confortului psihic si o discrepanta nesemnificativa între Eul actual si Eul ideal. Un punctaj sub 24 semnifica un disconfort psihic si, implicit, o discrepanta mare între Eul actual si Eul ideal. 

Rezultate ale chestionarul de autoapreciere a imagini de sine

Elevi care provin din

cupuri  casatorite

Elevi care provin din cupluri de concubini

Nivel ridicat

Nivel scazut

Nivel ridicat

Nivel scazut

Autoaprecierea imagini de sine

66,6 % 

33,4 %  

16,7 % 

83,3 % 

Chestionarul a fost aplicat la 60 de elevi din cadrul Colegiului Tehnic "C. B." Din totalul de 60 de elevi: 30 au parinti casatoriti, iar ceilalti 30 provin din cupluri de concubini. Din raspunsurile date de cei 60 de adolescenti reiese ca o proportie de 50 procente din copii proveniti din cuplurile de concubini au o stima scazuta de sine în comparatie cu copii din cuplurile de casatoriti care au un nivel scazut al stimei de sine. Acestia din urma având o proportie de 13%.  Acest lucru dovedeste ca fiind adevarata ipoteza.

NOTE:

68 Chipea Florica, "Sociologia comportamentului infractional", ed. ISAGEP - EUXIN, Bucuresti 1997, p. 89

69 Adriana Baban, "Metodologia cercetarii calitative", Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca 2002, p. 87

70 Adriana Baban, "Metodologia cercetarii calitative", Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca 2002, p. 87

71 Zlate Mielu, Eul si personalitatea, ed. Trei, Bucuresti 1999, p. 121

72 Septimiu Chelcea, "Cercetarea sociologica-metode si tehnici",Ed. Destin, Deva 1998, p. 267

73 Denizia Gal, "Caiet de practica pentru anul II", Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca 1996, p.

74 Denizia Gal, "Caiet de practica pentru anul II", Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca 1996, p.61

75 Adriana Baban, "Metodologia cercetarii calitative", Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca 2002, p. 45

76 Adriana Baban, "Metodologia cercetarii calitative", Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca 2002, p. 49

77 Ilut Petru; Rotariu Traian, Ancheta sociala si sondajul de opinie, ed. Polirom,Iasi 1997,p. 406

78 Septimiu, Chelcea, Metodologia cercetarii sociologice - Metode cantitative si calitative, ed. Economica, Bucuresti, 2001, pg. 177-209

Concluzii

Fiecare persoana în viata lui are momente care i-au fost date. Nimeni nu poate cere sa se nasca într-o familie sau alta. Nimeni nu poate sa decida sau sa aleaga ziua când sa plece din viata, cu toate ca se întâmpla ca unii sa îsi puna capat vietii pe care nu sunt stapâni. Dar sunt momente când omul trebuie personal sa aleaga ce se va întâmpla în viata lui. Evenimentele care omul le poate alege în viata lui sunt cele legate de studii, cariera, viata familiala sau nefamiliala. Omul poate alege si în privinta credintei în Dumnezeu. Omul poate alege o scoala mai buna sau alta mai rea. Omul poate alege ce face cu viata lui personala. Omul are dreptul sa îsi întemeieze o familie asa cum stie el. Omul poate alege sa aiba sau nu copii. Omul este o fiinta libera care poate alege, dar în acelasi timp este o fiinta îngradita de ceilalti asemeni lui. Se spune ca omul este o fiinta sociala si ca locul ei de buna dezvoltare este în societate, între cei care îi sunt la fel, de aceea alegerile luate de un individ afecteaza cel putin comunitatea sa apropiata prin relatii de rudenie.

Alegerea de a avea familie este o alegere care afecteaza îndeosebi pe barbat si femeie, dar si pe copii lor. A fi parinte nu-i o joaca si nici o munca usoara. Copilul la fel ca si adultul au nevoie de iubire si siguranta. Educatia, caldura, dragostea si siguranta din casa parinteasca nu trebuiesc luate de la copii. Copilul se dezvolta normal într-o familie unde este siguranta, caldura si iubire între membrii ei. Familia este prima baza a moralitatii copilului, ea este cea care v-a lasa o amprenta adânca asupra personalitatii adultului în devenire. Atunci când un cuplu hotaraste sa devina o familie trebuie sa se gândeasca la un viitor cu copii si la un viitor care sa îl dea acestor copii. Dar copiii nu au nevoie doar de un viitor, ci au nevoie de siguranta dragostei si a caldurii care si-o ofera parintii unul altuia. De asemenea copii au nevoie si de siguranta iubirii si a caldurii pe care parintii o pot oferi copilului. Ceea ce face siguranta unei familii nu este o hârtie pe care scrie certificat de casatorie, ci siguranta unei familii o face iubirea, respectul si încrederea dintre el si ea. Dar relatia de concubinaj fiind în cele mai multe cazuri o relatie bazata pe motive economice, sexuale sau alte motive; iubirea, respectul si încrederea nu au loc într-un astfel de cuplu pe perioada lunga.. Aducând în discutie valorile morale pe care copilul trebuie sa le primeasca în cadrul familiei, mentionam ca relatia de concubinaj nu lasa suficient spatiu acestei probleme, deoarece coabitarea este o relatie din care te alegi fie cu casatoria, fie cu despartirea. Astfel ce morala poate oferii parintii care nu se leaga prin legamânt unul fata de celalalt? Nimeni nu poate oferi ce nu are.

Familia reprezinta celula de baza a societatii. Familia este compusa dintre un barbat casatorit cu o femeie si urmasii acestora. Aceasta este definitia clasica a familiei. Schimbarile din societatile mai dezvoltate în termenul de familie sunt incluse si alte modele de uniuni precum concubinajul sau coabitarea. În România coabitarea nu este un fenomen social generalizat si nu este recunoscuta de lege si de societatea româneasca aceasta forma de convietuire. Într-o relatie de concubinaj nu are nimeni de câstigat, dar de pierdut au toti, inclusiv copii celor care traiesc în concubinaj. Nevoia copilului nascut într-un cuplu de concubini este cea de iubire, caldura si siguranta. Potrivit celor mai multi sociologi si psihologi o relatie de concubinaj poate avea o durata foarte scurta sau chiar dimpotriva foarte lunga. Datorita ratei mari de divorturi nici casatoria nu este mai bine reprezentata în generatia tânara. Coabitarea este o relatie care ofera posibilitatea mai usoara de a parasi acea relatie în cazul în care aceasta nu mai functioneaza.

Din punct de vedere legal si moral coabitarea nu reprezinta o alternativa viabila la casatorie. Din punct de vedere legal nu e viabila deoarece din casatorie în urma unui divort se face partajul deoarece tot ce au cumparat cei doi dupa data nuntii se recunoaste ca apartinând amândorura, pe când ce au adunat amândoi în perioada coabitarii nu se recunoaste. Din punct de vedere moral coabitarea nu reprezinta o alternativa mai buna la familie deoarece religia crestina considera ca Dumnezeu a creat familia prin casatorie, iar barbatul v-a lasa pe mama sa si se va lipi de nevasta-sa si cei doi vor deveni un singur trup. Coabitarea este considerata un pacat de fiecare biserica recunoscuta de statul roman, casatoria fiind unica definitie a familiei. Concubinajul reprezinta o amenintare la valorile morale ale crestinismului.

Din punct de vedere practic concubinajul nu reprezinta o alternativa la viata de familie deoarece coabitarea aduce satisfactie pe moment celor doi care aleg coabitarea, dar are efecte negative asupra copiilor care se nasc în cuplurile de concubini. Relatia de concubinaj sau coabitare este o relatie de satisfacere a nevoilor personale, egoiste. O relatie care poate se naste dintr-o pasiune pentru celalalt, o pasiune sexuala mai degraba, decât o pasiune spirituala, de a fi perechea potrivita pentru a îl ajuta pe cel de lânga tine. Coabitarea nu este o solutie pentru cei care o aleg din motive financiare si nici o solutie pentru cei care aleg aceasta forma de convietuire pentru a vedea daca e compatibil cu celalalt. O relatie din care se poate iesi mai usor asa cum e cunoscuta relatia de concubinaj nu poate fi o relatie binevenita ca si alternativa la viata de casnicie.

               

                Problemele si necazurile pe care le are omul în viata sa de zi cu zi nu pot fi alese. Acestea vin atunci când omul se asteapta mai putin, de aceea nici casatoria nu este mai lipsita de evenimente ce ar putea chiar sa o distruga. Dar de fapt aceste probleme lucreaza la taria unei familii unite de dragoste, întelegere si caldura între membri ei. Astfel un copil nascut într-un cuplu de casatoriti se dezvolta normal sau anormal. Se întâmpla ca în multe familii (cupluri casatorite legal; la starea civila si la biserica) sa apara dificultati de dezvoltare a copilului.

                O solutie contra concubinajului sau pro casatorie poate fi ajutorul financiar oferit de stat pentru cei care vor sa se casatoreasca si nu au posibilitatea. O alta solutie pentru acest fenomen social este prezentarea familiei asa cum trebuie ea sa fie. În loc de ore de sexologie ar fi mai benefic ca sa se faca ore despre relatii si cum sa ai o familie fericita. Generatia care azi este înca în liceu trebuie sa fie pregatita într-un anumit mod pentru o viata de familie ca si cuplu casatorit.

               

                Un alt aspect de data aceasta legat de copiii este ca: nu doar copiii celor care traiesc în concubinaj au probleme de identitate. Nu doar copii care provin din cupluri de concubini trebuiesc ajutati si sfatuiti cu privire la gasirea raspunsului la întrebarea: "cine sunt eu?". Copii cu probleme de identitate sunt si în familii fie dezorganizate sau în familii în care iubirea si caldura  necesara dezvoltarii copilului nu este la locul ei.

ANEXA I

NUMERE sI DATE ALE CONCUBINAJULUI

Figura 1. Populatia care traieste în concubinaj, împartita pe judete

Figura 2. Activitate/inactivitate la concubinii din mediul urban

Figura 3. Activitate/inactivitate la concubinii din mediul rural

Anexa II

Studiul de caz

Raspundeti la întrebarea:

  1. Cine sunt eu?

Anexa III

Ghidul de interviu

1.         Cu referire la copii din scoala unde va desfasurati activitatea, ce imagine de sine credeti ca au copii proveniti din cuplurile de concubini?

