Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload






























Relatia dintre decizia politica si decizia administrativa

administratie


RELATIA DINTRE DECIZIA POLITICA SI DECIZIA ADMINISTRATIVA




1) Administratia publica - mecanism al statului de executare a deciziei politice





Slabirea puterii, a autoritatii si eficacitatii guvernelor se acce 737e44h ntueaza direct proportional cu extinderea campului lor de aplicare.

De-a lungul timpului slabirea puterii politice si transferarea catre structurile birocratice a constituit un fenomen frecvent. Atunci, suveranul se lovea de puterea crescanda a:


inaltilor sai functionari;

sefilor militari;

preotilor;


Astfel, suveranul devenea jucaria propriului sau anturaj care putea organiza manifestari de genul:


rebeliunilor militare;

revolutii de palat;

lovituri de stat.


Aceste tipuri de manifestari pot genera o instabilitate politica cronica.

In Europa, de peste doua decenii, guvernantii vor sa transforme profund administratiile nationale. Guvernantii in aceasta dorita de transformare, nu tin cont de societatea civila, iar serviciile statului sunt afectate de masuri ce au ca obiect adaptarea structurilor la evolutia sarcinilor care le sunt incredintate.

In prezent, reorganizarile administratiei de stat in curs prezinta un interes deosebit, pentru ca prerogativele administratiei de stat par sa fie amenintate de urmatorii factori:


constructia europeana;

descentralizarea;

revenirea liberalismului.


De asemenea, in conditiile actuale administratia de stat este intr-o pozitie cheie fata de :


puterea politica;

puterea economica;

structurile administrative locale.


De viitorul Uniunii Europene depinde slabirea puterii politice nationale, insa cresterea puterii locale a avut deja repercursiuni in privinta administratiei de stat. Puterea locala contesta competenta, aptitudinea si capacitatea administratiei de stat de a interveni eficace in domeniul economic.

Raporturile dintre decizia politica si decizia administrativa au evoluat in sens favorabil, acesteia din urma.

Se poate afirma ca subordonarea administratiei fata de puterea politica s-a redus in mod semnificativ, cu toate ca, din punct de vedere juridic, se mentine aceasta subordonare reflectata in dreptul de control pe care il are puterea politica asupra activitatilor administrative ale statului.



1.1) Consolidarea capacitatii administrative in contextul aderarii la Uniunea Europeana



Incurajarea cercetarii si disiminarii de cunostiinte in domeniul administratiei publice constituie baza dezvoltarii spatiului administrativ european.

Multi autori si-au pus problema daca exista o administratie europeana sau daca s-a instituit un mecanism ce vizeaza asigurarea cooperarii intre administratiile nationale.

In cadrul procesului de largire a Uniunii Europene, administratia publica se comporta ca un actor aflat in procesul de europenizare.

„Directa influenta a U.E. asupra sistemelor administrative ale statelor membre este destul de limitata, U.E. nu are aproape nici o competenta in acest domeniu. Organizarea administrativa a statelor membre tine doar de competenta acestora. Cu toate acestea exista numeroase surse de influentare indirecta a statelor membre cat si a celor care adera.”

Un exemplu in acest sens il constituie articolul 5 al Tratatului de la Roma, care prevede ca statele membre trebuie sa ia masurile necesare indeplinirii obligatiilor ce se nasc din calitatea de membru al U.E. Aceasta prevedere priveste si dezvoltarea capacitatii administrative a statelor membre ce trebuie sa demonstreze abilitatea lor de a participa la procesul decizional al U.E.

Statele membre ale U.E., daca nu isi indeplinesc obligatiile ce rezulta din Tratatul de la Roma pot fi chemate in fata Curtii Europene de Justitie.

Cooperarea sistemelor politice a creat ceea ce J. Fournier a numit „Spatiul Admistrativ European”. Noile state membre trebuie sa se incadreze cerintelor „Spatiului Administrativ European”.

In iunie 1993, la Copenhaga, Consiliul European a definit explicit criteriile de aderare la U.E. La acea data, aceste criterii nu au inclus aspecte privitoare la capacitatea administrativa.

Principalele criterii impuse statelor candidate in conditiile de aderare la U.E. privesc:


dezvoltarea democratica a guvernarii;

crearea unei economii de piata functionale;

consolidarea capacitatii de a implementa si de a aplica acquis-ul comunitar;


Raportul Comisiei Europene stabileste capacitatea administratiei de a aplica acquis-ul comunitar prin:


„dezvoltarea unei administratii partiale si profesionale bazata pe legislatia functiei publice;

dezvoltarea sistemului de pregatire si perfectionare a functionarilor publici bazat pe legislatia privind invatamantul superior la nivel universitar, departamental-postuniversitar si sectorial-cursuri de perfectionare de scurta durata;

dezvoltarea unui sistem adecvat de norme privind reglementarea politicilor guvernamentale cat si a capacitatii de coordonare a acestora;

dezvoltarea unui sistem efectiv si eficient de contol financiar bazat pe legislatia privind finantele publice si cea privind modalitatile de realizare a auditului;

dezvoltarea unor structuri de proceduri speciale delegate sa administreze afacerile U.E.”


Statele care nu au avut structuri si proceduri eficiente de implementare a politicilor europene au avut tendinta de a nu lua cele mai bune decizii. Acest lucru este certificat pe baza experientei aderarilor anterioare.

Statele din Centrul si Estul Europei acceptate de U.E. sau in curs de acceptare au inceput reforma in administratie prin crearea unui cadru legislativ necesar dezvoltarii noului sistem administrativ la nivelul guvernului. Dupa adoptare orice reglementare trebuie sa fie implementata in totalitate.

Studiile asupra administratiei publice la nivelul statelor candidate la aderare au scos in evidenta urmatoarele disfunctionalitati:


„deficienta structurare a relatiilor politica-administratie publica;

lipsa unui sistem de recrutare a functionarilor publici care sa asigure atragerea si mentinerea celor mai calificati dintre acestia;

slaba definire a responsabilitatilor interne si externe precum si neaplicarea practicilor manageriale in procesul public decizional.”


Un indicator important in explicarea crizei economice si politice il constituie administratia si implicit calitatea scazuta a acesteia. De asemenea, si gradul de coruptie de la nivelul administratiei este unul din factorii care distrug dezvoltarea unei administratii publice profesionale.

In ceea ce priveste reforma, ca factor de dezvoltare a statului ca stat democratic a fost inteleasa mai greu de unele state. Reforma vizeaza o schimbare in bine a unei stari de lucruri existente.



Obiectivele procesului de reforma sunt reprezentate de dezvoltarea administratiei.

Factorii determinanti ai succesului care influenteaza un proces de reforma sunt:


„reforma nu se copiaza, nu se transfera din experienta altor state, nu trebuie facuta aceasta greseala, altfel ea nu va fi decat un alt esec;

strategia de reforma nu se realizeza pe baze pur teoretice ea trebuie sa aiba in spate un test de fezabilitate, care sa arate necesitatea si gradul de reformare – trebuie consultata administratia;

utilizarea legislatiei ca instrument de reforma nu trebuie supraestimata, adoptarea de noi reglementari nu conduce in mod obligatoriu la realizarea de schimbari operationale;

pe parcurs clasa politica nu trebuie sa-si piarda interesul;

reforma nu se poate realiza pe termen scurt sau mediu, ea necesita o mai mare intindere in timp pentru a da rezultate, in consecinta procesul de reforma va fi afectat de schimbarile guvernamentale;

functionarii publici nu sunt doar simpli aplicanti ai reformei ei sunt cei asupra carora se aplica reforma;

lipsa fondurilor necesare si slaba capacitate de atragere a acestora de pe plan international dar si national.”


Factorii ce conduc la implementarea unei reforme de succes sunt:


„situatia economica si necesitatea reala de reforma ce trebuie utilizata efectiv pentru ca ele sunt cele care produc influenta directa asupra guvernului ca initiator si coordonator, dar si asupra cetateanului;

inainte de toate trebuie sa se consolideze administratia pe plan national;

o mai mare implicare a factorilor politici in reformarea organizarii statului;

crearea de mecanisme care sa insoteasca reglementarile legale si impunerea acestora ca obligatorii in procesul de implementare legislativa.”


Dezvoltarea unei capacitatii administrative asigura aplicarea politicilor comunitare.

Statele membre ale U.E. pot face anumite greseli in ceea ce priveste reforma administrativa:


legislatia privind functionarul public, nu se implementeaza total si asta va destabiliza serviciul public;

procesul de reformare prin intermediul institutiilor sa fie slab dezvoltat;

structurarea administratiei si a porcesului decizional in defavoarea cetatenilor.


Marea varietate a reformelor la care au fost supuse cele mai multe state europene poate fi grupata in cateva categorii si anume:


„privatizarea si deregularizarea – mutarea sarcinilor din sectorul public ori eliminarea unor reglementari;

managmentul resurselor umane – se observa dominarea realizata de noul managment public;

managment financiar – reforma directa prin miminizarea costurilor guvernamentale si cresterea eficientei, in particular prin dezvoltarea si implementarea tehnicilor specifice managmentului financiar in sectorul public;

orientarea clientilor – Guvernul si angajatii acestuia trebuie sa se gandeasca la relatia ce se stabileste cu publicul tinand cont de piata libera a serviciilor publice care ofera posibilitatea alegerii distribuitorului de servicii;

functionarii publici de la nivelul inferior au actionat la nivelul cerintelor de le nivelul superior, reducandu-se astfel numarul managerilor intermediari;

deconcentrarea si descentralizarea – descentralizarea politica se refera la transferul deciziilor de la nivel central catre nivel local dar nu si puterea politica de a lua decizii.”


Aceste tipuri de reforma nu au avut succes in toate statele europene.


Statele membre U.E. trebuie sa isi acorde unul altuia incredere reciproca. De aceea, este necesar ca aceasta incredere sa se manifeste sub urmatoarele aspecte:


la procesul decizional al U.E. trebuie sa participe cat mai multe state membre;

asumarea de capacitati nationale pentru implementarea politicilor comunitare.


In procesul de largire a U.E. este important ca sa existe o dezvoltare a administratiei de calitate.

Dezvoltarea structurilor administrative si guvernamentale include si procesul de descentralizare. Descentralizarea implica principiile directoare ale relatiilor dintre administratia publica centrala si locala si stabilirea unei legislatii si a unor mecanisme corespunzatoare.



din punct de vedere informal functionarii publici poseda cunostiinte importante, valoroase despre cum lucreaza Guvernul si despre lipsurile politicienilor, deci functionarii publici sunt necesari in functiile de conducere ale statului;

Campbell C. si Peters G. sustin ca politicienii in mod natural se asteapta sa ia decizii importante atunci cand ajung la putere; mai tarziu ei realizeaza ca functionarii publici le pot limita aceasta putere.”


Conceptele de influenta si putere, sunt din punctul de vedere al stiintelor sociale concepte controverse.

De aceea, evaluare influentei functionarilor publici, presupune existenta unor cunostiinte reale asupra obiectivelor acestora, lucru care este imposibil.

Referitor la intrebarea „Cine conduce?”, multi teoreticieni gasesc raspunsuri analizand comportamentul manifestat de politicieni si functionarii publici, in procesul decizional.



3) Dihotomia dintre decizia politica si decizia administrativa



Originile conceptuale ale acestei dihotomii , existenta sa cat si dezirabilitatea au fost teoretizate odata cu ridicarea problemei functionarii democratiei.

Argumentul central al dihotomiei politica administratie il constituie existenta unei distinctii intre „ politics ” si „policy making” pe de o parte si „policy implementation” pe de alta parte.

Puncte de vedere conventionale conchid relatia politica-administratie publica. In acest sens exista diverse acceptiuni ale teoreticienilor:


„in timp ce politicienii sunt preocupati de obiectivele politice, administratia este responsabila doar pentru punerea lor in practica;

politicienii si functionarii sunt cunoscuti ca vietuitori ai propriei lor lumi, cu valori separate, reguli si metode;

modelul dihotomic este bazat pe ideea controlului democratic si a suprematiei legii;

politica trebuie facuta de oficialii alesi in mod democratic si apoi implementata de administratori.”


Problemele administrative nu sunt probleme politice chiar daca politicul stabileste sarcinile administratiei.

Dihotomia politica administratie publica este cuprinsa si in operele lui Max Weber. Weber a fost cel care a trasat clar o distinctie intre birocrati si politicieni sustinand ca mutuala lor existenta va marca procesul decizional al secolului XX.

Una din problemele invocate de Weber priveste creatia unei suprematii birocratice in care distributia politicilor guvernamentale este inlocuita de problemele existentei organizatiilor birocratice. De asemenea, Weber dezvolta numeroase mecanisme ce vor servi limitarii puterii administratorilor.

Tot Weber a relatat ca principalele instrumente in restrictionarea puterii birocratice sunt normele legale, parlamentele efective si liderii politici ce vor fi numiti la conducerea autoritatilor administrative.

Dihotomia politica-administratie si-a atins culmile existentiale intre anii 1920-1930. Aceasta dihotomie din acea perioada este explicata prin intermediul urmatoarelor motive:


prima decada a secolului XX a desemnat perioada de institutionalizare a administratiei publice ca domeniu de studiu;

dihotomia asigura unul din punctele de plecare in constructia stiintei administrative, cel mai eficient mod de executare a obiectivelor politice;

cresterea popularitatii dihotomiei poate fi explicata avand in vedere evenimentele istorice turbulente din acea perioada. Implicarea guvernelor a fost realizata prin intermediul agentiilor administrative.


Odata cu inceputul anilor 1940 dihotomia politica-administratie a devenit subiectul unui sever criticism dezvoltat din trei puncte de vedere:


unghiul conceptual – ce pretindea o redefinire a termenilor cheie dezvoltati de stiinta politica;

unghiul empiric – demonstreaza in mod evident implicarea semnificativa a functionarilor publici in procesul decizional;

unghiul normativ – ce sustine dezirabila implicare a administratiei in procesul decizional, astfel se asigura promovarea unor valori rar avansate de oficialii alesi.”1


Cea mai severa critica adusa dihotomiei politica-administratie adusa de doctrinarii preocupati de teoriile politice este aceea ca „administratia este fara nici o indoiala implicata in politica”.



4) Modele dezvoltate in relatia dintre decizia politica si decizia administrativa



Reconceptualizarea relatiilor politica-administratie publica dezvoltate la nivelul procesului decizional al tarilor aflate in tranzitie a constituit baza confirmarii acceptiunilor teoretice ale acestei relatii. Functionarii publici au atras si ei atentia doctrinarilor contemporani.

Serviciile publice din tarile Europei Occidentale au fost afectate de deciziile politice. Se poate spune ca politicienii incearca sa obtina cat mai mult control asupra administratiei dar si asupra loialitatii functionarilor publici.

Guy Peters considera ca exista cazuri cand serviciul public se lasa influentat de catre deciziile politice.

In primul model formal/legal se poate observa o separare intre decizia politica si decizia administrativa asa cum trebuie sa existe, model in care functionarii publici sunt gata sa urmeze deciziile politice.

Cel de al doilea model „village life” prezinta situatia in care decizia celor doi membri ai elitei statale nu este implicata in lupta pentru putere in cadrul structurilor guvernamentale.

Cel de al treilea model „functional village life” este cel in care se observa implicarea functionarilor in politica, chiar lupta acestora de a obtine influenta la nivel politic.



Modelul “adversial” este cel de al patrulea model in care se afirma o clara separare a politicienilor de functionarii publici, dar in acelasi timp si lupta acestora pentru putere.

Functionarii publici incearca sa obtina increderea politicienilor, iar politicienii sunt interesati de obtinerea unei functii stabile in cadrul administratiei.

Cel de al cincilea model este cel in care linia de demarcatie intre decidentul politic si administratie este incalcata de functionarii publici care produc modificari in cadrul sistemului datorita influentarii deciziei politice.







































CONCLUZII




1. Relatia dintre decizia politica si decizia administrativa, inseamna de fapt o relatie de subordonare a deciziei politice. Astfel, decizia administrativa constituie mecanismul prin care se executa decizia politica.

BIBLIOGRAFIE






“Decizii Manageriale” – Virginia Maracine, Editura Economica, Bucuresti 1998.




“Managment” – Ovidiu Nicolescu, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1992.




“Politica-administratie publica – suport de curs” – Mihaela Carausan, Bucuresti 2006 biblioteca S.N.S.P.A., pag. 83


“Politica-administratie publica – suport de curs” – Mihaela Carausan, Bucuresti 2006 biblioteca S.N.S.P.A., pag. 84


“Politica-administratie publica – suport de curs” – Mihaela Carausan, Bucuresti 2006 biblioteca S.N.S.P.A., pag. 85


“Politica-administratie publica – suport de curs” – Mihaela Carausan, Bucuresti 2006 biblioteca S.N.S.P.A., pag. 86


“Politica-administratie publica – suport de curs” – Mihaela Carausan, Bucuresti 2006 biblioteca S.N.S.P.A., pag. 87


“Politica-administratie publica – suport de curs” – Mihaela Carausan, Bucuresti 2006 biblioteca S.N.S.P.A., pag. 91


“Politica-administratie publica – suport de curs” – Mihaela Carausan, Bucuresti 2006 biblioteca S.N.S.P.A., pag. 93


“Politica-administratie publica – suport de curs” – Mihaela Carausan, Bucuresti 2006 biblioteca S.N.S.P.A., pag. 126


conform DEX dihotomie= diviziune in doua parti a unui concept, fara ca acesta sa-si piarda intelesul initial

“Politica-administratie publica – suport de curs” – Mihaela Carausan, Bucuresti 2006 biblioteca S.N.S.P.A., pag. 128


“Politica-administratie publica – suport de curs” – Mihaela Carausan, Bucuresti 2006 biblioteca S.N.S.P.A., pag. 129


“Politica-administratie publica – suport de curs” – Mihaela Carausan, Bucuresti 2006 biblioteca S.N.S.P.A., pag 130





Document Info


Accesari: 4504
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )