Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza















AERUL, AGENT DE LUCRU IN INSTALATIILE DE VENTILARE SI CLIMATIZARE

Arhitectura constructii



loading...








ALTE DOCUMENTE

Prelucrarea la masina de frezat normala .
Cum recunosti o vila de epoca
TOPOGRAFIE GENERALĂ
INFRASTRUCTURA
LOCUINTA UNIFAMILIALA P+E
Ce este si cum functioneaza un sistem HVAC Geoexchange
ESTETICA ARHITECTURII EGIPTENE
Design si tehnologie
INDICI DE IZOLARE LA ZGOMOT AERIAN Rw, R'w PENTRU PERETI SI PLANSEE
Nivelmentul in conditii speciale


AERUL, AGENT DE LUCRU ÎN INSTALAŢIILE DE VENTILARE SI CLIMATIZARE

2.1 AERUL ATMOSFERIC

2.1.1 Generalitati

 

Atmosfera este compusa dintr-un amestec de gaze care înconjoara Pamântul, cu care participa împreuna la miscarile de rotatie si revolutie, fiind supusa fortei de atractie gravitationala si fortei centrifuge. Pe baza cercetarilor aerologice, Organizatia Meteorologica Mondiala considera ca atmosfera are grosimea de circa 400 km. Ţinând seama în principal de variatia temperaturii cu altitudinea, atmosfera se împarte în cinci straturi si anume (fig.2.1): troposfera (0-11 km), stratosfera (11-35 km), mezosfera (35-80 km), termosfera (80-400 km) si exosfera (>400 km), între ele considerându-se zone de trecere denumite tropopauza, stratopauza etc.

În troposfera este concentrata circa 97% din masa de aer, cea mai mare parte din cantitatea de vapori de apa , aici producându-se schimbarile meteorologice. Sub aspect termic sunt de precizat variatiile importante ale temperaturii aerului cu altitudinea (v. fig. 2.1).


Fig.2.1 Structura atmosferei pe verticala

Presiunea barometrica prezinta o scadere exponentiala cu altitudinea, micsorându-se de la

valoare medie de 1013 mbar la nivelul marii, la 265 mbar la limita superioara a troposferei si la 5 mbar la limita superioara a stratosferei.

O neuniformitate accentuata se regaseste si în plan orizontal, in special la nivelul

troposferei, unde se întâlnesc mase mari de aer arctice, polare, tropicale si ecuatoriale, de natura continentala sau maritima, cu caracteristici termice diferite, care, sub influenta unor centri barici cu presiune ridicata ca si a altor factori perturbatori, conduc la modificari permanente sau temporare ale structurii atmosferei înconjuratoare.

2.1.2 Compozitia aerului atmosferic

Aerul atmosferic este format din ,,aer curat" denumit uneori si ,,aer normal uscat" la care

se adauga vapori de apa si alte impuritati sub forma de gaze, vapori ai unor substante sau praf (fig.2.2).

Componenta aerului normal uscat cu participatiile volumice si masice este indicata în

tabelul 2.1. Preponderenta azotului si oxigenului permite ca pentru modelul teoretic al aerului atmosferic sa se neglijeze participatia celorlate gaze

                                                                                                                             

       Tabelul 2.1 Componenta aerului normal uscat

Denumirea componentului

Participatia

Masa

moleculara

Mi

Masa moleculara

a amestecului

Volumica

Vi (%)

Masica

Mi (%)

Azot     N2

Oxigen  O2

Alte    CO2, NO2, CH2, gaze    H2, O3, Ar, Ne,                                                                                                       

           He, Kr, Xe, RN

0,7809

0,2095

0,0096

0,7552

0,2316

0,0132

28,016

32,000

40,090

existente permanent în amestec. Desi participatia lor împreuna este sub 1% volumic sau 1,32 % masic (vezi tabel 2.1), pentru doi din constituienti se impun anumite observatii. Dioxidul de carbon, care are o participatie relativ constanta (0,033% în volum), prezinta în ultimul secol o crestere de tip exponential. Cauzele principale le constituie cresterea emanatiilor si respectiv scaderea rolului fotosintezei în ciclul


        Fig.2.2  Compozitia aerului                                    Fig.2.3.  Efectul de sera

                      atmosferic

 

acestui gaz, datorita reducerii "stratului verde" prin defrisarile si destelenirile exagerate, efectuate în ultimile decenii. În atmosfera marilor centre urbane sau a platformelor industriale, unde concentratia dioxidului de carbon este mai mare, se accentueaza efectul de "sera", care se bazeaza pe proprietatea acestuia de a fi permeabil la orice fel de radiatii cu exceptia celor de unda lunga pe care le reflecta. Solul primind radiatii pe o mare gama de lungimi de unda se încalzeste si emite continuu în spatiu raze infrarosii care ajunse în atmosfera bogata in CO2 sunt reflectate, proces care tinde sa se desfasoare în timp cu "feed-back" pozitiv (fig. 2.3).

Un al doilea element component, cu o participatie si mai mica (0,01 volume pe milion), care constituie obiectul multor discutii actuale, îl reprezinta ozonul (O3) constituit sub forma unui strat situat la altitudini între 40 si 60 km (v. fig.2.1) si care are un rol de filtru fata de doza mare de radiatii ultraviolete de lungime de unda foarte scurta daunatoare pentru oameni si vietuitoare (degradarea acestui strat a constituit în anul 1981 obiectul unui avertisment al Organizatiei Mondiale a Sanatatii ). Degradarea se explica în prezent prin actiunea catalitica a atomilor de clor din fluorcarbon, care combinându-se cu ozonul, formeaza O2 si OCl2, reactie care continua cu formarea de O2 si Cl.

Vaporii de apa prezenti în aerul atmosferic variaza în limite largi: de la 0,02 % în conditii de desert pâna la 4% în zonele ecuatoriale.Pe lânga influenta pe care o au în reducerea valorii intensitatii radiatiei solare incidente la sol  (v. cap. 2.3.4), vaporii de apa, alaturi de factorii tehnici au un rol important în declansarea proceselor catalitice. Astfel, poluantii primari, emisi direct de surse identificate sau identificabile sunt transformati în poluanti secundari, mult mai nocivi. Practic, vaporii de apa influenteaza vizibil proprietatile fizico-chimice ale aerului.

Impuritatile din aer sunt denumite în cadrul unui domeniu mai nou al stiintei "Aerologia" drept aerosoli, incluzând toate substantele naturale sau artificiale care pot fi aeropurtate. Acestia pot fi solizi, lichizi , gaze sau vapori, sub forma de particule, molecule sau amestecuri ale acestora, fiind in general mai grele ca aerul.

Natura aerosolilor din aer este foarte diversa, în functie de natura surselor care le degaja (tab.2.2). Concentratia lor este neuniforma în timp si spatiu, depinzând de o multitudine de factori dintre care intensitatea, debitul si caracteristicile surselor, marimea, forma si densitatea relativa în raport cu aerul, starea factorilor meteorologici etc. Sursele de degajare pot fi naturale (sol, reziduuri vegetale si animale, fenomene naturale) si artificiale, în cadrul carora se disting trei categorii principale: întreprinderi industriale, mijloace si cai de transport si sisteme de încalzire.

Depasirea unor anumite concentratii pentru fiecare din impuritatile continute de aer are efecte daunatoare, asupra plantelor, animalelor, constructiilor si obiectelor de la sol; provocând modificari importante ale factorilor metereologici, pot afecta calitatea mediului în care oamenii traiesc si isi desfasoara activitatea.

Modificarile provocate factorilor meteorologici, frecvente marilor aglomerari urbane ca si unor platforme industriale pot fi : reducerea valorii intensitatii radiatiei solare ziua si micsorarea efectului de racire noaptea; sporirea numarului de zile cu ceata industriala; cresterea numarului nucleelor de condensatie care in anumite limite favorizeaza ploaia sau dimpotriva, la concentratii mai mari, transforma precipitatiile in burnita; reducerea numarului de zile însorite si în general a vizibilitatii; modificarea starii de electricitate a atmosferei prin scaderea numarului de ioni mici negativi si cresterea celor mai mari, pozitivi etc.

2.2 AERUL UMED

În procesele termodinamice de transformare a starii aerului, acesta are ca model fizic si matematic, aerul umed. Astfel, este posibila efectuarea calculelor privitoare la parametrii aerului si la diversele procese de tratare ale acestuia. Prin aer umed se întelege un amestec format din aer uscat si vapori de apa. În compozitia aerului uscat se considera nu numai principalii constituienti si anume azotul si oxigenul, ale caror participatii sunt de 79 % azot si 21% oxigen (participatii volumice) sau respectiv 77% azot si 23% oxigen (participatii masice).

2.2.1 Marimi caracteristice aerului umed

În limitele de temperatura si presiune care se întalnesc în tehnica ventilarii si climatizarii, gazelor si vaporilor de apa din amestecul care formeaza aerul umed li se pot aplica legile gazelor perfecte. Pentru gaze, aceasta este posibil din cauza temperaturilor foarte ridicate în raport cu cea de lichefiere, iar pentru vaporii de apa deoarece presiunea partiala a acestora este foarte mica în raport cu presiunea totala a amestecului.

Pentru precizarea starii aerului umed si pentru a urmari evolutia în diferite procese se utilizeaza parametrii de stare clasici: temperatura si presiune precum si marimi caracteristice amestecului: umiditate, densitate, caldura masica, entalpie masica.

                        Tabelul 2.2 Impuritati întâlnite frecvent în atmosfera

Denumirea

Marimea particulelor

Sursa

Naturala

Industrie

Transporturi

Arderea combustibililor

Diverse

Aerosoli solizi

Carbune nears

Cenusa

Ciment

Pulberi pe sol

Fumuri metalice

Fumde carbune

Spori vegetali

Polen

Bacterii

Virusuri

Oxizi metalici

Aerosoli lichizi

Acid sulfuric

Acid fluorhidric

Solventi

Mercur

Aerosoli gaze

si vapori

Compusi de sulf

Oxizi de azot

Oxizi de carbon

Hidrocarburi

Hidrogen sulfurat

Amoniac

10-100

1-100

1-100

1-100

0,01-1

0,01-0,02

10-30

10-100

1-10

0,01-0,1      0,03-0,3

1-10

0,1-10

0,1-10

1-10

0,001

0,001

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

x

2.2.1.1 Presiunea aerului . Conform legii lui Dalton presiunea totala a unui

amestec ce ocupa un volum dat rezulta din însumarea presiunilor partiale ale componentilor acestuia. În cazul aerului umed, presiunea totala rezulta deci din însumarea presiunii aerului uscat pa si a vaporilor de apa pv :

p=pa + pv.                                                                                                         (2.1)

În instalatiile de ventilare si climatizare presiunea aerului nu este uniforma unele portiuni fiind în suprapresiune, iar altele în subpresiune fata de presiunea atmosferica.Totusi pentru calculele practice, în majoritatea cazurilor, se considera în întraga instalatie aceeasi presiune, egala cu presiunea barometrica B (deci p=B), eroarea fiind în general sub 1%.

2.2.1.2. Temperatura aerului. Deosebim urmatoarele temperaturi ale aerului,

utilizate în tehnica instalatiilor de ventilare si climatizare:

-temperatura dupa termometrul uscat t este temperatura masurata cu un termometru de o anumita clasa de precizie, protejat împotriva radiatiilor termice;

-temperatura dupa termometrul umed t' este temperatura indicata de un termometru obisnuit de o anumita clasa de precizie, al carui bulb este înfasurat într-un tifon (pânza) îmbibat în apa. Este definita ca fiind temperatura de saturatie adiabatica si izobara a aerului umed;

-temperatura punctului de roua tt este temperatura pentru care presiunea partiala a

vaporilor de apa din aerul umed de o anumita temperatura si continut de umiditate, racit izobar, devine egala cu presiunea lor de saturatie sau reprezinta temperatura la care începe condensarea vaporilor de apa la racirea izobara, cu continut de umiditate constant, a aerului umed.

Pentru aer nesaturat t>t'> tt, iar pentru aer saturat t>t'> tt.

2.2.1.3. Umiditatea aerului. Marimile care exprima umiditatea aerului sunt: continutul de umiditate, umiditatea specifica, umiditatea absoluta si umiditatea relativa.

Continutul în umiditate x este masa vaporilor de apa continuti într-un kilogram de aer uscat:

                                                                            (2.2)

Se observa ca masa vaporilor de apa este raportata la kilogramul de aer uscat si nu la cel de aer umed. Acesta usureaza calculele, deoarece majoritatea transformarilor de stare ale aerului sunt însotite de variatii ale umiditatii, astfel încît masa amestecului se schimba, în timp ce masa aerului uscat ramâne constanta.


  (2.3)

 
Aplicând ecuatia de stare a gazelor perfecte, rezulta:

în care constanta caracteristica a aerului uscatRa=287 J/kg K si cea a vaporilor Rv=462 J/kg K. Atunci:

                                                                                      (2.4)

Umiditatea specifica a aerului umed x exprima continutul de vapori de apa dintr-un kilogram de amestec:

                                                                                                   (2.5)

Umiditatea absoluta a  reprezinta masa vaporilor de apa continuti într-un metru cub de aer umed, deci se masoara prin densitatea  a vaporilor de apa din amestec:

                                               

Umiditatea relativa f este raportul dintre masa de vapori de apa continuti într-un metru cub de aer umed si masa de vapori de apa corespunzatoare saturatiei, la aceeasi temperatura si presiune. Acesta însemna ca umiditatea relativa se exprima prin raportul dintre umiditatea absoluta si cea corespunzatoare saturatiei:

                                                                             (2.6)

2.2.1.4. Densitatea aerului umed r. Ţinând seama ca:

                                                                                    (2.7)

se ajunge la expresia densitatii aerului umed sub forma

                                                        (2.8)

de unde rezulta ca densitatea aerului umed  r este mai mica decât cea a aerului uscat ja pentru aceeasi presiune barometrica si temperatura.

            2.2.1.5. Caldura masica a aerului umed cp. Caldura masica variaza cu temperatura si presiunea. În tehnica ventilarii si climatizarii aerului, procesele se considera izobare datorita faptului ca variatiile de presiune fata de presiunea atmosferica sunt neînsemnate. De obicei se lucreaza cu valori medii ale caldurii masice, corespunzatoare domeniului de variatie a temperaturii, la presiune constanta.

            Pentru domeniul temperaturilor obisnuite între -20 0C si +80 0C se pot lua urmatoarele valori medii:

=1,005kJ/kg K~1 kJ/kg K  - pentru aer uscat;

            =1,84 kJ/kg K  - pentru vapori de apa;

                                                                             (2.9)

(2.10)

 
si deoarece x <<1, se lucreaza cu marimea raportata la un kilogram de aer uscat, adica:

(2.11)

 
                      

            2.2.1.6. Entalpia aerului umed h. Pentru domenii de temperatura întâlnite în tehnica ventilarii si climatizarii, entalpia specifica a aerului uscat este:

                                                                                                                 (2.12)

iar cea a vaporilor de apa:

                                                                       (2.13)

în care r0 este caldura latenta masica de vaporizare a apei r0=2500 kj/kg (la 0 0C)

            Entalpia specifica a aerului umed va fi:

                                                      (2.14)

            Ca si în cazul continutului de umiditate x, entalpia aerului umed se obisnuieste sa se raporteze la kilogramul de aer uscat (entalpie nespecifica), astfel încât se foloseste relatia:

                                                                     (2.15)

sau cu valorile aratate anterior:

                                   (2.15)

            Marimile caracteristice ale aerului umed necesare în calcule termotehnice ale instalatiilor de ventilare si climatizare sunt date în tabele sau în diagrame de aer umed.

            2.2.2. Diagrama h-x pentru aerul umed

            La proiectarea instalatiilor de ventilatie si climatizare, rezolvarea problemelor de schimbare a starii aerului în încaperi si în procesele de tratare a acestuia (încalzire, racire, umidificare, uscare etc.) se face folosind diagrame pentru aer umed care exprima grafic legatura dintre marimile caracteristice ale aerului umed.

            În tara noastra, cel mai des folosita este diagrama h-x, construita în coordonate oblice cu un unghi între acestea de obicei de 1350 (fig. 2.4.).

            Folosind digrama h-x se poate defini complet, prin toate marimile sale caracteristice (h, x, t ,f  ), o anumita stare a aerului umed, daca se cunosc doua din aceste marimi si bineînteles presiunea barometrica B. Astfel spre exemplu, starea aerului dintr-o încapere cu tA si fA date este complet definita daca dupa ce se figureaza în diagrama punctul de stare A, se citesc direct ceilalti parametri hA, xA (fig. 2.6). Pe aceeasi diagrama se pot citi si presiunea partiala a vaporilor de apa , temperatura punctului de roua , iar cu aproximatie (v.cap.11.3) temperatura aerului dupa termometrul umed t'A.

Scara unghiulara a diagramei h-x exprima directia proceselor de schimbare a starii aerului ca urmare a preluarii (sau cedarii) caldurii si umiditatii. Astfel, trecerea aerului de la starea initiala A (fig. 2.7) la starea finala B este insotita de cresterea entalpiei de la i1 la i2 si de cresterea continutului de umiditate de la x1 la x2, obtinându-se, pentru un kilogram de aer uscat variatiile :

            Dh=h2-h1  si   Dx=x2-x1.                                                                                    (2.16)

            Caracterul procesului de schimbare a starii aerului în acest caz poate fi exprimat prin raportul de termoumiditate (raza procesului):

                                                                                                        (2.17)

sau daca debitul de aer este L [kg/s], tinând seama ca:

            -debitul de caldura    -DQt=L(h2-h1)=LDh    [kW]

            -debitul de umiditate  -DGv=L(x2-x1)=LDx    [kg/s]

rezulta:

           

            În diagrama h-x, raportul de termoumiditate e este exprimat prin coeficientul unghiular al dreptei  care reprezinta schimbarea starii aerului.

            Directiile  sunt trasate pe diagramele h-x sub forma unor raze dintr-un sector de cerc (fig. 2.4).

            Valorile  pentru unele procese particulare se stabilesc dupa cum urmeaza si sunt reprezentate în diagrama h-x din figura 2.7.

-Pentru procese ce au loc cu x=const:

           

cu mentiunea ca pentru cele având Dh<0 (racire= rezulta e=-, iar pentru ji>0 (încalzire), rezulta e=+.

            -Pentru procese ce se desfasoara cu h=const.:

           

Fig. 2.4

 



            Fig.2.5.  Reprezentarea în diagrama                                Fig.2.6.  Reprezentarea în diagrama

                          h-x a punctului de stare A.                                              h-x a schimbarii starii

                                                                                                                aerului dupa directia e.

            -Pentru procese izoterme, t=const. din zona de nesaturatie ( j<1), tinând seama de variatia entalpiei:

            Dh=h2-h1=[1,0t+(1,84t+2500)x2]-[1,0t+(1,84t+2500)x1]=

                           =(1,84t+2500)Dx

se obtine:

                                                                                        (2.18)

unde hv reprezinta entalpia vaporilor, iar în cazul particular t=0,  e=2500 kJ/kg.

            -Pentru izotermele din zona de ceata, starea aerului suprasaturat(punctul A din diagrama din fig. 2.8) fiind instabila, se separa  x kg/kg de aer uscat, sub forma de picaturi de apa. Aerul saturat care rezulta poate fi reprezentat prin punctul A' de pe curba j=1, cele doua stari A si A' având aceeasi temperatura t1. În acesta situatie variatia entalpiei va fi data de entalpia apei separate, adica :

           

unde caldura specifica a apei ca=4,185 kJ&kgK . Atunci:

                                                                                              (2.19)

este directia izotermei de ceata. Deoarece se lucreaza cu temperaturi relativ mici, izoterma de ceata este foarte apropiata de dreapta de entalpie constanta cu e=0, astfel încât practic poate fi considerata paralela cu h=constant.


Fig.2.7.  Raportul de termoumiditate                            Fig.2.8.  Izoterma în zona

              e pentru procese particulare                                          de ceata

            2.2.3. Procese simple de tratare a aerului

            Înainte de a fi refulat în încapere, aerul de ventilare sau climatizare trebuie sa fie tratat, adica sa i se schimbe starea, astfel încât sa aiba parametrii necesari realizarii în încapere a conditiilor de microclima cerute.

            În tehnica ventilarii si climatizarii intereseaza cunoasterea parametrilor aerului la începutul si la sfârsitul unui proces de tratare, fara sa existe o preocupare pentru starile intermediare. Ca urmare, reprezentarea acestor procese în diagramele pentru aer umed apar ca linii drepte, chiar daca în realitate starile intermediare se înscriu pe curbe cuprinse între punctele ce reprezinta starea initiala si finala a aerului.

            2.2.3.1. Tratarea aerului cu schimbatoare de suprafata (uscate). Încalzirea aerului . Aerul umed trecut printr-o baterie de încalzire îsi mareste temperatura si entalpia, continutul sau de umiditate ramânând constant. În diagrama h-x (fig 2.9), procesul decurge de la starea 1 la starea 2 pe dreapta x=const. deci dupa directia e=+. Temperatura finala a aerului nu ajunge sa egaleze temperatura medie a suprafetei de încalzit tBI, astfel încât t2<tBI.

            Daca debitul de aer este L [kg/s] si diferenta de entalpie Dh [kJ/kg] debitul de caldura cedat de bateria de încalzire este:

                    [kW]

            Cu aproximatie expresia debitului de caldura poate fi scrisa si în functie de diferenta de temperatura. Astfel, folosind relatia pentru entalpie si tinând seama ca x1=x2=x se ajunge la :

             [kW]

Deoarece în ventilare aerul are un continut mic de umiditate, se poate neglija termenul 1,84x(t2-t1), ca foarte mic în raport cu termenul 1,0(t2-t1), astfel încât:

               [kW]

Racirea aerului. Daca tBR este temperatura suprafetei bateriei de racire si tt temperatura punctului de roua a aerului, daca tBr< tt neexistând posibilitatea de condensare a vaporilor de apa pe suprafata de schimb, procesul în diagrama h-x decurge de la starea initiala 1 la starea finala 3 dupa x=const. cu directia  e=- (fig2.10)

            În aceste conditii pentru debitul de caldura absorbit de bateria de racire se aplica aceleasi relatii ca la încalzirea aerului, adica:

 


Fig.2.9.  Reprezentarea în diagrama i-x

a procesului de încalzire a aerului

     [kW]

           


Fig.2.10.  Reprezentarea în diagrama           Fig.2.11  Reprezentarea în diagrama h-x a

                           h-x a procesului de racire a                           procesului de racire si uscare a

                           aerului (tBRtt).                                                                    aerului (tBR<tt).

Racirea si uscarea aerului. În conditiile în care tBR<tt, o parte din vaporii de apa din aer condenseaza pe peretii bateriei de racire, continutul de umiditate scade, se produce deci uscarea aerului. Reprezentarea conventionala (prin starile initiala si finala) a procesului de racire si uscare a aerului 1-2 este aratata în fig. 2.11, starea finala 2 gasindu-se pe dreapta 1-2', punctul 2' fiind la intersectia izotermei tBR si curba j=1.

            Debitul total de caldura absorbit de agentul primar rece care circula prin baterie, cuprinzând atât caldura perceptibila (sensibila), cât si cea latenta eliberata prin condensare este:

                       [kW]

nefiind aplicabila relatia de tipul 2.21 care da erori mari.

            2.2.3.2. Amestecul debitelor de aer cu parametrii diferiti. Entalpia hm si continutul de umiditate xm al aerului provenit din amestecul mai multor debite de aer L1,L2...,Ln parametrii (h1,x1), (i2,x2),...,(in,xn) se pot determina din bilantul de caldura:

           

si de umiditate:

           


Fig. 2.12.  Reprezentarea în diagrama h-x a amestecului
de doua debite de aer de parametrii diferiti:

           a- amestec în zona de nesaturatie;                                               b-  amestec în zona de ceata

rezultând entalpia si continutul de umiditate ale aerului amestecat:

        

            Determinarea parametrilor aerului amestecat se poate face si grafic, folosind diagrama h-x. Astfel, în fig. 2.12., a punctele 1 si 2 reprezinta starile a doua debite de aer ce se amesteca în proportia L1/L2=n. Se poate demonstra ca starea aerului amestecat M se va gasi pe dreapta ce uneste punctele de stare 1 si 2. Punctul M împarte segmentul 1-2 în parti invers proportionale cu debitele de aer care intra în amestec .

            În cazul când punctul de amestec M se gaseste în zona de ceata (fig. 2.12.,b) se produce condensarea vaporilor de apa, proces izoterm care, asa cum s-a aratat, se poate considera ca decurge dupa raza procesului e=0 (izoterma în zona de ceata). Starea finala a aerului va fi M' (sau aproximativ M''). În acest proces se separa prin condensare un debit de apa :

            G=LDx=L(xm-xm').


Document Info


Accesari: 3186
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )