Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza






CONTRACTUL

Drept











ALTE DOCUMENTE

Elementele statului
PROCES-VERBAL
RETORICA
REPREZENTAREA PARTILOR IN PROCESUL CIVIL
Un nou val al reformelor judiciare in Europa
Egalitatea in drepturi a femeii si a barbatului
SISTEMUL DREPTULUI
Inselaciunea
RASPUNDEREA PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE DE ANIMALE, DE RUINA EDIFICIULUI SI DE LUCRURI IN GENERAL


CONTRACTUL

2.1. Definitia contractului

Codul civil defineste în art. 942 contractul ca fiind acordul între doua sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge între dânsii un raport juridic.

Sursa de inspiratie a Codului civil român în definirea contractului a constituit-o Codul civil italian, care prevedea în art. 1098 aceeasi definitie adoptata în art. 942.

Titlul III din Cartea a III -a din Codul civil român, intitulat " Despre contracte sau conventii" a generat în doctrina o problema în legatura cu existenta sau inexistenta unor deosebiri între cele doua notiuni, contract si conventie, întemeiata pe dispozitiile art. 1101 din  Codul  civil francez, nereprodus de Codul nostru civil, potrivit caruia contractul este o conventie prin care una sau mai multe persoane se obliga sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

În sistemul francez[1], se considera ca notiunea de conventie este mai larga, reprezentând acordul de vointa ce are ca obiect modificarea sau stingerea unei obligatii ori crearea, modificarea sau stingerea unui drept, altul decât un drept personal.

            În cuprinsul Codului civil român , termenul de contract este sinonim cu acela de conventie. Datorita acestui fapt, în literatura juridica s-a încercat o delimitare a conventiei fata de contract. S-a afirmat ca daca conventia este genul,  contractul este specia; conventia este acordul de vointa realizat cu scopul de a produce efecte juridice, iar contractul este conventia care da nastere unei obligatii.[2]

            Deoarece Codul civil se refera la notiunea larga a efectelor contractului, unii autori[3] au definit contractul sau conventia ca fiind "acordul între doua sau mai multe persoane în scopul de a produce efecte juridice"

            O definitie cuprinzatoare este aceea potrivit careia : "prin contract se întelege acordul de vointa între doua sau mai multe persoane, prin care se nasc ,se modifica sau se sting drepturi si obligatii, adica un raport juridic de obligatii" si , în sfârsit , potrivit altor autori[4], "contractul este acordul de vointa care da nastere, modifica sau stinge drepturi si obligatii"

            Din definitia elaborata în literatura de specialitate se poate observa ca accentul se pune pe efectele juridice produse de contract , deosebirile constând în aceea ca unii autori includ în definitia contractului civil toate efectele, pe câta vreme alti autori se refera numai la scopul contractului (acela de a produce efecte juridice, fara a enumera aceste efecte ).

            Contractul civil este folosit în cele mai diverse raporturi dintre persoane fizice si juridice: vânzarea-cumpararea de bunuri, asigurarile, împrumutul ,donatia, depozitul, locatiunea , etc. Frecventa acestor contracte ,ca de altfel însasi evolutia dreptului civil ,este strâns legata de evolutia dreptului de proprietate.

           

            2.2.Vointa juridica si limitele acesteia în cadrul contractului civil.

           

            Dupa cum am aratat în definitia contratului civil , elementul specific al acestuia este acordul de vointa al partilor , adica întâlnirea concordanta a doua sau mai multe vointe individuale, cu intentia partilor de a produce efecte juridice.

            Vointa definita ca " o capacitate a omului de a propune scopuri si de a-si realiza idealuri pe calea unor activitati care implica învingerea unor obstacole... capacitatea omului de a-si planifica, de a-si organiza, efectua si controla activitatea în vederea realizarii scopurilor"[5] are un rol deosebit în materie de contracte civile si obligatii contractuale .

            Art.5 din Codul civil dispune ca persoanele sunt libere, prin simpla lor vointa, sa încheie orice fel de contracte si sa creeze orice fel de obligatii, cu conditia de a nu aduce atingere ordinii publice si bunelor moravuri.

            Acordul de vointa intervenit între doua sau mai multe persoane este considerat ca având putere de lege între aceste persoane , iar, în caz de litigiu, interpretarea contractului trebuie sa se faca dupa intentia comuna a partilor (art.977 Cod civil.)

            Reglementarile cuprinse în Codul civil cu privire la vointa oamenilor în domeniul contractelor si al obligatiilor contractuale,  au consacrat, ceea ce numeste ,principiul libertatii de vointa în materia contractelor. Acest principiu nu trebuie înteles ca fiind o libertate în general ,ci ca pe o libertate pe care o conditioneaza si o determina viata sociala si dispozitiile legale.

            Principiul libertatii de vointa în materia contractelor poate fi sintetizat astfel:

  • fundamentul fortei obligatorii a contractului îl constituie vointa partil 919t194j or;
  • orice contract, în masura în care este rezultatul vointei partilor, este just si legitim;
  • contractul are putere de lege între partile contractante;
  • principiul autonomiei de vointa afirma deplina libertate contractuala ,în sensul unei depline libertati de fond si de forma.

            Vointa juridica a partilor contractante nu este nelimitata ,ci ea se poate manifesta în urmatoarele limite:

·        morala existenta la momentul potrivit ;

·        nu se pot exercita drepturile subiective decât potrivit scopului lor economic si social(art.1-3 din Decretul nr.31/1954);

·        necesitatea social politica ,derivând din nivelul dezvoltarii sociale la momentul respectiv, precum si din lege, principiile dreptului , ordinea de drept constituita.

           

           

            2.3. Clasificarea contractelor civile

                       

                        2.3.1.Importanta clasificarii contractelor civile

           

            Clasificarea contractelor civile ne da posibilitatea sa întelegem ca diferitele contracte existente se încadreaza în diferite tipuri ale caror caracteristici pot fi exprimate în însesi denumirile date acestor tipuri.

            Fiecare dintre clasificarile rezultate prezinta însemnatate pentru stabilirea regimului juridic aplicabil speciilor de contracte ce se subsumeaza fiecarui tip.

            Categoria juridica pe care o cuprindem sub denumirea de contract are o sfera foarte bogata. Ea înglobeaza o varietate deosebita de specii de contracte.

            Abstragându-se din aceste specii cele mai generale caractere , lasându-se la o parte particularitatile si toate celelalte laturi specifice în teoria si practica dreptului a fost determinata categoria juridica a contractului, ca izvor de obligatii civile.

            Între aceasta categorie juridica generala - al carei continut este concretizat în însasi definitia pe care am dat-o contractului - si diferitele specii de contracte, se interpune o anumita clasificare, întemeiata pe diferite criterii generale, clasificare ce ne va permite o mai justa caracterizare a fiecarei specii particulare de contract.

            Clasificarea ne da putinta sa întelegem ca, în fond, toate nenumaratele contracte speciale se încadreaza în diferite tipuri, ale caror caracteristici pot fi exprimate succint, dar cuprinzator, în însesi denumirile date acestor tipuri.

            Fiecare dintre clasificarile rezultate prezinta însemnatate pentru stabilirea regimului juridic aplicabil speciilor de contracte ce se subsumeaza fiecarui tip. Când calificam, de  exemplu,  un contract bilateral sau sinalagmatic, vom cunoaste, fara sa fie necesar sa facem alte precizari, ca acelui contract i se va aplica un anumit regim juridic, care este valabil pentru toate contractele sinalagmatice, fara deosebire.

            Toate clasificarile generale la care ne vom referi în continuare sunt necesare tocmai pentru ca reduc la un limbaj sintetic o varietate nesfârsita de forme juridice.    

                        2.3.2. Criterii de clasificare a contractelor civile.

           

             Principalele criterii de clasificare a contractelor civile sunt urmatoarele :

·        dupa modul de formare ;

·        dupa continutul lor;

·        dupa scopul urmarit de parti;

·        dupa efectele produse;

·        dupa modul de executare;

·        dupa corelatia existenta între ele;

·        în raport de nominalizarea în legislatia civila;

           

            2.3.2.1 Clasificarea contractelor dupa modul de formare

           

            Dupa acest criteriu, contractele civile se clasifica în contracte consensuale , contracte solemne si contracte reale .

            Contractele consensuale sunt acele contracte care se încheie prin simplul acord de vointa al partilor (solo consensu) , fara nici o formalitate[6].

Uneori , partile înteleg sa consemneze în scris acordul lor de vointa , dar aceasta nu pentru valabilitatea contractului , ci pentru a asigura mijlocul de proba privind încheierea si continutul contractului.

            În cazul acestor contracte, care reprezinta regula în materie de încheiere a contractelor, manifestarea de vointa a partilor, neînsotita de nici un fel de forma, este suficienta pentru încheierea valabila a contractului.

            Contractele solemne sunt acele contracte pentru a caror încheiere si valabilitate se cere nu numai acordul de vointa ci si respectarea unei anumite forme  cerute de lege, care, de regula, este forma autentica.

Nerespectarea acestei forme este sanctionata cu nulitatea absoluta a contractului, caci respectarea unei anumite forme este o conditie de validitate a contractului (ad validitatem).

            Sunt solemne urmatoarele contracte :donatia (art.813 Cod civil); vânzarea-cumpararea de terenuri situate în intravilan sau extravilan (art.2 alin. 1, art.12 alin. 1 si art. 14 din Legea nr.54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor); schimbul de terenuri ( art. 12 alin. 2 din Legea nr. 54/1998); ipoteca conventionala (art.1772 Cod civil) ; subrogatia în drepturile creditorului consimtita de debitor (art.1107 pct. 2 Cod civil); contractul de arendare scris (art. 3 si art. 6 din Legea nr. 16/1994, legea arendarii).

            Contractele reale sunt acele contracte pentru a caror formare, pe lânga acordul de vointa al partilor, este necesara si remiterea materiala a obiectului prestatiei uneia din parti[7].

Sunt incluse în categoria contractelor reale: comodatul , depozitul , gajul , împrumutul de consumatie , contractul de transport. Aceste contracte se considera încheiate numai în momentul predarii sau remiterii bunului la care se refera.

            Daca se realizeaza acordul de vointa al partilor (chiar în forma autentica ) , dar acest acord nu este urmat sau însotit si de remiterea materiala a lucrului , nu ne aflam în prezenta unui contract real , ci a unei conventii nenumite , o promisiune unilaterala de a contracta

2.3.2.2. Clasificarea contractelor dupa continutul lor

În raport de continutul lor, contractele se clasifica în contracte unilaterale si contracte bilaterale (sinalagmatice).

            Contractul unilateral este acel contract care da nastere la obligatii numai în sarcina unei parti.

Potrivit art. 944 Cod civil " contractul este unilateral când una sau mai multe persoane se obliga catre una sau mai multe persoane, fara ca acestea din urma sa se oblige."

De exemplu, sunt contacte unilaterale contractul de donatie, contractul de împrumut, contractul de gaj, contractul de depozit gratuit.

Contractul unilateral nu se confunda cu actul juridic unilateral, care este rezultatul vointei unei singure parti.[8] Astfel, contractul unilateral se formeaza în baza acordului de vointa dintre parti, chiar daca ulterior se stabilesc obligatii numai în sarcina unei dintre parti, în timp ce actul unilateral presupune o singura manifestare de vointa.[9]

Contractul bilateral (sinalagmatic), dupa definitia data în art. 943 Cod civil, este acel contract în care partile se obliga reciproc una catre alta.

Acest tip de contract se caracterizeaza prin reciprocitatea si interdependenta obligatiilor.

Sunt contracte bilaterale contractul de vânzare, contractul de închiriere, contractul de transport.

De exemplu, în cazul contractului de vânzare - cumparare, vânzatorul este creditorul obligatiei de plata a pretului si debitorul obligatiei de predare a lucrului vândut, iar cumparatorul este creditorul obligatiei de predare a lucrului vândut si debitorul obligatiei de plata a pretului.

Importanta clasificarii contractelor în unilaterale sau bilaterale :

·        din punct de vedere al efectelor, numai în cazul contractelor sinalagmatice întâlnim exceptia de neexecutare, rezolutiunea, rezilierea si riscul contractului;

·        din punct de vedere al probelor, înscrisurile sub semnatura privata prin care se constata contracte sinalagmatice trebuie sa fie facute, conform art. 1179 Cod civil, în dublu exemplar; în cazul contractelor unilaterale având ca obiect obligatia de plata a unei sume de bani sau de a da o cantitate de bunuri de gen, conform art. 1180 Cod civil, acestea trebuie sa poarte mentiunea "bun si aprobat".

2.3.2.3. Clasificarea contractelor dupa scopul urmarit de parti

Dupa scopul urmarit de parti, contractele sunt cu titlu oneros si cu titlu gratuit.

Contractul cu titlu oneros este acel contract prin care, în schimbul folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte parti, se urmareste obtinerea altui folos patrimonial.

Art. 945 Cod civil, defineste contractul cu titlu oneros ca fiind acela în care fiecare parte voieste a-si procura un avantaj.

Sunt contracte cu titlu oneros contractul de vânzare - cumparare, contractul de locatiune, contractul de asigurare,etc.

Codul civil distinge, în art. 947, între contractul comutativ si contractul aleatoriu.[10]

Este comutativ acel contract, cu titlu oneros, la a carui încheiere, partile cunosc existenta si întinderea obligatiilor.

De exemplu, contractul de vânzare - cumparare, contractul de antrepriza, contractul de schimb, contractul de locatiune.

Este aleatoriu, acel contract, cu titlu oneros, la a carui încheiere partile cunosc numai existenta obligatiilor, nu si întinderea acestora, existând sansa unui câstig sau riscul unei pierderi, datorita unei împrejurari viitoare, incerte.

Întinderea uneia sau cel putin a uneia dintre prestatii depinde de hazard.

De exemplu, contractul de asigurare, contractul de renta viagera

Contractul cu titlu gratuit este acel contract prin care se procura un folos patrimonial, fara a se urmari obtinerea altui folos patrimonial în schimb.

Potrivit  art. 946 Cod civil, contractul gratuit sau de binefacere este acela în care una din parti voieste a procura, fara echivalent, un avantaj celeilalte.

Sunt contracte cu titlu gratuit: contractul de donatie, contractul de împrumut fara dobânda, contractul de mandat gratuit.

Contractele cu titlu gratuit se subclasifica în contracte dezinteresate si liberalitati.

Contractul dezinteresat este acel contract cu titlu gratuit, prin care una din parti procura celeilalte parti un folos patrimonial, fara sa-si micsoreze patrimoniul.

De exemplu, contractul de mandat gratuit, contractul de depozit neremunerat, comodatul.

Liberalitatile sunt contracte cu titlu gratuit, prin care una din parti îsi micsoreaza patrimoniul prin folosul patrimonial procurat celeilalte parti.

Contractul de donatie reprezinta un exemplu de liberalitate.

Importanta acestei clasificari consta în urmatoarele:

·        în scopul ocrotirii intereselor persoanelor fizice lipsite de capacitate de exercitiu, legea interzice reprezentantilor legali sa faca donatii în numele celor pe care îi reprezinta si, de asemenea, interzice minorilor cu capacitate de exercitiu restrânsa, sa faca donatii, chiar daca au încuviintarea ocrotitorilor legali si a Autoritatii tutelare;

·        sub sanctiunea nulitatii absolute, legea prevede ca donatia trebuie încheiata în forma autentica;

·        contractele cu titlu gratuit se prezuma ca se încheie intuitu personae, de aceea eroarea asupra persoanei constituie cauza de anulare a contractelor;

·        mostenitorii rezervatari ai donatorului au dreptul de a cere raportul donatiilor la masa succesorala pentru stabilirea rezervei succesorale si pot sa ceara reductiunea lor în cazul în care depasesc cotitatea disponibila;

·        revocarea contractelor cu titlu gratuit, prin actiunea pauliana, introdusa de creditori, se exercita în conditii mult mai usoare decât atunci când se intenteaza împotriva contractelor cu titlu oneros încheiate de debitor cu terte persoane;

·        în cazul contractelor cu titlu oneros, obligatiile partilor si raspunderea lor contractuala sunt reglementate cu mai multa severitate decât în cazul contractelor cu titlu gratuit.[11]

2.3.2.4. Clasificarea contractelor dupa efectele produse

În functie de efectele produse[12], contractele se clasifica în doua grupe:

1.      prima grupa cuprinde:

-         contractele constitutive sau translative de drepturi reale;

-         contractele generatoare de drepturi de creanta.

2.      cea dea doua grupa cuprinde:

-         contracte constitutive sa translative de drepturi;

-         contracte declarative de drepturi.

Contractele constitutive sau translative de drepturi reale  sunt acele contracte prin care se constituie sau se transmite un drept real (dreptul de proprietate, dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de servitute, dreptul de superficie).

Contractele generatoare de drepturi de creanta sunt acele contracte prin care iau nastere raporturile juridice obligationale.

            Contractele constitutive sau translative de drepturi sunt acele contracte care produc efecte ex nunc (pentru viitor) din momentul încheierii lor.

            De exemplu, contractul de vânzare - cumparare, contractul de donatie, contractul de gaj, contractul de ipoteca conventionala.

            Contractele declarative de drepturi sunt acele contracte care au ca efect consolidarea sau definitivarea unui drept preexistent.

            De exemplu, contractul de tranzactie.

1.      Clasificarea contractelor dupa modul de executare

În functie de modul de executare contractele pot fi contracte cu executare imediata si contracte cu executare succesiva[13].

Contractele cu executare imediata sunt acele contracte care presupun o executare instantanee, care se produce la un singur moment

Contractele cu executare succesiva sunt contractele a caror executare presupune mai multe prestatii esalonate în timp.

Aceasta clasificare a contractelor prezinta interes practic deoarece:

·        în caz de neexecutare sau executare necorespunzatoare, sanctiunea care intervine este rezolutiunea contractului, în cazul contractelor cu executare imediata si rezilierea, în cazul contractelor cu executare succesiva;

·        daca se desfiinteaza un contract cu executare imediata, ca efect al nulitatii ori al rezolutiunii, efectele desfiintarii se produc si pentru trecut, contractul considerându-se desfiintat din momentul încheierii sale;

·        în cazul desfiintarii unui contract cu executare succesiva, efectele datorate desfiintarii se produc numai pentru viitor, contractul considerându-se desfiintat din momentul constatarii cauzei de desfiintare;

·        suspendarea executarii, din motive de forta majora, se aplica numai contractelor cu executare succesiva;

·        calculul prescriptiei extinctive este diferit, în sensul ca la contractele cu executare succesiva se calculeaza pentru fiecare prestatie un termen de prescriptie.

           

2.      Clasificarea contractelor dupa nominalizarea în legislatie

În raport de nominalizarea în legislatia civila, contractele se clasifica în contracte numite si contracte nenumite.[14]

Contractele numite sunt acele contracte care au o denumire stabilita de legea civila si o reglementare proprie.

Sunt contracte numite: contractul de vânzare - cumparare, contractul de donatie, contractul de locatiune, contractul de mandat, etc.

În cazul acestor contracte, simpla calificare si încadrare într-un anumit tip de contract este suficienta pentru a-i cunoaste regimul juridic.

Contractele nenumite sunt acele contracte care nu au o denumire si o reglementare proprie.

Continutul acestor contracte este stabilit de parti, fie prin combinarea unor elemente specifice unor contracte numite, fie prin introducerea unor elemente noi, independent de orice contract numit.

3.      Clasificarea contractelor dupa corelatia dintre ele

Dupa corelatia dintre ele, contractele se clasifica în contracte principale si contracte accesorii.

Contractele principale sunt acele contracte care au o existenta de sine statatoare si a caror soarta nu depinde de aceea a altor contracte încheiate între parti.

Contractele accesorii sunt acele contracte care însotesc unele contracte principale si depind de soarta acestora.

            De exemplu, contractul de gaj, contractul de ipoteca, clauza penala.

            Valabilitatea si mentinerea contractului principal se examineaza în mod de sine statator, în timp ce soarta contractului accesoriu va fi examinata nu numai în functie de elementele sale intrinseci, dar si în functie de soarta contractului principal pe care îl însoteste, conform regulii accesorium sequitur principale.

4.      Clasificarea contractelor dupa modul în care se exprima vointa partil 919t194j or

Acest criteriu permite clasificarea contractelor în contracte negociate, contracte de adeziune, contracte obligatorii.

Contractele negociate sunt acele contracte în cadrul carora partile discuta, negociaza, toate clauzele.

De exemplu, în cazul unui contract de vânzare - cumparare partile discuta predarea lucrului, pretul, modalitatea de plata.

Contractele de adeziune sunt contractele redactate total sau partial de catre una din partile contractante si pe care cealalta parte nu poate sa le modifice. Daca accepta clauzele, pur si simplu, cealalta parte adera la un contract preredactat.

De exemplu, contractul de transport, contractul de furnizare.

Contractele obligatorii sunt acele contracte ale caror conditii de încheiere sunt impuse de lege.

De exemplu, asigurarea de raspundere civila pentru proprietarii de autovehicule, încheiat în baza Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile în România.

            Încheierea contractului

Prin încheierea contractului se întelege realizarea acordului de vointa al partilor asupra clauzelor contractuale. Acest acord se realizeaza prin întâlnirea concordanta, sub toate aspectele, a unei oferte de a contracta cu acceptarea acelei oferte.[15]

Încheierea contractului înseamna, în egala masura, analiza mecanismului de formare a acordului de vointa si examinarea conditiilor esentiale pentru validitatea unei conventii.

Potrivit art. 948 Cod civil, conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sunt : capacitatea de a contracta, consimtamântul valabil al partii care se obliga, un obiect determinat si o cauza licita.

2.4.1. Capacitatea de a contracta

Capacitatea civila[16] este expresia care desemneaza capacitatea în dreptul civil. Ea are ca gen proxim capacitatea juridica, care reprezinta capacitatea generala de a fi titular de drepturi si obligatii. În structura capacitatii civile intra doua elemente: capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.

Actul normativ de baza în  materia capacitatii civile este Decretul nr. 31/1954[17].

Pentru încheierea valabila a contractului este necesar ca partile sa aiba capacitatea de a contracta.

În doctrina[18], capacitatea de a contracta a fost definita ca fiind o parte a capacitatii juridice civile (de folosinta sau de exercitiu) constând în aptitudinea persoanei (fizice sau juridice) de a încheia, personal sau prin reprezentare, contracte civile.

Art. 949 Cod civil prevede ca poate contracta orice persoana ce nu este declarata incapabila de lege, iar art. 950 Cod civil dispune ca sunt necapabili de a contracta, minorii, interzisii si, în genere, toti acei carora legea le-a prohibit oarecare contracte.

Din redactarea celor doua texte rezulta ca în materia încheierii contractului, regula este capacitatea, iar exceptia incapacitatea.

Instituirea incapacitatilor are drept scop fie ocrotirea celor supusi interdictiilor sau îngradirilor ce decurg din ele, fie ocrotirea unor terti sau a unor interese obstesti, fie realizarea concomitenta a acestor doua obiective.[19]

Exista incapacitati generale si incapacitati speciale.

Stabilirea scopului fiecarei incapacitati are importanta deoarece în functie de aceasta se va aplica  sanctiunea nulitatii absolute - în cazul în care incapacitatea a avut ca scop protejarea unui interes public - ori nulitatea relativa - în cazul în care incapacitatea a avut drept scop doar protectia incapabilului sau a unei anumite persoane.

În raport de art. 11 din Decretul nr. 31/1954 incapacitatile generale îi vizeaza pe minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani si interzisii judecatoresti.

Incapacitatile partiale sau speciale se refera numai la anumite categorii de persoane care nu pot încheia unele contracte. De exemplu, pentru contractul de vânzare - cumparare[20] legea prevede anumite incapacitati speciale, care au natura juridica a unor interdictii de a vinde si cumpara sau de a cumpara:

·        vânzarea între soti este interzisa (art. 1307 Cod civil);

·        tutorii nu pot cumpara bunurile persoanelor de sub tutela lor cât timp socotelile definitive ale tutelei n-au fost date si primite (art.1308 pct. 1 Cod civil);

·        mandatarii, atât conventionala, cât si legali, împuterniciti a vinde un lucru nu pot sa-l cumpere(art. 1308 pct. 2 Cod civil);

·        persoanele ce administreaza bunuri ce apartin statului, comunelor, oraselor, municipiilor sau judetelor, nu pot cumpara bunurile aflate în administrarea lor ( art.1308 pct.3 Cod civil);

·        functionarii publici nu pot cumpara bunurile statului sau unitatilor administrativ-teritoriale care se vând prin mijlocirea lor (art. 1308 pct. 4 Cod civil);

·        judecatorii, procurorii si avocatii nu pot deveni cesionari (cumparatori) de drepturi litigioase care sunt de competenta Curtii de Apel în a carei circumscriptie îsi exercita functia sau profesia (art. 1309 Cod civil); iar în cazul judecatorilor de la Curtea Constitutionala, Înalta Curte de Casatie si Justitie si al procurorilor de la Parchetul general de  pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, interdictia se întinde pe tot teritoriul tarii;

·        proprietatea funciara a dobânditorului si a familiei sale nu poate depasi 200 ha teren agricol în echivalent arabil (art. 2 alin. 2 din Legea nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor), iar încalcarea acestei interdictii se sanctioneaza cu reductiunea actului juridic pâna la limita suprafetei legale;

·        persoanele insolvabile nu pot cumpara bunurile imobile care se vând prin licitatie publica (art. 535 Cod proc.civila).

2.4.2. Consimtamântul partii care se obliga

Consimtamântul (cum sentire) este definit ca fiind acordul de vointe al partilor unui contract, acord de vointe (concursus voluntatum)care constituie însusi contractul si da nastere, ca atare, obligatiilor respective.[21]

În sens restrâns, prin consimtamânt se întelege vointa unei dintre parti manifestata la încheierea contractului,[22] sau vointa unilaterala a partilor ce se obliga de a-si manifesta achiesarea la propunerea facuta de cealalta parte.[23]

Pentru a dobândi valoare juridica, consimtamântul trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii: sa emane de la o persoana cu discernamânt, sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice, sa fie exteriorizat si sa nu fie alterat de vicii de consimtamânt.

Viciile de consimtamânt sunt eroarea, dolul (viclenia), violenta si leziunea,[24] iar potrivit art. 953 Cod civil consimtamântul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violenta sau surprins prin dol.

Eroarea poate fi definita ca falsa reprezentare a unor împrejurari la încheierea actului juridic.

Eroarea obstacol este cea mai grava forma de eroare, care face ca vointa celor doua parti sa nu se întâlneasca, împiedicând însasi formarea contractului. Aceasta forma de eroare este o eroare distructiva de consimtamânt, pentru ca distruge consimtamântul, ceea ce echivaleaza cu lipsa consimtamântului, motiv pentru care operatia juridica afectata de o astfel de eroare este lovita de nulitate absoluta.

Sunt considerate erori obstacol, eroarea asupra naturii actului juridic ( error in negotio) si eroarea asupra identitatii obiectului actului juridic (error in corpore). Aceasta solutie este acceptata, de lege lata,  atât în doctrina cât si în practica judiciara. Astfel, instanta a admis actiunea având ca obiect declararea nulitatii absolute a unui contract de vânzare - cumparare, pentru eroare obstacol, retinând ca vânzatoarea a facut dovada ca intentia sa a fost aceea de a încheia un contract de întretinere si nu de vânzare - cumparare, în conditiile în care nici nu a primit pretul vânzarii, având credinta ca va fi întretinuta de pârâti.[25]

Eroarea viciu de consimtamânt este falsa reprezentare a realitatii ce cade fie asupra calitatii substantiale ale actului - error in substantiam - fie asupra persoanei contractante - error in personam -.

Potrivit prevederilor art. 954 Cod civil, ignorarea sau gresita cunoastere a realitatii constituie viciu de consimtamânt în doua ipoteze: când cade asupra substantei obiectului prestatiei partilor si când se refera la persoana cu care s-a încheiat actul.

Pentru ca eroarea sa fie cauza de anulare a contractului este necesar ca ea sa fie cauza unica si determinanta a consimtamântului deoarece nu orice eroare viciaza consimtamântul.

În materia vânzarii, între eroare asupra substantei obiectului prestatiei partilor si viciile ascunse, reglementate de art. 1352 - 1360 Cod civil, exista o strânsa legatura, ambele situatii fiind generate de cunoasterea inexacta a realitatii, iar sanctiunea prevazuta are ca scop sa ocroteasca victima erorii.

Sub acest aspect, în practica judiciara,[26] s-a argumentat ca " între eroare asupra substantei si viciile ascunse exista o distinctie neta: eroarea asupra substantei deschide calea actiunii în anulare, care poate sa fie exercitata chiar de vânzator, atunci când ea priveste substanta prestatiei proprii, în vreme ce viciile ascunse din materia vânzarii permit doar cumparatorului optiunea între actiunea în rezolutiunea contractului si actiunea în micsorarea pretului."

Un alt viciu de consimtamânt care atrage nulitatea relativa a contractului este dolul - sau viclenia - care consta în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina sa încheie un contract.

Potrivit art. 960 alin. 1 Cod civil, dolul este o cauza de nulitate a conventiei atunci când mijloacele viclene, întrebuintate de una din parti sunt astfel, încât este evident ca, fara aceste masinatii, cealalta parte n-ar fi contractat.

În doctrina, [27]a fost sustinut si punctul de vedere conform caruia, eroarea provocata prin dol este, în realitate, o nulitate pentru eroare asupra cauzei, iar sanctiunea care intervine în acest caz, ar trebui sa fie nulitatea absoluta.

Codul civil reglementeaza violenta în patru articole.[28]Pornind de la consacrarea legislativa, doctrina[29] a definit violenta ca fiind acel viciu de consimtamânt care consta în amenintarea unei persoane cu un rau care îi produce o temere ce o determina sa încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.

Pentru a stabili daca temerea a fost determinanta, instantele de judecata trebuie sa faca aprecierea ei în concret, în raport atât cu persoana victimei, cât si cu împrejurarile în care s-a încheiat contractul. În acest sens, Curtea Suprema de Justitie[30], investita cu solutionarea unui recurs extraordinar împotriva unor hotarâri judecatoresti prin care s-a admis actiunea în anularea contractului de vânzare - cumparare pentru vicierea consimtamântului vânzatorului, a decis ca " instantele de fond si recurs, fata de probele existente la dosar, au fost îndreptatite sa retina ca autorul reclamantei, cu vointa slabita de boala si batrânete, sub imperiul constrângerii morale exercitate asupra sa de catre cele doua pârâte, a consimtit sa încheie contractul de vânzare - cumparare cu privire la apartament, înstrainare pe care n-ar fi facut-o si nici nu ar fi avut motive sa o faca."

Amenintarea care constituie substanta violentei trebuie sa fie ilicita. Aceasta înseamna ca daca ea priveste un rau care nu are nimic ilicit, sau exercitarea unui drept, nu ne vom gasi în prezenta unui act de violenta. Astfel, amenintarea cu executarea unei creante sau cu introducerea unei actiuni în justitie, nu reprezinta acte de violenta.

În practica judiciara s-a stabilit ca este valabil contractul de vânzare - cumparare în care s-a stipulat ca obligatia cumparatoarei de plata a pretului se executa prin renuntarea acesteia la creanta ce o avea împotriva vânzatorului.

În acest sens, instanta [31]a respins actiunea vânzatorului având ca obiect anularea contractului de vânzare- cumparare pentru vicierea consimtamântului prin violenta, cu urmatoarea motivare: " s-a dovedit ca reclamantul, care a cerut sa se anuleze contactul de vânzare - cumparare, a încheiat aceste contract în scopul stingerii obligatiei sale de plata a creantei, prin renuntarea creditoarei la creanta pe care o avea împotriva reclamantului, scop ce nu este contrar ordinii publice si bunelor moravuri. Fapta cumparatoarei de a-l fi amenintat pe vânzator cu executarea creantei, ca si temerile acestuia de consecintele executarii, nu constituie nici o violenta, ca viciu de consimtamânt, asa încât actiunea nu este întemeiata."

Leziunea este acel viciu de consimtamânt care consta în disprroportia vasita de valoare dintre doua prestatii.

Potrivit art. 25 din Decretul nr. 32/1954, actiunea în anulare pentru leziune se restrânge la minorii care, având vârsta de 14 ani împliniti, încheie singuri, fara încuviintarea parintilor sau a tutorelui, acte juridice pentru a caror valabilitate nu se cere si încuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, daca aceste acte le pricinuiesc vreo vatamare.

Legiuitorul a admis anularea pentru leziune numai daca actele încheiate de minorii între 14 si 18 ani care, în acelasi timp, sunt acte de administrare si au fost încheiate de minori fara încuviintarea ocrotitorului legal, sunt lezionare pentru minor si sunt comutative. 

2.4.3. Obiectul contractului

Potrivit art. 962 Cod civil, obiectul conventiilor este acela la care partile, sau numai una din parti, se obliga.

Pentru valabilitatea contractului se cere întrunirea unor conditii generale, respectiv: sa existe, sa fie în circuitul civil, sa fie determinat sau determinabil, sa fie posibil, sa fie licit si moral.

Conditia existentei obiectului contractului trebuie sa fie îndeplinita la momentul încheierii acestuia, deoarece daca lipseste obiectul, lipseste o conditie esentiala a contractului, ceea ce va atrage nulitatea absoluta a acestuia. Astfel, art. 1311 Cod civil prevede ca daca în momentul vânzarii lucrul era pierit în tot, vinderea este nula.

Pentru anumite contracte se cer întrunite si conditii speciale, cum ar fi: cel ce se obliga sa fie titularul dreptului subiectiv, sa existe autorizatia administrativa prevazuta de lege, obiectul sa constea într-un fapt personal al debitorului.

2.4.4. Cauza contractului

 Cauza sau scopul este acel element al contractului care consta în obiectivul urmarit la încheierea acestuia.

Art. 948 pct. 4 Cod civil, enumera printre conditiile esentiale pentru valabilitatea unei conventii o cauza licita, iar art. 966 Cod civil, prevede ca obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita nu poate avea nici un efect.

În sistemul dreptului civil român, nevalabilitatea cauzei atrage nulitatea absoluta a contractului atunci când lipseste cauza datorita scopului imediat (causa proxima) ori aceasta este ilicita sau imorala.

În dreptul francez[32], s-au exprimat opinii diferite, în sensul ca sanctiunea nulitatii absolute intervine numai pentru cauza imorala si cauza ilicita, în timp ce absenta cauzei este sanctionata cu nulitatea relativa sau cu nulitatea absoluta

Lipsa cauzei atrage nulitatea absoluta atunci când se datoreaza: lipsei obiectului contraprestatiei în contractele sinalagmatice, lipsei remiterii bunului în contractele reale, lipsei elementului aleatoriu - riscul - în contractele aleatorii.

Conform art. 968 Cod civil, cauza ilicita este cea prohibita de lege, contrara bunelor moravuri si ordinii publice.

Cauza este ilicita când rezultatul ce se tinde a se obtine si care a constituit motivul impulsiv si determinant la încheierea  actului juridic reprezinta consideratia unui scop nepermis, contrar ordinii publice, economice si sociale.[33]

            Oferta de a contracta

         2.5.1. Notiune

Oferta de a contracta (policitatiunea) este propunerea pe care o persoana o face unei alte persoane sau publicului,  de a încheia un contract în anumite conditii.[34]

               2.5.2. Forma ofertei

În principiu, nu se cere nici o conditie speciala pentru forma ofertei, aceasta putând fi exprimata prin oricare din modurile de exteriorizare a vointei juridice, în scris, verbal, expres sau tacit; situatie consacrata si în doctrina franceza.[35]

Acest lucru se explica prin faptul ca în raport de principiul libertatii contractuale, autorii Codului civil nu au impus nici o conditie speciala de forma pentru valabilitatea ofertei.

2.5.3. Felurile ofertei de a contracta

Oferta de a contracta poate fi de mai multe feluri:

a)      în functie de persoana careia îi este adresata:

-         oferta adresata unei persoane determinate;

-         oferta adresata unor persoane nedeterminate (publicului).

b)      în functie de precizarea termenului în care trebuie sa se realizeze acceptarea ei de catre destinatar:

-         oferta cu termen;

-         oferta fara termen.

2.5.4. Conditiile ofertei

Pentru ca o oferta sa fie valabila se cer întrunite doua categorii de conditii:

a)      conditii generale

Fiind o manifestare de vointa, oferta de a contracta trebuie sa îndeplineasca toate conditiile generale de validitate ale consimtamântului:

-         sa provina de la o persoana cu discernamânt;

-         sa fie exprimata cu intentia de a produce efecte juridice;

-         sa fie exteriorizata;

-         sa nu fie afectata de vicii de consimtamânt.

b)      conditii speciale:

-         sa fie o manifestare de vointa reala, serioasa, constienta, neviciata si cu intentia de a angaja din punct de vedere juridic;

-         sa fie ferma si neechivoca, în sensul ca trebuie sa exprime vointa neîndoielnica de a încheia contractul prin simpla acceptare;

-         sa fie precisa si completa, respectiv sa cuprinda elementele necesare pentru încheierea contractului.

2.5.5. Forta obligatorie a ofertei

Forta obligatorie a ofertei se analizeaza anterior acceptarii ei, deoarece dupa ce a fost acceptata se încheie contractul, iar contractului i se aplica regulile privind puterea obligatorie a contractului.

În Codul civil nu exista reglementari referitoare la forta obligatorie a ofertei, dar prin  art. 37 din Codul comercial a fost instituita regula potrivit careia, pâna la momentul încheierii contractului, oferta si acceptarea ofertei sunt revocabile.

În analiza fortei obligatorii a ofertei se disting doua situatii, dupa cum oferta a ajuns sau nu la destinatar:

·        Daca oferta nu a ajuns la destinatar, ofertantul o poate revoca, însa se cere ca revocarea sa ajunga la destinatar cel mai târziu odata cu oferta;

·        Daca oferta a ajuns la destinatar, solutia este diferita, dupa cum oferta este cu termen sau fara termen, respectiv:

-         daca oferta este cu termen, ofertantul este obligat sa o mentina pâna la expirarea termenului;

-         daca oferta este fara termen, ofertantul este obligat sa o mentina un interval de timp rezonabil pentru a da posibilitatea destinatarului sa se pronunte asupra ei.

Oferta devine caduca la expirarea termenului, în cazul ofertei cu termen, precum si în situatiile în care ofertantul devine incapabil sau moare mai înainte de acceptarea ofertei, iar acceptarea ulterioara ramâne fara efecte.

Revocarea intempestiva a ofertei va atrage raspunderea ofertantului pentru toate prejudiciile produse ca urmare a retragerii ofertei.

      Promisiunea de vânzare

Promisiunea de vânzare este un antecontract care da nastere unui drept de creanta, una dintre parti având o obligatie de a face fata de cealalta parte - sa vânda în viitor un anumit bun -, iar beneficiarul promisiunii are un drept de optiune, în sensul de a cumpara sau nu bunul.

Spre deosebire de oferta de a contracta, care este un act juridic unilateral, în cazul promisiunii de vânzare, o persoana primeste promisiunea proprietarului de a vinde acel bun, rezervându-si dreptul de a-si manifesta ulterior consimtamântul de a cumpara bunul.[36]

            Din definitia data rezulta ca promisiunea de vânzare este un contract unilateral, deoarece da nastere la obligatii numai în sarcina promitentului.

            Promisiunea de vânzare poate fi nu numai unilaterala, ci si bilaterala - de a vinde si cumpara - în ipoteza în care ambele parti se obliga sa încheie în viitor, la pretul stabilit, contractul de vânzare - cumparare.

            În materia bunurilor imobile, actele juridice constatate prin înscrisuri sub semnatura privata, încheiate sub imperiul Decretului nr. 144/1958[37] si al Legilor nr. 58/1974[38] si 59/1974[39] sunt nule ca si contracte de vânzare - cumparare, dar constituie antecontracte, în virtutea principiului conversiunii actelor juridice.[40]

            Astfel, printr-un înscris sub semnatura privata se va poate constata doar existenta unui antecontract de vânzare - cumparare, iar din aceste antecontract ia nastere obligatia partilor de a face tot ce este necesar pentru ca înstrainarea sa aiba loc. Daca promitentul - vânzator nu îsi respecta obligatia si vinde lucrul unei alte persoane, beneficiarul - cumparator nu poate cere predarea lucrului, deoarece nu a devenit proprietar, iar vânzarea încheiata cu alta persoana este - sub rezerva fraudei la lege - este valabila. În aceasta situatie, beneficiarul - cumparator nu poate cere decât daune - interese. Daca lucrul se mai gaseste în patrimoniul vânzatorului si nu exista alte impedimente legale, oricare dintre partile antecontractului de vânzare - cumparare poate cere instantei de judecata, alternativ:

-         acordarea de daune - interese;

-         obligarea promitentului, sub sanctiunea daunelor cominatorii, la încheierea contractului;

-         pronuntarea, în baza art. 1073 si 1077 Cod civil a unei hotarâri care sa tina loc de contract de vânzare - cumparare.[41]

Instantele judecatoresti[42], investite cu solutionarea unor astfel de pricini, au decis în sensul ca pot pronunta , pe baza unui antecontract de vânzare - cumparare, o hotarâre care sa tina loc de act contract de vânzare - cumparare, întemeindu-se pe dispozitiile art. 1073 si 1077 Cod civil.

      Acceptarea ofertei

2.7.1. Definitie

Acceptarea ofertei este cea de a doua latura a consimtamântului si consta în manifestarea vointei juridice a unei persoane dea încheia un contract în conditiile stabilite în oferta ce i-a fost adresata în acest scop.[43]

              

               2.7.2. Felurile acceptarii ofertei

Acceptarea ofertei poate fi de doua feluri:

1.      expresa, care poate fi în scris sau verbal;

2.      tacita, care rezulta din anumite actiuni.

Referitor la acceptarea tacita, s-a pus problema valorii pe care o are simpla tacere a unei persoane carei i s-a adresat o oferta, în conditiile în care, prin ea însasi, tacerea nu poate avea valoare de acceptare. Cu caracter de exceptie, prin lege sau în practica judecatoreasca, se considera ca tacerea poate sa însemne acceptare a ofertei în urmatoarele cazuri:

·        legea admite tacita reconductiune - tacita reînchiriere -[44]

·        partile pot sa fi convenit, mai înainte, ca simpla tacere dupa primirea ofertei sa aiba valoare de acceptare;

·        atunci când oferta este facuta exclusiv în interesul celelilate parti, es poate fi considerata ca fiind acceptata chiar daca partea careia i-a fost adresata tace.

      Conditiile acceptarii ofertei

Acceptarea ofertei trebuie sa îndeplineasca toate conditiile de validitate prevazute de lege pentru vointa juridica, în general, precum si urmatoarele conditii speciale:

·        sa fie pura si simpla, adica sa concorde cu oferta, sa fie conforma acesteia;

·        daca oferta a fost adresata unei anumite persoane, numai acea persoana o poate accepta, dar daca a fost adresata publicului, acceptarea poate sa provina de la orice persoana interesata sa încheie contractul;

·        acceptarea trebuie sa intervina înainte ca oferta sa fi devenit caduca sau sa fi fost revocata.

      Momentul încheierii contractului

Momentul încheierii contractului este acela în care se realizeaza acordul de vointa prin întâlnirea acceptarii cu oferta de a contracta.

Pentru stabilirea momentului la care s-a încheiat un contract, se va distinge dupa cum:

-         ofertantul si acceptantul sunt prezenti;

-         contractul se încheie prin telefon;

-         contractul se încheie prin corespondenta.

2.8.1. Încheierea contractului între prezenti

În cazul în care ofertantul si acceptantul sunt de fata, momentul încheierii contractului este acela în care ofertantul si acceptantul cad de acord asupra încheierii contractului.

Regulile încheierii contractului între prezenti sunt aplicabile si în ipoteza în care încheierea contractului se realizeaza prin telefon.

2.8.2. Încheierea contractului prin corespondenta

Încheierea contractului prin corespondenta, numita si încheierea contractului între absenti, atunci când oferta si acceptarea se transmit prin scrisoare, telegrama, telex, telefax, a generat patru sisteme sau teorii pentru cunoasterea momentului încheierii contractului.

·        Sistemul emisiunii (al declaratiunii) considera ca acordul de vointa s-a realizat în momentul în care destinatarul ofertei si-a manifestat acordul cu oferta primita, chiar daca nu a comunicat acceptarea sa ofertantului;

·        Sistemul expedierii acceptarii considera ca momentul încheierii contractului este acela în care acceptantul a expediat raspunsul sau afirmativ, prin scrisoare, telegrama, telex, telefax, chiar daca raspunsul nu a ajuns la cunostinta ofertantului;

·        Sistemul receptiei acceptarii de catre ofertant (sistemul primirii acceptarii) considera ca încheierea contractului a avut loc în momentul în care raspunsul acceptantului a ajuns la ofertant, indiferent de faptul ca ofertantul a luat sau nu la cunostinta de continutul acestuia;

·        Sistemul informarii considera ca momentul încheierii contractului este acela în care ofertantul a luat cunostinta de acceptare.

În doctrina si jurisprudenta, este preferat sistemul receptiei acceptarii.

2.8.3. Importanta momentului încheierii contractului

Momentul încheierii contractului prezinta importanta datorita consecintelor deosebite pe care le produce, respectiv:

·        din momentul încheierii contractului acesta poate sa-si produca efectele, nascându-se drepturile si obligatiile partilor contractante;

·        în raport de acest moment se apreciaza posibilitatea de revocare, precum si caducitatea ofertei;

·        viciile de consimtamânt se analizeaza în raport de momentul încheierii contractului;

·        în cazul contractelor translative de proprietate având ca obiect bunuri certe, transmiterea dreptului de proprietate are loc în momentul încheierii contractului, iar riscul pierii bunurilor se suporta de cumparator;

·        în caz de conflict de legi în timp contractului i se va aplica legea în vigoare la momentul încheierii sale;

·        determina locul încheierii contractului.

      Locul încheierii contractului

Locul încheierii contractului se determina diferit, dupa cum încheierea contractului s-a realizat între prezenti, prin telefon sau prin corespondenta:

·        Între partile prezente, locul încheierii contractului este acela în care se afla partile;

·        daca încheierea contractului se realizeaza prin telefon, locul încheierii contractului este acela unde se afla ofertantul;

·        în cazul contractului încheiat prin corespondenta, având în vedere sistemul receptiei acceptarii, locul încheierii contractului este acela unde se afla destinatarul ofertei.

2.9.1. Importanta locului încheierii contractului

Determinarea locului încheierii contractului prezinta importanta în cadrul relatiilor de drept international privat atunci când apare un conflict de legi în spatiu, pentru stabilirea legii aplicabile.[45]



[1] Alex Weill, Francois Terre, Droit civil, Les obligations, Dalloz, Paris, 1986, pag. 142;

[2]  Matei B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Ed. Cartea Româneasca, Bucuresti, 1921, pag. 47;

[3]  Tudor R. Popescu, Petre Anca, op. cit., pag.47

[4]  Constantin Statescu, Corneliu  Bîrsan, op. cit., pag.25

[5] Ion Dogaru, Valentele juridice ale vointei, Ed stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,1986,pag,16.

[6] C. Hamangiu, I. Rosetti - Balanescu, Al. Baicoinau, op. cit, pag. 489;

[7] C. Statescu, Corneliu Bîrsan, op. cit, pag. 29

[8] Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generala. Persoanele, Ed. All Beck, Bucuresti, 2001, pag.140 - 141

[9] Brândusa stefanescu, Raluca Dimitriu, Drept civil pentru învatamântul superior economic, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pag. 268;

[10] Potrivit art. 947 Cod civil " Contractul cu titlu oneros este comutativ atunci când obligatia unei parti este echivalentul obligatiei celeilalte.

                Contractul este aleatoriu când echivalentul depinde, pentru una sau toate partile, de un eveniment incert."

[11] Tudor R. Popescu, Petre Anca, op. cit., pag. 30; Liviu Pop, op. cit., pag.40-41;

[12] Constantin Stanescu, Corneliu Bîrsan, op. cit., pag. 39 - 40; Ion Dogaru, Pompil Draghici, op. cit., pag.56;

[13] Paul Mircea Cosmovici, Drept civil, Drepturi reale, Obligatii, Codul civil, Ed. All Beck, Bucuresti, 1998, pag. 197;

[14] Florin Ciutacu, Cristian Jora, Drept civil, Teoria generala a obligatiilor, Ed. Themis Cart, Bucuresti, 2003, pag.29;

[15] Eugeniu Safta - Romano, Drept civil, Obligatii, Ed. Neuron, Focsani, 1994, pag. 53, Constantin Statescu, Corneliu Bîrsan, op. cit., pag 43, Florin Ciutacu, Cristian Jora, op. cit., pag.36;

[16] Pentru dezvoltari a se vedea Gh. Beleiu, Drept civil. Persoanele, Tipografia Universitatii Bucuresti, 1982, pag. 31 - 35; Ion Dogaru, Elementele dreptului civil. Introducere în dreptul civil, Subiectele dreptului civil, ED. sansa, Bucuresti, 1993, pag. 482; Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generala. Persoanele, Ed. All Beck, Bucuresti, 2001, pag. 388;

[17] Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice, publicat în B.Of. nr. 8/30.14.1954, modificat prin Legea nr. 4/1956, publicata în B.Of. nr. 11/4.04.1956;

[18] Mircea Muresan, Capacitatea de a contracta, Dictionar de drept civil, Ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1980, pag. 65;

[19] Doru Cosma, teoria generala a actului juridic civil, Ed. stiintifica, Bucuresti, 1968, pag. 184 - 185

[20] Francisc Deak, Tratat de drept civil. Contractele speciale, Ed. Actami, Bucuresti, 1996, pag. 29 -33; Dan Chirica, Drept civil, Contracte speciale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997, pag. 36 -40;

[21] Tudor R. Popescu, Petre Anca, op. cit., pag.52 - 53;

[22] Ion Dogaru, Pompil Draghici, op. cit., pag. 63;

[23] Veronica Stoica, Nicolae Puscas, Petrica Trusca, Drept civil. Institutii de drept civil, Edd. Universul Juridic, Bucuresi, 2003, pag.280;

[24] Aurelian Ionascu, Drept civil. Partea generala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1963, pag. 163; Ion Rucareanu, Tratat de drept civil, vol. I, Teoria Generala, Ed. Academiei, Bucuresti, 1967, pag. 281; Gh. Beleiu, op. cit., pag.135;

[25] Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila, Decizia nr. 1072/1998, nepublicata;

[26] Curtea Suprema de Justitie, Sectia civila, Decizia nr. 160/1993 în "Dreptul " nr. 7/1994, pag. 84;

[27] Eugen Barasch, Dol et cause, Essai d'une theorie realiste du dol en droit francais, în Revue Generale du Droit, de la Legislation et de la Jurisprudence, 1932;

[28] Art. 955 Cod civil: "Violenta în contra celui ce s-a obligat este cauza de nulitate, atunci când este exercitata de alta persoana decât aceea în folosul careia s-a facut conventia"; art. 956 : "Este violenta totdeauna când, spre a face pe o persoana de a contracta, i s-a insuflat temerea, rationala dupa dânsa, ca va fi expusa persoana sau averea sa unui rau considerabil si prezent. Se tine cont în aceasta materie de etate, de sex si de conditia persoanelor"; art. 957: "Violenta este cauza de nulitate a conventiei si când s-a exercitat asupra sotului sau a sotiei, asupra descendentilor sau ascendentilor"; art. 958: "Simpla temere reverentioasa, fara violenta, nu poate anula conventia."

[29] Gh. Beleiu, op. cit., pag. 139; Ion Dogaru, op. cit., pag.220, Aspazia Cojocaru, Drept civil. Partea generala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000, pag. 202; Gabriel Boroi, op. cit., pag. 167;

[30] Curtea Suprema de Justitie, Sectia civila, Decizia nr. 200/1993, nepublicata;

[31] Curtea de Apel Iasi, Sectia civila, Decizia nr. 1214/1997, în Culegere de practica judiciara, Iasi, 1998, pag.14-15;

[32] Jean - Luc Aubert, Introduction au droit et themes fondamentaux du droit civil, Dalloz, Paris, 2000, pag. 253; Muriel Bougeois, Droit civil, Obligations, Responsabilite civile, Centre de Publications Universitaires, , Paris, 2000, pag.69;

[33] Ion Dogaru, op. cit., pag.139;

[34] Liviu Pop, op. cit., pag 46;

[35] Corinne Renault - Brahinsky, Droit civil. Les obligations, Ed, Gualino, Paris, 1999, pag.43;

[36] Bogadan Dumitrache, Marian Nicolae, Romeo Popescu, Institutii de drept civil, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2001, pag.300;

[37] Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberarii autorizatiilor de construire, reparare si desfiintare a constructiilor, precum si a celor referitoare la înstrainarile si împartelile terenurilor cu sau fara constructii, publicat în B.Of. nr. 15/29.03.1958, intrat în vigoare la 29.03.1058 si abrogat la 7.08.1991 prin art. 41 din Legea nr. 50/1991, publicata în M.Of. nr. 167/7.02.1991;

[38] Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului si a localitatilor urbane si rurale, publicata în B.Of. nr. 135/1.11.1974, abrogata prin Decretul - Lege nr. 1/26.12.1989;

[39] Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar, publicata în B.Of. nr. 138/5.11.1974, abrogata prin Decretul -Lege nr. 9/31.12.1989;

[40] Valeriu Stoica, Flavius Baias, Executarea silita a antecontractelor de vânzare - cumparare a imobileleor în conditiile abrogarii art. 12 din Decretul nr. 144/1958, în "Dreptul" nr. 3/1992; Vasile Patulea, Aplicarea în timp a legii civile, în legatura cu înstrainarile de imobile, în "Dreptul" nr. 11/1992, pag.29-39;Eugeniu Safta- Romano, Regimul juridic al antecontractelor privind înstrainarile imobiliare subsecvent abrogarii Decretului nr. 144/1958, în "Dreptul" nr. 9/1993, pag.27 - 33;Flavius Baias, Efectele juridice ale antecontractului de vânzare - cumparare a unei constructii, în conditiile abrogarii Decretului nr. 14471958, în"Dreptul" nr.7/1994, pag.30;

[41] Francisc Deak, op. cit., pag.21-22;

[42] Curtea Suprema de Justitie, Sectia civila, decizia nr. 2614/1991, în "Dreptul"nr.8/1992, deciziile nr. 221/1993, nr.222/1993, nr.879/1993, nr.2339/1993, în Jurisprudenta Curtii Supreme de Justitie, 1993, pag.41 - 53; deciziile nr. 765/1993, nr. 1356/1993 si nr. 1448/1993, în "Dreptul" nr.7/1994, pag.75-79;

[43] Liviu Pop, op.cit., pag.50-51;

[44] Potrivit art. 1437 Cod civil " dupa expirarea termenului stipulat în contractul de locatiune, daca locatarul ramâne si e lasat în posesie, atunci se considera locatiunea ca reînnoita";

[45] Art. 79 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementare raporturilor de drept international privat, dispune: "Contractul care nu poate fi localizat în functie de prestatia caracteristica a unei dintre parti este supus, cât priveste conditiile de fond, legii locului unde a fost încheiat."


Document Info


Accesari: 5993
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )