Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ

Drept












ALTE DOCUMENTE

Istoria dreptului roman
CERERE DE SECHESTRU ASIGURATOR ASUPRA BUNURILOR MOBILE ALE CHIRIASULUI
Drepturile subiective
CERERE DE INVESTIRE CU TITLU EXECUTORIU A UNEI HOTARARI JUDECATORESTI
RAPORTUL JURIDIC CIVIL
delict - Notiune si definitie - Continutul legal
CETĂŢEANUL EUROPEAN , CETĂŢENIA EUROPEANĂ sI MODUL DE SOCIETATE
PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ

PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ

5.1. Consideratii generale referitoare la prescriptia extinctiva



5.1.1. Definitia si reglementarea prescriptiei extinctive

A. Precizari introductive

În viata social juridica, timpul ocupa un rol deosebit de important, astfel timpul desemnat în unitati fragmentate, ore, zile, luni sau ani, denumite într-o expresie cu caracter general termen, poate sa duca la producerea unor efecte juridice în sensul dobândirii unor drepturi sau la încetarea altor efecte juridice în sensul stingerii unor drepturi. Sub acest din urma aspect, timpul, respectiv notiunea de "termen" exprima ideea de sanctiune. Ideea de sanctiune în sensul stingerii unor drepturi poate viza deopotriva greseala, neglijenta sau imprudenta celor în cauza de a urma sau respecta dispozitiile legii, în ceea ce priveste unitatile de timp în care drepturile lor trebuie sa fie exercitate.

Sanctiunile nerespectarii termenelor în care drepturile subiective trebuiau sa fie exercitate, sanctiuni ce se aplica în cazul nerespectarii unitatilor de timp prevazute de lege în exercitarea unor drepturi sunt prescriptia si decaderea.

Activitatea de jurisdictie în materie civila constituie principalul mod de aparare a drepturilor civile subiective în cazul încalcarii sau nesocotirii lor.

Institutia prescriptiei extinctive îsi are originea în dreptul roman vechi în care actiunile erau perpetue, mai putin un numar dintre ele care erau temporare.

În conceptia Codului civil de la 1865, prescriptia era definita în art. 1837 astfel: "Prescriptia este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligatie sub conditiile determinate de lege".

Observam asadar, în conceptia codului nostru civil inspirat din Codul napoleonian ca institutia prescriptiei cuprinde de fapt ambele prescriptii, respectiv prescriptia achizitiva, ca mod de dobândire a unui drept si prescriptia extinctiva, ca mod de stingere a unei obligatii, în acelasi text de legea într-o constructie unitara.

Asadar, prin prescriptie se stinge obligatia si dreptul subiectiv corelativ. Dupa stingerea vechii obligatii ar ramâne însa o obligatie naturala, lipsita de sanctiune, dar care poate forma obiectul uneia voluntare. Într-o asemenea împrejurare, debitorul platind o datorie stinsa prin prescriptie face o plata, iar nu o liberalitate[1].

B. Definirea notiunii de prescriptie extinctiva

În baza precizarilor facute, putem spune ca prescriptia extinctiva reprezinta sanctiunea stingerii dreptului la actiune care nu a fost exercitat în termenul prevazut de lege. Definitia corespunde si art. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 conform caruia "dreptul la actiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat în termenul prevazut de lege".

Asa cum rezulta si din definitie, este necesar sa retinem ca titularul dreptului civil încalcat sau nerecunoscut daca nu actioneaza în termenul prevazut de lege pierde concursul instantei competente în vederea apararii dreptului sau.

C. Reglementarea prescriptiei extinctive

Normele juridice în vigoare care formeaza institutia prescriptiei extinctive se gasesc în mai multe acte normative, astfel:

- Decretul nr. 167 / 1958 privind prescriptia extinctiva, aceasta constituind dreptul comun în materia prescriptiei extinctive;

- Codul Civil (în special titlul XX - "Despre prescriptie");

- Codul familiei (art. 21, art. 52, art. 55, art. 60);

- Alte acte normative: legea nr. 29 / 1990 privind contenciosul administrativ; Legea nr. 31 / 1990 privind societatile comerciale, Legea nr. 11 / 1991 privind combaterea concurentei neloiale; Legea nr. 7 / 1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara; Legea nr. 10 / 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 etc..

Potrivit art. 26 din Decretul nr. 31 / 1954 au fost abrogate orice late dispozitii contrare acestui decret cu exceptia acelora care stabilesc termene mai scurte. Aceasta, deoarece în reglementarea anterioara, pâna la aparitia Decretului nr. 165 / 1958 , reglementarea prescriptiei extinctive era facuta în cuprinsul Codului Civil.

În ceea ce priveste obiectul si efectele prescriptiei extinctive în reglementarile facute în Codul Civil erau determinate prin dispozitii confuze si deseori contradictorii (ex. în art. 1837 din vechiul Cod Civil se prevedea ca "prescriptia este un mijloc de a dobândi proprietatea sau a se libera de o obligatie"). Tot în vechiul Cod Civil erau prevazute termene prea lingi (ex. potrivit art. 1900 alin. 1, actiunea în nulitate se putea introduce într-un termen de 10 ani).

5.1.2. Caracterul normelor care reglementeaza prescriptia extinctiva

O problema strâns legata de reglementarea prescriptiei extinctive este aceea a caracterului imperativ sau dispozitiv al normelor care formeaza aceasta institutie[2].

De lege lata, caracterul imperativ al normelor care reglementeaza prescriptia extinctiva este neîndoielnic. Aceasta, deoarece interesul ocrotit este , conform Decretului nr. 167 / 1958, de ordine publica[3].

Astfel, alineatul ultim al art. 1 prevede ca "orice clauza care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula", iar art. 18 dispune ca "instanta de judecata si organul arbitral sunt obligate ca din oficiu, sa cerceteze daca dreptul la actiune sau executarea silita este prescrisa".

A.        Natura juridica a prescriptiei extinctive

Prescriptia extinctiva este o institutie juridica cu caracter complex, fiind cunoscuta de toate ramurile de drept.

Prin urmare, natura sa juridica urmeaza a fi stabilita în carul f 15415c24p iecarei ramuri de drept.

Pentru o buna determinare a naturii juridice a prescriptiei extinctive trebuie stabilit ce reprezinta pentru dreptul civil prescriptia extinctiva.

in definitie rezulta ca prescriptia stinge dreptul la actiune în sens material ceea ce înseamna ca, daca subiectul activ intenteaza actiune dupa împlinirea termenului de prescriptie, aceasta va fi respinsa ca prescrisa, titularul dreptului subiectiv supus prescriptiei extinctive nemaifiind ajutat de forta de constrângere a statului.

Pentru dreptul civil, prescriptia extinctiva este o sanctiune îndreptata împotriva pasivitatii titularului dreptului subiectiv civil, sanctiune ce urmeaza a fi privita diferit, dupa cum este vorba pe de o parte de un drept de creanta sau un drept real accesoriu, ipoteza în care prin prescriptia extinctiva se stinge o componenta a dreptului la actiune, iar pe de alta parte, de un drept real principal sau de un drept nepatrimonial (doar daca legea prevede în mod expres prescriptibilitatea unui astfel de drept), ipoteza în care prescriptia extinctiva stinge însusi dreptul subiectiv[4].

B.        Delimitarea prescriptiei extinctive

Prescriptia extinctiva trebuie delimitata de prescriptia achizitiva (uzucapiunea), de decadere si de termenul extinctiv.

a)         Prescriptia extinctiva si prescriptia achizitiva (uzucapiunea)

Între prescriptia extinctiva si prescriptia achizitiva exista urmatoarele asemanari:

- ambele sunt sanctiuni de drept pentru titularii drepturilor subiective civile inactivi;

- ambele sunt concepte sau institutii de drept civil;

- ambele presupun termene.

Deosebirile dintre prescriptia extinctiva si prescriptia achizitiva vizeaza urmatoarele aspecte:

- prescriptia extinctiva este reglementata în principal în Decretul nr. 167 / 1958, în timp ce prescriptia achizitiva este reglementata în Codul civil;

- termenele de prescriptie extinctiva sunt mai scurte si mai numeroase, în timp ce termenele pentru prescriptia achizitiva sunt mai lungi si mai putine;

- prescriptia extinctiva stinge dreptul la actiune (în sens material), iar prescriptia achizitiva conduce la dobândirea unui drept real principal;

- fiecare prescriptie are reguli proprii de suspendare si întrerupere, iar "repunerea în termen" este aplicabila numai prescriptiei extinctive.

b)        Prescriptia extinctiva si decaderea

Decaderea, ca sanctiune de drept civil reprezinta stingerea dreptului subiectiv civil care nu a fost exercitat în termenul prevazut de lege.

Decaderea se aseamana cu prescriptia extinctiva deoarece:

- ambele sunt sanctiuni de drept civil;

- ambele au efect extinctiv;

- ambele presupun termene.

Principalele deosebiri dintre acestea doua sunt urmatoarele:

- prescriptia extinctiva stinge dreptul la actiune în sens material, în timp ce decaderea stinge însusi dreptul subiectiv civil;

- termenele de prescriptie extinctiva sunt mai numeroase si mai lungi, iar termenele de decadere sunt mai putine si mai scurte;

- suspendarea, întreruperea si repunerea în termen sunt schimbari proprii termenului de prescriptie, termenul de decadere nefiind susceptibil de suspendare, întrerupere si repunere în termen.

C.        Delimitarea prescriptiei extinctive fata de termenul extinctiv

Reliefam urmatoarele asemanari dintre prescriptia extinctiva si termenul extinctiv:

- ambele presupun efectul extinctiv;

- ambele sunt concepte de drept civil.

Dintre deosebirile mai importante mentionam:

- termenele de prescriptie pot fi numai legale, în timp ce termenele extinctive pot fi dupa caz: conventionale, legale sau jurisdictionale;

- prescriptia extinctiva este atât un mod de transformare a continutului raportului juridic civil obligational, cât si o sanctiune, iar termenul extinctiv este o modalitate a actului juridic civil;

- suspendarea, întreruperea si repunerea în termen sunt schimbari proprii termenului de prescriptie;

- prescriptia extinctiva stinge dreptul la actiune, iar termenul extinctiv stinge dreptul subiectiv civil si obligatia civila corelativa.

5.1.4. Efectul prescriptiei extinctive

A.        Controversa privind efectul prescriptiei extinctive

În doctrina exista o controversa privind problema de a sti ce se stinge prin prescriptia extinctiva, controversa care îsi are originea în dispozitiile Codului Civil privitoare la acest aspect.

Astfel, art. 1091 din Codul Civil enumera prescriptia printre modurile de stingere a obligatiilor civile; art. 1837 din acelasi cod prevede: "Prescriptia este un mijloc de a se elibera de o obligatie", iar art. 1890, 1900, 1903, 1904 din Cod fac referire la prescriptia actiunilor în justitie, de unde reiese ca prin prescriptia extinctiva nu se stinge dreptul subiectiv în întregul sau, ci doar actiunea în justitie.

Dupa aparitia Decretului nr. 167 / 1958, care prevede ca prescriptia extinctiva stinge "dreptul la actiune", totusi controversa cu privire la ce se stinge prin prescriptia extinctiva a continuat.

Astfel, într-o parere izolata s-a considerat ca prin prescriptie se stinge însusi dreptul subiectiv civil, alaturi de dreptul la actiune. În argumentarea tezei s-a invocat faptul ca este de neconceput supravietuirea dreptului subiectiv civil, de vreme ce se stinge posibilitatea ocrotirii lui pe cale de constrângere statala.[5]

În cealalta opinie se sustine ca prin prescriptie se stinge dreptul la actiune. În acest sens se considera ca dreptul subiectiv ramâne neatins prin împlinirea termenului de prescriptie, pierzându-se prin aceasta numai posibilitatea de a obtine concursul organelor de justitie competente pentru realizarea sa.

Daca prin împlinirea termenului de prescriptie s-ar stinge însusi dreptul subiectiv civil, nu s-ar mai justifica repunerea în termenul de prescriptie extinctiva, reglementat de articolul citat mai sus, deoarece instanta nu ar mai avea ce ocroti.

- urmatorul argument are în vedere interpretarea art. 20 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958: "Debitorul care a executat obligatia dupa ce dreptul la actiune al debitorului a fost prescris, nu are dreptul sa ceara înapoierea prestatiei chiar daca la data executarii nu stia ca termenul prescriptiei era împlinit". Solutia stingerii numai a dreptului la actiune rezulta din interpretarea gramaticala a textului, coroborata cu valabilitatea platii facuta dupa împlinirea termenului de prescriptie extinctiva.

Daca se admite ca prescriptia extinctiva stinge numai "dreptul la actiune" în sens material, rezulta urmatoarele consecinte juridice:

- supravietuirea dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile corelative, acestea fiind transformate, devenind imperfecte, din calitatea pe care o aveau, de a fi perfecte;

- imprescriptibilitatea dreptului la actiune în sens procesual, ceea ce înseamna ca, desi s-a împlinit termenul de prescriptie extinctiva, titularul dreptului la actiune poate sesiza organul de jurisdictiei.

B.        Principiile efectului prescriptiei extinctive

Stingerea dreptului material la actiune este cârmuita de doua principii consacrate astfel:

- art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167 / 1958: "Odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii";

Acest principiu este o aplicatie a cunoscutului principiu de drept, accesorium sequitur principale. Prin urmare, odata cu stingerea dreptului la actiune, privind un drept de creanta principal se stinge si dreptul la actiune privind eventualele dobânzi, garantii reale sau personale.

- art. 12 din Decretul nr. 167 / 1958, potrivit caruia "în cazul când un debitor este obligat la prestatiuni succesive, dreptul cu privire la fiecare dintre aceste prestatiuni se stinge printr-o prescriptie deosebita".

5.1.5. Rolul prescriptiei extinctive

Cu privire la justificarea rolului prescriptiei extinctive, a dreptului la actiune se pot formula doua motivatii:

a)   una care priveste consecintele la care s-ar putea ajunge în cazul în care prescriptia dreptului la actiune nu ar fi reglementata;

b)   functiile pe care prescriptia dreptului la actiune le are de împlinit ca institutie juridica.

a)   Consecintele la care s-ar putea ajunge în cazul în care prescriptia dreptului la actiune nu ar fi reglementata.

Ex. În cazul persoanelor fizice, consecintele negative ar fi urmatoarele:

-       dificultatea administrarii probelor în cazurile devenite litigioase cu mult timp în urma;

-       nesiguranta si incertitudine în ceea ce priveste circuitul civil în general;

-       punerea persoanelor obligate în situatia de a nu-si mai achita datoriile pe care nu le aveau în vedere, datorita scurgerii unei perioade prea mari de timp.

Fata de consecintele negative mentionate mai sus se poate desprinde urmatoarea concluzie: ca numai limitarea în timp de a obtine pe cale judecatoreasca apararea drepturilor civile subiective încalcate sau nerecunoscute le poate înlatura.

b) Functiile pe care prescriptia dreptului la actiune le are de îndeplinit ca institutie juridica

Stingerea prin prescriptie a dreptului la actiune constituie o sanctiune a neglijentei titularului acestui drept care l-a exercitat în termenul prevazut de lege.

Asa fiind, se poate retine ca o prima functie a prescriptiei extinctive, functia educativa si mobilizatoare, aceasta în sensul ca titularii drepturilor civile încalcate sau nerecunoscute sunt nevoiti sa se adreseze organelor de jurisdictie competente pentru a obtine aprobarea drepturilor lor.

O ultima functie o reprezinta functia sanctionatorie, aceasta în sensul ca odata constatata prescriptia dreptului la actiune de organul jurisdictional competent, îl lipseste pe titularul dreptului civil încalcat sau nerecunoscut de a mai putea obtine proteguirea judiciara necesara de care are nevoie, ceea ce reprezinta o sanctiune a neglijentei lui.

5.2. Domeniul de aplicare al prescriptiei extinctive

5.2.1. Definitie si criterii de determinare

A.        Definitie

Prin domeniul prescriptiei extinctive se întelege sfera drepturilor subiective civile ale caror actiuni cad sub incidenta acestei institutii.

A determina "domeniul prescriptiei extinctive" înseamna a stabili drepturile subiective civile prescriptibile extinctiv si deci, de a deosebi fata de cele imprescriptibile extinctiv[6].

Domeniul de aplicare al prescriptiei extinctive poate fi desprins cu usurinta chiar din regula cu caracter de generalitate, consacrata din Decretul nr. 167 / 1958, art. 1

B.        Criterii de determinare a domeniului prescriptiei extinctive

Criteriile de determinare a domeniului prescriptiei extinctive vizeaza numai drepturile subiective civile ale caror actiuni sunt prescriptibile extinctiv.

În functie de natura drepturilor civile subiective, distingem:

- domeniul prescriptiei extinctive în categoria drepturilor patrimoniale (este necesara distinctia între domeniul prescriptiei extinctive în categoria drepturilor de creanta, domeniul prescriptiei extinctive în categoria drepturilor reale accesorii si domeniul prescriptiei extinctive în categoria drepturilor reale principale;

-domeniul prescriptiei extinctive în categoria drepturilor nepatrimoniale.

În functie de actul normativ care reglementeaza prescriptia, distingem:

- domeniul prescriptiei extinctive guvernat de Decretul nr. 167 / 1958;

- domeniul prescriptiei extinctive guvernat de Codul Civil;

- domeniul prescriptiei extinctive rezultat din aplicarea altor acte normative (ex. Codul familiei, Legea nr. 31 / 1990 etc. ).

5.2.2. Prescriptia extinctiva în cadrul drepturilor patrimoniale

5.2.2.1. Precizari prealabile

Drepturile civile subiective patrimoniale sunt drepturi care se releva în comparatie cu cele personal nepatrimoniale prin continutul lor economic sau au o valoare economica.

Drepturile civile subiective cu caracter patrimonial se clasifica în doua mari categorii:

1.   Drepturi reale

2.   Drepturi de creanta

Sub aspectul care ne intereseaza este de mentionat ca în caz de nevoie, protectia juridica a drepturilor civile subiective cu caracter patrimonial este asigurata prin actiunile civile corespunzatoare:

- actiunile reale pentru drepturile reale;

- actiunile de creanta pentru drepturile de creanta.

5.2.2.2. Prescriptia extinctiva si drepturile de creanta

În categoria drepturilor la actiune având un obiect patrimonial prescriptibil din punct de vedere extinctiv se încadreaza cu pretentii deduse judecatii continutului raporturilor juridice civile formate din drepturi de creanta si obligatiile corelative.

Drept urmare, actiunile de creanta sunt supuse regulilor generale si de principiu înscrise în art. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 "sunt prescriptibile din punct de vedere extinctiv".

Având în vedere ca drepturile de creanta sunt nelimitate ca numar, rezulta ca si actiunile de creanta necesare pentru valorificarea lor sunt nelimitate. Asadar, pentru promovarea cu succes în fata instantelor judecatoresti a actiunilor de creanta trebuie respectata conditia de timp. Retinem ca în practica judiciara s-au facut numeroase aplicatii a principiului înscris în Decretul nr. 167 / 1958, precizându-se astfel diferitele actiuni civile care se încadreaza în categoria actiunilor privind apararea unor drepturi de creanta supuse unor drepturi de prescriptie extinctiva.

Astfel, au fost considerate prescriptibile urmatoarele:

- actiunea pentru plata contravalorii fructelor percepute fara drept;

- actiunea în rezolutiunea contractului de vânzare-cumparare cu clauza de întretinere;

- actiunea revocatorie sau pauliana provocata de creditorii chirografari (art. 974 Cod Civil);

- actiunea oblica sau subrogatorie (art. 974 Cod Civil).

Trebuie sa retinem ca prescriptie dreptului la actiune se rasfrânge si asupra drepturilor accesorii. Aplicabilitatea acestui principiu este statornicita prin art. 1 alin. 2 din decretul nr. 167 / 1958: "odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii (ex. în practica judiciara o aplicare a acestui principiu o gasim în privinta platii unor dobânzi). O ultima precizare se impune a fi facuta în legatura cu dreptul la actiune care se refera la valorificarea pe cale judiciara a continutului raporturilor juridice civile formate din dreptul subiectiv si obligatia sa corelativa cu prestatie succesiva. În aceasta privinta, prin art. 12 din Decretul nr. 167 / 1958 se prevede ca: "în cazul când un debitor este obligat la prestatii succesive, dreptul la actiune cu privire la fiecare din aceste prestatii se stinge printr-o prescriptie deosebita".

Textul enuntat reprezinta o regula de principiu.

De la principiul prescriptibilitatii drepturilor de creanta sunt urmatoarele exceptii:

-       actiunea în restituirea depunerilor la Casa de Economii si Consemnatiuni (art. 4 alin. 1 din legea nr. 66 / 1996 privind neorganizarea Casei de Economii si Consemnatiuni din România în societate bancara pa actiuni.

Potrivit acestui articol, "sumele depuse de persoanele fizice la Casa de Economii si Consemnatiuni pe instrumente de economisire, precum si dobânzile si câstigurile cuvenite pentru acestea sunt garantate de stat. Acestea se restituie la cererea titularului sau a reprezentantilor legali ai acestora. Drepturile de creanta asupra sumelor, dobânzilor si câstigurilor sunt imprescriptibile".

-       actiunea având ca obiect partea cuvenita din rezerva de prime în asigurarile facultative de persoane, mai precis, drepturile asiguratilor asupra sumelor ce rezulta din rezerva de prime care se constituie la asigurarile de persoane pentru obligatii de plata în viitor, conform art. 40 din Legea nr. 136 / 1995 privind asigurarile si reasigurarile din România.

5.2.2.3. Prescriptia extinctiva si drepturile reale accesorii

Din interpretarea per a contrario a art. 21 din Decretul nr. 167 / 1958 care prevede ca " Dispozitiilor Decretului de fata nu se aplica dreptul la actiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitatiune, servitute si superficie" reiese ca drepturile reale succesorii sunt supuse prescriptiei extinctive potrivit dispozitiilor Decretului nr. 167 / 1958.

5.2.2.4. Prescriptia extinctiva si drepturile reale principale



Drepturile reale sunt drepturile civile subiective în virtutea carora titularii lor pot sa-si exercite atributele asupra unui lucru determinat mobil sau imobil în mod direct si nemijlocit, fara interventia unei alte persoane.

În ceea ce priveste drepturile reale subiective sub aspectul posibilitatii apararii lor pe cale judiciara, trebuie avute în vedere dispozitiile art. 21 din Decretul nr. 167 / 1958 potrivit caruia "dispozitiile Decretului de fata nu se aplica dreptului la actiune privitor la drepturile de proprietate, drepturile de uzufruct, uz, abitatiune, servitute si superficie". Având în vedere ca toate aceste drepturi, daca sunt încalcate sau nerecunoscute, urmeaza a fi aparate pe calea unei actiuni în revendicare, vom conchide ca aceasta actiune este imprescriptibila din punct de vedere extinctiv.

Dintre actiunile reale imprescriptibile extinctiv, enumeram:

-       actiunea în revendicare imobiliara întemeiata pe dreptul de proprietate privata (cu exceptia situatiei în care este paralizata prin invocarea uzucapiunii);

-       actiunea în revendicare mobiliara sau imobiliara întemeiata pe dreptul de proprietate publica;

-       actiunea de partaj;

-       actiunea confesorie în scopul apararii unui drept de superficie etc.

     Regula mentionata (imprescriptibilitatea) comporta însa si unele exceptii, în consecinta actiunile reale prescriptibile sunt urmatoarele:

-       actiunea în revendicare mobiliara, întemeiata pe dreptul de proprietate privata;

-       actiunea în revendicare imobiliara, în situatiile prevazute de art. 498 Cod Civil (avulsiunea) si art. 520 Codul de procedura civila privind revendicarea imobilului adjudecat în carul procedurii de urmarire silita imobiliara;

-       actiunea confesorie, prin care se urmareste apararea dreptului de uzufruct (art. 557 Cod Civil), a dreptului de uz sau abitatie (art. 565 Cod Civil) si a dreptului de superficie (art. 639 Cod Civil).

           

5.2.3. Prescriptia extinctiva în cadrul drepturilor nepatrimoniale

5.2.3.1. Precizari prealabile

Drepturile personale nepatrimoniale sunt acele drepturi civile subiective al caror continut nu poate fi exprimat valoric, în sume de bani, aceasta pe motiv ca aceste drepturi sunt strâns legate de existenta si atributele persoanelor fizice si servesc la individualizarea lor.

Potrivit art. 54 alin. 2 din Decretul nr. 31 / 1954 se recunoaste posibilitatea apararii acestor drepturi în cazul încalcarii sau nesocotirii lor, fara a se fixa o limita de timp în care cei interesati sa se adreseze instantelor judecatoresti. Retinem, în concluzie, ca apararea pe cale judiciara a acestor drepturi nu este limitata în timp si, deci, este consacrata imprescriptibilitatea dreptului la actiune în privinta apararii pe cale judiciara a drepturilor civile subiective.

5.2.3.2. Principiul imprescriptibilitatii drepturilor personale nepatrimoniale

Principiul imprescriptibilitatii drepturilor personale nepatrimoniale reprezinta regula de drept potrivit careia protectia drepturilor nepatrimoniale pe calea actiunii în justitie nu este limitata în timp, putându-se obtine oricând.

Acest principiu nu este consacrat în terminis, dar este necunoscut în doctrina si în practica.

Imprescriptibilitatea dreptului la actiune în cazul drepturilor personale nepatrimoniale îsi gaseste justificarea în primul rând prin faptul ca aceste drepturi sunt legate strâns de persoana umana ca subiect de drept si, ca atare, nu pot fi negate sau lipsite de aparare fara a nega sau lipsi de aparare pe însasi titularul lor.

În al doilea rând, aceste drepturi sunt perpetue si prin urmare netransmisibile ceea ce impune în mod necesar ca ele sa fie aparate oricând ca durata în timp pentru a le asigura în acest fel finalitatea pentru care prin lege sunt necunoscute titularilor lor.

În al treilea rând, se poate vorbi si de o justificare legala formulata si dedusa pe baza interpretarii per a contrario prin art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 31 / 1954.

Constituie exceptii de la regula imprescriptibilitatii dreptului la actiune atunci când are ca obiect un drept personal nepatrimonial urmatoarele actiuni:

-       actiunea în declararea nulitatii relative reglementata de art. 9 din Decretul nr. 167 / 1958;

-       actiunea în nulitatea relativa a casatoriei (art. 21 Codul familiei);

-       actiunea în tagada paternitatii (art. 55 alin. 1 Codul familiei);

-       actiunea în cercetarea si stabilirea paternitatii (art. 60 alin. 1 Codul familiei);

Este de observat ca încalcarea sau nesocotirea unor drepturi civile subiective cu caracter nepatrimonial pot genera sau pot da nastere unor consecinte cu caracter patrimonial. Având în vedere obiectul lor, actiunile în repararea unui asemenea prejudiciu sunt prescriptibile (ex. plata remuneratiei dreptului de autor, desi acest drept este nepatrimonial, este supusa prescriptiei de drept comun).

5.2.4. Unele probleme speciale privind domeniul prescriptiei extinctive

A.        Situatii juridice în care se ridica problema prescriptibilitatii

Pentru o buna întelegere a problemei prescriptibilitatii este necesara explicarea anumitor situatii care în practica au primit solutii diferite.

Aceste situatii sunt urmatoarele:

- valorificarea dreptului subiectiv civil pe calea exceptiei;

- actiunea în constatare;

- actiunile mixte;

- dualitatea de actiuni;

- actiunea în repararea unei daune morale;

- actiunea în restituirea prestatiilor executate în baza unui act juridic civil anulat;

- actiunea în protectia unor drepturi reale principale corespunzatoare dreptului de proprietate;

- actiunile în materie de carte funciara;

- actiunile privind un drept secundar;

- unele actiuni în materie succesorala.

B.        Solutii adoptate în rezolvarea problemei prescriptibilitatii

1.          Valorificarea dreptului subiectiv civil pe calea exceptiei

Din definitie rezulta ca dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscuta, în limitele normelor juridice civile de a recurge, atunci când dreptul subiectiv este nesocotit sau încalcat, la forta coercitiva a statului.

Valorificarea dreptului subiectiv civil poate fi obtinut atât pe calea actiunii, cât si pe calea exceptiei. Exceptia care se ridica în cursul dezbaterilor unui proces sunt exceptiile de procedura si exceptii de fond, acestea din urma fiind cele care trebuie avute în vedere pentru a desemna apararea de fond.

În ceea ce priveste prescriptibilitatea apararii dreptului civil pe calea exceptiei  s-au formulat mai multe opinii.

Într-o prima opinie, larg raspândita în doctrina, se considera ca apararea dreptului civil pe cale de exceptie este imprescriptibila, aceasta bazandu-se pe regula de drept conform careia que temporalia sunt ad agendum, perpetua sunt ad excipiendum (ceea ce e prescriptibil pe cale de actiune este imprescriptibil pe cale de exceptie).

Într-o alta[7] opinie se considera ca este necesar a se face distinctie între exceptiile imprescriptibile (prin care se valorifica un simplu mijloc de aparare) si exceptiile prescriptibile (cele prin care se valorifica un drept ce ar putea fi ocrotit pe cale de actiune).

În sistemul Decretului nr. 167 / 1958, solutia care se impune datorita caracterului imperativ de ordine publica al normelor care reglementeaza prescriptia dreptului la actiune, este aceea a necesitatii de a distinge urmatoarele situatii[8]:

- daca dreptul subiectiv civil putea valorificat, aparat pe calea actiunii, iar aceasta actiune este potrivit legii prescriptibila, rezulta ca si exceptia trebuie sa fie prescriptibila în aceleasi conditii ca si actiunea, solutia bazându-se atât pe necesitatea de a opri posibilitatea eludarii normelor imperative, privind caracterul prescriptibil al actiunii, cât si pe un argument de analogie: ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet;

- daca actiunea este imprescriptibila, atunci si ocrotirea dreptului subiectiv civil pe calea exceptiei este imprescriptibila.

2.        Actiunea în constatare

Conform art. 111 din Codul de procedura civila este actiune în constatare acea actiune în justitie prin care reclamantul solicita instantei sa constate existenta unui drept subiectiv al sau fata de pârât sau, dupa caz, inexistenta unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa.

Atât în doctrina, cât si în jurisprudenta a fost adoptata solutia imprescriptibilitatii actiunii în constatare.

Dintre actiunile în constatare imprescriptibile extinctiv, mentionam: actiunea în constatarea nulitatii absolute a unui act juridic civil, actiunea în declararea simulatiei etc.

3.          Actiunile mixte

Sunt actiuni mixte acele actiuni care au caracteristici de actiuni reale, personale ori în constatare, prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea lor fiind determinata separat pentru fiecare caz, în functie de calificarea data actiunii dupa scopul urmarit la intentarea ei (ex. plata unei creante).

4.          Dualitatea de actiuni

Dualitatea de actiuni este acea situatie în care titularul dreptului subiectiv îsi poate proteja dreptul sau prin doua actiuni:

1.o actiune bazata pe un contract civil (ex contractu), supusa prescriptiei extinctive;

2.o actiune reala, în revendicarea bunului, supusa prescriptiei de 30 de ani potrivit art. 1890 Cod Civil.

Între dualitatea de actiuni si actiunile mixte prin care se solicita predarea bunului ce a format obiectul derivat al unui act juridic constitutiv sau translativ de drepturi reale exista urmatoarele deosebiri[9]:

·      în cazul dualitatii de actiuni nu este vorba de un act juridic constitutiv sau translativ de drepturi reale, deci dreptul real si dreptul de creanta nu au aceeasi cauza generatoare, ci izvorul dreptului real preexista izvorului dreptului de creanta;

·      în cazul actiunii mixte este suficienta dovedirea actului juridic respectiv, în vreme ce, în cazul dualitatii de actiuni, daca a intervenit prescriptia extinctiva a actiunii personale, admiterea actiunii reale este conditionata de dovedirea dreptului de proprietate.

·      în cazul actiunii mixte, fiind vorba nu de doua actiuni, ci de o singura actiune, pretentia constând în predarea lucrului se fundamenteaza pe însusi actul juridic constitutiv sau translativ de drepturi reale, iar prescriptia extinctiva se va raporta numai la dreptul real, iar în cazul dualitatii de actiuni, daca pretentia în restituire este fundamentata pe contractul de depozit, comodat, locatiune etc., cererea va fi respinsa ca prescrisa, daca prin raportare la dreptul de creanta, ar fi împlinit termenul de prescriptie extinctiva la data exercitarii actiunii personale, urmarind ca deponentul, comodantul, locatarul etc. sa introduca o noua actiune în justitie pe un alt fundament, adica o actiune reala.

5.                  Actiunea în repararea unei daune morale

Dauna morala poate fi reparata atât patrimonial cât si nepatrimonial.

Decretul nr. 31 / 1954, prin art. 54 - 56 dispune ca repararea nepatrimoniala a unei daune morale este imprescriptibila extinctiv.

Nu acelasi lucru se poate spune si despre actiunea în repararea patrimoniala a unei daune morale, aceasta fiind o actiune în justitie prin care se valorifica un drept de creanta, o actiune patrimoniala si personala si care este prescriptibila extinctiv.

6.                  Actiunea în restituirea prestatiilor exercitate în baza unui act juridic civil anulat

Actiunea în nulitate (prescriptibila sau imprescriptibila, dupa cum este vorba despre nulitate relativa sau nulitate absoluta) nu se confunda cu actiunea în restituirea totala sau partiala a obligatiilor efectuate în baza unui act civil anulat, aceasta din urma fiind prescriptibila, fiind considerata o actiune bazata pe îmbogatirea fara just temei.

7.                  Actiunea în protectia unor drepturi reale principale corespunzatoare dreptului de proprietate

Este o asemenea actiune, actiunea în revendicare întemeiata pe "dreptul de administrare directa". Anterior revolutiei din 1989, partile acestei actiuni erau organizatii socialiste de stat însa, începând cu anul 1990, "dreptul de administrare directa", devenind "drept de folosinta", al unui organ sau institutii de stat asupra bunurilor ce se afla în proprietatea statului.

În stabilirea prescriptibilitatii sau imprescriptibilitatii unei asemenea actiuni, se iau în considerare dispozitiile art. 1884 din Codul Civil, potrivit carora "nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privata, ci sunt scoase afara din comert".

8.                  Actiunile în materie de carte funciara

În aceasta materie sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 7 / 1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara.

Astfel, conform art. 37 alin. 1 din legea mentionata, "actiunea în rectificare, sub rezerva prescriptiei dreptului patrimonial la actiunea de fond, va fi imprescriptibila". Din coroborarea acestui articol, cu dispozitiile art. 1890 din Codul Civil se va aplica principiul accesorium sequitur principale.

Conform art. 37 alin. 2 din Legea nr. 7 / 1996 "Fata de tertele persoane care au dobândit cu buna credinta un drept real prin donatie sau legat, actiunea în rectificare nu se va putea porni decât în termen de 10 ani, socotiti din ziua când s-a înregistrat cererea lor de înscriere, cu exceptia cazului în care dreptul material la actiunea de fond nu s-a prescris mai înainte". Prin urmare, actiunea în rectificare împotriva tertilor dobânditori de buna credinta este prescriptibila în termen de 10 ani de la data înregistrarii cererii prin care tertul solicita înscrierea dreptului sau în cartea funciara.

Daca tertul dobânditor de buna credinta a dobândit dreptul real cu titlu oneros, termenul de prescriptie a actiunii în rectificare este de 3 ani de la data înregistrarii cererii prin care tertul a solicitat înscrierea dreptului sau în cartea funciara, conform art. 38 din aceeasi lege.

Potrivit art. 37 si art. 55 alin. 2 din legea mentionata, actiunea în rectificarea erorilor materiale cuprinse în cartea funciara este imprescriptibila sau prescriptibila extinctiv, de la caz la caz.

9.                  Actiunile privind un drept secundar

Drepturile secundare au fost definite în doctrina ca fiind "prerogative ce constau în puterea de a da nastere prin act de formatie unilaterala unui efect juridic si interesele altei persoane, precum dreptul de alegere în cazul unei obligatii, dreptul de denuntare unilaterala a unui contract".

Aceste actiuni sunt imprescriptibile extinctiv.

10.             Unele actiuni în materie succesorala

Potrivit art. 700 alin. 1 din Codul Civil "dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii", prin urmare, dreptul de optiune succesorala este supus prescriptiei extinctive.

Potrivit dispozitiilor art. 728 din Codul Civil ". un cocrede poate cere oricând împarteala succesiunii, chiar când ar exista conventii sau prohibitii contrarii", actiunea privind iesirea din indiviziunea succesorala fiind astfel imprescriptibila extinctiv.

De asemenea, este imprescriptibila extinctiv actiunea în constatarea masei succesorale, a calitatii de mostenitor sau a actelor succesorale, fiind o actiune în constatare, însa în ceea ce priveste actiunea privind raportul donatiilor, aceasta având un caracter personal si patrimonial, poate fi introdusa în termenul de iesire din indiviziunea succesorala.

În ceea ce priveste actiunea prin care se cere executarea legatului cu titlu particular, trebuie sa deosebim, dupa cum urmeaza:

- daca legatul cu titlu particular are ca obiect drepturi de creanta sau bunuri de gen, actiunea având astfel caracter patrimonial si personal, aceasta este supusa regulilor de drept comun referitoare la prescriptia extinctiva;

- daca legatul cu titlu particular are ca obiect dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui bun individual determinat, fiind vorba astfel despre o actiune reala, urmeaza a fi aplicate regulile ce guverneaza actiunea în revendicare sau, dupa caz, actiunea confesorie.

Daca este lovita de o cauza de nulitate relativa, actiunea în declararea nulitatii legatului este prescriptibila extinctiv în termenul general de prescriptie, de 3 ani de zile, iar daca este lovita de o cauza de nulitate absoluta, aceasta actiune este imprescriptibila extinctiv.

e asemenea, este supusa termenului de prescriptie extinctiva de 3 ani de zile, actiunea în revocarea legatului pentru neexecutarea sarcinii, aceasta fiind o actiune patrimoniala si personala.

5.3. Termenele de prescriptie extinctiva

5.3.1. Definitie si clasificare

A. Definitia termenelor de prescriptie extinctiva

Termenele de prescriptie extinctiva a dreptului la actiune reprezinta intervalele de timp stabilite de lege înauntrul carora trebuie sesizate instantele judecatoresti competente sub sanctiunea pierderii în întregul ei a posibilitatii de a mai putea obtine protectie judiciara a drepturilor civile încalcate sau nerecunoscute.

B. Clasificarea termenelor de prescriptie extinctiva

Un prim criteriu de clasificare si cel mai important se refera la sfera de aplicare. Potrivit acestui criteriu, termenele de prescriptie a dreptului la actiune se împart în: termene generale si termene speciale de prescriptie extinctiva.

Normele care stabilesc un termen general reprezinta norma generala, iar normele care stabilesc termene speciale, reprezinta norme speciale, corelatia dintre aceste norme fiind cârmuita de legile generalio specialibus non derogant si specialio generalibus derogant.

Cel de-al doilea criteriu de clasificare are în vedere izvorul normativ al termenelor, fiind vorba astfel despre: termene instituite de Decretul nr. 167 / 1958 si termene instituite în alte izvoare de drept civil (Codul Civil, Codul familiei, legile nr. 31 / 1990 si nr. 11 / 1991).

Ultimul criteriu de clasificare este cel al marimii sau întinderii lor, astfel termenele speciale se împart în: termene mai mari decât termenul general, termene egale cu termenul general; termene mai mici decât termenul general de prescriptie extinctiva.

5.3.2. Termenele generale de prescriptie extinctiva

5.3.2.1. Precizari prealabile

Termenele generale de prescriptie sunt acele termene care se aplica în practica atunci când nu îsi gaseste aplicatie un termen special de prescriptie extinctiva într-un anume caz dat.

Doctrina si jurisprudenta califica un termen ca fiind general, interpretul tinând seama de modul de consacrare, de redactarea textului legal pe care îl consacra.

Aceasta s-a întâmplat cu art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 potrivit caruia "Termenul prescriptiei este de 3 ani, iar raporturile dintre organizatiile socialiste de 18 luni".

Ţinându-se seama de solutia de principiu adoptata în privinta normelor din materia prescriptiei extinctive care privesc exclusiv raporturile "dintre organizatiile socialiste" - în sensul neaplicarii lor, deoarece ubi cessat ratio legis, ibi cessat lex (unde înceteaza motivatia legii, înceteaza legea însasi); conceptul juridic de "termen general de prescriptie extinctive" trebuie reexaminat, regândit si reformulat.

În primul rând nu mai trebuie luat în considerare termenul de 18 luni, prevazut de art. 3 alin. 1, dupa disparitia raporturilor "dintre organizatiile socialiste", în raporturilor ulterioare fiind aplicabil termenul general de prescriptie, aplicabil si altor raporturi de acelasi fel, facându-se abstractie de calitatea subiectelor raportului juridic civil, adica termenul de 3 ani.

Un alt aspect care trebuie luat în considerare în precizarea termenelor generale de prescriptie extinctiva consta în solutiile adoptate în ce priveste domeniul prescriptiei extinctive:

- în principiu, drepturile nepatrimoniale sunt imprescriptibile extinctiv, exceptiile de la acest principiu fiind cazuri în care se aplica fie un termen special de prescriptie (ex. cele prevazute de Codul familiei), fie termenul general de prescriptie (de 3 ani);

- în principiu, drepturile patrimoniale sunt prescriptibile extinctiv; este necesara distinctia între actiunile personale care însotesc drepturile de creanta si care sunt supuse dispozitiile din acest act normativ si actiunile reale, care însotesc drepturi reale principale (proprietati, uz, uzufruct, abitatie, superficie, servitute), actiune care sunt supuse prescriptiei reglementata de Codul Civil.

5.3.2.2. Termenul general de prescriptie de 3 ani, aplicabil actiunilor personale care însotesc drepturi subiective civile de creanta

Art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 instituie termenul de prescriptie extinctiva cu caracter general, aplicabil raporturilor juridice obligationale. Potrivit acestui articol, "termenul prescriptiei este de 3 ani (.)".

Acest termen general de prescriptie extinctiva se aplica ori de câte ori nu exista termene speciale de prescriptie extinctiva. Acest termen general de prescriptie extinctiva se aplica si la pretentiile patrimoniale care însotesc o actiune care este sau nu prescriptibila extinctiv (ex. actiunea în nulitate, actiunea în rezolutiune sau reziliere etc.). prin analogie, acest termen general de prescriptie extinctiva este aplicabil si actiunilor nepatrimoniale prescriptibile extinctiv pentru care nu este stabilit prin lege un termen special de prescriptie extinctiva, însa nu poate fi extins si la actiunile sale, deoarece potrivit dispozitiilor art. 21 din Decretul nr. 167 / 1958, generalitatea termenului de 3 ani nu se extinde si la actiunile reale care intra sub incidenta Codului Civil.

Termenul reglementat de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 prezinta urmatoarele caracteristici:

- în comparatie cu termenele de prescriptie anterioare, prevazute de Codul Civil este mult mai scurt;

- termenul general de prescriptie se aplica ori de câte ori legea nu prevede un terme special.

Având în vedere cele subliniate, putem concluziona ca termenul general constituie regula, iar termenele speciale, exceptia.

5.3.2.3. Termenul general de prescriptie de 30 de ani, aplicabil actiunilor reale care însotesc drepturile reale principale prescriptibile extinctiv

Deoarece potrivit dispozitiilor art. 21 din Decretul nr. 167 / 1958, "Dispozitiilor Decretului de fata nu se aplica dreptul la actiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitatiune, servitute si superficie", rezulta ca pentru drepturile reale principale prescriptibile extinctiv, termenul general de prescriptie extinctiva este cel instituit de art. 1890 din Codul Civil, care dispune ca "toate actiunile, atât reale cât si personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile si pentru care n-a defipt un termen de prescriptie se vor descrie prin treizeci de ani, fara ca cel ce invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu si fara sa i se poata opune reaua-credinta."




Acest text se aplica actiunilor reale ori de câte ori nu exista un termen special de prescriptie extinctiva.

Caracterul general al termenului prevazut în art. 1890 din Codul Civil rezulta si din dispozitiile art. 1894 Cod Civil, potrivit carora "Regulile prescriptiei relative la alte obiecte decât cele cuprinse în acest titlu si care sunt expuse la locurile respective din acest codice exclud aplicarea dispozitiilor acestui titlu în toate cazurile când sunt contrarii lor".

Continutul real al generalitatii termenului de prescriptie de 30 de ani prevazut de art. 1890 din Codul civil, se obtine prin scoaterea din totalul actiunilor reale a:

1. actiunilor reale imprescriptibile extinctiv;

2. actiunilor reale supuse unor termene speciale de prescriptie[10];

În concluzie, acest termen se aplica:

- actiunii în revendicare mobiliara, întemeiata pe dreptul de proprietate privata;

- actiunii confesorii (cu exceptia situatiei în care prin aceasta se apara dreptul de superficie).

5.3.3. Termenele speciale de prescriptie extinctiva

5.3.3.1. Precizari prealabile

Termenele speciale de prescriptie a dreptului la actiune sunt termene care deroga de la reglementarea de principiu înscrisa în art. 3 alin. 1din Decretul nr. 167 / 1958 si se disting prin particularitatea de a fi aplicate numai în cazurile expres prevazute de lege.

Aceste termene speciale de prescriptie extinctiva sunt reglementate atât în Decretul nr. 167 / 1958. cât si în alte acte normative.

5.3.3.2. Termenele speciale aplicabile actiunilor personale nepatrimoniale

Termenele speciale aplicabile actiunilor personale nepatrimoniale sunt prevazute în Codul familiei:

- termenul de prescriptie extinctiva de 6 luni, aplicabil actiunii în anulabilitatea casatoriei, prevazut de art. 21 alin. 2: "Anularea casatoriei din aceste cauze poate fi ceruta de cel al carui consimtamânt a fost viciat, în termen de 6 luni de la încetarea violentei ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei";

- termenul de prescriptie extinctiva de 6 luni aplicabil actiunii în tagada paternitatii copilului din casatorie, stabilit de art. 55  alin. 1: " Actiunea în tagada paternitatii se prescrie în termen de 6 luni de când tatal a cunoscut nasterea copilului";

- termenul de prescriptie extinctiva de 1 an, aplicabil actiunii în stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei, prevazut de art. 60 alin. 1: "Actiunea în stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei poate fi pornita în termen de un an de la nasterea copilului".

5.3.3.3. Termene speciale aplicabile actiunilor personale, întemeiate pe drepturi de creanta

Exista situatii care au determinat instituirea unor termene speciale de prescriptie a dreptului la actiune chiar prin Decretul nr. 167 / 1958. În toate aceste cazuri, respectarea acestor termene se impune a fi facuta dupa dovedirea aspectului sau motivului care a determinat reglementarea lor. Aceste termene sunt:

a)   termenul de prescriptie extinctiva de 2 ani, aplicabil pentru unele raporturi contractuale de asigurare de bunuri, prevazut de art. 3 alin. 2, astfel: "Prin derogare de la dispozitiile alineatului precedent, în raporturile ce izvorasc din asigurarile de persoane, termenul de prescriptie este de 2 ani, în afara acelor raporturi ce izvorasc din asigurarile de persoane în care obligatiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare .";

b)   termenul de prescriptie extinctiva de 6 luni, aplicabil actiunii pentru daunele rezultate din vicii ascunse fara viclenie, prevazut de art. 5: "Dreptul la actiune privitor la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrari executate, se prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie". Analiza acestui text, având în vedere conditia impusa ca viciile sa nu fi fost ascunse cu viclenie, impune aplicarea sa în mod restrictiv, în caz contrar fiind aplicabil termenul de prescriptie de drept comun (3 ani);

c)   termenul de prescriptie extinctiva de 3 ani, aplicabil unor sume aflate "în depozit", prevazut de art. 23 alin. 1: "Dreptul la actiunea privitoare la suma de bani consemnate sau depuse la institutiile de banca, credit si economie sau la orice alte organizatii de stat, pe seama statului ori a organizatiilor de stat, se prescrie în termen de 3 ani de la data consemnarii sau depunerii".

În alineatele 2 si 3 ale aceluiasi articol sunt stabilite cazurile când nu se aplica acest termen de 3 ani, astfel:

1.termenul este de 1 an, când eliberarea sumelor este conditionata de un act al organului judecatoresc sau al altui organ de stat;

2.termenele de prescriptie pentru sumele constituite drept garantie, pe baza normelor legale sau a clauzelor contractuale, sunt cele stabilite în reglementarile speciale privind constituirea de garantii.

d)    termenul de prescriptie extinctiva de 60 de zile, prevazut de art. 24: "Dreptul la actiune privitoare la sumele de bani încasate din vânzarea biletelor pentru spectacolele care nu au mai avut loc se prescrie în termen de 60 de zile de la data când trebuia sa aiba loc spectacolul".

     În Codul Civil sunt stabilite urmatoarele termene speciale de prescriptie extinctiva:

a. termenul de prescriptie extinctiva de 6 luni, aplicabil dreptului de optiune succesorala, prevazut de art. 700 alin. 1: "Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni, socotit de la data deschiderii succesiunii";

b. termenul de prescriptie extinctiva de 1 an, prevazut în art. 1334: "Actiunea vânzatorului pentru complinirea pretului si a cumparatorului, pentru scaderea pretului sau pentru stricarea contractului se prescriu printr-un an din ziua contractului";

c. termenul de prescriptie extinctiva 6 luni, stabilit de art. 1903, astfel: "Actiunea medicilor, a chirurgilor si a apotecarilor pentru vizite, operatii si medicamente; a negustorilor pentru marfurile ce vând la particularii care nu sunt negustori (negutatori); a directorilor de pensionate, pentru pretul pensiunii scolarilor si altor maistri, pentru pretul uceniciei; a servitorilor care se tocmesc cu anul, pentru plata simbriei lor; se prescriu printr-un".

Termene speciale de prescriptie extinctiva se regasesc si în alte acte normative (unele termene interesând alte ramuri de drept), astfel:

a. termenul de prescriptie extinctiva de 30 de zile, prevazut de art. 5 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 29 / 1990: "În cazul în care cel care se considera vatamat nu este multumit de solutia data reclamatiei sale, el poate sesiza tribunalul în termen de 30 de zile de la comunicarea solutiei".

b. termenul de prescriptie extinctiva de 1 an, prevazut de art. 505 alin. 2 din Codul de procedura penala pentru actiunea în repararea pagubei, în cazul condamnarii sau luarii unei masuri preventive pe nedrept, acest termen fiind socotit de la data ramânerii definitive a hotarârii de achitare sau de la data ordonantei de scoatere de sub urmarire penala;

c. termenul de prescriptie extinctiva  de 3 ani, prevazut de art. 67 alin. 5 din legea nr. 31 / 1990, pentru restituirea dividendelor platite cu încalcarea prevederilor legale;

c.    termenul de prescriptie extinctiva de 3 ani, prevazut de art. 63 din Ordonanta Guvernului, nr. 42 / 1997 privind navigatia civila, pentru plata de daune, cheltuieli sau retributii datorate pentru asistenta sau salvarea navei sau încarcaturii:

d.    termenul de prescriptie extinctiva de 15 luni, prevazut de art. 46 alin. 5 din legea nr. 10 / 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv pentru actele juridice de înstrainare având ca obiect imobile preluate fara titlu valabil;

e.    termenul de prescriptie extinctiva de 6 luni , pentru trimiterile postale interne si de un an pentru trimiterile internationale, pentru actiunea în raspunderea furnizorului de servicii postale, prevazute de art. 41 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 31 / 2002 privind serviciile postale, aprobata prin legea nr. 642 / 2002 etc.

5.3.3.4. Termene speciale aplicabile unor actiuni reale

Aceasta categorie de termene cuprinde:

a)   termenul de prescriptie extinctiva de un an, prevazut de art. 498 din Codul Civil (în caz de avulsiune);

b)   termenul de prescriptie extinctiva de 3 ani, prevazut de art. 520 din Codul de procedura civila, în cazul revendicarii imobilului adjudecat în cadrul urmaririi silite imobiliare sau al pretinderii unui dezmembramânt al dreptului de proprietate având ca obiect acest imobil (aceasta, în ipoteza în care executarea silita a avut ca obiect un imobil care, în realitate nu era proprietatea debitorului urmarit, iar ulterior apare o terta persoana (adevaratul proprietar) care revendica acest imobil de la adjudecator);

c)   termenul de prescriptie extinctiva de un an, prevazut de art. 674 din Codul de procedura civila, în cazul actiunilor posesorii;

d)   termenul de prescriptie extinctiva de 30 de ani, prevazut de art. 840 din Codul Civil, aplicabil actiunii în restituirea bunului care a format obiectul unei donatii revocate (de drept) pentru survenienta de copil, astfel "Prescriptia actiunii de revocare se împlineste dupa 30 de ani de la nasterea fiului".

5.4. Începutul prescriptiei extinctive

5.4.1. Regula generala privind începutul prescriptiei extinctive

A.        Consacrarea legislativa a regulii generale

În ceea ce priveste nasterea dreptului la actiune si respectiv a începerii cursului prescriptiei extinctive care poate sa duca la stingerea lui, regula generala o gasim înscrisa în art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958. potrivit acestui articol, "prescriptia începe sa curga de la data când se naste dreptul de actiune sau dreptul de a cere executarea silita."

Regula prevazuta în art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 îsi gaseste aplicatie practica roi de câte ori nu se aplica o regula speciala, prevazuta pentru un caz particular.

B.        Justificarea regulii generale

Aceasta regula este specifica si i se aplica numai în categoriile raporturilor juridice civile cu subiecte pasive nedeterminate; este cazul raporturilor juridice civile în continutul carora se includ drepturile reale si celelalte drepturi patrimoniale absolute (ex. dreptul de autor) în care titularii lor sunt si apar ca persoane determinate, iar persoanele obligate, ca fiind nedeterminate.

În cazul acestor drepturi pâna în momentul încalcarii sau nesocotirii nu apare necesitatea apararii lor pe cale judiciara, aceasta pentru ca persoana obligata nu este înca individualizata. În ipoteza în care dreptul subiectiv este încalcat sau nerecunoscut, raportul juridic civil se concretizeaza si în ceea priveste si subiectul pasiv. Ca urmare, totodata în favoarea titularului se naste dreptul la actiune pentru a-si valorifice pe cale judiciara dreptul sau încalcat sau nerecunoscut.

5.4.2. Reguli speciale privind începutul prescriptiei extinctive

A.        Ipoteze pentru care sunt instituite reguli speciale

Acestea sunt urmarea regulii generale, în sensul ca se precizeaza data când se naste dreptul la actiune supus prescriptiei extinctive, în diferite situatii si ipoteze. Adaugam la aceasta precizare si faptul ca, de data aceasta, ne aflam în prezenta unor raporturi juridice civile a caror subiecte, cu unele exceptii, sunt determinate, în consecinta, încalcarea dreptului civil subiectiv nu poate fi pusa decât pe seama persoanelor obligate chiar de la data nasterii raportului juridic.

Prin urmare, putem vorbi despre urmatoarele ipoteze:

1.Ipoteza dreptului subiectiv civil pur si simplu;

2.Ipoteza dreptului subiectiv civil afectat de un termen suspensiv sau de o conditie suspensiva;

3.Ipoteza raspunderii civile pentru fapta ilicita si cazuri asimilate;

4.Ipoteza actiunii în anulabilitate;

5.Ipoteza raspunderii pentru viciile lucrului, lucrarii ori constructiei;

6.Alte situatii speciale.

B. Continutul regulilor speciale privind începutul

prescriptiei extinctive

1. Ipoteza dreptului subiectiv civil pur si simplu;

            În aceasta situatie, dreptul nu este afectat de modalitati (când nu exista termen sau conditie suspensiva sau când obligatia urmeaza sa se execute la cererea creditorului).

Aceasta regula este înscrisa în art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 167 / 1958 potrivit caruia "În obligatiile care urmeaza sa se execute la cererea creditorului, precum si în acelea al caror termen de executare nu este stabilit, prescriptia începe sa curga de la nasterii raportului de drept".

Pentru o buna întelegere a domeniului de aplicare a acestei reguli speciale trebuie avute în vedere urmatoarele[11]:

1) prin expresia "în obligatiile ce urmeaza sa se execute la cererea creditorului" trebuie sa se înteleaga atât situatia - regula în care nu exista termen sau conditie, suspensive, care sa afecteze dreptul subiectiv civil si obligatia corelativa, cât si situatiile în care exista un termen suspensiv, dar este în favoarea creditorului (putând renunta la beneficiul lui, cum este cazul deponentului) sau exista o conditie care este rezolutorie (stiut fiind ca pura est sed sub conditione resolvitur);

2) prin expresia "în obligatiile al caror termen de executare nu este stabilit" se întelege situatia obligatiilor în care termenul lipseste cu desavârsire.

2. Ipoteza dreptului subiectiv civil afectat de un termen suspensiv sau de o conditie suspensiva

Aceasta regula speciala se refera la acele situatii în care dreptul subiectiv civil este "afectat de modalitati", acestea fiind, aici, termenul suspensiv si conditia suspensiva.

Potrivit art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167 / 1958, "Daca dreptul este sub conditie suspensiva sau termen suspensiv, prescriptia începe sa curga de la data când s-a împlinit conditia sau a expirat termenul".

Aceasta regula este consacrata si în Codul Civil, prin art. 1885 alin. 1, conform caruia: "Prescriptia unei creante conditionate sau cu termen nu poate începe decât din momentul când s-a împlinit conditia sau a expirat termenul".

3. Ipoteza raspunderii civile pentru fapta ilicita si cazuri asimilate

În cazul în care raspunderea civila are la baza savârsirea unei fapte cauzatoare de prejudicii, precum si în cazurile asimilate (îmbogatirea fara justa cauza), prescriptia începe sa curga de la data când pagubitul a cunoscut sau trebuia(ori putea) sa cunoasca paguba si pe cel care raspunde de ea.

Aceasta regula speciala este consacrata în art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958, potrivit caruia "Prescriptia dreptului la actiune în repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita începe sa curga de la data când pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atât paguba, cât si pe cel care raspunde de ea." Alineatul 2 al aceluiasi articol prevede: "Dispozitiile alineatului precedent se aplica prin asemanare si în cazul îmbogatirii fara just temei."

De asemenea, art. 12 din Legea nr. 29 / 1990 privind contenciosul administrativ stabileste ca "În cazul în care cel vatamat a cerut anularea actului administrativ, fara a cere în acelasi timp si despagubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscuta la data judecarii actiunii în anulare, termenul de prescriptie pentru cererea de despagubiri curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca întinderea pagubei."

Prin aceasta regula, instituita de art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958, se face referire atât la raspunderea civila delictuala, cât si la raspunderea civila contractuala[12], (în cazul în care neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiei contractuale constituie un delict civil, se admite ca, în principiu, va fi angajata raspunderea civila contractuala, iar nu raspunderea civila delictuala). Cu conditia sa nu fie incidenta o alta regula.

Dupa cum este prevazut expres în lege, aceasta regula se aplica si în ceea ce priveste începutul prescriptiei extinctive în cazul actiunii izvorâte din îmbogatirea fara just temei, termenul de prescriptie începând sa curga de la data când cel care a fost saracit a luat la cunostinta atât de faptul producerii, cât si de cel care s-a îmbogatit în dauna sa.

4) Ipoteza actiunii în anulabilitate

Aceasta regula este prevazuta în art. 9 din Decretul nr. 167 / 1958, potrivit caruia "Prescriptia dreptului la actiune în anularea unui act juridic pentru violenta începe sa curga de la data când aceasta a încetat. În caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescriptia începe sa curga de la data când cel îndreptatit, reprezentantul sau legal sau persoana chemata de lege sa-i încuviinteze actele, a cunoscut cauza anularii, însa cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului".

Aceasta regula nu este aplicabila în cazul cererii de anulare a casatoriei pentru eroare sau viclenie, deoarece aceasta se face în termen de 6 luni "de la încetarea violentei sau de la descoperirea erorii sau vicleniei", de catre persoana a carui consimtamânt a fost viciat, conform dispozitiilor art. 21 din Codul familiei. De asemenea, aceasta regula nu se aplica în cazul cererii de anulare a unui legat, deoarece prescriptia începe sa curga de la data deschiderii succesiunii.

Legea distinge situatia în care cauza de anulare este violenta, de cea în care anulabilitatea actului se datoreaza celorlalte cauze (eroare, dol, leziune, incapacitate, nesocotirea altor dispozitii legale ce ocrotesc interese personale)[13].

În cazul violentei, prescriptia extinctiva începe sa curga din momentul în care a încetat acest viciu de consimtamânt (moment obiectiv).

În ceea ce priveste celelalte cauze de nulitate, în începutul cursului prescriptiei extinctive se disting doua momente:

a) un moment subiectiv, care se aplica ori de câte ori cunoasterea cauzei de anulabilitate a avut loc în intervalul de timp cuprins între momentul încheierii actului juridic si momentul în care se împlinesc 18 luni de la încheierea actului;

b) un moment obiectiv, care se aplica de la data împlinirii a 18 luni calculate de la încheierea actului juridic numai daca, în acest interval de 18 luni, nu a fost cunoscuta cauza de anulabilitate de cel sau cei îndreptatiti sa ceara anularea.

În sistemul Legii nr. 10 / 2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, indiferent de cauza de nulitate (absoluta sau relativa), termenul de prescriptie extinctiva (un an) a început sa curga de la data intrarii în vigoare a acestei legi (14 februarie 2001).

5) Ipoteza raspunderii pentru viciile lucrului, lucrarii ori constructiei

Aceasta regula speciala este prevazuta în dispozitiile art. 11 din Decretul nr.   167 / 1958, potrivit carora: "Prescriptia dreptului la actiune privind viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrari executate începe sa curga de la data descoperirii viciilor, însa, cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului sau lucrarii.

Prescriptia actiunii privind viciile unei constructii începe sa curga de la data descoperirii viciilor, însa cel mai târziu de la împlinirea a 3 ani de la predare.

Prin dispozitiile prezentului articol nu se aduce nici o atingere termenelor de garantie, legale sau conventionale".

Aceasta regula priveste acele vicii care nu pot fi descoperite prin mijloace obisnuite cu ocazia predarii sau receptiei, nu însa si dreptul la actiune privind viciile aparente - cele care pot fi depistate fara nici o dificultate la predare sau receptie.

Potrivit art. 1352 din Codul Civil, aceasta regula speciala se aplica doar în privinta viciilor ascunse de lucrului transmis, lucrarii executate sau constructii, vicii care sunt de natura sa împiedice folosirea lucrului, lucrarii sau constructiei potrivit destinatiei lor sau sa fie de natura a diminua considerabil folosirea acestora.

Regulile privind începutul prescriptiei pentru viciile lucrului, lucrarii sau constructiei prezinta caracteristica stabilirii - alternativa a doua momente de la care poate începe sa curga prescriptia:

1) un moment subiectiv, constând "în data descoperirii viciilor";

2) un moment obiectiv, constând în data expirarii termenelor de garantie, de un an, pentru lucru ori lucrare si de 3 ani pentru constructie[14].

În cazul constructiilor aflate sub incidenta Legii nr. 10 / 1995 privind calitatea în constructii, prin art. 29 se stabilesc doua termene speciale de garantie:

a) un termen determinat, de 10 ani de la receptia lucrarii pentru viciile ascunse obisnuite;

b) un termen nedeterminat, pe toata durata de existenta a constructiei pentru viciile structurii de rezistenta.

6) Alte situatii speciale

1) Art. 23 din Decretul nr. 167 / 1958 instituie o regula în ceea ce priveste prescriptia dreptului la actiune asupra sumelor de bani consemnate sau depuse la institutiile de banca, credit si economic pe seama statului ori a institutiilor de stat, pentru care termenul de prescriptie începe sa curga de la data consemnarii ori depunerii.

2) Regula speciala prevazuta de art. 24 din Decretul nr. 167 / 1958, reglementeaza prescriptia dreptului la actiune privitoare la sumele de bani încasate din vânzarea biletelor pentru spectacolelor ce nu au mai avut loc, prescriptia care începe sa curga de la data când urma sa aiba loc spectacolul.

3) Articolul 674 din Codul de procedura civila reglementeaza prescriptia dreptului la actiunea posesorie, care începe sa curga de la data primului act de tulburare a posesiei.

4) Articolul 700 alin. 1 din Codul Civil prevede prescriptia dreptului de optiune succesorala care începe sa curga de la deschiderea succesiunii (care este data mortii lui de cujus).

De la aceasta regula exista urmatoarele exceptii:

- în cazul unui copil conceput, dar nenascut la data deschiderii succesiunii, termenul de prescriptie începe sa curga de la data nasterii, cu conditia ca acesta sa se nasca viu;

- în cazul declararii judecatoresti a mortii, data succesiunii este data prevazuta în hotarârea judecatoreasca definitiva ca fiind data mortii, dar prescriptia dreptului de optiune succesorala începe sa curga de la data ramânerii definitive a hotarârii judecatoresti declarative de moarte, deoarece dreptul de optiune succesorala poate fi exercitat numai din acel moment[15];

- în cazul unei mosteniri testamentare, când testamentul din care rezulta calitatea de mostenitor a unei persoane a fost descoperit mai târziu, termenul de prescriptie a dreptului de optiune succesorala se calculeaza de la data cunoasterii calitatii de mostenitor a unei persoane.

5) Potrivit art. 55 din Codul familiei "Actiunea în tagada paternitatii se prescrie în termen de 6 luni de la data când tatal (sotul mamei sau fostul sot al mamei) a cunoscut nasterea copilului.

6) Articolul 60 din Codul familiei reglementeaza prescriptia dreptului la actiune în stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei, astfel: "Actiunea în stabilirea paternitatii din afara casatoriei poate fi pornita în termen de un an de la nasterea copilului."

Potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, "Daca în cazul prevazut de art. 54 alin. 1, un copil a pierdut calitatea de copil din casatorie prin efectul unei hotarâri judecatoresti, termenul de un an pentru primirea actiunii în stabilirea paternitatii din afara casatoriei, va curge de la data când acea hotarâri a ramas definitiva", chiar daca a trecut mai mult de un an de la nasterea copilului.

Potrivit dispozitiilor alin. 3 ale art. 60 "În cazul în care mama a convietuit ci pretinsul tata ori daca acesta din urma a prestat copilului întretinerea, termenul de un an va curge de la încetarea convietuirii ori a întretinerii".

7) Articolul 520 din Codul de procedura civila instituie regula speciala potrivit careia prescriptia dreptului la actiune în revendicarea imobilului ce a format obiectul urmaririi silite imobiliare începe sa curga de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciara.

8) Prescriptia extinctiva a actiunii în raspunderea pentru daunele efective cauzate de operatorii publici si furnizorii de servicii de telecomunicatii începe sa curga de la data primirii raspunsului la reclamatie sau, daca nu s-a raspuns la reclamatie, de la exprimarea termenului de solutionare a acesteia (art.    alin. 2 din Ordonanta de Guvern nr. 31/ 2002, aprobata prin Legea nr. 642 / 2002).

9) Prescriptia dreptului la actiune în rectificarea înscrierii în cartea funciara exercita împotriva tertului dobânditor de buna credinta începe sa curga de la data la care a fost înregistrata cererea prin care tertul respectiv a solicitat înscrierea dreptului sau în cartea funciara (art. 37 alin 2 si art. 38 din Legea nr. 7 / 1996).

5.5. Suspendarea prescriptiei extinctive

5.5.1. Precizari prealabile cu privire la calcularea termenelor de prescriptie a dreptului la actiune

Termenele de prescriptie au o durata în timp. Aceasta durata mai mica sau mai mare este determinata de momentul începerii termenului de prescriptie avut în vedere si, respectiv, de împlinirea lui. În determinarea momentului de îndeplinire, trebuie avut în vedere si modul de calcul. Calculul termenelor de prescriptie, indiferent de unitatile de timp în care sunt stabilite (luni sau ani), se face potrivit sistemului calcului intermediar, aceasta în sensul ca ziua când începe curgerea termenului de prescriptie termenul este inclusa în calcul.

Calculul termenului de prescriptie se face întotdeauna prin determinarea momentului nasterii la actiune, adica a zilei care marcheaza dies a quo (ziua când începe termenul) urmând dies a quam (ziua când se sfârseste termenul) sa fie determinata în functie de câtimea termenului avut în vedere.

Situatiile care pot interveni în ceea ce priveste începerea si împlinirea termenului la actiune - în determinarea momentului începerii si împlinirii termenului de prescriptie, trebuie avute în vedere si anumite necesitati prevazute în mod expres prin lege care pot determina suspendarea, întreruperea si repunerea în termen.



5.5.2. Definitie

Dupa cum am mai aratat, rolul si importanta prescriptiei extinctive se concretizeaza în ideea de sanctiune a persoanelor interesate care din neglijenta sau pasivitate nu sesizeaza organele de justitie în termenul prevazut de lege pentru a-si valorifica dreptul subiectiv pretins a fi încalcat sau nerecunoscut.

Prin suspendarea prescriptiei dreptului la actiune urmeaza sa întelegem oprirea de drept a curgerii termenului de prescriptiei pe timpul cât dureaza situatiile limitate prevazute de lege care îl pun pe titularul dreptului în imposibilitatea de a actiona. Asadar, putem retine ca situatiile reglementate de art. 13 din Decretul nr. 167 / 1958 vizeaza o imposibilitate juridica de a actiona, iar art. 14, din acelasi decret, vizeaza o imposibilitate morala de a actiona.

5.5.3. Cauzele de suspendare

A. Enuntare

Cauzele de suspendare a prescriptiei extinctive sunt legale si limitative. Acestea rezulta din continutul art. 13 si 14 din Decretul nr. 167 / 1958.

Potrivit art. 13 din Decretul nr. 167 / 1958, cursul prescriptiei dreptului la actiune este suspendat:

1) cât timp cel împotriva caruia ea curge este împiedicat de un caz de forta majora sa faca acte de întrerupere.

2) pe timpul cât creditorul sau debitorul face parte din fortele armate ale României, iar acestea sunt puse pe picior de razboi;

3) pâna la rezolvarea reclamatiei administrative, facute de cel îndreptatit cu privire la despagubiri sau restituirii, în temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de posta si telecomunicatii, însa cel mai târziu pâna la expirarea unui termen de trei luni, socotit de la înregistrarea reclamatiei.

Potrivit art. 14 din Decretul nr. 167 / 1958, cursul prescriptiei dreptului la actiune este suspendat în urmatoarele situatii:

"Între parinti sau tutori si cei ce se afla sub ocrotirea lor, între curatori si acei pe care-i reprezinta, precum si între orice alta persoana, care în temeiul legii sau al hotarârii judecatoresti, administreaza bunurile altora si cei ale caror bunuri sunt astfel administrate prescriptia nu curge, cât timp socotelile nu au fost date si aprobate.

Prescriptia nu curge împotriva celui lipsit de capacitatea de exercitiu, cât timp nu are reprezentant legal si nici împotriva celui cu capacitatea restrânsa cu timp nu are cine sa-i încuviinteze actele.

Prescriptia nu curge între soti în timpul casatoriei."

B. Analiza cauzelor de suspendare a cursului

prescriptiei extinctive

1) Forta majora. Textul art. 13 litera a, foloseste notiunea de forta majora fara a da o definitie acesteia, însa doctrina si jurisprudenta definesc forta majora ca fiind un eveniment imprevizibil si insurmontabil precum cutremurul de pamânt, inundatia si altele asemenea.[16]

2) Participarea la fortele armate ale României, care sunt puse pe picior de razboi.

Art. 13 lit. 4 prevede ca în aceasta situatie trebuie sa se afle "creditorul sau debitorul". Va opera suspendarea si în situatia în care atât creditorul cât si debitorul fac parte din fortele armate ale României, iar acestea sunt pe picior de razboi; simpla participare la fortele armate ale tarii (ca militar activ ori pentru satisfacerea stagiului militar) nu constituie cauza de suspendare a prescriptiei extinctive.

si aceasta cauza pune titularul dreptului la actiune în imposibilitatea materiala (fizica) de a actiona.

3) Reclamatia administrativa

Potrivit prevederilor art. 13 lit. c, pentru ca prevederile sa fie suspendata, trebuie îndeplinite urmatoarele conditii:

- reclamatia administrativa prealabila sa aiba ca obiect "despagubirii ori restituiri" în termenul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de posta si telecomunicatii;

- sa nu treaca mai mult de 3 luni de la înregistrarea reclamatiei; daca petitionarul primeste raspuns, care nu-i convine, înainte de împlinirea celor 3 luni, prescriptia este suspendata numai pâna la primirea acelui raspuns, nefavorabil; daca reclamatia ramâne nerezolvata, neprimindu-se raspuns, în cele trei luni, suspendarea înceteaza, iar titularul dreptului la actiune este în drept sa formuleze cerere de chemare în judecata la organul de jurisdictie competent.

Articolul 13 lit. c se aplica si ipotezei actiunii în contencios administrativ, deoarece potrivit art. 5 alin. 5 din Legea nr. 29 / 1990, "înainte de a cere instantei anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se considera vatamat se va adresa pentru apararea dreptului sau, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la exprimarea termenului prevazut la art. 1 alin. 2, autoritatii emitente, care este obligata sa rezolve reclamatia în termen de 30 de zile de la aceasta", se aceasta data suspendarea operând pâna la rezolvarea reclamatiei administrative, dar nu mai mult de 30 de zile.

4) Între ocrotitor si ocrotit, prescriptia e suspendata cât timp socotelile nu au fost date si aprobate, potrivit art. 14 alin. 14 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958.

Aceste dispozitii se aplica raporturilor dintre parinte, tutore si curator, pe de o parte, si cele ale carui bunuri sunt administrate de ocrotitorul legal pe de alta parte (minor, interzis, cel ocrotit prin curatela).

5) Prescriptia este suspendata:

a) cât timp cel lipsit de capacitate de exercitiu nu are reprezentant legal;

b) cât timp cel cu capacitate de exercitiu restrânsa nu are ocrotitor legal care sa-i încuviinteze actele.

Aceasta cauza de suspendare priveste minorul sub 14 ani, aceasta fiind interzisul judecatoresc si minorul între 14 - 18 ani, aceasta fiind aplicata pe toata durata lipsei reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal, dupa caz. Din cele prezentate rezulta ca putem vorbi despre o imposibilitate de natura juridica.

6) Prescriptia este suspendata în raporturile dintre soti

Potrivit acestui alineat, prescriptia este suspendata pe toata durata casatoriei, fara a avea importanta daca sotii sunt sau nu despartiti în fapt, în text nefiind explicat acest aspect.

Ne aflam aici într-o imposibilitate morala de a actiona.

Alaturi de cauzele generale de suspendare prevazute de art. 13 si 14 din Decretul nr. 167 / 1958, Legea nr. 64 / 1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului instituie o cauza speciala prin art. 32 : "deschiderea procedurii suspenda orice termene de prescriptie a actiunilor prevazute la art. 31. Termenele vor începe sa curga dupa 30 de zile de la încheierea procedurii".

5.5.4. Efectele suspendarii prescriptiei extinctive

A. Efectele generale ale suspendarii

Potrivit art. 15 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 "Dupa încetarea suspendarii, prescriptia îsi reia cursul socotindu-se si timpul scurs înainte de suspendare."

Potrivit acestor prevederi se face astfel distinctie între:

- efectul anterior cauzei de suspendare;

- efectul pe durata cauzei de suspendare;

- efectul ulterior cauzei de suspendare.

Pentru perioada anterioara cauzei, suspendarea nu produce efecte juridice, intrând în calculul termenului de prescriptie si timpul scurs între începutul prescriptiei si data suspendarii acesteia.

B. Efectul special al suspendarii

Acest efect este reglementat de art. 15 alin. 2, potrivit caruia: "prescriptia nu se va împlini totusi înainte de expirarea unui termen de 6 luni socotit de la data încetarii cauzei de suspendare, cu exceptia prescriptiilor mai scurte de 6 luni care nu se vor împlini decât dupa exprimarea unui termen de o luna de la suspendare".

Prin urmare, acest efect special se produce doar în cazurile în care:

- pâna la împlinirea termenului de prescriptie a ramas mai putin de 6 luni, daca termenul de prescriptie aplicabil este mai mare de 6 luni (ex. termenul general de prescriptie de 3 ani);

- pâna la împlinirea termenului de prescriptie a ramas mai putin de o luna daca termenul de prescriptie aplicabil este mai mic de 6 luni (ex. termenul de 60 de zile prevazut în art. 24 din Decretul nr. 167 / 1958).

5.6. Întreruperea prescriptiei extinctive

5.6.1. Definitie

Problema întreruperii cursului prescriptiei dreptului la actiune pune în discutie atitudinea celor doua persoane care urmeaza sa figureze în cadrul procesului civil în calitate de parti, respectiv titularul dreptului subiectiv în calitate de reclamant si titularul obligatiei în calitate de pârât.

În baza acestor consideratii, putem defini întreruperea cursului prescriptiei dreptului la actiune în felul urmator:

"Oprirea cursului unei prescriptii începute datorita atitudinii luate de una sau alta dintre viitoarele parti a procesului civil fara a se mai tine seama de timpul care s-a scurs deja cu consecinta începerii, daca sunt întrunite conditiile cerute de lege  unui nou termen de prescriptie a dreptului la actiune".

5.6.2. Cauzele de întrerupere

Cauzele de întrerupere sunt grupate în art. 16 din Decretul nr. 167 / 1958. Este de observat ca cele doua cauze avute în vedere privesc atitudinea persoanei obligate (prima cauza) si atitudinea titularului dreptului încalcat sau nerecunosut (a doua cauza).

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 16 din Decretul nr. 167 / 1958 "Prescriptia se întrerupe:

a) prin recunoasterea dreptului a carei actiune se prescrie, facuta de cel în folosul caruia curge prescriptia";

b) "prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca ori la un organ de arbitraj necompetent".

c) "printr-un act începator de executare", aceasta fiind o cauza de întrerupere a prescriptiei dreptului de a cere executarea silita, fiind studiata de dreptul procesual civil.

Articolul 16 din Decretul nr. 167 / 1958 mai prevede ca "prescriptia nu este întrerupta daca s-a pronuntat încetarea procesului, daca cererea de chemare în judecata sau executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea."

Aceste cauze de întrerupere a cursului prescriptiei extinctive sunt legale, limitative, producând efecte de drept (ope legis).

5.6.3. Efectele întreruperii prescriptiei extinctive

A. Reglementarea efectelor întreruperii prescriptiei extinctive

Aceste efecte sunt reglementate în art. 17 din Decretul nr. 167 / 1958 care stabileste ca:

"Întreruperea sterge prescriptia începuta înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o.

Dupa întrerupere, începe sa curga o noua prescriptie.

În cazul când prescriptia a fost întrerupta printr-o cerere de chemare în judecata ori de arbitrare sau printr-un act începator de executare, noua prescriptie nu începe sa curga cât timp hotarârea de admitere a cererii nu a ramas definitiva sau, în cazul executarii, pâna la îndeplinirea ultimului act de executare."

B. Analiza efectelor întreruperii prescriptiei extinctive

Dupa cum rezulta din prevederile art. 17 alin. 1 si 2 din Decretul nr. 167 / 1958, întreruperea prescriptiei extinctive produce un efect anterior si un efect posterior.

stfel, anterior datei întreruperii, prescriptia este înlaturata astfel încât timpul scurs între momentul de început al prescriptiei si data cauzei de întrerupere este socotit necurs.

Efectul posterior întreruperii consta în începerea unui nou termen de prescriptie.

Daca în cazul întreruperii prin recunoastere efectele se produc instantaneu, în cazul întreruperii prin cererea de chemare în judecata, efectele se produc definitiv, pe data ramânerii definitive a hotarârii judecatoresti de admitere a cererii, aceasta însemnând ca între data sesizarii instantei si data ramânerii definitive a hotarârii opereaza o întrerupere provizorie, sub conditia admiterii cererii si ramânerii definitive a hotarârii.

Efectele întreruperii prescriptiei extinctive se produc de plin drept (ope legis), organul de jurisdictie urmând sa constate doar producerea lor.

5.7. Repunerea în termenul de prescriptie

5.7.1. Definitie. Reglementare

Repunerea în termenul de prescriptie este acel beneficiu acordat de lege titularului dreptului la actiune, care din motive temeinice nu a putut formula actiunea în justitie înauntrul termenului de prescriptie, astfel ca organul jurisdictional este îndreptatit sa solutioneze, în fond, cererea de chemare în judecata, desi a fost introdusa dupa împlinirea termenului de prescriptie.

Repunerea în termenul de prescriptie este o institutie juridica consacrata cu caracter general în art. 19 din Decretul nr. 167 / 1958: "Instanta judecatoreasca sau organul arbitral poate, în cazul în care constata ca fiind temeinic justificate, cauzele pentru care termenul de prescriptie a fost depasit sa dispuna chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea actiunii ori sa încuviinteze executarea silita.

Reglementari cu caracter special întâlnim în dispozitiile art. 13 din Legea nr.   18 / 1991, potrivit carora "Calitatea de mostenitor se stabileste pe baza certificatului de mostenitor sau a hotarârii judecatoresti definitive ori, în lipsa acestora, prin probe din care rezulta acceptarea mostenirii.

- Art. 5 alin. 4 din Legea nr. 112 / 1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatie de locuinta trecute în proprietatea statului, prevede : "Mostenitorii, în sensul prezentei legi sunt socotiti de drept acceptantii succesiuni de la data depunerii cererii prevazute la art. 14 pentru restituirea în natura a apartamentelor, sau, dupa caz, pentru acordarea de despagubiri."

- Art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213 / 1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia stabileste ca "Bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamântului pot fi revendicate de fosti proprietari sau succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie".

- Potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10 / 2001, privind regimul juridical unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie1989, se stabileste ca: "Succesibilii care dupa data de 6 martie 1945 nu au acceptat mostenirea, sunt repusi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi .".

5.7.2. Domeniul repunerii în termenul de prescriptie extinctiva

Cauzele de repunere în termen nu sunt enumerate cu titlu limitativ, de lege, organul de jurisdictie putând considera "cauza de repunere în termen", orice cauza temeinic justificata".

În teoria si practica judiciara s-a ajuns si s-a relevat într-un consens unanim ca prin cauze temeinic justificate trebuie sa se înteleaga numai acele împrejurari de fapt care fara a avea gravitatea fortei majore si fara a implica culpa proprie, l-au împiedicat pe titularul dreptului sa sesizeze instantei cu pretentia sa în termenul prevazut de lege.

În practica judiciara au fost considerate cauze care justificata repunerea în termen:

- existenta unor împrejurari speciale în care s-a gasit mostenitorul, care l-au împiedicat sa afle despre deschiderea unei mosteniri la care era chemat;

- executarea unei pedepse privative de libertate, care nu a permis darea unui mandat pentru întreruperea prescriptiei (în prezent, solutia e greu de admis fata de garantiile procesual - penale);

- cunoasterea unor fapte, stabilite de organele de urmarire penala, numai dupa împlinirea termenului de prescriptie;

- spitalizarea îndelungata ori repetata;

- parasirea minorului.

Au fost apreciate drept cauze care nu justifica repunerea în termen:

- eroarea de drept, invocata de titularul dreptului la actiune;

- absenta ori aglomerarea cu probleme a conducatorului persoanei juridice sau juristului acesteia[17];

- depasirea culpabila a termenului de acceptare a mostenirii.[18]

5.7.3. Termenul de repunere în termenul de prescriptie extinctiva

Potrivit art. 19 alin. 2 din Decretul nr. 167 / 1958, "Cererea de repunere în termen va putea fi facuta numai în termen de o luna de la încetarea cauzelor care justifica depasirea termenului de prescriptie".

Textul acestui articol stabileste doua aspecte ale termenului în care poate fi ceruta repunerea în termenul de prescriptie:

1) durata lui, care este de o luna;

2) începutul acestui termen, care este marcat de data încetarii cauzei care justifica depasirea termenului de prescriptie.

Se pune întrebarea: care este semnificatia termenului de o luna în care se face vorbire în alin. 2 al art. 19. Termenul de o luna are o dubla semnificatie si anume: priveste pe de o parte introducerea cererii de repunere în termen, iar pe de alta parte, introducerea cererii de chemare în judecata care priveste fondul litigiului.

5.7.4. Efectul repunerii în termenul de prescriptie extinctiva

Datorita repunerii în termen, prescriptia extinctiva este considerata ca fiind neîmplinita, desi termenul de prescriptie a expirat.

Prin repunerea în termenul de prescriptie extinctiva, efectul extinctiv al prescriptiei este anihilat, organul de jurisdictie având astfel posibilitatea sa treaca la solutionarea pricinii pe fond.

În conditiile prevazute de art. 13 alin. 2 di Legea nr. 18 / 1991, art. 5 alin. 4 din Legea nr. 112 / 1995 si art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10 / 2001, efectul repunerii în termen a constat în îndrituirea mostenitorului de a solicita "reconstituirea" dreptului de proprietate asupra pamântului sau restituirea în natura a imobilului ori acordarea de despagubiri, dupa caz, în conditiile legilor mentionate.

În ceea ce priveste modul de operare, repunerea în termen reglementata de art. 19 din Decretul nr. 167 / 1958 presupune darea unei hotarâri, de catre organul de jurisdictie competent, hotarâre ce trebuie sa fie motivata, pentru a putea fi verificata temeinicia sa.

Repunerea în termen reglementata de prevederile Legilor nr. 18 / 1991, nr.     112 / 1995 si nr. 10 / 2002 opereaza de drept (ope legis).

5.8. Împlinirea (calculul) prescriptiei extinctive

5.8.1. Definitie

Prin împlinirea prescriptiei extinctive se întelege determinarea momentului în care expira termenul de prescriptie.

5.8.2. Regulile de calcul al termenelor de prescriptie

Regulile de calcul al termenelor de prescriptie sunt stabilite prin Decretul nr.  167 / 1958, Codul Civil, Codul de procedura civila.

De lege ferenda, se impune ca regulile privind calculul termenelor de prescriptie sa se regaseasca în acelasi act normativ ce reglementeaza si prescriptia.

Cât priveste modul de calcul al termenului de prescriptie extinctiva stabilit pe ani sau pe luni, se va aplica prevederile art. 10 alin. 3 si 4 din Codul de procedura civila, astfel aceste termene ce vor împlini în ziua corespunzatoare din ultimul an sau din ultima luna. Daca ultima luna nu are o zi corespunzatoare, termenul va fi împlinit în ultima zi a acelei luni (de exemplu, un termen de prescriptie de o luna care a început sa curga la 31 ianuarie, s-a împlinit la 29 februarie).

În cazul termenelor stabilite pe saptamâni, termenul de prescriptie extinctiva se socoteste împlinit în ziua corespunzatoare din ultima saptamâna a perioadei.

În ceea ce priveste termenele stabilite pe zile, se aplica dispozitiile art. 1887 din Codul Civil potrivit caruia termenul se calculeaza pe zile si nu pe ore. Art. 1886 din Codul Civil dispune: "Ziua se împarte în 24 de ore. Ea începe la miezul noptii si se sfârseste la miezul noptii urmatoare", ziua în care începe cursul prescriptiei nefiind luata în calcul.

Art. 1889 din Codul Civil prevede ca "prescriptia nu se socoteste calculata, decât dupa împlinirea celei de-a doua zi a termenului prevazut de lege." Acest sistem de calcul se numeste "intermediar", deoarece se plaseaza între "sistemul termenului exclusiv" (pe zile libere) în care nu sunt luate în calcul nici prima si nici ultima zi a termenului si "sistemul inclusiv" (numit si pe zile pline), în care intra în calcul atât prima cât si ultima zi a termenului.



[1] A se vedea C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Bâicoianu, Tratat de drept civil român, Editura Nationala, Bucuresti, vol. II, 1929, p. 656 - 657

[2] A se vedea Ghe. Beleiu, op. cit., p. 215

[3] A se vedea A. Hilsenrad, Despre noua reglementare a prescriptiei extinctive, în Legalitatea populara nr. 8 / 1958, p. 29

[4] A se vedea Gabriel Boroi, op. cit., p. 257

[5] A se vedea L. Chessler, C. Oprisan, Prin prescriptia extinctiva nu se stinge oare însusi dreptul subiectiv civil?, în J. N. nr. 4 / 1961, p. 32 - 48

[6] A se vedea Ghe. Beleiu, op. cit., p. 224

[7] A se vedea M. Eliescu, Unele probleme privitoare la prescriptia extinctiva, în cadrul unei viitoare reglementari legale, în revista "Studii si cercetari juridice", nr. 1 / 1956, p. 263 - 264

[8] A se vedea Ghe. Beleiu, op. cit., p. 230

[9] A se vedea Gabriel Boroi, op. cit., p. 271

[10] A se vedea Petrica Trusca, op. cit., p. 230

[11] A se vedea Ghe. Beleiu, op. cit., p. 246

[12] A se vedea Ghe. Beleiu, op. cit., p.248         

[13] A se vedea Petrica Trusca, op. cit., p. 239

[14] A se vedea Ghe. Beleiu, op. cit., p. 250

[15] A se vedea Tribunalul Suprem, s. civ., dec. nr. 617 / 1974, Culegere de decizii, 1974, p. 156

[16] Prin decretul nr. 1860 / 1968, sectia civila a fostului Tribunal Suprem s-a pronuntat în sensul ca "prin cauza de forta majora trebuie înteleasa acea situatie pe care partea nu o poate prevedea si înlatura chiar daca ar fi luat toate masurile de prevenire".

[17] Pentru trimiteri bibliografice, la jurisprudenta a se vedea: P. M. Cosmovici, Tratat de drept civil, 1989, p. 347 - 348; I. Deleanu, Repunerea în termen în conditiile art. 19 din Decretul nr. 167 / 1958, în R.R.D. nr. 9 - 12. p. 34 - 35, Ghe. Beleiu, Drept civil. Teoria generala, 1987, p. 340.

[18] Pentru trimiteri bibliografice, la jurisprudenta a se vedea: P. M. Cosmovici, Tratat de drept civil, 1989, p. 347 - 348; I. Deleanu, Repunerea în termen în conditiile art. 19 din Decretul nr. 167 / 1958, în R.R.D. nr. 9 - 12. p. 34 - 35, Ghe. Beleiu, Drept civil. Teoria generala, 1987, p. 340.












Document Info


Accesari: 30036
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )