Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































FUNCŢIA IMAGINAŢIEI

Psihologie












ALTE DOCUMENTE

PROCESE COGNITIVE SUPERIOARE
Comunicarea asertivć. Comportamentul asertiv, pasiv ŗi agresiv
PENTRU DOBĪNDIREA SUCCESULUI, SUBCONsTIENTUL VĆ ESTE CEL MAI BUN ALIAT
VISELE
IPOSTEZELE PSIHICULUI: CONSTIENT, SUBCONSTIENT, INCONSTIENT
VINDECĆRI MIRACULOASE ĪN ANTICHITATE
Inteligenta
Psihologie Cognitiva - Sistemele mnezice
ĪN NOI SE ASCUNDE UN ADEVĆRAT TEZAUR
Violenta din jocurile video influenteaza in mod direct mintea copiilor

FUNCŢIA IMAGINAŢIEI



De īndata ce un limbaj figurat si-a exercitat efectul īn descrierea unei situatii sau a unei īntīmplari īn termenii unei vieti īn miscare, sīntem pe drumul catre personifi­care. Personificarea incorporalului sau a inertu 828q1623i lui este sufletul oricarei mitizari si aproape al oricarei poezii. Procesul de exprimare nu se desfasoara neaparat īn or­dinea indicata de aceste cuvinte. Caci nu se pune ches­tiunea aici sa se creeze un concept referitor la ceva considerat ca incorporai sau lipsit de viata, dupa care ar urma o exprimare a acelui concept ca referitor la ceva viu. Considerarea, īn imaginatie, a lucrului observat ca o fiinta vie este expresia primara a fenomenului. Ea intervine de īndata ce se manifesta nevoia de a comunica altora ceea ce a fost observat. Reprezentarea se naste ca īnchipuire.

Avem oare dreptul ca aceasta īnclinare secundara si absolut indispensabila a mintii de a-si crea o lume imagi­nara alcatuita din fiinte vii s-o numim un joc al mintii?

Printre personificarile elementare, se numara fara īndoiala speculatiile mitice cu privire la geneza lumii si a lucrurilor, īn care acest eveniment este īnchipuit ca folosirea madularelor trupului unui urias cosmic de anu­miti zei creatori. Aceasta reprezentare o cunoastem mai cu seama din Rgveda si din noua Edda. īn ambele cazuri, consemnarea povestirii este considerata ca provenind dintr-o perioada mai veche, īn imnul Rgveda X. 90, avem de-a face cu o parafrazare a unui material vechi, presu­pus cunoscut, de catre fantezia rituala a unor preoti sa-crificatori. Fiinta originara Purusa, adica "barbatul", a

214

servit drept material pentru cosmos. Totul a fost format din trupul lui: "din trunchiul lui, dobitoacele care traiesc īn vazduh, īn padure si īn sate", "luna a venit din duhul lui, iar din ochiul lui soarele; Indra si Agni din gura lui, vīntul din rasuflarea lui; din buricul lui atmosfera, din cap cerul, din picioare pamīntul, din urechi piscurile, asa au facut ei (zeii1) lumile". L-au ars pe Purusa ca ofran­da. Cīntul este īntesat cu desfigurarea unor motive pri­mitiv mitice si speculativ mistice, īn vs. 11, īntīlnim forma interogativa, cunoscuta de noi: "Cīnd l-au īmpartit pe Purusa, īn cīte bucati l-au īmpartit? Ce era gura lui, ce bratele lui, ce au devenit pulpele lui, picioarele lui?"

Tot asa īntreaba Gangleri īn Snorra Edda: "Ce a fost īn­ceputul? Cum a īnceput? Ce a fost mai īnainte?" īntr-o pestrita īngramadire de motive, urmeaza apoi descrierea genezei lumii: mai īntīi, ia nastere, din ciocnirea unui curent de aer fierbinte cu un strat de gheata, uriasul ori­ginar Ymir. Zeii īl ucid si fac din carnea lui pamīntul, din sīngele lui marea si lacurile, din oasele lui muntii, din pa­rul lui copacii, din teasta lui cerul etc. Snorri citeaza ama­nuntele din diferite poeme.

Toate acestea au īn foarte mica masura trasaturile unei consemnari ultraoriginare, stravechi, a unui mit viu. Este, cel putin īh exemplul eddic, material traditional, care a decazut aproape īn īntregime din domeniul cultului īn cel al literaturii si care e conservat de un spirit tīrziu ca o cultura respectabila pentru generatiile viitoare. Am ara­tat mai sus ca tratatul īn care se īntīlnesc toate acestea, Gylfaginning, īn īntreaga lui alcatuire, īn tonul si īn ten­dinta lui, poarta trasaturile unui joc, nu cu mult mai serios, cu motive vechi. Ramīne īnsa īn picioare īntrebarea daca sfera īn care au aparut aceste īnchipuiri nu a fost caracterizata dintru īnceput de o anumita calitate ludica. Cu alte cuvinte (ca sa repetam ceea ce am spus mai sus despre mit īn general): putem pune la īndoiala ca fie in­dienii, fie germanii vechi, au crezut vreodata īntr-adevar,

1 Mitul cosmogonic este nevoit īntotdeauna sa strecoare un primum agens īnainte de orice existenta.

215

cu convingere constienta, īntr-o asemenea īntīmplare, cum este facerea lumii din partile unui trup omenesc, īn orice caz, o astfel de credinta ramīne cu neputinta de do­vedit. Putem merge si mai departe: ramīne neprobabila. Sīntem de obicei īnclinati sa consideram personifi­carea unor abstractii ca un produs tīrziu al unei inventii savante: ca alegorie, un mijloc stilistic, tocit īn toate tim­purile īn arta plastica si īn literatura. si, īntr-adevar, de īndata ce limbajul poetic figurat nu se mai misca la nive­lul miticului autentic si originar si nu mai face parte dintr-o actiune sacra, continutul religios al personificarilor lui a devenit absolut problematic, ca sa nu spunem ilu­zoriu. Personificarea este mīnuita cu deplina constienta ca mijloc poetic, fie chiar, īnca, pentru a da forma unor notiuni sacre. La prima vedere, aceasta condamnare o su­fera si conceptele īntīlnite chiar si la Homer, ca Ate, Or­birea, care se strecoara īn inimile oamenilor, urmata de Litai, Implorarile, urīte si sucite, toate fiice ale lui Zeus. La fel de vagi si de aparent artificial concepute ramīn si numeroasele personificari din Hesiod, care ne aduce īn fata ochilor, ca vlastare ale urīcioasei Eris, o īntreaga serie de abstractiuni: Truda, Uitarea, Foamea, Durerea, Crima, Gīlceava, īnselaciunea, Gelozia. Doi dintre copiii pe care Styx, fiica lui Okeanos, i-a procreat cu titanul Pallas, numiti Cratos si Bia, puterea si violenta, īsi au tot­deauna resedinta acolo unde zaboveste Zeus si īl urmeaza oriunde se duce el2. Toate acestea nu sīnt oare decīt ale­gorie, personaje nascocite? Poate ca nu. Exista motive sa admitem ca aceasta personificare a unor īnsusiri face parte mai degraba din unele functii stravechi ale confi­gurarii religioase, īn care fortele si puterile de care omul se simtea īnconjurat nu luasera īnca o īnfatisare antropo­morfa. Mintea, īnca īnainte de a concepe figuri de zei antropomorfe, da nume vagi lucrurilor care īl oprima sau care īl īnalta, extragīndu-le īn mod nemijlocit din miste­riosul si maiestuosul cu care īl asediaza natura si viata.

2 Teog., 227 s.urm., 338 s.urm. 216

si vede aceste lucruri ca pe niste fiinte, dar īnca aproape deloc ca personaje3.

Dintr-o astfel de preocupare spirituala primordiala par sa fi tīsnit si īnchipuirile, īnca pe jumatate primitive, pe jumatate savante, cu care populeaza Empedocle infernul,

"Locul cel trist, īn care Crima si Ura si specii        '-.

De-alte Nenorociri ratacesc īn īntunecime,

Pe cīmpia nefericirii (si unde adasta)

Boli ce te seaca, putreziciuni si revarsare."*             *.*

"Aici, [pe pamīnt,] se aflau Pamīnteana, Femeia      tf

Clarvazatoare, cu ochii de soare, si Vrajba nefasta    f>

si sīngeroasa, timida-Armonie, ca si Frumusetea      ,.



si Urītenia, Graba si Trīndavia [cea moale],   '         h

Fermecatoarea Sinceritate si Obscuritatea                 <

Cu ochii-i cei negri... "s                                         

Romanii, cu remarcabila lor constiinta religioasa ar­haica, pastrasera aceasta functie primitiva a īntruchi­parii directe a reprezentarilor, pe care noi le-am numi abstractiuni, si le statornicisera īn mod tehnico-sacral īn practica asa-numitelor indigitamenta, adica obiceiul de a crea noi figuri de zei īn urma anumitor cazuri de comotie violenta a obstei, sau si pentru a fixa griji sau emotii ves­nic prezente. Asa, de pilda, romanii le cunosteau pe Paī-lor si pe Pavor, Teama si Frica, tot asa pe Aius Locutius (zeul cuvīntului), dupa vocea care īi pusese īn garda īmpotriva galilor, pe Rediculus, care īl facuse pe Hannibal sa se^īntoarca din drum (zeu caruia, tocmai din aceasta cauza, romanii i-au ridicat un templu cu ocazia celui

3 Cf. Gilbert Murray, Anthropology and the Classics (An­tropologia si clasicii), ed. R. R. Marret, 1908, p. 75.

4176 fr. 121; Capelle, p. 242, Filozofia greaca pīna la Platan (ed urv voi. I, partea a 2-a, p. 518 - n.ed.). ^   lb., p. 242, fr. 122 (ed. cit., voi. I, partea a 2-a, pp. 518-519

".<rf.). Cf.: Diels, Fragm. der Vorsokratiker (Fragmente din pre­ta edifn '   , P'219' Schwarzhaa"ge (germ.: cu parul negru), iar

«"tule ulterioare schwarzaugige (germ.: cu ochii negri).

217

de-al doilea razboi punic - n.ed.), pe Domiduca, prot toarea casatoriei. Vechiul Testament ofera exemple de pe sonificare a unor īnsusiri abstracte īn tetrada īndurar Adevar, Dreptate si Pace, care se īntālnesc unele cu altei' si se saruta, din psalmul 85, si īn īntelepciunea din Libe Sapientiae (Cartea īntelepciunii lui Solomon). La indienii haida din Columbia Britanica, se consemneaza o zeita numita doamna Avutie, un fel de zeita a norocului, care daruieste bogatie6.

īn toate aceste cazuri, ramīne īndreptatita īntrebarea īn ce masura aceasta functie a personificarii izvoraste dintr-o sau trece īntr-o stare de spirit care sa poata fi nu­mita cea a credintei bāzāie pe convingere. Nu cumva toate aceste īntruchipari sīnt mai degraba, de la un capat la celalalt, un joc al mintii? Unele exemple din epoci mai recente ne apropie de o asemenea concluzie. Sfīntul Fran-cisc din Assisi īsi venereaza mireasa, Saracia, cu cea mai sfīnta ardoare, īntr-un extaz plin de cucernicie. Daca punem īntrebarea obiectiva: credea el oare īntr-o fiinta spirituala, īngereasca, numita Saracie, o fiinta deci, care era īntr-adevar ideea Saraciei? - ramīnem fara raspuns. Chiar prin faptul ca am pus īntrebarea īn astfel de ter­meni logici obiectivi, am si fortat continutul afectiv al re­prezentarii. Francisc credea īn ea, si nu credea īn ea. Biserica i-a autorizat cu greu, cel putin nu īn mod expres, o asemenea credinta. Starea de spirit a reprezentarii Sa­raciei trebuia sa continue sa pluteasca īntre domeniul īn­truchiparii poetice si cel al dogmei profesate, cu toate ca gravita īnspre acesta din urma. Cea mai concludenta expresie a acestei activitati spirituale ramīne urmatoarea: Francisc se juca, desigur, cu personajul numit Saracia. Caci īntreaga viata a sfīntului din Assisi este plina de elemente si personaje pur ludice, iar acestea alcatuiesc partea lui cea mai frumoasa. Tot asa, cu un secol mai tīrziu, Hein-rich Seuse, īn īnchipuirile sale mistice lirice, se va juca si el cu eterna īntelepciune, considerata ca iubita. Totusi,

6 Mauss, Essai sur le don, p. 112. 218

ie īnlauntrul carora se joaca sfintii si misticii depasesc gāndirii rationale, o sfera inaccesibila reflectiei legate otiunile logice. Notiunile "joc" si "sfintenie" ramīn l   una fa contact una cu alta. Acelasi lucru se īntīm-i0\a si cu notiunile "imaginatie poetica" si "credinta". Despre valoarea intelectuala a personajelor alegorice cītiva poeti, vizionari si teologi medievali, am vorbit ai pe larg īn studiul meu Liber die Verkniipfung des Poetischen mit dem Theologischen bei Alanus de Insulis7. Dupa parerea mea, nu a fost cazul ca hotarul dintre per­sonificarea poetica, alegorica, si conceptia teologica privi­toare la fiintele ceresti (sau infernale) sa fie trasat prea precis. Unui teolog-poet ca Alanus din Lille i-am face o nedreptate daca īntregul tezaur de imagini din lucrarile sale Anticlaudianus si De planctu Naturae l-am calificat pur si simplu ca o Spielerei8 literara - caci imaginatia lui este cu mult prea īntretesuta cu cea mai profunda gīndire filo­zofica si teologica. Pe de alta parte, el ramīne absolut con­stient de caracterul fantezist al acestor reprezentari. Nici macar o Hildegard von Bingen nu are pretentia sa dea imaginile virtutilor din viziunile ei drept realitati metafi­zice. Ba ea avertizeaza chiar īmpotriva unei astfel de reprezentari9. Chiar si raportul dintre imaginile prezen­tate si virtuti este cel de "a īnsemna", designare, praeten-dere, declarare, significare, praefigurare. Totusi, īn viziune ele se misca īntru totul ca niste fiinte vii. īn fond, nici īn viziu­nea īnfatisata ca traire mistica nu se formuleaza pre­tentia unei autenticitati absolute10. Atīt la Hildegard, cīt si la Alanus, imaginatia poetizanta continua sa pluteasca īntre convingere si fantezie, īntre joc si seriozitate.

7 Despre īmbinarea poeticului cu teologicul la Alanus de In­sulis (germ.) (n.t.) - Mededeelingen der Kon. Akad. v. Weten-schappen (Comunicarile Academiei Regale de stiinte), afd. Letterk. (sectia Literara), 74, B, nr. 6,1932, pp. 82 s.urm., īn Verz. Werken, IV, pp. 64 s.urm. (n.a.).

8 Spielerei (pi.: Spielereien): joaca (germ.) (n.t.).

9 Loc. cit., p. 89. Verz. Werken, IV, p. 69.

10 Loc. cit., p. 90. Verz. Werken, IV, p. 70.




't-                                  r

219

mai literara, de la Purusa vedic pīna la īncīntatoareT personaje din The Rāpe ofthe Locfc", personificarea ramīr, o extrem de importanta forma de exprimare a mintii omenesti si īn acelasi timp o functie ludica. īn cultura moderna, tot asa, personificarea nu a fost redusa cītusi de putin la o simpla activitate literara artificiala, adop­tata īn mod arbitrar. Personificarea este o deprindere a mintii, pentru care nu am crescut deloc prea mari, īn viata noastra cotidiana. Cine nu se surprinde oare īn repetate rīnduri ca se adreseaza īn gura mare si cu toata seriozi­tatea, cu calificari pur omenesti, unui obiect neīnsufletit de pilda unui īndaratnic buton de guler, facīndu-i re­prosuri, insultīndu-l pentru condamnabila lui īmpo­trivire? Totusi, procedīnd astfel, nu-ti marturisesti credinta īn butonul de guler ca īntr-o fiinta, sau macar ca īntr-o idee. Ai dat numai, fara sa vrei, īn atitudinea ludica.

Daca īnclinarea permanent activa a mintii de a vedea ca pe niste persoane lucrurile cu care omul are de-a face īn viata lui īsi are īntr-adevar radacinile īn atitudinea lu­dica, atunci se ridica o problema importanta, pe care aici o atingem doar īn-treacat. Atitudinea ludica trebuie sa fi fost prezenta īnainte sa fi existat cultura omeneasca sau capacitate de vorbire si de exprimare. Terenul pentru imaginatia personificatoare a fost dat īnca din cele mai vechi timpuri. Etnologia si teologia ne-au facut cunoscuta, ca pe unul dintre cele mai importante elemente ale vietii religioase primitive sau arhaice, imaginarea ca animale a lumii zeilor si a spiritelor.

Aceasta plasmuire teriomorfa se afla la baza a tot ceea ce se numeste totemism: jumatatile de trib sīnt cangur sau broasca testoasa. Ea se manifesta si īn reprezentarea ras-pīndita īn toata lumea, a asa-numitului versipellis, adica omul care ia vremelnic īnfatisare de animal, ca de pilda vīrcolacul. Ea se manifesta īn metamorfozele lui Zeus de dragul Europei, al Ledei etc. si īn sfīrsit īn contaminarea formelor umane si animale īn panteonul egiptean, īn

11 Rapirea cīrliontului (engl.) (n.t.).

220

'" tica a omenescului īn animalic. Nu poate īncapea, mei aSclipa, īndoiala ca pentru salbatic o asemenea repre-°entare' animala sacra este absolut "serioasa". Deoarece * ca si copilul, nu traseaza o granita precisa īntre om si Animal- si totusi, cīnd īsi pune pe fata īnfricosatoarea masca de animal si apare ca animal, el stie īn fond "mai bine" care este adevarul. Singura interpretare cu aju­torul careia noi, cei care nu mai sīntem pe de-a-ntregul ālbatici, ne putem īnchipui īn oarecare masura starea lui de spirit este aceea ca pentru salbatic sfera mintala a jocu­lui, asa cum o constatam la copil, mai cuprinde īnca īn­treaga lui fiinta, de la emotiile cele mai sfinte pīna la divertismentul copilaresc. Cīt pe-aci sa afirmam ca fac­torul teriomorf īn cult, īn mitologie si īn teologie poate fi īnteles cel mai bine pornind de la atitudinea ludica.

O problema si mai profunda, pe care ne-o suscita con­sideratiile privitoare la personificare si la alegorie, este urmatoarea: filozofia si psihologia din zilele noastre au abandonat oare cu totul mijlocul de expresie al alegoriei? Sau poate ca īn terminologia cu ajutorul careia dau ele nume unor impulsuri psihologice, unor atitudini ale mintii, se strecoara tot stravechiul alegoric? Dar, de fapt, exista oare pe lume un limbaj metaforic fara alegorie?

Elementele si mijloacele poeziei pot fi de fapt īntelese cel mai bine ca functii ludice. De ce īsi potriveste omul cuvīntul dupa masura, cadenta, si ritm? Cine spune: "de dragul frumusetii" sau "īn urma unei emotii" nu face decīt sa deplaseze problema īntr-o sfera si mai inaccesi­bila. Cine raspunde īnsa: "omul face poezie, pentru ca trebuie sa se joace īn comun" a nimerit punctul esential. Cuvīntul metric ia nastere numai īn jocul obstei; acolo īsi are el functia si valoarea, pe care le pierde pe masura ce jocul de societate īsi pierde caracterul cultural, sau so­lemn, sau festiv. Rima, paralelismul semantic, distihul, toate acestea nu au sens decīt īn eternele figuri ludice ale loviturii si contraloviturii, ale ascensiunii si coborīrii, ale īntrebarii si raspunsului, ale ghicitorii si solutiei. Ele sīnt

221

la originea lor inseparabil legate de principiile cāntul . muzicii si dansului, toate la un loc īntelese īn functia om ' neasca primordiala a jocului. Tot ceea ce este recunosc treptat drept calitate constienta īn poezie - frurrtuset sfintenie, forta magica - se mai afla implicat la īncepui īn calitatea primara "joc".

Dintre genurile majore pe care le deosebim īn poezie dupa nemuritorul exemplu grecesc, cel liric ramīne cel mai mult inclus īn sfera ludica originara. Lirica trebuie luata aici īntr-un sens foarte larg, nu numai pentru a desem­na genul ca atare, ci si ca termen pentru o stare de spirit si o manifestare poetica īn general, orisiunde si orisicum s-ar ivi, asa īncīt tot ceea ce este extaz intra de fapt īn cer­cul ei. Liricul se afla cel mai departe de logic si cel mai aproape de dans si de muzical. Liricul este limbajul speculatiei mistice, al oracolului, al magiei, īn aceste for­me resimte poetul cu cea mai mare forta senzatia unei inspiratii care vine spre el din afara. Aici se afla el cel mai aproape de īntelepciunea suprema, dar si de absurd. Sacrificarea totala a sensului rational este o caracteristica chiar si a limbajului preotilor si al oracolelor la popoa­rele primitive, care uneori se transforma pur si simplu īntr-un limbaj fara sens. Emile Faguet mentioneaza unde­va le grain de sottise necessaire au lyrique moderne12. Aceste cuvinte nu sīnt īnsa adevarate numai cu privire la liricul din zilele noastre, ci definesc īnsasi esenta liricii, anume aceea de a se misca īn afara legaturilor ratiunii logice. O trasatura fundamentala a imaginatiei lirice este īnclinarea spre exagerare absurda. Poezia trebuie sa fie exorbitan­ta, īn imaginea īndrazneata si absurda, fantezia enigmelor cosmogonice si mistice ale Rgvedei se īntīlneste cu lim­bajul metaforic al lui Shakespeare, pe care toate traditi­ile clasicismului si ale alegoriei l-au proscris si care pastreaza totusi impetuozitatea arhaicului vates.

12 Grauntele de stupiditate necesar liricului modern <fr.) (n.t.).

222

_ altfel, nazuinta de a face, cu ajutorul unei fantezii foloseste cantitati si calitati incomensurabile, ca re-* zentarea sa devina cīt mai uluitoare cu putinta, nu ' ereaza exclusiv ca functie poetica si īn forma lirica, l oarece aceasta nevoie de uluitor este o functie tipic i dica. Este proprie copilului si se regaseste la psihopati13, dupa cum le-a fost totdeauna scumpa mitologilor si hagiografi"01" literari. Legenda indiana veche īl pune pe ascetul Cyavana sa stea, īn timp ce-si practica tapas, ascuns īn īntregime īntr-un musuroi de furnici, din care nu i se vad decīt ochii, ca doi taciuni. Visvamitra sta timp de o mie de ani pe vīrfurile picioarelor, īn acest context al jocului cu dimensiuni sau cifre miraculoase īsi are locul īn buna parte imaginatia referitoare la uriasi si pi­tici, de la mit si pīna la Guliver. Thor si camarazii lui ga­sesc īntr-un dormitor foarte mare o mica īncapere secundara, īn care īnnopteaza, īn dimineata urmatoare, se constata ca fusese degetul cel gros al manusii uriasului Skrymir14. Dupa parerea mea, nazuinta de a produce un efect uluitor prin exagerarea sau īncurcarea fara margini a dimensiunilor si raporturilor nu trebuie considerata niciodata ca deplin serioasa, indiferent daca o īntīlnim īn mituri care fac parte dintr-un sistem religios, ori īn pro­duse ale fanteziei pur literare sau autentic infantile, īn toate aceste cazuri, avem de-a face cu aceeasi pornire de a se juca a mintii. Credinta omului arhaic īn miturile pe care si le creeaza mintea lui o judecam īnca, fara sa vrem, prea mult dupa unitatile de masura ale convingerii stiinti­fice, filozofice sau dogmatice moderne. Un element pe

13 O fetita de trei ani īsi doreste o maimuta de līna. "Cīt de mare sa fie?" "Pīna la cer." Un pacient īi spune psihiatrului: "Doctore, am fost luat, deodata, īntr-o trasura." Doctorul: "Desigur, n-a fost o trasura obisnuita?" Pacientul: "O trasura de aur." Doctorul: "si cum era trasa?" Pacientul: "Era trasa de patruzeci de milioane de cerbi de diamant." Comunicare ver­bala a doctorului J. Sch., īn jurul anului 1900. Cu cifre si cali­tati asemanatoare lucreaza si legenda budista.



14 Gylfaginning, 45; cf. aducerea de jos a sarpelui Midgard, 48.

223

jumatate glumet este inseparabil de mitul autentic.     q ia totdeauna cuvīntul partea artei "aducatoare de [tot f Iul] de minunatii" despre care vorbeste Platon15. īn nev<y de uluitor, de exorbitant, se afla īn buna parte baza expli-catiei nascocirilor mitice.

Asadar, daca poezia, īn sensul larg al cuvīntului origi­nar, grecescul Ttovncnc., apare mereu īnlauntrul domeniu­lui jocului, constiinta caracterului ei īn esenta ludic nu se pastreaza peste tot. Epopeea īsi pierde asociatia cu jocul de īndata ce nu mai este recitata īntr-o societate festiva ci serveste pentru lectura. Nici lirica nu mai e conceputa aproape deloc ca o functie ludica, de īndata ce legatura ei cu muzica a fost abandonata. Numai teatrul, datorita calitatii lui remanente de a fi actiune, īsi mai pastreaza strānsa corelatie cu jocul. Chiar si limba oglindeste aceasta legatura solida, si anume latina si limbile care au baut din izvorul La tiului. Acolo, spectacolul dramatic se nu­meste joc, este jucat. Pare ciudat, cu toate ca īn lumina celor spuse mai sus16 este de īnteles, ca tocmai la greci, care au creat teatrul īn īnfatisarea lui cea mai desavīrsita, cuvīntul pentru "joc" nu se aplica si reprezentatiei teatrale sau spectacolului īnsusi. Faptul ca grecii nu au conceput un cuvīnt atotcuprinzator pentru īntregul domeniu al jocului a fost comentat mai sus. īntr-un anumit sens, faptul acesta trebuie interpretat īn sensul ca societatea elena, īn toate manifestarile ei, este atīt de profund patrunsa de ludic, īncīt ludicul nu mai intra aproape deloc īn constiinta ca un lucru exceptional.

Realitatea ca atīt tragedia, cīt si comedia se trag din joc este īn permanenta vizibila. Comedia atica a īncoltit din exuberantul komos al sarbatorii dionisiace. Abia īntr-un stadiu mai tīrziu devine o practica literara con­stienta. si chiar atunci, īn vremea lui Aristofan, mai pre­zinta īnca tot felul de urme ale trecutului sau dionisiac

15  tife novnoECOti... to OocunatonouKOV nāpiov (tes poieseos... to thaumatopoiikon moriori), Sofistul, 268 d.

16 Pp. 68 s.urm.

224

īn cortegiul corului, numit parabasis, acesta, iro-S      ''batjocoritor, se adreseaza liber publicului, ara-^/'-si victimele cu degetul. Costumul falie al actorilor, hizarea corului, īndeosebi cu masti de animale, sīnt d         i stravechi, īn comediile sale Viespile, Pasarile, Broas-

^s

tele Aristofan omagiaza o traditie sacra a imaginatiei: forma animala. Comedia veche, cu critica ei publica si cu ironia ei muscatoare, tine pe de-a-ntregul de sfera cīn-turilor alternate injurioase si provocatoare, dar nu mai putin festive, despre care a fost vorba mai sus. O evolutie care decurge perfect paralel cu comedia greceasca a fost construita nu de mult pentru cultura germanica, ce-i drept ipotetic, dar cu un īnalt grad de probabilitate si īn mod foarte convingator, de Robert Stumpfl, īn lucrarea sa Kultspiele der Germanen als Ursprung des mittelalter-lichen Dramas.

Tragedia, tot asa, la origine, nu este o redare literara intentionata a unui crīmpei de destin omenesc, ci un joc sacru, nu este literatura dramatica, ci religie jucata. Din actul unei teze mitice, se dezvolta abia īncetul cu īnce­tul o reprezentare, īnfatisata dialogat si īn forma unei acti­uni mimetice, a unui sir de īntīmplari, redarea unei povestiri. Nu vom da īnsa aici un studiu privitor la origi­nea teatrului grec.

Atīt tragedia, cīt si comedia se afla īnsa, de la bun īn­ceput, īn sfera competitiei, care, asa cum am demonstrat mai sus, trebuie numita, īn orice īmprejurare, "joc". Con-curīndu-se īntre ei īsi creeaza poetii operele pentru com­petitia dionisiaca. Ce-i drept, statul nu organizeaza aceasta īntrecere, dar o prilejuieste. Se constata īntotdea­una un puternic aflux de poeti concurenti de mīna a doua si a treia. Se fac fara īncetare comparatii, critica e ascutita la extrem, īntregul public īntelege toate aluziile si reactioneaza la toate subtilitatile calitative si stilistice, participīnd la īncordarea competitiei ca si spectatorii unui meci de fotbal. Plin de īncordare, publicul asteap­ta aparitia noului cor, pentru care cetatenii alcatuitori au repetat un an īntreg.

225

Continutul piesei īnsesi, anume al comediei, este si el de natura agonala, īn piesa, se da o lupta sau se ataca o persoana ori un punct de vedere. Aristofan īsi īndreap­ta ironia īmpotriva lui Socrate, īmpotriva lui Euripide17.

Starea de spirit a piesei este cea a extazului dionisiac, a betiei festive, a entuziasmului ditirambic, īn care actorul, plasat pentru spectatori īn afara lumii obisnuite, datorita mastii purtate, se pomeneste el īnsusi transferat īn personalitatea straina pe care n-o mai īnfatiseaza, ci pe care o reprezinta, o realizeaza. si īi tīraste si pe specta­tori dupa el īn aceasta fictiune. Forta cuvīntului meste­sugit, extravaganta imaginatiei si a exprimarii lui Eschil sīnt īntru totul īn concordanta cu caracterul sacru al jocului si sīnt izvorīte din el.

Pentru sfera spirituala īn care se desfasoara teatrul gre­cesc, deosebirea dintre seriozitate si ne-seriozitate se ex­clude cu totul. La Eschil, trairea celei mai formidabile seriozitati se desavīrseste īn forma si īn calitatea unui joc. La Euripide, tonul sovaie īntre seriozitatea profunda si frivolitatea jucausa. Adevaratul poet, spune Socrate īn operele lui Platon, trebuie sa fie īn acelasi timp tragic si comic, īntreaga viata omeneasca trebuie privita īn acelasi timp ca tragedie si comedie18.

-------------

17 Cf. Jaeger, Paideia, pp. 463-474.

18 Banchetul, 223 d; Philebos, 50 b.

226












Document Info


Accesari: 2191
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )