Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































"Tehnologia" propagarii impulsului neuronal

biologie












ALTE DOCUMENTE

Organele genitale feminine
ORGANITE (CONSTITUENTI) CELULARI/E DELIMITATE/TI DE O MEMBRANA DUBLA
Tesuturi de animale
Clasificarea caspazelor
ANATOMIA DEZVOLTARII
CIUPERCI MICROSCOPICE
MORFOLOGIA SI BIOLOGIA BACTERIILOR. FORME DE EXISTENTA ALE BACTERIILOR IN NATURA. MORFOLOGIA SI BIOLOGIA CELULEI VEGETATIVE.
HISTOLOGIE GENERALA - LUCRARI PRACTICE
SENSIBILITATEA LUMII VEGETALE ESTE O REALITATE?
Plasmidele

"Tehnologia" propagarii impulsului neuronal

In acord cu analogia propusa la inceput, cercetarile de citologie neuronala si-au propus ca scop punerea la punct a "tehnologiei" in acord cu care actiunea agentilor stimulatori din mediu, inclusive semni 434f59e ficatia acestora - ca sunete ale melodiei -    ajung a se inscrise ca atare in activitatea metabolica a celulei nervoase. In acest sens trebuie subliniat ca, spre deosebire de celelalte celule din organism, celulei nervoase ii revine nu numai functia de generare de impulsuri - cauzata de actiunea agentului stimulator asupra receptorului, ci si pe aceea de a-l transmite mesaje altor celule sau retele de celule: o transmitere care se face nu oricum, ci in raport cu insemnatatea informationala a agentului stimulator.



Acest fapt a fost pus in evidenta deja de Secenov la sfarsitul secolului al XIX-lea, cand a procedat la stimularea (fizuica, chimica sau electrica) a nervului broastei. Rezultatul a constat din contractia invariabila a muschiului. Adica, stimularea nervului in acest preparat va genera excitantia necesara contractiei muschiului. Si astfel debuteaza elaborarea miscarii, a actiunii psihice de reflectare, in ale carei "forme" sau structuri informatia (tot mai procesata) isi are locul sau distinct, in acord cu care la inceput muschiul se contracta sau nu, pe urma o putea face doar cu o anume intensitate, pe intindere temporala determinata etc.

Inceputul a fost facut in prima jumatate a secolului al XIX-lea de Du Bois-Reymond. Acesta a aratat ca fibra nervoasa din preparatul neuromuscular ajunge sa excite muschiul gratie curentului electric generat de agentul stimulator extern. In acord cu explicatia lui de atunci, impulsul care se transmite prin nervi si care duce la contractarea muschiului este un fenomen electric cu nimic diferite de cel fizic din conductori. De aceea, o perioada destul de lunga dupa aceea s-a si crezut ca transmiterea impulsului prin nervi este similara celei de transmitere a curentului electric prin conductorii fizici. Fata de aceasta ipoteza foarte atractiva, la fel de repede au aparut si suspiciunile. Cu atat mai mult cu cat deja existau acumulate suficiente argumente care sa probeze ca transmiterea impulsului prin nervi este cu ceva mai mult decat un simplu proces fizic, cu atat mai mult decat cel care are loc la trasmiterea curentului electric prin conductorii fizici.

Nu cu mult dupa demonstratia lui Du Bois-Reymond, un alt fiziolog renumit cu numele de Helmholtz a reusit exceptionala performanta experimentala de a fi masurat viteza de transmitere a impulsului prin nervi. pe care a incercat sa-l compare cu viteza transmiterii curentului prin conductorii metalici. Desi descoperirea lui a fost un eveniment decisiv pentru explicarea naturii impulsului din celulele nervoase, la acea vreme descoperirea lui a trecut neobservata; de fapt, a trecut ca un eveniment incredibil. Si-au adus aminte de ea doar ulterior, cand in domeniu s-a mai facut un nou pas in cunoasterea mecanismului de trasmitere a impulsului prin nervi. Acest fapt a fost realizat de Adrian, care a demonstrat ca, independent de marimea de intensitate a agentului stimulator, la nivelul nervului se genereaza un impuls de marime constanta; deci intensitatea impulsului transmis prin nervi nu se va intesifica la cresterea in intensitate a agentului stimulator. Aceasta inseamna ca intensitatea potentialului electric care evolueaza la nivelul circuitului neuronal este independenta de intensitatea agentului stimulator ce a cauzat din exterior impulsul. Fenomenul a fost interpretat ca fiind expresia functionarii legice a activitatii bioelectrice celulare nervoase, care functionare se face ascultand de principiul formulat de "totul sau nimic". Mai mult, odata impulsul generat, desi agentul stimulator este intre timp retras, aceasta nu face ca propagarea impulsului de-a lungul circuitelor neuronale sa inceteze. Impulsul evolueaza cu intensitate si amplitudine constanta pe traseul axonal; adica, impulsul generat nu asculta si nu urmeaza un proces de propagare decremental.

Trebuie mentionat ca tot atunci s-a mai demonstrat ca dupa transmiterea impulsului, dupa inregistrarea corenpunzatorului potential de actiune, nervul intra intr-o stare de inexcitabilitate totala, numita perioada refractara absoluta. Este o faza ce urmeaza altora perioade relative de transmitere, delimitate de praguri. Iar aceste perioade refractare sunt considerate ca fiind de natura metabolica, necesare restabilirii proprietatilor de excitabilitate ale celulei nervoase. Un fenomen care deja in cazul conductorilor fizici lipseste. Mai mult, din perspectiva biologica s-a apreciat ca generarea si transmiterea impulsurilor prin nervi, ca si aparitia perioadei refractare sunt rezultatul unui proces metabolic celular activ. La baza acestuia se afla procese biochimice complexe, care se produc in metabolismul interior al celulei nervoase la actiunea agentilor stimulatori externi sau interni. Ei indeplinesc aceasta functie generatoare de impulsuri si pe urma de transmitere si sustinere a acestei transmisii spre celelalte celule nervoase a impulsului nervos. Pe baza impulsurilor de acest fel, generate si propagate de lungul nervilor, al retelelor de nervi, agentul stimulator cauzator este progresiv decodificat si integrat senzorial, motor, visceral sau mental.

3.1. Caracteristici "tehnice" ale potentialului de actiune.

Odata cu generarea si transmiterea impulsului in celula neuronala se naste un potential de actiune. Scopul acesteia este de a asigura reflectrea, de a receptiona sau stoca o informatie, care la acest nivel se realizeaza prin producerea de procese metabolice intraneuronale si interneuronale complexe. Ele se transmit mereu intr-un singur sens, de la dendrite spre zona postsinaptica a axonului, de unde sunt preluate spre alte celule ale retelelor de neuroni. Totul se produce intr-o anumita ordine de succesiune. Astfel, cand potentialele stimulative de generare postsinaptice trec prin regiunea axonala a nervului alaturat cu o intensitate suficienta, atunci se creaza conditiile necesare pentru ca in respective celula sa se genereze un nou potential de actiune, cel definitoriu pentru proprietatea principala de conducere a celulei nervoase. Aceasta transmitere a impulsului de la o celula si cealalta celula este nedecrementala si se face de-a lungul intregului traseu de conducere intercelular.

Dar la nivel intercelular fenomenul de transmitere a impulsului nervos ramane unul optional. Adica acesta depinde de concursul a mai multi factori ce tin de actiunile facilitatorii sau inhibitorii colaterale, ca si de procesele biochimice intracelulare. Dar daca potentialul de actiune odata evocat ajunge la o anumita intensitate, transmiterea lui ulterioara devine obligatorie. Adica, pana cand impulsul nu ajunge la partea terminala a neuronului sau la regiunea presinaptica - de unde acesta functioneaza pe principiul "totul sau nimic", acesta actioneaza inca doar ca un proces gradual sau decremental. Transformarea acestuia intr-un propriu-zis potential de actiune, capabil sa strapunga partea presinaptica si sa treaca la nervul alaturat este ceva determinat de caracteristicile fibrelor preterminale. Fenomenul care se intampla aici la nivel presinaptic este analog cu cel de la nivelul platoului sau placii de jonctiune neuromusculara. Impulsul aici trebuie sa vina cu anumita intensitate, capabil sa declanseze necesarul potrential transmisibil la alta celula nervoasa. Acest potential presinaptic ajuns la o anume intensitate conduce la crearea unui alt potential postsinaptic in proximitatea dendritelor sau somei neuronilor,

Fig. 2 Celule nervoase si sensul de evolutie a impulsului nervos (cf. )

care prin consecintele sale asigura transmiterea impulsului in contunuare. Este conditia neuronala minima pentru transmiterea unei informatii, dar care prin efectele sala alaturate poate fi de natura excitatorie sau inhibitorie.

strabate celula - reprezentat de protential de actiune - este deci un fenomen metabolic natural propriu doar pentru celula nervoasa. Desi in esenta cu nimic diferita de celula neuronala, asemenea fenomenele impulsionale in celalte celule din organism lipsesc. Producerea acestora este o consecinta a unei complexe activitati membranale, de interventie a unor asa-zise pompe ionice sau a canalelor de scurgere ionice. Locul lor de actiune este la nivelul porilor membranei celulare presinaptice si al axonilor.

+), de potasiu (K+), de calciu (Ca++ ), diversele cloruri (Cl-) . de aici sunt capabili sa se incarce si sa se descarce bioelectric, un mecanism care va avea ca rezultat propagarea impulsului. Pentru acest fapt citologii considera ca orice trasnmitere de potential de actiune este un proces biochimic activ. Tot aici acesta este urmat de aparitia unui post-potential membranal diferit, unul care duce la hipopolarizarea membranei, unul anterior si necesare pentru ca



Fig. 3. Pompa ionica a a membranei celulare (cf. Alport)

membrana sa-si reia starea de activitate initiala (repaos). In aceasta faza ionii de potasiu (K+), care sunt in concentratie mai crescuta in interiorul celulei decat in afara, se "scurg" in afara. Rezultatul consta in repolarizarea membranei. Aceasta perioada afecteaza disponibilitatea neuronului de a genera pe loc un alt potential de actiune.

Fiecare por sau canal de penetrare a ionilor lucreaza selectiv, care daca se deschide, permite trecerea ionilor doar de un anumit fel. De aceea modificari metabolice la nivelul celulei au prin consecinta o perturbare a echilibrului ionic, cu modificari de o parte si de alta a polaritatii potentialului membranal, a polaritatii pozitive necesare in exterior, care este proprie situatiei initiale de reapos. In aceasta directie actioneaza si restul moleculelor albuminoide, avand rolul de a reface schimbarea de polaritate, sa preschimbe din nou in pozitiv polaritatea negativa din exteriorul celulei.

Trebuie subliniat aici faptul ca, mai sus invocata stare de repaos, urmata de transmitere membranala a impulsului, din punct de vedere biochimic la nivelul ansamblului celulei inseamna o stare metabolica activa. Rezultatul consta intr-un echilibru de polaritate mentinut constant in exterior si interior, pe care-l poate perturba doar aparitia unui nou impuls, cu putere de rupere a acestuia si de depolarizare a potentialului membranal. O schimbare cu efect asupra partilor axonale invecinate, cauzand acolo aceasi depolarizare. Prin repetarea procesului bionic in partile invecinate ale celulei se genereaza si se propaga impulsul nervos. Indata ce impulsul a traversat unitatea celulara, pompa reglatoare de sodiu inchide porul, iar celelalte pompe molecule albuminoide restabilesc tensiunea initiala proprie starii de echililubru initiale, de repaos comunicational dar de intensa activitate metabolica.

Viteza de transmitere a impulsului de la nivelul crengilor dendritei pana la axon variaza de la 1-100 Km/ora in functie de grosimea axonului. O viteza care, la randul ei, este dependenta de tipul de nerv in cauza, cu deosebire de grosimea si de imbracamintea mielinica a nervului. Aceasta imbracaminte mielinica ajunge sa asigure de penetrare rapida a impulsului, care adesea urmeaza o forma ondulatorie, in salturi.

In general, fibrele mai groase transmit mai repede decat cele subtiri; cele mielinizate mai repede decat cele nemielinizate. Conducerea impulsului in fibrele

Fig. 4. Teaca de mielina care imbraca axonul fribrei nervoase

nemielinizate ale mamiferelor de cca. 1m grosime se poate produce cu aproximativ 1m/s, in timp ce in fibrele mielinizate de cca. 20m in grosime viteza este de 120m/s. Un fenomen raspandit cu deosebire la animalele aflate pe treptele superioare ale filogenezei, unde obtinerea unei viteze superioare de transmitere a impulsului este decisiva pentru supravietuire si in final pentru producerea unor procese psihce. Pentru a sesiza insemnatatea proceselor metabolice celulare, a celor care asigura prin teaca de mielina o viteza superioara de transmitere a impulsului nervos neurologii aduc frecvent exemplul bolii cunoscute sub numele de "screloza in placi". Simtomele caracteristice pentru aceasta boala se manifesta prin tulburari senzorio-motorii de coordonare a miscarilor, care isi au punctul de plecare in degenerarea imbracamintei mielinice a nervilor, cu afectarea vitezei de transmitere a impulsului nervos, a comenzilor de coordonare.

= hiperpolarizare;




-         polaritatea se poate reduce = hipopolarizare;

-         polaritatea se poate aboli = depolarizare;

-         diferenta de polaritate se poate inversa. In aceasta situatie exteriorul celulei devine negativ in raport cu interiorul.

In cele mai multe tipuri de membrane, polarizarea se asociaza proprietatii electrolitice reglatoare a celulei, care actioneaza din interior, pentru a satisface mai multe functiuni indispensabile transmiterii impulsului. Pe baza lor devine posibila transmiterea impulsului la distante tot mai crescute.

Fig. 5. Evolutia potentialului de actiune in nervi

Producerea impulsului si transmiterea neuronala a acestuia presupune trei componente functionale distincte. La acestea se asociaza alte trei componente structurale neuronale. Potentialele generatoare postsinaptice sunt produse in dendritele proximale ale celulei nervoase sau in soma acestora. Potentialul de actiune este transmis prin axonii mielinizati sau nemielinizati ori prin colateralele lor. In final, potentialul de actiune produce un potential presinaptic distal, care tinde la a se asocia cu eliberarea substantei trasmitatoare chimice de la capetele terminale ale dendritelor distale alaturate. Eliberarea difuza a acestui produs chimic prin crapaturile sau fantele sinaptice produce potentiale de generare postsinaptice si trans-sinaptice.

3.3. Potentialul de generare

Potentialul care se initiaza intr-o anume zona a neuronului se numeste potential generator de receptor. Acest potential de generare este gradual, permintand conducerea decrementala a impulsului electric. Intensitatea de propagare a potentialului de generare este in functie de marimea de intensitate a agentului stimulator aplicat. Dupa Eccles (cf. Altman) potentialul de generare are la baza doua tipuri de procese: hipopolarizarea si hiperpolarizarea.

La nivelul celulei hipopolizarea sau polarizarea partiala caracteristica potentialului de generare inseamna o reducere a potentialului de repaus initial. Efectele unei asemenea hipopolarizari sunt considerate ca fiind excitatorii si facilitatorie pentru alte depolarizari sau inversari de polarizare ce se produc in fibrele invecinate. Pe de alta parte, hiperpolarizarea cauzeaza cresterea polaritatii normale a membranei, un eveniment considerat ca avand un efect inhibitor asupra conducerii impulsului din celulele invecinate.

Aceste potentiale de generare pot fi inregistrate la nivel dendritic si la nivelul somei neuronului, fiind decrementale ca natura. Ele nu ajung sa strabata axonul, cu exceptia situatiei cand tensiunea membranala trece de un anume prag. Cand sunt indeplinite aceste conditii si depolarizarea axonului atinge o anumita intensitate, atunci are loc generarea unui spike, a unei descarcari propriu-zise de potential. In mod obisnuit sunt necesare acumularea spatiala si temporala a mai multe potentiale de generare pentru a da nastere unui potential de actiune.

    3.4. Transmiterea sinaptica a semnalelor

    Odata cu generarea si transmitere impulsurilor din nervi are loc "incrustarea" necesara a informatiilor continute in agentii stimulatori, organizarea acestei activitati in raport cu semnificatia acestora. Acest lucru se intampla pe cale sinaptica. Descarcarea sau "atacul" unui neuron asupra altuia are loc atunci cand numeroasele impulsuri ajunse in partea sinaptica a celulei depasesc un anume prag. Deci, "atacul" de transmitere consta dintr-o descarcare rapida, dupa care, pentru un interval de cateva milisecunde, neuronul intra intr-o stare de inactivitate totala. In acest timp la nivelul sinapsei marimea potentialului se pastreaza constanta. O va putea modifica doar sumarea unor "atacuri" repetate, capabile sa bata nivelul necesar. Atunci prin sinapsa impulsul creat va trece dupa legea totul sau nimic. Odata pornit, impulsul strabate intregul axon, catre numeroasele sale ramificatii.

Fig. 6. Transmiterea neurochimica interneuronala a impulsului (Cf. alport).

    Trebuie subliniat ca neuronii intre ei nu se interating la nivel sinaptic. Intre respetivele parti neuronale exista insa create unele fante sau crapaturi, niste nise, pe unde semnalul neuronal trebuie sa patrunda la alt neuron. Desi in unele parti ale sistemului nervos central activitatea bioelectrica a unui neuron poate impulsiona nemijlocit activitatea altui neuron, in marea majoritatea cazurilor transmiterea semnalului impulsului prin nervi se realizeaza prin neurotrasnmitatori. Impulsul care a traversat axonul celulei nervoase, cand ajunge la unul din capetele sale axonice, determina la nivelul vezicilor sinaptice de acolo o intensa activitate secretorie. Aceste mici vezici reprezinta agregate butoniere de secretie de forma nedefinita, de unde sunt eliminati neurotrasnmitatori, substante care asigura transmiterea sau trecerea impulsului la neuronul invecinat.



acea putere de a patrunde prin fantele capetelor sinaptice, prin care se leaga de molecula neuroreceptoare aflata in continuare. Molecula neurotransmitatoare secretata si cea receptiva din fanta se potrivesc una in cealalta precum cheia intr-o broasca sau surubul in piulita. Corespunzator, la nivelul celulei receptive va rezulta o modificare a capacitatii de penetrare a impulsului ("deschidere a broastei"). Cand moleculele neuroreceptive sunt atacate de neurotrasmitatori efectele sunt stimulative, acestea fie marind procesul biochimic de depolarizare, fie franandu-l pe aceasta. In cadrul retelei neuronale din care face parte orice entitate celula nervoasa, aceasta poate sa beneficieze de "atacurile" impulsionale de la mii de sinapse invecinate. Efectele secretoare ale neurotrasmitatorilor vor transmite impulsul, care pot fi stimulative sau franatoare. In funtie de natura semnalului pot sa intre in functiune alti axoni din reteaua neuronala, cu alte efecte neurosecretorii la nivelul vezicilor. Diferentele se fac in functie de cum unele din aceste descarcari devin suficient de puternice ca sa indeplineasca conditia producerii unui proces de depolarizare in noua forma. De aici rezulta diferentele de semnal, pentru ca neuronul ramane pe mai departe sa functioneze dupa principiul "totul sau nimic".

    Daca neurotrasnmitatorul a apucat sa elimine si a strapuns fanta sinaptica de la capatul celulei, efectul acestuia trebuie sa fie cat se poate de rapid, altfel actiunea reglatoare devine imposibila. Scurtimea temporala a efectului poate fi asigurata pe doua cai. Prima este aceea a unei disponibilitati aproape concomitente de reprimire la nivel sinaptic a produselor chimice de neurosecretie. La nivelul capetelor neuronale are loc a propriu-zisa sugere indarat a trasnmitatorilor neuronali anterior secretati. Reprimirea suspenda actiunea neurotrasnmitatorului si protejeaza vezicile de la capetele axonale de a mai produce din nou materie trasnmitatoare. Efectele celorlalti neurotrasnmitatori se suspenda printr-un asa-zis proces de demontare, realizat enzimatic la nivelul membranei postsinaptice, care au acest rol de inactivare a produselor neurosecretoare.

Datele de mai sus probeaza ca transmiterea unui semnal prin jonctiunea sinaptica este un proces complex biochimic neurohormonal in care sunt implicate cel putin doua sau mai multe retele de neuroni. Iar fenomenul departe de a se reduce doar la un simplu mecanism fizic de depolarizare electrica membranala. Dimpotriva, ca proces biochimic acesta prin origine se aseamana cu ceeea ce se intampla in cazul transmiterii impulsului comenzii neromusculare (din placa neuromusculara). Cu deosebirea doar ca, de asta data impulsul se transmite nu la celula musculara, ci la alti neuroni invecinati din retea. Respectivii neurotransmitatori secretati si scursi prin fantele butonilor afecteaza regiunea postsinaptica a celorlalte celule neuronale, de unde proximal dendritele si axonii receptioneaza semnalul de comunicat.

    3.5. Neurotrasnmitatorii si receptia

In literatura de specialitate au fost deja indentificati peste 60 de transmitatori biochimici si ca se asteapta ca cercetatorii sa mai descopere si alte substante transmitatoare de acest fel. Un neurotrasnmitator se poate lega la mai multe molecule receptoare, cauzand in acest fel diverse efecte specifice. Exista, de exemplu, transmitatori care sunt stimulenti pe anumite parti ale sistemului nervos si actioneaza franator si ocluzant in alte parti ale acestuia. Diferentele rezulta din faptul ca se adreseaza unor molecule receptoare diferite. Asfel:

Aceticolina este un neurotrasnmitator pentru sinapsele din cele mai diferite parti ale corpului. In general actiunea sa este stimulativa, dar dependent de celula receptoare, poate actiona si franator. Actiunea sa reglatoare principala a fost identificata in hipocamp, unde indeplineste o functie importata in activitatea psihica de memorare. Degenerarea mecanismelor citologice de secretare a neurotrasnmitatorului aceticolinic a fost raportata la o serie de boli psihice, cum ar fi boala lui Altzheimer, ca si la diferite alte afectiuni de memorare si de functii cognitive. Cu cat productivitatea de acesticolina este mai scazuta, cu atat simtomele bolii lui Altzheimer sunt mai pronuntate.

Contractia musculara, functia pacii de comanda este dependeta de secretia de aceticolina. Aceste efecte sunt diminuate sub influenta drogurilor, a unor substante toxice (folosite la distrugerea insectelor din agricultura, unele gaze de lupta.), care franeaza sau anuleaza actiunea contractiva a aceticolinei. Comportamental acesta se manifesta printr-o simtomatica amorteala si chiar paralizie musculara; dupa cum indepartarea acelor substante franatoare reface indata functia contractiva si neurotrasmitatoare a acesticolinei, cu toate consecintele sale comporta-mentale.

Un alt neurotrasmitator important este noradrenalina, actiunea sa stimulatoare se exercita cu deosebire de la nivelul trunchiului cerebral. Droguri cum sunt cocaina si amfetaminele actioneaza prin reducerea secretiei de noradrenalina. Din cauza aceasta rezulta efecte de incetinire a transmiterii neuronale la nivel postsinaptic, unde impulsurile ajung mai tarziu sau de a nu se mai putea transmite mai departe, cu producerea unor stari cu substantialitate subiectiva cuocute ca proprii drogurilor.. Opus actiunii acestora este litiul, care accelereaza reprimirea noradrenalinei, prin aceasta cauzand starea psihica de depresie. Orice substanta farmacologica cu putere de a afecta sinteza noradrenalitica cerebrala are capacitatea de a ameliora sau tulbura buna dispozitie subiectiva a subiectului.

Alti neurotrasnmitatori importanti sunt gama-amino-acizii. Acestia sunt neurotrasnmitatori prin definitie cu efecte franatoare pentru transmiterea impulsului. Substanta denumita picrotoxina    actioneaza in acest fel asupra activitati neurosecretorii a gama-aminoacizilor, cauzand reactii simtomatice de tremuraturi. Actiunea farmacopeica a unor medicamente asupra sintezei de gama-aminoacizi are in vedere obtinerea calmarii subiectilor. Unele droguri sustinatoare a timiei si a bunei dispozitii cum sunt clopromazina sau LSD-ul isi exercita efectele prin blocarea sintezei unor neurotrasnmitatori. De exemplu pentru tratarea schizofreniei frecvent este folosita clopromazina, care blocheaza secretia dopaminei, un neurotrasnmitator cu efecte franatoare pentru trasnmiterea rapida a impulsului. Astfel, prea multa dopamina la nvelul sinapselor poate cauza simtome de schizofrenie, pe cand prea putina dopamina conduce spre un alt simtom bine definit al bolii lui Parkinson. LSD-ul are o structura asemanatoare sertoninei, care favorizeaza ca sa-si ercite efectele dereglante asupra neuroceptorilor. S-a demonstrat in acest sens ca acumularea de LSD la nivelul unor celule ale creierului    - unde reproducand actiunea serotoninei, creaza stari de supraexcitabilitate.

Un alt neurotransmitator este glutanatul. Este un neurotrasnmitator ce actioneaza la nivelul sistemului nervos central, la nivelul formatiunilor paleocefalice ale creierului. Se apreciaza ca efectele sale sa concretizeaza prin capacitatea de ameliorare a amintirilor, a performantelor de invatare.













Document Info


Accesari: 21960
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )