Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza






SCHELETUL OSOS

biologie











ALTE DOCUMENTE

VITAMINE LIPOSOLUBILE
Migrarea pestilor in lacurile de ses - studiu de caz -
Microorganisme din aer
GENETICA
Enzimele proteolitice din sange
INGINERIA GENICA
CELULA VEGETALA
Cafeaua - de la arbore la ceasca
CRAPUL - NOTIUNI DE BIOLOGIE


SCHELETUL OSOS

Corpul omenesc se sprijina pe scheletul osos al carui ax central este coloana vertebrala.Una dintre prioritatile oaselor este capacitatea de vindecare a lor in urma unei fracturi , fara cicatrice. Oasele servesc ca punct de sprijin;si impreuna cu muschii care se insereaza pe oase armonizeaza miscarea.Forma si masa oaselor se adapteaza intocmai la sarcina de a suporta efectele presiunii la care sunt supuse.

STRUCTURA ELASTICA

Oasele servesc --- 1. elemente de insertie

2. parghii pentru muschi

SCHELETUL ---- protejeaza cele mai importante organe vitale

---- asigura transportul in organism al unor substante datatoare de viata ( globule rosii din maduva osoasa si substante minerale din depozitele osoase ).

Cea mai importanta functie a scheletului osos este aceea de structura solida pentru intregul corp.Articulatiile dintre oase asigura elasticitatea necesara locomotiei.

Oasele scheletului se impart in 2 mari categorii : a) SCHELETUL AXIAL

b) SCHELETUL APENDICULAR.

SCHELETUL AXIAL

 

Oasele acestei categorii formeaza scheletul central al corpului , compus din elemente de sustinere si protectie ale diverselor aparate , cutia craniana si coloana vertebrala precum si scheletul thoracic.

1.

SCHELETUL APENDICULAR

 

Cuprinde oasele membrelor (membrul toracic si membrul pelvin). Scheletul unui nou-nascut dispune de 350 de oase diferite , in timp ce adultul are in medie 206 oase. Numarul oaselor coloanei vertebrale poate fi variabil.

COMPLEXITATEA COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrala este sistemul suprafetelor cu curbura convexa si concave , care sustine corpul si absoarbe presiunean exercitata asupra ei.

Coloana vertebrala este formata din 35 de oase , numite vertebre. Cele mai mici dintre ele sunt cele 7 vertebre cevicale-si cele mai mobile din coloana.Sub ele se afla vertebrele toracale care raspund toracelui , si sunt in nr. de 12 , formand coloana toracala , cu functie de sustinere a celor 12 perechi de coaste.Vertebrele lombare raspund regiunii lombare , ele sunt in nr. de 5 , sunt cele mai mari oase ale coloanei pe care se sprijina greutatea corpului.

Sub acestea se afla 5 oase mai mici,care la nastere sunt nesudate, dar se sudeaza in jurul varstei de 25 de ani,formand osul sacru care consolideaza intr-un os compact intre cele 2 oase iliace si partea posterioara a centurii pelviene. In contiuarea sacrului se afla coccisul format din unirea celor 4 vertebre care se termina cu varf ; acesta nu are nici o functie.

ARHITECTURA COLOANEI VERTEBRALE

Partea centrala a vertebrei , corpul vertebral , este o for 222d34c matiune ovala aplatizata ; de aceasta se leaga , pe partea posterioara, arcurile vertebrale , care sunt inchise cu lamele vertebrale ,delimitand gaura vertebrala.

Prima vertebra cervicala , atlasul , sustine cutia craniana ; acesta are corp vertebral dar seamana mai degraba cu un inel.Cutia craniana este legata de coloana prin ligamente articulare si tendoane.A doua vertebra axisul ,se articuleaza prin proeminente osoase de baza atlasului.Aceasta face posibila rotirea gatului.

2.

Verterbrele sunt legate intre ele de ligamente puternice , muschi si suprafete articulare.Intre vertebre se afla formatiuni speciale numite discuri intervertebrale , care permit miscarea vertebrelor si maresc elesticitatea si rezistenta coloanei.Aceste discuri joaca rol si in aspectul coloanei vertebrale.Curburile coloanei iau nastere prin adaptarea discurilor cartilaginoase la vertebre si prin subtierea acestora in unele locuri pentru ca vertebrele san u se incalece , ci sa se aseze intr-un anume unghi una fata de cealalta.

COLOANA TORACALA

Coloana vertebrala este in legatura sau indirecta cu celelalte oase ale corpului.COASTELE se desprind de pe coloana vertebrala . Primele 7 perechi sunt "coaste adevarate" si se articuleaza de stern prin partile cartilaginoase numite cartilaje costale. Urmatoarele 5 perechi se numesc "coaste false" deoarece nu se leaga direct de stern ; primele 3 perechi , chiar daca nu ajung la stern se articuleaza cu unul din cartilajele costale.Ultimele doua coaste,flotante,nu se unesc cu sternul,ele se pierd in cartilajul din musculature peretelui abdominal.

Sternul protejeaza plamanii si inima ca un scut.Cele 12 perechi de coaste imprejmuiesc si protejeaza organele adapostite in cutia toracica.Fiecare se desprinde din cate o vertebra toracica.

CUTIA CRANIANA

Are 22 de oase care se unesc pentru a adaposti creierul si organele de simt.

Membranele fibroase alcatuiesc fontanelele care se intaresc cu timpul.Intre cele 6 fontanele,cea anterioara este mai mare si se afla la locul de intalnire dintre frontal si parietale.

Oasele fetei sunt in nr. de 14.Principalele sunt cele 2 jumatati ale maxilarului(maxilla) care sunt legate de toate oasele craniului,cu exceptia maxilarului inferior.Maxila intra in constitutia palatului osos, a cavitatii nazale , a partii superioare a cavitatii bucale, in care sunt implantati dintii superiori, se leaga de osul zigomatic.

Cel mai mare os al craniului si totodata unicul os prevazut cu articulatie mobila, care adaposteste dintii inferiori si are forma de potcoava este mandibula.Capetele mandibulei se leaga de osul temporal printr-o articulatie mobila. 3.

Sub mandibula se situeaza un os in forma de 'U' numit hioid. Acest os este singurul din corp care nu se leaga de alte oase.Este suspendat in muschi si se gaseste in stransa legatura cu limba,servind loc de aderenta pentru muschii limbii.

OASELE MEMBRELOR

MEMBRELE INFERIOARE se leaga de celelalte parti ale corpului printr-un aparat osos , centura pelviana.Acest sistemeste format din 2 oase coxale,articulate cu osul sacru.

Centura pelviana : -- sustine cea mai mare parte a greutatii corpului

asigura pozitia bipeda

n     joaca cel mai important rol in schimbarea pozitiei

Cel mai mare os al corpului este femurul.De asemenea acest os este cel mai puternic sic el mai greu.

Principalul os al gambei este tibia dispusa in plan medial. Celalalt os al gambei este fibula,dispusa in plan lateral,pe acest os inserandu-se muschii.Oasele gambei se termina cu maleola interna in cazul tibiei,si cu maleola externa in cazul fibulei.

Picioarele opun rezistenta presiunilor uriase la care sunt supuse ; sarcina lor principala este echilibrarea diferitelor forte in vederea pastrarii echilibrului corpului.

Articulatia gleznei are cu un os mai putin decat articulatia mainii , dar cele 7 oase tarsiene contrar oaselor carpiene,sunt asezate in asa fel incat sa opuna o rezistenta eficienta presiunii la care sunt supuse.Stand in picioare toata greutatea se sprijina pe un singur os numit Talus de unde se repartizeaza uniform.Jumatate din greutate este sustinuta de Calcaneu,iar cealalta jumatate de celelalte 5 tarsiene.

Apoi 5 oase fiecare cu 3 falange numai degatul mare,Haluce,are decat 2.Aceste oase permit desprinderea de pe pamant in timpul mersului si a plecarii.

MEMBRELE SUPERIOARE

Bratul are un singur os numit Humerus.Asemenea femurului, humerusul se termina cu un cap neted si rotunjit care se articuleaza in cavitatea scapulara.

Cealalta extremitate humerala se leaga de cele 2 oase ale antebratului,Radius si Ulna.

Elasticitatea mainii incepe cu incheietura acesteia,Carpul,formand 8 oase dispuse pe 2 randuri. Metacarpienele se aseamana ca forma, se deosebesc prin lungime.Oasele care formeaza degetele se numesc falange=14,fiecare deget are 3 numai degetul mare(police) 2.

GENUNCHIUL

Genunchiul echilibreaza presiunile care-l apasa in timpul miscarii. Genunchiul are articulatia cea mai complicata din scheletul osos sic el mai intelligent construita si de aceea ,probabil cea mai expusa traumelor.Stabilitatea este asigurata de 4 ligamente care leaga oasele articulatiei de 13 muschi apartinatori.Cele2 meniscuri in forma de semiluna dintre femur si tibie au rolul de a pune in concordanta suprafetele articulate si de a asigura alunecarea oaselor in timpul miscarii fara sa se frece;se vindeca greu.

Fractura genunchiului reprezinta cosmarul sportivilor.In general,necesita interventie chirurgicala,deoarece meniscul traumatizat se erodeaza repede si provoaca o inflamatie articulara cronica.

REGENERAREA OASELOR

Dupa o fractura oasele se sudeaza , se vindeca cu ajutorul osului viu.Factorul important al regenerarii oaselor este substanta,o proteina modelatoare de oase,morfogena,care obliga fibroblastii=cellule osoase ce apar ca cicatrizant pe linia fracturii in vindecare,sa se comporte iar ca generatorii de cartilaj(condroblastii).Cartilajul astfel creat primeste duritatea osului cu ajutorul substantelor minerale.

 

5.

TMK

 

 

KINETOPROFILAXIA

DEF: este miscarea facuta de persoane sanatoase pentru suplete, forta, rezistenta.

Este de 3 feluri :

1.    primara : previne imbolnavirile si cuprinde gimnastica de inviorare, aerobic, jogging, plimbari.

2.    secundara : previne complicatiile imbolnavirilor

3.    tertiara : previne aparitia sechelelor.

PARTICULARITATILE K.

Naturala : foloseste miscarea

Complexa : ptr ca asociaza mai multe elemente

Specifica : ptr fiecare caz in parte

Patogenica : se adreseaza numai anumitor tipuri de simptome

Functionala : ptr ca incearca se redea functiile normale

Activa

 

 

OBIECTIVELE K.

 

Urmareste : - restabilirea alinierii corecte a corpului omenesc. - redobandirea amplitudinii de miscare in articulatii. - corectia maselor musculare dpdv al dezvoltarii fortei, tonusului si rezistentei. - recuperarea echilibrului si coordonarii. - reeducarea sensibilitatii. - corectarea deficitului respirator. - redobandirea capacitatii de efort. - formarea capacitatii de relaxare.

 

PRINCIPII GEN. IN APLICAREA TRATAMENTULUI

 

 

Este necesara colaborarea cu pacientul si castigarea increderii acestuia; ptr asta se va face:

  stabilirea precoce a tratamentului

  progresivitatea sau dozarea efortului : se va face gradarea efortului de la usor la greu si de la simplu la complex. Bolnavii vor fi permanent urmariti si se va incerca evitarea monotoniei.

  Individualizarea tratamentului : se vor respecta particularitatile legate de varsta , sex, vechimea bolii si starea generala.

  Sustinerea psihologica a pacientului

 

  Asocierea cu inteligenta

 

  Principiul motivatiei.

 

 

BAZELE ANATOMO-FUNCTIONALE ALE MISCARII

 

PLANURILE ANATOMICE : sunt suprafete care sectioneaza imaginar corpul sub o anumita incidenta. In raport cu pozitia anatomica se descriu :

1.   planul frontal - paralel cu fruntea; imparte corpul in partea anterioara si posterioara

2.   planul sagital - partea stanga si dreapta

3.   planul transversal - paralel cu solul; superioara si inferioara.

La intersectia celor 3 se afla CG al corpului.

Din punct de vedere biomecanic miscarile se produc astfel :

  in plan sagital si ax frontal: flexia si extensia

  in plan frontal si ax sagital: adductia si abductia

  in plan transversal si ax vertical: rotatia inerna si externa.

Muschii agonisti: muschii care initiaza si produc miscarea si care reprezinta motorul principal.

Muschii antagonisti : muschi care se opun miscarii agonistilor cu rol de frana musculara.

Muschii sinergici : sunt muschii prin a caror contractie creste actiunea agonistilor.

Muschi fixatori : care fixeaza actiunea agonistilor, antagonistilor si sinergicilor.

  Muschii pot lucra cu sau fara producerea miscarii realizand:

1.    contractii izotonice : se realizeaza cand muschiul deplaseaza segmentul. Se realizeaza cu scurtarea sau alungirea muschiului.

2.    contractii izometrice: rezulta din scurtarea fibrelor contractile, fara scurtarea sau alungirea muschiului, creste numai tensiunea in muschi.

3.    contractile auxotonice: sunt combinatii ale primelor 2 in care avem raport de dimensiune si modificari de tonus.

  Sub raport structural muschii se impart in muschi fazici si tonici:

1.   muschii fazici : sunt superficiali, au tendoane lungi, sunt formati din fibre albe sarace in mioglobina si se contracteaza rapid dar obosesc usor; acumuleaza rapid acid lactic si intervin in motricitatea fina.

2.   muschii tonici : au tendoane late, sunt formati din fibre rosii bogate in mioglobina si se contracta lent. Acesti muschi sunt muschi motori inervati de motoneuroni.

Miscarile reprezinta reactii de raspuns fata de stimuli externi. Derularea miscarilor este armonioasa. Miscarea reflexa este realizata prin contractie musculara involuntara care apare ca raspuns la un stimul sensorial adecvat.

Motricitatea reflexa se bazeaza pe arcul reflex care este organizat in sistem de bucla inchisa fiecare miscare fiind controlata de sistemul aferent de feed-back. Acest reflex elementar este format din :

-- receptorul specifc = coarnele anterioare ale maduvei spinarii

- calea aferenta senzitiv = dendritele neuronilor senzitivi din ganglionul spinal

- calea eferenta motorie= axonii motoneuronilor a si g fiind considerati centrii miscarii.

Receptorii - sunt formatiuni nervoase specializate prin recoltarea unor stimuli. Avem 2 categorii de receptori: a) propioreceptori b) exteroreceptori.

REFLEXUL MIOTATIC SAU STRECH REFLEXUL

 

 

Acesta este reflexul fusului muscular pentru ca intinderea unui muschi excita fusul muscular ceea ce va declansa contractia unui muschi.

  Are 2 componente :

1.    STATICA

2.    DINAMICA

REFLEXUL MIOTATIC DINAMIC face ca motoneuronul sa comande contractia reflexa a muschiului intins care va ajunge la lungimea lui de repaus.

REFLEXUL MIOTATIC STATIC determina contractia musculara prin faptul ca muschiul este mentinut intr-o excesiva alungire.

REFLEXUL MIOTATIC NEGATIV apare cand muschiul este brusc scurtat din starea de alungire in care fusese adus.

REFLEXUL DE TENDON

La nivelul jonctiunii musculo-tendinoase se afla un receptor care se numeste organul Golgi care detecteaza orice schimbare in starea de tensiune a muschiului. Cresterea de tensiune musculara excita organul Golgi care transmite informatia la sistemul nervos catre motoneuronul a pe care il obliga sa intre in inhibitie. Acest organ Golgi are rolul de a mentine integritatea musculara reprezentatnd un mecanism protector impotriva ruperii sau smulgerii tendonului.

REFLEXUL FLEXOR

Un stimul senzitiv in special dureros la un membru determina reactia in flexie a membrului respectiv. Generalizand putem spune ca o excitatie exteroreceptiva determina un reflex de aparare care se realizeaza prin contractia unui grup muscular, simultan cu relaxarea muschiului antagonist de aceeasi parte si cu fenomene musculare inverse de partea opusa.

REFLEXE MOTORII

 

 

Fac parte din grupa reflexelor posturale si de locomotive ale omului. Avem reactia pozitiva de sprijin care este data de extensia membrului inferior cand se exercita o presiune pe talpa.

REFLEXE DE ECHILIBRARE

 

 

Sunt reactiile de balans care incearca sa mentina CG al corpului in interiorul suprafetei de sprijin.

Cerebelul functioneaza ca un centru motor cu retro-actiune, care modifica in mod permanent comenzile motorii cerebrale, in raport cu mesajele primite de la receptorii periferici.

 

Formatiunea reticulara este plasata in trunchiul cerebral si are un rol determinant in reglarea tonusului muscular prin sistemul activator si inhibator. Hipotalamusul si rinencefalul intervin de asemenea in reglarea tonusului muscular.

EXERCITIUL FIZIC

 

 

DEF : este activitatea statica sau dinamica incadrata intr-una dintre formele de exercitare curenta. Este un important factor morfogenetic, mai ales pentru aparatul locomotor.

  Ex. fizic este de 2 feluri : static si dinamic.

 

Pozitiile sunt asigurate de contractii musculare statice care fixeaza trunchiul si segmentele.

Pozitia culcat : pozitia CG este la nivelul medio-toracic, verticala G cade in interiorul bazei de sustinere, unghiul de stabilitate este mare, echilibrul se face usor. Aceasta pozitie in gimnastica, nu este o pozitie de repaus; repausul apare numai cand musculatura se relaxeaza.

Pozitia stand : este pozitia ortostatica, bipeda si plantigrada. Conditiile minime pentru a se pastra sprijinul biped sunt: sa se pastreze o atitudine functionala a membrelor inferioare paralizate, sa se pastreze capacitatea functionala a cel putin unui triceps-sural (gambier), sa se pastreze capacitatea functionala a unora dintre muschii abdominali si ai spatelui.

Pozitia stand pe un picior : se numeste sprijin uniped, monopodal. CG este la nivelul vertebrei L1, L2, unghiul de stabilitate este mic, iar mentinerea echilibrului se face cu ajutorul reflexelor posturale.

Pozitia pe genunchi : axa lunga a corpului cade perpendicular pe sol, dar genunchii sunt indoiti iar sprijinul se face pe genunchi si pe fata dorsala a picioarelor extinse. Baza de sustinere este mare, de forma unui paralelogram. Pozitia CG coboara la vertebrele L3, L4, stabilitatea este relativ mare si echilibrul se pastreaza cu usurinta.

Pozitia ghemuit: corpul cu soldurile, genunchii si gleznele flectate se sprijina pe plante sau pe varfuri. CG coboara la L5. Baza de sustinere este relative mica. Mentinerea echilibrului este relativ dificila . Inclinarea trunchiului in fata duce la usurarea mentinerii echilibrului.

Pozitia sezand : corpul se sprijina prin tuberozitatile ischiatice si picioarele pe sol; baza de sustinere este mare. Pozitia CG este la nivelul vertebrei L5 cu proiectie posterioara. Baza de sustinere este mare, echilibrul se mentine usor. Aplecarea inainte usureaza mentinerea echilibrului.

Pozitia atarnat : corpul este atarnat cu ajutorul membrelor superioare cu punct de sprijin oarecare. Nivelul la care se face prinderea obiectului este deasupra liniei biaeromiale. Mainile prind obiectul de sprijin- membrele inferioare, trunchiul si membrele superioare sunt extinse. Baza de sustinere este suprafata palmara a mainilor. Pozitia CG este la vertebra dorsal 12 sau lombar 1, mentinerea echilibrului nu este dificila deoarece verticala G cade in sens invers fata de baza de sustinere.

Pozitia sprijinit: corpul este sprijinit prin membrele superioare de un punct de sprijin oarecare ; baza de sustinere este suprafetele palmare ale mainilor. Pozitia CG este la vertebrele L1 L2. mentinerea echilibrului se face fara dificultate; proiectia CG cade invers fata de baza de sustinere. Receptorii palmariau un rol important, aceasta pozitie reprezinta o forma de echilibru stabil.

Pozitia de sprijin culcat: axa lunga a corpului este inclinata fata de sol; sprijinul se face prin membrele superioare si inferioare. Baza de sustinere este foarte mare. CG este foarte apropiat de sol.

Exercitiile dinamice : au si ele caracter corectiv. Se realizeaza in gimnastica medicala sub forma de miscari active cu rezistenta. Se pot sistematiza astfel:

1.    ex. active de cap, gat, trunchi, menbre superioare si inferioare, executate liber sau cu ingreunare.

2.    ex de respiratie cu caracter corectiv: se introduc la sfarsitul incalzirii si in partea fundamentala a lectiei dupa exercitiile corective mai grele.

3.    ex aplicative cu caracter corectiv : mers, tarare, echilibru, suspensiuni, redresari

4.    ex de redresare, pasive, pasivo-active sau active

5.    ex de relaxare a grupelor musculare contractate sau scurtate.

STRUCTURA EX FIZIC TERAPEUTIC

1.   Pozitia de start: este importanta, ea asigura succesul in actul recuperator. Trebuie sa fie stabila; sa aiba suprafata de sustinere cat mai mare; CG sa fie situate cat mai jos; greutatea corpului sa fie suportata de un nr mare de articulatii. Pentru contractii izometrice se aleg pozitii care incarca articulatiile corpului prin greutatea acestuia, iar pentru contractii izotonice se aleg pozitii care lasa articulatiile libere.

2.   Executia miscarii : este influentata de nr articulatiilor care intra in schema de miscare, de lungimea bratului parghiei si de modificarile tonusului muscular pe care le induce reflex de miscarea respectiva.

 

3.   Mentinerea pozitiei obtinute : se realizeaza prin contractie izometrica a grupelor musculare care actioneaza impotriva gravitatiei sau a unei rezistente opuse miscarii.

 

4.   Revenirea in pozitia de start : se face invers, prin contractia excentrica a agonistilor, concentrica a antagonistilor si statice ale fixatorilor.

 

MODALITATI DE APLICARE A EXERCITIILOR

 

 

Se pot aplica in grup sau individual.

Exercitiile fizice active se realizeaza prin contractura musculara voluntara repatata cu sau fara deplasarea segmentelor articulare. Exercitiile repetate cu deplasarea segmentelor articulare devin exercitii dinamice iar fara deplasare devin statice.

Exercitiile fizice dinamice au la baza contractile izotonice in timpul carora lungimea fibrei musculare se modifica iar tensiunea musculara devine constanta. Intr-un exercitiu fizic dinamic alterneaza contractile dinamice cu cele statice.

Mobilizarea pasiva : are o importanta in recuperarea la nivel cerebral. Mobilizarea activa asistata numita si pasivo-activa este cea mai usoara, contractia izotonica realizata de pacient ajutat de forte externe : gravitatia, K, scripeti.

Este considerata dupa contractia izometrica al II-lea timp al recuperarii fortei musculare, dupa imobilizare in aparatul gipsat. Se mai indica efectul prin simpatie de influentare a tonicitatii membrului imobilizat.

Mobilizarea activa libera se numeste activa pura si este realizata exclusive de subiect fara interventii exterioare.

Mobilizarea activa cu rezistenta care se produce cu interventia unor forte externe cu valori mai mari sau mai mici decat forta mobilizatoare.

Grupele musculare agoniste care actioneaza impotriva unor forte externe depun un efort de invingere sau de cedare. Cand agonistii inving rezistenta externa miscarea este concentrica si se executa la comanda trage. Prin repetare, miscarile concentrice produc hipertrofie musculara, duc la cresterea fortei, iar la nivel articular creste stabilitatea.Cand agonistii sunt invinsi de rezistenta externa miscarea este concentrica si se executa la comanda impinge sau rezista => muschii se alungesc treptat, agonistii se alungesc progresiv.

MIJLOACELE KINETOTERAPIEI

 

 

Kinetoterapia medicala utilizeaza in scop sano+genetic sau terapeutic, mijloace specifice, nespecifice si asocieri ale acestora.

Mijloace specifice : - mijlocul specific caracteristic este miscarea sub diversele ei forme: activa, pasiva care prin repetare devine exercitiu fizic.

1.    miscarea activa

- exercitii fizice simple

- exercitii fizice simple care pot fi facute de k, autorezistenta sau direct

- exercitii fizice cu rezistenta indirecta: scripeti, bicileta ergonomica etc

- exercitii fizice cu facilitarea miscarii prin: mecanoterapie, apa, folosirea gravitatiei utilizate.

2.    miscarea pasiva

 

  ex de mobilizare pasiva

  posturari sau pozitionari

  gimnastica Burger

  masajul sub diferite forme

Mijloace nespecifice : sunt reprezentate de agenti naturali si artificiali.

        Naturali : apa (hidro-termo-terapie), ape minerale in cura interna si externa, namoluri si soare.

        Artificiali : curentul electric, imobilizarea cu efect curativ, dieta.

Mijloacele specifice si nespecifice se asociaza in tratamente complexe de recuperare. Aceasta recuperare este somatica si functionala.

KINETOLOGIA

 

 

Este stiinta care se ocupa cu studiul miscarii organismelor vii si al structurilor care participa la aceste miscari.

Kinetologia este de trei feluri:

       Profilactica : previne starea de boala. Este de doua feluri; gradul I previne boala iar gradul II previne boala si aparitia coplicatilor intr-o boala cronica.

       de recuperare : care acopera si se ocupa de intreg domeniul deficitului functional din bolile cronice.

       Terapeutica : care utilizeaza ca metode miscarea, caldura, curentul electric, climatul, masajul si apa.

La inceputul secolului al XIX-lea Per Henrick Ling din Suedia studiaza intens exercitiile de gimnastica si ajunge la concluzia ca orice exercitiu trebuie sa aiba trei componente:

  Pozitia de pornire

  Actul dinamic propriu-zis

  Atitudinea impusa la sfarsitul miscarii.

d-l Ling a fost preocupat de contractia musulara cu si fara rezistenta de contractile excentrice si concentrice; si de musculatura agonista si antagonista.

Scoala Klapp avea ca scop indreptarea scoliozelor mergand pe principiul ca animalele nu fac scolioza. Se folosea Quadrupedia sau mersul pe patru labe.

IMOBILIZAREA

 

DEF: ESTE O TEHNICA ANACHIUETUCA CARE SE CARACTERIZEAZA PRIN MENTiNEREA MAI MULT SAU MAI PUTIN PRELUNGITA A CORPULUI IN INTREGIME SAU A UNEI PARTI A ACESTUIA IN NEMISCARE CU SAU FARA AJUTORUL UNOR APARATE SAU INSTALATII.

Dpdv al scopului imobilizarii exista:

        Imobilizare de punere in repaus

        Imobilizare de contentie : cand se pune aparat gipsat sau atela

        Imobilizare de corectie: se imobilizeaza doar posturile defectuoase care tin de muschi, ligamente, tendoane.

Reguli la imobilizare:

    Aparatul gipsat sa nu jeneze articulatia si sa nu produca leziuni ale tegumentelor

    sa nu permita jocul liber al segmentelor imobilizate

    segmentele sa fie pozitionate in timpul imobilizarii in pozitiile functionale

    contractii izometrice; miscari prin simpatie.

Dezavantajele imobilizarii :

    hipertrofii de inactvitate

    redori articulare

    tulburari ale circulatiei de intorcere

    tulburari trofice si escare

    creeaza disconfort fizic si psihic pacientului.

 

POSTURARI

 

 

 

DEF : REPREZINTA POZITII ALE INTRGULUI CORP SAU ALE UNOR PARTI ALE ACESTUIA IMPUSE SAU MENTINUTE VOLUNTAR PENTRU UN ANUMIT TIMP IN SCOP PROFILACTIC SAU TERAPEUTIC.

Efectele posturarilor : prin pastrarea indelungata a unei pozitii la nivelul partilor osoase care vin in contact cu suprafata de sprijin( calcaie, ischioane sau regiunea sacrala); pot aparea tulburari trofice, necroze si escare.

Posturarile au efect asupra aparatului locomotor si se realizeaza astfel:

  manual de catre k = impun cunoasterea si respectarea biomecanicii articulare. Este necesara fixarea segmentului sanatos pentru a evita actiunea compensatorie a acestuia. Inainte de posturare se face masaj decontracturant, tractiuni in ax si termoterapie pentru hiperemie si vasodilatatie. Forta trebuie sa fie crescatoare progresiv, durata sedintei sa nu dapaseasca 3-4 minute si sa se repete de 10-20 de ori pe zi in functie de reactiile pacientului si de conditia fizica a k.

  Autocorectiv: sunt atitudini impuse pacientului si adoptate voluntar de acesta pentru corectarea progresiva a limitarilor articulare. Solicita activitatea pacientului.

  Instrumental : care restabilesc mobilitatea articulara folosind greutati.

Efectele posturarilor:

1.    asupra aparatului cardio-vascular: antideclive=> care favorizeaza circulatia de intorcere venoasa, se foloseste impotriva elementelor de staza; pozitie decliva gravitationala care faciliteaza circulatia arteriala in capilare.

2.    asupra aparatului respirator : efect profilactic=> se previne instalarea unor afectiuni pulmonare prin ridicarea treptata a toracelui la cei imobilizati la pat sau pozitii de decubit lateral; posturare terapeutica de drenaj bronsic asociindu-se cu percutii toracice si masaj vibrator.

EVALUARI - BILANT MUSCULAR SI ARTICULAR

 

Cunoasterea gradului de miscare a unei articulatii sau a unui muschi este absolut necesara in stabilirea tratamentului si diagnosticului. Aceste bilanturi sunt analitice pentru ca studiaza fiecare articulatie, muschi si miscare in parte.

I.                  BILANTUL ARTICULAR

DEF : REPREZINTA MASURAREA AMPLITUDINII DE MISCARE IN ARTICULATII PE TOATE DIRECTIILE DE MISCARE.

Odata cu aceasta examinare putem observa miscari anormale ale articulatiei sau cresterea in volum a acesteia. Modalitatile de masurare a amplitudinii articulare poate fi de mai multe feluri :

  Subiectiv (din ochi)

  Cu ajutorul goniametrului

  Cu ajutorul radiografiilor.

II. BILANTUL MUSCULAR

DEF : REPREZINTA UN STIL AL TEHNICII DE EXAMEN MANUAL PENTRU EVALUAREA FORTEI FIECARUI MUSCHI SAU FIECAREI GRUPE MUSCULARE.

Bilantul muscular poate fi aplicat pacientilor care au avut traumatisme ale aparatului locomotor, pacientilor reumatici si celor care au avut interventii ortopedico-chirurgicale. Nu se aplica pacientilor neurologici, cu afectiuni cerebrale centrale.

Scopul bilantului muscular

Ajuta la elaborarea diagnosticului functional complet; sta la baza programului de recuperare; determina tipul unor interventii chirurgicale. In Romania se utilizeaza scara cu 6 trepte pentru masurarea fortei musculare:

1.    forta 5, normala : muschiul poate executa miscarea pe toata amplitudinea contra unei rezistente exterioare.

2.    forta 4, buna : reprezinta capacitatea muschiului de a deplasa antigravitational complet segmentul contra unei rezistente medii.

3.    forta 3, acceptabila: este forta.fara alta contra-rezistenta. Indica minima capacitate functionala.

4.    forta 2, mediocara: permite muschiului sa mobilizeze segmentul dar fara "g".

5.    forta 1: forta nu este capapbila sa mobilizeze sgm, exista contractie musculara.

6.    forta 0: muschiul nu realizeaza nici un fel de contractie


Document Info


Accesari: 14688
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )