Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza

Perceptia grupurilor










ALTE DOCUMENTE

VORBIREA/LIMBAJUL
stiai? Contraceptia si prezervativul împotriva ranirii nu s-au inventat
Rolul motivatiei în desfasurarea procesului de comunicare.
Comunicarea in institutiile publice
Managementul Conflictului Comunicational
SĂ COMUNICI CU TINE ÎNSUŢI
Comunicarea in organizatii
CORESPONDENTA
Luarea deciziilor în sistemul fuzzy
Abordarea telefonica



Perceptia grupurilor

Acest capitol abordeaza urmatoarele probleme:

§    24524g614y     24524g614y   stereotipurile - cum se formeaza, cum distorsioneaza perceptia sociala, cum se conserva

§    24524g614y     24524g614y   prejudecatile - teoria conflictului real; teoria identitatii sociale

§    24524g614y     24524g614y   discriminarea sexuala

§    24524g614y     24524g614y   discriminarea rasiala

§    24524g614y     24524g614y   efectele discriminarii

Întrebari-test pentru bunul-simt:

§    24524g614y     24524g614y   Stereotipurile ne permit sa economisim timp si efort când prelucram informatii despre ceilalti, ceea ce ne permite sa acordam atentie altor sarcini sau informatii.

§    24524g614y     24524g614y   Membrii grupurilor cu status inferior, victime ale stereotipizarii, au un respect de sine mai scazut decât membrii grupurilor cu status superior.

§    24524g614y     24524g614y   Chiar si vizionarea de scurta durata a reclamelor TV sexiste poate sa influenteze în mod semnificativ comportamentul barbatilor si al femeilor.

§    24524g614y     24524g614y   Grupurile care, de-a lungul istoriei, au nutrit prejudecati unele fata de celelalte tind sa renunte în parte la prejudecatile lor la scurt timp dupa ce sunt încurajate sa interactioneze într-un cadru desegregat.

§    24524g614y     24524g614y   E putin probabil ca tendinta studentilor minoritari de a obtine performante inferioare la un anumit examen, în comparatie cu studentii majoritari, sa fie afectata de mici modificari ale modului de examinare; mai degraba sunt necesare schimbari societale graduale, pe termen lung.

Termeni cheie

amenintarea stereotipului

categorizare sociala

clasa mozaic

corelatii iluzorii

discriminare

efect de contrast

efectul de covariatie în cadrul outgrupurilor

efectul omogenitatii outgrupurilor

grup

grupuri minimale

ingrup

ipoteza contactului

outgrup

persoane stigmatizate

prejudecata

rasism

sexism

stereotip

subtipizare

teoria conflictului real

teoria identitatii sociale

teoria rolului social

timp de reactie

L

umea a fost si, din nefericire, continua sa fie tulburata de feno­mene inumane precum rasismul, sexismul si multe alte forme de discriminare - etnica, reli­gioasa, sexuala, politica etc. Se întelege prin discriminare orice comportament îndreptat împotriva unor persoane datorita apartenentei lor la un anumit grup.

Dar ce se întelege prin 'grup'? Exista tot felul de grupuri: familii, partide politice, natiuni, state, religii, subculturi etnice. În psiho­logia sociala întelegem prin grup doua sau mai multe persoane, percepute ca formând o unitate, ce se bazeaza pe interactiuni constante si stabile între ele, pe apartenenta la aceeasi categorie sociala sau pe un destin comun.

Modul în care îi vedem pe ceilalti se schimba radical daca îi percepem ca formând un grup compact si nu ca pe un simplu agregat de indivizi. Cum se petre­ce aceasta modificare de perceptie si de ce se produce ea? În ce fel sunt afectate ideile, sentimentele si comporta­mentele oamenilor de perceptia diferitelor grupuri sociale? Iata între­barile la care încearca sa raspunda acest capitol.

Stereotipurile

Comportamentul oamenilor fata de grupurile din societate se bazeaza în mare masura pe stereotipurile lor privind grupurile respective. Un stereotip este o anumita convingere (credinta, opinie) care asociaza un întreg grup de oameni cu anumite trasaturi. Exista o multime de ase­menea credinte stereotipe: "Toti tiganii sunt smecheri, lenesi si hoti"; "Toti ungurii sunt sovini, înfumurati si iredentisti"; "Toti rusii sunt betivi, cruzi si sentimentali"; "Toti englezii sunt flegmatici, snobi si pragma­tici"; japonezii sunt harnici, sportivii nu prea inteligenti, bibliotecarii tacuti, contabilii plicticosi, profesorii pedanti, studentii aiuriti si neseriosi etc. În cele ce urmeaza, vom cauta raspunsul urma­toarelor întrebari: 1) Cum se formeaza stereotipurile? 2) Cum influ­enteaza ele perceptia indivizilor? 3) Ce le face sa-si pastreze vigoarea, în pofida faptului ca se dovedesc adesea gresite? 4) Care aspecte ale stereotipurilor pot fi controlate constient si care sunt automatisme ce scapa oricarui control constient?

Cum se formeaza stereotipurile

Prezenta si influenta stereotipurilor în viata sociala sunt usor de perceput, chiar la nivelul simtului comun. Întelegerea cauzelor care le genereaza si evaluarea rolului pozitiv sau negativ pe care îl joaca în viata sociala sunt însa probleme destul de dificile, a caror solutionare necesita studii minutioase. Formarea stereotipurilor se poate explica din perspective diferite:

§    24524g614y     24524g614y   istoric: de exemplu, sclavia explica inferioritatea atribuita de catre albi negri­lor (sau tiganilor); anul 1042, Cruciada a IV-a, când papistasii, în drumul lor spre Ţara Sfânta, au ocupat în treacat Constantinopolul si au vrut sa impuna autoritatea papala explica ura sau neîncrederea ortodocsilor fata de catolicism etc.

§    24524g614y     24524g614y   politic: stereotipurile sunt folosite de grupurile dominante pentru a se justifica razboaiele, opresiunea politica, intoleranta religioasa;

§    24524g614y     24524g614y   cultural: diferentele reale dintre comunitatile spirituale stau la baza deosebi­rilor per­cepute dintre ele;

§    24524g614y     24524g614y   psihosociologic: indiferent cum apar stereotipurile într-un context cultural, cum se dezvolta si opereaza ele în mintile indivizilor?

Formarea stereotipurilor presupune doua procese intercorelate: categorizarea sociala si perceptia diferentiata a grupului de aparte­nenta a individului fata de grupurile din care acesta nu face parte.

Categorizarea sociala

În general, perceptia tinde sa sesizeze obiectele individuale nu atât ca pe niste entitati sin­gulare, cât mai ales ca pe niste multimi sau clase de obiecte. Biologii clasifica animalele în familii si specii; arheologii împart timpul istoric în ere; geografii împart pamântul în continente si regiuni. Tot astfel, oamenii se clasifica unii pe ceilalti dupa sex, rasa profesie si alte atribute comune, într-un proces numit categorizare sociala. Într-o anumita masura, este un proces natural si adaptativ. Grupând oamenii asa cum facem cu mâncarurile, animalele sau diferite clase de obiecte, ne for­mam impresii rapide si ne folosim experienta acumulata în trecut ca de un ghid în stabilirea unor noi interactiuni. Înconjurati de atâtea lucruri si situatii care ne solicita atentia, putem economisi timp si efort utilizând apartenenta de grup a oamenilor pentru a face inferente asupra lor.

Neil Macrae (1994) a realizat un experiment semnificativ. Toti participantii au avut de rezolvat simultan doua sarcini: a) emiterea de judecati asupra unor persoane tinta, pe baza unor trasaturi de perso­nalitate afisate pe un monitor si       b) urmarirea unei înregistrari despre economia si geografia Indoneziei. Unii dintre participanti au primit, odata cu listele de trasaturi, si anumite etichetari stereotipe (de exemplu, o persoana descrisa drept creatoare, sensibila si tempera­mentala = "artist"). Dupa experiment, s-au obtinut trei rezultate sem­ni­ficative:

§    24524g614y     24524g614y   Subiectii care au primit etichetari si-au reamintit mai bine listele de trasaturi, pe baza carora au emis aprecieri asupra persoanelor tinta.

§    24524g614y     24524g614y   Aceiasi subiecti au îndeplinit mai bine cealalta sarcina, retinând mai multe aspecte privind Indonezia, ceea ce confirma ipoteza ca stereotipurile sunt niste 'dispozitive de economisire a energiei': apreciindu-i pe ceilalti pe baza unor preconceptii, subiectii au dispus de mai multe resurse pentru cealalta acti­vitate.

§    24524g614y     24524g614y   Stereotipurile au avut acelasi efect (sau chiar un efect si mai puter­nic) atunci când au fost expuse ca mesaje subliminale (atât de rapide sau atât de slabe încât subiectii nu au constientizat receptarea lor).

Iata, prin urmare, ca raspunsul corect la prima întrebare-test pentru bunul-simt este: adevarat. Exista însa si un neajuns al stereotipurilor: categorizarea oamenilor ne face sa supraestimam deosebirile dintre grupuri si sa subestimam diferentele individuale din cadrul fiecarui grup, pâna acolo încât nici nu mai sesizam informa­tiile despre indivizi care nu sunt conforme cu stereotipurile noastre asupra grupului din care fac parte acestia.

Ingrupuri si outgrupuri

Desi clasificarea oamenilor se aseamana în multe privinte cu aceea a obiectelor, exista totusi o diferenta importanta: în cazul cate­gorizarii sociale, subiectii percep­tiei sociale sunt ei însisi membri sau non-membri ai categoriilor pe care le clasi­fica. Grupurile cu care indi­vidul se identifica (tara, religia, partidul politic, echipa de fotbal) se numesc - preluând direct termenul din limba engleza - ingrupuri, pe când celelalte, din care individul nu simte ca face parte, se numesc outgrupuri. Tendinta de a împarti lumea în 'noi' si 'ei' are consecinte importante.

Una dintre aceste consecinte este efectul omogenitatii outgrupurilor: tendinta foarte raspândita a subiectilor perceptiei sociale de a considera ca exista mai multe asemanari între membrii outgrupurilor decât între membrii ingrupului. Putem des­coperi multe si subtile diferente printre 'noi', aratând ca nu suntem cu totii identici, pe când 'ei' sunt toti o apa si-un pamânt. Experimentele confirma aceasta tendinta:

§    24524g614y     24524g614y   Atunci când se estimeaza câti membri ai unui grup împartasesc o anumita caracteristica stereotipizata, estimarile dau procente mai mari în cazul out­grupurilor.

§    24524g614y     24524g614y   Atunci când se estimeaza diferentele din cadrul unei populatii, procentele sunt mai mari în cazul ingrupurilor.

§    24524g614y     24524g614y   Atunci când se estimeaza cât de omogeni sunt membrii unui grup social, pro­centele sunt mai mari pentru outgrupuri.

Împartirea lumii în 'ei' si 'noi' produce de asemenea efectul de covariatie în cadrul outgrupurilor: tendinta de a-i percepe pe membrii outgrupurilor ca pose­dând trasaturi reunite într-un ansamblu unitar. De exemplu, tinerii considera ca fiind nesociabili, oamenii în vârsta sunt, totodata, si nefericiti, fara teluri care sa îi anime si lenesi. La rândul lor, cei de vârsta a treia considera ca tinerii (din ziua de azi) sunt preocupati numai de distractii si, totodata, superficiali, materialisti si lipsiti de buna crestere. Diferentele de optica se întâl­nesc la tot pasul:

§    24524g614y     24524g614y   Asiaticii din Extremul Orient se considera diferiti unii de altii si se simt jigniti atunci când occidentalii - pentru care toti sunt la fel - îi confunda între ei pe chinezi, coreeni, japonezi, vietnamezi etc.

§    24524g614y     24524g614y   Newyorkezii se mândresc cu diversitatea lor culturala si etnica; cei din afara vorbesc despre 'newyorkezul' tipic. La noi s-a ivit problema foarte sensibila a faptului ca, în vreme ce românii si tiganii sunt si se considera foarte diferiti, în strainatate multe cate­gorii de populatie îi considera pe toti strainii cu pasaport românesc drept 'tigani'.

§    24524g614y     24524g614y   Oamenii de afaceri vorbesc despre tipul de 'inginer', 'profesor' sau 'artist' si reciproc.

§    24524g614y     24524g614y   Liberalii îi pun pe toti conservatorii sau socialistii în aceeasi oala si invers.

Oamenii se grabesc sa generalizeze pornind de la un singur indi­vid la scara întregului outgrup. Cu cât se crede mai mult în omogeni­tatea outgrupului, cu atât sunt mai sigure judecatile asupra indivizilor din grupul respectiv. De ce se petrec aceste fenomene? Pe de o parte, nu percepem diferentele mai subtile dintre mem­brii outgrupului deoa­rece nu avem contacte frecvente cu ei; pe de alta parte, de multe ori nu ne întâlnim cu membrii cei mai reprezentativi ai outgrupului.

Factori socioculturali si motivationali

Pe lânga 'mecanismele' general umane descrise mai sus, intervin si factori situa­tionali. Categorizarea este foarte diversa, în functie de mentalitatile fiecarui grup. De ce totusi cele mai universale clasificari se fac dupa rasa, gen si orientari sexuale? De ce, sa spunem, un alb american ('caucazian' în limbajul corectitudinii politice) are tendinta sa categorizeze un pompier de culoare în primul rând ca negru si nu ca barbat sau pompier? O cauza poate fi efectul de antecedenta inertiala sau priming (discutat în capitolul anterior). Rasa devine însa un criteriu fundamental daca mass-media, parintii si cei de aceeasi vârsta descriu oamenii de rase diferite în tonuri foarte îngrosate.

Conteaza si factorii motivationali.

§    24524g614y     24524g614y   Indivizii bine situati obisnuiesc sa-i categorizeze pe ceilalti în ter­meni care îi ajuta sa mentina status quo în relatiile si ierarhiile sociale, justificând senti­mentul lor de superioritate: nevoiasii sunt incompetenti, lenesi, fara ambitie, lipsiti de educatie etc.

§    24524g614y     24524g614y   Daca - american si 'caucazian' fiind - ti­­-a luat casa foc, îl vei considera pe cel venit sa stinga focul drept în primul rând pompier, observând abia dupa aceea faptul ca este barbat si negru.

§    24524g614y     24524g614y   Atunci când ingrupul îsi simte amenintata identitatea, membrii lui au tendinta de a percepe grupul de apartenenta drept omogen, la fel cum o fac, de regula, în perceptia outgrupurilor.

Cum distorsioneaza stereotipurile perceptia indivizilor

Stereotipurile privind grupul distorsioneaza perceptia si interpretarea comporta­mentului indivizilor care fac parte din grup. Sa ne imaginam, mai întâi, ca o mama îsi brutalizeaza copilul, ca un avocat se poarta agresiv cu clientul sau ori ca un student la teologie îmbrânceste o ba­trânica pe strada. Sa ne imaginam apoi aceleasi situatii cu alti actori: un ins fara adapost (homeless) tipa la un copil; un ins cu cazier este agresiv; un skin head îmbrânceste o batrânica. Perceptiile se schimba radical. Primele cazuri sunt atipice, în vreme ce a doua lista de situatii este con­forma unor stereotipuri frecvente. Subiectii perceptiei sociale au tendinta de a-i vedea pe membrii grupurilor stereotipizate ca fiind mult mai asemanatori stereo­tipului decât sunt ei în realitate. Aceasta se întâmpla mai ales atunci când tinta stereotipului se comporta într-o maniera ambigua: subiectii elimina ambiguitatea interpretând com­por­tamentul în conformitate cu stereotipul. Iata un experiment care conduce la aceasta concluzie. Unor elevi americani de clasa a sasea, albi si negri, li se arata niste fotografii, reprezentând într-o maniera ambigua diferite acte de agresiune. Actele sunt apreciate ca fiind mai ticaloase si mai amenintatoare daca sunt puse pe seama negrilor, respectiv albilor.

Stereotipurile ne fac de asemenea sa ne reamintim mai bine infor­matiile conforme stereotipului decât cele care se abat de la acesta. În acest sens, merita mentionat experimentul clasic realizat în 1947 de Gordon Allport si Leo Postman. Unui lot de participanti albi li se arata o fotografie, reprezentând urmatoarea scena: în metrou, un alb prost îmbracat ameninta cu un brici un negru bine îmbracat. Cei care au privit fotografia relateaza apoi verbal scena altor participanti, acestia transmit la rândul lor informatia altor participanti s. a. m. d. Dupa sase relatari, în ultima versiune un negru ataca violent cu briciul un alb.

Câteodata se observa efectul opus. Atunci când un stimul difera flagrant fata de asteptarile subiectului, diferenta este amplificata, rea­lizându-se un efect de contrast. stim cu totii ca daca tinem mâna stânga cufundata în apa fierbinte si mâna dreapta în apa foarte rece, dupa ce ne cufundam ambele mâini în apa la o temperatura potrivita stânga simte rece, pe când dreapta simte cald. Cei care le atribuie negrilor sau sportivilor sau fotomodelelor o inteligenta inferioara au tendinta de a considera ca membrii acestor grupuri care dau dovada de inteligenta sunt extraordinar de inteligenti - mai destepti decât albii, inginerii sau profesoarele care s-ar comporta la fel. În acelasi mod, o femeie energica si sigura pe ea, cu succes în afaceri, este apreciata ca fiind mai dura si mai agresiva decât un barbat cu acelasi comporta­ment.

Mecanisme de conservare a stereotipurilor

Este nevoie de o sumara reflectie si de un minimum de obiectivitate pentru a ne da seama de faptul ca stereotipurile nu sunt decât niste clisee ultrasimplificatoare, care ne domina adesea în paguba noastra si întotdeauna în detrimentul, mai mult sau mai putin nemeritat, al celor ce fac parte din grupuri stereotipizate. si­ atunci, de ce se mentin stere­otipurile, în pofida inadecvarii lor? Cum se explica faptul ca, desi ne putem da seama cu destula usurinta de inadecvarea stereotipurilor, nu ne putem împiedica, totusi, sa continuam a-i privi pe indivizii din cadrul diferitelor outgrupuri cu care interactionam prin prisma deformatoare a stereotipurilor?

Corelatii iluzorii

Una dintre cauze trebuie cautata în usurinta cu care stabilim o serie de corelatii iluzorii: supraestimari ale asocierilor dintre variabile ce sunt numai superficial sau de loc corelate. Astfel de corelatii iluzo­rii rezulta în urma unor procese diferite:

Atunci când doua variabile sunt asociate întâmplator, indivizii au tendinta de a supraevalua corelatia lor daca variabilele sunt proe­minente, captând atentia prin ineditul sau ciudatenia lor. Iata la ce rezultate conduce urmatorul experiment: Un lot de participanti (A) observa 100 de acte comportamentale, dintre care 75 sunt pozitive si 25 negative. Un lot (B) observa numai 20 de acte comporta­men­tale, dintre care 15 pozitive si numai 5 negative. În ambele cazuri, proportia între tipurile de acte este aceeasi: 75% pozitive si 25% negative. Perceptia este corecta în cazul primului lot, pe când cel de-al doilea lot apreciaza ca 50% dintre acte au fost po­zitive si tot 50% negative. Rezulta ca oamenii supraesti­meaza asocierea dintre variabilele distincte 'grup minoritar' (mi­no­ritatea fiind mai vizibila în cazul lotului B) si 'acte deviante'.

Atunci când doua variabile sunt asociate întâmplator, indivizii au tendinta de a supraevalua corelatia lor daca variabilele sunt deja asociate, în mintile lor, într-o unitate de semnificatie. Iata meca­nismul acestor asocieri. Unui lot de subiecti i se cere sa înregis­treze frecventa unor asocieri de cuvinte precum: leu-tigru, leu-oua, sunca-tigru, sunca-oua. Subiectii supraestimeaza frecventa perechilor de cuvinte care formeaza asociatii semnificative si, ca atare, asteptate sau anticipate (în expe­rimentul de mai sus, asocia­tia cea mai frecventa este, fireste, aceea dintre sunca si oua). Stereotipurile îi fac pe oameni sa se astepte ca grupurile sociale si diferite trasaturi sa se asocieze precum sunca si ouale si sa supra­estimeze frecventa cu care observa efectiv astfel de asocieri. În consecinta, oamenii supraestimeaza asocierea între variabilele pe care se asteapta sa le descopere împreuna, respectiv între 'grupuri stereotipizate' si 'comportamentele stereotipizate' corespun­za­toare.

 Deoarece sunt mai usor observabili, minoritarii sunt supusi unui proces de deformare statistica a comportamentelor tipice. Odata format, stereotipul deter­mina memorarea si prelucrarea selectiva a infor­matiei, astfel încât ea sa îl sustina cu probe. Cine crede ca toti politicienii sunt corupti, va avea tendinta sa supra­estimeze numarul scandalurilor de coruptie din viata politica în comparatie cu actele de coruptie din alte sfere de activitate. Cine crede ca bolnavii psihic sunt periculosi va supraestima numarul crimelor violente comise de psiho­pati în com­paratie cu numarul de crime comise de oamenii 'normali'.

Atribuirea tendentioasa

Eroarea fundamentala de atribuire poate contribui si ea la perpe­tuarea stereo­tipurilor. Tendinta de a ignora sau de a subestima rolul factorilor situationali si de a supraevalua factorii dispozitionali ne face sa punem comportamentele celor care fac parte din grupuri stereotipi­zate pe seama trasaturilor ce intra în alcatuirea stereotipului. De aici se poate ajunge foarte usor la profetia autorealizatoare: din cauza stereotipului, profesorul se asteapta ca un elev de etnie rroma sa aiba rezultate slabe si îl trateaza ca atare, descurajându-l si scazându-i motivatia, ceea ce îi confirma stereo­tipul potrivit caruia tiganii sunt lenesi si nedotati pentru înva­tatura.

Atunci când evidentele sunt imposibil de ignorat, are loc un balans spre o atribuire situationala, tocmai pentru a se mentine stereo­tipul. Daca un ins etichetat drept subdezvoltat intelectual, neispravit sau lenes are niste rezultate remarcabile, ne putem apara stereotipul punând aceste rezultate pe seama norocului sau a unei motivatii speci­ale. Chiar limbajul ne ajuta sa ne pastram stereotipurile: despre un ins din cadrul ingrupului, care a luat nota 9 la un examen, spunem ca este destept, capabil etc.; când acelasi rezultat apartine cuiva din cadrul unui out­grup, spunem ca este un ins care a luat 9 si atât.

Subtipizarea

Câteodata ne pastram opiniile profund nefavorabile despre anumite grupuri, desi cunoastem indivizi din acele grupuri care ne sunt foarte agreabili si despre care avem opinii favorabile. În pofida cazurilor contradictorii, stereotipurile ramân intacte. De ce? În 1954, Gordon Allport arata ca mecanismul consta în delimitarea unor cazuri ori sub­tipuri exceptionale, în afara carora toate aprecierile negative se pastreaza pentru celelalte cazuri. Asa se întâmpla cu acei barbati care admit o subclasa de femei de succes în cariera, fata de care au toata consideratia, desi continua sa creada cu convingere ca restul femeilor (adica imensa lor majoritate) sunt proaste sau incompetente sau nese­rioase, astfel încât locul lor este la cratita. La fel se întâmpla la noi cu românii care se înteleg destul de bine cu maghiarii sau cu tiganii pe care îi cunosc, dar care continua sa creada ca maghiarii sunt niste ireden­tisti periculosi sau ca tiganii sunt lenesi si hoti irecuperabili.

În ce conditii indivizii atipici ne determina totusi sa ne revizuim opiniile stereotipe despre un grup si când ne pastram aceste opinii, considerându-i pe acesti indivizi atipici drept o subclasa nereprezenta­tiva?

§    24524g614y     24524g614y   Indivizii care contrazic stereotipul ne silesc sa ne revizuim opiniile daca sunt niste membri reprezentativi ai grupului din care fac parte. Astfel, un avocat care se abate de la imaginea stereotipa a tagmei avocatesti prin faptul ca este un ins cald si generos ne poate schimba imaginea despre avocati daca se potri­veste în anumite privinte cu aceasta imagine (este bine îmbracat si bogat) mai degraba decât daca ar fi atipic în toate privintele.

§    24524g614y     24524g614y   Probabilitatea modificarii stereotipului este mai mare daca exceptiile sunt dispersate în mai multi indivizi decât daca ele se concentreaza în doar câtiva indivizi remarcabili.

§    24524g614y     24524g614y   Exceptiile atenuate sunt mai influente decât exceptiile extreme. Acestea din urma chiar întaresc stereotipul, printr-un efect de bumerang: subiectii percep­tiei sociale pot fi atât de surprinsi, încât socul exceptiei extreme le readuce în minte cazurile care confirma stereotipul.

În America sunt înca puternice stereotipurile în care albii poseda o inteligenta superioara, în vreme ce negrii detin o zdrobitoare supe­rio­ritate atletica. La atenu­area acestor imagini stereotipe ar contribui mai mult un mare numar de negri rezonabil de destepti si de albi cu performante atletice onorabile decât o pot face numai câtiva negri geniali si doar câtiva albi superstaruri în sport.

Tendinte confirmationiste si profetii autorealizatoare

În capitolul 3 despre perceptia indivizilor, am vazut ca primele impresii se schimba adesea cu mare greutate, deoarece oamenii prelucreaza informatiile astfel încât ele sa le confirme credintele si opiniile anterior formate. Astfel de tendinte deforma­toare actioneaza si în directia mentinerii încapatânate a stereotipurilor. O problema este faptul ca oamenii care au ocazia sa afle mai multe despre o persoana sau un grup a caror imagine este stereotipi­zata cauta si retin doar acele informatii de natura sa le confirme stereotipurile. Acest fapt poate sa genereze o alta problema: expec­tatiile noastre fata de ceilalti ne pot determina sa actionam astfel încât sa îi facem pe ceilalti sa se comporte în conformitate cu expectatiile noastre. Este ceea ce am aratat, tot în capitolul 3, ca se numeste profetie autorealizatoare. Stereotipurile fata de grupuri pot genera acest fenomen la fel ca si în cazul indivizilor.

Astfel de procese pot fi extrem de subtile, dupa cum rezulta din concluziile unui experiment, realizat în 1997 de Mark Chen si John Bargh. În prima faza a experimentului, un grup de participanti albi au fost 'bombardati' cu imagini sub­liminale reprezentând chipuri de barbati negri sau albi. Dupa cum vom vedea ceva mai încolo, aceste mesaje subliminale pot sa declanseze stereotipuri de care recep­torul mesajelor nu este constient. Dupa aceasta expunere, fiecare participant a fost pus sa interactioneze într-un joc de cuvinte cu un alt participant alb, care nu fusese expus 'bombardarii' cu mesaje subliminale. Interactiunile au fost înregistrate pe banda video. Un grup de observatori au urmarit apoi comportamentul fiecarui par­ticipant, independent de cel al partenerului de joc, si au evaluat ostilitatea de care a dat dovada fiecare participant. Chen si Bargh au constatat ca participantii care, fara sa stie, receptasera imagini ale unor negri au manifestat mai multa ostilitate în raporturile lor cu partenerii de joc, probabil deoarece chipurile negrilor au declan­sat actiunea stereotipurilor despre populatia de culoare, asociate cu ostilitatea fata de aceasta. si fiindca acesti participanti s-au comportat ostil fata de partenerii lor, acestia au raspuns cu aceeasi moneda, dovedind, la rândul lor, chiar si mai multa ostilitate (vezi Graficul 4.1). Prin urmare, chiar daca acesti participanti nu au fost nici o clipa constienti de faptul ca vazusera vreun chip de negru în timpul studiului, expunerea la mesaje subliminale, reprezentând fetele unor barbati de culoare, a de­clansat un comportament ostil atât din partea celor care fusesera expusi, cât si din partea celor cu care ei au interactionat.

                                Graficul 4.1   Comportament conform stereotipurilor

                                                                         Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999)

Este stereotipizareaa inevitabila?
Procese automate si intentionale

Putem rezista activarii stereotipurilor? Multi oameni cred ca da si toate aparentele tind sa le dea dreptate. În fond, nu trebuie decât sa fim putin rezonabili pentru a ne da seama de faptul ca stereotipurile nu corespund decât rareori pe deplin cu reali­tatea si, odata ce-am înte­les acest lucru, ce ne-ar putea împiedica sa ne corectam voluntar tenta­tia gândirii stereotipe? Din nefericire, cercetarile dau rezultate mai putin optimiste.

Stereotipuri automate

În 1989, Patricia Devine considera ca, în formarea stereotipurilor, survin deopo­triva atât procese automate, cât si procese autocontrolate. Activarea stereotipurilor este ine­vitabila, datorita efectului de antecedenta inertiala (priming): în pofida bunelor noastre inten­tii, actionam fara sa ne dam seama în confor­mitate cu opiniile stereo­tipe. Iata concluziile sale:

1. Atunci când subiectii perceptiei sociale sunt supusi, chiar subliminal, efec­tului de antecedenta inertiala în ceea ce priveste unele aspecte particulare ale unui sterotip de larga circulatie, este foarte probabil ca stereotipul sa se activeze auto­mat în mintile lor. Iata si câteva probe experi­mentale în acest sens:

§    24524g614y     24524g614y   Un lot de studenti britanici au fost bombardati cu reprezentari subliminale ale unor cuvinte relevante pentru stereotipurile nega­tive despre negri (crima sau somer), precum si ale unor etichetari categoriale (negri, Indiile de Vest). Alt lot de studenti au fost expusi unor mesaje purtatoare de cuvinte neutre. Dupa aceea, într-un test pretins a nu avea nici o legatura cu primul, studentii din cele doua loturi au citit relatarile unor comportamente ale unui individ de rasa nepreci­zata; de exemplu "Joaca fotbal cu regularitate". Participantii din pri­mul lot au evaluat persoana tinta utilizând mai multe trasaturi negative din stereotip (negli­jent, agresiv): activarea partiala a stereotipului declanseaza automat întregul stereotip, ceea ce influenteaza gândurile si comporta­mentele ulterioare. Trebuie mentionat ca aceste rezultate sunt independente fata de nivelul individual al prejudecatilor fata de negri (adica si subiectii fara preju­decati accentuate se comporta la fel ca si cei cu prejudecati puternice).

§    24524g614y     24524g614y   Un experiment similar s-a realizat cu studenti americani. Un prim lot a fost supus efectului de priming în legatura cu agresivitatea (trasatura predominant masculina); un al doilea lot a suferit acelasi efect în legatura cu dependenta (trasatura predominant feminina); grupul de control nu a fost supus efectului de priming, nefiindu-i activate stereotipurile sexiste. Dupa aceea, toate gru­pele au avut de caracterizat un barbat-tinta si o femeie-tinta. Caracterizarile prime­lor doua grupe au fost mult mai accentuat stereotipe decât aprecierile grupului de control.

2. Atunci când subiectii primesc informatii sau indicii despre un grup stereo­tipizat care sunt în contradictie cu stereotipul, activarea acestuia nu este inevi­tabila. În orice caz, activarea stereotipului depinde de intensitatea prejudecatilor individu­ale.

3. Daca subiectii vin în contact cu un membru al grupului stereoti­pizat, acti­varea stereotipului depinde de atentia acordata acelui mem­bru. Iata rezultatele unui experiment interesant si ingenios. Se prezinta participantilor o caseta video, în care se vede o femeie purtând niste cartoane, pe care sunt scrise niste cuvinte incom­plete: r-ce si s-ort si li se cere completarea spatiilor goale. Daca femeia din ima­gine este de rasa extrem-orientala, iar participantilor nu li se distrage atentia, având posibilitatea sa o priveasca cu atentie, ei completeaza stereotip: rice (orez) si short (scund). Subiectii distrasi de o sarcina paralela nu au activat stereotipul. Daca stereotipul era deja activat, efectul este invers: cu cât subiectii sunt mai mult distrasi de o sarcina paralela, cu atât judecatile lor sunt mai stereotipe.

4. Scopurile subiectilor pot spori probabilitatea activarii stereoti­pului. Atunci când respectul de sine le este amenintat de un esec în îndeplinirea unei sarcini impor­tante, subiectii sunt mai motivati sa îi stereotipizeze negativ pe ceilalti pentru a-si ameliora imaginea de sine. Activarea stereotipurilor este facilitata si stimulata de prezenta unor membri ai grupurilor stereotipizate.

Stereotipuri explicite si controlate

Trei factori ne fac capabili sa depasim stereotipurile, judecându-i pe ceilalti în mai mare masura ca indivizi si nu doar ca exponenti im­personali ai unor grupuri stereo­tipizate.

§    24524g614y     24524g614y   cantitatea de informatii personale pe care le avem despre cineva: cu cât aces­tea sunt mai abundente si mai relevante, probabilitatea activarii stereotipurilor scade;

§    24524g614y     24524g614y   capacitatea cognitiva a subiectului de a se concentra asupra unui membru individual al unui grup stereotipizat: recurgerea la sim­pli­ficari stereotipe este mai probabila atunci când ni se distrage atentia, când suntem obositi, când bem alcool sau atunci când suntem într-o dispozitie afectiva proasta;

§    24524g614y     24524g614y   motivatia: atunci când subiectii sunt motivati sa judece obiectiv (în stabilirea unor relatii de parteneriat sau de competitie; când se face o comparatie rele­vanta asupra sinelui etc.) depasirea stereoti­purilor este mai probabila.

Efecte paradoxale ale încercarilor de depasire a stereotipurilor

Ce se întâmpla daca vrem pur si simplu sa abandonam judecatile stereotipe? Une­ori, straduinta în acest sens are efecte contrare: stereo­tipul este si mai puternic. Experimentele sunt graitoare în acest sens.

Neil McRae cere participantilor din prima grupa sa aprecieze un skin head, spunându-le ca trebuie sa-si inhibe stereotipurile nega­tive fata de aceasta categorie de tineri; celor din a doua grupa nu li se cere acest lucru. În a doua runda a expe­rimentului li se cere tuturor sa aprecieze un skin head fara nici o instructiune. Partici­pantii din prima grupa, care si-au inhibat stereotipurile în runda întâi, s-au dezlantuit în runda secunda, spre deosebire de ceilalti, care si-au pastrat modul de judecata.

Ce se întâmpla daca subiectii vor ei însisi sa îsi suprime stereoti­pu­rile? Se stie ca în situatiile de concentrare asupra sinelui (în fata camerei de luat vederi sau a publicului) judecata este mai lucida, mai obiectiva. Pusi în astfel de situatii, subi­ectii au fost mai putin sensibili fata de stereotipuri. Iesiti din situatie, si-au luat apoi revansa, întarindu-si judecatile stereotipe.

S-ar parea ca singura solutie de a ne curata gândirea si comporta­mentul de clisee simplificatoare nu este suprimarea stereotipului, ci efortul de concentrare asupra indivizilor ca indivizi si nu ca membri ai unor grupuri.

Prejudecatile

Stereotipurile rezulta ca urmare a categorizarii si a împartirii oame­nilor în in­grupuri si outgrupuri. Acestea sunt procese cognitive, care tin de modul în care ne formam o viziune, mai mult sau mai putin rationala, despre realitatea sociala. Daca discriminarea ar fi exclusiv urmarea unei gândiri stereotipe, ea ar putea fi comba­tuta numai prin revizuirea modului nostru de a-i judeca mental pe ceilalti. Dar nu e numai atât. Pe lânga felul în care gândesc despre ceilalti, trebuie sa ne intereseze si sentimentele lor fata de diferitele grupuri sociale. O a doua cale ce duce la dis­criminare este pavata cu prejudecati: senti­mente negative fata de anumite per­soane, bazate pe apartenenta lor la anumite grupuri.

Robbers Cave Experiment

În 1954, Muzafer Sherif a condus un experiment celebru si plin de învataminte, la care au participat doua grupe de elevi în vârsta de 11 ani - cu totii provenind din familii 'onorabile', bine crescuti si foarte manierati. Copiii au fost dusi în tabara Robbers Cave ("Pestera bandi­tilor"). Cele doua grupuri au petrecut primele doua saptamâni complet separate, dupa care s-au angajat în competitii tot mai înver­sunate, generatoare de rivalitate împinsa pâna la ura si agresivitate violenta. Toate încercarile educatorilor de conciliere între cele doua grupuri au esuat, coabitarea lor în situatii necompetitionale nefiind posibila. În cele din urma, experimentul a fost întrerupt, pentru ca lucrurile ame­nintau sa degenereze. Finalul a adus cu sine si împacarea celor doua grupuri rivale: integrarea lor a fost posibila numai atunci când li s-a dat sarcina de a duce la îndeplinire o misiune comuna - anume sa împinga autobuzul (chipurile defect) pâna în vârful unui deal.

Teoria conflictului real

Conform acestei teorii, expusa de Levine si Campbell în 1972, ostilitatea dintre grupuri este provocata de competitia directa pentru obtinerea si împartirea unor resurse limitate. În termeni economici, un grup poate obtine partea leului în lupta pentru pamânt, slujbe sau putere, în defavoarea altor grupuri. Perdantii se simt frustrati si resentimentari, în vreme ce câstigatorii se simt amenintati.

Competitia poate fi si una imaginara. America a fost tulburata de cazul unui tânar alb, Nathan Thill, care a ucis cu pistolul un negru în statia de autobuz doar pentru ca era negru si pentru ca el se considera un luptator angajat într-un razboi rasial. Întâmplarea este cu atât mai tragica daca avem în vedere ca Thill a împuscat si o femeie alba, mama a trei copii, care încercase sa-l ajute pe negrul cazut la pa­mânt, femeia ramânând paralizata pentru tot restul vietii.

În unele cazuri, resentimentul nu exprima teama fata de o amenin­tare a securi­tatii sau a resurselor personale, ci teama de o deposedare relativa: 'ei' au mai mult decât li se cuvine, partea 'noastra' e mai mica decât ar trebui din cauza lor! ('capra vecinului' în versiune auto­htona). Exista doua surse de nemultumire: deposedarea egoista este resimtita în legatura cu interesele individuale, pe când deprivarea fraternala este legata de grija fata de interesele ingrupului. Aceasta distinctie este foarte importanta în teoria care sustine ca orice compe­titie genereaza prejudecati. În SUA, sentimentele ostile fata de negri nu sunt legate de câstiguri sau pierderi personale, ci de teama ca albii risca sa îsi piarda pozitia privilegiata. Resentimentul fata de aceia care ameninta ingrupul explica, pe de alta parte, ostilitatea negrilor ameri­cani fata de albi, a canadienilor francofoni fata de vecinii lor anglo­foni sau aceea a musulmanilor fata de hindusi în nord-estul Indiei.

Teoria identitatii sociale

De ce sunt oamenii atât de sensibili când vine vorba de integritatea si statusul grupului lor de apartenenta în raport cu grupurile externe, chiar si atunci când nu sunt în joc interese personale? Sau poate ca sunt? Poate ca preocuparea fata de prestigiul ingrupului are o legatura cu respectul de sine al fiecarui individ? Daca raspunsul este afirmativ, atunci am avea o explicatie a faptului ca oamenii de pre­tutindeni considera ca propria lor natiune, limba, cultura si religie sunt mai de pret decât altele.

În 1971, Henri Tajfel pune primul aceste întrebari. Iata rezultatele unui test revelator. Se prezinta participantilor cu mare rapiditate linii punctate si se cere estimarea numarului de puncte din fiecare linie. Dupa test, se spune participantilor ca exista doua categorii distincte de oameni: "supraestimatori" si "subestimatori" cronici, împartindu-i în doua grupe dupa acest criteriu (în realitate, au fost grupati absolut la întâmplare). Dupa care s-a cerut fiecarui participant sa noteze perfor­mantele celorlalti.

Prin aceasta procedura s-au creat grupuri minimale - persoane categorizate pe baza unor asemanari triviale, de minima importanta. "Supra" si "sub" estimatorii lui Tajfel nu erau niste vechi adversari, nu aveau o istorie de antagonisme, nu erau frustrati, nu concurau pentru niste resurse limitate, nici macar nu se cunosteau unii pe cei­lalti. si totusi, fiecare participant a acordat mai multe puncte celor din pro­priul grup decât celor din grupul aparent opus. Acest tip de discriminare se numeste favoritism fata de ingrup. Chiar si atunci când categorizarea se face prin aruncare cu banul, fenomenul se produce. Alta forma de manifestare este atribuirea succeselor si a esecurilor: în cazul ingrupu­lui, succesul primeste o atribuire dispo­zitionala (am câstigat pentru ca suntem valorosi, perseverenti, ambitiosi, talentati etc.), iar esecul o atribuire situationala (am pierdut pentru ca împrejurarile ne-au fost potrivnice, adversarul infam, n-am avut noroc etc.); când vine vorba de out­grupuri, se întâmpla pe dos - esecurile primesc atribuiri dispo­zitionale, succesele atribuiri situationale.

Pentru explicarea acestui fenomen, Tajfel (în 1982) si John Turner (în 1987) propun teoria identitatii sociale. Fiecare individ cauta sa îsi amplifice respectul de sine, ce are doua componente: identitatea per­sonala si diferite identitati colective sau sociale, care se bazeaza pe grupurile carora le apartinem. Oamenii îsi pot spori respectul de sine fie prin reusite personale, fie prin afilierea la grupuri de prestigiu si de succes. Adeseori simtim nevoia de a-i diminua pe 'ei' ca sa ne simtim 'noi' în siguranta: fervoarea religioasa, devotiunea rasiala sau etnica si patriotismul pot satisface aceasta latura a identitatii noastre sociale. Aceasta teorie este sintetizata în Figura 4.1.

 Figura 4.1   Teoria identitatii sociale

Predictii de baza

Teoria identitatii sociale face doua predictii de baza: 1) ameninta­rile fata de propriul respect de sine amplifica nevoia de favoritism fata de membrii ingrupului; 2) expresiile acestui favoritism sporesc res­pec­­tul de sine.

În 1997, Steven Fein si Steven Spencer verifica experimental aceste predictii. Participantii rezolva mai întâi un test de abilitati verbale, dupa care unii primesc un feedback pozitiv - ceea ce le confirma sau le întareste respectul de sine, iar ceilalti primesc un feed­back negativ - ceea ce determina, în cazul lor, un respect de sine temporar dimi­nuat. Urmeaza un al doilea test - aparent cu totul independent fata de primul. Participantilor li se cere evaluarea unei aspirante la ocuparea unui post. Jumatate dintre participanti au de-a face cu italianca Maria di Caprio, cealalta jumatate cu evreica Julie Goldberg. Se obtin doua rezultate care confirma teoria identitatii sociale. La participantii cu respectul de sine temporar diminuat, evreica a fost mult mai prost apreciata decât italianca, desi 'dosarele' erau perfect egale. Dupa al doilea test, respectul de sine al participantilor 'sifonati' de primul test s-a refacut. O lovitura primita în respectul de sine trezeste prejudeca­tile, iar exprimarea lor ajuta la refacerea imaginii de sine (vezi Graficul 4.2).

Graficul 4.2   Respectul de sine si identitatea sociala

Diferente situationale, individuale si culturale

Ce fel de conditii stârnesc motivatia identitatii sociale? În 1991, Marilynn Brewer probeaza în studiile sale ca un factor de motivare pentru identitate sociala este marimea relativa a ingrupului. Minoritarii sunt întotdeauna mai sensibili si mai devotati grupului lor de apartenenta.

În 1995, Jeffrey Noel indica un alt factor de motivatie: statutul indi­vidului în cadrul ingrupului. Indivizii sunt cu atât mai motivati sa îi discrimineze pe outsideri cu cât detin în cadrul grupului o pozitie mai neînsemnata (este bine cunoscut, în acest sens, "zelul neofitului").

Exista, totodata, diferente considerabile între indivizi. De regula, prejudecatile sunt cu atât mai puternice si mai tenace cu cât respectul de sine al unei persoane depinde mai mult de influenta ingrupului.

Reactii fata de un statut inferior

Cum reactioneaza oamenii atunci când în ingrupul lor exista indivizi cu imagine meritat negativa sau atunci când apartin unui grup cu statut inferior? În 1990, José Marques constata ca sunt posibile doua tipuri de reactii: fie scaderea respectului de sine, fie distantarea de membrii jenanti ai ingrupului.

Iata un experiment care sus­tine aceste concluzii. Participantii evalueaza doua eseuri, unul foarte bun, celalalt foarte slab. Alternativ li se spune participantilor ca autorul eseului de slaba cali­tate este un coleg de la aceeasi facultate sau un student de la alta facultate. Atunci când autorul eseului bun face parte din ingrup, este supraevaluat; când autorul eseului prost face parte din acelasi grup, este judecat foarte drastic - fenomenul de distantare.

Atunci când întregul grup are un statut inferior, membrii lui îsi salveaza res­pectul de sine în doua modalitati:

§    24524g614y     24524g614y   Fie se bazeaza pe faptul ca nici un grup nu este inferior în toate privintele, ci doar sub anumite aspecte; domeniile în care grupul este inferior sunt subeva­luate, iar cele în care grupul detine supe­rioritatea sunt supraevaluate ('Noi nu stim prea multa carte, dar suntem foarte buni lautari sau fotbalisti - ori, iata, lumea se da în vânt dupa spectacol, si nu dupa stiinta' etc.)

§    24524g614y     24524g614y   Indivizii care se bucura de un statut superior în cadrul ingrupului lor se mul­tumesc cu acest lucru; e mai bine sa fii proeminent si respectat printre ai tai, chiar daca grupul ocupa o pozitie margi­nala sau inferioara, decât sa fii un nimeni într-un grup respectat. (Din nou se poate cita proverbul românesc "Decât codas la oras, mai bine în satul tau fruntas".) Avem aici, totodata, si raspunsul corect la cea de-a doua întrebare-test pentru bunul-simt: fals.

Discriminarea sexuala

Primele cuvinte rostite la nasterea un copil sunt: 'E baiat!' (botosei bleu) sau 'E fata!' (botosei roz). În primii ani de viata, baietelul tipic primeste în dar masinute, mingi, jocuri de constructii, pusti si truse de scule; fetita primeste papusi, animale de plus, truse de machiaj, masinute de cusut si ustensile de bucatarie în miniatura. Dupa ce copiii merg la scoala, multi se asteapta ca baietilor sa le placa matematica si computerele, iar fetelor literatura, muzica si lucrul manual. Ast­fel de disocieri persista si în anii de facultate: studentii sunt majoritari la politehnica si la stiintele naturale, studentele abunda la filologie si la stiintele umaniste. În structura fortei de munca, sunt mai multi barbati ingineri, medici, constructori, mecanici auto, pi­loti de avioane, bancheri sau militari. În schimb, femeile monopolizeaza alte profe­sii: secretare, profesoare, asistente medicale, însotitoare de zbor, casierite sau pur si simplu gospodine.

Traditionala împartire în bleu si roz nu mai este astazi atât de rigida pe cât era altadata. Multe din barierele ce îngradeau odinioara libertatea celor doua sexe au cazut, iar cele doua nuante s-au amestecat întrucâtva. Cu toate acestea, sexismul - prejudecatile si discriminarile bazate pe sexul unei persoane - înca mai exista. El se manifesta prin simplul fapt ca sexul este categoria sociala cel mai frecvent utili­zata pentru a ne identifica pe noi si pe ceilalti.

Stereotipuri sexuale

Ce spun oamenii atunci când li se cere sa descrie barbatul tipic si femeia tipica? Spun ca barbatii sunt mai aventurosi, asertivi, agresivi, independenti si ambitiosi; femeile sunt socotite a fi mai sensibile, blânde, supuse, afectuoase si întelegatoare. Aceste imagini sunt atât de universal raspândite, încât au fost reproduse de 2.800 de studenti din 30 de tari diferite din Europa, cele doua Americi, Africa, Asia si Australia. Imaginile pot fi identificate la copii de trei anisori, care manifesta deja stereotipuri de gen în ceea ce priveste jucariile potrivite pentru fiecare sex, tratând preferential copiii de acelasi sex în raport cu cei de sex opus.

Stereotipurile despre barbati si femei sunt atât de adânc înradacinate, încât influenteaza comportamentul adultilor fata de copii chiar din clipa nasterii lor. Iata constatarile unui studiu foarte interesant, efectuat de Rubin în 1974. Cincisprezece parinti de baieti si tot atîtia parinti de fete  - cu totii fiind la primul copil - au fost chestionati în primele 24 de ore dupa nasterea copiilor în legatura cu trasaturile acestora. Între fetite si baieti nu exista nici o diferenta de înaltime, greutate sau în aspectul fizic. Cu toatea acestea, parintii fetelor au apreciat ca odraslele lor sunt mai delicate, mai micute si cu tra­saturi faciale mai dragalase. În schimb, tatii baietilor i-au descris ca fiind mai mari, mai voinici, mai iuti si mai bine coordonati în miscari. Sa fi fost oare vorba de niste deosebiri reale, pe care numai parintii le puteau sesiza? Îndoielnic. Într-un alt studiu, realizat de sotii Condry în 1976, femei si barbati au vizionat o caseta video, pe care putea fi vazut un copil de noua luni. Participantilor din prima grupa li s-a spus ca e vorba de un baiat; celor din grupa a doua li s-a spus ca este o fata. Toti participantii au privit aceeasi caseta, dar per­ceptiile lor au fost deformate de stereotipurile sexuale. De exemplu, la un moment dat copilul începe sa plânga atunci când i se arata un Hopa-Mitica. Cum au inter­pretat participantii aceasta reactie? El s-a înfuriat, ea s-a speriat!

Oamenii din toata lumea fac deosebiri foarte clare între baieti si fete, între barbati si femei. Problema nu este daca aceste stereotipuri exista. Realitatea lor este incontestabila si, ca atare, nu trebuie sa ne îngrijoreze. În fond, negarea ori­caror diferente dintre cele doua sexe este un simptom de morbiditate sociala si psihica, generata de anumite carente identitare ale unor indivizi lipsiti de alte repere definitorii. Psihosociologii se întreaba (1) când aceste stereotipuri ne influenteaza perceptia sociala; (2) daca ele sunt corecte, iar daca nu sunt, (3) de ce sunt atât de rezistente.

Ce anume declanseaza stereotipurile sexuale?

În 1978, Kay Deaux si Brenda Major afirma ca trei factori contribuie la activarea stereotipurilor legate de sex: subiectul perceptor, tinta si situatia. Unii subiecti sunt mai atenti decât altii la genul persoanelor percepute. Sandra Bem îi numeste "sche­matici fata de sex" si îi caracterizeaza prin faptul ca au tendinta sa împarta lumea în termeni de masculin si feminin. Spre deosebire de ei, indivizii echilibrati în orientarile lor fata de cele doua sexe sunt perceptori "aschematici fata de sex", pentru care sexul nu este o categorie sociala dominanta. În general, schematicii acorda o atentie sporita sexului celorlalti, formându-si impresii negative despre cei care violeaza normele culturale de comportament acceptabil pentru barbati si femei.

Caracteristicile persoanei tinta pot, de asemenea, sa activeze stereotipurile de diferentiere între sexe. Persoanele cu aspect fizic subliniat masculin sau feminin dau impresia ca sunt accentuat masculine sau feminine în toate privintele. Uneori îmbracamintea cuiva ne poate atrage atentia asupra sexului sau. Brenda Taylor, o avocata din Florida, a fost concediata deoarece purta bluze fistichii, fuste foarte strâmte si multe bijuterii. sefii ei s-au plâns de faptul ca angajata lor facea o im­pre­sie de cocota în fata completului de judecata. Pe de alta parte, Ann Hopkins, ce lucra la o mare firma de contabilitate, si-a dat patronii în judecata pentru discrimi­nare sexuala. Foarte capabila, cu realizari mult peste nivelul colegilor de acelasi rang din firma, femeia spera sa fie promovata printre asociatii firmei - ceea ce i s-a refuzat, fiind preferati mai multi barbati, desi succesele lor profesionale erau cu mult inferioare. În cadrul procesului, pe care Ann Hopkins l-a câstigat la Curtea Suprema a SUA, sefii si colegii i-au reprosat femeii ca era . . . prea putin feminina, recomandându-i sa renunte la comportarea si îmbracamintea agasant de masculina! Dupa cum se vede, sexismul le poate pune pe femei în fata unor pretentii contra­dictorii, imposibil de satisfacut.

În sfârsit, anumite situatii sunt de natura sa sublinieze mai mult decât altele sexul unei persoane. Deosebit de importanta este proeminenta persoanei în context. Un singur barbat într-un grup de femei sau o femeie într-un grup de barbati atrag imediat atentia; simtindu-se observati, acestia sunt adeseori inhibati si sufera tul­bu­rari de comportament, care le diminueaza performantele. Cu foarte putin timp în urma (august 2003) am avut o dovada jenanta a faptului ca în România de astazi, cel putin în anumite cercuri, prejudecatile sexuale sunt penibil de active, în pofida asteptarilor noastre de a fi admisi în Uniunea Europeana. O ziarista de la Gazeta sporturilor nu a fost primita în avionul cu care echipa nationala de fotbal urma sa se deplaseze în Ucraina - desi avea toate acreditarile necesare si îsi platise calato­ria - pe motivul ca jucatorii nostri, în frunte cu antrenorul Iordanescu, au de multa vreme o superstitie, potrivit careia femeile aduc ghinion! stirea a facut ocolul în­tregii lumi, consolidând imaginea de tara înapoiata a României dar, ceea ce este cu mult mai îmbucurator, a declansat o neobisnuit de viguroasa reactie atât din partea presei, cât si a societatii civile, care au obligat Federatia Româna de Fotbal sa îsi ceara scuze si sa dea asigurari ca astfel de practici vor înceta.

Cât adevar contin stereotipurile sexuale?

Desi stereotipurile sexuale sunt atât de raspândite, se poate pune întrebarea daca ele sunt corecte sau nu. În cazul de fata, ar fi corecte daca ar reflecta anumite diferente universale si stabile între sexe, având un fundament genetic, sau daca ar reflecta niste diferente existente doar în anumite conditii societale si culturale, fara prezumtia ca ele ar persista si dupa modificarea acestor conditii. Majoritatea psiho­sociologilor au în vedere cel de-al doilea aspect.

Dupa multi ani de cercetare, se pot trage doua concluzii. În primul rând, opini­ile generale despre diferentele dintre barbati si femei contin un sâmbure de adevar. În al doilea rând, cel putin unele dintre aceste opinii simplifica si exagereaza acest adevar. Da, majoritatea barbatilor sunt mai agresivi, mai competitivi, mai asertivi si mai mult orientati catre performanta decât majoritatea femeilor. si iarasi da, majoritatea femeilor sunt mai sensibile, mai cooperante, mai protectoare si mai mult orientate catre ceilalti decât majoritatea barbatilor.  Dar stereotipurile noastre despre barbati si femei pot fi mai puternice si mai numeroase decât diferentele ca atare. Ca niste caricaturisti, avem tendinta de a îngrosa, de a extinde si de-a adânci deosebirile dintre cele doua sexe.

De ce rezista stereotipurile sexuale?

Daca barbatii si femeile sunt mai asemanatori decât se crede îndeobste, de ce rezista perceptiile exagerate ale diferentelor dintre ei? De ce mai exista înca atât de multe persoane de ambele sexe care îsi apara cu înversunare opiniile 'retrograde'? si în acest caz, regasim aceleasi mecanisme de conservare a stereotipurilor în general. Pornind de la prezumtia unor acute diferente între barbati si femei, oamenii manifesta urmatoarele tendinte:

§    24524g614y     24524g614y   tendinta de a percepe corelatii iluzorii, ce duce la supraestimarea procentului de barbati accentuat masculini si a celui de femei accentuat feminine;

§    24524g614y     24524g614y   tendinta de a  explica întregul comportament al barbatilor si femeilor prin atri­buiri de natura sa sustina stereotipurile sexuale, cum ar fi, de exemplu, a pune comportamentele ce contrazic stereotipurile pe seama unor împrejurari atipice;

§    24524g614y     24524g614y   tendinta de a scoate din discutie indivizii care nu se potrivesc cu stereotipul, încadrându-i în subtipuri nereprezentative;

§    24524g614y     24524g614y   tendinta de a cauta dovezi care sa sustina stereotipurile, determinând uneori tintele observatiei sa se comporte astfel încât sa le confirme.

În plus, au fost propuse si alte explicatii ale încapatânarii cu care persista în reprezentarile comune stereotipurile sexuale. Printre acestea se numara explicatiile care se concentreaza asupra imaginilor propagate de mass media si cultura de masa ori teoria rolului social.

Imagini mediatice si clisee ale culturii de masa

Se poate spune ca în tarile cele mai civilizate au apus de mult vremurile în care femeile erau portretizate întotdeauna schematic, ca niste fapturi slabe, supuse si, cel putin sub aspectul statutului social, inferioare. si totusi, cercetarile arata ca stereotipurile sexuale mai persista înca - de pilda în reclamele comerciale, în cartile pentru copii sau în clipurile muzicale.

Ceea ce conteaza mai mult e faptul ca imaginile mediatice îi pot influenta pe receptorii lor chiar fara ca acestia sa îsi dea seama. Gânditi-va la reclamele unor marci de bere sau de colonie pentru barbati. E foarte probabil ca reclamele care va vin în minte sa contina imaginile unor femei superbe, plantate ca obiecte sexuale, al caror scop principal este acela de a sugera ca ele reprezinta rasplata implicita a consumului respectivelor produse. Pot astfel de reclame sa influenteze nu numai imaginea barbatilor despre femei, dar si comportamentul lor imediat fata de ele? În 1995, Laurie Rudman si Eugene Borgida au realizat un experiment menit sa dea un raspuns acestei întrebari. Au fost recrutati un numar de studenti, dispusi sa participe la un 'proiect de prospectare a pietii'. Participantii au vizionat o caseta video care continea fie reclame sexiste (înregistrate de pe diferite posturi de televiziune), fie reclame ale acelorasi produse, dar care nu contineau imagini cu sugestii sexuale. Sar­cina participantilor era aceea de a evalua reclamele în functie de anumiti para­metri, de genul 'placut - neplacut', 'atrage - nu atrage atentia' etc. Dupa înde­plinirea acestei sarcini si dupa ce au mai petrecut câteva minute rezolvând alte sarcini pe calculator, participantilor li s-a spus ca experimentul s-a încheiat. Li s-a mai cerut însa un lucru: sa-l ajute pe experimentator - care era extrem de aglo­merat - luând un interviu unei femei care solicita un post de 'complice' într-un alt proiect de cerce­tare. Cu o singura exceptie, toti participantii au acceptat.

Fiecare participant a fost condus într-o încapere unde urma sa fie intervievata femeia, care era, de fapt, complicea experimentatorului. Participantului i s-au dat câteva întrebari de ghidaj si a fost lasat singur cu femeia, în vreme ce experi­mentatorul s-a dus sa înregistreze video interactiunea dintre cei doi cu o camera ascunsa. Ulterior, un numar de femei-observator au vizionat înregistrarile si au evaluat comportamentul fiecarui participant fata de femeia intervievata în functie de proximitate (cât de aproape de complice s-a asezat participantul?), dominanta (cât de autoritar s-a comportat participantul? cât de des a întrerupt-o pe complice?) si comportament sexualizat (cât de atent a privit corpul femeii? cât de motivat sexual parea sa fie?). Barbatii care vizionasera reclamele sexiste au primit evaluari semnificativ mai ridicate, pe toate cele trei dimensiuni, decât aceia care privisera reclamele de control. Dupa ce fusesera 'alimentati' cu imagini de femei ca obiecte sexuale, în virtutea efectului de antecedenta inertiala (priming), barbatii au tratat-o pe femeie ca pe un obiect sexual.

Reclamele comerciale le influenteaza în egala masura si pe femei. Într-o serie de studii, Florence Geis si colegii sai au creat doua seturi de reclame TV. În primul set, personajele feminine erau portretizate în maniera stereotipa: o femeie servea cina sotului întors de la serviciu ori încerca sa îl seduca printr-un comportament supus si alintator. În cel de-al doilea set, rolurile erau inversate. Un numar de  studente au vizionat unul din cele doua seturi de reclame. Cele care au urmarit reclamele stereotipe au probat ulterior, în rezolvarea altor sarcini experimentale, mai putina încredere în fortele proprii, mai putina independenta si aspiratii pro­fesionale mai modeste prin comparatie cu studentele care au vizionat reclamele contra-stereotipe. Fie ca se duc si cumpara sau nu produsele carora li se face o reclama explicita la televiziune, consumatorii 'cumpara'  mesajele lor implicite în legatura cu sexul - mesaje care pot declansa profetii autorealizatoare.

Imaginile despre barbati si femei difera si în alte modalitati, mai subtile. Dupa ce au examinat 1750 de fotografii din reviste precum Times sau Newsweek, Dane Archer si colegii sai au identificat ceea ce ei au numit "fatism" (face-ism): tendinta catre o mai mare proeminenta faciala în fotografiile barbatilor în comparatie cu fotografiile femeilor. Acest fenomen este atât de accentuat, încât a fost relevat de analiza a 3.500 de fotografii din diferite tari, a unor portrete clasice din secolul al XVII-lea sau a unor schite desenate de studenti. Desi se pot oferi mai multe expli­catii ale 'fatismului', o interpretare populara este aceea ca proeminenta faciala este un indiciu de forta si dominanta. În acord cu aceasta ipoteza, Miron Zuckerman si Suzanne Kieffer au examinat în 1994 diferite fotografii, portrete sau marci postale si au constatat o tendinta mai accentuata de subliniere a proeminentei faciale în portretele albilor prin comparatie cu cele ale negrilor. Au mai descoperit, totodata, ca persoanele portretizate cu o mare proeminenta faciala sunt apreciate ca fiind mai dominante - indiferent de rasa. Oricare ar fi explicatia, este limpede ca stereo­tipurile pot fi perpetuate prin subtilitatile portretizarii chipului omenesc. (Se vede acum ca raspunsul corect la cea de-a treia întrebare-test pentru bunul-simt este: adevarat.)

Teoria rolului social

Mass media si cultura de consum nu sunt singurii factori socioculturali care contribuie la conservarea stereotipurilor legate de sex. Îmaginati-va pe cineva dac­tilografiind o scrisoare pentru altcineva, care conduce o corporatie. Nu-i asa ca vizualizati o secretara (femeie) lucrând pentru un director (barbat)? Elaborata în 1987 de catre Alice Eagley, teoria rolului social sustine ca, desi perceptia diferen­telor dintre sexe poate fi bazata pe anumite deosebiri reale, ea este amplificata de rolurile sociale inegale pe care le detin barbatii si femeile. Procesul parcurge trei etape. În primul rând, datorita unor factori biologici si sociali, s-a instituit în timp o diviziune a muncii între cele doua sexe - atât în mediul domestic, cât si în sfera ocupationala. E de asteptat ca barbatii sa lucreze în constructii sau în afaceri; e mai probabil ca femeile sa aiba grija de copii si sa aiba slujbe cu statut social ceva mai scazut. În al doilea rând, întrucât oamenii se comporta astfel încât sa intre cât mai bine în rolurile lor sociale, e de asteptat ca barbatii sa detina mai multa forta fizica, sociala si economica. În al treilea rând, aceste diferente comportamentale stau la baza perceptiei sociale, facându-ne sa-i vedem pe barbati ca dominanti 'prin natura lor', iar pe femei sa le vedem domestice, tot 'prin natura lor' desi, în realitate, dife­rentele reflecta rolurile pe care le joaca unii si celelalte. Pe scurt, stereotipurile sexuale sunt modelate de (si frecvent confundate cu) distributia inegala a femeilor si a barbatilor în diferite roluri sociale (vezi Figura 4.2). Potrivit acestei teorii, dife­rentele percepute între barbati si femei se bazeaza pe anumite deosebiri comporta­mentale reale, despre care se presupune în mod eronat ca provin mai degraba din trasaturi constitutive ale fiecarui sex decât din inegalitatea rolurilor sociale. Atunci când rolurile se inverseaza, stereotipurile legate de sex dispar.

   Figura 4.2   Teoria rolului social despre perpetuarea stereotipurilor legate de sex

Discriminarea sexuala: un dublu standard?

Se poate spune ca diversitatea este sarea si piperul vietii si ca stereotipurile legate de sex nu sunt intrinsec rele, atîta timp cât femeile si barbatii sunt portretizati ca fiind diferiti, dar egali. Dar sunt atributele masculine si cele feminine pretuite în mod egal? Sunt femeile si barbatii judecati cu acelasi etalon ori exista un 'dublu standard'?

În 1968, Philip Goldberg a cerut unui grup de studente de la un colegiu de fete sa evalueze continutul si stilul câtorva articole. Când era semnat John McKay, materialul a primit aprecieri sensibil mai favorabile decât atunci când era semnat Joan McKay, ceea ce l-a facut pe Goldberg sa se întrebe daca nu cumva si femeile au prejudecati fata de femei! Alte studii au revelat faptul ca oamenii devalorizeaza adesea performantele femeilor care fac treburi 'rezervate' barbatilor, atribuind suc­cesele lor mai degraba sansei decât abilitatii. Aceste rezultate sunt însa contrazise de concluziile altor studii.

si totusi discriminarea sexuala continua sa existe. Este suficient sa privim sta­tisticile, care arata ca în orice tara din lume anumite profesii sunt cvasiexclusiv ocupate de barbati, respectiv de femei. Drumul catre segregatia profesionala este deschis de discriminarea din scoala elementara, care pune primele caramizi de la temelia orientarii spre o viitoare cariera. Ulterior, atunci când barbati si femei cu aceeasi calificare concureaza pentru ocuparea unui post, intervin înca o data con­siderentele sexuale; cercetarile arata ca angajatorii îi favorizeaza pe barbati pentru asa-numitele meserii masculine (cum ar fi aceea de manager al unei companii pro­ducatoare de masini) si pe femei pentru profesiile asa-zis feminine (cum ar fi aceea de receptioner de hotel).

Discriminarea rasiala

Rasismul - discriminarea bazata pe criterii etnice si rasiale - este un fenomen de larga raspândire în lumea contemporana. El are o importanta cu totul deosebita în societatea americana, unde i se acorda multa atentie si este studiat pe toate fetele. Studiile americanilor sunt însa relevante si pentru societatea noastra, unde - chiar daca rasismul nu cunoaste forme de manifestare virulente, de natura sa genereze conflicte sociale de mare amploare - este, totusi, prezent si din ce în ce mai des comentat. Discriminarea tiganilor este o realitate de necontestat - ca si prezenta unor conflicte interetnice, câteodata extrem de violente, între români si tigani. Alte minoritati etnice, precum maghiarii si secuii, se plâng de faptul ca sunt excluse din structurile administratiei locale, din armata, politie si serviciile de informatii. Periodic, tot felul de manifestari xenofobe si antisemite ne atrag critici din partea presei interna­tionale; chiar daca aceste manifestari nu au amploare si se rezuma la declaratiile belicoase si iresponsabile ale unor indivizi cu tulburari de personalitate sau ale unor grupuscule (deocamdata) numai declarativ extremiste, nationalist-sovine, ele pateaza imaginea tarii pe arena internationala si compromit faptul real ca, în general, românii sunt un popor tolerant, primitor si fara înclinatii de respin­gere violenta a celor de alta etnie sau rasa. Cu toate acestea, dupa cum vedea, nu toate formele de discriminare rasiala sunt ostentative si virulent agresive. Exista si forme ceva mai subtile de prejudecati rasiale, care conduc la discriminare si care, neîndoielnic, se regasesc la tot pasul si în societatea noastra, la fel ca si discrimi­narile sexuale.

Nu numai albi si negri

Am vazut mai devreme ca oamenii îi favorizeaza pe membrii ingrupului lor si îi discrimineaza pe cei ce fac parte din outgrupuri. Nu e deci câtusi de putin de mirare ca oamenii din întreaga lume îi discrimineaza pe cei de alta rasa. Nici unul dintre noi nu este cu totul imun fata de orice manifestare de rasism si nimeni nu e la adapost de orice posibilitate de a fi, la rându-i, tinta unor discriminari rasiste (sa ne gândim la sentimentele de frustrare, de multe ori justificate, ale românilor ono­rabili care calatoresc în Europa Occidentala, unde au de suferit, în forme de-a dreptul brutale sau, câteodata, mai subtile din cauza faptului ca apartin unei natiuni ce s-a straduit parca sa-si faca o faima cât mai proasta pretutindeni). Este însa important sa avem în vedere ca rasismul se manifesta la diferite niveluri. La nivel individual, oricare dintre noi poate fi rasist fata de o anumita persoana. Dar exista si factori insti­tutionali si culturali care privilegiaza în mod nedrept anumite cate­gorii de oameni, dezavantajând alte categorii. Copiii care cresc sub influenta cât se poate de palpa­bila a acestor institutii si forme culturale învata rapid sa descifreze semnele prin care societatea arata ca nu tuturor cetatenilor unui stat li se atribuie aceeasi valoare.

Dupa cum exista diferite niveluri de manifestare a rasismului, exista si diferite tinte ale sale. Initial, cercetarile psihosociologilor au vizat discriminarea negrilor de catre albii din America. Astazi, studiile de psihologie soci­ala trebuie sa ia în considerare si discriminarea altor rase sau etnii, printre care asiaticii, evreii sau latino-americanii. Lucrurile sunt tot mai complicate daca avem în vedere faptul ca numarul copiilor metisi este din ce în ce mai mare, depasind doua milioane în SUA si fiind probabil comparabil în Europa occidentala. (Este suficient sa privim selec­tionatele de fotbal sau de atletism ale unor tari precum Marea Britanie, Franta, Portugalia sau Suedia, spre a vedea o majoritate de sportivi de culoare, cu nume de loc exotice, nascuti din parinti de rase diferite, crescuti si educati în aceste tari.)

În pofida originilor etnico-rasiale multiple ale acestor indivizi, multi oameni îi categorizeaza în modalitati ultrasimpliste. De exemplu, presa l-a catalogat pe Tiger Woods drept cel mai mare jucator de golf negru din istorie, un erou si un model pentru copiii americani de origine africana. Dar Tiger Woods nu se considera a fi 'negru' sau 'african-american' - nu pentru ca si-ar nega aceasta componenta a identitatii sale, ci pentru ca îsi revendica si celelalte componente. El este pe sfert tailandez, pe sfert chinez, pe sfert alb, având si o optime de sânge negru si o alta optime de sânge indian (piele rosie). Când este întrebat ce este, Woods raspunde: "Sunt cine sunt, indiferent ce-ati vedea în fata ochilor". Pe când era copil, chiar a inventat termenul "Cablinasian" pentru a se descrie pe sine, combinând Caucasian, Black, Indian si Asian. Cu toate acestea, Woods constata ca multa lume prefera sa utilizeze etichete mai simple si mai familiare - iar aceste etichete fac ca perceptorii sa se poata bizui în continuare pe stereotipurile si prejudecatile lor.

Rasismul modern

si Tiger Woods si numerosi alti sportivi de talia lui sunt înca tinta unor remarci rasiste din partea suporterilor. Suntem înca departe de o societate pe deplin elibe­rata de pre­judecati rasiste. Cu toate acestea, analiza legislatiei americane si euro­pene, sondajele de opinie, datele sociologice si cercetarile psihosociologice arata ca prejudecatile si discriminarile rasiale si-au pierdut din intensitate în ultimele decenii. Daca stam sa ne gândim, nu cu multa vreme în urma, lui Tiger Woods nici macar nu i s-ar fi permis sa joace golf ca profesionist.

Într-un studiu clasic despre stereotipurile etnice, publicat de catre Daniel Katz si Kenneth Braly în 1933, se constata ca studentii albi îl considerau pe americanul alb mediu drept inteligent, harnic si ambitios. În schimb, negrii erau descrisi ca fiind superstitiosi, ignoranti, lenesi si nepasatori. În numeroase reluari ale anchetei, între 1951 si 1993, atribuirea de catre albi a acestor trasaturi negative negrilor s-a dimi­nuat. Tabelul 4.1 prezinta unele dintre schimbarile prejudecatilor rasiale ce au fost relevate de aceste studii. Daca dam crezare sondajelor de opinie, prejudecatile rasiale din Statele Unite s-au redus drastic dupa cel de-al doilea razboi mondial. E un motiv de bucurie, însa ramâne întrebarea daca aceste rezultate sunt credibile sau poate ca rasismul a devenit doar mai putin manifest.

Tabelul 4.1   Schimbari ale rasismului manifest

Procentul de participanti albi selectând o trasatura pentru a-i descrie pe negrii americani

 

Trasatura

1933

1967

1993

 

superstitiosi

lenesi

nepasatori

ignoranti

muzicali

foarte credinciosi

prosti

84%

75

38

38

26

24

22

13%

26

27

11

47

8

4

1%

5

2

5

12

17

0

 

Procentul de albi care declara ca sunt de acord sa intre în diferite relatii cu negrii

1949

1968

1992

 

Îi accept pe negri în calitate de:

colegi de serviciu

prieteni

vecini pe aceeasi strada

rude prin alianta

78%

51

41

0

98%

97

95

66

99%

96

95

74

 

Procentul adultilor care se declara de acord cu afirmatia: 'E în regula daca albii si negrii ies împreuna'.

1987

1997

 

48%

69%

 

                                                                                                          Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999)

Oamenii au tendinta sa asocieze prejudecatile fata de negri cu rasismul sfida­tor: sclavie, linsari, Ku Klux Klan, segregarea serviciilor publice, pretentia ca toti negrii sunt inferiori etc. Desi acest rasism ostentativ continua sa existe, unii îl declara 'demodat', spre a-l deosebi de formele mai subtile si mai voalate de rasism care au aparut în ultimul timp. Desi aversiunea deschisa fata de negri este negata, ea a fost înlocuita în parte de rasismul modern - o forma mai discreta de manifes­tare a prejudecatilor rasiale, care poate fi depistata ori de câte ori se face în forme social­mente acceptabile sau este usor de rationalizat. Pe scurt, poate ca simptomele vizibile ale rasismului s-au schimbat, dar boala ascunsa ramâne.

Potrivit teoriilor rasismului modern, multi oameni sunt ambivalenti în pozitia lor fata de problemele rasiale. Ei doresc sa se poata considera nepartinitori, totusi nutresc în continuare sentimente de anxietate si discomfort în prezenta altor grupuri rasiale. Exista multe dovezi ale acestei ambivalente. De exemplu, multi americani albi se declara verbal de acord cu principiile egalitatii rasiale dar, în practica, se opun casatoriilor mixte, candidaturii politice a persoanelor de culoare si politicilor rasial simbolice. Exista mai multe teorii ale rasismului modern, dar toate subliniaza contradictiile si tensiunile care conduc la forme subtile, adeseori inconstiente, de prejudecati si discriminare.

Detectarea rasismului modern

Daca oamenii au prejudecati pe care nu le marturisesc ori de care nici nu sunt pe deplin constienti, cum putem sti daca exista aceasta forma discreta de rasism? S-au inventat mai multe metode de identificare a rasismului modern. Una dintre ele se bazeaza pe utilizarea unui pretins detector de minciuni (bogus pipeline). Întrucât oamenii nu vor sa fie prinsi ca spun minciuni, aceasta metoda obtine raspunsuri ceva mai sincere la anumite întrebari mai sensibile. De exemplu, studentii albi i-au caracterizat pe negri în termeni mai negativi atunci când s-a folosit aparatul decât atunci când nu s-a apelat la el.

Dar pentru ca rasismul modern este atât de subtil, oamenii nu pot sesiza gradul în care atitudinile si comportamentele lor reflecta aceasta forma de rasism, chiar daca sunt puternic motivati sa o faca. De aceea, în locul întrebarilor directe, psiho­sociologii au elaborat alte modalitati de masurare a rasismului modern. Samuel Gaertner si John Davidio au constatat ca prejudecatile ascunse pot fi detectate cu ajutorul timpului de reactie - timpul necesar pentru a raspunde la o întrebare. Iata un exemplu. Într-unul dintre studiile lor, participanti albi au avut de urmarit dife­rite perechi de cuvinte, trebuind sa apese pe un buton ori de câte ori considerau ca respectivele cuvinte se potrivesc. În fiecare caz, cuvântul Albi sau Negri facea pereche fie cu un termen pozitiv (curat, destept), fie cu unul negativ (prost, lenes). Rezultatele au fost revelatoare. Participantii nu au asociat pe fata Negri cu termenii negativi sau Albi cu termenii pozitivi si au fost la fel de iuti în respingerea terme­nilor negativi în ambele cazuri. Totusi, participantii au raspuns mai repede la aso­cierile dintre termenii pozitivi si Albi si decât în cazul asocierilor cu Negri. Pentru ca e nevoie de mai putin timp pentru a reactiona la stimulii care sunt în acord cu atitudinile existente, aceste rezultate sugereaza ca participantii erau inconstient predispusi sa asocieze trasaturile pozitive mai degraba cu albii decât cu negrii. E de asemenea revelator faptul ca reactiile partinitoare ascunse de acest gen nu pot fi, de regula, anticipate pe baza intensitatii declarate a prejudecatilor participan­tilor. În schimb, reactiile oamenilor în cazul unor sarcini mai explicite si mai mult controlate con­stient - cum ar fi, de exemplu, decizia privind vinovatia unui acuzat alb sau negru într-un proces simulat - sunt predictibile pe baza declaratiilor subiectilor pri­vind amplitudinea prejudecatilor lor rasiale.

În rasismul modern, prejudecatile fata de minoritati ies la suprafata mai ales în acele împrejurari în care exprimarea prejudecatilor este scutita de riscuri, social­mente acceptabila si usor de rationalizat, datorita ambiguitatii lor. De exemplu, într-un studiu privind comportamentul de ajutorare, participantele albe lucrau în grupuri în care o complice alba sau neagra avea nevoie de ajutor ca sa-si poata îndeplini sarcina. Când participantele au fost facute sa creada ca acea complice s-a straduit din rasputeri sau atunci când li s-a cerut sa o ajute, majoritatea au raspuns favorabil. Dar atunci când au avut motive sa creada ca respectiva complice nu s-a straduit din cale afara sau daca nu li s-a cerut sa o ajute, mai multe participante au refuzat sa-i dea ajutor femeii de culoare decât cele care nu au vrut sa o ajute pe cea alba. Atunci când împrejurarile le-au oferit participantelor o scuza pentru un ras­puns negativ, ele au facut discriminari rasiale.

Aceste rezultate pot sa para subtiri, dar ele sugereaza ca prejudecatile rasiale sunt atât de înradacinate în cultura noastra, încât stereotipurile negative sunt la fel de greu de dizlocat ca si deprinderile rele. În fapt, multi albi care se considera lip­siti de prejudecati admit ca uneori nu reactioneaza fata de negri sau fata de alte grupuri, precum homosexualii, asa cum ar trebui - ceea ce îi face sa se simta vino­vati si sa le fie rusine de ei însisi. Atunci când au motive sa se suspecteze de a se fi lasat influentati de prejudecati rasiste, albii cu prejudecati de mica intensitate pot chiar sa devina partinitori în directie opusa în rezolvarea unor sarcini explicite, în care controlul constient este mai accentuat, favorizându-i nu pe albi, ci pe negri.

Un aspect tulburator al rasismului modern este faptul ca el poate fi invizibil celor care îl promoveaza. În 1974, Carl Word si colegii sai au facut un experiment privind interviurile candidatilor pentru ocuparea unei slujbe si au constatat ca ste­reotipurile rasiale pot afecta negativ performantele solicitantilor de culoare. Fara sa-si dea seama, participantii albi s-au asezat mai departe de candidati, au comis mai multe erori de vorbire si au scurtat interviul atunci când au avut de-a face cu un negru. Acest stil rece si impersonal de abordare i-a facut pe solicitanti sa dea dovada de mai multa nervozitate si stângacie. Pentru persoanele de culoare de pe piata fortei de munca, implicatiile sunt îngrijoratoare. Dupa interviu si angajare, greutatile nu dispar. În 1987, Thomas Pettigrew si Joanne Martin au remarcat ca atunci când se prezinta la serviciu, minoritarii se confrunta cu trei tipuri de atitudini partinitoare:

§    24524g614y     24524g614y   Stereotipurile negative îi fac pe angajatori si pe colegi sa se astepte la foarte putin din partea minoritarilor, iar aceste expectatii scazute sunt greu de învins.

§    24524g614y     24524g614y   În organizatiile în care lucreaza putini minoritari, noii angajati atrag o atentie exagerata, care îi face pe observatori sa supradimensioneze atât trasaturile lor negative, cât si pe cele pozitive.

§    24524g614y     24524g614y   De multe ori se crede ca minoritarii au fost angajati preferential, ceea ce ridica si mai multe semne de întrebare fata de competenta lor.

Masurarea intensitatii prejudecatilor rasiste moderne

Indivizii se deosebesc între ei dupa intensitatea tendintelor lor rasiste, a carei esti­mare este însa dificila, data fiind natura ascunsa a acestor tendinte. În 1986, John McConahy a elaborat Scala Rasismului Modern, alcatuita dintr-o serie de întrebari astfel concepute încât cei testati sa nu îsi dea seama de faptul ca scala masoara intensitatea prejudecatilor rasiste în contrast cu alte atitudini, mai abstracte si mai ambigue. Initial, Scala Rasismului Modern a dat rezultate satisfacatoare în predic­tia activarii stereotipurilor negative ale albilor fata de negri în diferite situatii. Dupa acelasi model, a fost elaborata apoi si o Scala a Neo-Sexismului. Dupa un timp, însa, rezultatele n-au mai fost atât de concludente, studii ulterioare dovedind ca indivizii foarte motivati sa îsi controleze exprimarea tendintelor rasiste pot sa înre­gistreze scoruri mici pe Scala Rasismului Modern si totusi sa aiba în realitate tendinte rasiste destul de pronuntate.

O solutie mai satisfacatoare pare a fi utilizarea timpului de reactie nu numai pentru detectarea tendintelor de rasism modern, ci si pentru estimarea diferentelor individuale. În 1995, Russell Fazio si colegii sai au elaborat o metoda numita bona fide pipeline, în care participantii rezolva mai multe probleme de memorie si de judecata care se pretind a fi un studiu despre prelucrarea informatiei. În timp ce urmaresc derularea unor fotografii reprezentând chipuri ale unor studenti de diferite rase, participantilor li se prezinta o serie de adjective, pozitive sau negative, iar ei trebuie sa raspunda apasând cât pot de repede pe un buton atunci când considera ca  un adjectiv este bun sau rau. Ceea ce nu sesizeaza participantii este faptul ca rasa persoanei pe care au vazut-o în imaginea anterioara prezentarii unui adjectiv poate sa influenteze rapidi­tatea cu care apreciaza calitatea adjectivulului. Într-un studiu, de pilda, participantii albi au avut nevoie de mai mult timp ca sa aprecieze daca un adjectiv pozitiv este bun dupa imaginea unui negru decât dupa imaginea unui alb.  Participantii negri au procedat mai rapid atunci când un adjectiv negativ a fost pre­cedat de imaginea unui alb. Gradul individual de intensitate a prejudecatilor rasiste se estimeaza în functie de masura în care raspunsurile unei persoane sunt influentate de rasa celor din fotografiile vizionate. În 1998, Anthony Greenwald si colegii sai au elaborat ceea ce ei numesc Testul de Asociere Implicita, care estimeaza masura în care sunt asociate doua concepte (precum negru-bun / alb-rau fata de negru-rau / alb-bun).

Un avantaj important al acestor teste este faptul ca li se cere participantilor sa emita judecati rapide ce sunt influentate de atitudinile lor rasiale fara ca ei sa fie constienti de aceasta influenta si fara sa o poata controla. În consecinta, testele scot la iveala prejudecati care nu pot fi detectate prin masurarea declaratiilor directe. si chiar daca diferentele se masoara în fractiuni de secunda, ele stau la baza unor pre­dictii corecte ale unor judecati sau comportamente reale si semnificative.

Poate fi contactul intergrupal o solutie?

Rasismul modern este greu de eliminat deoarece se strecoara ca un lup în blana de oaie si se manifesta în modalitati deghizate. Exista o solutie? Pot fi stereotipurile si prejudecatile maturate printr-o sustinuta campanie mediatica, menita sa informeze populatia ca expectatiile si temerile sale sunt nefondate? Psihosociologii au consi­derat ca astfel de eforturi de comunicare persuasiva ar putea da unele rezultate, dar cu eficienta limitata. Exista, totusi, motive de speranta.

Desegregarea scolara: marele experiment

În cazul istoric din 1954, procesul Brown contra Board of Education din Topeka, Curtea Suprema a SUA a decis ca scolile separate pe criterii rasiale sunt intrinsec generatoare de inegalitate, ceea ce violeaza Constitutia americana. În parte, decizia s-a bazat si pe argumentele oferite de treizecisidoi de specialisti eminenti în stiintele sociale, care au dovedit efectele negative ale segregarii asupra respectului de sine si a performantelor scolare ale elevilor si studentilor negri, ca si asupra re­latiilor interrasiale în general. Decizia Curtii Supreme a antrenat natiunea americana într-un experiment la scara macrosociala. Cu ce efecte?

La vremea respectiva, decizia în cazul Brown a fost controversata. Multi ame­ri­cani albi s-au opus desegregarii scolare, pe motivul ca moralitatea nu poate fi legiferata si ca fortarea contactului interrasial nu ar face altceva decât sa esca­la­deze con­flictele dintre albi si negri. Pe de alta parte, oponentii lor au lansat ipoteza contactului, potrivit careia în anumite conditii, contactul direct între membrii unor grupuri rivale poate slabi stereotipurile, prejudecatile si discriminarea.

În pofida reglementarii adoptate de Curtea Suprema, desegregarea s-a realizat foarte lent. S-a recurs la tactici de tergiversare, procese si proteste împotriva a ceea ce americanii numesc school busing - transportul copiilor la scoala cu autobuze speciale, de culoare galbena. Dupa ce agitatiile s-au mai potolit si decizia a fost aplicata la scara nationala, cercetarile au aratat ca prea putin s-a schimbat, contactul dintre scolarii albi si negri neavând efectele scontate. O ancheta din 1986 a avut urmatoarele rezultate: 13% dintre albi au declarat o slabire a prejudecatilor lor fata de negri, 34% nici o schimbare, iar 53% din cei chestionati au declarat o crestere în intensitate a atitudinii ostile fata de negri. Aceste rezultate i-au facut pe psiho­sociologi sa se îndoiasca de întelepciunea marturiei lor în fata Curtii Supreme si sa reexamineze ipoteza contactului care a stat la baza recomandarilor facute initial.

Ipoteza contactului reexaminata

A fost gresita ipoteza contactului în versiunea ei initiala? Nu. Desegregarea nu a produs efectele scontate deoarece conditiile necesare de succes al contactului din­tre grupuri nu au existat în scolile publice din America. Nimeni nu a sustinut ca niste prejudecati adânc înradacinate ar putea fi eliminate prin simpla amestecare a grupurilor. Potrivit ipotezei contactului, se cer îndeplinite patru conditii pentru ca interactiunea dintre grupuri sa aiba succes.

În primul rând, cele doua grupuri trebuie sa aiba un statut egal, cel putin în situatia de contact. Albii si negrii au interactionat cu mult înainte de 1954, însa prea des în situatii care îi situau pe negri într-o pozitie net inferioara, de natura sa perpetueze stereotipurile negative despre ei. Situatiile de desegregare care au pro­movat un statut egal - asa cum s-a întâmplat în armata americana sau în proiectele de locuinte în proprietate publica - au avut succes. Atunci când au fost desegregate însa scolile publice, copiii albi proveneau din familii mai înstarite, erau mai bine pregatiti si mai avansati decât colegii lor negri.

În al doilea rând, succesul contactului necesita interactiuni personale între indi­vizi. Atunci când oamenii sunt împartiti în categorii sociale, ingrupurile au ten­dinta sa presupuna ca toti membrii outgrupurilor se aseamana între ei pâna la indistinctie. În cadrul unor relatii apropiate, de la om la om, barierele dintre cate­gorii ar trebui sa dispara, astfel încât membrii outgrupurilor sa poata fi perceputi în termeni mai individualizati. În scoli, însa, contactele interrasiale dintre copii nu sunt prea frecvente. Dupa sosirea autobuzelor, elevii stau împreuna cu cei de aceeasi rasa - în clasa, în recreatie, la bufet. În plus, promovarea în treptele superi­oare de învatamânt pe baza rezultatelor scolare îi separa din nou pe studentii albi cu note mari de cei negri. Pe scurt, desegregarea nu asigura integrarea.

A treia conditie de succes a contactului este angajarea grupurilor rivale în activitati de cooperare vizând atingerea unor teluri supraordonate. În Robbers Cave Experiment, aceasta strategie a reusit sa-i transforme pe niste inamici înver­sunati în aliati. Cooperarea si telurile comune au sfarâmat bariera psihologica din­tre grupuri, facându-i pe membrii lor sa recategorizeze cele doua grupuri într-unul singur, reducând astfel favoritismul de ingrup. 'Ei' au devenit o parte din 'noi'. Din pacate, sala de clasa tipica este o arena competitionala si prea putin un spatiu de cooperare. Copiii urmaresc sa se faca remarcati si cât mai bine apreciati indi­vidual de catre profesori.

În sfârsit, contactul intergrupuri poate sa functioneze numai daca este sustinut de norme sociale. Atunci când este vorba de atitudini si comportamente rasiale, oamenii sunt profund influentati de ceea ce spun si fac ceilalti. La fel ca si gustu­rile muzicale, moda vestimentara sau lungimea parului, prejudecatile rasiale ale individului sunt dramatic afectate de cele împartasite de anturaj, familie si mediul cultural imediat. Normele au un impact puternic asupra noastra. În cazul desegre­garii scolare, climatul social nu a fost favorabil. Multi directori, profesori si oficia­litati locale s-au opus, iar multi parinti au sabotat transportul în comun al elevilor la scoala. (Rezulta, asadar, ca raspunsul corect la cea de-a patra întrebare-test pen­tru bunul-simt este; fals.)

Desi numeroase probleme au blocat eforturile de desegregare scolara, cerce­tarile arata ca prejudecatile rasiale pot fi atenuate în situatii care satisfac cerintele de baza ale ipotezei contactului. Una dintre cele mai reusite demonstratii a venit din baseball. În 15 aprilie 1947, Jackie Robinson a jucat pentru echipa Brooklyn Dodgers, devenind primul negru care a trecut bariera rasiala în sportul american. Cel care i-a oferit aceasta sansa lui Robinson a fost patronul echipei Dodgers, Branch Rickey - care credea ca integrarea jocului de baseball este atât morala, cât si benefica pentru calitatea jocului. Rickey cunostea ipoteza contactului si a fost asigurat de catre un prieten psiholog ca o echipa sportiva poate oferi conditiile de reusita a integrarii rasiale: un statut egal pentru coechipieri, interactiuni personale, urmarirea unui tel comun si un climat favorabil, creat de patron, manageri si antre­nori. Restul e istorie. Rickey l-a angajat pe Robinson si s-a straduit sa creeze în echipa cadrul cel mai potrivit. Desi Robinson a avut de înfruntat multe adversitati rasiste, a trecut peste ele si jocul de baseball a fost integrat rasial. La sfârsitul pri­mului sezon, Jackie Robinson a fost desemnat debutantul anului, iar în 1962 a fost primit în Baseball Hall of Fame. La ceremonia de decernare a trofeului, Robinson a invitat pe scena pe mama si sotia lui, împreuna cu prietenul sau Branch Rickey.

Clasa mozaic

În 1978, Elliot Aronson si colegii sai au elaborat o metoda de învatare pe baza de cooperare, numita 'clasa mozaic' (jigsaw classroom). În scoli recent desegregate din Texas si California, ei au organizat câteva mici grupuri mixte de elevi de clasa a cincea. Materia de învatat în cadrul fiecarui grup a fost împartita în subcapitole, asa cum un puzzle este fragmentat în diferite piese amestecate. Fiecare elev trebuia sa învete o piesa din jocul de puzzle, dupa care, pe rând, fiecare elev le transmitea tuturor celorlalti partea învatata de el. În acest sistem, fiecare elev - indiferent de rasa, capacitati sau încredere în fortele proprii - are nevoie de toti ceilalti pentru ca grupul în ansamblu sa aiba succes.

Metoda a dat rezultate impresionante. În comparatie cu elevii din clasele de tip traditional, cei din clasele mozaic au ajuns sa se simpatizeze mai mult unii pe altii, sa le placa mai mult scoala, sa aiba mai putine prejudecati rasiale si un respect de sine mai ridicat. si mai important e faptul ca rezultatele scolare ale elevilor mino­ritari s-au îmbunatatit, iar cele ale elevilor albi au ramas la fel de bune. Ca si o echipa sportiva interrasiala, clasa mozaic ofera o cale promitatoare catre o expe­rienta educationala cu adevarat integratoare. Ea ofera totodata un model de utilizare a contactului personal pentru promovarea unei tolerante sporite fata de diversitatea rasiala.

Efecte ale sterotipurilor si prejudecatilor
asupra persoanelor 'stigmatizate'

Cu totii suntem tintele stereotipurilor si prejudecatilor celorlalti. Suntem stereoti­pizati si tratati diferit în functie de cum aratam, cum vorbim si de unde provenim. Oamenii infera multe lucruri despre noi bazându-se pe faptul ca ne trezim dimi­neata devreme sau ca ne culcam seara foarte târziu, pe echipa de fotbal ai carei fani suntem, pe partidul cu care votam sau pe genul de muzica pe care îl preferam. Nimeni nu este imun fata de aprecierea partinitoare a muncii pe care o desfasoara, fata de punerea sub semnul întrebarii a motivelor care stau la baza actiunilor sale sau fata de respingerea încercarilor sale de a-si face noi prieteni din cauza stereoti­purilor si a prejudecatilor.

Dar tintele anumitor stereotipuri si prejudecati sunt profund si constant afec­tate, deoarece gasesc cu mare greutate refugiu în contexte sociale în care sa nu le suporte consecintele. Psihosociologii denumesc aceste tinte persoane stigmatizate - indivizi care, în virtutea faptului ca apartin unui grup social specific sau pentru ca poseda anumite trasaturi particulare, sunt tintele stereotipurilor negative, oricând expusi riscului de a fi etichetati ca devianti si de a fi dezavuati în societate. Care sunt efectele stigmatizarii datorita stereotipurilor si a prejudecatilor? La aceasta întrebare vom încerca sa raspundem în cele ce urmeaza.

Perceptia discriminarii

Membrii diferitelor grupuri apreciaza în mod contradictoriu magnitudinea si viru­lenta discriminarii. Anchetele arata ca majoritatea albilor americani considera ca discriminarea tinde sa se atenueze în domeniul zonelor locuite, al educatiei si al fortei de munca, însa cei mai multi dintre negri sustin ca problemele persista. Mai subtile si mai putin vizibile, manifestarile de rasism modern pot fi abia sesizabile pentru observatorii neutri, dar efectele lor sunt umilitoare pentru cei vizati. Este revelatoare experienta traita cu peste doua decenii în urma de catre un scriitor de culoare, Ellis Cose. Dupa ce îi fusese conferit un premiu pentru jurnalism, Cose s-a prezentat la un interviu, sperând sa fie angajat reporter la revista Esquire. Foarte amabil si curtenitor, editorul i-a spus de la bun început ca nu îl poate angaja deoarece revista nu are prea multi cititori negri. Orbit de culoarea lui Cose, editorul nu a vazut în fata ochilor decât un negru de care nu avea nevoie - negândindu-se nici macar o clipa sa evalueze experienta, talentul si potentialul candidatului. Peste câtiva ani, în virtutea politicii de discriminare pozitiva, pe care americanii prefera sa o denumeasca affirmative action, lui Cose i s-a oferit directia departamentului de recrutare a personalului din cadrul unei corporatii. si de aceasta data culoarea pielii a fost singurul criteriu avut în vedere, întrucât Cose nu avea nici o calificare în domeniu, dar managerii aveau nevoie neaparat de un negru la conducerea depar­tamentului respectiv.

                        Graficul 4.3   Atribuire si prejudecati: avantaje si dezavantaje

Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999)

Ţintele stereotipurilor stigmatizante se întreaba adesea daca si cât de mult sunt distorsionate impresiile celorlalti de lentilele strâmbe ale categorizarii sociale. În timp, aceste suspiciuni pot sa devina extrem de frustrante. Într-un studiu condus în 1991 de catre Jennifer Crocker, participantii negri s-au autocaracterizat completând un chestionar, ce urma sa fie evaluat de catre un student alb, aflat într-o încapere alaturata. Unor participanti li s-a spus ca au primit o evaluare favorabila, altora li s-a transmis ca au fost evaluati negativ. Dupa aceea cu totii au dat un test menit sa le estimeze respectul de sine. Atunci când participantii au crezut ca studentul alb nu-i putuse vedea completând chestionarul - nestiind, asadar, ca sunt negri - con­form predictiei, respectul lor de sine a crescut dupa un feedback pozitiv si a scazut dupa un feedback negativ (vezi graficul 4.3). Dar atunci când participantii au stiut ca studentul alb i-a putut observa printr-o oglinda falsa în timp ce completau ches­tionarul, feedback-ul negativ nu i-a facut sa îsi diminueze respectul de sine. În aceasta situatie, participantii au pus evaluarea negativa pe seama prejudecatilor rasiale. S-a produs totusi si o scadere: participantii care s-au stiut observati si care au primit un feedback pozitiv au manifestat un respect de sine mai redus. De ce? În loc sa îsi atribuie meritele succesului, participantii au pus aprecierea favorabila pe seama unei prea îngaduitoare discriminari inverse.

Amenintarea stereotipului si performantele academice ale femeilor si minoritarilor

În 1999, Claude Steele dezvolta urmatoarea idee: în acele situatii în care un stereo­tip negativ poate fi aplicat anumitor grupuri, membrii lor sunt apasati de teama de a fi redusi la sterotipul respectiv. Steele numeste aceasta dificultate amenintarea sterotipului, întrucât individul aflat în situatia relevanta sterotipizarii simte cum 'pluteste în aer' peri­colul reducerii sale de catre ceilalti la schema stereotipa. Cei mai sensibili sunt indivizii a caror identitate si al caror respect de sine sunt inves­tite în domenii pentru care stereotipul este relevant. Steele demonstreaza ca ame­nintarea stereotipului joaca un rol crucial în influentarea performantei intelectuale si a identitatii membrilor grupurilor stereotipizate.

Steele citeaza statistici elocvente în ceea ce priveste performantele scolare nesatisfacatoare ale negrilor americani si rezultatele slabe ale elevelor si studen­telor la matematica. Conform teoriei sale, amenintarea stereo­tipului poate impieta asupra reusitei academice în doua modalitati. În primul rând, reactiile cognitive si emotionale fata de riscul activarii stereotipului în mediul aca­demic pot sa afecteze în mod direct performanta. În al doilea rând, daca amenintarea stereotipului este cronica într-un anumit domeniu academic, atunci se poate întâmpla ca individul sa îsi decupleze identitatea de domeniul respectiv - cu alte cuvinte, sa devalorizeze domeniul, astfel încât el sa nu mai fie relevant pentru respectul sau de sine. Spre ilustrare, închipuiti-va o eleva alba si una neagra, proaspat admise la liceu cu note egale. La începutul anului scolar, amîndoua sustin un test foarte dificil, care le pune în fata unor probleme stresante. Dar, în vreme ce eleva alba poate fi îngrijo­rata de perspectiva esecu­lui, eleva neagra mai are si alte motive de tulburare, stârnite de teama ca, obtinând un rezultat slab la test, va confirma stereotipul negativ fata de capacitatea intelectuala a negrilor. Chiar daca eleva de culoare nu crede câtusi de putin în valabilitatea stereotipului, amenintarea de a fi redusa la stereotip în ochii celorlalti poate sa declanseze anxietate si sa-i distraga atentia, impietând asupra performantei sale. Iar daca aceasta amenintare este o experienta care se repeta des la scoala - fie datorita faptului ca este singura eleva de culoare din clasa ori pentru ca reactia colegilor este mereu ostila - situatia devine prea amenintatoare pentru respectul sau de sine. Spre a se feri de amenintare, ea se poate detasa de scoala, care nu o mai intereseaza, astfel încât rezultatele academice vor fi mai putin relevante pentru identitatea ei si respectul sau de sine. În locul scolii, alte sfere de activitate, precum maritisul sau un alt talent (sportiv, muzical, erotic etc.) vor deveni motive mai importante de mândrie si definire identitara.

Steele si colegii sai au realizat o serie de experimente, mani­pulând diferiti factori de natura sa amplifice ori sa diminueze amenintarea stereotipului în timpul sustinerii unor teste de catre studenti. Este încurajatoare constatarea ca reducerea amenintarii stereotipului este însotita de îmbunatatirea performantelor scolare ale membrilor grupurilor amenintate. De exemplu, în 1995, Steele si Joshua Aronson au unor studenti albi si negri, de la o universitate foarte pretentioasa, un test de analiza si compozitie verbala extrem de dificil. Unora dintre participanti li s-a spus ca este un test de inteligenta; altora, ca este un studiu de laborator asupra rezolvarii de probleme, care nu este relevant pentru capacitatea intelectuala. Steele si Aronson s-au gândit ca, data fiind dificultatea testului, toti studentii vor avea dificultati. Dar daca se spune ca testul este legat de capacitatea intelectuala, era de asteptat ca stu­dentii de culoare sa simta în plus fata de cei albi si amenintarea stereotipului. În schimb, daca se spune ca testul nu e decât o lucrare de laborator si nu un test de inteligenta, atunci stereotipurile negative ar fi mai putin aplicabile, ceea ce ar face si ca amenintarea stereotipului sa fie, macar în parte, eliminata. În acest al doilea caz, studentii negri ar fi mai putin stânjeniti în timpul testarii. Rezultatele sustin aceasta predictie. Chiar daca au fost alesi participanti cu rezultate egale la SAT (Scholastic Assessment Test -echivalentul american al bacalaureatului de la noi, pe baza caruia se face admiterea în universitati), spre a se asigura omogenitatea lor sub aspectul capacitatii intelec­tuale, studentii negri au obtinut rezultate semnificativ mai slabe atunci când li s-a spus ca dau un test de inteligenta. În schimb, atunci când s-a precizat ca testul nu estimeaza capacitatea intelectuala, notele studentilor negri au fost mult mai mari, neexistând nici o diferenta fata de notele studentilor albi (vezi Graficul 4.4).

Prin urmare, o schimbare aparent minora a contextului - câteva cuvinte despre semnificatia testului - a avut un efect puternic asupra performantei studentilor de culoare. (Iata de ce raspunsul corect la ultima întrebare-test pentru bunul-simt din acest capitol este: fals.) Într-un al doilea studiu, cercetatorii au recurs la o si mai delicata mani­pulare a amenintarii stereotipului: înainte de începerea testului (care a fost prezentat ca nefiind relevant pentru capacitatea intelectuala), unora dintre studenti li s-a cerut sa îsi precizeze rasa, altora nu. Simplul fapt de a-i fi facut pe unii dintre participanti sa se gândeasca doar câteva secunde la rasa lor a fost sufici­ent pentru a impieta asupra rezultatelor obtinute de studentii de culoare, dar nu a avut nici un efect asupra studentilor albi.

                               Graficul 4.4   Amenintarea sterotipului si
                               performanta academica

                                                                        Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999)

Teoria lui Steele sustine si o alta predictie: deoarece stereotipurile negative privind capacitatea femeilor de a studia matematicile superioare sunt dominante, femeile pot avea deseori experienta amenintarii stereotipului în contexte relevante fata de aceasta capacitate. Prin urmare, atenuarea amenintarii stereotipului ar fi de natura sa previna obtinerea de catre femei a unor rezultate slabe la matematica. Spre a testa aceasta idee, în 1999, Steven Spencer si colegii sai au selectionat studenti si studente cu performante bune la matematica si pentru care matematica era o componenta importanta a identitatii. Cercetatorii le-au dat tuturor un test cât se poate de complicat, la care era de asteptat ca toti sa obtina rezultate slabe. Înainte de începerea testului, unora dintre participanti li s-a spus ca, în general, proba nu semnaleaza diferente între cele doua sexe - ceea ce implica irelevanta stereotipului negativ privind capacitatea femeilor în domeniul matematicii. Altor participanti li s-a spus, dimpotriva, ca testul scoate în evidenta diferente între sexe. Conform pre­dictiei, fetele s-au descurcat mai prost decât baietii atunci când li s-a spus ca testul face diferente între sexe, dar au obtinut rezultate la fel de bune în cealalta situatie.

În 1998, Barbara Fredrickson a realizat un experiment interesant, conceput sa examineze modul în care anxietatea generata de contextul în care sustin un test de matematica le face pe femei sa obtina rezultate sub posibilitatile lor. Participanti de ambele sexe au fost rugati sa încerce si sa evalueze diferite produse de consum, printre care un si câteva articole de îmbracaminte pe care sa le poarte câtva timp. Pentru unii dintre participanti, articolul de îmbracaminte a fost un costum de baie; altii au primit un pulover pe gât. Astfel îmbracati, participantii au fost lasati singuri în câte o încapere si, postati în fata unei oglinzi, au dat un test la matematica. Cer­cetatorii au presupus ca, deoarece femeile din societatea noastra sunt obisnuite sa fie mai anxioase în ceea ce priveste alura lor corporala decât barbatii, ar trebui ca participantele în costum de baie sa fie mai stânjenite decât participantii aflati în aceeasi tinuta. Dupa cum se poate vedea în Graficul 4.5, rezultatele au sustinut pre­dictia lor. În comparatie cu rezultatele anterioare ale tuturor participantilor la teste de matematica similare, s-a constatat ca femeile s-au descurcat mult mai prost când au purtat costumul de baie decât cele îmbracate în pulover, în vreme ce rezultatele barbatilor nu au fost afectate de manipularea acestei variabile.

                             Graficul 4.5   Costumul de baie si testul de matematica

                                                                        Sursa: Brehm, Kassin, Fein (1999)

Amenintarea sterotipului poate afecta orice grup pentru care anumite stereo­tipuri negative bine-cunoscute si adânc înradacinate sunt relevante în anumite con­texte. De exemplu, multi sportivi albi simt amenintarea stereotipului atunci când pasesc pe un teren unde înfrunta minoritari de culoare. Isiah Thomas, un fost star de culoare al basketului nord-american, spune: "Cred ca negrii ar vrea sa conserve stereotipul potrivit caruia ei sunt mai buni decât albii; este un avantaj. Atunci când doi insi intra pe teren sa joace basket, albul este preocupat de culoarea adversaru­lui, pe când negrul este preocupat numai de joc si câstiga."

Experimentele lui Steele ne dau motive sa speram ca amenintarea stereotipului poate fi învinsa. Modificând factorii situationali care dau nastere amenintarii stere­otipului, imensa greutate a stereotipurilor negative poate fi redusa, ceea ce permite tintelor stereotipizate sa evolueze cu întregul lor potential. Aplicând teoriile lor în mediul academic real din Statele Unite, Steele si colegii sai au constatat ca, într-un mediu adecvat, studentii minoritari au obtinut rezultate comparabile cu ale celor­lalti studenti, iar sansele abandonului scolar s-au diminuat drastic.


Document Info


Accesari: 1998
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )