Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload





















































loading...

MORALA SOCIALA

Psihologie

loading...









ALTE DOCUMENTE

VINDECAREA PSI si tehnica deschiderii celui de-al treilea ochi
COMPORTAMENT MOTOR
Legea Reciprocitatii
Legea Contrastului - Cum sa ne comportam pentru a obtine de la altii ceea ce dorim?
PSIHOLOGIE EDUCAŢIONALĂ sI ELEMENTE DE PSIHOLOGIA DEZVOLTĂRII
COMPORTAMENT SOCIO-AFECTIV
A da bani
DISCIPLINA
Feminin versus masculin. Mitul Sophiei si originile feminismului
Abordari in analiza dezvoltarii copilului

MORALA SOCIALĂ

1.      Notiunea si caracteristicile moralei sociale.

2.      Structura moralei sociale

                       

            Standarde de performanta: La sfārsitul activitatii didactice studentii:

·        Caracterizeaza natura si modul de manifestare a moralei sociale.

·        Identifica, īn pe 17117u207r isajul manifestarilor umane, valorile, normele, atitudinile si faptele de natura morala.

·        Stabilesc relatiile dintre morala individuala si cea a grupurilor umane.

·        Descriu modul īn care principalele doctrine etice caracterizeaza morala.

Bibliografie:   

1.      Traian Gānju, Lumea morala, vol.1, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982.

2.      O.G. Drobnitki, Notiunea de morala, Partea I si a II-a, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981

3.      Bernard Williams, Introducere īn etica, Editura Alternative, 1993, p. 80-87.

4.      Valorile si adevarul moral, Selectie, traducere si note de Valentin Muresans Editura Alternative, 1995.

5.      Nicolae Bellu, Morala īn existenta umana, Editura Politica, Bucuresti, 1989.

6.      J.S. Mill, Utilitarismul, Editura Alternative, 1994.

7.      Teorii ale dreptatii, Editie īngrijita de Adrian Miroiu, Editura Alternative, 1996.

8.      A. Macintyre, Tratat de morala. Dupa virtute, Editura Humanitas, Bucuresti, 1998.

9.      T. Catineanu, Elemente de etica, vol. I, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982, p.24-60, 77-85.

10.  V. Macoviciuc, Probleme de etica, īn Filosofie, manual pentru licee si scoli normale, Editura Didactica si pedagogica R.A., 1992, p. 207-223.

11.  Didier Julia, Dictionar de filosofie, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, .

12.  Dictionar de filosofie, Editura Politica, Bucuresti, 1978, p. 473-474

13.  Immanuel Kant, Critica ratiunii practice, Editura stiintifica, Bucuresti, 1972.

14.  Marietta C. Moraru, Valoare si etos, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976.

15.  Tudor Vianu, Studii de filosofia culturii, Editura Eminescu, Bucuresti, 1982, p. 97-100.

16.  C. Lazar, Autoritate si deontologie, Editura Licorna, 1999, p. 103-117

1.      NOŢIUNEA sI CARACTERISTICILE

    MORALEI SOCIALE

Considerata unanim ca fiind obiectul de studiu al eticii, morala este definita si caracterizata īn felurite moduri īn istoria eticii sau de catre curentele etice contemporane. Angajarea noastra pe una sau alta dintre pistele acestor curente ar fi o intreprindere simplificatoare, neproductiva pentru obiectivele prezentului curs. Ca urmare, folosind o strategie de selectie pe care o consideram benefica, vom prezenta cele mai semnificative directii de cercetare a moralei, cu referire la punctele de vedere convergente sau divergente, īn masura īn care le vom considera relevante. Ramāne īn sarcina celor care studiaza prezentul curs sa-si īntregeasca imaginea asupra moralei, prin studiul bibliografiei recomandate, greu de comentat īn limitele spatiului rezervat acestuia.

1.1.            Delimitari conceptuale

Conceptul de morala s-a impus relativ tārziu īn etica cu statutul de domeniu autonom de cercetare al acestei stiinte. Desi veche de cāteva mii de ani, preocuparea de a caracteriza morala a fost centrata mai ales pe consecintele acesteia asupra comportamentului individual si colectiv, pe starea de moralitate si pe determinatiile ei, termenul generic de morala considerāndu-se a fi de la sine īnteles.

 Primele preocupari sistematice īn acest sens apartin, aproape firesc, lui Immanuel Kant, primul filosof care reuseste detasarea cercetarii filosofice de interogatiile directe asupra realitatii si realizarea a ceea ce s-a numit īn filosofie criticismul. Etica lui Kant este, prin excelenta, o etica normativa, decurgānd din modul īn care acesta o defineste ca fiind critica ratiunii practice. Trecerea de la "metafizica moravurilor" la acest model de etica s-a realizat, la Kant, tocmai prin stabilirea continutului moralei sub forma principiului practc ,concretizat īn imperativul categoric: actioneaza astfel īncāt maxima vointei tale sa poata oricānd valora īn acelasi timp ca principiu al unei legislatii universale.(13, p. 118) Īn viziunea lui Kant, morala nu apartine nici psihologicului (comportament, impulsuri, nazuinte si dorinte individuale), nici īnclinatiei individuale spre fapte bune, nici trairilor individuale si unice; ea apartine eminamente imperativului moral.

 Īn etica lui Hegel se face distinctie īntre morala si moralitate si se pune problema specificuluii moralitatii. Asa cum subliniaza Drobnitki, "morala, din punctul sau de vedere, nu constituie numai un fenomen social specific, prin care omul se deosebeste de natura, ci si un fenomen singular īn dezvoltarea istorica a societatii, deosebit de toate celelalte moduri de reglementare a experientei sociale". Moralitatea, īn schimb, este reprezentata de moravurile, obiceiurile, traditiile  existente īn societatile arhaice, presocratice, īn care "omul ca om etic este inconstient de sine" (2, I, p. 114)

  Cu Socrate, omul a devenit constient de sine, iar morala si-a gasit cāmp de manifestare, prin detasare de celelalte moduri de reglementare a vietii sociale.

Īntrucāt filosofii postkantieni si posthegelieni  s-au ocupat mai putin de a gasi o definitie cuprinzatoare a conceptului de morala, vom apela la acei eticieni care sunt, efectiv, integrati unor asemenea preocupari, precum si la definitiile de dictionar.

Traian Gānju, īn Discurs despre morala, propune doua definitii, una restrīnsa si una mai extinsa:

"Modalitate de exprimare si perfectionare a omului īn cāmpul relatiilor sociale" 

"Univers al dezideratelor si nu al imperativelor, morala implica īn structura ei exercitiul permanent si direct al rezolvarii situatiilor concrete de viata īn functie de ratiunea si afectivitatea fiecarui individ, atunci cānd devine constient de nevoia intima de a se asuma pe sine proiectāndu-se exemplar īn reteaua raporturilor cu semenii sai" (1. P. 25)

Īn dictionarul de filosofie descoperim o definitie care respecta regula dezvaluirii sferei termenului, regula specifica definirii categoriilor filosofice, diferenta specifica fiind, mai degraba, produsul unui proces de hibridare a definitiei, īn sens logic:

"Ansamblu al deprinderilor, sentimentelor si convingerilor, atitudinilor si mentalitatilor, principiilor, normelor si perceptelor, valorilor si idealurilor care privesc raporturile dintre individ si colectivitate (familie, clasa, natiune, societate s.a.) si care se manifesta  īn fapte si actiuni, īn modul de comportare" (12, p. 473)

            Sublinierile facute īn texte permit punerea īn evidenta a ceea ce este specific moralei īn raport cu celelalte determinatii pe care le-am putea atasa ca predicate continuturilor enuntate. Acest specific va fi pus īn evidenta īn cele ce urmeaza.

1.2. Caracteristicile moralei sociale

Morala exista numai īn si prin societate, īn si prin grupurile umane distincte fiind, asemenea oricaror dimensiuni ale umanului, o realitate sociala. Ea presupune, inevitabil, angajarea personalitatii fiintei sociale, a individului. Cu toate ca este marcata de un continut si o structura distincte, precum si de un sistem categorial propriu, morala nu este un dat universal si inert. Ea este īn continua transformare, īn directa dependenta de mutatiile ce se produc īn cultura si civilizatia diferitelor comunitati umane.

Principalele caracteristici ale moralei sociale sunt urmatoarele:

1.      Unitatea structurala: este determinata de categorii, structura si instanta critica bine determinate, fiind o componenta de maxima maturitate a vietii sociale.

2.      Diversitatea modalitatilor culturale de manifestare: valorile, normele, obiceiurile, idealurile, sistemul de sanctiuni difera de la o matrice culturala la alta.

3.      Dinamismul: īn cadrul aceleiasi culturi, semnificatia sau continutul unor norme, valori, comportamente, atitudini se schimba de la o etapa la alta a evolutiei.

4.      Aderenta la spatiul social: este un domeniu prin excelenta al relatiilor interumane, un domeniu al confruntarii dintre bine si rau, ca produse ale aprecierii opiniei publice si a constiintei individuale.

1.3. Caile de constituire a moralei sociale

Īn istoria comunitatilor umane morala s-a constituit pe baza achizitiilor culturale dintr-o diversitate de surse ale convietuirii sociale. Tot ceea ce reprezinta, pentru om, semnificatie cu impact asupra comportamentului sau se traduce, mai devreme sau mai tārziu,  īn semnificatie morala: conditiile de existenta si de perpetuare a speciei, relatiile de putere, conceptiile religioase, traditiile, achizitiile culturale, arta, stiintele etc. Influenta tuturor acestor surse asupra moralei sociale se realizeaza pe doua cai complementare si niciodata concurente:

1.      Calea imanenta, reprezentata de necesitatile impuse de convietuirea sociala a unor comunitati distincte (familie, organizatie, popor etc)

2.      Calea transcendenta, reprezentata de necesitatea organizarii activitatii de īndeplinire a poruncilor divine sau de organizare a comunitatii dupa modelul transcendent.

Modelele istorice ale moralei urmeaza masura īn care una sau alta dintre cele doua cai este preponderenta:

·                   Morala preistorica a fost preponderent religioasa, slab codificata, bazata mai mult pe cutume, pe intuitie.

·                  Īn morala antica, īndeosebi dupa Socrate, chiar daca se mentine calea transcendenta, apar primele valori si norme determinate exclusiv pe calea imanenta, ca rezultat al complexitatii vietii īn cetate, dar si ca rezultat al dezvoltarii mijloacelor culturale de expresie. Apar primele coduri morale īnchegate : Legile lui Manu, codul lui Hammurapi, Perceptele lui Confucius,   Cartea egipteana a  mortilor sau Etica lui Nicomah.

·                  Morala medievala este explicit detasata de justitie si de normele administrative, dar ramāne eminamente religioasa, īndeosebi īn perioada europeana a Inchizitiei. Īn aceasta perioada se dezvolta o componenta speciala a moralei, de natura laica: regulile de viata ale cavalerului (samurailor, īn Japonia).

·        Cu morala epocii moderne, asistam la o diferentiere a sistemelor de morala, īn functie de evolutia istorica a diferitelor comunitati umane, astfel īncāt, din zorii acestei epoci si pāna astazi, umanitatea este din ce īn ce mai plina de inovatii īn materie de moralitate, dar si de conflicte morale adiacente unor conflicte sociale, nationale sau regionale. Caracteristica lumii civilizate moderne este aceea a refuzului unei morale oficiale, īn favoarea unui pluralism moral, sustinut īn jurul unor valori morale majore, cum sunt viata, libertatea de constiinta, drepturile omului etc.

·                                Morala contemporana este supusa unui demers critic deosebit de fecund, īn spatiul filosofic, sociologic, pedagogic, politologic etc. S-a produs o separare completa a trairilor morale de celelalte sisteme de traire a umanului, dar se manifesta tot mai puternice incidente ale judecatilor de valoare morala īn domenii ale vietii sociale de mare anvergura: politic, economic, juridic, militar, medical, religios, ecologic etc. Īn spatii geografice si culturale tot mai extinse  morala se manifesta ca o morala a omului liber, o morala a alegerii, a optiunii neīngradite. Drepturile omului sunt tot mai mult integrate ca fundamente ale moralitatii sociale autentice.

Īn planul societatii globale asistam, totusi, la confruntari de mare anvergura īntre diferite sisteme morale: laic si religios, individualist si colectivist, deontologist si teleologist etc.

Revin, īn prim-planul vietii sociale, moralele traditionale, care se īntrepatrund cu cele moderne, determinānd trecerea tot mai accentuata a moralitatii din planul social īn cel individual si de microgrup. Crizei de valori morale proprii societatilor              post-comuniste i  se raspunde tot mai mult cu ofensiva unui relativism moral, īn interiorul caruia singurele repere morale autentice, reinstituite dupa caderea comunismului ateist,  sunt cele de natura religioasa.

Modelul de viata morala occidental este, īnca, slab perceput, sub impactul intern al ineficientei economice, al saraciei, al inculturii si al insecuritatii, fiind mai degraba evidente limitele acestuia dacāt punctele sale tari. La aceasta se adauga si unele evenimente politico-militare neinspirat gestionate de liderii politici ai lumii care, prin consecintele lor asupra unor mase mari de oameni, au īndepartat si mai mult populatiile dinn spatiul         post-comunist de asemenea modele.

2. STRUCTURA MORALEI SOCIALE

            Prezentānd etica drept stiinta a faptului moral, Tudor Catineanu prezinta structura acestuia, care se identifica, īn ultima instanta, cu structura moralei sociale: (9, p. 77)

N - P




                        S.C.                                 V - RL                                    M


A

            Notatiile din aceasta schema sunt urmatoarele:

S.C.: subiectul constient

N: norme                P: principii

                                     V: valori                 RL: relatii

      A: aprecieri             M: manifestari

            Schema de mai sus ne ajuta sa īntelegem complexitatea lumii morale, precum si relatiile ce se stabilesc īntre diferitele ei componente, relatii asupra carora ne vom opri īn cele ce urmeaza.

            Remarcam, mai īntāi, faptul ca axul central al structurii moralei sociale īl constituie triada norme-valori-aprecieri. Normele deriva din principiile morale, īn timp ce valorile se identifica pe baza relatiilor dintre indivizi si colectivitati. La aceasta triada se raporteaza subiectul constient (individual sau colectiv) si īn raport de ea se produc manifestarile morale.

            Este de retinut faptul ca schema nu este una cu intrare si iesire, ci, asa cum sugereaza conexiunile, este un model al interdeterminarilor.

            Fiecare dintre componentele moralei sociale prezentate mai sus au fost analizate īn multiple modalitati de catre eticieni, domeniul eticii fiind, printre altele, si unul al identificarii naturii si semnificatiei acestor componente. Unele dintre acestea au fost, īn gāndirea filosofica, privilegiate, altele neglijate sau chiar li s-a refuzat autenticitatea. Iata de ce credem ca este utila o caracterizare succinta a fiecareia, īn ceea ce poate fi considerat ca acceptabil de majoritatea curentelor etice.

            2.1. Subiectul constient

            Este individul sau colectivitatea, īn plenitudinea vietii lor cotidiene.

Este de remarcat faptul ca subiectul este parte componenta a moralei sociale numai īn masura īn care el este constient de acest fapt. A trai īn moralitate presupune atāt constiinta faptului ca exista aceasta moralitate si ca īi sunt cunoscute determinatiile, cāt si constiinta de sine. La capatul cercetarii naturii constiente a subiectului moral īn unele texte filosofice, am formulat, epistolar si poate putin sententios si nesistematizat, urmatoarele judecati:

·        Cel ce nu este constient de nimic, actioneaza fara sa aiba control asupra faptelor sale.Nnu īntelege daca faptele sale sunt bune sau rele. Nu stie sa pretuiasca faptele bune ale altora. Nu face distinctia īntre bine si rau. Actioneaza la nivelul instinctelor primare. Aproba doar ceea ce-i produce placere si refuza ceea ce nu-i produce placere. Nu este capabil de sacrificiu. Nu pretuieste cultura. Nu pretuieste omul ca fiinta rationala. Īn orice colectivitate e singur. Nu are imaginea prieteniei si foloseste oamenii din jurul lui doar pentru sine, ca mijloace. Suprema inconstienta este faptul de a nu fi constient de sine.

Un punct de vedere deosebit de sintetic este formulat de Traian Gānju, īn lucrarea propusa īn cadrul bibliografiei:

·                  "Prima distinctie care se cere operata pentru a defini subiectul moral este aceea ca el este o constiinta.

·                  A doua distinctie evoca premisa obiectiva, fundamentala a demersului individual de realizare morala, si anume existenta colectivitatii umane.

·                  A treia distinctie vizeaza elementele componente ale subiectului, care sunt mentalitatile, convingerile, conceptiile, vointa si faptele. Dupa cum se structureaza aceste elemente īntr-o constiinta sau alta, avem tipurile de subiecti morali: individualitatea, compusa din mentalitati, vointa si fapte;  personalitatea, alcatuita din convingeri, vointa si fapte; exemplaritatea simbolica, formata din conceptii, vointa si fapte." (1, p.26)

Din cea de-a treia distinctie formulata  de T. Gānju rezulta un fapt  ce trebuie subliniat: Pozitia omului fata de morala sociala depinde de istoria culturala a acestuia. Trecerea de la mentalitati la convingeri si apoi la conceptii morale presupune un proces continuu de perfectionare si autoperfectionare culturala si morala. Unii oameni vor ramāne pentru totdeauna la nivelul mentalitatilor, altii se vor ridica la nivelul convingerilor, īn timp ce o parte din ei, probabil nu multi, vor atinge statutul exemplaritatii simbolice prin conceptii.

O caracteristica deosebita care trebuie sa fie prezenta īn subiectul constient, pentru a fi considerat un subiect moral, este vointa libera. Ea a fost postulata pentru prima data de Kant, apoi īnterpretata īn felurite moduri de catre filosofii postkantieni. Dintre acestia este suficient  sa-i amintim pe Schopenhauer, autorul celebrei lucrari "Lumea ca vointa si reprezentare", sau pe Nietzsche, teoreticianul "vointei de putere" si al  "supraomului", ca produs al acesteia. Este evident faptul ca cei doi filosofi amintiti au īnpins autonomia vointei pīna la limite extreme, propunānd modele morale inoperabile. La fel stau lucrurile cu filosofii existentialisti, pentru care vointa libera determina "condamnarea la libertate " a omului si transformarea vietii lui īn una lipsita de repere si, īn consecinta, de sens.

Īn pofida acestor interpretari, libertatea vointei este o conditie a situarii subiectului īn mediul moral . "Titlul personal prin care recunoastem din start realitatea subiectului moral - spune Traian Gānju - da expresie motivatiei si finalitatii faptelor acestuia, decurgānd din independenta vointei lui, din libertatea asigurata fata de alte vointe." (1, p. 11) Numai o vointa libera īsi poate asuma constient moralitatea sociala. Numai o vointa libera poate capata statutul permanentei īn comportamentul moral. Numai o vointa libera poate pune moralitatea mai presus de orice interes strain acesteia.

2.2. Valoarea morala

Marea diversitate de curente axiologice nu ne permit sa dam, cu certitudine, o definitie a valorii morale. De altfel, asa cum este recunoscuta de axiologie, valoarea, īn genere, are statutul ireductibilitatii la un gen proxim, fapt pentru care putem, cel mult, sa recunoastem caracterele valorii īn sistemele de valori sau īn genurile valorice sau putem determina modul īn care aceasta se instituie. 

Din acest punct de vedere, valoarea morala este produsul unui acord de apreciere, de acceptare sau respingere a unei realitati umane sau a unor deziderate legate de convietuirea umana si de scopurile vietii.

Tudor Catineanu considera valoarea morala "acea realitate sau acea componenta a realitatii - componenta obiectiva, inerenta actelor umane si realitatilor umane - pe care oamenii o reflecta spontan-reflexiv īn ipostaza de calitate si o recomanda ca īnsusire" (9, p.177), iar Marietta C. Moraru o considera "expresia īn plan obiectiv si subiectiv a unui nou tip de necesitate, de manifestare a obiectivului, descoperit īn praxis si īntarit constient  si astfel devenit <<reper>> īn spiritualitate, ca sens profund al umanului"    (14, p. 10)

Fara a da o definitie valorii morale, Tudor Vianu, folosind schema proprie a sistemului de valori, stabileste principalele trasaturi ale valorilor morale :

·        Sunt valori personale; suportul lor este totdeauna o persoana (persoana, nu fapta reprezinta o valoare; fapta buna a unui imoral nu este morala).

·        Suportul valorilor morale este īntotdeauna de natura spirituala.

·        Sunt valori aderente; ele tin de personalitate si nu pot fi concepute īn afara acesteia.

·        Sunt scopuri ale vietii si niciodata mijloace; fapta pretins morala, savārsita īn alte scopuri, devine imorala. Dimpotriva, sacrificarea altor valori pentru valoarea morala este legitima din punct de vedere moral si īncurajata. Singurele recompense pentru realizarea valorii morale sunt recunoasterea opiniei publice si sentimentul de chatarsis. 

·        Se consolideaza, prin simplul fapt ca adera la o persoana si devin mod de a fi al acelei persoane (15, p. 163)

Īnca de la Immanuel Kant, apoi de la L. Lavelle, avem cristalizata ideea ca "valoarea morala nu se poate defini numai prin ceea ce este de iubit, ci si prin ceea ce este demn de a fi iubit, oricare ar fi rolul sentimentului chemat sa o aprecieze pentru a o recunoaste ca valoare"     (cf. 16, p.107). Statutul demnitatii valorii morale exprima, de fapt, necesitatea īntelegerii acesteia ca produs al consolidarii  si cizelarii aprecierilor valorice īn intersubiectivitate, īn īnterculturalitate. Cu un amendament, īnsa: asa cum  apreciam īn lucrarea "Autoritate si deontologie", "orice transfer de sisteme valorice morale de la o comunitate sociala la alta, facut cu prea mare insistenta si cu prea mare rapiditate,  . poate deveni un factor perturbator, chiar distructiv. Disparitia unor civilizatii (egipteana, mayasa, atzeca)  are, indiscutabil, si o premisa de ordin moral: nimic nu distruge mai temeinic si mai rapid o cultura, decāt īnlocuirea obisnuintelor, a obiceiurilor, a regulilor constituite, īntr-un cuvānt, a universului moral propriu. Aceasta, īntrucāt disparitia valorilor morale īnseamna disparitia unor <<scopuri ale vietii>> (Tudor Vianu)". (16, p. 108)

2.3.            Norma  morala

Privind schema generala a moralei sociale si analizānd literatura etica referitoare la domeniul general al moralitatii, constatam un fapt care tine si de evidenta: normele morale sunt centrul de greutate al moralei, atāt prin raportare la ceea ce este observabil īn viata morala, cāt si prin luarea īn considerare a temelor filosofice majoritare. Īn contactul nemijlocit cu subiectul moral, norma este cea care asigura  conformitatea cu un anumit sistem moral.

Statutul normelor morale īn interiorul universului  existentei umane este bine cunoscut. Pornind de la acceptiunea data de Tudor Catineanu valorii morale, aceea potrivit careia aceasta este "acea realitate sau acea componenta a realitatii - componenta obiectiva - inerenta actelor umane si relatiilor umane pe care oamenii o reflecta spontan-reflexiv īn ipostaza de calitate si o recomanda ca īnsusire," (9, p. 190) putem aprecia norma morala ca fiind tocmai recomandarea facuta oamenilor pentru a adera apreciativ, actional si comportamental la o anumita valoare morala.

Asadar, īntre normele si valorile morale exista o strānsa unitate. Norma morala este forma prescriptiva a valorii morale. Prin norma, valoarea trece din momentul evaluativ īn cel actional, astfel īncāt putem considera ca morala sociala se instituie īn cadrul unui mecanism functional ale carui repere sunt valoarea, norma, actiunea. Īnsusi fondatorul axiologiei moderne, Windelband, sublinia ca valorile culturii īsi gasesc realizarea lor īn natura īn clipa īn care constiinta omului recunoaste īn aceste valori niste norme sau imperative pentru viata.  Raportarea constiintei omului, īn activitatea ei, la aceste norme este denumita de Windelband judecata axiologica, deosebita de cea teoretica. (cf. 14, p. 16)

Scopul ultim al valorilor morale nu poate fi altul decāt acela de a directiona activitatea oamenilor si a colectivitatilor īn conformitate cu binele moral. Marietta C. Moraru sustine, īn acest sens, ca "norma morala apare ca un fel de mediere īntre scopul moral si actiunea morala" si ca "īn norme valoarea morala functioneaza  structurānd cel mai direct fuziunea dintre valoare ca cerinta morala virtuala si actiunea precisa care o indica spre realizare" (14, p. 140-141)

Relatiile de interdeterminare dintre norma si valoarea morala sunt deosebit de complexe. "Norma are ca nucleu conceptual valoarea" - spune Tudor Catineanu, īn timp ce Petre Andrei, cautānd criteriul valorii morale  este de parere ca "criteriul dupa care judecam o fapta drept morala sau imorala este conformitatea cu o porunca, cu o lege, care permite sau opreste savārsirea unei actiuni". (cf. 16, p.109)

Consideram ca raportul de preeminenta, de determinare dintre norma si valoarea morala este inteligibil doar sub aspect doctrinar, el fiind rezolvat diferit īn doctrinele descriptiviste īn raport cu cele normativiste, realitatea morala la care se raporteaza teoreticienii fiind diferita doar sub aspect istoric.

            Istoria eticii este marcata de evolutii specifice ale demersului teoretic, atāt pe componentele sale descriptiva si explicativa, cāt si pe cea normativa. Asa cum remarca numerosi autori de filosofie a moralei, componenta normativa a eticii a fost, cel putin din perspectiva istorica, preponderenta, astfel īncāt se poate aprecia ca sub acest aspect normele morale sunt cele care, īn diferite epoci istorice, au generat o anumita realitate morala.

            Īncepturile se regasesc īn elemente de protoetica subsumate unor opere de factura religioasa sau cu scop de reglementare sociala (scrierile vedice, Perceptele lui Confucius, Codul lui Hammurapi etc.). O sistematizare cu pretentii de autonomizare īn sfera eticii, dar cu aceleasi accente pe normativitatea morala identificam īn operele filosofilor antici (Platon, Aristotel, filosofii stoici). Epoca medievala este marcata, īn lumea crestina, de o revenire īn forta a moralei religioase prin statuarea perceptelor negative ale Vechiului Testament, alaturi de cele cuprinse īn Noul Testament, ca norme morale universale si obligatorii, impuse īn asociere cu represiunea. Culmea normativitatii īn etica a fost atinsa de Immanuel Kant, cel care a dat normei morale statutul de lege universala si care a redus ideea de moralitate la efortul de a regla comportamentul uman potrivit acestei legi. "Legea morala nu poate influenta activitatea noastra decāt cu ajutorul virtutii", care, dupa Kant, e puterea de a rezista la orice tentatii care ne-ar īmpiedica sa respectam aceasta lege. Cel care duce lupta īmpotriva a tot ce-i poate abate vointa de la legea morala, e un om virtuos". Constatarea apartine lui G. G. Antonescu, ea prilejuindu-i concluzia potrivit careia "aceasta notiune, pe care si-o formeaza Kant despre virtute, īl duce la un purism moral excesiv" (cf. 16, p.110)

            Īn perioadele amintite, demersurile descriptive si cele explicative nu au fost total absente. Ele au fost, īnsa, subordonate normativului, īn ordinea unor necesare justificari. Adesea, īnsa, asemenea justificari fortau granitele realitatii sau ale logicii, ori dezvoltau demersurile explicative īn plan speculativ. Unii autori considera chiar  definitorie, pentru cazurile amintite, unitatea normativului cu speculativul.

            Literatura filosofica contemporana da o mult mai mare importanta realitatii morale, fiind preocupata de asezarea normelor morale pe un fundament explicativ, din care sa se degaje nevoia de afirmare a personalitatii autentice a indivizilor. Astazi este de neconceput fondarea unui sistem de norme morale care sa anuleze libertatea de manifestare a omului. Punānd īn centrul preocuparilor fiinta umana, noile cercetari etice cauta sa stabileasca cu cāt mai mare acuratete stiintifica granitele dintre necesitatea cristalizata īn norme si libertatea reclamata de o noua viziune asupra omului.

 Deschisa, īn planul cercetarii sociale, de J. J. Rousseau si Montesquieu, aceasta noua viziune reface echilibrul dintre momentele descriptiv, explicativ si normativ ale eticii, producānd si necesara rasturnare: norme derivate din realitatea morala si nu o realitate morala impusa prin norme. O asemenea rasturnare nu poate fi īnteleasa īntr-un sens absolut. Problema nu este doar de natura sensului strict al demersului teoretic īn constructia sistemului eticii. Povestea īntāietatii este indubitabil falsa, atāt sub aspect istoric, cāt si logic, ea intrānd pe terenul minat al paradoxului. Nu putem imagina o realitate morala īn afara unui sistem normativ, dupa cum nu putem imagina un sistem normativ care sa nu tina seama de realitate. Ceea ce este īnsa de luat īn considerare este cel de-al treilea reper, adesea ignorat: sistemul de referinta īn care opereaza relatia norma  morala-realitate morala.

 Īn cazul eticilor excesiv normative, sistemul de referinta este unul din care individul este exclus, deci acesta este construit pe criterii supraindividuale sau chiar extra-umane; īn cazul eticilor descriptiv-explicative, sistemul de referinta este centrat pe om, el se construieste pornind de la realitatea cristalizata īn personalitatea umana. Īn primul caz, īntrebarea fundamentala este cāt de perfecte pot fi facute normele; īn al doilea caz, īntrebarea fundamentala este cāt de departe poate merge libertatea umana.

Un aspect esential al īntelegerii modului de actiune al normei morale  este evidentierea specificului relatiei dintre norma morala si subiectul moral Traian Gānju numeste norma morala  "forma de disciplinare si orientare sociala a individului. Principiu de conduita imediata, derivat din utilitati de ordin social, a caror īmplinire asigura individului un anume prestigiu īn fata celorlalti, facilitāndu-i realizarea sociala". (1,p.25 )

Īn primul rīnd, asa cum am observat deja, norma morala se adreseaza unui subiect moral aflat īn deplina libertate de a alege. Ea nu se impune ca un imperativ juridic, īntrucāt īn spatele ei nu exista nici o forta de constrāngere definita ca atare. Instantele de sanctionare specifice moralitatii sunt opinia publica si propria constiinta, iar formele de represiune morala sunt blamul, dezaprobarea, izolarea, dojana, respectiv mustrarea de constiinta, parerea de rau, suferinta interioara etc. Toate acestea sunt la dispozitia libera a individului. El le poate lua īn seama, sau pur si simplu le poate ignora.

Īn al doilea rānd, normele morale sunt forme particulare de manifestare a datoriei morale. Subsumate acestei categorii etice cu rol sintetizator si integrator, normele morale capata un anumit sens, asimilabil pentru subiectul moral cu perfectiunea morala, cu un anumit ideal moral.

Idealul moral al datoriei este atīt de evident, ca determinatie a moralei, īncāt īn istoria filosofiei s-au nascut adevarate doctrine etice centrate pe datorie, īncepīnd cu eudemonismul antic, si continuīnd cu  etica imperativului categoric a  lui Kant, pīna la eticile deontologiste contemporane.

2.3. Aprecierea morala

Īn structura moralei sociale,  rolul aprecierii morale este unul semnificativ. Ea rezolva una dintre problemele fundamentale ale moralitatii: exprima starea de moralitate a individului si a colectivitatii la un moment dat, īn raport cu un sistem al moralei sociale determinat.

"Prin aprecierea morala - spune Traian Gānju - trebuie sa īntelegem raportarea fata de continutul unui fapt si prin intermediul acestuia fata de autorul sau. Cuprinzānd aprobarea sau dezaprobarea, asentimentul sau respingerea de catre un individ a manifestarii morale a unui subiect, aprecierea nu presupune un simplu <<da>> ori <<nu>>. A confunda aprecierea cu a da sentinte, cu arbitrajul denota incapacitatea de a-i sesiza specificul. Caracterul moral al aprecierii consta īn aceea ca ea se efectueaza sub rezerva unei recomandari, un fel de scrisoare de acreditare sociala a subiectului, conferita de individul sau de indivizii, colectivitatea care  īsi asuma functia apreciativa." (1, p. 28-29)

Rezulta, din cele de mai sus ca pentru a face aprecieri morale trebuie, mai īntāi" sa fii īn cunostinta de cauza asupra sistemului axiologic-normativ īn vigoare īn momentul aprecierii, deci "sa ai expertiza" īn domeniu, potrivit limbajului cotidian. Mai rezulta faptul, deloc neglijabil, ca pentru a avea legitimitate īn a da "scrisori de acreditare" morala trebuie sa fii tu īnsuti o fiinta morala autentica. Este emblematica, īn acest sens, sentinta data de Iisus Christos fata de cei care intentionau sa "lapideze" pe femeia desfrānata: "Cine se stie fara prihana, sa dea primul cu piatra!"

Īn doctrinele etice contemporane problema aprecierii morale este viu disputata īntre naturalisti si antinaturalisti, īntre emotivisti, prescriptivisti si proiectivisti, tema dominanta fiind aceea a legitimitatii aprecierii morale ca moment constitutiv al moralei. Īn timp ce naturalistii si prescriptivistii sustin aceasta legitimitate si īi prezinta argumentele, antinaturalistii, emotivistii sau proiectivistii relativizeaza valoarea aprecierii morale, considerīnd-o fie indiferenta, fie īntāmplatoare, fie subiectiva.

Īn conditiile īn care acceptam, īnsa, morala ca sistem functional de reglementare a relatiilor interumane, nu putem nega aprecierii morale rolul de instanta critica autentica, cu conditia existentei unor criterii morale autentice.

2.4.            Manifestarea morala

Nimic din ceea ce reprezinta structura moralei sociale nu are finalitate, daca nu luam īn considerare modul īn care componentele acesteia se rasfrīng īn viata indivizilor si a colectivitatilor umane. Dar nu tot ceea ce face omul sau colectivitatea este de natura morala. Pentru ca un fapt de viata sa se situeze pe tarāmul moralei, el trebuie sa reprezinte punerea īn opera a unei valori morale, prin respectarea unei norme morale. Īndeplinirea corecta a sarcinilor profesionale nu este, īn sine, un act moral. Daca, īnsa, se poate dovedi ca acest act este rezultatul unui simt al datoriei caracteristic persoanei, atunci el capata statutul de fapt moral. Dimpotriva, daca se dovedeste ca faptul s-a produs pentru evitarea unei pedepse sau pentru obtinerea unei recompense, atunci faptul iese de sub incidenta moralei. A te situa īn cāmpul moralei īnseamna a o face cu intentie morala. Traian Gānju considera ca fapta morala "reprezinta unitatea dintre intentie si comportament īn sensul armoniei lor". "Aceeasi expresie comportamentala, mai spune autorul, poate corespunde unor intentii diferite". El conchide ca "īntotdeauna cauzele care determina faptul moral comporta interioritate, īsi gasesc īntemeierea īn intimitatea subiectului" (1, p. 26-27)

Īnchizīnd cercul caracterizarilor asupra componentelor moralei sociale, revenim la prima componenta, cu urmatoarea precizare: totul, īn lumea morala,  se īnvīrte īn jurul subiectului moral. Dimensiunea morala a acestuia este deopotriva data de cea normativa, de cea axiologica, de cea apreciativa sau actionala. Omul īnsusi este o unitate a celor patru componente, care-l definesc si-l diferentiaza īn univers.


loading...


Document Info


Accesari: 5643
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2017 )