2.         Ce se poate face in sensul dezvoltarii unei imagini sanatoase a copiilor proveniti dintr-o relatie de concubinaj?

Anexa IV

Chestionare de autoevaluare a imaginii de sine

Aceasta scala reprezinta o lista de adjective ce trec în revista o serie de caracteristici pozitive si negative ale Eu-lui. Lista nu contine raspunsuri bune sau gresite, ci doar informatii despre felul în care se vede fiecare.

Instructaj: "Cititi adjectivele de mai jos, apoi marcati cu X in coloana "Cum sunt in prezent" fiecare cuvânt care, dupa parerea dumneavoastra, exprima o trasatura ce va caracterizeaza. Apoi, fara sa priviti semnele deja facute, recititi lista. Acum notati cu O în coloana "Cum as dori sa fiu", fiecare cuvânt care exprima însusirea pe care ati dori sa o aveti daca ati putea fi o persoana ideala."

Cum sunt în prezent

Itemii

Cum as dori sa fiu



Impresionabil

Plin de umor

Independent

Prietenos

Ambitios

Interesant

Cinstit

Atragator

Rezervat

Entuziast

Sensibil

Demn de încredere

Inteligent

Comod

Vesel

Invidios

Energic

Politicos

Linistit

Iscusit

Sigur

Maleabil

Interiorizat

Fragil

Sincer

Relaxat

Puternic

Cinic

Impulsiv

Apatic

Emotiv


Bibliografie

Carti

***   Dictionarul Explicativ al Limbii Române, ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti 1996

***   Constitutia României, Bucuresti 2003

***   Codul Familiei

***   Dictionar de sociologie Oxford, ed. Univers Enciclopedic

***   Cultul Penticostal, Marturisirea de credinta

***   Marturisirea de credinta a Cultului  Crestin Baptist, tiparita la Deva 1991

        

Banciu, Dan, Radulescu Sorin M., Voicu Marin, Adolescentii si familia, ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1987

Baban, Adriana, "Metodologia cercetarii calitative", Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca 2002

Bonchis, Elena, Studierea imaginii de sine în copilarie si adolescenta, ed. Imprimeriei de Vest, Oradea 1997

Bonchis Elena, Dezvoltarea umana - aspecte psiho-sociale, ed. Imprimeriei de Vest, Oradea 2000

Brachet Jean Yves, Casatorie si Familie, Casa de Editura Viata Crestina, Cluj 1997

Chelcea, Septimiu, Cercetarea sociologica-metode si tehnici, Ed. Destin, Deva 1998

Chipea, Florica, Familia Contemporana - tendinte globale si configuratii locale, ed. Expert, Bucuresti, 2001

Chipea, Florica, Sociologia comportamentului infractional, ed. ISAGEP - EUXIN, Bucuresti 1997

Doron, R. si Parot, F., Dictionar de psihologie, Bucuresti, Editura Humanitas, 1999

Gal, Denizia, "Caiet de practica pentru anul II", Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca 1996

Ilut, Petru; Rotariu Traian, ancheta sociala si sondajul de opinie, ed. Polirom, Iasi 1997

Mitrofan, Iolanda; Ciuperca, Cristian, Incursiune în psihologia si psihosexologia familiei, ed. Edit Press Mihaela, Bucuresti 1998

Mitrofan, Iolanda; Mitrofan Nicolae, Familia de la A . . . la Z, ed. stiintifica, Bucuresti 1991

Morand de Jouffrey, Pauline, Dr. Psihologia copilului, ed Teora, Bucuresti 2004

Olenic, Liviu, coord., Proiect personalizat de integrare pentru copilul aflat in dificultate, Cluj 2003

Stanculescu, Elisabeta, Sociologia educatiei familiale, vol. I, ed. Polirom, Bucuresti 1997

Stanculescu, Elisabeta, Sociologia educatiei familiale, vol. II, ed. Polirom, Bucuresti 1998

schiopu, Ursula, Psihologia vârstelor, ciclurile vietii, ed Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1997

Verza, Emil, Psihologia vârstelor, ed. Hyperion XXI, Bucuresti 2000

Zamfir, Catalin, Dictionar de sociologie, ed. Babel, Bucuresti 1993

Zlate, Mielu, Eul si personalitatea, Editura Trei, Bucuresti1997

Articole publicate (internet si reviste)

Bogdan Catalina, Cine si de ce coabiteaza, www.ele.ro

Codreanu Mona, Concubinajul privit juridic, www.ele.ro

Erdeli, Ioan, Liturghia vietii în doi, revista: Vestitorul, Bucuresti, noiembrie 2001

Lazar, Dana, Este coabitarea o solutie?, www.ele.ro

Lazar Dana, Sa locuiesc împreuna cu prietenul meu?, www.ele.ro

Neacsu Costi, Concubinajul, www.avocatultau.ro













Document Info


Accesari: 12377
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )