Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Fatetele "ajutorului fratesc" (1944-1956)

Stiinte politice


Fatetele "ajutorului frătesc



La finele celui de-al doilea razboi mondial, Uniunea Sovietica se numara printre câstigatori, dar era tara care suferise cele mai mari pierderi materiale si umane. Între 1941 si 1945 au murit în razboi sau din cauza efectelor directe ale acestuia cel putin 20 de milioane de oameni, alte 25 de milioane si-au pierdut locuintele, mii de localitati au fost distruse, iar caile de comunicatie se aflau într-o stare jalnica. Agricultura, care tocmai începuse sa-si revina în 1941 dupa urmarile colectivizarii, era total dezorganizata din cauza luptelor purtate pe teritoriul sovietic si a ocupatiei germane, productia industriala fiind si ea cu mult în urma asteptarilor planului cincinal[1].

Era necesara refacerea, dar, pe moment, lipseau resursele. În pla­nurile sale, conducerea sovietica avea în vedere resursele tarii, dar mai ales, lucru asteptat cu multa nerabdare, despagu­bi­rile de razboi din partea statelor foste inamice.

Analizele în legatura cu prognoza dezvoltarii economiei capi­ta­liste sub influenta razboiului, facute de academicienii sovietici sub conducerea lui Evgheni Varga au aratat ca tarile europene vor avea de suferit la sfârsitul conflictului, ca urmare a lipsei de materii prime si a scaderii generale a puterii de cumparare, iar SUA, a caror pro­ductie crescuse enorm, vor fi confruntate cu o criza de supra­pro­duc­tie. De asemenea, au atras atentia ca o conjugare a celor doua crize va duce la o concentrare a puterii capitaliste. Pentru a reduce ur­ma­rile supraproductiei, adica somajul si stocurile de marfa, eco­no­mia americana va încerca sa-si deschida în Europa saracita noi piete de desfacere si investitie, consecinta directa fiind o expan­siune mondiala a capitalismului american. Multi dintre ei sperau sa profite de interesul american în exportul de capital pentru re­cons­truc­tia tarii.

Era oare posibil un credit american pentru Uniunea Sovietica în genul ajutorului economic acordat pe timpul razboiului?

Înca din timpul conflictului mondial, Congresul american s-a opus sa ofere bani cu împrumut dupa terminarea razboiului în ve­de­rea ob­ti­nerii, în schimb, a unor concesii politice din partea sovieticilor[3].

Tatonarile au continuat, iar la 21 februarie 1946, Departamentul de Stat a anuntat guvernul sovietic ca negocierile pentru un credit urmau sa cuprinda revendicarile asupra proprietatilor americane din zonele aflate sub influenta sovietica si pe care acestia si le însusisera în mod injust, ca si dreptul SUA de a participa la reconstructia sta­telor sud-est europene[4]. Aceasta ar fi pus sub semnul întrebarii brâul de securitate pe care si-l crea URSS în zona, iar raspunsul a fost negativ; negocierile sovieto-americane în problema aceasta s-au încheiat în iunie 1946 .

În ofensiva sa spre Berlin armata sovietica ocupase numeroase teritorii, unde a actionat dupa bunul sau plac.

Astfel, actiuni necoordonate de obtinere a unor prazi de razboi au facilitat un transfer urias de bunuri în URSS: instalatii din indus­tria grea, material rulant, rezerve alimentare, animale, depozite de materii si produse, chiar si bunuri de consum si tezaure de arta. Acest tip de prelevari s-au facut de pe teritoriul României, Ungariei, Bul­gariei, al Germaniei, chiar si de pe teritoriul unor tari ca Polonia si Cehoslo­vacia, care nu faceau parte din rândul tarilor foste inamice[6].

Pe termen lung, cele mai importante au fost despagubirile de razboi pe care statele foste inamice au trebuit sa le plateasca Uniunii Sovietice, precum si înfiintarea unor companii mixte aflate sub con­ducere sovietica, care lucrau în sensul "îndreptarii" productiei in­dus­­triale si a politicii comerciale nationale, în fapt pentru ne­ce­si­tatile reconstructiei sovietice. Politica economica sovietica în zona de influenta a Armatei Rosii a stat sub semnul unei reorientari dins­pre pietele vestice spre cea sovietica si al unei exploatari a Europei de Est în interesul unei rapide reluari a procesului de industrializare sovietic, afectat în timpul razboiului .

La Yalta, una dintre problemele-cheie pentru sovietici a fost aceea a stabilirii despagubirilor de razboi germane. Protocolul final sta­bi-lea ca Germaniei sa i se ceara sa plateasca despagubiri cores­pun­za­toare în primul rând tarilor care dusesera cea mai mare povara a raz­bo­iului, suferisera cele mai grele pierderi si contribuisera la obti­nerea victoriei. Despagubirile trebuiau sa ia forma dislocarii indus­triei grele, asa cum doreau sovieticii, dar în scopul "distrugerii poten­ti­alului de razboi al Germaniei", asa cum propusesera brita­nicii. Totodata, aveau sa aiba loc plati anuale ale datoriei, dar pentru o pe­ri­oa­da fixa, iar forta de munca germana statea la dis­po­zitia sovie­ti­cilor. Comisia pentru despagubiri - compusa din repre­zentantii Marii Britanii, Statelor Unite ale Americii si Uniunii Sovietice - urma sa se întâl­neasca la Moscova. În privinta problemei extrem de im­por­tante a fixarii sumei totale pe care Germania trebuia s-o pla­teasca, liderii aliati au hotarât ca delegatiile sovietica si americana sa supuna Comisiei pentru despagubiri o propunere, cerând ca ea sa ia în discutie suma de 20 miliarde de dolari, din care sovieticii sa pri­measca jumatate. Britanicii, desi au fost de acord ca propunerea sa fie înaintata, nu doreau sa accepte cifrele înainte ca problema sa fie discutata de catre comisie .

Protocolul celeilalte mari conferinte, cea de la Potsdam, a sti­pulat faptul ca sovieticii aveau dreptul sa ia de la germani, ca repa­ratii de razboi, bunuri de productie curenta si sa faca prelevarea prin demontare a unor mijloace fixe din zona lor de ocupatie ger­mana. De asemenea, aveau dreptul sa preia un sfert din echi­pa­mentul de­montat si considerat de prisos pentru productia de pace a zonelor de ocupatie occidentala ale Germaniei; puteau prelua doua ci 11511c210l ncimi în mod liber, restul prin compensatie cu exporturi sovietice de produse alimentare si de carbuni[9]. În acelasi timp, guvernul so­vie­tic "renunta la orice pretentii cu privire la actiunile între­prinde­rilor germane situate în zonele de ocupatie occidentala ale Germa­niei, precum si la activele externe germane, aflate în orice tara, cu exceptia celor aflate în Bulgaria, România, Ungaria, Finlanda si Aus­tria Orientala" si "nu ridica pretentii cu privire la aurul capturat de trupele aliate în Ger­mania", astfel încât guvernele Marii Britanii si Statelor Unite ale Americii sa renunte la pretentiile lor cu privire la actiunile întreprin­derilor germane din zona de ocupatie rasariteana a Ger­ma­niei, pre­cum si la activele externe germane din România, Bulgaria, Ungaria, Finlanda si Austria Orientala .

Denuntând "jaful practicat de germani sub masca legali­tatii", responsabilii sovietici au afirmat în timpul razboiului ca, dupa înfrân­gerea Germaniei, "toate proprietatile acaparate de capitalistii ger­mani în tarile ocupate vor fi returnate acestor tari". Mai mult, comertul cu Germania a fost prezentat ca un "jaf pe fata", efectuat gratie unor trucuri financiare .

La sfârsitul razboiului, doar tarile aliate, Polonia, Cehoslovacia si Iugoslavia, si-au recapatat "bunurile germane"; din tarile foste inamice, URSS a cerut, a obtinut si a preluat aceste bunuri, în ciuda faptului ca foarte multe dintre ele fusesera trecute în mod fraudulos în posesia unor persoane fizice sau juridice germane.

Tratatele de pace semnate la Paris au inclus articole cu privire la bunurile germane din Ungaria (art. 28 din tratatul cu aceasta tara), Romania (art. 26) si Bulgaria (art. 24). Mai mult, Tratatul de pace cu Italia, prin art. 24, transfera Uniunii Sovietice bunurile italiene din tarile nominalizate mai sus[12].

Sovieticii au reusit sa scoata profit si din comertul acestor tari cu Germania, obligându-le sa fie de acord cu renuntarea la creantele lor împotriva Germaniei, creante provenind din contracte derulate în perioada 1 septembrie 1939 (înainte de intrarea acestor tari în raz­boi)-8 mai 1945 (cu mult timp dupa întoarcerea, de catre Româ­nia, a armelor împotriva Germaniei). În schimb, erau obligate sa pla­teasca creantele lor fata de Germania, creante provenite din deru­larea acelorasi contracte (art. 28 din Tratatul de pace cu România, art. 30 din cel cu Ungaria si art. 26 din cel cu Bulgaria) .

Trebuie mentionate si conditiile economice înrobitoare pro­ve­nind, înainte de semnarea tratatelor de pace, din conventiile de ar­mis­titiu; pentru ca luptasera direct împotriva URSS, România si Ungaria au fost obligate sa-i livreze, din productia lor curenta, bunuri în valoare de 300 si respectiv 200 de milioane de dolari. Ungaria, spre exemplu, a început livrarile în 1945 si le-a declarat ter­minate în ianuarie 1953, în cazul sau, plata reparatiilor catre URSS fiind prioritara celor catre Cehoslovacia si Iugoslavia[14].

În acest mod, tarile enumerate au trecut de la protectoratul eco­nomic german la cel sovietic, Uniunea Sovietica înregistrând un record: la sfârsitul razboiului, pentru prima data în istoria sa, fara a contribui cu capital, a devenit cel mai mare "investitor" strain din zona, fapt de o mare importanta în integrarea sud-estului Europei în sfera de influenta sovietica.

Societatile mixte au reprezentat pentru URSS un mod inteligent de a patrunde în viata economica a tarilor din sud-estul Europei. Aces­tea au fost organizate "pe principii de paritate", participarea sovietica constând din "bunurile germane" de pe teritoriul acestor tari si din ceva utilaje aduse din propriul patrimoniu national. Parti­ci­parea la profit urma sa fie si ea egala, însa sovieticii au avut grija sa dirijeze activitatea acestor companii în sensul refacerii propriei economii, timp în care întreaga Europa se confrunta cu problemele înlaturarii efectelor razboiului.

Prima companie de acest fel a fost "Sovrompetrol", în România, unde, în perioada 1945-1952, s-au înfiintat nu mai putin de 16 astfel de societati.

În Bulgaria au functionat cinci companii mixte: "Gorubso" - pentru exploatarea carbunelui, petrolului, plumbului, zincului si argintului (din 1946); "Tabso" - companie aeriana civila (din 1949); "Korbso" - detinea monopolul constructiei de nave (din 1950); "Sovbolstroi" - pentru constructii industriale si de locuinte si Com­pania miniera sovieto-bulgara pentru exploatarea uraniului[15].

Companii importante de pe teritoriul Ungariei au fost transferate în proprietatea URSS, în contul averilor germane. Astfel, Compania "Felton si Guillaume" avea practic o pozitie de monopol în pro­ductia de cabluri, instalatii electrice si alte produse similare, Banca Generala de Credit a Ungariei fiind si ea una dintre cele mai im­por­tante din tara[16].

Începând cu anul 1946, au fost create opt societati mixte în Unga­­ria, printre care: "Meszhart" - pentru navigatia pe Dunare; "Maszovlet" - companie aeriana civila; o companie miniera; "Maszobal" - companie pentru constructia si asamblarea fabricilor din industria bauxitei, ce se mai ocupa si de exploatarea miniera a bauxitei; "Maszvol" - pentru prospectarea terenurilor si extractia petrolului; "Molaj" - pentru procesarea si valorificarea petrolului brut provenit de la "Maszvol" si de la alte companii petroliere[17].

Pe lânga companiile mixte, au existat în aceste tari si companii sovietice.

În viitoarea RDG, peste 200 de întreprinderi (din sectoarele indus­triale de baza: energie, industrie chimica, metalurgie etc.) au fost trans­­formate în "Societati sovietice pe actiuni" (SAG), conduse în exclusivitate de sovietici, care controlau astfel - în folosul lor - o buna parte din sursele de energie si industria grea a tarii. În 1948, SAG-urile foloseau 525 000 de muncitori si tehnicieni germani. State în stat, ele aveau planuri proprii si dispuneau de întreaga productie în profitul lor, productie pe care o trimiteau în URSS sau pe care o vindeau în Germania (într-o proportie de 25-30%)[18].

Experienta iugoslavilor în acest domeniu a fost povestita de aces­tia dupa ruptura din 1948. Companiile mixte sovieto-iugoslave au fost fondate ca urmare a conventiei comerciale din 4 februarie 1947, ce avea la baza acordul de cooperare economica dintre Uniu­nea Sovietica si Iugoslavia din 8 iunie 1946. Constituite în 1947, societatile "Justa" (aviatie civila) si "Juspad" (pentru navi­ga­tia pe Dunare) au fost lichidate la jumatatea lui 1949. Propunerea de lichi­dare a fost avansata de Iugoslavia prin nota din 16 martie 1949, acceptata de URSS la 25 martie 1949[19].

Companiile erau complet dominate de sovietici. Directorul de la "Justa", cetatean sovietic, executa ordinele Mos­co­vei fara sa tina seama de hotarârile Consiliului de Administratie. Varianta sovietica a "egali­tatii în drepturi" si-a spus cuvântul si în privinta evaluarii contri­butiei fiecarei parti. Astfel, un avion adus de sovietici a fost evaluat la 4,5 milioane de dinari, el nefiind nou, pentru acelasi avion cerându-se la lichidare 7 milioane de dinari. Pe de alta parte, un aeroport construit de iugos­lavi a fost evaluat la 71 de milioane de dinari, în timp ce pe acestia îi costase cel putin un miliard de dinari.

Presa iugoslava s-a plâns ca "Justa" acaparase toate liniile aerie­ne profitabile, inclusiv pe cele de legatura cu strainatatea, lasându-le pe celelalte în seama companiei aeriene iugoslave "Jat". "Justa" nu a platit taxe tarii pe al carui teritoriu functiona, ba, mai mult, a insis­tat ca "Jat" sa plateasca taxe pentru utilizarea aeroporturilor iugos­lave. La rândul sau, "Juspad" a practicat tarife mai mari la trans­por­tul de bunuri iugoslave în comparatie cu tarifele la transportul de bunuri sovietice. Dupa lichidare, oficialii sovietici au demontat si transpor­tat în URSS si bunuri contributie a partii iugoslave.

În România, Ungaria si Bulgaria, aceste societati mixte au exer­citat un cvasimonopol în majoritatea ramurilor economice. Toate aceste companii aveau directori sovietici cu putere de decizie spo­rita. Toate conventiile de constituire precizau exceptarea lor de la plata taxelor, fie ca era vorba de taxe de înregistrare sau de taxe va­ma­le. Se lasa la latitudinea societatii modul de reglementare a co­mer­tului exterior. Din momentul fondarii, profiturile le erau garan­tate de gu­vernul statului pe al carui teritoriu se aflau; daca nu realizau pro­fituri, statul respectiv trebuia sa le asigure din propriul buget. Aveau drept de extrateritorialitate, de vreme ce jumatate din actiunile lor apar­tineau statului sovietic. Bucurându-se de acest drept, puteau sa ghi­deze planurile economiilor locale dupa bunul lor plac. De exem­plu, URSS, care prin "Sovromgaz" controla rezervele de gaz natural din România, a putut încuraja formarea unei com­panii mixte româno-un­gare, "Romagchim", planuri în acest sens fiind elaborate în 1953[21].

O simpla întelegere între directorii generali ai acestor societati, din aceeasi tara sau din tari diferite, era suficienta pentru crearea unui car­tel care sa izoleze orice alta companie din zona, exact cum se întâm­plase în cazul concurentei neloiale a "Justa" fata de "Jat".[22]

Anul 1947 avea sa fie unul foarte important pentru bipolarizarea lumii postbelice si prin atragerea definitiva a acestor tari în sfera de influenta politica si economica a Uniunii Sovietice.

Dupa ce la 12 martie 1947 americanii lansasera "Doctrina Truman" pentru a nu lasa Grecia si Turcia sa intre sub dominatia Moscovei, la data de 5 iunie acelasi an, în fata studentilor de la Harvard, secre­ta­rul de stat american George Marshall prezenta directivele planului de redresare economica europeana, plan ce-i va purta numele. Spu­nea Marshall atunci: "Politica noastra e îndreptata nu împotriva unei tari sau doctrine, ci împotriva foamei, saraciei, disperarii si hao­sului. [.] Guvernele, partidele politice sau grupurile care cauta sa per­pe­tueze mizeria umana, pentru ca apoi sa profite de pe urma sa [.], vor gasi însa opozitia politica a Statelor Unite ale Americii" . Desi nu s-au facut nominalizari, era clar ca Marshall se referea la Uniu­nea Sovietica si la guvernele instaurate de ea în tarile satelite. Totusi, la invitatia americana, adresata reprezentantilor tarilor europene de a veni pe 27 iunie la Paris pentru a purta discutii în legatura cu planul propus, sovieticii nu au dat un raspuns negativ.

O parere clara nu se formulase înca, dar existau suspiciuni. Nicolai Novikov, ambasadorul sovietic la Washington, îl prezenta ca pe o amenintare clara la adresa URSS[24].

Academicianul Varga avea o parere mult mai nuantata; el consi­dera ca americanii doreau sa-si demonstreze superioritatea asupra Europei, din moment ce au cerut ca toate tarile europene, împreuna, sa faca o propunere partii americane si, în acelasi timp, sa creeze un bloc antisovietic în Europa, daca URSS refuza planul. De asemenea, Varga a pledat pentru prezenta unei delegatii sovietice la Paris pen­tru tatonarea terenului si în speranta obtinerii unui ajutor eco­no­mic pentru refacerea URSS, specificând ca SUA doreau sa ajute Europa ajutându-se pe sine, nedorind sa se ajunga la o criza de su­pra­productie asemanatoare celei din perioada interbelica[25]. Intere­sul ame­rican pentru refacerea Germaniei a fost si el sesizat de Varga în mod corect . Industria germana era motorul refacerii eco­nomice a Euro­pei, iar o cadere totala a acesteia în mâinile sovie­ti­ci­lor ar fi peri­clitat pozitia Statelor Unite ale Americii în Europa si ar fi com­promis de­mocratia occidentala . Planul Marshall nu era decât vac­cinul realizat pentru combaterea bolii.

Delegatia sovietica a fost prezenta la Paris, însa, la auzul dorintei occidentalilor de a se realiza un organism economic supranational care sa primeasca si sa monitorizeze ajutorul american, Molotov, considerând-o "incompatibila cu pastrarea suveranitatii nationale", a parasit conferinta[28].

Exista documente în arhivele americane care dovedesc ca para­si­rea conferintei de catre sovietici era exact lucrul pe care si-l doreau cel mai mult în acel moment anglo-franco-americanii, ce se temeau ca prezenta sovietica putea sa puna în pericol aplicarea planului[29].

La finalul conferintei, ministrii de Externe francez si britanic, pe 4 iulie, au adresat celor 22 de guverne europene, adica tuturor gu­ver­nelor în afara de cel sovietic si cel spaniol, invitatia de a discuta, pe 12 iulie, la Paris, despre procedeele franco-britanice de abordare a ofertei lui Marshall[30].

Guvernul ceh si cel polonez erau dispuse sa participe la Planul Marshall în dorinta de a-si orienta economia spre Vest. Guvernul ungar a cerut permisiunea administratiei militare sovietice sa mear­ga la Paris. Chiar si guvernele bulgar si albanez s-au aratat interesate de participare. Mai prudente, guvernele României si Iugoslaviei au cerut parerea Moscovei[31].

Dorinta statelor est-europene de a participa la Planul Marshall chiar si în absenta URSS a nelinistit teribil conducerea sovietica. Aspectul negativ al ofertei americane, deschiderea Europei de Est catre influenta vestica, ameninta sa devina realitate, fara posi­bi­li­ta­tea de a mai realiza ceva "pozitiv", si anume sustinerea reconstruc­tiei sovietice. De aceea, li s-a cerut imediat guvernelor est-europene, sub exercitarea de presiuni, sa-si retraga acordul de participare la Conferinta de la Paris. La 9 iulie, guvernele iugoslav si bulgar au refuzat participarea, ultimul, dupa ce Radio Moscova o anuntase deja. Au fost urmate de Cehoslovacia si Ungaria la 10 iulie, Româ­nia si Polonia la 11 iulie. Chiar si guvernul Finlandei, dupa discutii aprige, a preferat sa renunte la ajutor decât sa capete un dusman în Uniunea Sovietica[32].

Cum la 16 aprilie 1948 tarile din Europa Occidentala au fondat Organizatia Europeana de Cooperare Economica (OECE) pentru punerea în practica a Planului Marshall, iar în vara aceluiasi an, mai precis în iunie, americanii si anglo-francezii au hotarât aplicarea unei reforme monetare în zona germana de ocupatie occidentala, so­vie­ticii ripostând prin blocada Berlinului, care s-a dovedit în final un esec, si prin crearea, la 5 iunie 1949, a Consiliului Eco­no­mic de Asistenta Mutuala (mai târziu CAER)[33].

Acest Consiliu Economic era vazut de catre sovietici ca o co­misie economica generala pentru toate tarile Cominformului (creat în septembrie 1947 ca un raspuns politic imediat la Planul Marshall), cu exceptia URSS, care îsi pastra hegemonia .

Membrii fondatori au fost: Uniunea Sovietica, România, Polonia Cehoslovacia, Ungaria si Bulgaria. În februarie 1949 a aderat Albania (eliminata in 1961, în urma conflictului cu URSS, si în­lo­cuita cu Mongolia, în iunie 1962), iar în septembrie 1950 Germania Democrata[35].

Formarea consiliului a fost motivata de "necesitatea stabilirii unor strânse legaturi economice între tarile noilor democratii si URSS si de întretinerea acestor legaturi de coordonare a activitatii eco­no­mice, care sa ajute la construirea cu succes a socialismului în tarile de democratie populara si la întarirea întregului lagar demo­cratic", deoarece Statele Unite ale Americii "încearca sa foloseasca planul Marshall îm­potriva intereselor URSS si ale tarilor de demo­cratie populara" . Acest organism urma sa se ocupe de "prelucrarea planurilor de relatii economice dintre tarile noilor democratii si URSS, coor­do­narea planurilor de import-export si supravegherea îndeplinirii pla­nurilor de colaborare economica stabilite" .

Aparut ca un simplu exercitiu demonstrativ, Stalin dorind sa arate ca tarile din blocul comunist nu au nevoie de banii ame­ri­ca­nilor pentru refacere si dezvoltare, CAER a fost lasat sa ve­geteze pâna în a doua jumatate a deceniului sase. Pâna la moartea lui Stalin rolul sau s-a limitat, în fapt, la înregistrarea diverselor acorduri eco­nomice si financiare încheiate între membrii sai.[38]

Lui Stalin nu i-au lipsit nici veleitatile de teoretician, în Pro­ble­mele economice ale socialismului în URSS exprimându-si parerea ca "cea mai importanta sechela economica a celui de-al doilea razboi mondial o constituie existenta a doua tabere opuse [.] noi având astazi doua piete mondiale paralele, ce se confrunta una cu cealalta"[39].

Cea mai mare realizare sovietica din perioada 1949-1956 a fost probabil cea a introducerii, în 1950, a rublei ca standard curent pentru tranzactiile internationale în cadrul blocului sovietic, ceea ce a facut din URSS un arbitru în problema ratei de schimb valutar[40].

În cursul anilor '50 s-a înregistrat o scadere a preturilor mondiale, reflectata si în exporturile sovietice spre tarile capitaliste. Ţarile membre CAER au platit pentru marfurile importate din URSS preturi sensibil mai mari decât cele practicate la produsele similare de firmele occidentale, ce aveau si parametri calitativi superiori.

Din datele aparute în 1959 în revista Osteuropa Wirtschaft rezulta ca, într-o perioada de zece ani (1949-1958), valoarea efectiva a ex­por­­tu­­ri­lor sovietice spre tarile din CAER a fost în medie cu 17% mai ridi­ca­ta fata de nivelul preturilor practicate în comertul cu tarile occidentale.

În schimb, la importurile Uniunii Sovietice din tarile de demo­cra­tie populara, scaderile de preturi apareau mai mici comparativ cu mo­di­ficarile intervenite în schimburile cu firmele din lumea capitalista.

Din studiul realizat de revista mentionata rezulta ca excedentul comercial înregistrat de URSS pe ansamblul relatiilor sale cu tarile est-europene, în intervalul 1949-1958, a fost de 7 miliarde de ruble, din care peste 4,6 miliarde reprezentau consecinta directa a pretu­rilor discriminatorii, net superioare fata de nivelul acceptat în schim­burile cu parteneri din afara lagarului socialist[41]. În felul acesta s-a realizat un îndelung transfer de avutie nationala în favoarea Uniunii Sovietice, care i-a slujit acesteia la sporirea potentialului economic si militar.

O remarca speciala trebuie facuta în cazul consilierilor sovietici prezenti în tarile din zona, deci si în cazul consilierilor pe probleme economice. Trimiterea consilierilor s-a facut ca raspuns la cererile oficiale adresate guvernului sovietic de liderii comunisti ai diferi­telor tari.

Sistemul consilierilor din structurile economice ale tarilor din regiune s-a cristalizat ceva mai târziu decât cel al altor tipuri de consilieri, dar si în cazul lor anii-limita pot fi considerati 1951-1952. Un exemplu îl constituie participarea consilierilor si economistilor sovietici, condusi de I. Zlobin, la derularea reformelor monetare din România, Ungaria, Iugoslavia, Cehoslovacia, Polonia si Bulgaria, la sfârsitul anilor '40 si începutul anilor '50. Ei puteau sa dea sfaturi, dar nu aveau dreptul sa se amestece în adoptarea hotarârilor defini­tive ale conducatorilor locali si nu puteau participa direct la punerea în practica a acestor hotarâri.

Consilierii au fost purtatorii modelului sovietic în tarile în care au mers, ei înlocuind pentru un timp intelectualitatea nationala care, fie fusese lichidata în anii razboiului sau în timpul represaliilor postbelice, fie emigrase sau se afla în opozitie fata de regimul instalat .

Moartea lui Stalin a avut unele efecte benefice asupra situatiei economice a tarilor din zona de influenta sovietica. Exploatarea des­chisa a acestora a fost oarecum modificata, "fermentul politic aju­tând protestul economic"[43].

Revolta muncitorilor din Berlin, "partea cea mai spectaculoasa a agitatiei care a cuprins întreg Estul european în acelasi timp, pe fondul degradarii economice provocate de instalarea structurilor sovie­tice" (Helene Carrere d'Encausse), desi înabusita cu ajutorul trupelor sovietice, a dat de gândit[44]. În plan economic, la 22 august 1953 con­­ducerea sovietica a convenit cu o delegatie din RDG ca toate pla­tile pentru despagubiri si datorii de razboi sa fie anulate în decursul unui an, cheltuielile pentru zona ocupata sa fie drastic mic­sorate, întreprinderile mixte sa devina proprietatea RDG, sa înceapa livrari sovietice de marfuri si RDG sa primeasca un credit în valoare de 485 de milioane de ruble .

În 1954 au fost desfiintate majoritatea întreprinderilor mixte: 12 în România - în urma acordurilor din 31 martie si 18 septembrie; toate cele din Ungaria (incluzând si Banca Comerciala si Industriala Sovietica detinuta de URSS în Ungaria) - acordul din 6 noiembrie; în Bulgaria a mai ramas doar Compania miniera sovieto-bulgara, în urma semnarii acordului din 9 octombrie[46].

Era în mod clar urmarea unei decizii politice, liderii sovietici în­cer­­când sa micsoreze presiunea acumulata în blocul sovietic împo­triva prezentei trupelor, expertilor si a agentilor sovietici de tot felul. Sumele platite pentru rascumpararea partii de participatie sovie­tica la aceste companii au fost privite ca o "a doua runda de repa­ratii", pentru ca obligatiile financiare proveneau din timpul celui de-al doilea razboi mondial[47].

Linistea a durat doar pâna în 1956, când a fost tulburata de revol­tele din Polonia si Ungaria, înabusite tot cu ajutor sovietic.

A fost anul când s-au lichidat si ultimele societati mixte ("So­vrom­petrol" si "Sovromquartit" în România si Compania miniera sovieto-bulgara), nu înainte ca URSS sa-si fi asigurat contracte favo­rabile în privinta extractiilor de uraniu din zona[48].

Orientarea unilaterala a economiilor din tarile din estul Europei spre interesele reconstructiei sovietice a fost abandonata si s-a aprobat de catre noua conducere de la Kremlin o anumita flexi­bi­litate în formularea "drumului national spre socialism"[49].

Guvernul Uniunii Sovietice a fost nevoit sa dea chiar o declaratie "cu privire la bazele dezvoltarii si întaririi prieteniei si colaborarii între URSS si celelalte tari socialiste".

Declaratia specifica faptul ca "în procesul instaurarii noii orân­duiri si al profundelor transformari revolutionare ale relatiilor sociale, au existat numeroase dificultati, sarcini nerezolvate si gre­seli fatise, printre care si greseli în relatiile dintre statele socialiste", însa "Congresul al XX-lea al PCUS a condamnat cu toata hotarârea aceste încalcari si greseli si a trasat sarcina ca în relatiile sociale cu celelalte tari socialiste, Uniunea Sovietica sa înfaptuiasca consec-vent principiile leniniste ale egalitatii în drepturi a popoarelor".

În cuprinsul ei se arata ca a fost determinata de "evenimentele din ultima vreme", guvernul sovietic "fiind acum gata sa discute îm­preuna cu guvernele celorlalte state socialiste masuri care sa asigure dezvoltarea si întarirea continua a legaturilor economice dintre tarile socialiste spre a se înlatura orice posibilitate de încalcare a princi­piului suveranitatii nationale, al avantajului reciproc si egalitatii în drepturi în relatiile economice", acest principiu trebuind "sa se extinda si asupra consilierilor", "întrucât, în prezent, în toate tarile de democratie populara exista cadre nationale calificate în toate dome­niile constructiei economice si militare", iar "guvernul sovietic considera ca trebuie sa examineze de urgenta, împreuna cu celelalte state socialiste, problema utilitatii ramânerii pe viitor în aceste tari a consilierilor sovietici"[50].

Acesti consilieri au fost rechemati în URSS. De asemenea, CAER-ul a intrat într-o noua faza, începând din 1956 coordo­nân­du-se principalii indicatori ai dezvoltarii unor ramuri de productie pentru perioada 1956-1960[51]. Planurile economice ale tarilor mem­bre urmau sa fie intercoordonate, nu doar coordonate cu cel sovie­tic, Uniunea Sovietica acceptând astfel "rolul unui egal printre mem­brii Consiliului" .

Daca perioada 1944-1956 a fost una de grele încercari pentru ta­rile intrate în sfera de influenta sovietica, atât din punct de vedere poli­tic, cât si economic, anul 1956 aducea noi sperante, care aveau însa sa fie destul de repede spulberate.

Verificarea membrilor
Partidului Muncitoresc Român

Nicoleta Ionescu-Gura

În perioada noiembrie 1948-aprilie 1950 s-a facut, "dupa înva­ta­­tura marxist-leninista si experienta partidului bolsevic", veri­fi­carea membrilor Partidului Muncitoresc Român. Anuntata de Gheorghiu-Dej în Raportul Politic prezentat la Congresul I al PMR din februa­rie 1948[53], verificarea avea sa fie hotarâta la Plenara CC al PMR din iunie 1948. La 21 noiembrie 1948 ziarul Scânteia, oficiosul PMR, a publicat hotarârea Biroului Politic al CC al PMR privind începerea verificarii activului si a membrilor de partid. În opinia conducerii partidului, aceasta trebuia sa conduca la întarirea ideologica, politica si organizatorica a partidului deoarece viza îmbunatatirea com­po­zitiei sociale a partidului si a organelor de conducere prin "eli­mi­narea unui numar important de elemente dusmanoase si straine de clasa muncitoare si prin promovarea cu îndrazneala la locuri de conducere a elementelor muncitoresti cele mai bune, mai dotate si devotate care s-au evidentiat în activitatea politica si în productie" . Din decembrie 1947 si pâna în 1952 admiterile în partid au fost oprite, iar pentru cei ramasi s-au operat verificari. S-au stabilit cri­terii mult mai severe de admitere în PMR (PCR), fiind regle­men­tate stagii de candidat, diferentiate pe categorii sociale, acor­dân­du-se înlesniri muncitorilor.

În epurarea în masa a partidului, liderii comunisti de la Bucuresti s-au inspirat din "experienta" PC(b) din URSS, care realizase o asemenea operatie în 1929[55]. "Pentru a duce la bun sfârsit aceasta mare actiune - afirma Iosif Chisinevschi în cadrul Plenarei CC al PMR din 15-17 mai 1950 - au fost studiate aproape toate docu­men­tele sovietice posibile si consider ca raportul facut de Comisia Centrala de Verificare, în care se spune ca partidul nostru s-a inspi­rat în aceasta hotarâre, ca si în întreaga sa activitate, din învatatura despre partid a lui Lenin si Stalin si din marea experienta a parti­dului bolsevic, are deplina dreptate. În întreaga noastra activitate ne-am inspirat din experienta partidului bolsevic. Acesta este un merit al nostru."

Dupa exemplul PC(b) al URSS din anii '30, epurari masive au avut loc în toate partidele comuniste est-europene, urmarea fiind o re­du­­cere substantiala a efectivelor acestora. De pilda, "Partidul Comu­nist Cehoslovac ajunge de la 2 500 000 la 1 500 000, în timp ce PC Maghiar si PC est-german se reduc cu aproape o treime"[56].

De cine au fost facute verificarile? Lucrarile s-au desfasurat dupa un plan întocmit de conducerea partidului si aplicat de Comisia Centrala de Verificare, care-l avea în frunte pe Constantin Pârvulescu. Comisia era formata din membri si activisti ai CC al PMR. În cadrul se­dintei Secretariatului CC al PMR din 27 iulie 1948, Gheorghiu-Dej facea urmatoarele propuneri de persoane pentru Comisia Cen­trala de Verificare, care a fost condusa de Secretariat: I. Chisinevschi, Constantin Pârvulescu, Iosif Ranghet, Vasile Vaida, Ion Vinte, Alexandru Moghioros, Leonte Rautu, Emil Popa, Sasa Rogojinschi, Nicolae Ceausescu, Dumitru Petrescu . Verificarea membrilor PMR a durat un an si jumatate (noiembrie 1948-aprilie 1950). Pâna în iunie 1949 a fost verificat activul de partid din toate judetele, dupa care s-a trecut la cea a membrilor de partid. Membrii CC al PMR, fiind alesi de Congresul PMR, forul suprem al partidului, nu au fost supusi verificarilor.

Epurarea partidului a început cu aparatul CC si judetele indus­triale (Timis, Cluj, Prahova, Resita etc.). Comisiile care au verificat trecutul politic al membrilor de partid cu functii de raspundere în aparatul de partid si de stat au fost prezidate de membri si supleanti ai CC al PMR. La începerea verificarii, 66% din activistii CC erau "tovarasi cu stagiu de partid din ilegalitate sau cu legaturi din ilega­litate"[58]. În urma verificarilor au fost scosi din activitate 11,07% activisti. Majoritatea acestora au fost propusi pentru înlocuire din functia pe care o aveau din cauza ca nu corespundeau datorita trecu­tului lor politic si pentru ca au fost pe frontul antisovietic.

La începerea verificarii, compozitia sociala a activului de partid era de 53,5% muncitori, 15,3% tarani muncitori si 31,2% elemen­te mic burgheze. În urma excluderilor si eliminarilor, activul a fost completat cu elemente muncitoresti, realizându-se o îmbunatatire a compozitiei sociale. În aparatul de partid, la sfârsitul anului 1949, procentul de muncitori era de 63,65%. În aparatul de stat procentul de muncitori care ocupau functii de conducere a crescut de la 24,21 la 39,73%[59].

Au functionat 74 de comisii judetene de verificare care au avut sarcina de a verifica activul de partid, apoi de a organiza si conduce actiunea de verificare a membrilor de partid în judetele respective. Presedintii comisiilor judetene de verificare au fost recrutati dintre activistii de baza. Dintre presedinti, 86,9% erau muncitori, 39,1% membri de partid din ilegalitate, iar 20% erau membri de partid înainte de 6 martie 1945. S-a cautat ca presedintii sa nu fie din jude­tele sau plasile unde se facea verificarea pentru a preveni influenta locala. În toata tara au functionat 945 subcomisii, 76,5% din membrii subcomisiilor fiind scosi din productie si numai 23,5% au fost în prealabil activisti în aparatul de partid sau al organizatiilor de masa.

CC al PMR a elaborat directive pentru uzul presedintilor comi­siilor judetene de verificare în care se aratau criteriile de excludere din partid. Primele vizate erau "elementele exploatatoare" (chiaburi, speculanti, negustori, patroni, administratori de mosie etc.), apoi cei cu activitate în "miscarile fasciste, elemente care au participat la jafuri, asupriri si crime împotriva populatiei sovietice", pentru "acti­vitate dusmanoasa desfasurata dupa 23 august 1944", pentru "des­com­punere morala si abateri grave de la linia partidului", "ele­mente sovine si antisovietice", "social-democratii de dreapta care s-au dovedit a fi spargatori ai unitatii clasei muncitoare". Au fost si multi membri de partid, în special de la sate, tarani saraci si mijlocasi care au refuzat sa se prezinte la verificare, iar din cei verificati, multi au refuzat sa plateasca carnetul de partid. Acestia reprezentau 8,76% (79 980) din totalul celor exclusi[60].

În Bucuresti si într-un numar important de judete s-a procedat la reverificarea membrilor de partid, întrucât "au fost cazuri de atitu­dine îngaduitoare fata de elemente cu trecutul incompatibil cu calitatea de membru de partid, de împaciuitorism fata de elementele chiaburesti etc."[61].

Dar sa vedem, în continuare, care era efectivul PMR înain­tea începerii verificarilor si cum a evoluat el dupa iesirea partidului din ilegalitate.

Efectivele PCR: 1944-1948

Dupa iesirea partidului din ilegalitate, ritmul de crestere a nu­ma­rului membrilor este spectaculos, fapt care a dus la schim­barea compozitiei nationale a partidului. Se cuvine precizat ca în cres­terea efectivului partidului, ca si în epurarea sa, a fost urmat modelul PC(b) al URSS, situatie de altfel valabila pentru toate parti­dele comuniste din tarile intrate în sfera de influenta sovietica. În august 1944, PCR avea 80 de membri în Bucuresti si mai putin de 1 000 în toata tara. Trei luni mai târziu, în octombrie 1944, avea
5-
6 000 de membri, iar în primavara anului 1945-52 253 membri[62]. În octombrie 1945, când a avut loc Conferinta Nationala a PCR, existau 256 863 membri de partid. "Dupa un start mai lent, numarul mem­brilor de partid a început sa creasca într-un ritm frenetic din pri­ma­vara anului 1945
." Dupa Conferinta Nationala a PCR din octom­brie 1945 s-a înregistrat un salt spectaculos în cresterea efec­tivului partidului. De precizat ca la conferinta a fost stabilit un plan care prevedea "ridicarea numarului membrilor de partid în raport cu cresterea influentei partidului". La 7 noiembrie, în urma campaniei care a urmat conferintei, partidul crescuse la 270 164 membri. La 1 ianuarie 1946 ajunsese la 325 000, iar la 1 mai 1946, la 417 264 . Cifrele de mai sus provin din Raportul lui Miron Constantinescu des­pre munca Sectiei Organizatorice a CC al PCR, prezentat în sedinta Biroului Politic al CC al PMR din 29 mai 1946. Ana Pauker si Miron Constantinescu, care era seful Sectiei Organizatorice a CC al PCR si secretar al Comitetului de partid al Capitalei (astfel, nu întâm­plator ne apare faptul ca o treime din numarul total al mem­brilor de partid era din Bucuresti), s-au ocupat în anii 1944-1948 de cresterea rândurilor partidului, care a avut aspectul unei campanii, nerespectându-se principiul leninist al primirii individuale în partid, aceasta facându-se pe liste, în bloc.

La sedinta largita a Biroului Politic din 21 decembrie 1945, în care s-a discutat "Raportul organizatoric privind partidul si orga­nizatiile de masa", Miron Constantinescu vorbea de largirea parti­dului si de faptul ca la consfatuirea cu secretarii regionalelor din 15-17 iulie 1945 s-a alcatuit un plan organizatoric de crestere cantitativa a partidului. "Planul acesta organizatoric - spunea Miron Constan­ti­nescu - este facut pe baza studiului situatiei din fiecare regiune, a com­pozitiei sociale, nationale, a fiecarei regiuni. S-a alca­tuit un plan care prevede, pentru 1 ianuarie1946, cca 400 000 membri. Avem pers­pectiva de a îndeplini 90% acest plan, cu toate ca planul acesta reprezinta, fata de Conferinta Nationala, o crestere de 100%. Dar tinând seama ca au crescut la peste 300 000 membri , avem pers­pec­tiva de a înfaptui planul [...]. În lunile ianuarie, februarie si martie (1946 - n.n.) vom stabili o crestere mai redusa, tocmai ca sa putem consolida ce am dezvoltat acum si dupa aceea, pentru 1 mai si în tim­pul care va urma, în ajunul alegerilor generale, o noua cam­panie de largire, astfel ca în ajunul alegerilor generale sa ajungem la 600-700 000 de membri de partid în toata tara."

V. Luca era de alta parere, considerând ca trebuie mai multa pru­denta în atragerea oamenilor în partid. "În ceea ce priveste raportul organizatoric, as avea ceva de completat. Trebuie sa spun ca ne bucura ca se ridica membrii de partid, dar la Bucuresti nu prea sunt de acord cu aceasta crestere rapida. Pentru ca atragem în partid fel de fel de elemente, fara nici un fel de control. Trebuie sa tinem putin seama si de control, de vigilenta în ce priveste atragerea în partid, ca sa nu atragem escroci care cauta chiar sa se acopere în partid, pentru a scapa de anumite urmari."[67]

La 1 iulie 1947, partidul avea cca. 703 000 membri, iar la sfâr­si­tul aceluiasi an, înaintea unificarii cu PSD, 799 351 membri[68]. Dupa realizarea "unificarii" cu PSD (aripa Radaceanu-Voitec), efec­ti­vele partidului au trecut de un milion, ajungând la 1 057 428 membri, din care 417 463 (39,48%) muncitori si 639 965 (60,52%) nepro­letari . "Goana dupa cresterea numarului de membri de partid a fost o trasatura comuna a activitatii partidelor comuniste est-europene în primii ani postbelici."

Iosif Ranghet, seful Sectiei Organizatorice a CC al PCR, în se­dinta cu activul central de partid din 25-27 aprilie 1945, punea succesele înregistrate în evolutia numarului membrilor PCR în anii 1944-1945 exclusiv pe seama "calitatilor de convingere ale activistilor si a fortei mobilizatoare a partidului" . Dincolo de propaganda oficiala a partidului, consideram ca înscrierile în PMR s-au facut cu diferite promisiuni, sub presiuni, fara alegere si, uneori, chiar fara stirea ce­lor înscrisi. Foarte putini au aderat din convingere, cei mai multi din oportunism deoarece "întrezareau în noile conditii po­si­bilitati tentante de a face cariera si a avea asigurate conditii mate­riale bune în România ocupata de Armata Rosie si în care Partidul Comunist avea sa devina principalul factor de guvernare" . În acea vreme se declansase o campanie a înscrierii în partid, orga­ni­zân­du-se "întreceri" între organizatiile de partid în vederea recrutarii de membri. Primirea în partid s-a facut în bloc, pe liste, neres­pec­tân­du-se principiul leninist al primirii individuale. Spre exemplificare, în satul Valea Vinului din judetul Nasaud, care avea 85 de capi de familie, 65 au fost facuti membri de partid. La CAM Iasi, din 450 de muncitori, numai sase au ramas neînscrisi în partid . De altfel, Ana Pauker recunoaste în 1953 în fata comisiei de partid care o ancheta ca "a staruit asupra numarului membrilor de partid, în loc de a starui asu­pra calitatii lor". În privinta "deschiderii portilor partidului ele­men­telor legionare", aceasta a raspuns ca i-a primit în partid "pentru a împiedica PNŢ-ul sa utilizeze în scopurile sale masa celor ce fuse­sera înscrisi în Garda de Fier". În acest scop s-au încheiat "acorduri" cu sefii legionari care trebuiau sa-si instruiasca aderentii astfel: "Calea spre reabilitare le este deschisa prin participarea activa la lupta îm­po­triva sefilor lor de ieri si a politicii lor, precum si împotriva celorlalti reactionari si a politicii lor" . Atragerea legionarilor în partid s-a facut cu aprobarea Moscovei si a constituit o tactica a partidului de a micsora fortele de opozitie . În cadrul verificarilor din partid au fost îndepartati doar legionarii care au avut functii de raspundere, iar cei care au fost simpli membri au fost la­sati, putându-i astfel manipula si controla mai bine .

Desi mai târziu, Gheorghiu-Dej, secretarul general al PCR, arunca toata vina deschiderii portilor partidului pe umerii Anei Pauker, în reali­tate, aceasta s-a realizat cu stirea conducerii partidului si cores­pun­dea modelului sovietic pe care liderii de la Bucuresti îl urmau si în "constructia de partid"[78]. În anii 1926-1929 si portile PC(b) din URSS au fost deschise, dupa care a urmat epurarea lui, aceasta fiind considerata o metoda pentru îmbunatatirea compozitiei sociale a partidului în perioada de trecere de la capitalism la socialism.

Liuba Chisinevschi recunostea în cadrul Plenarei CC al PMR din 15-17 mai 1950 ca raspunderea primirii în partid "este a noastra, a tutu­ror, a conducerii în primul rând. Nu putem pune chestiunea nu­mai ca primirea în masa în partid a facut-o cutare comitet judetean, cutare secretar judetean, pentru ca noi, Comitetul Central, am fost aci si am vazut aceste primiri. Eu cel putin trebuie sa spun ca n-am lucrat direct în organizatia de partid - poate as fi primit si eu întâm­plator - eu n-am lucrat direct la aceasta munca de primire, însa n-as putea spune ca n-am cunoscut întrecerile care s-au facut în problema aceasta. De exemplu la UFDR (Uniunea Femeilor Democrate din România - n.n.) a venit cineva de pe strada si a înscris pe toata lumea în partid. Noi nu am vrut sa le recomandam, totusi, când am auzit ca au fost primite în partid, n-am luat masuri, ne-am mirat, am venit si am povestit, dar n-am luat masuri. [...] S-a ajuns la lucruri foarte cara­­ghioase, dar noi toti am tolerat aceasta. Nu putem spune ca ce s-a petrecut în Capitala nu a fost cunoscut. Sau ce s-a petrecut în Prahova, unde în câteva luni au înscris 30 000 de membri. Asa ca acum nimeni n-ar putea spune ca altcineva e vinovat" .

De asemenea, Gheorghiu-Dej afirma ca dupa iesirea din ilega­li­tate efectivul partidului a crescut din cauza presiunilor care s-au exer­citat asupra oamenilor, ca "se duceau bietii tarani sa se înscrie ca le cra­pa buza dupa un caus de porumb, sau au iscalit pentru malai si se tre­zeau în partid si câte alte mijloace de presiune nu s-au mai folo­sit" . Celor din institutii si întreprinderi li s-a pus problema astfel: "vreti sa aveti asigurat postul pe care îl aveti, intrati în partid".

Rezultatele verificarii

În noiembrie 1948, când a început verificarea, PMR avea 913 027 membri, aceasta deoarece în lunile care au urmat unificarii cu PSD, "marimea partidului s-a diminuat substantial, motivându-se ca la înregistrarea membrilor fosti social-democrati au cazut multi membri fictivi social-democrati ca si diferiti membri ai PCR" .

Dupa epurare, PMR-ul a ramas cu 720 146 membri, adica cu 78,87% din cei verificati, fiind exclusi 192 881 (21,13%), din care 12,27% (112 901) pentru activitate dusmanoasa si diferite abateri grave[82], iar 8,76% pentru refuz de calitate de membru de partid prin neprezentare. Printre cei exclusi au fost si membri de par­tid din ilegalitate sau care au sprijinit partidul în ilegalitate, nu­marul lor fiind de 259 (0,03%) din totalul celor verificati. Din nu­marul celor exclusi (fata de totalul membrilor de partid verificati), 19,86% proveneau din PCR, iar 25,71% din PSD.

Dupa verificare, compozitia sociala a partidului se prezenta astfel: element muncitoresc - 42,51%; element nemuncitoresc - 57,49% (din care taranesc - 33,20%, element "mic-burghez" de la orase - 24,29%); compozitia nationala: români - 81,68%, maghiari - 11,34%, evrei - 3,54%, slavi 2,05%, altii - 1,39%; pe sexe: bar­bati - 80,94%, femei - 19,06%. Membrii de partid din ilegalitate repre­zen­tau 0,08%, adica 577, dintre cei verificati. Din totalul celor con­fir­mati, 79,84% erau membri de partid proveniti din PCR, iar 20,16% din PSD. De mentionat ca dupa verificare au fost men­tinuti 84 391 (11,72%) membri de partid, care în trecut au facut parte din "organi­zatii fasciste si reactionare", adica au fost legionari sau simpatizanti, fosti membri ai PNŢ si PNL etc.

Totusi, în urma verificarilor, compozitia sociala si nationala a partidului nu a suferit modificari însemnate. De pilda, procentul muncitorilor în partid a crescut doar cu 4%, de la 38,5% la 42,5%. Cu toate ca procentul muncitorilor în partid crescuse cu doar 4%, Plenara CC al PMR din 15-17 mai 1950 aprecia verificarea mem­brilor de partid "ca un însemnat succes al partidului în lupta pentru întarirea rândurilor sale, pentru însusirea glorioasei experiente a Partidului Bolsevic, pentru transformarea partidului nostru într-un partid de tip bolsevic"[84].

Desi titulatura era de Partidul Muncitoresc Român, în partid mai putin de jumatate din membri erau muncitori (42,5%). Aceasta situatie s-a mentinut multi ani. Abia în 1958 procentul muncitorilor în partid a depasit 50% (51,13%)[85].

Situatia de dupa verificare nemultumea conducerea partidului. V. Luca, în sedinta Secretariatului CC al PMR din 13 iunie 1950, afirma: "Compozitia sociala este proasta, de ase­menea calitatea mem­brilor de partid" si propunea, dupa expe­rien­ta PC(b), ca în partid sa fie recrutati fruntasii în productie (în primul rând din industria grea), iar la primirea în partid a elementelor ne­pro­letare sa fie introduse conditii mai multe . "si în Partidul Bolsevic, dupa 1928 - spunea A. Pauker - s-a pus ca sarcina sa fie recrutati muncitorii buni, care n-au vrut sa se înscrie au trebuit sa fie convinsi. [...] Vom primi si ceva intelectuali, care se vor dovedi deosebit de valorosi, de devo­tati, legati de clasa muncitoare."

Documentele de arhiva arata ca în anii '50 liderii partidului erau preo­­cu­pati nu numai de îmbunatatirea compozitiei sociale a parti­du­lui, în sensul de a predomina elementul proletar, dar si de calitatea membrilor. Astfel, ei vedeau sporite rândurile partidului cu cei mai buni muncitori, de asemenea cu cei mai buni tarani din sectorul so­cia­list al agriculturii, ingineri, tehnicieni, învatatori, intelectuali de valoare din domeniul stiintei si literaturii, iar din centrele uni­ver­sitare "cei mai înaintati studenti"[87]. De precizat ca liderii partidului apreciau ca "extrem de daunatoare" conceptia unor membri de par­tid care considerau ca primirea în partid trebuie sa se desfasoare de la sine si deci partidul sa nu mai duca "munca politica pentru atra­gerea în partid a elementelor înaintate".

Plenara CC al PMR din iulie 1950 care a analizat rezultatele verificarii membrilor de partid a hotarât ca în câtiva ani (doi-trei) sa se îmbunatateasca radical compozitia sociala a partidului, adica, 60% din membri sa fie muncitori. Însa, la un asemenea procent nu se va ajunge niciodata[88], ceea ce însemna ca muncitorii nu dadeau "na­vala" spre partid, acestia ducând o viata destul de grea într-un regim care se declara aparatorul intereselor lor. În schimb, se înre­gistra un aflux de functionari, care pentru a-si apara pos­tul sau pen­tru a face cariera, credeau ca solutia este înscrierea în partid. Desi conducerea partidului impusese restrictii ca orga­ni­za­tiile de baza sa nu primeasca functionari decât în cazuri excep­tionale, multe dintre acestea îi primeau sustinând ca îndeplinesc conditiile cerute de sta­tut. De pilda, daca analizam situatia efectivului partidului din 1957 si raportam numarul membrilor si candidatilor de partid la numarul muncitorilor din întreaga tara (care era de cca 1 900 000), constatam ca numai 15% din totalul mun­ci­to­rilor erau membri si candidati de partid (ceea ce reprezenta un raport de 1:7), în timp ce al func­tionarilor era de 1:3, adica din numarul total al functionarilor din tara, care era de 400 000, 35% erau mem­bri si candidati în partid . Dupa verificare, numerosi membri de partid (muncitori) au fost promovati în aparatul de partid si de stat, în functii de mai mare sau mai mica raspundere pentru îmbu­na­ta­tirea compozitiei sociale a acestuia. Astfel, procentul de muncitori în aparatul de partid a cres­cut de la 53,5% la 63,5%, iar cel din aparatul de stat de la 24,21% la 39,73% .

Primirea noilor membri si a candidatilor în partid

Plenara CC al PMR din iulie 1950 a hotarât reînceperea primirii de noi membri, însa, aceasta s-a petrecut concret abia dupa doi ani (mai 1952), dupa ce conducerea partidului a întocmit ins­truc­tiuni de aplicare a Rezolutiei Plenarei CC al PMR "cu exces de prudenta, mai întâi în sase organizatii de baza din cinci regiuni". În iulie 1952 s-a început primirea de candidati în 12 regiuni, însa tot numai în câteva organizatii de baza din fiecare. Abia în septembrie 1952 s-a trecut la primirea de candidati în toate regiunile, însa numai în organizatiile de baza din industrie; în decembrie 1952 si în organi­zatiile de baza din sectorul socialist al agriculturii, iar din iulie 1953 în toate organizatiile de baza ale partidului[92]. "Primirea în partid - afirma Nicolae Ceausescu în sedinta Secretariatului CC al PMR din 25 iunie 1955 - a început cu teama si se desfasoara cu frica. Acest lucru a fost imprimat de la CC si continua sa existe ."

În perioada mai 1952-iunie 1954, organizatiile partidului au ac­ceptat 26 690 candidati de partid, iar dintre acestia 1 045 au fost pri­miti în rândurile membrilor de partid[94].

Asadar, un numar extrem de redus de primiri care nu putea sa duca la îmbunatatirea compozitiei sociale a partidului, asa cum se hotarâse la Plenara CC al PMR din iulie 1950, respectiv ca în decurs de doi-trei ani procentul de muncitori în partid sa fie de 60%, fapt ce nemultumea conducerea PMR. La patru ani de la aceasta plenara, în partid erau 41,06% membri si candidati de partid mun­citori, un procent chiar mai mic decât acela de la încheierea veri­ficarilor (42,51%).

Dupa verificare, conducerea PMR a hotarât ca primirea în partid sa se faca în mod strict individual, cu respectarea "învataturii leni­nist-staliniste" si a prevederilor statutului. La intrarea în partid a fost stabilit un stagiu de candidat[95], diferentiat pe cate­gorii sociale: de 6 luni pentru muncitorii din industrie, un an pentru cei din micile întreprinderi, muncitorii agricoli, taranii saraci si membri ai gos­podariilor agricole colective si un an si jumatate pentru intelec­tuali, functionari etc.

Primirea în partid, conform prevederilor Instructiunii de aplicare a Rezolutiei Plenarei CC din iulie 1950, se facea numai de catre or­ga­nizatia de baza din rândul candidatilor de partid si în mod strict individual. Organizatiile de partid trebuiau sa primeasca candidati în partid în proportie de 80% elemente muncitoresti si 20% elemente care apartineau altor categorii sociale, "în primul rând dintre mun­citorii din industria grea si industria mare, cu un stagiu mai înde­lungat în productie [.]", apoi muncitorii din celelalte întreprinderi, de la SMT-uri, GAS-uri, GAC-uri, dintre "muncitorii agricoli si taranii muncitori care s-au calit în lupta împotriva chiaburimii, care lupta pentru aplicarea masurilor economice si politice ale partidului si guvernului si s-au dovedit hotarâti în lupta pentru transformarea socialista a agriculturii", de asemenea, ingineri, tehnicieni, cadre didactice, oameni de stiinta, arta, care "participa activ la construirea socialismului si si-au dovedit atasamentul fata de clasa muncitoare"; ostasi si ofiteri ai Armatei RPR "devotati cu trup si suflet par­ti­du­lui, poporului muncitor, hotarâti a apara cuceririle lui revo­lu­tionare" (adica regimul "democrat-popular" - n.n.)[96]. Dupa opinia conducerii partidului, stagiul de candidat se fixa "pentru ca în acest timp can­didatul sa-si însuseasca temeinic statutul si linia politica a partidului, iar organizatia de baza sa poata verifica mai bine pe candidat din toate punctele de vedere" .

Dupa expirarea stagiului, candidatul prezenta biroului orga­ni­zatiei de baza o cerere personala în care solicita primirea în partid, o autobiografie scrisa personal, recomandarile si un chestionar com­pletat de el (a se vedea modelul anexat). Biroul organizatiei de baza punea, în mod obligatoriu, în discutia adunarii generale toate cere­rile de primire în partid. Discutarea cererii trebuia sa se faca în prezenta candidatului. Hotarârea luata cu majoritate de voturi de cei prezenti era scrisa pe chestionar, fiind semnata de secretarul organizatiei de baza. Hotarârea adunarii generale a organizatiei de baza era supusa confirmarii biroului comitetului regional sau ora­se­nesc al partidului. În cazul primirii în partid a unui candidat care nu provenea din rândurile muncitorilor, hotarârea adunarii generale a organizatiei de baza trebuia sa fie confirmata de biroul co­mi­te­tului raional sau orasenesc, în prezenta unui împuternicit al comi­te­tului regional de partid[98]. În termen de cel mult doua saptamâni de la confirmarea hotarârii, secretarul comitetului respectiv trebuia sa înmâneze personal noului membru carnetul de membru de partid. Stagiul de partid al noului membru se socotea din ziua în care adu­narea generala a organizatiei de baza hotarâse primirea sa în rândul membrilor de partid. Dupa acelasi tipic se proceda si la primirea can­didatilor în partid. De mentionat ca acestia plateau cotizatia de partid, ca si membrii de partid, din ziua în care adunarea generala a organizatiei de baza a hotarât primirea lor în rândul candidatilor. Nu erau primiti în rândurile candidatilor sau membrilor de partid cei care au fost membri activi sau au detinut functii de conducere în "par­tidele burgheze". În mod exceptional erau primiti doar cei care "au dovedit prin fapte atasamentul lor fata de clasa muncitoare", în baza recomandarilor a cinci membri de partid, dintre care trei sa aiba o vechime în partid de cel putin cinci ani, iar ceilalti doi de cel putin sapte ani. Primirea acestora în partid se facea de catre organizatia de baza, dar confirmarea sau infirmarea hotarârii de primire în partid o dadea CC al PMR (de fapt, Secretariatul CC al PMR).

Excluderi din partid

Dupa încheierea verificarilor, pentru partid a ramas sarcina per­manenta de a micsora numarul elementului mic-burghez, pentru ca dupa Gh.-Dej, PMR nu era un partid de masa, ci de clasa si în com­pozitia lui trebuia sa predomine elementul proletar[99].

În documentele de partid se arata ca "lupta pentru curatirea rân­durilor partidului nu e o chestiune de sezon sau de campanie, ci o preocupare permanenta, de zi cu zi a fiecarui organ de partid, a fie­carei organizatii de partid si a fiecarui membru de partid în parte"[100]. Ca urmare, în perioada iulie 1950-mai 1954 au fost exclusi din partid 61 519 membri. Pe categorii sociale, situatia se prezenta astfel: muncitori 10 727 (17,44%); tarani 28 309 (46,02%); alte cate­gorii 22 483 (36,54%) .

Foarte multe excluderi s-au facut nestatutar, adica fara stirea celor care urmau sa fie exclusi, nerespectându-se dreptul fiecarui membru de partid de a participa personal, la sedinta organizatiei de baza, când se punea în discutie calitatea sa de membru al partidului. În unele cazuri, excluderea din partid a însemnat si îndepartarea din functiile si locurile de munca. De pilda, din rândul Securitatii au fost exclusi membri de partid care au simpatizat si au colaborat cu Mis­carea Legionara. Rezultatele Comisiei de Verificare a MAI "releva o drastica epurare în rândurile trupelor si coman­dan­tilor acestui minister. Astfel, dintr-un total de 3 075 membri de partid verificati, sunt epurati 484, din care anulati 28" .

În octombrie 1953, pe baza Directivelor CC din 17 iunie, comi­tetele raionale si orasenesti ale PMR au început preschimbarea car­ne­telor de partid si introducerea cartilor de evidenta personala pentru toti membrii de partid posesori ai carnetelor provizorii si model 1949. Prin introducerea noului sistem de evidenta a mem­brilor si candi­da­tilor de partid se considera ca se va pune capat dezor­dinii "ce domnea în pastrarea si eliberarea documentelor de partid si în organizarea evidentei membrilor si candidatilor de partid". La începerea preschim­­barii documentelor de partid existau 55 977 membri de partid ale caror dosare nu se gaseau si cca 21 500 membri nu aveau clarificata situatia în legatura cu pierderea carnetelor de partid[104].

O data cu preschimbarea documentelor de partid, au fost exclusi din partid 22 428 "fosti legionari, salazisti, cuzisti si alte elemente fasciste" si 24 696 "elemente pasive, intrate în partid întâmplator pe liste pentru a-si atinge anumite scopuri personale"[105]. Asadar, 47 124 au fost exclusi din partid în perioada octombrie 1953-martie 1956, data încheierii preschimbarii carnetelor de partid (model 1949).

În primavara anului 1956, partidul numara 604 368 membri. Ele­mentul proletar în partid a ramas aproape acelasi ca dupa încheierea verificarilor din 1950, în sensul ca doar 42,29% din membri erau muncitori. Urmau "taranii muncitori" cu un procent de 25,57%, func­tionarii, care se mentineau la un procent ridicat fata de celelalte cate­gorii sociale, 21,89%, studenti, ingineri, tehnicieni si alti intelectuali 5,04%; alte categorii 5,21% .

Dupa cum se poate constata fata de 1950, procentul inte­lec­tua­lilor în partid a crescut cu 1,29%. Însa în urmatorii ani, numarul aces­tora în partid va creste, ca si cel al femeilor[107]. Din 1956, numa­rul membrilor de partid a crescut continuu, depasind în decembrie 1962 un milion, iar opt ani mai târziu, doua mili­oane de membri. În decembrie 1970, PCR avea 2 089 085 membri[108]. Numarul func­tiona­rilor în partid s-a mentinut mare, ceea ce însemna ca PMR (PCR) era un partid biro­cratizat. Dupa încheierea colec­ti­vi­zarii agriculturii (aprilie 1962), conducerea partidului a hotarât ca trebuie "întarit par­tidul la sate", adica largit cu membri de partid dintre taranii colec­ti­visti si inte­lectuali ai satelor, însa "nu popii" . Dupa 1962 a fost di­mi­nuata pon­derea muncitorilor în partid pe sea­ma altor categorii sociale. În sedinta Biroului Politic al CC al PMR din 13 aprilie 1962, Gheor­ghiu-Dej dadea indicatia ca în partid sa se mareasca atât numarul intelectualilor[110] din mediul rural si din orase, cât si cel al membrilor femei. Însa trebuia avuta în vedere mai întâi intelectualitatea tehnica si apoi profesorii, cercetatorii stiintifici etc. Gheorghiu-Dej aprecia ca structura sociala a partidului putea sa ajunga de la 51% (cât era în decembrie 1961) elementul muncitoresc pâna la 40% întrucât aceasta putea "sa asigure linia si spiritul par­tinic" . Într-adevar, dupa 1962, pro­centul muncitorilor în partid va scadea, situatia prezentându-se astfel: 45,18% (1963), 39,55% (1964), 39,60% (1965) . Totusi, în raport cu alte categorii sociale, mun­ci­to­rii au detinut ponderea cea mai însemnata în partid. Împreuna cu taranii, au reprezentat majoritatea membrilor de partid (cca 70% din total).

Nivelul politic, ca si gradul de instructie a membrilor de partid erau scazute deoarece atasamentul fata de partid în marea majoritate a cazurilor, nu era determinat de ideologia lui, ci din oportunism, ca­rie­rism, fapt care s-a reflectat negativ în viata de partid. "Intrarea în cadrul partidului în 1944-1948 a unui numar mare de persoane, nu doar fara pregatire politica, dar multe si fara stiinta de carte, intrarea din oportunism, a creat o bomba cu efect întârziat, pe care veri­fi­ca­rile si excluderile din perioada urmatoare nu aveau cum sa o deza­mor­seze. Slaba participare la sedintele de partid si a platii coti­za­tiilor - care a atins frecvent 25-40% în prima parte a anilor '50 - nu a constituit decât un aspect si nu cel mai putin important" .

Învatamântul de partid era accesibil numai pentru un anumit numar de membri. De pilda, în 1954, doar 42% din membri urmau o forma a învatamântului de partid. Pentru restul, în 1953, Biroul Politic al CC al PMR a hotarât ca o data pe luna sa se tina "con­fe­rinte educative", de fapt expuneri despre linia partidului, în adu­na­rile organizatiilor de baza[114], care trebuiau sa-i educe pe membrii de partid "în spiritul vigilentei bolsevice, al urii neîmpacate împotriva imperialistilor, a dusmanilor dinlauntrul tarii, împotriva josnicilor lachei imperialisti titoisti si a social-democratilor de dreapta" .

Dupa verificarea membrilor de partid, au fost organizate alegeri pentru organele locale de conducere ale partidului, de la birourile organizatiilor de baza pâna la comitetele judetene. Partidul a trecut printr-o reor­ga­ni­zare dupa modelul PC(b) al URSS, liderii de la Bucuresti con­si­de­rând ca a sosit timpul ca organizarea partidului sa fie pusa de acord cu sarcinile politice pe care le avea de realizat.

PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VĂ!

 


CHESTIONAR

pentru intrarea în rândurile candidatilor

Partidului Muncitoresc Român

1. Numele de familie......... Prenumele...... ......(în cazul când numele a fost schimbat se va indica si numele vechi)................ Sexul.........

Data nasterii (ziua, luna, anul)...................

Locul nasterii (dupa vechea împartire ad-tiva) Comuna........

Judetul........Ţara......(dupa noua împartire ad-tiva)

Comuna...........Raionul.............
Regiunea..........Ţara..............

Nationalitatea.........Cetatenia................

Originea sociala: ocupatia de baza sau profesia parintilor înainte de 23 August 1944 (tatal)........ (mama) .........

Ocupatia de baza sau profesia parintilor dupa 23 August 1944 (tatal) ....................(mama)...................

Starea sociala............Profesia de baza......

(se completeaza de secretarul comit. raional, orasenesc)

Vechimea în productie......................

2. Studii: în ce institutii de învatamânt a învatat, unde, când, daca le-a terminat............................

Daca are lucrari stiintifice si tehnice proprii sau inventii (ce fel si din ce perioada)..........................

Ce alte limbi cunoaste.....................

3. Din ce sindicat a facut parte înainte si dupa 23 August 1944 si în ce ani............................ ..............................

4. Daca a facut parte din UTC sau UTM............ din anul.........pâna în anul.............

5. Din ce alte organizatii de masa democratice a facut parte înainte si dupa 23 August 1944 si în ce ani................

6. Daca a mai fost în trecut membru al PCR sau PMR...... din anul......pâna în anul...............

Daca a fost în dezacord cu linia partidului (când si în ce chestiuni) .. ............................. .............................

Cauzele pentru care a ramas în afara rândurilor partidului....... .............................

7. Daca a facut parte din miscarea revolutionara înainte de 23 August 1944 (unde, când).......................

Daca a suferit represiuni pentru activitate revolutionara (unde, când) ............................. .......... ..... ...... .

8. Din ce partide sau organizatii burgheze a facut parte în trecut (unde, când, în ce calitate)...................

9. Daca a fost membru în PSD, UTS, (unde, când, în ce calitate) ..
..............................

10. Daca a fost judecat pentru fapte penale de catre organele de stat ale RPR (când, pentru ce, la ce a fost condamnat) ............

11. Daca a fost în strainatate (unde, când, în ce scop)........

.............................. ..............................
Din ce partide sau organizatii a facut parte în strainatate.........

.........................în ce împrejurari a revenit în tara.......................

12. Întreprinderi, institutii etc. unde a lucrat începând cu data intrarii în productie pâna în momentul de fata (inclusiv serviciul în armata).

Data intrarii si plecarii din întreprinderea, institutia etc.

În functia de

Întreprinderea (institutia)

Localitatea

Din ziua, luna, anul

Pâna în ziua, luna, anul

13. Daca are decoratii (ce fel de decoratii, când, de catre cine si pentru ce a fost decorat)......... ............... ..............................

14. Situatia militara daca a facut serviciul militar în armata veche sau în armata RPR........................

(daca nu a satisfacut serviciul militar, se va arata din ce motive)....

15. Situatia militara în timpul ultimului razboi pâna la 23 August 1944 (functia, unitatea, localitatile pe front; daca a fost în spatele frontului, unde a fost cu unitatea)....................

.......... ..... ...... Daca a participat la razboiul antihitlerist.............

Daca a fost luat prizonier pe frontul antihitlerist (când si unde).....

În ce lagare a stat.......................

În ce împrejurari si când a revenit în tara.............

16. Daca a fost plecat pe teritoriul vremelnic ocupat al URSS în perioada anilor 1941-1944.................... din anul.........pâna în anul............. În ce localitati......................... Cu ce s-a ocupat acolo.......................

17. Daca are rude în strainatate Da/Nu Unde...........

Cu ce se ocupa........................

Când a avut ultima data legatura cu ele..............

18. Starea civila......................

19. Domiciliul actual:

Strada...........Nr....Orasul/Comuna......

Raionul...........Regiunea............

Semnatura

20. Date despre cei care-l recomanda sa fie primit în rândul candidatilor de partid:

Numele si prenumele

Anul de când e m. de p.

Nr. carnetului de membru

Profesia de baza

Întreprinderea, institutia unde lucreaza

Din ce an îl cunoaste
pe cel pe care îl recomanda

Recomandarile certificate de secretarul organizatiei de baza din care fac parte cei ce au dat recomandari se anexeaza la chestionar.

Denumirea Comitetului Raional sau Orasenesc al UTM-ului care a dat recomandarea...................

Data: Ziua......luna.......anul.......

HOTĂRÂREA

adunarii generale a organizatiei de baza

Adunarea generala a organizatiei de baza........... întrunita în ziua de....... luna....... anul.... . luând în discutie cererea de primire în rândul candidatilor a tov.....

...............hotaraste.......... ..... ...... .......... ..... ...... ............

Semnatura secretarului

organizatiei de baza

Data: Ziua......Luna.......Anul...........

HOTĂRÂREA

Biroului Comitetului..........

Biroul Comitetului...........Regiunea ...... întrunit în sedinta din ziua.....luna..... anul..... luând în discutie hotarârea organizatiei de baza...........

despre primirea în rândul candidatilor a tov.............

...................hotaraste:.......

Semnatura primului secretar al Comitetului

L.S.

Data: Ziua...... Luna....... Anul.........

Arhivele Nationale Istorice Centrale,
fond CC al PCR - Cancelarie, dosar 16/1952, ff. 26-29.

DOCUMENTE

Securitatea în primii ani ai
"socialismului victorios"

Alina Ilinca

Liviu Marius Bejenaru

Disparitia lui Stalin, survenita la 5 martie 1953, a marcat, dupa ex­pre­sia lui Nicolas Werth, o etapa decisiva, sfârsitul unei epoci, daca nu sfârsitul unui sistem. "În câtiva ani, afirma în continuare so­vie­to­lo­gul francez, Uniunea Sovietica a trecut de la un sistem care poate fi calificat totalitar la un sistem autoritar si politist, care pastra anu­mite trasaturi totalitare, mai ales dictatura partidului, acesta con­ti­nuând sa o exercite în numele marxism-leninismului"[116]. Cele mai im­por­tante schimbari introduse de noul lider sovietic N.S. Hrusciov au fost de­penalizarea relatiilor sociale, sfârsitul represiunii în masa, restabilirea controlului partidului asupra politiei politice, desta­li­ni­zarea mode­rata , precum si încercarea de revigorare a partidului prin atragerea unui mare numar de cetateni în cadrul acestuia. Noua baza ideologica de la care pleca regimul sovietic era, pe lânga "revenirea la leninism", si asertiunea conform careia socialismul învinsese de­fi­nitiv la orase si sate, caracterul proletar, de clasa al regimului estom­pându-se, trecân­du-se astfel la construirea bazei tehnico-materiale a socialismului.

În România, ca urmare a faptului ca elita politica aflata la con­ducere în acel moment a optat pentru distantarea fata de Moscova, au fost introduse importante schimbari, care au imprimat în primii ani un suflu nou în politica interna si externa promovata de regimul politic de la Bucuresti. Astfel, Congresul al III-lea al PMR
(20-25 iunie 1960) a oficializat începutul "restrângerii functiei represive a statului nostru democrat popular", epurarea aparatului de partid si de stat de elementele alogene, eliberarea tuturor detinutilor politici pâna în 1964. Dupa moartea lui Dej, noul lider al partidului, Nicolae Ceausescu, a început sa promoveze conceptul de "legalitate socia­lista", care, dupa ce a fost consacrat în Constitutia adoptata în 1965, a devenit principiul de baza al întregii activitati a organelor de stat, mai ales a celor din Justitie, Procuratura si Ministerul de Interne (aici incluzând si Securitatea)
. Pe linia respectarii legalitatii socia­liste se înscria si Hotarârea Comitetului Executiv al CC al PCR cu privire la întarirea controlului de partid asupra activitatii organelor de securitate si Militie nr. 119/16 martie 1968 care stipula: "Organele de securitate si Militie trebuie îndrumate ca în întreaga lor activitate sa respecte legalitatea socialista, sa se sprijine pe concursul larg al ce­tatenilor, pe influenta educativa a colectivitatii oamenilor muncii"[119]. La rândul sau, presedintele Consiliului Securitatii Statului (organizat prin Decretul nr. 295/4 aprilie 1968), Ion Stanescu, într-un articol publicat cu ocazia împlinirii a doua decenii de activitate a organelor securitatii statului, a dat asigurari ca "CSS a luat masurile ce se im­puneau pentru îndepartarea din aparatul de Securitate a acelor ele­mente carora le-au fost straine principiile de partid", astfel ca "de­vine practic imposibila repetarea greselilor grave comise de unele cadre în trecut" si ca "organele de Securitate îsi vor face pe de­plin datoria fata de popor, [.] fiind gata oricând sa-si îndeplineasca în­datorirea de a apara cuceririle socialiste ale natiunii române"[120]. Codul Penal care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 dezincrimina o serie de fapte din trecut. Ceausescu din acei ani, dupa formula unui analist, se deplasa în viata publica într-un echilibru situat între national si civic .

Cerinta respectarii mai riguroase a Codului Penal si a pro­ce­durilor penale a avut drept consecinta eliminarea terorii si a dus, dupa cum sublinia W. Bacon, la substituirea controlului prescriptiv al sta­tului cu acela restrictiv . Noile sarcini care se cereau a fi în­de­plinite de organele de Securitate în plan intern constau în des­fa­surarea masurilor cu caracter informativ-operativ împotriva "ele­men­telor dusmanoase din interior" (fosti legionari, membri ai parti­delor isto­rice, reprezentanti ai unor culte si secte, autori de mani­feste, inscrip­tii si scrisori anonime cu "caracter subversiv") care, de altfel, au fost trasate de conducerea superioara de partid. De pilda, la Plenara CC al PCR din 26-27 iunie 1967, Nicolae Ceausescu afir­ma: "În activitatea organelor Securitatii statului, Comitetul Central pleaca de la faptul ca, în urma uriaselor trans­for­mari petre­cute în societatea româneasca, a lichidarii exploatarii omu­lui de catre om, a victoriei depline a socialismului, a disparut baza sociala a reactiunii, s-a îngustat si continua sa se îngusteze câm­pul de activitate al elementelor dus­ma­noase. În acelasi timp, nu putem sa nu tinem seama ca mai sunt unele elemente din rândul fos­telor clase exploa­tatoare sau din rândul fostilor membri ai orga­ni­zatiilor reactio­­nare, fasciste - e drept din ce în ce mai putine - care con­tinua sa pri­veasca spre trecut si nu s-ar da înapoi chiar de la actiuni ostile. Este incontestabil ca posibilitatea lor de a actiona este foarte limi­tata, ele negasind nici un fel de sprijin în rândul poporului român. Daca asemenea elemente pot gasi vreodata sprijin undeva, apoi acesta poate veni numai din afara, de la cercurile reactionare imperia­liste"[124]. Ulterior, o directiva a presedintelui CSS - "De la caz la caz, cu apro­barea sefilor de directii (servicii inde­pen­dente), din aparatul cen­tral si teritorial, sa se ia masuri de aducere în mod sis­tematic la sediul orga­nelor de Securitate a unor persoane care nu se manifesta dus­ma­nos în prezent, dar care prezinta, prin ante­ce­dentele lor politice sau penale, un pericol real pentru securitatea statului. Aceasta masura se va lua cu scopul de a face ca cei în cauza sa în­te­leaga ca sunt în con­tinuare în preocuparea organelor noastre" - lasa loc de manifestare a unor practici ce nu puteau fi calificate decât ca abuzive[125].

Securitatii îi revenea si sarcina supravegherii activitatii eco­no­mice în vederea realizarii programelor deosebit de ambitioase ale parti­dului, precum si contracararea actiunilor de "recunoastere disi­mulata", cu alte cuvinte spionaj, dupa expresia parintelui Agen­tiei Centrale de Informatii (CIA), Allen Dulles , îndreptate împo­triva "comunitatii socialiste" si implicit a României. În legatura cu acest ultim aspect, este util sa subliniem faptul ca, daca în perioada 1955-1964, România, dupa cum sublinia Cristian Troncota, nu era decât un mic satelit al Moscovei ce gravita fara sincope în spatiul rezer­vat , neconstituind o prioritate pentru serviciile de informatii ad­verse, lucrurile s-au schimbat o data cu noua orientare în politica externa a regimului politic de la Bucuresti. Cele mai importante ma­suri pentru contracararea acestor actiuni au fost adoptarea Hotarârii Consiliului de Ministri nr. 957/1966 cu privire la apararea secretului de stat, precum si introducerea în noul Cod Penal a unor pedepse aspre pentru cazurile de tradare si spionaj . O alta masura adoptata de Securitate a fost supravegherea informativa de catre orga­nele de contraspionaj a reprezentantelor diplomatice din România. "Este un adevar de necontestat - remarca dupa 1989 generalul Neagu Cosma, multi ani sef al Directiei de Contraspionaj - ca repre­zentantele diplomatice, indiferent de marimea statului pe care-l re­pre­zinta, pe lânga atributiile oficiale de reprezentare, acopera si acti­vitati de spi­onaj. O parte din personalul diplomatic si consular apar­tine ser­viciilor speciale informative si contra-informative; unele dintre cadrele cu misiuni speciale sunt chiar în uniforma, atasatii mi­li­tari" . Ceea ce îngreuna munca de natura contrainformativa era o Hotarâre a Comitetului Central care prevedea ca pentru a se putea urmari un membru de partid trebuia sa se ceara aprobarea organului de partid de care apartinea persoana respectiva. De asemenea, "dis­po­zitia sub forma unei «hotarâri» de partid, separa, din punct de vedere al competentelor Securitatii, populatia tarii în doua parti ine­gale: membrii de partid si restul, adica nemembri de partid. [...] Masura determina doua neajunsuri majore: informatia care-l punea pe un asemenea cadru, membru PCR, în pozitia de suspect era difu­zata în afara Securitatii, la oameni care nu cunosteau valoarea pastrarii unui secret de aceasta natura; într-o proportie îngrijorator de mare, preocuparile Securitatii ajungeau si la cel pentru care se ceruse aprobarea urmaririi informative. Divulgarea o faceau deseori chiar «tovarasii de la partid», din limbutie, pozând în oameni bine informati, din oportunism, punându-se bine cu cei mai capabili tova­rasi care veneau din urma, din placerea de «a da peste bot» Secu­ritatii. Nu erau putini acei carora le solicitam aprobarea care aveau câte ceva de ascuns" .

Pe plan extern, pentru Nicolae Ceausescu erau anii de succes (la 31 ianuarie 1967, agentiile de presa anuntau ca România si R.F. Ger­mana hotarâsera sa stabileasca relatii diplomatice, în vara ace­lu­iasi an Bucurestiul refuza ruperea relatiilor diplomatice cu Israelul, iar la 22 august 1968 condamna interventia armata a Pac­tului de la Varsovia în Cehoslovacia). Astfel se explica importanta acordata informatiilor de tip HUMINT (obtinute cu ajutorul oamenilor, adica a spionajului) si a celor de tip SIGINT (provenite din interceptarea si analiza semnalelor); aceste informatii foloseau la studierea ca­paci­­ta­tilor si a comportamentelor actorilor de tip statal si nu doar a acelora cu care regimul politic de la Bucuresti intra în contact (în acea pe­rioada "reteaua Caraman" actiona pe teritoriul Frantei). Evident, aceasta preocupare pentru intelligence izvora si din conside­rente ideologice; în pofida diferentierilor inter-socialiste, teoria con­form careia în noua etapa care trebuia parcursa pâna la realizarea orân­­dui­rii comuniste "ascutisul luptei de clasa este îndreptat spre arena inter­na­tionala, unde se desfasoara lupta dintre cele doua sis­teme, soci­alist si capitalist", a ramas o constanta a diplomatiei se­crete a tarilor din comunitatea socialista .

Prezentam în continuare Stenograma sedintei tinuta în ziua de 8 fe­bruarie 1967 la tovarasul Nicolae Ceausescu cu Colegiul Minis­te­rului Afacerilor Interne (fragmentele ce privesc Securitatea), în­so­tita de Infor­­marea asupra unor probleme din activitatea organelor MAI (realizata de Sectia pentru controlul muncii la MFA, MAI si Jus­ti­tie)[132], relevante pentru modul în care era analizata îndeplinirea "sar­ci­ni­lor" Securitatii într-unul din anii de început ai "socialismului victorios".

Stenograma sedintei tinute în ziua de 8 februarie 1967 la tovarasul Nicolae Ceausescu cu Colegiul Ministerului Afacerilor Interne

Tov. Nicolae Ceausescu: Sunt prezenti toti tovarasii. Putem începe.

Tov. Cornel Onescu[133]: Va rog sa-mi permiteti sa fac o scurta in­formare asupra principalelor probleme rezolvate de MAI în cursul anului 1966.

Pe baza indicatiilor primite în sedinta de Colegiu tinuta la dum­nea­voastra în martie 1966, colectivul de conducere al ministerului si-a îndreptat atentia spre rezolvarea urmatoarelor sarcini:

1. îmbunatatirea muncii de urmarire a elementelor dusmanoase din interior (fosti detinuti politici, fosti legionari, taranisti, liberali, social-democrati de dreapta, sectanti, reprezentanti ai cultelor);

2. îmbunatatirea activitatii pe linia contrasabotajului;

3. întarirea activitatii pe linia contraspionajului si urmarirea mai calificata a diplomatilor si a altor straini care ne viziteaza tara;

4. îmbunatatirea activitatii informative duse în exterior si înta­rirea muncii în cadrul emigratiei românesti. [.]

Iata ce am reusit sa rezolvam în cursul anului din aceste sarcini:

Pe linia contraspionajului

Diplomatii tarilor capitaliste si mai ales atasatii militari au fost mai bine lucrati, trei dintre diplomati, care au fost descoperiti ca se ocupa cu activitate de spionaj, au fost declarati indezirabili, iar pen­tru doi avem suficiente date si motive pentru a fi trimisi acasa.

A fost documentata activitatea de spionaj desfasurata de 21 de persoane care au dat informatii unor diplomati straini; 15 dintre aces­tea au fost recrutate si acum sunt dirijate de noi.

S-au organizat patrunderi la câteva oficii diplomatice straine si s-au obtinut documente originale care se refera la activitatea unor reprezentante diplomatice.

Pe linia comerciantilor straini, în cursul anului trecut au venit în tara peste 12 500 de comercianti, 37 dintre ei au fost descoperiti ca se ocupau cu culegerea de informatii economice si coruperea unor sala­riati români; 16 comercianti au fost cercetati, iar trei au fost ares­­tati. Unii dintre ei, cu posibilitati bune de informare, au fost recrutati de organele noastre de contraspionaj. 49 de cetateni români au fost arestati pentru transmiterea de informatii cu caracter secret unor comercianti straini. Prin descoperirea acestor comercianti care se ocupau cu culegerea de informatii si a celor care le furnizau infor­ma­tii am reusit, sesizând ministerele respective, sa prevenim înche­ie­rea unor contracte dezavantajoase pentru tara noastra.

Pe linia turistilor, specialistilor si a altor straini care ne-au vizitat tara, anul trecut am fost vizitati de peste 280 000 de straini din tarile capitaliste. Cunoscând ca serviciile de spionaj straine folosesc larg tu­rismul pentru culegerea de informatii, ne-am îndreptat atentia catre urmarirea turistilor. Ca urmare, am reusit sa descoperim câtiva turisti, în regiunile Brasov si Banat, care se ocupau cu culegerea de informatii. Altii au fost descoperiti în regiunile Cluj si Maramures ca se ocupau cu colectionarea de mostre de roci de minereuri si alte valori care urmau sa le scoata peste granita. Au fost prinsi, de ase­menea, opt turisti care au încercat sa scoata afara, cu pasapoarte aduse din Occident, cetateni români.

O munca cu rezultate mai bune s-a dus si în rândul specialistilor straini. S-au descoperit câtiva specialisti care se ocupau cu culegerea de informatii si s-a reusit sa se sustraga unele documente importante care se gaseau asupra unor specialisti care au lucrat la Medias si Ploiesti. Unii dintre ei au fost recrutati pentru munca informativa.

Pe linia contraspionajului s-au facut mai multe materiale de in­for­mare pentru conducerea de partid si de stat, ca de exemplu: activitatea de spionaj desfasurata de atasatii militari; transmiterea de informatii economice si favorizarea unor comercianti straini de catre unii salariati ai diferitelor ministere si întreprinderi; aprecieri asupra politicii interne si externe a RSR facute de cercurile diplomatice straine etc.

Noi stim ca serviciile de spionaj se preocupa în ultima vreme de a recruta agenti dintre cetatenii români care se deplaseaza în Occi­dent, întrucât în afara le este mai usor sa faca acest lucru. Detinem informatii din care rezulta ca spionajul capitalist acorda mare atentie recrutarii ca agenti a persoanelor cu munci de raspundere în aparatul de partid si de stat, care se bucura de încredere si au posibilitati de deplasare în Occident.

Anul trecut am prezentat conducerii de partid si de stat o in­for­mare în care aratam ca aceste servicii si-au intensificat activitatea împotriva tarii noastre. Pe baza acestei informari a fost elaborata o Hotarâre a Consiliului de Ministri prin care se stabilesc masurile me­nite sa contribuie la apararea secretului de stat si pregatirea ceta­tenilor români care se deplaseaza în strainatate. Tot pe baza acestei hotarâri, noi am trecut la încadrarea serviciilor de protocol din unele ministere cu ofiteri de Securitate.

Pe linia contraspionajului mai avem înca multe neajunsuri. Nu am reusit sa urmarim mai calificat diplomatii straini care îsi des­fa­soara activitatea în tara noastra. De asemenea, nu ne-am concentrat suficient atentia asupra strainilor care ne viziteaza tara (turisti, co­mercianti, specialisti), care stau mult timp în tara sau ne viziteaza de mai multe ori într-un an. Nu am reusit întotdeauna sa punem în lu­cru în mod operativ toate informatiile si sesizarile care se refereau la activitatea de spionaj. Exista neajunsuri în aplicarea Hotarârii Con­si­liului de Ministri nr. 957/1966 cu privire la apararea secretului de stat. Desi aceasta hotarâre s-a prelucrat în ministere, continuam sa descoperim cazuri de functionari români care transmit diferite infor­matii cu caracter secret strainilor. Recent, un ofiter al nostru care face munca practica pentru trimitere în exterior, a contactat o dac­ti­lografa de la un minister important, de la care a primit date foarte importante cu privire la activitatea acestui minister.

Avem înca foarte putini ofiteri de contraspionaj cunoscatori de limbi straine si aceasta îi împiedica sa-si desfasoare activitatea cu rezultate mai bune.

În vederea îmbunatatirii muncii, noi am luat masuri sa analizam în cursul lunii februarie activitatea Directiei a II-a. De asemenea, pre­gatim pentru conducerea partidului o informare asupra activitatii spionajului strain îndreptat împotriva tarii noastre.

În legatura cu activitatea informativa dusa în exterior

Conform indicatiilor primite în cursul anului trecut, am luat ma­suri pentru întarirea principalelor rezidente. Ne-am concentrat aten­tia catre întarirea rezidentelor de la Washington, Frankfurt pe Main, Paris, Londra, Bruxelles. Au fost trimisi la post 35 de ofiteri cu buna pre­gatire, cunoscatori a cel putin o limba de circulatie inter­na­tio­nala, iar 26 de ofiteri cu vechime mai mare în munca din exterior au fost retrasi.

S-au facut patrunderi informative într-o serie de obiective im­por­tante (partide de guvernamânt din principalele tari NATO, Consilii de Ministri, ministere, organe de informatii si contrainformatii, cent­re si institute de cercetari, organizatii legionare din SUA si Italia). În cursul anului trecut au fost recrutati 65 de noi agenti externi.

S-au obtinut documente si informatii pe baza carora au fost în­tocmite materiale în legatura cu: intentiile unor guverne straine fata de tara noastra, masurile pregatitoare ale unor state capitaliste în lega­tura cu vizitele delegatiilor din RSR, material documentar în lega­tura cu vizita unor delegatii straine în tara noastra, deficiente pe linia exportului nostru etc.

În urma informatiilor înaintate s-au luat masuri pentru lichidarea unor neajunsuri în comertul exterior, pentru prevenirea contrabandei de marfuri si traficului de valuta, pentru asigurarea secretului opera­tiunilor comerciale externe.

În cursul anului trecut s-au adus peste 1 400 de documente si alte materiale strict secrete (militare, NATO). Ministerelor economice si unor institute de cercetare li s-au predat 1 184 de documentatii teh­ni­co-stiintifice si multe soiuri de cereale si plante tehnice.

Ministerele si institutele carora li s-au predat aceste documentatii au apreciat ca prin introducerea lor în productie se vor realiza în­sem­nate economii în lei si valuta (circa 380 milioane lei).

Au fost aduse în tara de la Ankara si Viena, precum si din alte parti, circa 15 000 de fotocopii dupa documente importante privind trecutul istoric al tarii noastre. De asemenea, s-au transferat în tara circa 3 milioane dolari din diferite succesiuni si conturi.

În legatura cu emigratia româneasca, s-au continuat actiunile pen­tru largirea si consolidarea coloniilor din Austria, SUA, Ca­nada si au fost atrase de partea noastra unele elemente importante din emi­­gratie, care aduc servicii tarii. Paralel, s-a actionat pentru dezmem­brarea unor organizatii dusmanoase ale emigratiei din Austria, RFG, SUA si s-au organizat câteva patrunderi în organizatiile legio­nare din strainatate.

Cu toate rezultatele obtinute, consider ca în munca informativa din exterior noi mai avem multe lipsuri. N-am reusit sa patrundem pes­te tot în cercurile oficiale, de unde sa recrutam agenti cu posi­bi­li­tati mari de informare. De multe ori, lucratorii nostri merg pe linia recrutarii de agenti periferici, fara posibilitati prea mari. N-am reu­sit, de asemenea, sa procuram întotdeauna documentele tehni­co-stiin­tifice care se cer de diferite sectoare ale economiei nationale. Avem putine patrunderi în institutele de cercetari si în serviciile de in­for­matii si contrainformatii straine.

N-am acordat suficienta atentie emigratiei românesti vechi si n-am folosit aceasta emigratie în îndeplinirea sarcinilor ce le avem în exterior. Unele din neajunsurile muncii în exterior constau în aceea ca parte din lucratorii nostri nu dovedesc suficient curaj si nu cunosc bine limba statului respectiv.

Anul trecut am acordat atentie mai mare prevenirii si curmarii activitatii elementelor contrarevolutionare din interior.

Am reusit sa descoperim si sa lichidam câteva grupari sub­ver­sive, unele cu caracter nationalist, în regiunile Maramures, Mures - Autonoma Maghiara, Crisana, Bacau si Dobrogea.

Dintre elementele contrarevolutionare, o atentie deosebita am acordat legionarilor. Am reusit sa încadram cu agentura peste 76% din baza operativa. Dintre legionarii lucrati, au fost avertizati si de­mascati 337, iar sase au fost arestati si trimisi în justitie.

Am pregatit pentru conducere un material despre activitatea le­gio­narilor. În acest material ne-am straduit sa aratam intentiile si activitatea ce o desfasoara. Din datele pe care le detinem, s-a obser­vat tendinta de regrupare a unora în jurul fostilor conducatori, încer­carea de reorganizare a activitatii cu contacte numeroase între ei, preocuparea pentru atragerea de tineri pe care sa-i îndoctrineze etc. Nu insist asupra acestei probleme, întrucât în materialul înaintat se arata diferite aspecte ale activitatii legionarilor. Din cele apro­xi­ma­tiv 2 000 foste elemente de conducere legionara, majoritatea au fost identificate si li se cunoaste activitatea.

Trebuie spus ca unele regiuni lucreaza slab legionarii si, desi au informatii interesante despre activitatea lor, taraganeaza finalizarea actiunilor si nu reusesc sa cunoasca totul despre ei. De multe ori am avut fapte concrete despre activitatea lor si ne-am multumit sa-i aver­tizam o data, de doua ori, fara sa recurgem la masuri mai hota­râte, ca de pilda cercetarea sub stare de arest.

În ceea ce priveste celelalte foste partide burgheze (PNŢ, PNL), se cunoaste mai bine activitatea fostelor elemente de conducere si s-au luat unele masuri de contracarare a activitatii lor.

Am urmarit si activitatea fostilor social-democrati de dreapta. Pe aceasta linie am facut câteva informari. Masurile luate de con­du­cerea partidului au dus la anihilarea activitatii acestora.

În legatura cu sectele, cultele, nationalistii: si aici se observa o intensificare a activitatii lor. Numarul sectantilor a crescut în ultima vreme, în special în regiunile Suceava, Galati, Arges, Ploiesti. Am încercat sa patrundem mai bine în aceste secte si, în unele locuri, am reusit. Cu aceasta ocazie am constatat ca în secte si-au gasit refugiul multi legionari si nationalisti, dintre care unii au reusit sa puna mâna pe conducere. În cursul anului trecut au fost arestati 90 de sectanti, 37 au fost demascati, iar 1 944 au fost avertizati; cinci emisari straini, veniti în tara cu instructiuni pentru secte, au fost prinsi si expulzati.

Consider însa ca, pe lânga masurile represive luate împotriva sec­telor, este necesara si intensificarea muncii educativ-culturale. Îm­binarea celor doua metode va da rezultate mai bune în com­ba­terea activitatii sectelor.

Pe linia autorilor de manifeste dusmanoase, în cursul anului tre­cut s-au descoperit 567 de cazuri, printre care "Mafia", "Fanariotul" si altele despre care ati fost informat.

Paralel cu munca de descoperire a activitatii elementelor con­tra­re­volutionare, am acordat atentie prevenirii actelor de sabotaj si sub­mi­nare a economiei nationale. Ne-am straduit sa recrutam în obiec­tivele economice o agentura mai competenta si sa asiguram infor­ma­tiv punctele vulnerabile din obiectivele economice importante.

S-au trimis ministerelor diferite sesizari care au ajutat la preîn­tâm­pinarea unor accidente si avarii în diferite sectoare ale econo­miei nationale. De pilda, a fost informat Ministerul Transporturilor Feroviare despre defectiunile în constructia stâlpilor de sustinere pe tronsonul de cale ferata Predeal-Câmpina, care puteau duce la caderea firului de contact si producerea de scurtcircuite si accidente grave. S-au semnalat neajunsurile existente la statia de îmbuteliere Mogosoaia, Uzina Metalurgica Bucuresti, rafinaria din orasul Gheorghe Gheorghiu-Dej si altele care puteau duce la producerea unor incendii, explozii si distrugerea instalatiilor.

La CFR si în alte unitati economice au fost elucidate unele acte de sabotaj si cauzele disparitiei unor documente secrete.

De asemenea, au fost înaintate conducerii unele informatii cu pri­vire la nivelul de trai si nemultumirile oamenilor muncii, cu pri­vire la multe neajunsuri existente în diferite sectoare ale economiei nationale (economia forestiera, industria usoara si alimentara, comert etc.).

Unele dintre aceste informari au fost apreciate de conducerea par­ti­dului si guvernului. Pe baza lor s-au luat si unele masuri împo­triva greselilor si abuzurilor care se mai petrec în diferite sectoare ale economiei nationale, ca: perceperea de suprapreturi la unele ar­ti­cole de larg consum, ciubucurile din comert, neplata orelor su­pli­mentare, nerespectarea protectiei muncii etc. Am înaintat deci foarte multe informari cu caracter economic.

În aceasta problema trebuie sa ne facem autocritica pentru faptul ca, din dorinta de a informa cât mai bine organele de partid si de stat, noi ne-am încalcat atributiunile. Intentia nu a fost de a ne ocupa cu probleme care nu ne privesc, care nu intra în competenta noastra. Cred ca noi nu am gresit atunci când am dat indicatii ca organele noas­tre sa se ocupe de probleme economice si sa sesizeze condu­cerea de partid si de stat asupra fenomenelor negative care se mai petrec în economia nationala. Gresit este ca n-am controlat si sesizat la timp, ca jos s-au înteles altcumva aceste indicatii. Urmarea a fost ca unele directii regionale si chiar Directia a III-a au dat jos instruc­tiuni prin care cereau o serie de date statistice inutile, care au împins apa­ratul nostru de la regiuni si raioane la o munca birocratica (ra­poar­te, statistici) despre activitatea unor sfaturi populare, Gostat-uri, învatamânt etc.

În urma unor controale facute la regiunea Maramures catre sfâr­situl anului am sesizat lucruri foarte grave. Directia Regionala a Securitatii a dat instructiuni la raioane sa se ocupe cu strângerea de date din diferite sectoare ale economiei, ca sa se documenteze, chi­pu­rile, mai bine. Am criticat foarte aspru aceste abateri. Interesân­du-ne în­dea­proape, am aflat ca si în alte regiuni s-au comis ase­me­nea gre­seli. Am ridicat problema aceasta si la analiza de sfârsit de an, aratând ca s-au facut grave greseli. N-am reusit înca sa lichidam cu desavâr­sire aceste neajunsuri. Speram ca anul acesta nu se vor mai repeta. Cred ca si pe viitor trebuie sa ne ocupam de problemele economice si sa sesi­zam anumite aspecte negative care mai exista într-un sector sau altul al economiei nationale. Noi avem agentura si posibilitati de a informa conducerea de partid si de stat asupra aces­tor neajunsuri. Nu putem trece pe lânga unele fenomene negative fa­ra sa le sesizam.

La analiza recenta facuta în regiunea Arges, tovarasii nostri au ridicat câteva probleme foarte interesante. Unele se cunosteau de catre organele de partid, altele nu. De exemplu, în noiembrie a avut loc o avarie la hidrocentrala de pe Arges. Puteau sa se întâmple lu­cruri foarte grave. Pagubele provocate de aceasta avarie s-au ridicat la 1,4 milioane lei. Tovarasii de la Ministerul Energiei Electrice, ca sa apara într-o lumina mai favorabila, au pus pe tovarasi sa rapor­te­ze ireal, ca paguba este de 400 000 lei. La hidrocentrala de pe Arges sunt înca o serie de neajunsuri care pot provoca noi avarii. Am sesizat sectia de la Comitetul Central sa cerceteze atent sesizarea. Tot aici am aflat ca, la sfârsitul anului trecut, de la Ministerul Ener­giei Electrice li s-a cerut sa prezinte cifre ireale cu privire la supra­în­deplinirea pla­nu­lui la investitii cu 20 milioane lei. Realitatea este însa alta. Deci, ca sa raporteze ca pe minister s-a îndeplinit planul la investitii, au dat cifre ireale si au informat eronat conducerea partidului.

Cred ca aceste neajunsuri trebuie semnalate si consider ca am face o mare greseala daca nu le-am sesiza. Sunt anumite fenomene care trebuie cunoscute de conducerea partidului. Asa cum s-a pro­cedat însa la Maramures si în alte parti, cu strângerea de date, a fost o greseala. Noi am tras învataminte si cred ca nu se vor mai re­peta în viitor astfel de greseli.

În cursul anului trecut ne-am ocupat mai mult si de înzestrarea organelor noastre cu tehnica operativa mai buna. A existat mai mul­ta preocupare la organele noastre care se ocupa cu perfectionarea teh­nicii. S-au construit câteva aparate foarte bune, usor de trans­portat, pentru nevoile muncii în exterior, si microfoane mici pentru munca operativa, de asemenea bune. S-a constituit la minister Co­misia pentru îmbunatatirea tehnicii operative. În cursul anului trecut am luat masuri pentru asigurarea în conditiuni mai bune a legaturii cifrate cu oficiile noastre din strainatate. S-a procurat din strainatate aparatura de transmisie si cifru si s-a construit Centrul de emi­sie-receptie. S-a creat deci un organ unic de emisie-receptie care a intrat partial în functiune. Spre sfârsitul semestrului I va intra inte­gral în folosinta. Va rugam sa va faceti timp sa mergeti sa vedeti acest centru care este foarte modern.

Pentru înzestrarea organelor de filaj si de circulatie s-au adus din stra­i­natate aparate de radio-emisie, pentru care s-au cheltuit peste o jumatate de milion de dolari.

Cu toate acestea, stam înca prost cu tehnica operativa în unele sec­toare si va trebui sa facem mult pentru modernizarea ei. Din cau­za aceasta întâmpinam multe greutati în activitatea noastra.

Acestea ar fi câteva probleme în legatura cu munca de securitate.

Tov. Nicolae Ceausescu: As dori sa pun câteva întrebari de care sa tina seama si ceilalti tovarasi.

Ce reiese din analiza diferitelor date prezentate, atât în ceea ce priveste activitatea contrarevolutionara, cât si în ceea ce priveste infrac­tiunile în domeniul economic? Se cere o caracterizare a aces­tora, si daca ati facut-o, ce ati constatat? Exista o intensificare a ac­tivitatii elementelor dusmanoase, si daca exista, în ce directie se desfasoara? De asemenea, în domeniul economic, ce caracteristica au infractiunile? Aici ati prezentat mai mult o informare cu date, cifre, dar nu ati tras concluziile ce se desprind din toate acestea.

În ce priveste activitatea spionajului strain în România. În ce directii îsi intensifica activitatea spionajul, care din aceste organe sunt mai active si ce urmaresc?

Tov. Cornel Onescu: În ceea ce priveste activitatea elementelor dusmanoase, aceasta a stat mai mult în preocuparea noastra. N-am putea sa spunem ca activitatea tuturor elementelor s-a intensificat fata de anii trecuti. Poate ca n-am cunoscut noi anumite forme de activitate ca sa facem comparatie cu situatia de acum un an sau doi.

În ce priveste elementul legionar, pâna la sfârsitul anului 1965 au fost putine semnalari. Înainte, multi fusesera în detentie si, imediat dupa eliberare, foarte putini încercau sa-si reorganizeze activitatea, sa treaca la actiune. În cursul anului trecut însa, noi am observat din partea elementelor legionare o intensificare a activitatii. A fost un timp când s-au observat unii pe altii, sa vada cu ce conceptii au ra­mas dupa eliberarea din detentie. Când s-au lamurit, au început sa se întâlneasca, sa puna la cale anumite actiuni. Deci, în problema legio­­na­rilor, se observa o intensificare a activitatii lor.

Tov. Nicolae Ceausescu: Ati reusit sa cunoasteti care sunt di­rectiile? Ce îsi propun?

Tov. Cornel Onescu: Am facut o analiza la sfârsitul anului si am pregatit un material pentru conducere.

Tov. Nicolae Ceausescu: Am citit informarea. Din ea nu reiese clar care este situatia. Materialul este mai mult o fotografie a starii de fapt, nu se desprind din el concluzii.

Tov. Cornel Onescu: Poate n-am reusit sa redam destul de bine ceea ce cunoastem. În informare ne-am straduit sa cuprindem unele aspecte interesante din activitatea legionarilor. Se desprinde ca ei încearca sa se regrupeze în jurul unor elemente de vârf. În tara sunt cunoscute peste 20 de cazuri de încercari de a crea nuclee în jurul unor elemente de vârf. Aceasta tendinta este foarte periculoasa si nu este întâmplatoare. Nu se strâng în jurul acestor elemente numai de dra­gul de a discuta lucruri banale. Din declaratiile facute de unii agenti reiese ca intentiile lor sunt de a-si regrupa fortele, de a se reorganiza si actiona. Unii speculeaza anumite neajunsuri dintr-un sector sau altul de activitate pentru a ridica oamenii împotriva regi­mului, spunând ca vinovati sunt comunistii. Deci aceasta este o for­ma de activitate. Din moment ce cauta sa ridice oamenii împotriva noastra, sa atraga noi adepti, sa recruteze noi tineri pentru a-i îndoc­trina, înseamna ca desfasoara activitate.

Afirm ca pe linia legionarilor se observa o intensificare a acti­vi­tatii. Ne-am straduit sa aflam daca au conducere, ce relatii au cei din tara cu exteriorul si daca au, ce indicatii primesc. Am aflat ca au câteva legaturi cu exteriorul, cei din afara se intereseaza ce fac cei din tara, iar cei dinauntru ce fac cei din afara. Poate n-am descoperit suficiente elemente care sa ne duca la o concluzie ferma asupra ac­ti­vitatii lor. Dar, din ceea ce cunoastem, afirm cu tarie ca este vorba de o intensificare a activitatii lor. Unde vor sa ajunga vom vedea. Îi vom urmari îndeaproape si vom cauta sa le cunoastem intentiile si tot ce pun la cale. Legionarii ramân elementul cel mai periculos si ei trebuie sa stea în centrul atentiei noastre. Sigur ca ei sunt com­pro­misi, mare influenta nu au. Oamenii vad clar realizarile regimului si stiu ce au facut legionarii în trecut. Au ramas însa unii fanatici si sunt în stare de orice mârsavie. Exista printre ei circa 2 000 de ele­mente de vârf si la eliberarea din detentie unii au declarat deschis ca au fost, sunt si vor ramâne legionari.

În ceea ce priveste celelalte elemente dusmanoase, fostii ex­ploa­tatori si elementele de conducere din Partidul National Ţaranesc si Liberal, n-am putea spune ca si-au intensificat activitatea în com­pa­ratie cu ceea ce au facut cu ani în urma. Desigur, si ei se misca, speculând anumite lipsuri dintr-un domeniu sau altul si raspândesc diferite zvonuri dusmanoase atunci când situatia internationala se înaspreste. În ultima vreme, se observa la acestea si chiar la altele, care nu au un trecut politic dusmanos, discutii pe problema nivelului de trai, în legatura cu legea avorturilor etc. Aceasta este concluzia pe care am tras-o noi în legatura cu intensificarea activitatii ele­men­telor dusmanoase. [.]

În ceea ce priveste întrebarea referitoare la activitatea spionajului strain, daca s-a intensificat sau nu. Nu va putem da un raspuns con­cret. În curând vom analiza aceasta problema la nivelul conducerii ministerului. Putem spune ca am lucrat mai bine fata de anul 1965 si am prins mai multe elemente legate de activitatea spionajului strain. Nu putem spune deocamdata daca s-a intensificat sau nu. În unele ser­vicii de spionaj se observa mai multa prudenta si atentie în lega­tura cu tara noastra, dat fiind relatiile pe care le avem în ultima vre­me cu o serie de state occidentale. Este un climat mai favorabil. Probabil ca si unele servicii de informatii straine au primit indicatia sa lucreze mai bine si sa nu faca provocari împotriva noastra. Rea­lita­tea este ca unii se ocupa intens de noi. De exemplu, desi cu fran­cezii avem relatii bune, din informatiile pe care le avem, atasatul militar este foarte activ în tara noastra. El merge peste tot, foto­gra­fiaza, strânge documente. O liniste în aceasta privinta nu poate exista si nu ne facem iluzii ca îsi vor înceta activitatea. Spionajul strain cauta sa cunoasca cât mai multe despre situatia de la noi, însa, fata de unele elemente ale noastre care lucreaza în afara, au o atitu­dine mai rezervata, nu s-au dedat la provocari. Chiar daca i-au prins pe unii, i-au avertizat.

Tov. Nicolae Ceausescu: Aceasta este o problema politica. Trec sub tacere ca sa obtina ceea ce doresc.

Tov. Cornel Onescu: Au fost organizate câteva provocari îm­po­triva altor tari socialiste la Londra, în America, Franta, Italia. Re­pre­zentantii fiecarei tari socialiste din Europa (Cehoslovacia, Ungaria, URSS) au avut provocari în cursul anului trecut. Noi n-am avut astfel de provocari, însa fara îndoiala ca serviciile de spionaj îsi fac datoria.

Tov. Nicolae Ceausescu: Este si un raspuns la ce fac ei, întot­dea­una reciprocitatea.

Tov. Cornel Onescu: Vom cauta, tovarase Ceausescu, sa va in­for­mam mai amanuntit asupra activitatii serviciilor de spionaj stra­ine si ne vom stradui sa muncim mai bine în aceasta problema. Avem multe date si elemente pentru a face o analiza temeinica. Desigur, este mai greu sa ai o privire de ansamblu asupra activitatii tuturor serviciilor de spionaj. Totul trebuie bazat pe fapte concrete. [.]

Tov. Nicolae Ceausescu: Tovarasii care au de facut sublinieri, nu sa ne prezinte cifre si date, ci anumite concluzii pe care le-au des­prins diferite sectoare de activitate, ar fi bine sa ia cuvântul. Sigur, va puteti sprijini pe date, dar numai cu datele ne puneti în situatia sa gândim numai noi si sa tragem concluzii; mai bine sa le trageti voi.

Tov. Vasile Negrea Ati pus doua întrebari pe care le-am reti­nut si, în afara de acestea, ati atras atentia în legatura cu datele. Totusi, daca îmi permiteti, as dori sa redau câteva date pentru a va face o parere cât mai clara si justa în legatura cu activitatea ele­men­telor dusmanoase din interior si în legatura cu activitatea elemen­telor de spionaj. Am, pe scurt, o informare cuprinzând unele date pri­vind aceste elemente. În baza operativa pe tara sunt 556 124 de persoane elemente legionare, fosti condamnati PNŢ, PNL si alte categorii care au activat în trecut. Aceasta este baza noastra ope­ra­tiva. Din acest numar mare de elemente pe care îl avem, în evidenta organelor noastre au trecut la activ 362 000, deci oameni care sunt în atentia organelor noastre si-i lucram. Sunt 193 000 care au fost lucrati si au trecut la pasiv, iar restul sunt în lucru. Numai pe linia Directiei a II-a, în toata tara, sunt 73 884, au trecut la pasiv 15 000, au ramas 58 000. La Directia a III-a sunt 482 000. Este un numar de categorii de ele­mente legionari fosti condamnati [sic!]. Aceasta este tot ce avem în evidenta. Au trecut la pasiv 177 481 din 482 000. Au fost lucrati si s-a stabilit ca acesti oameni nu desfasoara activitate dusma­noasa. Totalul legionarilor pe tara, luati în evidenta, este de 151 000. La activ sunt 91 939, iar la pasiv sunt 60 203. Adica si aceste elemente au fost lucrate si trecute la pasiv. 91 000 sunt în atentia Directiei a III-a si a organelor noastre din regiuni.

La Directia a II-a, din cele aproape 4 560 de elemente si care sunt diplomati, comercianti, turisti, specialisti, elemente care sunt în afara si rudele lor în tara, multe elemente care sunt în baza opera­tiva, sunt deschise actiuni operative si îi lucram, au trecut la pasiv 967.

La Directia a III-a, în Bucuresti, au trecut la pasiv 8 321 din 36 977. Adica avem un numar mare de elemente dusmanoase în evidenta noastra - 28 000 - care trebuie lucrate operativ.

Pornind de aici, trebuie sa tragem anumite concluzii: sunt secte interzise - iehovisti, penticostali, catolice care cuprind toate aceste categorii. Eu vreau sa vorbesc de legionari. Pentru ca si rândul tre­cut dumneavoastra ati insistat asupra acestui lucru, eu vreau sa-mi spun parerea în legatura cu aceasta categorie de elemente. Dupa ana­liza facuta si în colectivul de conducere al ministerului, s-au luat unele masuri pentru a crea posibilitatea de a obtine rezultate si a li­chi­da lipsurile. S-au obtinut si unele rezultate bune. Am luat în lucru elemente de vârf si elemente care au fost trecute prin reedu­care. Unii au o asemenea atitudine încât n-am reusit sa-i reeducam, cu toate ca au dat declaratii. Altii au dat declaratii ca nu vor renunta niciodata la conceptiile lor politice. Aceste elemente au fost luate în lucru. Ne-am izbit si de elemente care, cu tot angajamentul luat si în penitenciare, continua sa se manifeste dusmanos. Altii, iesind afara, tatonati cu agentura, s-au dovedit ca nu mai actioneaza. Avem un caz cu un fost condamnat al corpului muncitoresc legionar, la care peste opt agenti au fost si au spus ca este om corect, nu face nimic. La Ti­mi­soa­ra s-a organizat o întâlnire cu un agent bun în care el avea în­credere si, când s-a dus la el, i-a dat unele indicatii cum sa procedeze, cum sa se fe­reasca de cei cu care vine în contact si nu prezinta încredere.

Este unul la Sibiu care sta pe balansoar, o data spune într-un fel, o data în alt fel. Din toate documentele pe care le avem, rezulta ca si el sta sa astepte. Elementelor cu care are legatura le spune ca ei trebuie sa stea sa astepte. Mai sunt alte categorii de elemente care nu au fost cu functii de raspundere în penitenciar si acolo au devenit ele­mente legionare, legionarii au reusit sa-i prelucreze si sa faca legionari din ei. Aceasta, de fapt, este cea mai periculoasa categorie. Au fost ele­men­te tinere si, când au iesit afara, au strâns în jurul lor si alte ele­men­te pe care le prelucreaza. Unii se concentreaza în jurul bisericii, în sectele clandestine, chiar si în sectele legale si acolo au posi­bi­li­tatea sa se întâlneasca. Nu putem spune cu siguranta de legionari daca sunt organizati sau nu. stim mai sigur, din tot ce avem, ca totusi nu se astâmpara. Acesta este un adevar. Acestia tre­buie sa fie în evi­denta organelor noastre si sa-i lucram mai bine, mai activ; legionarii au fost elemente fanatice si nu li se poate acorda încredere.

Cred ca trebuie sa avem foarte mare atentie în legatura cu sectele interzise - iehovisti, penticostali; acestea care sunt legate pe linia Directiei a III-a, unele le controlam, avem o agentura care face lega­tura cu exteriorul si reusim s-o controlam. Sunt materiale pe care le difuzeaza un numar mare de iehovisti la Pitesti, Baia Mare, Brasov, Suceava si pe care i-am avertizat. Nu sunt numai tarani, sunt si intelectuali care se introduc în aceste secte si au influenta foarte serioasa. Împotriva acestora trebuie luate masuri si trebuie trimisi în justitie. Poate ar fi bine ca asupra vârfurilor acestora, din rândul in­te­lectualilor, sa ne îndreptam atentia, sa-i trimitem o parte si în jus­titie. Intelectualii din rândul acestor secte au o mare influenta asupra unor oameni înapoiati.

Cu catolicii, dupa parerea mea, avem pe linia greco-catolicilor, de la ambasada belgiana din Paris, un secretar II pe care l-am prins la Alba-Iulia venit ca turist, dar cu misiune de la Vatican. A fost la Oradea, Banat, Cluj si a ajuns la Alba-Iulia. În toate aceste orase a luat legatura cu popii. Când l-am retinut acolo, am gasit la el multe în­sem­nari în legatura cu toate elementele cu care venise în contact dupa ce l-am cercetat. L-am scos din tara, i-am dat drumul. Deci, serviciile de spionaj se ocupa, pe linia aceasta a cultelor, de culegere de informatii.

Printesa Cuza, zisa Marconi, a venit pe linie turistica, a luat lega­tura cu un fost ziarist Apostol, a ajuns si la patriarh, a strâns mate­riale în legatura cu greco-catolicii; acum, dupa cum ne este cu­nos­cut, sta la Roma, la papa.

Consideram ca este o posibilitate foarte importanta pe care multi dintre turistii carora le-am dat viza la frontiera o folosesc si probabil ca sunt si altii pe care nu-i cunoastem.

Avem înca multe de facut pe linia elementelor contrare­vo­lu­tionare din interior.

A doua întrebare pusa este legata de problema spionajului strain.

Tov. Nicolae Ceausescu: În legatura cu legionarii, e vorba de elemente eliberate din închisori si care sunt cunoscute, dar apar si elemente care n-au fost un timp legionare? În ce masura, cum se manifesta, din ce mediu se recruteaza?

Tov. Vasile Negrea: Din materialele ce le detinem si de la re­giuni, nu numai din rândul celor care au fost condamnati, reiese ca sunt unii care n-au fost condamnati, acestia fiind din rândul unor elemente intelectuale, printre care sunt si tarani. Câteodata avem si din aceste elemente. În aceasta privinta am lucrat mai slab, ne-am concentrat toata atentia asupra elementelor din închisori, asupra legaturii lor cu unele elemente cu care vin în legatura. Sunt ma­te­ri­ale suficiente în care se arata ca sunt aceste elemente. La Alba-Iulia este un fost pre­fect, Baciu, care sta cu nevasta lui acolo, are o bucata de pamânt, si mereu discuta dusmanos, ia legatura cu alte elemente. Asta dovedeste ca legionarii lucreaza. Mai sunt si altii care, de asemenea, n-au fost în închisoare, dar au legaturi cu cei veniti din închisoare.

În legatura cu problema spionajului. Apreciem ca diplomatii din tara noastra, vorbim de ei pentru ca sunt în atentia organelor noastre, ne ocupam de ambasadele capitaliste, se ocupa foarte intens sa stie atitudinea politica a partidului nostru fata de miscarea comunista si muncitoreasca internationala, fata de masurile pe care le ia. Este o preocupare permanenta în legatura cu aceasta problema. Nu doar culeg informatii, dar ei folosesc chiar si presa. Rapoartele facute de ei în afara sunt rapoarte oficiale. Ei se ocupa sa afle daca politica partidului nostru este statornica sau daca are anumite oscilari. si americanii, si englezii si francezii se ocupa si oficial si neoficial de acest lucru si fac rapoarte pe care le prezinta în afara. De exemplu, francezii fac rapoarte pe care le transmit. Din tot ce fac rezulta ca ei sunt convinsi ca partidul nostru tine seama de respectarea inde­pen­dentei si securitatii (probabil suveranitatii, n.n.).

A doua categorie o formeaza atasatii militari care sunt sigur cu­noscuti ca spioni. Sunt materiale neîndoielnice ca acesti oameni se ocupa numai cu activitate de spionaj. Atasatul militar francez are o metoda foarte interesanta: nu are nici o legatura cu elemente re­cru­tate care sa-i transmita informatii, însa se duce la cocteiluri, receptii, se întâlneste cu atasatii militari într-un anumit loc, îsi împart zonele de mers pe drum, unul spre Dobrogea, altul spre Banat. Asta fac si americanii, si englezii si turcii, adica cei care sunt în NATO. O alta metoda a lor care e? Pleaca cu masina, are magnetofon, mergând pe drum, vorbeste ca în satul cutare a trecut o masina cu numarul cu­tare, ca a ajuns în dreptul comunei cutare si a observat cutare. În loc sa scrie, vorbeste, iar când se întoarce înapoi asculta banda de mag­ne­tofon si îsi întocmeste rapoartele.

Mai foloseste si agentura pe care o avem pe lânga el, element care e bun sa verifice informatiile culese. Unde el nu este sigur, dez­in­formeaza, adica merge cum îl conducem noi. La atasatul militar al Turciei au venit de curând doi controlori, au controlat si i-au cerut dosarele sa verifice ce au facut ei în cursul anului 1966. Se spune acolo tot ce au facut si dau indicatii mai departe cum sa foloseasca informatiile si cum sa completeze informatiile.

Categoria cea mai activa, dupa parerea mea, sunt comerciantii care sunt în numar foarte mare, unii au posibilitatea sa intre în anu­mi­te zone interzise, pot intra în anumite zone unde nu pot sa pa­trun­da diplomatii si iau legatura cu legatia, se ocupa în special de cule­gerea de informatii legate de probleme economice. Aici sunt un nu­mar foarte mare, peste 12 000. Este un inginer de la industria ali­men­tara prin care au reusit sa culeaga informatii. Este membru de partid, director general. Când discuti cu el, spune ca a intrat în partid ca sa ajunga om mare si iata ca a adus pagube foarte serioase, iar pe lânga el mai sunt patru-cinci pe care am propus sa-i retinem.

În rândul comerciantilor sunt foarte multe elemente care se ocupa intens si cu cadouri. Ultimul luat vineri cu un neamt a lucrat cu alte patru elemente de la firmele din Germania Federala. El are depu­se în Elvetia câteva mii de marci si dolari. A scos din tara câteva sute de mii de lei de la evrei. Nu vroia sa vorbeasca. Strainul a vor­bit. Când l-am retinut, al nostru nu vorbea. Când a vazut ca strainul vorbeste, a spus si el la fel.

La industria alimentara probabil ca este o mare defectiune. Tre­buie luate masuri pentru ca nu se respecta Hotarârile 957. La tra­ta­tivele cu cetatenii straini trebuie sa se duca doi oameni, însa nu s-au dus doi oameni si a mers numai el, cu care ocazie a dat toate fisele cu necesarul lor. I-am prins în masina si i-am dus la Militie si, fiind cercetati, a rezultat acest lucru. Asa cum este si normal, ei fo­lo­sesc elementele carieriste pe linia aceasta de a pagubi statul.

Având în vedere ca, în cursul anului 1966, au fost 212 000 de turisti în tara noastra, nu este posibil ca toti oamenii sa fie urmariti. Dar unii dintre ei, care sunt elemente mai importante, sunt în atentia organelor noastre. În privinta aceasta va trebui sa gasim si alte solutii. Pe lânga nemtii care vin, vin si elemente din America, din Germania Federala, pentru care nu am reusit sa gasim forme de a cunoaste activitatea lor.

Tov. Cornel Onescu: Sunt 1 300 000 de oameni care vin, unii ca turisti, altii la rude.

Tov. Vasile Negrea: Acum, în 1967, când este declarat an turistic international, am luat masuri, am facut un plan. Vom discuta cu ONT-ul si Ministerul Comertului Exterior sa gasim forma cea mai buna sa nu-i tinem mult la frontiera. Este foarte greu sa stea un numar de oameni sa controleze mii de masini. Poate ca ar trebui sa des­chi­dem un alt punct de frontiera ca sa-i controlam mai bine. Avem ca­zurile enuntate aici. Foarte multi vin din Germania Fede­rala. Au fost cazuri când a avut un pasaport pentru el si pentru nevasta, iar unul îl da pentru inginerul de la Craiova si îl scoate afara. Adica este o me­toda a lor de scoatere afara. Sunt scosi afara pe aceasta linie sase-opt oameni. A fost cazul când a venit pe la Bors si a iesit pe la Baneasa si oamenii se grabesc sa le dea drumul. Am prins la Oravita; fata lui Lugojanu trecuse pe lânga sosea frontiera în Iugoslavia.

Sunt alte categorii de elemente care sunt foarte importante si au mari posibilitati de culegere de informatii. Este vorba de specialistii care sunt în tara noastra din tarile capitaliste, în numar mare si raspânditi pe tot cuprinsul tarii, care, fara nici o îndoiala, au legatura si cu diplomatii. Ei au posibilitatea sa se deplaseze si pot intra si în zonele unde altii nu intra. Sunt 1 365 de specialisti în tarile socia­lis­te. Adica, posibilitati de spionaj exista foarte mari aici. Aparatul nostru, nu e vorba numai de Directia a II-a, unde nu lucram numai cu apa­ra­tul acestei directii, ci si cu Directiile a V-a si a VII-a, care sunt mo­bi­lizate sa apere securitatea statului.

Sunt foarte multe greutati si lipsuri în legatura cu filajul. Sunt ca­zuri când se deconspira, cetatenii vad si renuntam la aceasta me­to­da care ar da rezultate bune. De multe ori aici este o lipsa ca se decons­pi­ra. Câteodata noua ne convine acest lucru, însa câteodata nu ne convine.

Tov. Cornel Onescu: Avem unul despre care stim precis ca a scos din tara pe cineva si a mai venit sa mai scoata pe altcineva.

Tov. Vasile Negrea: A venit încoace, l-am gasit aseara. A venit sa scoata din tara pe cineva.

În legatura cu activitatea de spionaj. Sunt foarte mari posibilitati pe toate aceste categorii de elemente carora, cred eu, ca trebuie sa le dam atentie.

O problema pe care as dori s-o ridic si careia trebuie sa-i gasim o rezolvare este numarul mare de cetateni români care pleaca afara. De exemplu, pleaca afara trimisi de noi cu masini care transporta anu­mite marfuri un numar de 150 de soferi. Dintre ei, 117 sunt mem­bri de partid. Este normal sa fie o selectionare din elementele cele mai bune. Pleaca elemente din acestea pe linie de stiinta, cultura. Pe linia Comitetului de stiinta pleaca la specializare 475 de oameni selectionati, verificati.

Tov. Nicolae Ceausescu: O sa plece si mai multi.

Tov. Vasile Negrea: Ce greutati sunt? Ajung afara, intra într-o în­treprindere, într-o institutie, deci sunt posibilitati de recrutare a lor. Ar trebui sa ne gândim si la verificarea lor si acolo, pe linia Direc­tiei I, si când se întorc înapoi. Dar ne izbim de Hotarârea 774 a Comitetului Central care nu ne da posibilitatea sa lucram pe mem­bri de partid. Sunt cazuri când chiar unul care intra în nomenclatura a luat legatura cu fratele sau care a venit. Multi dintre ei sunt oameni de încredere, cinstiti, dar sunt si unii dintre ei, dumneavoastra poate stiti. Dintre cei pe care i-am arestat ca transmiteau informatii stra­inilor erau si membri de partid si cu munci de raspundere.

A fost un caz cu un cetatean care a fost recrutat; dupa doua luni de zile a început sa-i spuna nevestei sale care este situatia. Dupa doi ani de zile i-am dat drumul sa se duca înapoi, însa americanul i-a spus ca n-a respectat regulile pe care le-a dat. Probabil ca mai sunt si altii în situatia aceasta.

Dupa parerea mea, ar trebui sa gasim o forma de a-i verifica macar pe unii dintre ei, asupra carora exista suspiciuni.

Am facut o propunere. Exista un proiect de hotarâre. Poate aici sa gasim o forma de a da posibilitatea ca sa nu încalcam nici hota­rârea si sa putem si lucra pe cei care sunt pretabili sa fie recrutati de serviciile de spionaj.

Tov. Cornel Onescu: Sunt specialisti care merg la specializare. În mod obraznic le propun sa ramâna acolo. În SUA, de exemplu, unde trimitem mai multi. Le fac propuneri cum sa ramâna. În pri­vinta aceasta putem sa discutam chiar oficial.

Tov. Nicolae Ceausescu: Ei fura de peste tot. Asa au reusit sa-si dez­volte cercetarea stiintifica si toata activitatea pe care o des­fa­soara, nu pe baza învatamântului propriu.

Tov. Cornel Onescu: Le fac oferte. Un fizician a trecut din El­ve­tia în SUA. I-au dat 12-13 000 de dolari pe an, casa si a renuntat la familie. Are aici doi copii.

Tov. Vasile Negrea: Le dau instructiuni cum sa culeaga infor­ma­tii. Am aici un material din care reiese acest lucru. Pe ei îi inte­re­seaza de conducatorii gruparii fractioniste, caracterizarea lor, trasa­turile membrilor de partid cu functii superioare în aparatul de partid si de stat, daca au priza în rândul membrilor de partid, date biogra­fice asupra persoanelor din conducerea de partid si de stat. Le dau date precise cum sa culeaga informatii asupra acestora. Este aici un caz unde întreaba ca, daca lucreaza în aceeasi uzina, cum se face ca nu a dat curs recomandarilor facute pentru a gasi un post mai bun la comertul exterior si sa intre în partid, sa poata sa aiba influenta mai mare. Le-au dat indicatii precise celor pe care îi recruteaza.

Mai avem înca unul, în legatura cu o informatie venita din afara: en­glezul si americanul se întâlnesc, fac schimb de informatii. Ame­ri­canul spune: în cadrul schimbului de informatii amintit s-a aratat ca baza operativa creata în Iugoslavia si România în timpul celui de-al doilea razboi mondial continua sa dea rezultatele respective. Ei au însa dificultati în recrutarea de noi agenti. Este vorba despre agen­tura celor doua organe cu care s-a întrerupt legatura într-o peri­oada îndelungata. Se spune sa se foloseasca posibilitatile pe care le ofera turismul, relatiile comerciale si vizitarea rudelor, dar sa nu fie date în legatura oficiilor consulare.

Ei îsi fac socoteala sa foloseasca acest an turistic international pe 1967. Serviciile de spionaj îsi intensifica activitatea pe aceasta linie despre care am vorbit mai înainte.

În legatura cu lipsurile, tovarasul ministru Onescu a aratat, sunt foarte multe. Din acestea noi tragem concluziile necesare. S-a facut un control de catre sectie în legatura cu munca Directiilor a II-a si a V-a. Dupa ce vom face o analiza, si cu indicatiile pe care dum­nea­voastra ni le veti da, va asiguram sa gasim solutii mai bune pentru îmbunatatirea muncii.

Tov. Nicolae Doicaru[135]: Aparatul nostru s-a straduit si a reusit sa obtina câteva rezultate în problemele despre care s-a vorbit aici.

În munca organelor de spionaj dusmane statului nostru, dupa datele pe care le detinem noi, rezulta ca se intensifica îndeosebi ac­tiu­nile organelor de spionaj ale SUA, Germaniei Federale, Fran­tei. Acestea sunt, dupa datele noastre, cele mai active servicii de spionaj împotriva tarii noaste. Câteva directii în care acestea actio­neaza au fost aratate de tovarasul Negrea. În afara de cele spuse, spionajul dusman se concentreaza si pe linia cunoasterii situatiei economice a tarii noastre, mai acut dupa plenara din decembrie a partidului nostru. Cauta, asa cum spunea tovarasul Negrea, oameni cu munci de raspundere. Avem cazuri concrete, vreo sase la numar, de oameni trimisi la specializare care, detinând functii importante în aparatul de stat, în diferite ministere, au primit propuneri din partea ameri­canilor fie pentru a dezerta si a ramâne, fie pentru recrutare si, odata întorsi acasa, sa continue activitatea în posturile lor, iar când vor avea nevoie de informatii, ei sa munceasca în rândul ame­ri­ca­nilor. Asa face si spionajul Germaniei Federale. Mai mult, ame­ri­canii au trimis o serie de cadre care cunosc limba româna, specificul româ­ni­lor, în tari din Europa, ca Franta, Germania, Austria etc., plecând de la concluzia ca în aceste tari si frecventa numarului de cetateni români care se duc la specializare este mai mare; scopul este acelasi.

În plus, chiar aceleasi organe intensifica în mod deosebit munca în rândul aparatului de la ambasade, de la agentiile române din strai­na­tate, cu scopul de a afla indicatiile care se dau pe linia Minis­te­rului de Externe, care este linia politica a statului nostru si sigur se ocupa de informatii militare. Aceleasi servicii au organizat si au întarit câteva organizatii din Europa. S-au identificat 60 de cadre si agenti ai dusmanului trimisi în cursul anului 1966 cu diferite misiuni în România; s-au obtinut date despre circa 200 de cetateni români suspecti, intrati în legatura cu organele dusmane.

Totusi, lipsurile pe linia contraspionajului în strainatate sunt ma­ri. Aceasta este situatia. As vrea însa sa-mi precizez pozitia fata de ca­zurile acestea descoperite în tara, Gomulea si ceilalti câtiva.

Acestea sunt doar în putine situatii un spionaj pur. Ele sunt, mai mult, cazuri de subminare a economiei. Spionaj militar, politic, scoa­­terea de documente din obiective importante, mai putin au de­pis­tat organele MAI. În prezent nu sunt asemenea cazuri si cred ca este o sarcina a noastra si a organelor interne de a actiona mai viu pe tarâmul acesta, pentru ca nu ne lasa în pace spionajul dusman nici pe noi. Au descoperit asemenea cazuri unele tari, exemplu RP Ungara, altele nu. Se poate oare sa ne lase la o parte pe noi?

Dupa parerea mea, este ceva de spus si pe linia activitatii diplo­ma­tilor capitalisti din tara noastra. Dupa parerea mea, bazat pe datele pe care le cunosc, nu poate sa se multumeasca un organ de spio­naj de a nu-i folosi pe acesti "diplomati" în culegerea de infor­ma­tii. Avem date de la organele interne ca ei se ocupa cu culegerea de date "în orb" pe la cocteiluri; dar sa întelegem ca nu e numai aceas­ta calea muncii lor. Deci, trebuie sa ne concentram eforturile, pentru ca avem agentura si putem avea date despre activitatea lor.

Pe linia emigratiei, ati întrebat ce fac legionarii. Asupra unor lucruri pozitive care s-au facut si le-a spus tovarasul Onescu n-am sa insist, nu cred ca acesta este rostul. Raportez îndeosebi despre legio­nari. Acestia, în strainatate, au intensificat activitatea fara nici un drept de a contesta. Sunt materiale care atesta acest lucru. Au scos o serie de publicatii pe care cauta sa le introduca în tara, ca: Orientari pentru legionari, Ţara si exilul, Destinul. Prin canalele cunos­cute împart aceste materiale, fie prin emigrantii români, fie prin comer­ciantii straini si se adreseaza concret catre legionarii din tara. Sunt cunoscute câteva canale. Interesant este ca acolo în strainatate se duce activitate organizata, tin sedinte, cotizeaza, se îndreapta ca­tre tineretul român (al lor, din rândul emigratiei), iar în ultima vreme au legaturi si cu legionarii din Banatul Sârbesc, cu legionarii iugoslavi care au ajuns în Occident.

Pe linia emigratiei maghiare, de asemenea, s-a observat o inten­sificare a activitatii acestora. Desi noi am avut indicatia din partea conducerii ministerului sa vedem ce fac si cum raspund românii la actiunile lor, va raportam ca sunt putine cazurile în care emigrantii români au luat pozitie împotriva manifestarilor revizioniste ma­ghi-are. Este justa critica facuta ca noi avem putine legaturi cu elemen­tele provenite din rândul emigratiei române, pentru a le atrage pe pozitii loiale fata de interesele tarii noastre, pentru a folosi aceasta baza serioasa în actiuni economice si de alta natura.

Se confirma ca, într-adevar (asa cum spunea si tovarasul Negrea, ca legionarii din tara cauta sa se infiltreze în organizatii ale sectelor, mai ales în rândul bisericii), si în strainatate fac la fel. Am dejucat în câteva locuri aceste tendinte. O situatie deosebita este la Paris si în Ger­mania Federala pe linia bisericilor române care sunt înca în mâinile legionarilor.

Credem ca va fi pentru munca noastra un ajutor si, în general pentru statul nostru, un plus daca în activitatea de folosire a emi­gratiei vom reusi sa punem noi stapânire pe aceste biserici. Se cere în strainatate mult pe linia aceasta. S-ar putea face foarte mult daca s-ar folosi cu mai multa insistenta pe linia ambasadelor: cartile, mu­zica româneasca, filmele etc., care stârnesc în rândurile emigrantilor sentimentul patriotic. Sunt posibilitati în America, în câteva state, Ohio, Cleveland etc. de a se face emisiuni în limba româna unu-doua ore pe saptamâna. Unii dintre emigranti vor sa plateasca ei emisiu­nile în dolari si noi aici sa le dam rudelor lor contravaloarea în lei. Sunt ase­menea posibilitati. Vor trebui totusi si unele sume de bani. Tova­rasul Niculescu-Mizil a spus ca va pune problema aceasta si în fata conducerii partidului.

O alta problema la care as dori sa ma refer. Pastrând profilul activitatii noastre de munca informativa în strainatate, s-au facut câ­teva patrunderi în unele obiective mai importante, asa cum a aratat si tovarasul Onescu. Avem unii agenti dintre deputati, ambasadori, militari, diplomati etc. S-au obtinut documente, date interesante despre înarmarile racheto-nucleare, precum si planurile militare ale tarilor NATO pâna în 1970. În problema aceasta noi ne dam însa seama ca avem înca multe neajunsuri; patrunderile noastre sunt înca insuficiente în principalele obiective ale dusmanului. Aceasta ne obliga sa muncim mai bine. Este vorba de patrunderi informative la Consiliile de Ministri, la Ministerele de Externe, la obiective mai importante ale tarilor cercetate. Îndeosebi în SUA sunt neajunsurile acestea, ca de altfel si în Anglia si R.F. Germana.

Noi am adus unele materiale, documentatii valoroase, pe linie tehnico-stiintifica, asa cum a mentionat si tovarasul ministru Onescu. Apreciez ca s-a facut înca putin pe aceasta linie. Este un loc si un domeniu în care se poate actiona mai mult. S-au adus unele lu­crari utile pentru economia statului nostru, dar n-am reusit sa patrundem la unele din principalele institute de cercetare, îndeosebi în cele ame­­ricane. Este stiut ca acolo se gasesc lucrarile cele mai impor­tante din punct de vedere tehnic. Este o sarcina pentru noi si ne propunem sa luptam cu mai multa pricepere, sa muncim mai bine, sa avem rezultate mai bune si în aceasta privinta.

Sunt si alte câteva probleme la care tovarasul ministru Onescu s-a referit. As ruga ca în doua cuvinte sa-mi permiteti a-mi spune parerea în legatura cu abaterile de la profilul activitatii MAI. Am fost si eu în câteva regiuni din tara, la Brasov, în Oltenia, la Bacau, pentru analiza muncii regiunilor MAI. Este adevarat, observatiile facute aici asa stau. S-au gasit acolo preocupari ca modul cum s-au dis­tribuit manualele scolare, cum s-a desfasurat campania de recol­tare. Au fost multe abateri de acestea pe care organele regionale le-au manifestat în munca lor. La sedinta de analiza la Bacau, seful raio­nu­lui Moinesti arata cum chiar agentura legionara s-a angajat cu multa usurinta sa le dea date despre neajunsurile în conducerea eficienta a unor întreprinderi. Încercând sa mai puna apoi pe acelasi legionar sa dea informatii din rândul legionarilor, a ajuns sa spuna ca nu mai face nimic împotriva legionarilor. Organele din regiuni s-au ocupat si de felul împartirii a nu stiu ce prime la întreprinderi. Constatarile si obser­vatiile conducerii ministerului nostru de a se lichida cu ase­me­nea neajunsuri sunt juste. Trebuie sa ne dam seama de aceste neajun­suri. Ele s-au pus de câteva ori în fata Colegiului. Lucrul acesta este o necesitate absoluta pentru noi în îmbunatatirea muncii.

Mai trebuie facut ceva si în privinta unei mai bune conlucrari între diferitele sectoare de activitate ale ministerului nostru pentru a se coordona mai eficient eforturile aparatului si a ridica calitatea muncii noastre.

Raportez cu toata raspunderea ca tovarasul ministru Onescu ne-a atras atentia de mai multe ori în privinta aceasta. E drept, s-au facut pasi înainte, dar e loc de mult mai bine, caci din aceasta nu va câs­tiga decât munca noastra, apararea intereselor statului nostru.

În ceea ce ma priveste, raportez ca sunt constient de lipsurile din sectorul meu de activitate si ma angajez cu toata raspunderea sa ridic efortul efectivului cu care muncesc pentru a îndrepta aceste neajunsuri ale muncii. Sunt forte capabile în DGIE (Directia Gene­rala de Informatii Externe, n.n.) care pot duce la îmbunatatirea muncii în sectorul de activitate al acestei unitati.

Tov. Ion Dumitru[136]: Pe linia urmaririi elementelor dusmanoase din interior s-au întreprins o serie de masuri informativ-operative pentru a cunoaste mai bine activitatea acestor categorii de elemente.

As vrea, pe scurt, sa încerc sa raspund la una din întrebarile puse de tovarasul Nicolae Ceausescu, daca elementele din interior îsi intensifica activitatea, ce categorie de elemente sunt si ce urmaresc. Trebuie spus ca anul trecut si noi am intensificat activitatea si am reusit sa facem o comparatie mai buna cu anii precedenti. Fara sa-i subapreciem pe legionari sau sa subestimam activitatea lor, deli­mi­tând elementele periferice, care sunt atrase prin lozinca "Omul si pogonul" si unii au fost arestati în perioada 1959-1960 pe baza de probe discutabile, la regiunea Oltenia sunt 1 600 de elemente din taranii arestati în aceasta perioada si care, la analiza facuta, au fost pusi în libertate. Noi cautam si ne straduim sa delimitam aceasta cate­gorie de elemente, sa ne concentram spre cele doua categorii - cei activi si cei care stau în expectativa pentru a astepta asa-zisul moment oportun. Se contureaza pe plan interregional si intraraional cu legaturi între ei si anumite forme de organizare si chiar duc o viata în spirit legionar. La Bacau sunt un sef de cuib - avocat, un preot, un fierar, un taran, un dascal de biserica care discuta dus­ma­nos, asculta "Vocea Americii". Deci, se contureaza o serie de orga­ni­zatii la nivel regional si legaturi între ei. Noi am urmarit sa vedem daca exista un nucleu de coordonare a activitatii pe tara. Pâna în pre­zent nu putem raporta aceasta, dar putem raporta ca sunt încer­cari, presiuni asupra anumitor elemente de platforma, cu autoritate, cu activitate îndelungata în organizatia legionara, pentru a-i deter­mina sa ia aceasta conducere. Sunt indicii ca se fac presiuni asupra lui Patrascu de catre elemente de vârf, dar acesta se lasa greu antre­nat. stim ca el desfasoara activitate, însa se fereste de o serie de elemente si discuta numai fata de oamenii de încredere. Scrie la ora actuala un asa-zis memoriu. Din exterior sunt indicii ca ei se orien­teaza spre fostul comandant al corpului muncitoresc legionar, Groza Dumitru, si spre Mironovici Radu. Sunt unele grupari în regiuni cu legatura între ele.

Se desprinde ca legionarii se orienteaza spre o continuitate a or­ga­nizatiei, spre a recruta elemente noi. Este adevarat, se observa aceasta prin prelucrari, le pun la dispozitie materiale. Ei se orien­teaza spre descendentii familiilor legionare si spre elementele tinere. Nu renunta nici la alte categorii. Remondo a reusit într-un spital sa atraga câteva elemente, surori, medici. Vor sa-si câstige simpa­ti­zanti, sustinând ca ei sunt oameni cu autoritate si, prin felul cum se com­porta în munca, spun ei, sa arate ca au fost victime. Unii dintre ei au reusit sa foloseasca si unele nemultumiri si sa-si atraga simpatizanti.

La Suceava, un fost sef de cuib spune ca asa cum comunistii se orienteaza spre muncitori, este cazul ca ei sa se orienteze spre tara­nime, considerând-o ca patura cea mai crunt lovita. Fac asemenea discutii si asa reusesc sa-si câstige simpatizanti. Aceeasi idee o are si Ilie Niculescu. Sunt multi legionari pâna la ora actuala - 68, din câte cunoastem noi. Sunt unii, interesant, care n-au preocupari de a scrie, însa acum au devenit scriitori, scriu lucrari literare cu caracter dusmanos ca sa lase posteritatii, istoriei, sa vada situatia si activi­tatea organizatiilor legionare.

N-as vrea sa insist asupra altor probleme ridicate de tovarasul Negrea, cu care sunt de acord. As vrea sa subliniez una singura, care arata o preocupare a legionarilor si anume de a stabili legaturi cu ex­te­riorul si de a stabili masuri comune, de a se pune de acord asupra unor actiuni pe care sa le întreprinda în tara. În exterior au posi­bi­litati, actioneaza, sunt sprijiniti de unele cercuri si organizatii de spionaj din strainatate. Noi am reusit sa facem câteva infiltrari si în special în gruparea legionara din Germania. Este un sportiv la Dinamo pe care am reusit sa-l infiltram. Acesta a venit cu date pre­tioase, a venit cu sarcina de a verifica unele elemente din tara, i s-a spus ca, în viitor, i se vor da si alte sarcini privind preocuparile legio­­narilor din exterior. Acestia se preocupa sa atraga tot mai multe elemente. Avem o casuta postala pe care vrem s-o preluam. Ei încearca ca literatura aceasta pe care o publica, si sunt unele volume chiar despre viata si activitatea lui Codreanu, sa gaseasca canale în afara, metode de a trimite organizat în tara literatura legionara. Prin acest sportiv ei încearca sa formeze acest canal. Noi le-am retinut si suntem în perspectiva sa preluam sub control si alte canale.

Foarte periculoasa este a doua categorie de legionari, care as­teap­ta momentul oportun si unele organe teritoriale subapreciaza aceasta, considera ca nu sunt activi. Tovarasul ministru Onescu, în repetate rânduri, a pus problema aceasta.

Sunt de acord cu criticile facute aici, ca exista loc pentru mai mult si în aceasta privinta. În afara de control, de analiza pe directii si la regiuni, s-au facut doua analize la Colegiul ministerului care au stabilit sarcini.

Ce concluzii se desprind? În primul rând, îmbunatatirea calitatii muncii. Sunt 16 000 de agenti, multi dintre ei nu au posibilitati, sunt periferici. Va trebui sa ne îndreptam atentia si spre alte medii unde îsi desfasoara activitatea legionarii. În special, privind pe Ionescu, am recrutat pe un tânar care îsi face armata cu fiul sau si cu Nicolici, care a format acolo un cuibulet. Aceste activitati ale lor au fost contracarate prin aparatul de contrainformatii. De asemenea, noi am stabilit sa facem un plan de masuri concrete, similar cu cel facut pe linia nationalitatilor maghiare, la nivel central, pentru a coordona activitatea acelora care desfasoara activitate în mai multe regiuni. Sunt asa-zisii plimbareti, care cauta sa se sustraga din atentia orga­ne­lor de Securitate, pleaca la Iasi, lucreaza trei luni si cauta sa li se piar­da urma. Se întâlnesc, discuta, pun la cale o serie de actiuni de-ale lor. În aceasta privinta, vom chema în cursul acestei luni tova­rasii de la re­giuni care raspund de aceasta problema pentru a pune la punct acest plan si a cunoaste natura acestor relatii si legaturile dintre ei, a lua masuri pentru cresterea operativitatii în identificarea lor.

Eu sunt de acord cu critica facuta, ca ar trebui sa fim mai ofen­sivi, sa dam dovada de mai multa fermitate în ceea ce priveste trimi­terea lor în justitie. Este un fost sef al legionarilor care a fost aver­tizat de trei ori; când este chemat la Securitate spune ca se duce sa-si faca putina autocritica. Poate trebuie tinut câteva saptamâni arestat ca sa se învete minte.

În viitor va trebui ca, cu mult discernamânt, fara a renunta la me­­to­da de influentare obsteasca, sa fie pusi în discutia opiniei pu­blice. Sa ne orientam spre cei care nu pot fi recuperati si îsi con­tinua acti­vi­tatea, sa luam masurile pe care legile statului ni le pun la îndemâna.

Cu privire la activitatea elementelor asa-ziselor partide istorice; nu putem spune ca au renuntat la activitatea lor, dar nici ca s-au re­sem­nat. În raport de conjunctura politica interna si internationala, trec la actiuni, manifesta tendinta de regrupare, de legaturi între ei, dis­cutii dusmanoase. În special fostul presedinte al tineretului uni­ver­sitar taranist este un element care coalizeaza în jurul sau unele elemente de vârf din rândul fostilor taranisti, discuta dusmanos sa nu se antreneze în activitatea de compromitere, pentru ca va sosi timpul când ei vor mai juca un rol pe arena politica.

Ei scriu lucrari cu continut dusmanos. Bratu Alexandru, în pre­zent, scrie lucrari dusmanoase ca Insula serpilor, comenteaza si dis­cu­ta aceste lucrari în cercul lor. Altii au preocupari de a atrage tineretul.

Este unul, Faina Licinius, care si-a creat prieteni din rândul stu­dentilor carora le vorbeste despre activitatea lor. Au legatura cu o serie de fruntasi taranisti, pe tara cu Ilie Lazar" Au preocupari de a atrage elemente tinere. Aceste elemente taraniste de vârf au o conlucrare strânsa cu unii preoti clandestini ai cultului interzis greco-catolic, ca Duma si altii. Ei pun mari sperante în legalizarea acestui cult, care, dupa afirmatiile lor, va fi un sprijin de baza pentru asa-zisul partid taranist si fac legatura în aceasta directie prin turistii care vin cu Vaticanul si cu unii fugari, intervin pe la Vatican pentru a face presiuni asupra conducerii de stat sa legalizeze cultul.

Se mai observa o intensificare pe linia elementelor dusmanoase din rândul nationalitatilor conlocuitoare maghiare. Majoritatea orga­ni­zatiilor subversive citate de tovarasul ministru Onescu sunt din rândul acestor minoritati. Exemplu, organizatia "Floare de câmp" din re­giu­nea Maramures, formata din 33 de elemente. Am depistat ase­menea organizatii subversive si la regiunile Crisana si Maramures.

În aceasta privinta am dovedit unele slabiciuni care au fost ana­lizate si la regiuni si la Directia a III-a si am stabilit masuri în ceea ce priveste urmarirea unor elemente de vârf din fostele partide fas­ciste maghiare. La regiuni si-au concentrat atentia mai mult spre inte­lec­tu­alii care flecaresc si fac discutii [sic!], care ajuta chiar unele ele­men­te venite din Ungaria pentru a se documenta în asa-zise cercetari etno­gra­fice, istorice. Trebuie urmariti si acestia, dar s-au scapat din vedere o serie de elemente de vârf din fostele partide fasciste. Au fost criti­cati si s-au întreprins masuri pentru a îndrepta munca.

Noi avem în ultimul timp câteva organizatii descoperite cu ele­mente care nu au antecedente politice, în special din rândul tine­re­tului. Este o organizatie condusa de un student de la Politehnica din Galati, Juncan Emil. Aceasta organizatie avea un program cu carac­ter terorist. Membrii acesteia au dat lovitura la o scoala medie la un laborator de unde au sustras chimicale pentru a fabrica explozive pentru a devasta unele sedii ale PCR si a actiona asupra unor acti­visti de partid si de stat. În aceasta privinta, noi trebuie sa ne în­dreptam atentia si spre elementele care nu au antecedente politice care, dato­rita mediului în care traiesc, cât si datorita influentei unor ele­mente dusmanoase si descompuse, desfasoara activitate dus­ma­noasa. Împo­triva acestora trebuie sa intensificam activitatea infor­ma­tiva si sa cunoastem ce preocupari au. Pe linia tineretului am obtinut si unele rezultate, dar în munca informativa trebuie sa aducem îmbunatatiri.

Tovarasul ministru Onescu a vorbit de problema manifestelor dus­manoase. Am ajuns la 600 de depistari. Pâna la sfârsitul anului 1966, la încheierea lui, aveam 568 de cazuri cu 596 de elemente. As vrea sa prezint o situatie pe categorii sociale, pe vârsta si pe apar­te­nenta politica, sa aratam ce reprezinta aceste elemente: tarani - 191 din 596 depistati pâna la sfârsitul anului 1966, muncitori - 130, func­tionari - 173, fara ocupatie - 72 si studenti - 30 de ele­mente. Pe vârste, situatia este urmatoarea: pâna la 25 de ani - 45 de ele­mente, de la 25 la 50 de ani - 253 de elemente, iar peste 50 de ani - 298 de elemente. Dupa apartenenta politica, legionari au fost 14; fosti membri ai partidelor national-taranist, liberal si alte partide burgheze, fosti ex­ploatatori - 22; fosti condamnati contrarevolu­tionari si chiaburi - 4; fosti ofiteri si subofiteri ai aparatului burghez - 11; fosti capitalisti - 9; exclusi din partid - 7; sectanti - 16; membri de partid - 38; ute­cisti - 18; fara apartenenta politica - 452. Noi am examinat câteva cazuri de elemente care au difuzat anonime dus­ma­noase si la baza unora din acestea au fost unele nemultumiri. Sunt pensionari, stu­denti si, în special, si-au intensificat activitatea dupa aparitia decre­telor. Am depistat acum înca câteva cazuri din acestea si am cons­ta­tat ca unii nu au antecedente politice.

Este si fiul unui cadru cu munca de raspundere la noi care se ma­nifesta dusmanos la adresa conducerii de partid. Este fiul unui loc­tiitor de directie generala, este un desenator tehnic de la un institut de proiectari, care nu si-a terminat facultatea. Acesta este un sector al tovarasului colonel Stoica Constantin. Trebuie sa discutam îm­preuna, sa vedem ce este în familia acestui tovaras.

Cu privire la munca contrainformativa pe linia sabotajului. S-au obtinut unele rezultate, s-au prevenit cazuri care ar fi dus la explozii. La Calea Ferata, la sfârsitul anului 1966, au fost 16 cazuri pe care le-am depistat. Unii au fost trimisi în justitie, altii au fost achitati, fiind vorba de unii copii care au pus traverse pe calea ferata, nisipuri introduse în cutia de grasimi. Le-am lamurit. A fost un caz la În­tre­prin­derea "Viscofil", în Bucuresti, când a fost introdus un corp solid care ar fi putut sa dea nastere la explozie sau la catastrofa. În urma masurilor luate, autorul a fost descoperit în persoana lui Dumitru Cristea, de 19 ani, membru UTC. A vrut sa se razbune pe câtiva colegi de munca. Cazul a fost pus în discutie publica si demascat.

La combinatul de la Hunedoara a fost o situatie mai deosebita. La Sectia I Furnale s-a scos o sarja buna din care s-au luat mai multe probe de fonta. sarjele urmatoare nu întruneau calitatile fontei si trimiteau la laborator probe din prima sarja. Acestea au fost trimise spre cuptoarele de otel, pe parcurs s-au amestecat cu cele din alte sectii, s-au mai diminuat, îmbunatatindu-se calitatea, însa anumite sortimente de otel au fost necorespunzatoare. Acestea au plecat spre întreprinderile constructoare de masini. Am fost în vara aceasta la Hunedoara, am stabilit sarcini precise ca este caz de sabotaj. A fost vorba de câtiva membri de partid de la Sectia I Furnale si de altii care, nu cu intentie dusmanoasa, dar au procedat asa pentru a fi evi­dentiati si premiati. S-a discutat cu ei, au fost pusi în discutie, patru au fost exclusi din partid, însa erau cazuri care puteau merge si în justi­tie pentru subminarea economiei nationale. S-a analizat la nivelul comitetului regional si s-a luat aceasta masura.

Sunt de acord cu cele spuse de tovarasul Doicaru ca este o inten­si­ficare în ceea ce priveste culegerea de informatii pe linie eco­no­mica. Am depistat noua elemente anul acesta. Avem în lucru câteva elemente suspecte. În aceasta privinta este o preocupare din partea organelor de spionaj strain de a se orienta spre elemente cu functii de raspundere sau spre unii care au posturi-cheie, de unde ar putea sa obtina informatii.

În ceea ce priveste neajunsurile, ca ne-am depasit unele atributii; sigur ca, din dorinta de a face unele lucruri cu bune intentii, am de­pa­sit unele atributii si am intrat si în unele probleme care nu erau de competenta organelor de Securitate.

Tovarasul ministru Onescu, la analiza din anul acesta, a pus foar­te serios problema ca la regiuni s-au încalcat atributiunile. Cu toate aces­tea, este foarte greu sa-i dezobisnuim pe unii tovarasi de anu­mi­te metode. Dupa ce am tras concluzii în privinta aceasta, de curând, am primit de la Iasi si Bacau materiale cu lucrari care nu ne apartin, cu angajari de salariati la CFR etc. Va trebui sa muncim pentru a-i dezobisnui pe unii tovarasi de unele apucaturi. Aceasta are si un as­pect negativ; pe de-o parte duce la descalificarea aparatului nos­tru, iar pe de alta parte la descalificarea agenturii. Am fost în control în regiunea Oltenia, unde am gasit asa-zisi agenti de profil care sa dea unele informatii economice. Când li s-a dat sarcina sa dea informatii despre oameni, au spus ca nu dau. Discutând cu tovarasii de ce au facut acest lucru, au spus ca o sa-i determine sa dea in­for­ma­tii si des­pre oameni. Am tras învatamintele necesare. S-ar putea sa se creeze impresia la unii tovarasi ca suntem un supraorgan. Am ana­lizat foar­te serios aceasta problema si va asiguram ca vom lua toate masurile pentru a nu ne mai depasi competenta noastra.

Eu, tovarase Ceausescu, sunt constient de lipsurile care au fost aratate. Va asigur ca simt toata raspunderea si voi depune eforturi pentru aplicarea hotarârilor de partid în munca noastra si pentru a ridica calitatea muncii si a cunoaste si preveni înca din fasa acti­vi­tatea elementelor dusmanoase. [.]

Tov. Nicolae Ceausescu: Mai aveti ceva de spus, tovarasi?

Atunci, daca nu mai aveti nimic de spus, am putea sa încheiem.

Tov. Patilinet, nu aveti nimic de spus?

Tov. Patilinet[137]: Ceva as mai putea completa.

Tov. Nicolae Ceausescu: Daca aveti ceva deosebit, spuneti.

Tov. Patilinet: [.] Adevarul-adevarat este ca spionajul lucreaza mai intens pentru ca are si posibilitati de penetrare incomparabil mai bune, mai mari decât a avut în trecut, prin peste un milion de persoane care trec prin tara noastra, cei peste doua sute si ceva de mii de turisti din tarile capitaliste, specialistii nostri care pleaca în strainatate, ai lor care vin în tara noastra, studentii bursieri - toate acestea sunt posibilitati pe care le au de a patrunde la noi.

În domeniul activitatii contrarevolutionare, în ansamblu, nu se poate compara perioada de acum cu cea din trecut, e mult mai putin intensa. Însa, gruparile care se cunosc ori nu, sau persoanele indi­vi­duale, nu încape îndoiala ca îsi intensifica activitatea sa se reor­ga­ni­zeze, sa actioneze pe toate caile posibile, sa creeze greutati mersului nostru înainte.

În vederea informarii conducerii partidului mai temeinic asupra orientarii precise a acestora, mi se pare ca aici ministerul nu a facut totul. Eu m-as referi, în special, numai la doua cauze: una, despre care s-a discutat însa în ultimul timp putin chiar si la bilantul mi­nis­te­­rului si aici a fost mai putin discutata, este în legatura cu munca ofi­te­rilor cu agentura si cu colaboratorii si, în general, nivelul de selec­tio­nare si îndrumare a întregii activitati, din acest punct de vedere, este scazut. Mi se pare ca, daca vom continua sa ridicam nivelul activitatii ofi­te­rilor cu care s-a ocupat bilantul, dar nu în suficienta masura, nu vom putea sa ridicam nivelul activitatii lor cu agentura la nivelul actua­lelor pretentii ce se pun atât din partea spionajului, cât si din par­tea con­trarevolutionarilor care lucreaza azi în tara, noi nu vom putea obtine rezultatele scontate pentru ca în acest domeniu exista nu putine lip­suri. Se abandoneaza cu multa usurinta, nu se aleg cele mai po­tri­vite cadre care sa poata fi infiltrate în locurile cele mai bune, nu se lu­creaza cu rabdare ca sa-i dirijeze mai edificat.

Desi se spune pe alocuri ca prea mult s-a discutat aceasta pro­blema, eu cred ca trebuie neaparat sa continuam cu toate eforturile posibile pentru a îmbunatati activitatea, atât la organele Securitatii, cât si la Militie. Este cu atât mai necesar cu cât aparatul de Securitate si Militie a ramas acelasi, ba s-a mai si micsorat. Baza operativa însa nu este azi mai mica decât a fost, este mai mare si se cere in­com­parabil mai multa abilitate, mai cu seama ca si dusmanul si-a ridicat la alt nivel activitatea împotriva tarii noastre; se poate spune ca lucreaza mai intens si mai stiintific.

O alta cauza care ne-a determinat sa nu folosim resursele si capa­citatile pe care le avem la ministere este cea despre care s-a discutat, în legatura cu încalcarea atributiunilor. As vrea sa spun ca aceste încalcari au continuat înca si în luna noiembrie. si în luna noiembrie s-au dat indicatii, într-o forma sau alta, cetatenilor, ca sa informeze despre diverse aspecte care nu sunt legate de activitatea Securitatii. Am asemenea exemple cu date si cine a fost trimis. Nu s-au mai trimis ordine în luna noiembrie. S-a dus însa un capitan la Brasov, care a cerut date cu privire la realizarea planului de investitii, de­ficiente în realizarea directivelor, în exploatarea utilajelor, situatia exis­tenta în privinta utilajelor la agricultura si în Gostat si altele. Noi am controlat din acest punct de vedere 11 regiuni. Unele au fost controlate si de minister si în câteva regiuni am luat câte un raion. Printre altele, s-a ajuns la raionul Turda. Sa va arat pâna unde s-a ajuns sa se ocupe o mare parte din timpul lor ofiterii cu treburi biro­cra­tice, fara sa se ocupe de activitatea specifica. Sa va dau un exem­plu. La fabrica de ciment din Turda au venit de la Suceava niste saci necorespunzatori. Comandantul Securitatii a facut o adresa directa la regiune ca fabrica are urmatoarele deficiente în problema sacilor. La câteva saptamâni, trimite Regiunea de Securitate Su­ceava înapoi adresa la Serviciul de Securitate din Turda si comunica în patru pagini tot istoricul sacilor si toate problemele legate de aceas­ta. Reiese ca mult timp s-a afectat unor asemenea probleme care nu sunt în competenta Securitatii. Chiar ofiterii în persoana au declarat ca aceste activitati la raioane si regiune au ocupat circa 30-40% din timpul lor de munca.

As vrea sa termin cu aceea ca la lipsurile care au fost semnalate, atât în raportul tovarasului Onescu, cât si în bilantul Ministerului Afacerilor Interne, a contribuit si sectia noastra. Personal, împreuna cu sectia, nu am facut totul ca din timp sa putem sa informam con­du­cerea partidului ca sa putem sa folosim aceasta resursa, dupa mine interna, care exista la organele noastre de Securitate si Militie, sufi­cienta pentru ca sa poata sa îmbunatateasca mai bine munca.

Eu asigur ca, în ceea ce ne priveste, în viitor vom cauta sa tra­gem învataminte din lipsurile constatate, din indicatiile pe care le veti da si vom cauta sa dam maximum de ajutor Ministerului Afa­cerilor Interne[138].

Informare asupra unor probleme din activitatea organelor MAI

Din controlul efectuat de sectia noastra în MAI si regiunea Bacau, din sondajul facut la regiunile MAI Brasov, Galati, Oltenia, Arges, Ploiesti, Dobrogea si Cluj, precum si din bilantul pe minister si regiunile Iasi si Suceava, au rezultat urmatoarele probleme:

În anul 1966, organele centrale si regionale de Securitate au ob­ti­nut unele rezultate bune în îndeplinirea sarcinilor:

Conducerea ministerului a promovat cu mai multa consecventa principiul muncii colective în activitatea desfasurata. În colectivul de conducere sau în Colegiul MAI au fost analizate: pregatirea ca­drelor, munca de contraspionaj, problema legionara, a fostilor con­dam­nati, activitatea unor directii de Securitate din aparatul central sau regional si altele.

Au fost prinsi, în timp ce culegeau informatii, sapte diplomati, din care trei au fost declarati persona non grata.

Atasatii militari ai SUA si Marii Britanii au fost avertizati pentru încalcarea uzantelor diplomatice.

Au fost descoperite 21 de elemente din rândul turistilor care se ocupau cu culegerea de informatii. Regiunile MAI Banat si Brasov au descoperit doi agenti ai unor servicii de spionaj straine.

S-a prevenit încheierea unor contracte dezavantajoase pentru tara noastra si au fost arestate sau demascate o serie de elemente care au favorizat firme straine în încheierea de contracte.

Regiunile de Securitate Bacau, Mures Autonoma Maghiara, Crisana si Maramures au descoperit unele grupari de elemente dus­manoase care procurasera armament si munitii si urmareau sa comita acte de teroare si diversiune.

Pentru activitatea dusmanoasa desfasurata, 278 de persoane au fost arestate, 127 demascate, iar 3 883 avertizate de organele de Securitate.

În cursul anului, au fost descoperiti peste 500 de autori ai unor materiale cu continut dusmanos.

Au fost trimise, unor ministere si organizatii economice, mate­ria­le tehnico-stiintifice valoroase care au fost de un real folos insti­tu­tiilor respective.

În activitatea organelor MAI s-au manifestat si unele lipsuri, îndeosebi în privinta calitatii si eficacitatii acesteia.

În legatura cu activitatea de contraspionaj:

 Urmarirea informativa a diplomatilor straini se face înca slab. Ca urmare, în ultimii ani nu s-a descoperit nici un agent al vreunui serviciu de spionaj capitalist aflat în legatura diplomatilor.

În 1966, au venit în România ca turisti, vizitatori, specialisti, comercianti, personal navigant sau numai în tranzit, peste 1 400 000 de cetateni straini, din care peste 280 000 din tarile capitaliste. Cu exceptia a doua cazuri (Banat si Brasov), nu s-a reusit sa se docu­menteze si sa se demaste activitatea desfasurata de unii turisti folo­siti de serviciile de spionaj.

În unele cazuri, organele de Securitate au aflat abia dupa ple­ca­rea strainilor despre activitatea lor de culegere de informatii. De exemplu: Regiunea MAI Galati a aflat cu cinci luni întârziere ca doi agenti ai serviciului de informatii grec au cules informatii din rândul emi­gratiei grecesti; Regiunea MAI Ploiesti nu a luat toate masurile pentru a stabili activitatea desfasurata de Fleischer Frantz, inspector în politia austriaca, care a vizitat de patru ori orasul Câmpina si alte localitati în care nu avea rude sau cunoscuti; Regiunea MAI Brasov, numai dupa plecarea din tara a turistului "Nemeth", a aflat ca s-a ocupat cu culegerea de informatii.

Uneori, masurile luate pentru urmarirea informativa a celor semnalati cu comportare si legaturi suspecte au fost ineficace. De exemplu: Regiunea MAI Dobrogea nu a stabilit comportarea si natura relatiilor unui cadru al serviciului de spionaj englez, venit în România, în 1966, ca reprezentat al unei firme turistice; Directia Regionala MAI Bucuresti, în anul 1966, nu a asigurat informativ cam­pingul de la Complexul turistic Snagov, prin care s-au perindat sute de turisti; Regiunea MAI Galati nu a reusit sa stabileasca com­portarea a 12 fugari, veniti ca turisti în 1966.

 Din sedintele de bilant ce au avut loc pe minister si la regiunile Galati, Suceava, Iasi si Bacau, a rezultat ca, de multe ori, organele de Securitate s-au ocupat de descoperirea activitatii de contrabanda, neglijând clarificarea suspiciunilor de spionaj.

 Urmarirea informativa a specialistilor si comerciantilor straini nu se desfasoara la un nivel corespunzator, din care cauza, activi­ta­tea dusmanoasa desfasurata de unii dintre acestia nu este cunoscuta sau se descopera cu întârziere. De exemplu: în regiunea Ploiesti, din cei 157 de specialisti straini, numai 23 au fost lucrati în 1966 prin forme organizate. Despre 20 dintre ei nu exista nici un fel de infor­ma­tii, iar despre alti 13 s-a cunoscut cu întârziere comportarea lor. Sunt slab lucrati informativ si specialistii englezi de la Com­bi­natul de celuloza si hârtie Calarasi, specialistii vest-germani de la Balas­tiera Padureni, raionul Panciu, din regiunea Galati, desi erau sem­na­lari ca unii dintre ei se ocupau de culegerea de informatii.

Nici pâna în prezent nu a fost îndeplinita indicatia data de con­du­ce­rea partidului, în martie 1966, de a se efectua un studiu temei­nic asupra activitatii informative desfasurata de serviciile de spionaj împotriva tarii noastre, pentru a se cunoaste obiectivele ce le urma­resc si a se prezenta o informare în acest sens.

În legatura cu activitatea de urmarire a elementelor contrare­vo­lutionare:

Urmarirea informativa a legionarilor, fostilor conducatori ai celorlalte partide fasciste si burgheze, precum si a celor condamnati pentru infractiuni politice, se desfasoara cu multe neajunsuri.

În evidenta organelor MAI sunt 152 404 fosti legionari. Dintre acestia, la peste 21 000 nu se cunoaste pozitia politica prezenta: 3 914 sunt în regiunea Cluj, 3 070 în regiunea Brasov, 2 100 în orasul Bu­curesti, iar 2000 în regiunea Arges.

Deosebit de grav este faptul ca nu s-a acordat suficienta atentie urma­ririi informative a unor fosti comandanti legionari, a unor per­soane care au detinut functii de conducere în partidele burgheze si a mul­tor condamnati pentru activitate contra securitatii statului, elibe­rati din închisori. De exemplu: Gligor Cantemir, fost sef de judet legionar, comisar-sef în politia legionara, în 1945 a fost parasutat în Ro­mânia cu misiunea de a reorganiza activitatea legionara, eliberat din închisoare în 1964. Este slab lucrat informativ de catre Directia Regionala MAI Crisana; Regiunea MAI Dobrogea nu cunoaste ac­ti­vi­tatea lui Eugen Teodorescu, fost comandant legionar, fugar, venit în tara în 1948 cu instructiuni pentru activitatea legionarilor, eliberat din închisoare în 1964; Regiunea MAI Bacau, din 1964, nu detine in­formatii despre Bulinaru Victor, fost instructor legionar. De ase­me­nea, nu se cunoaste activitatea lui Gula Caranica, fost comisar în politia legionara (regiunea Dobrogea); Lacatusu Gheorghe, fost pre­se­dinte al judetenei de tineret PNŢ Bacau si membru în "Garzile Iuliu Maniu" (regiunea Bacau); Moraru Vasile, fost membru al Co­mi­tetului judetean PNŢ Bacau si membru al delegatiei permanente PNŢ (regiunea Bacau).

La regiunea Arges, peste 300 de fosti condamnati, iar la re­giunea Galati 116 nu erau identificati si supravegheati informativ; la regiunea Bacau nu erau înca identificati 44 de fosti legionari eli­be­rati din detentie în anul 1964, iar regiunea Suceava nu detinea in­for­matii despre 160 de fosti membri ai unor organizatii subversive.

 Directia a III-a si directiile regionale MAI Arges, Brasov, Oltenia, Iasi, Suceava, Hunedoara, Dobrogea, Galati si Bucuresti, desi detin semnalari despre activitatea si intentiile dusmanoase ale unor legionari si ale unor fosti conducatori ai lor, nu au luat masuri pentru a cunoaste temeinic, în toate cazurile, activitatea acestor elemente.

În legatura cu activitatea de contrasabotaj:

În obiectivele economice au loc multe accidente, avarii, explozii, incendii etc., care produc pagube însemnate economiei nationale. Pagubele provocate avutului obstesc de incendii în 1966 se ridica la peste 81 milioane lei. În primele doua luni ale anului 1966, în indus­tria metalurgica s-au înregistrat pierderi în valoare de 195 mi­li­oane lei, datorita avariilor si întreruperilor de productie cauzate de aces­tea. În productia de energie electrica, avariile au dus la pierde­rea a 266 milioane kW/h.

Organele de Securitate nu au acordat suficienta atentie lucrarii informative a cazurilor de avarii, accidente, incendii etc., pentru a stabili cu toata certitudinea daca sub acoperirea "neglijentei", "ne­pri­ce­perii" sau "defectiunilor tehnice" nu se ascund actiuni ale ele­mentelor dusmanoase.

În cercetarea unor cazuri nu s-a intervenit operativ pentru a des­coperi autorii actiunilor suspecte de sabotaj si diversiune. De exem­plu: Regiunea MAI Bacau nu a reusit sa stabileasca autorii actelor suspecte de sabotaj petrecute la Uzinele de fibre sintetice Savinesti, unde, în iulie 1966, a fost taiat un cablu de alimentare cu energie elec­trica. De asemenea, nu au clarificat cazul privind punerea unei traverse de beton pe calea ferata lânga Bacau (1966); regiunile MAI Bucuresti si Galati nu au clarificat cazurile suspecte de sabotaj de la Fabrica de tigla si caramida din Ţandarei si de la Combinatul de industrializare a lemnului din Braila.

Nu se urmaresc îndeaproape activitatea si manifestarile elemen­te­lor suspecte din unele obiective economice. De exemplu: la Com­bi­natul chimic Borzesti, despre 30 din cei 53 de suspecti din evi­denta activa nu s-a cunoscut nimic în cursul anului 1966, iar la Fabrica de ciment din Turda, în aceeasi perioada, despre 50% din elemente suspecte nu s-au primit informatii.

O mare parte din timpul de munca al multor ofiteri este folosit pentru rezolvarea unor probleme ce nu intra în competenta orga­nelor de Securitate. În acest fel nu-si pot concentra în întregime eforturile pentru rezolvarea problemelor muncii de Securitate

Din studiul efectuat la Directia a III-a si directiile regionale MAI Bacau, Iasi, Suceava, Galati, Cluj, Bucuresti, Oltenia, Maramures, Plo­iesti si Dobrogea a rezultat ca un numar însemnat de ofiteri din apa­ra­tul central si regional de Securitate, si îndeosebi cei de la orga­nele raionale, au fost antrenati în rezolvarea unor asemenea probleme.

Conducerea MAI a cerut regiunilor MAI sa studieze si sa ra­por­teze despre neajunsurile si deficientele existente în diferite sectoare de activitate. Pe baza materialelor obtinute s-au întocmit diferite sinteze care au fost trimise ministerelor interesate, iar altele spre orien­tare regiunilor MAI. De exemplu: "Pastrarea neco­res­pun­za­toare a cerealelor în depozitele întreprinderilor regionale pentru valorificarea produselor agricole"; "Deficiente în producerea, de­po­zitarea si desfacerea brânzeturilor"; "Efectul negativ al coroziunii"; "Aspecte negative în exploatarea, întretinerea si repararea parcului national auto"; "Deficiente în activitatea de foraj si extractie a Minis­terului Petrolului"; "Deficiente în sectorul irigatiilor"; "As­pecte negative în domeniul asigurarii sanatatii oamenilor mun­cii"; "Nereguli în utilizarea aparaturii stiintifice din laboratoarele insti­tu­telor de învatamânt superior".

Având aceasta orientare, organele regionale de Securitate au ini­tiat si ele unele studii pe asemenea probleme. De exemplu: Regiu­nea MAI Bacau a studiat modul de repartizare a manualelor în sco­lile de cultura generala; Regiunea MAI Suceava, nocivitatea apelor rezi­duale; Regiunea MAI Oltenia, stocurile supranormative.

si serviciile raionale de securitate au întreprins asemenea studii si au întocmit materiale. De exemplu: raioanele Adjud, Piatra Neamt si Bacau au prezentat informari cu neajunsurile din CAP-uri, din scoli, aprovizionarea în comune, comportarea unor cadre sanitare etc. Serviciul Raional de Securitate Turda, desi cunostea ca Fabrica de ciment Turda si Combinatul de hârtie si celuloza Suceava sunt în litigiu asupra calitatii sacilor de ciment, a studiat si a cerut Regiunii MAI Suceava sa se ocupe de aceasta problema.

Au fost si situatii când studierea unor asemenea probleme a fost ceruta de organele locale de partid. De exemplu, la regiunea Mara­mures, s-a cerut organelor MAI sa informeze despre deficientele din activitatea sfaturilor populare si a gospodariilor agricole de stat.

Cu prilejul documentarii si întocmirii acestor materiale, organele de Securitate s-au preocupat mai ales de analiza datelor statistice cu privire la realizari si deficiente, fara a urmari îndeosebi daca neajun­surile sesizate sunt rezultatul unor actiuni dusmanoase întreprinse de elementele suspecte din obiective.

Prin întocmirea unor asemenea materiale, în afara faptului ca organele MAI si-au depasit competenta si au substituit unele orga­nizatii si institutii, s-a creat si un paralelism în informarea organelor de partid si de stat, întrucât, în multe cazuri, problemele semnalate de organele de Securitate au fost sesizate si de organele respective de specialitate.

Ocupându-se cu rezolvarea problemelor care depasesc com­pe­tenta lor, multi ofiteri neglijeaza sau afecteaza un timp redus activi­ta­tii pentru recrutarea, instruirea si dirijarea agenturii.

În reteaua informativa sunt introduse sau mentinute unele ele­men­te necorespunzatoare, o buna parte din agenti nu sunt folositi pe masura posibilitatilor lor, se acorda insuficienta atentie educarii si verificarii lor. De exemplu: agentul "Davidescu" al Directiei a II-a, fiu de fost exploatator, cu rude condamnate pentru activitate contra­re­volutionara, nu a fost temeinic verificat si, cu multa usurinta, i s-a aprobat plecarea cu familia în RSF Iugoslavia, de unde a trecut într-o tara capitalista; agentei "Mirela" a Directiei a II-a, folosita pe lânga o ambasada straina, desi era suspecta de nesinceritate, i s-a aprobat plecarea în vizita la rude, de unde nu s-a mai întors; agentii "Matei", "Eremia" si "Artaban" ai Directiei a III-a, conducatori ad­ven­tisti, nu respecta sarcinile date pentru influentarea pozitiva a cultului, iar anumite materiale de propaganda primite din strainatate le difuzeaza fara aprobarea organelor MAI. [.]

Cazuri de deconspirare, încalcare a compartimentarii si de pier­dere a unor documente secrete

 La sfârsitul anului 1966, erau pierdute: sapte dosare de actiuni in­formative, 21 de dosare de agenti, colaboratori sau gazde case de întâlniri, 1 141 de alte materiale operative. Un ofiter din Directia Regionala MAI Brasov, fiind în stare de ebrietate, a pierdut un caiet în care erau notati 56 de colaboratori pe care îi avea în legatura. La Directia Regionala MAI Galati, un ofiter a pierdut o mapa cu unele documente operative pe Stadionul "Dunarea" din localitate.

Neexistând suficienta grija pentru conspirarea si stricta com­par­ti­mentare a muncii, în diferite situatii (analize pe birouri, servicii, directii si chiar pe minister) se discuta de multe ori cu detalii care duc la marirea cercului de cunoscatori ai unor probleme si actiuni strict secrete de importanta deosebita. Ca urmare, unii ofiteri de Se­cu­ritate îsi cunosc reciproc agentura si problemele aflate în lucru.

Încalcari ale regulilor de folosire a membrilor de partid în munca informativa

Unele organe de Securitate au atras la colaborare membri de par­tid, desi au existat posibilitati ca sarcinile respective sa fie rezolvate cu ajutorul altor persoane.

În unele cazuri, înainte si dupa atragerea la colaborare, membrii de partid au fost verificati prin agentura, investigatii, controlul se­cret al corespondentei, interceptarea convorbirilor telefonice.

Existenta acestor lipsuri se datoreaza si comitetelor regionale, raio­nale si orasenesti de partid care nu au asigurat un control cali­ficat asupra activitatii organelor de Securitate si nu au informat Comitetul Central al PCR despre faptul ca acestea s-au ocupat si de probleme care nu intrau în atributiunile lor.

Nici Sectia pentru controlul muncii la Ministerul Fortelor Ar­mate, Ministerul Afacerilor Interne si Justitie nu a sesizat la timp aceste neajunsuri. Numai dupa ce a primit indicatii, a controlat si informat conducerea partidului despre lipsurile aratate[139].



Wilfried Loth, Împartirea lumii. Istoria razboiului rece (1941-1955), Bucu­resti, Editura Saeculum I.O., 1997, pp. 38-39.

Ibidem, p. 40.

Ibidem, p. 65.

Ibidem, p. 115.

Ibidem, p. 116.

Ibidem, p. 83.

Ibidem, p. 84.

D.D. Hatchet, G.G. Springfield, Yalta. Întelegeri pentru 50 de ani, Bucu­resti, Casa de Editura "Excelsior - G.S.", 1991, pp. 57-59.

Nicolas Spulber, The Economics of Communist Eastern Europe, New York, John Wiley and Sons Inc., 1957, p. 35.

Apud Ion Alexandrescu, Societatile mixte sovieto-române (Sovrom), în Dosarele Istoriei, an I, nr. 3, 1996, p. 40.

Evgheni Varga, Kontsentratsiia i Tsentralizatsiia Proizvodztva i Kapitala vo Vremia Voiny, în Mirovoe Khoziaistvo i Mirovaia Politika, nr. 7-8, 1944, pp. 9-17.

Nicolas Spulber, op. cit., p. 36.

Ibidem, p. 43.

Ibidem, p. 34.

Ibidem, p. 189.

Ibidem, p. 185.

Ibidem, pp. 186-187.

Jean-François Soulet, Istoria comparata a statelor comuniste din 1945 pâna în zilele noastre, Iasi, Polirom, 1998, p. 77.

Nicolas Spulber, op. cit., p. 190.

Apud News from behind the Iron Courtain, vol. 3, no. 9, September, 1954, p. 17.

Nicolas Spulber, op. cit., pp. 198-200.

Ibidem, p. 202.

Joseph L. Nogee, Robert H. Donaldson, Soviet foreign policy since World War Two, Second Edition, Pergamon Press, 1985, p. 83.

Scott D. Parrish, Soviet-American Relations, the Marshall Plan and the Division of Europe - 1947, în The Establishment of Communist Regimes in Eastern Europe, Moscova, 1994, p. 20.

Ibidem, pp. 25-26.

Ibidem, p. 27.

Vezi, pe larg, Melvyn P. Leffler, The United States and the Strategic Dimensions of the Marshall Plan, în Diplomatic History, Summer, 1988, pp. 277-306.

Wilfried Loth, op. cit., p. 154.

Scott D. Parishh, op. cit., p. 35.

Ibidem, p. 36.

Wilfried Loth, op. cit., p. 155.

Apud Scott D. Parrish, op. cit., pp. 39-46.

Wilfried Loth, op. cit., pp. 197-201.

Ghita Ionescu, Comunismul în România, Bucuresti, Ed. Litera, 1994, p. 196.

Idem, The Reluctant Ally. A Study of Communist Neo-colonialism, Oxford, Ampersand, 1965, p. 26.

ANIC, fond CC al PCR, Cancelarie, dosar 110/1949, f. 1.

Ibidem, f. 2.

Vezi Alexandru Bârladeanu, "Relatiile economice dintre RPR si tarile socialiste", în Scânteia, an XIV, nr. 4189 din 6 noiembrie 1957, p. 4.

Joseph Stalin, Economic Problems of Socialism in the USSR, New York, International Publishers, 1952, p. 26, apud Frederic L. Pryor, The Communist Foreign Trade System, Cambridge, Massachusetts, The M.I.T. Press, 1963, p. 19.

Zbigniew K. Brzezinski, The Soviet Bloc. Unity and Conflict, Revised and Englarged Edition, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts, 1967, p. 128.

Apud Radu Negrea, Spoliatorii, Bucuresti, Ed. Aureus, 1991, pp. 347-349.

Vezi, pe larg, Albina N. Noskova, "Consilierii sovietici: între cerere si oferta", în Magazin istoric, an XXXII, nr. 4, 5, 6; 1998, pp. 33-37, 8-11, 30-32.

Nicolas Spulber, op. cit., p. 207.

Apud Jean-François Soulet, op. cit., p. 99.

Wilfried Loth, op. cit., p. 264.

Nicolas Spulber, op. cit., p. 209.

Ibidem, p. 211.

Ibidem, p. 213.

Wilfried Loth, op. cit., p. 288.

Scânteia, an XIII, nr. 3870 din 31 octombrie 1956, p. 1.

Ion Alexandrescu, Relatiile economice externe, în România în anii socia­lis­mului, 1948-1978, Bucuresti, Ed. Politica, 1980, p. 142.

Ghita Ionescu, The Reluctant Ally. A Study of Communist Neo-colonialism, Oxford, Ampersand, 1965, p. 30.

"Trebuie verificata - spunea Gheorghiu-Dej - situatia fiecaruia, trecutul lui, acti­vi­tatea si devotamentul lui. Elementele straine de clasa muncitoare, strecurate în rândurile noastre, elemente care au activat în Miscarea Legionara, diversi afa­ce­risti si carieristi, oameni cu o atitudine necorespunzatoare moralei proletare nu au ce cauta în partid."

România libera, nr. 1327 din 16 decembrie 1948.

Zece ani mai târziu, la Congresul XVIII al PC(b) al URSS din martie 1939, s-a hotarât ca aceasta metoda si-a pierdut însemnatatea în conditiile victoriei so­cia­lismului, când elementele capitaliste fusesera lichidate. Asadar, statutul parti­dului adoptat la acest congres a fost completat cu o serie de reguli care asigurau, la rezolvarea chestiunii excluderii sau a primirii în partid, o atitudine atenta si o examinare minutioasa a temeiniciei învinuirilor aduse. (Istoria PCUS, Bucuresti, Editura Politica, 1960, p. 445). La cea de-a XVI-a Conferinta a PC(b) al URSS, din aprilie 1929, a fost adoptata hotarârea "curatirii rândurilor par­tidului si verificarea membrilor si candidatilor de partid. În urma curatirii efec­tuate în 1929 au fost excluse din partid un numar de persoane, reprezentând 10% din efectivul sau" (ibidem, p. 532).

Jean-François Soulet, Istoria comparata a statelor comuniste din 1945 pâna în zilele noastre, Iasi, Editura Polirom, 1998, p. 57.

ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar 16/1948, f. 4.

Ibidem, dosar 73/1950, f. 6.

Ibidem, f. 25.

Ibidem, f. 23.

A se vedea ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar 32/1950, f. 119.

Radu Colt, "Evolutia numarului membrilor PCR în 1944-1945", în Magazin Istoric, nr. 6/1999, pp. 18-20.

Ioan Chiper, "Consideratii privind evolutia numerica si compozitia etnica a PCR. 1921-1952", în Arhivele Totalitarismului, nr. 4/1998, p. 34.

ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar 37/1946, ff. 2-3.

Compozitia sociala si nationala a celor aproape 300 000 membri de partid, conform expunerii lui Miron Constantinescu din sedinta Biroului Politic al CC al PCR din 21 decembrie 1945, era urmatoarea: 55% muncitori (158 038); 28% tarani (80 357); 6,2% muncitori meseriasi (17 000); 3% intelectuali (8 135); 7,2% functionari (20 708); 0,6% militari (1 611). Pe sexe: 84,8% barbati; 15,2% femei.

Ibidem, f. 10.

Ibidem, f. 22.

Ioan Chiper, op. cit., p. 35.

ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar 7/1950, vol. II.

Ioan Chiper, op. cit., p. 34.

Radu Colt, op. cit., pp. 18-20.

Ioan Chiper, op. cit., p. 34.

ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar 7/1950, vol. II, f. 25.

si în cadrul Plenarei CC al PMR din 15-17 mai 1950, care a analizat rezul­tatele verificarii membrilor de partid, Ana Pauker va recunoaste ca s-au facut greseli în cresterea rândurilor partidului din anii 1945-1947: "Am spus ca trebuie sa scoatem în primul rând muncitorii din mâna dusmanului si pe taranii saraci ca sa nu-i lasam sa mearga la dreapta. Cu toate ca noi aveam în momentul acela un front unic, însa influenta lui Titel Petrescu, Voinea si altii era destul de mare. Noi, deci, am facut o greseala de tactica. Ne-am închipuit ca facem un pas tactic, ca cuprindem mase largi de muncitori. Adevarul e ca lucrurile ne-au scapat din mâna. Am mers de la un gând bun la a face întreceri, la a opri oameni la tramvai pentru a-i ruga sa-si dea adeziunea, la a pacali oamenii care se înscriau pentru fasole si când colo erau înscrisi în partid" (ibidem, dosar 32/1950, ff. 128-129).

C. Moraru, "Ana Pauker despre primirea legionarilor în partid", în Ma­ga­zin istoric, nr. 6/1999, pp. 20-21.

Lavinia Betea, Psihologie politica. Individ, lider, multime în regimul comu­nist, Iasi, Editura Polirom, 2001, p. 136.

ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar 50/1955, f. 21.

Gheorghiu-Dej în cadrul Plenarei CC al PMR din 15-17 mai 1950 (sedinta din 16 mai) arata ca "în linie generala ne-am condus dupa învatatura lui Stalin si experienta Partidului Bolsevic al Uniunii Sovietice; ne-am condus si ne con­du­cem în întreaga viata a republicii noastre, în viata de partid, în viata politica si economica, în înfiintarea de gospodarii colective, în tot acest drum" (ANIC, fond CC al PCR-Cancelarie, dosar 32/1950, ff. 129-130).

Ibidem, ff. 95-96.

A se vedea ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar 32/1950, f. 190.

Ioan Chiper, op. cit., p. 35.

Într-un Raport statistic al actiunii de verificare la încheierea lucrarilor, motivele excluderii din partid se prezinta astfel: fosti informatori si provocatori - 0,66% (6 001); cei care au comis crime si jafuri pe teritoriul URSS - 0,81% (7 309); fosti legionari - 2,17% (19 798); alte categorii de fascisti activi - 1,16% (10 555); fosti exploatatori, speculanti si uneltele lor - 2,46% (22 473); descom­pu­nere morala (furt, betie, imoralitate) - 1,23% (11 240); abateri grave de la linia partidului (agitatie sovina, nationalista, antisovietica etc.) - 1,0% (9 139); acti­vitate dusmanoasa dupa 23 august - 1,6% (15 264); fugiti din URSS - 0,32 (2 880); trecut dubios - 0,89% (8 181). (1950. România. Din viata politica. Do­cu­mente. Arhivele Nationale ale României, 2002, pp. 368-369, documentul nr. 94).

Ibidem, pp. 369-370.

ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar 74/1950, f. 17.

Ibidem, dosar 14/1959, f. 4.

Ibidem, dosar 42/1950, f. 5.

Ibidem, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar 36/1957, f. 31.

În 1989 muncitorii reprezentau 55% din efectivul partidului.

La 1 iunie 1957, efectivul PMR era de 655 312 membri, dintre care mun­citori 292 730 (44,67%), functionari 140 387 (21,42%) (ANIC, fond CC al PCR-Cancelarie, dosar 36/1957, f. 26).

Ibidem, dosar 36/1957, f. 28.

Ibidem, dosar 74/1957, f. 14.

Ibidem, dosar 50/1955, f. 7.

Ibidem, f. 31.

Ibidem, dosar 74/1954, f. 44, 57.

Muncitorii industriali cu o vechime în productie de cel putin cinci ani trebuiau sa faca un stagiu de candidat de sase luni si sa aiba recomandarea a doi membri de partid cu o vechime de cel putin trei ani în partid. Muncitorii industriali cu o ve­chime în productie sub cinci ani, cei de la SMT-uri si GAS-uri, muncitorii agri­coli, taranii colectivisti si taranii saraci, inginerii, tehnicienii, ostasii si ofiterii Fortelor Armate ale RPR - un stagiu de partid de un an si sa aiba recomandarea a trei membri de partid, cu o vechime de cel putin trei ani. Intelectualii, functio­narii, micii meseriasi, un stagiu de candidat de un an si jumatate si recomandarea a patru membri de partid cu vechime de cel putin patru ani, tinerii pâna la vârsta de 20 de ani inclusiv erau primiti în partid prin UTM (ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar 39/1951, ff. 44-45).

Ibidem, dosar 39/1951, ff. 41-43.

Ibidem, f. 50.

Ibidem, ff. 41-52.

Ibidem, dosar 42/1950, f. 8.

Ibidem, dosar 74/1950, ff. 17-18.

În perioada 1 ianuarie 1956-iulie 1957 au mai fost exclusi din partid un numar de 14 933 de membri considerati "elemente dusmanoase, straine, carie­ris­te care s-au strecurat în partid" din care 4 843 (32,43%) muncitori, 5 623 (37,65%) tarani muncitori, 2 883 (19,31%) functionari, 534 (3,58%) intelectuali, 1 050 (7,03%) altii (ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar 41/1957, f. 36).

Ibidem, dosar 73/1954.

Almira Enuta, Restructurarea Partidului Muncitoresc Român, 1948-1952 în Analele Sighet 6, p. 110.

ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar 44/1956, ff. 6-7.

Ibidem, f. 7.

Ibidem, ff. 10-11.

Pe sexe, situatia PMR în martie 1956 se prezenta astfel: 81,10% barbati si 18,90% femei. În anii urmatori, numarul femeilor în partid va creste. De pilda, în 1970, 77% din membri erau barbati, iar 23% femei (ibidem).

A se vedea Dinamica cresterii rândurilor partidului în Dan Catanus, Gheorghe Neacsu, op. cit., pp. 167-168.

Gheorghiu-Dej facea precizarea ca prin intelectualii satelor trebuiau înte­lesi inginerii agronomi, învatatorii, adica cadrele pe care si le-a format regimul du­pa preluarea puterii: "Apare ca necesar, în primul rând, sa atragem din rân­du­rile intelectualitatii din sate învatatori, ingineri agronomi, adica intelectualii nostri, nu popii din sate. Înainte intelectualitatea satului era popa, notarul, în­va­ta­torul. Compozitia corpului învatatorilor si al profesorilor s-a schimbat mult în anii regimului nostru. Avem un corp de învatatori si profesori bun, capabil, cu orizont cultural. De ce n-am atrage din rândurile lor un numar mai mare, sa întarim par­tidul, cuprinzând în rândurile sale un numar mai mare din aceasta categorie de intelectuali?" (ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar 10/1962, ff. 14-15).

Biroul Politic al CC al PMR, în sedinta din 10 mai 1962, a hotarât ca, Co­mi­sia Controlului de Partid sa reexamineze situatia de partid a unor intelectuali de seama, care au fost exclusi din partid si sa faca propuneri Secretariatului CC al PMR în legatura cu situatia de partid a acestora (ibidem, dosar 12/1962, f. 47). În acest context au fost reprimiti în partid unii dintre intelectualii exclusi în timpul verificarii membrilor de partid ca urmare a hotarârii Secretariatului CC al PMR din 22 martie 1950. Astfel, Biroul Politic, în sedinta din 24 martie 1964, a hotarât ca Zaharia Stancu sa fie reprimit în partid cu data de 26 martie 1960. De ase­menea, a fost reprimit si Gheorghe Ivascu, cu data de 24 decembrie 1956. (ibidem, dosar 11/1964, f. 2).

Ibidem, dosar 10/1962, ff. 15-16.

Dan Catanus, Gheorghe Neacsu, Componenta PCR în perioada 1945-1970. Evaluari statistice în Arhivele Totalitarismului, nr. 4/1998, pp. 161-163.

Ioan Chiper, op. cit., p. 40.

ANIC, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar 111/1954.

Ibidem, dosar 74/1950, f. 20.

Nicolas Werth, Istoria Uniunii Sovietice. De la Hrusciov la Gorbaciov (1953-1985), Bucuresti, Editura Corint, 2000, p. 5.

Ibidem, p. 6.

Cartea Alba a Securitatii, Serviciul Român de Informatii, vol. III, Bucu­resti, 1995, p. 75

ACNSAS, fond documentar, dosar nr. 96, vol. 2, f. 191 si urm.

Ion Stanescu, "Respectul fata de lege. Caracteristica fundamentala a acti­vi­tatii organelor Securitatii statului", în Revista de Drept, nr. 8/1968.

J.F. Brown, "Prefata", în Anneli Ute Gabanyi, The Ceausescu Cult, Bucharest The Romanian Cultural Foundation Publishing House, 2000, p. 12

Apud Dennis Deletant "Studiu introductiv", în Marius Oprea, Banalitatea raului. O istorie a Securitatii în documente, Iasi, Editura Polirom, 2002, p. 37.

Cartea Alba a Securitatii, Serviciul Român de Informatii, vol. IV, Bucu­resti, 1995, p. 42.

 ACNSAS, fond documentar, dosar nr. 96, vol. 2, f. 191.

Cartea Alba a Securitatii, Serviciul Român de Informatii, vol. III, Bucu­resti, 1995, p. 84.

 Apud Alain Guérin, Qu'est-ce que la CIA?, Paris, Editions Sociales, 1968, p. 95.

Cristian Troncota, Istoria serviciilor secrete românesti. De la Cuza la Ceausescu, Bucuresti, Ed. Ion Cristoiu, 1999, pp. 436-437.

Cartea Alba a Securitatii, Serviciul Român de Informatii, vol. IV, Bucu­resti, 1995, p. 25.

Neagu Cosma, Cupola. Securitatea vazuta din interior. Pagini de memorii, Bucuresti, Editura Globus, f. a., p. 282.

Ibidem, p. 298. De fapt, Constitutia din 1965 crea o categorie de cetateni privilegiati, membrii partidului comunist ce erau considerati la nivel constitu­tional (art. 26) "cetatenii cei mai avansati si mai constienti ai societatii" (Eleodor Foc­seneanu, Istoria constitutionala a României, 1859-1991, Bucuresti, Editura Huma­nitas, 1992, p. 124).

Apud B.N. Ponomarev, Dictionar politic, Bucuresti, Editura Politica, 1959, p. 356.

Lipsesc, din pacate, concluziile lui Nicolae Ceausescu, "întrucât ciornele, caietele de stenograma si toate exemplarele care contineau aceasta parte a ste­nogramei au fost distruse din indicatia tovarasului Nicolae Ceausescu" (AMR, fond microfilme, rola AS1-1544, cadrul 577).

Ministrul Afacerilor Interne.

Prim-adjunctul ministrului Afacerilor Interne.

Adjunctul ministrului Afacerilor Interne.

Secretar general la Ministerul Afacerilor Interne.

seful Sectiei pentru controlul muncii la MFA, MAI si Justitie a CC al PCR.

AMR, fond microfilme, rola AS1-1544, cadrele 578-629.

AMR, fond microfilme, rola AS1-1544, cadrele 630-637.


Document Info


Accesari: 7868
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )