DREPTURILE ASUPRA BUNURILOR - DREPTUL DE PROPRIETATE
Definitia si caracterele juridice ale dreptului de proprietate
Definitia dreptului de proprietate
Codul civil romān defineste proprietatea īn art. 480 astfel:
"Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru
īn mod exclusiv si absolut, īnsa īn limitele determinate de lege".
Atributele dreptului de proprietate sunt urmatoarele:
- posesia (jus utendi). Dreptul de a folosi bunul, denumit si usus, este 626d35g
posibilitatea care-i permite proprietarului sa-l stapāneasca efectiv si īn mod
nemijlocit. Proprietarul poate transmite acest atribut unei alte persoane, care
va exercita astfel un uz derivat din puterile titularului dreptului de
proprietate;
- folosinta (jus fruendi). Dreptul de a culege fructele bunului, denumit si
fructus, este prerogativa conferita titularului dreptului de proprietate de a
culege si percepe fructele produse de acesta. Este vorba despre fructele
naturale, industriale sau civile, pe care le produce bunul, daca acesta este
frugifer.
Si acest drept poate fi transmis, cel mai adesea īnsotit de jus utendi,
fara ca existenta dreptului de proprietate sa fie afectata;
- dispozitia (jus abutendi). Dreptul de a dispune de lucru, denumit si abusus,
are doua componente: dispozitia juridica si dispozitia materiala.
Dreptul de dispozitie juridica consta īn competenta titularului de a
īnstraina bunul sau de a-si dezmembra dreptul de proprietate constituind
asupra acestuia drepturi reale īn favoarea altor persoane. Posibilitatea de a
dispune de substanta bunului prin transformare, consumare sau chiar
distrugere reprezinta dispozitia materiala.
Ceea ce caracterizeaza īn maniera cea mai pregnanta dreptul de
proprietate este atributul
dispozitiei, si anume partea referitoare la dispozitia
12
juridica. Dreptul de dispozitie este singurul atribut a carui īnstrainare duce la
īnsasi pierderea dreptului de proprietate. Dezmembrarea celorlalte
atribute ale proprietatii va limita acest drept, dar nu va fi de natura sa
conduca la pierderea sa. De aceea, s-a si spus ca dreptul de a dispune ramāne
definitiv fixat īn puterea titularului dreptului de proprietate chiar si atunci
cānd proprietatea este dezmembrata.
Īn literatura juridica, proprietatea a fost definita tinānd cont de
caracterele si atributele sale īn modul urmator: Proprietatea este un drept
asupra unui lucru īn virtutea caruia lucrul se afla supus īn mod exclusiv si
perpetuu la puterea unei persoane sau a celor ce īl dobāndesc de la ea, si
care se manifesta prin facultatea de a servi, a se bucura si a dispune īn mod
liber de acel lucru.
Caracterele juridice ale dreptului de proprietate
Drept absolut
Acest caracter al dreptului de proprietate de a fi un drept absolut
rezulta din definitia data de Codul civil. Din punct de vedere al continutului
sau juridic, dreptul de proprietate nu este absolut, deoarece este un drept
limitat de lege, acest lucru rezultānd din textul art.480 C. civ., care prevede
ca dreptul de proprietate se exercita numai "īn limitele determinate de lege";
or, un drept limitat de lege nu poate fi un drept absolut.
Dreptul de proprietate este absolut, deoarece este recunoscut
titularului sau, īn raporturile acestuia cu toti ceilalti, care sunt obligati sa nu
faca nimic de natura a-l īncalca. Asadar, termenul ,,absolut" poate fi īnteles
īn sensul ca dreptul de proprietate este opozabil tuturor, adica erga omnes,
dar limitat īn continutul sau.
Referitor la aceasta, precizam ca art.480 Cod civil prevede ca dreptul
de proprietate se exercita numai īn limitele determinate de ,,lege". Īn acelasi
sens sunt si dispozitiile art. 44 pct.1 din Constitutia Romāniei conform
caruia continutul si limitele acestui drept sunt stabilite de lege.
Dar, dreptul de proprietate este absolut daca īl comparam cu celelalte
drepturi reale. Proprietatea este cel mai absolut dintre toate drepturile reale,
deoarece ea singura da o putere completa asupra lucrului. Singura
proprietatea reuseste cele trei atribute: usus, fructus si abusus. Īn concluzie,
se poate spune ca proprietatea este absoluta īn comparatie cu formele ei
anterioare sau cu celelalte drepturi reale. Ea nu este īnsa absoluta īn ea
īnsasi.
Drept exclusiv
13
Acest caracter al dreptului de proprietate rezulta, ca si caracterul
absolut, tot din art. 480 Cod civil, care īl proclama expres. Dreptul de
proprietate este exclusiv īn sensul ca proprietarul singur poate exercita
asupra lucrului cele trei atribute ale proprietatii, servindu-se, folosindu-se si
dispunānd de lucrul ce-i apartine; īn exercitiul dreptului sau, proprietarul
exclude pe toti ceilalti oameni, si acestia au obligatia de a respecta puterea
sa. Īn virtutea acestei puteri exclusive, proprietarul poate face īn principiu
asupra lucrului orice act, cu conditia ca acel act sa nu fie contrar ordinii
publice si dispozitiilor imperative ale legilor. El poate sa faca relativ la un
lucru acte materiale de uz, de folosinta, de cultura sau chiar de distrugere,
precum si acte juridice de fructificare prin cedarea folosintei lucrului īn
schimbul unei sume, sau de īnstrainare totala sau partiala. Tot īn virtutea
acestei puteri exclusive, proprietarul are dreptul de a se abtine de a face orice
act asupra lucrului, de a-l lasa īn parasire si de a-l abandona.
Drept perpetuu
Acest caracter, fara a fi esential, ca puterea exclusiva de a dispune,
este totusi important si general. Caracterul de drept perpetuu al proprietatii
nu īnseamna ca proprietarul nu poate pierde dreptul sau asupra lucrului.
Caracterul de drept perpetuu se manifesta īn cazul īnstrainarii prin faptul ca
se stinge proprietatea īn patrimoniul alienatorului numai pentru a renaste īn
patrimoniul dobānditorului, asa īncāt īnstrainarea transmite proprietatea fara
sa o stinga; ea continua sa existe, privita īn calitatea sa abstracta de drept
real, independent de schimbarea succesiva īn persoana titularilor ei. Īn
concluzie, dreptul de proprietate se perpetueaza transmitāndu-se.
Drept al carui continut si limite sunt stabilite de lege
Acest caracter reiese din chiar textul art. 480 C. Civ., care arata ca
dreptul de proprietate se exercita numai "īn limitele determinate de lege".
Continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite, īn primul
rānd, de Constitutie īn art. 44, care, asa cum am mentionat, prevede ca
"Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate.
Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege".
Continutul si limitele dreptului de proprietate se gasesc dezvoltate īn
Codul civil si īn alte legi organice care reglementeaza, prin normele lor,
limitele si continutul dreptului de proprietate.
Codul civil, īn art. 480 si urmatoarele, reglementeaza dreptul de
proprietate īn continut si limite.
Felurile proprietatii īn raport
de titular
14
Īn raport de titular, proprietatea poate sa fie proprietate publica si
proprietate privata.
Art. 136 din Constitutia Romāniei prevede:
,,(1) Proprietatea este publica sau privata.
(2) Proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si apartine statului
sau unitatilor administrativ-teritoriale.
(3) Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu
potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea
teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului
continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica fac obiectul
exclusiv al proprietatii publice.
(4) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. Īn conditiile legii organice,
ele pot fi date īn administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau
pot fi concesionate ori īnchiriate; de asemenea, ele pot fi date īn folosinta
gratuita institutiilor de utilitate publica.
(5) Proprietatea privata este inviolabila, īn conditiile legii organice".
Per a contrario, ceea ce nu este public este privat. Proprietatea
publica este acea forma de proprietate care apartine statului sau unitatilor
administrativ-teritoriale. Proprietatea privata apartine persoanelor fizice sau
juridice.
Dreptul de proprietate privata
Definitia
Dreptul de proprietate privata este acel drept de proprietate, care are
ca titular statul, unitatile administrativ-teritoriale, persoane juridice si
persoane fizice asupra bunurilor mobile sau imobile aflate īn circuitul civil,
acestia exercitānd asupra lor atributele conferite de dreptul de proprietate
(posesia, folosinta, dispozitia) īn nume si interes propriu īn limitele
determinate de lege.
Caracterele juridice ale dreptului de proprietate privata:
- drept alienabil: indiferent de titularul lor, bunurile ce formeaza obiectul
dreptului de proprietate privata sunt īn circuitul civil;
- drept prescriptibil: bunurile proprietate privata sunt supuse prescriptiei
extinctive si achizitive. Titularii dreptului de proprietate asupra acestor
bunuri pot dobāndi dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii;
- drept sesizabil: bunurile vor putea fi urmarite de creditori pentru
satisfacerea creantelor lor indiferent de natura bunului (mobil sau imobil);
fac exceptie bunurile care constituie obiect al domeniului privat al statului
sau al unitatilor
administrativ-teritoriale, care nu vor putea fi urmarite,
15
pentru ca statul e prezumat a fi solvabil, indiferent daca bunurile apartin
domeniului public sau privat.
Subiectele dreptului de proprietate privata pot fi persoanele fizice,
persoanele juridice, statul si unitatile administrativ-teritoriale.
Obiectul dreptului de proprietate privata
Spre deosebire de dreptul de proprietate publica, al carui obiect este
limitat, obiect al dreptului de proprietate privata poate fi orice bun, cu
singura exceptie a bunurilor care, conform art. 136 alin. 4 din Constitutie,
fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Dreptul de proprietate publica
Notiune si reglementare legala
Proprietatea publica este reglementata īn Constitutia Romāniei,
Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al
acesteia, Legea nr. 18/1991, legea fondului funciar, modificata si
completata prin Legea nr. 247/2005 si Legea nr. 215/2001 a administratiei
publice locale.
Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al
acesteia dispune, īn art. 1, ca dreptul de proprietate publica apartine statului
sau unitatilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii
sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.
Domeniul public si domeniul privat
Domeniul public cuprinde bunurile ce fac parte din domeniul statului
si bunurile ce fac parte din domeniul privat; el ar putea fi caracterizat ca
fiind acel domeniu din care fac parte bunurile - proprietate publica ce
apartin statului, unitatilor administrativ-teritoriale sau totalitatea bunurilor ce
formeaza obiectul dreptului de proprietate publica. Bunurile ce formeaza
obiectul dreptului de proprietate publica alcatuiesc domeniul public si se
numesc bunuri domeniale, spre deosebire de bunurile ce apartin
particularilor - persoane fizice sau juridice, altele decāt statul si unitatile
administrativ-teritoriale si care formeaza circuitul civil.
Notiunea de domeniu public nu se confunda cu cea de proprietate
publica, deoarece domeniul public este o totalitate de bunuri ce formeaza
obiectul proprietatii publice, īn timp ce proprietatea publica este o institutie
juridica ce are titulari strict determinati prin norma constitutionala. Sfera
titularilor dreptului de
proprietate publica este stabilita prin Constitutie, īn
16
timp ce sfera obiectului proprietatii publice este īnceputa īn Constitutie si
completata prin Legea nr.213/1998.
Regimul juridic al domeniului public este dominat de principiul ca
bunurile apartinānd domeniului public nu pot fi sustrase de la afectatiunea
lor normala, pentru ca aceste bunuri sunt considerate inalienabile,
imprescriptibile si insesizabile.
Subiectele dreptului de proprietate publica
Subiectele dreptului de proprietate publica sunt:
1) statul, pentru bunurile din domeniul public de interes national ;
2) unitatile administrativ-teritoriale, pentru bunurile din domeniul public
de interes local.
Caracterele juridice ale dreptului de proprietate publica:
1) drept inalienabil, īn sensul ca bunurile apartinānd dreptului de proprietate
publica nu pot fi īnstrainate (actele de īnstrainare cu privire la aceste bunuri
sunt sanctionate cu nulitate absoluta) ;
2) drept imprescriptibil. Bunurile apartinānd domeniului public al statului si
unitatilor administrativ-teritoriale sunt imprescriptibile atāt extinctiv, cāt si
achizitiv. Din punct de vedere extinctiv, actiunea īn revendicare a unui bun
poate fi exercitata oricānd, astfel ca ea nu se stinge. Din punct de vedere
achizitiv, actiunea īn revendicare cu privire la un bun apartinānd domeniului
public nu poate fi paralizata prin invocarea dobāndirii dreptului de
proprietate asupra bunului prin uzucapiune;
3) drept insesizabil, īn sensul ca bunurile proprietate publica nu pot fi
urmarite de creditorii proprietarului lor sau de creditorii celor carora le-au
fost date īn administrare sau cu orice titlu.
Obiectul dreptului de proprietate publica
Constitutia Romāniei enumera cu caracter general bunurile
proprietate publica ce alcatuiesc obiectul dreptului de proprietate publica.
Sfera de cuprindere a acestor bunuri este stabilita, cum am aratat, īn
art.136 (3).
Criteriile īn baza carora sunt incluse īn domeniul public anumite
bunuri sunt:
. Declaratia legii - fac parte din domeniul public bunurile expres enumerate
īn acest sens de lege.
. Natura bunurilor - intra īn domeniul public acele bunuri care sunt de uz
sau de interes public.
. Afectatiunea bunurilor - intra īn alcatuirea domeniului public acele bunuri
ce sunt destinate uzului sau
interesului public.
17
Sunt bunuri de uz public acele bunuri care prin natura lor sunt de
folosinta generala (parcuri publice, drumuri publice, piete publice); de
interes public sunt acele bunuri ce intereseaza toti membrii societatii, chiar
daca nu au acces nemijlocit la folosinta acestor bunuri (scolile, spitalele,
muzee etc.).
Modurile de dobāndire a dreptului de proprietate publica:
- pe cale naturala;
- prin achizitii publice efectuate īn conditiile legii;
- prin expropriere pentru cauza de utilitate publica;
- prin acte de donatii/legate acceptate de Guvern /consiliu judetean/ local,
daca bunul īn cauza intra īn domeniul public;
- prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau unitatilor
administrativ-teritoriale īn domeniul public al acestora pentru cauza de
utilitate publica; actele administrative de trecere a unui bun īn domeniul
public sunt supuse controlului institutiilor de contencios administrativ atunci
cānd se apreciaza ca masura luata este ilegala, īn sensul ca bunul respectiv
nu īndeplinea conditia utilitatii publice ceruta de lege.
Un astfel de control vizeaza, īn primul rānd, daca un astfel de bun
poate fi afectat uzului sau interesului public, adica daca bunul respectiv este
de utilitate publica.
Regimul juridic al dreptului de proprietate publica
Art.5 din Legea 213/1998 prevede ca regimul juridic al dreptului de
proprietate publica e reglementat prin aceasta lege, daca prin legi speciale nu
se dispune altfel; aceasta lege cuprinde sediul materiei īn ceea ce priveste
exercitarea dreptului de proprietate publica; regula de baza ce guverneaza
regimul juridic al dreptului de proprietate publica este ca exercitarea acestui
drept sa nu fie dispusa prin legi speciale. Īn situatia īn care prin legi speciale
nu se stabileste un regim juridic derogator, se aplica prevederile legii
organice īn ceea ce priveste regimul juridic.
Exercitarea dreptului de proprietate publica
Titularii dreptului de proprietate publica sunt statul si unitatile
administrativ-teritoriale, ca subiecte de drept public, investite cu prerogative
de putere.
Exercitarea dreptului de proprietate publica revine, potrivit
dispozitiilor legale, organelor centrale ale puterii executive - Guvern,
ministere, alte autoritati
centrale, pentru bunurile din domeniul public
18
national, si autoritatilor locale, pentru bunurile din domeniul public de
interes local; autoritati care īnfaptuiesc administrarea generala a domeniului
public.
Bunurile proprietate publica pot fi date īn administrare, concesionate,
īnchiriate sau date īn folosinta gratuita.
Īngradirile dreptului de proprietate
Īngradirile sau restrictiile dreptului de proprietate sunt stabilite prin
lege, prin conventia partilor sau pe cale judecatoreasca.
Īngradirile legale pot fi de interes public si de interes privat. Cele de
interes public sunt: īngradirile de interes edilitar si de estetica urbana ;
īngradiri īn interes de salubritate si sanatate publica; īngradiri īn interes
cultural, istoric si arhitectonic; īngradiri īn interes economic general sau
interes fiscal; īngradiri īn interes de aparare a tarii, īngradirile proprietatii īn
zona de frontiera; servitutile aeronautice, precum si īngradirile care rezulta
din regimul juridic al padurilor, al apelor, al construirii drumurilor, privind
cararea pe marginea apelor navigabile; īngradiri privind unele bunuri
mobile: medicamente si substante toxice, stupefiantele, armele si munitiile,
bunurile din fondul arhivistic, bunurile din patrimoniul national-cultural.
Īngradirile legale de interes privat decurg din raportul de vecinatate.
Codul civil le numeste servituti naturale si servituti legale. Servitutile
naturale sunt: obligatia de granituire; obligatia de a contribui la īngradirea
proprietatii; īngradirea referitoare la scurgerea apelor; īngradirea referitoare
la izvoare. Servitutile legale sunt: servitutea de trecere pe locul vecin;
servitutea de vedere pe proprietatea vecinului; īngradirea referitoare la
plantatii si constructii; servitutea de picatura a stresinilor; servitutea zidului,
gardului si santului comun; servitutea legala prevazuta de Legea petrolului
nr.134/1995.
Īngradirile conventionale sunt cele care īsi au izvorul īn conventia
partilor.
Īngradirile pe cale judecatoreasca sunt acele īngradiri pe care le
hotaraste instanta de judecata, ele rezultānd din raporturile de vecinatate.
Apararea dreptului de proprietate si a celorlalte drepturi reale
Actiunile petitorii sunt actiuni reale prin care se urmareste apararea
dreptului de proprietate sau a altui drept real.
Din categoria actiunilor petitorii fac parte:
- actiunea īn revendicare;
- actiunea īn granituire;
- actiunea īn prestatie tabulara;
19
- actiunea negatorie;
- actiunea confesorie.
Titularul dreptului real īncalcat sau contestat are exclusivitatea
exercitarii actiunilor petitorii, deoarece acestea privesc īnsusi fondul
dreptului.
Actiunea īn granituire
Granituirea este actiunea reala prin care reclamantul solicita instantei
sa determine, īn contradictoriu cu pārātul, prin semne exterioare, īntinderea
proprietatilor partilor. Actiunea īn granituire poate fi exercitata numai daca
titularii fondurilor limitrofe nu se pun de acord cu privire la delimitarea
liniei de hotar ori īn legatura cu suportarea cheltuielilor de delimitare.
Actiunea īn granituire este o actiune reala, petitorie, imobiliara,
imprescriptibila si declarativa de drepturi.
Caracterul real al actiunii este dat de faptul ca se īntemeiaza pe
dreptul de proprietate asupra fondului sau pe oricare alt dezmembramānt al
dreptului de proprietate.
Caracterul petitoriu decurge din scopul actiunii īn granituire, si
anume acela de delimitare a proprietatilor limitrofe, ceea ce conduce, pāna la
urma, la apararea dreptului de proprietate sau a altui drept real. Actiunea īn
granituire este o actiune imobiliara, deoarece apara drepturi reale imobiliare
si de aici decurge si caracterul sau imprescriptibil. Caracterul declarativ
rezulta din īmprejurarea ca prin exercitarea actiunii īn granituire nu se tinde
la crearea unui nou hotar īntre cele doua fonduri, ci la reconstituirea si
marcarea adevaratului hotar care exista, fara nicio īndoiala.
Actiunea īn prestatie tabulara
Este acea actiune prin care dobānditorul unui drept real imobiliar
solicita instantei de judecata obligarea celui care a transmis sau constituit un
drept real asupra bunului imobil sa predea īnscrisul necesar pentru īnscrierea
īn cartea funciara daca este singurul exemplar doveditor, iar īn caz contrar sa
dispuna īnscrierea īn cartea funciara.
Aceasta actiune este reglementata de Decretul-lege nr. 115/1938 si
Legea nr.7/1996, modificata si completata prin Legea nr. 247/2005.
Actiunea negatorie
Actiunea negatorie este o actiune reala prin care reclamantul,
proprietarul unui bun, contesta īn fata instantei de judecata ca pārātul ar
avea vreun drept real, dezmembramānt al dreptului de proprietate cu privire
la acel bun. Totodata, prin actiunea negatorie, reclamantul cere instantei sa-l
oblige pe pārāt sa īnceteze exercitarea nelegitima a dreptului contestat.
Cu toate ca actiunea negatorie este imprescriptibila extinctiv, pārātul
poate invoca īn apararea sa
dobāndirea dezmembramāntului (dreptul de
20
superficie, dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitatie sau dreptul
de servitute) prin uzucapiune.
Actiunea confesorie
Obiectul actiunii confesorii īl constituie obligarea pārātului la
recunoasterea existentei unui drept real, dezmembramānt al dreptului de
proprietate asupra imobilului proprietatea altei persoane, precum si obligarea
pārātului la respectarea acestui drept.
Actiunea confesorie este o actiune reala care poate fi exercitata īn
termen de 30 de ani.
Actiunea īn revendicare
Notiunea si caracterele juridice
Actiunea īn revendicare este actiunea reala petitorie prin care
reclamantul solicita instantei de judecata sa-i recunoasca dreptul de
proprietate asupra unui bun determinat si sa-l oblige pe pārāt la restituirea
posesiei bunului.
Actiunea īn revendicare este o actiune reala. Acest caracter se degaja
din faptul ca ea pune īn discutie existenta dreptului de proprietate, care este
un drept real, prin īnsasi natura sa, opozabil erga omnes.
Actiunea īn revendicare este o actiune petitorie prin care se apara
dreptul de proprietate, distingāndu-se de actiunile posesorii, care apara
posesia. Actiunea īn revendicare pune īn discutie existenta dreptului de
proprietate, care nu va putea fi recunoscut decāt daca va fi dovedit de cel
care pretinde ca este titularul acestuia.
Conditii de exercitare:
a) Titularul actiunii īn revendicare nu poate fi decāt proprietarul exclusiv al
bunului.
b) Obiectul material al actiunii īn revendicare īl constituie numai bunurile
imobile sau mobile individual determinate, aflate īn posesie nelegitima a
pārātului. Aceasta īnseamna ca titularul actiunii trebuie sa dovedeasca nu
numai dreptul de proprietate, ci si identitatea bunului revendicat.
Categorii de actiuni īn revendicare
Codul civil nu contine reglementari speciale cu privire la actiunea īn
revendicare.
Doctrina si practica judiciara au conturat regimul actiunii īn
revendicare pe baza principiilor generale ale dreptului civil si a dispozitiilor
Codului Civil referitoare la bunurile mobile si la bunurile imobile. S-a impus
distinctia īntre actiunea īn revendicarea bunurilor imobile si actiunea avānd
ca obiect bunurile mobile.
Actiunea īn revendicare
imobiliara
21
Imprescriptibilitatea actiunii īn revendicare reprezinta o derogare de la
dispozitiile art.1890 Cod civil, care instituie principiul ca orice drept la
actiune este supus prescriptiei extinctive, iar termenul general de prescriptie
pentru actiunile reale este de 30 de ani.
Dovada dreptului de proprietate. Regula romana actori incubit
probatio, īnscrisa īn art.1169 Cod civil din capitolul probatiunii obligatiilor,
īsi gaseste aplicarea si īn materia dovedirii proprietatii. Potrivit acestei
reguli, reclamantul este acela care trebuie sa faca dovada ca este titularul
dreptului de proprietate asupra bunului revendicat. Prin titlu īn materia
revendicarii imobiliare se īnteleg atāt actele juridice translative de
proprietate (vānzarea, donatia etc.), cāt si cele declarative de drepturi
(hotarāre judecatoreasca, un act de partaj, o tranzactie etc.).
Reclamantul trebuie sa faca dovada ca titlul pe care-l detine emana de
la adevaratul proprietar, care la rāndul sau l-a dobāndit de la un adevarat
proprietar, si asa mai departe, pe scara tuturor autorilor anteriori. O
asemenea proba este, adeseori, imposibil de realizat, de unde si denumirea
de probatio diabolica.
Practica judiciara a elaborat o serie de reguli care se aplica īn
solutionarea diferitelor ipoteze.
Astfel, prima ipoteza este aceea īn care ambele parti prezinta titluri
scrise privind dreptul de proprietate. Īn aceasta ipoteza se disting doua
situatii, dupa cum titlurile provin de la acelasi autor sau de la autori diferiti:
a) Īn situatia īn care ambele titluri, al reclamantului si al pārātului, emana de
la acelasi autor, instanta de judecata va examina daca partile au īndeplinit
sau nu formalitatile de publicitate imobiliara. Daca s-a efectuat publicitatea,
va avea cāstig de cauza partea care a transcris actul īn cartea funciara sau cea
care a transcris mai īntāi, potrivit principiului qui prior tempore, potior jure.
Daca niciuna dintre parti nu a īndeplinit formalitatile de publicitate
imobiliara, va cāstiga partea al carei titlu are data cea mai veche. De la
aceasta regula excepteaza cazul īn care ambele titluri sunt testamente, cānd
va avea prioritate titlul cu data cea mai recenta, deoarece,īn materia
succesiunii testamentare, testamentele anterioare sunt revocate de ultimul
testament.
b) Īn situatia īn care titlurile prezentate de parti provin de la autori diferiti,
instanta va compara titlurile si va da cāstig de cauza partii al carei titlu
provine de la autorul al carui drept este preferabil. Se aplica principiul nemo
plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet.
A doua ipoteza este aceea cānd numai o parte detine titlul privind
proprietatea lucrului revendicat: īn cazul īn care reclamantul produce titlul,
el va cāstiga procesul daca
titlul emana de la un tert, nu de la reclamantul
22
īnsusi, si daca data titlului este anterioara posesiei pārātului; īn situatia īn
care pārātul are titlul, actiunea reclamantului va fi respinsa.
Īn cea de-a treia ipoteza, niciuna dintre parti nu poate invoca un titlu si
nici dobāndirea bunului imobil prin prescriptie achizitiva ori prin
ocupatiune. Instanta de judecata va compara cele doua posesii: a
reclamantului si a pārātului. Ea va da eficienta celui a carui posesie este mai
caracterizata; celui care are posesia de buna-credinta fata de cea de reacredinta;
celui care are posesia neviciata fata de cea viciata; celui a carui
posesie are la origine un titlu fata de cea fara titlu de origine; celui a carui
posesie este mai īndelungata etc.
Actiunea īn revendicare mobiliara
Prezumtia absoluta de proprietate instituita de art.1909 alin.1 Cod
civil. Potrivit prevederilor art.1909 alin.1 Cod civil, "lucrurile miscatoare se
prescriu prin faptul posesiunii lor fara sa fie trebuinta de vreo scurgere de
timp". Aceasta regula a fost definita īn literatura de specialitate īn sensul ca
posesia de buna-credinta īn materia bunurilor mobile valoreaza titlu de
proprietate. Asadar, spre deosebire de revendicarea imobiliara, īn care
posesia instituie doar o simpla prezumtie relativa de proprietate, ce poate fi
rasturnata prin proba contrara, revendicarea bunurilor mobile, īn
majoritatea cazurilor, devine imposibila datorita prezumtiei absolute de
proprietate pe care o confera posesia bunurilor mobile.
Bunurile mobile īn privinta carora se aplica regula continuta de
art.1909 alin.1 Cod Civil
Aceasta regula se aplica cu conditia ca bunurile mobile sa fie
corporale, deoarece acestea sunt susceptibile de posesiune (de detentiune
materiala). Ea se aplica, cu caracter de exceptie, si unor bunuri incorporale,
si anume titlurilor la purtator, data fiind corporalitatea drepturilor pe care le
reprezinta, apropiindu-le īn acest fel de natura bunurilor corporale.
Reprezinta titluri la purtator: actiunile societatilor, obligatiile emise de stat
si societati, certificatele de proprietate.
A doua conditie pe care trebuie sa o īndeplineasca bunul mobil este
aceea ca el sa fie privit īn mod individual. Regula cuprinsa īn art.1909 alin.1
C. civ. nu se aplica bunurilor care formeaza o universalitate (de exemplu,
succesiunea mobiliara), precum si fondului de comert, fie pentru ca este o
universalitate, fie pentru ca este o valoare incorporala.
Totodata, textul nu se aplica bunurilor corporale mobiliare care: fac
parte din domeniul public; sunt accesorii ale unui imobil (de exemplu,
mobilierul dintr-un apartament).
Persoanele care pot invoca prezumtia de proprietate cuprinsa īn
art.1909 alin.1 Cod Civil.
23
Textul art.1909 alin.1 poate fi invocat īn favoarea sa numai de tertul
dobānditor, care, cu buna-credinta, a dobāndit bunul de la un detentor precar
caruia adevaratul proprietar i l-a īncredintat de bunavoie.
Conditiile posesiei pentru a fi aplicate dispozitiile art.1909 alin.1 Cod
Civil
Pentru a se putea invoca art.1909 alin.1 C. civ., posesia tertului
dobānditor trebuie sa īndeplineasca urmatoarele conditii: sa fie reala, adica
sa existe concomitent si cumulativ ambele elemente ale posesiei, animus si
corpus, īn persoana tertului dobānditor; sa fie utila. Conform art.1847 C.
civ., posesia trebuie sa fie continua, pasnica, publica si neprecara; sa fie de
buna-credinta. Buna-credinta este nu numai o conditie ceruta īn persoana
tertului dobānditor, ci si o calitate a posesiei pe care aceasta o invoca.
Domeniul actiunii īn revendicare mobiliara
Regula īnscrisa īn art.1909 alin.1 C. civ. nu se aplica īn cazul īn care
bunul a iesit din patrimoniul proprietarului fara voia sa. Din cele ce preced
rezulta ca domeniul actiunii īn revendicarea bunurilor mobile este limitat la
cazurile īn care bunurile au iesit involuntar din stapānirea proprietarului.
Astfel, art.1909 alin.2 Cod Civil prevede ca, īn situatia cānd bunul a fost
pierdut sau furat, proprietarul poate sa-l revendice de la cel la care-l gaseste,
īn curs de 3 ani din ziua cānd l-a pierdut sau i s-a furat.
Termene de exercitare a actiunii īn revendicare mobiliara
Actiunea īn revendicare poate fi exercitata īmpotriva tertului care a
dobāndit bunul mobil de la un infractor sau gasitor, precum si īmpotriva
infractorului sau gasitorului, daca au posesia bunului. Īmpotriva tertului
dobānditor de buna-credinta, termenul de exercitare a actiunii īn revendicare
imobiliara este de 3 ani, calculat de la data pierderii sau furtului bunului.
Efectele actiunii īn revendicare
Daca actiunea īn revendicare a fost admisa, atunci instanta de judecata
recunoaste dreptul de proprietate reclamantului si, pe cale de consecinta, se
produc urmatoarele efecte: restituirea lucrului revendicat; restituirea
fructelor; restituirea cheltuielilor necesare si utile efectuate de posesorul
pārāt cu lucrul pe care trebuie sa-l restituie.
Restituirea lucrului revendicat. Urmare a admiterii actiunii īn
revendicare, posesorul pārāt va fi obligat sa restituie adevaratului proprietar
lucrul revendicat. Lucrul reintra īn patrimoniul proprietarului liber de orice
sarcini, potrivit principiului resoluto jure dantis, rezolvitur jus accipientis
(desfiintarea dreptului transmitatorului duce la desfiintarea dreptului
dobānditorului).
24
Restituirea fructelor. Daca lucrul revendicat a produs fructe, īn ceea
ce priveste restituirea lor, se face distinctie īntre situatia īn care posesorul
pārāt a fost de buna-credinta si situatia īn care a fost de rea-credinta.
Posesorul de buna-credinta, adica cel care nu a cunoscut viciul titlului
sau, va putea sa retina fructele percepute pāna la data introducerii actiunii īn
revendicare de catre adevaratul proprietar (art.485 C. civ.). Īn schimb, el va
fi obligat sa restituie fructele pe care le-a perceput dupa data intentarii
actiunii īn revendicare, deoarece se considera ca buna sa credinta a īncetat
din momentul īn care a luat la cunostinta de actiune, deci de existenta
viciului titlului sau.
Posesorul de rea-credinta va fi obligat sa restituie toate fructele
lucrului percepute sau nepercepute, ori valoarea acestora daca le-a
consumat sau a neglijat sa le perceapa. El va avea dreptul sa retina, din
valoarea fructelor, cheltuielile care au fost necesare pentru producerea si
perceperea fructelor, deoarece aceste cheltuieli ar fi fost facute si de catre
adevaratul proprietar.
Restituirea cheltuielilor. Cheltuielile facute de posesorul pārāt cu
lucrul pe care-l restituie pot fi de trei categorii: necesare; utile; voluptuarii.
Cheltuielile necesare sunt acea categorie de cheltuieli care constau īn
sumele de bani ori munca depusa pentru conservarea bunului. Posesorul,
indiferent ca este de buna ori de rea-credinta, are dreptul sa pretinda de la
proprietar restituirea integrala a acestora, deoarece si proprietarul le-ar fi
facut pentru conservarea bunului.
Cheltuielile utile sau ameliorarile reprezinta suma de bani sau munca
depusa pentru sporirea valorii lucrului. Cu titlu de exemplu, īn practica
judecatoreasca, cheltuielile efectuate cu introducerea gazelor naturale pentru
īncalzirea unui imobil au fost calificate drept cheltuieli utile.
Cheltuielile utile se restituie conform art.997 C. civ. atāt de posesorul
de buna-credinta, cāt si de posesorul de rea-credinta, īn masura sporului de
valoare adus lucrului, calculat la data restituirii.
Cheltuielile voluptuarii sau de simpla placere au caracter de lux sau de
īnfrumusetare a bunului, pe care posesorul le-a facut pentru placerea lui
personala si care nu sporesc valoarea lucrului. Aceste cheltuieli nu sunt
datorate de proprietar.
|
