1. FAPTUL JURIDIC LICIT
a) Da. Desi intre partile din proces nu a existat nici un raport juridic, contractul de antrepriza fiind incheiat intre reclamant si S.C. "CONSTRUCT" S.R.L. Bucuresti, reclamantul putea sa-si indrepte actiunea sa impotriva lui C.G.
Intre reclamant si S.C. "CONSTRUCT" S.R.L. exista raporturi juridice cu privire la executarea lucrarilor contractate si plata pretului in conditiile si limitele proiectului de executie si ale devizului lucrarii.
Din actele dosarului rezulta ca la apartamentul paratului s-au executat lucrari suplimentare, care deci exced contractului de antrepriza.
b) Toate lucrarile suplimentare exced proiectul de executie si devizul lucrarii ale contractului de antrepriza intervenit intre reclamant si S.C. "CONSTRUCT" S.R.L., astfel ca nu pot antrena raspunderea contractuala a celor doua unitati contractante.
c) Asadar, sustinerea din recurs in sensul ca diferenta valorica dintre lucrarile de deviz si cele efectiv executate poate fi pretinsa de reclamant numai de la S.C. "CONSTRUCT" S.R.L., iar aceasta la randu-i sa recupereze de la proprietarul apartamentului, nu poate fi primita.
d) Este vorba de un raport juridic obligational, in temeiul caruia paratul are datoria de restituire catre reclamant a diferentei valorice a lucrarilor de care beneficiaza, fiind deci debitorul obligatiei de restituire, iar reclamantul este creditorul obligatiei de restituire.
e) Dreptul reclamantului de a pretinde si obligatia paratului de a restitui izvoraste din imbogatirea fara just temei:
Imobilul lui C.G. a suferit un spor de valoare, ca urmare a imbunatatirilor aduse de reclamant.
Cheltuielile pentru aceste imbunatatiri au fost facute din patrimoniul reclamantului, care astfel si-a micsorat activul sau.
Exista legatura de cauzalitate intre marirea patrimoniului lui C.G. si micsorarea patrimoniului reclamantului.
Reclamantul nu are nici un alt mijoc juridic de recuperare a banilor investiti in patrimoniul paratului.
Paratul C.G. nu beneficiaza de nici o cauza legitima privind marirea patrimoniului sau.
2.
a) Contractul de transport este un contract: real, sinalagmatic, cu tilul oneros, comutativ, generator de drepturi de creanta, cu executare imediata, numit, principal, negociat.
b) In cazul incasarii unor sume mai mari, unitatea ce le-a platit are dreptul sa solicite de la societatea de transport cu care a incheiat contractul restituirea diferentei ce reprezinta depasirea tarifului legal, iar in consecinta, si societatea de transport la randul ei printr-o actiune in regres va fi indrituita sa ceara de la S.L., prin intermediul caruia s-a efectuat transportul, aceeasi diferenta, bineinteles, in limita si in proportia corespunzatoare sumei incasate.
Dar, unitatea ce a platit pentru transporturi sume mai mari decat tariful legal este indreptatita sa ceara si direct de la caraus diferenta in discutie, deoarece ar insemna sa se imbogateasca fara just temei in dauna ei.
In speta, reclamanta a cerut obligarea lui S.L., pe baza principiului imbogatirii fara just temei, iar nu pe baza unui contract de transport. De altfel, acest principiu functioneaza tocmai in situatii de natura aceleia din speta, in care intre reclamant si parat nu pot fi invocate raporturi contractuale, ceea ce si explica de ce un atare temei are caracter subsidiar.
Prin urmare, solutia instantei nu este legala in ceea ce priveste pe S.L.
a) - obiectul gestiunii: acte materiale savarsite de B.C.;
- actele savarsite sunt utile gerantului (D.E.)
- atitudinea partilor fata de actul de gestiune: geratul trebuie sa fie complet strain de operatia pe care gerantul o savarseste in interesul sau, iar gerantul trebuie sa actioneze cu intentia de a gera interesele altuia.
b) - la gestiunea intereselor altei persoane se restituie cheltuielile facute de gerant, indiferent de avantajele obtinute de gerat; la imbogatirea fara just temei limita restituirii este sporirea e 555d37f fectiva a patrimoniului celui care se imbogateste in detrimentul celuilalt;
- la gestiunea intereselor altei persoane, eventuala marire a patrimoniului geratului sau evitarea unei pierderi are un temei juridic (dat de vointa geratului de a se obliga); la imbogatirea fara just temei nu exista acest temei.
- gestiunea intereselor altei persoane este o manifestare unilaterala de vointa; imbogatirea fara just temei poate lua nastere si din fapta unui tert, caz fortuit sau forta majora.
c) Instanta va admite cererea reclamantului, deoarece pentru existenta gestiunii de afaceri nu se cere ca gerantul (B.C.) sa actioneze exclusiv in interesul altei persoane. Gerantul poate sa actioneze atat in interesul altei persoane, cat si in interesul propriu.
a) Temeiul actiunii introduse de V.M. il constituie plata lucrului nedatorat.
b) Actiunea introdusa de V.M. intruneste conditiile platii nedatorate:
Restituirea sumei de bani are semnificatia unei plati;
Datoria, in vederea careia a fost realizata plata, nu exista in raporturile dintre V.M. si R.B., deoarece procura fusese revocata.
Plata facuta catre R.B. a fost facuta din eroare.
c) Prin efectuarea platii nedatorate, V.M. (solvensul) devine creditorul obligatiei de restituire a ceea ce el a platit, iar R.B. (accipiensul) este debitorul aceleiasi obligatii.
d) Cel care solicita restituirea platii nedatorate este solvensul .
Adevaratul proprietar nu poate cere restituirea unei asemenea plati, dar va avea impotriva accipiensului o actiune izvorand din imbogatirea fara justa cauza.
2. FAPTUL JURIDIC ILICIT.
RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA.
a) Instanta civila nu va putea admite cererea reclamantilor, deoarece acestia din moment ce s-au constituit parti civile in procesul penal, nu se mai pot adresa cu aceleasi pretentii unei instante civile. Va opera principiul ca odata aleasa o cale de judecata nu mai este posibil sa se recurga la o alta cale - electa una via, non datur recursus ad alteram.
b) Raspunderea penala nu exclude raspunderea civila, dupa cum nici raspunderea civila nu o exclude pe cea penala.
Cele doua raspunderi se pot cumula:
pe cand raspunderea civila se intemeiaza pe ideea repararii unui prejudiciu adus unui subiect de drept, raspunderea penala se intemeiaza pe ideea pedepsirii celui care a savarsit o fapta ilicita;
raspunderea penala se bazeaza pe principiul legalitatii incriminarii, iar raspunderea civila ia nastere pentru orice fapta ilicita cauzatoare de obligatii;
atat raspunderea civila cat si cea penala se bazeaza pe vinovatia celui care a savarsit-o;
in ambele cazuri, in principiu, raspunderea este angajata numai in cazul in care persoana a savarsit fapta cu discermamant;
raspunderea penala este stabilita intotdeauna printr-o hotarare judecatoreasca, in timp ce in materie civila nimic nu impiedica partile sa convina asupra modalitatilor de reparare a prejudiciului.
c) In cazul in care actiunea civila se judeca separat de actiunea penala exista cateva probleme speciale, si anume:
- in cazul in care cel vatamat a introdus actiunea in despagubiri la instanta civila, judecata in fata instantei civile se suspenda pana la rezolvarea definitiva a cauzei penale;
- hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia.
2.
a) Facand referire la existenta faptei si persoana care a savarsit-o, art. 22 C.pr.pen. are in vedere fapta generatoare de prejudicii in intreg continutul ei, cu toata complexitatea acesteia sub aspectul producerii consecintelor ce i-au urmat cat si persoanele care au savarsit-o, chiar daca dintre acestea numai una a fost condamnata.
Prin urmare, hotararea penala care constata culpa comuna a persoanei condamnate si a victimei isi produce efecte in fata instantei civile, aceste efecte producandu-se fata de oricine si nu numai fata de partile din proces.
In prezenta unei culpe comune responsabilitatea aceluia in sarcina caruia s-a retinut culpa provocatoare a prejudiciului nu este inlaturata, ci numai redusa, ea impartindu-se asupra ambelor parti, iar catimea prejudiciului ce trebuie suportata de partea pagubita este o chestiune de apreciere a instantei judecatoresti, bineinteles potrivit probelor sau altor criterii prevazute de lege.
In speta, cum anterior instanta penala retinuse in hotararea sa culpa comuna a victimei si a inculpatului si cu toate ca numai inculpatul fusese condamnat penal, in solutionarea litigiului civil intre victima A. si inculpatul B. instanta civila urmeaza sa aprecieze marimea culpei pentru fiecare din cele doua parti si sa-l condamne pe B. la despagubiri numai pentru partea sa de culpa.
a) Prin decizie irevocabila, instantele de judecata au stabilit cu putere de lucru judecat, ca X a ocupat apartamentul vandut lui Y la data de 21.03.1992, fara titlu pe perioada 15.06.1992-15.01.1997. Prin urmare, X a folosit fara drept locuinta in litigiu si conf. art. 998 C. civ. "Orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara" rezulta ca X datoreaza catre Y contravaloarea lipsei de folosinta.
b) Legea nr. 5/1973 care are ca obiectiv inchirierea apartamentelor construite din fondurile statului, stabilind totodata si nivelul chiriei percepute pentru aceste apartamente in conditiile existentei unui contract de inchiriere. Insa in speta, X a ocupat apartamentul in litigiu fara titlu, si nu in baza unui contract de inchiriere incheiat conf. Legii nr. 5/1973.
Prin urmare, in mod corect la stabilirea despagubirilor datorate de X s-a avut in vedere nivelul chiriei practicate pe piata pentru un apartament similar si nu cel prevazut de Legea nr. 5/1973
a) Instanta de judecata va admite actiunea reclamantei.
Astfel, reclamanta a fost pensionata pe caz de boala, care s-a agravat datorita socului produs de moartea prin accidentarea de catre parat a parintelui, iar cuantumul pensiei primite este inferior salariului lunar pe care reclamanta il realiza anterior, diferenta care nu este acoperita prin plata pensiei constituie prejudiciu cert, iar acesta trebuie acoperit de autorul faptei ilicite.
a) apararile invocate de parat sunt neintemeiate:
- Este adevarat ca potrivit disp. art. 1 si 3 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial se prescrie intr-un termen de trei ani, insa potrivit disp. art.8 din acelasi act normativ "prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea. "
In speta, data de la care prejudiciul a devenit cert, putand fi cunoscut de reclamanta este 25.06.1996, in raport cu aceasta data urmand a fi calculat termenul de prescriptie.
- Intr-adevar, socul produs de moartea provocata unei rude apropiate, de regula, nu are drept consecinta pierderea capacitatii de munca, insa acest eveniment poate fi de natura sa aiba un asemenea efect daca trauma s-a suprapus unei stari maladive preexistente, a carei agravare a determinat-o.
In acest sens, in literatura de specialitate s-a aratat ca "specificul categoriei cauzalitatii in acest domeniul (al raspunderii civile delictuale) trebuie sa fie precizat in sensul ca nu intotdeauna raportul cauzal este un raport direct intre fapta si prejudiciu ci, de foarte multe ori, acest raport dintre fapta si prejudiciu este numai mediat, in sensul ca prin fapta ilicita s-a creat o situatie care a permis unor factori - umani sau naturali - sa actioneze si sa produca ei, in mod direct, prejudiciu."
Aceasta este solutia si in speta de fata in care socul psihic provocat de fapta prejudiciabila a paratului a determinat agravarea bolii de cord preexistente a reclamantei, paratul vinovat de producerea acelei fapte trebuind sa fie obligat la repararea prejudiciului si chiar pentru consecintele mai indepartate, in cazul nostru pensionarea prematura a reclamantei, aceasta fiind legata cauzal de fapta sa.
5.
a) In situatia in care cei indreptatiti la despagubire au dreptul la pensie de urmas, ei trebuie sa se adreseze mai intai asigurarilor sociale pentru stabilirea pensiei, si numai daca pensia nu acopera integral prejudiciul suferit, prin pierderea sustinatorului, pot sesiza instanta de judecata printr-o actiune complementara cu caracter subsidiar, intemeiata pe art. 998 C.civ., pentru obtinerea despagubirilor in completare.
Astfel, daca partea vatamata beneficiaza de o pensie de urmasi, care acopera partial prejudiciul suferit, despagubirile civile urmeaza a fi micsorate cu acest cuantum, deoarece altfel s-ar ajunge la o imbogatire fara justa cauza.
b) Instanta va respinge apelul partii civile.
6.
a) Solutia instantei nu este legala. Una din conditiile esentiale pentru angajarea raspunderii civile delictuale este - alaturi de fapta ilicita, prejudiciu si vinovatie - legatura de cauzalitate care trebuie sa existe intre fapta si prejudiciu.
In cauza, fapta prin care s-au cauzat partii vatamate daunele suferite este tentativa la infractiunea de omor, savarsita de faptuitorul minor. Intrucat faptele savarsite de cei doi inculpati majori nu au legatura cauzala cu daunele produse partii vatamate de catre faptuitorul minor, gresit instanta i-a obligat in solidar cu minorul la plata despagubirilor civile.
7.
a) Da. Instanta de judecata putea sa angajeze raspunderea minorului pentru distrugerea recoltei si in conditiile in care acesta nu avea parinti, temeiul fiind cel prevazut de disp. art. 998-999 C.civ.
b) Modul in care a procedat instanta cu privire la acordarea despagubirilor pentru contravaloarea recoltei este gresit.
Intr-adevar, in cadrul raspunderii civile delictuale nu orice fapta a omului angajeaza raspunderea pentru prejudiciu, ci numai aceea care s-a savarsit din culpa. Ori, pentru a imputa o culpa celui ce a comis fapta ilicita este necesar ca autorul ei sa fi fost capabil de a-si da seama de fapta savarsita si de urmarile ei. Cu toate acestea, ar fi contrar echitatii si regullilor de convietuire sociala ca victima sa suporte singura paguba suferita fara nici o vina, iar autorul ei sa nu fie obligat nici macar in parte, daca are posibilitati materiale, fapt ce a fost dovedit in cauza .
Pentru a aprecia asa, instanta trebuia sa aiba in vedere ca din textele de lege care reglementeaza raspunderea civila delictuala, dar mai ales din modul in care a evoluat jurisprudenta in interpretarea acestor texete de lege se desprinde ideea de echitate, finalitatea fiind aceea de a se acorda protectia cuvenita victimelor faptelor ilicite. Ar fi asadar inechitabil ca victima, care nu are nici o vinovatie, sa suporte singura consecintele faptei pagubitoare, iar autorul faptei ilicite, desi are un patrimoniu solid, sa nu fie afectat in nici un fel. De altfel, din dispozitiile Decretului 31/1954 alin. 1 si 3 se desprinde aceeasi idee, drepturile subiective fiind recunoscute si protejate de lege conform scopului lor social, in asa fel incat sa nu fie afectat dreptul altora.
c) Instanta nu a procedat corect cu privire la celalalt aspect al laturii civile, fiind netemeinica si nelegala obligarea la plata despagubirilor in solidar a inculpatilor majori cu inculpatul minor. Aceasta deoarece una din conditiile esentiale pentru angajarea raspunderii civile delictuale este alaturi de fapta ilicita, prejudiciu si vinovatie, legatura de cauzalitate care trebuie sa existe intre fapta si prejudiciu.
Din datele spetei rezulta ca daunele suferite de partea vatamata se datoreaza tentativei la infractiunea de omor, de care se face singur vinovat inculpatul minor. Inculpatii majori au fost trimisi in judecata pentru infractiunea prevazuta de art. 180 alin. 2 (infractiunea de lovire), activitatea acestora reducandu-se la palmuirea partii vatamate si in consecinta nefiind in legatura cauzala cu prejudiciul ce i s-a cauzat aceleiasi parti vatamate prin infractiunea tentativa de omor.
a) Temeiul juridic al actiunii este cel al raspunderii comitentului pentru fapta prepusului (art.1000 alin. 3 C. civ.). Astfel, victima A. a urmarit obligarea in solidar a soferului prepus B. si a comitentului C. la plata despagubirilor pentru prejudiciul cauzat. Acest temei este gresit.
Imprejurarea din cauza careia a avut loc producerea accidentului, respectiv ruperea axului levier de comanda a directie, fiind o imprejurarea intrinseca care nu putea fi cunoscuta de sofer si nici de proprietarul autobuzului deci neimputabila acestora, este din punct de vedere al cauzelor exoneratoare de raspundere caz fortuit. Intrucat aceasta imprejurarea nu are caracterul exceptional si nici caracterul absolutei imprevizibilitati si invincibilitati, ea nu poate fi calificata drept caz de forta majora.
b) Instanta va respinge actiunea ca neintemeiata.
Una din conditiile angajarii raspunderii comitentului este existenta vinovatiei prepusului. Raspunderea comitentului va fi angajata numai daca, si in masura in care, in persoana prepusului sunt intrunite conditiile generale pentru raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie.
Cum in speta, culpa soferului prepus nu a existat in producerea accidentului, aceasta datorandu-se cazului fortuit (ruperea unei piese), cauza exoneratoare de raspundere, rezulta ca nu sunt intrunite conditiile pentru angajarea raspunderii comitentului.
c) Cum victima nu a reusit sa faca dovada culpei soferului prepus, astfel nemaifiind posibila angajarea raspunderii comitentului in temeiul art. 1000 alin. 3 C. civ., singura posibilitate de a obtine acoperirea prejudiciului este aceea ca victima sa actioneze pe proprietarul autobuzului (C.) in temeiul art.1000 alin.1 C. civ. care reglementeaza raspunderea pentru lucruri in general. Asadar, vazandu-si respinse pretentiile sale intr-o cale, victima prejudiciului va putea invoca, in cadrul unui nou proces un alt temei in masura sa-i satisfaca pretentiile.
Raspunderea pentru fapta lucrului se intemeiaza pe faptul ca persoana care are paza juridica legala a lucrului nu si-a indeplinit aceasta obligatie de rezultat si ca temeiul raspunderii se justifica pe baza lipsei de paza a lucrului. Cum paza juridica a autobuzului apartine proprietarului C., deoarece numai el are dreptul si obligatia de control si directiva asupra lucrului (autobuzului) si deci este indreptatit sa ia masurile necesare pentru ca lucrul sa nu se afle in situatia de a cauza prejudicii, acesta si nu soferul (paznic material) va fi obligat la despagubiri in favoarea lui A.
Nota. Cazul fortuit retinut in speta nu este de natura sa conduca la exonerarea de raspundere a proprietarului autobuzului, intrucat in aceasta materie (art. 1000 alin. 1 C.civ.) numai cazul de forta majora, nu si cazul fortuit, poate avea acest efect.
d) In cazul in care B. ar fi detinut autobuzul in baza unui contract de inchiriere incheiat cu C., acesta din urma transmitand paza juridica a celui dintai in baza unei conventii, prezumtia de raspundere in sarcina proprietarului nu ar mai fi operat, deoarece in aceasta situatie nu ne aflam in prezenta neindeplinirii obligatiei de supraveghere si control din partea acestuia. Neindeplinirea acestei obligatii, si in consecinta prezumtia de raspundere instituita de art. 1000 alin. 1 C. civ. va cadea in sarcina lui B., in calitate de posesor al lucrului, de detentor al autobuzului in baza conventiei incheiate cu proprietarul, aceasta intrucat posesorul B. este indatorat sa manifeste o grija continua ca lucrul sa nu scape puterii sale de supraveghere si control, pentru a putea preintampina producerea oricaror pagube prin mijlocirea acestui lucru.
9.
a) Intinderea culpei fiecaruia dintre coautorii ciocnirii determina masura raspunderii numai intre ei, iar nu si in privinta tertei persoane, victima a accidentului, fata de care sunt tinuti a raspunde solidar pentru despagubire ( art. 1003 C.civ.).
In aceste conditii apelul formulat de M.P., tatal victimei M.M., este neintemeiat.
Intemeiat este insa apelul formulat de H.M., intrucat conform art. 1003 C.civ., cand fapta ilicita este imputabila mai multor persoane, acestea sunt tinute solidar pentru repararea intregii pagube. In speta inculpatul a fost obligat a repara doar 40% din paguba.
Solidaritatea este prevazuta in interesul creditorului care poate sa-si recupereze banii de la oricare din debitori, pana la concurenta intregii pagube.
b) Partea responsabila civilmente ( R.A.T.L.- in calitate de comitent) va raspunde in raport cu fapta prepusului, operand astfel principiul culpei comune. Inculpatul va raspunde solidar cu comitentul pentru 40%.
c) Nu, deoarece nu exista raport de cauzalitate intre acesta si accidentul de circulatie. Cheltuieli necesare, si nu cele utile sau voluptuarii.
d) Nefiind legal sesizata, instanta nu se poate pronunta cu privire la acest aspect.
10.
a) Solutia instantei de respingerea actiunii fata de S.C. "X" SRL pentru lipsa calitatii procesuale pasive este neintemeiata si nelegala.
Asa cum rezulta din situatia de fapt, societatea parata era cea in care isi desfasura activitatea, pe baza de contract de munca paratul B.Z., autorul faptei ilicite.
Art. 1000 alin. 3 C. civ. cuprinde dispozitia potrivit careia comitentii raspund "de prejudiciul cauzat de prepusii lor in functiile ce li s-au incredintat ", instituindu-se prin aceasta o forma de raspundere pentru fapta altuia ( raspundere indirecta ) fundamentata pe ideea de garantie.
In baza acestei dispozitii legale instanta trebuia sa o oblige pe S.C X" SRL, in solidar cu prepusul sau (B.Z.), la repararea prejudiciului cauzat reclamantului.
b) Nici solutia neacordarii despagubirilor periodice nu este corecta.
Chiar daca persoana care a suferit o diminuare a capacitatii de munca ar putea sa realizeze dupa comiterea delictului venituri de acelasi fel cu cele obtinute anterior, ea este indreptatita sa primeasca echivalentul efortului suplimentar pe care trebuie sa-l depuna in acest scop, printr-o cantitate mai mare de munca ori printr-o sporire a intensitatii fortei de munca de natura sa grabeasca procesul de oboseala si epuizare fizica.
Numai asa se restabileste situatia existenta inainte de savarsirea faptei prejudiciabile si nu i se impune persoanei vatamate sa suporte consecintele unei activitati ilicite a carei victima a fost, atata vreme cat a suferit o diminuare a capacitatii sale de munca si deci un prejudiciu concret, actual si recent (art. 998 Cod Civil).
a) Temeiul juridic al actiunii reclamantului este art. 998-999 C. civ., care reglementeaza raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie.
b) Solutia este gresita.
Intr-adevar, in cadrul raspunderii delictuale nu orice fapta a omului ii angajeaza raspunderea pentru prejudiciul cauzat victimei ci numai aceea care s-a savarsit din culpa; ori pentru a-i imputa o culpa celui ce a comis o fapta ilicita este necesar ca autorul ei sa fi fost capabil de a-si da seama de fapta savarsita si de urmarile ei.
Totusi, ar fi contrar echitatii si regulilor de convietuire sociala ca victima sa suporte singura paguba suferita fara nici o vina, iar autorul ei sa nu fie obligat macar in parte, sa o repare daca are posibilitati materiale (fapt care a fost dovedit in cauza), tinandu-se deci seama de starea patrimoniala a partilor din proces ( art. 998 C. civ.; art. 1 si 3 din Decretul nr. 31/1954).
Asa fiind, in mod gresit instanta de judecata a respins actiunea reclamantului, in loc ca tinand seama de starea materiala a partilor, sa-l oblige macar in parte pe minorul parat la repararea prejudiciului produs.
12.
a) Solutia primei instante este nelegala, deoarece fapta savarsita de inculpat nu are nici o legatura cu functia incredintata.
Dupa cum se stie una din conditiile speciale ale raspunderii comitentului pentru fapta prepusului este ca fapta sa fi fost savarsita "in functiile incredintate" (art. 1000 alin. 3 C. civ.).
Or instanta, nepunand problema daca in cauza fapta savarsita de inculpat era sau nu in legatura cu functiile incredintate, a retinut ca esentiala numai imprejurarea ca fapta s-a produs in incinta unitatii si in timpul orelor de lucru. Intre fapta savarsita de inculpat si functia incredintata de comitent nu numai ca nu exista nici o legatura de cauzalitate, dar nici o corelatie necesara, asa incat chiar daca fapta a fost savarsita in incinta unitatii si in timpul programului nu poate atrage raspunderea, in calitate de comitent a regiei autonome.
b) Solutia instantei este gresita in ceea ce priveste obligarea inculpatului la plata imprumutului facut de victima, intre partea generatoare de daune si imprumutul neachitat neexistand raport de cauzalitate.
Potrivit dispozitiilor art. 1086 C.civ. "Chiar in cazul cand neexecutarea obligatiei rezulta din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie sa cuprinda decat aceea ce este o consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei." Din dispozitiile citate, care desi se refera la raspunderea contractuala, ce reprezenta o norma generala a raspunderii civile si se aplica si in cazul raspunderii delictuale, rezulta caracterul direct al prejudiciului.
Asadar, pentru fi reparat prejudiciul trebuie sa fie consecinta directa a faptei ilicite, altfel spus raportul de cauzalitate trebuie sa fie un raport direct intre fapta si prejudiciu si nu unul mediat sau chiar intamplator, ca in cazul de fata. Admiterea prejudiciilor indirecte ar permite raspunderea nelimitata.
c) Solutia instantei este gresita.
Avand in vedere principiul repararii integrale a prejudiciului si al repunerii victimei pe cat posibil in situatia anterioara, in cazul in care, dupa pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive, prin care autorul faptei ilicite a fost obligat la despagubiri fata de partea civila, au aparut situatii in care suma acordata cu titlu de despagubire sub forma unor prestatii periodice, nu mai reprezinta echivalentul prejudiciului suferit, disparand concordanta intre cuantumul prejudiciului si cel al despagubirilor, partea prejudiciabila este indreptatita sa reclame restabilirea echilibrului.
O asemenea situatie cand prejudiciul trebuie considerat ca fiind aparut ulterior, exista si in cazul de fata, echilibrul dauna-despagubire rupt datorita devalorizarii monedei nationale se impune a fi refacut.
In astfel de situatii hotararea anterioara nu poate fi invocata ca prezentand autoritate de lucru judecat deoarece in cadrul primului proces nu s-a avut in vedere decat prejudiciul existent la acea data.
a) Fata de concluziile expertizei in care se arata ca accidentul nu s-a produs din cauza boghiului, ci datorita culpei RATC, care nu si-a indeplinit obligatia de intretinere a caii de rulare, intemeierea actiunii pe disp. art. 998-999 si 1000 alin. 3 C. civ. este gresita, temeiul corect al actiunii reclamantei fiind art. 1000 alin. 1 C.civ., dispozitii potrivit cu care parata RATC urmeaza a raspunde in calitate de paznic juridic, fiind angajata in acest fel o raspundere obiectiva.
b) Instanta urmeaza sa respinga actiunea ca fiind neintemeiata fata de paratul P.G. in sarcina acestuia nefiind retinuta vreo culpa in producerea accidentului.
Parata RATC, care avea obligatia sa intretina calea de rulare a tramvaiului, dar care nu a facut acest lucru, calea incarcandu-se cu pamant si ducand la producerea accidentului, va fi obligata, in temeiul art. 1000 alin.1, teza a II-a, care reglementeaza raspunderea pentru lucruri in general, sa plateasca despagubiri reclamantei.
c) Instanta nu va retine culpa reclamantei deoarece reclamanta nu se afla in incinta santierului, ci sprijinita de un stalp langa linia de tramvai, prezenta sa la locul accidentului justificandu-se datorita lipsei trotoarelor pentru pietoni.
a) Cererea reclamantei de acordare a daunelor morale este intemeiata.
Vatamarea corporala grava a unei persoane poate sa se concretizeze nu numai intr-un prejudiciu material care sa fie evaluabil imediat (cheltuielile de ingrijire, diferenta dintre retributie si pensia de asigurari sociale) dar si intr-un alt prejudiciu nepatrimonial (moral) care se prezinta ca o consecinta directa a caracterului ireversibil al vatamarii sanatatii si integritatii corporale suferita de victima si care este de natura sa lipseasca pe tot restul vietii de posibilitatea deplina de a participa la viata sociala. Acest prejudiciu poate fi atenuat prin acordarea unor despagubiri in completarea celor stabilite pentru acoperirea prejudiciului patrimonial suferit de victima, despagubiri prin care sa i se dea victimei posibilitatea sa-si creeze o anumita ambianta care sa inlocuiasca acele laturi ale vietii de care se poate bucura numai omul pe deplin sanatos.
Nu este vorba asadar de repararea unui prejudiciu ce ar reprezenta un pret al durerii, ci de a alina prin reparatiuni banesti conditiile de viata alterate ale victimei (prejudiciu de agrement).
14.
a) Despagubirile acordate pentru infractiuni impotriva vietii, esalonate sub forma unor prestatii periodice pot fi modificate in cazul survenirii unor schimbari cu privire la modul de asigurare a acoperirii prejudiciului cauzat partii civile.
Astfel din disp. art. 998 C.civ. si art. 92 C.pen. rezulta ca despagubirile acordate pentru prejudicii izvorate din fapte ilicite trebuie sa reprezinte intotdeauna o acoperire integrala a pagubei suferite, pentru ca persoana vatamata sa fie repusa, pe cat posibil, in situatia anterioara. De aceea, cuantumul despagubirilor se stabileste in raport de intinderea prejudiciului, iar nu potrivit posibilitatilor materiale ale autorului sau ale persoanei vatamate.
In cazul despagubirilor civile pentru prejudicii izvorate din fapte ilicite, desi situatia materiala a partilor nu influenteaza cuantumul datoriei pot interveni totusi situatii in care modificarea ulterioara a hotararii ramase definitive sa fie admisibila. Aceasta este situatia si in speta de fata, unde pentru dauna suferita prin moartea victimei, partea civila este indestulata prin pensia de urmas primita iar, suma de bani la care numitul V.I. a fost obligat sa o plateasca periodic depaseste valoarea prejudiciului real suferit de partea vatamata.
In consecinta, despagubirile fiind esalonate sub forma unor prestatii periodice, ele trebuie considerate ca avand un caracter provizoriu, in sensul ca au fost acordate sub conditia subinteleasa a mentinerii aceleiasi situatii de fapt cu privire la modul de asigurare a acoperirii prejudiciului cauzat partii civile.
Solutia primei instante este legala atata vreme cat la data pronuntarii hotararii nu avea cunostinta de existenta pensiei de urmas. Cu toate acestea, este de retinut ca instanta are obligatia de a indruma partea civila sa se adreseze mai intai asigurarilor sociale, in cazul in care sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru stabilirea pensiei de urmas urmand ca numai pentru diferenta, pana la acoperirea integrala a prejudiciului sa fie admisa actiunea in raspundere civila delictuala.
b) Apelul declarat de parchet este fondat. Calea procesuala pentru a se modifica cuantumul despagubirilor civile sau pentru exonerarea debitorului de plata acestora in ipoteza sus amintita, este aceea a unei noi actiuni, introdusa de partea interesata in fata instantei civile, chiar daca despagubirile anterioare fusesera stabilite de catre instanta penala. In consecinta apelul Parchetului va fi admis, hotararea atacata va fi desfiintata, iar cauza va fi trimisa instantei civile, pentru judecarea actiunii civile introdusa de reclamantul V.I. impotriva paratei R.A.
15.
a) Temeiul solutionarii cererii partii vatamate il constituie principiul repararii integrale a prejudiciului, urmarindu-se realizarea unei despagubiri efective.
In stabilirea despagubirilor acordate victimei trebuie sa se tina seama de valoarea reala a prestatiilor ei, fie in gospodaria casnica, fie in orice alt loc de munca, asigurandu-se si in asemenea situatii o acoperire justa si integrala a pagubei suferite, corespunzatoare cantitatii de munca pe care nu o mai poate presta.
b) Recursul este intemeiat.
c) In cazul in care partea vatamata nu implinise inca varsta majoratului, autorul faptei ilicite nu este exonerat de obligatia de a plati despagubiri. In stabilirea cuantumului acestora se apeleaza la un criteriu concret, tinandu-se seama de imprejurarile de fapt, de situatia persoanei vatamate, etc. In functie de aceste imprejurari, cuantumul despagubirilor poate fi reexaminat la data la care victima s-a incadrat in munca, in cazul in care veniturile astfel realizate sunt mai mici decat cele pe care le-ar fi putut obtine daca nu ar fi intervenit reducerea capacitatii sale de munca.
d) In toate cazurile de vatamare a sanatatii ori a integritatii corporale, data de cand trebuie sa fie platite despagubirile este aceea a producerii vatamarii, si nu aceea a ramanerii definitive a hotararii judecatoresti.
16.
a) Temeiul juridic al actiunii este cel al raspunderii parintilor pentru fapta copiilor lor minori, prevazuta de art. 1000 alin.2 C.civ.
Scopul actiunii introduse de victima G.T. este obligarea in solidar a parintilor la plata despagubirilor pentru prejudiciul cauzat.
b) Instanta va respinge actiunea formulata, ca fiind neintemeiata.
In speta intalnim o cauza exoneratoare de raspundere, si anume cazul fortuit (explozia instalatiei de sifoane), si prin urmare nu mai poate fi angajata nici raspunderea parintilor, nici a minorului.
a) Solutia instantei urma sa fie aceeasi.
d) In cazul unei fapte ilicite savarsite de minor in calitate de prepus si in functiile incredintate de comitent, raspunderea parintilor nu mai poate fi angajata. Legea asimileaza pe minorul respectiv cu majorul si ii confera capacitate deplina de exercitiu.
Raspunderea comitentului inlatura definitiv raspunderea parintilor.
e) In cazul in care nu sunt indeplinite conditiile legale pentru angajarea raspunderii parintilor, victima G.T. poate sa introduca actiune impotriva proprietarului instalatiei de sifoane, dar nu in calitate de comitent, ci in calitate de proprietar ce are paza juridica a lucrului, deci in temeiul art. 1000 alin.1. Cum paza juridica a instalatiei de sifoane apartine lui A.D., numai el are dreptul si obligatia de control si directiva asupra lucrului si deci este indreptatit sa ia masurile necesare pentru ca lucrul sa nu se afle in situatia de a produce prejudicii.
a) Solutia este corecta numai in partea referitoare la obligarea paratului la plata de despagubiri catre partea civila, raspunderea civila a acestuia fiind angajata in temeiul art. 998-999 C. civ.
b) Hotararea este neintemeiata si nelegala in ce priveste obligarea la plata despagubirilor, in solidar cu inculpatul a profesorului T.P. (in calitate de parte responsabila civilmente).
Potrivit art.1000 alin. 4 C. civ., profesorii si maistrii sunt responsabili de prejudiciul cauzat de elevii si ucenicii lor in tot timpul cat se gasesc sub supravegherea acestora. Rezulta ca acest text de lege este aplicabil numai in cazul faptelor cauzatoare de prejudicii comise de elevii sau ucenicii minori in timp ce se afla sub supravegherea profesorilor sau maistrilor, iar nu si atunci cand ei insisi sunt victimele altor fapte ilicite.
Astfel, obligarea profesorului T.P., in calitate de parte responsabila civilmente, la repararea prejudiciului cauzat unuia dintre elevii minori aflati sub supravegherea sa, solidar cu inculpatul este lipsita de temei legal.
a) Chiar daca s-a facut instructajul inculpatului, partea responsabila civilmente a fost in culpa prin nesupravegherea acestuia in indeplinirea atributiilor de serviciu. Raspunderea comitentului este angajata pentru fapta prepusului chiar daca se face dovada ca l-a instruit pe acesta cu privire la normele de protectia muncii.
In speta, sunt aplicabile dispozitiile art. 1000 alin. 3 C.civ. care prevad raspunderea comitentilor pentru prepusii lor.
b) Instanta nu a procedat corect in ceea ce priveste solutionarea laturii civile, exonerand de la plata despagubirilor partea responsabila civilmente.
a) Potrivit art. 1000 alin.3 C. civ., comitentii sunt raspunzatori de prejudiciul cauzat de prepusii lor in functiile ce li s-au incredintat.
In speta, comitentul nu raspunde de pagubele produse prin fapta prepusului, deoarece acesta fara stirea sau aprobarea celor in drept si nerespectand masurile luate de unitate pentru prevenirea unor astfel de fapte, a provocat un accident mortal.
b) Instanta nu a procedat legal in ceea ce priveste obligarea la plata despagubirilor in solidar cu inculpatul a comitentului, deoarece raspunderea acestuia nu este angajata.
a) Motivarea instantei ca victima prin urcarea in cabina masinii a acceptat implicit si riscul unui eventual accident este gresita, fiind lipsita de orice temei legal in ceea ce priveste stabilirea culpei acesteia.
Asadar, faptul ca victima a acceptat riscul unei calatorii ilegale in cabina autocamionului nu justifica reducerea despagubirilor civile ce i se cuvin in urma accidentului.
b) Instanta a procedat gresit in ceea ce priveste stabilirea despagubirilor prin retinerea culpei victimei in producerea accidentului.
a) Potrivit art.1000 alin.4 C.civ, institutorii raspund de prejudiciul cauzat de elevi in timpul ce se gasesc sub supravegherea lor. In speta, calitatea de institutor este detinuta de Caminul Casei de copii din Busteni.
b) In principiu, institutorii sunt aparati de responsabilitatea prevazuta de lege, daca dovedesc ca nu au putut impiedica fapta generatoare de prejudicii. Casa de copii poate fi exonerata de raspunderea civila, deoarece nu putea impiedica producerea prejudiciilor produse prin fapta inculpatilor, ea anuntand organele de politie despre fuga minorilor.
c) Instanta ar putea sa se modifice solutia in cazul in care se dovedeste ca fuga din camin a lui N.G si A.M. s-a datorat unei insuficiente supravegheri din partea persoanelor insarcinate cu aceasta atributie. In aceste conditii va putea opera raspunderea Casei de copii, conform art.1000 alin.4 C.civ.
a) Conditiile cerute pentru a se putea cere repararea prejudiciului sunt:
- caracterul cert al prejudiciului;
- prejudiciul sa nu fi fost reparat inca.
b) Pentru F.E. nu opereaza disp.art.998-999 C.civ., dar nici disp. art. 1000 alin. 1 deoarece nu sunt indeplinite conditiile pentru a fi in prezenta unei asemenea raspunderi. F.E. este lipsit de vinovatie, si astfel lipseste una din conditii necesare pentru a fi in prezenta raspunderii civile delictuale.
De asemenea nu se poate vorbi nici despre raspunderea pentru animale (art.1000 alin.1), deoarece exista o cauza exoneratoare de raspundere, si anume fapta unui terte persoane pentru care cel care are paza juridica (F.E.) a animalului nu este tinut a raspunde.
Terta persoana vinovata de producerea prejudiciului este V.M., care raspunde conform art. 998-999 C.civ.
Prin urmare, instanta trebuia sa admita in intregime actiunea, si nu doar in parte, asa cum gresit a procedat.
a) Nu se acorda dobanzi la sume fixate cu titlu de despagubiri civile, intrucat dobanzile legale, reprezentand repararea pagubei ce se prezuma a fi produsa prin neexecutarea la termen a obligatiei de plata a unei sume de bani, se refera la o creanta existenta anterior judecatii, iar nu la o creanta nascuta la data pronuntarii hotararii, cum este obligatia de dezdaunare.
b) In situatia in care autorul prejudiciului era asigurat, victima prejudiciului poate primi despagubirea de la societatea de asigurare.
In situatia in care aceasta despagubire a fost platita si nu acopera integral prejudiciul suferit, pentru diferenta victima are dreptul sa obtina despagubiri de la autorul prejudiciului.
a) Conform art.998 C.civ., orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu obliga pe acela din a carui gresala s-a ocazionat a-l repara. Astfel, prejudiciul reprezinta efectele patrimoniale negative pe care o persoana le incearca ca urmare a conduitei ilicite a unei alte persoane. Victima trebuie repusa in situatia anterioara, despagubirile acordate acesteia trebuie sa acopere integral si just paguba suferita.
Singurul criteriu pentru determinarea cuantumului despagubirilor este acela al intinderii acestui prejudiciu, nu si situatia materiala a victimei.
b) Marirea veniturilor victimei sau micsorarea veniturilor autorului prejudiciului intervenite ulterior unei hotarari prin care se fixeaza cuantumul despagubirilor nu indreptatesc revizuirea acestor despagubiri.
c) In cazul modificarii intinderii prejudiciului, ulterior hotararii prin care s-a fixat cuantumul despagubirilor, se poate cere modificarea despagubirilor acordate. Din moment ce despagubirile indeplinesc functia de a repara integral si just daunele materiale suferite, reexaminarea lor este posibila daca se dovedeste ca s-au produs modificari in intinderea prejudiciului. Aceasta solutie se bazeaza pe ideea ca intre cuantumul despagubirilor si intinderea prejudiciului trebuie sa existe o concordanta.
d) Instanta superioara a procedat gresit. Intrucat in speta litigiul se refera la restituirea unor sume de bani de la victima pe motivul ca si-a imbunatatit situatia materiala, solutia nu putea fi alta decat respingerea actiunii asa cum hotarase si prima instanta.
a) Nu, deoarece pe de o parte inculpatii trebuiau sa fie obligati in solidar la plata despagubirilor civile, iar pe de alta parte, T.C.I.F. Constanta nu a fost obligat, in calitate de comitent, sa plateasca solidar cu prepusul sau (inculpatul N.H.) si in masura culpei acestuia despagubirile cuvenite catre R.A.T.I.A. Bucuresti.
b) Inculpatul, angajat al unitatii in calitate de conducator auto, in raport de prevederile art. 1000 alin. 3 C.civ., isi pastreaza calitatea de prepus tot timpul cat conduce autovehiculul regiei care i-a fost incredintat, fiind irelevant faptul daca a efectuat unele curse fara forme legale.
In asemenea situatii, mentionandu-se subordonarea prepusului fata de comitent, ceea ce constituie una din conditiile raportului de prepusenie, exista si dreptul comitentului de a da prepusului sau dispozitii si instructiuni privitoare la modul cum trebuie sa-si indeplineasca activitatea pentru care este angajat, precum si posibilitatea de a exercita un control permanent, iar orice omisiune in legatura cu aceasta atrage dupa sine raspunderea prevazuta de art. 1000 alin. 3 C.civ.
c) In ceea ce priveste prejudiciul produs partii civile C.Gh. raspund prepusii dar si cele doua unitati, in masura culpei prepusilor lor.
a) In situatia in care exista mai multi prepusi, acestia raspund solidar fata de victima pentru intreg prejudiciul cauzat.
Daca exista mai multi prepusi subordonati unor comitenti diferiti, fata de comitentul victima, celalalt comitent va raspunde solidar numai cu propriul sau prepus, in limita partii de prejudiciu aferente acestui prepus.
b) In speta, instanta trebuia sa tina seama ca prejudiciul produs partilor civile (Combinatul Agroalimentar si S.C. "Alimentara" S.R.L. Buftea) nu a fost produs numai de prepusii Centrului de achizitie, ci si de proprii lor prepusi, pentru care sunt tinuti sa raspunda.
Instanta trebuie sa oblige partea responsabila civilmente Centrul de achizitie numai in limitele raspunderii sale izvorata din disp. art. 1000 alin. 3 C.civ. si sa constate ca partile civile au in proces si calitatea de parte responsabila civilmente.
Asadar, rezulta ca si raspunderea partilor civile este angajata, in legatura cu propriile lor daune, in raport cu intinderea culpei prepusilor lor (C.T. si B.D.), si deci obligarea centrului trebuie redusa in aceeasi masura, fara ca prin aceasta inculpatii care sunt autorii daunei, sa nu raspunda in mod solidar la plata acestor despagubiri.
a) Art. 1000 alin.3 C.civ., care stabileste raspunderea civila a comitentului pentru prejudiciul cauzat de prepusii sai in functiile care li s-au incredintat, nu prevede ca aceasta activitate trebuie sa fie efectuata in timpul orelor legale de munca. Responsabilitatea comitentului este angajata si atunci cand prepusul comite faptul ilicit in afara orelor legale de munca, fiind suficient ca activitatea lui sa fi fost in legatura cu cu serviciul pe care il indeplinea.
In speta, inculpatul a actionat in cadrul atributiilor sale de serviciu, deoarece in calitatea de sofer avea tocmai ca atributie conducerea uneia din masinile societatii.
Imprejurarea ca ar fi depasit sau nu ar fi respectat anumite reguli in legatura cu serviciul sau, nu poate duce la inlaturarea raspunderii comitentului. Tocmai aceasta incalcare a normelor de serviciu de catre prepus demonstreaza lipsa de supraveghere de catre comitent a persoanei prepusului, imprejurare in care rezida culpa ce sta la baza raspunderii in cadrul art.1000 alin.3 C.civ.
b) Pe baza celor aratate mai sus, instanta superioara a exonerat in mod nelegal partea responsabila civilmente de plata despagubirilor civile la care fusese obligata.
a) Dificultatea in exercitarea supravegherii copilului nu inlatura prezumtia raspunderii parintilor pentru prejudiciul produs de copilul lor.
b) Conditiile generale ale angajarii raspunderii prevazute de art. 1000 alin.2 C.civ. sunt: prejudiciul suferit de reclamant; fapta ilicita a luiC.A.; legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinovatiei lui C.A.
Conditiile speciale ale angajarii raspunderii prevazute de art. 1000 alin.2 C.civ. sunt: starea de minoritate a lui C.A. si faptul ca el locuieste la parintii sai.
c) Potrivit art. 1000 alin.5 C.civ., parintii sunt aparati de raspundere "daca probeaza ca nu au putut impiedica faptul prejudiciabil".
Daca nu au reusit sa rastoarne prezumtia privind insuficienta indeplinire a indatoririlor ce le reveneau, pentru a putea inlatura prezumtia de cauzalitate dintre fapta lor si fapta copilului lor minor, parintii vor trebui sa faca dovada ca un fapt exterior copilului, pentru care ei nu sunt tinuti a raspunde, a determinat cauzal savarsirea de catre acesta a faptei - de exemplu: un caz fortuit, forta majora, fapta unui tert .
d) Instanta nu a procedat corect in solutionarea cazului. Din moment ce nu a fost inlaturata prezumtia stabilita privind raspunderea parintilor, inseamna ca C.D. si C.F. sunt raspunzatori de faptul prejudiciabil produs de copilul lor minor.
a) Potrivit art. 1000 alin.4 C.civ, cadrele didactice raspund pentru prejudiciile cauzate altora de elevii din supravegherea lor, iar nu de prejudiciile pe care acestia si le provoaca lor.
b) In speta, elevul M.V., prin fapta pe care a savarsit-o de a introduce mana printre gratii in cusca ursului nu a provocat altei persoane un prejudiciu, in sensul textului de lege citat, ci si-a provocat lui insusi un prejudiciu. Prin urmare, prima instanta a procedat corect, respingand actiunea formulata de M.C.
c) Parata S.D. ar putea raspunde pentru o fapta culpabila proprie a sa, in sensul art. 998-999 C.civ., dar din probele administrate in cauza nu rezulta nici o fapta ilicita comisiva sau omisiva proprie a paratei, ci numai fapta ilicita, proprie lui M.V.
d) M.C. mai putea invoca art. 1001C.civ., chemand in judecata si Inspectoratul silvic Vrancea.
a) Conditiile generale care trebuie intrunite pentru a opera raspunderea lui A.D. sunt: existenta prejudiciului; existenta faptei ilicite al lui E.G.; existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; existenta vinei lui E.G.
Conditiile speciale pentru angajarea raspunderii lui A.D. sunt: calitatea de elev a lui E.G si fapta ilicita a fost savarsita in timp ce elevul trebuia sa se afle sub supravegherea profesorului.
b) Raspunderea pentru parinti (art. 1000 alin. 2 C.civ.) si cea pentru profesori si institutori (art. 1000 alin. 4 C.civ.) nu se aplica concomitent, deoarece ele se exclud. Daca sunt intrunite conditiile prevazute de art. 1000 alin.4, in sensul ca minorul se afla ori trebuia sa se afle sub raspunderea acestuia, nu mai este posibila aplicarea raspunderii parintilor intemeiata pe prevederile art. 1000 alin.2 C.civ.
Raspunderea parintilor este o raspundere cu caracter general, in timp ce raspunderea profesorilor este una subsidiara.
Daca profesorul face dovada admisa de lege (art. 1000 alin.5) ca desi si-a indeplinit indatorirea de supraveghere, totusi "nu a putut impiedica faptul prejudiciabil", in mod automat va opera raspunderea parintilor, intemeiata nu numai pe lipsa de supraveghere dar si pe carente de educatie si crestere.
c) Instanta nu a procedat corect.
In calitate de cadru didactic, A.D. a depus toate staruintele pentru a impiedica savarsirea faptului prejudiciabil prin incercarea de a-l retine la ore.
a) In speta, raspunderea paratului pentru prejudiciul cauzat rezulta din dispozitiile art.1001 C.civ., care prezuma aceasta raspundere din partea proprietarului animalului.
Aceast text nu trebuie interpretat restrictiv, asa cum a procedat instanta, ci privind problema sub aspectul prezumtiei de raspundere, se impune a-l considera aplicabil si in cazul cand animalul care a provocat prejudiciul este liber, deci a scapat de sub paza proprietarului.
Proprietarul nu raspunde numai daca dovedeste existenta fortei majore sau a culpei proprietarului animalului omorat.
b) Instanta a procedat gresit prin respingerea actiunii.
a) Raspunderea inspectoratului silvic este prezumata, potrivit art. 1001 C.civ., numai in cazul in care atacul animalului salbatic s-a produs intr-o rezervatie sau intr-un parc inchis. Aceasta deoarece, numai in aceasta situatie inspectoratul silvic poate interveni direct asupra animalelor salbatice ce se aflau in aceste locuri si sa ia masuri de prevenire a producerii de pagube prin atacul acestora asupra persoanelor si bunurilor.
Cu toate acestea, inspectoratul silvic poate raspunde de pagubele produse de animalele salbatice iesite din rezervatii si parcuri si cand atacul acestora s-a produs in afara acestor locuri, dar numai in masura in care se face dovada ca acesta este in culpa, si anume ca i-a scapat de sub paza acele animale, caz in care raspunderea se intemeiaza pe disp. art. 998-999 C.civ, si deci culpa acestui organ silvic nu mai este prezumata, ci trebuie dovedita.
b) In speta, nu s-a dovedit ca ursul a facut parte dintr-o rezervatie sau parc inchis.
Instanta a gresit, raspunderea inspectoratului silvic neputand fi angajata deoarece acest inspectorat nu mai are paza juridica a animalului si deci, reclamantului ii revine obligatia de a dovedi culpa acestei unitati, pentru a-i fi admisa actiunea, ceea ce el nu a dovedit.
Solutia primei instante este discutabila, deoarece raspunderea paratilor trebuie cercetata in baza art. 998-999 C.civ, si nu in baza art. 1001 C.civ.
Intr-adevar, parata n-a avut paza juridica a animalelor pentru a raspunde conform art. 1001 C.civ., dar ea era culpabila pentru atragerea animalelor in bazar si mentinerea lor acolo, in scop de paza.
In practica judiciara mai veche, s-a retinut ca proprietarul unei paduri in care s-au pripasit iepuri, vulpi, mistreti, lupi etc., disculparea pentru pagubele aduse de aceste animale vecinilor, poate fi conceputa numai doar proprietarului padurii n-a facut nimic pentru a mentine animalele acolo, pentru ca ele pentru el sunt un res nullius.
Deci exonerarea de raspundere este de conceput pentru absenta faptului ilicit care antreneaza raspunderea pentru fapta proprie.
a) Art. 1002 C.civ prevede ca "proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, cand ruina este este urmarea lipsei de intretinere sau a unui viciu de constructie."
Pentru a putea invoca prevederile art. 1002 C.civ, victima trebuie sa probeze:
- existenta prejudiciului;
- raportul de cauzalitate dintre ruina edificiului si prejudiciu;
- ruina edificiului a fost cauzata de lipsa de intretinere ori un viciu de constructie.
b) Cauzele exoneratoare de raspundere sunt:
- fapta victimei insasi;
- fapta unui tert pentru care proprietarul nu este tinut sa raspunda;
- cazul de forta majora, nu insa si cazul fortuit.
c) In cazul in care ruina edificiului s-a datorat atat spargerii unei conducte (apartinand unei alte persoane) cat si starii de vechime, degradarii datorita cutremurului si lipsei de intretinere a imobilului apartinand unui alt proprietar, raspunderea fiecaruia urmeaza a fi proportionala.
Prin urmare, instanta a gresit cand a dispus repararea intregului prejudiciu de parata, fara a tine seama si de raspunderea proprietarilor imobilelor.
a) Temeiul actiunii victimei pentru recuperarea prejudiciului este dat de art.1000 alin.1 C. civ. care reglementeaza raspunderea pentru lucruri in general. Ansamblul folcloric Caransebes are paza juridica a autocarului.
b) Da. Victima poate sa cheme la raspundere delictuala pe fabricantul lucrului, iar in masura in care va face dovada ca defectiunea datorita careia s-a produs accidentul este imputabila acestuia va putea obtine obligarea sa la acoperirea prejudiciului. Cum din expertiza rezulta ca accidentul s-a datorat unei defectiuni de fabricatie, actiunea victimei impotriva fabricantului este admisibila si intemeiata. Temeiul invocat de victima este art. 998-999 C.civ.
c) In ipoteza in care victima ar fi obtinut anterior despagubiri in temeiul art. 1000 alin. 1 C. civ. pentru acelasi prejudiciu, o alta actiune (chiar cu temei juridic diferit) va fi inadmisibila. Nu este posibil ca invocandu-se temeiuri juridice diferite sa se obtina mai multe despagubiri pentru acoperirea aceluiasi prejudiciu.
a) Reclamantul isi intemeiaza actiunea pe dispozitiile art. 1000 alin.1 (raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri).
Potrivit dispozitiilor art. 1000 alin.1 C.civ., acela care are sub paza sa un lucru raspunde de prejudiciile cauzate de acel lucru. Acest text stabileste in sarcina celui care are sub paza sa juridica un lucru, o prezumtie de responsabilitate si il tine raspunzator de prejudiciile cauzate de acel lucru.
b) Cauzele exoneratoare de raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri sunt:
- fapta victimei insasi;
- fapta unui tert pentru care proprietarul nu este tinut sa raspunda;
- cazul de forta majora, nu insa si cazul fortuit.
c) Judecatoria este instanta care a procedat corect la solutionarea cauzei, retinand culpa victimei la producerea pagubei.
Din ansamblul probelor, instanta a retinut ca reclamantul s-a deplasat cu autoturismul proprietatea sa pe valea raului Sadu cu intentia de a-l spala, parcandu-l langa albia raului, lucru care nu era permis; procedand in acest mod reclamantul a dat dovada de imprudenta, antrenarea autoturismului sau de apele care au crescut fiind urmarea exclusiva a acestei imprudente.
|
