Fiziologia atletismului
Atletismul pretinde in cadrul diverselor sale probe
existenta la un nivel foarte ridicat a tuturor calitatilor motrice ale sportivului si in acelasi timp dezvolta calitatile motrice necesare oricarui ramuri sportive :viteza este s 828d31i olicitata si dezvoltata in cadrul probelor de sprint , forta in cadrul aruncarilor, rezistenta in probele de alergari pe distante lungi, detenta, indemanarea si supletea in cadrul sariturilor si aruncarilor. Sistemul nervos si neuromuscular al atletului trebuie sa asigure un randament crescut in probele de viteza , aparatul circular si respirator sa asigure in permanenta cantitati suficiente de mari de oxigen in probele de semifond si fond , avand asigurate aceste premise fiziologice si biochimice , atletii pot realiza performante mari. Dat fiind aspectul deosebit de variat ale efortului specific diferitelor probe, o sistematizare a cerintelor si solicitarilor fata de organismul atletului este dificila si include riscul de a nu corespunde intru totul fiecarei probe incluse intr-o categorie sau alta. De fapt, fiecare proba isi are specificul ei privind parametrii principali ai efortului la care se adauga durata unitara, densitatea
Principalele aspecte fiziologice in alergarile de viteza
Alergarile de viteza, denumite si 'probe de sprint ', in acceptiunea moderna, probele de 100,200.300 si 400 m garduri pentru barbate si 100, 200 si 400 m plat si 100m garduri pentru femei. Datele recente ale fiziologiei si biochimiei efortului sportive stabilesc limitele efortulor de intensitate maximala in jur de 15 secunde, fapt ce ne oblige sa includem in grupa eforturilor maximale numai probele de 100 m plat si 100-110 m garduri in timp ce celelalte probe de viteza 200 si 400 m raman din punct de vedere al intensitatii probe de intensitate submaximala. Caracteristica fiziologica si biochimica comuna tuturor acestor probe este aceea ca de se realizeaza in cea mai mare parte in conditii anaerobe, substratul energetic al lucrului mechanic fiind asigurat din descompunerea enzimatica a substantelor fosfatmacroenergetice ( ATP creatinfosfat ) si din glicoliza anaeroba. In timpul alergarii de viteza, atletul contracteaza, deci o insemnata datorie de oxygen. Care procentual este mai mare in probele scurte, pe cand in cifre absolute este mai ridicata in cele lungi. Din cele expuse rezulta ca performanta sportive in aceste probe se coreleaza mai putin cu eficienta aparatelor circulator si respirator, si depinde in special de starea functionala si eficienta aparatului neuromuscular si sistemului nervos central , care prin mobilitatea sa functionala ridicata asigura, alternanta rapida a excitatiei si inhibitiei aparatului locomotor (contradictie-relaxare ) ceea ce in ultima instanta se concretizeaza in calitatea motrica de baza a alergatorului pe distante scurte de viteza. In probele de garduri tehnica corecta a trecerii depinde de coordonarea perfecta a miscarilor realizate prin intermediul sistemului nervos central. Selectia tinerilor pentru aceste probe si antrenarea lor in continuare trebuie sa tina seama in primul rand de aceste insusiri ale aparatului neuromuscular, stiut fiind ca viteza este calitatea motrica greu de dezvoltat la care dispun de un tip metabolic aerob inadecvat probele de sprint. Deoarece in ultimii ani, fiziologia si biochimia au dezvaluit aspecte noi ale metabolismului anaerob, in cadrul alergatorului de viteza diferentiem doua subgrupe
a) probele de viteza efectuate in conditii anaerobe alactacide
b) probele de viteza efectuate in conditii anaerobe lactacide
a) probele de viteza anaerobe alactacide (100m plat baieti si fete; 100 m garduri fete, 110 m garduri baieti
probele de viteza din aceasta subgrupa sunt cele mai scurte si mai intense, energia necesara lucrului mechanic efectuat fiind asigurata din descompunerea enzimatica a ATP-ului fara a rezulta acidul lactic. In momentul parasirii blocurilor de start lucrul mechanic prestat este deosebit de mare iar viteza de inaintare depaseste in mod frecvent 10 m/s , blocarea toracelui asigura punctual fix articulatiei scapulohumerale, utilizarea bratelor in vederea inaintarii fiind astfel inlesnita modificarea respiratiei
Atletii bine adaptati acestui gen de effort nu respire deloc in timpul probei, alergand cu toracele blocat in inspiratie. Rezervele ATP sunt suficiente acoperirii integrale a cheltuielilor energetice, efortul depus integral pe seama energocenezei de ATP fiind de intensitate maximala. Cantitatea de oxygen necesara arderilor interne liberatoare de energie nu parvine organismului in timpul efortului, acesta fiind depus in conditii de datorie de oxygen, lichidabila in perioada de restabilire care incepe imediat dupa terminarea probei. Tinand seama de faptul ca revenirea nu se realizeaza in mod uniform, in primele doua minute respiratia fiind mai intense, apoi saczand parallel cu revenirea , lichidarea datoriei de oxygen si linistirea respiratiei in aceste probe se obtin dupa 10-15 minute . mentionam ca o alergare incordata, pe langa rezultatul mai slab duce la un consum crescut de energie, deci la o datorie mai mare de oxygen care solicita un timp mai indelungat pentru a fi achitata. Spre deosebire de respiratie, care in timpul alergarii a scazut la zero activitatea aparatului cardiovascular este marcata printr-o intensificare considerabila, fata de repaus. De fapt, atat respiratia cat si circulatia se intensifica ' in trepte ' cu modificarea circulatiei cu mult inaintea startului datorita urmatorilor factori :
-reflexe conditionate, declansate de apropierea orei concursului, vederea stadionului, vederea concurentilor etc
-incalzirea inainte de proba, cu cateva minute sau secunde, inainte de startul propriu-zis, alergatorii emotive prezinta o crestere marcata a frecventei cardiace si a tensiunii arteriale pe care noi o punem in legatura cu 'teama' de pierdere a startului. Imediat dupa terminarea probei spre deosebire de respiratie, activitatea aparatului cardiovascular marcheaza o tendinta de revenire, actiunea factorilor declansatoriai intensificarii ei (emotia, efectul de pompa musculara ). Revenirea la nivelul de repaus se obtine odata cu linistirea respiratiei adica la 10-12 minute dupa effort
Sistemul nervos, cel neuromuscular si glandele cu secretie interna sunt intens solicitate inaintea si in timpul alergarilor de viteza alactacida. Sistemul nervos central al alergatorului de viteza trebuie sa fie caracterizat in general de o mare energie a proceselor de excitatie si inhibitie corticala, de echilibrul perfect si in special de o mare mobilitate functionala a acestora, ele determina frecventa cat mai ridicata a trimiterii impulsurilor spre muschi, realizand viteza crescuta in contractia si relaxarea lor alternative, rapida , conditie de baza si cheia succesului in aceste probe. Insusirile functionale ale sistemului neuromuscular sunt si ele determinante pentru eficacitatea sportive. Cromaxia musculara scurta, buna excitabilitatea fibrelor musculare fazice, perioada de latenta mica si regularitatea secusei musculare reprezinta indicii fiziologici pretiosi in selectie si apoi in controlul medico-sportiv al alergatorilor de viteza pe distante scurte .
Continutul crescut in ATP si fosfocreatina precum si bogatia fibrelor fazice in echipaj enzymatic corespunzator sunt si ele hotaratoare in privinta rezultatului. Solicitarea muschilor fiind intensa, dar de scurta durata , oboseala musculara este redusa, refacerea functionala a aparatului locomotor dupa effort realizandu-se pe baza unei circulatii locale abundente in termen de 15-20 minute
b) probele de viteza anaerobe lactacide 400 m plat baieti si fete si 400 m garduri. Probele de viteza cu o durata intre 15-60 secunde cuprind distantele de 200m,300m,400m si 500 m plat, 400m garduri
Producerea acidului lactic la atletii fruntasi poate fi deosebit de masiva, ajungand la 3g/sec. in proba de 400m garduri, efectuata in 50 de secunde, la terminarea cursei atletul are in sange circa 150g de acid lactic, ceea ce echivaleaza cu o crestere de 20 de ori a lactacidemiei fata de normal
Prin alaturarea glicozei anaerobe procesele metabolice alactacide ale substantelor fosfatmaeroenergetice, furnizarea energiei anaerobe poate fi prelungita cu inca 45 decunde
Viteza de inaintare fiind ceva mai mica la 400 metri decat la 100 si 200 metri nu mai este imperios necesara blocarea completa si permanenta a toracelui in timpul alergarii, atletul efectuand cateva respiratii, nu prea ample, pe parcursul probei. Imediat dupa terminarea cursei atletul realizeaza un debit respirator foarte ridicat (80-100 l/min) timp de 2-3 minute, ca apoi, incetul cu incetul ventilatia pulmonara sa scada
In comparatie cu alergarile de 100 m si 150m, precum si 110 metri garduri, considerate de noi eforturi maximale, in care modificarile circulatiei sunt de nivel submaximal in timpul si imediat dupa probele de 400 metriplat si garduri etichetele ca eficienta de intensitate submaximala, modificarile circulatiei tind sa atinga un nivel maximal. Frecventa cardiaca depaseste de obicei cifra de 180 de batai/minut. Revenirea la normal a circulatiei dupa acest gen de effort se realizeaza in 15-30 minute. Durata mai mare a acestor probe determina o solicitare mai insemnata a sistemului nervos central si neuromuscular. Proba de 400 metri garduri reclama o coordonare neuromusculara foarte buna si un echilibru de aterizare. La sportivii insuficinti pregatiti sau in conditii grele de concurs, mai ales dupa 400 metri plat sau garduri apare uneori un symptom de supraincordare a sistemului nervos, manifestat sub forma migrenei de effort
|
