Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Armata civila

Stiinte politice


Armata civila

In Romånia, daca esti somer si-ti gasesti intre timp de lucru e musai sa anunti Oficiul Fortelor de Munca si sa renunti la sprijinul oferit de stat. I n caz contrar, ai de-a face cu legea. Tot in Romånia, daca esti general sau colonel, poti sa iesi la pensie si, cu demnitate, sa te angajezi in mediul privat. Dar tot in Romånia se poate si sa iesi la pensie cu zeci de milioane pe luna, eventual cu plati compensatorii de alte citeva sute de milioane, si sa te reangajezi in aceeasi institutie ca salariat civil. Iar daca norocul iti suride, pe acelasi post ori unul similar. I n acest sens, Ministerul Apararii poate fi luat ca un veritabil studiu de caz. Pentru ca in MApN este posibil sa incasezi lunar pensia militara alocata de la bugetul armatei, dar si salariul de functionar public, din acelasi fond de unde sint platite si soldele. Adica sa fii de doua ori remunerat din bani publici, din bugetul la care contribuim cu totii. S i nici macar nu putem spune ca unii sint mai presus de lege. Pentru ca, din pacate, nu exista o prevedere legislativa care sa interzica aceasta practica. Pina la schimbarea situatiei actuale, in mod cert o culpa o putem atribui celor in cauza: lipsa de moralitate. Iar oficialilor care inca o tolereaza: dezinteresul.



Pensionarea anticipata si platile compensatorii destinate angajatilor MApN s-au decis in 1998, prin Ordonanta de Guvern nr.7, pentru ca armata sa poata fi restructurata dupa standardele NATO, fara a stirni convulsii sociale. Ulterior, in 2001, prin Legea 164, procesul a fost extins la tot mai multe institutii din sistemul national de aparare: MAI, SRI, SIE, STS, SPP, fiind preluat si pentru angajatii Ministerului Public ori cel al Justitiei. Institutii unde nu s 15115h716p e fac reduceri de personal, ba chiar exista posturi neacoperite. O parte dintre pensionarii militari s-au reintors in institutii publice, cumulind pensii de zeci de milioane de lei cu salariul de functionari publici.

MApN - STUDIU DE CAZ // Proaspat numit in functia de ministru al Apararii, liberalul Teodor Atanasiu, reprezentant al Aliantei D.A. (PNL- PD), se arata dispus sa scoata "artileria grea" in lupta cu "sistemul": promitea o politica de resurse umane adecvata si eliminarea persoanelor controversate. I n primul interviu acordat presei scrise, publicat in februarie 2005 in cotidianul Bucharest Daily News, ministrul Atanasiu anunta transant: "Cu siguranta nu veti mai vedea anomalii de genul celei in care cineva trece de pe post de ofiter pe post de civil!". Iar in 25 martie 2005, la sedinta de analiza a Direct iei Management Resurse Umane (DMRU) a MApN, ministrul Apararii declara: "Sintem o tara in care somajul este inca in jurul cifrei de 10%. Noi mai avem inca 4% personal civil care cumu cumuleaza pensia cu salariul (4.000 de persoane - n.red.). Altfel spus, mai avem 4% din angajatii ministerului, fosti ofiteri care au iesit la pensie si care acum isi cumuleaza pensia cu salariul". Teodor Atanasiu sugera scaderea drastica a acestui procent: "Sint destui tineri in Romånia care sint bine pregatiti si nu isi gasesc un loc de munca (...) mai ales ca sintem o institutie care consumam banul public si trebuie sa facem si acest serviciu societatii!". Urmare a acestei promisiuni, ministrul Atanasiu a reusit sa elimine din sistem peste 3.000 de angajati care cumulau pensia cu salariul. Cu toate acestea, sursele consultate de noi indica faptul ca, in decembrie 2005, MApN mai pastra, totusi, in organigrama, inca 1.000 de persoane aflate in situatia incriminata. Criticabil este ca unele dintre ele au fost reincadrate pe aceleasi functii din care plecasera ca militari. Astfel ca, pe de o parte, Teodor Atanasiu a demarat o curatenie serioasa, pe de alta parte tot el a patentat chiar o metoda prin care unii generali si colonei sa se poata reintoarce in sistem si sa beneficieze de venituri duble. Iata metoda: unele posturi ocupate prin traditie de militari au fost transformate in posturi civile, dar pe ele nu au fost angajati civili, ci tot acei generali si colonei care iesisera la pensie in mandatul sau. Ca argumente, MApN a invocat legislatia interna si chiar europeana, care "incurajeaza incadrarea in munca a pensionarilor pentru limita de virsta", "posibilitatea legala a cumularii pensiei cu salariul" si "nediscriminarea pe baza de virsta, sex" etc. Insa MApN nu a enuntat, clar, motivele care au stat la baza acestor transformari nespecifice sistemului militar. Prin Biroul de presa ni s-a precizat doar ca, potrivit Codului muncii, "incadrarea salariatilor in institutiile si autoritatile publice si la alte unitati bugetare se face numai prin concurs sau examen, dupa caz", ca in MApN "calitatea de angajatori o au comandantii unitatilor militare", iar "personalul care cumuleaza pensia militara cu salariul a fost angajat in urma cistigarii unor astfel de concursuri". Ce nu spune MApN este artificiul folosit: odata functiile militare transformate intr-unele civile, fosti subordonati ai generalilor sau coloneilor concurenti au facut parte din comisiile de examinare. Astfel ca parte din pensionarii militari ocupa in prezent tot functiile de conducere pe care le aveau ca militari, blocind in acest fel promovarea cadrelor cu virste cuprinse intre 40 si 50 de ani pentru urmatorii 15 ani, cind "generalii-civili" vor iesi, probabil, la pensie. A doua oara, de data asta ca simpli civili. Nu contestam calitatea de experti a unora dintre ei, insa e lesne de observat ca foarte multi dintre cei ce au beneficiat de aceast avantaj legislativ nu au fost specialistii sau expertii, ci preponderent finant istii, contabilii, "cadristii". Pina in prezent, nici un oficial din MApN sau Guvern nu s-a gindit la o reglementare care sa prevada, spre exemplu, suspendarea pensiei militare in perioada in care o persoana primeste si salariu de civil de la aceeasi institutie publica. Desi, in urma cu aproape doua saptamini, am solicitat in acest sens un punct de vedere si de la Guvernul Romåniei, nu am primit raspuns la cererea transmisa.

CARTONAS GALBEN DE LA BASESCU // Aceste dezechilibre nu i-au scapat nici presedintelui statului, Traian Basescu, care a tras un semnal de alarma la bilant ul MApN din 27 februarie 2006, cind a avertizat asupra unor aspecte flagrante ce privesc politica de personal a ministerului. Basescu a semnalat ca, in timpul mandatului sau, un numar mare de generali au fost trecuti in rezerva si au avut loc foarte putine avansari de la gradul de colonel la gradul de general, dar ca "aceasta politica poate fi compromisa si poate sa devina necredibila atunci cind scoti in rezerva generali cu trei sau patru stele dupa care, ca pensionari, ii angajezi pe fosta functie". Sageata presedintelui a avut ca tinta chiar conducerile Direct iei Management-Resurse Umane, unde sef este Ion Gurgu (general in rezerva, reangajat in MApN pe aceeasi functie, ca director imputernicit) si Directiei Audit Intern, condusa de Mircea Teodor Vasilescu (general in rezerva, reangajat de MApN pe acelas i post pe care l-a ocupat ca militar). Exemplele insa nu se opresc aici.

INCA 400 DE FOSTI MILITARI MANINCA DIN SOLDELE CELOR ACTIVI // Desi in decembrie, sursele noastre indicau inca 1.000 de rezervisti care cumulau pensia cu salariul, in prezent, potrivit statisticilor MApN, din cei aproximativ 18.000 de civili angajati ai institutiei militare mai primesc atit pensie, cit si salariu, doar 410. Dintre acestia, cei mai multi beneficiaza de pensie anticipata si doar o mica parte sint pensionati pentru limita de virsta. 266 de pensionari reangajati provin din MApN - aparatul central si structurile subordonate, iar 144 din Statul Major General (SMG) si categoriile de forte armate (terestre, aeriene, navale). La solicitarea noastra expresa, prin Biroul de presa ni s-au comunicat gradele detinute de cei 410 la momentul pensionarii: 14 generali, 183 colonei, 119 locotenent- colonei, 43 maiori, trei capitani, 32 subofiteri, 16 maistri militari.

Platiti ca nababii

In baza solicitarii "Prezent'', MApN ne-a transmis ca, la data de 1 martie a.c., valoarea medie a pensiei militare de stat era de 16,2 milioane lei vechi pentru un pensionar militar cu gradul de colonel si de 26,2 milioane lei vechi pentru un pensionar militar cu gradul de general. Veti vedea insa, in exemplele ce urmeaza, ca persoane suspuse au obtinut, de fapt, venituri cumulate mult mai consistente. Plafon ilustrativ: peste 300 milioane lei vechi anual.

Categoria Resurse Umane

general cu trei stele (r) Ion Gurgu - pensionat anul trecut, conduce in continuare Directia Management Resurse Umane din MApN (aparatul central). Pe site-ul MApN am gasit doar declaratia sa de avere completata in octombrie 2005, care face referire la venitul sau din 2004, de 584,7 milioane lei. Declaratie pe care a retras-o de pe pagina web imediat ce am facut demersurile oficiale legate de subiect. Surse bine informate sustin ca Gurgu ar cumula acum o pensie militara lunara in valoare de 37 milioane lei cu un salariu de civil de peste 30 de milioane. Are un depozit la BRD de jumatate de milliard lei. Foarte interesant este ca si sotia sa cumuleaza pensia militara cu salariul. Mariana Gurgu ajunge la un venit anual de 81, 8 milioane lei. E drept, mult mai mic decit al sotului sau.

general cu trei stele (r) Vasile Constantin Adam - pensionat in iulie 2005, a ramas pe aceeasi functie pe care a fost detasat de MApN, anume de sef al Directiei Speciale din subordinea Secretariatului General al Guvernului. Lui Adam i se mai spune si generalul Suveica, fiindca este inca in relatii foarte bune cu Eugen Bejinariu, fostul ministru PSD, care l-a numit pe functie in anul 2002. Anterior, gen. (r) Adam a fost adjunctul generalului rezervist Gurgu, seful "cadrelor" din MApN. Foarte interesanta este si ascensiunea lui Adam din ultimii ani, in materie de stele de general. A luat trei stele in doar trei ani. Potrivit declaratiei de avere completate in mai 2005, salariul anual realizat in 2004 a fost de 672,4 milioane lei. Anumite surse ne-au precizat ca, pensionindu-se anticipat, Adam ar fi primit ca ajutor de la MApN aproximativ un miliard de lei. Sursele citate spun ca Adam ar cumula acum o pensie de 39 milioane lei cu un salariu lunar de 37 de milioane. 

colonel (r) Ene Enache - a ramas, dupa pensionare, tot seful Serviciului politici resurse umane si nu a completat, asa cum prevede legea, toate rubricile din declaratia sa de avere, referitoare la venitul realizat pe anul 2004. I n documentul intocmit precizeaza ca are un salariu de bugetar, iar sotia, unul confidential. Are doua conturi in valuta, in valoare totala de circa 8.000 de euro. Ene se afla tot in subordinea generalului (r) Gurgu si a luat exemplul unui alt sef de-al sau, generalul Ion Marian care, la fel, nu a completat declaratia de avere potrivit legii.

Categoria economisti

general cu doua stele (r) Teodor Mircea Vasilescu - a ramas dupa pensionare tot sef al Directiei Audit Intern. Cistiga anual, din pensie si salariu, circa 700 milioane lei. Potrivit declaratiei de avere intocmite in martie 2006, care face referire la veniturile obtinute cu un an in urma, Vasilescu a avut un salariu anual de 564,8 milioane lei, a primit ajutor la trecerea in rezerva de peste 560 milioane lei si are o pensie de aproape 90 milioane lei (pentru cele citeva luni din 2005 cind a incasat-o). Are un cont de 7.000 de euro si un altul de 10 milioane lei.

Stefan Fotache - este pensionar militar, dar si salariat civil in MApN, pe post de director adjunct al Directiei Financiar-Contabile. A cumulat in 2004 o pensie anuala de 136,2 milioane lei, cu un salariu de 242,6 milioanei lei. 

Eugenia Roman, sotia gen. Roman de la Comandamentul II Operational Intrunit Buzau, este economist la UM 02238 Chitila, de unde a primit in 2004 un salariu de 132 milioane lei, plus pensia militara de la MApN, de 204 milioane lei..

Categoria medici militari

colonelul (r) dr. Petre Ifrim - este director general adjunct medical. Potrivit declaratiei de avere intocmite in aprilie 2005, in 2004 a avut un salariu anual de 227 milioane lei (UM 02417 Focsani) si o pensie anuala de 200 milioane lei de la MApN. Are un cont de 86 milioane lei in banca. Sursele noastre sustin ca ar cumula acum o pensie de 24 milioane cu un salariu de peste 23 milioane lunar.

Nicolae Bucur - director adjunct la Directia Medicala din MApN, a cumulat in 2004 un salariu de civil de 249,2 milioane lei de la MApN, cu pensia militara de 200 milioane lei.

Victor Voicu - director al Centrului de Cercetari Stiintifice Medico-Militare, a cumulat in 2004 salariul de civil de 360 milioane lei cu pensia militara de 336 milioane lei.

Mihail Dancescu - director general adjunct medical, a obtinut in 2004 un venit de 268,6 milioane lei de la Spitalul Militar Brasov, ca salariat civil, si o pensie militara de 108 milioane lei.

Viorel Cringu - director medical, a cumulat in 2004 salariul de angajat civil la UM 02175 Constanta, de 217,5 milioane lei, cu pensia militara de 174 milioane lei anual. Mentioneaza depozite bacare de 4.000 dolari si 6.000 de euro si trei apartamente in Constanta.

Ioachim Pop - director administrativ, a primit din bugetul MApN, in 2004, un salariu de angajat civil in valoare de 153 milioane lei si o pensie militara de 156 milioane lei. Potrivit declaratiei sale de avere, are la Trezoreria Cluj- Napoca un imprumut de stat de aproape un miliard lei..

Categoria experti/consilieri

generalul cu trei stele (r) Constantin Gheorghe - pensionat anul trecut, in luna mai, a fost reprezentant militar al Romåniei la NATO si UE. I n prezent este consilier de stat si sef al Departamentului pentru Probleme de Securitate Nationala - Cancelaria primului-ministru. Potrivit declaratiei de avere, intocmita in ianuarie 2006, are un salariu anual de 247 milioane lei de la Guvern si o pensie militara anuala de 300 milioane lei. Are conturi de 165 milioane lei.

general cu doua stele (r) Gheorghe Nicolaescu - fost sef al Directiei Siguranta Militara, a trecut in rezerva si a fost luat sub aripa ministrului Apararii, in calitate de consilier pe probleme de contrainformatii militare. Nu are depusa declaratia de avere pe site-ul MApN. Sursele noastre spun ca ar cumula o pensie de circa 40 de milioane, cu un salariu de aproape 30 milioane.

Vasile Paun, colonel (r) - s-a pensionat anticipat in 2004, actualmente director adjunct al Directiei Generale de Informatii a Apararii. Declaratia sa de avere nu se afla pe site-ul MapN, dar cumuleaza pensia militara cu salariul de angajat civil al MApN.

Grigore Buciu - consilier pentru Relatii Publice al secretarului de stat Marius Balu, a cumulat in 2004 salariul de la MApN, pe care a omis sa-l treaca in declaratia de avere, cu pensia de 204 milioane lei anual. Are deschis un depozit bancar in care a depus 400 milioane lei.

colonel (r) Sorin Constantin Ghita - este consilier la UM02535 Bucuresti. Potrivit declaratiei de avere completate in martie 2005, are venituri anuale cumulate din pensie si salariu in jur de 330 de milioane lei. Sotia sa, angajata la Casa OPSNAJ, are un salariu anual de 60 milioane lei si o pensie anuala de 102 milioane lei..

Secrete de serviciu: numele si functia

Desi MApN a acceptat sa faca publice gradele angajatilor care primesc atit pensie militara, cit si salariu, institutia militara a refuzat sa dezvaluie numele si functiile generalilor si coloneilor rezervisti reangajati. Motivatia specialistilor ministerului a fost una cel putin bizara, conceputa mai degraba pentru a le servi drept acoperire: "I n baza Legii 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate si a HG nr.585/2002 pentru aprobarea standardelor nationale de protect ie a informatiilor clasificate in Romånia, MApN a elaborat «Ghidul de clasificare a informat iilor in Armata Romåniei». Potrivit prevederilor din acest Ghid, informatiile privind datele personale si functiile din statele de organizare sint clasificate secret de serviciu". Cu alte cuvinte, numele si functiile angajatilor MApN constituie informatie secreta. Interesant este si ca institutia militara a considerat necesar sa le secretizeze printr-un procedeu intern, in conditiile in care vorbim de MApN, si nu de servicii secrete precum SRI sau SIE, unde foarte multe persoane lucreaza sub acoperire. In MApN exista doar doua directii (spionajul si contraspionajul militar) unde secretizarea acestor informatii este explicabila. Nu ne-ar mira insa daca, la un moment dat, MApN va secretiza si declaratiile de avere ale angajatilor din sistem. Pentru ca, iata, studiindu-le, sintem in masura sa venim cu exemple elocvente, pe care institutia militara ni le-a refuzat, invocind secretul de serviciu. Noroc cu legislat ia actuala in domeniu, care obliga totusi la publicarea lor .


Document Info


Accesari: 6373
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )