Teoriile formulate privind cererea de moneda s-au extins in mod firesc asupra echilibrului monetar, care a devenit in secolul XX componenta de baza a teoriei monetare.
unde:
I – investitia globala;
S – economisirea globala;
y – venitul global;
i – rata dobanzii.
Reprezentarea grafica a echilibrului cu ajutorul curbei I-S este:
Figura 2.1. Curba IS a echilibrului real
Modelul echilibrului macroeconomic permite identificarea actiunii de politica economica pentru a face fata unei situatii de criza sau inflatie. Sa presupunem doua situatii in care forta de munca este total ocupata, insa echilibrul obtinut pe piata bunurilor si serviciilor si pe piata monetara nu corespunde cu venitul fortei de munca (figura 2.5):
o situatie corespunzand unei crize, venitul de echilibru yE fiind inferior venitului fortei de munca yA;
o situatie corespunzand unei inflatii, venitul de echilibru yE fiind superior venitului fortei de munca yB.
Accentuand rolul banilor si acordand o mai mare credibilitate fortelor de autoechilibrare a pietei, teoria monetarista a lui Milton Friedman detroneaza modelul keynesist al echilibrului si propune un model nou, in cadrul caruia variatiile masei monetare regleaza ritmurile activitatii economice. Acest model doreste sa demonstreze importanta primordiala a cantitatii de moneda asupra activitatii economice. Structura financiara si monetara, comportamentul agentilor economici nu sunt integrate in model. Unica variabila este masa monetara M, oferita agentilor nebancari care, tinand cont de o functie stabila a cererii de moneda, este la originea fluctuatiilor de venit si de pret. Legatura de cauzalitate unica este stabilita intre M si celelalte variabile fundamentale, implicand astfel ipoteza caracterului exogen al ofertei de moneda.
Teoria lui Milton Friedman se bazeaza pe doua principii:
Cantitatea de moneda determina valoarea productiei nationale si in primul rand componenta sa pretul.
Banca centrala determina cantitatea de moneda totala prin cantitatea de moneda pusa la dispozitia bancilor comerciale.
Banii nu se autogestioneaza; banca centrala trebuie sa ia decizii referitoare la oferta de moneda, masa monetara si volumul creditelor acordate.
Prin urmare, masa monetara determina fluctuatia de venit national. Daca admitem aceasta, adica faptul ca impulsul monetar exercita o influenta totala asupra activitatii economice, asa cum recomanda Friedman, echilibrul economic pe piata s-ar realiza aproape automat, printr-un control asupra masei banesti in circulatie (de catre banca centrala), admitandu-se o crestere anuala a sa cu un anumit procent (3-6%). Cererea de moneda este considerata stabila, iar oferta de moneda este considerata exogena (la indemana autoritatii monetare). Fluctuatiile ofertei de moneda sunt cele care determina fluctuatiile produsului national. Doar regularizarea masei monetare exercita un efect global asupra economiei. Celelalte instrumente traditionale ale politicii macroeconomice (si in special politica bugetara) nu produc decat realocari ale resurselor intre diverse sectoare, realocari care sunt, dupa Friedman, in general nefaste; cand ele exercita un efect favorabil asupra economiei, aceasta are loc doar prin intermediul unui proces monetar.
|
