Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
upload
Upload






























ELEMENTE DE TEHNICA PSIHANALITICA

Psihologie


ELEMENTE DE TEHNICĂ PSIHANALITICĂ

Concepte cheie: cadrul, asocierea libera, interpretarea, rezis­tentele, transferul, contratransferul. neutra­litate, atentie liber flotanta, psihoterapie psihanalitica



Rezumat: Psihanaliza considera ca simptomele nu reprezinta decât expresia manifesta a unui conflict inconstient si doar aducerea acestuia în plan constient si solutionarea sa va asigura o vindecare de durata. Coordonatele principale ale tehnicii psihanalitice sunt: cadrul, asocierea libera, interpretarea, rezistentele, transferul, contratransferul. Cadrul se refera la ambianta în care trebuie sa se desfasoare se­dintele de psihanaliza. Exista anumite cerinte ce sunt respectate pentru a favoriza evidentierea continuturilor inconstiente ale subiectului. Este vorba despre durata stricta a sedintelor (45 de minute), frecventa lor. ora fixa de începere si terminare a lor. atitudinea de neutralitate binevoitoare a terapeutului. Din cadru face parte si modalitatea de plata a terapiei, care trebuie sa se faca în mod regulat, pentru a evita orice sentiment de datorie si orice alta modalitate de exprimare fata de terapeut, în afara de cea verbala. Neutralitatea are rolul de a reduce cât mai mult posibil influenta personalitatii si valorilor terapeutului asupra sentimentelor, trairilor si atitudinilor pacientului în scopul de a pune î 626p1521g n evidenta elementele psihice inconstiente ale celui din urma. realitatea

sa psihica.

Asocierea libera se refera la exprimarea de catre pacient a tuturor gândurilor care îi vin în minte, fara o analiza critica. Asocierea libera poate porni si de la un element dat, o anumita reprezentare, un anumit cuvânt. Pe baza acestei metode, se descopera lanturile asocia­tive care duc la complexele inconstiente ale pacientului Tehnica asocierii libere are la origine faptul ca la baza simptomelor nu este acea cauza pe care el le-ar putea-o atribui constient si rationa!, ci este vorba de o serie de evenimente si trairi inconstiente. 78

Interpretarea reprezinta raspunsul pe care terapeutul îl da pacien­tului la asocierile libere ale acestuia. Ea are rolul de a-1 ajuta pe pacient sa se înteleaga. Exista o anumita ierarhie în continutul inter­pretarilor. Astfel, sunt abordate mai întâi apararile, apoi continuturile inconstiente. Apararile se pot manifesta sub forma de rezistente daca terapeutul face interpretari inadecvate. Tratamentul psihanalitic are ca scop înlaturarea blocajelor din dezvoltarea subiectului prin ridicarea apararilor si producerea de schimbari la nivelul Eului si Supraeului. Interpretarea în aici si acum a fantasmelor, afectelor, conflictelor din prezent, care se refera la psihanalist si la cadrul psihanalitic reprezinta un aspect important al curei analitice. Deseori, conflictele din trecut se manifesta în acest mod, mai degraba decât prin amintiri din trecut.

Rezistentele sunt atitudini de opozitie ale pacientului fata de interpretarile oferite de terapeut. Aceste atitudini pot deveni un obsta­col daca nu sunt, la rândul lor, întelese si interpretate. Ele reprezinta o parte esentiala a procesului psihanalitic, care nu trebuie trecuta cu vederea, ci supusa interpretarii. Rezistenta este rezultatul punerii în functiune a mecanismelor de aparare ale subiectului si este de natura inconstienta. Eul este cel care pune în functiune rezistentele pentru a reusi sa mentina refularea continuturilor inconstiente. Orice manifes­tare poate fi indiciul unei rezistente: cantonarea în prezent, refugierea în trecut, lipsa oricarei investiri afective a terapeutului, ca si o suprainvestire a acestuia, plictiseala, trecerea la act.

Transferul reprezinta întreaga gama de idei si sentimente pe care subiectul le are fata de terapeut. Prin transfer se actualizeaza dorintele inconstiente, precum si legaturile afective infantile ale pacientului, fiind asociate cu cadrul psihanalitic si cu persoana psihanalistului. Cadrul psihanalitic este astfel conceput, încât pacientul sa aiba cât mai putine informatii privitoare la personalitatea terapeutului, la valorile sale, astfel încât ceea ce resimte fata de acesta sa furnizeze indicii despre continuturile si conflictele inconstiente ale pacientului. Pe ma­sura ce procesul terapeutic avanseaza, aceste continuturi se vor organiza în ceea ce Freud numea nevroza de transfer. Mai precis. simptomele vor disparea din viata pacientului, fiind legate doar de persoana terapeutului si aparând doar în cadrul terapiei. Psihanaliza ajunge sa reprezinte câmpul de lupta împotriva simptomelor. locul unde ele pot fi învinse definitiv. Este esential însa ca pe baza acestei nevroze de transfer sa se ajunga la nevroza infantila, iar subiectul sa gaseasca alte solutii, mai mature, de a rezolva conflictele inconstiente.


Contratransferul se refera la reactiile terapeutului fata de pacient, la tendinta de identificare cu acesta. Este vorba în principal de reactiile inconstiente ale terapeutului. Analistul încearca sa instituie un cadru analitic cât mai neutru, cât mai lipsit de accente personale. însa neutra­litatea nu se refera si la ceea ce resimte analistul în situatia analitica. El reactioneaza afectiv la ceea ce pacientul tinde inconstient sa actualizeze în analiza sa. fantasme si trairi. Prin urmare, unul din instrumentele de cunoastere a pacientului este si ceea ce resimte analistul. Identificarea empatica cu pacientul este utila pentru a-1 înte­lege, dar pentru a cunoaste ceea ce tine de continuturile inconstiente ale acestuia, este necesara din partea terapeutului o atitudine obiectiva de observare si analizare a propriilor trairi legate de pacient. Atentia liber flotanta a analistului presupune ca acesta sa tolereze gândurile si sentimentele ce apar în timpul sedintei. El trebuie însa sa analizeze mo­tivele pentru care acestea au aparut într-un moment anume al sedintei.

Indicatia de terapie psihanalitica depinde în principal de doi fac­tori: gravitatea simptomelor si urgenta rezolvarii lor; analizabilitatea pacientului. Din punctul de vedere al tulburarilor psihice ce se pre­teaza tratamentului psihanalitic, indicatia se refera la nevroze: obse-sionala, isterica, fobica, atacuri de panica, depresie nevrotica, nevroze de caracter si tulburari psihosomatice. în ceea ce priveste psihozele se poate utiliza terapia psihanalitica cu o tehnica adaptata acestui gen de

tulburari.

Elementele specifice tehnicii psihanalitice permit o anumita evolutie a procesului terapeutic. în procesul terapeutic, pacientul va avea tendinta sa repete moduri de comportament si trairi ce au la baza conflictul patogen, iar psihanalistul este cel care, prin interpretare, poate determina constientizarea acestui conflict. în tratamentul nevro­zelor tehnica nu presupune o anumita schema impusa a procesului terapeutic. Este abandonat orice determinism în favoarea dimensiunii aleatorii, a spontaneitatii. Aceasta dimensiune aleatorie este esentiala pentru ca permite respectarea ritmului propriu subiectului, astfel încât el sa se acomodeze cu cadrul terapeutic si sa aiba la dispozitie timpul necesar elaborarii unui adevar descoperit si înteles. Este esential modul în care se constituie relatia terapeutica si identificarea de catre terapeut a ceea ce se ..joaca" în aceasta relatie. Procesul psihanalitic cuprinde mai multe etape: crearea aliantei terapeutice si favorizarea transferului pozitiv, aparitia transferului negativ si a nevrozei de transfer si, în fine, rezolvarea definitiva a nevrozei prin rezolvarea


nevrozei de transfer. în terapia nevrozelor, subiectul a acceptat sepa­rarea obiectului primar, pierderea, a depasit nostalgia, iar accentul se pune în interventia terapeutica pe capacitatile cognitive ale sale. pe elaborarea interpretarilor propuse de terapeut.

în tratarea psihozelor si starilor limita este esential contratrans­ferul terapeutului care indica raspunsul pe care ar fi trebuit sa îl primeasca pacientul din partea persoanelor semnificative din jurul sau. raspuns care a lipsit însa la vremea respectiva. Astfel, analistul va fi cel care înscrie în psihismul subiectului experienta care nu a putut avea loc, ceea ce a determinat lacune în structurarea Eului. In acest mod, terapia va restabili continuitatea psihica, pacientul intrând în relatie si având experienta unui celalalt capabil sa contina, adica sa faca fata trairilor sale. Kernberg recomanda, în cura cu psihoticii, analiza transferului negativ înca de la început, pentru a putea crea o buna alianta terapeutica si pentru a utiliza transferul pentru mentinerea relatiei terapeutice si a extinde analiza asupra relatiilor externe. M. Klein considera ca procesul psihanalitic trebuie sa diminueze clivajul si proiectia care ar produce distorsiuni în relatiile de obiect. Pe masura ce se reduce aceasta distorsiune, obiectele vor fi percepute mai adecvat si mai aproape de realitate si pot fi astfel introiectate în Eu si Supraeu cu aspectele lor bune si rele. Va rezulta un Supraeu mai putin sever, mai putin rigid sau mai putin persecutor si mai putin marcat de idealizare. Indicatia de terapie psihanalitica se da fie în cazul psiho­zelor sau tulburarilor de tip borderline, fie în cazul în care cererea pacientului este legata de evenimente de viata dificil de surmontat, de tulburari de tip reactiv.

Tehnica psihanalitica a evoluat pe masura acumularii experientei clinice si dezvoltarii bazelor teoretice. Initial, Freud considera ca la baza tulburarilor psihice ar sta o stare similara unei "intoxicari" a psi­hismului, datorita nedescarcarii tensiunilor, si prin urmare, a acumu­larii acestora. Obiectivul principal al terapiei era deci favorizarea descarcarii acestor tensiuni, prin exprimarea verbala a conflictelor psihice, facilitata de starea de transa hipnotica si de sugestiile date de medic. Experienta terapeutica i-a dovedit însa lui Freud ca disparitia simptomelor era temporara. El ajunge la concluzia ca este mai eficient ca pacientul sa se exprime în stare de veghe, spunând ceea ce îi vine în


minte, prin asociatie libera. Se renunta astfel la hipnoza si sugestie în favoarea unei noi tehnici pe care Freud o numeste initial psihocmaliza. Prin tratamentul psihanalitic se vizeaza nu doar disparitia simpto-melor. ci o transformare a întregii personalitati a subiectului. Simpla disparitie a simptomelor nu este sinonima cu vindecarea. Se considera ca simptomele nu reprezinta decât expresia manifesta a unui conflict inconstient si doar aducerea acestuia în plan constient si solutionarea sa va asigura o vindecare de durata. Daca acest obiectiv nu este atins, desi simptomele pot disparea, va persista capacitatea de a genera noi simptome. Prin tehnica asocierii libere, se asigura restabilirea legaturii dintre elementele psihice separate prin punerea în functiune a meca­nismelor de aparare si. în final, descoperirea unui lant cauzal incon­stient. Schimbarile determinate de o cura psihanalitica nu se rezuma la vindecarea în sensul disparitiei simptomelor, ci la a-1 apropia pe subiect de el însusi, de a-1 face sa actioneze mai liber, sa îsi descopere sau redescopere potentialul creativ. Coordonatele principale ale teh­nicii psihanalitice sunt:

Cadrul

Asocierea libera

Interpretarea

Rezistentele

Transferul

Contratransferul

1. Cadrul se refera la ambianta în care trebuie sa se desfasoare sedintele de psihanaliza. Exista anumite cerinte ce sunt respectate pentru a favoriza evidentierea continuturilor inconstiente ale subiec­tului. Este vorba despre durata stricta a sedintelor (45 de minute), frec­venta lor. ora fixa de începere si terminare a lor. atitudinea de neutra­litate binevoitoare a terapeutului. Psihanaliza presupune initial un proces de cunoastere a nevoilor interne ale pacientului, a tentativelor acestuia de a le satisface, de cunoastere a conflictelor emotionale ale pacientului si modalitatile pe care subiectul le-a gasit pentru a le rezolva. Este important ca Eul sa fie suficient de autonom, adica de diferentiat fata de Sine si de Supraeu. astfel încât sa poata îndeplini functiile de detasare si observare a propriilor trairi. Tehnica psihana­litica este astfel conceputa încât sa permita obtinerea acestor informa­tii. De aici. decurge frecventa sedintelor, de 3 sau 4 ori pe saptamâna timp de 45 de minute. La Freud durata unei sedinte era de 50 de minute, iar experienta a demonstrat ca durata necesara pentru ca


procesul psihanalitic sa fie eficient este în jur de 45 de minute. sedintele au deci o durata si o frecventa stricta, odata stabilit cadrul. Este nevoie de un anumit timp ca gândurile pacientului sa apara si sa poata fi exprimate, cu pauze si divagari, este nevoie de un anumit timp pentru a întelege ce este dincolo de cuvinte si a formula interpretari. Durata fixa. cu alte cuvinte încheierea sedintei dupa un interval strict, îi dovedeste pacientului ca nu este privilegiat nici un continut psihic în mod special. sedinta se opreste fie ca el tace sau pastreaza tacerea, astfel încât acest final nu este legat de placerea sau nemultumirea terapeutului fata de ceea ce pacientul exprima. Acest fapt atesta si confirma neutralitatea terapeutului. Modificarile vor fi evitate, pentru a nu da prilej pacientului sa se exprime altfel decât prin cuvinte. Din cadru face parte si modalitatea de plata a terapiei, care trebuie sa se faca în mod regulat, pentru a evita orice sentiment de datorie si orice alta modalitate de exprimare fata de terapeut. în afara de cea verbala. Terapeutul poate astfel observa modul în care pacientul functioneaza, poate ajunge sa îl cunoasca si sa îl înteleaga pe pacient si. de asemenea, favorizeaza dezvoltarea unei reactii emotionale optime fata de terapeut. O buna cunoastere a pacientului se refera la modul în care pacientul reactioneaza si a reactionat fata de evenimentele esentiale din viata sa. la relatiile semnificative pe care le-a dezvoltat. în cadru intra si atitudinea terapeutului, de ..neutralitate binevoitoare" fata de pacient. Neutralitatea are rolul de a reduce cât mai mult posibil influenta personalitatii si valorilor terapeutului asupra sentimentelor, trairilor si atitudinilor pacientului în scopul de a pune î 626p1521g n evidenta elementele psihice inconstiente ale celui din urma, realitatea sa psihica. Psihanaliza propriu-zisa presupune ca pacientul sa fie alungit pe divan, astfel încât psihanalistul sa nu intre în câmpul sau vizual. Avantajele acestei pozitii sunt ca el va avea o mai mare libertate în gândire si exprimare si, totodata, vor fi favorizate proiectiile continuturilor inconstiente asupra terapeutului si cadrului, regresia si transferul.

2. Asocierea libera se refera la exprimarea de catre pacient a tuturor gândurilor care îi vin în minte, fara o analiza critica. Asocierea libera poate porni si de la un element dat. o anumita reprezentare, un anumit cuvânt. Pe baza acestei metode, se descopera lanturile asociative care duc la complexele inconstiente ale pacientului. Este esential sa nu existe o selectie voluntara a gândurilor, care ar fi expresia apararilor subiectului. Prin asociere libera psihanalistul are


acces la scopurile si fantasmele inconstiente ale pacientului si i le releva acestuia prin interpretarile pe care i le ofera. Tehnica asocierii libere are la origine faptul ca la baza simptomelor nu este acea cauza pe care el le-ar putea-o atribui constient si rational, ci este vorba de o serie de evenimente si trairi complexe, în mare parte inconstiente, de modul în care personalitatea în ansamblul ei s-a adaptat la diferite situatii de viata si de dificultatile aparute în relationare.

3. Interpretarea reprezinta raspunsul pe care terapeutul îl da pacientului la asocierile libere ale acestuia. Ea are rolul de a-1 ajuta pe pacient sa se înteleaga. Exista o anumita ierarhie în continutul inter­pretarilor. Astfel, sunt abordate mai întâi apararile, apoi continuturile inconstiente. Ceea ce este la suprafata trebuie interpretat înainte de a interpreta continuturile mai profunde. Apararile se pot manifesta sub forma de rezistente daca terapeutul face interpretari inadecvate. Freud a considerat initial rezistentele drept obstacole în calea procesului terapeutic. Ulterior a recunoscut însa în ele modalitati de cunoastere a personalitatii subiectului, ele dându-ne indicii asupra apararilor puse în functiune de catre subiect. Daca apararile sunt rezolvate, se poate trece la interpretari mai profunde. însa. o interpretare profunda data prea devreme poate avea drept efect cresterea rezistentelor si blocarea travaliului analitic sau îl poate face pe pacient sa simta ca este presat de analist. Interpretarea mai profunda se refera la conflictele necon­stientizate ale pacientului, oferindu-i astfel o imagine mai clara asupra personalitatii sale. Psihanaliza nu mai vizeaza actualmente doar trece­rea continuturilor inconstiente în constiinta, ci are ca scop înlaturarea blocajelor din dezvoltarea subiectului prin ridicarea apararilor si producerea de schimbari la nivelul Eului si Supraeului. în interpretare se abordeaza mai întâi diferitele afecte implicate, ajutând pacientul sa constientizeze mai întâi conflictul intrapsihic, abia apoi fantasmele sau tendintele de care acesta se apara. Interpretarea în aici si acum a fan­tasmelor, afectelor, conflictelor din prezent, care se refera la psiha­nalist si la cadrul psihanalitic reprezinta un aspect important al curei analitice. Deseori, conflictele din trecut se manifesta în acest mod, mai degraba decât prin amintiri din trecut. Terapeutul trebuie sa sesizeze acest fapt, sa înteleaga sentimentele actuale ale pacientului si, prin interpretari adecvate, sa îl ajute sa si le exprime. Abia apoi pacientul poate face o legatura cu evenimentele trecute. Daca interpretarile se axeaza preponderent pe trecut, facând abstractie de trairile prezente si


de rezistentele pacientului, exista riscul ca pacientul sa evite tot ceea ce este dureros în viata sa actuala, precum si ceea ce este transferen-tial, refugiindu-se în trecut. Nu orice resimte pacientul fata de analist si psihanaliza este o repetare a trecutului. Conflictele actualizate în timpul curei analitice pot reprezenta exprimarea unor nevoi interne legate de evolutia sa actuala. Interpretarile legate de trecut pot avea rolul de a reconstrui evolutia sa din acea perioada, de a-1 face sa înteleaga din perspectiva unui adult evenimentele pe care le-a trait.

Freud a descris rezistentele ca pe atitudini de opozitie ale
pacientului fata de interpretarile oferite de terapeut. Aceste atitudini
pot deveni un obstacol daca nu sunt. la rândul lor. întelese si inter­
pretate. Ele reprezinta o parte esentiala a procesului psihanalitic, care
nu trebuie trecuta cu vederea, ci supusa interpretarii. Rezistenta este
rezultatul punerii în functiune a mecanismelor de aparare ale subiec­
tului si este de natura inconstienta. Din acest motiv, ea nu trebuie
considerata ca o opozitie voita si constienta din partea pacientului, iar
abordarea ei directa, fara interpretare, este ineficienta, putând avea ca
efect un blocaj în procesul terapeutic. Initial Freud a încercat sa-1 faca
pe pacient sa depaseasca rezistentele prin insistenta si sugestie sau a
considerat ca ele sunt doar un obstacol în calea terapiei, obstacol ce
trebuie evitat. Ulterior el a descoperit semnificatia rezistentei ca meca­
nism de aparare si cale de cunoastere a mecanismelor inconstiente ce
au dus la formarea simptomelor. Ea si-a capatat astfel un rol în evolu­
tia procesului terapeutic. înainte de a aborda continuturile incon­
stiente, trebuie supuse interpretarii rezistentele. Rezistentele reprezinta
un material esential ce trebuie supus interpretarii, descoperind astfel
cauzele pentru care au aparut. Eul este cel care pune în functiune
rezistentele pentru a reusi sa mentina refularea continuturilor incon­
stiente. Orice manifestare poate fi indiciul unei rezistente: cantonarea
în prezent, refugierea în trecut, lipsa oricarei investiri afective a
terapeutului, ca si o suprainvestire a acestuia, plictiseala, trecerea la
act. Analiza rezistentelor este unul din aspectele esentiale ale pro­
cesului psihanalitic pentru ca de lichidarea acestora depinde evolutia si
continuarea tratamentului. O rezistenta nedetectata la timp si neinter­
pretata poate duce la întreruperea sau blocarea procesului psihanalitic.

Transferul reprezinta întreaga gama de idei si sentimente pe
care subiectul le are fata de terapeut. Prin transfer se actualizeaza
dorintele inconstiente, precum si legaturile afective infantile ale


pacientului, fiind asociate cu cadrul psihanalitic si cu persoana psiha­nalistului. Tendinta de a transfera nu apare doar în situatia psihana­litica, ci ea se poate manifesta în orice situatie de viata si relatie. Cadrul psihanalitic este astfel conceput. încât pacientul sa aiba cât mai putine informatii privitoare la personalitatea terapeutului, la valorile sale. astfel încât ceea ce resimte fata de acesta sa furnizeze indicii despre continuturile si conflictele inconstiente ale pacientului. Prin urmare. în tehnica psihanalitica transferul este unul din principalele instrumente prin care avem acces la inconstient. Ca atare, este esential ca transferul sa fie cât mai net pus în evidenta si utilizat sistematic. Transferul poate deveni unul din obstacolele procesului terapeutic, însa este totodata calea spre vindecare, fiind, dupa Freud, "terenul pe care trebuie obtinuta victoria", pentru ca prin el se manifesta conflictele inconstiente din trecut. Pe masura ce procesul terapeutic avanseaza, aceste continuturi se vor organiza în ceea ce Freud numea nevroza de transfer. Mai precis, simptomele vor disparea din viata pacientului, fiind legate doar de persoana terapeutului si aparând doar în cadrul terapiei. Acesta reprezinta motivul pentru care disparitia simptomelor nu constituie un indiciu al încheierii terapiei. Psihanaliza ajunge sa reprezinte câmpul de lupta împotriva simptomelor, locul unde ele pot fi învinse definitiv. Initial psihanalistul este vazut si resimtit ca fiind, pe de o parte, asemenea persoanelor semnificative din trecutul pacientului, pe de alta parte, este vazut ca o persoana reala cu care se poate crea o alianta terapeutica. în finalul curei, când pacientul are o alta imagine de sine, îl vede pe terapeut cu alti ochi. ca fiind o persoana cu propria personalitate. Freud considera transferul si în special organizarea manifestarilor transferentiale în nevroza de transfer, ca fiind punctul nodal al tratamentului psihanalitic. Nevroza de transfer va concentra simptomele în cadrul psihanalizei, înlocuind nevroza initiala, vindecarea realizându-se prin rezolvarea nevrozei de transfer. Este esential însa ca pe baza acestei nevroze de transfer sa se ajunga la nevroza infantila, iar subiectul sa gaseasca alte solutii, mai mature de a rezolva conflictele inconstiente. Sarcina procesului psihanalitic este de a realiza dezinvestirea realitatii psihice cu efecte patogene, prin intermediul actualizarii si exteriorizarii conflictelor legate de cerintele pulsionale în cadrul fenomenelor transferentiale.

6. Contratransferul se refera la reactiile terapeutului fata de pacient, la tendinta de identificare cu acesta. Este vorba în principal de

reactiile inconstiente ale terapeutului. Analistul încearca sa instituie un cadru analitic cât mai neutru, cât mai lipsit de accente personale, pe care pacientul îl poate popula cu propria sa lume interna, conferindu-i un rol si analistului în aceasta lume. însa neutralitatea nu se refera si la ceea ce resimte analistul în situatia analitica. El reactioneaza afectiv la ceea ce pacientul tinde inconstient sa actualizeze în analiza sa. fantasme si trairi. Prin urmare, unul din instrumentele de cunoastere a pacientului este si ceea ce resimte analistul, propriile sale trairi, emotii, vise suscitate de acesta. Identificarea empatica cu pacientul este utila pentru a-1 întelege, dar pentru a cunoaste ceea ce tine de continuturile inconstiente ale acestuia, este necesara din partea tera­peutului o atitudine obiectiva de observare si analizare a propriilor trairi legate de pacient. Atentia liber flotanta a analistului presupune ca acesta sa tolereze gândurile si sentimentele ce apar în timpul sedintei. El trebuie însa sa analizeze motivele pentru care acestea au aparut într-un moment anume al sedintei. Initial, Freud a considerat, ca si în cazul rezistentelor, ca trairile analistului sunt motiv de blocaj în procesul terapeutic. El considera ca unul dintre scopurile analizei personale a terapeutului ar fi dezvoltarea capacitatii acestuia de a fi cât mai neutru, ca o oglinda fata de trairile pacientului. Pentru o cura psihanalitica cât mai eficienta, care viza "purificarea psihanalitica" a terapeutului, manifestarile contratransferentiale ar fi trebuit sa lip­seasca complet. Freud releva totusi ca inconstientul analistului repre­zinta un instrument cu ajutorul caruia acesta ar putea interpreta manifestarile inconstientului celorlalti. Acesta devine în tehnica psihanalitica contemporana un principal instrument de cunoastere si o baza în interpretarile oferite pacientului. Atitudinea negativa fata de contratransfer ar avea ca efect o atitudine rigida a terapeutului, o lipsa de naturalete si autenticitate a relatiei. O serie de psihanalisti (Fenichel. Heimann. Balint) au relevat laturile pozitive si rolul semnificativ al contratransferului în cura analitica.

Toate aceste elemente tehnice au drept finalitate o buna întelegere a dinamicii, topicii si economiei psihice a pacientului, astfel încât acesta sa se simta înteles din punct de vedere emotional. Psihanalistul trebuie sa dea dovada de flexibilitate, tinând cont de structura psihica a pacientului, de caracteristicile si limitele sale. El nu va lucra identic cu toti pacientii sai, ci trebuie sa adapteze elementele tehnice astfel încât sa se realizeze o alianta terapeutica. Procesul


psihanalitic evolueaza prin trecerea de la un insight la altul având ca rezultat o mai mare constientizare a propriilor dorinte si temeri. Va aparea astfel o schimbare în economia psihica a pacientului, în raportul de forte dintre diferitele instante, el devenind mai tolerant fata de dorintele sale. Simultan se produc si schimbari în structura sa psihica prin scaderea rigiditatii Supraeului si a interdictiilor impuse de acesta. Se va debloca în acest fel o anumita cantitate de energie care va putea fi folosita în activitati adaptative. Fixatiile vor fi depasite, trecându-se la stadii de dezvoltare afectiva mai avansate.

l. Indicatii si contraindicatii la tratamentul psihanalitic

Indicatia de terapie psihanalitica depinde în principal de doi factori:

gravitatea simptomelor si urgenta rezolvarii lor; terapeutul
trebuie sa decida daca tratamentul psihanalitic este cel care raspunde
cel mai bine nevoilor pacientului, tinând cont ca este un tratament de
lunga durata care necesita între 3 si 5 ani

analizabilitatea pacientului, ceea ce depinde de trasaturile pa­
cientului si de modul în care acestea se pot adapta la cerintele pe care

psihanaliza i le impune.

Sunt necesare mai multe întrevederi pentru a decide daca aceste doua conditii pot fi îndeplinite si daca vom aplica o terapie psihana­litica sau psihanaliza propriu-zisa, sau vom indica o terapie scurta,



centrata pe simptom.

Din punctul de vedere al tulburarilor psihice ce se preteaza trata­mentului psihanalitic, indicatia se refera la nevroze: obsesionala, isterica, fobica, atacuri de panica, depresie nevrotica, nevroze de caracter si tulburari psihosomatice. Tulburarile de personalitate cum ar fi cea impulsiva, perversiunile, tulburarile de comportament, cazurile limita, se preteaza mai greu tehnicii psihanalitice si indicatia depinde de specificul fiecarui caz în parte, mai exact de structura de perso­nalitate a subiectului mai degraba decât de simptomatologie. în ceea ce priveste psihozele, se poate utiliza terapia psihanalitica cu o tehnica adaptata acestui gen de tulburari.

Punerea unui diagnostic definitiv poate necesita o perioada mai îndelungata. Astfel, o simptomatologie isterica poate disimula o pato­logie latenta de tip psihotic la fel cum un comportament bizar poate masca o structura isteroida. Diagnosticul nu este însa decisiv în indicatia de terapie. Trebuie tinut cont si de resursele sanogene ale pacientului si de personalitatea pacientului.

în ceea ce priveste capacitatea subiectului de a fi analizat, aceasta depinde de trasaturile de caracter ale pacientului. El trebuie sa poata tolera regulile tratamentului si sa fie destul de motivat pentru a accepta durata îndelungata a tratamentului si tehnica propriu-zisa care nu presupune abordarea directa a simptomelor. Din aceasta cauza, problemele superficiale, dorinta familiei, recomandarea medicului, curiozitatea stiintifica sau dorinta de a avansa pe linie profesionala nu constituie motive temeinice pentru o terapie. Subiectul trebuie sa fie în masura sa asocieze liber, sa accepte ca problemele sale pot fi rezolvate printr-o mai buna cunoastere de sine. Capacitatea de a fi analizat depinde de capacitatea Eului de a elabora tensiunea psihica, de calita­tea mecanismelor de aparare, de capacitatea de testare a realitatii, de gradul de constituire a identitatii Eului. Sunt necesare, de asemenea, o anumita capacitate de introspectie, o anumita cooperare cu terapeutul. Pacientul trebuie sa fie capabil sa-si exprime trairile, sa verifice interpretarile date de terapeut înainte de a le interioriza.

Raspunsul pozitiv al subiectului la terapia psihanalitica depinde de modul în care acesta percepe, gândeste, comunica si raspunde la interpretari. Analistul îl ajuta pe pacient sa se înteleaga, pornind de la ceea ce acesta relateaza, iar o mai buna cunoastere de sine are drept efect schimbari în personalitatea subiectului si rezolvarea simptomelor.

Cura analitica este indicata în principal când, în urma anamnezei, se constata esecul în atingerea nivelului de dezvoltare specific vârstei, de exemplu, la adulti, stadiul genital. Simptomele pot avea o cauza mai profunda sau conflictul care le genereaza poate fi de suprafata. Exista simptome care sunt expresia normala a dezvoltarii si care se pot rezolva prin consiliere terapeutica sau printr-o interventie terapeutica de scurta durata. Simptomele nevrotice care necesita psihanaliza au o cauza inconstienta mai profunda si sunt rezultatul unei întârzieri în dezvoltare sau al unei regresii la stadiile anterioare de dezvoltare.

Categoriile diagnostice trebuie raportate la stadiile de dezvoltare psihoafectiva. Astfel, nevrozele sunt rezultatul stagnarii la stadiul anal sau falie, existând însa obiecte oedipale stabile. Psihozele si cazurile limita sunt generate de stagnari la stadii precoce din dezvoltarea Eului, care au drept efect dificultati la nivelul functiilor afective si cognitive ale sale. Daca apar doar simptome singulare, cum ar fi dificultati în învatare sau în relationare, acestea pot presupune doar stagnari partiale ce determina anumite inhibitii ale anumitor functii psihice.


în functie de categoria diagnostica si de rezultatul evaluarii cauzei sale, se va stabili ce gen de terapie este indicat. Psihanaliza este recomandata în cazul în care exista obiecte oedipiene stabile si pulsiunile implicate în conflict sunt exprimate prin simptome destul de invalidante. Pacientul trebuie sa aiba o buna testare a realitatii si o buna functionare a Eului. în cazul psihozelor si cazurilor limita, pre­domina conflictele preoedipale. testarea realitatii este deficitara si functionarea Eului este afectata, astfel ca o psihanaliza nu ar fi potrivita, ci o terapie psihanalitica care are ca scop întarirea Eului si reconstruirea functiilor deficitare ale acestuia. în analiza adultilor des­coperim moduri de gândire infantile ce sunt înlaturate, comporta­mentul devenind mai adaptat, subiectul reusind sa gaseasca solutii mai putin patologice si invalidante la conflictele sale intrapsihice. Eul devine mai autonom, iar apararile sunt mai putin rigide. Subiectul va deveni mai tolerant cu propriile dorinte si tendinte.

Rolul analistului este de a stabili si mentine cadrul psihanalitic, de a asculta asociatiile pacientului, de a observa comportamentul acestuia, precum si propriile sale reactii, în special pe cele emotionale.

fata de pacient.

Simptomele nu sunt abordate în mod direct, nu sunt supuse analizei si interpretarilor din partea terapeutului. Sensul lor va aparea în momentul în care conflictul care le genereaza se manifesta în relatia cu analistul si abia în acest moment pot fi abordate.

în cele ce urmeaza vom studia caracteristicile demersului psiha­nalitic în functie de patologia abordata.

5.2. Procesul psihanalitic

Elementele specifice tehnicii psihanalitice permit o anumita evo­lutie a procesului terapeutic. Modalitatea principala de interventie a psihanalistului o reprezinta interpretarea. Pentru ca actiunea acesteia sa fie de maxima eficienta este necesar sa fie respectate toate elemen­tele ce tin de cadru. Rolul interpretarii este complex, ea permitând atât stabilirea conexiunii între elemente psihice pâna atunci separate de refulare, cât si dezvoltarea unor aspecte psihice blocate de procesul patogen. în procesul terapeutic, pacientul va avea tendinta sa repete moduri de comportament si trairi ce au la baza conflictul patogen, iar psihanalistul este cel care, prin interpretare, poate determina constien­tizarea acestui conflict de catre pacient. Acesta va putea sa decida


daca conflictul mai este de actualitate si sa gaseasca o solutionare mai matura a sa. Prin urmare, scopul curei se refera la un proces de transformare a modului de gândire al pacientului. Acesta va învata sa înteleaga ca tot ceea ce se întâmpla în exterior este mediat de propriul psihism, aici aflându-se sursa trairilor sale. Psihanaliza nu vizeaza deci suprimarea directa a simptomului sau a conflictului prin atitudini autoritare, compatimitoare sau moralizatoare, ci îl solicita pe pacient sa coopereze pentru a întelege propria functionare psihica.

5.2. l. Tratamentul nevrozelor

Nevrozele sunt generate de regresia la punctele de fixatie ale libidoului, ceea ce are drept consecinta un blocaj al unei parti a ener­giei psihice. Aceasta regresie apare în momentele în care realitatea externa nu mai permite un anumit grad de satisfactie libidinala. In tratamentul psihanalitic se încearca aducerea în constient a acestor pulsiuni refulate, însa fortele care au determinat refularea se fac simtite ca rezistente. Tehnica nu presupune o anumita schema impusa a procesului terapeutic. Este abandonat orice determinism în favoarea dimensiunii aleatorii. Aceasta dimensiune aleatorie este esentiala pentru ca permite respectarea ritmului propriu subiectului, astfel încât el sa se acomodeze cu cadrul terapeutic si sa aiba la dispozitie timpul necesar elaborarii unui adevar descoperit si înteles. Acest timp depinde de personalitatea fiecaruia, de apararile active si de profunzimea conflic­tului de care este legat. Este esential modul în care se constituie relatia terapeutica si identificarea de catre terapeut a ceea ce se "joaca" în aceasta relatie. Dincolo de cererea manifesta de terapie, exista o cerere inconstienta care se leaga de conflictele intrapsihice nerezolvate ale subiectului si care au efect inhibitor asupra dezvoltarii psihice a acestuia.

De exemplu, o persoana poate cere o terapie pentru simptome ce intra în sfera agorafobiei, însa inconstient, poate fi vorba despre nevoia sa de aprobare din partea celuilalt pentru a-si trai libertatea si de nevoia de a învata cum sa traiasca aceasta libertate.

Odata identificata de catre terapeut, aceasta cerere va fi pusa în cuvinte la momentul oportun, verbalizata, ceea ce are multiple semnificatii în procesul terapeutic. în primul rând, rostirea de catre terapeut a dorintei inconstiente a pacientului semnifica faptul ca acesta este capabil sa înteleaga nevoile acestuia si ca îi recunoaste acestuia


dreptul la satisfacere. în al doilea rând, subiectul primeste pentru prima data un alt tip de raspuns la dorinta sa inconstienta, raspuns bazat pe autenticitate, dat fiind ca terapeutul îsi mentine neutralitatea, fapt de natura sa favorizeze schimbarea. în al treilea rând. psihana­listul are în vedere faptul ca este vorba de un conflict între fortele psihice ale pacientului, astfel ca nu are sens sa propuna solutii, ci sa aduca în plan constient fortele ce intra în conflict.

De exemplu, la un anumit nivel al procesului terapeutic pacientul poate ajunge sa exprime sentimentele de teama fata de o posibila reusita, de altfel dorita cu tarie. Atitudinea terapeutului va fi neutra, fara a-l încuraja sau descuraja, punând in evidenta existenta simultana a dorintei si a anxietatii în fata satisfacerii acesteia si cautând sursa acestei atitudinii ambivalente patogene a pacientului.

Se vizeaza crearea conditiilor favorabile pentru ca pacientul sa dezvolte transferul asupra psihanalistului.

La obsesional, izolarea unor idei comportamente cu o anumita semnificatie, astfel încât sa nu fie posibila conexiunea cu restul contextului psihic de care sunt legate. De aici dificultatea pe care o resimte obsesionalul în respectarea regulii fundamentale în tratamentul psihanalitic, asocierea libera. Aceasta reprezinta una din principalele rezistente la psihanaliza. Fantasmele, amintirile, pot fi evocate fara a fi asociate cu afecte sau alte trairi, aparând vidul emotional, unul din principalele obstacole în tratarea nevrozei obsesionale.

Exista un model teoretic ideal al procesului psihanalitic, care va fi atins mai mult sau mai putin în functie de caracteristicile Eului, prezenta nucleului psihotic, contratransferul terapeutului si relatia pacient terapeut care se stabileste.

Modelul curei, pus la punct de Freud, se refera la tratarea tulbu­rarilor nevrotice, a inhibitiilor, a nevrozelor reactive sau a caracterelor nevrotice. Tratamentul cuprinde mai multe etape: crearea aliantei terapeutice si favorizarea transferului pozitiv, aparitia transferului negativ si a nevrozei de transfer si, în fine, rezolvarea definitiva a nevrozei prin rezolvarea nevrozei de transfer. In terapia nevrozelor, subiectul a acceptat separarea obiectului primar, pierderea, a depasit nostalgia, iar accentul se pune în interventia terapeutica pe capacitatile cognitive ale sale, pe elaborarea de catre subiect a interpretarilor pro­puse de terapeut. Identificarea primara face ca pacientul sa se identifice cu analistul, asa cum îl percepe la un moment dat. Interpretarea poate fi asimilata, existând un schimb cu analistul.

5.2.2. Tratamentul psihozelor si starilor limita

Ideea de a explora nucleul psihotic al personalitatii apare la Ferenczi, fiind preluata de Melanie Klein si aplicata în tratarea psihozelor si starilor limita. în cura psihotica, dupa cum descrie Green. este esential contratransferul terapeutului care indica raspunsul pe care ar fi trebuit sa-1 primeasca pacientul din partea persoanelor semnifica­tive din jurul sau, raspuns care a lipsit însa la vremea respectiva. Astfel, analistul va fi cel care înscrie în psihismul subiectului expe­rienta care nu a putut avea loc, ceea ce a determinat lacune în structu­rarea Eului. în acest mod, terapia va restabili continuitatea psihica, pacientul intrând în relatie si având experienta unui celalalt capabil sa contina, adica sa faca fata trairilor sale. Psihoticul este incapabil sa diferentieze între sine si obiect, între realitate si identificare proiectiva, iar analistul trebuie sa-i redea Eului aceasta capacitate. Contratrans­ferul va fi folosit în aceasta relatie pentru a detecta reprezentarile capabile sa dea forma la ceea ce pâna atunci nu a fost gândit pentru ca apartinea unei perioade arhaice. Pornind de aici, se va realiza o constructie interpretativa ce pune în forma si articuleaza la situatia actuala aceasta perioada arhaica în care obiectul primar investit, dar care înca nu este reprezentat ca atare, a antrenat, prin disparitia sa, dezinvestirea functiilor senzorio-motorii ale subiectului. Dupa Kohut, empatia analistului îi va permite subiectului sa înlocuiasca experienta de fuziune cu obiectul seifului primar, cu o experienta de rezonanta empatica cu obiectul seifului reprezentat de analist. Kernberg reco­manda, în cura cu psihoticii, analiza transferului negativ înca de la început, pentru a putea crea o buna alianta terapeutica si pentru a utiliza transferul pentru mentinerea relatiei terapeutice si a extinde analiza asupra relatiilor externe. M. Klein considera ca procesul psiha­nalitic trebuie sa diminueze clivajul si proiectia care ar produce distorsiuni în relatiile de obiect. Pe masura ce se reduce aceasta distorsiune, obiectele vor fi percepute mai adecvat si mai aproape de realitate si pot fi astfel introiectate în Eu si Supraeu cu aspectele lor bune si rele. Va rezulta un Supraeu mai putin sever, mai putin rigid sau mai putin persecutor si mai putin marcat de idealizare.

în terapia psihozelor, obiectul este resimtit ca fiind fie intruziv, fie absent, în ambele cazuri frustrant. Subiectul este incapabil sa ela­boreze pierderea, iar afectul invadeaza relatia terapeutica împiedicând elaborarea. Pacientul îl percepe pe celalalt ca fiind asemanator lui, în





functie de tipul de investire la care a fost supus individul în momentul în care a avut acces la reprezentare. De aici rezulta organizarea sa psihica, adica tipul de obiect intern, permanenta acestuia si tipul relatiilor de obiect. Procesul de gândire este perturbat, analistul va fi perceput ca absent, ostil, enigmatic sau intruziv. Pacientul nu se mani­festa prin gândire, ci prin afecte sau comportament, trezind în analist sentimente de neputinta, furie, culpabilitate. Ceea ce resimte analistul în contiatransfer este ceea ce trebuie sa fi simtit pacientul din partea obiectului primar. Procesul terapeutic presupune aceleasi elemente ca în terapia nevrozelor: recunoasterea fenomenelor ce repeta trecutul pentru a putea trece apoi la aici si acum. la ceea ce se întâmpla între analist si pacient. Abordarea freudiana a psihozelor are la baza proble­matica narcisica si anume lipsa de investire a Eului în relatia cu lumea si cu sine însusi. Abordarea kleiniana se refera la regresia la faza schizo-paranoida sau depresiva. Actualmente se pune accentul în cura psihanalitica a psihoticilor pe rolul pe care îl joaca celalalt, succesul depinzând, dupa Bion, de capacitatea de a contine a terapeutului si de capacitatea sa de a se elibera de identificarile proiective ale pacien­tului. Winnicott subliniaza faptul ca terapeutul trebuie sa fie perceput ca obiect în finalul curei, deci sa-1 faca pe pacient sa se desprinda din relatia fuzionala cu obiectul primar.

Cura psihanalitica cu psihoticii se recomanda în urmatoarele conditii:

subiectul sa fie capabil de o anumita relatie cu celalalt, dincolo
de faptul ca el îsi refuza relatia pentru ca se simte terifiat

subiectul sa fie capabil sa tolereze si sa comunice un minim de
trairi

sa existe cerere din partea pacientului.

Cadrul tratamentului psihanalitic al psihoticilor presupune o serie de conditii specifice:

fermitate în durata si ritmul sedintelor

întreruperea terapiei daca starea pacientului se agraveaza

evitarea oricarei gratificari, chiar daca pacientul va trai acest
fapt ca fiind foarte violent si intruziv

mentinerea continuitatii cadrului, ceea ce va reprezenta pentru
pacient o experienta noua.

Scopul tratamentului este de a stabili un minim de coerenta în re­latia cu ceilalti si cu realitatea, relatie traita de pacient ca fiind terifianta si indescifrabila. Terapeutul va conferi semnificatii evenimentelor si

reactiilor celorlalti, va confirma normalitatea anumitor reactii si senzatii ale subiectului, ceea ce va constitui o referinta pentru a diferentia trecutul de prezent, fantasma de realitate. Se va stabili astfel un raport al subiectului cu obiectul care nu este de supunere, pe baza caruia vor fi reconstituite relatiile cauzale care stau la baza realitatii. Regresând la faza schizo-paranoida, pacientul va trai relatia cu terapeutul ca pe o relatie cu un obiect fascinant si terifiant. Terapeutul va trebui sa analizeze ceea ce pacientul proiecteaza asupra sa. propriile pulsiuni, partile clivate ale Eului. Analiza se va face prin alianta cu partea sanatoasa a Eului tara de care întelegerea mecanismului si detasarea de simptom nu va fi posibila. Astfel, aceasta parte sanatoasa devine cu timpul capabila sa integreze în sine aspectul perturbat al functionarii mentale ce apare în cura hic et nune. Kernberg sustine însa ca interpretarea mecanismelor primitive de aparare, desi în cazul cazurilor limita tinde sa întareasca functionarea Eului, în cazul psihozelor va avea ca efect o mai mare dezorganizare si regresie. Bion pune accentul pe comunicarea nonverbala. pe schimbul simbolic inconstient dintre pacient si terapeut. Klein considera ca sunt esentiale interpretarea sistematica a fenomenelor de trecere la act, proiectie, introiectie. fuzionare, depasind neutralitatea specifica precum si pozi­tia interpretativa. Pacientul trebuie sa primeasca confirmarea ca reac­tiile celuilalt sunt previzibile si comprehensibile, astfel încât sa poata depasi angoasa si agresivitatea. Tacerea terapeutului va fi traita ca dispretuitoare, sau îi poate da pacientului sentimentul ca acesta este depasit. Searles pune accentul pe contratransferul terapeutului, el având rolul de a-1 ajuta sa identifice mesajele cu dublu sens, sentimentele de ura. iubire, respingere si teama. De asemenea pacientul trebuie sa regaseasca capacitatea de a se juca, de a simboliza.

în ambele modele de tratament esential este însa travaliul asupra economiei psihice, anume modificarea investitiei psihice pe care pacientul a facut-o dincolo de orice reprezentare si comunicare cu celalalt. Atât în cura nevrozelor, cât si în cea a psihozelor predomina relatia cu obiectul, ambele fiind fondate pe relatia cu obiectul primar în faza preobiectala, atât în planul identificarii, cât si în cel al investirii obiectului.

Psihoterapia psihanalitica nu permite structurarea nevrozei de transfer, analiza sustinuta a rezistentelor si reducerea completa a con­flictului. Regresia si fantasmarea nu sunt favorizate de cadrul psihana­litic. Relatia terapeutica se mentine la un nivel de suprafata, fiind


centrata pe prezent si pe relatiile exterioare analizei. Nu se pune accent pe asocierea libera, iar terapeutul îsi asuma rolul de figura pozi­tiva care asigura, de reparare narcisica, existând nevoia pacientului de contact vizual cu analistul.

Indicatia de terapie psihanalitica se da fie în cazul psihozelor sau tulburarilor de tip borderline, fie în cazul în care cererea pacientului este legata de evenimente de viata dificil de surmontat, de tulburari de tip reactiv. în primul caz, pacientul nu face diferenta între sine si celalalt, afectul implicat în conflictul psihic este debordant, iar pacien­tul are capacitatea de simbolizare insuficient dezvoltata. Psihanalistul va trebui sa utilizeze trairile sale contratransferentiale pentru a întelege conflictul si a raspunde adecvat. Aspectele cele mai arhaice ale relatiei cu celalalt vor fi actualizate în cursul procesului terapeutic, în scopul de a se realiza o organizare psihica în care sa nu predomine pulsiunea de moarte si dezorganizarea. Terapeutul va detecta si interpreta nega­rea si proiectia ajutându-1 astfel pe pacient sa surmonteze sentimentul de abandon. Se va construi astfel un sentiment de încredere reciproca determinat de atitudinea terapeutului, bazata pe transgresarea ambiva­lentei, pe permanenta obiectului bun, crearea spatiului tranzitional. Pornind de aici, va aparea sentimentul de sine, dimensiunea ludica, restructurarea narcisismului si reorganizarea investirilor si contrain-vestirilor. Ulterior va avea loc asumarea autonomiei si identitatii sexuale si renuntarea la pozitia de obiect sexual al parintilor. Aceste transformari în personalitatea subiectului pot sa apara dupa un timp mai lung sau mai scurt de fetisizare a terapeutului, idealizat si consi­derat garant narcisic al sau.

Actualmente, manifestarile psihoticilor au devenit comprehen­sibile si li se gaseste un sens si o logica proprie. Dincolo de aparenta de discordanta se poate stabili o relatie autentica. în afara de psiho­terapia de tip psihanalitic, se poate aplica terapia de familie, psiho-drama, ceea ce duce la o mai buna întelegere a tulburarii. Apararile specifice psihozelor sunt: clivajul, dezinvestirea, negarea, proiectia, perceptia deliranta a realitatii. Acestea reprezinta rezultatul apararii fata de angoasa de aneantizare, în conditiile absentei capacitatii de simbolizare si a esecului refularii.

în terapiile scurte de alt tip, este folosit transferul pozitiv, fiind ocolite afectele negative prin sugestie si prin întarirea apararilor si reasigurarea Eului, astfel încât sa fie înabusit conflictul psihic prin favo­rizarea fie a fortelor inhibitoare, fie a celor ce favorizeaza satisfacerea.

In cazul caracterelor nevrotice, cererea de terapie depinde de suferinta resimtita de subiect în relatie, de cererea pacientului si posibilitatea sa de a dezvolta transfer în relatia terapeutica.

Teste de autoevaluare

Definiti cadrul psihanalitic.

Argumentati importanta contratransferului.

Indicatii pentru tratamentul psihanalitic.

Rolul psihoterapiei psihanalitice în tratamentul psihozelor.

Bibliografie selectiva

S. Freud. Nevroza la copil, Editura Trei, 2000

S. Freud, Inhibitie, simptom, angoasa, în Inhibitie, simptom, an­
goasa, Editura Trei, 2000

S. Freud, Transferul în Introducere in psihanaliza, Editura Didactica
si Pedagogica, 1990

S. Freud, Terapia psihanalitica, în Introducere in psihanaliza, Edi­
tura Didactica si Pedagogica, 1990

Marie Cardinal, Cuvinte care elibereaza, Editura Trei, 2003

H. Thoma, H. Kachele, Mijloace, cai, obiective, în Tratat de psiha­
naliza contemporana, voi II, Editura Trei, 1999






Document Info


Accesari:
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare



});

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )