Costul surselor de finantare pe trmen scurt

COSTUL SURSELOR DE FINANTARE PE TRMEN SCURT

1. FUNDAMENTAREA COSTULUI CREDITELOR

In cadrul gestiunii ciclului de exploatare, costul creditelor reprezinta un criteriu important in procesul de selectare a tipului de credite pe termen scurt. Optimizarea costului procurarii capitalurilor circulante si negocierea diferitelor surse de provenienta a lor sunt decizii financiare fundamentale pentru strategia si tactica intreprinderii.

Se face distinctie intre costul aplicabil la creditele solicitate si costul lor real. Costul aplicabil, desi complex si destul de incarcat cu elemente de remunerare a capitalului avansat si a riscului asumat, este totusi mai mic decat costul real al creditelor. Ca urmare a tehnicii de calcul al dobanzilor (privind dobanda proportionala, ziua de operare, numarul zilelor dintr-un an), creditele au intotdeauna un cost real mai mare decat cel explicit (aplicabil).

Costul aplicabil este determinat de doi factori: rata dobanzii si comisioanele aferente. La randul ei, rata dobanzii este formata din:

rata dobanzii de referinta, care poate fi rata oficiala a scontului (rata aplicata de BNR la creditele acordate bancilor comerciale din tara); rata dobanzii aplicata de primele banci comerciale romane catre cei mai importanti clienti ai lor (PRIME RATE) sau poate fi o rata interbancara la creditele reciproce dintre banci (BIBOR = Bucharest Interbank Operating Rate);

majorarea ratei de referinta pentru compensarea riscului implicat de tipul de credit: creditele de trezorerie prezinta un risc mai mare de nerambursare decat creditele de scont. In caz de insolvabilitate a debitorilor din credite de scont, acestia pot fi urmariti si pe calea judecatoreasca a dreptului cambial. Ca urmare, majorarea specifica creditelor de trezorerie poate ajunge pana la 1,5 puncte, in timp ce la creditele de scont majorarea poate fi pana la 0,5 puncte;

majorarea ratei de referinta pentru compensarea riscului de intreprindere, in functie de marimea patrimoniului si de bonitatea acesteia. In raport cu marimea patrimoniului se presupune o clasificare de risc a intreprinderilor dupa cifra de afaceri realizata de acestea:

A.     pentru intreprinderi cu cifra de afaceri mai mare de 1000 mld. lei anual nu se aplica majorare de risc specific;

B.     pentru cifre de afaceri intre 500 si 1000 mld. lei, majorarea specifica este de 0,15 puncte;

C.     intre 100 si 500 mld. lei este de 0,4 puncte;

D.    pentru cifre de afaceri mai mici de 200 mld. lei, categorie in care se afla majoritatea intreprinderilor, majorarea este diferentiata intre 0,6 si 6,5 puncte, in functie de bonitatea acestora.

Costul real (implicit) al creditelor este mai mare decat cel aplicabil (explicit), din cel putin trei motive:

a)     se aplica o dobanda proportionala si nu una echivalenta;

b)     ziua de decontare este intarziata fata de ziua de operare;

c)     anul este considerat cu 360 de zile si nu cu 365 de zile, cat se ia efectiv in calculul dobanzii.

2. COSTUL CREDITELOR DE TREZORERIE

Creditele de trezorerie sunt destinate asigurarii echilibrului trezoreriei curente. Acestea se acorda de catre banci pentru finantarea nevoii globale de fond de rulment, fara a avea un obiect nominalizat, in contul curent, in urnita unui plafon convenit anterior.

Creditele de trezorerie se acorda pe baza pianului de trezorerie care se intocmeste si se depune trimestrial la banca finantatoare asigurand reactualizarea creditelor acordate in trimestrul anterior, in functie de nevoile trimestrului pentru care se elaboreaza.

Necesarul trimestrial de credite se va stabili ca diferenta intre soldul stocurilor si cheltuielilor (capitaluri circulante), pe de o parte, si totalul resurselor proprii, atrase si incasarilor (resurse de capitaluri circulante), pe de alta parte. Din comparatia nevoii de capitaluri circulante cu resursele de capitaluri circulante rezulta un deficit sau un excedent de trezorerie, dupa cum nevoile sunt mai mari sau mai mici decat resursele.

Deficitul de trezorerie va fi acoperit prin solicitarea de noi credite (daca plafonul aprobat de banca permite) in trimestrul respectiv peste nivelul celor aflate in sold in trimestrul anterior.

Excedentul de trezorerie constituie volumul creditelor care se vor rambursa in trimestrul urmator. In situatia in care excedentul de trezorerie este superior creditelor angajate anterior, atunci diferenta va fi plasata pe piata cat mai eficient posibil.

Soldul creditelor de trezorerie la inceputul trimestrului I se preia din bilantul contabil la incheierea exercitiului, iar la inceputul fiecarui trimestru este influentat in plus sau in minus cu deficitul, respectiv excedentul de trezorerie din trimestrul anterior.

Acordarea creditelor bancare si nivelul dobanzii negociat cu banca se realizeaza in functie de bonitatea financiara a agentului economic. Astfel bonitatea este verificata de organele bancare din surse directe de informare (bilant contabil sau situatii trimestriale ale indicatorilor financiari si patrimoniului, balanta de verificare, cont de profit si pierdere) sau, in mod indirect, prin informari la partenerii de afaceri ai firmei in privinta regularitatii onorarii obligatiilor[1].

De asemenea, firma trebuie sa ataseze la planul de trezorerie trimestrial si modul de calcul al coeficientilor care caracterizeaza bonitatea financiara[2].

Din categoria creditelor de trezorerie distingem:

• creditul global de exploatare;
• creditele pentru finantarea stocurilor;
• creditele garantate cu valori financiare;
• creditele acordate importatorilor;
• alte credite de trezorerie.

Costul creditelor[3] acordate prin contul curent cuprinde dobanda si comisioanele aplicate asupra soldurilor debitoare inregistrate zilnic intr-un trimestru. Decontarea acestuia se face trimestrial, pe baza calculului de dobanda si de comisioane rezultat prin intocmirea a doua documente: scara dobanzilor si decontul de dobanzi si comisioane.

Scara dobanzilor reprezinta de fapt un tablou al platilor si incasarilor zilnice, in functie de care se determina soldurile zilnice debitoare si creditoare. De remarcat ca, in general, bancile percep dobanzi la soldurile debitoare fara niciun scazamant pentru soldurile creditoare. In vederea calculului dobanzii, banca selecteaza zilele care au acelasi sold si le inscrie in scara dobanzilor.

Decontul de dobanzi si comisioane

Costul total al creditelor de trezorerie cuprinde dobanda si doua categorii de comisioane: de risc si de cheltuieli administrative.

Comisioane de risc:

1)     comisionului de credit ii corespunde repercursiunea unui impozit platit de banci, ca taxa pentru credite acordate si in curs de rambursare. Se stabileste ca procent (0,1%), aplicabil numarului total de solduri debitoare.

2)     Comisionul de imobilizare se percepe la intreprinderile care, in tot cursul trimestrului, nu au inregistrat niciun sold creditor, deci la intreprinderile care au ramas, in mod constant, in pozitiile debitoare fata de banca. Cota procentuala a acestui comision este substantial marita (2%), pentru a descuraja intreprinderile sa inregistreze in contul curent numai solduri debitoare. Comisionul de imobilizare se aplica la numarul total al soldurilor debitoare.

3)     Comisionul pentru cel mai mare sold debitor, din fiecare luna a trimestrului de referinta, se aplica intr-o cota procentuala redusa (0,05%) asupra acestui sold, indiferent de numarul de zile in care s-a inregistrat acesta. Fiind independent de timp, acest comision se mai numeste „procentaj plat”. Aceasta caracteristica face ca, la intreprinderile la care cel mai mare sold debitor se inregistreaza o singura zi pe luna, costul real al comisionului sa fie mai mare decat in cazul intreprinderilor care au inregistrat acest sold intr-un numar mai mare de zile pe luna. Pentru a reduce acest inconvenient, comisionul este plafonat: pe trimestru el nu poate depasi 50% din dobanda la soldurile debitoare.

4)     Comisionul pentru cea mai mare depasire din fiecare luna a plafonului de credite aprobate este un mijloc eficace pentru a determina intreprinderea sa respecte acest plafon. De multe ori, banca nu comunica acest plafon, ceea ce face dificil pentru intreprindere sa controleze calculul comisionului de depasire. Ca si precedentul, comisionul de depasire este un procentaj plat (flat), dar mai ridicat decat cel anterior (0,25%).

Comisioane de cheltuieli administrative

1)     Comisionul de decontare (de rulaje) se aplica, intr-o cota redusa (0,025%), asupra rulajelor debitoare inregistrate in trimestrul respectiv, care privesc debitarea cecurilor, debitarea prin scontarea de efecte comerciale, viramente bancare catre tertii intreprinderii etc. Unele operatii in debitul contului curent sunt exonerate de la plata acestui comision: viramente intre mai multe conturi ale intreprinderii deschise la aceeasi banca, plata biletelor de trezorerie, debitarea costului creditelor etc.

2)     Spezele si cheltuielile de intocmire a documentelor bancare si inaintate intreprinderii se factureaza cu o suma fixa pentru fiecare document.

Decontul de dobanzi si comisioane[4] este tabloul recapitulativ al calculului costului total al creditului de trezorerie.

Costul real al creditelor de trezorerie este mai mare datorita urmatoarelor elemente:

a)     Numarul total al soldurilor debitoare se calculeaza in functie de numarul total de zile calendaristice dintr-un an (365 zile). In calculul dobanzii si al unor comisioane se are in vedere insa numarul redus de zile calendaristice dintr-un an (360 zile), ceea ce conduce la o majorare a costului total cu un factor de 365/360 = 1,0139.

b)     In fiecare trimestru, prin raportarea numarului de zile de acordare de credite la 360, rata anuala a dobanzii se transforma intr-o rata trimestriala proportionala (90/360 = 1/4).

c)     Daca intreprinderea are deschise mai multe conturi la aceeasi banca, ar trebui sa ceara formarea in cederea calculului dobanzilor si comisioanelor a unui cont unic (fictiv), care ar permite compensarea, intre conturi, a soldurilor debitoare cu cele creditoare. Aceasta s-ar putea aplica in cazul intreprinderilor care au mai multe filiale cu conturi deschise la aceeasi banca.

Scara dobanzilor si decontul de dobanzi si comisioane reprezinta pentru intreprindere instrumente excelente de analiza a gestiunii de trezorerie din fiecare trimestru. Prin aceste documente se pot face urmatoarele operatii de control al gestiunii:

a)     Verificarea zilelor de decontare si compararea lor cu zilele de operare in extrasele de cont ale cecurilor si efectelor comerciale de incasat, a cecurilor si efectelor comerciale de platit, viramentelor bancare etc.;

b)     Verificarea operatiilor de debitare bancara exonerate de la plata comisionului de decontare si negocierea altor operatii in vederea exonerarii lor;

c)     Verificarea ratei de dobanda Rd, aplicabila la soldurile debitoare. Daca aceasta nu este comunicata prin decontul de dobanzi si comisioane, atunci se poate calcula conform cu relatia:

Rd =

d)     Verificarea calculului comisionului pentru cel mai mare sold debitor (C.M.S.D.) si a calculului ratei de dobanda majorata cu acest comision (Rd’).

Rd’ =

e)     Verificarea ratei globale (Rg) anuale in functie de toate dobanzile si comisioanele aplicate creditelor de trezorerie:

Rg =

Pentru un credit de trezorerie[5], suma dobanzii datorata de firma (D) este:

D = , in care:

C  = suma creditului contactat;

t    = durata creditului;

p   = rata dobanzii anuale negociate.

Pentru determinarea costului real al creditului (p’) se foloseste egalitatea:
D’ = , in care:

D’  = suma cheltuielilor totale legate de credit;

C’  = suma creditului pusa la dispozitia firmei;

t’    = durata reala a creditului acordat firmei.

Din relatia de mai sus obtinem:

p’ =

3. COSTUL CREDITELOR DE SCONT

Creditul de scont se acorda prin scontarea de catre bancile comerciale a efectelor comerciale ale firmei inainte de scadenta.

Astfel, denumim scontarea ca fiind operatiunea bancara specifica economiei de piata, care consta in plata de catre o banca comerciala a unui efect comercial (cambie, bilet la ordin) inainte de ajungerea lui la scadenta, catre beneficiarul acestuia, retinand din valoarea nominala prevazuta in cadrul efectului comercial dobanda corespunzatoare pana la scadenta (scontul), precum si un comision[6].

Prin aceasta plata cu anticipatie a contavalorii efectului comercial, unitatea bancara acorda clientului sau un credit garantat cu efectele comerciale scontate transformandu-le, in felul acesta, in mijloace banesti lichide necesare atat activitatilor de productie cat si de circulatie.

Bancile comerciale primesc la scontare titluri care trebuie sa indeplineasca, cumulativ, urmatoarele conditii:

• Posesorul titlului sa fie client al bancii;
• Titlul sa fie acceptat la plata;
• Intervalul de timp dintre momentul prezentarii spre scontare si scadenta titlului sa nu depaseasca un an.

La scadenta, in baza drepturilor cambiale, banca incaseaza de la debitor sau tras suma inscrisa in cambie.

Stabilit ca procent din valoarea efectului comercial, scontul poarta denumirea de taxa scontului[7].

Costul creditelor de scont este determinat de rata dobanzii, de comisioanele aferente si de perioada de la scontarea efectelor comerciale la banci (sau andosarea lor la terte persoane) pana la scadenta. Ca si in cazul creditelor de trezorerie, exista o distorsiune (chiar mai mare) intre costul aplicabil si costul real al creditelor de scont.

Rata dobanzii se intemeiaza pe aceleasi elemente componente: rata dobanzii de referinta (9%), majorarea specifica creditelor de scont (mai mica 0,4%, riscul fiind mai mic) si majorarea specifica intreprinderii (intre 0,6 si 6,5%).

Comisioanele aplicate la banca sunt:

De andosare a efectelor comerciale (0,6%);

De credite in curs de rambursare (0,1%);

De manipularea a efectelor comerciale in suma fixa, in functie de felul efectelor, de la 1700 lei, pentru fiecare efect clasic (cambie, bilet la ordin etc.), la 2000 lei pentru efecte electronice.

Perioada de scontare cuprinde numarul de zile de la depunerea la baza a efectului comercial pana la scadenta reala a acestuia. In realitate, intreprinderea are la dispozitie fondurile imprumutate dupa doua zile de la depunerea la banca a efectelor comerciale (o zi pentru inregistrare, o zi de banca potrivit cu practica bancara). Pentru un credit de scont de 30 de zile, care se deconteaza deci dupa doua zile, rata reala de dobanda este mai mare cu 6,7% = (32 : 30) – 1 decat rata nominala de dobanda. Pe perioade de scontare mai scurte, efectul de majorare este mai mare (spre exemplu, pentru 10 zile, acesta este: (10 : 12) = 0,2, adica 20%) si afecteaza sensibil puterea de cumparare a creditului.

Astfel, costul aplicabil (scontul = S), conform ratei prorata temporis, este egal cu:

S = , unde:

Cr = creditul de scont;

Rd = rata de dobanda;

Nr = numar zile de acordare a creditului.

Costul real al creditelor de scont depinde de urmatoarele elemente:

1. Costul total aplicabil, care este predecontat, adica intreprinderea primeste un credit egal cu diferenta dintre valoarea nominala a efectului comercial si costul de scontare. Acest mecanism duce la cresterea costului real al scontarii.
2. Numarul total de zile dintr-un an, care este de 365 si determina majorarea costului real cu 0,0139.
3. Efectele comerciale de valori mici (sub 1000 lei), care sunt taxate cu o suma fixa pe efect. Pentru acestea, costul real va fi cu atat mai mare, cu cat suma scontata va fi mai mica.

Negocierea intre creditele de trezorerie si cele de scont presupune o foarte buna cunoastere a mecanismului de calcul al costurilor (nominale si reale) ale creditelor. Selectia se va face in functie de costurile reale ale acestora. Complexitatea calculelor costurilor la aceste credite poate fi depasita prin folosirea unor programe specializate pe calculator (soft de trezorerie), simulandu-se astfel diferite variante de creditare.

Costul anual efectiv al creditului de scont se obtine cu ajutorul urmatoarei ecuatii:

Ks =  ^360/Z – 1, unde:

K    = costul efectiv al creditului de scont;

D    = dobanda retinuta de banca;

Vec = valoarea efectului comercial;

Z= zile ramase pana la scadenta.

Scontul comercial se determina astfel: S_c  = , unde:

V_n  = valoarea nominala a cambiei;

t    = durata de timp din momentul prezentarii pana la scadenta.

Valoarea actuala a cambiei in momentul scontarii (V_a) va fi: V_a = V_n – S_c

Scontul rational (S_r) reprezinta diferenta intre valoarea cambiei in ziua scontarii (V_a) si valoarea acesteia la scadenta, astfel: S_r = V_a - .

Finantare IMM p 63