Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload






























FUNDAMENTELE CRIMINALISTICII - NOTIUNI INTRODUCTIVE

Drept


FUNDAMENTELE CRIMINALISTICII - NOTIUNI INTRODUCTIVE

Definirea Criminalisticii

Fondatorul criminalisticii este considerat judecatorul de instructie austriac Hans Gross, care

a folosit pentru prima data acest termen în Manualul practic de instructie judiciara pentru uzul

procurorilor, judecatorilor de instructie, ofiterilor si agentilor de politie judiciara, functionarilor



de politie, jandarmilor, agentilor serviciului sigurantei etc. (1892).

"Criminalistica este o stiinta judiciara, cu caracter autonom si uni-tar, care însumeaza un

ansamblu de cunostinte despre metodele, mijloacele tehnice si procedeele tactice, destinate

descoperirii, cercetarii in-fractiunilor, identificarii persoanelor implicate în savârsirea lor si

prevenirii faptelor antisociale" (Emilian Stancu, Tratat de criminalistica, editia a II-a revazuta si

adaugita, Universul Juridic, Bucuresti, 2002).

Metodele proprii de cercetare: descoperirea, fixarea, ridicarea, examinarea si

interpretarea urmelor si mijloacelor materiale de proba; examinari comparative;

experimente; organizarea cartotecilor, albumelor si colectiilor în scopul identificarii

persoanelor, cadavrelor si obiectelor corp delict sau produs al infractiunii; elaborarea

versiunilor.

Metode împrumutate de la alte stiinte:

a) din fizica: holografia; fonoscopia; analiza microscopica, spectrala si atomica etc.; b) din

chimie: spectroscopia, electroforeza, cromatografia etc.; c) din medicina: anatomia comparata,

histopatologia; d) din matematica: programarea lineara, calculul probabilitatilor, teoria

multimilor vagi etc.

Caracterele Criminalisticii: judiciar (studiaza si elaboreaza mijloace si metode stiintifice,

reguli tehnice, tactice si metod 12112y2412m ologice în legatura cu rezolvarea unui conflict de drept); autonom

(deosebit de cel al altor stiinte juridice); unitar (sistem propriu); pluridisciplinar. Criminalistica

este "o punte de legatura între stiintele naturii si stiinte-le juridice, prin intermediul ei metodele

celor dintâi gasindu-si aplicare în procesul judiciar" (Camil Suciu).

Sistemul Criminalisticii

Sistemul Criminalisticii este dat de obiectul sau de activitate, structurat pe patru domenii:

a) Fundamentele criminalisticii; b) Criminalistica tehnico-stiintifica; c) Criminalistica tactica; d)

Criminalistica metodologica.

Expertiza criminalistica

Constatarea tehnico-stiintifica si constatarea medico-legala

Aspecte procesual-penale

Organele de urmarire penala sunt obligate sa apeleze la specialisti de profil, din domenii

diverse, ca: fizica, biologie, chimie, traseologie, balistica etc. pentru "dezvaluirea adevaratei

semnificatii a urmelor si mijloacelor materiale de proba aflate la fata locului" (Aurel Ciopraga).

Importanta expertizei în procesul judiciar a fost subliniata de toti specialistii.

Potrivit art. 112 C. pr. pen., constatarea tehnico-stiintifica are un caracter de urgenta, fiind

impusa de existenta unui pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor

situatii de fapt (Emilian Stancu).

Constatarea tehnico-stiintifica si constatarea medico-legala, desi enumerate ca mijloace de

proba în cuprinsul art. 64 C. pr. pen., sunt mai degraba procedee de probatiune, adica, "moduri de

a opera asupra anumitor mijloace de proba", în vederea stabilirii exacte a valorii lor probatorii"

(Vasile Berchesan).

Potrivit art. 114 alin. 1 C. pr. pen., constatarea medico-legala se dispune în caz de moarte

violenta, de moarte a carei cauza nu se cunoaste ori este suspecta, sau când este necesara o

examinare corporala învinuitului ori persoanei vatamate pentru a constata pe corpul acestora

existenta urmelor infractiunii.

Constatarea tehnico-stiintifica si constatarea medico-legala se pot dispune daca: s-a început

urmarirea penala în cauza; organul de cercetare penala a ridicat si asigurat mijloacele materiale de

proba ori poate sa puna la dispozitia specialistilor persoanele implicate. În cazurile prezentate de

lege (art. 221 alin. 2 C. pr. pen.), trebuie sa existe plângerea prealabila, sesizarea ori autorizarea

organelor competente.

Expertiza criminalistica. Aspecte procesual-penale

Expertiza criminalistica poate fi definita ca o activitate de cerceta-re stiintifica a urmelor si

mijloacelor materiale de proba, în scopul identificarii persoanelor, animalelor, obiectelor,

substantelor sau fenomene-lor, al determinarii anumitor însusiri sau schimbarii intervenite în

continutul, forma si aspectul lor (Emilian Stancu, Vasile Berchesan).

Desi s-a considerat ca nu exista o expertiza proprie criminalisticii, în lucrarile de

specialitate se subliniaza importanta expertizei criminalistice în lamurirea unor situatii specifice

procesului civil sau penal.

În principiu, expertiza este facultativa, fiind dispusa de organul de urmarire penala ori

instanta de judecata, la cerere sau din oficiu, atunci când, pentru lamurirea unor fapte sau

împrejurari ale cauzei, în vederea aflarii adevarului, sunt necesare cunostintele unui expert (art.

116 C. pr. pen.).

Este obligatorie efectuarea unei expertize psihiatrice în cazul infractiunii de omor

deosebit de grav, precum si atunci când orga-nul de urmarire penala sau instanta de

judecata are îndoieli asupra starii psihice a învinuitului sau inculpatului (art. 117 alin 1. C.

pr. pen.). De asemenea, efectuarea unei expertize este obligatorie pentru a se stabili cauzele

mortii, daca nu s-a întocmit un raport medico-legal (art. 117 alin. ultim C. pr. pen.).

Între expertiza si constatarea tehnico-stiintifica exista unele deosebiri (expertiza se poate

efectua numai dupa punerea în miscare a actiunii penale; la expertiza pot participa si experti

recomandati de parti); între cele doua mijloace de proba exista totodata asemanari evidente în



plan tehnic criminalistic (Emilian Stancu).

În literatura de specialitate s-au evidentiat elementele de interferenta, îndeosebi între

criminalistica si medicina legala, concretizate în efectuarea unei expertize complexe. De altfel,

s-au si facut propuneri de lege ferenda pentru o reglementare autonoma a acestei categorii de

expertize.

Valoarea probatorie si clasificarea expertizelor

Expertizei nu i se acorda, teoretic, o valoare probatorie deosebita, dat fiind faptul ca legea

nu recunoaste o ierarhie a probelor, dar în practica ea se bucura de o autoritate binemeritata,

deoarece este facuta de specialisti care se bazeaza pe cele mai noi cuceriri ale stiintei. Totusi, nu

se exclude necesitatea coroborarii rezultatelor expertizei cu celelalte probe si mijloace de probe

administrate în cauza (Vasile Berchesan).

Expertizele criminalistice urmeaza aceeasi clasificare ca si constatarile tehnicostiintifice.

Avem: expertiza dactiloscopica; expertiza traseologica; expertiza balistica; expertiza

grafica sau expertiza criminalistica a scrisului; expertiza tehnica a documentelor; expertiza

fotografico-judiciara; expertiza biocriminalistica; expertiza fizico-chimica; expertiza

fonobalistica; expertiza tehnica; expertiza contabila; expertiza zootehnica si veterinara, expertiza

agrotehnica; expertiza agroalimentara, expertiza merceologica, expertiza filatelica etc., precum si

expertiza medico-legala si expertiza psihiatrica sau neuropsihiatrica.

Spre deosebire de constatarile tehnico-stiintifice sau medico-legale, expertizele sunt

efectuate de specialisti care îsi desfasoara activitatea în institutii de specialitate, ori de catre

experti oficiali, aflati în evidenta birourilor locale de expertize.

Reguli tactice privind dispunerea constatarilor tehnico-stiintifice si a expertizelor

criminalistice

Dispunerea expertizei se va face de catre organul de urmarire penala, care va aprecia

oportunitatea examinarii de specialitate si va stabili obiectul constatarii tehnico-stiintifice sau al

expertizei, astfel ca sa nu se întârzie efectuarea acestui act daca este indispensabil, dar nici sa nu

se efectueze daca nu este necesar (Camil Suciu).

Oportunitatea expertizei se stabileste si în raport cu momentul desfasurarii, pentru a nu fi

nici tardiva, dar nici prematura (Emilian Stancu).

Obiectul expertizei judiciare consta din clarificarea unor fapte sau împrejurari care reclama

cunostinte de specialitate din diverse domenii (Emil Mihuleac).

Expertul este chemat nu pentru a-si exprima parerea cu privire la vinovatia sau

nevinovatia unei persoane, ci doar pentru a-si exprima parerea despre faptele si

împrejurarile cauzei.

Întrebarile trebuie formulate clar si precis si limitate la specialitatea expertului. Se vor evita

formularile confuze ori gresite. Întrebarile pot fi formulate împreuna cu expertul ori prin

consultarea altui specialist. Organul judiciar trebuie sa puna la dispozitia expertului urme si

obiecte ce se constituie în mijloace materiale de proba, precum si modele de comparatie sau

obiecte presupuse a fi creat urmele descoperite la locul faptei. Organul judiciar este obligat sa

verifice calitatea si autenticitatea acestor materiale, sa cunoasca provenienta lor si sa verifice daca

au fost ridicate în conditiile stabilite de lege si consacrate de tactica criminalistica.

Expertul este numit de organul de urmarire penala sau instanta de judecata (art. 118 alin. 2

C. pr. pen.), cu exceptia expertizei medico-legale, în care expertul va fi desemnat de unitatea din

care face parte (art. 119 alin. 2 C. pr. pen.).

Fiecare dintre parti are dreptul sa ceara un expert pentru a participa la efectuarea expertizei

(art. 118 alin. ultim C. pr. pen.). Partile au dreptul sa recuze expertul în conditiile art. 51 C. pr.

pen.: în cursul urmaririi penale sau în cursul judecatii, de îndata ce au aflat despre existenta

cazului de incompatibilitate.

Efectuarea expertizei criminalistice

Expertul parcurge, de regula, urmatoarele etape (Ion R. Constantin, Lupu Coman, Mircea

Constantinescu, Mocsy Ladislau):

a. Studierea si însusirea obiectului lucrarii: verificarea ambalajului; daca materialul

trimis corespunde cantitativ si calitativ; poate solicita lamuriri suplimentare organului judiciar.

b. Examinarea separata a materialului în litigiu, pentru sesizarea particularitatilor sau

semnalmentelor exterioare, care fac posibila identificarea obiectului cautat: obiectele vor fi fixate

prin fotografii de examinare si înregistrari video; se obtin modele tip de comparatie cu obiectele

suspecte (arme de foc, instrumente de spargere), în aceleasi conditii în care s-au produs urmele în

litigiu.

c. Examinarea comparativa a urmelor ridicate de la locul faptei cu modelele de

comparatie create artificial prin procedeele confruntarii, juxtapunerii si suprapunerii.

Confruntarea se realizeaza pe cale statistica (tabelul sinoptic), pe baza de diagrama ori prin

verificarea în cartotecile si colectiile criminalistice.

d. Demonstratia, care implica existenta unei teze de demonstrat si fundamentul

demonstratiei. Se poate realiza pe mai multe planuri: planul logicii, planul logicii

metodice, planul criteriilor matematice si planul vizual (Mocsy Ladislau). Expertul

trebuie sa se pronunte atât asupra caracteristicilor generale si individuale coincidente, cât



si a celor necoincidente, care le diferentiaza.

e. Concluzia. Concluziile pot fi: certe, de excludere, de probabilitate si de imposibilitatea

stabilirii (Nu se poate, N.S.P.).

Redactarea raportului de expertiza

Potrivit art. 123 C. pr. pen., raportul de expertiza trebuie sa cuprinda 3 parti:

a. Partea introductiva, în care se mentioneaza organul de urmarire penala sau instanta care

a dispus efectuarea expertizei, data la care s-a dispus, numele si prenumele expertului, data si

locul unde a fost efectuata, data întocmirii raportului de expertiza, obiectul acesteia si întrebarile

la care expertul urma sa raspunda, materialul pe baza caruia a fost efectuata expertiza si daca

partile care au participat la aceasta au dat explicatii în cazul expertizei.

b. Partea descriptiva, care va cuprinde descrierea în amanunt a operatiilor de efectuare a

expertizei, obiectiile sau explicatiile partilor, precum si analiza acestor obiectii ori explicatii în

lumina celor constatate de expert. Partea descriptiva trebuie sa oglindeasca toate etapele procesului

de cercetare, mijloacele tehnico-stiintifice si metodologia utilizate.

c. Partea finala, în care sunt prezentate concluziile raportului de expertiza. Prin formularea

concluziilor, expertul trebuie sa raspunda la obiectivele stabilite în termeni clari si precisi,

evitându-se formularile echivoce, incomplete sau tehniciste (Emilian Stancu).

Suplimentul de expertiza

Potrivit art. 124 alin. 1 C. pr. pen., când organul de urmarire penala sau instanta de judecata

constata, la cerere sau din oficiu, ca expertiza nu este completa, dispune efectuarea unui

supliment de expertiza fie de catre acelasi expert, fie de catre altul. Obiectul suplimentu-lui de

expertiza poate fi constituit din materialele examinate initial, daca nu s-a raspuns la toate

întrebarile ori s-a raspuns partial, sau din materiale descoperite ulterior.

Lamuriri cerute expertului

Potrivit art. 124 alin. 2 C. pr. pen., când se socoteste necesar, se cer expertului lamuriri

suplimentare - în scris, ori se dispune chema-rea lui spre a da explicatii verbale asupra raportului

de expertiza. Ascultarea expertului se face potrivit dispozitiilor privitoare la asculta-rea martorilor

(art. 124 alin. 2 C. pr. pen.). Lamuririle suplimentare în scris pot fi cerute si serviciului medicolegal,

laboratorului de expertiza criminalistica ori institutului de specialitate care a efectuat

expertiza (art. 124 alin. ultim C. pr. pen.).

Efectuarea unei noi expertize

Potrivit art. 125 C. pr. pen., daca organul de urmarire penala sau instanta de judecata are

îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiza, dispune efectuarea unei noi

expertize. Organul judiciar trebuie sa detina date obiective care sa-i justifice îndoielile si sa faca

verosimila presupunerea ca, printr-o noua examinare, se vor formula alte concluzii.

Identificarea criminalistica

Definitia si obiectul identificarii criminalistice

Identificarea reprezinta "problema centrala a investigatiei criminalistice" (Paul L. Kirk,

1966). "Identificarea criminalistica poate fi definita ca un proces de constatare a identitatii unor

persoane, obiecte sau fenomene, aflate în legatura cauzala cu fapte ilicite, prin metode stiintifice

criminalistice, în scopul stabilirii adevarului în procesul judiciar" (Emilian Stancu).

Premisele stiintifice ale identificarii criminalistice:

a. Individualitatea (irepetabilitatea);

b. Stabilitatea relativa:

Dupa gradul de modificabilitate, obiectele examinate pot fi: ne-modificabile (desenele

papilare); relativ modificabile (scrisul de mâna); modificabile în timp (prin uzura) ori

modificabile artificial (deghizarea sau stergerea urmelor).

c. Reflectivitatea (însusirea obiectelor de a se reflecta si a fi reflectate).

Principiile identificarii criminalistice:

a. Principiul identitatii (identitatea cu sine trebuie completata cu deosebirea de orice este

altul).

b. Principiul delimitarii obiectelor identificarii criminalistice în obiecte scop al

identificarii si obiecte mijloc de identificare. Obiectul scop al identificarii este un obiect

material, aflat în legatura cau-zala cu fapta ilicita si concretizat în diverse ipostaze (persoana

infractorului sau a victimei, instrumentele ce au servit sau erau destinate sa serveasca la

savârsirea faptei, procedeul infractiunii etc.). Obiectul mijloc de identificare este alcatuit din

urmele obiectului scop si din modelele de comparatie.

c. Principiul stabilitatii relative a caracteristicilor de identificare.

d. Principiul dinamicitatii si interdependentei cauzale.

Etapele identificarii criminalistice:

a. Stabilirea apartenentei dupa gen. Se realizeaza pe calea examinarii caracteristicilor

generale care definesc o anumita categorie de obiecte.

b. Identificarea individuala. Se realizeaza o îngustare a sferei obiectelor cu aceleasi

caracteristici pâna la individualizarea corecta. Identificarea individuala reprezinta afirmarea

identitatii (Lucian Ionescu). Identificarea generica si identificarea individuala sunt parti

componente ale procesului unic de identificare criminalistica.

c. Identificarea dupa urmele lasate la locul faptei de catre obiecte sau fiinte (modalitatea

cea mai frecventa si cea mai preferata).





Document Info


Accesari: 6101
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )