PATRIMONIUL SI DREPTURILE PATRIMONIALE
Consideratii introductive privind patrimoniul
Dreptul civil este definit ca acea ramura a sistemului dreptului
romanesc care reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale
stabilite intre persoane fizice si persoane juridice aflate pe pozitii de
egalitate juridica. 7
Una dintre cele mai importante notiuni ale dreptului civil este
cea de patrimoniu, care 313e43d are un sens tehnic si precis. 8
Pentru definirea notiunii de patrimoniu se porneste de la analiza
raportului juridic civil, care sub aspect structural este alcatuit din trei
elemente: subiectele, continutul si obiectul.
Partile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele
fizice si persoanele juridice care sunt titularele drepturilor si obligatiilor
civile.
Continutul raportului juridic civil este dat de totalitatea
drepturilor subiective civile si a obligatiilor civile pe care le au partile.
Obiectul raportului juridic civil consta in actiunile ori
inactiunile la care sunt indrituite partile ori de care acestea sunt tinute sa
le respecte.
In functie da natura continutului lor drepturile si obligatiile
civile se clasifica in patrimoniale si nepatrimoniale.
7 Gh. Beleiu, op. cit., p. 25
8 Ioan Adam, Drept civil. Drepturile reale, Editura All Beck,
Bucuresti, 2001, p. 3; Corneliu Birsan, Drept civil Drepturile reale
principale, Editura All Beck, Bucuresti, 2001, p. 1
Sunt patrimoniale drepturile subiective civile si obligatiile
corelative care au un continut economic, evaluabil in bani.
In sens larg, termenul patrimoniu este folosit in expresii intrate
in limbajul comun: patrimoniu cultural, patrimoniu arheologic,
patrimoniu istoric, patrimoniu artistic.
In legislatia romana se fac referiri la patrimoniu in diverse acte
normative, respectiv:
Legea nr.107/1996, legea apelor, modificata si completata prin
Legea nr. 112/2006, prevede ca apele fac parte integranta din
patrimoniul natural;
Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural
national mobil, modificata prin Legea nr. 105/2004, consacra termenul
de patrimoniul cultural national;
Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice,
modificata prin Legea nr. 259/2006, instituie notiunea de patrimoniu
cultural local.
Toate aceste acceptiuni ale termenului patrimoniu sunt diferite
de notiunea juridica de patrimoniu.
Notiunea de patrimoniu, in sensul dreptului civil, se raporteaza
la sfera drepturilor si obligatiilor patrimoniale.
Notiunea de patrimoniu
Codul civil nu defineste notiunea de patrimoniu, desi foloseste
acest termen, ca de altfel si alte izvoare ale dreptului civil.
Referiri la patrimoniu se regasesc in: art. 781, 784, 1718, 1743
Cod civil; Legea nr. 31/1990 privitoare la societatile comerciale, cu
modificarile si completarile ulterioare; Ordonanta Guvernului
nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, aprobata cu modificari si
completari prin Legea nr. 246/2005; Legea nr. 215/2001 privind
administratia publica locala.
In aceste conditii, sarcina definirii patrimoniului a revenit doctrinei.
In sens economic, patrimoniul desemneaza totalitatea bunurilor
ce constituie averea unei persoane. 9
9 Ion P. Filipescu,
proprietate si alte drepturi reale, Editura Actami, Bucuresti, 2000, p. 10
Din punct de vedere juridic, aceasta definitie nu este exacta
decat daca intelegem prin bunuri nu numai lucrurile materiale care
compun averea unei persoane, ci in general toate drepturile pe care le
are acea persoana. 10
In sens juridic, patrimoniul desemneaza totalitatea drepturilor si
obligatiilor patrimoniale care apartin unei persoane. 11
Din definitia data, rezulta ca patrimoniul are in structura sa doua
elemente:
latura activa, alcatuita din totalitatea drepturilor patrimoniale;
latura pasiva, alcatuita din totalitatea obligatiilor patrimoniale.
Caracterele juridice ale patrimoniului
Patrimoniul este o universalitate juridica
Patrimoniul este o unitate distincta de elementele sale
componente care exista independent de modificarile concrete.
Din aceasta trasatura juridica se desprind doua elemente:
1. patrimoniul apare ca o masa de drepturi si obligatii legate
intre ele sau ca o grupare a mai multor mase de drepturi si obligatii,
fiecare avand un regim juridic determinat;
10 Constantin Hamangiu, Ion Rosetti - Balanescu, Alexandru
Baicoianu, Tratat de drept civil roman, Editura All, Bucuresti, 1996, p. 521;
11 Constantin Statescu, Corneliu Birsan, Drept civil Teoria generala a
drepturilor reale, Bucuresti, 1980, p. 5; Mircea N. Costin, Marile institutii
ale dreptului civil roman, vol. I, Editura Dacia, Cluj - Napoca, 1982, p. 62;
Al. Weill, Francois Terre, Philippe Simler, Droit civil. Les biens, Editura
Dalloz, Paris, 1985, p. 4; Paul Mircea Cosmovici, Drept civil. Drepturi reale.
Obligatii. Legislatie, Editura All, Bucuresti, 1994, p. 4; Constantin Birsan,
Maria Gaita, Mona Maria Pivniceru, Drept civil. Drepturile reale, Editura
Institutul European, Iasi, 1997, p. 7; Matei B. Cantacuzino, Elementele
dreptului civil, Editura All, Bucuresti, 1998, p. 32; Eugen Chelaru, Curs de
drept civil. Drepturile reale principale, Editura All Beck, Bucuresti, 2000,
p. 4; Ovidiu Ungureanu, Drepturi reale. Curs practic, Editura Rosetti,
Bucuresti, 2001, p. 8; Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, op. cit., p. 11;
Liviu Pop, Dreptul de proprietate si dezmembramintele sale, Editura Lumina
Lex, Bucuresti, p. 10; Ioan Adam, op. cit., p. 4; Cristian Jora, Florin Ciutacu,
Drept civil. Drepturi reale, Editura Sigma, Bucuresti, 2002, p. 12
2. drepturile si obligatiile sunt distincte de universalitate, in
sensul ca schimbarile ce se produc in legatura cu drepturile si obligatiile
nu afecteaza identitatea universalitatii, deoarece, de regula, drepturile si
obligatiile sunt avute in vedere numai sub aspectul lor valoric.
Orice persoana are un patrimoniu
Aceasta trasatura, denumita si realitatea patrimoniului,
presupune ca existenta universalitatii juridice nu depinde de cantitatea
de drepturi si obligatii pecuniare apartinand unei persoane ori de
raportul dintre activul si pasivul patrimonial.12
Acest caracter juridic al patrimoniului desemneaza faptul ca
numai persoanele fizice si juridice pot avea un patrimoniu, deoarece
numai persoanele pot avea drepturi si obligatii.
Patrimoniul este unic
Aceasta trasatura decurge din unicitatea subiectului care ii este
titular.
Fiecare persoana fizica sau juridica poate avea un singur
patrimoniu, indiferent ce cuantumul sau intinderea drepturilor care sunt
incluse in patrimoniu.
In doctrina, s-a sustinut ca teoria patrimoniului unic este
depasita, cu motivarea ca, in conditiile actualelor relatii economice si
sociale s-a ajuns la o fractionare juridica a patrimoniului aproape
fiecarei persoane, lucru care se datoreaza raporturilor complexe care se
creeaza intre subiectele de drept si care nu mai sunt acelea de la data
adoptarii Codului Napoleon. In acest sens sunt prezentate exemple de
fractionare in mai multe categorii de bunuri ale patrimoniului unei
persoane, cum ar fi depunerea unor sume de bani la diferite banci, sume
care nu pot fi urmarite avand in vedere secretul depunerilor, participarea
unei persoane la Programul Smart Miles al Companiei Tarom, ea
beneficiind de gratuitate in functie de numarul kilometrilor parcursi cu
avioanele acestei companii, participarea la un contract in virtutea caruia
dobandeste un drept de proprietate intr-o anumita cota a unui complex
12 Valeriu Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale 1, Editura
Humanitas, Bucuresti, 2004, p. 59
de vile din diferite statiuni din mai multe tari, drept care ii confera
posibilitatea de a folosi in fiecare an, intr-un interval de timp limitat un
anumit spatiu dintre vilele respective.13
Patrimoniul este divizibil
Divizibilitatea patrimoniului inseamna ca acesta poate fi
impartit in mai multe mase de bunuri, fiecare dintre ele avand un regim
juridic diferit.
Astfel, sotii au in patrimoniul lor atat bunuri comune, respectiv
bunurile dobandite de oricare dintre soti in timpul casatoriei conform
art. 30 Codul familiei cat si bunuri proprii, expres mentionate in art. 31
Codul familiei.
Creditorii comuni ai sotilor pot urmari bunurile comune, iar in
masura in care aceste nu sunt indestulatoare pentru acoperirea creantei
vor putea urmari si bunurile proprii.
Creditorii personali, in schimb, vor putea urmari, mai intai,
bunurile proprii si numai daca nu-si pot satisface creanta, vor solicita
impartirea bunurilor comune pentru acoperirea creantei din partea de
bunuri comune ale sotului debitor.
In materia acceptarii succesiunii, acceptarea succesiunii sub
beneficiu de inventar opreste confuziunea patrimoniilor dintre patrimoniul
lasat de defunct, al carui titular a devenit succesorul, si patrimoniul
propriu al succesorului.
Patrimoniul poate fi divizat si in cazul separatiei de patrimonii
ceruta de creditorii succesiunii, prin care se urmareste impiedicarea
confuziunii patrimoniului defunctului cu patrimoniul succesorului.
Patrimoniul este inalienabil
Datorita faptului ca este strans legat de persoana, patrimoniul
este inalienabil, in sensul ca nu poate fi despartit de persoana, atat timp
cat aceasta exista ca subiect de drept.
In cazul persoanei fizice, prin acte juridice inter vivos se pot
transmite unul sau mai multe drepturi ce alcatuiesc patrimoniul, dar nu
13 Betinio Diamant, Caracterul depasit al teoriei patrimoniului unic, in
"Dreptul" nr. 1/2000, p. 116
se poate transmite intregul patrimoniu. El se va transmite numai mortis
causa, prin succesiune, in momentul incetarii din viata a titularului sau.
In cazul persoanei juridice, se pot transmite cote-parti din
patrimoniu in caz de reorganizare prin divizare partiala. Transmiterea
intregului patrimoniu are loc in cazul incetarii acesteia, ca urmare a
reorganizarii prin comasare sau divizare totala.
Functiile patrimoniului
Functiile patrimoniului sunt expresia legaturii juridice care se
creeaza intre titularii unor patrimonii diferite.
Patrimoniul indeplineste trei functii:
patrimoniul constituie gajul general al creditorilor chirografari;
patrimoniul explica si face posibila subrogatia reala cu titlu
particular;
patrimoniul explica si permite transmisiunea universala si
transmisiunea cu titlu universal.
Patrimoniul si gajul general al creditorilor chirografari
Dreptul de gaj general al creditorilor chirografari este instituit
de art. 1718 Cod civil care prevede ca " oricine este obligat personal
este tinut de a indeplini datoriile sale cu toate bunurile sale mobile si
imobile, prezente si viitoare".
Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu dispun de o
garantie reala - gaj, ipoteca sau privilegiu - care sa le asigure creanta.
Ei au o garantie constand in dreptul de gaj general, care priveste, in
principiu, totalitatea bunurilor debitorului, asa cum sunt si cate sunt la
data executarii silite, indiferent de modificarile survenite in patrimoniul
debitorului de la data nasterii creantei sale si pana in momentul
executarii acesteia.
Patrimoniul constituie singura garantie generala a tuturor
creditorilor titularului sau care va raspunde fata de creditori cu toate
bunurile sale care se afla in patrimoniul sau, bunuri prezente sau bunuri
viitoare.
Deoarece bunurile in patrimoniu sunt privite din punct de
vedere al valorii lor exprimate in bani, debitorul, desi are datorii fata de
creditorii sai, va putea sa instraineze bunuri si sa dobandeasca alte
bunuri in locul celor instrainate.
Gajul general confera creditorului dreptul de a urmari doar
bunurile existente in patrimoniul debitorului in momentul executarii
silite, precum si bunurile ce vor intra in patrimoniul acestuia, pana la
realizarea integrala a creantei sale.
Patrimoniul si subrogatia reala cu titlu particular
Termenul de subrogatie isi are originea in limba latina,
subrogatio, unde insemna alegere in locul cuiva sau a ceva.
Cu alte cuvinte, subrogatia inseamna inlocuirea unei persoane
cu o alta persoana sau inlocuirea unui lucru cu un alt lucru.
Din punct de vedere al dreptului civil, subrogatia poate fi
personala si reala.
Subrogatia personala consta in inlocuirea unei persoane cu alta
persoana intr-un raport juridic obligational. De exemplu, daca doi
debitori sunt obligati la plata unei datorii fata de creditor, iar unul dintre
ei achita singur intreaga datorie, prin aceasta plata are loc subrogatia, in
sensul ca debitorul platitor se subroga in drepturile creditorului platit si
va putea sa-l urmareasca pe celalalt debitor pentru partea de datorie ce
revenea acestuia din urma.
In studiul notiunii de patrimoniu, prezinta interes doar
subrogatia reala.
Subrogatia reala reprezinta inlocuirea unui lucru cu altul, iar
daca se produce in cadrul unui patrimoniu se numeste subrogatie reala
cu titlu universal. De exemplu, daca un lucru este vandut, locul sau in
patrimoniu va fi luat de pretul incasat, iar daca din acest pret se va
achizitiona un alt lucru, pretul va fi inlocuit cu lucrul in care a fost
investit.
Valorile de inlocuire, nou intrate in patrimoniu, vor avea
regimul juridic al valorilor inlocuite.
Subrogatia reala cu titlu particular inseamna inlocuirea unui
bun individual determinat, ut singuli, cu un alt bun privit in mod izolat.
Spre deosebire de subrogatia reala cu titlu universal, subrogatia
reala cu titlu particular intervine numai daca legea o prevede in mod expres,
cum se intampla in materie de ipoteca sau privilegii si schimbul de terenuri.
O asemenea subrogatie reala cu titlu particular a fost instituita
de art. 1721 Cod civil14 care prevede ca daca imobilul ipotecat a fost
distrus sau deteriorat, ipoteca se va stramuta asupra indemnizatiei de
asigurare, daca bunul a fost asigurat, sau asupra sumei primite cu titlu
de despagubire de la autorul prejudiciului. Aceasta subrogatie reala cu
titlu particular are drept scop mentinerea ipotecii care garanta o anumita
creanta.
In caz de expropriere, bunul intra in proprietatea statului liber
de orice sarcini, iar eventualele sarcini care il grevau se stramuta de
drept asupra despagubirilor ce se cuvin fostului proprietar, conform
dispozitiilor art. 28 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea
pentru cauza de utilitate publica. 15
Patrimoniul si transmisiunea universala si cu titlu universal
Patrimoniul explica transmisiunea universala si cu titlu
universal care intervine in urmatoarele situatii:
decesul persoanei fizice;
reorganizarea persoanei juridice.
La decesul unei persoane fizice sau in caz de reorganizare a unei
persoane juridice se transmit toate drepturile si obligatiile care au
apartinut subiectului de drept, obiectul transmisiunii constituindu-l
intregul patrimoniu ca universalitate juridica si nu drepturile si
obligatiile, privite in mod izolat.
14 Art. 1721 Cod civil dispune: "Cand un imobil, recolte sau alte bunuri
mobile vor fi asigurate in contra incendiului, sau in contra oricarui alt caz
fortuit, suma ce se va datora de catre asigurator va trebui, daca nu va fi fost
cheltuita in reparatia obiectului
asigurat, sa fie afectata
privilegiate si ipotecare, dupa rangul fiecareia din ele.
Asemenea se va urma si cu orice despagubire va fi datorita de catre
o a treia persoana, pentru pierderea totala sau deteriorarea obiectului
insarcinat de un privilegiu sau ipoteca"
15 Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate
publica a fost publicata in "Monitorul Oficial" al Romaniei nr. 139/1994
Transmisiunea universala intervine atunci cand se transmite
intreg patrimoniul, nefractionat de la o persoana la alta persoana.
De exemplu, la decesul unei persoane intregul sau patrimoniu revine
unui singur mostenitor, care are vocatie universala legala sau testamentara.
Transmisiunea cu titlu universal consta in transmiterea fractionata
a intregului patrimoniu al unei persoane la doua sau mai multe persoane.
De exemplu, patrimoniul succesoral al persoanei decedate se
transmite fractionat la doi sau mai multi mostenitori, care se vor afla in
indiviziune cu privire la bunurile dobandite pana la momentul
partajului. In cazul persoanei juridice o asemenea transmisiune are loc
in caz de reorganizare prin divizare totala sau partiala.
Specific celor doua tipuri de transmisiuni este faptul ca ceea ce
se transmite este patrimoniul sau o parte din patrimoniu, respectiv atat
activul cat si pasivul patrimonial.
Intre cele doua transmisiuni nu exista o deosebire calitativa, ci
de ordin cantitativ, transmisiunea cu titlu universal avand ca obiect
numai o parte de universalitate.
Drepturile patrimoniale
Patrimoniul este compus din drepturi subiective civile care au
un continut economic, evaluabil in bani.
Drepturile patrimoniale se clasifica in:
drepturi reale;
drepturi de creanta.
Drepturile reale
2.5.1.1. Definitia drepturilor reale
Drepturile reale - jus in re - sunt acele drepturi subiective civile
in virtutea carora titularul lor poate sa-si exercite atributele asupra unui
lucru determinat, in mod direct si nemijlocit, fara a fi necesara
interventia unei alte persoane. 16
16 Corneliu Birsan, Maria Gaita, Mona Maria Pivniceru, op. cit., p. 17,
Eugen Chelaru, op. cit., p. 10-11, Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu,
op. cit., p. 23, Liviu Pop, op. cit., p. 22, Corneliu Birsan, op. cit., p. 19
2. 5. 1.2. Caracterele juridice ale drepturilor reale
Drepturile reale sunt drepturi absolute, opozabile
erga omnes
Dreptul absolut este acel drept subiectiv civil, in temeiul caruia,
titularul sau, determinat, are posibilitatea sa-l exercite singur, celorlalte
persoane revenindu-le obligatia, generala si negativa, de a nu face nimic
de natura sa-i aduca atingere.
Drepturile absolute prezinta urmatoarele caractere specifice:
numai titularii lor sunt determinati ca subiecte active ale
raporturilor juridice in al caror continut intra, titulari obligatiei
corelative fiind constituiti din toate celelalte persoane, ca
subiect pasiv nedeterminat;
obligatia corelativa acestor drepturi are intotdeauna acelasi
continut: indatorirea ce revine tuturor celorlalte subiecte de
drept civil de a nu face nimic de natura sa impiedice titularii
drepturilor sa-si exercite prerogativele ce formeaza continutul
acestor drepturi;
drepturile absolute sunt opozabile tuturor - erga omnes - in
sensul ca toata lumea este tinuta sa respecte prerogativele pe
care titularii lor le au.
Drepturile reale au un caracter perpetuu sau
limitat
Drepturi reale cu caracter perpetuu sunt proprietatea si
servitutile.
Durata celorlalte drepturi reale principale variaza in functie de
durata dreptului de proprietate sau de persoana titularului. Astfel,
uzufructul, uzul si abitatia sunt drepturi viagere cand titularul lor este o
persoana fizica sau au o durata limitata in timp la cel mult 30 de ani
cand titularul lor este o persoana juridica.
Drepturile reale sunt limitate ca numar
Drepturile reale sunt limitate ca numar, fiind indicate expres de
lege; numai prin lege putand fi create noi drepturi reale.
Dreptul de urmarire si dreptul de preferinta
Din punct de vedere al efectelor, in cazul drepturilor reale sunt
intalnite doua efecte specifice: dreptul de urmarire si dreptul de preferinta.
Dreptul de urmarire este posibilitatea recunoscuta titularului unui
drept real de a pretinde restituirea bunului de la orice persoana la care
acesta s-ar afla.
De exemplu, daca un debitor, care a garantat restituirea unei sume
imprumutate printr-o ipoteca, ar instraina bunul imobil ipotecat si nu siar
executa, de buna voie, obligatia de restituire a sumei imprumutate,
creditorul ipotecar poate urmari imobilul si in mainile noului proprietar,
cerand scoaterea lui in vanzare silita, pentru ca din pretul obtinut sa-si
satisfaca dreptul sau de creanta pe care il are contra debitorului.
Dreptul de preferinta consta in posibilitatea conferita de dreptul real
titularului sau de a fi satisfacut cu prioritate fata de titularii altor drepturi.
De exemplu, daca un drept de creanta este insotit de un drept de
gaj care il garanteaza, titularul dreptului real de garantie are posibilitatea
de a-si satisface creanta inaintea altor creditori, care nu au garantata
creanta lor printr-un drept real accesoriu.
In cazul in care ar exista concurs intre titularii mai multor drepturi
reale, urmeaza sa se vada care dintre ei si-a facut mai intai opozabil
dreptul fata de terti, prin indeplinirea formelor de publicitate imobiliara,
intrucat acesta va avea dreptul de preferinta fata de ceilalti conform
regulii exprimate in adagiul qui prior tempore potior jure.
Apararea drepturilor reale
Drepturile reale sunt aparate prin actiuni reale care sunt de
competenta instantei judecatoresti de la locul situarii imobilului - forum
rei sitae - conform prevederilor art. 13 Cod procedura civila.
Drepturile de creanta
Definitia drepturilor de creanta
Dreptul de creanta - jus in personam - este acel drept subiectiv civil
in virtutea caruia subiectul activ - creditorul - poate pretinde
subiectului pasiv - debitorul - sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. 17
17 Ovidiu Ungureanu, Manual de drept civil. Partea generala, Editura
All Beck, Bucuresti, 2000, p. 44, Ioan Adam, op. cit., p. 26, Cristian Jora,
2.5.2.2. Caracterele juridice ale drepturilor de creanta
Dreptul de creanta este un drept relativ
Dreptul de creanta este un raport juridic intre doua subiecte
determinate de la inceput; atat subiectul activ cat si subiectul pasiv sunt
determinate.
Obligatia corelativa dreptului de creanta poate consta in:
a da - aut dare -;
a face - aut facere -;
a nu face - aut non facere.
Dreptul de creanta este opozabil numai subiectului pasiv determinat.
Drepturile de creanta sunt nelimitate ca numar
Drepturile de creanta sunt nelimitate ca numar, izvorul acestora
putand fi un act juridic sau un fapt juridic.
Dreptul de creanta nu da nastere dreptului de
urmarire si dreptului de preferinta
Fiind un drept relativ, dreptul de creanta nu produce cele doua
efecte specifice, dreptul de urmarire si dreptul de preferinta, intalnite in
cazul drepturilor reale.
Apararea drepturilor de creanta
Apararea drepturilor de creanta se face prin actiuni personale care
se introduc, in principiu, la instanta judecatoreasca in a carei raza
teritoriala domiciliaza debitorul - forum rei
Comparatie intre drepturile reale si drepturile de creanta
Asemanari
ambele drepturi sunt drepturi patrimoniale;
la ambele drepturi sunt cunoscuti titularii lor, ca subiecte active.
Deosebiri
2.6.2.1. Din punct de vedere al subiectelor
- la dreptul real este determinat numai subiectul activ, subiectul
pasiv fiind nedeterminat;
- la dreptul de creanta este determinat atat subiectul activ,
creditorul, cat si subiectul pasiv, debitorul.
2.6.2.2. Din punct de vedere al obligatiei corelative
- dreptului real ii corespunde obligatia generala si negativa de a
nu face nimic de natura sa aduca atingere exercitiului dreptului de catre
titularul sau;
- dreptului de creanta ii corespunde obligatia subiectului pasiv,
determinat, debitorul, de a da, a face sau a nu face ceva.
Obligatia de a nu face, desi este intalnita atat in cazul dreptului
real cat si in cazul dreptului de creanta nu are acelasi continut.
A nu face, in cazul dreptului real inseamna obligatia generala ce
revine tuturor de a nu face nimic de natura a stanjeni exercitiul acestui
drept.
A nu face, in cazul dreptului de creanta inseamna obligatia ce
revine debitorului de a nu face ceva ce ar fi putut sa faca, daca nu si-ar
fi asumat o astfel de obligatie.
2.6.2.3. Din punct de vedere al numarului lor
- drepturile reale sunt limitate ca numar, fiind indicate expres de
lege,
- drepturile de creanta sunt nelimitate ca numar, partile prin acte
juridice putand da nastere la orice drept de creanta.
2.6.2.4. Din punct de vedere al efectelor
Numai in cazul drepturilor reale sunt intalnite doua efecte
specifice:
dreptul de urmarire;
dreptul de preferinta.
2.6.2.5. Din punct de vedere al modului in care sunt aparate
- drepturile reale sunt aparate prin actiuni reale;
- drepturile de creanta sunt aparate prin actiuni personale.
Obligatiile reale
Notiunea si clasificarea
Obligatiile reale reprezinta o categorie juridica intermediara intre
drepturile reale si drepturile de creanta si constau in anumite indatoriri,
prevazute expres de lege sau conventia partilor, a caror existenta este
determinata, de regula, de stapanirea unui lucru.
Caracteristica acestor obligatii este aceea ca au o opozabilitate
mai mare decat drepturile de creanta, dar mai restransa decat drepturile
reale.
Obligatiile reale sunt obligatiile propter rem si obligatiile
scriptae in rem.
Obligatiile propter rem
Obligatiile propter rem, cunoscute sub denumirea de obligatii
reale de a face, sunt indatoriri ce revin detinatorului unui bun determinat
si care au ca izvor legea sau conventia partilor. 18
Din definitia data rezulta ca obligatiile propter rem pot fi legale
sau conventionale.
Obligatie propter rem legala este cea prevazuta de art. 74 din
Legea nr. 18/199119 republicata, modificata prin Legea nr. 247/2005,
care impune tuturor detinatorilor de terenuri agricole obligatia de a
asigura cultivarea acestora si obligatia de a asigura protectia solului,
care daca nu sunt respectate atrag sanctiunile prevazute de art. 75-76 din
aceeasi lege.
Astfel, potrivit art. 75, proprietarii de terenuri care nu isi
indeplinesc obligatiile prevazute la art. 74 vor fi somati in scris de catre
primariile comunale, orasenesti sau municipale, dupa caz, sa execute
aceste obligatii. Persoanele care nu dau curs somatiei si nu executa
obligatiile in termenul stabilit de primar, din motive imputabile lor, vor
18 Corneliu Birsan, op. cit., p. 24
19 Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, modificata si republicata in
temeiul art. VII din Legea nr. 169/1997, publicata in "Monitorul Oficial al
Romaniei" nr. 299/27. 11.1.997
fi sanctionate, anual, cu plata unei sume de la 50.000 la 100.000 lei/ha,
in raport cu categoria de folosinta a terenului.
Obligatie propter rem conventionala este, de exemplu, obligatia
proprietarului unui fond aservit, asumata in momentul constituirii unei
servituti de trecere, de a efectua lucrarile necesare exercitiului servitutii.
Indiferent de izvorul lor, legea sau conventia partilor, aceste
obligatii reale greveaza dreptul asupra terenului, sunt accesorii ale
acestuia si se transmit o data cu bunul, fara nici o formalitate speciala
pentru indeplinirea formelor de publicitate imobiliara.
Obligatiile scriptae in rem
Obligatiile scriptae in rem, numite si obligatii opozabile si tertilor,
se caracterizeaza prin faptul ca sunt atat de strans legate de posesia unui
bun, incat creditorul nu poate obtine satisfacerea dreptului sau decat
daca posesorul bunului va fi obligat sa respecte acest drept, desi nu a
participat direct si personal la nasterea raportului obligational.
Mentionam in acest sens obligatia cumparatorului unui bun ce
formeaza obiectul unui contract de locatiune, reglementata in art. 1441
Cod civil. Daca locatorul vinde lucrul inchiriat sau arendat,
cumparatorul este obligat sa respecte locatiunea facuta inainte de
vanzare, cu exceptia cazului in care in contractul de locatiune s-a
prevazut desfiintarea acesteia din cauza vanzarii.
Clasificarea drepturilor reale
In mod traditional, drepturile reale se clasifica in drepturi reale
principale si drepturi reale accesorii, dupa cum au sau nu o existenta de
sine statatoare.
Drepturile reale principale
Codul civil reglementeaza urmatoarele drepturi reale principale:
dreptul de proprietate;
dreptul de uz;
dreptul de uzufruct;
dreptul de abitatie;
dreptul de servitute;
dreptul de superficie.
In alte izvoare ale dreptului civil sunt reglementate si alte drepturi
reale principale, respectiv:
dreptul de administrare;
dreptul de concesiune;
dreptul de folosinta.
Drepturile reale accesorii
De lege lata sunt reglementate urmatoarele drepturi reale accesorii:
dreptul de gaj,
dreptul de ipoteca;
privilegiile;
dreptul de retentie.
|
