Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza















UNIUNEA EUROPEANA (UE)

Stiinte politice



loading...








ALTE DOCUMENTE

Cuprins - Civ Seminar
MODELAREA POSMODERNULUI: PARODIA SI POLITICA
Conferinta "Prezenta trecutului: transformari si abordari ale trecutului in Europa Centrala si de Rasarit"
Deputatii si senatorii
Analiza de politici publice
Ideea europeana si Consiliul Europei
Doctrina politica conservatoare si democratia politica
Aparitia si evolutia stiintei politice
IDEEA EUROPEANA LA ROMANI
POLITICUL SI POLITICA - OBIECT DE STUDIU AL POLITOLOGIEI


UNIUNEA EUROPEANĂ (UE)

Comunitatile Europene si, mai tārziu, Uniunea Europeana sunt

rezultatul unui proiect politic specific, al carui continut īnglobeaza

astazi aproape toate aspectele vietii politice, economice, sociale din

statele membre. Este un demers unic nu doar prin apropierea fara

precedent pe care o realizeaza īntre membrii sai, ci si prin succesul de

care aceasta entitate se bucura pe scena relatiilor internationale34.

1. Evolutie istorica

Crearea, īn 1949, a Consiliului Europei nu reprezenta pentru toti

adeptii Europei unite raspunsul asteptat asupra modului īn care trebuia

organizat batrānul continent. Astfel, īn anii '50, ideile lui Jean Monnet

de creare a unei uniuni mai strānse īntre popoarele europene, depasind

suveranitatile nationale, īncep sa prinda contur si, la 9 mai 1950,

ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, īsi asuma

politic aceasta idee prin oferta publica pe care Franta o face Republicii

Federale Germania de a pune īn comun productia de carbune si otel.

Desi adresata īn mod expres guvernului german, viitoarea comunitate

era deschisa si participarii altor state europene.

Īn declaratia de la 9 mai 1950, Robert Schuman prezinta o

metoda consacrānd mai īntāi o "solidaritate de fapt", menita a fi

"fermentul unei Comunitati mai largi si mai profunde". Primele

institutii, asa cum sunt ele schitate īn Declaratia Schuman, evidentiaza

dimensiunea supranationala a constructiei, reprezentata de o Īnalta

Autoritate, "ale carei decizii vor lega Franta, Germania si tarile care

vor adera la ea". Proiectul este repede adoptat si de alte state

________________

34 A se vedea: Ion Jinga, Uniunea Europeana, realitati si perspective,

Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p. 9-53; Andrei Popescu, Ion Jinga,

op. cit, p. 63-70.

Universitatea Spiru Haret

58

europene si, la 18 aprilie 1951, sase tari europene (Franta, Germania,

Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) au semnat, la Paris, Tratatul

instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO),

intrat īn vigoare un an mai tārziu. Tratatul afirma crearea unei Piete

comune a carbunelui si otelului, care antreneaza suprimarea drepturilor

vamale si a restrictiilor cantitative la libera circulatie a produselor,

interzicerea masurilor discriminatorii si a subventiilor sau a

ajutorului acordat de stat. Principiul central al acestei piete comune

este libera concurenta, īnsa Comunitatea controleaza aprovizionarea sa

periodica si fixarea preturilor la cel mai scazut nivel.

Īncercāndu-se sa se orienteze aceasta prima etapa a unei constructii

cu elemente federaliste si catre alte domenii, s-a propus crearea unei

Comunitati Europene a Apararii, care ar fi presupus organizarea unei

armate europene comune avānd contingente oferite de statele membre

si care ar fi fost "atasata institutiilor politice ale Europei unite".

Proiectul a fost īnsa respins si, dupa doar cātiva ani de la nasterea ei,

nou creata Comunitate parea a se afla īntr-un impas35.

Relansarea proiectului european a avut loc īn 1957 prin

semnarea Tratatelor de la Roma, creānd o Comunitate Economica

Europeana (CEE) si o Comunitate Europeana a Energiei

Atomice (CEEA).

Tratatul CEE īsi propunea instituirea unei Piete Comune ale

carei elemente principale sunt: eliminarea drepturilor vamale si a

restrictiilor cantitative si instituirea unui tarif vamal comun (deci,

realizarea unei uniuni vamale), libera concurenta, libera circulatie a

persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor, elaborarea unor politici

comune (prima dintre ele, prevazuta īn Tratat, fiind politica agricola

comuna).

Anii '60 nu pareau favorabili dezvoltarii proiectului comunitar.

Īn 1961-1962, negocierile din cadrul "Comisiei Fouchet" au

īncercat o relansare a Europei politice comune, īnsa viziunile diferite

despre "cāt de supranationala" trebuie sa fie Europa supranationala au

determinat esecul acestui proiect. Criza pare sa se adānceasca īn 1965;

problema bugetului propriu al Comunitatilor si cea a trecerii de la

votul īn unanimitate la decizia majoritara īn Consiliul de Ministri a

atins punctul culminant cānd reprezentantul permanent al Frantei pe

________________

35 A se vedea Ion Jinga, Andrei Popescu, Dictionar de termeni

comunitari, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p.140.

Universitatea Spiru Haret

59

lānga Piata Comuna este rechemat. Este perioada denumita a "scaunului

gol", care va fi deblocata īn 1966 prin adoptarea "compromisului

de la Luxemburg" (se prevedea ca "problemele reprezentānd interese

foarte importante pentru unul sau mai multi parteneri" necesita

cautarea unui acord unanim īntr-un timp rezonabil; desi, īn principiu,

Tratatul nu se modifica, prin "compromisul de la Luxemburg" se

reasaza totusi jocul institutiilor)36.

Īn 1969 a avut loc la Haga o conferinta a sefilor de stat sau de

guvern ai statelor membre, al carei Comunicat final lansa un program

de lucru ambitios inspirat de tripticul presedintelui francez Georges

Pompidou: finalizare (trecerea de la faza tranzitorie la cea definitiva),

aprofundare (elaborarea unui plan pentru crearea unei uniuni

economice si monetare), largire (disponibilitatea Comunitatilor de a

īncepe negocieri cu state candidate).

Anii '70 au marcat numeroase progrese ale constructiei

comunitare: acceptarea de noi membri (Irlanda, Danemarca si Marea

Britanie devin membre ale Comunitatii), elaborarea Planului Werner

de uniune monetara, stabilirea unui program de actiune vizānd ajutor

pentru regiunile nedezvoltate, participarea sporita a partenerilor sociali

la deciziile economice si sociale, decizia extinderii cāmpului de interventie

comunitara, pregatirea unei politici europene īn raport cu lumea

a treia, Statele Unite, tarile socialiste, īnceputul cooperarii politice. Īn

1974, dorinta presedintelui Pompidou de a institutionaliza Conferintele

la vārf a devenit realitate, prin ceea ce denumim, de atunci,

Consiliul European.

Aceste initiative au continuat sa fie dezvoltate īn anii '80,

deschisi din ce īn ce mai mult ideii de uniune politica. Noile orientari

ale politicii europene au fost regrupate īn Actul Unic European (AUE)

(intrat īn vigoare la 1 ianuarie 1987), text care reunea, pe de o parte,

amendamentele la Tratatele fondatoare (de aici si numele de "Unic")

si, pe de alta parte, procedurile de cooperare īntre "cei Doisp 454f57e rezece"

(īn 1981, Spania si Portugalia au devenit membre ale Comunitatilor,

urmānd, īn 1986, Grecia). Obiectivul esential al Actului Unic poate fi

considerat vointa de a realiza un spatiu fara frontiere, permitānd libera

circulatie a marfurilor, a serviciilor, a capitalurilor si a persoanelor

(desi pare paradoxal sa-ti propui un astfel de obiectiv dupa ce cu 30 de

ani īn urma s-au suprimat taxele vamale īntre statele membre, s-a

________________

36 Ibidem, p. 69.

Universitatea Spiru Haret

60

introdus un tarif extern comun si s-au implementat politici comune,

Actul Unic European revela faptul ca frontierele materiale nu disparusera

īnca).

Cele 300 de masuri introduse de Carta Alba a Comisiei (document

care a stat la baza redactarii AUE) au determinat, printre altele,

urmatoarele inovatii: libera circulatie a capitalurilor, liberalizarea

activitatilor bancare si a sectorului asigurarilor, o prima apropiere a

TVA-urilor, dreptul de rezidenta, suprimarea controalelor fizice la

frontiere. Actul Unic European conferea, de asemenea, puteri noi

instantelor comunitare.

Un alt moment de maxima importanta al istoriei comunitare este

semnarea Tratatului de la Maastricht īn 1992 (intrat īn vigoare īn

1993), denumit si Tratatul asupra Uniunii Europene. Cele mai

importante elemente ale noului tratat sunt: īnfiintarea unei uniuni

economice si monetare (cel mai tārziu la 1 ianuarie 1999), un cadru

consolidat pentru noile politici comune, sporirea puterilor instantelor

comunitare, extinderea ariei de interventie a Comunitatilor, introducerea

cetateniei europene si crearea a doi noi piloni, alaturi de

Comunitati37: Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC) si

cooperarea īn domeniul Justitiei si Afacerilor Interne (CJAI)38.

Amploarea fenomenului comunitar este reflectata si de aderarea

la UE a unor noi state, īn 1995: Austria, Finlanda si Suedia, devenite

membre ale Uniunii.

Noilor exigente ale Europei celor 15 s-a īncercat a li se da un

raspuns prin Tratatul de la Amsterdam (semnat īn 1997 si intrat īn

vigoare la 1 mai 1999). Fara a raspunde asteptarilor, Tratatul de la

Amsterdam introduce cāteva reforme vizānd, īn special, spatiul de

libertate, securitate si justitie (protectia drepturilor fundamentale, prevederi

privind regimul vizelor, azilul, imigrarea, cooperarea politieneasca

si judiciara īn materie penala), dezvoltarea conceptului de

cetatenie europeana, un acord social consolidat, politica mediului,

protectia consumatorului, o politica externa eficace si coerenta, chestiuni

institutionale (sporirea rolului Parlamentului European, extinderea

votului cu majoritate calificata, consolidarea principiului

subsidiaritatii etc.).

________________

37 Comunitatile sunt considerate primul pilon comunitar, iar PESC si

CJAI, pilonii doi si, respectiv, trei.

38 Cei doi piloni, denumiti si extracomunitari, sunt supusi cooperarii

interguvernamentale.

Universitatea Spiru Haret

61

Anii '90 reprezinta si deschiderea extraordinara a Uniunii

catre tarile din Centrul si Estul Europei. Devenite membre asociate

ale Uniunii, prin semnarea Acordurilor Europene, aceste tari si-au

consolidat treptat relatiile cu UE, eforturile lor de a i se alatura

cunoscānd o prima concretizare īn 2004, cānd 8 state din spatiul

central- si est-european (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia,

Estonia, Letonia, Lituania), carora li se adauga Cipru si Malta, vor

deveni membre cu drepturi depline.

Contextul nou creat a pus Uniunea īn fata unei duble

provocari: reforma interna (necesitatea crearii unui sistem functional

pentru un numar mai mare de membri) si gestionarea unei extinderi

fara precedent. Raspunsurile elaborate prin Tratatul de la Nisa (intrat

īn vigoare īn ianuarie 2003), desi propun formule noi39, nu au putut

rezolva īn mod adecvat problemele cu care se confrunta constructia

comunitara. Aceasta sarcina a revenit Conventiei europene, organism

instituit de Declaratia adoptata la Laecken, īn 2001, care a avut

drept misiune redactarea unui text constitutional care sa raspunda īn

mod real nevoilor si realitatilor europene.

2. Cadrul institutional al Uniunii Europene40

Principalele institutii ale Uniunii Europene sunt: Comisia Europeana,

Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European, Curtea

de Justitie a Comunitatilor Europeane, Curtea de Conturi. Acestora

li se adauga, ca organ suprem de decizie politica, Consiliul European,

reuniune a sefilor de stat sau de guvern din tarile membre. Din 1999 a

ī nceput sa functioneze si Banca Centrala Europeana (BCE).

Comisia Europeana reprezinta institutia care apara interesul

general al Uniunii. Ea este actualmente formata din 20 de comisari

(un comisar pentru fiecare stat membru si doi pentru statele mari:

Italia, Spania, Franta, Germania, Marea Britanie). Comisarii actioneaza

________________

39 Pentru prima data, statele candidate se regasesc incluse īntr-un

tratat comunitar, textul de la Nisa precizānd numarul de voturi īn Consiliu si

de reprezentanti īn Parlamentul European pentru fiecare din statele candidate.

Cf. Tratatului de la Nisa, Romānia va avea, īn momentul aderarii, 14 voturi

īn Consiliu si 33 de parlamentari europeni.

40 A se vedea, pe larg, Pierre Mathijen, Compendiu de drept european,

ed. a 7-a, Editura Club Europe, 2002, p. 61-191.

Universitatea Spiru Haret

62

total independent īn raport cu guvernele lor nationale, iar mandatul lor

este de cinci ani.

Dupa cum se precizeaza īn art. 157 CE, "Membrii Comisiei īsi

exercita functiile īn totala independenta, īn interesul general al

Comunitatilor.

Īn īndeplinirea misiunilor lor, nici nu solicita, nici nu accepta

instructiuni de la vreun guvern sau de la alte organisme. Ei se abtin de

la orice actiune incompatibila cu caracterul functiilor lor. Fiecare stat

membru se angajeaza sa respecte acest caracter si sa nu īncerce sa-i

influenteze pe membrii Comisiei īn exercitarea misiunii lor".

Tratatul prevede, de asemenea, incompatibilitatile mandatului de

comisar european cu alte activitati remunerate sau nu.

Functionarea Comisiei se supune principiului colegialitatii,

prevazut īn articolul 219 CE; acest principiu stipuleaza ca "deliberarile

Comisiei sunt adoptate cu majoritatea numarului de membri prevazut

de articolul 157" (a se citi 213).

De asemenea, membrii Comisiei trebuie sa actioneze īntr-o maniera

unitara.

Presedintele si membrii Comisiei Europene sunt desemnati de

statele membre si īsi īncep activitatea dupa ce au primit avizul

Parlamentului European.

Presedintele este cel care convoaca Comisia, cel putin o data pe

saptamāna. Reuniunile sale nu sunt publice, iar dezbaterile sunt

confidentiale.

Comisia este gardianul Tratatelor (ea vegheaza la punerea īn

aplicare a Tratatelor fondatoare, a celor de revizuire, precum si la

respectul dreptului comunitar īn statele membre), are initiativa

legislativa directa (poate face propuneri de acte constrāngatoare -

regulamente, directive, decizii -, de acte privind activitatea celorlalte

institutii, de acte neconstrāngatoare - avize, recomandari), poate fi

mediator īntre guvernele statelor membre īn cadrul Consiliului European,

gestioneaza fondurile structurale si bugetul, precum si clauzele

de salvgardare41.

Comisia este ajutata īn activitatea sa de comitete, prin delegarea

de competente īn cadrul procedurii de comitologie.

________________

41 Clauze care pot fi invocate de un stat membru pentru a refuza

aplicarea unui act comunitar sau a unei anumite cooperari economice cu state

partenere; astfel de clauze pot fi invocate pentru apararea sanatatii publice,

securitate si siguranta publica.

Universitatea Spiru Haret

63

Īn domeniile extracomunitare, Comisia este asociata īn Politica

Externa si de Securitate Comuna si are competente limitate referitor la

cooperarea īn domeniul Justitiei si Afacerilor Interne.

Sediul Comisiei este la Bruxelles.

Consiliul Uniunii Europene

Consiliul UE este institutia care apara interesele statelor

membre. Este format din 15 membri (cāte un reprezentant pentru

fiecare stat membru), care sunt "abilitati sa angajeze" guvernul

statului pe care īl reprezinta. Consiliul nu este o institutie permanenta,

īnsa reuniunile sale sunt relativ frecvente. Prezenta continua a

reprezentantilor statelor membre pe lānga institutiile comunitare este

asigurata de COREPER (Comitetul Reprezentantilor Permanenti), prin

cele doua componente ale sale: COREPER II (reprezentantii

permanenti, cu rang de ambasador) si COREPER I (reprezentantii

permanenti adjuncti, cu grad de ministri plenipotentiari).

COREPER abordeaza probleme legate de economie, finante,

relatii externe si negocieri internationale, probleme institutionale

(COREPER II) si probleme de natura tehnica (COREPER I). Pentru

problemele agricole, exista un Comitet special agricol.

Tratatul asupra Uniunii Europene consacra existenta unui Secretariat

General (cu sediul la Bruxelles) a carui misiune este de a asista

Consiliul īn activitatea sa. Īncepānd cu Tratatul de la Amsterdam,

Secretarul General al Consiliului este si Īnaltul Reprezentant pentru

PESC.

Exista, de asemenea, un serviciu juridic al Consiliului si zece

directii generale.

Presedintia Consiliului este exercitata, prin rotatie, de statele

membre, din sase īn sase luni. Presedintele īsi asuma responsabilitatea

tuturor declaratiilor facute de membrii Consiliului atāt īn raport

cu celelalte institutii comunitare, cāt si īn relatiile externe.

Consiliul este institutia care asigura coordonarea politicilor

generale ale statelor membre, detine puterea de decizie (chiar daca,

īn ultima vreme, se constata o implicare tot mai mare a Parlamentului

īn procesul decizional), īmparte, cu Parlamentul, competentele

bugetare si este abilitat sa īncheie tratate si sa dea Comisiei avizul

pentru demararea negocierilor īn vederea īncheierii de noi tratate.

Consiliul poate vota cu majoritate simpla, calificata sau īn

unanimitate. Alegerea īntre majoritate si unanimitate, sau īntre

Universitatea Spiru Haret

64

diferitele tipuri de majoritati nu apartine Consiliului, ci este reglementata

de dispozitiile reglementānd diferitele sectoare ale UE.

Īn ceea ce priveste cei doi piloni extracomunitari, Consiliul este

i nstitutia care detine cele mai largi competente.

Parlamentul European

Parlamentul European este institutia comunitara cu cel mai

spectaculos destin, ajungānd, dintr-o simpla Adunare cu rol consultativ,

colegislator la nivel european.

Parlamentul European este institutia care reprezinta interesele

popoarelor din statele membre.

Format, initial, din reprezentanti ai parlamentelor nationale,

Parlamentul European (institutia si-a luat acest nume din 1962) este

astazi singura institutie a Uniunii ai carei membri sunt alesi īn

mod direct de cetatenii europeni42. Mandatul acestora este de 5 ani.

Membrii Parlamentului se pot organiza īn grupuri politice, īn

functie de optiunile politice (si nu pe criterii nationale). Actualmente,

exista 8 grupuri politice (Partidul Popular European, Partidul

Socialistilor Europeni, Partidul European al Liberalilor Democrati si

Reformatori, Verzii - Alianta Libera Europeana, Stānga Unitara

Europeana-Stānga Verde Nordica, Uniunea pentru Europa Natiunilor,

Grupul Tehnic al Deputatilor Independenti, Europa Democratiilor si

Diferentelor) si 8 deputati neafiliati. Membrii unui grup politic nu pot

apartine unui singur stat membru.

Parlamentul īsi alege, de asemenea, un Presedinte (mandatul sau

este de doi ani si jumatate) si un Birou (format din Presedinte, 14

vicepresedinti si 5 chestori). Presedintele dirijeaza ansamblul activitatilor

Parlamentului, prezideaza sedintele plenare, reprezinta institutia

si exercita competente īn cadrul procedurii bugetare.

Activitatea Parlamentului European se desfasoara īn cele trei

sedii ale acestuia: la Bruxelles se reunesc comisiile permanente (īn

prezent, exista 17 comisii), la Luxemburg se afla Secretariatul, iar la

Strasbourg au loc sedintele plenare. Perioadele de sesiune dureaza o

saptamāna pe luna (cu exceptia lunii august), dar exista si sedinte

suplimentare cu o durata mai mica (acestea se tin la Bruxelles).

Parlamentul European statueaza, conform tratatelor, cu majoritatea

absoluta a membrilor sai, dar Regulamentul sau intern este cel care

________________

42 Primele alegeri prin sufragiu universal direct pentru Parlamentul

European au avut loc īn 1979.

Universitatea Spiru Haret

65

stabileste cvorumul (īn general, acesta este de 2 /3 din numarul efectiv

de membri).

Parlamentul European exercita trei functii esentiale: functia

legislativa, functia bugetara si functia de control.

Parlamentul European intervine īn mod diferit īn procesul decizional,

īn functie de procedura utilizata si de domeniul de reglementare.

Exista patru proceduri principale: avizul consultativ, avizul

conform, cooperarea si codecizia, ultima dintre acestea (a se vedea

Anexa I) plasānd Parlamentul pe picior de egalitate cu Consiliul.

Puterea bugetara este exercitata la nivel comunitar de

Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene. Parlamentul este

cel care stabileste, īn luna decembrie, bugetul pentru anul urmator si

are ultimul cuvānt asupra majoritatii cheltuielilor. Bugetul nu intra īn

vigoare īnainte de a fi semnat de Presedintele Parlamentului.

Parlamentul exercita, de asemenea, un control politic asupra

celorlalte institutii comunitare si, īn primul rānd, asupra Comisiei

Europene. Parlamentul European poate introduce o motiune de cenzura

la adresa Comisiei (aceasta trebuie sa fie aprobata de majoritatea

absoluta a deputatilor sau de 2/3 dintre cei prezenti, prima demisie a

Comisiei īn urma unei astfel de motiuni producāndu-se īn 1999).

Consiliul European

Consiliul European reprezinta o reuniune periodica a sefilor de

stat sau de guvern din statele membre, principalele sale misiuni

fiind: sa dea un impuls politic general, sa defineasca marile orientari si

liniile directoare ale politicii comunitare, sa asigure coerenta diferitelor

aspecte ale Uniunii, sa deschida cooperarea īn noi sectoare de

activitate.

Consiliul European se īntruneste cel putin de doua ori pe an,

reuniunile sale avānd loc pe teritoriul statului care asigura presedintia

Consiliului UE.

Existenta acestei structuri nu īmpieteaza asupra functionarii

sistemului decizional comunitar, relatiile sale cu institutiile europene

contribuind la evolutia demersului comunitar.

Interventiile Consiliului European, consolidate de autoritatea

politica de care se bucura membrii sai, confera forta deciziilor

politice a caror consacrare juridica revine īnsa institutiilor

comunitare.

Universitatea Spiru Haret

66

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene

Organizarea si functionarea Curtii de Justitie sunt descrise īn

cele trei tratate fondatoare, ca si īn Statutele Curtii. Fiecare dintre cele

trei tratate prevedea crearea unei Curti de Justitie. Īn urma semnarii, īn

1957, a Conventiei referitoare la institutiile comune, Curtea a devenit

o institutie unica pentru toate cele trei Comunitati europene.

Curtea de Justitie este formata din 15 judecatori si 9 avocati

generali. Judecatorii sunt alesi pentru sase ani (o reīnnoire partiala a

judecatorilor si a avocatilor generali are loc din trei īn trei ani), fiind

desemnati de catre statele membre, dar sunt complet independenti īn

raport cu acestea. Judecatorii si avocatii generali sunt persoane care au

exercitat īnalte functii jurisdictionale īn tarile de origine sau consilieri

juridici cu competente notorii. Ei trebuie sa-si exercite functiile īntr-o

totala impartialitate. Functiile de judecator sau de avocat general sunt

incompatibile cu orice alta functie politica, administrativa sau

activitate profesionala. Judecatorii si avocatii generali beneficiaza de

inamovibilitate.

Membrii Curtii īsi desemneaza un Presedinte pentru o perioada

de trei ani, mandatul sau putānd fi reīnnoit. Curtea īsi desfasoara

activitatea īn plen sau īn cadrul camerelor.

Activitatea Curtii nu este supusa controlului celorlalte institutii

comunitare.

Curtea are doua directii de activitate: atributii consultative si

atributii jurisdictionale, acestea din urma constituind adevarata sa

activitate. Mai multe tipuri de recursuri pot fi introduse īn fata Curtii:

recursuri directe (īmpotriva institutiilor comunitare sau a statelor

membre), sesizari prejudiciare (jurisdictiile nationale fac apel la interpretarea

Curtii) si examinarea amānarilor (īmpotriva deciziilor Tribunalului

de Prima Instanta).

Curtea este asistata de Tribunalul de Prima Instanta.

Posibilitatea crearii unei jurisdictii de prima instanta era prevazuta

īnca din tratatele constitutive, īnsa concretizarea ei s-a realizat

abia īn 1988, īn urma deciziei Consiliului de a crea un Tribunal de

Prima Instanta.

Acesta este format din 15 judecatori si īsi desemneaza, ca si

Curtea, un Presedinte pentru o perioada de trei ani.

Activitatea Tribunalului se desfasoara īn cadrul camerelor, dar

exista si posibilitatea ca Tribunalul sa statueze īn formula judecatorului

unic.

Universitatea Spiru Haret

67

Curtea si Tribunalul beneficiaza fiecare de cāte un grefier

propriu, care asista si ajuta cele doua jurisdictii īn activitatea lor.

Rolul Curtii, asa cum este mentionat īn Tratatele fondatoare, este

de a asigura respectul dreptului comunitar, īn interpretarea si

aplicarea tratatelor. Aceasta formula vizeaza īn egala masura Tribunalul

de Prima Instanta.

Sediul Curtii de Justitie si al Tribunalului de Prima Instanta se

afla la Luxemburg.

Curtea de Conturi

Finantarea Comunitatii din resurse proprii a impus necesitatea

unui control financiar mai riguros decāt cel prevazut de Tratatul

CECA (comisarii de conturi) sau decāt cel organizat īn cadrul CEE si

EURATOM (Comisie de control). Creata īn 1975, Curtea de Conturi

īsi īncepe efectiv activitatea īn 1977.

Curtea este formata din 15 membri, alesi dintre personalitati care

īsi desfasoara sau si-au desfasurat activitatea īn statele de origine īn

cadrul unor institutii de control extern sau avānd o calificare speciala

pentru aceasta functie; membrii Curtii trebuie sa prezinte toate

garantiile de independenta. Ei trebuie sa īsi desfasoare activitatea total

independent fata de guvernele statelor membre si īn interesul general

al Comunitatii. Membrii Curtii sunt numiti pe o perioada de 6 ani de

Consiliu, dupa consultarea Parlamentului. Mandatul lor poate fi

reīnnoit. Ei īsi aleg pentru o durata de trei ani un presedinte, al carui

mandat poate fi, de asemenea, reīnnoit.

Functionarea Curtii este colegiala. Membrii sai, cu exceptia

presedintelui, sunt repartizati īn doua grupuri de audit. Actele Curtii

(avize sau rapoarte anuale) se adopta cu majoritatea membrilor sai.

Principala misiune a Curtii este sa asigure controlul conturilor.

Ea nu dispune de puteri jurisdictionale. Curtea examineaza legalitatea

si regularitatea īncasarilor si cheltuielilor si asigura buna gestiune

financiara, rezultatul analizei sale fiind transmis institutiilor si publicat

īn jurnalul oficial.

Sediul Curtii este la Luxemburg.

Banca Centrala Europeana

Crearea unei monede unice si instituirea uniunii economice si

monetare au determinat crearea Bancii Centrale Europene, care sa se

ocupe de punerea īn functiune a politicii monetare europene, definita

Universitatea Spiru Haret

68

de Sistemul European de Banci Centrale43 (SEBC). Organele decizionale

ale Bancii sunt Consiliul guvernatorilor si Directoratul.

Puterile Bancii Centrale sunt exercitate īn cadrul misiunilor īncredintate

SEBC de art. 105, paragraful 2, CE: definirea si aplicarea politicii

monetare a Comunitatii, conducerea operatiunilor de schimb īn conformitate

cu art. 111, detinerea si gestionarea rezervelor oficiale de schimb

din statele membre, promovarea bunei functionari a sistemelor de plati.

Pentru a-si putea īndeplini misiunile, BCE poate adopta regulamente

obligatorii si direct aplicabile īn statele membre, sa adopte

decizii si sa emita recomandari si avize; de asemenea, poate impune

amenzi si constrāngeri īntreprinderilor, īn cazul nerespectarii regulamentelor

si deciziilor sale.

Comitetul Economic si Social

Comitetul Economic si Social īsi gaseste ratiunea de a fi īn

cerinta de a reprezenta, la nivel comunitar, diferitele categorii implicate

īn viata economica si sociala a Uniunii: producatori, agricultori,

transportatori, muncitori, profesiile liberale etc.

Fiecare stat membru propune o lista cu un numar dublu de

persoane fata de numarul de locuri atribuite respectivului stat, Consiliului

revenindu-i misiunea de a alege de pe listele prezentate (vot īn

unanimitate), astfel īncāt sa se asigure o reprezentare adecvata a diferitelor

categorii socio-economice. Membrii Comitetului īsi desemneaza

pentru o perioada de doi ani un presedinte si un birou. Comitetul

si-a creat sectiuni specializate, corespunzānd principalelor domenii de

activitate a Comunitatilor.

Īncepānd din 1995, Comitetul are 222 de membri. Mandatul

acestora este de 4 ani.

Desi are doar un caracter consultativ, Comitetul joaca un rol

important īn domeniul sau de interes, el fiind obligatoriu consultat īn

anumite cazuri si avānd, de asemenea, dreptul de a emite un aviz

atunci cānd considera necesar.

Comitetul Regiunilor

Importanta regiunilor īn elaborarea politicilor comunitare a fost

recunoscuta si prin constituirea Comitetului Regiunilor, organ cu

caracter consultativ, compus din reprezentanti ai colectivitatilor

________________

43 Rolul acestuia este de a gestiona masa monetara, de a efectua

operatiuni de schimb, de a detine si gestiona rezervele oficiale de schimb ale

statelor membre si de a veghea la buna functionare a sistemelor de plata.

Universitatea Spiru Haret

69

regionale si locale, ai carui membri sunt numiti pentru 4 ani de

Consiliul UE. Membrii Comitetului actioneaza īn deplina independenta

si īn interesul general al Comunitatii. Ei īsi desemneaza un

presedinte si un birou pentru o perioada de 2 ani.

Ca si Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiunilor are, din

1995, 222 de membri, numiti dupa aceeasi procedura. Membrii Comitetului

actioneaza īn totala independenta si īn interesul general al Comunitatii.

Comitetul este consultat de Comisie, Consiliu si Parlament si

poate, de asemenea, emite avize.

Banca Europeana de Investitii

Desi Banca Europeana de Investitii īsi are originea īn Tratatul

CEE, ea nu este o institutie comunitara.

Banca are o personalitate juridica distincta de cea a

Comunitatilor, organe de decizie si structura administrativa proprii.

Ea este independenta din punct de vedere financiar si nu depinde

de bugetul comunitar. BEI este totusi legata de Comunitati, atāt prin

faptul ca organizarea si functionarea sa fac obiectul unui protocol

anexat la Tratatul CE, cāt si datorita participarii sale la programele de

investitii ale Uniunii, facilitānd finantarea acestora, īn legatura cu

Fondurile Structurale si alte instrumente financiare ale Comunitatii.

Structurile Bancii cuprind Consiliul guvernatorilor, Consiliul de

administratie, Comitetul director si Comitetul de verificare.

Capitalul Bancii este subscris de statele membre, dupa o grila de

repartizare. Resursele Bancii sunt constituite din īmprumuturi, pe care ea

le lanseaza pe pietele financiare si din fondurile īmprumutate de Comisie.

Banca acorda īmprumuturi īn interiorul Comunitatii pentru

dezvoltare regionala, industrie, ameliorarea competitivitatii īntreprinderilor,

comunicatiilor si infrastructurii, siguranta aprovizionarii cu

energie, protectia mediului si ameliorarea cadrului de viata. De asemenea,

ofera finantari īn exteriorul Comunitatii, pentru state partenere.

Banca nu este supusa controlului Curtii de Conturi.

Sediul BEI este la Luxemburg.

3. Prezentare generala a dreptului comunitar44

Ordinea juridica care se constituie īn cadrul Uniunii Europene

este una dintre cele mai impresionante. Īn fiecare an, tratatele

________________

44 Acest paragraf este preluat, cu unele modificari, din cursul Dreptul

social european, autori: prof.univ.dr. Andrei Popescu si prof.univ.dr. Nicolae

Voiculescu, Editura Fundatiei Romānia de Māine, Bucuresti, 2003, p. 85-93.

Universitatea Spiru Haret

70

comunitare sunt la originea a mii de decizii care influenteaza īn mod

direct realitatea existenta īn statele membre ale Comunitatii, ca si

statutul personal al cetatenilor acestora. De cāteva decenii, europenii

din statele membre nu mai sunt doar cetatenii statului lor, dar, īn

acelasi timp, cetateni si ai Comunitatii, deciziile luate īn cadrul

acesteia influentāndu-i īn mod direct.

3.1. Izvoarele dreptului comunitar

a) Dreptul comunitar originar

Cele trei tratate ce au constituit comunitatile, inclusiv anexele si

protocoalele care li s-au adaugat, cu modificarile si completarile

ulterioare prin tratatele de la Maastricht, Amsterdam si Nisa, reprezinta

dreptul care a fost creat direct de catre statele membre, expresia

folosita pentru a-l desemna fiind aceea de drept comunitar originar.

Marile tratate de revizuire a tratatelor originale sunt:

- Actul Unic European, semnat īn 1986 si intrat īn vigoare īn 1987;

- Tratatul asupra Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht),

semnat īn 1992 si intrat īn vigoare īn 1993;

- Tratatul de la Amsterdam, semnat īn 1997 si intrat īn vigoare

īn 1999;

- Tratatul de la Nisa, semnat īn 2000 si intrat īn vigoare īn 2003.

Aceste tratate fundamentale definesc scopurile si institutiile

Comunitatii si stabilesc un calendar pentru realizarea obiectivelor sale.

Sunt create īn acest mod institutii ce au raspunderea sa edifice

cadrul comunitar deja trasat, conferindu-li-se, totodata, puteri legislative

si administrative.

b) Dreptul comunitar derivat

Al doilea izvor important de drept comunitar īl constituie dreptul

comunitar derivat, si anume acela creat de institutiile comunitare pe

baza tratatelor.

Ansamblul sistemului normativ al Uniunii Europene se supune

urmatorului principiu: reglementarile nationale trebuie sa fie īnlocuite

printr-un act comunitar atunci cānd o reglementare precisa, comuna

tuturor tarilor membre, este necesara; īn caz contrar, trebuie sa fie

avuta īn vedere respectarea sistemelor juridice nationale.

Īn aceasta optica au fost dezvoltate instrumentele care permit

institutiilor comunitare sa actioneze īn diverse moduri. Cazul extrem

este cel īn care reglementarile nationale sunt īnlocuite prin norme

Universitatea Spiru Haret

71

comunitare. Exista apoi dispozitii comunitare care permit institutiilor

Uniunii sa actioneze indirect asupra sistemelor juridice ale statelor

membre. Totodata, este posibil, īn vederea rezolvarii unui caz concret,

sa fie luate masuri cu privire la o persoana desemnata sau susceptibila

a fi determinata.

Exista, īn sfārsit, acte juridice care nu contin nici o dispozitie constrāngatoare

cu privire la statele membre sau la cetatenii Comunitatii.

Articolul 189 al Tratatului de la Roma prevede o ierarhie a

izvoarelor de drept īn cadrul CEE. Acestea sunt:

Regulamentele

Adoptate īn general de catre Consiliu, mai rar de catre Comisie,

regulamentele sunt acte normative generale, obligatorii īn toate

elementele lor si direct aplicabile īn ordinea juridica interna a

statelor membre. Ele sunt obligatorii nu numai pentru state, dar si

pentru institutii sau īntreprinderi si sunt creatoare de drepturi subiective

īn folosul indivizilor.

Regulamentele sunt adevarate legi comunitare. Ele se disting

prin doua caracteristici care nu se regasesc īn dreptul international:

- caracterul lor comunitar adica particularitatea lor de a crea

un acelasi drept īn tot spatiul comunitar si de a fi valabile uniform si

integral īn toate statele membre;

- aplicabilitatea directa, nefiind necesar sa fie transpuse īn

prealabil īn dreptul national. Ele confera, deci, drepturi directe sau

impun obligatii directe cetatenilor Uniunii, cu aceeasi putere ca si

legile nationale.

Cāt priveste statele membre, institutiile si autoritatile lor, acestea

sunt direct legate de dreptul comunitar si sunt, de asemenea, tinute sa-l

respecte, asa cum o fac cu dreptul national.

Concepute ca instrumente ale uniformitatii īn cadrul Uniunii,

este necesar ca statele membre sa actioneze īn vederea integrarii lor

cu deplin efect īn sistemele nationale.

Directivele

Caracteristica acestui instrument juridic este aceea ca leaga

statele īn ceea ce priveste rezultatul ce urmeaza a fi atins, dar nu si

īn ceea ce priveste formele si mijloacele utilizate, care tin de competenta

autoritatilor statale.

Directiva obliga statele sa se conformeze unui anume obiectiv,

dar lasāndu-le libertatea alegerii mijloacelor menite sa-i asigure

realizarea, īntr-un rastimp determinat.

Universitatea Spiru Haret

72

Directiva reprezinta, asadar, o forma atenuata de interventie īn

sistemele juridice si economice nationale, permitānd īn special sa se

tina seama de situatia specifica existenta īn statele membre īn

procesul aplicarii sale.

Autorii tratatelor comunitare au considerat, cu drept temei, ca

modificarile profunde aduse sistemelor juridice nationale, pe care le

implica aplicarea tratatelor, impun acordarea catre state - care cunosc,

fireste, cel mai bine propria lor situatie - a posibilitatii de a aprecia si

hotarī īn vederea concilierii imperativelor nationale si comunitare.

Pentru a atinge obiectivele fixate īntr-o directiva, statele membre

trebuie sa adopte o noua legislatie nationala sau sa modifice

ori sa abroge dispozitii legislative, regulamentare sau administrative

existente.

Directivele reprezinta, deci, un instrument foarte important īn

procesul apropierii legislatiilor, deziderat īnscris īn Articolul 100 al

Tratatului CEE, oferind posibilitatea eliminarii contradictiilor si

diferentierilor īntre legislatiile nationale si armonizarii politicilor

economice si sociale ale statelor membre.

Directivele se adreseaza statelor membre si nu creeaza

drepturi sau obligatii directe pentru cetatenii Comunitatii. Īntr-adevar,

numai statele sunt destinatarele lor, doar punerea īn aplicare

a acestora de catre autoritatile nationale conferind drepturi si

impunānd obligatii cetatenilor. Aceasta are mai putina relevanta

pentru cetatenii din Uniune atāt timp cāt statele membre īsi satisfac

obligatiile ce le incumba īn virtutea actelor de drept comunitar. Dar

acest sistem poate avea pentru ei inconveniente daca statele nu

realizeaza complet sau partial obiectivul stabilit de o directiva si care

le-ar fi adus unele avantaje. Pentru a evita astfel de neajunsuri, Curtea

Europeana de Justitie s-a pronuntat īn favoarea dreptului cetatenilor

Uniunii de a se prevala īn mod direct de dispozitiile directivelor (cazul

Van Duyn nr.41/74). Aceasta se va face īnsa cu conditia ca termenul

de transpunere īn dreptul national a prevederilor directivelor sa se fi

scurs si ca dispozitiile acestor acte comunitare sa fie suficient de clare

pentru a nu lasa statelor membre nici un dubiu cu privire la continutul lor.

Faptul de a nu fi transpus o directiva īn dreptul national, ca si īn

cazul regulamentelor, expune statele membre la proceduri comunitare

de impunere a lor. Īn ambele situatii, statul respectiv va fi considerat

vinovat de īncalcarea Articolului 5 al Tratatului CEE si a regulamentului

sau directivei respective.

Universitatea Spiru Haret

73

Odata ce obligatia a fost instituita, nu exista nici o posibilitate de

opunere, nici chiar īntemeiata pe faptul ca netranspunerea actului

c omunitar nu a avut efecte negative asupra functionarii Uniunii.

Deciziile

Ca si regulamentele, deciziile au un caracter obligatoriu īn ceea

ce priveste toate elementele lor. Ele sunt adoptate de Comisie sau

Consiliul UE si sunt direct aplicabile.

Deciziile au īnsa un caracter individual si, spre deosebire de

regulamente, nu obliga īn principiu decāt pe destinatarul lor.

Deciziile au mai fost numite si "acte administrative" ale Uniunii

Europene pentru ca adoptarea lor corespunde situatiilor īn care administratiile

nationale stabilesc īn mod obligatoriu pentru cetateni - adoptānd

un act administrativ - conditiile de aplicare a unei legi la un caz particular.

Printr-o astfel de decizie, institutiile comunitare pot cere unei

tari membre sau unui cetatean sa actioneze sau sa nu actioneze,

c onferindu-le drepturi sau impunāndu-le obligatii.

Declaratiile si rezolutiile

Sunt instrumente juridice de importanta redusa care sunt, īn

general, adoptate īn cadrul Consiliului UE pentru a se manifesta o

i ntentie īntr-un domeniu determinat. Ele nu sunt mentionate īn Tratat.

Recomandari si avize

Uniunea Europeana a adoptat metoda Organizatiei Internationale

a Muncii, īn cadrul careia statele adopta recomandari atunci cānd nu

sunt īnca īn masura sa adopte o conventie. Aceasta tehnica pusa la

dispozitia Consiliului UE si a Comisiei īn raporturile lor cu statele

membre este folosita pentru a le invita sa se alinieze, sa armonizeze

legislatiile lor īn diferite domenii.

Este evident ca aceasta metoda nu are forta obligatorie a unei

regulament, nici chiar a unei directive.

Avizul poate fi adresat statelor membre de catre Comisie daca

aceasta considera necesar. Avizul nu leaga cu nimic statele si se

situeaza, īn ierarhia izvoarelor, la un nivel inferior recomandarii.

Totusi, art. 118 al Tratatului CEE, referitor la armonizare, a prevazut

expres avizele care pot fi date de Comisie statelor, dupa consultarea

Comitetului Economic si Social.

Importanta recomandarilor si avizelor este, īnainte de toate,

politica si morala. Prevazānd aceste acte, autorii tratatelor au

Universitatea Spiru Haret

74

considerat ca statele si institutiile interesate se vor conforma īn mod

voluntar avizelor transmise si vor trage concluziile ce se impun īn

aprecierea unei situatii, tinānd seama de consideratia de care se bucura

institutiile comunitare si de faptul ca ele dispun de o privire de

ansamblu si de informatii ce depasesc cadrul national.

Desi nu pot fi clasificate īn mod formal ca surse ale dreptului

comunitar, ele trebuie privite, īn lumina potentialului lor, ca elemente

auxiliare ale procesului legislativ īn cadrul Uniunii.

Fiecare dintre izvoarele mentionate mai sus are domeniul sau

propriu, dupa cum sfera sa de competenta se afla īn cadrul Uniunii sau

al statelor membre.

Īn domeniile īn care institutiile comunitare dispun de puteri

proprii (acelea unde suveranitatea statelor este īn cel mai īnalt grad

atenuata, caci exista aplicabilitatea directa a dreptului comunitar, ca si

prioritatea acestuia asupra dreptului national contrar), izvoarele aplicabile

sunt, īn primul rānd, regulamentul si apoi decizia si directiva.

Īn domeniile care ramān īn competenta statelor si unde obiectivul

este de a favoriza cooperarea lor, izvoarele utilizabile sunt avizul

si recomandarea.

c) Principiile generale ale dreptului

Punctul comun al izvoarelor de drept comunitar enumerate pāna

acum este ca ele formeaza un drept comunitar scris. Dar, ca orice ordine

juridica, nici aceea a Uniunii Europene nu se poate limita la norme scrise.

Ea prezinta, īn mod obiectiv, lacune care trebuie sa fie acoperite prin

dreptul nescris. Izvoarele nescrise ale dreptului comunitar sunt principiile

generale ale dreptului. Este vorba de norme care reflecta conceptiile

esentiale ale dreptului si justitiei carora li se supune orice ordine juridica.

Principiile de drept sunt stabilite si aplicate cu deosebire prin

intermediul Curtii Europene de Justitie, care, conform articolului 164

al Tratatului CEE, "asigura respectarea dreptului īn interpretarea si

aplicarea tratatului".

Principiile generale de drept nu trebuie sa fie confundate cu

principiile fundamentale ale dreptului comunitar, astfel cum sunt prevazute

ele īn Tratatul CEE, de exemplu, principiul liberei circulatii

a marfurilor si persoanelor, al nediscriminarii bazate pe sex sau

nationalitate etc.

Principiile generale ale dreptului furnizeaza materialul pe baza

caruia trebuie sa se fixeze, la nivel comunitar, regula de drept necesara

solutionarii unei probleme.

Universitatea Spiru Haret

75

Pāna īn prezent, Curtea Europeana de Justitie, pentru a acoperi o

serie de lacune, a formulat urmatoarele principii generale de drept,

recunoscāndu-le ca izvoare nescrise ale ordinii juridice comunitare:

Proportionalitatea. Principiul proportionalitatii a fost aplicat, de

exemplu, īn cazul derogarilor privitoare la libertatea miscarii de marfuri

si persoane. Curtea Europeana de Justitie a decis ca astfel de

masuri nu trebuie luate mai mult decāt este necesar pentru a atinge

obiectivul propus.

Egalitatea. Principiul egalitatii īnseamna, īn cel mai larg īnteles

al sau, ca persoanele aflate īn situatii similare nu vor fi tratate diferit,

cu exceptia cazurilor īn care tratamentul diferentiat este obiectiv

justificat.

Securitatea juridica. Acest principiu, de cea mai mare generalitate,

a fost aplicat īn termeni specifici precum īncrederea legitima sau

neretroactivitatea. Principiul īncrederii legitime, derivat din dreptul

german, īnseamna ca, īn absenta unei probleme mai importante de

interes public, masurile comunitare nu trebuie sa afecteze īncrederea

legitima a partilor interesate. Principiul neretroactivitatii, aplicat la

legislatia derivata comunitara, preīntāmpina eventualitatea ca o

masura sa aiba efect īnaintea publicarii sale.

Garantii procedurale. Cānd drepturile unei persoane pot fi

afectate de dreptul comunitar, legislatia derivata a Uniunii Europene

prevede īn mod normal garantii procedurale. Totusi, acolo unde asemenea

prevederi nu exista sau sunt lacunare, principiile generale ale

dreptului pot fi invocate. Sunt, spre exemplu, considerate garantii procedurale:

dreptul de a fi ascultat, dreptul la un proces adecvat (echitabil).

Totodata, conventiile internationale privind protectia drepturilor

omului la care au aderat statele membre pot oferi linii directoare īn

cadrul dreptului comunitar. Īn aceasta situatie sunt Conventia Europeana

a Drepturilor Omului (1953), Carta sociala europeana (1961)

si Conventia Nr. 111 a Organizatiei Internationale a Muncii privind

nediscriminarea īn munca si profesie s.a.

3.2. Caracteristici ale sistemului juridic comunitar

Dreptul comunitar, prin reglementarile sale bogate si nu rareori

stufoase, defineste raporturile dintre institutiile Uniunii Europene si

procedurile lor decizionale.

Dreptul comunitar determina, totodata, raporturi complexe īntre

Uniune si cetatenii sai, precum si īntre Comunitate si statele ce o

Universitatea Spiru Haret

76

compun. Acestea trebuie sa ia toate masurile cuvenite pentru a-si

īndeplini obligatiile ce le revin īn virtutea tratatelor sau actelor constitutive

ale institutiilor comunitare. Ele trebuie sa sprijine Uniunea sa-si

īndeplineasca, īn bune conditii, scopul sau si sa evite orice masuri

susceptibile sa puna īn pericol realizarea scopurilor tratatelor (art. 5

din Tratatul CEE).

a) Legalitatea actelor institutiilor comunitare. Tratatele comunitare

stabilesc principiul īn baza caruia actele institutiilor trebuie

sa fie conforme dispozitiilor tratatelor. Īn acest sens, de exemplu,

tratatele folosesc, īn privinta raspunderilor īncredintate Uniunii si

institutiilor sale, expresiile "īn conformitate cu dispozitiile prezentului

tratat" sau "īn conditiile prevazute de prezentul tratat".

b) Sistemul de protectie juridica. Ordinea juridica a Uniunii

constituie, īn acelasi timp, un sistem coerent de protectie juridica

atunci cānd dreptul comunitar este contestat sau cānd sunt probleme

legate de aplicarea sa.

Curtea Europeana de Justitie si Tribunalul de prima instanta

sunt īn centrul acestui dispozitiv de protectie.

Printre procedurile ce intra īn competenta Curtii, completānd pe

cele prezentate anterior, amintim:

- recurs contra statelor care nu si-au īndeplinit obligatiile ce le

incumba īn virtutea tratatelor sau dreptului comunitar. Aceste actiuni

pot fi angajate fie de Comisie - cazul cel mai frecvent īn practica -, fie

de un stat membru. Curtea ia cunostinta de litigiu si constata daca

exista sau nu violare a Tratatului. Īn caz afirmativ, statul respectiv este

obligat sa puna capat, fara īntārziere, ilegalitatii constatate;

- recurs īn carenta sau īn anulare contra institutiilor comunitare

īn cadrul controlului de legalitate a actelor pe care acestea le adopta.

Acest recurs poate fi introdus īmpotriva Consiliului si Comisiei atunci

cānd ele omit sa ia decizii care sunt prevazute īn mod obligatoriu de

tratate sau de acte adoptate pe baza tratatelor;

- recurs privind responsabilitatea Uniunii;

- procedura de examinare a amenzilor pe care Comisia le poate

aplica īn caz de violare a dreptului comunitar. Īn aceste cazuri, Curtea

Europeana de Justitie este jurisdictia de apel care are dreptul de a

anula, de a reduce sau de a spori cuantumul amenzilor;

- recurs īn cadrul litigiilor īntre Uniune si functionarii sai sau

urmasii acestora;

Universitatea Spiru Haret

77

- rolul de tribunal arbitral īn anumite cazuri, atunci cānd tratatele

īl prevad īn mod expres si-i atribuie o competenta īn acest scop.

Dat fiind ca instanta judiciara comunitara trebuie sa garanteze

interpretarea uniforma a dreptului comunitar, judecatorii nationali pot,

īn spetele īn care dreptul comunitar este, de asemenea, īn cauza, sa

ceara Curtii Europene de Justitie precizari īntr-o decizie prejudiciara.

Printr-o asemenea decizie, jurisdictia europeana suprema joaca un rol

de consiliu juridic. Astfel, Curtea poate:

- sa precizeze sensul si īntinderea dispozitiilor tratatelor sau regulamentelor

Consiliului UE si Comisiei;

- sa determine dreptul national sau dispozitiile de drept comunitar

la care se refera cauza;

- sa precizeze durata de valabilitate a unei norme comunitare;

- sa adopte decizii privind actele sau actiunile care tin de dreptul

comunitar sau de dreptul national;

- sa stabileasca daca o reglementare comunitara este suficienta

sau trebuie sa fie precizata sau completata prin dispozitii nationale;

- sa examineze validitatea actelor comunitare.

c) Raportul dintre dreptul comunitar si dreptul national.

Instituind Comunitatea Europeana, statele membre au limitat puterile

legislative suverane si au creat un ansamblu juridic specific.

Raporturile dintre dreptul comunitar si dreptul national se caracterizeaza,

mai īntāi, prin faptul ca ele sunt de cooperare si de

completare mutuala. Ordinea juridica comunitara nu este īn masura

sa realizeze singura integral obiectivele Uniunii. Ea are nevoie, īn

acest scop, de ajutorul si sprijinul dreptului national. De aceea, institutiile

statelor membre - puterea legislativa, guvernul, puterea judecatoreasca

- trebuie nu numai sa respecte tratatele comunitare si

dispozitiile de executare adoptate de institutiile comunitare, dar,

totodata, sa le si puna īn aplicare.

Legaturile strānse si complementaritatea īntre ordinea juridica

comunitara si ordinile juridice ale statelor membre apar cel mai clar īn

mecanismul directivei, care depinde de dreptul national īn realizarea

obiectivului stabilit.

Interdependenta sistemului juridic comunitar si celui national

rezulta totodata si din faptul ca dreptul comunitar trebuie sa faca

deseori apel la sistemele juridice nationale pentru a-si acoperi propriile

lacune.

Universitatea Spiru Haret

78

Sistemele juridice ale Uniunii Europene si ale statelor membre

pot intra, uneori, īn conflict. Este cazul īn care o dispozitie de drept

comunitar creeaza pentru cetateni drepturi si obligatii directe īn

contradictie cu o norma de drept intern. Īn rezolvarea unor astfel de

situatii, se aplica doua principii fundamentale: aplicabilitatea imediata

si efectul direct al dreptului comunitar si, respectiv, suprematia

(preeminenta) dreptului comunitar.

Aplicabilitatea imediata a dreptului comunitar īnseamna ca

acesta confera īn mod direct drepturi si impune direct obligatii nu

numai institutiilor comunitare si statelor membre, dar, totodata, si

cetatenilor Comunitatii.

Curtea Europeana de Justitie are meritul de a fi recunoscut

aplicabilitatea directa a dispozitiilor dreptului comunitar, īn ciuda

opozitiei initiale a unor state membre, si de a fi garantat īn acest fel

existenta ordinii juridice a Uniunii.

Īn acest sens, Curtea a decis ca toate reglementarile tratatelor ce

au instituit Comunitatea pot fi direct aplicabile cetatenilor statelor

membre atunci cānd ele sunt formulate fara rezerve, complete si

precise si juridic perfecte, cu alte cuvinte cānd ele nu necesita pentru

executarea lor alte acte ale statelor membre (cazul Van Gend si Loos,

nr. 26/62).

Prin jurisprudenta dezvoltata ulterior, Curtea Europeana de

Justitie a stabilit ca un mare numar de prevederi ale Tratatului CEE

sunt de directa aplicare. Astfel, toate principiile de baza privind libera

circulatie a bunurilor si persoanelor, dreptul concurentei, discriminarea

bazata pe sex si nationalitate pot fi invocate de catre persoane

individuale īnaintea curtilor de justitie nationale.

Aplicarea directa a unei dispozitii a dreptului comunitar pune o

alta problema, la fel de importanta: ce se īntāmpla cānd o dispozitie

a dreptului comunitar este īn contradictie cu dreptul national?

Dreptul comunitar nu contine nici o reglementare expresa īn

acest sens. Nici unul din tratatele comunitare nu stipuleaza, de exemplu,

ca dreptul comunitar primeaza asupra dreptului national.

Īn acest caz, potrivit principiului suprematiei dreptului comunitar,

conflictul dintre dreptul comunitar si dreptul national nu poate fi

rezolvat decāt prin recunoasterea suprematiei primului asupra

celui de-al doilea, dreptul comunitar substituindu-se deci, īn ordinile

juridice ale statelor membre, dispozitiilor nationale care se īndeparteaza

de o dispozitie comunitara.

Universitatea Spiru Haret

79

Curtea de Justitie a Comunitatii Europene a recunoscut, īn ciuda

temerii anumitor state membre, principiul suprematiei dreptului

comunitar, fara de care nu ar fi putut exista o ordine juridica comunitara.

Astfel, Curtea a stabilit ca statele membre au transferat īn mod

definitiv drepturi suverane unei Comunitati pe care ele au creat-o si,

ca urmare, ele nu pot reveni ulterior asupra acestui transfer prin

masuri unilaterale incompatibile cu conceptul de "comunitate". Īn al

doilea rānd, un principiu al Tratatului este acela ca un stat membru nu

poate aduce atingere particularitatii dreptului comunitar de a avea o

valoare uniforma si generala īn ansamblul Uniunii.

Rezulta din aceste consideratii ca dreptul comunitar, creat īn

virtutea puterilor prevazute de tratate, are īntāietate asupra oricaror

dispozitii contrare lui apartinānd ordinii juridice a statelor

membre. Aceasta este valabil pentru legislatiile care īi sunt anterioare,

dar, de asemenea, si pentru legislatiile ulterioare.

Daca se doreste īmplinirea scopurilor Uniunii, trebuie sa existe o

uniformitate a aplicarii actelor normative comunitare. Aceasta nu

se poate realiza decāt daca toate statele acorda prioritate dreptului

comunitar.

Jurisdictiile nationale ale statelor membre au acceptat principiul

suprematiei dreptului comunitar; ele au facut aceasta īn diferite

modalitati. Īn unele cazuri, statele membre au recurs la adoptarea

unor norme constitutionale care sa acopere noua situatie.

4. Extinderea spre Est a Uniunii Europene

Extinderea spre est a Uniunii Europene constituie, fara īndoiala,

o provocare atāt pentru statele candidate, cāt si pentru structurile

comunitare, data fiind originalitatea acestui proces.

Largirea Uniunii nu constituie o noutate īn sine, specificul

acesteia din urma nascāndu-se din situatia sa particulara, conditiile si

premisele extinderii spre Est fiind total diferite de cele anterioare.

Astfel, este vorba de aderarea īntr-un interval scurt a unui numar

mare de state care nu au īnca o economie de piata matura si cu un

sistem politic democratic a carui functionare este considerata adesea

insuficienta si care, īn plus, nu au exercitiul participarii la grupuri

integrationiste. Pe de alta parte, noile aderari necesita din partea

Uniunii o redefinire de natura institutionala si administrativa. La

toate acestea se adauga fundamentele diferite ale acestei extinderi.

Universitatea Spiru Haret

80

Daca precedentele largiri au fost determinate fie de ratiuni

economice, fie de considerente geopolitice, aceasta a cincea extindere

a avut un caracter neprogramat si pare a avea la baza mai ales ratiuni

politice si de natura sentimentala. Dupa cum declara Günther

Verheugen, "extinderea UE este un proces ireversibil. Nu vom mai

lasa Europa sa fie divizata pe criterii politice, ideologice sau de alta

natura.Cum am putea spune tarilor din Europa care si-au cucerit de

curānd libertatea ca beneficiile integrarii europene sunt destinate unui

numar restrāns de state privilegiate care, din īntāmplare, s-au aflat

dupa 1945 de o anumita parte a Cortinei de Fier?"45

Toate aceste aspecte au determinat un interes deosebit pentru

procesul extinderii, interes manifestat atāt īn statele candidate, cāt si īn

cele ale Uniunii Europene.

Caderea sistemului comunist a determinat, īn anii '90, o noua

abordare īn relatiile politice si economice dintre Comunitati si statele

din Europa Centrala si de Est. Daca primele semne ale normalizarii

relatiilor dintre cele doua parti apar īnca din 1988, cānd s-a semnat la

Luxemburg Declaratia comuna a Comunitatii Europene si a CAER,

dupa 1990 acest lucru pare mult mai plauzibil si mai usor de īnfaptuit.

La īnceput exista īnsa un sentiment de neīncredere din partea Comunitatii,

sentiment generat de situatia īnca neclara din regiune.

Necesitatea apropierii de statele foste comuniste devine īnsa tot mai

clara si, īncepānd din 1991, Comunitatile vor crea diferite mecanisme,

strategii si instrumente īn vederea īmbunatatirii relatiilor

cu acestea si a extinderii lor catre centrul si estul continentului.

Primele instrumente de lucru īn acest sens au fost Acordurile de

asociere, documente statuānd cadrul juridic si institutional al raporturilor

dintre tarile candidate si UE si avānd drept obiectiv fundamental

pregatirea integrarii statelor candidate īn Uniune46.

Odata semnate aceste Acorduri, s-a pus problema daca ele

confera automat tarilor semnatare capacitatea de a deveni membre.

Comisia Europeana a decis ca semnarea acestor Acorduri nu antreneaza

automat aderarea, aceasta problema fiind solutionata abia īn

1993, la Consiliul European de la Copenhaga. Aici s-a decis ca

________________

45 Günther Verheugen, comisar european pentru extinderea UE,

alocutiune rostita īn fata Parlamentului European īn octombrie 2000.

46 A se vedea, pentru definirea diferitelor acorduri europene, Ion Jinga,

Andrei Popescu, Dictionar de termeni comunitari, p. 38-41.

Universitatea Spiru Haret

81

statele asociate din Europa Centrala si de Est pot deveni membre ale

Uniunii daca īndeplinesc anumite conditii (criterii) politice (existenta

unor institutii stabile, care sa garanteze democratia, suprematia

dreptului, drepturile omului, respectul si protectia minoritatilor), economice

(economie de piata viabila si capacitatea de a face fata presiunilor

concurentiale si fortelor de piata din UE, acceptarea obiectivelor

uniunii economice si monetare - independenta Bancii Centrale

din respectivul stat, coordonarea politicilor economice si supravegherea

acestora, aderarea la dispozitiile Pactului de Stabilitate si Dezvoltare

precum si adoptarea si transpunerea acquis47-ului comunitar.

Un an mai tārziu, la Consiliul European de la Essen, va fi

definit un nou instrument īn vederea extinderii, si anume Strategia de

preaderare, al carei scop era ajutarea statelor candidate īn vederea

adoptarii acquis-ului comunitar. Aceasta īnsuma patru elemente:

dialogul structurat, acordurile europene, pregatirea pietelor interne si

asistenta financiara prin Programul Phare.

Cel mai clar angajament al Uniunii fata de procesul extinderii a

fost luat īnsa la Consiliul European de la Luxemburg, īn 1997. Tot

īn 1997, Comisia Europeana a publicat Agenda 2000, document

structurat īn doua parti īncercānd sa rezolve, pe de o parte, problema

extinderii si, pe de alta parte, problema referitoare la reforma interna.

Īn ceea ce priveste extinderea, Comisia a propus formula de

extindere īn valuri - īn primul rānd, vor adera Ungaria, Polonia,

Cehia, Slovenia, Estonia. De asemenea, Comisia a decis sa prezinte

avize privind stadiul īndeplinirii criteriilor de aderare de catre statele

candidate. Ţinānd cont atāt de propunerile, cāt si de avizele Comisiei,

Consiliul de la Luxemburg a decis ca obiectivul urmatorilor ani este

de a face statele candidate sa fie īn masura sa adere la UE si, īn

acelasi timp, de a pregati Uniunea pentru extindere. Aceasta este

un proces global, inclusiv si evolutiv, care se va derula īn etape, īn

functie de ritmul propriu fiecarui stat candidat si de gradul sau de

pregatire.

Tot la Luxemburg s-a definit Strategia consolidata de preaderare,

care a fost inclusa īntr-un proces complex de aderare si negociere.

Noua strategie era articulata īn jurul a doua instrumente principale:

Acordurile europene si Parteneriatul pentru aderare, la care

se adauga dispozitivul de īncadrare (reuniuni īntre ministrii statelor

________________

47 Termenul desemneaza totalitatea normelor juridice comunitare.

Universitatea Spiru Haret

82

membre si ministrii statelor candidate - īnlocuiesc dialogul structurat),

avizele Comisiei, procedura de monitorizare (rapoartele anuale ale

Comisiei asupra progreselor fiecarui stat candidat) si asistenta

financiara marita (pe lānga Programul Phare, care este reorientat la

Luxemburg, se creeaza doua instrumente structurale de preaderare:

ISPA si SAPARD). Necesitatea Parteneriatului pentru aderare reiese

din mai multe motive: īn Cartea Alba privind pregatirea tarilor

asociate din Europa centrala si de est pentru integrarea īn piata interna

a Uniunii (1995) sunt cuprinse numai obiective din piata unica si nu

sunt impuse date limita pentru īndeplinirea acestora, nevoia coordonarii

instrumentelor de preaderare existente, precum si acordarea unei

anumite logici procesului de aderare. Astfel, Parteneriatul a fost

definit ca o axa esentiala atāt a Strategiei consolidate de preaderare,

cāt si a relatiilor dintre Uniune si statele candidate, instrument ce are

ambitia sa mobilizeze toate formele de asistenta īntr-un cadru unic.

Consiliul European de la Helsinki, din decembrie 1999, aduce

o schimbare majora īn dinamica procesului de aderare, hotarānd ca

īnceperea negocierilor sa se faca si cu Bulgaria, Romānia, Lituania

si Letonia. Se specifica, de asemenea, ca dupa īncheierea Conferintei

Interguvernamentale (CIG) si ratificarea rezultatelor, Uniunea se declara

pregatita sa īnceapa procesul de extindere largita, la sfārsitul anului

2002, cu statele care se dovedesc capabile de a deveni membre.

Urmarind evolutia relatiilor dintre UE si statele din centrul si

estul Europei īn ultimul deceniu, putem observa o perceptie diferita,

mergānd de la tratarea Estului ca un grup compact (pornind de la

premisa ca statele de aici īmpartasesc valori, istorie, caracteristici economice

si politice similare si ca cei cinzeci de ani de regim comunist

le-au imprimat o serie de similitudini care le individualizeaza īn raport

cu celelalte state membre ale UE) pāna la tratarea fiecarui stat ca o

individualitate distincta.

Toate aceste elemente au impus extinderii o dinamica diferita

de la o perioada la alta, surprinzānd, de asemenea, schimbarile de

optica si de abordare intervenite atāt īn fiecare din statele candidate,

cāt si īn Uniune.

5. Aderarea Romāniei la Uniunea Europeana

Romānia a stabilit relatii cu Comunitatile Europene īnca din

anii '80, cānd s-au īncheiat doua acorduri īntre cele doua parti: unul

viza schimburile comerciale cu produse industriale (baza juridica a

Universitatea Spiru Haret

83

acordurilor comerciale era art. 113 CEE), iar cel de-al doilea prevedea

crearea unei Comisii mixte CE-Romānia avānd drept misiune examinarea

evolutiei schimburilor comerciale. Ambele au intrat īn vigoare

la 1 ianuarie 1981. Acordurile au cunoscut mai multe modificari,

acestea permitānd cresterea posibilitatii ca produsele romānesti sa fie

exportate catre Comunitate.

Īn 1987 au īnceput negocierile pentru un nou acord, care sa le

īnlocuiasca pe cele existente. Negocierile au fost īnsa īntrerupte īn

aprilie 1989, deoarece Guvernul romān refuza sa adere la anumite

angajamente īn domeniul drepturilor omului; ele au fost reluate īn mai

1990 si "īnghetate" īn iunie 1990 (īn urma evenimentelor din Piata

Universitatii si a interventiei minerilor). Īn cele din urma, acordul a

fost semnat īn octombrie 1990 si facea referire la cooperarea

comerciala si economica, precum si īn domeniul energiei si securitatii

nucleare (baza juridica fiind tratatele CE si EURATOM).

Primul pas al oficializarii legaturilor dintre Romānia si Uniunea

Europeana īl constituie īncheierea Acordului de asociere, care

marcheaza angajarea ireversibila a Romāniei pe calea integrarii

europene. Acordul a fost semnat īn 1993 si a intrat īn vigoare īn 1995.

Documentul statueaza asupra unor multiple probleme: comerciale,

dialogul politic, apropierea legislativa si diverse alte domenii de

cooperare. El vizeaza instaurarea liberului schimb īntre Uniune si

Romānia īntr-o perioada de maxim 10 ani. Nici un drept nou de vama,

nici o restrictie cantitativa nu pot fi introduse īn schimburile comerciale

dintre Comunitati si Romānia din momentul intrarii īn vigoare a

Acordului. Se stabilesc, de asemenea, anumite dispozitii specifice īn

domenii precum circulatia capitalurilor, reguli de concurenta, drepturi

de proprietate intelectuala si industriala. Exista si un dialog politic

īntre cele doua parti, atāt la nivel ministerial (Consiliul de Asociere),

cāt si la nivel parlamentar (Comitetul Parlamentar de Asociere).

La 22 iunie 1995, Romānia si-a depus candidatura īn vederea

aderarii si tot īn aceeasi perioada a adoptat la Snagov o Strategie

nationala de pregatire a aderarii la UE īn care se precizau etapele

procedurale si actiunile ce urmau a fi īntreprinse īn procesul de

apropiere de structurile comunitare.

Cu toate acestea, progresele Romāniei pe calea integrarii au fost

foarte reduse, fapt evidentiat si de Avizul Comisiei Europene, din

1997, care arata ca, īn ciuda eforturilor depuse, Romānia nu este

capabila sa-si asume pe termen mediu obligatiile de membru al UE,

Universitatea Spiru Haret

84

ceea ce a determinat Comisia sa afirme ca negocierile cu Romānia

trebuie sa fie deschise īn momentul īn care aceasta va face progrese

suficiente pentru a īndeplini conditiile de aderare definite la Copenhaga.

Īn urma acestui Aviz, care semnala o serie de deficiente si īntārzieri,

Romānia a accelerat ritmul reformelor economice si institutionale.

Elaborarea, īn 1998, a Parteneriatului de aderare constituie un

moment important īn relatiile Romāniei cu Uniunea, acestea īmbracānd

forme mult mai concrete si mai bine precizate. Parteneriatul expune

prioritatile pe termen scurt si mediu si subliniaza instrumentele

principale si resursele financiare disponibile care ar trebui maximizate

pentru atingerea cāt mai eficienta a obiectivelor. Reactualizat īn functie

de progresele īnregistrate sau de lipsa acestora, Parteneriatul din 1999

este mai amplu si mai complex decāt cel anterior. Existenta, īn textul

acestuia, pe lānga referirile cu caracter economic, si a criteriilor politice

este deosebit de importanta, fiind urmarea faptului ca Uniunea decisese

deschiderea conditionata a negocierilor cu Romānia (deschiderea

oficiala a negocierilor cu Romānia a avut loc la 15 ianuarie 2000). Atāt

Parteneriatul, cāt si Rapoartele Comisiei Europene din 1998, 1999 si

2000 arata ca Romānia īsi continua eforturile īn vederea integrarii,

fara a īnregistra īnsa progrese notabile īn nici un domeniu.

Raspunsul Romāniei la Parteneriat este Programul National de

Aderare, document ce reflecta stadiul pregatirilor pentru aderare īn

fiecare sector de activitate.

Programul National de Aderare, reactualizat pentru perioada

2001-2004, este structurat īn doua volume. Primul volum

cuprinde un tablou detaliat de programare a actiunilor necesare

pregatirii negocierilor de aderare si avansarii īn īndeplinirea criteriilor

de aderare, precum si un inventar al masurilor luate īn primele luni ale

anului 2001, īn privinta reformei economice, legislatiei, construirii

institutiilor si a capacitatii administrative. Cel de-al doilea volum

cuprinde doua anexe - Programul de armonizare legislativa si Tabelul

de finantare a obiectivelor si masurilor din Program (desfasurate pe

anii 2001-2004).

Eforturile Romāniei nu doar pentru īndeplinirea criteriilor de

aderare, ci si pentru a coaliza īntreaga societate īn sprijinul politicii

europene a Romāniei s-au vrut ilustrate de Strategia economica pe

termen mediu, definita īn martie 2000. Strategia prevede finalizarea

si consolidarea constructiei institutionale a economiei de piata (prin

clarificarea durabila a dreptului de proprietate, continuarea privati-

Universitatea Spiru Haret

85

zarii, asigurarea stabilitatii cadrului legislativ, īncheierea reformei

sistemului bancar, reglementarea precisa a monopolurilor naturale si

combaterea eficienta a monopolurilor economice, dezvoltarea concurentei),

redimensionarea ramurilor industriale cu probleme, accelerarea

procesului de restructurare economica, orientarea pro export a

politicilor comerciale. Strategia include si referiri succinte la politica

sociala si o parte destul de larga referitoare la educatie si cultura. Imaginea

consensului care a constituit fundamentul acestei Strategii este

Declaratia care o īnsoteste, semnata de Presedintele Romāniei, de

copresedintii Comisiei de Fundamentare (īnsarcinata cu elaborarea

Strategiei), de presedintii partidelor politice. De asemenea, Declaratia

a fost discutata cu reprezentantii patronatelor, ai sindicatelor si ai

ortodoxiei romāne. Documentul cuprinde linii importante din Strategie

si prevede masuri destinate sa asigure "crearea unei economii de piata

functionale, compatibila cu principiile, normele, mecanismele, institutiile

si politicile UE". Declaratia consemneaza si faptul ca "atāt

reforma, cāt si integrarea constituie nu cauza dificultatilor cu care se

confrunta economia nationala, ci calea solutionarii lor". Semnatarii

Declaratiei cred īn existenta premiselor "ca īn orizontul anului

2007 Romānia sa poata īndeplini conditiile esentiale de aderare".

Alegerea, de catre autoritatile de la Bucuresti, a datei de 1 ianuarie

2007 ca data la care tara noastra va fi pregatita sa devina membra a

Uniunii, asumarea acestei date, dupa cum se arata īn Parteneriatul

pentru Aderare, a luat īn calcul considerente politice (procesul de

negociere are nevoie de un ritm sustinut, care sa concentreze eforturile

la nivel decizional atāt īn Romānia, cāt si īn Uniune), considerente

legate de evolutiile care au loc īn interiorul UE (la 1 ianuarie 2007

intra īn vigoare un nou exercitiu bugetar multianual, care va putea lua

īn considerare aderarea tuturor statelor actualmente candidate, precum

si participarea acestora la fondurile structurale).

De asemenea, se vor putea lua īn calcul reforma politicii agricole

comune (care va avea un impact bugetar semnificativ), precum si considerente

legate de aplicarea Acordului de asociere, a carui valabilitate va dura

pāna la sfārsitul lunii ianuarie 2005 (continutul acestuia si acumularile īn

vederea aplicarii lui sunt considerate un acquis īn sine pentru partea romāna).

Pozitia Uniunii referitoare la o posibila data a aderarilor a fost

exprimata, īn decembrie 2000, la Consiliul European de la Nisa. A

fost momentul īn care s-a evidentiat clar perspectiva aderarii unor noi

state īncepānd cu 2004. Semnalul pozitiv transmis Romāniei este

Universitatea Spiru Haret

86

faptul ca reforma institutionala propusa vizeaza o Europa īn care

se regaseste si Romānia. O Romānie care va avea 33 de europarlamentari,

un comisar si 14 voturi īn Consiliu.

Drumul pe care īl mai are īnsa Romānia de parcurs este apreciat

īn Rapoartele Comisiei din 2001, 2002 si 2003. Formularile acestora,

situānd momentul aderarii īntr-o perspectiva apropiata,

arata ca Romānia continua sa īndeplineasca criteriile politice,

īnregistrānd evolutii pozitive īn numeroase domenii.

Perspectiva economica s-a īmbunatatit si ea, Romānia facānd

progrese semnificative īn directia crearii unei economii de piata

functionale; īn plus, tara noastra a luat masurile care īi vor permite

dobāndirea īn viitor a acestui statut, īn conditiile īn care se va mentine

pe calea actualelor reforme.

Guvernul Romāniei si-a asumat un calendar care prevede

finalizarea negocierilor īn 2004, pentru ca Romānia sa poata

deveni membru efectiv al Uniunii īn 2007.

Dupa Consiliul European de la Bruxelles din 12-13 decembrie

2003, o noua perspectiva se deschide Romāniei. Concluziile presedintiei

italiene afirma cu claritate "admiterea Romāniei si Bulgariei la

1 ianuarie 2007, ca membri ai Uniunii Europene, daca aceste tari sunt

pregatite". Romānia are, asadar, īntreaga sustinere a Uniunii Europene

si depinde acum doar de ea sa-si īndeplineasca obligatiile asumate

īn negocieri. A fost primita "o polita de asigurare īn domeniul politic",

care trebuie onorata, prin valorificarea optima a contextului socialeconomic

si politic actual si a potentialului european al tarii noastre.

Prioritatea Romāniei īn 2004 o constituie accelerarea si finalizarea

negocierilor la cele opt capitole ramase deschise, astfel īncāt,

pāna īn 2007, sa fie posibile semnarea Tratatului de aderare si ratificarea

acestuia. De asemenea, pe plan intern, atentia va fi concentrata

asupra finalizarii proceselor de reforma si implementarii legislatiei

armonizate, astfel īncāt, īn momentul aderarii, Romānia sa-si poata

asuma calitatea de stat membru al Uniunii Europene.

La data de 1 mai 2004, Uniunea Europeana īsi va mari numarul

de membri cu īnca zece state. Malta, Cipru, precum si statele din

Centrul si Estul Europei, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia,

Slovacia, Slovenia si Ungaria se vor alatura statelor membre ale

Uniunii, punānd astfel capat unei divizari artificiale a continentului

european, care a durat timp de decenii. Extinderea Uniunii Europene

va atrage īnsa dupa sine si īngreunarea procesului decizional,

Universitatea Spiru Haret

87

riscānd sa conduca chiar la un blocaj institutional, asa cum s-a mai

īntāmplat īn trecut. Pentru a preīntāmpina aceste probleme, este

necesar un proces de reformare a Uniunii, prin adaptarea structurilor

sale la exigentele a 25 de state membre.

Īn acest context, este necesar ca Romānia sa īncheie negocierile

de aderare pāna la data de 1 noiembrie 2004, cānd Comisia Europeana

īsi va schimba componenta si va numara 25 de membri48.

6. Conventia privind viitorul Europei

si Proiectul de Constitutie Europeana

Noile provocari pe care trebuie sa le īnfrunte Uniunea

Europeana i-au determinat pe sefii de stat si de guvern reuniti la

Laeken, īn decembrie 2001, sa adopte o Declaratie privind viitorul

Europei, care afirma principiile viitoarei Europe comune: democratie,

transparenta, eficienta si care īsi propune, de asemenea, sa lanseze un

proces fara precedent avānd drept obiectiv redactarea unei Constitutii

care sa raspunda asteptarilor cetatenilor europeni.

Dificila misiune a elaborarii textului constitutional european a

fost īncredintata unei Conventii al carei mandat a fost definit de

Declaratia de la Laeken. Acest mandat presupunea analizarea

aspectelor esentiale referitoare la viitorul Uniunii si cautarea unor

solutii care sa raspunda cel mai bine problemelor identificate (dintre

acestea, amintim: o mai buna repartitie a competentelor, consolidarea

democratiei, transparentei si eficientei UE, simplificarea tratatelor).

Īncepānd din februarie 2002, Conventia s-a reunit timp de 15

luni, consacrānd o formula care īi asocia la discutarea problemelor

legate de viitorul UE pe toti actorii implicati īn acest domeniu:

institutii comunitare, state membre, state candidate, parteneri

sociali, societatea civila.

Rezultatele lucrarilor au fost prezentate de Presedintele Conventiei

la Consiliul European de la Salonic, din 20 iunie 2003, textul

fiind supus dezbaterilor Conferintei interguvernamentale deschise

la Roma, īn octombrie 2003.

Īnlocuind tratatele existente cu un document unic, textul

constitutional este structurat īn patru parti: Dispozitiile fundamentale

(sunt definite aici obiectivele, competentele, procedurile decizionale

si institutiile Uniunii), Carta Drepturilor Fundamentale (adoptata

________________

48 A se vedea Alexandru Farcas, ministrul integrarii europene,

Editorial, Buletinul Ministerului Integrarii Europene, "Info" nr. 2/2003, p. 3.

Universitatea Spiru Haret

88

la Nisa, īn 2000, Carta este parte integranta a Constitutiei), Politicile

Uniunii si Clauzele finale (se precizeaza, spre exemplu, procedurile de

adoptare si revizuire a Constitutiei).

Desi reia un numar important de dispozitii ale tratatelor,

Constitutia introduce si reglementari noi. Printre acestea, mentionam:

recunoasterea personalitatii juridice a UE, inserarea Cartei

drepturilor fundamentale (continutul sau este mai larg decāt cel al

Conventiei europene a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,

adoptata īn 1950, īn cadrul Consiliului Europei), un rol sporit pentru

parlamentele nationale īn aplicarea principiului de subsidiaritate si

consolidarea democratiei europene, precum si asocierea diferitilor actori

la definirea cadrului democratic al UE, posibilitatea suspendarii

drepturilor unui stat care īncalca grav valorile Uniunii si posibilitatea de

retragere din Uniune, o noua componenta a cadrului institutional -

presedintele Consiliului European, existenta, pe lānga cei 15 comisari

"cu drepturi depline", a unor comisari fara drept de vot, crearea functiei

de ministru al Afacerilor Externe al Uniunii, simplificarea instrumentelor

juridice (sunt identificate sase instrumente: legea, legea-cadru,

regulamentul, decizia, recomandarea si avizul), o noua definire a majoritatii

calificate (ea trebuie sa reprezinte cel putin 60% din populatia

Uniunii), crearea unei Agentii a Armamentului, a unui viitor Parchet

European pentru urmarirea autorilor crimelor transnationale etc.

Toate prevederile, fie preluate din tratate, fie introduse de textul

constitutional, vizeaza respectarea valorilor fundamentale pe care

s-a cladit Uniunea (respectul demnitatii umane, al libertatii, democratiei,

statului de drept) si care constituie mostenirea comuna a

statelor ce o compun, precum si atingerea obiectivelor esentiale ale

Uniunii, care este, īnainte de toate, o uniune a popoarelor. (A se vedea,

īn Anexa II, Proiectul Constitutiei Europene - ghidul cetateanului).

Conferinta interguvernamentala care a debutat īn partea a doua a

anului 2003 nu a putut finaliza textul Constitutiei. Dezbaterile au pus īn

evidenta deosebiri de vederi īntre adeptii interguvernamentalismului si

cei ai metodei comunitare de integrare, īntre proatlantism si proeuropeism,

īntre statele mari si mici49. Cu toate acestea, cert este ca UE va

depasi impasul intervenit, īn perioada urmatoare.

________________

49 A se vedea, Ion Jinga, Conferinta interguvernamentala īntre

asteptari si realitate, īn "Revista Romāna de Drept Comunitar", Editura

Rosetti, nr. 2/2003.

Universitatea Spiru Haret

89

ANEXA I

Procedura de codecizie

1. Propunere a Comisiei

2. Prima lectura a Parlamentului

3. Parlamentul da un aviz, cu majoritate simpla.

4. Prima lectura a Consiliului

Consiliul adopta o "pozitie comuna" cu majoritate absoluta sau

unanimitate, īn functie de domeniu.

5. A doua lectura a Parlamentului

Dupa transmiterea "pozitiei comune" a Consiliului, Parlamentul

trebuie sa se pronunte īntr-o perioada de trei luni.

- Actul este imediat adoptat īn conformitate cu pozitia comuna

daca Parlamentul īl aproba īn aceasta forma sau daca nu s-a pronuntat

īn termenul prevazut.

- Actul nu se adopta si procedura se īncheie daca Parlamentul

respinge pozitia comuna, cu majoritatea absoluta a membrilor sai.

- Consiliul este sesizat din nou daca Parlamentul adopta, cu

majoritatea voturilor membrilor sai, amendamente la pozitia comuna;

aceste amendamente vor face obiectul unui aviz al Comisiei.

6. A doua lectura a Consiliului

Consiliul statueaza cu majoritate calificata asupra amendamentelor

Parlamentului (īn cazul celor care au primit un aviz negativ din

partea Comisiei, se cere unanimitatea Consiliului).

- Actul este adoptat daca, īn cel mult trei luni de la primire,

Consiliul aproba toate amendamentele Parlamentului.

- Īn lipsa unui acord, este convocat un comitet de conciliere īn

maxim sase luni.

7. Concilierea

Comitetul de conciliere, compus dintr-un numar egal de

reprezentanti ai Consiliului si Parlamentului si asistat de Comisie,

examineaza pozitia comuna si amendamentele Parlamentului. El are la

dispozitie sase saptamāni pentru a elabora un proiect comun.

- Procedura se īncheie cu neadoptarea actului daca nu se aproba

un proiect comun īn termenul prevazut.

- Īn cazul aprobarii unui proiect comun, acesta este supus

Consiliului si Parlamentului pentru a fi aprobat.

8. Sfārsitul procedurii

- Actul este adoptat daca si Consiliul si Parlamentul aproba proiectul

- Daca la expirarea termenului prevazut nu exista aprobarea

ambelor institutii, actul nu se adopta si procedura se īncheie.

Universitatea Spiru Haret

90

ANEXA II

Proiectul Constitutiei Europene - ghidul cetateanului50

Convinsi ca popoarele Europei, māndre de identitatea si istoria

lor nationala, sunt totodata hotarāte sa depaseasca vechile divizari,

si, din ce īn ce mai puternic unite, sa-si cladeasca un destin comun

(din Preambulul Proiectului de Constitutie).

GENEZA sI ELABORAREA PROIECTULUI

DE CONSTITUŢIE

Acesti ultimi 15 ani de istorie a Uniunii Europene

au fost marcati de o serie de revizuiri ale tratatelor

europene. Fiecare din ele a fost pregatita de catre o

conferinta interguvernamentala (CIG), ce a reunit timp

de cāteva luni reprezentantii guvernelor Statelor Membre.

Comisia Europeana a participat īn mod egal la lucrarile

C IG,la care a fost asociat si Parlamentul European.

Actul Unic European, semnat īn februarie 1986, a

permis Uniunii sa-si construiasca piata sa unica si sa

instituie pe teritoriul sau libera circulatie a persoanelor,

marfurilor, serviciilor si capitalurilor de care se bucura

ī ntreprinderile si cetatenii europeni.

Tratatul de la Maastricht, semnat sase ani mai

tārziu, a permis Uniunii sa progreseze īn mai multe

domenii: introducerea unei monede unice, politica

externa comuna, cooperarea īn domeniul justitiei si al

a facerilor interne.

Dar, dupa Maastricht, aprofundarea Uniunii politice

a fost īncetinita. Cele doua conferinte interguvernamentale

care au dus la semnarea tratatelor de la Amsterdam,

īn 1997, si Nisa, īn 2001, chiar daca au permis īnregistrarea

unor succese, au fost animate de o vointa politica

mai slaba. Astfel, numeroase probleme privind cadrul

institutional, capitale īn perspectiva largirii Uniunii, au

Tratate

revizuite

regulat

Necesitatea

unei

reforme

institutionale

īn

serviciul

unei

________________

50 Ghidul a fost elaborat de Comisia Europeana.

Universitatea Spiru Haret

91

ramas nerezolvate, cum ar fi asigurarea bunei functionari

a unei Uniuni compuse din 25 de state membre, sau,

mai mult decāt atāt, garantarea legitimitatii institutiilor

c are reprezinta statele si popoarele europene.

Atunci cānd, īn decembrie 2000, sefii de state si

de guverne ai celor 15 tari membre, reuniti la Nisa, au

ajuns la un acord privind revizuirea tratatelor, ei au

considerat necesar sa continue reforma institutionala pe

care multi au considerat-o prea timid elaborata īn

tratatul de la Nisa. Astfel, Consiliul European a lansat o

dezbatere mai larga si mai aprofundata privind viitorul

U niunii avānd ca obiectiv o noua revizuire a tratatelor.

La un an dupa Nisa, Consiliul European, reunit la

Laeken, a adoptat, la 15 decembrie 2001, Declaratia

privind Viitorul Uniunii europene, prin care Uniunea īsi

propune sa devina mai democratica, mai transparenta si

mai eficienta si sa deschida calea catre o Constitutie

c are sa raspunda asteptarilor cetatenilor europeni.

Metoda de revizuire a tratatelor folosita pāna atunci a

suferit numeroase critici. Constructia europeana este

apanajul tuturor cetatenilor Europei. Etapele desfasurarii

sale nu mai pot fi hotarāte de catre conferinte interguvernamentale,

tinute cu usile īnchise, numai īntre responsabilii

guvernelor statelor membre. Iata de ce, pentru a asigura o

pregatire a urmatoarei conferinte interguvernamentale, cāt

mai transparenta si mai larga, Consiliul European a decis

sa convoace o Conventie care sa reuneasca principalele

parti angajate īn dezbatere: reprezentanti ai guvernelor

celor 15 state membre si ale celor 13 tari candidate,

reprezentanti ai parlamentelor nationale, reprezentanti ai

Parlamentului European si ai Comisiei Europene, precum

si treisprezece observatori ai Comitetului regional si ai

Comitetului Economic si Social, ca si parteneri sociali

europeni si Mediatorul european. Metoda Conventiei a

permis, pentru prima oara, exprimarea tuturor punctelor de

vedere europene si nationale īntr-o dezbatere larga,

deschisa si transparenta.

Uniuni

largite

Impulsul

Consiliului

European

de la Nisa

Declaratia

de la

Laeken

Conventia:

o noua

metoda,

mai

deschisa si

mai

transparenta

de

revizuire a

tratatelor

Universitatea Spiru Haret

92

Mandatul celor 105 membri ai Conventiei si al

īnlocuitorilor lor, aflati sub presedintia domnului

Giscard d'Estaing, a fost definit de catre Consiliul

European de la Laeken. Era vorba de analizarea problemelor

esentiale legate de dezvoltarea viitoare a Uniunii

si cautarea unor solutii care urmau sa fie prezentate

īntr-un document care sa constituie un punct de plecare

pentru negocierile Conferintei interguvernamentale, care

urma sa ia deciziile definitive, asa cum o cere tratatul

privitor la Uniunea Europeana. Consiliul European de la

Laeken a identificat cāteva probleme: asigurarea unei

mai bune repartitii a competentelor Uniunii, simplificarea

instrumentelor de actiune ale Uniunii, garantarea

mai ferma a democratiei, transparentei si eficientei īn

Uniunea Europeana, simplificarea tratatelor actuale,

c are sa duca la adoptarea unei Constitutii europene.

Pentru a conduce dezbaterile Conventiei a fost

constituit un Prezidiu. Acest Prezidiu era alcatuit din 12

personalitati: domnul presedinte Giscard d'Estaing si cei

doi vicepresedinti, domnii Amato si Dehaene,

reprezentanti ai guvernelor celor trei state membre care

exercitau presedintia Consiliului īn timpul Conventiei,

cāte doi reprezentanti ai parlamentelor nationale, doi

reprezentanti ai Parlamentului European, si cei doi

reprezentanti ai Comisiei (domnii Barnier si Vitorino).

Pe de alta parte, reprezentantul parlamentului Sloveniei

a fost invitat sa participe la reuniuni.

Prima sedinta a Conventiei a avut loc la 28 februarie

2002. Conventia s-a reunit timp de 15 luni īn sesiuni

plenare de doua sau trei zile, īntr-un ritm de una sau

doua reuniuni pe luna, la sediile Parlamentului European

de la Bruxelles. Dezbaterea propriu-zisa a fost organizata

paralel cu sesiunile plenare ale Conventiei, īn

cadrul grupurilor de lucru sau al grupurilor de analiza.

Fiecare din aceste grupuri era condus de un membru al

P rezidiului si axat pe o serie de teme specifice.

Pentru mai multa transparenta, site-ul Internet al

Conventiei (http://european-convention.eu.int) a publi-

Mandatul

Conventiei:

gasirea

unor

solutii la

probleme

privind

viitorul

Europei

Organizarea

lucrarilor

Conventiei:

un presedinte,

dl. Giscard

d'Estaing,

si un prezidiu

pentru

a conduce

dezbaterile

Sesiuni

plenare si

grupuri

de lucru

Un site

Internet

Universitatea Spiru Haret

93

cat contributiile participantilor la Conventie, darile de

s eama ale dezbaterilor si proiectele de texte dezbatute.

Pentru a largi si mai mult dezbaterea si a-i asocia

ansamblul cetatenilor, o sesiune plenara a Conventiei a

fost consacrata dialogului cu societatea civila. Grupurile

de contact, create pe modelul grupurilor de lucru, au

permis organizatiilor societatii civile sa-si exprime

p unctul de vedere.

A fost deschis un Forum, pentru ca aceste organizatii

(parteneri sociali, medii economice, ONG-uri, medii

academice etc.) sa īsi poata depune contributiile la dezbaterea

privind viitorul Uniunii pe un site Internet creat īn

a cest scop (http://europa.eu.int/futurum/forum_convention).

Dupa aproape un an de dezbateri, Conventia a

ajuns la un consens pentru a trimite Consiliului

E uropean un proiect de Constitutie.

Domnul Giscard d'Estaing a putut astfel prezenta

rezultatele lucrarilor Conventiei cu ocazia Consiliului

E uropean de la Salonic, la 20 iunie 2003.

Textul prezentat de Conventie este un proiect ce

va servi drept punct de plecare pentru lucrarile

conferintei interguvernamentale, care va reuni atāt

reprezentantii guvernelor, cāt si pe cei ai Comisiei

Europene si Parlamentului European, īncepānd cu luna

octombrie 2003, si care va lua deciziile finale.

Forumul

societatii

civile

Consensul

Conventiei

privind

prezentarea

unui

proiect de

Constitutie

īn vederea

conferintei

interguvernamentale

STRUCTURA PROIECTULUI DE CONSTITUŢIE

Proiectul de Constitutie īnlocuieste totalitatea tratatelor

existente cu un text unic, din motive de lizibi  litate

si claritate.

Proiectul este structurat īn patru parti:

Prima parte contine dispozitiile care definesc

Uniunea, obiectivele, competentele, procedurile sale

decizionale si institutiile sale.

Un text unic:

Constitutia

europeana

Patru parti:

I. Dispozitiile

fundamentale

ale

Constitutiei

Universitatea Spiru Haret

94

Carta drepturilor fundamentale, proclamata solemn

cu ocazia Consiliului European de la Nisa din decembrie

2000, a fost cuprinsa ca a doua parte a proiectului de

Constitutie europeana.

Partea a treia a proiectului de Constitutie are ca

obiect politicile si actiunile Uniunii si preia un numar

i mportant de dispozitii ale tratatelor actuale.

Partea a patra contine clauzele finale, cum ar fi

procedurile de adoptare si de revizuire a acestei

Constitutii.

II. Carta

drepturilor

fundamentale

III. Politicile

Uniunii

IV. Clauzele

finale

O CONSTITUŢIE PENTRU CETĂŢENII EUROPENI

Valorile si obiectivele Uniunii

Proiectul de Constitutie defineste Uniunea Europeana

ca uniunea cetatenilor si statelor Europei.

Aceasta Uniune este deschisa tuturor statelor europene

care īi respecta valorile si se angajeaza sa le promoveze

ī n comun.

Proiectul de Constitutie enunta valorile pe care s-a

fondat Uniunea: respectul demnitatii umane, libertatii,

democratiei, egalitatii, statului de drept, precum si

respectul drepturilor omului. Aceste valori sunt comune

statelor membre īntr-o societate caracterizata de plural

ism, toleranta, dreptate, solidaritate si nediscriminare.

Libera circulatie a persoanelor, a bunurilor, a

serviciilor si a capitalurilor, precum si libertatea de

stabilire sunt garantate de Uniune īn interiorul sau. Cons

titutia interzice orice discriminare din cauza nationalitatii.

Uniunea are ca obiectiv promovarea pacii, a

valorilor sale si bunastarea popoarelor sale. Ea ofera

cetatenilor sai un spatiu de libertate, securitate si justitie

si o piata unica unde concurenta este libera si nedistorsionata.

Ea actioneaza pentru dezvoltarea durabila

bazata pe o crestere economica echilibrata, pe o economie

sociala de piata īnalt competitiva, un nivel ridicat al

O Uniune

a cetatenilor

si

Statelor

Valorile

Uniunii

Libertati

fundamentale

si nediscriminare

Obiectivele

Uniunii

Universitatea Spiru Haret

95

protectiei si īmbunatatirii calitatii mediului. Uniunea

promoveaza progresul stiintific si tehnic, combate

excluderea si discriminarea si promoveaza dreptatea si

protectia sociala, egalitatea sexelor, solidaritatea īntre

generatii si protectia drepturilor copiilor. Uniunea promoveaza

coeziunea economica, sociala si teritoriala si

s olidaritatea īntre statele membre.

Pentru a atinge aceste obiective, Uniunea dispune

de competente care īi sunt atribuite prin Constitutie de

catre statele membre. Acestea sunt exercitate pe plan

comunitar, prin intermediul unor instrumente specifice,

īn interiorul unui cadru institutional unic.

Uniunea respecta identitatea nationala a statelor

membre, inclusiv īn ceea ce priveste autonomia locala si

regionala. Ea respecta functiile esentiale ale statului, īn

special īn ceea ce priveste asigurarea integritatii teritoriale,

mentinerea ordinii publice si apararea securitatii

interne. Īn virtutea principiului cooperarii loiale, Uniunea

si statele membre se respecta si se ajuta reciproc īn

realizarea misiunilor decurgānd din Constitutie. Īndeplinirea

misiunii Uniunii este facilitata de catre statele

membre, care se abtin de la orice masura care ar putea

p une īn pericol realizarea scopurilor enuntate īn Constitutie.

Uniunea dispune de personalitate juridica pentru

a afirma si promova valorile si interesele sale pe scena

internationala. Ea contribuie la pacea, securitatea,

dezvoltarea durabila a planetei, la solidaritatea si

respectul reciproc īntre popoare, la comertul liber si

echitabil, la eliminarea saraciei si protectia drepturilor

omului si īn special a drepturilor copiilor, precum

si la respectarea si dezvoltarea dreptului international.

Instrumente

īn

serviciul

obiectivelor

Uniunii

Uniunea si

statele

membre

Uniunea

si restul

lumii

Universitatea Spiru Haret

96

CETĂŢENIA EUROPEANĂ sI DREPTURILE FUNDAMENTALE

Cetatenia europeana

Cetatenia Uniunii este complementara cu cea

nationala si nu o īnlocuieste.

Proiectul de Constitutie afirma īn mod clar drepturile

care deriva din cetatenia Uniunii: dreptul de libera

circulatie si de libera stabilire, dreptul de vot si de

eligibilitate īn Parlamentul European, ca si la alegerile

municipale, dreptul la protectie diplomatica si consulara,

dreptul de petitie īn fata Parlamentului European, ca

si dreptul de a se adresa mediatorului european si

dreptul de a scrie institutiilor intr-o limba a Uniunii

p entru a primi un raspuns īn aceeasi limba.

Aceasta nu este o lista exhaustiva, caci alte drepturi

ale cetatenilor Uniunii, cum ar fi dreptul de a participa

la viata democratica si dreptul de acces la documente,

sunt enumerate īntr-un titlu specific al proiectului

de Constitutie consacrat "Vietii democratice a Uniunii".

Cetatenia

Uniunii,

complement

al

cetateniei

nationale

Lista de

drepturi de

care se

bucura

cetatenii

Uniunii

O parte a

Constitutiei

este consacrata

vietii

democratice.

Drepturile fundamentale

Textul Cartei drepturilor fundamentale a fost agreat

de o Conventie precedenta. Parlamentul, Consiliul si

Comisia au proclamat solemn Carta la 8 decembrie

2000. Cu toate acestea, Carta nu facea parte din Trat

atele Uniunii si nu avea putere juridica de constrāngere.

Proiectul de Constitutie marcheaza astfel un progres

important, care permite Uniunii sa se doteze cu un

adevarat catalog de drepturi. Carta este integrata īn

proiectul de Constitutie, a carui parte a doua o constituie;

dispozitiile sale au putere juridica de constrāngere

fara ca totusi aceasta sa constituie o largire a

competentelor Uniunii.

Carta

drepturilor

fundamentale

face

parte integranta

din

Constitutia

Europeana.

Universitatea Spiru Haret

97

Institutiile, organele si agentii Uniunii au obligatia

sa respecte drepturile īnscrise īn Carta. Aceleasi

obligatii sunt impuse statelor membre atunci cānd

actioneaza īn conformitate cu dreptul Uniunii. Curtea de

J ustitie va controla respectarea dispozitiilor Cartei.

Continutul Cartei nu a fost modificat fata de textul

elaborat de Conventia anterioara. Singurele modificari

a duse au fost de natura formala.

Continutul Cartei este mai vast decāt cel al Conventiei

europene a drepturilor omului si libertatilor

fundamentale (CEDO), semnata la Roma pe 4 noiembrie

1950 si ratificata de toate statele membre ale

Uniunii. Īntr-adevar, īn timp ce CEDO se limiteaza la

drepturi civile si politice, Carta drepturilor fundamentale

acopera si alte domenii, cum ar fi dreptul la o buna

administratie, drepturile sociale ale muncitorilor, prot

ectia datelor personale sau bioetica.

Prin tratatele actuale, Uniunea nu avea competenta

de a adera la CEDO. Proiectul de Constitutie prevede īn

schimb, īn mod explicit, aceasta competenta a Uniunii si

stabileste ca Uniunea se angajeaza sa adere la CEDO.

La fel ca pentru includerea Cartei īn Constitutie, adeziunea

la CEDO nu comporta o modificare a competentelor

Uniunii stabilite de Constitutie. Includerea

Cartei si adeziunea la CEDO nu sunt demersuri alternative,

ci complementare.

Viitoarea

adeziune a

Uniunii la

Conventia

Europeana

a Drepturilor

Omului

Cine, ce face īn Uniune? Clarificarea competentelor

Proiectul de Constitutie indica īn mod clar domeniile

īn care statele membre si-au transferat puterile de

actiune catre Uniune si introduce o clasificare a comp

etentelor Uniunii.

O prima categorie este alcatuita de cāteva probleme

foarte specifice īn privinta carora Uniunea actioneaza

singura, īn numele tuturor statelor membre, si

care constituie competentele sale "exclusive". Īn acest

Clasificarea

competentelor

Categoria

competentelor

exclusive

ale Uniunii

Universitatea Spiru Haret

98

caz, actiunea la nivelul Uniunii este considerata prin

definitie mai eficienta decāt o actiune īn ordine

dispersata a fiecarui stat. Printre aceste domenii de

competenta exclusiva figureaza, de exemplu, concurenta

pe piata interna si comertul cu tari terte, aflate īn afara

t eritoriului UE.

O a doua categorie grupeaza domeniile īn care

Uniunea actioneaza atunci cānd actiunea sa amplifica

actiunea statelor membre, cāteodata chiar completānd-o

pe aceasta. Acestea se numesc "competente partajate".

Aici regasim marile politici, ca, de exemplu, piata

interna, politica agricola comuna, transporturile, mediul,

dreptul de azil si imigrarea sau cooperarea īn materie de

j ustitie sau politie.

Pentru a treia categorie de competente, Uniunea

nu intervine decāt pentru a sprijini actiunile statelor

membre, care pastreaza deci o mare libertate de actiune

si principala responsabilitate de gestiune vizavi de cetatenii

lor. Īn aceste domenii, Uniunea nu poate proceda la

o armonizare a legislatiilor nationale. Cultura, educatia,

sportul sau protectia civila sunt exemple de competente

d e sprijin.

Īn alte cāteva domenii, si anume politicile economice

sau munca si protectia sociala, statele membre

considera ca Uniunea trebuie sa le coordoneze politicile

nationale. Īn aceste domenii, contrar precedentelor

categorii de competente, nu e nevoie de legi, ci mai

degraba de coordonare, pentru a fi mai eficace.

Īn sfārsit, Uniunea poate duce o politica externa si

de securitate comuna, bazata pe solidaritatea statelor

membre.

Pentru a pastra o oarecare flexibilitate a sistemului,

exista o clauza care permite Consiliului sa acopere o

A doua

categorie:

competentele

partajate

A treia

categorie:

competentele

de

sprijin

Coordonare

a politicilor

nationale īn

domeniile

economic si

al muncii si

protectiei

sociale

Politica

externa si

de securitate

comuna

Clauza de

flexibilitate

Universitatea Spiru Haret

99

eventuala lacuna printre competentele atribuite Uniunii,

daca realizarea unuia dintre obiectivele Constitutiei

necesita o actiune la nivelul Uniunii. Consiliul European

decide īn acest caz cu unanimitate de voturi, dupa

aprobarea Parlamentului European.

completeaza

clasificarea

competentelor

Controlul bunei exercitari a competentelor: principiul

subsidiaritatii

Principiul subsidiaritatii vizeaza sa garanteze

faptul ca Uniunea nu īsi exercita competentele decāt

atunci cānd actiunea sa se dovedeste a fi īntr-adevar

necesara, amplificānd actiunea statelor membre. Principiul

subsidiaritatii vizeaza luarea unor decizii cāt mai

apropiate de cetatean, verificānd constant ca actiunea ce

trebuie luata la nivel comunitar este justificata īn raport

cu posibilitatile pe care le ofera esalonul national,

regional sau local. Principiul proportionalitatii are acelasi

obiectiv de a asigura o buna exercitare a competentelor,

precizānd ca forma si continutul actiunii

Uniunii nu trebuie sa depaseasca ceea ce este necesar

p entru a atinge obiectivele tratatului.

Proiectul de Constitutie consolideaza aplicarea celor

doua principii. Atunci cānd Comisia face o propunere,

ea va trebui sa justifice ca a tinut cont de cele doua

principii. Pentru prima data, fiecare parlament national

va putea reexamina propunerile si va avea posibilitatea

de a emite o opinie motivata daca apreciaza ca principiul

subsidiaritatii n-a fost respectat. Daca o treime

dintre parlamente au aceeasi opinie, Comisia va trebui

s a-si revizuiasca propunerea.

Un ultim nivel de control intervine dupa adoptarea

unei legi, o data cu dreptul de recurs īn fata Curtii de

Justitie.

Principiile

de subsidiaritate

si

proportionalitate

Noul mecanism

de respectare

a

principiului

de subsidiaritate

.

. ca si un

control juridictional

Universitatea Spiru Haret

100

O Uniune legitima si democratica

Proiectul de Constitutie defineste pentru prima

oara fundamentele democratice ale Uniunii si consolideaza

expresia concreta a acestora.

Proiectul de Constitutie prevede noi obligatii

pentru institutii īn ceea ce priveste consultarea societatii

civile, transparenta, accesul la documente si respectarea

datelor cu caracter personal. Īn plus, rolul partenerilor

sociali si al cultelor este fixat īn proiectul de Constitutie.

Īn acest sens, un milion de semnaturi ale cetatenilor

pot declansa o sesizare la adresa Comisiei pentru

e laborarea unei noi propuneri.

Faptul ca parlamentarii nationali erau majoritari īn

cadrul Conventiei i-a determinat pe membrii acesteia sa

descopere noi mijloace de dezvoltare a rolului parlamentelor

nationale. Transparenta lucrarilor Consiliului

va permite parlamentelor sa monitorizeze mai bine

pozitiile guvernelor lor īn Consiliu, si mecanismul de

«alerta precoce» īn privinta respectarii subsidiaritatii

le va oferi o cale de actiune directa pentru a influenta

procesul legislativ. De asemenea, rolul parlamentelor īn

cadrul Uniunii va putea fi consolidat si de o mai buna

cooperare interparlamentara.

Participarea

democratica,

fundamentul

Uniunii

Cum se

realizeaza o

mai buna

participare

democratica?

Rolul extins

al parlamentelor

nationale

Apartenenta la Uniune

Pentru a putea adera la Uniune, un stat european

t rebuie sa respecte valorile acesteia.

Aderarea unui stat necesita o decizie īn unanimitate

a Consiliului, aprobarea Parlamentului European,

ca si ratificarea acordului de aderare de catre toate

s tatele membre.

Consiliul, printr-o decizie luata īn unanimitate

(fara a lua īn cont votul statului īn cauza) si dupa

aprobarea Parlamentului European (cu o majoritate de

doua treimi), poate constata existenta unei īncalcari

Aderarea la

Uniune:

obligatia de

a respecta

valorile

Uniunii

Suspendare

a drepturilor

īn caz

de violare a

Universitatea Spiru Haret

101

grave si persistente a valorilor Uniunii de catre un stat

membru. Ca urmare, Consiliul poate suspenda, cu o

majoritate calificata, drepturile statului membru astfel

v izat.

O noutate introdusa de proiectul de Constitutie

este faptul ca orice stat membru poate decide, conform

regulilor sale constitutionale, sa se retraga din Uniune.

Relatiile sale vor fi determinate īn cazul acesta de un

acord īncheiat īntre el si Uniune, reprezentata de

Consiliu. Consiliul hotaraste īn aceasta privinta cu o

majoritate calificata de voturi, dupa aprobarea Parlamentului

European.

valorilor

Uniunii

Introducerea

īn

Constitutie

a posibilitatii

pentru un

stat membru

de a se

retrage din

Uniune

INSTITUŢIILE IN SERVICIUL PROIECTULUI EUROPEAN

Pentru a servi proiectul european si a permite Uniunii sa-si

realizeze obiectivele, este nevoie de un cadru institutional eficient si

legitim. Aceasta dubla necesitate este īnca si mai mare īntr-o Uniune

largita cu 25 sau mai mult de state membre. Proiectul de Constitutie

preia esentialul dispozitiilor institutionale existente si introduce doua

noi figuri institutionale: o presedintie mai stabila a Consiliului European

si un ministru al Afacerilor Externe.

Cadrul institutional al Uniunii

Potrivit proiectului de Constitutie, cadrul institutional

propriu-zis cuprinde Parlamentul European,

Consiliul European, Consiliul de Ministri, Comisia

Europeana si Curtea de Justitie.

Banca Centrala Europeana (BCE) are un rol

major īn domeniul politicii economice si monetare a

Uniunii. Īn ceea ce priveste Curtea de Conturi, ea asig

ura controlul īncasarilor si cheltuielilor Uniunii.

Alaturi de aceste institutii se afla doua organe

consultative, Comitetul Regiunilor si Comitetul Economic

si Social.

Universitatea Spiru Haret

102

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European este institutia īn care sunt

reprezentati cetatenii statelor membre. Īn cea mai mare

parte a domeniilor, Parlamentul are rolul de colegislator;

el este totodata autoritatea bugetara - alaturi de

Consiliu - si exercita, de asemenea, functii de control

politic al Comisiei.

Proiectul de Constitutie consolideaza puterile de

colegislator ale Parlamentului European largind īn

acelasi timp spre noi domenii cāmpul de aplicare a

procedurii de codecizie, denumita de acum procedura

legislativa, prin care Parlamentul si Consiliul decid

īmpreuna.

Numarul deputatilor europeni, alesi prin sufragiu

universal, pentru un mandat de cinci ani, este fixat la

maxim 736.

Parlamentul

European:

functii

legislative,

bugetare si

de control

politic

Extinderea

procedurii

legislative

de codecizie

a Parlamentului

si a

Consiliului

Un maxim

de 736 de

deputati

europeni

Consiliul European

Consiliul European este īnsarcinat sa dea Uniunii

impulsul politic necesar dezvoltarii sale. Consiliul nu

legifereaza. Īn general, el se pronunta prin consens.

Proiectul de Constitutie prevede o reuniune pe trimestru

a Consiliului European.

Consiliul European - prevede proiectul de Constitutie

- este compus din sefii de stat sau de guvern ai

statelor membre, din Presedintele sau (o figura noua īn

structura institutionala a Uniunii) si din Presedintele

Comisiei. Potrivit proiectului de Constitutie, noul

Ministru al Afacerilor Externe al Uniunii va participa,

d e asemenea, la lucrarile Consiliului European.

Īn prezent, Consiliul European, ca toate instantele

Consiliului, este prezidat de statul membru, care exercita

timp de sase luni presedintia Uniunii, conform unei

Rolul

Consiliului

European

Componenta

Consiliului

European

O figura

noua īn

peisajul

Universitatea Spiru Haret

103

ordini stabilite. Conventia a propus modificarea acestui

sistem prin crearea unui post permanent de presedinte

al Consiliului European ales, de catre Consiliul European,

pe o perioada de doi ani si jumatate, care se poate

r eīnnoi o singura data.

Rolul acestui presedinte va fi de a prezida si anima

lucrarile Consiliului European. El va avea, de asemenea,

si obligatia de a reprezenta, la nivel īnalt, Uniunea, īn

domeniul politicii externe si de securitate comuna.

institutional

al Uniunii:

presedintele

Consiliului

European

Consiliul de Ministri

Consiliul este institutia Uniunii īn care sunt reprezentate

guvernele statelor membre. Consiliul exercita

īmpreuna cu Parlamentul European functiile legislative

si bugetare. Este, de asemenea, institutia preponderenta

pentru a lua decizii īn privinta politicii externe si de

s ecuritate comuna.

Consiliul de Ministri este alcatuit din cāte un

reprezentant numit de fiecare stat membru la nivel

ministerial (de exemplu, ministrii agriculturii pentru

Consiliu, care trebuie sa ia decizii īn domeniul politicii

a gricole comune).

Īn prezent, toate instantele Consiliului sunt prezidate

timp de sase luni, prin rotatie, de catre un singur

stat membru. Proiectul de Constitutie prevede ca presedintia

unei formatii a Consiliului (de exemplu, Consiliul

agricol) sa fie asigurata de ministrul unui stat membru,

conform unui sistem de rotatie egala, cu o durata de un

an. Consiliul European este cel care trebuie sa stabileasca

regulile aplicarii acestei rotatii īntre Statele membre

tinānd cont, printre altele, de echilibrele geografice

europene. Cāt despre Consiliul afacerilor externe, el trebuie

prezidat de catre ministrul Afacerilor Externe al Uniunii.

Rolul

Consiliului

de Ministri

Componenta

Consiliului

de

Ministri

Presedintia

Consiliului

de Ministri

Comisia Europeana

Comisia a fost creata pentru a reprezenta īntr-o

maniera impartiala interesul european comun tuturor

Rolul

Comisiei

Universitatea Spiru Haret

104

tarilor membre ale Uniunii. Īn domeniul legislativ, Comisia

are un rol dinamic: ea este cea care propune

legile, care sunt trimise apoi Parlamentului European si

C onsiliului pentru luarea unei decizii.

Comisia asigura programarea si punerea īn functiune

a politicilor comune (cum ar fi politica agricola

comuna, de exemplu), ea executa bugetul si coordoneaza

programele comunitare. Pentru executarea concreta

a politicilor si programelor comunitare, Comisia

se sprijina īntr-o foarte mare masura pe administratiile

n ationale.

Pe plan extern, Comisia reprezinta Uniunea si

poarta negocierile internationale (de exemplu, cele din

cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului - OMC).

Proiectul tratatului prevede ca reprezentarea externa a

Uniunii īn domeniul politicii externe si de securitate sa

f ie asigurata de catre ministrul Afacerilor Externe.

Īn sfārsit, Comisia supravegheaza buna aplicare

a dispozitiilor tratatului si a deciziilor luate de catre

institutiile comunitare, de exemplu, īn domeniul

c oncurentei.

Comisia este solidar responsabila īn fata Parlamentului

European, care poate adopta o motiune de

cenzura īn privinta sa. Deciziile se iau printr-o majoritate

simpla a membrilor sai.

De la īnceput, Comisia a fost īntotdeauna compusa

din doi reprezentanti ai statelor membre cu cea mai

mare populatie si cāte un reprezentant din celelalte state

membre. Tratatul de la Nisa a limitat componenta

Comisiei la cāte un comisar din partea fiecarui stat

membru. Comisia care va fi desemnata la 1 noiembrie

2 004 va fi compusa īn acest mod.

Pentru Comisia urmatoare, din 2009, proiectul de

Constitutie propune modificarea componentei Comisiei

Comisia este

responsabila

īn

fata Parlamentului

European

Componenta

Comisiei

europene īn

2009: 15

comisari

europeni si

comisari

fara drept

de vot

Universitatea Spiru Haret

105

astfel: Colegiul va fi compus din Presedintele Comisiei,

ministrul Afacerilor Externe, care va avea titlul de

vicepresedinte, si cei treisprezece Comisari europeni

selectionati conform unui sistem de rotatie egalitara

īntre statele membre. Alaturi de acesti comisari

europeni, presedintele Comisiei va desemna si comisari

provenind din toate celelalte state membre, fara

d rept de vot īn cadrul Comisiei.

Conventia n-a schimbat īn mod fundamental

modul de alegere a Presedintelui Comisiei, dar proiectul

de Constitutie indica īn mod clar ca, atunci cānd

propune votului Parlamentului European candidatul

pentru presedintia Comisiei, Consiliul European trebuie

s a tina cont de rezultatele alegerilor europene.

Proiectul de Constitutie prevede desemnarea comisarilor

de catre Presedintele Comisiei pe baza unei liste

de trei persoane (dintre care cel putin o femeie) stabilita

d e fiecare stat.

Cum este deja cazul astazi, Presedintele si comisarii,

numiti pentru un mandat de cinci ani, vor fi supusi

colegial unui vot de aprobare al Parlamentului European.

provenind

din alte

state

membre

Desemnarea

presedintelui

Comisiei

si a

comisarilor

Ministrul Afacerilor Externe

Crearea postului de ministru al Afacerilor Externe

este una din principalele inovatii aduse de Constitutie.

Gratie acestei persoane, actiunile externe ale Uniunii,

atāt la nivel politic, cāt si la nivel economic, vor fi mai

coerente. Celelalte tari vor identifica mai usor vocea

politicii externe si de securitate comuna a Uniunii.

Acest ministru va purta ceea ce s-a numit īn

timpul lucrarilor Conventiei o dubla cascheta, dat

fiind ca va fi, simultan, mandatarul Consiliului pentru

politica externa si de securitate comuna.

O noutate:

ministrul

Afacerilor

Externe al

Uniunii:

vocea politicii

externe

si de securitate

comuna

a Uniunii

Universitatea Spiru Haret

106

Ministrul Afacerilor Externe va fi desemnat, cu

o majoritate calificata, de catre Consiliul European, cu

a cordul presedintelui Comisiei.

Ministrul Afacerilor Externe va fi unul dintre

vicepresedintii Comisiei.

Desemnarea

ministrului

Afacerilor

Externe

Curtea de Justitie

Potrivit proiectului de Constitutie, Curtea de Justitie

cuprinde Curtea de Justitie Europeana, Tribunalul

de Mare Instanta (numit astazi Tribunalul Primei

I nstante) si alte tribunale specializate.

Aceasta institutie este īnsarcinata sa asigure respectarea

dreptului Uniunii. Competentele sale acopera

litigiile īntre statele membre, litigiile īntre Uniune si

statele membre, īntre institutii, īntre particulari si Uniune.

Ea are, de asemenea, competenta de a raspunde problemelor

de interpretare a dreptului Uniunii puse de un judecator

national, īn cadrul unui litigiu īn instanta īn fata

unei judecati nationale. Aceasta ultima competenta,

"prejudiciala", este esentiala pentru a asigura o interp

retare uniforma a dreptului Uniunii pe tot teritoriul sau.

Proiectul de Constitutie trebuie sa permita cetatenilor

sa atace mai usor reglementarile Uniunii care

servesc drept temei unor sanctiuni, chiar daca nu īi

a fecteaza individual (asa cum impun astazi tratatele).

Pe de alta parte, infractiunile statelor membre pot

fi sanctionate mai rapid de catre Curte, la cererea

Comisiei. Curtea va putea astfel sa le impute mai usor

plata unor sume forfetare sau a unor amenzi, īn cazul īn

care dreptul Uniunii nu a fost transpus la nivel national,

sau atunci cānd sentintele Curtii nu au fost executate.

Componenta

Curtii de

Justitie

Rolul Curtii

de Justitie

Banca Centrala Europeana (BCE)

Stabilirea unei Uniuni monetare si crearea unei

monede unice (euro) adoptata de 12 state membre din

15 a condus la instituirea Bancii Centrale Europene

Universitatea Spiru Haret

107

(BCE). De la 1 ianuarie 1999, aceasta are ca sarcina

punerea īn functiune a politicii monetare europene

definita de catre Sistemul European de Banci Centrale

(SEBC). Organele de decizie ale BCE (consiliul

guvernatorilor si directoratul) dirijeaza SEBC, ale carui

misiuni sunt gestiunea masei monetare, desfasurarea

operatiunilor de schimb, detinerea si gestiunea rezervelor

oficiale de schimb ale statelor membre si asigurarea

bunei functionari a sistemelor de plata. Prioritatea

BCE este de a mentine stabilitatea preturilor.

Banca

Centrala

Europeana

pune īn

functiune

politica

monetara

europeana

Curtea de Conturi

Curtea de Conturi asigura controlul conturilor

Comunitatii: ea examineaza legalitatea si regularitatea

īncasarilor si cheltuielilor bugetului comunitar si urmareste

buna gestiune financiara.

Curtea de

Conturi

controleaza

īncasarile si

cheltuielile.

Comitetul Regiunilor

Comitetul Regiunilor (CR) este compus din

reprezentanti ai colectivitatilor locale si regionale. El

este consultat de catre Consiliu, Parlament si Comisie

īn domenii privind interese regionale si locale, īn special

educatia, sanatatea publica, coeziunea economica

s i sociala.

Numarul membrilor CR este fixat la maxim 350,

numiti pentru un mandat de cinci ani, de catre Consiliu.

Comitetul Economic si Social

Comitetul Economic si Social (CES) este compus

din reprezentantii organizatiilor economice si sociale,

precum si ai societatii civile.

El da avize consultative institutiilor, īn special īn

cadrul procedurii legislative.

CES-ul este consultat īnaintea adoptarii unui

mare numar de acte referitoare la piata interna,

Comitetul

Regiunilor

este un

organ

consultativ

Componenta

Comitetului

regiunilor

Comitetul

Economic si

Social, un

organ

consultativ

Universitatea Spiru Haret

108

educatie, protectia consumatorilor, mediu, dezvoltare

r egionala si la domeniul social.

Numarul membrilor Comitetului Economic si

Social a fost fixat la maxim 350. Acestia sunt numiti de

catre Consiliu, pentru un mandat de 5 ani.

MIJLOACELE DE ACŢIUNE ALE UNIUNII

Simplificarea instrumentelor

Simplificarea instrumentelor de actiune a Uniunii

constituia un capitol distinct al Declaratiei de la

Laeken, care a stabilit mandatul Conventiei. Īn acest

domeniu, lucrarile Conventiei au avut rezultate bune.

Proiectul de Constitutie simplifica sistemul existent:

Tipologia actelor este limitata la sase instrumente

(legea, legea-cadru, regulamentul, decizia, recomandarea

si avizul). Intr-un discurs celebru, tinut īnaintea

Declaratiei de la Laeken, primul ministru al Belgiei

constatase existenta a 36 de tipuri distincte de acte

n ormative!

Ierarhia īn ce priveste nivelul legislativ si cel al

punerii īn practica a legilor este stabilita precum īn

m ajoritatea sistemelor de drept nationale.

Legea va determina elementele esentiale dintr-un

domeniu, definirea aspectelor mai tehnice putānd fi

delegata Comisiei sub controlul a doi colegislatori,

ceea ce va permite usurarea muncii ultimilor doi, care

se vor putea concentra asupra unor aspecte mai importante

din viata cetatenilor.

Procedura legislativa

Procedura legislativa numita īn prezent procedura

de codecizie ofera Parlamentului European putere de

colegislator egala celei detinute de Consiliu. Īn cursul

Compozitia

C.E.S

Simplificarea

instrumentelor

permite

Uniunii sa-si

exercite competentele.

sase

instrumente

juridice

Nivelul legislativ

si nivelul

punerii īn

practica

Parlamentul

si Consiliul

colegifereaza

Universitatea Spiru Haret

109

acestei proceduri, un text propus de Comisie este īn

final adoptat, dupa consultarea celor interesati, simult

an de Parlamentul European si de Consiliu.

Generalizarea codeciziei pe care proiectul de

Constitutie o stabileste ca procedura legislativa ordinara

constituie cea mai buna imagine a dublei legitimitati,

a statelor (din Consiliu) si a natiunilor (din Parlamentul

European), care caracterizeaza Uniunea. Dar,

īn anumite cazuri, vor exista si legi speciale, adoptate

doar de Consiliu sau, īn mod exceptional, doar de

c atre Parlamentul European.

Īn general, Consiliul ia astazi deciziile cu unanimitate

de voturi sau prin majoritatea voturilor calculata

dupa un sistem ponderat, care tine cont, īntr-o anumita

m asura, de populatia statelor.

Proiectul de Constitutie introduce o noua definitie

a majoritatii calificate a Consiliului: aceasta ar

trebui sa fie simplificata si sa se defineasca, īncepānd

cu 2009, ca o decizie ce reuneste majoritatea statelor

membre reprezentānd cel putin 60% din populatia

U niunii.

Extinderea votului prin majoritate calificata a

Consiliului, prevazuta de proiectul de Constitutie, va

facilita luarea deciziilor pentru aproximativ treizeci

de tipuri de dispozitii pentru care este prevazuta īn

prezent unanimitatea. Dar aceste progrese ramān insuficiente.

Statele membre īsi vor pastra dreptul de veto

pentru mai mult de 50 de temeiuri legale, ceea ce risca

sa constituie tot atātea surse de blocaj al actiunii

Uniunii, īn special īn ceea ce priveste corelarea fiscalitatii

cu piata interna sau prescriptiile minime de

s ecuritate sociala.

Potrivit proiectului de Constitutie, Comisiei īi

revine sarcina de a adopta reglementarile delegate care

completeaza si/sau modifica elementele neesentiale ale

legii, sub controlul colegislatorilor.

Votul

Consiliului

Definitia

majoritatii

calificate

Cāmpul de

aplicare al

majoritatii

calificate

Modificari

ale elementelor

neesentiale

ale legii

Universitatea Spiru Haret

110

Īn ceea ce priveste politica externa si securitatea

comuna, pe de o parte, si domeniul libertatii, securitatii

si justitiei, pe de alta parte, sunt prevazute dispozitii

decizionale speciale.

Pentru a favoriza o cooperare mai strānsa,

mergānd pāna la integrarea prevazuta īn tratate, īntre

tarile Uniunii, īntr-un domeniu determinat care sa

corespunda obiectivelor Uniunii, dar care sa nu

apartina sferei sale de competenta exclusiva, tratatul de

la Amsterdam a introdus conceptul de "cooperare

consolidata". Obiectivul vizat de acest tip de cooperare

este de a permite unui numar limitat de state membre,

capabile si receptive la progres, sa continue aprofundarea

constructiei europene, cu respectarea cadrului

i nstitutional al Uniunii.

Aceste cooperari consolidate nu pot fi utilizate

decāt ca un ultim recurs (atunci cānd nu a fost posibila

actiunea pe baza unei dispozitii din tratat, īmpreuna cu

toate statele membre). Ele trebuie sa includa un numar

minim de state membre (proiectul de Constitutie

fixeaza acest numar la o treime de state membre).

Finantele Uniunii

Bugetul comunitar se conformeaza principiilor

bugetare clasice si se bazeaza pe anumite principii,

cum ar fi: unitatea (totalitatea cheltuielilor si a veniturilor

este reunita īntr-un document unic), anualitatea

(operatiile bugetare sunt urmarite de-a lungul unui

exercitiu anual) si echilibrul (cheltuielile nu trebuie sa

d epaseasca veniturile).

Comisia este īnsarcinata cu prezentarea proiectului

de buget anual al Uniunii. Proiectul de Constitutie

prevede adoptarea bugetului de catre Parlamentul

European si de catre Consiliu dupa o procedura mult

mai simpla decāt cea īn vigoare astazi.

Decizii specifice

pentru

domeniul

libertatii,

securitatii si

justitiei

Aprofundarea

cooperarii

nu presupune

participarea

tuturor

la o cooperare

consolidata.

Bugetul

Uniunii

Procedura

bugetara

Universitatea Spiru Haret

111

Proiectul de Constitutie prevede ca o lege europeana

a Consiliului, numita cadrul financiar plurianual,

fixeaza plafoanele anuale ale cheltuielilor Uniunii.

Bugetul trebuie sa respecte acest cadru financiar

plurianual al Consiliului, care-si īmparte autoritatea

b u getara cu Parlamentul European.

Executia bugetara apartine sferei de competente a

Comisiei, sub controlul Parlamentului European si al

Curtii de Conturi. Totusi, īn practica, o foarte mare

parte a bugetului este executata īn mod obisnuit de

catre statele membre, mai ales īn ceea ce priveste

s ectiunile bugetului afectate agriculturii.

Bugetul este finantat prin resursele proprii ale

Uniunii, care sunt īn cea mai mare parte constituite

dintr-un procent al Taxei pe Valoarea Adaugata (TVA)

perceputa de statele membre si din afectarea unui

anumit procentaj din Produsul National Brut (PNB) al

statelor membre. Limitele si categoriile acestor resurse

sunt fixate de catre Consiliu si trebuie sa fie ratificate

si de toate statele membre

Actiunea externa a Uniunii

Toate dispozitiile referitoare la actiunea externa a

Uniunii au fost regrupate īntr-un singur titlu al Constitutiei,

tinānd cont de faptul ca īn tratatele anterioare ele

figurau īn mai multe texte diferite. Astfel textul a

cāstigat īn lizibilitate. Regruparea permite si o actiune

mai coerenta a Uniunii vizavi de tarile terte, deoarece

toate actiunile, economice, umanitare sau politice, au

obiective comune.

Īn materie de politica externa, Consiliul va continua

sa decida īn majoritatea cazurilor cu unanimitate

de voturi. Conventia nu a progresat īn acest domeniu

asa cum sperau unii. Intr-o Uniune de 25 sau 30 de

state, unanimitatea, adica dreptul de veto al fiecarui

stat membru, nu va usura luarea deciziilor!

Cadrul

financiar

plurianual

Executia

bugetara

Resursele

proprii

Īntreaga

actiune

externa a

Uniunii este

prezentata

īntr-un titlu

unic, īntr-un

efort de

lizibilitate si

d e coerenta.

Mentinerea

unanimitatii

Universitatea Spiru Haret

112

Inovatia cea mai interesanta o reprezinta īnsa

crearea functiei de ministru al Afacerilor Externe.

Ministrul va fi vicepresedinte al Comisiei, dar va lucra

īn contact direct cu statele membre pe probleme de

politica externa. Aceasta persoana, care va conduce un

serviciu diplomatic cu reprezentante īn aproape 125 de

tari, va face ca Uniunea sa fie mai eficace si mai

ascultata īn lume. El va putea, de exemplu, sa vorbeasca

īn numele Uniunii īn fata Consiliului de

S ecuritate al Organizatiei Natiunilor Unite.

Politica de aparare a Uniunii este construita īncetul

cu īncetul, cu respectarea diferitelor culturi si angajamente

politice ale statelor membre. Astfel, nu este

vorba de a pune capat neutralitatii anumitor state

membre, sau de a concura rolul jucat de catre NATO.

Se va crea o Agentie a armamentului, astfel īncāt

banii contribuabililor sa fie folositi mai bine, evitānd,

de exemplu, multiplicarea inutila a posturilor īn cadrul

p rogramelor militare ale diferitelor state membre.

Īn momentul aderarii la Uniune, statele membre

au acceptat sa fie reciproc solidare. Aceasta solidaritate

nu este doar economica. Īn cazul unui atac terorist sau

producerii unei catastrofe naturale, Constitutia prevede

p e viitor interventia Uniunii.

Īn materie de comert exterior, Uniunea negociaza

cu statele terte, īn special cu Organizatia Mondiala a

Comertului (OMC), pentru apararea intereselor europene

īn domeniile comertului de marfuri si serviciilor,

proprietatii intelectuale si investitiilor.

Īn acest domeniu, Constitutia mareste rolul Parlamentului

European, care are acum atributii egale cu

cele ale Consiliului. Pāna la prezentul Tratat, Parla-

O inovatie:

crearea

postului de

ministru al

Afacerilor

Externe al

Uniunii

Politica de

aparare europeana

respecta

angajamentele

politice

ale statelor

membre.

Crearea unei

Agentii a

armamentului

Solidaritatea

dintre statele

membre īn

cazul unui

atac terorist

Comert

exterior:

Uniunea

negociaza

cu statele

terte.

Mai multe

atributii

pentru

Universitatea Spiru Haret

113

mentului nu-i fusese acordat nici un rol, nici de control

si nici de decizie. Regulile de decizie ale Consiliului

sunt clarificate, pentru a permite Uniunii sa ramāna un

actor indispensabil īn reglementarea economiei mondiale.

Obiectivul principal al politicii de dezvoltare a

Uniunii īl constituie eradicarea saraciei. Uniunea si statele

membre reprezinta mai mult de 50% din ajutorul

public mondial. Coordonarea actiunilor pentru atingerea

mai eficienta a acestui deziderat este, deci, o

c hestiune de interes comun.

O dispozitie a Constitutiei este consacrata politicii

de ajutor umanitar a Uniunii, pentru a-i explica

natura specifica, supusa regulilor dreptului umanitar

international si nefiind un mijloc de presiune politica.

Constitutia prevede īn mod clar cazurile īn care

Uniunea poate negocia acorduri internationale si indica

procedura ce trebuie urmata: Comisia (sau ministrul

Afacerilor Externe) negociaza, iar Consiliul si Parlamentul

decid īmpreuna daca accepta sau nu rezultatul

acestor negocieri.

UN SPAŢIU DE LIBERTATE, SECURITATE

sI JUSTIŢIE

Notiunea de spatiu de libertate, securitate si

justitie figureaza deja īn tratatele actuale. Dar proiectul

de Constitutie ofera Uniunii mijloacele adecvate pentru

a decide solutii la īnaltimea problematicilor carora

Uniunea trebuie sa le faca fata (cum ar fi asigurarea

liberei circulatii a persoanelor, lupta īmpotriva terorismului

si crimei organizate, gestionarea fluxurilor migratoare).

De asemenea, proiectul de Constitutie sporeste

eficacitatea, transparenta si caracterul democratic

a l procedurilor aplicabile.

Conform prevederilor tratatelor actuale, proiectul

de Constitutie stabileste eliminarea controalelor la

Parlamentul

European,

reguli de

decizie mai

clare pentru

Consiliu

Politica de

dezvoltare

vizeaza

eradicarea

saraciei.

Politica de

ajutor

umanitar

Negocierea

acordurilor

internationale

Mijloacele

adecvate

pentru

actiunea

comuna

īmpotriva

terorismului

si crimei

organizate

Eliminarea

controlului

Universitatea Spiru Haret

114

frontierele interne ale Uniunii si va fixa regulile

pentru controalele la care sunt supuse persoanele ce

trec frontierele exterioare. Uniunea īsi va putea, deci,

administra frontierele īntr-o maniera integrata, ceea ce

implica, de exemplu, crearea unei unitati care sa poata

ajuta si sprijini trupele de graniceri ale statelor membre

īn dificilele misiuni de control si supraveghere a

f rontierelor.

Uniunea va trebui sa adopte o politica comuna

efectiva īn materie de azil, conform dispozitiilor

Conventiei de la Geneva īn materie de refugiati, si sa

se asigure ca toate persoanele care necesita o protectie

internationala sunt īntr-adevar protejate. Spre deosebire

de tratatele actuale, care prevad doar fixarea unor reguli

minime, proiectul de Constitutie prevede stabilirea

unui sistem european comun de acordare a azilului,

stabilind un statut uniform si proceduri comune īn

a cest domeniu.

De asemenea, Uniunea va implementa o politica

comuna īn materie de imigratie. Proiectul de Constitutie

fixeaza principiile directoare ale acestei politici

comune, absente din cadrul prevederilor tratatelor actuale.

Este vorba de administrarea eficienta a fluxurilor, asigurarea

unui tratament echitabil al imigrantilor īn

situatiile normale de sejur, prevenirea si lupta īmpotriva

imigratiei clandestine sau a traficului de persoane.

Īn acest scop, Consiliul si Parlamentul vor adopta

diverse masuri, de exemplu, privitor la conditiile ce

trebuie īndeplinite pentru a emigra īn statele membre

sau drepturile emigrantilor. Uniunea va putea, de asemenea,

adopta masuri pentru a sustine eforturile statelor

membre īn materie de integrare a resortisantilor din

tari terte.

Toate aceste politici vor fi īndeplinite respectānd

principiul solidaritatii, inclusiv a celei financiare,

care este īnscris īn proiectul de Constitutie.

Legitimitatea democratica va fi consolidata īn mod

la frontierele

interne.

Controlul

frontierelor

externe

Politica

comuna īn

materie de

azil

Politica

comuna īn

materie de

imigratie

Universitatea Spiru Haret

115

considerabil. Astfel, īn tratatele actuale, Parlamentul

European este consultat doar, īn timp ce īn proiectul de

Constitutie toate masurile sunt adoptate de Parlamentul

European si de Consiliu. O alta schimbare importanta

priveste Curtea de Justitie, care va exercita un control

jurisdictional asupra tuturor actelor adoptate. Comisia

va fi singura sursa a initiativei legislative si va exercita

s i atributia de gardian al tratatelor.

Cum este deja prevazut īn prezent, Uniunea va

continua sa actioneze īn domeniul cooperarii judiciare

īn materie civila, cu conditia existentei unor probleme

cu relevanta transnationala. Spre deosebire de tratatele

deja existente, proiectul de Constitutie confera

Consiliului si Parlamentului competenta de a adopta

legile sau legile cadru pentru a asigura un nivel ridicat

a l accesului la justitie.

Potrivit dispozitiilor tratatelor actuale, Uniunea

putea deja sa actioneze īn domeniul cooperarii de

politie si judiciare īn materie penala. Insa acest domeniu

(ca si politica externa si de securitate comuna) este

tratat de o parte separata a Tratatului Uniunii Europene,

numita "cel de-al treilea pilon", si caracterizata

de o metoda de adoptare a deciziilor numita "decizie

interguvernamentala". Proiectul de Constitutie inoveaza

īn acest domeniu, caci a abrogat al treilea pilon

pentru a reuni īntr-o singura structura toate politicile

Uniunii, a aplica proceduri mai democratice, eficiente

si transparente. Un grup de state membre (un sfert)

poate prezenta, astfel, o initiativa cu acelasi temei ca si

Comisia. Dreptul la veto este abandonat aproape total

īn favoarea regulii majoritatii calificate; Parlamentul

colegifereaza īmpreuna cu Consiliul si regulile adopt

ate sunt supuse controlului Curtii de Justitie.

Parlamentul European si Consiliul vor putea

stabili definitii si sanctiuni comune pentru o serie de

crime transnationale grave enumerate īn proiectul de

Constitutie. Este vorba de delicte si crime de o deose-

O Uniune

solidara.

Caracterul

democratic

al procedurilor

Cooperarea

judiciara īn

materie

civila

Cooperarea

īn domeniile

politiei si

justitiei īn

materie

penala

Sanctiuni

comune

īmpotriva

crimelor

Universitatea Spiru Haret

116

bita gravitate, precum terorismul, traficul de droguri,

traficul de persoane, rasismul si xenofobia, pedofilia,

i nfractiunile īmpotriva mediului īnconjurator.

Gratie prevederilor proiectului de Constitutie,

Uniunea va putea, de asemenea, adopta legi cadru īn

materie de procedura penala, privind drepturile victimelor

si drepturile persoanelor īn cadrul desfasurarii

sale. Mecanismele cooperarii judiciare deja existente

īntre statele membre, precum Eurojust, vor fi consolidate,

iar Consiliul va putea decide īn viitor crearea

unui Parchet European pentru cercetarea si urmarirea

autorilor si complicilor la crime grave cu caracter

transnational. Aceasta decizie va fi luata cu unanim

itate de voturi de catre statele membre.

Īn ceea ce priveste cooperarea īn materie de

politie, Oficiul european al politiei - Europol - ofera o

structura de dezvoltare a cooperarii īntre statele membre

īn domeniile prevenirii si luptei īmpotriva formelor

grave de crima organizata la nivel international.

Proiectul de Constitutie prevede ca Europol va fi supus

atāt controlului Parlamentului European, cāt si celui al

parlamentelor nationale.

ALTE POLITICI ALE UNIUNII:

CONTRIBUŢIA CONSTITUŢIEI

Conventia a acordat o atentie deosebita reformei

anumitor politici, cum ar fi politica externa si de securitate

comuna, spatiul de libertate, securitate si justitie,

uniunea economica si monetara. Īn schimb, alte politici

duse de Uniune nu au facut obiectul unor modificari

i mportante.

O atentie particulara a fost rezervata mentinerii

coerentei activitatii Uniunii cu ajutorul dispozitiilor

care asigura luarea īn calcul a obiectivelor de ansamblu

- īn special a egalitatii īntre sexe, mediului īnconjurator,

protectiei consumatorilor - īn definirea si implementarea

fiecarei politici specifice īn parte.

transnationale

Un viitor

Parchet

European

pentru

urmarirea

autorilor

crimelor

transnationale

Cooperarea

īn materie

de politie

Reforma

anumitor

politici ale

Uniunii

Coerenta

activitatii

Uniunii

Universitatea Spiru Haret

117

Proiectul de Constitutie introduce noi temeiuri

juridice, care permit Uniunii sa intervina īn caz de

nevoie īn domenii precum sanatatea publica, pentru a

face fata problemelor comune privind securitatea cetatenilor

(cum ar fi SARS, bio-terorismul); energia,

pentru a favoriza accesul si continuitatea serviciului

public, continuitatea, siguranta aprovizionarii, dezvoltarea

energiilor reciclabile si economiei de energie;

protectia civila, pentru a sprijini statele membre sa faca

fata catastrofelor de origine naturala si umana; sportul,

pentru a-i dezvolta dimensiunea educativa si coordona

eforturile de lupta īmpotriva dopajului.

INTRAREA ĪN VIGOARE sI REVIZUIREA

CONSTITUŢIEI

Intrarea īn vigoare a Constitutiei

Tratatul constitutional pleaca de la principiul ratificarii

sale de catre toate statele membre. Daca dupa

doi ani de la semnarea sa, doar patru cincimi din statele

membre l-au ratificat, Consiliul European va examina

aceasta problema.

Revizuirea ulterioara a Constitutiei

Īn mod normal, revizuirile vor fi pregatite de o

Conventie, cu exceptia cazului īn care au un impact

limitat. Conventia trebuie sa adopte prin consens o

recomandare adresata Conferintei interguvernamentale,

care va fixa de comun acord propunerile de modificare.

Aceste modificari nu vor intra īnsa īn vigoare decāt

dupa ce au fost ratificate de toate statele membre īn

conformitate cu regulile constitutionale proprii.

CE SE VA ĪNTĀMPLA DUPĂ CONVENŢIE?

Domnul Giscard d'Estaing a prezentat Consiliului

European reunit la Salonic, īntre 19 si 20 iunie 2003,

proiectul de Constitutie elaborat de catre Conventie.

Noi

posibilitati

de actiune īn

anumite

domenii

Intrarea īn

vigoare a

Constitutiei

Revizuirea

Constitutiei:

consacrarea

metodei

Conventiei

Universitatea Spiru Haret

118

Prezentarea acestui proiect marcheaza sfārsitul

misiunii īncredintate Conventiei. Cu toate acestea,

Consiliul European a apreciat ca mai trebuie realizata o

munca de natura pur tehnica īn ceea ce priveste partea

a treia a proiectului de Constitutie, privitoare la

politicile Uniunii. Aceasta misiune ar trebui īndeplinita

p āna cel tārziu la 15 iulie.

Pe baza acestui proiect de Constitutie prezentat

Conventiei, Conferinta Interguvernamentala (CIG) si-a

ī nceput lucrarile īn octombrie 2003.

Aceasta Conferinta Interguvernamentala, care va

lua decizia finala, va reuni reprezentanti ai guvernelor

celor 15 state membre actuale ale Uniunii si ai celor

10 state care vor adera īn 2004 (cele trei state

candidate - Romānia, Bulgaria, Turcia - vor avea

statut de observator). Comisia va participa la lucrarile

CIG si Parlamentul European īi va fi asociat.

Conferinta Interguvernamentala īsi va īnchide

lucrarile īn cel mai scurt timp posibil; obiectivul este

de a termina īnainte de alegerile pentru Parlamentul

European, prevazute la 15 iunie 2004. Constitutia va

trebui semnata īnainte de 1 mai 2004, data aderarii

celor 10 noi state membre.

Urmatoarea

Conferinta

Interguvernamentala

va lua decizia

finala asupra

Constitutiei.


Document Info


Accesari: 1165
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )