Finantarea tranzactiilor internationale reprezinta totalitatea mecanismelor, tehnicilor si a instrumentelor prin care sunt procurate mijloacele banesti necesare pentru realizarea unor activitati economice: operatiuni de import-export, investitii internationale, proiecte de cooperare economica internationale.
Finantarea tranzactiilor internationale implica utilizarea a doua sau mai multe monede nationale. Ca atare, un factor critic in decizia de finantare internationala este reprezentat de fluctuatiile monedei in care se realizeaza platile comparativ cu alte monede. Riscul valutar si clauzele si metodele de acoperire a acestuia constituie elemente fundamentale in studiul finantarii tranzactiilor internationale.
Riscul valutar presupune expunerea operatorilor care activeaza in mediul de afaceri international la pierderi potentiale determinate de modificarea ratei de schimb valutar. Tehnicile de acoperire a riscului valutar au in vedere diverse prevederi contractuale (clauza valutara simpla, clauza cosului valutar simplu, clauza cosului valutar ponderat, alegerea monedei de contract etc) dar si mecanisme extracontractuale de acoperire a riscului (imprumuturile „back to back, swap-ul valutar, operatiunile forward, contractele futures etc).
Din punct de vedere al duratei, finantarea tranzactiilor internationale vizeaza:
o perioada scurta (12-18 luni);
o perioada medie (5-7 ani);
o perioada lunga (peste 7 ani).
In principiu, in cazul operatiunilor de export si import preveleaza tehnicile de finantare pe termen scurt-mediu, in timp ce pentru investitiile internationale si actiunile de cooperare industriala sunt specifice finantarile pe termen mediu-lung.
|
