Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Studiu privind dezvoltarea vitezei si indemanarii prin jocuri de miscare in jocul de baschet

Sport


Studiu privind dezvoltarea vitezei si indemanarii prin jocuri de miscare in jocul de baschet

1. Actualitatea temei

Integrate in continutul complex al activitatii corporale, jocurile de miscare, stafetele si parcursurile aplicative sunt considerate de specialisti drept mijloace cu importante valente formativ - educative.



Prin introducerea jocurilor de miscare, a stafetelor si parcursurilor aplicative in lectia de antrenament s-a urmarit inlaturarea monotoniei, folosirea timpului intr-un mod cat mai placut, dorinta de a trezi in randul elevilor gustul pentru intrecere, pentru competitie, necesitatea de a avea un organism sanatos si armonios dezvoltat, de a se intrece pe sine si pe ceilalti si nu in ultimul rand otingerea obiectivelor lectiei de antrenament.

Este cunoscut si verificat faptul ca la aceasta varsta (8-12 ani) jocul reprezinta pentru copii ceea ce inseamna munca pentru adulti, si anume un lucru serios si care trebuie dus la bun sfarsit. Lucrarea se inscrie pe o linie moderna dar asta nu inseamna ca este prima de acest gen. Exista o serie de specialisti care au studiat fenomenul si asta ma indeamna sa aduc ceva nou si sa ma inscriu pe drumul ce duce catre realizarea unui material simplu, usor de inteles si de aplicat si cu o importanta valoarea teoretico-practica.

2. Motivul alegerii temei

Lucrarea de fata se vrea a fi un indemn adresat celor care lucreaza cu copiii pentru folosirea jocurilor de miscare in cadrul pregatirii fizice si specifice jocului de minibaschet si nu numai.

Acest lucru m-a determinat sa studiez, sa cercetez si sa experimentez modul si ponderea cu care contribuie jocurile de miscare la dezvoltarea capacitatii motrice a tinerelor baschetbaliste.

In concluzie lucrarea se vrea a fi o poarta de acces care sa faciliteze crearea unor relatii strans legate intre antrenori si copii si totodata un mijloc care sa usureze si sa eficientizeze procesul de initiere specific in minibaschet.

3. Scopul si sarcinile cercetarii

Scopul cercetarii este de a demonstra ca jocurile de miscare reprezinta mijlocul eficient si calea de compromis pentru a usura pregatirea fizica si pentru a o face chiar placuta. In pregatirea tehnico-tactica structurile si sistemele de actionare clasice sunt indispensabile pentru invatarea corecta a procedeelor tehnice si a actiunilor tactice. Insa in consolidarea / perfectionarea acestora jocurile de miscare sunt foarte utile prin crearea unor situatii mereu noi in continua schimbare.

Asadar, sarcinile lucrarii ar fi urmatoarele :

Construirea unui program de pregatire pentru minibaschet, in care jocurile de miscare au o pondere semnificativa;

Stabilirea strategiei de cercetare;

Stabilirea metodelor de cercetare; 333h79d

Prelucrarea si interpretarea datelor experimentului;

Formularea de concluzii si propuneri.

4. Importanta teoretica

In aceasta lucrare ies in evidenta notiunile legate de calitatile motrice: viteza si indemanare si de cele legate de jocurile de miscare.

Aceste notiuni se determina reciproc si intelegerea corecta a rolurilor pe care acestea le au in formarea jucatorilor, conduce la obtinerea de efecte pozitive si durabile in cadrul procesului de initiere in minibaschet.

5. Importanta practica

Continutul lucrarii cuprinde jocuri de miscare structurate pentru educarea /dezvoltarea calitatilor motrice de baza si a celor specifice jocului de minibaschet, in special viteza si indemanare.

In acelasi timp lucrarea prezinta un model de instruire bazat in cea mai mare parte pe folosirea jocurilor de miscare.

6. Ipoteza cercetarii

In elaborarea lucrarii s-a pornit de la premisa ca utilizand in mod rational si constient jocurile de miscare in cadrul procesului de initiere in minibaschet se vor obtine rezultate semnificative cu privire la dezvoltarea capacitatii motrice a tinerelor baschetbaliste, in special a vitezei si indemanarii, calitati ce se educa la aceasta varsta.

Fundamentarea teoretica a lucrarii a fost directionata pe problemele perfectionarii antrenamentului sportiv in jocul de minibaschet. Astfel principalele directii spre care a fost orientata cercetarea au fost:

1.1. Jocul de miscare - mijloc principal al procesului instructiv-educativ la varsta scolara (8-12 ani)

1.2. Cerinte metodico - pedagogice care conditioneaza eficienta jocurilor de miscare

1.3. Functiile si valentele educative ale jocurilor de miscare

4. Specificitatea jocurilor de miscare la varsta 8 - 12 ani

1.5. Capacitatea motrica

6. Particularitatile morfologice ale perioadei antepubertare

7. Particularitati psihice ale perioadei antepubertare

8. Caracterizarea continutului jocului de minibaschet si influenta practicarii lui asupra organismului

Cercetarea s-a desfasurat in perioada 15.09.06 - 31.05.07 la Clubul de Baschet "Galactica" din Brasov.

Subiectii cercetarii au fost fete din grupa de minibaschet ('95-'96) condusa de d-na profesor Magda Jerebie.

Cercetarea s-a realizat pe un numar de 12 fete repartizate pe o singura grupa. La inceputul cercetarii (15.09.06) au fost parcurse testele initiale care au reflectat stadiul capacitatii motrice ale fetitelor.

Cecetarea s-a incheiat cu testarea finala care a scos in evidenta un progres fata de testarea initiala (31.05.07).

In cercetare nu am urmarit sa compar rezultatle obtinute prin diferite metode de instruire, lucrul pe care l-am vizat a fost sa scot in evidenta plusul pe care il aduc jocurile de miscare in dezvoltarea capacitatii motrice a jucatoarelor de minibaschet.

Planul cercetarii a fost realizat prin studierea si analizarea unui singur grup de subiecti.

a)          Variabila independenta

(Factorul manipulat de catre experimentator se numeste variabila independenta).

In cadrul acestui experiment, variabila independenta e construita dintr-un program de exercitii si jocuri de miscare, structurat astfel:

jocuri pentru calitati motrice de baza - viteza, indemanare, rezistenta, forta

jocuri pentru calitati motrice specifice - detenta (viteza in regim de forta)

jocuri pentru procedee tehnice fara minge

jocuri pentru procedee tehnice cu minge

jocuri pentru actiuni tactice individuale/colective in atac

jocuri pentru actiuni tactice individuale/colective in aparare

Programul de jocuri este prezent in anexa lucrarii.

b)         Variabila dependenta

(Factorul modificat de catre variabila independenta se numeste variabila dependenta).

Variabila dependenta in cadrul cercetarii de fata o constituie imbunatatirea adusa dezvoltarii vitezei si indemanarii, specifice jucatoarelor de minibaschet.

Variabila dependenta a fost determinata prin intermediul urmatoarelor teste/probe de control:

(Descrierea probelor de control)


Micul maraton -(alergare in viteza maxima pe distanta de 98 m cu start din picioare. Desfasurare probei: startul se ia de la linia de fund a terenului de baschet. La semnal incepe alergarea intre liniile transversale ale terenului, conform desenului de mai jos. Cronometrul porneste in momentul in care piciorul din spate se ridica si se opreste in momentul in care pieptul executantului trece peste linia de sosire. Timpul se inregistreaza in secunde si zecimi de secunde.)

Proba de dribling (- se parcurge traseul din diagrama de mai jos dus-intors, realizandu-se 32 schimbari de directie, folosind obligatoriu mana dreapta si stanga.)

Proba de aruncare la cos (- se executa 10 aruncari libere la cos, de pe loc de la distanta de 4 m fata de panou)

Proba de aparare (- se parcurge traseul din diagrama cu plecarea jucatoarei de la punctul 1 catre 2 cu piciorul drept inainte, din 2 la 3 cu pasi adaugati, din 3 la 4 cu piciorul stang inainte, cu pasi adaugati din 4 la 1. Intregul traseu se repeta de 3 ori, realizandu-se in fond 4 trasee complete.)

 

 

Naveta (- se transporta 4 cuburi dintr-un cerc cu F 50 cm in altul aflat la 10 m distanta intre ele. Se pleaca din cercul gol.)

(Metode si tehnici de cercetare)

Inainte de a incepe cerecetarea propriu-zisa am recurs la urmatoarele metode de cercetare:

metoda observatiei

metoda bibliografica

ancheta sub forma de chestionar

testarea

metoda statistico-matematica (In urma experimentului si a datelor inregistrate am calculat urmatorii indici statistici, considerati ca fiind reprezentativi pentru scopul cerceterii: media aritmetica, abaterea standard, coeficientul de variabilitate, procentul de progres individual)

metoda experimentului.

(Procedura de desfasurare a cercetarii

I.         In prima parte (15.09.06 - 19.12.06) am urmarit sa dezvolt calitatile motrice de baza si sa le initiez pe fete in procedeele specifice jocului cu si fara minge. Am pus accent in mare parte pe dezvoltarea vitezei si indemanarii, dar nu am neglijat insa forta, rezistenta si detenta, calitati care au avut o pondere mai mica in cadrul antrenamentelor.

Jocul bilateral nu a lipsit din cadrul niciunui antrenament. Am incercat prin aceasta sa le deschid fetelor apetitul pentru joc si sa le dau posibilitatea sa-si manifeste si compare calitatile si priceperile/deprinderile motrice dobandite.

In aceasta parte a procesului de instruire jocurile de miscare au ponderea cea mai mare. Aici am incercat sa le familiarizez cu regulile jocului de minibaschet (si a jocurilor de miscare) si cu respectarea acestora.

II.   In a doua parte (05.01.07 - 02.04.07) m-am axat pe continuarea dezvoltarii calitatilor motrice de baza si pe consolidarea procedeelor tehnice cu mingea. Isi fac aparitia in cadrul procesului de instruire si actiunile tactice individuale/colective de atac/aparare. Acestea au fost exersate cu precadere in cadrul jocurilor bilaterale, jocuri care nu au lipsit de la nici un antrenament.

Tot in aceasta parte isi fac aparitia si jocurile de verificare sustinuta in compania echipelor reprezentative a unor scoli si licee din Brasov (6 jocuri).

III.           In ultima parte a cercetarii (19.04.07 - 31.05.07) prioritare in procesul de instruire au fost actiunile tactice individuale/colective de atac si aparare. Concomitent cu acestea, dintre calitatile motrice am pus accent doar pe dezvoltarea indemanarii.

Din punct de vedere tehnic m-am ocupat de consolidarea procedeelor specifice jocului cu mingea.

Jocul bilateral contribuie la punerea in aplicare a celor invatate, nelipsind de la nici un antrenament.

Ritmul jocurilor de verificare este acelasi cu cel din partea a doua.

Cercetarea se incheie cu o testare finala care confirma indeplinirea cu succes a ipotezei lucrarii.)

(Prezentarea procentului individual de imbunatatire pentru fiecare din cele 5 probe de control).

Nr.crt

Numele si prenumele

Mic maraton (sec)

Procent imbunatatire

Proba de dribling(sec)

Procent imbunatatire

Proba de aparare(sec)

Procent imbunatatire

Aruncare (nr.cosuri)

Procent imbunatatire

Naveta (sec)

Procent imbunatatire

TI

TF

TI

TF

TI

TF

TI

TF

TI

TF

N.D.

B.G.

R.A.

B.I.

M.C.

K.A.

B.S.

A.L.

N.C.

T.C.

C.A.

N.L.

Interpretarea rezultatelor si reprezentarea grafica

Grafic 1

Proba1 - Micul maraton

(Analizand rezultatele obtinute la aceasta proba (tabelele 3 si 4, graficul 1), constatam ca la testarea initiala s-a inregistrat o medie de 46,2 secunde, cu o abatere standard de 1,0 iar la testarea finala media a fost de 43,8 sec. cu o abatere standard de 0,84, ceea ce ne demonstreaza ca dispersia a fost mica in jurul valorii centrale, deci media caracterizeaza destul de exact selectivitatea aleasa.

Coeficientul de variabilitate este insa destul de mare, ceea ce denota o omogenitate slaba la aceasta proba.

Dupa cum se observa in graficul 2, procentul individual de imbunatatire este cuprins intre 1,2 si 6,9%, o crestere destul de mica dar explicabila deoarece aceasta proba presupune dezvoltarea vitezei in regim de rezistenta, calitate motrica putin imbunatatibila la aceasta varsta. )

Grafic 2

Proba 2 - Dribling cu schimbari de directie

(Analizand rezultatele obtinute la aceasta proba (tabelele 3 si 4, graficul 1), constatam ca la testarea initiala s-a inregistrat o medie de 46,26 secunde, cu o abatere standard de 3,07 iar la testarea finala media a fost de 43,8 sec. cu o abatere standard de 2,66. Cresterea intre cele doua testari a fost de 2,46 sec., o crestere semnificativa pentru o proba de viteza in regim de indemanare.

Coeficientul de variabilitate scade fata de prima proba, fiind intre 15 si 16%, aceasta ducand la o omogenitate medie la aceasta proba.

Dupa cum se observa in graficul 3, procentul individual de imbunatatire este cuprins intre 1,4 si 9,2%, cu diferente de evolutie destul de mari intre fetitele testate.)

Grafic 3

Proba3 - Proba de aparare

(Analizand rezultatele obtinute la aceasta proba (tabelele 3 si 4, graficul 1), constatam ca la testarea initiala s-a inregistrat o medie de 22,83 secunde, cu o abatere standard de 1,8 iar la testarea finala media a fost de 21,68 sec. cu o abatere standard de 1,5. Cresterea intre cele doua testari a fost de 1,15 sec., o crestere semnificativa pentru o proba de viteza in regim de indemanare (orientare spatio-temporala).

Coeficientul de variabilitate scade fata de prima si a doua proba, fiind intre 12 si 14%, aceasta ducand la o omogenitate medie spre buna la aceasta proba.

Dupa cum se observa in graficul 4, procentul individual de imbunatatire este cuprins intre 0,9 si 8%, diferentele individuale de evolutie caracterizand complexitatea probei.)

Grafic 4

Proba 4 - Aruncari libere (4 m.)

(Analizand rezultatele obtinute la aceasta proba (tabelele 3 si 4, graficul 1), constatam ca la testarea initiala s-a inregistrat o medie de 3,91 cosuri marcate, cu o abatere standard de 1,8 iar la testarea finala media a fost de 4,16 cosuri reusite. cu o abatere standard de 1,4. Cresterea intre cele doua testari a fost de 0,25 aruncari reusite, o crestere semnificativa pentru o proba de indemanare (precizie si concentrare).

Coeficientul de variabilitate scade fata de prima si a doua proba, fiind intre 2% la testarea initiala si 2,8% la testarea finala, aceasta ducand la o omogenitate foarte mare la aceasta proba.

Dupa cum se observa in graficul 5, procentul individual de imbunatatire pleaca de la o valoare negativa -50% si ajunge la o valoare maxima de 83%, procente ce demonstreaza cresterea semificativa a indemanarii si preciziei pe perioada experimentului, acesta proba caracterizand de fapt chintesenta jocului de baschet - marcarea punctelor.)

Grafic 5

Proba5 - "Naveta"

(Analizand rezultatele obtinute la aceasta proba (tabelele 3 si 4, graficul 1), constatam ca la testarea initiala s-a inregistrat o medie de 25.05 secunde, cu o abatere standard de 0,8 iar la testarea finala media a fost de 24.07 sec. cu o abatere standard de 0.8. Cresterea intre cele doua testari a fost de aproape 1 sec., o crestere semnificativa pentru o proba de viteza in regim de indemanare (orientare spatio-temporala).

Coeficientul de variabilitate are valorile cele mai mari, fiind de aproximativ 28% pentru ambele testari, aceasta ducand la o omogenitate slaba la aceasta proba.

Dupa cum se observa in graficul 6, procentul individual de imbunatatire este cuprins intre 0 si 9,6%, diferentele individuale de evolutie caracterizand complexitatea probei.)

Grafic 6

(Interpretarea chestionarelor - pentru antrenori)

Analizand chestionarele adresate antrenorilor am observat urmatoarele:

(citesti numai una sa u doua imterpretari, care ti se par cele mai importante).

majoritatea antrenorilor (44%) folosesc jocurile de miscare pentru dezvoltarea calitatilor motrice de baza si specifice, iar restul, pentru incalzirea generala a organismului (28%) si pentru dezvoltarea deprinderilor motrice de baza si acelor specifice (28%)

majoritatea antrenorilor (57%) introduc jocurile de miscare in antrenamentele de consolidare/perfectionare, unii (28%) in orice tip de antrenament, iar altii (15%) doar in antrenamentele de invatare

majoritatea antrenorilor (72%) acorda 10-15 min pentru jocuri de miscare in cadrul unui antrenament, iar restul (28%) acorda 20-25 min pentru acestea.

majoritatea antrenorilor (57%) se confrunta cu dezordinea in cadrul aplicarii jocurilor de miscare, unii (28%) cu nerespectarea intocmai a regulilor, iar altii (15%) se confrunta cu dozarea necorespunzatoare a jocurilor de miscare

majoritatea antrenorilor (57%) subliniaza faptul ca jocurile de miscare dezvolta spirit de colaboare si intrajutorare, unii (28%) remarca faptul ca jocurile de miscare dezvolta interesul pentru miscare, iar altii (15%) observa faptul ca jocurile sunt o modalitate facila de rezolvare a sarcinilor antrenamentelor

majoritatea antrenorilor (57%) remarca participarea activa a copiilor la jocurile de miscare, unii (28%) subliniaza faptul ca ei se bucura si sunt foarte impresionati de acestea, iar altii (15%) remarca faptul ca jocurile sunt asteptate cu nerabdare de catre copii.

(Interpretarea chestionarelor - pentru copii)

Analizand chestionarele adresate copiilor am observat urmatoarele:

(citesti numai una sa u doua imterpretari, care ti se par cele mai importante).

majoritatea copiilor (62%) au spus ca jocurile de miscare sunt distractive, unii (23%) au spus ca ele dezvolta spiritul de colaborare, iar altii (15%) ca te fac mai puternic

majoritatea copiilor (54%) respecta regulile si sunt corecti cand se joaca, unii (31%) incearca sa nu se certe si sa nu se supere, iar altii (15%) sunt calmi si cuviinciosi

majoritatea copiilor (69%) ii identifica drept conducatori pe aceia dintre ei care stiu sa conduca si sa organizeze grupul, unii (23%) pe cei care sunt bine pregatiti si mai puternici, iar altii (8%) pe aceia care cunosc si respecta regulile jocului

majoritatea copiilor (62%) cred ca jocurile de miscare au reguli pentru a evita certurile si discutiile, unii (30%) afirma ca regulile asigura o buna desfasurare a activitatii, iar altii (8%) cred ca fara ele nu se poate desfasura jocul

majoritatea copiilor (54%) cred ca in jocurile de miscare ies invingatori cei care isi doresc mai mult victoria si sunt uniti, unii (38%) cred ca invingatori sunt cei care stiu sa se joace si care sunt corecti si buni, iar altii (8%) ii vad invingatori pe cei mai bine pregatiti si care cunosc si respecta regulile

majoritatea copiilor (46%) se gandesc in timpul jocurilor de miscare cum sa castige cinstit, unii (31%) se gandesc cum sa colaboreze cu colegii pentru a castiga, iar altii (23%) cum sa faca sa castige

Pe baza rezultatelor obtinute in cadrul probelor de control si a interpretarii statistice a acestora, am ajuns la urmatoarele concluzii

(Concluzii)

Dezvoltarea motricitatii este conditionata de factori interni (necunoscuti in caracterele ereditare si in activitatea marilor functiuni ale organismului) si factori externi (conditiile de viata, de educatie, de mediu, de solicitarile organismului si diversele sale activitati).

Calitatile motrice care conditioneaza bunele rezultate in baschet sunt dominate de indemanare in toate compartimentele sale: coordonare neuromotrie; orientarea corpului si a segmentelor in spatiu; simtul echilibrului. Aceasta indemanare trebuie completata de o buna viteza de executie si de deplasare, mobilitate articulara, detenta, rezistenta.

Indicatorii calitatilor motrice, cat si cei ai deprinderilor si priceperilor motrice, au inregistrat un real progres, fundamentat pe baza rezultatelor obtinute la probele de control finale, fapt evidentiat in capitolul precedent.

In urma studiului bibliografic, a desfasurarii experimentului si a evidentierii concluzilor la care am ajuns, propun urmatoarele:

(Propuneri)

usurarea si in acelasi timp eficientizarea muncii depuse de antrenor in procesul de instruire la minibaschet;

atragerea atentiei asupra efectelor pozitive si asupra starilor motivationale pe care le induc copiilor jocurile de miscare;

introducerea situatiilor imprevizibile in cadrul antrenamentului prin intermediul jocurilor de miscare;

cresterea activitatii si a motivatiei in randul sportivelor care vin la antrenamente;

formarea unei personalitati puternice in randul fetelor care iau parte la procesul de instruire specific jocului de minibaschet


Document Info


Accesari: 10268
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )