EVOLUTIA ISTORICA A DEMOCRATIEI

EVOLUŢIA ISTORICĂ A DEMOCRAŢIEI

Formele de organizare democratica a societatii sunt stâns legate de primele comunitati umane. Democratia a fost si a rîmas un factor care, de-a lungul veacurilor, a conditionat si deci a însotit progresul social.

democratia, ca forma de organizare si conducere politica a societatii o întâlnim în orânduirea sclavagista si este strâns legata de aparitia statului, ca principal instrument politic de organizare si co0nducere a societatii. Formele clasice de exprimare a democratiei în perioada respectiva au constat în :

elaborarea unei legislatii care prevedea anumite drepturi si libertati pentru cetateni;

încercarea de a situa dreptul la baza organizarii sociale;

crearea unui mecanism care sa asigure alegerea libera a unor organisme ale puterii de stat sau a unor conducatori la nivelul puterii de stat centrale si locale. Sunt cunoscute în acest sens, formele democratice de organizare ale Greciei si Romei antice.

a. În Grecia antica, în epoca homeriana (sec.XII-VIII.î.e.n.) organele de conducere erau: bazileul - cu puteri limitate, statul- ca for consultativ al bazileului si adunarea poporului (demosul) - ca putere suprema. În secolul VIII î.e.n. regalitatea (bazileii) a fost înlaturata. Conducerea ateniana a fost luata de noua arhonti (conducatori), alesi în fiecare an din rându 939i86j l eupatrizilor (aristocratia gentilica).

Cele mai înalte forme ale democratiei ateniene au fost atinse în secolele VI si V î.e.n., în mod deosebit în vremea lui Clistene si Pericle care au introdus drepturi egale de participare la conducere pentru toti cvetatenii atenieni. Participarea demosului la conducerea statului a primit numele de democratie.

Astfel, în timp ce Sparta s-a constituit, ca urmare a legilor lui Licurg, într-un stat sclavagist, oligarhic, prin organizarea într-o clasa militarist aristocratica a polisului dominând în mod absolut peste masa periecilor (poporul de rând), a ilotilor si a sclavilor, Atena a cunoscut de la Solomon la Pericle un complex social-politic, înscriind în istorie paradigma (modelul ) democratiei.

Conceputa ca forma de organizare în care puterea de stat apartine oamenilor liberi, democratia ateniana a reprezentat o forma de guvernare sclavagista, fiind în esenta statul proprietarilor de sclavi. În împrejurarile istorice respective democratia (guvernarea poporului) si oligarhia (guvernarea aristocratiei) au devenit doua alternative politice fundamental opuse cu privire la organizarea si conducerea polisului grecesc. Democratia care s-a afirmat pe Acropole în urma cu doua milenii si jumatate constituie o componenta de seama a civilizatiei grecesti ce s-a transmis peste secole, având o importanta contributie la progresul umanitatii.

b. În Roma antica, statul roman în perioada regalitatii (753-509 î.e.n.) era condus de un rege ajutat de senat, rolul superior avându-l initial adunarea poporului, care alegea pe rege, declara razboi etc.

Descendenta a unei democratii militare, republica romana a constituit forma de stat sclavagist prin care doua caste de origine gentilica au fuzionat sub impulsul relatiilor economice întemeiate pe proprietatea privata si pe exploatare si au determinat o noua structura a comunitatii, în functie de relatiile de clasa formate pe aceasta baza . În perioada republicii romane (509-27 î.e.n) puterea civila si militara era încredintata la doi magistrati (consuli) alesi pe un timp de un an dintre patricieni si detineau puterea suprema în stat. Treptat, pe masura perfectionarii regimului democratic al republicii romane, au fost înfiintate noi magistraturi care au dus la separarea puterilor în stat: pretori, cenzori, chestori. Institutia suprema de conducere a republicii era senatul, alcatuit din trei sute de patricieni alesi pe viata.

Lipsa de drepturi, inclusiv politice, a plebei, a determinat declansarea luptei acesteia pentru participarea la viata politica, lupta care s-a soldat cu obtinerea mai multor drepturi:plebeii sa aiba doi tribuni pentru apararea intereselor lor, cu putere de veto;dreptul ca unui din cei doi consuli sa fie plebeu; dreptul ca plebeii sa poata fi alesi cenzori, chestori, prefori etc. În felul acesta, lupta dintre patricieni (aristocratie) si plebei (producatorii valorilor materiale) a condus la lichidarea inegalitatilor politice si civile dintre cele doua categorii sociale.

Legislatia romana si institutiile sale democratice au fost si au ramas în admiratia tuturor timpurilor

Totusi, datorita bazei de clasa a societatii, care era alcatuita din stapâni de sclavi si sclavi, democratia acelei perioade avea limitele sale istorice: democratia în acel timp nu a fost un fenomen permanent, ea alternând cu forme dictatoriale de organizare politica; democratia în slavagism cuprindea numai o parte a societatii; conducerea se realiza întradevar cu consimtamântul cetatenilor, prin consultarea acestora, dar cetatenii cuprindeau numai stapânii de sclavi si oamenii liberi, sclavii nefacând parte din rândul cetatenilor.

Factorul determinant care a impus aceasta limita a democratiei a fost constituit din raporturile de proprietate, exprimate în proprietatea absoluta a stapânului asupra sclavului.

În orânduirea feudala, desi raporturile de proprietate si sociale se schimba, feudalul exercita drepturi partiale asupra iobagului, organizarea democratica a societatii marcheaza un mare regres fata de antichitate, ceea ce se va rasfrânge în sfera întregii vieti economice, sociale, politice si spirituale. Regimurile absolutiste devin o caracteristica a organizarii si conducerii politico-sociale, omenirea intrând într-un con de umbra pe coordonatele devenirii sale, din care va iesi cu mare dificultate. Puterea absoluta a monarhului emana, în conceptiile politice de atunci, de la Dumnezeu, iar poporul era complet ignorat. Cu toate acestea, si în feudalism se întâlnesc forme de organizare democratica la nivele de localitati si anumite comunitati (de exemplu în republicile italiene: Venetia, Geneva, Milano, Pisa, Florenta).

În perioada de trecere de la orânduirea feudala la orânduirea capitalista si mai departe în conditiile capitalismului se realizeaza un mare progres si pe calea organizarii democratice a societatii, progres ce nu a fost egalat de alte perioade de dezvoltare sociala.

Acest progres a fost generat de însusi caracteristicile orânduirii capitaliste care, fata de orânduirile sociale anterioare, a asezat dezvoltarea economica pe criterii strict

economice de eficienta si rentabilitate, de libertate a fortei de munca ce a impus si libertatea economica a individului si a organizarii democratice a vietii sociale. Concurentei din domeniul economic i-au corespuns mai multe optiuni privind organizarea si conducerea sociala. Acest fapt a permis o dezvoltare democratica a societatii, care a constituit conditia sine-gua-non a permanentei dezvoltari si consolidari a capitalismului.

În felul acesta capitalismul a pus politicul în slujba economicului, fapt ce a permis o dezvoltare fara precedent a vietii economice, a gradului de civilizatie materiala si spirituala a omenirii.

Progresul realizat de capitalism pe linia dezvoltarii democratiei este evident, de netagaduit. Odata cu pregatirea si înfaptuirea revolutiilor burgheze au fost proclamate, pentru prima data în istorie, drepturile si libertatile fundamentale ale omului si popoarelor care au fost înscrise în proclamatii si legi. " Proclamatiile" drepturilor omului au constituit elemente de baza ale platformelor program privind dezvoltarea democratica a societatii si ele îsi pastreaza actualitatea si în continuare, în prezent. În acest sens pot fi amintite:

Declaratia drepturilor din Anglia (1688);

Declaratia de independenta a S.U.A. (1766);

Declaratia drepturilor omului si cetatenilor din Franta (1789);

Drepturile prevazute în Carta ONU, precum si declaratiile privind drepturile omului, mai ales de la Helsinki (1975) si Viena (1989).

În acestea sunt prevazute drepturi si libertati precum:

egalitatea în drepturi a tuturor cetatenilor si popoarelor fara nici un fel de discriminare;

organizarea si exprimarea libera a tuturor cetatenilor;

posibilitati egale de instruire si pregatire, de a munci, de a circula liber, de a-si stabili domiciliu în tara unde doreste;

dreptul la existenta decenta si la viata etc.

În prezent în organismele ONU si în alte organisme internationale, are loc un schimb intens de pareri asupra transpunerii în viata a acestor drepturi si libertati. Se pot remarca dezvoltari încurajatoare în aceasta directie, dar si îngrijorari în legatura cu unele încalcari ale acestor principii.

Exercitarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si popoarelor este în strânsa legatura cu manifestarea unor responsabilitati, a respectarii unor obligatii si îndatoriri care sa faca posibila manifestarea drepturilor si libertatilor respective.

Drepturile si libertatile proclamate au fost legiferate, tot pentru prima data în istorie, prin adoptarea unor legi, inclusiv a legii fundamentale- constitutia, care au creat cadrul legal al statului de drept, un mecanism democratic în care sa se asigure:

votul universal, direct si secret

separatia puterilor în stat;

alegerea organelor puterii de stat de catre popor;

crearea sistemului politic, bazat pe pluralism politic, inclusiv pe pluripartidism;

garantarea prin lege a exercitarii drepturilor si libertatilor;

libertatea presei vorbite si scrise, libera circulatie a informatiei în general etc.

Toate acestea au facut ca, de-a lungul anilor, în multe tari capitaliste sa se statorniceasca sisteme democratice puternice, ca de pilda democratiile occidentale.

O problema teoretica si practica ce se poate pune este daca aceste democratii occidentale reprezinta modulul unei vieti democratice depline. Desi progresul realizat este de o mare amploare si înca ne egalat, exista o serie de limite care fac ca democratia sa nu-si manifeste în toate împrejurarile si pe deplin virtutile sale generale umane si anume:

a. inegalitatea economica (mentinuta si uneori amplificata de catre capitalism), faptul ca unii sunt proprietari si altii lipsiti de proprietate fac ca exercitarea drepturilor si libertatilor sa nu se produca în egala masura pentru toti cetatenii. Marii proprietari, capitalistii, detinatori ai puterii economice, au mari posibilitati de a-si exercita puterea în stat de a beneficia de drepturi si libertati într-o masura mai mare decât restul cetatenilor, majoritatea salariatilor. Unii politologi occidentali recunosc ca inegalitatea economica îsi pune ampreta asupra democratiei, în capitalism unii fiind "mai egali decât altii

b. inegalitatea cetatenilor pe plan economic, potrivit dialecticii dezvoltarii capitalismului, a generat inegalitate si între tari;

c. inegalitatea economica atât pe plan intern, cât si pe plan extern a generat si genereaza pe scara mare politicianismul, manipularea, neacoperirea cu fapte a unor declaratii si, uneori, chiar încalcarea fatisa a unor drepturi si libertati, neacoperirea cu fapte a unor declaratii si, uneori, chiar încalcarea fatisa a unor drepturi si libertati

d. bazat pe inegalitate economica, capitalismul, în situatii de criza, poate sa dea conducerea societatii unor grupuri care înlatura democratia si instaureaza dictaturi totalitare precum fascismul, nazimul etc. Prin urmare, se poate conchide ca burghezia, în anumite împrejurari, pentru a apara interesele unor grupari cu caracter restrâns, recurge la regim dictatorial (realitatea istorica o confirma

e. existenta unei democratii dezvoltate, cu vechi traditii, se datoreaza, nu atât virtutilor burgheziei, cât, mai ales, luptei maselor populare, a diferitelor categorii sociale, care au impus si impun democratia.

Pentru burghezie este preferabil sa conduca democratic, dar nu trebuie uitata politica monopolurilor care pot recurge, în anumite împrejurari, la dictatura. Conducerea democratica sau dictatoriala este, în ultima instanta, rezultatul raporturilor de forte dintre conducatori si condusi

Pe baza unei îndelungate experiente istorice, popoarele au început sa înteleaga ca esentialul pentru progres îl reprezinta democratia

În secolul trecut democratia a primit puternice lovituri prin aparitia unor regimuri totalitare precum cele fasciste si naziste dar si cele socialiste (comuniste). Daca regimurile fasciste si naziste si-au instaurat dictatura în mod fatis, cele comuniste au facut-o în buna parte în numele unei democratii noi, considerata de tip superior-democratia socialista.

Instaurarea sistemului socialist într-un sir de tari dupa primul si cel de-al doilea razboi mondial, prin trasaturile sale de baza, a exclus din start democratia ca forma de organizare si conducere sociala, bazându-se pe regimuri totalitare, pe dictaturi. Viciul de fond al acestei situatii este legat de însusi modul în care a aparut sistemul socialist, precum si de întreaga gândire teoretica si practica ce l-a însotit.

Politicul trebuie sa slujeasca economicului, sa elimine piedicile din calea dezvoltarii sale libere, numai pe criterii de eficienta si rentabilitate, pe baza unui cadru politic democratic. Prin instaurarea socialismului, în pofida experientei acumulate pâna atunci, raportul a fost inversat. Economicul a fost subordonat politicului, iar dictatura si constrângerea au devenit elemente specifice regimului. Instaurarea proprietatii socialiste- care s-a realizat prin intermediul politicului pe cale dictatoriala-, nu numai ca nu a creat baza unei noi democratii, asa cum s-a pretins, ci, dimpotriva, a creat fundamentul economic al statului totalitar. În socialism, economicul - în afara faptului ca s-a dovedit ineficient, fiind creat si mentinut prin masuri extra economice -, a constituit si sursa perpetuarii dictaturii Egalitatea cetatenilor prin intermediul proprietatii socialiste asupra mijloacelor de productie a constituit de fapt, calea prin care cetatenii au fost lipsiti de toate drepturile si libertatile lor firesti, fiind subordonati direct statului. Astfel societatea civila si-a pierdut dreptul ei firesc

Asertiunile ca interesele individuale sunt subordonate celor generale au condus la eludarea drepturilor si libertatilor individuale, cetateanul ne mai putându-se manifesta liber. Pe aceste cai s-a ajuns la un singur partid, la un singur conducator, cu manifestarile cunoscute.

Regimurile comuniste prin specificul si natura lor au fost nu numai regimuri dictatoriale, ci si abuzive, corupte, încarcate de fenomene care au umilit si înjosit fiinta umana, ridicând cultul personalitatii, demagogia, minciuna, crima, abuzurile, coruptia etc. la ranguri de principii ale politicii de stat.  Chiar si legislatia socialista (inclusiv constitutia) era încalcata, statul ne mai fiind un stat de drept, ci unul bazat pe forta, pe represiune, pe dictatura. Aceasta situatie, în perioada de început a socialismului era proclamata ca o virtute. I.V. Stalin, citându-l pe V.I.Lenin spunea ca dictatura proletariatului, în realitate dictatura unui partid sau unui om, trebuie sa se manifeste în cadrul si în afara legii

Comunistii, pe temeiul luptei de clasa care exista ca realitate, au propovaduit ura de clasa si în cele din urma ura fata de om, realitate care explica în mare masura unele manifestari monstruoase ale dictaturii.

Pentru a întelege cum a fost posibil ca, în numele democratiei socialiste, sa se exercite cele mai dure dictaturi, trebuie înfatisate atât cadrele teoretice privind democratia în socialism, cât si faptele concrete ce au avut loc în legatura cu aceasta:

a. marxistii au acreditat ideea ca pentru trecerea la socialism este nevoie de dictatura proletariatului, pe care o considerau ca fiind mai democrata decât orice alta democratie. Aceasta ar rezulta, din punct de vedere marxist, din faptul ca dictatura proletarului reprezinta "dictatura majoritatii exploatate împotriva minoritatii exploatatoare". Oricum, nu poate fi admis ca în vederea instaurarii unei societati "mai bune si mai dreapta"(cum se spunea) sa se instaureze o dictatura, fie ea chiar dictatura proletariatului sau a majoritatii. Regimurile dictatoriale au marcat, întotdeauna, un regres în dezvoltarea sociala ;

b. dictatura instaurata de comunisti nu a fost o dictatura a proletariatului, ci o dictatura a unui grup restrâns din cadrul partidului comunist, ce a propulsat în frunte o persoana care si-a atribuit puteri discretionare, devenind dictator (I.V. Stalin, MaoTzedung etc.);

c. în timpul si dupa cel de-al doilea razboi mondial a avut loc o împartire a sferelor de influenta între marile puteri care a favorizat extinderea si amplificarea regimurilor dictatoriale împotriva vointei popoarelor respective

d. în multe din aceste tari, la sfârsitul perioadei de trecere de la capitalism la socialism, partidele comuniste care reprezentau singurele forte politice conducatoare, dându-si seama de discreditarea completa în ochii popoarelor a oricarui fel de dictatura, au lansat teza democratiei socialiste, ca tip superior de democratie, care ar exista în aceste tari. În acelasi timp, au luat masuri pentru a se da o aparenta de democratie

Duritatea sistemului socialist a constat în faptul ca dictatura, abuzurile, crimele s-au manifestat în numele democratiei, în numele libertatii si dreptatii în viata sociala.

Regimurile de dictatura comunista au fost însotite de demagogie, minciuna, înselatorie, abuzuri ridicate la principii ale puterii de stat. Ele au condus la involutia democratiei si nu la ridicarea acesteia pe trepte superioare.

Democratia, de-a lungul istoriei, s-a dezvoltat si se dezvolta numai în masura în care relatia dintre conducatori si condusi se înclina în favoarea celor din urma, când condusii impun conducatorilor prin modalitati si mijloace variate -respectarea drepturilor fundamentale ale individului si popoarelor.