CREsTIN DEMOCRAŢIA
Crestin-democratia este o doctrina politica ce a evoluat īn mod preponderent dupa cel de-al doilea razboi mondial. Aparuta ca o reactie la atacurile īmpotriva bisericii si a catolicismului, crestin-democratia reprezinta expresia politica a crestinismului catolic. Crestin-democratia a reprezentat o mediere īntre liberalism (individualism) si socialism (colectivism), aducānd īn politica si elemente noi precum morala crestina si subsidiaritatea. Considerata īn multe 838f53i 55;ari europene drept o forma de neoconservatorism, crestin-democratia se intersecteaza cu conservatorismul īn puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul fata de valorile traditionale, credinta si familia.
Sursele democratiei-crestine sunt diverse, dar esential este gāndirea crestin formulat de filosoful francez Jacques Maritain (1882-1973), care īncearc o reconciliere īntre credint si ratiune, īntre teologie si filosofie, subliniind prioritatea moralei asupra politicii īn baza c reia a fost formulat teza: "crestinism īnseamn democratie". Democratia "īn stil crestin" se bazeaz pe principiul Responsabilit tii Statul crestin-democrat este definit ca un garant al Binelui Comun. Un alt principiu al democratei crestine este organizarea comunitar a societ tii (Subsidiaritatea), fiind sprijinite familia si descentralizarea administrativ , asociatiile si regiunile. Crestin-democratia a avut o contributie deosebit īn unificarea continentului european, avānd rolul de motor al constructiei europene, atunci cānd la mijlocul sec.XX se aflau la guvernare reprezentantii crestin-democrati: Robert Schuman (Franta), Konrad Adenauer (Germania), Alcide de Gasperi (Italia). Īn prezent Uniunea European se sprijin pe trei valori fundamentale: crestinismul, pacea si democratia.
Este dificil de determinat cu exactitate sursa conceptului "popular" si explicarea popularit tii acestuia9. Termenul poate fi catalogat ca ambiguu īn vocabularul politologic, dar poate tocmai ambiguitatea sa īl face s se bucure de atāta succes10. Ce este de remarcat, īns , este faptul c "popular" sau "popularianismul" nu desemneaz vreo doctrin , ca set de idei, principii si solutii politice11. Folosirea sa īn ultimul deceniu se datoreaz , deci, nu impunerii vreunei doctrine "populare", ci mai degrab elasticit tii termenului, care permite reunirea sub aceasi umbrel ideologic a crestin-democratiei, a conservatorismului sau chiar a unor forme de liberalism. Totusi, la īnceputul secolului al XX-lea, popularianismul se impune ca echivalent al crestin-democratiei, cānd a fost preferat din considerente tactice sau doctrinare. Intr-o perioad cānd partidele se adresau unui electorat bine delimitat, gen proletariat sau burghezie, popularii se adresau īntregului popor din perspectiva moralei crestine si a iubirii aproapelui, spre a se deosebi de liberalii burghezi sau de conservatorii elitisti. Dincolo de denumire, este īns indiscutabil originea termenului. De altfel, partidele proto-crestin-democrate s-au numit īn marea lor majoritate "populare".
Popularianismul actual, asadar, reprezint un curent politic, nu doctrinar creat sub imperiul integr rii europene. Este important a se retine, īn acest context, c orice analiz referiroare la partidele populare din Europa trebuie f cute prin prisma fenomenului de integrare european
De altfel, unii cercet tori ai fenomenului crestin-democrat atribuie termenul de "popular" nu unui curent doctrinar delimitabil, ci unui comportament electoral, este adev rat, caracteristic initial partidelor crestin-democrate: acela prin care respectivele partide se adresau īntregii societ ti sau natiuni, nu unei clase sau grup anume.
Plecānd de la doctrina crestin-democrata, popularii pun īn centrul constructiei politice persoana si demnitatea acesteia. Iar unicitatea persoanei este dublata de notiunile de libertate si egalitate, ceea ce reprezinta, īntr-adevar, o depasire a dihotomiei libertate/egalitate care a marcat, vreme de secole, gāndirea politica. Conceptul de libertate īn acceptiune crestin-democrata nu face referire la libertati, asa cum sunt ele aparate de Carta Drepturilor Omului, ci la o libertate īnteleasa ca autonomie si responsabilitate. Ideea de responsabilitate, asociata conceptului de libertate, face legatura cu un alt concept fundamental pentru crestin-democratie: solidaritatea. Solidaritatea devine constientizarea interdependentei dintre persoana si comunitatea īn care aceasta traieste. Īn acest fel, toate actiunile unei persoane vor afecta, īntr-un fel sau altul, existenta celorlalti, ceea ce atrage dupa sine, prin responsabilitate, obligatia de a-i proteja pe cei mai slabi. Acest tip de solidaritate nu este, nici el, similar conceptului social-democrat, el facānd referire la un tip de sprijin care vizeaza egalitatea de sanse si ajutorul pentru dezvoltare, nu crearea unei dependente de ajutorul din partea statului. O alta particularitate la conceptul de solidaritate crestin-democrat este faptul ca nu vizeaza doar timpul prezent, ci, īn egala masura, generatiile viitoare, carora suntem datori sa le asiguram cel putin aceleasi preconditii de dezvoltare care ne-au fost asigurate noua.
Subsidiaritatea, unul dintre cei mai importanti piloni ai constructiei europene, este tot un construct al actualilor populari. Acest principiu īnseamna ca puterea trebuie adusa la nivelul care corespunde cel mai bine comandamentelor de solidaritate, eficacitate si participare a cetatenilor. Īn egala masura, īnseamna īnsa ca decidenti din rangurile superioare ale ierarhiei administrative trebuie sa sprijine nivelurile de baza īn īndeplinirea sarcinilor.
Un lucru pare limpede: dincolo de apartenenta lor european , partidele din Partidul Popular European vor continua s propov duiasc īn plan intern doctrinele care le-au consacrat: crestin-democrat sau conservatoare. Sintagma "popular" apartine unui comportament supranational, european.
Nu este mai putin adev rat c termenul "popular" prin simplitatea si atractivitatea sa are sansa s se impuna īn limbajul politic din Romānia chiar īntr-o form distorsionat , de genul "doctrin popular ". Īn perioada postbelic , crestin-democratia a beneficiat de un culoar politic favorabil. Liberalismul intrase demult īn deriv , atāt ideologic cāt si politic , socialismul era privit cu suspiciune din cauza īnrudirii sale cu comunismul de tip sovietic, deci nu īntāmpl tor propunerile crestin-democrate au avut succes de cauz , fapt cu atāt mai notabil cu cāt pān la al doilea r zboi mondial rezultatele electorale fuseser mai degrab modeste. Partidele crestin-democrate au beneficiat si de o modificare de paradigm īn abordarea organizatoric a partidelor clasice; refuzānd organizarea de partide de cadre, cu apel c tre notabili, sau de cel de partid de mas , cu apel īn special c tre proletariat, crestin-democratii au impus partidul de tip catch-all, partidul trans-clasic, cu apel la toate grupurile socio-profesionale din electorat. De altfel, o parte dintre crestin-democrati au respins titulatura de "partid", īn favoarea celei de "miscare" sau "uniune". Īncepānd cu 1945 īn Italia sau 1949 īn Germania, precum si īn Franta, Belgia, Olanda sau Luxemburg, īn diferite coalitii, crestin-democratii s-au instalat la putere, cu destul succes si pentru lungi perioade de timp.
Nu īntāmpl tor, aceste state au fost cele care au fondat Comunitatea European a Carbunelui si Otelului. De altfel, dintre p rintii fondatori, de Gasperi, Adenauer si Schuman erau crestin-democrati, iar Monnet a primit o serioas educatie catolic . Nu e nici o exagerare deci īn a afirma c Europa comunitar a anilor '50 si '60 datora mult crestin-democratiei si ideilor acesteia de cooperare transnational . Īn mod firesc, federatiile sau uniunile de partide crestin-democrate erau alc tuite sau atr geau partide crestin-democrate pure.
Problemele doctrinare au ap rut īncepānd cu anii '70. Se pot identifica trei cauze pentru explicarea lor: (a) dezbaterile cauzate de Consiliul al II-lea al Vaticanului, (b) dificultatea de pozitionare fat de misc rile sociale īncepute īn 1968, (c) alunecarea spre stānga a partidelor social-democrate, ceea ce a cauzat o miscare simetric , spre dreapta, a unora dintre partidele liberale si conservatoare, fapt ce a l sat izolate īn centru partidele crestin-democrate. Nu trebuie omis faptul c partidele crestin-democrate, aflate aproape neīncetat la guvernare timp de dou decenii īn Belgia, Italia, Germania sau Olanda, au fost atinse de uzura specific guvern rii.
Tot īn deceniul analizat a avut loc prima l rgire a CE si se prefigura valul urm tor, cel al statelor sud-europene. Primele state admise īn Comunitatea European , Marea Britanie, Danemarca, Irlanda, nu aveau partide crestin-democrate. Luat singular, aceast l rgire poate nu ar fi fost de natur s cauzeze vreo dilem doctrinar crestin-democratilor grupati īn UECD (vezi infra) sau ulterior īn PPE, īns coroborat cu primele alegeri directe ale PE si cu cresterea īn important a acestuia a fost un motiv suficient pentru dilutiile doctrinare ce au urmat.
Democratia crestina a īnceput sa se contureze īn ultimul patrar al secolului al XIX-lea, ca o reactie la individualism si anticlericanism. A īmbinat conceptia catolica despre justitia sociala si economica cu conceptia liberala asupra democratiei politice, apropiindu-se si de conservatorism, prin sustinerea valorilor traditionale. Un rol important īn aparitia sa l-a avut papa Leon al XIII-lea, prin elaborarea conceptiei sociale a catolicismului, care a vizat īnnoirea bisericii si deschiderea ei spre societate.Democratia crestina va cāstiga teren abia dupa al doilea razboi mondial, cānd seva afirma īn numeroase tari europene, precum si īn cāteva tari latino-americane.
Īn Europa, a parcurs trei etape
Anii '40 -'50 au īnsemnat afirmare īn forta, ascensiunea fiind explicabila īnconditiile īn care dreapta fusese discreditata de fascism, stānga de stalinism, iarideologiile si partidele traditionale erau blamate pentru incapacitatea de a se opuneextremismelor si dezastrelor pe care acestea le-au provocat. Partidele crestindemocrates-au consolidat o data cu intensificarea razboiului rece, pentru ca erauconsiderate principalul bastion īmpotriva comunismului. Pe masura ce se faceaupasi īn integrarea europeana aceste partide se afirmau ca principali sustinatori aiprocesului.
Anii '60- īnceputul anilor '70 au marcat un oarecare declin, īn conditiile īn carecomunismul sovietic aparea a fi mai putin amenintator, iar socialistii occidentalicāstigau teren, atragānd si sindicate care anterior se aflasera sub influenta crestindemocratiei. La acestea se adauga afirmarea unei subculturi a tineretului care īlīndeparta de valorile traditionale.
Din a doua jumatate a anilor '70 se produce o adevarata renastere a crestindemocratiei, explicabila prin preocuparile pentru problemele sociale, dar si pentruaprofundarea si extinderea procesului de integrare europeana.
Coordonate majore (asa cum au fost relevate de Wilfried Martens, lider aldemocratiei crestine europene):
Filosofia politica a democratiei crestine se exprima prin "personalismul comunitarsau social" de inspiratie crestina, la baza caruia se afla doua principiifundamentale: persoana umana este esentiala; societatea trebuie sa secaracterizeze prin comuniune si fraternitate; scopul statului fiind acela de aasigura binele tuturor;
Conceptul "economie sociala de piata", lansat īn Germania imediat dupa razboi, īsi pastreaza valabilitatea, vizānd combinarea īntre economia de piata si protectia sociala a individului; Partidul Popular European, primul partid transnational, (īnfiintat īn 1979, acāstigat cele mai multe locuri īn Parlamentul European la alegerile din 1999 si, respectiv, 2004), ce reuneste "democrat-crestinii si cei apropiati lor", este sustinator al unei Constitutii europene care sa se inspire din trei principiifundamentale: subsidiaritatii, federalist si democratic.Aceste caracteristici īndreptatesc amplasarea ideologiei crestin-democrate si apartidelor care o sustin īn zona de centru a spectrului politic.
Bibliografie
1.Maritain Jacques, The Rights of Man and NArutal Law, Ed. Phoenix Books, Chicago, 1951
2.Maritain Jaques, Man and the state, Ed. Phoenix Books, Chicago, 1951
3.Jean-Dominique Durand, Europa democratiei crestine, Iasi, Institutul European, 2004.
4.Enyedi Zsolt, "Crestin-democratia", īn Alina Mungiu-Pippidi (coord.), Doctrine politice, Iasi, Polirom, 1998, pp. 145-165.
Test de autoevaluare
1. Care dintre obiectivele de mai jos sunt fundamentale pentru democratia crestina?
a. construirea unei economii sociale de piata
b. adoptarea unei Constitutii europene
c. extinderea influentei bisericii catolice.
2. Partidul Popular European cuprinde
a. numai partide catolice
b. numai partide crestin democrate
c. partide crestin democrate si partide conservatoare.
3. Popularii nu pun īn centrul constructiei politice persoana si demnitatea acesteia:
a. adevarat
b. fals
4. Economia sociala de piata reprezinta:
a. combinarea dintre economia centralizata si protectia sociala a individului
b. combinarea dintre economia descentralizata si politicile publice
c. combinarea dintre protectia sociala a individului si economia de piata.
|
