Scurt manual de scufundare

Scurt manual de scufundare

Verificarea aparatului de respirat subacvatic si pregatirea pentru scufundare
2. Echiparea pentru scufundare. Intrarea în apa. Acomodarea cu apa
3. Reguli obligatorii de respectat pe timpul scufundarii
4. Semne folosite de scafandri
5. Respiratia în tandem
6. Lestarea corecta
7. Acordarea primului ajutor unui scafandru aflat în dificultate

    1. Verificarea aparatului de respirat subacvatic si pregatirea pentru scufundare

Înainte de scufundare, se verifica în primul rând presiunea aerului în buteliile care vor fi utilizate. Controlul se executa cu un manometru care se monteaza la unul din robinetele buteliei sau cu manometrul care este montat la detentor.
Montarea detentorului la butelia de aer trebuie sa se faca astfel:

• se verifica daca robinetul buteliei la care se va monta detentorul este curat;
• se deschide usor robinetul buteliei pentru ca prin purjare sa se îndeparteze eventualele impuritati (nisip, praf);
• se închide robinetul buteliei;
• se verifica starea garniturii inel (O-ring), daca este cazul, adica garnitura este lovita, rupta, ciupita, etc.) se înlocuieste;
• se monteaza jugul treptei I la robinetul buteliei, avându-se în vedere faptul ca furtunul detentorului trebuie sa fie în partea dreapta;
• se strânge, fara a forta, surubul jugului;
• se deschide pâna la capat robinetul buteliei, dupa care se închide un sfert de rotatie;
• se determina locul eventualelor scurgeri de aer, se iau masuri de eliminare a acestora;
• se apasa pe butonul de purjare al etajului II , aerul trebuie sa iasa liber;
• se introduce mustiucul în gura, se inspira si se expira de câteva ori pentru a verifica functionarea corecta a detentorului. 11411k108l

    2. Echiparea pentru scufundare. Intrarea în apa. Acomodarea cu apa

Vizorul nu trebuie strâns puternic, etanseitatea sa depinzând de echilibrul dintre presiunea aerului din interiorul sau si presiunea exterioara si, bineînteles, de starea marginilor vizorului.
Înainte de a pune vizorul, acesta se clateste cu apa, iar geamul acestuia se unge cu saliva, împotriva aburirii.
Înaintea intrarii în apa, scafandrul trebuie sa execute urmatoarele:

• sa se asigure ca are asupra sa toate componentele echipamentului de scufundare;
• sa se asigure ca robinetul buteliei este deschis;
• sa fixeze pozitia buteliei (fara a uita chinga subcutala, daca este cazul) si sa controleze reglajul chingilor;
• sa verifice ca rezerva este în pozitia deschis (daca este cazul);
• sa respire din butelie câteva secunde pentru a se convinge ca detentorul îi permite o respiratie usoara.

Intrarea în apa a scafandrului trebuie sa se faca cât mai usor, în deplina siguranta, functie de locul în care se executa scufundarea (plaja, margine de bazin, cheu, ponton, nava, barca, etc.).
Modalitatile de intrare în apa a unui scafandru  sunt:

• intrarea de pe plaja;
• intrarea din pozitia sezând;
• intrarea prin salt cu picioarele înainte;
• intrarea pe scara de scafandru;
• intrarea prin basculare pe spate.

            Intrarea de pe plaja este metoda cea mai simpla, recomandata în special începatorilor. În cazul în care sunt valuri, se pun labele în picioare si se merge cu spatele prin apa pâna apa este destul de adânca pentru a se putea înota, se face o întoarcere si se înoata în imersiune.

Daca valurile se sparg departe de tarm, scafandrul se deplaseaza prin apa cu labele în mâna pâna când apa ajunge la genunchi, dupa care se vor pune în picioare si se va proceda ca mai sus.
În cazul unui  fund stâncos sau cu namol, labele se pot duce în mâna pâna când apa este destul de adânca pentru a se putea executa scufundarea în siguranta.

            Intrarea din pozitia  sezând este metoda cea mai recomandata. Se foloseste pentru intrarea în apa de pe marginea bazinului, barcii, etc. Scafandrul pleaca din pozitia "sezând" cu picioarele în apa, apoi sprijinindu-se cu mâinile de bazin sau de marginea barcii se va întoarce cu fata spre marginea bazinului sau barca si se va lasa încet în apa.

            Intrarea prin salt cu picioarele înainte permite amortizarea socului lovirii de obstacole neobservate de la suprafata, mentinerea corpului în pozitie verticala, pastrându-se astfel orientarea sub apa. Acest procedeu presupune ca saltul sa se execute cu o mâna pe vizor si detentor iar cealalta mâna pe chinga de la partea inferioara a buteliei.

            Intrarea pe scara de scafandru este intrarea cea mai rationala, atât din punct de vedere practic, cât si din punct de vedere psihologic, permitând scafandrului o patrundere în apa usoara si progresiva.   Aceasta intrare este foarte indicata pentru începatori si atunci când scufundarea se face de la bordul unei nave.

            Intrarea prin basculare pe spate este practica în cazul unor ambarcatiuni usoare (ex. barca pneumatica), care nu ofera o stabilitate suficienta pentru a permite saltul vertical. Scafandrul se aseaza pe marginea ambarcatiunii, cu fesele în afara si spatele la apa, cu o mâna tinându-si vizorul, se basculeaza spre înapoi, în acelasi timp aducând genunchii la piept.
Incovenientul acestui procedeu este ca scafandrul nu poate vedea punctul de intrare în apa si nu ofera o buna protectie împotriva pericolului de lovire a scafandrului de eventuale obstacole submarine.

Dupa intrarea în apa, pe masura ce scafandrul se scufunda, îsi echilibreaza presiunea la timpane prin manevre de compensare (Valsalva, etc), compenseaza presiunea din vizor, egalizeaza presiunea din sinusuri si elimina apa din vizor, daca este cazul. Pe timpul scufundarii, scafandrul trebuie sa respire ritmic, evitând intrarea în gâfâiala.

    3. Reguli obligatorii de respectat pe timpul scufundarii

• Dupa intrarea în apa, la suprafata se aranjeaza echipamentul pe corp.
• Se verifica prin semne daca coechipierul este gata de scufundare.
• Coborârea se face, de regula, pe saula lestata, în picioare sau cu capul în jos, cu o mâna pe saula si cu cealalta la nas pentru a face manevra de echilibrare a presiunii în urechi.
• Viteza de coborâre este viteza permisa de organismul fiecaruia.
• Pe timpul coborârii, pentru evitarea placajului mastii, se expira pe nas ori de câte ori este nevoie.
• Pe timpul coborârii, daca unul din scafandri nu se poate echilibra, face semn coechipierului, urca 2-3 metri, împreuna, dupa care încearca coborârea din nou; daca totusi echilibrarea nu este posibila, echipa iese la suprafata.
• Ajunsi pe fundul apei, scafandrii îsi reaseaza echipamentul pe corp, îsi arata semnul "OK", si se orienteaza asupra directiei de deplasare.
• Pe timpul scufundarii, supravegherea  reciproca  este  obligatorie.
• Daca unul dintre scafandri s-a pierdut de echipa, observa zona din jur, iar daca nu-si vede coechipierii, iese la suprafata si asteapta restul echipei, care este si ea obligata sa iasa la suprafata;
• Dupa iesirea la suprafata, se regrupeaza si continua scufundarea;
• PE TIMPUL SCUFUNDĂRII, ATENŢIONAREA COECHIPIERULUI ASUPRA ORICĂRUI  INCIDENT  ESTE  OBLIGATORIE .
• Acordarea primului ajutor coechipierului aflat în dificultate sub apa sau la suprafata apei este obligatorie.
• Daca pe timpul scufundarii unul dintre scafandri oboseste si este  pe punctul de a intra în dispnee de efort (gâfâiala), îsi atentioneaza coechipierul, se opresc, ramân în pozitie orizontala sau în genunchi, îsi fac semne între ei pâna totul revine la normal, dupa care îsi continua scufundarea.
• Pe timpul scufundarii, semnele facute de unul dintre scafandri trebuie confirmate obligatoriu de catre ceilalti scafandri din echipa.
• Daca unul dintre scafandri a trecut pe rezerva de aer, este obligat sa-si semnalizeze imediat coechipierii, îsi înceteaza orice activitate si iese la suprafata, cu echipa.
• Viteza de urcare la suprafata este de 9 m/min (viteza de urcare a celor mai mici bule de aer), respirând normal.
• Pe timpul urcarii este interzisa manevra de echilibrarea a presiunii în urechi (VALSALVA).
• Când se foloseste vesta de salvare-compensare pentru urcare catre suprafata, scafandrul se va afla în pozitia în picioare, cu o mâna pe furtunul de golire a vestei, pregatit pentru a-si controla în orice moment viteza de urcare, coechipierii aflându-se fata în fata.
• Daca detentorul nu debiteaza aer, se atentioneaza coechipierul si respirând din detentorul acestuia ies la suprafata  împreuna.

    4. Semne folosite de scafandri

La ora actuala, echipamentul de scufundare nu permite, pentru majoritatea scafandrilor, sa vorbeasca între ei când sunt în imersiune. Necesitatea de a comunica este foarte importanta în activitatea de scufundare, de aceea a fost necesara crearea unui mod de comunicare sub apa.
Cel mai simplu si cel mai eficient mod de comunicare sub apa între scafandri îl reprezinta comunicarea prin semne si semnale, vizuale sau acustice. Prin aceste semnale scafandrul poate descrie situatia sa altui scafandru, poate întreba, ordona sau cere ajutorul. Acest cod de semne si semnale consta în gesturi semnificative pentru desfasurarea în siguranta a fiecarei scufundari.
Semnele de mâna folosite în scufundari sunt extrem de multe si variate, si difera foarte mult de la o scoala de scufundare la alta.

La toate semnele, trebuie sa se raspunda prompt, înapoindu-se exact asa cum au fost receptionate. În felul acesta, cel care a transmis semnul poate fi sigur ca semnul a fost receptionat de catre partener si a fost înteles corect.

    5. Respiratia în tandem

Atunci când un scafandru dispune de un echipament bun si de o planificare corecta a scufundarii, exista putine sanse de a-si epuiza întreaga cantitate de aer stocata în butelii. Totusi, posibilitatea aparitiei unei defectiuni la aparatul de respirat cât si eventualele greseli ale scafandrului nu pot fi eliminate în totalitate.
În cazul aparitiei unor astfel de incidente, respiratia în tandem este o buna metoda de a reveni la suprafata în siguranta. Pentru efectuarea în cele mai bune conditii a unei astfel de manevre, se recomanda folosirea unui detentor de rezerva, eliminându-se astfel orice stare de confuzie rezultata din nevoia acuta de aer. Aceasta solutie este mult mai comoda si mai sigura decât solutia utilizarii alternative a aceluiasi detentor de catre cei doi scafandri.
Respiratia în tandem este un procedeu folosit în caz de urgenta în care doi scafandri respira aer din aceeasi butelie cu aer comprimat. Acest procedeu este folosit de mai multi ani, atât ca procedeu de urgenta în vederea ridicarii rapide la suprafata apei, cât si ca procedeu de salvare în cazul unor scufundari speciale efectuate în locuri cu grad ridicat de periculozitate cum ar fi pesteri, epave, zone de vegetatie sau sub gheata.
Respiratia în tandem va începe atunci când se descopera nevoi de aer a unui scafandru. Acesta, folosind semnul conventional pentru lipsa de aer, prin miscarea mâinii sau a degetului de-a lungul gâtului, înstiinteaza un alt scafandru ca are nevoie de ajutor. Respiratia în tandem se poate efectua fie prin respirarea de aer din aceeasi butelie si acelasi detentor prin pasarea alternativa a etajului II între cei doi scafandri, fie din aceeasi butelie si din detentoare diferite, atunci când scafandru donator dispune de un detentor de rezerva.
În timpul respiratiei în tandem trebuie avut în vedere faptul ca rezerva de aer a donatorului poate fi si ea epuizata. De aceea, ambii scafandri trebuie sa fie pregatiti, ca la terminarea rezervei de aer, sa întrerupa respiratia în tandem si sa continue urcarea la suprafata în apnee, cu expirarea graduala a aerului din plamâni.
Procedeul respiratiei în tandem necesita o buna coordonare a ambilor scafandri si multa concentrare din partea acestora. Pentru a fi bine însusit si corect aplicat, acest procedeu trebuie exersat în conditii de bazin, cu parteneri experimentati si cu diferite tipuri de detentoare.

    6. Lestarea corecta

Conform Legii lui Arhimede, flotabilitatea este în functie de raportul dintre volumul corpului si greutatea acestuia.  Pentru a se lesta corect, scafandrul trebuie sa tina cont de:

1. calitatea costumului de scufundare;
2. tipul de butelie (raportul greutate-volum) si de continutul sau;
3. accesoriile cu care s-a echipat;
4. durata, adâncimea si natura scufundarii.

            Lestarea mai depinde si de experienta si tehnica scafandrului. Se considera ca lestarea ideala este aceea în care scafandrul are flotabilitate nula la sfârsitul scufundarii, ceea ce permite respectarea vitezei de ridicare si efectuarea eventualelor paliere.
O buna lestare este foarte importanta atât pentru placerea, cât si pentru securitatea scufundarii, dar nu se poate face corect decât ca urmare a propriei experiente.
Având în vedere experienta scafandrilor cu vechime, pentru debutanti se pot da urmatoarele sfaturi:

• Cautati sa va asigurati, prin lestare, la suprafata, o flotabilitate nula, fiind echipat cu întreg echipamentul de scufundare (inclusiv accesoriile) iar butelia sa contina numai aerul de rezerva. Chiar daca scufundarea pe prima parte a sa va fi mai grea, aceasta lestare este un compromis rezonabil între placerea si securitatea scufundarii;
• Nu folositi mai multe lesturi de plumb sub pretextul ca este mai usor la coborâre. Este de preferat un efort pe primii metri de scufundare, dupa care actiunea presiunii asupra costumului de scafandru îsi va face simtita prezenta;
• La scufundarea în mare, alegeti o lestare mai degraba usoara decât grea, pentru ratiuni evidente de securitate, mai ales ca pentru început veti executa scufundari care nu necesita paliere de decompresie. Din contra, pentru scufundari în bazin sau mare la mica adâncime, 3÷5 metri, este indicat sa va lestati mai greu pentru a fi stabil si a nu urca accidental la suprafata în timpul exercitiilor.

    7. Acordarea primului ajutor unui scafandru aflat în dificultate

În activitatea de scufundare exista nenumarate motive pentru care un scafandru poate ajunge în dificultate, cum ar fi:

1. gâfâiala grava;
2. crampe puternice;
3. perforarea timpanului;
4. stare de soc cauzata de întepaturile animalelor submarine veninoase sau de contactul cu flora si fauna urticante, etc.

Accidentele de scufundare sunt cauzate de lipsa pregatirii, lipsa de experienta, însusirea incompleta a cunostintelor referitoare la scufundare.
Pregatirea minutioasa a scufundarii poate preveni o eventuala agravare a unui incident care apare pe timpul acesteia.
În prevenirea incidentelor de scufundare, de mare importanta este modul de participare si ajutorul calificat al celorlalti scafandri din echipa de scufundare.
Daca scafandrul aflat într-o situatie deosebita se panicheaza, pentru început colegii de echipa nu se vor apropia de acesta, vor cauta sa-l linisteasca, fiind gata sa intervina imediat.
O alta situatie deosebita este atunci când scafandrul aflat în dificultate îsi pierde cunostinta, ajutorul acordat acestuia trebuie sa fie facut de un scafandru care are cunostintele si îndemânarea necesara pentru salvare, reanimare si tratament.