Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza















DREPTURILE OMULUI SI CONSILIUL EUROPEI. CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI SI CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI. CADRUL GENERAL

Drept



loading...








ALTE DOCUMENTE

Conditiile actului juridic
DECLARAŢIE DE IMPARŢIALITATE
Partile
EVAZIUNEA FISCALĂ
Notiuni introductive in dreptul penal
Functiile parlamentului
PRUNCUCIDEREA
INFRACTIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELATII PRIVIND CONVIETUIREA SOCIALA
AJUTOARELE DE STAT LA NIVEL COMUNITAR
REALIZAREA DREPTULUI


DREPTURILE OMULUI  SI CONSILIUL EUROPEI. CONVENŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI SI CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI. CADRUL GENERAL

Dreptul European al Drepturilor Omului este format dintr-o mare diversitate de reglementari Europene, dintre care locul cel mai important în domeniul protectiei efective este detinut de Conventiile si Acordurile încheiate sub egida Consiliului Europei.

Crearea, organizarea si functionarea Consiliului Europei

Consiliul Europei a luat fiinta ca organizatie interguvernamentala europeana, ca urmare a semnarii la Londra în data de 5 mai 1949 a Statutului Consiliului Europei, axat pe drepturile omului. Sediul Consiliului Europei este Palatul Europei din Strasbourg.Constituit initial la 5 mai 1949 de 10 state (Belgia, Danemarca,Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda si Suedia), urmate de Grecia si Turcia în august 1949, Consiliul Europei are astazi 45 de state membre.

Consiliul Europei nu trebuie confundat cu Uniunea Europeana.

Cele doua organizatii sunt distincte. Oricum, statele membre ale Uniunii Europene sunt, toate, membre ale Consiliului Europei.Conform Statutului Consiliului Europei, orice stat european

poate deveni membru al Consiliului Europei, cu singura conditie de a accepta principiul suprematiei dreptului si garantarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toate persoanele aflate sub jurisdictia sa.

Obiectivele Consiliului Europei sunt Protejarea drepturilor omului, a democratiei pluraliste si a suprematiei dreptului; Favorizarea constientizarii si încurajarea dezvoltarii identitatii si  diversitatii culturale ale Europei; Cautarea solutiilor pentru problemele cu care se confrunta

societatea europeana (discriminarea minoritatilor, xenofobia, intoleranta, protectia mediului, clonarea umana, SIDA, drogurile, terorismul, crima organizata etc.); Dezvoltarea stabilitatii democratice în Europa, prin sustinerea reformelor politice, legislative si constitutionale.

Organele Consiliul Europei sunt, conform art 10 din Statut:

Comitetul Ministrilor - organism decizional compus din ministrii afacerilor externe ai tuturor tarilor membre, sau reprezentantii lor permanenti; Adunarea Parlamentară - organul deliberativ al Consiliului Europei, format din membri desemnati de Parlamentele nationale. Secretariatul General.În vederea reprezentarii puterilor locale, pentru întarirea democratiei locale a fost constituit un organ consultativ, care reprezinta autoritatile locale si regionale si care din anul 1994 se numeste Congresul Autoritătilor Locale si Regionale din Europa. Guvernele, parlamentele nationale si autoritatile locale si regionale sunt, astfel, reprezentate separat.Pentru consolidarea stabilitatii Consiliului Europei, în special dupa disparitia regimurilor comuniste, impulsuri noi au fost dat la cel mai înalt nivel, prin intermediul summit-urilor sefilor de stat si de guvern. În plus, Consiliul Europei organizeaza periodic conferinte ale ministrilor specializati: ai justitiei, educatiei, familiei, sanatatii,mediului, autoritatilor locale, migratiei, egalitatii între femei si barbati,muncii, mass-media, culturii, sportului etc. Aceste conferinte analizeaza problemele sectoriale majore si faciliteaza contactele permanente între ministerele de profil din statele membre. Acestia elaboreaza proiecte de cooperare si propun activitati pentru programul de lucru al Consiliului Europei.

Activitatea Consiliului Europei conduce la elaborarea conventiilor si acordurilor Europene, care constituie apoi baza modificarilor si armonizarii legislative în cadrul diferitelor state membre. Conventia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)

Conventia pentru Protectia Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale a fost elaborata în cadrul Consiliului Europei, fiind deschisa pentru semnare la Roma pe data de 4 noiembrie 1950 si

intrând în vigoare în septembrie 1953. Obiectivul a fost de a demara implementarea colectiva a unor drepturi enuntate în Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948 adoptata de Organizatia Natiunilor Unite. În afara de consacrarea unei serii de drepturi si libertati civile si politice, Conventia a prevazut si un sistem de aplicare a obligatiilor asumate de statele contractante. Pentru aceasta au fost create trei organisme: Comisia Europeana a Drepturilor Omului (1954), Curtea Europeana a Drepturilor Omului (în 1959) si Comitetul de Ministri al Consiliului Europei.

Conform textului initial al Conventiei, puteau fi introduce plângeri împotriva statelor contractante de catre alte state contractante sau de catre reclamanti individuali (persoane fizice, grupuri de

persoane sau organizatii neguvernamentale). Recunoasterea dreptului de recurs individual era totusi facultativa si acest drept nu putea fi invocat decât împotriva statelor care îl recunoscusera (recunoasterea acestui drept a devenit ulterior obligatorie în virtutea Protocolului nr. 11 la Conventie).

De la intrarea în vigoare a Conventiei au fost adoptate treisprezece Protocoale. Numarul în crestere de cazuri a dus la dezbateri asupra necesitatii reformarii mecanismului de control creat de

Conventie, care au condus la adoptarea Protocolului nr. 11 la Conventie. Intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998, acest protocol a înlocuit Curtea si Comisia, care functionau discontinu, cu o Curte unica si permanenta. Comisia a continuat, pentru o perioada tranzitorie de un an (pâna la 31 octombrie 1999), sa instrumenteze cererile pe care le declarase admisibile pâna la data respectiva.

Drepturile Omului la care face referire CEDO, în forma modificată prin Protocoalele ulterioare

DREPTURI CIVILE sI POLITICE

I. DREPTURI GENERALE

1. Drepturi primare:

A. Dreptul la viata - Articolul 2 al Conventiei Europene din 1950;

B. Interdictii majore: Interzicerea torturii si a relelor tratamente -

Articolul 3; Interzicerea sclaviei si a muncii fortate - Articolul 4.

 2. Drepturi conditionale

A. Libertătile esentiale - exigente majore: Libertatea de exprimare (libertatea de exprimare clasica, libertatea de opinie si libertatea de informare) - Articolul 10; Libertatea de gândire, de

constiinta si religie - Articolul 9; Libertatea de circulatie - Articolul 2 din Protocolul 4.

B. Protectiile fundamentale

a. Protectia intimitătii: Protectia vietii private si de familie:

Articolul 8 - Dreptul la respectarea vietii private si de familie;

Articolul 12 - Dreptul la casatorie; Dreptul la desfacerea casatoriei;

Protectia domiciliului si a corespondentei.

b. Protectia activitătii sociale si politice: Libertatea de întrunire si de asociere - Articolul 11; Dreptul la alegeri libere - clauza politica

a Conventiei.

II. DREPTURI PARTICULARE

1. Drepturile justitiabililor:

- Dreptul la libertate si la siguranta (art. 5). Limitarile privarii de libertate. Cazurile de admisibilitate a privarii de libertate.

Interzicerea privarii de libertate pentru datorii (Protocolul 4 - art. 1).

Garantiile persoanelor private de libertate.

- Dreptul la o justitie dreapta si la un proces echitabil (art. 6).

Nici o pedeapsa fara lege (art. 7) - Principiul legalitatii. Dreptul la un recurs efectiv (art. 13). Accesul la justitie. Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori. Dreptul la doua grade de jurisdictie în materie penala. Dreptul la despagubiri în caz de eroare judiciara.

2. Drepturile străinilor:

- Interzicerea expulzarii colective de straini - Protocolul 4, art. 4; - Garantii procedurale în cazul expulzarii strainilor - Protocolul 7, Articolul 1;

- Protectia indirecta.

DREPTURI ECONOMICE sI SOCIALE

I. DREPTURILE SOCIALE

1. Drepturi de dimensiune sociala - drepturile sindicale (art. 11), libertatea sindicala;

2. Drepturi cu conotatie sociala: interzicerea muncii fortate si obligatorii - caracterul relativ al interdictiei; dreptul la instruire - art. 2 al Protocolului 11.

 II. DREPTURILE ECONOMICE

Drepturile economice sunt consacrate oarecum marginal în Conventie si în protocoalele sale aditionale. Cu toate acestea, dreptul la respectarea bunurilor si, în general, dreptul de proprietate este afirmat puternic în Conventie si, mai ales, în jurisprudenta CEDO.

Dispozitiile art. 1 Protocolul 1 garanteaza în substantă dreptul de proprietate, bunurile încorporale fiind incluse în aceasta protectie,iar notiunea de bunuri este larg înteleasa si desemnează toate bunurile cu valoare patrimonială. "Orice interes economic care are

o valoare patrimoniala poate fi considerat ca un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 . altfel spus, notiunea dreptului de proprietate vizeaza patrimoniul", caci, în realitate, proprietatea este fundamentala,ea asigurând temelia relatiilor sociale si a activitatilor economice.

Totusi, consacrarea acestui drept de natura economica, în Conventie,ca un drept fundamental al omului, a suscitat si controverse, ceea ce explica de ce el nu a fost inclus în textul originar. Jurisprudenta comunitara, însa, a dat o interpretare extensiva textului art. 1 din Protocolul 1, considerând ca acesta constituie "un standard European comun", garantând dreptul de proprietate, ceea ce releva importanta acestei dispozitii care intereseaza direct ordinea publica comunitara.

Aceasta protectie a dreptului de proprietate are un efect, de regula, vertical, întrucât a fost înteleasa, mai ales, în raportul dintre particulari si stat si, în mai mica masura, un efect orizontal, adica între particulari, caci problema esentiala care se pune este aceea a garantarii proprietatii contra ingerintelor si, deci, a limitarilor sau restrictiilor exercitiului acestui drept de catre stat.

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

Organizarea Curtii

Curtea Europeana a Drepturilor Omului, instituita prin Conventie în forma ei amendata de Protocolul nr. 11, este alcatuita dintr-un numar de judecatori egal cu cel al statelor contractante, alesi de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei pentru un termen de sase ani. Mandatul a jumatate dintre judecatorii alesi la primele alegeri expira dupa trei ani, astfel încât trebuie sa se asigure reînnoirea mandatului unei jumatati dintre judecatori la fiecare trei ani. Nu exista

nici o restrictie în ceea ce priveste numarul de judecatori de aceeasi nationalitate. Judecatorii îsi exercita functiile la Curte în nume propriu si nu reprezinta nici un stat.

Curtea îsi alege presedintele, doi vicepresedinti si doi presedinti de sectiune pentru o perioada de trei ani. Curtea este împartita în patru  sectiuni, a caror componenta, stabilita pentru trei ani, trebuie sa fie echilibrata atât din punct de vedere geografic, cât si al reprezentarii sexelor, tinându-se cont, în acelasi timp, de diferitele sisteme de drept ale statelor contractante. Doua sectiuni sunt prezidate de vicepresedintii Curtii, iar celelalte doua sectiuni sunt prezidate de

presedintii de sectiune. Presedintii de sectiuni sunt asistati si, atunci când este necesar, sunt înlocuiti de vicepresedintii de sectiune, acestia din urma fiind alesi de catre sectiuni. În fiecare sectiune sunt constituite Camere, în componenta carora intra sapte membri dupa principiul rotatiei, presedintele sectiunii si judecatorul ales din statul în cauza fiind prezenti de drept. Daca acesta din urma nu este membru al sectiunii, judeca în calitate de membru de drept al Camerei.

Membrii sectiunii care nu sunt membri titulari ai Camerelor, judeca în calitate de membri supleanti. Marea Camera este alcatuita din saptesprezece judecatori. Presedintele, vicepresedintii si presedintii de sectiuni sunt membri de drept ai Marii Camere.

Procedura în fata Curtii

a. Aspecte generale. Orice stat contractant (cerere statala) sau persoana care pretinde a fi victima unei încalcari a Conventiei (cerere individuala) poate depune direct la Curtea de la Strasbourg o cerere prin care invoca o încalcare de catre un stat contractant a unuia dintre drepturile garantate prin Conventie. O nota informativa pentru reclamanti si formulare de cereri pot fi obtinute de la Grefa. Procedura este de regula contradictorie si publica. Reclamantii individuali îsi pot prezenta ei însisi cazul în fata Curtii, dar o reprezentare prin avocet este recomandata. Consiliul Europei a pus în practica un sistem de asistenta juridica pentru reclamantii care nu dispun de suficiente

mijloace materiale pentru a fi reprezentati în fata Curtii de catre un avocat. Limbile oficiale ale Curtii sunt franceza si engleza, dar cererile pot fi scrise în una din limbile oficiale ale statelor contractante.

b. Procedura referitoare la admisibilitate. Fiecare cerere individuala este repartizata unei sectiuni, al carei presedinte numeste un raportor. Dupa o examinare prealabila a cauzei, raportorul decide daca aceasta trebuie examinata de un comitet alcatuit din trei membri sau de o Camera. Un comitet poate, în unanimitate, sa declare o cerere inadmisibila sau sa o radieze de pe rolul Curtii când o astfel de decizie poate fi luata fara vreo alta examinare. În afara de cererile care le sunt

atribuite în mod direct de catre raportori, Camerele judeca si cererile individuale care nu au fost declarate inadmisibile de catre un comitet alcatuit din trei membri, precum si cererile statale. Camerele se pronunta atât asupra admisibilitatii, cât si asupra fondului cauzelor, în general prin decizii separate sau, când este cazul, prin decizii unice privind mai multe cauze. Camerele pot în orice moment sa-si decline competenta în favoarea Marii Camere atunci când cauza ridica o

problema importanta relativa la interpretarea Conventiei sau când solutionarea unei chestiuni ar putea fi în contradictie cu o hotarâre luata anterior de catre Curte, cu exceptia cazurilor când una dintre parti se opune într-un interval de o luna, începând de la notificarea intentiei Camerei de declinare a competentei. Hotarârile Camerei referitoare la admisibilitate, care sunt luate prin majoritate de voturi,trebuie sa fie motivate si facute publice.

c. Procedura referitoare la fond. Daca s-a decis sa se admita cererea, partile sunt invitate sa prezinte probe suplimentare si sa depuna observatii scrise, inclusiv o eventuala cerere pentru satisfactie echitabila din partea reclamantului. În timpul procedurii referitoare la fond, negocierile purtate în vederea asigurarii unei reglementari amiabile pot fi purtate prin intermediul Grefierului. Negocierile sunt confidentiale.

d. Hotărârile. Camerele hotarasc cu majoritate de voturi. Orice judecator care a luat parte la examinarea dosarului are dreptul sa anexeze la hotarâre fie opinia sa separata concordanta sau disidenta,fie o simpla declaratie de disociere. Într-un termen de trei luni de la adoptarea hotarârii de catre Camera, oricare dintre parti poate cere retrimiterea cauzei în fata Marii Camere, daca prin aceasta se ridica o problema grava relativa la interpretarea sau la aplicarea Conventiei,

ori a protocoalelor sale, sau o problema grava cu caracter general.

Hotarârea unei Camere devine definitiva la expirarea termenului de trei luni sau mai devreme daca partile declara ca nu au intentia de a cere retrimiterea cauzei la Marea Camera, ori în cazul în care colegiul de cinci judecatori a respins cererea de retrimitere în fata Marii Camere. Toate hotarârile definitive ale Curtii sunt obligatorii pentru statele pârâte în cauza. Comitetul de Ministri al Consiliului Europei este responsabil de supervizarea executarii hotarârilor.


Document Info


Accesari: 1627
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )