Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload






























DERMATOZE DETERMINATE DE PARAZITI ANIMALI (EPIZOONOZE)

medicina



DERMATOZE DETERMINATE DE PARAZIŢI ANIMALI (EPIZOONOZE)




SCABIA


Este o dermatoza parazitara provocata de Sarcoptes scabiei, varietatea hominis. Scabia animalelor poate determina leziuni similare, dar nu se transmite interuman si se stinge fara tratament, deoarece parazitul nu este adaptat omului.

Incubatia bolii este de 1 - 3 saptamâni. Femela adulta sapa galerii în tegumentul gazdei unde îsi depune ou 19319b115t 9;le. Din acestea ies larve mobile, care se transforma în nimfe si ies la suprafata unde se hranesc prin înteparea pielii. Femela nu poate parasi galeria sapata datorita unor spini de pe suprafata corpului sau care o impiedica sa strabata galeria în sens invers.

Afectiunea se caracterizeaza prin leziuni dermatologice pruriginoase. Pruritul are exacerbari vesperale si nocturne. Galeria sapata de parazit se exteriorizeaza sub forma santului acarian, leziune liniara eritematoasa cu contur sinuos, care are la extremitate o "vezicula perlata". santul acarian cu vezicula perlata reprezinta leziunile specifice ale scabiei. Din aceste leziuni se poate pune în evidenta (cu dificultate) parazitul.

Adesea gasim numai leziuni nespecifice de tipul papulo-pustulelor pruriginoase, care au însa o localizare caracteristica: periombilical, plica anterioara a axilei, subfesier, perimamelonar, pielea fina a organelor genitale (mai ales la barbati). Este de mentionat faptul ca în scabie regiunea interscapulara este respectata.

Forme deosebite:


scabia norvegiana prezinta leziuni crustoase generalizate cu un numar foarte mare de paraziti. Se întâlneste la bolnavi cu deficit locomotor, la bolnavi psihici, persoane din azile pentru batrâni, etc.

scabia nodulara prezinta noduli inflamatori persistenti la nivelul zonelor perigenitale (reactie inflamatorie cronica granulomatoasa de corp strain fata de sarcoptele închistat în piele).

Tratament:

- ungvent cu hexaclorciclohexan (lindan ) 1% . Se aplica pe tot corpul de la gât în jos, seara la culcare, trei zile consecutiv; în ziua a patra se face baie, se schimba lenjeria de corp si de pat, care se deparaziteaza prin fierbere si calcare. Este obligatorie tratarea contactilor familiali.


- în scabia nodulara se indica aplicarea de creme cu dermatocorticoizi (triamcinolon, fluocinolon) si, în cazul leziunilor rezistente, infiltratii sublezionale cu corticoizi injectabili - DIPROPHOS.


alte substante antiparazitare: benzoat de benzil 20% (utilizat la copii si gravide); piretrina emulsie (substanta antiparazitara naturala), - în preparatul SCABEX ; sulf sublimat ungvent 10 % (are dezavantajul ca este putin eficient si iritant, determinând dermite de contact).



PEDICULOZA


Pediculoza capului

Este determinata de Pediculus hominis, varietatea capitis. Agentul etiologic paraziteaza firele de par si se hraneste prin înteparea pielii. Ouale sunt depuse la nivelul firelor de par, de care sunt lipite cu un material chitinos si apoi învelite într-o teaca transparenta, formând lindini initial în regiunea occipitala, . Pruritul provocat de întepaturile parazitului determina aparitia leziunilor de grataj. Complicatia frecventa este reprezentata de piodermite rebele la tratament antiinfectios local si general.


Pediculoza corpului

Este cauzata de Pediculus hominis, varietatea corporis. Frecvent la cei cu igiena precara, parazitul se ascunde în cusaturile lenjeriei, de unde se deplaseaza pe piele pentru a se hrani prin înteparea tegumentului. Îsi depune ouale pe firele textile ale lenjeriei (în special la cusaturi). Urmele de grataj au aspectul unor excoriatii si ulterior cicatrici liniare la nivelul umerilor. Cu timpul, se instaleaza o pigmentatie maronie difuza a zonelor gratate, denumita melanodermia vagabonzilor, însotita de lichenificare.



Pediculoza corpului are rol epidemiologic în transmiterea rikettsiozelor (tifos exantematic).


Pediculoza pubiana

Agentul etiologic este Pediculus hominis, varietatea pubis. Acesta paraziteaza firele de par terminal din zona pubiana, axile, barba, sprâncene, cili palpebrali ( în special la copii înainte de pubertate, când pilozitatea sexuala nu este dezvoltata), pe care îsi depune ou 19319b115t 9;le. Parazitii, de culoare alb-galbuie, cu corp turtit (paduchi lati), se lipesc de tegument la baza firelor de par, fiind asemanatori efelidelor (se aseamana cu pistrui). Prin înteparea pielii provoaca aparitia de maculae caeruleae (pete albastre) datorate transformarii hemoglobinei sub actiunea enzimelor din saliva parazitului.


Tratamentul pediculozelor

- preparate paraziticide: hexaclorciclohexan 1 % = LINDAN

malation = PARA-PLUS spray

piretrina = PEDEX

pentru îndepartarea lindinilor se indica înmuiere cu otet (dizolva chitina) urmata de pieptanarea cu pieptene des.




LARVA MIGRANS


Este o dermatoza provocata de migrarea subcutanata a unor larve de muste sau viermi/paraziti intestinali (anchilostomiaza, strongiloidoza). Se manifesta sub forma unor linii sinuoase pruriginoase care avanseaza cu o viteza de câtiva cm/zi. Se poate asocia cu fenomene alergice, eozinofilie si infiltrate pulmonare tranzitorii (sindrom Löffler). Deseori, prin grataj, se formeaza excoriatii suprainfectate si eczematizate care îngreuneaza diagnosticul.

Miaza cutanata este prezenta larvelor de muste în piele. Se poate manifesta sub forma larvei migrans (frecent dupa întepaturi prin musca cailor) sau sub forma miazei plagilor, când larvele, rezultate din depunerea oualor la acest nivel, traiesc în plagi infectate si se hranesc cu substantele în descompunere din rana.


Tratamentul larvei migrans consta în refrigerarea capatului de extensie a liniei sinuoase, împreuna cu o zona de siguranta (cu clorura de etil = KELEN sau azot lichid). In cazurile care nu reactioneaza la acest tratament sau când leziunile sunt multiple, se administreaza tiabendazol = MINTEZOL în doza de 25 - 50 mg/kg corp timp de 2 - 4 zile.


DERMATITA PROVOCATĂ DE CERCARII


Cercarii sunt larvele unor paraziti ai pasarilor acvatice, din ape statatoare. Patrunderea cercariilor în piele determina reactii inflamatorii urticariene manifestate prin prurit ce apare în momentul expunerii urmat de papule eritematoase pruriginoase pe zonele expuse (de ex. gambele pescarilor), respectând tegumentul acoperit de îmbracaminte. La contacte repetate cu larvele se produc fenomene de sensibilizare, de unde si denumirea de "swimmers itch". Cercarii nu traiesc în tegumentul uman, leziunile regresând spontan în 1-2 saptamâni. Tratamentul este simptomatic, cu preparate antipruriginoase.


DERMATITE PROVOCATE DE PERII UNOR OMIZI


Unele omizi paroase (frecvent întâlnite pe stejari) determina prin contactul cu pielea umana aparitia unor leziuni eritemato-papuloase, intens pruriginoase. Perii omizilor contin o toxina (extractibila cu eter) cauzatoare de leziuni cutanate.


BILHARZIAZA


Este provocata de larvele (cercarii) unor paraziti tropicali care infesteaza frecvent marile lacuri de acumulare (de expl. Assuan pe Nil). La cei infectati în urma îmbaierii în aceste ape, apar manifestari cutanate - eruptii urticariene, leziuni papilomatoase periano-genitale, - precum si urogenitale, hepatice si intestinale cu evolutie cronica.








Document Info


Accesari: 42110
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )