|
|
|
|
Relatiile de putere în stabilirea agendei
Într-un stat democratic nu exista cetateni care sa fie mai competenti sa guverneze decât altii. Din motive pragmatice, societatea este împartita în doua parti: elita care guverneaza si masele. Elita guvernanta cuprinde demnitarii, persoanele carora le-a fost delegata prin vot majoritar puterea de a lua decizii în realizarea binelui general. Acestia sunt secundati de birocrati, personal specializat, cu stabilitate în functie, platit din bani publici, care îndeplineste un rol foarte important în fie 14414j91o care faza a politicilor publice.
Masele se refera la corpul de cetateni dintr-un stat care cuprinde toti oamenii supusi legilor acelui stat. În procesul de politici publice acestia sunt implicati adesea, nu individual, ci asociati în grupuri formale sau informale.
Teoreticienii elitisti sustin ca masele sunt apatice si prost informate, iar elitele formeaza preferintele lor. Acest capitol se centreaza pe ideea ca în interiorul unui stat, din contra, masele formeaza preferinta elitei guvernante, dar, daca privim dincolo de dimensiunile nationale, vom constata ca exista organisme internationale care reusesc sa-si impuna preferintele atât societatii, cât si autoritatilor statale.
Într-un stat democratic nu exista cetateni care sa fie mai competenti sa guverneze decât altii[1]. Din motive pragmatice, societatea este împartita în doua parti: elita care guverneaza si masele. Elita guvernanta cuprinde demnitarii, persoanele carora le-a fost delegata prin vot majoritar puterea de a lua decizii în realizarea binelui general. Acestia sunt secundati de birocrati, personal specializat, cu stabilitate în functie, platit din bani publici, care îndeplineste un rol foarte important în fie 14414j91o care faza a politicilor publice.
Masele se refera la corpul de cetateni dintr-un stat care cuprinde toti oamenii supusi legilor acelui stat. În procesul de politici publice acestia sunt implicati adesea, nu individual, ci asociati în grupuri formale sau informale.
Teoreticienii elitisti sustin ca masele sunt apatice si prost informate, iar elitele formeaza preferintele lor. Acest capitol se centreaza pe ideea ca în interiorul unui stat, din contra, masele formeaza preferinta elitei guvernante, dar, daca privim dincolo de dimensiunile nationale, vom constata ca exista organisme internationale care reusesc sa-si impuna preferintele atât societatii, cât si autoritatilor statale.
2. 1. Relatiile de putere - delimitari conceptuale
În cele ce urmeaza voi explica ce se întelege prin sintagma "relatii de putere". Mai întâi vor fi prezenta mai multe moduri în care a fost definita puterea: ca relatie sociala (Burdeau), ca influenta (A. Muller - Dehau), ca raport de forte (R. Dahl), ca putere imediata, individualizata sau institutionalizata (J. W. Lappirre) si ca putere politica (Duverger). Pentru ca subiectul lucrarii de fata este stabilirea agendei, am ales acea definitie a puterii care ilustreaza cel mai bine relatiile dintre elita guvernanta si mase în alegerea itemilor carora institutiile guvernamentale le vor acorda o atentie deosebita.
Puterea este privita de cele mai mute ori ca fenomen social, în sensul ca , dupa cum arata Burdeau , ea nu poate fi conceputa în afara societatii, pe de o parte, iar pe de alta parte, ea neputându-se manifesta decât prin intermediul relatiilor sociale. În afara relatiilor de putere o societate este un corp inert , incapabil de a-si satisface ratiunea de a fi. Puterea apare la Burdeau atât ca fenomen relational, cât si ca putere în sine. Acest termen poate fi privit din doua planuri: planul teoretic si planul conceptual. Din punct de vedere conceptual , puterea apare ca o forta organizatoare a viatii sociale; sub aspect istoric, ea se refera în mod necesar la un om sau la un grup de oameni, adica reprezinta o forta destinata conducerii grupului în cautarea binelui comun si capabila, atunci când este nevoie, de a impune o anumita atitudine.
Din perspectiva sociologica, puterea poate fi tratata atât ca influenta directionata, cât si ca posibilitate de folosire a acestei influente. Conform acestei definitii, trebuie facuta distinctia între puterea reala si puterea potentiala. A. Muller - Deham spune ca, raportata la lumea sociala, putea devine din aceasta perspectiva influenta directionata asupra unui individ sau asupra unui grup de indivizi, actuala sau potentiala. Puterea, conform aceluiasi autor, nu poate fi gândita în afara mijloacelor si metodelor de mentinere si manifestare. Mijloacele puterii trebuie gasite în acele forme si mecanisme sociale care pot face ca potentialitatea sa ia chip concret într-o relatie sociala. Este vorba despre forta, comanda si manipulare.
Thomas Ruyssen priveste puterea ca un raport de forte. În interiorul aceleiasi paradigme a definirii puterii ca raport de forte, Robert Dahl considera ca puterea se refera la un raport între doi actori sociali, dintre care unul îl determina pe celalalt sa actioneze altfel decât ar fi facut-o în lipsa acestuia ("Puterea lui A asupra lui B reprezinta capacitatea lui A de a-l determina pe B sa faca ceva ce nu ar fi facut fara interventia lui A") . Aici "a determina" este sinonim cu " influenta" care este sinonim la rândul lui cu "inegaliatate". Puterea priveste, deci, raporturi de inegalitate. Inegalitatea poate fi impusa prin diferite mijloace ( forta, persuasiune ) sau poate fi pur si simplu acceptata.
M. A. Oslen considera ca în diferitele forme de organizare sociala, forta si dominatia sunt principiile care creeaza ordinea sociala, acesta fiind la îndemâna doar a unora dintre membrii societatii. Forta si dominatia sunt strâns legate de resursele sociale importante. Cei care detin controlul resurselor îndeplinesc functii sociale necesare în interiorul comunitatii, devin din ce în ce mai puternici în raport cu ceilalti si sunt adesea numiti "elita". Ei îndeplinesc functiile sociale folosind puterea coercitiva, adica forta si dominatie. De cele mai multe ori forta si dominatia nu sunt percepute ca atare, deoarece ele devin paternuri de interactiune sociala, sunt interiorizate si devin credinte culturale. Astfel, capata si o dimensiune morala oferind o baza pentru respectarea si legitimarea unor lideri.
J. W. Lapierre sustine ca nu exista grup social în afara relatiilor de putere, în fiecare caz individual existând cel putin una dintre cele trei forme de putere: imediata, individualizata si institutionalizata. Puterea imediata este cea care se aplica tuturor membrilor unui grup, fara a fi exercitata de cineva anume.: nimeni ni comanda, toata lumea e supune, în virtutea obiceiurilor, traditiilor etc. puterea sociala individuala este necesara atunci când grupul intra în relatii constante cu mediul social. Puterea individuala apare odata cu evolutia spre bogatie, diviziunea muncii, fiind legata de proprietatea privata. Puterea institutionalizata este legata de o "luare colectiva de constiinta"care face ca grupul sa fie recunoscut ca o entitate separata si supusa tuturor. Acest fapt impune necesitatea existentei unor norme, reguli independente de fiecare membru al grupului. Puterea institutionala presupune, deci , organizarea sociala în temeiul acestor norme. Din acest tip de putere face parte puterea politica.
Puterea politica, conform lui Duverger , se poate defini ca acea putere ale carei functii sunt organizarea societatii, mentinerea structurii acesteia, dezvoltarea si protejarea ei în fata atacurilor altor comunitati. Puterea politica se distinge astfel de puterea pe care o identificam la nivelul unor sectoare particulare ale societatii la care am facut referire.
Conceptul de putere politica trebuie pus în relatie cu alte concepte cum ar fi: "legitimitate", "autoritate" si "libertate politica".
R. Aron distinge între libertatea politica si libertatile formale care asigura cetateanului participarea la luarea deciziilor prin intermediul votului. Libertatea politica presupune ca un actor social poate fi liber numai în raport cu un alt actor social, adica poate alege între doua actiuni fara a fi împiedicat de altii si fara a fi sanctionat pentru alegerea facuta.
Libertatea politica se manifesta cel mai amplu în regimurile politice în care ordinea pe care o instaureaza si o mentine puterea politica are ca dimensiune esentiala participarea larga a cetatenilor cu drept de vot la delegarea puterii politice, iar drepturile cetatenesti include posibilitatea de a se opune sau de sanctiona reprezentantii puterii politice. Acest gen de libertate se întâlneste cel mai adesea în regimurile politice de tip poliarhic. Regimul de tip poliarhic a fost definit de Robert Dahl si denumeste orice forma de organizare politica în care: guvernantii sunt alesi; exista si este respectat dreptul de a fi ales în functii în stat; exista libertatea de exprimare; exista sui alte surse de informare decât cele oficiale; cetatenii au dreptul de a se asocia pentru a-si proteja drepturile si libertatile, inclusiv în partide politice si grupuri de interes.
Acest tip de regim politic ridica problema legitimitatii puterii politice si a autoritatii. Pentru ca puterea politica sa fie legitima, aceasta trebuie sa fie recunoscuta de catre indivizii asupra carora actioneaza. Indiferent de tipul de regim politic, acesta nu se poate mentine în afara legitimitatii. Preluând tipologia legitimitatii prin diferite forme de autoritate pe care le-a introdus Max Weber, puterea politica se mentine în regimurile poliarhice, conform lui R. Aron, prin intermediul unei legitimitati de tip rational-legal. Bazata pe regulile de interactiune socio-politica consfintite printr-un cadru legal. Puterea politica se constituie, se mentine si actioneaza în astfel de forme de organizare politica prin supunerea fata de lege. Trebuie sa mentionez ca din perspectiva în care vor fi definita puterea în aceasta lucrare, autoritatea nu reprezinta decât o sursa a acesteia.
În cele ce urmeaza ma voi referi la relatiile de putere care se stabilesc între doua mari categorii de actori: elitele si masele. Acesti actori vor fi prezentati în subcapitolul urmator, din perspectiva teoriilor elitiste si pluraliste.
Relatiile de putere stabilite între elite si mase vor fi definite, conform lui Keith Dowding, "capacitatea unui actor de a schimba în mod deliberat structura motivationala a altui actor sau a altor actori cu scopul de a produce sau de a ajuta la producerea anumitor rezultate" . Din aceasta definitie rezulta ca a avea putere asupra altora este o relatie complexa. Structura motivationala îndreptata spre un actor consta în setul complet al costurilor comportarii într-un mod, mai degraba decât în altul. Actorii au putere asupra altora în masura în care pot manipula structura motivationala a altora. Îndepartând optiuni dintr-un set de preferinte, crescând sau micsorând costurile unei actiuni ori crescând sau micsorând beneficiile unei actiuni, ei vor încuraja anumite actiuni si vor descuraja altele. În procesul de stabilire a agendei sunt foarte importante mijloacele de care dispune fiecare actor în modificarea structurii motivationale a celuilalt.
În aceasta etapa pot exista câstigatori si perdanti.
2.2. Actorii procesului de stabilire a agendei :
masele si elitele
În mod ideal, democratia implica participarea individuala în procesul de luare a deciziilor care influenteaza viata societatii. Astfel, democratia înseamna autoguvernarea, iar autoguvernarea se obtine doar încurajând fiecare individ sa contribuie la elaborarea politicilor publice si la rezolvarea conflictelor privitoare la politicile publice prin regulile majoritatii.[11]
Aceasta presupune domnia majoritatii cu respectarea minoritatilor.[12] Pentru ca sa existe o adevarata democratie, trebuie sa fie asigurate prin lege libertatea de expresie, asociere si a presei. Numai asa s va putea obtine punctul de vedere real al majoritatii. Minoritatile care au vrut sa influenteze politicile publice, dar a caror puncte de vedere nu au câstigat suportul majoritatii, vor accepta decizia acesteia. Minoritatilor li se va permite întotdeauna sa câstige suportul majoritatii.
Activitatea Guvernului trebuie sa se desfasoare pe baza respectarii drepturilor fundamentale (la viata, libertate si proprietate).[13]
În timp au aparut criticii acestui model. La sfârsitul secolului al XIX-lea s-a conturat o noua teorie cu privire la modul în care este condusa societatea. Primul eseu pe aceasta tema a apartinut sociologului italian Gaetano Mosca (1896), care a exprimat teoria de baza dupa cum urmeaza[14] ; în toate societatile, de la cele primitive pâna la cele mai dezvoltate si civilizate, apar doua clase de oameni - o clasa care conduce si alta care este condusa. Prima clasa este mai putin numeroasa, ocupa toate functiile politice, monopolizeaza puterea si se bucura de toate avantajele pe care aceasta i le aduce ; în timp ce a doua, mult mai numeroasa, este direct controlata de prima, într-o maniera mai mult sau mai putin legala, cu mai mult sau mai putin arbitrar si violent.
Democratia ca autoguvernare a maselor, asa cum o definesc clasicii, este un deziderat generos. În practica însa, apare o imposibilitate mecanica si tehnica a self-governmentului.
Conform acestei teorii, nu masele conduc. În toate societatile, elitele nu sunt produsul capitalismului, socialismului, industrializarii sau al dezvoltarii economice. Toate societatile au nevoie de lideri, iar liderii au nevoie sa-si întareasca pozitia în cadrul acesteia.
Roberto Milhels[15], plecând de la adevarul axiomatic ca democratia este de neconceput în absenta organizarii, la un moment dat, în sânul unei reuniuni sau al unei organizatii se formeaza un "stat major oligarhic". masele pot fi lesne sugestionate, ele cazând cel mai adesea victima actiunii unor demagogi îndrazneti si abili, întrucât s-a dovedit ca, în anumite conditii, multimile pot fi dominate si canalizate într-o anumita directie, mult mai usor decât un auditoriu de dimensiuni restrânse. Masa, odata sugestionata, se manifesta tumultuos, irezistibil, fara prea mult discernamânt, ca o forta primara, supraindividuala si conformanta.
Din imposibilitatea mecanica si tehnica a afirmarii suveranitatii masei decurge necesitatea delegarii competentelor, astfel încât anumiti indivizi sa asigure reprezentarea vointei. La origine, elitele nu sunt decât slujitoarele masei. Treptat, egalitatii generice i se substituie egalitatea între indivizii apartinând unui grup sau unei organizatii.
Teoria elitelor a preocupat mai multi teoreticieni. Mills[16] a demonstrat ca în cadrul societatii americane din secolul al XX-lea, legaturile dintre elitele politica, economica si militara dusesera la formarea unei "elite a puterii" unice. Aceasta se manifesta printr-o dezangajare treptata a întregii populatii fata de puterea decizionala, elita puterii patrunzând în toate domeniile vietii sociale moderne. Aceasta elita s-a constituit începând cu "pepiniera" din scoli si institutii de prestigiu si a dat dovada de o remarcabila coeziune atât pe plan cultural, cât si pe cel politic.
Alti autori americani, Domhoff si Miliband[17], influentati asemenea lui Mills de curentul marxist, au ajuns la concluzia ca dincolo de educatia identica pe care o aveau elitele pe care le-au studiat ei, acestea mai aveau în comun si gustul pentru proprietate.
Comportamentul maselor, spune Dye[18], este foarte instabil. De obicei, elitele depind de apatia maselor, dar, ocazional, masele se mobilizeaza si activismul lor este extremist si imprevizibil. Masele sunt stabile atunci când sunt prinse în viata cotidiana (familie, serviciu etc.) Atunci când devin alienate de aceste aspecte, unele devin instabile si periculoase. În opinia lui Dye, în Europa, de-a lungul istoriei, masele, nu elitele, au fost considerate "gardienii democratiei" , deoarece, atunci când cei aflati la guvernare au început sa faca abuz de putere si când tirania lor a întrecut anumite limite, masele s-au revoltat si au determinat prin aceasta schimbarea valorilor guvernantilor.
În contradictie cu teoreticienii elitisti, cei pluralisti sustin ca procesul de luare a deciziilor este unul de cautare, acomodarea si compromis. Controlul nu apartine unui singur grup social, ci acesta este fragmentat. cercetarile lui Robert Dahl[20] despre felul în care se iau deciziile în New Heaven, Connecticut, au relevat faptul ca exista mai multe grupuri care conduc si acela dintre ele care acorda o importanta mai mare unui subiect, poate deveni principalul actor în luarea deciziilor privitoare la chestiunea respectiva. Marimea, coeziunea si bunastarea acestor grupuri variaza, dar nici unul dintre ele nu detine monopolul asupra resurselor. Cei care exercita putere în luarea unei anumite decizii, nu exercita putere si în ceea ce priveste celelalte decizii. Nu exista o singura elita pentru toate domeniile.
Competitia dintre aceste grupuri asigura, de fapt, protejarea intereselor individuale. Cetatenii pot influenta politica publica, alegând prin vot dintre elitele aflate în competitie. Alegerile permit indivizilor sa-i faca responsabili pe lideri pentru actiunile lor.
Thomas Dye, în cartea sa Understanding Public Policy[21], ne propune un model de analiza de politica publica , conform cu teoria elitelor. Astfel, politica publica apare ca o preferinta a elitelor si nu ca o cerere a populatiei, asa cum am fi tentati sa credem. Oamenii sunt apatici si prost informati. Elitele formeaza mai mult opinia maselor decât invers. Politicile publice sunt pur si simplu impuse de catre elitele maselor, acestea nereflectând, de fapt, o nevoie a populatiei.
Conform autorului american rezulta trei implicatii pentru analiza de politica publica. În primul rând, politicile nu reflecta cererile cetatenilor atât de mult cât valorile si preferintele guvernantilor. Schimbarile si inovatiile din politicile publice sunt mai mult incrementale decât revolutionare si reprezinta modificari în sistemul lor de valori. În al doilea rând, masele sunt vazute ca fiind apatice si prost informate. Sentimentele lor sunt manifestate de catre elite, iar comunicarea între cele doua parti se realizeaza mai mult descendent decât ascendent. si nu în ultimul rând, între elite exista un consens cu privire la normele fundamentale pe care se bazeaza sistemul social. Stabilitatea sistemului si chiar supravietuirea lui depind de consensul elitelor. Numai alternativele care se bazeaza pe valorile asupra carora exista acest consens vor fi luate în seama în formularea politicilor.
Trebuie avut în vedere faptul ca în luarea deciziilor motivatiile elitelor nu sunt neaparat egoiste. Valorile lor pot fi servirea interesului public, bunastarea maselor. Conform modelului, responsabilitatea pentru bunastarea maselor nu este pe umerii acestora, ci este responsabilitatea elitelor.
2.3. Sursele de putere ale actorilor implicati
Actorii implicati în stabilirea agendei sunt, dupa cum spuneau elitele, adica functionarii alesi si birocratii, si masele, restul cetatenilor. Acestora li se adauga si actorii internationali într-un proces complex caruia i s-a dat foarte multa importanta în ultimul timp, dar care înca nu a fost clar definit.
Desi în democratia ideala problemele tuturor cetatenilor ar trebui sa se afle pe agenda institutionala, doar unele dintre ele ajung acolo si asta datorita faptului ca unii dispun de surse de putere mai însemnate în comparatie cu ceilalti. Desi poate ca ne-am astepta ca alegerile guvernantilor nostri sa fie rationale, ele nu sunt asa, dar nu reprezinta nici preferintele lor exclusive. Prin surse de putere întelegem mijloacele la care are acces un actor sau un grup de actori pentru a schimba structura motivationala a celorlalti actori, structura motivationala care sta la baza alegerii sau acceptarii unui anumit item.
În stabilirea agendei, ca si în celelalte etape ale politicii publice, exista câstigatori si perdanti. Având în vedere ca resursele care pot fi distribuite rezolvarii problemelor de pe agenda sistemica sunt limitate, este foarte important care problema va fi inclusa pe agenda oficiala. Alocarea resurselor pentru rezolvarea unei anumite probleme înseamna amânarea sau chiar nerezolvarea unei alte probleme. Acest fapt poate duce la pierderi atât în rândul maselor, cât si în rândul elitelor carora, daca nu fac cea mai buna alegere sau nu sunt suficient de persuasive, li se poate retrage sustinerea.
2.3.1. Elita - Functionarii alesi
Prin "functionari alesi" ne referim la acei functionari care detin anumite prerogative pe baza votului acordat de cetateni. Ei sunt cei care au ultimul cuvânt în toate deciziile din cadrul politicilor publice, indiferent din ce parte vin recomandari sau presiuni. Oficialii alesi se împart în doua categorii : Executivul si Legislativul. În stabilirea agendei o importanta mai mare o are Executivul (Guvernul, la nivel central, sau primarul, la nivel local).
Howlet si Ramesh[23] retin urmatoarele surse de putere ale Executivului în stabilirea agendei : autoritatea constitutionala ; controlul asupra surselor financiare ; controlul informatiei si accesul la mass-media. În cele ce urmeaza voi prezenta pe larg sursele amintite.
Autoritatea este produsul a doua componente complementare : al delegarii si investirii de atributii, pe de o parte, iar pe de alta parte al învestirii de încredere. Sub raport juridic autoritatea se bazeaza pe recunoasterea dreptului de dispozitie al persoanei, grupului, organizatiei sau institutiei. Autoritatea presupune, deci, legitimitatea, adica recunoasterea. În virtutea legitimitatii, Executivul are ultimul cuvânt în alegerea itemilor. Atâta timp cât autoritatea este recunoscuta si acceptata ca legitima, indiferent ce decizie va lua Guvernul cu privire la alocarea resurselor, aceasta va fi acceptata de mase.
Controlul asupra resurselor financiare permite oficialilor alesi sa decida caror itemi le vor aloca buget, având în vedere ca rezolvarea fiecarei probleme presupune costuri pecuniare. Oficialii alesi au acces si la mass-media, putându-si astfel face cunoscute si explicate preferintele. Acest fapt poate ajuta la influentarea opiniei publice si la câstigarea acceptarii anumitor probleme de catre aceasta, chiar daca ele nu sunt stringente. De asemenea, prin mass-media poate fi distrasa atentia cetatenilor de la problemele care îi preocupa cu adevarat, acestia uitându-le cu timpul.
Indivizii sunt, dupa Almond si Verba[24], membrii unui numar larg de grupuri sociale (natiune, familie, asociatii voluntare, comunitati, biserici, sindicate etc.). Aceste grupuri sunt de doua feluri : formale si informale, adica au sau nu personalitate juridica. Atunci când cetatenii au o problema si vor sa capteze atentia Guvernului, ei nu actioneaza de unii singuri, ci apeleaza la unul dintre grupurile a caror membrii sunt. Astfel aceste asociatii de cetateni devin grupuri de interese. Activitatea grupurilor de interese este un exercitiu de libertate în gândire, discurs, cerere, adunare. Prin urmare, este o exercitare a acelor libertati pentru care a fost înfiintata democratia. Importanta lor rezida în faptul ca aceste grupuri ajuta sa se învinga diversitatea problemelor individuale, reunindu-le în câteva mai generale, astfel încât sa poata fi introduse pe agenda.
Numai ca Lindblom si Woodhouse[25] atrag atentia ca unii cetateni se bazeaza pe grupurile de interese pentru ca sunt o modalitate de a scapa de obligatiile ce le-ar reveni în cazul în care ar trebui sa exercite ei presiuni asupra oficialilor ca problemele lor sa fie rezultate.
Pentru ca aceste grupuri au foarte multi membrii, oricât de democratica ar încerca sa fie o astfel de organizatie, din imposibilitate tehnica ajung ca doar câtiva indivizi sa asigure reprezentarea ei. Roberto Michles[26] a numit acest fenomen "legea de fier a oligarhiei". La origine seful nu este altceva decât "slujitorul" membrilor grupului. Treptat, egalitatii generice i se substituie egalitatea între indivizii din vârful ierarhiei grupului respectiv. Astfel, cei care îndeplinesc ceea ce se numeste "activitatea grupului de interes", de fapt sunt indivizi, nu grupuri. Acesti indivizi din vârful ierarhiei grupului de interese au influenta si asupra membrilor, mai ales în ceea ce priveste atitudinea lor fata de oficiali în calitate de a legatori.
Elitele se afla de fapt "sub o presiune continua datorita faptului ca principala lor sursa de putere sta în autoritatea care implica legitimitate, deci recunoastere. În cazul în care oficialii îsi pierd recunoasterea maselor apare pericolul revolutiei, care poate modifica radical componenta stratului superior al societatii. Astfel, daca preferintele elitelor nu corespund celor ale maselor, daca agenda oficiala nu include o parte din problemele reale ale societatii, iar acestea nu sunt alese în mod inteligent, elitele risca sa piarda pozitia de pe treptele superioare ale ierarhiei sociale si odata cu aceasta toate privilegiile de care se bucura.
2.3.2. Masele
Masele desemneaza corpul cetatenilor unei tari care se supun legilor acelei tari. Într-un sistem democratic masele îsi aleg elitele prin vot. Aceasta constituie si principala sursa de putere. Daca guvernantii nu fac alegeri rationale atunci când decid sa aleaga anumite probleme pentru agenda lor de lucru, ei vor fi sanctionati prin neacordarea votului la urmatoarele alegeri. În mâna maselor sta de fapt legitimitatea elitelor, legitimitate care, în cazul în care nu mai este acordata, duce la pierderea privilegiilor care diferentiaza de fapt elita de mase.
Influenta politica a unui grup sau a unui individ asupra guvernantilor este reprezentata de gradul în care oficialii guvernamentali actioneaza în beneficiul acelui grup sau individ, deoarece oficialii cred ca vor risca o privare de voturi daca vor actiona altfel[27]. Oficialii pot actiona în beneficiul unui grup particular dintr-o varietate de motive, însa doar atunci când actioneaza din pricina ca se tem de consecintele faptului ca nu rezolva acea problema, numai atunci poate fi considerat un grup sau un individ ca exercitând putere în stabilirea agendei. Un cetatean poate sa creada ca are influenta asupra deciziilor sau poate sa încerce sa influenteze, dar de fapt oficialii sa actioneze dupa bunul lor plac. Invers, masele pot sa creada ca toate deciziile guvernamentale sunt luate fara nici o consideratie cu privire la nevoile sale, când, de fapt, oficialii guvernamentali încearca în mod constant sa calculeze cum vor reactiona cetatenii la deciziile lor.
2.4. Concluzii
În stabilirea agendei intervin relatiile de putere care se stabilesc între doua mari categorii de actori : elitele - functionarii alesi, secondati de functionarii numiti - si masele - alegatorii. Puterea este definita ca fiind capacitatea unui actor de a schimba structura motivationala a altui actor în sensul obtinerii unui anumit rezultat.
Teoreticienii elitisti spun ca actiunile guvernantilor sunt rezultatul preferintelor si valorilor elitei care guverneaza. Alegatorii sunt apatici si prost informati. Societate este divizata în cei putini, care au puterea, si cei multi, care nu o au. Doar un numar mic de persoane aloca valori societatii. Masele nu decid politici publice.
Analizând sursele de putere ale fiecarui participant la politicile publice, am constatat ca acestea sunt pentru elite : autoritatea (recunoasterea, adica o tendinta a maselor de a se supune în anumite limite, neconditionat, la anumite decizii), accesul la resursele financiare, la informatie, la presa si expertiza, iar pentru mase votul si revolutia.
Ultimele doua surse par a conferi mai multa putere maselor. Membrii societatii nu actioneaza singuri în încercarea de a introduce o problema pe agenda oficiala, ci încearca sa atraga sprijinul mai multor concetateni, constituindu-se în grupuri de interes. Din pacate, majoritatea lasa responsabilitatea presiunii asupra Guvernului pe seama liderilor acestor grupuri, ei devenind în general apatici si influentabili în anumite momente, cum ar fi alegerile sau dezechilibrele sociale care pot duce la revolutie. Astfel, între mase si elite exista raporturi de interdependenta în cadrul procesului de stabilire a agendei.
Chiar daca elitele dispun de anumite surse care le confera posibilitatea de a convinge masele ca anumite probleme trebuie rezolvate si nu altele, daca problemele alese nu corespund într-o oarecare masura cu cele ale societatii, masele, la îndemnul liderilor, pot schimba elitele.
|
