Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza






DREPTUL COMUNITAR

Drept











ALTE DOCUMENTE

Actiunea posesorie speciala sau în reintegrare
ACTIUNE PENTRU REPARAREA PREJUDICIULUI CAUZAT DE TERTI
REGULI SI PROCEDEE TACTICE IN EFECTUAREA UNOR ACTE DE
CONTRACTE COMERCIALE UTILIZATE IN RELATIILE DE AFACERI
ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA ORGANELOR DE CERCETARE PENALẶ
URMARIREA SI JUDECAREA INFRACTIUNII FLAGRANTE
Contractul de vanzare-cumparare - mod de dobandire a proprietatii reale imobiliare
METODOLOGIA CERCETARII JURIDICE
INTRODUCERE IN DREPTUL UNIUNII EUROPENE
Legislatia primara


DREPTUL COMUNITAR

1. Izvoarele dreptului comunitar european

Clasificare

A.     izvoare primare (originare);

B.     izvoare secundare (derivate);

C.     acorduri internationale;

D.     izvoare complementare;

E.      izvoare nescrise.

Ierarhie[1]

Piramida actelor normative comunitare nu este stabilita, ca în dreptul intern, prin intermediul unui act cu valoare de Con­stitutie. De aceea, a revenit CJCE - singura institutie în masura sa ofere o interpretare corecta, uniforma si obligatorie surselor dreptului comunitar - sarcina de a preciza ierarhia ac­telor comunitare, prin intermediul jurisprudentei sale. Iata, deci, ordonarea logica a izvoarelor, în functie de originea, baza juridica si de relatia dintre ele:

A.     izvoarele originare;

B.     principiile generale de drept;

C.     acordurile internationale;

D.     izvoarele derivate;

E.      izvoarele complementare.

Precizare terminologica: denumirea de "tratate constitutive/ institutive" = numai pentru a desemna cele 3 Tratate care au înfiintat, fiecare, câte o Comunitate (CECO, CEE/CE, CEEA/ EURATOM). Celelalte tratate care au adus modificari de-a lungul timpului sunt denumite "tratate modificatoare/ subsecvente".

N.B.!

Acquis communautaire[2] = este reprezentat de drepturile si obligatiile care leaga ansamblul statelor membre ale Uniunii Europene. Cuprinde: continutul, principiile, obiectivele politice ale Tratatelor, legislatia adoptata în aplicarea tratatelor si jurisprudenta CJCE, declaratiile si rezolutiile adoptate în cadrul UE, actele din domeniul PESC, actele convenite în cadrul JAI, acordurile internationale încheiate de CE si cele încheiate de statele membre între ele în domeniile de activitate ale UE.

Definitiile izvoarelor dreptului comunitar european

Extrase din Manualul UE, Augustin Fuerea, editia a 3-a, 2006, Editura Universul Juridic

În sens larg, ordinea juridica comunitara este data de ansamblul de norme care guverneaza raporturile în care se gasesc Comunitatile europene.

În sens restrâns, aceasta ordine reprezinta raporturile dintre Comunitatile europene si statele membre, raporturile dintre persoanele fizice si juridice apartinatoare sau nu statelor membre, raporturile dintre Comunitatile membre si alte organizatii internationale.

Ordinea juridica a Comunitatilor europene este data de 2 cate­gorii principale de norme, si anume:

1) norme cu valoare de legi fundamentale, constitutionale:

- tratatele institutive si modificatoare.

2) norme cu valoare de legi ordinare, elaborate de institutii, în existenta si functionarea lor:

- izvoare derivate;

- izvoare complementare.

În doctrina de specialitate s-au formulat mai multe criterii de clasificare a normelor juridice comunitare, însa criteriul cu cea mai larga sustinere este cel al fortei juridice a normelor comunitare. Astfel, întâlnim urmatoarea clasificare:

- izvoarele primare de drept comunitar;

- izvoare derivate sau dreptul derivat, secundar comunitar european;

- normele de drept care provin din angajamentele externe ale Comunitatilor;

- izvoarele complementare;

- izvoarele nescrise.

1) Dreptul primar comunitar european este constituit din cele 3 Tratate constitutive ale Comunitatilor[3], tratate care au fost permanent modificate, completate si adaptate noilor realitati. Toate acestea au condus la aparitia unui numar mare de instrumente conventionale, proprii unei Comunitati sau alteia ori comune celor trei.

2) Dreptul derivat, secundar comunitar european este format din ansamblul actelor unilaterale ale institutiilor. Dreptul derivat comunitar european cuprinde: regulamentul, directiva, decizia, recomandarea si avizul.

a) Regulamentul este similar legii din dreptul intern. Acesta opereaza prin generalizare si abstractizare; este obligatoriu în toate elementele sale; orice aplicare incompleta este interzisa. Regulamentul este obligatoriu cu privire la scopul final de atins si la formele si mijloacele prin intermediul carora se ajunge la îndeplinirea aces­tuia. Regulamentul este obligatoriu pentru subiectele de drept intern, din toate statele membre ale Uniunii.

b) Directiva urmeaza tehnica legii cadru, completate cu decretul de aplicare. Directiva, spre deosebire de regulament, este obligatorie numai cu privire la scopul final propus, lasând la dispozitia statelor membre acele forme si mijloace prin intermediul carora se poate ajunge la îndeplinirea sa. Regula generala este cea potrivit careia directiva se adreseaza anumitor state membre. Exceptia apare atunci când directiva se adreseaza tuturor statelor membre, dar acest lucru este specificat în continutul ei.

c) Decizia este importanta pentru destinatarii desemnati; ea este obligatorie atât în ceea ce priveste scopul final propus, cât si cu privire la formele si mijloacele prin care se ajunge la el; decizia este obligatorie numai pentru subiectele de drept intern din anumite state membre.

d) Recomandarea si avizul "nu leaga", adica nu au forta de constrângere si, deci, nu sunt izvoare de drept în adevaratul sens al cuvântului. Ele au un rol orientativ.

3) Diferitele categorii de angajamente externe ale Comunitatilor, care se multiplica si se diversifica prin participarea crescânda la relatiile internationale, constituie adevarate izvoare de drept pentru ordinea juridica comunitara. Astfel, întâlnim:

- acordurile încheiate de Comunitati cu statele terte sau cu organizatiile internationale;

- actele unilaterale adoptate de organele înfiintate prin acordurile externe ale Comunitatilor;

- unele tratate încheiate de statele membre ale Comunitatilor cu state terte.

4) Izvoarele complementare sunt date de cele care rezulta din acordurile încheiate între statele membre în domeniile de competenta nationale. În masura în care obiectul lor se situeaza în câmpul si în prelungirea obiectivelor definite de tratate ele poarta denumirea de "drept complementar" si pot fi considerate norme de drept comu­nitar, în sens larg. Acestea sunt:

- conventia comunitara;

- deciziile si acordurile convenite prin reprezentantii guvernelor statelor membre reunite în cadrul Consiliului;

- declaratiile, rezolutiile si luarile de pozitie ale Comunitatilor europene, care sunt adoptate de comun acord cu statele membre.

5) Jurisprudenta ocupa un loc important între izvoarele dreptului comunitar. Exercitarea de catre Curtea de justitie a unei activitati normative se caracterizeaza, în special, prin utilizarea metodelor de interpretare dinamica, ca si printr-o larga recurgere la principiile generale de drept.

Pe scurt:

A. Izvoarele primare (originare)

- Tratatele institutive + protocoale + conventii anexate;

- Tratatele de aderare a statelor membre (1973, 1981, 1986, 1995, 2004);

- Tratatele modificatoare (Tratatul de la Bruxelles, Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa).

B. Izvoarele derivate

Art. 249 TCE:

(1) Pentru îndeplinirea atributiilor lor în conformitate cu prevederile prezentului Tratat, Parlamentul si Consiliul, Consiliul, precum si Comisia adopta regulamente si directive, iau decizii si formuleaza recomandari si avize.

(2) Regulamentul are aplicabilitate generala. El este obligatoriu în întregul sau si direct aplicabil în toate statele membre.

(3) Directiva leaga orice stat membru destinatar, în ceea ce priveste rezultatul ce trebuie obtinut, lasând autoritatilor nationale competenta în ceea ce priveste forma si mijloacele.

(4) Decizia este obligatorie în întregul sau fata de destinatarii carora li se adreseaza.

(5) Recomandarea si avizele nu sunt obligatorii.

C. Acordurile internationale

Exemple: acorduri de asociere, acorduri europene de asociere, acorduri de cooperare cu state membre, acorduri comerciale etc.

D. Sursele complementare

Exemple: regulamentele de organizare interna a institutiilor comunitare, acorduri interinstitutionale, actele sui generis (concluzii, carti albe si verzi, rezolutii, declaratii, programe, comunicari etc.), declaratiile reprezentantilor statelor membre în Consiliu în domeniile neacoperite de tratate, dreptul international complementar (exemplu, Acordul Schengen) etc.

E. Izvoarele nescrise

Ě Principiile generale de drept:

-         drepturile fundamentale ale omului;

-         principiile generale ale dreptului intern al statelor membre;

-         principii ale dreptului international public;

-         principii proprii dreptului comunitar european.

Ě Jurisprudenta CJCE si a TPI;

Ě Cutuma comunitara.

F. Alaturi de actele de mai sus, aflate sub incidenta pilonului I (comunitar) si care alcatuiesc dreptul comunitar european stricto sensu, mai pot fi mentionate, ca parte a dreptului UE, actele guvernate de pilonii II (PESC) (decizii, strategii comune, actiuni comune, pozitii comune) si III (CPJMP, fostul JAI) (pozitii comune, decizii-cadru, decizii, conventii) ai UE.

2. Proceduri de adoptare a actelor comunitare. competentele în cadrul Uniunii Europene

Procesul de decizie

A. Metoda comunitara

- drept de initiativa: Comisia Europeana;

- larga utilizare a votului majoritar în cadrul Consiliului;

- rol activ pentru Parlamentul European;

- interpretare uniforma a legislatiei comunitare de catre CJCE.

B. Metoda interguvernamentala

- drept de initiativa: Comisia Europeana + statele membre;

- regula generala de vot: consensul;

- rol consultativ pentru Parlamentul European;

- rol minor pentru CJCE.

Exemplu de adoptare unui act comunitar[4]:

Ě propunerea Comisiei pentru un act normativ:

- eliminarea zilei nationale a fiecarui stat membru si înlocuirea acesteia cu data de 9 mai - Ziua Europei.

Ě opinia Comitetului Regiunilor:

- aviz pozitiv, numai daca se prevede obligatia de a purta cos­tume nationale la sarbatorirea Zilei Europei, pentru a compensa lipsa identitatii nationale prin identitate regionala.

Ě opinia Comitetului Economic si Social:

- aviz negativ; acest lucru va avea consecinte negative printre muncitori, care vor trebui sa lucreze, de exemplu, pe data de 14 iulie în Franta ori pe 25 aprilie în Italia; sindicatele sunt îm­potriva.

Ě Propunerea Comisiei dupa primirea celor doua avize:

- opinia Comitetului Regiunilor este acceptata;

- opinia Comitetului Economic si Social nu este acceptata.

Ě Parlamentul European:

- sarbatorirea zilei nationale în data de 9 mai este acceptata, DAR, sa se pastreze si zilele nationale;

- pentru a compensa, sa se anuleze Pastele, ca sarbatoare na­tionala;

- costumul regional acceptat.

Ě Consiliul:

- pozitie comuna: 9 mai - zi nationala, fara a se anula sarba­toarea Pastelui;

Ě Parlamentul European:

- 9 mai - zi nationala, fara a se anula sarbatoarea Pastelui, DAR sa se anuleze Vinerea Mare (numai în statele unde este considerata sarbatoare).

Ě Comisia:

- de acord.

Ě Consiliul:

- de acord.

3. Aplicabilitatea dreptului comunitar european în dreptul intern al statelor membre

Definitii

a. Aplicabilitatea imediata = dreptul comunitar face parte automat, din momentul intrarii sale în vigoare, din dreptul in­tern al statelor membre, nefiind necesara nici o formula spe­ciala de introducere în ordinea juridica nationala[5], pastrându-si calitatea de drept comunitar.

b. Aplicabilitatea directa = actul comunitar, pentru a fi apli­cabil în dreptul intern, nu necesita masuri legislative adoptate la nivel national în baza si pentru executarea acestuia (toate[6] ac­tele comunitare care beneficiaza de aplicabilitate directa au, în anumite conditii, analizate de la caz la caz si efect direct).

Efectul direct = dreptul particularilor[7] de a invoca direct în fata autoritatilor nationale si comunitare prevederi ale dreptului comunitar, precum si între ei însisi.

c. Aplicabilitatea prioritara = în caz de conflict între o norma comunitara si una interna, prima are totdeauna prioritate, in­diferent de forta juridica si de momentul adoptarii normei in­terne.

Caracterele izvoarelor comunitare obligatorii

Caracteristica

Tratat

Regulament

Decizie

Directiva

Obligatoriu lato sensu

X

X

X

X

Facultativ

-

-

-

-

Obligatoriu - scop + mij­loace/

forme

X

X

X

-

Obligatoriu - doar scopul

-

-

-

X

General

X

X

-

X (exc.[8])

Individual

-

-

X

X (reg.[9])

Destinat statelor

X

X

X

X

Destinat par­ticularilor

X

X

X

-

Complet normativ

X

X

X

-

Incomplet normativ

-

-

-

X

Imediat aplicabil

X

X

X

X

Aplicabil prioritar

X

X

X

X

Direct aplicabil

X

X

X

-

Efect direct complet

X

X

X

-

Efect direct partial

-

-

-

X

Analiza

Extrase din Manualul UE, Augustin Fuerea, editia a 3-a, 2006, Editura Universul Juridic:

1. Aplicabilitatea imediata

Spre deosebire de dreptul international, dreptului comunitar european nu-i este indiferenta natura relatiilor ce trebuie sa se stabileasca între dreptul comunitar si dreptul national[10]. El postuleaza monismul si impune respectarea acestuia de catre statele membre.

O analiza atenta a diferitelor dispozitii comunitare nu face altceva decât sa conduca la consacrarea teoriei moniste, în privinta relatiei dintre dreptul comunitar si dreptul national al statelor membre ale Comunitatilor. Monismul decurge din însasi natura Comunitatilor, din "ansamblul sistemului tratatului", dupa cum a subliniat Curtea de justitie. Sistemul comunitar nu poate functiona decât în monism, singurul principiu compatibil cu ideea unui sistem de integrare: "prin instituirea unei Comunitati cu durata nedeterminata, învestita cu atributii proprii, cu personalitate, cu capacitate juridica (.) si, mai ales, cu puteri reale, rezultate dintr-o limitare a competentei sau dintr-un transfer de atributii de la statele membre spre Comunitate, acestea (statele n.a.) si-au limitat, chiar daca în domenii restrânse, drepturile lor suverane, creând astfel un drept aplicabil resortisantilor lor si lor însile". Afirmatia este cât se poate de clara: "diferit de tratatele internationale obisnuite, Tratatul CEE a instituit o ordine juridica proprie, integrata sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a tratatului si care se impune jurisdictiilor acestora".

Deci, dreptul comunitar se aplica în ordinea juridica interna asa cum a fost adoptat, fara sa fie necesara asimilarea sau transformarea lui în drept intern. Normele de drept comunitar se integreaza în dreptul intern al statelor membre, care nu au posibilitatea sa aleaga între conceptia monista sau dualista, prima fiind obligatorie. Prin hotarârea din 3 aprilie 1968, în cauza Firma Molkerei, Curtea de justitie a consacrat conceptia monista, statuând ca "dispozitiile penetreaza în ordinea juridica interna, fara ajutorul nici unei masuri nationale".

Astfel, în relatiile Comunitati - state membre, dualismul este înlaturat, iar dreptul comunitar, fie originar, fie derivat este imediat aplicabil în ordinea juridica interna a statelor membre sau, potrivit Curtii de justitie de la Luxemburg, el face parte integranta (.) din ordinea juridica aplicabila pe teritoriul fiecaruia dintre statele membre. Acest fapt are urmatoarele consecinte:

- dreptul comunitar este integrat în mod firesc în ordinea juridica interna a statelor, fara sa fie necesara vreo formula speciala de introducere;

- normele comunitare îsi ocupa locul în ordinea juridica interna, ca drept comunitar;

- judecatorii nationali sunt obligati sa aplice dreptul comunitar.

2. Aplicabilitatea directa

O alta particularitate a dreptului comunitar european o constituie faptul ca acesta nu numai ca se integreaza automat în ordinea juridica a statelor membre, dar el are si capacitatea generala de a completa, în mod direct, patrimoniul juridic al persoanelor particulare cu noi drepturi si/sau obligatii, atât în raporturile cu alte persoane, cât si în raporturile lor cu statul caruia îi apartin.

Aplicabilitatea directa sau efectul direct reprezinta "dreptul oricarei persoane de a cere judecatorului sa i se aplice tratate, regulamente, directive sau decizii comunitare. Judecatorul are obligatia de a se folosi de aceste texte, oricare ar fi legislatia tarii careia îi apartine"[11].

Concret, aplicabilitatea directa înseamna ca dreptul comunitar confera drepturi si impune obligatii în mod direct nu doar institutiilor comunitare si statelor membre ale Uniunii Europene, ci si resortisantilor acestora, cetateni ai UE.

Recunoasterea efectului direct înseamna garantarea statutului juridic al cetateanului european.

Potrivit lui P. Manin[12], efectul direct al normelor comunitare reprezinta teoria construita de Curtea de justitie a Comunitatilor Europene pe baza pretoriana, în cadrul careia sunt stabilite conditiile în care o persoana fizica sau juridica poate invoca o dispozitie a dreptului comunitar în scopul apararii unui drept conferit de acesta si, daca este necesar, conditiile în care judecatorul national face abstractie de o dispozitie contrara din dreptul intern.

Aplicarea teoriei efectului direct depinde de izvorul aflat în cauza. Astfel, se deosebesc urmatoarele situatii:

- efectul direct neconditionat si complet, cu aplicabilitate generala;

- efectul direct conditionat si complet, cu aplicabilitate generala;

- efectul direct conditionat si restrâns.

A.     Efectul direct neconditionat si complet, cu aplicabilitate generala

Sursele dreptului comunitar care au acest efect pot fi invocate fara nici o conditie de catre orice persoana fizica sau morala, atât în litigii cu autoritatile publice (litigiul vertical), cât si în litigii cu alte persoane fizice sau juridice (litigiul orizontal).

Actele care se bucura de efect direct neconditionat si complet sunt:

a) Regulamentele, care sunt acte comunitare specifice pentru aplicabilitatea directa, ele creând drepturi si obligatii si pentru subiectele de drept intern din toate statele membre.

b) Deciziile, care, desi nu au aplicabilitate directa, pot fi surse de drepturi si obligatii pentru particulari, persoane fizice sau juridice, deoarece acestea (deciziile) se adreseaza si subiectelor de drept intern din anumite state comunitare. Deciziile care se adreseaza particularilor stabilesc pentru acestia drepturi si obligatii îndeosebi în domenii, precum: concurenta, libera circulatie, nediscriminarea din cauza de nationalitate, egalitatea între sexe.

c) Principiile generale pot fi invocate de persoane fizice sau juridice în orice litigiu, întrucât, prin gradul lor de generalitate, trebuie sa fie respectate în toate cazurile si în mod neconditionat.

B.     Efectul direct conditionat si complet

În aceasta categorie intra actele comunitare care pot sa fie invocate în orice litigiu, dar este necesara îndeplinirea unor conditii în acest scop. Sunt incluse aici documentele cu caracter conventional: tratatele de instituire a Comunitatilor si tratatele internationale. Astfel, efectul direct conditionat si complet este propriu acestor norme, daca ele îndeplinesc anumite conditii, dupa cum urmeaza:

a)      Pentru tratatele constitutive:

 

Tratatele constitutive au primit efect direct în trei etape[13]:

- prima etapa este data de obligatiile de a nu face. În acest sens, Curtea de justitie a statuat, în hotarârea Van Gend en Loos, ca art. 12 al Tratatului CEE, care interzice statelor membre sa stabileasca noi taxe vamale sau sa le mareasca pe cele deja existente, a impus o interdictie clara si neconditionata de a nu face, care nu necesita interventia legislativa a statelor membre, astfel încât "aceasta prohibitie se preteaza perfect, prin natura sa, sa produca efecte directe în relatiile juridice dintre statele membre si justitiabilii acestora".

- a doua etapa o reprezinta caracterul irevocabil al unei obligatii de a face. Prin hotarârile din 16 iunie 1966, în cauza Lutticke, Curtea de la Luxemburg a admis caracterul irevocabil de a face, statuând ca aceasta nu permite statelor membre nici o posibilitate de apreciere.

- cea de a treia etapa de largire a efectului direct al tratatelor a fost marcata de hotarârile Curtii, din 1 iunie 1974, în cauza Reyners si din 3 decembrie 1974, în cauza Vin Binsbergen. În aceste cauze, Curtea a stabilit ca dispozitiile tratatului au efect direct si atunci când acestea enunta numai un principiu care trebuie pus în aplicare prin normele de drept derivat, care înca nu au fost adoptate de institutiile comunitare. În schimb, dispozitile care enunta obligatii având caracter general pentru statele membre nu produc efect direct pentru persoanele fizice si juridice, acestea neputându-le invoca în fata instantelor.

b)      Pentru tratatele internationale:

Acordurile internationale la care Comunitatea este parte pot fi invocate de catre particulari, persoane fizice si juridice, daca stabilesc drepturi pentru acestea. În hotarârea Demirel, Curtea  a subliniat ca o "dispozitie a unui acord încheiat de Comunitate cu un stat tert trebuie sa fie considerata ca având aplicabilitate directa când ea impune o obligatie clara si precisa care nu depinde, în privinta executarii sau a producerii efectelor sale, de interventia unui act ulterior".

Efectul direct al dispozitiilor cuprinse în acordurile internationale încheiate de Comunitate are trei consecinte[14]:

- persoanele pot cere judecatorului national sa asigure respectarea unui drept conferit prin acordul international;

- în cazul neîndeplinirii de catre un stat membru a masurilor de executare, efectul direct reprezinta o sanctiune pentru acesta, persoanele având astfel posibilitatea sa declanseze actiunea bazata pe neîndeplinirea obligatiei de catre stat;

- aplicabilitatea directa a prevederilor acordului nu s-ar putea manifesta decât în absenta unei dispozitii contrare în dreptul national, dar principiul primordialitatii permite producerea efectului direct.

C.     Efectul direct, conditionat si restrâns

Sunt considerate ca având efect direct, conditionat si restrâns directivele si deciziile adresate statelor membre. Pentru sustinerea aplicabilitatii directe a acestor izvoare comunitare, Curtea a adus argumente de natura principiala, conform carora efectul util al dreptului comunitar presupune necesitatea ca judecatorii nationali sa aplice directivele, iar caracterul obligatoriu al directivelor presupune ca particularii pot sa le invoce.

a) Directiva

Potrivit jurisprudentei Curtii de justitie, efectul direct al unei directive poate fi invocat, daca sunt îndeplinite urmatoarele doua cerinte:

- sa expire termenul stabilit pentru punerea în aplicare a directivei;

- statul membru sa nu o fi pus în aplicare sau sa o fi pus în aplicare în mod gresit.

Persoana poate invoca efectul direct al directivei în doua situatii[15]:

- când este necesara îndepartarea de catre judecatorul national a normei de drept intern, care nu este conforma cu dispozitiile directivei invocate. În acest caz, se va cere ca dispozitia de drept intern sa nu fie luata în considerare în solutionarea procesului;

- când ea este privata de un drept datorita absentei sau neluarii masurilor nationale necesare pentru aplicarea directivei respective. Într-o asemenea situatie, persoana va cere judecatorului recunoasterea dreptului conferit de directiva.

Din jurisprudenta Curtii de justitie se desprind urmatoarele concluzii cu privire la producerea efectului direct în cazul directivei:

- directiva trebuie sa contina dispozitii neconditionate si suficient de precise;

- directivele nu creaza obligatii pentru particulari, astfel încât acestia nu pot sa le invoce în litigiile dintre ei, iar statul nu poate sa le invoce împotriva unor persoane particulare;

- efectul direct al directivei poate fi invocat împotriva "organismelor sau entitatilor supuse autoritatii sau controlului statului, sau care dispun de puteri exorbitante în raport de cele care rezulta din regulile aplicabile în relatiile între persoane"[16].

b) Decizia

Din punctul de vedere al efectului direct, deciziile sunt asimilate directivelor. În cazul deciziilor sunt valabile aceleasi argumente pentru justificarea aplicabilitatii acestui principiu, cu exceptia faptului ca ele nu presupun, în mod necesar, adoptarea unor reglementari pentru aplicarea lor, fie pentru faptul ca ele nu sunt adresate statului, fie pentru ca obligatiile pe care le impun nu sunt adresate particularilor.

D.    Efectele aplicabilitatii directe

a) Aplicabilitatea directa comporta un efect pozitiv, în favoarea justitiabililor, cu posibilitatea de a apara drepturile acestora în fata judecatorilor din statele membre. Concret, aplicabilitatea directa permite particularilor sa solicite judecatorilor nationali asigurarea respectarii drepturilor conferite de catre norma comunitara care are aceasta calitate.

b) Aplicabilitatea directa comporta un efect de sanctionare fata de statele membre care nu au luat masurile de executare necesare aplicarii dreptului comunitar. Efectul direct permite particularilor sa se situeze, în ciuda inertiei statului, pe aceeasi pozitie ca si cum acesta si-ar fi îndeplinit efectiv obligatiile comunitare.

c) Notiunea de aplicabilitate directa, ca atare, permite dreptului comunitar sa dezvolte efectele de mai sus numai în absenta oricarei dispozitii contrare de drept national si nimic mai mult. Numai datorita consolidarii prioritatii, aplicabilitatea directa îsi produce efectele, chiar si în prezenta - si în pofida - oricarei norme nationale contrare, fapt ce asigura dreptului comunitar o forta de penetratie maxima în ordinea juridica a statelor membre[17].

4. Aplicarea prioritara a normelor comunitare

Datorita faptului ca dreptul comunitar european est 242g68c e aplicabil în mod direct si imediat în ordinea juridica interna a statelor membre, norma comunitara se întâlneste, la acest nivel, în mod firesc, cu norma internationala.

În ciuda "principiului fundamental al prioritatii ordinii juridice comunitare", modalitatile de solutionare a divergentelor dintre dreptul comunitar si dreptul statelor membre, retinute de diversele sisteme juridice ale tarilor membre, sunt departe a fi uniforme.

Deoarece în tratate nu este prevazuta nici o mentiune explicita cu privire la prioritatea dreptului comunitar, exista pericolul ca, asimilând dreptul comunitar cu dreptul international, fiecare stat membru sa-si atribuie un rang de drept comunitar în propria ordine juridica, cu riscul ca transferul de competenta catre Comunitati si unitatea dreptului comunitar sa ramâna litera moarta. Acestei teze "internationaliste", Curtea de la Luxemburg i-a opus teza "comunitara", conform careia nu dreptul national, ci însusi dreptul comunitar solutioneaza aceasta problema[18].

A. Fundamentarea principiului primordialitatii

Curtea de justitie este cea careia i-a revenit sarcina de a se pronunta pentru eliminarea acestor posibile consecinte negative, în ciuda opozitiei unor state membre, consacrând astfel principiul prioritatii normei comunitare, ca element esential al ordinii de drept comunitar. Acesta constituie, împreuna cu efectul direct, un element fundamental al constructiei juridice care reglementeaza activitatile la nivelul Uniunii Europene.

Fundamentarea acestui principiu a fost facuta de catre Curte, prin interpretarea globala a normelor juridice comunitare. Acest principiu se regaseste si în hotarârea Van Gend en Loos, dar este statuata, mai ales, în hotarârea Costa. În aceasta din urma hotarâre, din 15 iulie 1964, a fost, pentru prima data, enuntat principiul primordialitatii dreptului comunitar, în conditiile în care se manifesta un conflict între legea din 6 septembrie 1962 a nationalizarii sistemului de electricitate si dispozitiile Tratatului CEE, iar Curtea Constitutionala italiana s-a pronuntat în favoarea normei mai recente, statuând ca "un tratat nu are decât efectul care rezulta din legea de ratificare".

În decizia sa, Curtea a facut doua precizari importante cu privire la raportul dintre dreptul comunitar si cel national:

- statele membre au transferat definitiv o parte din drepturile lor suverane catre o Comunitate creata prin propria lor vointa. Prin urmare, ele nu pot sa inverseze acest proces, revenind la drepturile cedate, prin intermediul unor masuri unilaterale subsecvente si care nu sunt compatibile cu dreptul comunitar;

- în tratatul C.E.E. exista un principiu, preluat apoi de Tratatele de la Maastricht si Amsterdam, potrivit caruia nici un stat membru nu poate pune în discutie statutul de sistem unitar si general aplicabil al dreptului comunitar pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

Concluzia care se desprinde din aceste doua observatii este ca dreptul comunitar, creat în conformitate cu atributiile/competentele pe care institutiile U.E. le-au primit prin tratatele constitutive, are prioritate în conflictul cu legea nationala a unui stat membru.

B. Domeniul de aplicare

Principiul primordialitatii se refera la toate sursele dreptului comunitar, acestea având, deci, o forta juridica superioara dreptului intern, indiferent de categoria carora le apartin. Dreptul intern al tuturor statelor membre trebuie sa fie în concordanta deplina cu dreptul comunitar, indiferent de ierarhia interna a normelor respective. În acest sens, statul nu poate invoca nici chiar dispozitiile sale constitutionale pentru a nu se aplica o norma comunitara.

Primordialitatea se aplica, în mod corespunzator, în cazul revizuirii tratatelor institutive sau a actelor care sunt supuse aprobarii statelor, în baza prevederilor constitutionale, astfel încât, în aceste situatii, este vorba de instituirea unor norme comunitare noi, diferite, supuse unor proceduri specifice de adoptare.

Principiul primordialitatii trebuie respectat si de legiuitorul national, "urmarind sa împiedice formarea valabila a noi acte legislative nationale, în masura în care acestea ar fi incompatibile cu normele comunitare"[19].

C. Consecintele aplicarii principiului primordialitatii

Pe scurt, consecintele aplicarii principiului primordialitatii sunt urmatoarele :

a) regulile de drept comunitar care au efect direct trebuie sa fie aplicate începând de la data intrarii lor în vigoare, chiar daca se constata existenta unei legi nationale incompatibile;

b) neaplicarea legii nationale contrare se impune tuturor autoritatilor nationale competente, inclusiv celor ale administratiei;

c) statele membre sunt obligate sa repare prejudiciile cauzate particularilor prin violarea dreptului comunitar, judecatorul national având posibilitatea sa stabileasca în ce masura aceste prejudicii le sunt imputabile. În ceea ce priveste conditiile de exercitare a actiunii în responsabilitate, ele sunt cele prevazute în ordinea juridica interna, care stabileste jurisdictia competenta si regulile procedurale. Când repararea prejudiciului este ceruta pentru nepunerea în aplicare a unei directive, Curtea de justitie a legat cererea de îndeplinirea urmatoarelor conditii:

- rezultatul stabilit de directiva sa comporte atribuirea de drepturi particularilor;

- continutul acestor drepturi sa poata fi stabilit din dispozitiile directivei;

- sa existe o legatura cauzala între nerespectarea obligatiei care revine statului si prejudiciul suferit de persoana lezata.

d) exista o legatura între principiul primordialitatii si principiul integrarii dreptului comunitar, deoarece  aplicarea primului depinde de efectul direct al dreptului comunitar;

e) judecatorul national este obligat sa suspende aplicarea unei masuri nationale, chiar daca este o lege, când exista o îndoiala serioasa asupra compatibilitatii acesteia cu normele dreptului comunitar, pâna la solutionarea problemei incompatibilitatii. Curtea de justitie a stabilit ca o instanta nationala poate suspenda o dispozitie nationala, luata în vederea aplicarii unei norme comunitare a carei validitate este contestata, numai daca sunt întrunite urmatoarele conditii:

- sa existe o îndoiala serioasa asupra validitatii actului comunitar, cu privire la care Curtea va fi sesizata printr-o chestiune prejudiciala;

- sa existe o urgenta si recurentul sa fie amenintat de un prejudiciu grav si ireparabil;

- judecatorul national sa ia în considerare interesul comunitatii si sa tina cont de hotarârile luate, când este cazul, de catre Curtea de jusittie.

f) interpretarea dispozitiilor nationale trebuie facuta prin prisma dreptului comunitar;

g) în cazul în care actul national contrar dreptului comunitar a avut consecinte financiare pentru persoana fizica sau juridica, care a platit cu acest titlu sume de bani, autoritatile nationale sunt obligate sa-i returneze aceste sume;

i) statele membre ale Comunitatilor au obligatia sa verifice aplicarea normelor de drept comunitar si sa sanctioneze neaplicarea lor cu "sanctiuni eficace, disuasive si proportionale cu cele aplicate în cazul violarii de o natura si o importanta comparabila a dreptului national"[20].

Evolutia modificarii tratatelor comunitare[21]

T CECO/CEEA/CEE

            T. BRUXELLES (1965/1967)

                                                AUE (1986/1987)

                                                TUE (1992/1993)

                                                T. AMSTERDAM (1997/1999)

                                                T. NISA (2001/2003)

Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa (2004)




[1] Tratatul de la Maastricht - Declaration on the hierarchy of Community Acts: "The Conference agrees that the Intergovernmental Conference to be convened in 1996 will examine to what extent it might be possible to review the classification of Community acts with a view to establishing an appropriate hierarchy between the different categories of act"; Tratatul de la Amsterdam - 39. Declaration on the quality of the drafting of Community legislation: "The Conference notes that the quality of the drafting of Community legislation is crucial if it is to be properly implemented by the competent national authorities and better understood by the public and in business circles. It recalls the conclusions on this subject reached by the Presidency of the European Council in Edinburgh on 11 and 12 December 1992, as well as the Council Resolution on the quality of drafting of Community legislation adopted on 8 June 1993 (Official Journal of the European Communities, C 166 of 17 June 1993, p. 1).

The Conference considers that the three institutions involved in the procedure for adopting Community legislation, the European Parliament, the Council and the Commission, should lay down guidelines on the quality of drafting of the said legislation. It also stresses that Community legislation should be made more accessible and welcomes in this regard the adoption and first implementation of an accelerated working method for official codification of legislative texts, established by the Interinstitutional Agreement of 20 December 1994 (Official Journal of the European Communities, C 102 of 4 April 1996, p. 2).

Therefore, the Conference declares that the European Parliament, the Council and the Commission ought to:

- establish by common accord guidelines for improving the quality of the drafting of Community legislation and follow those guidelines when considering proposals for Community legislation or draft legislation, taking the internal organisational measures they deem necessary to ensure that these guidelines are properly applied;

- make their best efforts to accelerate the codification of legislative texts."

[2] De la verbul din limba franceza acquérir.

[3] În prezent, numai doua sunt în vigoare.

[4] Exemplu preluat din materialul prezentat de Sanda Farcas, în cadrul programului "Programe de finantare ale Uniunii Europene", program desfasurat în cadrul Institutului National de Administratie, 7-11 iulie 2003, Predeal.

[5] Ratificare

[6] Exista o singura exceptie : directiva, care are, totusi, un efect direct, dar  circumstantiat.

[7] Prin "particulari" se întelege "persoanele fizice si persoanele juridice din statele membre ale UE".

[8] Exceptie.

[9] Regula.

[10] Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, "Drept institutional comunitar european", editia a V-a, Editura Actami, Bucuresti, 2000, p. 54.

[11] R. Lecourt, "L'Europe des juges", Bruylant, Bruxelles, 1976, p. 248.

[12] Philippe Manin, "Les Communautés européennes - l'Union Européennee", Pedone, p. 232.

[13]Ovidiu Ţinca, "Drept comunitar general", Editura Didactica si Pedagogica R.A., Bucuresti, 1999, p. 233.

[14]Guy Isaac, "Droit communautaire général", Ed. Masson,  Paris, 1994.

[15] Ovidiu Ţinca, op. cit., p. 236.

[16] Hotarârea din 12 iulie 1990, în cauza Foster.

[17] Ion P. Filipescu, Augustin Fuerea, op. cit., p. 71.

[18]Ibidem.

[19]Hotarârea Simmenthal, din 9 martie 1978.

[20] Hotarârea din 2 februarie 1977, în cauza Amsterdam Bulb.

[21] Trebuie avut în vedere si faptul ca fiecare nou tratat de aderare (cu ocazia fiecarei extinderi) a modificat tratatele în forma existenta la acel moment. Ne vom limita, însa, la a prezenta doar tratatele cele mai importante.


Document Info


Accesari: 3786
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )